Category Archives: Sezonul 2012

Mikkelsen a castigat prima etapa de IRC din Romania

Echipajul Andreas Mikkelsen/Ola Fløene a obtinut a 25-a victorie pentru ŠKODA in Intercontinental Rally Challenge dupa ce a dominat Raliul Sibiului, etapa inclusa in premiera in acest campionat. Mikkelsen, pe o ŠKODA Fabia Super 2000, s-a instalat la conducere dupa prima proba speciala si a facut un raliu fara greseala, reusind sa obtina a doua victorie din acest sezon. In urma acestui succes, norvegianul are un avans de 49 de puncte in clasament, fiind primul pilot care are sanse sa devina campion in IRC de doua ori consecutiv.

Sepp Wiegand a fost aproape de primul sau podium in IRC, dar germanul a abandonat in speciala a 10-a cand suspensia dreapta spate a cedat. Ghinionul piltolui ŠKODA Auto Deutschland a fost speculat de Patrik Flodin care a terminat pe doi. Suedezul care concureaza pentru Petter Solberg Engineering a revenit de pe pozitia a 45-a, performanta care i-a adus si trofeul Colin McRae IRC Flat Out Trophy.

 

François Delecour a completat podiumul din etapa sibiana si asta chiar daca a avut probleme cu amortizoarele masini sale Peugeot 207 Super 2000. Delecour a obtinut primul sau podium in IRC si victoria in Campionatul National de Raliuri Dunlop. Vitaliy Puskhar s-a impus, in premiera, in IRC Production Cup, iar Robert Consani a castigat IRC 2WD Cup, dupa ce fost campion Harry Hunt a avut probleme pe ultimele speciale.

Mikkelsen a inceput ziua a doua cu un avans confortabil de 2m:44,1 secunde dupa ce a castigat toate cele sapte speciale de vineri. Chiar daca Sepp Wiegand a castigat prima proba de sambata, Mikkelsen a facut o cursa prudenta care in final i-a adus victoria. Norvegianul a riscat mai mult pe Santa Max, o speciala mixta, dar a facut pana la roata dreapta-fata, ceea ce i-a permis lui Patrik Flodin sa castige si el o proba speciala. Cu alte doua victorii de proba speciala, inclusiv super speciala de pe circuitul de rally cross, i-a asigurat o victorie confortabila cu un avans de peste cinci minute si jumatate. Un nou record in IRC.

 

Am castigat cu un avans mare, dar a fost un raliu dificil”, a spus Mikkelsen. „Suprafata a fost foarte dura si noi nu am riscat nimic. Este o victorie speciala pentru toata echipa ŠKODA UK Motorsport si daca ei nu ar fi facut o treaba fantastica nu as fi fost aici. Am terminat de multe ori pe locul secund in ultimele curse, asa ca acum ma bucur ca sunt pe prima treapta a podiumului.

 

Flodin a terminat prima zi pe locul sase, dar un complex de imprejurari a facut ca suedezul sa ajunga pe locul secund in final. Tinand cont ca si Delecour a avut probleme pe final, pozitia sa nu a fost deloc amenintata in final.

Sepp Wiegand a fost, pana inainte de speciala a 10-a, pe locul secund cu un avans de 2m:40 secunde cand a facut pana. Germanul a decis sa nu opreasca pe proba pentru a schimba roata si a iesit din cursa cand amortizoeul dreapta-spate a cedat.

 

Michaël Burri, cel de-al doilea pilot al echipei Saintéloc Racing, a fost si el nevoit sa abandoneze, iar colegul Mathieu Arzeno nu a mai plecat deloc dupa problemele din prima zi

 

Marco Tempestini a fost pe sapte pana cand ambreiajul masinii sale a cedat, iar Gergo Szabo a rupt roata stanga-spate pe speciala a opta, fiind nevoit sa abandoneze. Dan Girtofan s-a remarcat in ziua secunda, dupa ce in prima zi a abandonat, romanul revenind in cursa conform regulii super rally.

 

IRC Production Cup

 

Valeriy Pushkar a impresionat pe toata lumea dupa prima sa victorie din IRC Production Cup. Ukraineanul a facut doua pene in prima proba a zilei, dar a profitat si de problemele pilotilor din fata sa. Valentin Porcisteanu a inceput ziua in postura de lider, dar a avut probleme pe speciala a noua. „Dupa trei kilometri am facut o pana si acest lucru ne-a avariat si directia masinii. Apoi masina a cazut de pe cric, iar ulterior Vitaly a trecut de noi si nu am mai putut vedea nimic din cauza prafului.” Porcisteanu a incheiat in final pe locul trei la clasa in spatele coechipierului Edwin Keleti. Singurul pilot de sex feminin inscris la start, Aska Zupanc a incheiat pe patru, urmata de Bogdan Marisca pe cinci si Marius Klein pe sase. Detinatorul titlului, Andreas Aigner nu a mai Iuat startul, dupa ce a abandonat in prima zi ca urmare a ruperii suspensiei.

IRC 2WD Cup

 

Robert Consani a obtinut prima victorie in IRC 2WD Cup si un impresionant loc 6 la general la volanul unui Renault Clio R3. Francezul l-a luat in vizor pe Harry Hunt, aflat la peste un minut avans cu trei probe ramase de disputat, dar l-a depasit cand Hunt a fost incetinit de ruperea unui amortizor, care a dus la o pana si distrugerea franei pe roata respectiva. In ciuda numeroaselor probleme Hunt a terminat pe doi, urmat de Vlad Cosma si Alex Filip. Serban Tomita a oferit Honda sansa sa celebreze, castigand clasa, cu Davide Catania pe noua. Pilotul constructorului japonez, Martin Kangur a abandonat in prima zi si nu a mai plecat in ziua secunda.

 

TOP 10 IRC: RALIUL SIBIULUI

 

1 Andreas Mikkelsen (NOR)/Ola Fløene (NOR) ŠKODA Fabia S2000 2h15m28.0s
2 Patik Flodin (SWE)/Göran Bergsten (SWE) M-Sport Ford Fiesta S2000 +5m33.8s
3 François Delecour (FRA)/Dominique Savignoni (FRA) Peugeot 207 S2000 +11m56.9s
4 Vitaliy Pushkar (UKR)/Ivan Mishyn (UKR) Ralliart Lancer Evolution X +13m57.2s
5 Edwin Keleti (ROM)/Botond Csomortani (UKR) Ralliart Lancer Evolution X +14m45.6s
6 Robert Consani (FRA)/Cédric Beynet (FRA) Renault Clio R3 +17m26.7s
7 Valentin Porcisteanu (ROM)/Daniel Dobre (ROM) Ralliart Lancer Evolution X +18m04.6s
8 Asja Zupanc (SLO)/Spela Trcek (SLO) Ralliart Lancer Evolution IX +21m14.0s
9 Bogdan Marisca (ROM)/Sebastian Itu (ROM) Ralliart Lancer IX +21m43.3s
10 Alexandru Filip (ROM)/Bogdan Iancu (ROM) Renault Clio R3 +24m39.1s

IRC Production Cup: Vitaliy Pushkar (UKR)/Ivan Mishyn (UKR) Ralliart Lancer Evolution X
IRC 2WD Cup: Robert Consani (FRA)/Cédric Beynet (FRA) Renault Clio R3

 

CLASAMENT IRC – Piloti (dupa etapa a 8-a)

1 Andreas Mikkelsen (Norvegia) 132p; 2 Jan Kopecký (Cehia) 83p; 3 Juho Hänninen (Finlanda) 68p; 4 Sepp Wiegand (Germania) 52p; 5 Giandomenico Basso (Italia) 40p; 6 Patrik Flodin (Suedia) 28p; 7 Bryan Bouffier (Franta) si Umberto Scandola (Italia) 27p; 9 Dani Sordo (Spania) 25p; 10 Craig Breen (Irland) si Freddy Loix (Belgia) 18p.

 

CLASAMENT IRC – Constructori (dupa etapa a 8-a)
1 ŠKODA 307p; 2 Peugeot 169p; 3 M-Sport 102p; 4 Renault 86p; 5 Subaru 63p; 6 Honda 36p.

 

IRC Production Cup – Piloti (dupa etapa a 8-a)
1 Andreas Aigner (Austria) 50p; 2 Marco Tempestini (Romania) 48p; 3 Robert Consani (Franta) 47p; 4 Vitaliy Pushkar (Ukraina) 41p; 5 Garry Jennings (Marea Britanie), Ricardo Moura (Portugalia), Jarkko Nikara (Finlanda) si Massimiliano Rendina 25p; 9 Johan Heloïse (Franta) 22p; 10 Toshi Arai (Japonia), Bob Colsoul (Franta), Donagh Kelly (Irlanda), Sérgio Silva (Portugalia) si Gergély Szabó (Ungaria) 18p.

 

IRC 2WD Cup – Piloti (dupa etapa a 8-a)
1 Harry Hunt (Marea Britanie) 76p; 2 Robert Consani (Franta) 50p; 3 Martin Kangur (Estonia) 33p; 4 Petru-Antone Boschetti (Franta), Simone Campedelli (Italia), Paulo Maciel (Portugalia), Marty McCormack (Marea Britanie) si Joan Vinyes (Spania) 25p; 9 Davide Catania (Italia) 22p; 10 Gorka Antxustegui (Spania), Melissa Debackere (Belgia), François Delecour (Franta), Paolo Diana (Italia), Tommy Doyle (Irlanda) si Énio Medeiros (Portugal) 18p.

 

 IRC 2WD Cup – Piloti (dupa etapa a 8-a)
1 Renault 262p; 2 Honda 98p; 3 M-Sport 60p; 4 Peugeot 41p; 5 ŠKODA 8p.

Andreas Mikkelsen este lider dupa prima zi in Raliul Sibiului

Andreas Mikkelsen, campionul din Intercontinental Rally Challenge, va incepe ziua a doua din Raliul Sibiului Romania cu un avans de peste doua minute si jumatate fata de urmatorul clasat. Prima zi a Raliului Sibiului, etapa inclusa in premiera in Intercontinental Rally Challenge, a fost una dramatica si plina de actiune.

Mikkelsen, campionul IRC in 2011, a fost cel mai rapid pe toate cele sapte probe speciale programate vineri. Pilotul ŠKODA UK are un avans de 2m:44,1 secunde fata de urmatorul clasat dupa o zi in care multi dintre rivalii sai au avut probleme. Mathieu Arzeno, François Delecour, Patrik Flodin si Sepp Wiegand au fost doar cativa dintre pilotii care au abandonat sau au pierdut timp pe probele speciale.

 

Arzeno a fost nevoit sa abandoneze pe speciala a doua dupa ce suspensia dreapta fata a masinii sale Peugeot 207 Super 2000 a cedat. Tanar pilot francez spera sa ia startul din nou in ziua a doua, dar in urma analizei din parcul de service echipa a decis sa renunte.  

 

Flodin se afla la doar patru secunde in spatele liderului, la inceputul specialei a doua, dar a pierdut timp dupa ce janta masina sale Ford Fiesta S2000 a cedat, ceea ce a facut ca suedezul sa piarda foarte mult timp. Sepp Wiegand a pierdut un minut, pe aceeasi proba, din cauza unei pene la roata stanga spate, in timp ce Francois Delecour, pe un Peugeot 207 S2000, a pierdut timp pe speciala a patra din cauza prafului. Organizatorii au decis ca pentru cele doua speciale de noapte sa mareasca intervalul de start dintre concurenti de la doua la patru minute pentru a preintampina problemele cauzate de praf.

Nu am facut nicio greseala si am incercat sa evitam bolovanii. Stiam ca aceasta este cea mai buna tactica inca de dinaintea startului”, a spus Mikkelsen, liderul din IRC. “Sunt foarte atent pe viraje si incerc sa menajez masina. A fost dificil sa merg asa de la inceput pentru ca stiam ca toti ceilalti vor merge tare, dar o data ce ne-am distantat a fost mai usor. Daca nu se mai intampla nimic sambata, cred ca avem un avans suficient de mare pentru a castiga, dar sa nu uitam ca nu poti castiga daca nu termini raliul”.

 

Sepp Wiegand este pe doi la general si pilotul ŠKODA Auto Deutschland si-a propus sa termine pe podium. Germanul are un avantaj de doar 24,7 secunde fata de Francois Delcour, ceea ce cu siguranta va duce la o lupta extrem de disputata pentru un loc pe podium intre ce doi. Gergo Szabó a fost pe doi la un moment dat, cu noua masina Skoda Fabia S2000, dar a pierdut timp din cauza unor pene de cauciuc si trebuie sa se multumeasca doar cu locul 4.

 

Dupa prima zi, pe pozitia a cincea la general se afla  Vali Porcisteanu, campionul national din 2011 fiind si lider in IRC Production Cup. Pilotul roman a facut senzatie cand a reusit sa termine super speciala de pe circuitul de rally cross in acelasi timp cu Mikkelsen.

 

Incercarea austriacului Andreas Aigner de a obtine cea de-a treia victorie consecutiva in IRC Production Cup s-a terminat pe speciala a doua cand a rupt o roata la masina sa Subaru Impreza R4 STI. In IRC 2WD Cup, Harry Hunt a reusit sa treaca de Robert Consani si a incheiat ziua pe locul 10 la general.

 

In competitia interna, Gergo Szabo este lider, urmat de Valentin Porcisteanu si Marco Tempestini. In competitia dedicata automobilelor cu doua roti motrice Vlad Cosma, pe Citroen C2 R2 Max, este lider, el fiind urmat de Sebastian Barbu pe Citroen DS3 R3.  

 

Sambata, in ultima zi a raliului, pilotii mai au de parcurs inca cinci probe speciale cu o lungime de 100 kilometri. Programul incepe la ora 11:12 cu Gatu Berbecului, cea mai lunga speciala a raliului, iar sosirea si festivitatea de premiere este programata la ora 19:00 in Piata Mica din Sibiu.

Napoca Rally Academy prezenta la sarbatoarea de la Raliul Sibiului

Inca de la inceputul saptamanii, Sibiul a devenit punctul principal de atractie pentru toti fanii raliurilor din Romania. Mii de spectatori au luat cu asalt Piata Mare pentru a asista la parada echipajelor, pentru ca mai apoi sa se mute in Piata Mica, acolo unde a avut loc startul festiv. Pentru prima oara, o etapa din Romania este inscrisa in Intercontinental Rally Challenge. Raliul Sibiului, a cincea runda din Campionatul National de Raliuri Dunlop, este considerata cea mai dura etapa din tara noastra, iar editia 2012 a acestuia nu pare sa fie mai iertatoare cu materialul de concurs. Din cele 57 de echipaje inscrise la start, 18 au abandonat deja pana la finalul primei zile.

 

Dupa primele sapte probe speciale, in lungime de peste 100 de kilometri, Marco Tempestini  si Dorin Pulpea s-au clasat la finalul zilei de vineri pe locul al patrulea in clasamentul general al intrecerii interne si pe locul al saselea in cel al Intercontinental Rally Challenge. Cei doi au inlocuit pentru aceasta etapa Subarul Impreza R4 cu o Skoda Fabia S2000, Raliul Sibiului avand un coeficient de 1,5 in campionatul national de raliuri.

Prima zi a raliului a fost una grea, asa cum ne asteptam. Pe unele probe am mers mai bine iar pe altele nu, problema principala constituind-o praful ridicat de concurentii din fata noastra. Dupa prima speciala pe noapte am intarit suspensia si pe Santa setup-ul masinii nu a fost unul corect. Strategia a fost sa ajungem cu bine la finalul zilei pentru ca maine ne asteapta o zi la fel de lunga dar cu niste probe speciale si mai dure decat cele de astazi. Ecarturile sunt mari, dar nu este nimic surprinzator pentru Sibiu. Orice este posibil sambata.” spunea Marco Tempestini la finalul primei zile a Raliului Sibiului.

 

Dupa un inceput de zi promitator, in care au obtinut constant timpi in primii zece, Bogdan Marisca si Sebastian Itu au pierdut peste 8 minute pe ultima proba a zilei, desfasurata la lumina proiectoarelor. O pana care putea deteriora si mai mult suspensia masinii i-a obligat pe cei doi sa se opreasca pe speciala Santa pentru a inlocui roata, cazand astfel in clasament 13 pozitii, pana pe locul douazeci. “Am avut o prima zi foarte aglomerata, cu tot felul de probleme. In primul parc am inlocuit puntea spate cu totul iar pe ultima proba am pierdut enorm de mult timp din cauza unei pene. Imi pare rau pentru ca oficialii nu au gasit o solutie pentru praful de pe speciale, asa cum au facut-o pentru probele de noapte. Sper ca maine sa mai urcam in clasament.” declara Bogdan Marisca in ultimul parc de service al zilei de vineri.

 

Vlad Cosma si Florin Dorca incheie ziua de vineri pe primul loc in clasamentul automobilelor cu doua roti motrice din campionatul intern si pe locul al treilea in acelasi clasament din Intercontinental Rally Challege. “Pe prima bucla am pierdut timp pretios, din cauza unui setari prea rigide a masinii, insa pe probele din partea secunda a zilei totul a fost in regula. Praful ridicat de echipajele din fata a refuzat efectiv sa se disperseze. Pe speciala Crinti 2 pur si simplu nu vedeam la mai mult de 2-3 metri in fata. Maine mai avem practic inca un raliu de parcurs si sper sa ajungem cu bine la finalul acestuia.” spunea Vlad Cosma.

 

Daniel Ungur si Toni Avram au avut o prima zi plina de emotii in Raliul Sibiului. Cu toate acestea, cei doi au ajuns cu bine in parcul de service de la finalul zilei de vineri, clasandu-se pe prima pozitie la clasa 11, la un ecart de aproape 10 minute in fata urmatorului concurent. “Raliul Sibiului este unul extraordinar si se aproapie de o etapa de mondial. Avem probe pe zi si pe noapte, pe macadam si pe asfalt, atmosfera este electrizanta, asa cum ii sta bine unei etape din Intercontinental Rally Challenge. Noi am avut emotii pe o proba, atunci cand ne-am simtit rau din cauza inhalarii unor vapori de benzina. Totul a fost ok in cele din urma si suntem in grafic pentru victorie la finalul primei zile.” declara multumit Danny Ungur.

 

Florinel Tincescu a fost primul care i-a urat “La multi ani” copilotului sau Iulian Nicolaescu, cei doi sosind in parcul de final de zi dupa miezul noptii. Ei ocupa pozitia a treia in clasamentul Cupei Dacia, desi parcusul pe specialele din prima zi le-a fost ingreunat. “Ma bucur foarte mult ca am fost feriti de probleme tehnice. Pe a doua parcurgere a specialei Crinti am prins din urma patru echipaje si acest lucru ne-a incetinit putin. M-am simtit foarte bine cu masina si sper ca maine sa o aducem intreaga in parcul de service final, pe o pozitie cat mai buna.” spunea Florinel Tincescu vineri noapte.

Simone Tempestini si Lucio Baggio nu s-au putut prea mult bucura de specialele zilei de vineri de la Raliul Sibiului. Cei doi au abandonat imediat dupa startul probei a doua, pompa de benzina a Subaru-lui Impreza cedand. “Imi parte foarte rau ca am fost nevoiti sa ne oprim asa repede. Echipa de asistenta a inlocuit tot ce a fost necesar, iar maine vom fi prezenti din nou la start.” spunea Simone vineri seara.

 

Actiunea reincepe la Sibiu sambata, de la ora 10:00, atunci cand este programat startul zilei secunde. Echipajelor le-au mai ramas de parcurs cinci probe speciale, in lungime de aproape 100 de kilometri. La finalul superspecialei de pe circuitul din oras, pe care pilotii evolueaza cate doi, in paralel, vom afla si castigatorul Raliului Sibiului. Startul pe aceasta proba este programat la ora 17:58 iar fanii o vor putea urmari de acasa, la televizor, Ps12 fiind transmisa in direct pe postul Transilvania LIVE.

 

credit foto : Balasz Attila

Spectacolul a inceput

  • Mii de sibieni au asistat la parada pilotilor inscrisi in Raliul Sibiului
  • Startul festiv a avut loc la ora 21:00 in Piata Mica
  • Vineri, 20 iulie, incepe lupta pe probele speciale

 

Raliul Sibiului Romania a inceput joi, 19 iulie, cu o parada a pilotilor pe strazile din centrul orasului si a continuat cu startul festiv in Piata Mica din Sibiu. Mii de sibieni au fost prezenti la eveniment pentru a-i sustine pe pilotii inscrisi in etapa a opta din Intercontinental Rally Challenge.

Foto: Andrei Tobosaru

Trei zile de spectacol. Asta inseamna editia din 2012 a Raliului Sibiului Romania. Totul a inceput joi, 19 iulie, la ora 20:00 cu o demonstratie pe strazile din centtrul orasului Sibiu in fata a mii de sibieni prezenti la eveniment. Startul festiv a avut loc la ora 21:00 in Piata Mica din Sibiu. La ceremonia oficiala de deschidere a raliului au participat Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, Ioan Cindrea, presedintele Consiliului Judetean, Cristian Barhalescu, Secretar de Sstat la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, si numeroase autoritati locale.

 

Vineri si sambata lupta se muta din Piata Mare, acolo unde este amplasat parcul de service, pe probele speciale. In prima zi startul oficial este programat pentru ora 13:30, iar startul pe prima proba, Dobarca, la ora 14:30 si Crinti la ora 15:14. Dupa inca o bucla pe cele doua probe, la ora 20:08 este programata speciala de pe circuitul de rally cross din cartierul Strand si, incepand cu ora 22:08, cele doua speciale de noapte Paltinis si Santa.

 

Sambata, 21 iulie, sunt programate doua treceri pe bucla Gatu Berbecului si Santa Max, dupa care lupta finala se va da pe super speciala die pe circuitul de rally cross cu incepere de la ora 17:58. Festivitatea de premiere este programata la ora 19:00 in Piata Mica din Sibiu.

 

Obiectivul meu si al echipei este sa castigam raliul. Nu este un raliu in care sa mergi la maximum. Sa castigi trebuie sa supravietuiesti pe probe. Unele dintre ele sunt cele mai dure pe care le-am vazut. Asa cum am spuns nu e nevoie sa mergi la limita, ci mai degraba sa faci o cursa inteligenta. Ca sa castigi trebuie sa pastrezi masina intacta si sa nu faci pana”, a spus Andreas Mikkelsen, principalul favorit in Raliul Sibiului Romania.

Cateva ganduri ale pilotilor inainte de Raliul Sibiului

Intrebari pentru Mathieu Arzeno

Ai mai concurat in IRC cu Peugeot 207 Super 2000 de doua ori pana acum, dar niciodata pe macadam. Cum te-ai pregatit pentru acest raliu?

 

MA: „Este o premiera pentru noi si suntem fericiti ca suntem aici la Raliul Sibiului. Am simtit foarte bine masina la shakedown si abia astept sa iau startul aici.”

 

Care este obiectivul tau pentru acest eveniment?

 

MA: „Obiectivul meu este sa termin raliul fara sa faca nicio greseala. Daca se intampla asta, atunci totul este posibil.”

 

La start se afla si François Delecour, un celebru pilot francez. I-ai cerut sfatul pentru aceasta etapa?

 

MA: „Este o legenda in Franta si eu aveam sase ani cand il urmaream la televizor. Este un pilot foarte bun si sunt fericit ca pot pilota in acelasi raliu cu el.”

 

Intrebari pentru Harry Hunt

 

Ai spus ca esti foarte increzator inaintea acestui eveniment. De ce?

 

HH: „Sunt increzator in general pentru ca macadamul este suprafata mea preferata, deci este normal sa fiu increzator inaintea unei astfel de etape.  De asemenea sa vin aici dupa victoria din San Marino imi da o foarte mare incredere. Dupa recunoasteri mi-am dat seama ca suprafata este foarte dura decat am crezut asa ca nu stiu ce sa spun. Important este sa ajungem la sosire.”

 

Un rezultat bun inseamna automat ca iti vei mari avansul in IRC 2WD Cup, unde ai mai castigat titlul in 2010. Un al doilea titlu te va face sa te gandesti la o masina 4×4 pentru sezonul 2013?

 

HH: „Poate, dar mai sunt inca cinci raliuri in campionat si se pot intampla multe. Nu m-am gandit la asta inca, dar poate, de ce nu. Sa speram.”

 

In afara raliului, un eveniment important se va intampla la Londra, acasa la tine. Esti fan al Jocurilor Olimpice? Ce sport urmaresti?

 

HH: „Olimpiada este ceva senzational si ma bucur ca se va organiza la Londra. Va fi foarte aglomerat probabil, dar toti londonezii sunt incantati si e bine ca se intampla asa ceva. Ma voi uita cel mai mult la fotbal si poate putin atletism si volei pe plaja.”

 

Intrebari pentru Andreas Mikkelsen

Ai fost foarte aproape sa castigi in San Marino. Cat de determinat esti sa castigi in acest weekend la Sibiu?

 

AM: „Obiectivul meu si al echipei este sa castigam raliul. Nu este un raliu in care sa mergi la maximum. Sa castigi trebuie sa supravietuiesti pe probe. Unele dintre ele sunt cele mai dure pe care le-am vazut.”

Dupa recunoasteri, care este parerea ta despre raliu si cum il vei aborda?

 

AM: „Asa cum am spuns nu e nevoie sa mergi la limita, ci mai degraba sa faci o cursa inteligenta. Ca sa castigi trebuie sa pastrezi masina intacta si sa nu faci pana.”

 

Cine crezi ca va fi cel mai mare rival al tau aici?

 

AM: „Sunt cativa piloti buni, dar am vazut ca François Delecour a spus ca vrea sa castige, deci va trebui sa ma lupt cu el.

 

Cum se simte ŠKODA Fabia Super 2000 pe care o pilotezi in IRC in comparatie cu cea din WRC si care sunt planurile tale pentru anul viitor?

 

AM: „Pentru mine este, mai mult sau mai putin, la fel. In WRC folosim un tip diferit de combustibil, deci masina este mai lenesa si avem suspensii si amortizoare diferite, Reiger in IRC si Sachs in WRC. Diferentele nu sunt insa asa de mari si nu pot sa spun ce masina este mai rapida. In ceea ce priveste anul viitor, nimic nu este sigur. Am o relatie buna cu ŠKODA UK Motorsport anul acesta si castigarea titlului este principalul obiectiv. Nu e un secret ca anul viitor vreau sa merg in Campionatul Mondial, dar nimic nu e sigur. Am un program cu Volkswagen anul acesta si daca merge bine atunci exista cateva posibilitati.

 

Intrebari pentru Marco Tempestini

Pentru cei care ti-au urmarit cariera ai fost asociat cu Italia, dar acum ai legaturi foarte puternice cu Romania. Cum s-a intamplat asta?

 

MT: „De sase ani concurez cu licenta din Romania. In 2002 am pus capat carierei mele in Italia si am participat in curse de off-road. In 2006 am concurat prima oara cu o licenta din Romania si in acest moment ma simt ca si cand as fi un pilot roman.”

 

Ai trecut de la Subaru Impreza R4 STI pe ŠKODA Fabia Super 2000 pentru acest raliu. Crezi ca poti sa-ti aperi victoria de anul trecut?

 

MT: „Poate in campionatul national, acesta e obiectivul meu, dar la general nu cred ca este posibil. Particip pentru a saptea oara la raliu si de doua ori am pierdut cand ma aflam la conducere. Anul trecut am castigat dupa ce am zis ca nu mai pot invinge dupa ce am pierdut 50 de secunde. E greu sa castigi la Sibiu, dar obiectivul meu este sa castig in Campionatul National si sa fiu cat mai aproape de cei din IRC.”

 

Vor fi doi Tempestini pe lista de start. Cum e Simone ca pilot, si ce faci tu ca sa-l ajuti?

 

MT: ‚Este fiul meu si inca nu a implinit 18 ani. Este un mare fan al lui Andreas si a inceput tot la varsta de 14 ani. Vom vedea. Este implicat in raliuri, dar trebuie sa continue scoala. Pentru ca este bun la scoala poate sa piloteze, daca nu e bun, nu mai poate!”

 

Interviu Sebastian Barbu despre noua sa masina DS3 R3

In 2011 Sebastian Barbu reusea sa se impuna la Cupa Dacia Logan la Raliul Sibiului. La inceputul acestui an Sebastian se alinia la startul primului raliu din sezon la volanul unui Renault Clio RS. Iata ca acum inainte de Raliul Sibiului, etapa care in acest an face parte din calendarul Intercontinental Rally Challenge, Sebastian Barbu vine cu o noua surpriza. El se va alinia la startul etapei la volanul unui Citroen DS3 R3 fiind astfel primul roman care va evolua pe un astfel de automobil, model cu care anul trecut Simone Campedelli reusea sa se impuna in Raliul Sibiului.

 

Despre cum se simte la volanul noului bolid si care sunt asteptarile sale puteti afla din interviul care urmeaza:

 

Motorsportnews.ro :  Chiar daca nu mai e o premiera pe specialele romanesti, vei fi primul pilot roman care va concura pe un Ds3 R3. Ai apucat sa faci vreun test?

 

Sebastian Barbu: Da. am reusit intr un final. Masina este incredibila. La ora actuala la baza sunt setarile de anul trecut ale lui Campedelli. Am reusit sa parcurg un traseu asemanator cu cel de pe probele speciale, si am ramas surprins de cum masina inainteaza, franeaza si se inscrie pe viraje. E absolut incredibil ce senzatii iti ofera.

 

Motorsportnews.ro : Cum ti se pare masina? Cat de usoara sau nu este trecerea de la un motor aspirat la unul turbo?

 

Sebastian Barbu: Am reusit sa ma acomodez destul de repede cu ea. Chiar schimb vitezele inca prea repede… dar mai e timp de invatat. Nu imi fac probleme ca nu o sa reusesc sa ma acomodez cu ea cat de repede. In final asta mi-am dorit, deci problema cu acomodatul, e ca si rezolvata.

 

Motorsportnews.ro :  Vei lua startul pe DS3 doar la Sibiu sau si la restul etapelor?

 

Sebastian Barbu: Sa vedem ce sa va intampla la Sibiu. eu sper sa reusesc sa adun resusele necesare sa pot sa mai fac macar o etapa cu DS3.

 

Motorsportnews.ro : Cum crezi ca te vei descurca pe specialele de acasa?

 

Sebastian Barbu: Nu pot sa spun nimic acum. Ca de obicei, mie imi place sa imi fac viata mai grea, sa merg de la greu la mai greu. Anul asa a inceput pe zapada cu o masina noua, mult mai putenica decat Dacia, a continuat cu asfaltul uscat de la Timis, unde am riscat enorm ca sa putem sta in fata cu Clio R3, a venit Bacaul unde am mers prima data pe macadam mixt, Clujul, vreau sa il uit cat mai repede, iar acum la Sibiu sunt cu o masina noua. Sa vedem ce va fi la sfarsit. Eu sunt si voi fi si mai fericit dupa ce termin raliul.

 

Meci egal intre selectionata pilotilor si selectionata All Stars

  • Mathieu Arzeno a fost golgeterul echipei pilotilor
  • Catalin Cursaru a fost golgeterul echipei pilotilor
  • Meciul a fost arbitrat de fostul arbitru international Aron Huzu

 

Echipa de fotbal a pilotilor a terminat la egalitate, dupa executarea loviturilor de la 11 metri, meciul cu o selectionata All Stars compusa din fosti fotbalisti si vedete.

 

Inaintea startului in Raliul Sibiului Romania, echipa pilotilor si-a aratat talentul si pe terenul de fotbal in fata unei selectionate All Stars, formata din fosti jucatori de fotbal si vedete. Echipa pilotilor a jucat in alb-rosu, in timp ce selectionala All Stars a intrat pe teren in echipament negru-portocaliu.

foto:Ovidiu Matiu

Echipa pilotilor, din care au facut parte Marco Tempestini, Michael Kogler, Mathieu Arzeno, Michael Burri, Alex Filip, Vlad Cosma si Adrian Dragan, a inceput meciul in forta si dupa doar doua minute de joc a deschis scorul prin francezul Mathieu Arzeno.   

 

Echipa All Stars, formata din fostii fotbalisti Catalin Cursaru, Cristian Ciocoiu, Lucian Cotora, Florin Cotora, Ovidiu Talvan, Nicolae Grigore si Razvan Simion, si-a revenit repede si a egalat prin Catalin Cursaru, golgeter al campionatului in sezonul 2001/2002. Dupa acest gol, echipa All Stars si-a dominat serios adversarii si au intrat la vestiare cu un avans de patru goluri, scor 5 la 1.

 

Echipa pilotilor si-a revenit dupa pauza prin reusitele lui Mathieu Arzeno si Michael Burri reducand astfel din diferenta. Arzeno, golgeterul echipei pilotilor, a ratat un penalty dupa faultul comis in careu de fostul portar al echipei Inter Sibiu, Lucian Cotora. Fostul arbitru international Aron Huzu a sanctionat imediat faultul, dar Arzeno a ratat lovitura de pedeapsa.

 

Razvan Simion, a marcat pentru 8 la 6, dar in ultimele minute ale meciului echipa pilotilor a reusit sa duca meciul la loviturile de departajare. Dupa executarea tututor loviturilor de la 11 metri, meciul s-a terminat la egalitate.

Citroën Romania continua si in 2012 parteneriatul cu Raliul Sibiului

Acesta este al cincilea an consecutiv in care Citroën furnizeaza masina oficialilor la Raliul Sibiului, in acest an etapa fiind inclusa in calendarul Intercontinental Rally Challenge.

 

Citroën Romania sustine echipa de organizare a Raliului Sibiului, punandu-i la dispozitie o flota de masini ce include modelele Citroën C3, Citroën C4, Citroën Berlingo Multispace, Citroën Jumpy, dar si toate modelele din gama DS: DS3, DS4 si DS5. In plus, in parcul de service, amplasat in Piata Mare a orasului Sibiu vor fi expuse toate cele trei modele din gama DS.

Toti spectatorii prezenti la Raliul Sibiului 2012 vor putea castiga pe loc peste 500 de premii speciale constand in obiecte promotionale Citroën. Concursul se va derula exclusiv pe pagina de Facebook www.facebook.com/citroenromania unde toti spectatori sunt invitati sa posteze pe wall, in perioada 18 – 21 iulie o poza cu modelele din gama DS expuse in parcul de service sau o poza cu echipajele si masinile Citroën implicate in Raliul Sibiului. Marele premiu va fi un weekend spectaculos la un raliu alaturi de echipa Citroën. 

 

Dupa ce anul trecut Simone Campedeli, pe un Citroën DS3 R3, s-a impus in clasamentul automobilelor cu tractiune pe doua roti, anul acesta vor fi trei piloti cu un astfel de model la start: britanicul Harry Hunt, liderul din 2WD Cup in IRC, italianul Davide Catania si Sebastian Barbu, care este primul pilot roman care concureaza pe un astfel de model. Pe lista de start se vor afla si Vlad Cosma, cel mai bun pilot Citroën din Romania, Adrian Dragan si Bako Laszlo, piloti care concureaza si pentru premiile oferite in cadrul proiectului european Citroën Racing Trophy.

 

Raliul Sibiului, etapa a opta din Intercontinental Rally Challenge, se desfasoara in perioada 19 – 21 iulie.

Giri si-a stabilit obiectivul pentru Sibiu

„Vrem să ajungem cu bine la final și să luăm puncte”

 

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea merg cu încredere la Raliul Sibiului, prima etapă de IRC găzduită de România, care contează și ca runda a 5-a a CNR Dunlop 2012. Chiar dacă se află în fața unui curse internaționale, care este pe deasupra și cea mai dură din campionat, Giri și Adi sunt încrezători în șansele lor de a face o figură frumoasă pe malurile Cibinului. După recunoașteri, Giri a oferit primele impresii asupra traseului pe care se va alerga, suprafețe ce conțin atât porțiuni de macadam, cât și de asfalt. Raliul Acropole este minciună pe lângă ce am găsit la Sibiu. Probele sunt frumoase, dar există unele porțiuni cu bolovani mari ieșiți pe drum. Va fi un raliu foarte lung, dar și foarte dificil”, a spus Giri.

Driverul brașovean a comentat și asupra duelului „în familie” cu Marco Tempestini și Gergo Szabo, care vor evolua și ei la Sibiu pe mașini Skoda Fabia S2000: Sperăm să avem un avantaj în fața lor pentru că am mai mers cu o astfel de mașină și știm la ce să te aștepți de la ea. Obiectivul nostru este însă să terminăm raliul cu materialul de concurs nevătămat și să luăm cât mai multe puncte”.

 

Dan Gîrtofan dorește să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.