Tag Archives: formula 1

Test pre-sezon Barcelona

Primul test din pre-sezonul Formula 1 s-a desfasurat in perioada 26 februarie – 1 martie pe circuitul Catalunya in lungime de 4.655 km.

Mario Isola, Head of Car Racing – „Condițiile au fost reci și nereprezentative pentru primul test, în special miercuri, unde ieșirile pe pistă au fost practic zero ca urmare a ninsorii. Spunând asta, în prima zi cei mai buni timpi au fost déjà mai buni decât cei realizați cu aceeași compoziție pe parcursul testului echivalent din 2017. Aceasta se datorează unui număr de factori, incluzând de asemenea noua suprafață a pistei recent reasfaltată, precum și evoluția natural a performanțelor mașinilor 2018. Echipele au încercat o gamă largă de pneuri noi, inclusive noul hypersoft Roz precum și pneurile intermediare și pe cele de ploaie atât în versiunile de bază cât și în cele soft. Sesiunile de joi ne-au permis să asităm la depășirea punctului de trecere de la ploi și intermediare la slick-uri, ceea ce a reprezentat o informație valoroasă. Dar în timp ce e greu să tragem o concluzie fermă în special în urma acestui test, comportamentul pneurilor a demonstrat în general o creștere a performanșelor în linie cu estimările noastre. Săptămâna viitoare așteptăm o îmbunătățire a vremii la Barcelona, ceea c ear trebui să aibă ca rezultat creșterea activității pe pistă, mai multe informații adunate și concluzii mai exacte.

 

PILOT                   ECHIPĂ                    TIMP                         COMPOZIȚIE

Hamilton               Mercedes              1m19.333s (Ziua 4)            MEDIUM

Vettel                      Ferrari                    1m19.673s (Ziua  2)           SOFT

Vandoorne            McLaren                1m19.854s (Ziua  4)           HYPERSOFT

Bottas                     Mercedes              1m19.976s (Ziua  2)           MEDIUM

Ricciardo               Red Bull                 1m20.179s (Ziua 1)            MEDIUM

Magnussen           Haas                      1m20.317s (Ziua 4)            SUPERSOFT

Verstappen           Red Bull                 1m20.326s (Ziua 2)            MEDIUM

Raikkonen             Ferrari                    1m20.506s (Ziua 1)            SOFT

Hulkenberg           Renault                  1m20.547s (Ziua 1)            MEDIUM

Alonso                   McLaren                1m20.929s (Ziua 4)            SUPERSOFT

Culori noi pentru pneurile Pirelli din Formula 1

Pirelli a lansat noua gamă de pneuri 2018 pentru Formula 1 în Abu Dhabi, care a venit cu două noi compoziții și culori anul viitor, precum și cu alte soluții constructive, compoziții și game de lucru în funcție de temperatură de-a lungul întregii game reînnoite. Acestea sunt principalele puncte din 2018:

Toate compozițiile sunt cu o treaptă mai soft decât în 2017, făcându-le cele mai rapide pneuri din istoria F1.

 

 Nou pentru 2018 este un pneu care se situează sub ultrasoft: o compozție și mai moale numită P Zero Roz hipersoft, care este colorată în roz și este cel mai soft pneu de Formula 1 realizat vreodată de Pirelli. Această nouă compoziție va fi potrivită circuitelor unde este nevoie de aderență mecanică maximă, precum Monaco.

 

 Nou pentru 2018 este compoziția hard, care va fi colorată de acum înainte în bleu

 

 O altă noutate o reprezintă compoziția superhard, care rămâne de culoare portocalie ca simbol al celei mai dure compoziții disponibile în gamă.

 

 În total, vor fi șapte compoziții slick în gama P Zero, care împreună cu noul pneu intermediar Cinturato și cel de ploaie măresc gama 2018 la nouă pneuri Pirelli colorate.

 

 Compozițiile și construcțiile au fost redesenate pentru fiecare pneu, în conformitate cu filozofia Pirelli de a reînnoi gama în fiecare an de la revenirea firmai italiene în Formula 1 în 2011.

 

 Sunt noi zone de lucru de-a lungul întregii familii, ceea ce împreună cu numărul crescut de compoziții, vor permite nominalizări ale pneurilor care sunt mult mai specific potrivite fiecărei curse anul viitor. Pentru Pirelli și echipele, aceasta înseamnă că există o mai mare flexibilitate și variație în alegerea pneurilor, ceea ce va conduce la oportunități suplimentare când va veni vorba de strategiile de cursă.

 

 Noul pneu roz, pe care toate echipele îl vor testa toate pentru prima dată în cinci ani, a fost numit P Zero roz hipersoft, după un sondaj pe care Pirelli l-a făcut pe canalele de social media, susținut de personalități ale sportului, care au invitat fanii să dea un nume după Marele Premiu al Brazilei.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Comparativ cu anul acesta, când pneurile au crescut cu 25% pentru a se potrivi noii generații de mașini, schimbările pentru anul viitor sunt altele. Oricum, suntem încântați  să prezentăm câteva inovații importante cu compozițiile mai soft și mai rapide din gamă: include acum noul pneu hipersoft. Am realizat că sub circumstanțele unice de anul acesta, unele dintre compozițiile 2017 au fost prea conservatoare: pneurile pe care le-am creat pentru 2018 aderă la următorul scop și anume acela de a avea cel puțin două opriri la cele mai multe dintre curse. Oricum, conceptul fundamental de design al pneurilor nu s-a schimbat pentru anul viitor, conservînd atributele pe care toți piloții le-au apreciat anul acesta și care le-au permis să forțeze permanent de la start la sosire în fiecare stint. Noua gamă constă în pneuri mai rapide care ar trebui să conducă la curse și mai tari și mai spectaculoase în 2018.

 

După testul de două zile din Abu Dhabi, piloții vor avea șansa să testeze noile pneuri 2018 pe mașinile sezonului viitor pentru prima dată pe parcursul testului oficial de patru zile din pre-sezon de la Barcelona din 26 februarie – 1 martie și 6-9 martie.

 

Mai multe detalii despre programul de teste Pirelli pentru anul viitor, care vor pregăti sezonul 2019, vor fi arătate la startul viitorului sezon.

Sezonul 2017 s-a încheiat cu victoria lui Valtteri Bottas

Sezonul 2017 s-a încheiat cu victoria pilotului Valtteri Bottas de la Mercedes, plecat din pole-position și utilizând o strategie cu o singură oprire pentru a trece de pe ultrasoft pe supersoft. Marea majoritate a piloților a adoptat aceeași strategie datorită uzurilor și degradării reduse pe asflatul fin de pe circuitul Yas Marina, confirmate și în cursă, unde temperaturile au coborât pe măsură ce a apus soarele. Doar trei piloți au pornit pe supersoft, în timp ce pilotul Williams, lance Stroll a fost singurul care a efectuat mai mult de o oprire: a făcut în total trei opriri.

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Nicio surpriză pentru nimeni pe parcursul ultimei curse a sezonului, Bottas câștigând meritat după ce a plecat din pole și având o strategie cu o singură oprire. Venind la această cursă, ne-am gândit că va exista o fereastră largă a opririlor, ceea ce s-a și dovedit adevărat. Am văzut câteva echipe încercând să câștige poziții prin strategia față de rivalii directi, dar în ansamblu, nimeni nu a avut un avantaj real. Atenția noastră se îndreaptă acum spre 2018, piloții rămânând aici pentru a testa noua gamă de pneuri pentru prima dată. Compozițiile cele mai moi se vor portivi foarte bine acestui circuit, și va fi foarte interesant sp vedem cum funcționează noul pneu supersoft: ce vom învăța din acest test va influența modul în care vom face nominalizările anul viitor.

POS
DRIVER
CAR
LAPS
TIME/RETIRED
1
VALTTERI 
BOTTAS
MERCEDES
55
1:34:14.062
2
LEWIS
HAMILTON
MERCEDES
55
+3.899S
3
SEBASTIAN
VETTEL
FERRARI
55
+19.330S
4
KIMI
RÄIKKÖNEN
FERRARI
55
+45.386S
5
MAX
VERSTAPPEN
RED BULL RACING TAG HEUER
55
+46.269S
6
NICO
HULKENBERG
RENAULT
55
+85.713S
7
SERGIO
PEREZ
FORCE INDIA MERCEDES
55
+92.062S
8
ESTEBAN
OCON
FORCE INDIA MERCEDES
55
+98.911S
9
FERNANDO
ALONSO
MCLAREN HONDA
54
+1 LAP
10
FELIPE
MASSA
WILLIAMS MERCEDES
54
+1 LAP
11
ROMAIN
GROSJEAN
HAAS FERRARI
54
+1 LAP
12
STOFFEL
VANDOORNE
MCLAREN HONDA
54
+1 LAP
13
KEVIN
MAGNUSSEN
HAAS FERRARI
54
+1 LAP
14
PASCAL
WEHRLEIN
SAUBER FERRARI
54
+1 LAP
15
BRENDON
HARTLEY
TORO ROSSO
54
+1 LAP
16
PIERRE
GASLY
TORO ROSSO
54
+1 LAP
17
MARCUS
ERICSSON
SAUBER FERRARI
54
+1 LAP
18
LANCE
STROLL
WILLIAMS MERCEDES
54
+1 LAP
NC
CARLOS
SAINZ
RENAULT
31
DNF
NC
DANIEL
RICCIARDO
RED BULL RACING TAG HEUER
20
DNF

Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu al Braziliei

O strategie cu o singură oprire de pe supersoft pe soft a fost câștigătoare pentru Sebastian Vettel care a preluat conducerea în primul tur al unei curse pline de acțiune, păstrându-și apoi avansul până la final – după ce a oprit o singură dată fără a pierde efectiv șefia cursei. Două strategii alternative au oferit însă momentele cele mai importante ale cursei. Pilotul Mercedes, Lewis Hamilton a fost forțat să pornească de la pit lane și a reușit să câștige poziții fiind unul dintre cei cinci piloți care au luat startul pe compoziția mai dură. El a oprit pe când se afla la conducere în turul 43, revenind în cursă pe cinci, și utilizând apoi viteza suplimentară oferită se supersofturi care l-au ajutat să încheie pe patru. Pilotul Red Bull, Daniel Ricciardo a pornit de asemenea pe soft de pe poziția a 14-a ca urmare a unei penalizări, dar a mai pierdut câteva poziții după ce a fost implicat într-un acroșaj la începutul cursei și oprind pentru un set nou de pneuri soft în turul 1. El a oprit apoi pentru supersofturi, croindu-și drum până pe poziția a șasea. Coechipierul său, Max Verstappen, a folosit de asemenea o strategie cu două opriri, încheind pe cinci, după o ultimă oprire târzie pentru supersofturi.

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Azi am experimentat cele mai înalte temperaturi la nivelul pistei pe care le-am văzut în acest weekend; în general de peste 50 de grade la startul cursei. Oricum, cei mai mulți dintre piloții fruntași au putut încheia cursa cu o singură oprire așa cum ne-am așteptat, ajutați fiind și de apariția prematură a safety-car-ului. Lewis Hamilton a făcut în special o cursă fenomenală, reușind cel mai rapid tur pe pneuri soft uzate chiar și atunci când pe pistă erau piloți cu pneuri supersoft noi. Red Bull a dovedit de asemenea că o strategie alternativă poate funcționa, ambele mașini încheind cursa, în ciuda faptului că Daniel Ricciardo a fost obligat la o oprire suplimentară în primul tur. Rămânem la Interlagos pentru pentru ultimul test de pneuri 2018 cu McLaren pentru zilele de marți și miercuri, înainte ca toate echipele să aibă posibilitatea de a testa noile pneuri după Abu Dhabi, ultimul GP al sezonului.

 

POS
DRIVER
CAR
LAPS
TIME/RETIRED
1
SEBASTIAN
VETTEL
FERRARI
71
1:31:26.262
2
VALTTERI 
BOTTAS
MERCEDES
71
+2.762S
3
KIMI
RÄIKKÖNEN
FERRARI
71
+4.600S
4
LEWIS
HAMILTON
MERCEDES
71
+5.468S
5
MAX
VERSTAPPEN
RED BULL RACING TAG HEUER
71
+32.940S
6
DANIEL
RICCIARDO
RED BULL RACING TAG HEUER
71
+48.691S
7
FELIPE
MASSA
WILLIAMS MERCEDES
71
+68.882S
8
FERNANDO
ALONSO
MCLAREN HONDA
71
+69.363S
9
SERGIO
PEREZ
FORCE INDIA MERCEDES
71
+69.500S
10
NICO
HULKENBERG
RENAULT
70
+1 LAP
11
CARLOS
SAINZ
RENAULT
70
+1 LAP
12
PIERRE
GASLY
TORO ROSSO
70
+1 LAP
13
MARCUS
ERICSSON
SAUBER FERRARI
70
+1 LAP
14
PASCAL
WEHRLEIN
SAUBER FERRARI
70
+1 LAP
15
ROMAIN
GROSJEAN
HAAS FERRARI
69
+2 LAPS
16
LANCE
STROLL
WILLIAMS MERCEDES
69
+2 LAPS
NC
BRENDON
HARTLEY
TORO ROSSO
40
DNF
NC
ESTEBAN
OCON
FORCE INDIA MERCEDES
0
DNF
NC
KEVIN
MAGNUSSEN
HAAS FERRARI
0
DNF
NC
STOFFEL
VANDOORNE
MCLAREN HONDA
0
DNF

 

Grand Prix SUA – Avancronică by Pirelli – Roz in Austin

Formula 1 se îndreaptă spre Austin pentru prima cursă din cele două programate pe teritoriul nord-american, Mexic urmând o săptămână mai târziu. Cele mai moi compoziții din gamă sunt selectate pentru ambele curse: P Zero Galben soft, P Zero Roșu supersoft și P Zero Mov ultrasoft. Pentru a susține fundația Susan G.Komen® – care va fi un punct cheie al Marelui Premiu al Statelor Unite – pneurile ultrasoft vor fi colorate în roz doar pentru acest weekend. Așa cum a fost cazul în mai multe curse anul acesta, această nominalizare cu un pas mai soft decât în 2016 – în combinație cu noul regulament 2017 și pneurile mai late – este foarte posibil să conducă la un alt record doborât, așa cum a fost cazul recent și pe alte circuite. Circuit of the Americas împrumută elemente ale altor piste faimoase în desenul său, ceea ce îl face foarte popular printre piloți. Contrar celor mai multe circuite acesta se parcurge în sens anti-orar.

CIRCUITUL DIN PUNCTUL DE VEDERE AL PNEURILOR:

–     Virajul 1 reprezintă o încercare unică: se frânează în urcare, iar după vârful de pantă unde se află apexul se coboară în ac de păr. Punctul de frâneare este dificil de stability

–    Există câteva posibilități de depășire, ceea ce înseamnă că opțiunile pentru strategia de cursă în vederea câștigării pozițiilor sunt destul de variate.

–       Există trei linii lungi, care au ca efect răcirea pneurilor la fiecare tur.

–       Vremea reprezintă o variabilă în Texas, variind de la soare puternic la ploaie torențială.

–    Anul trecut strategia câștigătoare adoptată de Lewis Hamilton a fost cu două opriri, în timp ce Sebastian Vettel a ajuns pe podium după ce a oprit de trei ori.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Pentru America am ales încă odată o gamă de compoziții mai soft decât la precedntele ediții, pneurile ultrasoft fiind disponibile în Austin pentru prima dată: dar vopsite în roz, doar cu această ocazie pentru a susține cauza fundației Susan G.Komen®. Această compoziție ar trebui să coboare semnificativ timpii pe tur, continuând trendul pe care l-am văzut în acest sezon. Austin este însă una dintre cursele cel mai greu de anticipat și datorită vremii schimbătoare, iar în trecut am văzut aici o multitudine de strategii. Acestea ar putea implica toate cele trei compozițiile, de această dată, pneurile soft putând fi o opțiune viabilă pentru cursa de duminică.”

 

CE ESTE NOU?

-Pneurile ultrasoft sunt pentru prima dată prezente pe Circuit of the Americas: doar de această dată colorate în roz! 

-Carlos Sainz debutează pentru Renault și va utiliza nominalizarea pneurilor făcută de Jolyon Palmer. Daniil Kvyat îl înlocuiește pe Sainz la Toro Rosso, va utiliza nominalizarea făcută de Sainz. Anul acesta câștigătorul LeMans, Brendon Hartley, va pilota modelul Toro Rosso care a fost al lui Kvyat, va utiliza nominalizarea pneurilor făcută de Kvyat.

-Liderii campionatului au făcut alegeri ușor diferite de pneuri pentru America, Lewis Hamilton selectând trei seturi de soft (singurul pilot care a făcut asta, împreună cu Pascal Wehrlein)

 

Max Verstappen a castigat Marele Premiu al Malaeziei

Ultimul Grand Prix al Malaeziei a fost câștigat de către pilotul Red Bull, Max Verstappen pornit din linia a doua a grilei, după ce a oprit o singură dată pentru a trece de pe pneuri supersoft pe soft. Aceasta a fost strategia adoptată de toți piloții din față, cu excepția notabilă a pilotului Ferrari, Sebastian Vettel, care a avut o evoluție fantastic încheind pe patru după ce a pornit ultimul. Germanul a ales să pornească în cursă pe pneuri soft pentru a câștiga poziții pe pistă, trecând pe comboziția mai rapidă supersoft în același tur în care Verstappen, care se afla la conducere, a oprit pentru a schimba de pe supersoft pe soft. Vettel a putut astfel folosi viteza superioară a supersoftului pentru a-și face loc până în primele patru poziții.

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „După ce antrenamenele au fost întrerupte de vreme prin steag roșu, echipele au trebuit săși calculeze degradarea după ieșirile lungi, ceea ce a reprezentat principalul challenge pentru azi. În final, temperaturile la nivelul pistei au fost relative reci față de standardul din Malaezia – în jurul la 40 de grade Celsius – iar degradarea a fost redusă pentru ambele compoziții, astfel că stinturile au putut fi lungite. Cum toți piloții din față au ales o strategie similar cu o singură oprire în care au trecut de pe supersoft pe soft, unul dintre elementele de subliniat a fost cursa lui Vettel, care ajutat de o strategie alternativă a recurperat cele mai multe poziții, după ce a pornit pe soft. Pilotul Force India, Esteban Ocon a fost obșigat la o oprire prematură după o pană cauzată de contactul cu o altă mașină: apoi el a mers până la final pe pneuri soft după ce oprirea s-a produs în turul 3.

Dubla Ferrari in Ungaria

Sebastian Vettel a adus scuderiei victoria într-o dublă Ferrari reușită în Marele Premiu al Ungariei, la care Pirelli a fost sponsor principal, o cursă în care aproape toți piloții au adoptat o strategie cu o singură oprire prin care a au schimbat de le supersoft pe soft.

Temperaturile la nivelul pistei au depășit 50 de grade Celsius, dar uzura și degradarea au fost în limitele normale după ce primul stint a fost redus cu patru tururi ca urmare a perioadei cât a rulat pe pistă mașina de securitate imediat după start, ajutând concurenții să adopte o strategie cu o singură oprire. Toți piloții au pornit pe pneuri supersoft, care au fost cu puțin sub o secundă mai rapide decât cele soft, cu excepția pilotului Toro Ross, Daniil Kvyat și a rezervei Williams, Paul Di Resta, care au fost singurii care au pornit cu soft din grilă. Cel mai rapid tur al cursei a fost reușit de pilotul McLaren, Fernando Alonso, și care a fost cu aproape trei secunde mai rapid decât anul trecut. Echipele de Formula 1 vor rămâne în Budapesta pentru al doile test de sezon al anului, pe parcursul căruia vor folosi și piloții tineri. În acest test, Mercedes, va dedica o zi unui test orb de pneuri Pirelli specificația 2018, conform programului de dezvoltare stabilit.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „O performanță importantă pentru Ferrari și un management al pneurilor perfect pentru toți piloții fruntași în condițiile unor temperaturi extrem de ridicate. În final, din cauza safety-car-ului intrat devreme pe pistă și a dificultății de a depăși, aproape toți piloții au optat pentru o singură oprire. Înainte ca toată lumea să se îndrepte spre pauza de vară, avem zielele acestea a doua sesiune de teste din sezon, inlcusiv o zi dedicată testării pneurilor 2018 cu Mercedes, marți.

 

Așa cum ne-am așteptat, cei mai mulți dintre piloți au optat pentru o strategie cu o singură oprire pentru a evita traficul, fără a risca o variant mai rapidă cu două opriri pentru un virtual câștig mic. Vettel a efectuat oprirea în turul 32 când a trecut de pe supersoft pe soft, în timp ce piloții Sauber au fost singurii care au oprit de câte două ori.

Lewis Hamilton s-a impus in Grand Prix China

Lewis Hamilton a câștigat pe o pistă în uscare unde strategia opririlor la boxe a fost influențată de apariția inițială a safety-car-ului virtual urmată de apariția safety-car-ului real în primiele tururi ale cursei. Pilotul Toro Rosso, Carlos Sainz a fost singurul pilot care a început cursa pe pneuri slick, când toți ceilalți piloți au pornit pe pneuri intermediare după care au schimbat pe slick-uri în primele 10 tururi, utilizând o mare varietate de strategii diferite cu compoziții soft și supersoft.

Verstappen a utilizat o strategie mult mai agresivă bazată pe supersoft pentru a câștiga 13 poziții într-o cursă complex din punctual de vedere al strategiilor și plină de acțiune. După un start pe ud, vremea a rămas uscată, cu cel mai rapid tur cu peste patru secunde mai bun decât anul trecut. Aceasta a fost o îmbunătățire și mai mare în privința tipilor pe tur comparative cu 2016 față de ce s-a văzut în Australia, în ciuda condițiilor dificile.

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Echipele au avut informații limitate pentru acest grand prix, care a prezentat sun set de condiții complet noi pentru cea de-a treia zi consecutive. Astfel că ele au trebuit să reacționeze la circumstanțele schimbătoare. În ciuda trecerii pe la boxe sub safety car, cei mai mulți dintre piloții din față au oprit efectiv de două ori demostrând o degradare redusă a pneurilor.

 

POS
DRIVER
CAR
LAPS
TIME/RETIRED
1
LEWIS
HAMILTON
MERCEDES
56
1:37:36.158
2
SEBASTIAN
VETTEL
FERRARI
56
+6.250S
3
MAX
VERSTAPPEN
RED BULL RACING TAG HEUER
56
+45.192S
4
DANIEL
RICCIARDO
RED BULL RACING TAG HEUER
56
+46.035S
5
KIMI
RÄIKKÖNEN
FERRARI
56
+48.076S
6
VALTTERI
BOTTAS
MERCEDES
56
+48.808S
7
CARLOS
SAINZ
TORO ROSSO
56
+72.893S
8
KEVIN
MAGNUSSEN
HAAS FERRARI
55
+1 LAP
9
SERGIO
PEREZ
FORCE INDIA MERCEDES
55
+1 LAP
10
ESTEBAN
OCON
FORCE INDIA MERCEDES
55
+1 LAP

Gabriel ENE revine in 2017 la volanul modelului Renault Clio R3 Maxi Evo 2

2015 a marcat debutul in Campionatul National de Raliuri a pilotului Gabriel Laurentiu ENE pe un automobil Dacia Logan, la volanul caruia a si reusit sa isi adjudece titlul de campion in Cupa Dacia Debutanti. 

 

In 2016 Gabriel se alinia la startul campionatului la comenzile unui automobil Renault Clio R3 Maxi Evo, insa, datorita unor probleme tehnice aparute in a doua etapa, sezonul a fost compromis. Pilotul bucurestean a fost nevoit sa improvizeze pentru restul sezonului si sa se alinieze la startul a doua etape cu modelele Suzuki Swift Sport si Dacia Logan.

Intre timp motorul Renault era reconstruit de la zero de catre Patrice Riviere, responsabilul pentru motoarele de competitie a marcii franceze si care a fost implicat in echipa Renault de Formula 1 in perioada 2005-2008.

 

In 2017 Gabriel ENE revine la volanul modelului Renault Clio R3 upgradat la specificatiile Maxi Evo 2 si il va avea in dreapta sa pe navigatorul Petru PALER.

 

Sezonul competitional 2017 debuteaza si in acest an, in mod traditional, cu TESS Rally Brasov, prestigiosul raliu marcand in acest an cea de-a 46-a sa editie.

 

Am inceput anul cu dreptul spun eu pentru am efectuat doua sesiuni de teste la Sugas Bai. Totul a functionat perfect la cel de-al doilea test efectuat sambata, 25 martie, si abia asteptam startul campionatului la Brasov. Vom lua startul in cadrul clasei 5 unde speram avem o evolutie buna si sa ne ridicam la nivelul colegilor nostri mult mai experimentati. Asteptam fanii alaturi de noi in numar cat mai mare pe marginea probelor speciale, precum si la cortul de asistenta al echipei noastre.declara Gabriel ENE la finalul testelor desfasurate sambata, 25 martie.

 

Sgmarket.ro ramane partenerul principal al echipei Shark Racing, caruia i se alatura pentru sezonul 2017 parteneri de renume, precum: Energizer, Serus, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Ideal Media Advertising si Artinmo. 

 

Tess Rally 2017 este alcatuit din 7 probe speciale care insumeaza 100.27 km si care se vor desfasura pe parcursul a doua zile. Vineri, 31 martie, se vor desfasura doua probe speciale, una dintre acestea fiind superspeciala din centrul orasului, Brasov Rally Show. Sambata, 1 aprilie, programeaza restul de cinci probe speciale ultima fiind “Drumul Poienii”, proba care va avea statutul de power stage.   

 

Pirelli va investi în continuare aproximativ 200 de milioane de euro în România până în 2021

Pirelli aniversează zece ani de prezență industrială în România și anunță investiții suplimentare de aproximativ 200 de milioane de euro, până în anul 2021, la Polul industrial din Slatina, subliniind importanța strategică a acestuia pentru activitățile Grupului. Când va fi finalizat, noul plan de investiții va crea noi locuri de muncă și va crește capacitatea anuală de producție de la 10 milioane la 15 milioane de unități.

pirelli1

Aniversarea celor zece ani a fost marcată de vizita la fabrica Pirelli a Prim-ministrului României, Dacian Cioloș. El a fost însoțit de ministrul Finanțelor Publice, Anca Dana Dragu, și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. Grupul Pirelli a fost reprezentat de Vice-președintele Executiv și CEO, Marco Tronchetti Provera, și de directorul general executiv al Pirelli Tyres România, Giuliano Menassi, care este și șeful Departamentului de Cercetare și Dezvoltare al Grupului.

 

Investițiile suplimentare planificate de acum și până la sfârșitul anului 2021 vor permite o îmbunătățire pe mai departe a competitivității industriale a Pirelli la nivel European. Astfel, suprafața fabricii, care încă de la începuturile sale a beneficiat de cele mai avansate tehnologii pentru fabricarea de anvelope auto pentru segmentul Premium destinat în principal piețelor din Europa de Est, va fi extinsă la 260.000 m², de la 210,000 m² în prezent. Planul de dezvoltare implică, de asemenea, zona de producție de la Slatina dedicată sporturilor cu motor, incluzând o unitate de producție pentru campionatul de Formula 1 care să funcționeze ca back-up pentru principala fabrica Pirelli destinată Formulei 1, din Turcia.

 

Domnul Tronchetti Provera a declarat: “De-a lungul acestui deceniu, Pirelli nu a încetat să se dezvolte. Acest lucru nu se datorează doar amplasării strategice a fabricii din Slatina, care pentru Pirelli reprezintă un hub logistic și comercial de importanță majoră pentru toată Europa de Est, ci și capacității de a atrage și de a sprijini investițiile internaționale demonstrată de instituțiile țării, pentru care Italia este al doilea partener comercial și unul dintre cei mai importanți din punct de vedere al investițiilor“.

 

Angajamentul Pirelli față de comunitatea locală

Grupul Pirelli a intrat în România în anul 2004, când a înființat compania “Pirelli Tyres România”. Construcția fabricii de anvelope este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006.

 

Simultan cu prezența sa industrială în țară, compania Pirelli este implicată într-o serie de proiecte de cercetare împreună cu Universitățile din București și Craiova și este angajată în numeroase activități sociale și culturale. Printre acestea se numără un proiect pentru promovarea culturii italiene în Slatina și, în colaborare cu importantul club italian de fotbal Internazionale Milano, proiectul InterCampus dedicat copiilor din oraș, precum și parteneriatul dintre Spitalul Niguarda din Milano și spitalul de urgenta din Slatina.