Category Archives: Uncharted News

ŠKODA AUTO LA EDIŢIA 2011 A SALONULUI AUTO DE LA GENEVA

  • Noul design corporate şi noul logo introduc o nouă eră a dezvoltării mărcii
  • Un automobil concept, menit să reflecte noul limbaj de design al mărcii
  • Fabia Monte Carlo – un model ediţie specială, care celebrează realizările mărcii în motorsport

Pentru a scoate în evidenţă realizările anterioare şi noua direcţie, Škoda Auto va prezenta noul design corporate la viitorul Salon Auto de la Geneva. După o creştere extrem de dinamică, în ultimii 20 de ani, şi cele mai bune rezultate de vânzări înregistrate în 2010, producătorul din Cehia şi-a impus noi obiective, printre care şi ambiţia de a ajunge la un volum de vânzări de cel puţin două ori mai mare, până în 2018. Mai mult, prezentarea mărcii la eveniment va include un automobil concept, care va reflecta noul limbaj de design Škoda.

Škoda priveşte realizările din trecutul recent ca pe o bază pentru creşteri ulterioare. În afară de portofoliul său actual, Škoda va prezenta un concept care să reflecte noul limbaj de design al mărcii. Automobilul expune forme clar definite şi un simţ puternic pentru detalii, iar noul logo, pe care-l etalează, va fi utilizat pentru toate modelele Škoda, începând cu 2012.

Prezenţa Škoda Auto la ediţia din 2011 a Salonului Auto de la Geneva subliniază noua direcţie a mărcii. Logo-ul tradiţional al săgeţii înaripate are un nou spectru de culori, pentru a arăta mai distins şi mai precis decât oricând. Noul design corporate va fi adoptat în toate comunicările Škoda, dar şi de către dealerii mărcii. În acest scop, designul şi layout-ul showroom-urilor vor fi şi ele modernizate substanţial.

În 2011 Škoda celebrează 110 ani de eforturi în motorsport. Cu această ocazie, Salonul Auto de la Geneva va fi scena unei premiere, Fabia Monte Carlo, un model ediţie specială cu un şasiu cu setări sport, o imagine dinamică ce include accesorii negre şi interiorul cunoscut de la versiunea RS. Acest model va scoate în evidenţă realizările din motorsport ale companiei Škoda şi va transmite şi clienţilor o parte din bucuria adusă de măreţele victorii. Marca a înregistrat un start extraordinar în cel de-al 110-lea sezon petrecut în motorsport  în momentul în care, la sfârşitul lunii ianuarie, Freddy Loix, într-o Fabia Super 2000, a terminat pe locul doi cea de-a 100-a ediţie a Raliului Monte Carlo.

Petter Solberg vrea sa doboare recordul de la Pikes Peak

In aceasta vara, mai exact pe 26 iunie 2011, norvegianul Petter Solberg se va afla la startul celebrei curse de la Pikes Peak. Obiectivul pe care si-l impune Solberg este acela de a scadea sub bariera de 10 min, timp sub care niciun pilot nu a reusit pana in prezent sa coboare, recordul traseului fiind detinut de Nobuhiro ‘Monster’ Tajima cu un timp de 10:01.408s la volanul unui prototip Suzuki SX4 de 897cp.

Petter Solberg declara: “Este o cursa la care ma gandesc sa particip. Masina o vom construi noi si va avea la baza un sasiu tubular. O fac ca si hobby al meu asa va porni tot si vom vedea de acolo mai departe. Am ganduri serioase cu privire la acest nou proiect asa cum fac intotdeauna cand pornesc ceva. Dintotdeauna a fost un vis al meu sa particip la aceasta cursa si voi incerca sa cobor sub bariera de 10 min.

Sansele lui Solberg de a-si indeplini obiectivul sunt in favoarea lui deoarece in acest an un procent mult mai mare al traseului va avea asfalt fata de anii precedenti. Traseul pe care se desfasoara cursa de viteza in coasta de la Pikes Peak este alcatuita din asfalt cat si din macadam.

Hyundai Veloster Rally

Rhys Millen pilotul care participa in Formula Drift cu o masina Hyundai Genesis Coupe, a dezvaluit ultimul model al celor de la Hyundai pregatit pentru raliu. 3 modele  Hyundai Veloster Rally vor lua startul in campionatul de rallycross si vor fi pilotate de Rhys Millen, Marcus Dodd si detinatorul recordului mondial la freestyle cu motocicleta Robbie Maddison vor imparti si ei o masina, iar pilotul pentru cea de-a treia masina urmand sa fie anuntat in scurt timp.

Rhys Millen nu este singurul pilot din Formula Drift care participa in rallycross, Tanner Foust participand deja in acest campionat la volanul unui Ford Fiesta.

Masina este echipata cu un motor de 1.6l turbo care dezvolta 500cp si un cuplu de 813 Nm, beneficiaza de tractiune integrala si o cutie de viteze Xtrac secventiala cu 6 viteze. Jantele sunt de 18″ cu pneuri Hankook si masina are o masa totala de 1,205kg.

[nggallery id=122]

Rezultate Cupa Indragostitilor 2011 – editia a VII-a

Automobil Clubul Roman filiala Cluj impreuna cu CS Speed Hunters Cluj-Napoca au organizat sambata, 19 februarie 2011 pe cartodromul din cartierul Gheorgheni cea de-a VII-a editie a Cupei Indragostitilor. Deja devenita traditie fiind organizata in preajma Valentine’s Day, aceasta competitie a reprezentat prima etapa a Campionatului Judetean de Automobilism.

La startul acestui concurs s-au aliniat 37 de piloti doritori sa isi descarce adrenalina la volanul autoturismelor personale. Participantii au parcurs de doua ori cate 4 ture de circuit, castigatorii fiind desemnati in functie de cel mai bun timp obtinut in oricare din cele doua manse.  Ca la orice concurs automobilistic nu au lipsit abandonurile tehnice si iesirile in decor, acestea soldandu-se din fericire doar cu mici zgarieturi ale caroseriilor automobilelor inscrise in concurs. Traseul a fost securizat si delimitat cu cauciucuri iar zonele destinate spectatorilor au fost marcate corespunzator pentru a evita orice accident. Organizatorii impreuna cu jandarmii clujeni au indicat publicului zonele de unde se poate urmari in totala siguranta desfasurarea concursului.

Printre participanti s-a numarat si Rus Ildiko, singurul pilot de sex feminim inscris in concurs. Rezultatul obtinut de ea a fost peste asteptarile tuturor, ea devansand multi dintre pilotii barbati de la grupa in care a fost inscrisa. Pentru curajul si determinarea sa, i-a fost decernat premiul “Omul cursei”.

Cel mai bun timp a fost realizat de catre Florin Crisan, pilot licentiat si activ in Campionatul National de Raliuri, care a evoluat pe un Subaru Impreza. Cu toate ca masina avea volanul pe dreapta, Florin a reusit sa parcurga cel mai rapid traseul, in acelasi timp oferind un spectacol de derapaje controlate pe viraje.

Urmeaza in scurt timp cea de-a doua etapa a Campionatului Judetean de Automobilism   la care se asteapta o participare numeroasa a pasionatilor de competitii automobilistice.

Lista castigatorilor Cupei Indragostitilor 2011:

Clasament general:

1.       Crisan Florin: SUBARU IMPREZA

2.       Cornea Bogdan: FORD KA

3.       Geoarsa Sebastian: DACIA LOGAN

Clasament Licentiati clasa II:

1.       Cornea Bogdan

2.       Achim Dan

3.       Trifu Mihai

Clasament Licentiati clasa III:

1.       Crisan Florin

2.       Orosz Krisztian

3.       Keller Gile

Clasament Nelicentiati clasa I:

1.       Bogdan Alexandru

2.       Ghete Iuliu

3.       Hajos Levente

Clasament Nelicentiati clasa II:

1.       Gioarsa Sebastian

2.       Stratnic Costi

3.       Coroian Costin

Clasament Nelicentiati clasa III:

1.       Cotan Cristian

2.       Rad Florin

3.       Fat Andrei

Ofiter de presa C.J.A.

Vlad Vana

Credit foto: Sorin Pop – www.rallyzoom.ro.

VW Golf 24 la Nürburgring- Nordschleife 24H – update video

Volkswagen a pregatit pentru cursa de anduranta de la Nurburgring un model Golf ce dezvolta 440 cp cu tractiune integrala intitulat “Golf24”.

Kris Nissen directorul Volkswagen Motorsport a declarat: “Cu noul model Golf24 continuam traditia participarii la celebra cursa de 24H de la Nurburgring. Evenimentul, care se bucura de o mare popularitate si datorita distantei mari si unicitatii circuitului, reprezinta o provocare tehnica foarte mare. Cu acest model Golf spectaculos sarbatorim cei 35 de ani de existenta ai modelului GTI.” 

Modelul Golf24 beneficiaza de un motor 2.5L turbo cu 5 cilindri dezvoltat de Volkswagen Group ce produce 324kw (440cp) si un cuplu de 540Nm, cutie secventiala cu 6 trepte schimbarea treptelor facandu-se cu padele.

Primele teste au fost deja efectuate la Portimao – Portugalia si in Vallelunga – Italia, urmand ca in aceasta luna masina sa fie prezenta la trei curse in campionatul de anduranta de la Nürburgring-Nordschleife.

[nggallery id=116]

Juha Kankkunen record de 330km/h pe gheata

Juha Kankkunen de patru ori campion mondial in WRC, a reusit un nou record de 330.659 km/h (205.48 mph) la volanul unui Bentley Continental Supersports decapotabil, langa coasta Finlandei pe gheta marii Baltice. Kankkunen s-a aflat intr-o forma de zile mari la volanul Bentley-ului Continental Supersports de 6.0l – 12 cilindri, propulsat cu combustibil Bioetanol E85, ce dezvolta 600cp transmisi la sol printr-o tractiune integrala.

Juha a reusit astfel sa isi doboare propriul record pe gheata din 2007 (321km/h) obtinut cu Bentley Continental GT in aceasi locatie.

Ultima oara am fost foarte aproape sa ating limita de 200mph si cand am auzit de modelul Supersports am hotarat sa este timpul sa inregistrez un nou record alaturi de Bentley Boys. Viteza de 200mph a fost atinsa dupa primii 5km dupa aceea fiind doar o chestiune de mentinere a vitezei pentru zona pregatita pentru cronomentrare. Nicio masina nu se compara cu Bentley cand este pilotata la asemenea viteze, masina raspunde atat de bine la cele mai mici ajustari incat iti da incredere sa fortezi in continuare.” declara Juha Kankkunen.

Beneficind de experienta propriei sale echipe alaturi de inginerii de la Bentley, Kankkunen a reusit sa depaseasca cu bine temperaturile scazute de peste -30 grade C si rafalele de vant cu zapada transversale pe directia pistei aparute pe neasteptate. Modificarile aduse masinii au fost minime roll-cage, parasuta si pneuri Pirelli SottoZero II 275/40R20.  

 Wolfgang Dürheimer noul presedinte Bentley a declarat: “Noul record obtinut de Juha este un lucru extraordinar, un pilot al carui curaj si indemanare in conditii extreme fac din acesta un modern Bentley Boys. Vom sarbatori aceasta reusita a lui Juha printr-un model special extrem de Bentley, care va fi cel mai puternic model care a purtat sigla Bentley pana acum.

Modelul ce va fi produs in 100 de exemplare isi va face aparitia la Geneva Motor Show pe 1 martie 2011.

DAYTONA 500 – O cursa unica

Cu siguranta nu exista fan al motorsportului care sa nu fi auzit de celebra cursa de la Daytona. Este un eveniment unic si totodata cea mai importanta cursa din intreg campionatul NASCAR. Daca ar fi sa ii gasim corespondente acestei curse pe batranul continent acestea ar fi cursa de Formula 1 de la Monte Carlo sau Raliul Monte Carlo si cursa de 24h de la LeMans.  

 

Totul a inceput in anii ’50 cand cursa se desfasura pe plaja din Daytona si asta se datoreaza lui Bill France Sr., fondatorul NASCAR, care de la 5 dolari cat avea in buzunar cand a venit in Daytona a ajuns sa construiasca un imperiu. Motto-ul sau a fost “Intotdeauna da fanilor un show pe cinste” si astfel in 1956 a facut cel mai important pas in cariera sa cand s-a hotarat sa construiasca DAYTONA International Speedway. Constructia a durat 3 ani si a costat 3.5 milioane de dolari rezultatul fiind un tri-oval in lungime de 2.5 mile.

Prima cursa desfasurata pe circuitul de la Daytona este totodata cursa care a intrat in istorie datorita finish-ului controversat initial Johnny Beauchamp fiind declarat castigator, insa 60 de ore dupa o analiza a filmului de pe camera de filmat de la linia de sosire Lee Petty a fost declarat oficial primul pilot care a castigat prima cursa DAYTONA 500. Insa numele Petty avea sa ramana intiparit in istoria NASCAR atunci cand fiul sau Richard Petty avea sa castige DAYTONA 500 de sapte ori (’64; ’66; ’71; ”73; ’74; ’81). Supranumit “The KingRichard Petty a devenit sinonim cu NASCAR-ul 32 de ani de curse, 200 de victorii, sapte titluri de campion NASCAR (’64, ’67, ’71, ’72, ’74, ’75, ’79) si multe alte recorduri. Pentru a realiza diferenta dintre Richard Petty si restul pilotilor de NASCAR va spunem ca pilotul situat pe locul 2 ca si numar de victorii in cariera este David Pearson cu 105.

 

Revenind in prezent cursa ce va avea loc in 2011 la Daytona este una speciala si cu siguranta diferita de editiile anterioare pentru ca intreaga pista a fost reasfaltata pentru prima oara dupa 1979. Lucrarile au durat 6 luni au costat 20 mil $ si s-au folosit 50.000 de tone de asfalt pentru o suprafata de aproximativ 33 de acri. Unghiurile si inclinatia pistei au fost pastrate conform specificatiilor din anii ’50 insa datorita noii suprafete de asfalt a aparut o imbunataire in virajul al doilea al pistei acolo unde existau denivelari si astfel odata cu noua suprafata pilotii acum pot merge cu o viteza mult mai mare in acest viraj. Suprafata de asfalt este acum atat de neteda incat cei care se ocupa de pista au tinut sa ne demonstreze asta printr-un filmulet inedit cu ajutorul lui Freddie, care a devenit astfel cel mai rapid pestior de aur din lume.

A treia duminica din luna februarie este ziua cand se desfasoara DAYTONA 500, iar in acest an din pole position va pleca Dale Earnhart Jr. cu ocazia celui de-al 400-lea start al sau in NASCAR. El va fi secondat in primul rand pe grila de start de Jeff Gordon, cei doi obtinand primele locuri in urma celor mai buni timpi din “time trials”. Datorita procedurii unice a calificarilor la Daytona 500, cei doi piloti vor ramane in primul rand pe grila de start indiferent de rezultatele ce se vor inregistra joi cand vor incepe calificarile, asa zis-ul “Duel”.

Pilotii au avut deja ocazia sa se familiarizeze cu noua suprafata de rulare si cu ocazia cursei inaugurale de prezentare a masinilor “The Shootout”, cursa desfasurata sambata noapte in data de 12 februarie 2011, cursa castigata de Kurt Busch, dupa ce Danny Hamlin a fost penalizat pentru depasirea liniei galbene din partea de jos a pistei, lucru nepermis. 

 

Un lucru este cert, mai ales dupa ce lupta din ultima cursa a sezonului 2010 a fost una extrem de disputata, poate cea mai disputata din ultimii ani cand trei piloti s-au batut pentru titlul de campion NASCAR Sprint Cup, vom avea parte de o cursa interesanta si cu siguranta o noua pagina de istorie se va scrie la DAYTONA.

[nggallery id=119]

Citroen C5 si C4 Picasso: Versiunile facelift disponibile in Romania

CITROËN C5 si  CITROËN C4 Picasso demonstreaza inca o data calitatile Marcii in termeni de inovatii si tehnologii folosite in scopul consolidarii gamei principale. Facand un pas inainte, CITROËN prezinta versiuni revizuite ale modelelor CITROËN C5 si CITROËN C4 Picasso, cu imbunatatiri de ordin stilistic si tehnologic, aceste modele fiind disponibile acum si in showroom-urile Marcii din Romania.

In termeni de stil, noutatile care sporesc eleganta modelului C4 Picasso sunt multiple: incepand cu noul logo al Marcii, precum si o semnatura luminoasa cu leduri vizibila atat ziua cat si noaptea, situata pe bara fata, sub proiectoare, stopuri cu contur negru, faruri fata cu semnalizatoare cu lumina alba, detalii cromate, o noua tapiterie pentru scaune si interiorul portierelor si optiunea Black Top care introduce versiunea bicolor in oferta C4 Picasso: o gama de sase culori pentru caroserie si negru stralucitor pentru plafon si montanti.

Cele doua monovolume ale Marcii, C4 Picasso si Grand C4 Picasso adopta tehnologia micro-hibrida e-Hdi. Disponibila in Romania din luna martie a acestui an pe C4 Picasso si Grand C4 Picasso, tehnologia micro-hibrida e-HDi combina sistemul Stop&Start, aflat la a 2-a generatie, cu o cutie manuala pilotata si motorizarea HDi 110, dotata cu filtru de particule. Aceasta tehnologie ofera un confort deosebit la condus, dar si consum scazut de combustibil (4,8 l/100 km) si emisii de CO2 reduse semnificativ (125g/km).

Primul nivel de echipare, „Attraction,” este comercializat incepand de la 18.025 Euro cu TVA inclus pentru motorizarea 1,6 VTi 120 CP, la care se aplica un discount de 4.000 Euro TVA Inclus (discount propus la intrega gama C4 Picasso si Grand C4 Picasso) si propune ca echipamente de serie, printre altele, 6 airbaguri (frontale, laterale si cortina), aer conditionat manual, computer de bord, limitator/ regulator de viteza, ABS+EBD+AFU, ESP+ASR, inchidere centralizata, geamuri electrice fata, frana de stationare electrica.

Mentinand intact caracterul CITROËN C5, modificarile subtile de design au fost aplicate farurilor, care au acum lumini cu LED. Active zi si noapte, acestea imbunatatesc semnatura luminoasa a modelului, combinate cu tehnologia „light guide.” Farurile isi mentin toate functiile deja existente, inclusiv tehnologia xenon bi-directionala si proiectoarele ce lumineaza in viraje.

Au fost aplicate doua schimbari majore si trenului de rulare, care ofera acum tehnologia micro-hibrid eHDi, ce combina a doua generatie a sistemului Stop & Start si cutia de viteze electronica, alaturi de motorul diesel HDi 110 cu filtru de particule. Aceasta tehnologie combina confortul cu consumul redus de carburant (4.6 l/100 km) si reduce considerabil emisiile de CO2 (120 g/km).

Pe nivelul „Attraction”, CITROËN C5 propune prin dotarile sale confort si siguranta: airbaguri frontale, laterale, cortina fata/spate si genunchi sofer, ESP, proiectoare de ceata, cruise control, volan imbracat in piele reglabil pe inaltime si in adancime, geamuri electrice fata-spate, radio CD bi-tuner cu functie MP3.

CITROËN C5 Facelift beneficiaza de acum de un al doilea nivel de echipare denumit « Seduction » renuntandu-se la cele doua declinari utilizate pana in prezent pentru acest nivel de echipare : « Confort » pentru echiparea cu suspensie « Hydractive 3+» si « Dynamique » pentru suspensia metalica. Astfel nivelul « Seduction » propune suspensia metalica pentru motorizarile : 1,6 HDi 110 CP cu filtru de particule, 1,6 e-HDi 110 CP, 2,0 HDi 140 CP cu filtru de particule, si suspensia Hydractive 3+ pentru motorizarea 2,0 HDi 160 CP.

Nivelul « Seduction » propune printre altele, in dotarile standard, sistem clima automata, conexiune USB si sistem Hands-Free Bluetooth, oglinda retrovizoare interioara electrocroma, volan imbracat in piele perforata cu insertii de aluminiu, jante aliaj 17 inch etc.

Pe nivelul „Exclusive” propus cu motorizari puternice 2,0 HDi 140 CP FAP, 2,0 Hdi 160 CP si 3,0 Hdi, CITROËN C5 beneficiaza de o echipare standard foarte bogata care include: scaune fata incalzite cu functie de masaj si memorare a pozitiei, suspensie „Hydractive 3+”, faruri Xenon, senzori de parcare spate, volan imbracat in piele, detalii cromate, jante de aliaj de 18’’etc.

CITROËN C5 Facelift este disponibil si in showroom-urile Marcii din Romania, la un pret incepand de la 22.340 euro cu TVA inclus, valabil pentru C5 berlina, nivel de echipare Attraction, motorizare 1,6 VTi 120 CP, la care se aplica discountul propus pentru intreaga gama C5 de 4.500 Euro cu TVA inclus.

Chevrolet Orlando lansat în România

  • Orlando revitalizează segmentul MPV prin funcţionalitate şi atitudine
  • Design crossover inovator combinat cu versatilitatea unui interior cu 7 locuri
  • Pentru familiile care vor să fie altfel
  • Satisfacţie la volan, siguranţă pentru toţi
  • Trei motoare, trei niveluri de echipare
  • Disponibil în showroomurile din România
  • Chevrolet România va dona 4 maşini organizaţiei SOS Satele Copiilor din România
  • Anul acesta, Chevrolet sărbătoreşte 100 de ani de existenţă

Ca şi celelalte modele Chevrolet lansate recent pe alte segmente de piaţă, Orlando se îndepărtează de convenţional. Designul său – în parte MPV, în parte crossover – încalcă regulile unui segment care s-a dovedit de-a lungul timpului conservator; are ceva de spus şi iese în evidenţă.

Un an plin pentru Chevrolet

Prezent la evenimentul de lansare a noului Chevrolet Orlando, Jeroen Barwegen, Sales şi Marketing Director Chevrolet CEE a vorbit şi despre celelalte lansări Chevrolet de anul acesta. În Europa, pe lângă Orlando, Chevrolet va lansa noul SUV  Captiva, noul Aveo 5 uşi şi noul Aveo sedan, Chevrolet Cruze 5 uşi, Corvette Grand Sport Coupé, Camaro coupé şi  convertible, premiatul model Chevrolet Volt,  autovehiculul electric cu autonomie extinsă. Tot anul acesta, Chevrolet sărbatoreşte 100 de ani de existenţă.

Cu aceste noi şapte modele, gama Chevrolet va fi complet nouă, oferind clienţilor săi modele practice ce înglobează  ultima tehnologie General Motors,  cele mai noi sisteme de siguranţă şi  un design expresiv” a declarat Jeroen Barwegen.

Chevrolet Europa a decis să sărbătorească centenarul nu numai oferind clienţilor săi o gamă complet nouă, dar şi prin încheierea unui parteneriat cu SOS Satele Copiilor.

În 2011, Chevrolet Europa va face 100 de cadouri catre SOS Satele Copiilor: 100 de maşini.

Pentru noi, în calitate de constructor de autovehicule cel mai firesc mod de a ajuta organizaţia SOS  Satele Copiilor este să oferim maşini. Sperăm că aceste autovehiculele vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a copiilor şi a celor care se ocupă de ei. Suntem mândri să sprijinim o asociaţie ca SOS Satele Copiilor, care în România va primi 4 maşini Chevrolet” a mai spus Jeroen Barwegen.

Chevrolet Romania împreună cu distribuitorii Chevrolet Automobile Sibiu şi Di-Bas Auto vor dona anul acesta 4 autovehicule Chevrolet organizaţiei  SOS Satele Copiilor din România: 3 autovehicule Spark şi un Chevrolet Cruze.

Chevrolet Orlando, primul MPV Chevrolet pentru Europa

Bazat pe un prototip expus pentru prima dată în 2008, Chevrolet Orlando este un adevărat autovehicul de familie al timpului său, care combină avantajele practice ale celor 7 locuri, flexibilitatea interiorului şi spaţiul de încărcare generos.

Orlando va reprezenta, cu certitudine, o alternativă reconfortantă la multe MPV-uri pentru familii prezente pe piaţă. Partea frontală Chevrolet caracteristică şi uşor de recunoscut e completată de profilul cu linia joasă şi curbată a acoperişului şi pasajele roţilor reliefate, sportive, care adăpostesc jantele de 16”, 17” sau 18”. Pasajele roţilor accentuează impresia de autovehicul cu caroserie compactă şi roţi proeminente şi păstrează în acelaşi timp ţinuta sportivă şi agilă a modelului Orlando.

Interiorul, spaţiul de depozitare şi siguranţa modelului Orlando

Dacă exteriorul noului Chevrolet Orlando va atrage în mod sigur atenţia, interiorul se remarcă şi el prin multe dintre cele mai recente elemente de design ale mărcii Chevrolet, cum ar fi cabina dublă preluată de la Corvette şi iluminarea ambientală în albastru a consolei centrale. Însă originalitatea designului nu înseamnă nimic fără o funcţionalitate bine gândită, de aceea dispunerea „stil amfiteatru” a celor trei rânduri de scaune, spaţiul de încărcare generos şi numeroasele soluţii de depozitare vor capta şi ele atenţia şoferilor familişti.

Dispunerea „stil amfiteatru” se referă la faptul că, în ciuda liniei arcuite a acoperişului, designerii au reuşit să înalţe al doilea şi al treilea rând de scaune, astfel încât ocupanţii modelului Orlando să aibă o vizibilitate şi mai bunăş, atât în faţă cât şi lateral, fără ca spaţiul pentru cap să fie redus. De fapt, spaţiul pentru cap pentru al treilea rând e mai mare decât cel din mai multe modele MVP rivale.

Sunt posibile numeroase configuraţii ale interiorului, scaunele de pe al doilea sau al treilea rând putând fi rabatate independent ori împreună, pentru a crea o suprafaţă de încărcare plată. Al doilea rând oferă, de asemenea, posibilitatea plierii scaunelor exterioare, ceea ce uşurează accesul pasagerilor la rândul al treilea.

Iar când apare nevoia de a transporta încărcături mari, spaţiul de încărcare al modelului Orlando se dovedeşte unul dintre cele mai mari din clasa monovolum, atingând un volum maxim de 1487 de litri când ambele rânduri de scaune sunt rabatate.

Orice autovehicul de familie serios are nevoie de suficiente spaţii de depozitare pentru mulţimea de obiecte care se acumulează la interior. Ca şi prototipul originar, versiunea de serie a modelului Orlando dispune de o gamă de compartimente cu forme şi dimensiuni diferite, amplasate în diferite locuri, inclusiv un spaţiu pentru monede şi două suporturi pentru pahare amplasate în consola centrală, suporturi pentru hărţi şi sticle integrate în portierele faţă şi spate, precum şi alte compartimente separate în spaţiul de încărcare.

Dar probabil cel mai ingenios dintre acestea este zona de depozitare din spatele panoului frontal al sistemului audio, aflată atât la îndemâna şoferului cât şi a pasagerului. Această zonă a putut fi observată iniţial la prototipul Orlando.  Designerii au reuşit să integreze un spaţiu mare şi practic, care devine accesibil prin ridicarea panoului frontal al sistemului audio şi care este suficient de încăpător pentru obiecte cum ar fi un MP3-player, ochelarii de soare sau portofelul. În acest spaţiu există şi o conexiune auxiliară standard şi un port USB opţional pentru MP3-player sau iPod, în funcţie de nivelul de echipare.

Siguranţa ocupanţilor este totdeauna un aspect de maximă importanţă la autovehiculele din această categorie, iar proprietarii modelului Orlando se vor simţi asiguraţi ştiind că s-a acordat atenţie detaliilor şi s-au inclus cele mai recente tehnologii. Caroseria este în mare parte realizată din oţel de înaltă rezistenţă, formând astfel o celulă de protecţie eficientă pentru pasageri în cazul unei coliziuni frontale, laterale sau din spate.

Dacă se produce o coliziune, ocupanţii sunt protejaţi de şase airbaguri – airbaguri duble frontale, laterale şi tip cortină.

Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă echipajele de intervenţie sosite la locul unui accident este accesul la ocupanţii autovehiculelor atunci când uşile sunt încuiate. E o problemă care nu-i poate afecta pe proprietarii modelului Orlando; autovehiculul lor este dotat cu senzori de coliziune, iar portierele se descuie automat atunci când este detectat un impact.

Trei motoare şi trei niveluri de echipare satisfac toate nevoile unei familii

Chevrolet oferă la alegere trei motoare cu consum redus, unul pe benzină şi două diesel. Toate motoarele sunt amplasate transversal, au 4 cilindri şi două axe cu came în chiulasă, 16 supape şi injecţie de carburant multipunct sau, în cazul motoarelor diesel, tehnologie common rail. Toate motoarele au blocul din fontă şi chiulasa din aliaj.

Singurul motor pe benzină disponibil la lansare are o cilindree de 1,8 litri şi dezvoltă 141 CP la 6200 rpm şi generează un cuplu de 176 Nm la 3800 rpm. Viteza maximă a acestei versiuni este de 185 km/h. În ce priveşte emisiile şi consumul de carburant, motorul de 1,8 litri este unul competitiv, cu emisii de 172 g/km şi un consum de 7,3 litri la 100 km.

Cele două motoare diesel au ambele aceeaşi capacitate cilindrică, dar sunt proiectate astfel încât puterile şi caracteristicile de rulare să fie diferite. Amândouă au 2 litri şi 4 supape pe cilindru, iar sistemul de injecţie este de tip common rail. Cel mai puternic dintre acestea dezvoltă 163 CP la 3800 rpm şi oferă un cuplu de 360Nm la 2000 rpm, în vreme ce al doilea ajunge la 130 CP la aceeaşi turaţie şi oferă un cuplu de 315Nm la 2000 rpm.

Viteza maximă pentru pentru motorizarea diesel de 130 CP este de 180 km/h, iar pentru cea de 163 CP de 195 km/h. Emisiile şi consumul de carburant pentru ambele motorizări: 159 g/km, respectiv un consum de 6 litri la 100 km.

Indiferent de modelul pentru care optează clienţii, Chevrolet le garantează un nivel înalt de echipare, care include în pachetul standard, chiar şi pentru versiunea de bază LS, controlul electronic al stabilităţii, şase airbaguri şi oglinzi exterioare acţionate electric.

Versiunea mijlocie, LT, are în plus dotări cum ar fi senzori de parcare şi comenzi audio pe volan, în timp ce versiunea LTZ primeşte, printre altele, jante mai mari de 17” din aliaj, oglindă retrovizoare cu funcţie automată antiorbore şi tempomat electronic.

Datorită înrudirii noului Orlando cu un alt Chevrolet de succes, premiat pentru calităţile sale – modelul Cruze sedan, care şi-a demonstrat manevrabilitatea şi ţinuta de drum excelente – şoferii pot fi siguri că la volan se vor simţi în siguranţă, dar în acelaşi timp implicaţi şi răsplătiţi. Suspensia îndelung testată a modelului Orlando foloseşte suspensia McPherson în faţă şi un arbore compus în spate.

Urmând exemplul modelului de succes Chevrolet Cruze, Orlando are un şasiu care oferă raportul ideal între confort şi agilitate. Suspensia McPherson din faţă este prevăzută cu bucşe hidraulice, montate de obicei pe modele mai scumpe, asigură o izolare superioară pentru pasageri în timpul deplasării şi amortizează controlat şocurile cauzate de trecerea peste diverse suprafeţe denivelate.

Sistemul avansat cu arbore compus (bară de torsiune) la suspensia spate a fost ales pentru că oferă raportul perfect între controlul suspensiei şi economia de greutate şi de spaţiu. În plus, o bară de torsiune poate fi uşor adaptată la diferite greutăţi ale autovehiculului şi motorului.

Şasiul şi caroseria au fost concepute cu preocuparea fundamentală de a obţine un nivel ridicat de siguranţă. Toată gama de modele e dotată cu discuri de frână ventilate de 16” în faţă şi discuri de 16” în spate şi cu ABS electronic pe toate roţile. De asemenea, şasiul beneficiază de un sistem electronic de distribuţie a forţei de frânare, care controlează forţa de frânare pe fiecare roată, astfel încât distanţa de frânare să fie minimă, de un sistem de control al tracţiunii, care moderează exuberanţa involuntară a şoferului şi se adaptează la condiţiile de drum atunci când carosabilul e umed, de un sistem de control electronic al stabilităţii şi de un sistem hidraulic de asistenţă la frânare.

Producţia modelului Chevrolet Orlando a debutat în octombrie 2010, iar din luna februarie 2011 autovehiculul este disponibil în showroomurile din România.

Chevrolet Orlando, primul MPV Chevrolet în Europa, vine echipat standard în versiunea de bază –  LS PLUS cu:

– aer condiţionat

– ESC

– 6 airbaguri

– oglinzi electrice şi încălzite

– 7 locuri şi funcţionalitatea unui adevărat MPV

– scaun şofer şi pasager reglabil pe 4 direcţii

– geamuri electrice faţă cu impuls

– coloană de direcţie reglabilă pe înălţime

– Radio-Cd Mp3

şi preţuri de lansare pentru piaţa noastră:

de la 14790 Euro cu TVA inclus pentru variantele pe benzină

de la 17490 Euro cu TVA inclus pentru pentru variantele diesel

(lista completă de preţuri este ataşată acestui comunicat)

Pentru achiziţionarea de autoturisme Chevrolet Orlando prin creditul auto „Orlando” oferit prin BRD Finance, clienţii beneficiază de rate fixe în lei, şi o dobândă foarte avantajoasă (detalii în fişa ataşată).

Florentina Stoica

Foto: Paul Constantinescu

Preturi si echipari

Oferta Credit

[nggallery id=117]

24H LeMans 2011: Lista participantilor

Ieri 9 februarie 2011, in cadrul conferintei de presa gazduita de Casa Radio din Paris a fost dezvaluita lista participantilor la cea de-a 79-a editie a cursei de 24h de la LeMans. 56 de masini se vor afla la startul cursei de anduranta din 2011, Jean-Claude Plassart presedintele Clubului Automobilistic din Vest (Automobile Club de l’Ouest – ACO) responsabil cu organizarea cursei de anduranta, declarand: “Comitetul de Management al Sportului a primit 71 de cereri de inregistrare in vederea participarii la cursa de 24h de la LeMans, in conditiile in care existau doar 56 de locuri disponibile. A fost o alegerea foarte grea pentru ca toti cei care si-au aratat interesul sunt candidati de exceptie. Suntem foarte incantati sa vedem atat de multi manufacturieri din industria auto atat de interesati de acest eveniment, asta inseamna ca ACO se bucura de increderea acestora in promovarea implicarii acestora in motorsport.”  

La sfarsitul sezonului din 2010 a curselor de anduranta, dupa cursa de la Zuhai (1000km), se cunosteau deja primii 18 invitati, care vor lua startul la LeMans in 2011, datorita rezultatelor obtinute de acestia in competitiile specifice: LeMans 24H (4 invitatii), campionatul ILMC –  Intercontinental Le Mans Cup (3 invitatii), ALMS – American Le Mans Series (2 invitatii), LMS – Le Mans Series (4 invitatii), Petit LeMans (3 invitatii) si Michelin Green X Challenge (2 invitatii).

In data de 20 decembrie 2010 s-a deschis lista de inscrieri, odata cu publicarea regulamentului tehnic pentru cursa de 24H de la LeMans. 19 ianuarie 2011 la miezul noptii a fost termenul limita de inscriere moment in care ACO a inregistrat 71 de cereri. In seara zilei de 25 ianuarie 2011 au fost desemnate cele 56 de masini si cele 10 rezerve pentru cea mai asteptata cursa de anduranta din lume. Lista a fost finalizata pe 28 ianuarie si data publicitatii pe 9 februarie 2011.

Lista masinilor prezente la 24H LeMans 2011

ILMC 2011

foto:Jean-René ROGER – ACO