All posts by Eduard Baban

Toamna se numara…punctele

Ultima etapa a Campionatului National de Raliuri-Dunlop 2011 s-a desfasurat weekend-ul trecut (14-15 Octombrie) la Bacau. Cu un loc 4 la Debutanti Cupa Dacia, un loc 6 in clasamentul general al Cupei Dacia dar si in cel al Clasei 9, echipajul #401, Sebastian Gioarsa/Dan Feurdean, a ajuns cu brio la finalul primului sau sezon.

 

De-a lungul sezonului, Seba si Dan au obtinut cea mai buna clasare la Raliul Targul Mures: locul 2 in clasamentul general al Cupei Dacia, victoria la Debutanti Cupa Dacia si locul 3 la Clasa 9. Cei doi au mai urcat pe ultima treapta a podiumului Cupei Dacia si a Clasei 9 la Iasi. In clasamentul Debutantilor, pe langa victoria de la Targu Mures, echipajul #401 a mai obtinut trei locuri secunde la Raliul Brasovului, Raliul Aradului si Raliul Tara Barsei. Au avut parte de un singur abandon, la Raliul Sibiului, din motive tehnice.

 

Am terminat primul nostru an in CNR. A fost un an de debut in raliuri. Atat eu, cat si copilotul meu Dan, am fost la prima experienta de acest gen din viata noastra. Totul a pornit din pasiune si din primele indrumari practice ale prietenilor nostri Danny Ungur si Vlad Cosma, odata cu absolvirea scolii de pilotaj sportiv Napoca Rally Academy. Atat eu, cat si Dan am experimentat anul acesta pilotajul, respectiv copilotajul. Lucrurile au iesit chiar mai bine decat speram la inceputul anului. Am pornit cu gandul de a invata cat mai mult, de a parcurge cat mai multi km de proba speciala si de a conserva cat se putea masina pentru a nu suprasolicita bugetul si asa redus.

 

Dupa startul campionatului la Raliul Brasovului si prima noastra clasare pe podium in clasamentul Debutantilor Cupei Dacia, am considerat ca putem spera la mai mult si putem incerca o evolutie constanta care sa ne dea sansa clasarii cat mai sus la sfarsit de an la Debutanti, dar si in clasamentul general al Cupei Dacia. Nu a fost usor deloc pentru ca ne-am “gasit” sa debutam chiar in anul in care majoritatea tinerelor talente de la noi (Florin, Octavian, Simone, Bogdan) au decis sa-si inceapa cariera in CNR dupa perioade in care au alergat in diverse alte competitii automobilistice. Pentru noi a fost chiar un avantaj pentru ca am avut dupa cine alerga, iar pentru ei de asemenea, pentru ca a fost si un echipaj de “varsta medie” care sa-i incurce. Am amintit doar debutantii, pentru ca ceilalti participanti la Cupa Dacia (Ivan, Nastase, Barbu), la nivelul si experienta lor, erau favoriti certi la podiumul Cupei. Am incercat ca la fiecare etapa sa prindem un loc pe podium la Debutanti si o clasare cat mai sus la generalul Cupei, lucru pe care l-am si reusit, cu exceptia Raliului Sibiului, unde am avut un abandon tehnic si la Raliul Moldovei, ultima etapa, unde am vrut sa experimentam tot ce inseamna raliurile si am reusit performanta a doua rasturnari pe probe.

 

Etapa de la Bacau a fost o experienta noua din mai multe puncte de vedere: prima data cu un nou copilot, Raluca Magdas, careia ii multumesc pentru suport si pentru ca a indurat “suferinta” la care am supus-o, prima etapa pe macadam ud si prima data la o etapa finala unde lupta era inca deschisa pentru pozitiile superioare in clasament. Poate ca toate aceste lucruri, la care se adauga bineinteles inca lipsa de experienta, trebuiau sa ma tempereze, dar se pare ca nu am reusit acest lucru si evolutia a fost una mai mult spectaculoasa decat eficienta, avand parte de doua rasturnari si totusi reusind sa terminam raliul pe roti. Cu punctele acumulate la ultima etapa, am reusit impreuna cu Dan, o clasare la final de an competitional, pe a treia treapta a podiumului Debutantilor si o pozitie 5 in cadrul Cupei Dacia.

 

Nu a fost deloc usor, desi foarte distractiv, si vreau sa multumesc pe aceasta cale celor care au fost alaturi de noi etapa de etapa, atat ca suport tehnic si financiar: Transilvania Motor Sport, Aerotravel si Fabrica de Vacante, Conphys, cat si moral: parintii si familiile noastre .

 

Planul pentru 2012 este o noua participare in Cupa Dacia si bineinteles o lupta frumoasa pe probe cu cat mai multi colegi si prieteni. Ne vedem in 2012!”, a declarat Sebastian Gioarsa. 

 

Sebastian Gioarsa si Dan Feurdean au incheiat sezonul 2011 pe locul 3 al clasamentului Debutantilor Cupei Dacia, pe locul 5 al clasamentului general al Cupei Dacia si pe locul 7 al clasei 9.

 

Parteneri: Aerotravel si Fabrica de Vacante, Conphys.

 

Credit Foto: Catalin Stoia – simcat.ro

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu au terminat pe 3 sezonul 2011 al CNR Dunlop

Giri : „A fost un sezon mai greu ca precedentul”

 

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu au mai bifat un podium în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. La fel ca și sezonul trecut, Giri și Miță au terminat pe locul 3 în ierarhia generală, după campionul Vali Porcișteanu și vicecampionul Bogdan Marișca. În ultima rundă, Raliul Moldovei Comfert, disputat în weekend, cei doi brașoveni aveau nevoie de o clasare în puncte pentru a-și securiza locul pe podium. Lucru ce s-a și întîmplat, Giri și Miță terminînd pe locul 8, poziție ce le-a permis să rămână în primele cele mai bune trei echipaje din România.

 

Mai jos aveți câteva păreri ale lui Dan Gîrtofan legate de sezonul 2011, dar și planurile de viitor:

 

Reporter: Domnule Gîrtofan, ați terminat pe locul 3 în 2011, la fel ca și în 2010. Sunteți mulțumit?

 

Dan Gîrtofan: A fost un sezon mult mai dificil decât cel de anul trecut. Aparent, la început, se anunța a fi mai ușor, datorită faptului că beneficiam de un buget liniștitor, dar din punct de vedere sportiv a fost mult mult mai greu. Asta datorită concurenței, care a fost foarte, foarte puternică. Evoluțiile la materialul de concurs au fost de ultimă generație, iar, spre deosebire de anii trecuți, se merge mult mai la limită și mai tare. Am simțit un plus în evoluții la toată lumea.

 

Rep.: Sunteți poate cel mai constant echipaj din campionat…

 

D.G.: E meritul echipei, al nostru ca echipaj și al celor care ne suțin. Constanța noastră vine și din faptul că ne pregătim foarte bine la fiecare etapă, chiar dacă locul 1 nu ni s-a prea oferit. Dar raliurile nu înseamnă doar câștigarea unei probe speciale, ci a unor etape, clasarea mereu între primii, obținerea de puncte importante la fiecare rundă, care, în final, să-ți aducă titlul de campion.Este un sport în care se punctează, iar dacă ai know-how-ul și rutina de a aduna puncte, poți fi în top.

 

Rep.: La jumătatea sezonului erați pe primul loc. Ce s-a întâmplat de ați terminat pe 3?

 

D.G.:  În urma nenumăratelor recursuri am ajuns în poziția de a conduce campionatul doar o zi sau două. Nu mi-a plăcut însă deloc modul în care am ajuns să fim lideri. După cum lumea mă cunoaște, nu sunt un adept al locurilor câștigate pe hârtie. Dar atunci a fost necesar să fac ceva, pentru că s-a încălcat grav regulamentul și oricâtă sportivitate aș avea în mine, nu am mai putut să accept atîtea lucruri care nu erau cum trebuie. Asta a fost situația. Din păcate, nu am reușit să ne menținem în vârf. A fost acea ieșire în decor de la Arad, însă asta se întâmplă când mergi la limită.

 

Rep.: Este pentru prima oară după mai mulți ani în care podiumul este format în totalitate din români…

 

D.G.: E un lucru care mă bucură și care mi l-am dorit pentru campionat. Noi suntem susținuți de o companie care vrea să fim în primii trei și am reușit asta. Eu mi-am dorit să fim mult mai sus, dar și să fie un podium românesc, indiferent de configurația lui. Trebuie să-și dea seama și persoanele responsabile că piloții români au valoare, se investesc bani mulți în ei și în materialele de concurs, iar când piloții români au avut parte de susținerea necesară, au demonstrat că pot să facă performanță. Pe lângă locul în primii 3, una din bucuriile mele este asta, că podiumul este format doar din români.

 

Rep.: Ce spuneți despre ascensiunea lui Vali Porcișteanu, care a culminat cu titlul național?

 

D.G.: Clar, Vali a fost într-un trend ascendent în ultima perioadă, a fost într-o continuă urcare și cu siguranță că mai devreme sau mai târziu ar fi câștigat acest titlu. Îmi rezerv dreptul de a-l felicita din suflet. Mă bucur pentru evoluția lui și pentru titlul obținut. Nu știu sigur, dar cred că este cel mai tânăr campion național din ultimii ani și asta dovedește că vine ceva din urmă. E un loc pe care-l merită și pentru care a muncit cu seriozitate.

 

Rep.: Ce urmează în 2012?

 

D.G.: Obiectivul nostru va fi, la fel ca în fiecare sezon, locul 1. Acum urmează să vedem ce progrese vom putea face din punct de vedere al materialului sportiv, după ce o să ne punem la punct cu bugetul. De asemenea, vom efectua o pregătire mai intensă, în care ne vom axa mai mult pe colaborarea în echipaj și sperăm ca la anul șansa să-și întoarcă fața și asupra noastră.

 

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu țin să adreseze mulțumiri partenerului principal, Alexandrion Grup România, dar și partenerilor Mobil 1 prin Lubexpert România, BKP, Hotel Aro Palace, www.prorallyperformance.ro, www.bursacamerehotel.ro și www.bursabileteavion.ro.

 

Credit foto: Catalin Stoia – simcat.ro

Vali Porcisteanu promite show la Drift Grand Prix

Proaspat incununatul Campion National de Raliuri al Romaniei, Valentin Porcisteanu va fi prezent in acest weekend 21-23 octombrie 2011, la Drift Grand Prix of Romania. Acesta va oferi din nou publicului prezent o demonstratie spectaculoasa, asa deja ne-a obisnuit, la volanul Mitsubishi-ului sau de concurs Lancer EVO 9 care tocmai a suferit o schimbare de imagine, imbracand culorile sponsorului sau din acest an, Prista Oil

 

Peste 50 de piloti din 14 tari, Campioni Nationali si Campioni ai Europei, elita sporturilor cu motor, se aduna la Bucuresti pentru un regal de sport extrem cum nu s-a mai vazut vreodata.

 

Campionul European, Campionul Irlandei, Campionul Finlandei, Campionul Poloniei, Campionul Germaniei, de drift, alaturi de piloti profesionisti de renume din toate colturile continentului, dar si din Romania, vor face mega-spectacol la Drift Grand Prix of Romania!

 

Alaturi de cei mai tari piloti din 14 tari se vor lupta cot la cot si doua reprezentante ale sexului frumos care practica acest sport: Ramona Rusu din Romania si Nikolett Szanto din Ungaria. Nikolett Szanto este prima femeie-pilot profesionista din Europa, dar si prima care a reusit sa castige o etapa de campionat european profesionist, surclasand zeci de piloti-barbati! Mai mult, a fost si desemnata drept cea mai sexy drifterita din lume!

 

Drift Grand Prix in cifre

 

–                   pe circuitul de la Casa Poporului vor participa piloti din 14 tari

–                   aproximativ 50 de piloti de top, cu masini special modificate se vor lupta pentru titlu

–                   o masina pregatita de drift poate costa chiar si 100.000 de Euro

–                   cele mai puternice masini participante au chiar si 800cp

–                   peste 300 de perechi de anvelope vor fi sparte

–                   150 de masini modificate: styling, car-audio, off-road, painting

 

Expozitie cu 150 de masini modificate, la Drift Grand Prix

 

In cadrul competitiei de drift, va fi si un show de tuning, cea mai mare din Romania de pana acum. Masini cu styling, motoare modificate, painting, car-audio si off-road, vor fi expuse in zona speciala de expozitie si nu vor lipsi nici premierele pentru Romania.

 

Masinile de car-audio pot atinge un nivel al sunetului de 155 de decibeli, mult mai tare decat un avion cu reactie care decoleaza (“doar” 127 de decibeli).

 

Cascadorii, Stunt-Ride si masini ECO

 

Iubitorii de masini si motociclete se vor putea delecta cu cascadorii realizate de Terry Grant, cel mai bun cascador din Europa cu masina. El reuseste sa schimbe roata la masina in mers! Mai mult, va veni si celebrul stunt-rider Raptowny, care va face show cu motocicleta, pe o roata, pe doua, prin flacari, prin aer, peste tot!

 

La Drift Grand Prix se va desfasura si o parada cu masini electrice si hibride, moment realizat impreuna cu Ministerul Mediului. Desi mai putin populare, masinile electrice reprezinta viitorul industriei auto.

 

Vineri incepand cu ora 16.00 este deschiderea oficiala, unde accesul publicului este GRATUIT!

 

Sambata 22 octombrie si duminica 23 octombrie, programul este intre orele 10-22

 

Pret bilet: incepand de la 10 lei/persoana.

Copiii cu varsta de pana la 7 ani, insotiti de parinti, au acces gratuit

 

Jack Daniel’s Rally Team – final de sezon 2011

In weekend-ul trecut  Jack Daniel’s Rally Team a participat la ultima etapa de raliu din sezonul 2011 – raliul Moldovei. Finalul de sezon aduce echipei locul 3 si 2 titluri de vice campioni.  

 

Raliul Moldovei de la Bacau incheie campionatul National de Raliuri Dunlop 2011. Dupa 8 etape disputate pe asfalt si macadam si una anulata, sezonul se incheie pentru JDRT cu locul 3 la echipe. La clasa 6 Norbert Bereckzi, iesit in décor la Bacau, devine vice campion. La clasa 11, cu puncte acumulate doar din 5 etape, Catalin Berari si Mihai Sandu, castigatori la raliul Moldovei, devin vice campioni.  

 

Victor Ponta si-a anuntat oficial retragerea din motor sport

 

Pentru Victor Ponta raliul Moldovei a fost ultimul raliu la care a participat. Edwin Keleti si Victor Ponta s-au situat pe locul 2 la clasa 19 la acest raliu, retragerea lui Victor Ponta fiind pentru cei doi unul dintre momentele cele mai emotionante de la festivitatea de premiere.

 

Victor Ponta:Ma bucur ca am facut timp de 2 ani parte din echipa Jack Daniel’s Rally Team. Chiar daca in acest an nu am mai avut rezultatele din anii trecuti , mi-a facut o deosebita placere sa fiu alaturi de colegii mei. Va promit ca voi fi alaturi de fanii JDRT si fanii motor sportului si la anul, in calitate de spectator.

 

Edwin Keleti:  A fost un raliu foarte dificil si cu multe deficiente, dar pentru mine a avut o semnificatie aparte: ultimul raliu alaturi de Victor! Rezultatul sportiv a fost secundar. Ii multumesc mult pentru profesionismul cu care a abordat acest sport, ii multumesc pentru increderea pe care mi-a acordat-o si pentru frumoasa prietenie care s-a inchegat intre noi. Ii tin pumnii sa-si atinga toate obiectivele pe care le are in viata profesionala si sper sa mai impartim, vreodata, bucuria sportului auto. Multumesc echipei si partenerilor pentru acest sezon intens si ii felicit pe campionii din 2011

 

Catalin Berari: Am facut rezultate foarte bune, dat fiind faptul ca am trecut de la o clasa la alta in plin sezon. Sunt convins ca anul viitor, cu o strategie corecta, vom fi din nou 

 

Gergo Szabo: Am pierdut titlul anul acesta, dar le multumesc colegilor si prietenilor mei de la Jack Daniel’s Rally Team pentru ocazia de a le fi alaturi,  promovand mesajul de responsabilitate: “Condu responsabil: nu bea la volan! Acesta este sportul, ii felicit pe castigatorii de anul acesta si privesc cu incredere spre sezonul viitor

 

Despre Jack Daniel’s Rally Team:

Jack Daniel’s Rally Team, a adus in 2011 mesajul său de responsanbilitate, cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Zoltan Kohler pe Mitsubishi Lancer EVO 10 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta  pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19, Cătălin Berari si Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 6 la clasa 11 şi Titi Aur si Karoly Borbely, pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul maghiar Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo pe Citroën C2R2- Max la clasa 6. 

 

Credite foto: Motormedia

Primul Podium pentru Echipa BlueStreamline

Despre echipa BlueStreamline am scris pentru prima oara chiar de la inceputul activitatii noastre. Au urmat apoi alte articole despre tinerii pasionati de proiectarea si construirea unui monopost conform regulamentului impus de competitia “Formula Student”.  Astazi ne face o deosebita placere sa revenim cu informatii despre aceasta echipa de tineri entuziasti, care a reusit o frumoasa performanta.

 

Preambul

 

BlueStreamline, echipa de competitii a Universitatii Transilvania din Brasov, a reusit sa-si incununeze eforturile de trei ani de participare in competitiile internationale Formula Student, printr-un podium obtinut in etapa desfasurata pe faimosul circuit spaniol de Formula 1 din Catalunia.

 

Un start perfect

 

Primele doua zile ale fiecarei etape din competitia Formula Student sunt dedicate probelor statice si inspectiilor tehnice. Parcursul echipei BlueStreamline a fost unul excelent, fiind printre primele echipe ce au trecut probele de foc ale comisarilor tehnici(inspectia tehnica, testul de rasturnare, testul de zgomot si testul de franare). Dupa primele doua zile de concurs, echipa Universitatii Transilvania din Brasov, ocupa locul 12 din 24 de echipe. Urmau insa doua zile foarte solictante, atat pentru monopost, cat si pentru membrii echipei.

 

BlueStreamline, in lupta cu marile universitati ale Europei

 

Ritmul impus de pilotii brasoveni a fost unul mediu in prima zi de teste dinamice. Fiind constienti ca o potentiala problema tehnica i-ar scoate din competitie pentru proba de anduranta, acestia au avut un parcurs bun, reusind sa escaladeze  doua pozitii in clasamentul general, urmand a se concentra pentru roba de anduranta. Probele de acceleratie, skid-pad si autocross, s-au desfasurat fara evenimente iar BlueStreamline si-a atins obiectivul : a surclasat 2 echipe locale, Madrid si Navarra, urmand a se pregati pentru proba de anduranta.

 

BlueStreamline, la un pas de podium la proba de anduranta

 

Proba-regina a oricarei etape este cea de anduranta. Toate echipele aflate in paddock isi pun mari sperante in aceast test, punctele puse in joc facand diferenta intre echipe. Tactica adoptata in aceasta proba decide aproape de fiecare data castigatorul. Avand experienta competitiilor precedente, studentii brasoveni au inteles ca pentru a castiga, trebuie mai intai sa treaca linia de sosire. Si intr-adevar, asa s-a intamplat. Echipa Universitatii Transilvania din Brasov a terminat anduranta pe locul 4, devansand echipe mult mai bine cotate si reusind sa uimeasca prin obtinerea  locului 1 la proba de fuel economy. Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat romanii au plecat ca outsideri in proba de anduranta.

 

 382930_316601068362012_1443544963_n

Seat a rasplatit eforturile echipei

 

Eforturile depuse de BlueStreamline au fost rasplatite de Seat, partenerul oficial al Formulei Student Spania prin decernarea trofeului ‘Best Teamwork’. Acest premiu a incununat eforturile depuse de echipa brasoveana in cei trei ani de activitate, fiind dovada vie a determinarii si competitivitatii studentilor ce reprezinta Universitatea Transilvania din Brasov, care au urcat pe podium alaturi de echipe ale unor universitati de prestigiu din Europa precum DHBW Stuttgart, Uas Munchen si ETH Zurich.

 

In urma rezultatelor obtinute in probele statice si dinamice, BlueStreamline a reusit sa ocupe locul 6 in clasamentul general.

 

BlueStreamline doreste sa multumeasca pentru sprijinul acordat de-a lungul sezonului, Universitatii Transilvania din Brasov, si partenerilor sai: Kemtek, Fabory, Continental, CTIB, Prejmer Circuit, Andoker Impex, Avantec, Eurocopter Romania, Terwa, Kronstadt Metal, Schaeffler Group, IAR Brasov, Compozite, Ara Rasnov.

Instiintare FRAS a Clubului Sportiv Savu Racing

O serie de controverse au aparut in acest an cu ocazia Raliului Clujului, organizat de CS Savu Racing, ulterior Federatia Romana de Automobilism Sportiv suspendand la data de 31 mai 2011 licenta de organizator a CS Savu Racing pe o perioada de 2 ani. Argumente pro si contra au fost aduse din partea celor doua Parti implicate, CS Savu Racing si FRAS, insa situatia este departe de a fi clarificata. Intre timp si biroul de presa al Automobil Clubul Roman a transmis un punct de vedere privind aceasta situatie.

 

Luni, 17 octombrie 2011, am primit pe adresa redactiei un document din partea Clubului Sportiv Savu Racing, semnat de presedintele acestuia dl. Horatiu Savu, pe care vi-l redam mai jos in integralitate.

Catre,                                                                                                   
                                                                                                              

FEDERATIA ROMANA DE AUTOMOBILISM SPORTIV

 

In atentia D-lui Presedinte Ovidiu MAZILU

In atentia Consiliului Federal

Spre stiinta D-lui Secretar Federal Victor DRAGAN

           D-lui Presedinte al Comisiei Nationale de Raliuri Silviu MORARU

 

Stimati domni,

 

Prin prezenta, Clubul Sportiv SAVU RACING, cu sediul în judetul Cluj, localitatea Cluj-Napoca, str. G-ral. Eremia Grigorescu, Nr. 65, Ap. 7, avand C.I.S. CJ/A2/00157/2005, emis de Agentia Nationala pentru Sport la data de 14.06.2005, inscris in Registrul Special cu nr. 186, din data de 14.06.2005, afiliat la FRAS cu numarul de afiliere 9, reprezentat legal prin dl. Horatiu SAVU, in calitate de presedinte,

 

Dorim sa va informam pe aceasta cale ca in data de 14.07.2011 am formulat recurs la Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, impotriva hotararii Comisiei de Apel nr. 1/27.06.2011 A din cadrul Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, remisa catre subscrisa la data de 30.06.2011.

 

Avand in vedere acest aspect si conform articolului 27.4 din Regulamentul Disciplinar al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv aflat in vigoare care prevede ca „odata declarata o cale de atac, aceasta suspenda executarea hotararilor atacate”, va solicitam, odata cu suspendarea hotararii Comisiei de Apel, ca alcatuirea calendarului competitional 2012, sa fie facuta conform regulamentelor in vigoare, astfel incat sa luati in considerare cererea Clubului Sportiv SAVU RACING  de a organiza „Raliul Clujului” editia 2012, conform cererii 30/30.06.2011.

 

Pentru conformitate va punem la dispozitie dovada trimiterii recursului, si speta judecata anterior de catre Dvs. in cazul Girtofan la Raliul Avram Iancu din anul 2008.

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Comunicat de presa Dan Girtofan
Catre            Federtia Romana de Automobilism Sportiv
In atentia     Domnului Presedinte Stefan Vasile
Spre stiinta Domnului Secretar General Dumitru Rusanescu

Stimate D-le Presedinte Stefan Vasile si D-le Secretar General Dumitru Rusanescu,

 

Prin prezenta va informez ca subsemnatul Girtofan Dan am formulat recurs impotriva Hotararii Consiliului Federal din data de 30.09.2008 la COMISIA NATIONALA DE DISCIPLINA SPORTIVA Avand in vedere acest aspect –  in conformitate cu Art.27(4) din Regulamentul Disciplinar FRAS, care prevede ca « odata declarata o cale de atac aceasta suspenda executarea hotararilor atacate »,   va solicit refacerea si publicarea clasamentului general incluzand si punctele obtinute de catre echipajul nr.1 la Raliul Avram Iancu Ecomax, urmand ca in cel mai scurt timp sa depun la sediul FRAS dovada recursului mai sus mentionat.

Dan GIRTOFAN
Pilot CNR
Brasov 14.10.2008

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Comunicat FRAS

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE AUTOMOBILISM SPORTIV
Comunicat nr. 62 din 15 octombrie 2008

Urmare faptului că echipajul Dan Gîrtofan-Adrian BERGHEA a depus recurs la COMISIA NAŢIONALĂ DE DISCIPLINĂ, împotriva Hotărârii nr. 6/2008 a Consiliului Federal, clasamentele General FIA, grupa N, clasa N4 şi echipe rămân provizorii, atât pentru Raliul Avram Iancu ECOMAX, cât şi cele după 7 etape ale Campionatului Naţional de Raliuri-Dunlop 2008, până la finalizarea cauzei respective. Clasamentele provizorii sunt publicate pe www.fras.ro.



Secretariat FRAS

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

C.S. SAVU RACING

Presedinte

Dr.Dr.Med.Dent. Horatiu SAVU

Restrictii de circulatie in centru, cu ocazia Drift Grand Prix of Romania

Cel mai mare eveniment auto al anului, Drift Grand Prix of Romania, are loc in acest week-end la Bucuresti. Cei mai tari piloti din toate colturile Europei se vor lupta pe circuitul de la Casa Poporului pentru a obtine Marele Premiu de Drift al Romaniei.

 

Cu ocazia Drift GP, pentru amenajarea circuitului pe care se va desfasura competitia, circulatia din centrul Bucurestiului va fi restrictionata dupa cum urmeaza, incepand cu ziua de joi, 20 octombrie 2011 ora 22:00, pana luni 24 octombrie, ora 06.00.

 

– Bulevardul Unirii – din Piata Unirii, pana la Piata Constitutiei

– Bulevardul Libertatii – din Piata Regina Maria, pana la intersectia cu Natiunile Unite

– Calea 13 septembrie – din Bulevardul Libertatii pana la intersectia cu str. Uranus

 

Soferilor care doresc sa treaca prin Piata Constituiei, in zilele de 21, 22 si 23 octombrie, li se recomanda sa aleaga una din rutele ocolitoare, pe Splaiul Independentei, Bulevardul Regina Maria, Bulevardul Natiunile Unite si Strada Izvor.

 

Drift Grand Prix of Romania va aduna in acelasi loc, la Bucuresti, pe circuitul stradal din jurul Casei Poporului, cei mai buni piloti profesionisti de drift din 15 tari europene. Alaturi de competitia de drift, spectatorii vor mai putea admira o expozitie de masini modificate, car-audio, off-road, moto si firme din domeniu, dar si cascadorii extreme cu masini. Drift Grand Prix se desfasoara in zilele de sambata si duminica, intre orele 10 si 22

Dan Wheldon, castigator INDY 500, s-a stins din viata

Duminica 16 octombrie a avut loc pe circuitul Las Vegas Motor Speedway ultima etapa a acestui sezon din IndyCar. Competitia avea insa sa fie umbrita de un accident de proportii petrecut in turul cu numarul 11, in care au fost implicate 15 monoposturi. Pentru britanicul Dan Wheldon in varsta de 33 de ani, accidentul avea sa se dovedeasca fatal, acesta decedand doua ore mai tarziu.

 

Accidentul a pornit de la doi piloti care si-au atins rotile, iar cei care veneau din spate nu au mai avut timp sa reactioneze. Monopostul lui Wheldon a luat foc, dupa ce a fost propulsat in aer in urma impactului cu un alt monopost, rostogolindu-se in aer, si a fost oprit de gardul de protectie al circuitului. Echipele de salvare au intervenit foarte promt, Wheldon fiind transportat cu elicopterul la spital, insa dupa doua ore Randy Bernard – CEO IndyCar a anuntat decesul.

 

5 tururi de onoare au fost parcurse pe Las Vegas Motor Speedway, de monoposturile care nu au fost implicate in incident in onoarea lui Dan Wheldon, cel care reusea in urma cu doar cateva luni sa castige celebra cursa INDY 500.

 

Wheldon a fost campion al seriei in anul 2005, an in care reusea sa isi treaca in cont prima victorie in cursa INDY 500. Englezul si-a facut debutul in IndyCar in anul 2002 sub culorile echipei Panther Racing, luand startul in doua curse alaturi de Sam Hornish Jr. Urmatorul an a trecut in cadrul echipei Andretti Green Racing, castigand titlul de “Rookie of the Year” (Debutantul anului). Anul 2004 i-a adus prima victorie in campionat si cu un total de 3 curse castigate in acel an a reusit sa devina vice-campion al seriei, rezultatul anuntand performanta urmatorului an cand a reusit titlul de campion in IndyCar si totodata prima victorie in cursa INDY 500. Victoria, in celebra cursa, avea sa reprezinte prima victorie a unui englez dupa cea a lui Graham Hill din 1966. In 2006 a semnat un contract cu echipa Chip Gannasi Racing, participand totodata si in cursa de 24H de la Daytona, pe care a si castigat-o alaturi de coechipierii Scott Dixon si Casey Mears. In IndyCar sezonul 2006 la gasit la final la egalitate de puncte cu Sam Hornish Jr. caruia avea sa ii cedeze titlul de campion datorita celor 4 victorii din sezon, fata de cele doar 2 ale sale. In sezoanele 2009 si 2010 a revenit in cadrul echipei Panther Racing alaturi de care si-a facut debutul in campionat. 2011 i-a adus cea de-a doua victorie din INDY 500 si din pacate ultima cursa a sezonului a reprezentat pentru Dan Wheldon ultima cursa din viata sa.

“Odihneasca-se in pace”   

 

 

Vlad Cosma, castigatorul Clasei 6, al “Juniorilor” si vicecampion la doua roti motrice

Echipajul Napoca Rally Academy, Vlad Cosma/Florin Dorca, s-a impus fara probleme la Clasa 6 si s-a clasat pe locul doi la “Juniori” in Raliul Moldovei – “Comfert”, adjudecandu-si si titlul de castigatori ai celor doua clasamente la finalul sezonului 2011 al Campionatului National de Raliuri, dar a ratat „la mustata” victoria si titlul in competitia masinilor cu tractiunea pe o singura punte.

Vlad a inceput perfect raliul si, cu doua time-scratch-uri in cele trei probe disputate vineri, finalul primei zile l-a gasit la conducerea clasamentului 2WD.  El isi pastreaza ritmul si pozitia pe primele trei speciale ale zilei de sambata, apoi, pe PS 7, pe PS 8 si PS 9 stabileste, din nou, cel mai bun timp intre masinile cu doua roti motrice, se distanteaza in fruntea clasamentului si parea ca nu mai poate pierde victoria.  O abordare prudenta a specialei cu numarul 10, cu suprafata degradata dupa toate trecerile anterioare, alaturi de o evolutie extraordinara al lui George Grigorescu pe proba in cauza, il fac, insa, pe tanarul pilot clujean sa piarda 27 de secunde in fata experimentatului sau adversar. Cosma a mai recuperat ceva pe ultima speciala a raliului, pe care a stabilit inca un time-scracth, dar nu a fost suficient pentru a-si adjudeca victoria si, mai ales, titlul de castigator la doua roti motrice. Pilotul Napoca Rally Academy si-a trecut, insa, in cont victoriile la Raliul Moldovei – « Comfert » la Clasa 6 si la Juniori, precum si titlurile de castigator al celor doua clasamente in acest sezon, care se alatura titlului de castigator al Trofeului Citroen, pe care si l-a trecut in palmares in etapa trecuta, la Raliul Iasiului.  Marcat, insa, de lupta de la 2WD, Vlad nu reuseste sa se bucure de victoriile obtinute. „ Nu pot sa zic ca este cea mai fericita zi a mea….Asta e, am fost noi mai putin desptepti pe penultima proba, am mers la conservare, sansele sa stricam masina erau foarte mari si nu am vrut sa ne asumam acest risc. George, in schimb, si-a asumat riscuri mari si ne-a batut destul de tare. Am recuperat ceva pe ultima proba, am mers la maxim, dar nu a fost destul. Astea sunt cursele”, a conchis, cu amaraciune, Vlad Cosma.