Tag Archives: CNR

Dan Gîrtofan și-a prezentat noua masina

Cu doar o zi înaintea startului Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2012, brașoveanul Dan Gîrtofan și-a prezentat, noul proiect, cu ajutorul căruia speră să obțină cel de-al treilea titlu de campion din palmares. Giri va concura în următorii ani pe o Skoda Fabia S2000, o mașină care promite să fie o pată de culoare în întrecerea internă, dat fiind pedigree-ul de campion pe care l-a dobândit în ultimii ani în IRC și SWRC. 

Sunt foarte fericit că am reușit să pun pe picioare acest proiect, unul foarte important pentru mine. Este un proiect cu totul nou, dar așa cum am spus la finalul anului trecut, vreau să fac o schimbare majoră și uite că am reușit asta. Știm că acum, cu noua mașină și cu stabilitatea oferită de noul partener, Skoda România, dar și alături de susținătorul din ultimii ani, Alexandrion Grup România, presiunea este mare pe mine și pe Eugen Rotarul, copilotul meu, dar nouă așa ne place și sperăm să nu dezamăgim”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Giri și Eugen vor avea parte la TESS Rally și de sprijinul fostului mecanic șef al lui Petter Solberg din WRC, Stephane Fonta, care îl va ajuta cu sfaturi pentru a obține un rezultat cât mai bun la debutul cu Skoda Fabia S2000. „Sunt bucuros că am venit aici să-l ajut pe Dan să se obișnuiască cu noul bolid. Este o mașină la fel ca a lui Sebastien Ogier, vicecampionul mondial din WRC și sunt convins că Giri se va acomoda repede cu ea și va fi bine pentru toți”.

 

Cum s-a născut proiectul

 

Totul a început pe 1 februarie, când am primit un telefon de la cineva care m-a rugat să-i fac un preț pe mașinea mea Subaru, pe care am folosit-o în ultimii ani. I-am spus să mă lase până pe după amiază să mă gîndesc și o să-i dau un răspuns. După câteva ore de gândire, m-a hotărât să-i vând mașina și i-am comunicat un preț, iar răspunsul acelei persoane a fost: «Mâine dimineață facem actele». După ce am închis telefonul am realizat că trebuie să fac ceva și m-am gândit la un proiect cu o mașină Skoda Fabia S2000. Am avut noroc că am dat peste niște oameni foarte de treabă la Porsche România, cu care mai lucrasem în urmă cu câțiva ani și astfel proiectul începea să devină realitate. Exact în ziua în care m-am înțeles cu cei de la Porsche România, am găsit oferta de vânzare la această mașină și, după puțin timp, eram cu noua achiziție în România”, a povestit Dan Gîrtofan

Jack Daniel’s Rally Team în Campionatul Naţional de Raliuri 2012

Aflată la a patra participare în Campionatul Naţional de Raliuri, „Jack Daniel’s Rally Team” deschide sezonul competiţional 2012 cu cei mai buni piloţi din CNR.

 

Jack Daniel’s aduce şi în acest an în atenţia iubitorilor de raliuri programul de responsabilitate socială “Condu responsabil: nu bea la volan!”

 

După ce a încheiat sezonul 2011 printre primele trei echipe, „Jack Daniel’s Rally Team” demarează cu o componenţă puternică în 2012: Gergo Szabo, Karoly Borbely, Cătălin Berari, Robert Maior, Rareş Tomiţă, Csegzy Levente, Florentin Petre şi Hristo Hristov. Cei 8 membri ai echipei îşi propun podiumul în acest sezon competiţional, atât la echipe, cât şi la grupe.

 

Echipele şi maşinile „Jack Daniel’s Rally Team” 2012:

 

  • Gergo Szabo / Karoly Borbely, Mitsubishi Evo 10
  • Cătălin Berari / Robert Maior, Mitsubishi Evo 6
  • Rareş Tomiţă / Csegzy Levente, Mitsubishi Evo 9
  • Florentin Petre / Hristo Hristov, Renault Clio Super 1.6 – Membri onorifici ai echipei

 

2011 a fost un an competiţional mai dificil pentru „Jack Daniel’s Rally Team”, însă acest lucru ne-a motivat şi mai mult în pregătirile pentru Campionatul Naţional de Raliuri 2012. Suntem siguri că actuala formulă a echipei este una de succes, care va duce pe podium mesajul nostru de responsabilitate socială – „Condu responsabil: nu bea la volan!” ”, a declarat Andrei Cazacu, Brand Manager Jack Daniel’s.

 

Gergo Szabo, dublu campion naţional, face în acest sezon echipă cu Karoly Borbely, pe un Mitsubishi Evo 10. Cei doi au obţinut primul loc în această formulă, la Winter Rally Covasna.

 

Un alt membru marcant al „Jack Daniel’s Rally Team”, Cătălin Berari a debutat ca pilot în Campionatul Naţional de Raliuri în 2001 şi a activat neîntrerupt până în 2012, obţinând de 3 ori titlul de vicecampion la grupa H. Împreună cu copilotul Robert Maior îşi propun pentru acest sezon podiumul atât la grupa 11 cât şi la echipe.

 

Tânărul Rareş Tomiţă a debutat în raliuri în anul 2007, obţinând două titluri de vicecampion naţional la juniori în 2010 şi 2011, cel din urmă alături de Csegzy Levente. Tot în această formulă vor lua startul în acest an în Campionatul Naţional de Raliuri, cu un Mitsubishi Lancer Evo 9.

 

Membrii echipei „Jack Daniel’s Rally Team” încurajează pasionaţii de raliuri şi toţi participanţii la trafic: „Condu responsabil: nu bea la volan!”, aceasta fiind deviza programului de responsabilitate socială susţinut de Jack Daniel’s.

BCR Leasing Rally Team ia startul in CNR 2012

La câteva zile după lansarea oficială, care a avut loc duminică, 25 martie la World Trade Plaza, noua echipă, BCR Leasing Rally Team se pregăteşte de startul în Raliul Braşovului, Tess Rally, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – Dunlop 2012.

 

Celor trei echipaje – Valentin Porcişteanu/Dan Dobre (Mitsubishi EVO X R4, Clasa 2), Edwin Keleti/ Botond Csomortani (Mitsubishi EVO X, Clasa 3), Alexandru Filip/Bogdan Iancu (Renault Clio R3 Maxi EVO, Clasa 5) – se vor alătura campionii Cupei Dacia Logan de anul trecut, Bogdan Năstase/Alexandru Popidan (Dacia Logan, Clasa 9). „Ne bucurăm că facem parte din această echipă, mai ales că suntem alături de colegii de anul trecut, Alex Filip şi Vali Porcişteanu. Luptăm, ca şi în sezonul 2011, pentru locul întâi, şi suntem siguri că alături de BCR Leasing, Colina Motors şi Placări Faine, vom îndeplini acest obiectiv.” – Bogdan Năstase

 

BCR Leasing este încrezătoare într-un debut excelent pentru toţi membrii echipei: „Etapa Braşov înseamnă pentru noi prima experienţă trăită la maxim alături de Echipa de Raliu BCR Leasing. Suntem foarte încrezători pentru că ştim că echipa al cărei nume îl dăm este alcătuită din piloţi şi copiloţi cu experienţă, care – asemeni nouă – valorizează profesionalismul, curajul şi maturitatea profesională.” – Bogdan Speteanu, Director General BCR Leasing

 

Prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – Dunlop 2012, Tess Rally, se va desfăşura la Braşov, pe asfalt, în perioada 30-31 martie.

PREDATOR vs. CNR

Dupa un loc 2 la Raliul Sibiului si un abandon la urmatoarea etapa de la Arad, Romulus Preda reusea anul trecut cea mai inalta pozitie in utimele trei etape din Campionatul National de Raliuri la clasa 19. Astfel echipajul Romulus Preda/ Cristian Baciucu termina sezonul 2011 pe locul secund la o diferenta de doar 11.5 puncte fata de cea mai inalta pozitie la clasa 19.

 

In acest an, cel caruia i se mai spune si Predator, va ataca locul 1 al clasei 3 la volanul Mitsubishi-ului sau EVO 9 alaturi de acelasi copilot Cristian Baciucu. Competitia va fi acerba si in acest an, peste 10 piloti anuntandu-si participarea la aceasta clasa cu ocazia etapei care deschide sezonul competitional de raliuri din tara noastra. 

 

Munca asidua pentru finalizarea masinii de concurs a fost dusa la bun sfarsit de talentata echipa de mecanici condusa de Mario Laslo, reusind chiar la inceputul acestei saptamani sa termine la timp bolidul Mitsubishi. “Am avut un start un pic mai greoi insa am recuperat spre final si am reusit sa punem la punct masina pentru Raliul Brasovului. Am avut multe nopti nedormite insa satisfactia noastra este ca suntem gata pentru Brasov si speram ca Predator-ul sa faca o figura frumoasa si sa prinda podiumul. Ii multumesc pe aceasta cale si lui Razvan “Copilu’ ” Chelaru care a pierdut multe nopti alaturi de mine pentru a definitiva masina.” declara Mario Laslo inainte de plecarea la Brasov.

 

Romulus Preda declara de la Brasov in aceasta dimineata: ” Revenim pe asfalt dupa o lunga perioada de timp si Brasovul este un raliu care ne place foarte mult. Din cauza ca masina a fost reconstruita total si finalizata abia la inceputul saptamanii nu am avut timp sa facem teste, insa vom vedea astazi la Shakedown cum se va comporta si vom finaliza ultimele setari cu aceasta ocazie. Avem emotii, insa vizam o clasare in primii trei la general. Doresc sa multumesc pe aceasta cale lui Nea’ Victor (n.r. Victor Baldescu) si familiei mele care ma sustine in continuare, precum si echipei de mecanici condusa de Mario, care a ne-a pregatit masina. Va asteptam pe toti cu drag la Brasov.”

 

Si in acest an echipajul cu numarul 77 mizeaza pe sprijinul partenerilor traditionali Autosolution si Eurolines si va invita sa fiti alaturi de ei si sa ii sustineti pe probele speciale de la Raliul Brasovului.

Incepe CNR

Dupa o iarna care parea ca nu se mai termina, odata cu aparitia primilor ghiocei febra pregatirilor pentru sezonul 2012 al Campionatului National de Raliuri a intrat pe ultima suta de metri. Mecanicii insarcinati cu pregatirea masinilor de concurs au facut ore suplimentare pentru definitivarea materialului de concurs inainte de startul in prima etapa a sezonului. Ultimele saptamani au fost dedicate zvonurilor, si cu greu secretele pilotilor angrenati in acest campionat au inceput sa iasa la suprafata. Intr-un final am aflat ca 59 de piloti s-au inscris la startul etapei de la Brasov, o etapa pe care multi piloti o considera “cursa de casa” din varii motive.

 

Clasa 2 va fi clasa celor mai puternice masini, acolo unde isi face aparitia dupa un an de absenta si maghiarul Czaba Spitzmuller. Campionul en-titre Valentin Porcisteanu se aliniaza la start incepand cu acest an la volanul unui Mitsubishi Evo X R4 la fel ca Szabo Gergo. Cei doi “grei” din echipa campioana in 2011 Napoca Rally Academy, Marco Tempestini si Bogdan Marisca, vor miza in acest an pe Subaru STI R4, in timp ce Dan Girtofan vine cu o noua masina, Skoda Fabia S2000.  

 

Se pare ca 2012 este anul revenirilor, piloti precum Gunther Graef, Horatiu Ionescu Cristea sau Heinz Goellner revenind in peisajul raliurilor. Vom avea totodata parte si de nume noi precum Sebastian Stanciu care dupa doi ani petrecuti in Campionatul National de Viteza in Coasta isi face aparitia in CNR la volanul aceluiasi Mitsubishi Evo 7, dar si nume cu rezonanta internationala cum este cel a lui Francois Delecour care apare pe lista de inscrieri si se pare ca va pilota un Renault Megane la clasa 3.

 

Probele incep vineri, mai exact doua probe vor avea de parcurs concurentii, prima in lungime de 10.40km, iar cea de-a doua, care va reprezenta punctul de atractie pentru spectatori, Super Speciala in lungime de 1.20km care se va desfasura pe strazile orasului Brasov. Sambata incepe cu adevarat raliul pilotii avand de parcurs 101.90km de probe speciale, un raliu ce se va desfasura in intregime pe asfalt.  

 

 Plan Orar

 

Regulamentul particular a fost si el modificat astfel :

Buletin nr.2/27.03.2012

Regulament particular :
1. Articolul 12.10 se completează cu :
       Recunoaşterea PS 2 se va face pe „pe jos (fără automobile)” joi 29 martie 2012 între orele 22:00 – 23:00. Toate echipajele participante trebuie sa fie prezente la ora 22:00, la startul probei.

2. Articolul 16.1 se modifică după cum urmează :
       16.1. Startul primului echipaj vineri 30 martie 2012, ora 16:01.

Gata pentru apararea titlului!

  • Marco Tempestini şi Bogdan Marişca vor lua startul la Tess Rally Braşov la bordul unor bolizi de ultima generatie: Subaru Impreza STI R4
  • Daniel Ungur revine la dragostea sa mai veche, Mitsubishi Lancer Evo VI, maşină  alături de care a fost campion naţional al Grupei N
  • Vlad Cosma este pregătit sa-şi apere titlurile obţinute sezonul trecut
  • Simone Tempestini face trecerea pe o maşină cu tracţiune integrală iar Florinel Tincescu are un nou copilot

 

19 săptămâni, 138 de zile şi 3.312 ore i-au ţinut departe pe fanii raliurilor din România de probele speciale. Aşteptarea a luat sfârşit pentru că în perioada 30-31 martie se va da startul în sezonul 2012 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop la Braşov. Napoca Rally Academy, echipa campioană în anul 2011, porneşte la drum în acest nou sezon cu un singur gând: obţinerea celui de-al doilea titlu consecutiv de campioană la echipe.

 

Marco Tempestini şi Dorin Pulpea vin cu moralul ridicat după reuşita din Rally Islas Canarias El Corte Inglés, unde au obţinut primul podium pentru un echipaj românesc în Intercontinental Rally Challenge.

Păstrarea titlului de campioană naţională la echipe pentru Napoca Rally Academy va fi obiectivul nostru principal. Deasemeni, vom continua să susţinem tinerii piloţi, precum Vlad Cosma, Simone Tempestin şi Florinel Tincescu. La fel ca în fiecare an, eu şi Dorin ne propunem să avem ritmul din raliurile la care luam startul în afara ţării şi să fim ocoliţi de probleme tehnice. Dacă vom reuşi acest lucru, cu siguranţă că ne vom afla în lupta pentru titlul de campion naţional absolut până la sfârşit.

Vreau să le mulţumesc în mod special celor de la Lukoil pentru colaborarea frumoasă pe care am avut-o în ultimele două sezoane. În 2012, cei din Rusia au luat decizia de a nu se mai implica în raliuri, urmând să-şi concentreze eforturile în competiţiile desfăşurate pe circuite şi în Campionatul Mondial de Turisme ( WTCC ). Le urăm mult succes şi sperăm să revină cât mai repede alături de noi.a declarat Marco Tempestini.

 

Ediţiile din 2006 şi 2010 i-au adus echipajului Bogdan Marişca – Sebastian Itu cea mai înalta treaptă a podiumului la Braşov. În 2011, cei doi au fost foarte aproape să-şi treacă în cont o nouă victorie, însă la final s-au clasat pe poziţia secundă la capătul unui duel captivant.

Emoţiile startului într-un nou sezon al Campionatului Naţional de Raliuri ne-au cuprins şi pe noi, mai ales că anul acesta vom evolua pe o noua maşină, un Subaru Impreza STI R4. Sper ca împreună cu Sebi Itu, să ne adaptăm cât mai repede la ţinuta de drum a noii maşini. Bineînţeles că ne dorim o clasare cât mai bună la sfarşitul raliului, care s-ar traduce şi în puncte importante pentru echipă, păstrarea titlului la echipe fiind unul dintre obiectivele noastre principale în 2012.” a spus Bogdan Marişca.

 

Campion naţional al clasei 19 în 2011 cu trei etape înainte de finalul sezonului, echipajul Daniel Ungur – Anton Avram va ataca în acest an clasa 11 la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI.

 

Mă întorc la dragostea mea mai veche, Mitsubishi Lancer Evo VI. Am mai pilotat o astfel de maşina timp de patru sezoane, între 2001 şi 2005, iar în ultimul an am reuşit să câştig titlul de campion naţional la Grupa N. Eu şi Toni, avem două obiective foarte clare: păstrarea titlului de campioană naţională pe echipe pentru Napoca Rally Academy şi câştigarea clasei 11.” a spus Danny Ungur.

 

Vlad Cosma şi Florin Dorca, au reuşit anul trecut să câştige Citroen Racing Trophy, clasa 6 şi să fie primii în clasamentul rezervat Juniorilor. În 2012 cei doi rămân în bătălia aceleiaşi clase la volanul Citroen-ului C2R2 MAX.

 

Sezonul acesta ne propunem să mergem cât mai tare şi să nu ne mai concetrăm exclusiv pe obţinerea de rezultate. Dacă vom reuşi acest lucru, cu siguranţă acestea nu vor întarzia să apară. Dacă anul trecut 5 secunde au făcut diferenţa între locul 1 şi 2 la finalul sezonului, anul acesta vrem să fim cu 5 secunde în faţa locului 2.” a spus Vlad Cosma.

 

Simone Tempestini va evolua în 2012 alături de acelaşi copilot experimentat de anul trecut, Lucio Baggio. Cei doi vor lua startul la Tess Rally Braşov pe noua lor maşină, un Subaru Impreza STI N15.

 

Anul acesta voi continua să acumulez experienţă, mai ales că am trecut pe o maşină mult mai puternică. Am efectuat peste 250 de kilometri de teste în Italia cu noua maşină pe circuitul de la Franciacorta dar şi pe probe speciale utilizate în Rally di Luino-Montegrino. Maşina este mult mai puternică şi diferită decât toate maşinile pe care am mai concurat până acum şi sper să mă adaptez cât mai repede. De-abia aştept să înceapă Tess Rally Braşov! „ a spus şi Simone Tempestini. 

 

Florinel Tincescu, campionul de anul trecut al debutanţilor în Cupa Dacia, va lua startul în acest sezon pe un automobil Dacia Logan alături de un nou copilot.

 

Eu şi noul meu copilot Iulian Nicolaescu vom evolua ca şi sezonul trecut pe un automobil Dacia Logan. Weekend-ul trecut am participat la o sesiune de teste la capătul careia mă pot declara foarte mulţumit de cum a decurs aceasta. L-am avut în dreapta pe Bogdan Marişca, de la care am avut şi am foarte multe de învăţat. Sezonul acesta ne dorim o poziţie cât mai bună în clasamentul Cupei Dacia dar şi un loc pe podiumul clasei 9. a spus Florinel Tincescu.

 

Vineri, 30 martie, echipa Napoca Rally Academy aşteaptă toţi fanii raliurilor să guste spectacolul care va fi oferit de membrii echipei pe parcursul celor două probe speciale ale zilei, “Poiana Braşov” şi Super speciala “Braşov Rally Show” cu începere de la ora 17.43  pe străzile oraşului, iar sâmbătă, 31 martie, pe cele 6 probe speciale ale zilei finale a Tess Rally.

De vanzare: Honda Civic Vti N2

Masina ii apartine lui Adrian Grigore fiind folosita in sezonul competitional 2011 CNR, unde a obtinut locul al treilea la clasa 9.

 

Specificatii tehnice

 

Motor : 1.6
Putere : 160 cp
An fabricatie : 1997
Preparator :  Schmack Motorsport
Cutie viteze : Grup scurt/ 5.54 – viteza maxima 175 km/h – 8700 rot/min – Schmack Motorsport – comandata din Norvegia

LSD : KAAZ
Electronica : Mugen
Suspensie : Proflex EVO asfalt/macadam – spate semi-independenta (brate)
Roti : 15 inch asfalt / macadam

 

Istorie

 

Masina a fost cumparata de dl. Bebe Balea si preparata la Schmack in Germania, a concurat dl. Bebe Balea, dupa care a fost achizitionata si folosita in Campionatul National de Viteza in Coasta, 2 ani de dl. Lelutiu Adrian, iar in 2011 a fost achizitionata de Adrian Grigore.

Piese si parti schimbate de la achizitionare pana in prezent :

 

Scaune Sparco Pro 2000 – omologate pana in 2015
Centuri Schroth – omologate pana in 2015
Volan : Sparco
Stingator : OMP
Pedalier OMP
Scut duraluminiu 5
Aparatori macadam : Podeaua masinii este imbracata complet + bavete + aparatori brate spate + aparatori baie ulei si motor.
Masina a fost revizuita dupa fiecare etapa de anul acesta , indiferent de echipa de asistenta cu care am lucrat. Ulei motor si CV schimbate dupa fiecare etapa, pivoti schimbati la 2 etape, cap de planetara schimbate la 3 etape.
Cutia de viteze a fost revizuita in Ungaria inainte de Raliul Iasului , schimbat trenul mobil cu pinionul de atac , coroana si sincroane treapta 3 si 4.

Blocantul revizuit de 2 ori anul acesta, ultima oara inainte de ultima etapa.
Placute frana feroddo racing Ds 2500 schimbate inainte de ultima etapa/ discurile fata la fel , discurile spate schimbate intre asfalt si macadam.
Suspensia revizuita complet anul acesta de 2 ori la Colina – George
Planetare schimbate (de serie) si inainte de ultima etapa am achizitionat un set de planetare din Ungaria de Integra.
Multe piese de rezerva, inclusiv de caroserie, brate fata/ spate folosite dar bune, discuri frana.
Roti : asfalt / macadam – 12 buc
Cauciucuri : asfalt Michelin – 6 buc , macadam: Kumho si BFG : 8 buc + 2 rezerve
Actele sunt pe numele de Adrian Grigore, ITP si asigurare valabile

 

Pret : 12.000 euro

 

Telefon : 0742358693 – Adrian Grigore

 

email : [email protected]

Deschis la jocuri de culise

Ca un copil care se pregăteşte de prima zi de şcoală m-am aşezat la pupitrul de scris, nu să învâţ treaba cu bastonaşele, ci să scriu câteva rânduri pentru Motorsportnews.ro.

 

WRC – s-au întâmplat atâtea schimbări, încât dacă îţi vine ideea să te intrebi cine sunt impresarii acestor piloţi îţi vei răspunde cu o altă întrebare: – oare  Giovani Becali???? Jocurile de culise ale echipelor de uzină sunt atât de iscusite încât noi privitorii putem da din gură la infinit pe diverse motive care au dus la aceste schimbări drastice. Una din aberaţiile care îmi vine în minte este următoarea: – Citroen a început să se teamă de ascensiunea lui Hirvonen şi atunci cea mai bună armă este aceea a alierii, ori Seb cel mic se bate cu pumnii în piept şi urlă deranjând vecinii, lucru care face vâlvă în sânul echipei, Mikko fiind omul potrivit la locul potrivit. 

 

CNR – la noi linişte şi pace, coafura rezistă, nu se fac schimbări, aici rămâi cu echipa cu care ai pornit în cazul în care ai una, sau mergi după buget la câteva etape într-un an. Cred că pilotul român se mulţumeşte cu bucuria de a merge şi de a fi constant, într-un campionat şi aşa vitregit, nu cred că are aspiraţii de a face o avere din curse.

 

 

 

Şansele de performanţă sunt diminuate spre zero atâta timp cât singura sa  reuşită este aceea că nu are niciun abandon tot anul. Performanţa nu vine atunci când în capul tău sunt doar lipsurile… cauciucuri, piese, bani, stresul că nu te remarca nimeni şi că poate etapa următoare vei rămâne acasă, pe principiul insert coin.

 

Apropo, am văzut că s-a afişat calendarul pentru 2012. M-am bucurat o dată pentru că 2 etape de CNR şi 3 de VTM se desfăşoară la Braşov şi m-am întristat de două ori pentru că pe Muscel şi Transfăgărăşan va fi linişte, nu cred că Norris merita asta, dar poate sunt subiectiv.

 

Totuşi… ce vacă sunt, am uitat să mă prezint: -sunt “Rally Cow” sau “Vaca, cu pedale“, sau unul din “pozarii de nunţi” care merge la cursele de viteză în coastă şi nu achită “bilet de intrare”, vaca pedalieră care face poze cu maşina pilotului de VTM (rulând cu viteze ameţitoare de peste 25km/h) la fel de statice, precum cele ale maşinilor aflate cuminţi în parcare, “decât” pentru 14 prăpădite de like-uri pe facebook.

 

Nu sunt “pitbull”(zeu al fotografiei) şi nici nu vreau să fiu, văd cursele la câteva zile după ce s-au desfăşurat atunci când vărs pozele pe calculator, şterg o sută, aleg câteva şi îmi închipui că cele câteva vor primi bineţe în rândul “socializatorilor” şi şansa de a urca mai sus. La urma urmei ăsta e scopul tuturor, al sponsorilor, al pilotilor, al pozarilor.

Calendare competitionale 2012: CNR, CNVC, Karting

Consiliul Federal al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv a hotarat in sedinta de ieri, 24 noiembrie 2011, definitivarea calendarelor competitionale pentru sezonul 2012 pentru Campionatul National de Raliuri, Campionatul National de Viteza in Coasta si Campionatul de Karting – Dunlop, in urmatoarele forme:

 

CNR 2012

1

Raliul Brasovului

30 – 31 martie

C.S. AUTOBLIC

Asfalt (A)

2

Raliul Timisoara

27 – 28 aprilie

C.S. AMC RACING

Asfalt (A)

3

Raliul Clujului

25 – 26 mai

C.S. BMP MOTORSPORT

Asfalt (A)

4

Raliul Bacaului*

Raliul Muresului*

Raliul Harghita**

22 – 23 iunie

 

M+A

M+A

M

5

Raliul Sibiului

20 – 21 iulie

C.S. SCORPION RALLY TEAM

M+a

6

Raliul Aradului

17-18 august

C.S. AMC RACING

Macadam(M)

7

Raliul Tara Barsei

07 -08 septembrie

C.S. AUTOBLIC

Macadam(M)

8

Raliul Iasului

05 – 06 octombrie

A.C.S MOTORSPORT IASI

Macadam(M)

 

*sub rezerva omologarii traseului (in functie de traseu se va alege Raliul Bacaului sau Muresului)

** sub rezerva omologarii traseului in cazul in care niciun traseu ( Bacau sau Mures) nu este omologat

 

CNVC 2012

1

Paraul Rece/Brasov

18-20 mai

auto blic

2

Teliu/ Brasov

8-10 iunie

C.S. AUTOBLIC

3

Resita /Caras Severin

29 iunie -01 iulie

C.S. UCM RESITA

4

Sinaia/ Prahova

27-29 iulie

C.S. Carpati Sinaia

5

*

10 – 12 august

 

6

Ranca/ Gorj

31 aug-01 septembrie

C.S.AUTOCOREX

7

Paltinis – Sibiu

21-23 septembrie

C.S. SCORPION RALLY TEAM

8

Rasnov/ Brasov

12-14 octombrie

C.S. AUTOBLIC

 

* traseul si organizatorul vor fi desemnate ulterior in functie de propunerile Comisiei Nationale de Viteza in Coasta

 

Karting 2012

1

21 – 22 aprilie sau 05 – 06 mai

FRAS

Bucuresti

2

02 – 03 iunie

FRAS

Bucuresti

3

07 – 08 Iulie

FRAS

Bacau

4

04 – 05 august

FRAS

Bucuresti

5

25 – 26 august

FRAS

Arad

6

15– 16  Septembrie

FRAS

Bucuresti

 

sursa FRAS.ro

Despre fotografi si fitzele lor

Fotografia e ca pilotajul, marketingul sau decoratiunile interioare. Adica toti suntem experti. La un moment dat am stat langa unul de a facut grafica pentru un flyer si am prins ideea cu logo-urile. Pe urma ne-am gandit la un slogan de genul “Nicu Galbenus Auto, avem grija de masina ta”. Asa ca din acel moment ne-a fost clar. Stim marketing.

 

La fel e si cu fotografia. Unul din cei doisprezece invitati la un chef se sustrage intotdeauna distractiei ca sa caute cadre pentru galeria foto ulterioara. Aia care se va pune pe facebook. Unde vor fi 14 like-uri si comment-urile“ foarte faine pozele, tu le-ai facut?” si ”a fost caterinca, pozele sunt mega”. La care va veni si raspunsul “ Mersi, dar nu am avut aparatul celalalt, D2 Max SLR Penta 514 XLR-ul si nu mi-au iesit cum ar fi trebuit”. Deci, cei 14 isi vor da seama cum ar fi iesit pozele daca Gigel avea aparatul celalalt! Plus ca, evident, toata lumea e obligata sa stie exact ce e si ce stie sa faca un D2 Max SLR Penta 514 XLR. Asadar, Gigel este chiar mai tare decat cel mai Bumbutsimai Hennessey dintre fotografi.  Pilotii, la fel ca fratii lor, fotografii, incep la fel de des sa iti povesteasca cum au montat un kit stroker si au pus un soft Motec in locul celui SKN… pentru ca, nu-i asa, toti stim ce sunt alea.  

 

Dar de abia acum ajungem la greii fotografiei. Cei care deja au scos un ban de la doua nunti. Au primit laudele mirilor si a nasilor si au decis implacabil. Au talent. Si cu doua aparate destul de scumpicele si-au facut aparitia la o etapa de coasta sa faca niste fotografii. Nu poze, mare atentie! Dupa care au dat din “poze” in stanga si in dreapta pentru ca pilotii au si ei o slabiciune. Sa isi vada masina pe trei roti. Si apare poza cu pilotul 731 pe un site.  Dar mare grozavie. Nu se specifica a cui e poza, credit foto, prin bunavointa, copyright, folosita cu acordul… deci, crima.  

 

PS. In poza e un bun prieten din Cluj, Mircea Rosca. Fotograf, nu pozar. Pitbull cu experienta. Poate ca o sa se indure sa vina la o etapa de coasta in 2012. Ar fi un castig pentru toti.

 

Adica va imaginati. Omul a investit in camera lui foto, s-a deplasat, s-a cazat, s-a stresat, a prelucrat poza si acum 731 isi face reclama pe spatele muncii unui fotograf care nici macar nu a fost platit. Poza lui cu masina inghetata pe un viraj! Asa cum mai sunt alte zece miliarde de poze cu masini inghetate pe acelasi viraj.

 

Mda. In fond, are o anumita dreptate mister snapshot. Cu toate ca nici el nu a platit vreun bilet ca sa vada o cursa de masini. Iar cei din poze nu au sarit in sus sa se specifice cine e in fiecare poza si pe ce loc a iesit sau alte lucruri stupide pentru Romania sau in general. Si pilotii au investit, s-au stresat, s-au cazat, au facut o scoala…. Aiurea.  

 

Si ajungem la ultima categorie. Fotografii adevarati. Cei care chiar fac fotografii pentru Mediafax, revista Tabu sau care au scoala de fotografie. Carora le dai bani pentru fotografii si te bucuri ca vin in fundul Romaniei sa te prinda cu 25km/h dar din fotografiile lor ai impresia ca ai spart viteza sunetului. Cei care se baga sub masina ta cand sari de tampit ce esti la o saritoare. Sau se se baga in interiorul virajului pe care tu nu stii sa il iei si te duci direct spre el. Dar el nu si nu. Sta acolo pana in ultima secunda sa te prinda pe tine ranjind a disperare.

 

Mai sunt ei care fac poze din placere si ti le trimit cu placere. Si cu asta basta. Faci ce vrei cu ele. Profesionistii iti fac fotografiile asa cum le-ai cerut si culmea, nu se supara daca ai dat un comunicat in care apare o fotografie facuta de ei si nu se specifica cine a facut-o. Desi ar fi trebuit. Chiar ar fi trebuit.    

 

Fotografia e o meserie mult mai complicata decat o investitie intr-un aparat si un deget “trigger happy”. Asa cum si pilotajul e mai mult decat sofatul cu o masina cu roll-bar. Macar atat am invatat si eu la scoala Freelancer, pe vremea cand nu era scoala ci tzarc de pitbuli. Dar cum cei mai multi dintre noi suntem niste soferi naufragiati pe probele de coasta si raliu, nu ar trebui sa ne mire ca pozarii de nunti se cred corespondenti National Geografic. Desi daca noi acceptam ca suntem niste impostori pe probe, nu inteleg de ce le e atat de greu nuntasilor sa faca la fel?