Category Archives: Uncharted News

Exclusive BMW xDrive Experience și condus semi-autonom pe noul Seria 5

 

 

Exclusive BMW xDrive Experience – cel mai mare eveniment naţional BMW

  • 12 oraşe, 13 locaţii, 14 dealeri peste 3 luni de eveniment, aproximativ 50 de zile de prezentări, aproximativ 2000 de participanţi.
  • Eveniment dedicat lansării BMW Seria 5 în România, BMW xDrive şi gamei BMW X.
  • 4 din 5 modele BMW vândute în 2016 sunt echipate cu sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive, 3 din 5 sunt din gama BMW X.

 

Exclusive BMW xDrive Experience a luat startul în Bucureşti. Este cel mai important eveniment pe care marca îl organizează pentru clienţii din România în acest an. Cu participarea întregii reţele, evenimentul va fi organizat pe parcursul a 3 luni şi va include aproximativ 50 de zile de prezntări. Vor fi implicate 12 oraşe, 13 locaţii cu participarea tuturor celor 14 dealeri autorizaţi BMW. Este aştepatată o prezenţă de peste 2000 de potenţiali clienţi.

 

„Experienţa de condus este cel mai puternic argument de vânzare BMW. Sloganul <<Plăcerea de a conduce>> este cu adevărat definitoriu pentru marcă. De aceea acesta este cel de-al 10-lea an consecutiv când organizăm un eveniment de condus de amploare”, explică Nina Brătfălean, marketing manager BMW Group România.

 

 

Piloţi de marcă pentru experienţa de condus BMW
Zece ani de evenimente de condus BMW Group România înseamnă şi zece ani de colaborare cu pilotul Claudiu David. Între timp Caludiu este un membru de bază internaţională BMW Driving Experince, unul din cei 5 responsabili la nivel global cu pregătirea celorlalţi traineri BMW. Evenimentul din România beneficiază şi de prezenţa unor altor piloţi cum experienţă, aşa cum este George Grigorescu, multiplu campion naţional de raliuri.

 

Gama BMW X şi sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive
Şi în acest an gama de modele BMW X va fi în prim plan. O flotă de 12 modele BMW X1, X3, X4, X5 şi X6 sunt la dispoziţia clienţilor pentru experienţe în off-road, ca o demonstraţie extremă, într-un spaţiu foarte bine controlat. Modelele îşi vor demonstra capacităţile de control şi tracţiune în condiţii deosebit de dificile, o dovadă a faptului că modelele BMW nu sunt remarcabile pe şosea, dar oferă şi performanţe şi în condiţii dificile, aşa cum este vremea extremă de iarnă, de exemplu.  

 

Gama BMW X şi modelele cu tracţiune integrală ocupă o poziţie specială în portofoliul mărcii. În acest moment 3 din 5 modele vândute sunt un BMW X, în timp ce mai bine de 4 din 5 modele sunt echipate cu sistemul inteligent BMW xDrive. Şi cota totală de vânzări este în creştere, având în vedere că acum sistemul de tracţiune integrală inteligentă este disponibil acum pe toate modelele mărcii, de la BMW Seria 1, la BMW X6.

 

 

Ce înseamnă defapt Exclusive xDrive Experience

Pentru a vedea cum încearcă BMW să convingă clienții să tot cumpere automobile din gama X, am participat la un eveniment de condus organizat pentru presă. Startul a fost la ora 08:30, ceea ce a însemnat, în afară de trezit devreme, un trafic infernal spre zona de nord a Bucureștiului – totul pe fondul ploii abundente. Două gânduri îmi tot răsunau în cap în timp ce stăteam la semafoarele de pe Bd. Aerogării nerăbdător ca un copil : sigur cei de la Automobile Bavaria au planificat evenimentul pe o astfel de vreme cu intenție – au o pilă la Busu, e clar. Și îmi tot aduceam aminte de o vorbă spusă de un taximterist – Bucureștenii folosesc mașinile pe post de umbrele, cum vine ploaia cum se umplu șoselele cu ei. 

 

În cele din urmă am ajuns la sediul Automobile Bavaria unde o gamă amplă de modele din gama X ne așteptau cuminți și curate. Evenimentul a debutat cu cafea, croissante și o prezentare despre parcursul zilei. Urma să ne deplasăm la Ciolpani cu câte un automobil X, unde urma să facem niște aplicații prin care să ne fie ilustrate capacitățile sistemului de tracțiune integrală xDrive și să ne întoarcem la bază cu noul BMW Seria 5 pentru a experimenta avalanșa de tehnologie prezentă la bordul noii limuzine.

 

 

Am ieșit afară, unde ploaia și frigul se încăpățânau să îmi demonstreze că tricoul cu mânecă scurtă și sacoul au fost o alegere complet nepotrivită. Oricum, eram convins de cât de proastă a fost alegerea când i-am văzut pe instructorii BMW îmbrăcați ca pentru o drumeție pe munte. Am întrebat în ce mașină pot să mă urc și mi s-a răspuns că în care vreau. Toate erau aliniate, cu motoarele pornite. Fiecare avea o stație de emisie recepție, apă și mentosane. Cam ca la UBER. Erau niște motorizări care săreau în evidență – X6 M50d și X5 M50d fiind niște opțiuni țipătoare. Știam că vor fi niște ture cronometrate și competitivul din mine urla să mă urc în una din ele. Dar am văzut plăpând, într-un colț, un X4. Îmi doream de ceva timp să merg cu ea, pentru niciun alt motiv decât că e un X6 click-dreapta, scale down 30%, nu stăm la discuții. Am plecat încolonați pe DN1, moment în care am sesizat prima provocare neanunțată – să păstrăm coloana pe traficul de ploaie de pe DN1. Am reușit asta într-o oarecare măsură, după care am ajuns la Ciolpani, unde am intrat pe niște drumuri de câmp care se transformaseră într-o mocirlă (scuze, Antena 3) nesfârșită. 

 

 

În scurt timp am ajuns pe niște movile de pământ și nisip, unde tot felul de camioane cu Doreli harnici mișunau și se minunau la flota de 1 milion de euro pe care BMW avea de gând să o afunde în noroi. Am deschis aplicația cu o demonstrație a funcției Hill Descent Control, care permite mașinii, atunci când e activată, să păstreze o viteză constantă (pe care o poți altera din controalele de pe volan pentru cruise control). Pentru cei ce nu au ieșit de pe carosabil, funcția este extrem de folositoare la pantele abrupte, când gravitația tot încearcă să te grăbească și piciorul de pe frână nu mai face față. Am testat funcția pe o pantă abruptă, atât cu fața cât și cu spatele. Trebuie să recunosc, cu spatele a fost cam freaky. După ce treci puntea, pe parbriz vezi numai cerul. Măcar m-am folosit de camera din spate, pe care am aflat că o poți pune pe tot displayul printr-o apăsare a unui buton în formă de cameră, de lângă selectorul de viteze. 

 

Inițial în plan era să facem un circuit fun de offroad și ulterior unul dificil – tehnic. Însă vremea, pe care cei de la BMW se jură că nu au anticipat-o (o sa îi scriu un mail lu Busu, păi e frumos așa?) a făcut ca circuitul dificil să fie impracticabil și pe cel fun să fie dificil. Am pornit într-o tură de recunoaștere cu sistemul de control al tracțiunii activat. Traseul urma o serie de viraje denivelate, un slalom printre jaloane într-un nămol de juma’ de metru, o serie de denivelări grosolane și o urcare pe o pantă abruptă în curbă unde deja nu mai exista aderență nici dacă am fi avut șenile. Această ultimă porțiune a fost cea mai problematică, mulți dintre participanți rămânând blocați pe diferite secțiuni, însă sistemul de tracțiune integrală i-a salvat într-un final. 

 

 

După tura de recunoaștere am crescut distanța dintre mașini și viteza și am trecut sistemul de control al tracțiunii în modul DTC (Dynamic traction control), care permite derapaje controlate și intervine mult mai târziu permițând un condus sportiv. Aș vrea să detaliez puțin aici pentru că am fost super impresionat de managementul tracțiunii în modul ăsta. Nu numai că sistemul nu intervine să îți taie puterea sau distracția ci încearcă să te ajute. Derapejele sunt ușor de controlat, transmisia pare să prefere puntea spate și sistemul de control inteligent al cuplului te ajută să descri o trasă frumos creionată în jurul curbei. Este maxim fun. Și faptul că nu trebuie să te lupți cu volanul și accelerația să menți mașina în control face tura extrem de relaxantă.

 

A urmat o tură cu sistemul de control al tracțiunii complet oprit (acest lucru se face printr-o apăsare lungă a butonului de traction control). Aici a devenit distractiv, însă a fost și pentru prima dată când am realizat cât de puțină aderență există în condițiile alea. Mașina nu mergea aproape niciodată drept, fiind ghidată de denivelările traseului. Mereu trebuia să compensez și să încerc să combat subvirarea și să controlez supravirarea. În fiecare derapaj vedeam cum sare noroi în toate direcțiile. Mă simțeam ca un copil care sare cu picioarele în baltă când nu sunt părinții lângă el să îl certe că se murdărește.

 

 

Ultima tură am făcut-o pe rând și a fost cronometrată. Am avut o tendință competetivă, dar m-am gândit că mai bine pun accentul pe distracție decât să rup X4 în vreun dâmb. Mi-aș fi dorit niște cauciucuri de noroi, cât să fie redusă subvirarea, dar în rest am fost impresionat de modul în care xDrive se descurcă în situații dificile. Am fost cu ochii și pe mașinile colegilor din presă să văd ce roți se învârt în momentul în care se pierde tracțiunea. Aproape că simți cum muncește computerul să își dea seama unde să distribuie cuplu pentru ca în final mașina să păstreze direcția și să nu se oprească. 

 

 

Chiar nu m-am mai distrat de mult așa. Deja îi invidiez pe clienții norocoși care după ce vor experimenta din distracția pusă la cale de BMW vor avea una din mașinile astea la pragul ușii. În continuare, să vorbim despre Seria 5.

 

Debut pentru BMW Seria 5
Totodată, evenimentul marchează debutul noii generaţii BMW Seria 5 pe piaţa din România. Cel mai de succes sedan business din toate timpurile a fost vândut la nivel global, până acum, în peste 7,6 milioane de exemplare. Noul BMW Seria 5 este disponibil pe piaţa din România începând cu 41250 Euro fără TVA pentru versiunea 520d.

 

Noul model respectă tradiţia şi oferă o experienţă excepţională de conuds construită pe baza unui şasiu excepţional şi o gamă extinsă de premiere tehnologice. De exemplu, BMW Seria 5 este primul model din gamă care combină tracţiunea intergrală inteligentă cu Integral Active Steering (puntea spate directoare). Nu lipsesc amortizoarele controlate electronic (Dynamic Dampers Control) şi barele antirului active (Dynamic Drive).

 

 

Cu până la 100 kg mai uşor, în ciuda extinderii de echipamente opţionale, cel mai bun coeficient aerodinamic din segment (CD 0,22) şi o gamă largă de sisteme BMW EfficientDynamics, noul BMW Seria 5 este cu până la 12% mai eficient faţă de modelele generaţiei anterioare, în contextul unui plus de putere şi performanţe. În plus, sistemul de reglare a emisiilor diesel SCR, cel mai sofisticat de pe piaţă, este disponibil standard la toate versiunile diesel.

 

Noul BMW Seria 5 marchează debutul celei de-a cincea generaţii BMW iDrive care vine cu un meniu revizuit pentru o ergonomie crescută. Icoanele din ecranul principal (pentru sistemul de navigaţie, funcţii entertainment, setări automobil, BMW Connected Drive etc.) sunt acum panouri active şi afişează informaţii precum harta sistemului de navigaţie în timp real. Acum ele pot fi aranjate după preferinţe utilizatorului. În versiune de top, sistemul iDrive foloseşte un ecran high-resolution de 10,25 ţoli (26,04 cm). Sistemul poate fi operat cu ajutorul controlerului cu touch, prin comandă vocală sau prin gesturi, dar şi prin funcţia touch a ecranului central iDrive. Sistemul oferă şi o altă soluţie unică în industria auto, integrarea wirless a funcţiei Apps. Astfel, o serie de aplicaţii de pe telefonul mobil pot fi folosite în sistemul iDrive al automobilului, fără a fi nevoie de o conectare cu cablu USB sau orice acţiune asupra telefonului.

 

 

Despre condus autonom și FIRST LOOK cu noul Seria 5

Seria 5 este pentru mine un etalon în materie de mașini, în general, nu doar pe clasa lui. Reprezintă un echilibru perfect între lux și sportivitate, între clasic și avangardist, între prea mic și prea mare. E greu să găsești un mix bun însă cred că cel mai aproape de el este Seria 5. Am așteptat cu sufletul la gură se experimentez noul model, mai ales că modelul anterior a fost prima mașină despre care am scris un review. Noul model pare mai mare și mai solid. Pare mai bine antifonat, mai incisiv. Display-ul este uriaș și plin de brizbriz-uri noi. Totul este la superlativ. Sincer, este peste vechiul Seria 7 chiar și în privința luxului și a senzației de calitate. 

 

 

Am plecat din Ciolpani pe un traseu întortocheat spre sediul Automobile Bavaria. Despre cum se conduce mașina și cascada de inovații tehnologice vom vorbi la review. Deocamdată o să ne axăm pe condusul autonom. 

 

Practic, putem lăsa noul Seria 5 să conducă pentru noi (cam cum ați văzut la Tesla). Opțiunea este o combinație între Adaptive Cruise Control și Lane Keeping Assistant. Pentru activare, apăsați butonul de Cruise Control adaptiv. Un martor se aprinde atât pe bord cât și pe Head-Up Display. După aceasta apăsați un buton de pe volan, ce se află în imediata apropiere a Cruise Control-ului și martorul de pe Head-Up vă spune dacă mașina vede marcajele de bandă. Dacă simbolul este verde înseamnă că mașina se conduce singură. Din când în când, în funcție de condițiile de drum, sistemul vă va solicita să atingeți volanul (pentru a se asigura că sunteți încă acolo). În acel moment martorul se va face culoarea galbenă. Dacă este roșu înseamnă că mașina „și-a luat mâinile de pe volan” din diferite motive. 

 

 

Condițiile meteo erau groaznice. Abia vedeam eu marcajele rutiere din cauza ploii, plus că pe marginea carosabilului era plin de apă ceea ce făcea ca mașina să acvaplaneze. Totuși mașina îmi spunea că e în regulă să dau drumul la volan așa că, după ce m-am asigurat că se mai văd frunzele morcovului, am lăsat-o la comandă. Și părea să se descurce ok, doar că n-am fost niciodată mai stresat. Cel mai tare îmi era frică în momentul în care venea trafic pe sens opus, mai ales că mașina nu stă în centrul benzii mereu, ci oscilează în bandă în funcție de condiții. Mi-ar fi plăcut să vorbească cu mine să îmi spună ce vede, să știu și eu dacă vede bine, ce decizii vrea să ia.

 

 

Mașina se descurcă pe drumuri virajate cât timp virajele nu sunt foarte agresive. Dacă nu vă întrebați ce se întâmplă când virajele sunt agresive, ar trebui, pentru că nici eu nu m-am întrebat când se apropia un viraj de 90 de grade și aveam 60-70 kmph. Mașina a intrat în viraj, a început să vireze după care s-a auzit un beep, s-a făcut martorul roșu și practic a zis „Eu îmi bag &#%*, ia condu tu de aici”. Panică. Mi-ar fi plăcut să citească virajul, măcar de pe navigație și să zică „Mă băiete, vine un viraj nașpa și eu nu cred că o să mă descurc”. Oricum, mai  trebuie să merg cu el să îmi dau seama dacă pot să am încredere într-un astfel de sistem. Dacă îl privesc ca pe un Cruise Control mai avansat, este perfect în regulă. Dar încă sunt prea vii aminitirile cu filme precum Terminator ca să îmi încredințez viața în mâinile unui robot.

 

– ÎN CURÂND VIDEO EVENIMENT –

 

Pirelli a lansat pneul inteligent care interacționează cu șoferul

Așa cum a fost și în cazul pneurilor radiale Cinturato din anii 1950 și cele cu profil ultra subțire P Zero din 1980, Pirelli intră într-o nouă eră a fabricării pneurilor. La Salonul Auto de la geneva, Pirelli a prezentat două inovații:

 

– Ediția colorată P Zero și pneurile de iarnă Sottozero, pentru care inginerii Pirelli au dezvoltat material inovative și sisteme de protecție care garantează păstrarea culorilor.

 

– Pirelli Connesso: o platform integrată pentru pneurile P Zero sau Sottozero disponibile pe piața Replacement (fie negre sau colorate) care comunică cu șoferul prin intermediul unei aplicații, grație unui senzor încastrat în peretele interior al pneului. Această aplicație oferă informații vitale despre cum funcționează pneul, și oferă de asemenea o serie de servicii personalizate.

De asemenea, ca și în cazul versiunilor standard ale P Zero și Sottozero, șoferii vor avea un număr de alegeri diferite disponibile când vine vorba de schimbarea pneurilor, cu posibilitatea combinării culorilor și senzorilor după preferințe.

 

Aceste două inovații subliniază accederea Pirelli ca jucător principal în lumea digitala și formează o parte a strategiei companiei italiene pentru „croit-pe-măsură”. Aceasta are drept scop dezvoltarea pneurilor care sunt făcute pe măsura fiecărui motorist: satisfăcând cerințele pentru personalizare precum și pentru siguranță, performanță și consum de combustibil.

 

Pneurile ediției colorate sunt disponibile prin pre-comandă de pe acum pentru gamele P Zero și Sottozerro în sectorul prestige, de la dimensiunea de 19 inch în sus, înainte de a se extinde către mașinile premium.

 

Pirelli Connesso va fi inițial disponibil pentru dimensiunea de 19 inch și peste pe P Zero și Sottozero pentru mașinile prestige. Prima țară unde va fi oferit sunt Statele Unite din vara 2017, unde platforma a fost dezvoltată în combinație cu companiile lider din lumea digitala. După SUA, Pirelli Connesso va fi disponibil pe piețele principale din Europa și Orientul Îndepărtat.

Pneurile își arată culorile. Ediția colorată Pirelli a fost creată pentru a satisface cererea din ce în ce mai ridicată pentru personalizare a clienților prestige și premium. Este prezentată drept o super-specialitate a tehnologiei, alături de alte specialități Pirelli precum PNCS (un sistem de atenuare a zgomotului), Run Flat, și Seal Inside (tehnologie ce permite pneului să se autorepare în caz de pană). Această cerință extra pentru personalizare a fost confirmată de sistemul Pirelli de monitorizare a tendințelor consumatorilor, precum și de cercetările de piață. Culorile de bază pentru ediția color vor fi roșu, galben, alb, și argintiu: prezentate nu doar în standul Pirelli dar și pe unele dintre cele mai așteptate premiere de la Geneva. Precum culorile de bază, sunt disponibile și opțiuni în orice altă culoare cerută.

 

Inovațiile introduse de Pirelli prin ediția color a gamelor de pneuri P Zero și Sottozero sunt pe două direcții: varietatea de culori disponibile și rezistența culorilor pe flancurile anvelopelor grație unei tehnologii inovatoare și exclusivisă marca Pirelli. Inginerii Pirelli au utilizat experiența câștigată în Formula 1, unde pneurile colorate au fost introduse încă din 2011, pentru a rafina un sistem inovativ de marcare. În particular, un nou material a fost creat să acționeze ca o barieră protectoare pentru a mentine strălucirea culorilor și a evita estomparea lor din cauza îmbătrânirii și utilizării, fără a afecta performanța.

Prima ediție color a pneurilor P Zero a debutat în urmă cu câteva luni drept concept cu Pagani, Lamborghini și McLaren, în timp ce din vară acestea vor fi disponibile pentru Ferrari, Aston Martin, Porsche și Bentley. Ediția color se va extinde apoi către mărcile premium ale constructorilor de top.

 

Pirelli Connesso: pneurile devin inteligente și interactive. Ce este Pirelli Connesso? Este o platformă digitală ce utilizează un senzor pentru pneurile Pirelli high-end cu scopul de a completa informațiile oferite de orice computer de bord. Oferă date despre stare, utilizare și întretinere pentru fiecare pneu, oferind de asemenea servicii de localizare și personalizare pentru a asigura mobilitate personalizată pentru cei mai exigenți șoferi. Noul sistem Pirelli a fost conceput ca un accesoriu tehnic al pneului și are ca scop oferirea unei experiențe de condus mai informată mai plăcută, optimizând performanțele și reducând consumul printr-o mult mai eficientă utilizare a pneurilor.

 

Pirelli Connesso este format dintr-un senzor încastrat în pneu, conectat la Pirelli Cloud și la o aplicație smartphone, oferind o interfață ce permite șoferilor să comunice permanent cu pneurile.

 

Acest senzor cântărește doar câteva grame și nu are niciun efect asupra performanțelor fizice ale pneului. Rolul său este de a măsura continuu starea fiecărui pneu și de a trimite date către o unitate centrala de control și către Pirelli Cloud, care formează împreună adevăratul creier al sistemului Connesso. Aici informația este procesată și apoi transmisă către aplicația utilizatorului final.

Versiunea de lansare a sistemului Pirelli Connesso recunoaște fiecare cod de identificare a pneurilor, monitorizează starea de la procesul de fabricație până la momentul reciclării. Acesta măsoară presiunea și temperatura chiar și atunci când mașina staționează, plus apăsarea static vertical, uzura, numărul de kilometri parcurși în fiecare an și într-o versiune viitoare, timpul estimativ de viață rămas în kilometri, și acționează de asemenea ca o sondă de presiune cu telecomandă când pneurile sunt umflate, oferind o citire exactă fără a se aștepta ca pneurile să se răcească. Mai mult, Pirelli Connesso alertează șoferul când presiunea din unul sau mai mult pneuri scade prea mult, sau când limita de uzură se apropie.În ambele cazuri, aplicația identifică cel mai apropiat dealer de pneuri și poate face o programare pentru rectificarea presiunii, sau poate pre-comanda și schimba pneurile uzate, reducând timpul de așteptare.

 

În particular, comparativ cu alte sisteme de monitorizare a presiunii în pneuri aflate la bord utilizate în prezent (TPMS). Pirelli Connesso funcționează și când mașina staționează și când se află în mișcare. Într-o versiune viitoare, Connesso va putea detecta o scădere de presiune de la distanță și imediat va face aranjamentele necesare pentru un pneu nou sau întreținere recomandată, direct unde mașina este parcată. Acest tip de funcționalitate, care oferă un management predictiv, a fost dezvoltată de inginerii Pirellinu doar pentru a satisface nevoile unor utilizatori individuali, dar și pentru flote și servicii de car sharing.

 

Și încă ceva. Aplicația Pirelli Connesso este oferită de prima platforma mobilă de acest fel care conectează fabricanții de anvelope, consumatori și rețeaua de vânzări. Pirelli Connesso este de asemenea creat să se integreze cu alte aplicații smartphone (hărți, muzică, restaurant, servicii) în beneficiul unui și mai bun conținut și functionalitate în viitor. Aplicația Connesso va oferi servicii exclusive precum indicarea evenimentului de motorsport care are loc în apropiere, precum și posibilitatea de a scrie recenzii despre dealerii de pneuri, cu scopul de a împărtăsi opiniile asupra serviciilor primare și a citi recenziile altor utilizatori din comunitatea Pirelli Connesso.

Noul sistem Pirelli este în prezent focusat pe aftermarket, dar va fi de asemenea echipare de origine. În colaborare cu câțiva constructori, Pirelli dezvoltă o arhitectură tehnică complet nouă pentru pneuri. De asemenea va include toate funcțiile de bază, aceasta va adăuga posibilitatea de control automat al set-up-ului vehiculului. Prin citirea fiecărui cod de indentificare a pneurilor, senzorul va recunoaște caracteristicile și va trimite acea informație către computerul de bord, cu scopul de a selecta set-up-ul mașinii oferind cea mai bună performanță și securitate.

 

Acest nou concept, precum Pirelli Connesso, parte a proiectului Cyber Technologies, lansat de Pirelli în 2005 cu scopul a obține o integrare maximă între șofer, mașină, și pneuri.

SUV PEUGEOT 3008 ESTE “MASINA ANULUI 2017 IN EUROPA”

 

Noul SUV Peugeot 3008 a primit titlul Masina Anului 2017 in Europa. Luni, 6 martie 2017, la Geneva, in urma numararii voturilor de catre un juriu alcatuit din 58 de jurnalisti europeni, s-au prezentat rezultatele criteriilor eliminatorii, cu privire la: stil, design interior si performanta. Acest trofeu prestigios se alatura celor douazeci de alte premii pe care noul Peugeot 3008 le-a castigat deja. Modelul este al cincilea din gama PEUGEOT care reuseste sa castige titlul Masina Anului in Europa si primul SUV, din istoria premiilor COTY (CAR OF THE YEAR).


Masina
Anului 2017 in Europa: noul SUV Peugeot 3008 a sosit exact la timp! Modelul se adreseaza clientilor sofisticati, care doresc sa iasa in evidentasi sa incerce noi experiente, iar obiectivul sau este de a deveni un concurent important in categoria SUV-urilor compacte. Noul Peugeot 3008 ofera un amestec unic de stil, confort si manevrabilitate. Spectaculosul interior PEUGEOT i-Cockpit® este o reala demonstratie a tehnologiei si ii ofera un nou sens, de pe pozitia soferului. Acesta creaza o experienta mai intuitiva si mai intensa de condus, cu un volan compact, head-up display de 12.3 “si o consola centrala cu ecran de tip touchscreen capacitiv, completat cu butoane ergonomice elegante, care amintesc de elemente din domeniul aviatiei. Noul Peugeot 3008 ofera, de asemenea, o serie de sisteme de asistenta la conducere si beneficiaza de echipamente de inalta tehnologie, precum si noi standarde de conectivitate.


Aproape 100.000 de
clienti si-au plasat deja comenzi în Europa, dintre care 84% au ales nivelurile de echipare de top: Allure, GT line sau GT, contribuind la cresterea statutului marcii din Lion. Fabricat in Sochaux, modelul a primit deja eticheta “Produs in Franta”.


Peugeot a primit premiul pentru Masina Anului pentru a doua oar
a in trei ani, iar noul SUV Peugeot 3008 este primul castigator din categoria SUV-urilor, de la crearea competitiei, din 1964. De asemenea, modelul este al cincilea vehicul PEUGEOT cu titlul Masina Anului, după 308 in 2014, 307 in 2002, 405 in 1988 si 504 in 1969.


Premiul Masina Anului este acordat de catre un juriu care cuprinde 58 de jurnalisti cu experienta din 22 de tari. Treizeci de modele au luat startul la aceasta evaluare internationala, de la inceputul anului 2016, iar azi, 6 Martie 2017, inainte de deschiderea oficiala a Salonului Auto de la Geneva, noul Peugeot 3008 a castigat si voturile finale.


“Sunt deosebit de
mandru si foarte multumit de faptul ca noul PEUGEOT 3008 tocmai a castigat premiul Masina Anului 2017. Acest trofeu este punctul culminant al celor cinci ani de munca incredibila a echipelor marcii si a grupul nostru.” Jean-Philippe Imparato, CEO al marcii PEUGEOT.

GRUPUL PSA ACHIZITIONEAZA OPEL

  • Grupul PSA devine al doilea producător auto din Europa. Această prezență puternică și echilibrată pe piețele interne va servi ca bază de creștere profitabilă în întreaga lume. 
  • Joint venture în domeniul finanțării auto cu BNP Paribas pentru a susține dezvoltarea mărcilor Opel/Vauxhall
  • Tranzacția de 2.2 miliarde € dinamizează transformarea grupului GM și deblochează valoarea acțiunilor prin alocare de capital

 

Detroit și Paris, 6 Martie 2017 – General Motors Co. (NYSE:GM) și Grupul PSA (Paris:UG) au anunțat, astăzi, un acord prin care filiala Opel/Vauxhall a GM și operațiunile Financiare Europene ale GM se vor alătura Grupului PSA în cadrul unei tranzacții care evaluează aceste activități la 1.3 miliarde € (operațiuni auto) și, respectiv, la 0.9 miliarde € (divizia financiară).

 

Împreună cu Opel/Vauxhall, care a generat venituri de 17.7 miliarde € în 2016, PSA va deveni a doua cea mai mare companie auto din Europa, cu o cotă de piață de 17%.  Achiziția creează un fundament solid pentru Grupul PSA, cu scopul de a susține creșterea sa profitabilă la nivel global. “Suntem mândri să ne unim forțele cu Opel/Vauxhall și ne luăm un angajament ferm să continuăm dezvoltarea acestei mari companii și să îi accelerăm redresarea,” a menționat Carlos Tavares, președinte al Bordului Director al PSA. “Respectăm tot ceea ce personalul talentat al Opel/Vauxhall a realizat, precum și mărcile companiei și tradiția puternică. Intenționăm să gestionăm strategia PSA și Opel/Vauxhall mizând pe identitățile mărcilor respective. Deoarece am creat deja produse câștigătoare pentru piața europeană, știm că Opel/Vauxhall este un bun partener. Vedem acest lucru ca pe o extensie naturală a relației noastre și suntem nerăbdători să o ducem la nivelul următor.” “Avem încredere că redresarea Opel/Vauxhall va fi dinamizată cu susținerea noastră, respectând angajamentele făcute de GM față de angajații Opel/ Vauxhall,” a continuat Carlos Tavares.

 

Transformarea grupului GM și crearea de plusvaloare

“Suntem foarte mulțumiți de faptul că, împreună, GM, colegii pe care îi apreciem de la Opel/Vauxhall și Grupul PSA au creat o nouă oportunitate de a amplifica performanța pe termen lung a respectivelor companii, construind pe baza succesului alianței noastre anterioare”, a spus Mary T. Barra, președinte al GM și director executiv. “Pentru GM, acest lucru reprezintă un alt pas important în activitățile care sunt în curs și care ghidează performanța noastră îmbunătățită și accelerează ritmul nostru de dezvoltare. Suntem în curs de a ne remodela compania și de a oferi rezultate consistente acționarilor noștri prin alocare de capital investițiilor noastre cu rentabilitate mare în afacerile auto importante și în noile tehnologii care ne permit să conducem viitorul mobilității.

 

“Credem că acest capitol nou plasează Opel și Vauxhall într-o poziție și mai puternică pe termen lung și suntem nerăbdători să participăm la succese viitoare și la crearea potențialului de valoare puternică a Grupului PSA prin interesul nostru economic și colaborarea continuă în ceea ce privește proiecte noi și interesante,” a conchis Mary T. Barra.

Consolidarea fiecarei companii pe termen lung

 

Tranzacția va permite economii subtanțiale și sinergii în ceea ce privește achizițiile, producția și R&D (cercetare și dezvoltare). Sinergii anuale în valoare de 1.7 miliarde € sunt așteptate în 2026 – din care, o parte importantă este așteptată să fie finalizată în 2020, accelerând redresarea Opel/Vauxhall. Valorificând parteneriatul de success cu GM, Grupul PSA se așteaptă ca Opel/Vauxhall să atingă o marjă de operare de 2%, aproximativ în anul 2020 și de 6%, aproximativ în anul 2026 și să genereze un flux de numerar operational în 2020.

 

Grupul PSA, împreună cu BNP Paribas vor achiziționa și toate operațiunile financiare GM din Europa printr-un joint venture nou format 50%/50%, care va lucra cu platforma financiară europeană curentă a GM și echipa sa. Acest joint venture va fi pe deplin consolidat de către BNP Parisbas și contabilizat, conform metodei punerii în echivalență, de către PSA. Tranzacția este un alt pas către efortul în derulare al GM de a transforma compania, care a livrat trei ani de performanțe record, rezultate foarte bune pentru anul 2017 și a direcționat acționarilor sume importante. Va consolida businessul principal al GM, va susține investiția continuă de resurse pentru oportunitățile cu randament mare, incluzând tehnologiile avansate ale viitorului și deblocarea de valori semnificative pentru acționari. Ameliorând imediat marjele ajustate ale EBIT și fluxul de numerar din domeniul auto, care trebuie ajustat și reducând riscurile bilanțului, tranzacția va permite GM să micșoreze soldul de trezorerie în cadrul alocării de capital de 2 miliarde $ pe care intenționează să le folosească pentru a accelera cumpărarea acțiunilor, sub incidența condițiilor pieței.

 

GM va participa, de asemenea, la succesul entității combinate prin garanții pentru achiziționarea acțiunilor Grupului PSA, urmand sa colaboreze pentru implementarea ulterioară a tehnologiilor electrice și a acordurilor existente de furnizare a acestora pentru Holden și a anumitor modele Buick, iar Grupul PSA ar putea dezvolta sisteme de alimentare cu energie fuel cell pe termen lung in urma  joint venture-ului dintre GM și Honda.

Pirelli și Lamborghini au reușit un nou record pe pista de la Nurburgring

Pirelli a echipat noul Lamborghini Huracan Performante care a reușit un timp pe tur de 6m52,1s pe legendara buclă nordică pe 5 octombrie anul trecut, doborând recordul existent pentru un automobil de producție.

Pneurile Pirelli P Zero Trofeo R, cu dimensiunea 245/30ZR20 pe față și 305/30ZR20 pe spate au fost special create de către inginerii Pirelli pentru tentative de doborâre a recordului. Echipa a reușit să dezvolte aceste pneuri în doar trei luni, mulțumită tehnologiilor avansate de modelare și corelare cu telemetria și datele accumulate pe pistă.

 

Drept rezultat, eforturile combinate ale inginerilor Pirelli și Lamborghini au făcut ca baza set-up-ului să fie definitivată în doar o singură sesiune de dezvoltare.

 

Împreună cu echipa de cercetare și dezvoltare Lamborghini, inginerii Pirelli responsabili pentru dezvoltarea pneurilor specific pentru Huracan Performante au fost de asemenea prezenți pe Nurburgring unde recordul a fost doborât.

 

Pneul P Zero Trofeo R a fost special conceput pentru a complete performanțele automobilelor extreme – în special pe circuitele de curse – în deplină siguranță. Pneurile au reacționat précis la comenzile efectuate de pilot la limită, tipic pentru pilotajul pe circuit. Pe asphalt uscat, P Zero Trofeo R asigură un nivel ridicat de aderență și manevrabilitate chiar și în condiții dintre cele mai extreme.

 

P Zero Trofeo R utilizează compoziții derivate din motorsport realizate din material innovative precum și un profil redesenat. Acestea au condus la rezultate extraordinare, atât în privința îmbunătățirii stabilității cât și a rezistenței la derapaj lateral pe uscat, în timp ce oferă și o uzură redusă.

Documentarul „Cursa vieţii mele”, povestea lui Marin Dumitrescu, acum disponibil pe DVD

Un documentar unic în România, „Cursa vieţii mele”, urmăreşte cariera uneia din cele mai legendare figuri ale motorsportului românesc, Marin Dumitrescu. După ce a debutat pe marele ecran într-un proiect special anul trecut, chiar la anivesarea de 97 de ani a lui Marin Dumitrescu, filmul poate fi achiziţionat acum pe DVD.

Proiectul aduce în prim plan povestea unei vieţi dedicate în totalitate sportului cu motor pe un parcurs de peste 50 de ani. Este istoria uneia din cele mai emblematice figuri ale motorsportului românesc, multiplu campion naţional al României cu peste 30 de titluri de campion în raliu, viteză în coastă şi circuit, cu modele Jeep, BMW, FIAT sau Dacia.  Legenda lui merge însă dincolo de perfromanţele de la volan. Marin Dumitrescu a continunat pregătind echipe şi automobile pentru competiţii şi formând campioni de motorsport. „Cursa vieţii mele” este definit de mărturisirile pline de umor ale lui „Nea Marin” şi se remarcă printr-o serie de imagini de arhivă foarte valoroase, multe uitate de publicul românesc.

Alţi trei reprezentanţi ai motorsportului românesc sunt prezentaţi în povestea marelui campion, destinul acestora fiind influenţat în mod direct de acţiunile lui Marin Dumitrescu. Claudiu David, BMW International Senior Driver Trainer, povesteşte cum a adormit în garajul familiei Dumitrescu reparându-şi masina de curse, Stefan Vasile, triplu campion naţional de raliuri, descrie cum a învăţat să piloteze avandu-l in dreapta pe Nea Marin, iar Titi Aur, probabil cel mai titrat pilot român din toate timpurile, redă exemplar admiraţia pentru Marin Dumitrescu şi ce a însemnat să aibă un astfel de model în viaţă.

 

Puţine sunt momentele în care cuvântul <<legendă>> se potriveşte atât de bine. A fost un moment foarte emoţionant să asistăm la reîntâlnirea lui Marin Dumitrescu şi BMW 328 la Muzeul BMW, cu siguranţă unul din cele mai speciale din cariera mea. Este o mare bucurie să văd această poveste împărtăşită acum în documentar şi să ştiu că acum oricine o poate descoperi”, explică Alex Şeremet, Corporate Communication Manager, BMW Group România.

 

Documentarul poate fi achiziţionat din Librăriile Cărtureşti şi de la Academia Titi Aur. Suplimentar, poate fi comandat on-line de pe www.carturesti.ro sau www.bmwblog.ro/shop. Preţul de vânzare recomandat este de 60 lei.

 

Pe 19 ianuarie 2017, Marin Dumitrescu a împlinit 98 de ani şi continuă să fie inspiraţie şi model pentru pasionaţii de motorsport.

 

Link-uri pentru achiziţie on-line
http://bmwblog.ro/shop/magazin/colectii-bmw/colectia-bmw-motorsport/cursa-vietii-mele
http://carturesti.ro/film/cursa-vietii-mele-marin-dumitrescu-1353070

 

Trailer:

https://www.youtube.com/watch?v=KJTHnYu7ips

Roumanie Historic Winter Rally 2017 la final

Roumanie Historic Winter Rally, competiție desfășurată în parteneriat francez în perioada 16 – 18  februarie 2017, aduce în atenție revirimentul competițiilor cu vehicule istorice.

Artizanul principal al acestui raliu este Paul Lacombe, fostă glorie a raliurilor, în prezent organizator de competiții și instructor profesionist pentru piloți de circuit și pentru cei care participă la competiții pe zăpadă și gheața.

 

Prima competiție la care am participat în România a fost Raliul Dunării – Dacia în anul 1990, la Baia Mare. Acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de România.  Am revenit cu plăcere și emoție la competițiile din România. L-am cunoscut pe George Grigorescu a cărui carieră sportivă este impresionantă, mi-a plăcut că a organizat o cupă monomarcă în campionatul din România, Cupa Dacia. Însă eu mi-am dorit să aduc ceva nou în motorsportul românesc. Cu ajutorul lui George Grigorescu și al lui Simon Árpád am reușit să organizăm un raliu pe zăpadă pentru mașini istorice. Dacă inițial mi-am dorit să derulez acest concurs la  Baia Mare, după ce am participat în anul 2016 la Winter Rally Covasna, mi-am dat seama de potențialul probelor din jurul localității Comandău și am apreciat organizarea părții române. Sunt fericit că acest raliu s-a desfășurat în condiții bune. Atmosfera a fost foarte frumoasă, concurenții s-au bucurat de probele speciale, de peisaj, de ospitalitatea gazdelor. Vom relua acest raliu pe zăpadă și gheață și în anul următor,a declarat Paul Lacombe.

Vântul răsfirat printre ramurile arborilor, vremea frumoasă și temperaturile în ușoară creștere au determinat constant schimbarea aderenței pe probe. Din cele 23 de echipaje care au luat startul, au terminat raliul 18, fiind înregistrate 5 abandonuri, două ieșiri în decor și 3 abandonuri tehnice.

 

Nu am avut probleme majore. Rezultatul efortului în organizarea și desfășurarea raliului se vede în zâmbetul sportivilor, în atmosfera de entuziasm și satisfacție. Am reușit să desfășurăm prima ediție Roumanie Historic Winter Rally cu bine. Particularitatea acestui raliu sunt cele două grupe: VHC dedicată competiției de viteză și VHRS dedicată competiției de regularitate. Vom ține cont de sugestii și sunt convins că ediția următoare va avea elemente de atracție și spectacol adecvat. Mulțumesc tuturor pentru implicare, pentru efort. Vă așteptăm la următoarele raliuri, a menționat Simon Árpád, organizatorul competiției.

Două echipaje feminine ne-au arătat că țin pasul cu ritmul raliului și că se adaptează ușor la condițiile acestuia.

 

Echipajul Albertini Marie Christine/Graulier Isabelle, Alpine A110, Franța nu au avut nicio reticență să facă spectacol pe probe. Ne-a plăcut foarte mult aici. Am avut momente în care am glisat la limită pe probe și ne bucurăm că am terminat acest raliu. Vom reveni cu plăcere, a precizat Albertini Marie Christine.

Retromobil Club România a fost reprezentat de două echipaje românești la acest raliu. Nu aveam cum să ratăm acest raliu. Imediat după ce ne-am întors la Rallye Monte Carlo Historique 2017 am făcut toate demersurile tehnice și administrative pentru a participa. Sunt fericit să văd, că după resuscitarea motorsportului românesc pentru mașini istorice din anul 2016, avem o competiție atât de frumoasă la care au participat echipaje din afara României. Felicitări tuturor sportivilor și celor implicați în organizarea raliului. Pentru iubitorii motosportului avem o surpriză. În sezonul 2017 echipa Just Classics Motorsport vine în Campionatul Național de Raliuri și cu un echipaj feminin: Bucovicean Mirela/ Georgiana Gologan – Ford Escort MK II. Am profitat de oportunitatea oferită de Roumanie Historic Winter Rally pentru a se obișnui cu modelul menționat, a mărturisit Georgios Ladopoulos, Director Just Classics Motorsport.

Credit foto: A&B – Adrian Torjoc – Bogdan Barabaș

Câștigători:

Grupa VHC – dedicată competiției de viteză:

  1. Ferrier Patrick/Bussod Laurence – AX 4×4.
  2. Chabloz Paul/Chabloz Pierre – BMW 325 iX
  3. Marie Jacques/Lafaye Gerard – Opel Kadett GTE

 

Grupa VHRS – dedicată competiției de regularitate:

  1. Torrejon Eric/Torrejon Joa – Lancia Delta
  2. Tenedor Jean Pierre/Berruer Fabrice – Toyota Celica
  3. Georges Daniel/Haxaire Hubert – BMW 325 iX

 

Roumanie Historic Winter Rally – un eveniment organizat de Clubul Auto Crono sprijinit de DRE Racing Team din Covasna, sub tutela FRAS.

 

Parteneri oficiali: Primăria Covasna, Primăria Comandău.

Parteneri tehnici: Hotel TTS, Metalubs Romania, Land Rover International, Lazar Group Brasov.

Parteneri media: Autorally, Autostiri.ro, Racingmedia.ro, RPM Racing.ro,

Parteneri media locali: Haromszek, Hirmondo, Covasna media.ro., Mesagerul de Covasna.

 

Evenimentul s-a desfășurat sub directa supraveghere a Poliției Comandău, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Covasna, Serviciul de Ambulanță Covasna, Jandarmeria Covasna.

Concursul s-a desfășurat pe traseul pus la dispoziție de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Sf. Gheorghe și Ocolul Silvic Comandău.

 

Roumanie Historic Winter Rally 2017

În premieră în România, Clubul Auto Crono, organizează în parteneriat francez, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Roumanie Historic Winter Rally dedicat mașinilor istorice. Competiția se desfășoară în perioada 16 – 18 februarie a.c. la Comandău în județul Covasna.

 

Pe drumurile forestiere din jurul localității Comandău vor evolua legendarele Porche 911, Audi 80 Quatro, BMW 325 iX, Lancia Delta, Renault Alpine A110, Renault 8 Gordini, Citroen AX GTI și BX GTI, Ford Escort, Opel Kadett GTE, Toyota Celica GT4 și nu numai. Aceste modele sunt înregistrate în circulație înainte de 31.12.1995 și sunt în conformitate cu reglementările Federației de Automobilism Sportiv Francez, respectiv Federației Internaționale de Automobilism.

Ideea acestui raliu s-a concretizat după ce pilotul francez Paul Lacombe a participat la Winter Rally Covasna. Fascinat de peisaj, de oamenii primitori și de potențialul probelor pe care s-a desfășurat concursul, Paul ne-a propus să organizăm un raliu similar pentru mașini istorice. Așa am ajuns să avem un raliu în premieră pentru România la care participă 22 de echipaje din Franța cu modele de excepție. Ne dorim să fie o competiție reușită al cărui format să-l putem repeta și în alte ediții. Vă așteptăm să fiți alături de sportivi, să-i încurajați, să-i susțineți pe probe, să vă bucurați de prezența spectaculoasă a “bătrînelor doamne”, să fiți martori la un moment istoric pentru motorsportul românesc,a declarat Simon Árpád, organizatorul Roumanie Historic Winter Rally.

 

Experința acumulată la Sibiu Rally Challenge ediția 2016 urmează să fie valorificată de echipajul românesc Flaviu Adrian Suciu/ Ștefan Raita. Aceste echipaj evoluează pe un model Ford Puma în postura de forlighter.

 

Retromobil Club România este reprezentat de două echipaje românești la acest raliu. După ce au dus tricolorul românesc pe scena automobilismului internațional la Rally Monte-Carlo Historique 2017 pentru a șasea oară consecutiv, echipa românească Just Classics Motorsport participă la Roumanie Historic Winter Rally.

 

Gabriel Stanciu/ Georgios Ladopoulos – Ford Escort RS2000 MKII. Gabriel Stanciu, pilot al celei mai mari echipe autohtone de motorsport cu mașini istorice, Just Classics Motorsport, a reușit performanța remarcabilă de a obține două titluri de campion, în două competiții naționale distincte.

 

Titlul de Campion Absolut al Campionatului Raliurilor de Regularitate pentru Vehicule Istorice (CRRVI) 2016 l-a obținut avându-l în dreapta pe copilotul Bogdan Iancu și concurând atât cu un Ford Escort MK1 din 1975, cât și cu un Volvo 123 GT din 1967.

 

Al doilea echipaj românesc este format din Bucovicean Mirela/ Georgiana Gologan – Porsche 911 E, campioanele grupei F al Campionatului Raliurilor de Regularitate pentru Vehicule Istorice (CRRVI) 2016.

 

Roumanie Historic Winter Rally – este un eveniment organizat de Clubul Auto Crono sprijinit de DRE Racing Team din Covasna, sub tutela FRAS.

 

Parteneri oficiali: Primăria Covasna, Primăria Comandău.

Parteneri tehnici: Hotel TTS, Metalubs Romania, Land Rover International, Lazar Group Brasov.

Partener media: Autorally, Autostiri.ro, Racingmedia.ro, RPM Racing.ro,

Partener media locali: Haromszek, Hirmondo, Covasna media.ro., Mesagerul de Covasna.

 

Evenimentul se desfășoară sub directa supraveghere a Poliției Comandău, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Covasna, Serviciul de Ambulanță Covasna, Jandarmeria Covasna.

 

Concursul se desfășoară pe traseul pus la dispoziție de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Sf. Gheorghe și Ocolul Silvic Comandău.

– Suprafaţa de rulare a probelor speciale: 100% pe zăpadă și gheața.

– Distanța totala a probelor speciale:  111 km.

– Distanţa totală a raliului: 230 km.

– Numărul total de probe speciale: 9.

– Procent Probe Speciale: 48%.

 

Pentru a efectua deplasarea în condiții de siguranță este esențial să aveți mașina pregătită din toate punctele de vedere și nu uitați să fiți îmbrăcați cât mai bine, să aveți echipament de protecție adecvat iernii, alimente și apă suficiente. Pentru a cunoaște traseul, programul și locurile destinate spectatorilor vă invităm să vă documentați pe pagina oficială: www.autocrono.ro.

Pirelli celebreaza 110 ani in motorsport

Am sosit primii în Paris, schimbând doar două cauciucuri”, sosea o telegrama din capitala franceză în august 1907 trimisă de către Prințul Scipione Borghese, care a câștigat cursa Peking-Paris la volanul unui automobil Itala echipat cu pneuri Pirelli, cu un avans imens față de rivalii săi. Pentru acele timpuri, pe acele drumuri, a fost un rezultat excepțional: obținut după 16000 de kilometri infernali care au solicitat la maxim piloții, mașinile și pneurile. A fost de asemenea o aventură care a atras atenția publicului asupra performanțelor și siguranței unui produs care foarte curând a devenit recunoscut prin faimosul logo Pirelli care acum este un simbol bine cunoscut în întreaga lume.

110 ANI DE MOTORSPORT: Astăzi Pirelli celebrează cea de-a 110-a aniversare în motorsport. Și o face într-un mod care arată cum s-au schimbat timpurile. După cum se știe pentru mulți ani, motorsportul a fost crucial atât pentru automobile cât și pentru motociclete când a fost vorba despre dezvoltarea tehnologiilor. Pirelli a realizat acest lucru încă de la sfârșitul secolului 19, când fondatorul companiei Giovanni Battista Pirelli a văzut cum cursele moto pot fi utilizate ca banc de probe pentru produsele sale de stradă. Și din acest motiv această piatră de hotar este bine să fie celebrată în muzeul national al automobilului din Torino: un adevărat simbol al istoriei motorizate de peste două secole, și actuala casă a modelului Itala 35/45HP care a câștigat la Paris și a marcat primul capitol al ilustrei istorii Pirelli în motorsport.

 

UN MUZEU PRESTIGIOS. De la Itala Prințului Scipione la noile și mai latele pneuri F1 care vor debuta curând în Marele Premiu al Australiei, prima etapă a sezonului 2017 a campionatului mondial de Formula 1, o bogată colecție de comori cu  două și patru roți echipate de Pirelli reprezintă 110 ani de istorie a competițiilor. Acestea reprezintă în aceeași măsură o fereastră în prezent, unde motorsportul și produsele destinate utilizării cotidiene sunt mai apropiate ca niciodată. Un Porsche 911S Turbo de stradă și un automobile de curse Lamborghini Huracan GT3 simbolizează cu claritate similitudinile dintre produsul P Zero (care reprezintă cea mai înaltă performanță Pirelli) pentru stradă și pentru pistă.

 

Pneurile de pe Ducati din World Superbike Championship ilustrează de asemenea motto-ul „vindem ceea ce concurăm, și concurăm cu ceea ce vindem”: pentru mulți ani o carte de vizită a produsului care permite motocicletelor să zboare pe pistă, dar este în aceeași măsură la vânzare în întreaga lume pentru ca entuziaștii motocicliști să beneficieze de performanțele și siguranța pe care o oferă utilizării cotidiene. Acesta este conceptul  din inima diviziei prestige Pirelli, care azi echipează 50% dintre toate mașinile prestige vândute. Prestige este o filozofie: simbolul misiunii Pirelli ca alegerea ideală pentru cele mai puternice, exclusive și dorite motociclete și automobile. Succesul din curse din întreaga lume formează vitrina produselor care sunt acum expuse în boutiq-urile Pirelli P Zero World. Acestea sunt magazine și centre de servicii concepute să răspundă cerințelor specifice și exclusive ale elevate clientele Pirelli. Primul dintre aceste centre inovative a fost deschis déjà de câteva luni la Los Angeles, în timp ce altele sunt pe cale să apară în întreaga lume.


UȘI DESCHISE CĂTRE CEA MAI AVANSATĂ TEHNOLOGIE. Cei 110 ani Pirelli în motorsport oferă de asemenea oportunitatea de a deschide ușile avansatului centru tehnologic Settimo Torinese. În interior se află capodopera tehnologiei Pirelli. Epicentrul facilității este reprezentat de sistemul Next Mirs: cel mai digitalizat sistem de producție industrial care există în prezent, ceea ce reprezintă un vârf al tehnologiei de avangardă, patentat de Pirelli. Acesta este complet robotizat și dedicat producției pneurilor de înaltă performanță cu dimensiuni între 19 și 23 de inch. Este locul unde cele mai performante pneuri PZero sunt create, destinate automobilelor de stradă precum și competițiilor.

 

Dar Settimo Torinese nu este doar despre pneuri complete. Fabrica produce de asemenea compoziții, inclusiv cele utilizate în Formula 1. Și toate acestea se întâmplă, așa cum este cazul peste tot în această avansată facilitate, cu un respect maxim pentru mediu, precum și pentru oamenii care lucrează aici.

 

CELEBRÂND ALĂTURI DE CAMPIONI. La 110 ani sunt multe de celebrat. Astfel Pirelli este încântat că atât de mulți campioni au venit la petrecere, de la staruri ale Formulei 1 precum Alessandro Zanardi, multimplu medaliat olimpic cu aur și care s-a reintors la curse în stilul său câștigător, binențeles alături de Pirelli. De asemenea prezent este Stefano Domenicali, președintele Lamborghini: o marcă ce denotă perfect renumitul transfer de tehnologie între stradă și pistă. Seria oaspeților de onoare îi include pe șeful McLaren F1 și specialistul de pneuri Ferrari. Fără a menționa personalități ale echipelor F1 care au comentat video asupra sesiunilor de teste care au adus noua generație de pneuri mai late pe pistă, precum și perspectivele tehnice asupra sezonului care stă să înceapă. Atît de mulți campioni și atît de mulți constructori care adună peste 2200 de curse din peste 340 de campionate (automobile și motociclete) în care Pirelli este prezent în întreaga lume.

 

Aceasta este o altă premieră: la fel cum Pirelli a dominat acum 110 ani drumul dintre Beijing și Paris, pe când motorsportul era doar ceva aflat la nivelul dorinței.

Finala seriei Promo Rally

Promo Rally, seria brasoveana destinata pilotilor amatori, ajunge la etapa finala, care va decide castigatorii celor patru categorii. Ultima etapa a Campionatului Judetean Promo Rally este programata sa se desfasoare duminica, 26 februarie pe circuitul de karting din localitatea Prejmer.

Programul cursei va incepe cu o mansa de recunoastere a traseului, fiind urmat de doua manse de concurs. Pentru stabilirea timpului final, se vor cumula timpii din cele doua manse de concurs. Organizatorii brasoveni si-au propus ca la aceasta etapa, startul sa fie dat in „urmarire”, pe circuit evoluand doi concurenti in acelasi timp.

 

Amfitrionul evenimentului, pilotul Manu Mihalache va reveni la etapa finala in dubla sa postura, cea de pilot si de gazda a evenimentului, acesta evoluand demonstrativ in pauzele dintre manse.

 

Premiile de etapa vor fi asigurate ca si in editia precedenta de partenerul oficial al campionatului, compania Pro-X. De cupe se va ocupa Infinity Trophy, partenerul Auto Blic si pentru etapele din campionatele nationale. Nu in ultimul Promo Rally Pro-X 2016-2017 este sustinut de PRO-X in calitate de partener oficial, de CYCLON MOTORSPORT, Infinity Trophy si de ZIZIN in calitate de parteneri.

 

Concurentii se pot inscrie la Promo Rally IV pana vineri, 24 februarie, cand este si data limita pentru efectuarea platii taxei de inscriere. Pentru mai multe detalii urmariti pagina noastra de Facebook – Promo Rally Brasov.

 

Promo Rally Pro-X 2016-2017 este organizat de Auto Blic si se desfasoara sub egida AJAS- FRAS

Parteneri media: Rock FM si www.autorally.ro