All posts by Motorsportnews Team

Incep testele de la Bahrein

Cea de-a doua sesiune oficiala de teste pentru sezonul 2014 este programata in perioada 19 – 22 februarie pe circuitul din Bahrein, acelasi pe care se vor desfasura si celelalte teste oficiale inaintea startului de sezon. Temperatura ambientala, de aproximativ 20 de grade Celsius, este mult mai mare decat cea inregistrata la Jerez, unde a si plouat.

 Raikkonen 2014

Toate echipele sunt asteptate sa participe la sesiunea de teste din Bahrein, obiectivul principal fiind acela de a optimiza comportamentul masinii, al noilor motoare turbo de 1,6 litri, al sistemelor avansate de recuperare a energiei si, desigur, al noilor pneuri Pirelli.

 

Circuitul este unul perfect pentru teste fiind format dintr-o gama mare de viraje, de viteze diferite, care supun pneurile unor forte longitudinale foarte mari.

 Hamilton 2014

La primele teste de la Jerez echipele si-au concentrat atentia asupra comportamentului masinilor si al motoarelor, iar evaluarea pneurilor nu a fost o prioritate. In plus, conditiile meteo din Spania nu sunt caracteristice etapelor din calendar si nu pot fi luate ca etalon. Ne asteptam ca vremea din Bahrein sa fie mai buna, iar echipele vor parcurge mult mai multe tururi, ceea ce ne va ajuta sa adunam informatii relevante in ceea ce priveste comportamentul pneurilor”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

 Paul Hembery

• Echipele au voie sa foloseasca maximum 135 de seturi de pneuri pentru teste, inclusiv testele din timpul sezonului. Numarul maxim de pneuri alocate pentru testele din pre-sezon este de 85 de seturi: 25 pentru Jerez si cate 30 pentru fiecare test din Bahrein.

 

• Echipele vor putea testa trei compozitii slick in Bahrein: hard, medium si soft. In plus, echipele vor avea la dispozitie si compozitia hard „de iarna”, creata de Pirelli pentru a asigura o incalzire rapida a pneurilor chiar si la temperaturi scazute. Echipele au vrut sa testeze si aceasta compozitie, disponibila la testele de la Jerez, pentru a vedea cum se comporta si la temperaturi ambientale mai ridicate. Versiunea „de iarna” poate fi recunoscuta datorita lipsei marcajelor, in timp ce compozitia hard are marcaje orange pe flancuri.

 Sauber 2014

• Pirelli va aduce in Bahrein si un set suplimentar de pneuri de compozitie medium, cu o compozitie si constructie noi, considerate prototip. Obiectivul lor este de a testa comportamentul acestora fara incalzitoare, acestea urmand a fi interzise din sezonul 2015.

 

• Din totalul de 30 de seturi disponibile pentru fiecare echipa, 22 din cele slick (hard, hard „de iarna”, medium, soft) sunt selectate de Pirelli in acord cu solicitarile echipelor. Restul de 8 sunt alese separat de fiecare echipa in parte, in functie de nevoile individuale.

 

Timpii pe tur LIVE

A șasea ediție a Reuniunii Asociației Club Duster

În weekend-ul 14-16 februarie s-a desfășuratla Bran cea de-a șasea ediție a Reuniunii Asociației Club Duster, care a reunit peste 90 de pasionați ai mărcii sosiți din toate colțurile țarii la bordul a 40 de autovehicule Dacia Duster.

caravana Duster

Alături de fanii acestui model far al gamei Dacia, s-au aflat președintele-director general al Dacia, Nicolas Maure și directorul Renault Commercial Roumanie, Thomas Dubruel.

 

La fel ca la toate celelalte acțiuni ale asociației, invitați speciali au fost membrii clubului Duster 4×4 Everyone, format din angajați ai grupului Renault România care concurează cu mașini DaciaDuster în competiții naționale și internaționale de off-road.

 

Printre activitățile de care s-au bucurat participanții, dar si turiștii sau locuitorii din zonă, a fost caravana de 40 de mașini ce s-a deplasat de la Bran către Poiana Brașov, ocazie cu careau putut admira si două autospeciale Dacia Duster modificate de echipele de inginerie ale Renault Technologie Roumanie – DusterArmy și Duster Buster – precum și un autovehicul Duster echipat cu cele mai importante accesorii existente în oferta Dacia.

 

Atracția principală a evenimentului a fost reprezentată de concursurile off-road, organizate în două etape: categoria standard (masculin și feminin) și categoria vehicule echipate cu pneuri speciale.

 

La categoria standard, concurenții au avut de parcurs, contra cronometru, un traseu denivelat și presărat pe alocuri cu porțiuni de apă și noroi. Un parcurs special a fost rezervat posesoarelor de Duster, multe aflate la primul concurs de acest fel. 

 

Participanții cu vehicule echipate cu pneuri speciale (AT/MT) și-au pus mașinile la încercare pe un traseu mult mai dificil, în care a contat dotarea mașinii dar și experiența șoferului în a aborda șanțuri adânci și pante abrupte.

atelier 4x4_2

Câștigătorii au beneficiat de premii puse la dispoziție de Dacia și de alți parteneri ai evenimentului.

 

Am fost încântat să particip la reuniune. Este fascinant să vad cat de mult își iubesc mașina proprietarii de Duster și ce pot face in off-road, chiar și cu versiunea 4×2. În plus, și eu sunt proprietarul unui Duster pe care l-am cumpărat în 2011 și de care sunt foarte mândru, a ținut să precizeze Nicolas Maure după eveniment.

 

La rândul său, Thomas Dubruel a împărtășit entuziasmul fanilor prezenți la eveniment, adăugând că “Duster nu este doar un succes de piață ci și un model care suscită pasiunea și mândria clienților noștri. Întrunirile “Dusteristilor”, devenite deja o tradiție, transmit un mesaj de încredere în marca Dacia, care nu poate decât să ne bucure“.

TESS RALLY ROMTELECOM deschide balul!

Cea mai longeviva competitie rutiera din tara deschide din nou sezonul competitional in Campionatul National de Raliuri Dunlop, intrecerea brasoveana purtand in 2014, an care marcheaza cea de-a 43-a editie, numele de Tess Rally Romtelecom. Organizatorii brasoveni mizeaza pe un traseu clasic, aplicand dictonul “formula castigatoare nu se schimba”, dar condimenteaza intrecerea cu o serie de noutati atractive, propunandu-si ca intrecerea de la poalele Tampei sa se apropie cat mai mult de fanii raliurilor si de echipaje.

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu la editia din 2013
Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu la editia din 2013

In itinerariul Tess Rally Romtelecom regasim probele speciale celebre Poiana, Paraul Rece si Babarunca, proba regina de 27 de km care trece in judetul Prahova, dar si revenirea superspecialei din centrul Brasovului, un succes la fiecare includere in programul competitional. Aceasta proba va purta numele Romtelecom Brasov Rally Show si se va disputa pe un circuit amenajat in Centrul Istoric al orasului gazda, trecand chiar prin fata cladirilor Primariei si Prefecturii, doua simboluri ale Brasovului si gazda a institutiilor care au pus umarul alaturi de organizator la desenarea editiei 2014 a raliului in inima orasului de sub Tampa.

 

Doua probe de noapte, in afara Romtelecom Brasov Rally Show, vor reprezenta o provocare deosebita pentru participanti. Cele doua speciale, Valea Ohabei si Poiana Marului nu au mai fost alergate de patru ani in aceasta configuratie, iar profilul diferit fata de celelalte probe ale raliului, suprafata denivelata si capcanele lansate de vizibilitatea unei probe de noapte pot oricand oferi surprize.

 

Primaria si Consiliul Local Brasov sunt alaturi de cursele auto de la Brasov, la fel ca si in anii trecuti, astfel ca Tess Rally Romtelecom va beneficia de cele mai bune locatii din oras. Cea mai importanta noutate o reprezinta revenirea in Piata Sfatului, unde vor avea loc startul festiv si festivitatea de premiere. Acest loc este probabil cea mai cunoscuta carte de vizita a Brasovului, gazda de altadata a festivalului Cerbul de Aur si o veritabila scena in aer liber pentru evenimente cultural – artistice de top, iar raliul revine aici dupa exact 10 ani.

2004_Titi
Skoda Octavia WRC – Titi Aur/Adrian Berghea, inainte de startul din 2004, ultima oara cand Raliul Brasovului, cum se numea competitia atunci, a poposit in Piata Sfatului

Parcul de service primeste si el o actualizare, pentru a fi la cele mai inalte standarde pentru o competitie  de raliu de anvergura si va fi localizat la Sala Sporturilor, o cladire noua si moderna, care ofera o parcare vasta proaspat amenajata.

 

Hotelul Aro Palace primeste ca de obicei cu bratele deschise intrecerea, celebrul hotel din centrul orasului, care dispune de camere de 4 si 5 stele oferind vaste spatii de cazare pentru cei implicati, oficiali si membri ai echipelor, dar servind si ca centru logistic pentru conducerea cursei.

Echipajul Danny Ungur/ Toni Avram la editia din 2012
Echipajul Danny Ungur/ Toni Avram la editia din 2012

O noutate pentru 2014 este alaturarea furnizorului national de servicii de telefonie, internet si televiziune, compania Romtelecom, care a gasit valori comune prin viteza si precizie, cu raliul brasovean, colaborarea fiind marcata nu doar in numele evenimentului, Tess Rally Romtelecom, dar si in denumirea celei mai spectaculoase probe speciale, care poarta numele de Romtelecom Brasov Rally Show.

 

Tess Rally Romtelecom este organizat de catre clubul sportiv Auto Blic Brasov, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul: Serviciului de Politie Rutiera Brasov, Serviciului de Politie Rutiera Prahova, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova, a Gruparii de Jandarmi Mobile Brasov si a Gruparii de Jandarmi Mobile Prahova.

 

Program:

Joi 20.03.2014
15:30 – Conferinţă de presă – Hotel Aro Palace
19:30 – Start festiv/prezentarea concurentilor – Piata Sfatului

Vineri 21.03.2014
08:00 – 13:00 – Shakedown – Harman-Bod
15:33 – PS1 Pârâul Rece
16:18 – PS2  Râșnov
19:11 – PS3 Valea Ohabei
19:29 – PS4 Poiana Mărului
20:14 – PS5 Romtelecom Brașov Rally Show

Sâmbătă 22.03.2014
09:16 – PS6 Poiana 1
09:49 – PS7 Râșnov – Pârâul Rece 1
12:07 – PS8 Babarunca
14:35 – PS9 Cheia
16:27 – PS10 Poiana 2
17:12 – PS11 Râșnov – Pârâul Rece 2
20:00 – Festivitate de premiere 

F.R.A.S. a premiat cei mai buni sportivi

Cei mai buni dintre competitorii celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de Federaţia Română de Automobilism Sportiv au fost premiaţi sâmbătă, 15 februarie 2014, în cadrul Galei Campionilor F.R.A.S.

general
de la stanga la dreapta David Botka/ Peter Mihalik, Francois Delecour/ Dominique Savignoni şi Marco Tempestini

 

Evenimentul, organizat la Palatul Ştirbey din Buftea, a început cu intonarea imnului naţional al României, de către soprana Crina Zancu, de la Opera Naţională Bucureşti, urmată de premierea celui mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., Vichea Nemeş (6 ani) şi a celui mai tânăr sportiv automobilist, David Tarţă (12 ani).

 

Premiile Campionatului Naţional de Autoslalom au fost acordate de către Mariana Nicolae şi Violeta Isac, cei mai buni juniori fiind Mihnea Ştefan, Bianca Anton şi Eduard Anton, podiumul clasamentului open fiind constituit din Radu Fenyo, Răzvan Filipeanu şi Răzvan Ionescu.

 

Campionatul Naţional de Rally Cross a fost premiat de către Preşedintele Comisiei Naţionale de Rally Cross, dl. Gabriel Drăgan. Primele trei echipe din sezonul competiţional 2013 au fost Auto Speed Rally Bucureşti, Random Team Cristian şi I.S.E.C.O. Târgu Mureş, premiile pentru juniori aparţinând lui David Catană, Armand Kozak şi David Tarţă.

 

Premiile media “Dumitru Lazăr”, decernate de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv, au fost acordate pe baza nominalizărilor făcute de către comunitatea media, astfel: www.autorally.ro – pentru presa online, d-lui Radu Gurămultă – revista Autoexpert – pentru presa scrisă, d-lui Cătălin Stoia – pentru fotografie şi emisiunii Speed – la categoria audiovizual.

 

Campionatul Naţional de Slalom Paralel a fost premiat de către Preşedintele Comisiei, dl. Dan Nirişteanu, campionii clasamentului open fiind Dănuţ Budai, Dan Nicoschi şi Bogdan Rogoz, iar cele mai bune echipe premiate în cadrul Campionatului Naţional de Karting 2013 au fost Road Runner Racing Team, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea şi Red Motor Team, prezentarea şi premierea sportivilor de la karting fiind făcută de către d-na Anca Nicoară.

 

Cupele şi medaliile din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2013 au fost oferite de către Omniasig şi înmânate de către dl. Costi Stratnic, membru al consiliului director Omniasig, dl. Radu Dumitrescu, Preşedintele Comisiei Naţionale de Viteză în Coastă şi dl. Horia Popescu, Preşedintele Comisiei Istorice. Lucien Hora, Ovidiu Zaberca şi Lucian Răduţ au fost primii în clasamentul open, echipele campioane fiind Rally Dream Team, Autotehnica şi Kremsmueller Rally Team.

 

În cadrul Campionatului Naţional de Off Road, membrii clubului Transsylvania Cluj, primul în clasamentul cluburilor în sezonul competiţional trecut, au fost aplaudaţi de către întreaga comunitate a sportului auto din România prezentă la Gala Campionilor, pentru implicarea în operaţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

 

Premiul de excelenţă pentru sprijinirea sportului auto a fost decernat partenerului tradiţional al F.R.A.S., Goodyear Dunlop Tyres România şi înmânat d-nei Raluca Boţan, Marketing Manager Central and Est Europe Goodyear Dunlop Tyres.

 

Organizatorii de competiţii au primit de asemenea premii speciale, primii trei organizatori de raliuri fiind C.S. Nautic Motorsport, A.C.S. Auto Blic Braşov şi C.S. Scorpion Rally Team Sibiu.

 

Cei mai buni sportivi din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2013 au fost premiaţi de către domnii Ovidiu Mazilu, Ştefan Vasile şi Mihai Leu. Campionii Cupei Suzuki au fost echipajele Alexandru Mirea/Dragoş Despinoiu, Mădălin Radu Arhire/Alina Bianca Pop şi Sebastian Gioarsă/Raluca Magdaş. Cupa Dacia a fost premiată de către dl. George Grigorescu, pe podium urcând Raul Badiu/Răzvan Hulea, Florin Tincescu/Iulian Nicolaescu şi Viorel Ivan/Marius Gogoaşă.

 

Cei mai buni juniori au fost Simone Tempestini/Sergiu Itu, Raul Badiu/Răzvan Hulea, Rareş Tomiţă/Levente Csegzy, echipele campioane – E.S.D. Rally Team, Napoca Rally Academy, B.C.R. Leasing Rally Team, iar campionii clasamentului general al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2013 au fost Francois Delecour/Dominique Savignoni, David Botka/Peter Mihalik şi Marco Tempestini/Lucio Baggio.

 

Peste 600 de sportivi și invitați speciali au participa la Gala Campionilor F.R.A.S., eveniment organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.

 

Gala Campionilor F.R.A.S. a fost şi anul acesta un prilej de a celebra performanţa şi ne bucurăm la finalul fiecărui sezon competiţional să îi revedem şi să-i prezentăm tuturor pe cei care au obţinut cele mai bune rezultate în automobilismul sportiv. Mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi, partenerilor evenimentului, le urăm un an cu rezultate excelente şi să ne revedem cu bine la fiecare etapă de campionat – sportivi, susţinători, parteneri.” – a declarat Vicepreşedintele F.R.A.S., dl. Ştefan Vasile.

 

Credit foto: Catalin Stoia

Gala campionilor FRAS la Palatul Stirbey

Federația Română de Automobilism Sportiv organizează sâmbătă, 15 februarie 2014, Gala Campionilor – evenimentul anual în cadrul căruia cei mai buni sportivi ai sezonului precedent își primesc trofeele și medaliile într-un cadru festiv. Vedetele evenimentului sunt laureații celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de F.R.A.S.

 logo fras ok

În total, peste 600 de sportivi și invitați speciali vor participa la Gala Campionilor F.R.A.S., tradiționalul eveniment festiv al automobilismului românesc, care are loc în premieră la Palatul Știrbey din Buftea, monument arhitectonic de la mijlocul secolului al XIX-lea și gazdă a numeroase episoade din istoria națională modernă și contemporană.

 

Evenimentul este construit în jurul valorilor F.R.A.S. Astfel, deoarece creştem campioni, îl vom premia pe cel mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., care participă în Campionatul Naţional de Karting „Dunlop”. Pentru că încurajăm competiţia, vom oferi celor mai buni sportivi aproape 200 medalii, 260 cupe şi 50 premii speciale. Cultivăm fani – pe care i-am angrenat într-un concurs de creaţie pentru un logo al Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop” – îi vom premia pe cei mai creativi dintre ei. Promovăm spectacolul – şi pentru că spectacolul oferit de automobilismul sportiv este promovat în mediul online, în presa scrisă, de către fotografii profesionişti şi în audiovizual – vom oferi tot atâtea premii media, concretizate în Trofeul „Dumitru Lazăr”. Celebrăm performanţa – şi vom face acest lucru şi în cadrul acestei seri atât de speciale pentru toţi cei care sunt implicaţi în automobilismul sportiv tutelat de F.R.A.S.

 

Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv va începe la orele 17:00, iar accesul pe Domeniul Știrbey se va face pe bază de invitație. Evenimentul va fi prezentat de către dl. Adrian Fetecău şi este organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.

6 luni până la Red Bull Romaniacs, a 11-a editie

  • Noi categorii de concurs;
  • Cele 350 de locuri disponibile s-au epuizat de la jumătatea lunii ianuarie;
  • Rideri din 33 de tari;

 

Day 4 of the RedBull Romaniacs 2013, in Sibiu, Romania. July 6th 2013

Cea de a 11-a ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume se va desfășura în perioada 15-19 iulie, iar așa cum este tradițional startul se va da cu Prologul din centrul Sibiului. Pentru a asigura o competiție de calitate și pentru a proteja mediul, numărul riderilor admiși a fost stabilit la 350. Toate locurile disponibile au fost ocupate deja de la mijlocul lunii ianuarie, iar cei care doresc să își depășească limitele și nu pot concura în acest an se pot înscrie la ediția din 2015 (înscrierile vor debuta pe 1 octombrie 2014). Printre cei care vor veni cu pretenții la top 5-ul clasei Gold se număra rideri precum: Graham Jarvis (Husqvarna – Marea Britanie), Jonny Walker (KTM – Marea Britanie), Alfredo Gomez (Husqvarna – Spania), Chris Birch (KTM – Noua Zeelandă), Andreas Lettenbichler (KTM – Germania), David Knight( Sherco – Marea Britanie), frații Dan și Ben Hemingway (Beta – Marea Britanie), Homero Diaz (KTM-Mexic).

 

Pentru ediția din acest an conceptul a suferit câteva modificări, Martin Freinademetz și echipa sa luând în considerare feedback-ul primit din partea concurenților dar și durata de parcurgere a traseelor si procentajul celor care ajung la finiș. În conculzie s-a dorit o diversificare optimă a traseelor și astfel s-a ajuns la schimbarea categoriilor. Vor fi în total patru categorii: Gold (Aur),  Silver (Argint), Bronze (Bronz), Iron (Fier). Două dintre ele, Silver și Bronze vor avea clasament atât pentru single cât și pentru echipe.

 

Gold înseamnă IMPOSIBIL de parcurs (asta dacă nu ești un semizeu în enduro extrem) și Iron se traduce prin “o dificilă cursă de patru zile fără secțiuni IMPOSIBILE “. Totuși, tineți cont că și clasa Iron nu este chiar o ”plimbare prin parc”, iar riderii trebuie să fie bine pregătiți ca să poată ajunge la finiș.

 

În general, traseul tuturor claselor are lungimi ce variază între 100 și 200 km/zi și include pauza de 20 de minute de la punctul de service. Timpul de parcurgere al traseului este similar pentru toate clasele, iar media este undeva între 6 și 8 ore.

 

Pentru a fi pe lista celor care termina raliul un rider trebuie să aibe suficiente abilităti tehnice pentru a-și duce motocicleta în fiecare zi la finiș; în plus trebuie să vină cu motocicleta bine pregătită pentru un eveniment de enduro extrem și să se antreneze când vine vorba de utilizarea GPS-ului.

 

Detalii despre traseul Red Bull Romaniacs 2014 :

 

Rutele pentru ediția a 11-a a celui mai dificil raliu hard enduro din lume sunt trasate, iar în perioada următoare vor fi definitivate. Directorul de traseu Klaus Sorensen ține însă să precizeze că nu este vorba de o plimbare prin parc : Va fi dur, dar scopul nostru este ca în fiecare zi orice pilot să spună la final că aceasta a fost cea mai bună zi a sa pe motocicletă!  Traseul din 2014 este un mix între porțiuni dificile și peisaje care îți taie răsuflarea. Anul acesta vor fi și două bivouacuri, unul în Voineasa și celălalt în Petroșani și asta pentru că organizatorii au dorit să introducă trasee noi 100%.

 

Programul și distanțele ce vor fi parcurse în fiecare zi

 

Duminică, 13 iulie

 Verificări administrative și tehnice – Sibiu

 

Luni, 14 iulie

Verificări administrative și tehnice – Sibiu

 

Marți, 15 iulie

 09.00 – Calificări Prolog – Sibiu

17.30 – Prolog – Sibiu

 

Miercuri, 16 iulie

Start și finiș în Sibiu

Gold – 107 km

Silver – 99 km

Bronze – 92 km

Iron – 83 km

 

Joi, 17 iulie

Start Sibiu – finiș Voineasa

Gold – 134 km

Silver – 123 km

Bronze – 120 km

Iron – 81 km

 

Vineri, 18 iulie

Start Voineasa – finis Petroșani

Gold – 160 km

Silver – 144 km

Bronze –132 km

Iron – 84 km

 

Sâmbăta, 19 iulie

Start Petroșani – Finiș Sibiu

Gold – 167 km

Silver – 150 km

Bronze – 141 km

Iron – 127 km

 

Distanța totală în off-road pe care riderii o vor parcurge în funcție de clasă:

Gold  – 568km

Silver – 516 km

Bronze – 485 km

Iron – 375 km

 

Descrierea caracteristicilor fiecarei clase. De ce trebuie sa tina cont riderii.

 

GOLD (Aur)

  • Comparabilă cu clasa Pro din anii anteriori;
  • Pentru a te inscrie aici trebuie să fi unul din cei 100 de rideri din clasamentul Enduro Extrem sau un rider de top din Campionatul Mondial de Enduro ori să ai un background solid în trial;
  • Condiția ta fizică, moralul și abilitatea de a face față durerii ar trebui să fie la cele mai înalte cote;
  • Vei avea secțiuni imposibil de parcurs pentru “oameni”.

 

SILVER (Argint)

  • Comparabilă cu clasa Expert din anii anteriori;
  • Ar trebui sa ai ceva experiență în enduro extrem sau sa te fi clasat în top în competițiile naționale de enduro și hard enduro;
  • Deprinderea câtorva tehnici din trial ți-ar fi utile;
  • Condiția ta fizică, moralul și abilitatea de a face față durerii ar trebui să fie excelente;
  • Vei avea de înfruntat urcări și coborâri pe care unii le catalogheaza o nebunie și va trebui să fi destul de rapid pentru a te încadra în timpul maxim de parcurgere al traseului. Trebuie să fi capabil să menți un ritm susținut chiar și în secțiunile dificile.

 

BRONZE (Bronz)

  • Comparabilă cu clasa Hobby din anii anteriori, însă ușor mai solicitantă;
  • Ar trebui să ai exeperiență în cursele de enduro;
  • E necesar să fi bun în enduro și să ai aptitudini tehnice;
  • Condiția fizică, moralul și abilitatea de a face față durerii ar trebui să ți le antrenezi înainte de cursă.  Ar trebui să fi capabil să îți reintri repede în ritm după ce ai fost nevoit să îți târăști motocicleta prin portiuni pe care înainte le credeai imposibile.

 

IRON (Fier)

  • Mai ușoară comparativ cu clasa Hobby din anii precedenti;
  • Ai avut dificultăți în a termina clasa Hobby în edițiile anterioare? Atunci aceasta este alternativa perfectă pentru tine. Nu vei trage de motocicleta, nu vei avea parte de sectiuni care seamănă cu trialul și nici de coborâri extreme!
  • Dar te vom trimite totuși pe cărări neumblate cu radăcini alunecoase și/sau pietre ude, vei avea de trecut peste bușteni și de traversat râuri ;
  • Participarea la Prolog este voluntară, însă e recomandată pentru a beneficia de o pozitie mai bună la start;
  • Conditia ta fizică trebuie sa fie una bună, însa nu este necesar să mergi special la sala pentru a te pregăti;
  • Ar trebui să ai deja un numar destul de mare de weekenduri petrecute pe motocicletă la antrenamente sau la competiții (în sezonul 2014);
  • Chiar dacă este cea mai ușoară clasa de la Red Bull Romaniacs și se adresează în general începătorilor vorbim totuși de cel mai dificil raliu hard-enduro din lume. Ai parte de patru zile în zone din România care te vor determina să îți depășești limitele așa că ține cont că prezența la această clasa nu reprezintă o garanție că vei ajune la finiș!

Traseul Predeal Snowmobile 1 Winter Cup a fost verificat de organizatori

Cum iarna si-a intrat in sfarsit in drepturi, organizatorii Predeal Snowmobile 1 Winter Cup, au incalecat in seile snowmobilelor si au pornit sa inspecteze traseul competitiei. „In primul weekend de februarie conditiile erau foarte bune pentru o cursa de snowmobile, zapada se prezenta viscolita pe creste, dar sigura pentru rideri. Nu exista copaci prabusiti pe traseu”, spune Ciprian Popescu, presedintele clubului Dual Racing.

 verificare traseu Predeal Snowmobile 1 Winter Cup l

Astfel, daca vremea de la munte nu va suferi o incalzire majora si vor mai exista precipitatii sub forma de ninsoare, conditiile vor fi intrunite pentru ca intre 7 – 9 martie la Predeal, senilele snowmobilelor sa rascoleasca un weeekend intreg zapada. „50 de sportivi din Romania si din strainatate sunt deja inscrisi si ne asteptam ca in apropierea competitiei sa primim si alte solicitari de inscriere, riderii stand in expectativa”, continua Ciprian Popescu.

 

Daca pentru pilotii inscrisi la cele doua clase, Amatori si Profesionisti, cararile si piscurile muntilor Baiului sunt principala provocare, publicul va putea gusta din actiune in seara zilei de vineri, atunci cand pe partia Clabucet, cu sprijinul Primariei Predeal, se va amenaja un spectaculos Prolog cu rampe si taluzuri din zapada. Acestea nu-i vor lua prin surprindere pe rideri, deoarece multi dintre ei au o bogata experienta in motociclismul off-road, asa cum e Romeo Duicu, clasat pe locul 62 la editia 2009 a Dakar, acum inscris la clasa Profesionisti a Predeal Snowmobile 1 Winter Cup. 

Noul BMW Seria 4 Gran Coupe, primele informaţii oficiale

BMW prezintă noul BMW Seria 4 Gran Coupé, primul coupé cu patru uşi din segmentul premium al clasei medii şi astfel extinde încă o dată portofoliul de modele. După lansarea versiunilor BMW Seria 4 Coupé şi Cabriolet, Gran Coupé este al treilea model al noii game BMW Seria 4 care prin proporţiile sale atletice este mai lung, mai lat şi mai dinamic decât orice altă serie anterioară din clasa medie. BMW Seria 4 Gran Coupé combină silueta subţire a unui coupé cu două uşi cu funcţionalitatea oferită de cele patru uşi şi spaţiul generos, inclusiv un portbagaj cu hayon lat. Noul model va fi prezentat în premieră la Salonul Auto de la Geneva şi urmează să debuteze pe pieţele din întreaga lume, inclusiv România, din vara acestui an.

P90141780

Noi standarde eleganţă şi extravaganţă în clasa medie
BMW Seria 4 Gran Coupé are exact aceleaşi dimensiuni precum coupé-ul cu două uşi: lungime 4.638 mm, lăţime 1.825 mm şi ampatament 2.810 mm. În faţă, ambele modele sunt identice şi împart particularităţile de design specifice BMW precum grila dublă a radiatorului, farurile rotunde duble şi priza largă de aer din spoilerul frontal. Cu toate acestea, acoperişul BMW Seria 4 Gran Coupé este mai înalt cu 12 milimetri, mai lung cu 112 mm, curgând cursiv cursiv spre aripile spate şi hayon. Consolele scurte tipice BMW, capota lungă a compartimentului motor şi habitaclul dispus mult în spate definesc designul BMW Seria 4 Gran Coupé şi proporţiile sportive deosebite.

 

Linia extinsă a acoperişului aduce o serie de avantaje practice. De exemplu, în interior este mai mult spaţiu la nivelul capului, fără a menţiona şi confortul suplimentat. Volumul portbagajului – 480 de litri – este mai mare cu 35 de litri decât cel al versiunii cu două uşi.

P90141751

Concept dinamic şi elegant cu elemente funcţionale
BMW Seria 4 Gran Coupé oferă pasagerilor, datorită configuraţiei cu patru uşi, un acces uşor în automobil. Uşile sunt fără ramă şi dispun de particularităţile de design specifice coupé-urilor BMW de clasă medie ceea ce accentuează eleganţa conceptului auto. Eleganţa funcţională a modelului cu 4+1 locuri este evidenţiată de instrumentele rotunde proeminente, cu tehnologie “black panel” şi monitor iDrive flat-screen. Deschiderea hayonului lat şi portbagajul spaţios uşurează încărcarea şi descărcarea bagajelor. Un plus de flexibilitate este conferit şi de spătarul banchetei, rabatabil 40:20:40. Volumul maxim al portbagajului este de 1.300 de litri şi este “best-in-class” dacă se ia în calcul actuala ofertă de coupé-uri cu patru uşi din segmentul premium. Hayonul este echipat standard cu mecanismul de deschidere/închidere electrică pentru confort maxim, iar funcţia Smart Opener poate fi comandată pentru ca deschiderea/închiderea hayonului să se realizeze prin mişcarea piciorului.

P90141759

Numeroase opţiuni de personalizare oferite prin trei linii speciale de design, pachetul M Sport şi programul BMW Individual
Interiorul BMW Seria 4 Gran Coupé reprezintă eleganţa şi rafinamentul combinate cu o ergonomie remarcabilă. Toate butoanele de control sunt configurate pentru a oferi conducătorului acces optim la ele. Stratificare – gruparea elementelor funcţionale în structuri orizontale succesive – îmbunătăţeste ergonomia şi accentuează orientarea spre conducător tradiţională BMW. Liniile din cockpit se extind prin intermediul uşilor faţă şi al montanţilor B în partea din spate a habitaclului. Acestea creează un sentiment de unitate care cuprinde locurile faţă şi cele spate, aşa cum o fac şi tranziţiile panourilor interioare ale uşilor. Forma locurilor de pe banchetă aminteşte de aspectul a două scaune individuale, dar “suprafaţa consolei” dintre acestea – tapiţată şi ea – poate fi folosită pentru un al treilea pasager pentru o configuraţie de 4+1 locuri. Combinaţia de materiale şi calitatea deosebită a execuţiei definesc ambianţa premium de la bordul noului BMW Seria 4 Gran Coupé. Varianta standard a modelului, dar şi cele trei linii opţionale de deisgn (Modern, Luxury şi Sport) şi pachetul M Sport permit o personalizare remarcabilă a automobilului. Programul BMW Individual, disponibil chiar de la lansarea pe piaţă, include opţiuni pentru crearea unui automobil exclusivist cu pachete speciale de tapiţerie cu piele a interiorului, culori pentru exterior şi jante de 19 ţoli, din aliaj uşor.

P90141835

Disponibile de la lansare: trei motoare pe benzină, cu patru şi şase cilindri, şi două motoare diesel cu patru cilindri
Noul BMW Seria 4 Gran Coupé oferă o selecţie de cinci motoare puternice, rafinate şi eficiente. Vârful de gamă este reprezentat de motorul pe benzină – 3,0 litri, şase cilindri -, care echipează modelul 435i şi care dezvoltă 225 kW/306 CP (consum de combustibil urban/extraurban/mixt: 11,4/6,2/8,1 l/100 km; emisii CO2: 189 g/km). BMW 428i Gran Coupé (consum urban/extraurban/mixt: 8,9/5,3/6,6 l/100 km; emisii CO2: 154 g/km) şi BMW 420i Gran Coupé (consum urban/extraurban/mixt: 8,7/5,1/6,4 l/100 km; emisii CO2: 149 g/km) sunt echipate cu motoare cu patru cilindri, uşoare şi puternice, care furnizează 180 kW/245 CP, respectiv 135 kW/184 CP. Asemenea tuturor variantelor diesel de la BMW, cele două motoare cu patru cilindri disponibile pentru BMW Seria 4 Gran Coupé sunt cunoscute pentru cursivitate, cuplu şi eficienţă remarcabilă. BMW 420d Gran Coupé (consum urban/extraurban/mixt: 5,8/4,1/4,7 l/100 km; emisii CO2: 124 g/km) oferă 135 kW/184 CP cu un consum mediu mixt, în funcţie de tipul de anvelope, de numai 4,7-4,9 l/100 km (4,6-4.7 l/100 km cu transmisie automată sport) şi sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 7,7 secunde (7,5 secunde cu transmisie automată sport). Motorul de la BMW 418d Gran Coupé (consum urban/extraurban/mixt: 5,4/4,0/4,5 l/100 km; emisii CO2: 119 g/km) are o putere de 105 kW/143 CP şi un consum de 4,5-4.7 l/100 km.

 

Toate motoarele diesel şi pe benzină dispun de cea mai nouă tehnologie BMW TwinPower Turbo care permit controlul precis al amestecului de aer şi combustibil pentru un consum redus, dar şi un răspuns sportiv de la cea mai mică turaţie. Toate motoarele îndeplinesc standardele EU6 în privinţa emisiilor, ceea ce elimină costurile pentru timbrul de mediu la înmatriculare.

P90141837

xDrive şi două transmisii Steptronic sunt disponibile
La lansarea modelului, BMW 428i Gran Coupé şi 420d Gran Coupé pot fi comandate opţional cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive. (428i xDrive: consum urban/extraurban/mixt: 9,0/5,5/6,8 l/100 km; emisii CO2: 159 g/km; 420d xDrive: consum urban/extraurban/mixt: 6,1/4,2/4,9 l/100 km; emisii CO2: 129 g/km) Varianta standard a noului BMW Seria 4 Gran Coupé este echipată cu transmisie manuală cu şase trepte, dar toate motoarele pot fi combinate cu una din transmisiile opţionale, Steptronic cu opt trepte sau Steptronic sport cu opt viteze, care dispun şi de schimbare manuală a rapoartelor prin clapetele de pe volan.

P90141797

BMW EfficientDynamics – performanţe sportive, consum redus
Caracterul elegant şi dinamic al BMW Seria 4 Gran Coupé este însoţit de o economie şi o eficienţă excelente. Acest consum deosebit de redus este asigurat prin pachetul de tehnologii BMW EfficientDynamics. Aceste inovaţii includ optimizarea economiei de combustibil pentru motoarele diesel şi pe benzină, conceptul construcţiei ultrauşoare şi aerodinamica rafinată cu dotări precum şasiu bine acoperit şi utilizarea Air Curtains şi Air Breathers.

 

Brake Energy Regeneration (generarea energiei la frânare), funcţia Auto Start-Stop, indicatorul punctului optim de schimbare a vitezelor şi gestionarea inteligentă a componentelor auxiliare electricecontribuie şi ele la reducerea consumului şi a emisiilor. Consumul este optimizat şi prin transmisia automată cu opt rapoarte, prin funcţia “coasting” (la ridicarea piciorului de pe acceleraţie, la viteze între 50km/h şi 160 km/h, cutia automată trece în modul neutru), dar şi prin modul ECO PRO.

P90141736

BMW ConnectedDrive – 100% conectivitate.
Întreaga gamă de opţiuni BMW ConnectedDrive poate fi comandată pentru BMW Seria 4 Gran Coupé. Printre punctele de atracţie sunt sistemul de navigaţie Professional, Head-Up Display BMW integral color,, High Beam Assistant (asistare a fazei lungi) cu efect antiorbire, Active Protection (pregătire automată a automobilului în caz de accident iminent sau frânari puternice) şi cea mai recentă generaţie a tempomatului activ cu funcţie Stop & Go. Tehnologia inovatoare de interfaţă permite o integrare uşoară în automobil a terminalelor smartphone. Cu ajutorul acesteia, selecţia de aplicaţii (precum AUPEO! sau Deezer), aflată în continuă extindere. Aceasta oferă avantajul că funcţii noi pot fi adăugate automobilului prin simpla instalare a acestora pe telefonul mobil.

P90141817

Concept şi design
Noul BMW Seria 4 Gran Coupé extinde gama de modele disponibile în clasa medie. Acesta combină silueta subţire a unui coupé cu două uşi cu funcţionalitatea oferită de cele patru uşi şi spaţiul generos, care include un portbagaj cu hayon foarte lat. Caracterul sportiv şi premium al BMW Seria 4 este combinat cu funcţionalitatea inteligentă şi eleganţa rafinată a unui Gran Coupé. În timp ce acest model împărtăşeşte aceeaşi lungime, lăţime, ampatament şi ecartament cu versiunea coupé în două uşi, linia acoperişului de la BMW Seria 4 Gran Coupé este mai lungă cu 112 milimetri şi coboară uşor spre partea spate a automobilului. Mai mult, silueta este mai înaltă cu 12 milimetri pentru a oferi mai mult spaţiu la nivelul capului şi un confort superior în partea din spate a habitaclului. Acest aspect contribuie la creşterea spaţiului pentru cap la toate locurile şi la amplificarea sentimentului general de spaţialitate interioară. Totodată, consolele faţă şi spate scurte, ampatamentul lung în comparaţie cu lungimea automobilului şi habitaclul dispus în spate sunt amprente specifice BMW care se completează echilibrul perfect al designului caroseriei şi apariţia elegantă a maşinii, inspirate de elegantul BMW Seria 6 Gran Coupé.

P90141782

Coupé elegant cu calităţi de sedan şi touring
Preluând indiciile de la un BMW coupé de mari dimensiuni, noul BMW Seria 4 Gran Coupé combină o siluetă dinamică şi subţire cu funcţionalitatea suplimentară şi spaţiul suplimentar din partea spate a habitaclului.” Won Kyu Kang, responsabil design exterior pentru BMW Seria 4.

 

Asemenea versiunii cu două uşi, dimensiunile modelului imprimă o prezenţă deosebit de sportivă. Linia extinsă a acoperişului, cele patru uşi fără ramă şi hayonul lat, operat electric (disponibil standard) oferă funcţionalitatea unui sedan în silueta unui coupé. Volumul portbagajului este de 480 de litri, acelaşi pe care îl oferă BMW Seria 3 Saloon. Spătarul scaunelor spate poate fi rabatat în raport 40:20:40 pentru a creşte capacitatea de încărcare la 1.300 de litri. Podeaua plată şi banda de încărcare din două elemente, realizată din oţel inoxidabil, sunt elemente practice care sunt combinate cu materiale premium. Astfel, BMW Seria 4 Gran Coupé poate transporta cu uşurinţă un cărucior pentru copii, doi saci de golf sau şase lăzi cu sticle de apă – fără a se utiliza funcţia de rabatare.

P90141800

Spre deosebire de coupé-ul cu două uşi, BMW Seria 4 Gran Coupé oferă pasagerilor acces facil în automobil datorită configuraţiei cu patru uşi. Acestea sunt fără ramă, astfel că prezintă particularităţile de design ale modelelor coupe. Hayonul larg se armonizează perfect cu silueta generală. Când este închis, fluxul precis al articulaţiilor este mascat discret pentru a genera imaginea unei capote convenţionale de coupe. Operarea electrică a hayonului reflectă preocuparea pentru detaliile parctice. Elementele de acţionare sunt instalate vertical şi necesită foarte puţin spaţiu. Astfel, suprafaţa lunetei este mult mai mare şi oferă o vizibilitate foarte bună, fără a limita spaţiul de depozitare.

P90141814

Atletic, elegant şi puternic din orice perspectivă
BMW Seria 4 Gran Coupé poate fi recunoscut imediat prin particularităţile clasice de design BMW precum grila dublă sau farurile rotunde duble. Contururile caroseriei sunt executate cu precizie, cu suprafeţe multifaţetate care disting aspectul părţii frontale. Farurile duble LED integrale pot fi comandate ca opţiune pentru a amplifica aura dinamică a automobilului, aisgurând însă şi o vizibilitate semnficativ crescută faţă de iluminarea cu Xenon. Prizele largi de aer, din trei secţiuni, din spoilerul faţă accentuează imaginea sportivă. Marginile extreme ale spoilerului dezvăluie galeriile de aer pentru aşa-numitele Air Curtains. Acestea generează o perdea de aer în jurul roţilor faţă, ceea ce îmbunătăţeşte eficienţa aerodinamică a BMW Seria 4 Gran Coupé.

 

Profilul este definit de capota lungă şi habitaclul împins în spate şi de combinaţia între linia curbată a acoperişului şi linia mediană, tipică pentru BMW, aplecată spre în faţă care creează împreună o tensiune dinamică. Liniile extinse şi suprafeţele conturate expresiv generează o interacţiune dinamică de lumini şi umbre. Aspectul vast şi fluid al geamurilor laterale, cu montantul B finisat în negru lucios, aproape invizibil, realizează o impresie omogenă. Al treilea geam din spate, în ansamblu, este o interpretare modernă a curbei Hofmeister, un alt element definitoriul al designului BMW integrat în montantul C. Suprafaţa extinsă a geamurilor creează un interior mai luminos şi îmbunătăţeşte vizibilitatea generală în partea din spate a habitaclului.

 

Partea din spate a maşinii dispune de linii orizontale clare care accentuează eleganţa sportivă. Stopurile sunt poziţionate pe marginea exterioară pentru a accentua ecartamentul lat şi pasajele puternic conturate ale roţilor. Când este privit din spate, acoperişul BMW Seria 4 Gran Coupé pare mai lat decât cel al versiunii cu două uşi pentru o imagine mai sportivă.

 

Eleganţă şi sportivitatea domină interiorul.
Interiorul acestui coupé cu patru uşi reuneşte caracterul aparent contradictoriu al unui coupé cu două uşi dinamic cu eleganţa şi utilitatea unui BMW Sedan sau a unui BMW Gran Turismo.” Tim Shih, responsabil design interior pentru noul BMW Seria 4 Gran Coupé

P90141752

Interiorul BMW Seria 4 Gran Coupé prezintă o fuziune elegantă între alura sportivă şi exclusivism. Stratificarea – gruparea elementelor funcţionale în structuri orizontale succesive – îmbunătăţeste ergonomia şi accentuează orientarea spre conducător tradiţională BMW. Eleganţa funcţională este evidenţiată de instrumentele rotunde proeminente, cu finisare “black panel” şi monitor iDrive flat-screen. Cockpitul şi partea spate a habitaclului sunt conectate vizual prin benzile decorative ce pornesc din panoul de instrumente şi se extind, de-a lungul secţiunii superioare a panourilor uşilor spre spatele automobilului. Această abordare este completată de pragurile bicolore ale geamurilor. Montantul B completează designul panourilor laterale şi include efectele grafice cursive pe întreaga suprafaţă. Suporturile lombare şi tetierele subţiri ale scaunelor spate sunt conturate astfel încât aparent să dea impresia unei singure piese, care completează caracterul sportiv al modelului cu 4+1 locuri.

 

Spătarul poate fi rabatat în raport 40:20:40 pentru a crea mai mult spaţiu pentru depozitare – cu podea plată pentru încărcare şi descărcare facilă. Când scaunul este complet rabatat, capacitatea maximă este de 1300 de litri. Dacă se rabatează doar segmentul central, patru adulţi pot călători confortabil în timp ce transportă obiecte lungi şi voluminoase precum plăci de snowboard, schiuri etc. Când nu este rabatată, secţiunea mediană oferă spaţiu pentru două suporturi de pahar. O dotare opţională este Smart Opener, care deschide automat hayonul printr-un simplu gest, o mişcare a piciorului sub bara spate,  pentru siutaţiile când mâinile sunt ocupat cu sacoşe, pachete etc.

 

Exclusivism: trei linii de design, program BMW Individual şi pachet BMW M Sport
Ambianţa premium a BMW Seria 4 Gran Coupé rezultă din culorile exclusive, combinaţia de materiale, alături de liniile de design pentru un aspect personalizat. BMW Individual şi pachetul M Sport completează posibilităţile de personalizare. Aceste dotări opţionale conferă BMW Seria 4 Gran Coupé cu un caracter şi o identitate aparte atât la interior, cât şi la exterior. Liniile Modern, Sport şi Luxury oferă diferite interpretări ale următoarelor elemente în contrast cu echiparea de bază: aspectul şi culoarea grilei duble a radiatorului şi a prizelor de aer, Air Breathers şi a capacelor oglinzilor retrovizoare, designul geamurilor laterale, ornamentele spoilerelor faţă şi spate, finisarea pragurilor laterale, emblemele laterale şi consola centrală finisată în negru lucios.

 

Pentru o apariţie extraordinară, programul BMW Individual oferă piele fină pentru interior şi panoul de instrumente, decoraţiuni exclusiviste din lemn şi finisări speciale pentru pragurile uşilor. Patru culori speciale pentru exterior, alături de particularităţile programului Individual, precum şi jantele de 19 ţoli, din aliaj uşor, completează lista de opţiuni din acest pachet.

 

Pentru a face cea mai dinamică apariţie, pachetul M Sport este disponibil încă de la lansarea modelului cu elemente speciale pentru caroserie, culori exterioare, jante din aliaj uşor şi tapiţerie din stofă şi piele.

 

Sport Line: La această linie opţională de echipare, elementele speciale de caroserie sunt evidenţiate în negru. Montantul B discret şi cele 9 lamele cromate ale grilei radiatorului sunt finisate în negru lucios, în timp ce elementele geamurilor laterale sunt în negru mat. Prizele de aer din spoilerul faţă şi Air Breathers în negru lucios atrag atenţia asupra elementelor aerodinamice ale BMW Seria 4 Gran Coupé. Aspectul sportiv este îmbunătăţit şi mai mult cu jantele de 18 sau 19 ţoli, din aliaj uşor, cu design double-spoke. Spatele se distinge şi el prin elemente de culoare închisă. O bandă decorativă neagră şi ornamentul evacuării finisat în negru cromat contribuie la imaginea dinamică. Prin contrast, interiorul exprimă caracterul sportiv prin accentele roşii. De exemplu, inelele interioare ale panoului de instrumente şi cusăturile de contrast de pe volan sunt în această culoare. Caracterul poate fi evidenţiat şi mai mult la BMW Seria 4 Gran Coupé cu opţiuni suplimentare precum scaunele sport cu piele Coral Red, capacele oglinzilor retrovizoare şi panoul de instrumente – ambele de culoare roşie.

 

Luxury Line: Cromul strălucitor, care evidenţiază accentele subtile, contribuie la caracterul deosebit de elegant al automobilului. Cele 11 lamele ale grilei radiatorului, cu partea frontală cromată, şi bara dublă transversală din priza de aer a spoilerului faţă reprezintă amprente foarte stilate. Air Breathers şi detaliile geamurilor, din crom lucios, contribuie şi ele la aspectul atractiv. Jantele din aliaj uşor – de 18 sau 19 ţoli – cu design cu multe spiţe dau o notă de rafinament. Din spate, BMW Seria 4 Gran Coupé poate fi identificat prin evacuare, benzile decorative orizontale din spoilerul spate şi emblema Luxury Line – toate finisate în crom lucios.

 

Accentele cromate armonizează şi ele interiorul luxos. Conturul sistemului audio şi al butoanelor de control pentru aerul condiţionat, precum şi inelele ce evidenţiază instrumentele de bord reprezintă amprente atractive. Pielea premium, prelucrată fin cu cusături precise, cu două variante de tapiţerie în patru variante de culoare – printre care Saddle Brown -, subliniază exclusivismul Luxury Line.

 

Modern Line: Elementele decorative de exterior – din aluminiu, finisate satinat – definesc estetica actuală a Modern Line. Cele 11 lamele din grila radiatorului, muchiile prizelor de aer exterioare din spoilerul faţă, decoraţiunile geamurilor, Air Breathers şi linia decorativă orizontală din spate sunt din aluminiu satinat, o dovadă a eleganţei. Stilul modern al caroseriei este completat de jantele opţionale din aliaj uşor, de 18 sau 19 ţoli, ce imită o turbină. Panoul de bord deschis la culoare şi volanul în nuanţă Dark Oyster creează un sentiment special de spaţiu luxos. Materialele contrastante, cu tapiţerie din piele sau stofă combinată cu accente din piele în nuanţe Oyster sau negru, şi selecţia de patru suprafeţe ornamentale cu benzi de accent în culoare Pearl Gloss Chrome evidenţiază aspectul interiorului.

Programul BMW Individual: Încă de la debut, BMW Seria 4 Gran Coupé poate fi livrat cu interior din piele fină, decoraţiuni elegante din lemn şi o varietate de jante care se adresează gusturilor exclusive ale fiecărui client.

P90141795

Opţiunile de tapiţerie în şapte culori pentru scaune şi bord, cu cusături speciale contrastante, sunt disponibile în acest pachet de echipare, alături de volanul îmbrăcat în piele Merino Black şi finiare specială a pragurilor uşilor, cu inscripţie “Individual”. Programul Individual include şi patru culori exclusive pentru exterior şi jante din aliaj uşor, de 19 ţoli.

 

Pachetul M Sport: Tehnologia, funcţiile şi dinamica extraordinară care disting fiecare automobil BMW se regăsesc puternic definte la BMW Seria 4 Gran Coupé. Acestea pot fi amplificate cu pachetul M Sport, disponibil de la lansarea modelului. Acest pachet de echipare este compus din elemente care accentuează performanţele pe şosea – de exemplu, dotări aerodinamice precum prizele largi de aer din faţă, difuzorul inserat în bara spate şi decoraţiunea panoului de butoane în culoarea automobilului. Stilul caracteristic M al jantelor din aliaj uşor, de 18 sau 19 ţoli, completează impresia îndrăzneaţă. În pachetul M Sport sunt oferite şase culori pentru exterior, inclusiv Carbon Black metalizat şi Estoril Blue metalizat, disponibile exclusiv pentru acest pachet de opţiuni.

 

În interiorul automobilului, dotări precum finisarea M a pragurilor uşilor, volanul M cu piele şi sprijinul M pentru piciorul conducătorului formează o ambianţă sportive şi totodată elegantă. Conducătorul şi pasagerul din faţă stau în scaunele elegante, cu aspect dinamic, tapiţate cu o combinaţie Hexagon/Alcantara, cu vipuşcă M şi cusături contrastante Royal Blue. Pentru un plus de rafinament al interiorului se poate comanda tapiţerie integral cu piele.

 

Dotările tehnice ale acestui pachet includ suspensie M Sport şi frâne opţionale M Sport, finisate contrastant în albastru.

Ferrari, McLaren si Williams cei mai rapizi la Jerez

Noua era din Formula 1 a inceput cu o sesiune de teste de patru zile pe circuitul de la Jerez (care va fi urmata de alte doua sesiuni, in februarie, pe circuitul din Bahrein), unde echipele au testat, in premiera, noile monoposturi si pneurile pentru sezonul 2014.

 Teste Jerez 2014

Cu modificari revolutionare din punct de vedere tehnic, numarul de tururi parcurse a fost limitat, in comparatie cu anul trecut, iar informatiile adunate referitoare la comportamentul pneurilor au fost minime.

 

La Jerez, echipele au avut primul contact cu gama de pneuri Pirelli dezvoltata pentru sezonul 2014 si au putut testa si pneurile intermediare Cinturato Verde si de ploaie Cinturato Albastru in cea de-a doua zi. Ploaia de vineri a fost o alta oportunitate pentru echipe sa testeze pneurile Cinturato.

 

Pirelli a adus la aceste teste si o versiune „de iarna” a pneurilor de compozitie hard, care ofera maximum de performanta si la temparaturi mai scazute (temperatura minima de la Jerez a fost de 6 grade Celsius).

 

Echipele nu si-au concentrat atentia asupra testelor de pneuri, ci au incercat sa inteleaga comportamentul monoposturilor si sa parcurga primii kilometri cu noile motoare. Cu atat de multe lucruri noi, era normal sa se intample asta si, cu siguranta, urmatoarea sesiune de teste din Bahrein le va permite sa se concentreze putin mai mult pe testele de pneuri. Acum au doua saptamani la dispozitie pentru a dezvolta masinile si a rezolva problemele aparute la Jerez. Si noi suntem deschisi si flexibili, pregatiti sa ne adaptam la orice fel de cerinta din partea echipelor dupa testele din Bahrein. Anul acesta regulamentul prevede ca o zi de teste sa se desfasoare pe ud, ceea ce s-a si intamplat miercuri dimineata. A plouat si vineri asa ca echipele au avut oportunitatea sa testeze pneurile Cinturato inainte sa le foloseasca in conditii de cursa”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

 Paul Hembery

INFORMATII SUPLIMENTARE:

 

• Prima zi de teste a fost una foarte linistita, cei 8 piloti, cu tot atatea masini, au parcurs 93 de tururi. Ultima zi a fost cea mai aglomerata, echipele parcurgand in total 688 de tururi.

 

• Echipele au avut la dispozitie un maximum de 25 de seturi de pneuri  pentru testele de la Jerez. Pirelli a selectat 18 dintre ele (6 hard „de iarna”, 4 hard, 2 medium, 3 intermediare, 3 de ploaie). Echipele si-au putut alege apoi alte sapte seturi pentru fiecare masina, pana la maximul de 25. In total, fiecare echipa are la dispozitie 135 de seturi pe an pentru teste.

 

• Tinand cont de numarul mare de variabile, diferenta de timp intre compozitiile testate la Jerez nu a fost una semnificativa. Mai multe informatii utile se vor aduna dupa testele din Bahrein la care vor participa toate echipele

 

• 22 de piloti au participat la testele de la Jerez. Acestia au parcurs 1.470 de tururi, adica 6.509 km.

 

• La testul echivalent, de anul trecut, de la Jerez pilotii au parcurs 3.531 de tururi, adica 15.634 km.

 

• Kevin Magnussen, de la McLaren, a fost cel mai rapid cu timpul de 1m:23,276s stabilit joi. In comparatie, anul trecut cel mai bun timp a fost stabilit de Felipe Massa, de la Ferrari: 1m:17,879s.

 

• Nico Rosberg (Mercedes) a parcurs cele mai multe tururi: 188.

 

CIFRE:

 

• Numarul total de seturi aduse la Jerez: 250 (adica 1.000 pneuri)

            – dintre care supersoft: 2 seturi

            – dintre care soft: 9 seturi

            – dintre care medium: 52 seturi

            – dintre care hard: 52 seturi

            – dintre care hard de iarna: 69 seturi

            – dintre care intermediare: 36 seturi

            – dintre care de ploaie: 30 seturi

 

• Numarul total de seturi folosite: 99

– dintre care supersoft: 1 set

            – dintre care soft: 2 seturi

            – dintre care medium: 23 seturi

            – dintre care hard: 11 seturi

            – dintre care hard de iarna 32 seturi

            – dintre care intermediare: 20 seturi

            – dintre care de ploaie: 10 seturi

 

• Cele mai multe tururi parcurse:

10 tururi cu compozitia supersoft

             9 tururi cu compozitia soft

            17 tururi cu compozitia medium

            24 tururi cu compozitia hard

            23 tururi cu compozitia hard de iarna

            26 tururi cu pneurile intermediare

            13 tururi cu pneurile de ploaie

 

• Cea mai mare/scazuta temperatura ambientala: 17 °C / 5 °C

• Cea mai mare/scazuta temperatura a asfaltului: 23 °C / 6 °C

 

REZULTATE:

 

Ziua 1

1. Kimi Raikkonen (Ferrari)                1’27’’104s pe compozitia hard de iarna, noi

2. Lewis Hamilton (Mercedes)            1’27’’820s pe compozitia hard de iarna, folosite

3. Valtteri Bottas (Williams)                 1’30’’082s pe compozitia hard de iarna, folosite

 

Ziua 2

1. Jenson Button (McLaren)               1’24.165s pe compozitia medium, noi

2. Kimi Raikkonen (Ferrari)                1’24’’812s pe compozitia medium, folosite

3. Valtteri Bottas (Williams)                 1’25’’344s pe compozitia medium, noi

 

Ziua 3

1. Kevin Magnussen (McLaren)         1’23’’276s pe compozitia medium, noi

2. Felipe Massa (Williams)                  1’23’’700s pe compozitia hard, folosite

3. Lewis Hamilton (Mercedes)            1’23’’952s pe compozitia medium, noi

 

Ziua 4

1. Felipe Massa (Williams)                  1’28’’229s, pe compozitia hard, noi

2. Fernando Alonso (Ferrari)              1’29’’145s, pe compozitia medium, folosite

3. Daniel Juncadella (Force India)      1’29’’457s, pe compozitia soft, noi

Precizare FRAS – titlu „Maestru Emerit al Sportului”

Ca răspuns la sesizările mai multor sportivi, Federația Română de Automobilism Sportiv precizează că în România nu există niciun sportiv automobilist deținător al titlului de „Maestru Emerit al Sportului” sau eligibil pentru acordarea acestui titlu. Menţionăm de asemenea că această distincție nu este acordată de F.R.A.S., ci de Statul Român prin intermediul Ministerului Tineretului și Sportului, în baza unor norme legale clare și a dosarelor de îndeplinire a baremurilor, dosare întocmite și înaintate ministerului de către federațiile sportive naționale. Așadar, utilizarea necorespunzătoare a acestor distincții este interzisă.

 logo fras ok

Spre deosebire de titlul de „Maestru al Sportului”, distincția ce poartă titlulatura de „Maestru Emerit al Sportului” se acordă sportivilor români în circumstanțe strict delimitate de Ordinul nr. 117 din 19.04.2004 al Agenției Naționale pentru Sport, în baza prevederilor Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000.

 

Articolul 2.2 al Ordinului nr. 117 referitor la ramurile de sport neolimpice, sporturi individuale, precizează că titlul de „Maestru Emerit al Sportului” se acordă sportivilor români care au obținut unul dintre următoarele rezultate în competițiile oficiale de seniori:

– locul I la campionatele mondiale;

– 2 locuri II-III la campionatele mondiale;

– 1 loc I la campionatele europene și 1 loc II-III la campionatele mondiale;

– 1 loc I și un loc II la campionatele europene;

– trei locuri II-III la campionatele europene;

– 2 recorduri mondiale-europene, omologate de forul internațional de profil.

 

Federația Română de Automobilism Sportiv reamintește că a înmânat cu prilejul Galei Campionilor F.R.A.S. din 2012 carnetele de „Maestru al Sportului” unui număr de 19 sportivi care îndeplineau baremurile aprobate prin Hotărârea nr. 1/2011 a Consiliului Federal al F.R.A.S.