Tag Archives: skoda

ŠKODA 1000 MB a împlinit 50 de ani

  • Primul automobil ceh produs în serie mare a fost lansat în 1964
  • Au fost construite peste 443.000 de unități, dintre care mai mult de jumătate au fost exportate
  • Tehnologie de avangardă: blocul motor era produs din aluminiu, prin turnare 
  • ŠKODA 1000 MB este acum un cunoscut automobil clasic, mai ales versiunea MBX, cu două uși

SKODA 1000MB - 50 years - 001

Modelul compact a debutat în  21 martie, ca succesor al fostei ŠKODA Octavia. Fiind primul model ŠKODA cu tracțiune spate, motor montat în spate și caroserie autoportantă, ŠKODA 1000 MB este un reper important în cei aproape 119 ani de istorie ai mărcii ŠKODA. În zilele sale de glorie, modelul cu patru uși era unul dintre cele mai bune automobile din clasa de un litru și a impus noi standarde în ceea ce privește confortul, performanțele și tehnologia.

 SKODA 1000MB - 50 years - 012

O unitate de producție complet nouă, un design auto refăcut radical, cel mai avansat motor din clasa sa – în primăvara anului 1964, ŠKODA 1000 MB a reprezentat o revoluție pentru ŠKODA. “ŠKODA este unul dintre producătorii cu cea mai lungă tradiție din lume,” spune Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland, CEO ŠKODA. “Baza succesului companiei o reprezintă automobilele excepționale. În anii ’60, ŠKODA 1000 MB a reprezentat o piatră de hotar pentru companie și o mărturie impresionantă a cunoștințelor în materie de inginerie ale constructorului din Republica Cehă.

 SKODA 1000MB - 50 years - 002

Iar curajul de a adopta această strategie fundamental schimbată și-a arătat roadele: ŠKODA 1000 MB a fost un succes de vânzări în Cehoslovacia și în străinătate – întărind poziția companiei ŠKODA în cadrul industriei automobilelor din Europa și conturând strategia în privința modelelor producătorului ceh  până la sfârșitul anilor ’80. Între aprilie 1964 și august 1969 au fost produse circa 443.000 de unități ŠKODA 1000 MB, dintre care mai mult de jumătate au fost exportate chiar și până în Noua Zeelanda și Australia.

 SKODA 1000MB - 50 years - 003

În zilele noastre, ŠKODA 1000 MB este unul dintre cele mai populare modele clasice ale mărcii cehe. MB înseamnă Mladá Boleslav, localitatea în care este situat sediul mărcii ŠKODA; iar numărul 1000 reprezintă motorul cu cilindree de un litru. Modelul 1000 MB a fost oferit în multe versiuni: în afară de versiunea de bază, din 1966  au apărut versiuni cu performanțe mai mari și eleganta versiune 1000 MBX, cu două uși – un model care astăzi este extrem de popular printre colecționari.

 SKODA 1000MB - 50 years - 029 - 1000 MBX bila - 1968

Pentru a asambla noul model, ŠKODA a construit, la începutul anilor ’60, o fabrică nouă în Mladá Boleslav, în apropierea unității de producție deja existente. Noua fabrică includea cele mai moderne echipamente, într-un total de 40 de hale de producție și clădiri adiacente. În total au fost creați 13 kilometri de noi drumuri, în plus față de cei 10 kilometri de șine de tren refăcute și de noul depou, pe suprafața de peste 30 de hectare. Noua fabrică dispunea și de propria topitorie.

SKODA 1000MB - 50 years - 018

Design schimbat radical, tehnologie avansată a motorului

ŠKODA 1000 MB a fost unul dintre cele mai avansate automobile din timpul său. Dezvoltat sub denumirea internă NOV (NOVÝ OSOBNÍ VŮZ = Nou Automobil de Pasageri), în cazul acestui model inginerii ŠKODA au optat pentru un concept complet nou, cu motor poziționat în spate, tracțiune pe puntea spate, suspensie independentă și caroserie autoportantă.

 

În același timp, ŠKODA 1000 MB impunea noi standarde în ceea ce privește motoarele inovatoare și tehnologia de propulsie. În privinţa dezvoltării motorului, ŠKODA a fost primul producător european care a utilizat aluminiul turnat pentru fabricarea blocului motor. Carcasa transmisiei cu patru trepte de viteză era produsă utilizând aceeași metodă. Pentru aceasta, ŠKODA s-a inspirat dintr-o metodă de producție inventată inițial în 1922 de inginerul ceh Josef Polák. Avantajul principal al acesteia era că reducea semnificativ timpul necesar producției.

 SKODA 1000MB - 50 years - 013

Motorul OHV cu patru cilindri, răcit cu apă şi poziționat după puntea din spate, furniza 27 kW (37 CP). Cilindreea acestuia era de 988 ccm3. Tehnologia modernă a motorului, în combinație cu greutatea redusă, de numai 755 kg, asigurau un consum foarte redus de combustibil, între 7 și 8 l/100 km. Viteza maximă era de 120 km/h. În 1968, puterea motorului a fost crescută la 32 kW (43 CP).

 

Înainte de inițierea producției în serie, producătorul a supus modelul ŠKODA 1000 MB la teste de anduranță intense. Un număr de cincizeci de automobile de test au parcurs 1,6 milioane de kilometri în anul 1962. Aceste teste au inclus trasee prin Rusia, la temperaturi de sub zero grade, precum și teste la cald și prin praf, pe drumurile din munții Caucaz.

 SKODA 1000MB - 50 years - 008

Limuzină elegantă cu mult spațiu și confort

În plus față de tehnologia sa modernă, ŠKODA 1000 MB reprezenta un progres semnificativ în privința designului mărcii. Designul clasic, în trei volume, era tipic pentru anii ’60. Liniile zvelte și curbele gentile, farurile circulare, care se îmbinau elegant cu aripile, blocurile optice spate cu forme originale, geamul spate panoramic și prizele de aer curbate se numărau printre caracteristicile distinctive ale noului model ŠKODA. Bușonul de umplere a rezervorului era poziționat în aripa din față, dreapta, inteligent ascuns sub emblema ŠKODA, care era montată pe un suport cu balamale.

 SKODA 1000MB - 50 years - 026 - 1964

Cu dimensiunile sale compacte (4,17 m lungime, 1,62 m lățime și 1,39 m înălțime), ŠKODA 1000 MB oferea spațiul și confortul necesare pentru întreaga familie. Nivelul mare de funcționalitate, cu scaune rabatabile individual era de asemenea în măsură să convingă clienții. Portbagajul de 220 de litri era poziționat sub capota din față și roata de rezervă era montată sub portbagaj. Avantajul era că portbagajul nu trebuia deschis complet pentru a avea acces la roata de rezervă.

 SKODA 1000MB - 50 years - 014

Exemplare speciale la Muzeul ŠKODA

Exemplare speciale ale modelului ŠKODA 1000 MB și ale versiunii cu două uși, ŠKODA 1000 MBX, pot fi admirate în zilele noastre la Muzeul ŠKODA din Mladá Boleslav, inclusiv prototipul break, care este unic. Aceste automobile participă cu regularitate şi la diverse saloane auto și raliuri dedicate mașinilor clasice.

 SKODA 1000MB - 50 years - 030 - Skoda 1100 MB De Luxe Konopiste - 1968

PRODUCȚIA GAMEI DE MODELE ŠKODA 1000 MB

Versiune

Unități produse

Anii de fabricație

1000 MB Standard

350.174

1964 – 1969

1000 MB De Luxe

52.606

1966 – 1969

1100 MB De Luxe

22.490

1967 – 1969

1000 MBT Tourist

13.091

1968 – 1969

1000 MBG De Luxe

3.278

1966 – 1968

1000 MBX De Luxe

1.403

1966 – 1968

1100 MBX De Luxe

1.114

1967 – 1969

Total

443.156

 

Dan Gîrtofan: „Suntem foarte motivați să câștigăm la Brașov”

Mult a fost, puțin a mai rămas. După o pauză de câteva luni, Campionatul Național de Raliuri Dunlop se reia cu un nou sezon, 2014, odată cu Tess Rally Romtelecom, ce va avea loc vineri și sâmbătă în Brașov și împrejurimi. Și ca de obicei în ultimii mulți ani, de la start nu pot lipsi brașovenii Dan Gîrtofan și Adrian Berghea, care, cu a lor Škoda Fabia S2000, vor să demonstreze că nu degeaba au în palmares titluri de campioni.

 

Așteptarea a fost lungă, dar ne bucurăm că a luat sfârșit și că putem «alerga» din nou pe probele speciale. Și eu și Adi suntem conștienți că nu va fi deloc ușor în noul sezon, deoarece din ce în ce mai mulți colegi și-au achiziționat materiale de concurs de top, care să le pună și mai mult în vedere calitățile de piloți foarte buni, dar nu disperăm, pentru că ne place să luptăm cu cei mai buni. Va fi o «bătălie» interesantă, în care diferențele vor fi foarte mici, iar asta va duce la un spectacol asigurat pentru fanii sporturilor auto de la noi și nu numai”, a spus Dan Gîrtofan.

giri 2014

Așa cum se știe, cel mai important factor la Tess Rally Romtelecom este vremea, care aproape în fiecare an le-a pus probleme participanților la cursa inaugurală a sezonului. „Sperăm ca în 2014 să avem parte de o vreme frumoasă,  pentru ca spectatorii să poată vedea pe probe plăcerea adevărată a competitorilor de a pilota un bolid de curse. Lupta pentru victorie în primul raliu al anului va fi intensă, atât datorită apariției multor modele cu specificația S2000 și R5 la start, dar și datorită numelor implicate, care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Iar noua configurație a raliului, cu probele foarte ușor accesibile, va putea da tuturor spectatorilor șansa de a vedea un spectacol desăvârșit. Și eu și Adi suntem pregătiți să facem parte din acest showl. Avem un mic avantaj pentru că evoluăm acasă, în fața propriilor suporteri, dar și pentru că este al treilea an când mergem cu o mașină specificație S2000, însă totul se va decide pe probele speciale. Sperăm să fim ocoliți de ghinioane și să câștigăm cursa. Suntem foarte motivați să terminăm pe primul loc Tess Rally Romtelecom”, a mai precizat Dan Gîrtofan.

 

Legat de noua configurație a Tess Rally Romtelecom, Giri a spus că „ne place foarte mult, pentru că are în componență probe speciale pe care îți face cu adevărat plăcere să pilotezi. Superspeciala de vineri, din centrul orașului, celebrele Poiana și Babarunca, dar și celelalte speciale vor face deliciul fanilor, care abia așteptau să vadă din nou spectacolul oferit de participanții din campionatul național. Se anunță a fi un raliu foarte frumos, pe care nu trebuie să îl ratați”.

 

Directorul Škoda România, Vlad Rusu, principalul susținător al echipajului Dan Gîrtofan/Adrian Berghea, este și el încrezător pentru noul sezon: „Ne bucurăm și anul acesta de participarea în CNRD alături de Giri și Adi. Va fi un campionat foarte interesant și disputat, iar experiența acumulată  în ultimele două sezoane ne fac încrezători în lupta noastră pentru podium. Giri si Adi formează cu siguranță unul din cele mai experimentate echipaje din campionatul nostru, cu un «pedigree» de curse cu o istorie vastă, cu rezultate de excepție, așa că ne așteptăm să facem o figură frumoasă anul acesta, cu atât mai mult cu cât concurenta este mai aprigă ca oricând. Vom fi pe probe să îi încurajăm pe băieții Škoda”.

ŠKODA dezvoltă noua Fabia R5 pentru 2015

  • ŠKODA Fabia R 5 va fi noua mașină de curse a companiei ŠKODA
  • Succesorul modelului de raliu Fabia Super 2000 își va face apariția pe scenă în anul 2015
  • În 2014, echipajele ŠKODA Kopecký/Dresler și Lappi/Ferm vor face parte din echipa fabricii
  • În sezonul care urmează, ŠKODA va lua parte la APRC și ERC
  • Tandemul Wiegand/Christian va pilota pentru echipa ŠKODA AUTO Deutschland în ERC

 

A fost anunțat urmașul proiectului de succes din motorsport, ŠKODA Fabia Super 2000: în  2014, în Mladá Boleslav va începe dezvoltarea automobilului de raliu ŠKODA Fabia R5. Noul model va lua startul pentru prima dată în competițiile internaționale de raliu, în anul 2015. Pentru sezonul 2013, care tocmai s-a încheiat, ŠKODA Motorsport se bucură de unul dintre cei mai de succes ani din cei 112 ani ai săi de istorie în motorsport. Momente importante: victorii în clasamentul general în trei campionate continentale și șase naționale.

 Crint-Kopecky-Jan-Sibiu-Rally-2013

ŠKODA își va continua și în 2014 programul din motorsport, cu modelul care a trecut deja testul timpului, Fabia Super 2000, ceea ce înseamnă că fanii ŠKODA se pot aștepta la noi momente emoționante și în anul următor. “Prin numeroasele succese internaționale de care s-a bucurat, actuala Fabia Super 2000 a demonstrat timp de câțiva ani buni abilitățile noastre tehnice. Acum, marea încercare este de a ne ridica la nivelul succesului nostru. Din acest motiv lucrăm intens la dezvoltarea unei noi mașini de curse, care să aibă ca bază de pornire modelul ŠKODA Fabia și să fie destinat categoriei R5,” a declarat Dr. Frank Welsch, Membru al Consiliului de Administrație ŠKODA, responsabil pentru Managementul Dezvoltării Tehnice.

 

Michal Hrabánek, Directorul ŠKODA Motorsport, a adăugat: “Noua mașină de raliu R 5 va fi echipată cu un motor turbo de 1,6 litri, conform regulamentelor FIA. Aceasta este o schimbare importantă în comparație cu actualul motor de doi litri, aspirat natural. Categoria R5 ia locul fostei clase Super 2000. Astfel vom putea continua să concurăm cu succes în campionatele internaționale și vom putea să continuăm programul destinat clienților. Intrarea în clasa R5 este un pas logic pentru ŠKODA. Așa cum stau lucrurile, presupunem că noua mașină va fi omologată până la mijlocul anului 2015.

 

ŠKODA va apărea din nou,  în 2014, cu proeminență pe scena raliului – cu deja cunoscutul model ŠKODA Fabia Super 2000. “Planul nostru este să participăm la Campionatul de Raliu FIA Asia-Pacific (APRC pe scurt) și să concurăm în anumite raliuri din ERC, în cadrul Campionatului European de Raliuri FIA. Echipajele noastre din 2013 își vor schimba rolurile pentru anul următor: Jan Kopecký și Pavel Dresler vor lua startul în APRC, în timp ce Esapekka Lappi și Janne Ferm vor alerga în ERC. În Campionatul European de Raliu, lor li se va alătura perechea din raliul Germaniei, Sepp Wiegand/Frank Christian de la echipa ŠKODA AUTO Deutschland, care va lua startul, de asemenea într-o mașină de fabrică,” a declarat Hrabánek.

 

Proiectul ŠKODA Fabia Super 2000 este unul dintre cele mai de succes din istoria de 112 ani ai ŠKODA în motorsport. După ce a debutat pentru prima dată în public sub forma unui studiu, la Salonul Auto de la Geneva din 2007, ŠKODA Fabia Super 2000 a concurat în premieră la iconicul Raliu Monte Carlo din 2009. Numai un an mai târziu, ŠKODA revendica primul său succes internațional cu Fabia Super 2000: victoria în clasamentul general din Intercontinental Rally Challenge (IRC) – atât în clasamentul Constructorilor cât și în cel al Piloților, grație perechii Juho Hänninen/Mikko Markkula (FIN/FIN). ŠKODA a repetat acest succes în 2011 și 2012, cu Andreas Mikkelsen/Ola Fløene (N/N), obținând un total de 27 de victorii, devenind astfel cel mai de succes producător din istoria IRC.

 Kopecky-Jan-Sadu-Sibiu-Rally-2013-04712

În același timp cu victoriile din IRC, echipa fabricii, Hänninen/Markkula a triumfat și în Campionatul Mondial Super 2000 (SWRC) și, un an mai târziu, în Campionatul European. 2012 a marcat și prima apariție a modelului Fabia Super 2000 în APRC, unde ŠKODA a colaborat cu echipa MRF pentru a obține prima poziție atât în clasamentul Constructorilor, cât și în cel al Piloților (Chris Atkinson, AUS). Grație susţinerii depline a fabricii ŠKODA, acest succes din APRC a fost repetat în 2013 – de această dată tandemul Gaurav Gill/Glenn Macneall (IND/NZ) fiind echipa victorioasă. Piloții echipei de fabrică ŠKODA Motorsport, Esapekka Lappi/Janne Ferm (FIN/FIN) au avut de asemenea un rol esențial în apărarea cu succes a titlului din clasamentul Constructorilor în APRC, contribuind cu trei victorii. Jan Kopecký (CZ) și-a încununat cel mai bun sezon din carieră, în 2013, cu o victorie detașată la general, în ERC. Împreună cu Pavel Dresler (CZ), copilotul său, el a câștigat șase din opt raliuri și a obținut şi alte două podiumuri.

 

Gustavo Saba/Victor Aguilera (PY/PY) au câștigat Campionatul Americii de Sud FIA Codasur și campionatul din țara lor natală, din Paraguay, în 2013 – ambele într-o Fabia Super 2000. Piloții ŠKODA au repurtat în plus încă cinci titluri naționale în Austria (Raimund Baumschlager), Italia (Umberto Scandola), Bulgaria (Dimitar Iliev), Jordan (Marouf Abu Samra) și Portugalia (Ricardo Moura).

Dan Gîrtofan: „E greu să faci performanță cu un buget limitat”

Dan Gîrtofan a terminat pe locul 5 sezonul 2013 al CNRD, unul marcat de ghinioane, dar și de o luptă surdă pentru asigurarea unui buget care să permită obținerea de performanță. Giri a vorbit despre evoluția sa și a lui Adrian Berghea (navigatorul său) într-un interviu care trage cortina peste anul 2013, unul pe care speră să-l „răzbune” în 2014.

Giri Raliul-Harghitei-2013-94

Reporter: Cum ai caracteriza sezonul 2013 al CNRD?

 

Dan Gîrtofan: Un sezon greu, cu un buget limitat. Și se vede rezultatul când nu ești confortabil din punct de vedere financiar așa cum ar trebui. Una peste alta sunt bucuros că am reușit să terminăm anul competițional fără prea mari pagube. Un sezon greu, cu raliuri multe, frumoase, cu rezultate și bune și mai puțin bune, cu rezultate frustrante, aici vezi Sibiul, cu o greșeală de-a mea la Brașov, care ne-a costat scump. Un sezon amestecat. Nu pot să spun că a fost chiar cu mi-am dorit.

 

Rep.: Mulți te vedeau la finalul anului trecut unul din concurenții cu cele mai mari șanse la titlul de campion în 2013. Ce s-a întâmplat?

 

D.G.: Da, aveam o șansă, dar cum am mai spus, probabuil că abandonul de la Sibiu a cântărit destul de greu în economia campionatului. Practic, acolo s-a rupt legătura cu cei care au sărit în față și, la nivelul la care se merge, când ai așa o pierdere de puncte este foarte greu să surmontezi diferența.

 

Rep.: Francois Delecour a ieșit din nou campion, după ce a dominat întreg sezonul. Este el așa de invincibil cum a părut de-alungul anului?

 

D.G.: E clar că vine dintr-o lume în care motorsportul este gândit la un nivel maxim. Fiind pilot de uzină, a beneficiat de mii de kilometri de probe speciale și de teste. Mai mult decât atât, nu a avut nicio presiune în ceea ce privește materialul de concurs, bugetul și pur și simplu a venit cu mintea limpede să câștige campionatul. Și a făcut-o cum probabil că ne așteptam. Sincer, eu credeam că o să fie nu chiar invincibil, dar greu de bătut. Pe de altă parte sunt bucuros că am avut așa o companie selectă în campionat și practic evoluțiile lui Francois ne-au tras pe toți în sus și probabil că în anumite momente ne-au făcut să ne gândim la adevărata abordare a competițiilor în sine.

 

Rep.: După mai mulți ani, este pentru prima dată când nu prinzi podiumul la final de sezon…

 

D.G.:  Totul s-a decis la Sibiu. Au fost multe puncte în joc atunci, iar cine le-a prins clar a avut un avantaj foarte mare. Pot să spun că anul acesta am avut și un câștig. Se merge mult mai repede, echipajul este sudat și, dacă nu ar fi fost ghinionul în proporție mai mare de 50%, combinat cu teama de a nu strica mașina, poate am fi avut alte rezultate. Pentru că bugetul nu a fost unul sănătos, a fost doar unul de participare, care nu ne-a oferit prea multe momente de relaxare, adică nu am fost chiar liniștiți financiar. Mai ales că am avut abandonul de la Brașov, care s-a soldat cu destul de multe cheltuieli și pur și simplu aveam o presiune că dacă mai stricăm ceva, s-ar fi putut să oprim participarea în campionat.

Giri Raliul-Harghitei-2013-175

Rep.: Ce părere ai de faptul că între primii trei clasați nu se regăsește niciun român?

 

D.G.: Sunt trei echipaje care nu au avut probleme cu bugetul și nu au avut presiuni financiare cum să spunem le-au avut cei de la locul 4 în jos. Cu siguranță ceilalți au avut frână din prisma bugetelor și asta își pune clar ampreta pe clasamentul final. Dacă ne uităm pe timpii de la raliuri sunt și momente în care am cîștigat și probe speciale, chiar în fața lui Francois și a celorlalți, dar una peste asta sunt clar piloții cei mai rapizi la ora asta.

 

Rep.: Lumea se întreabă dacă Giri mai poate să câștige curse…

 

D.G.: Păi dacă avem o liniște financiară, pentru că totul se rezumă la buget, cu siguranță că putem fi rapizi și putem fi primii. Acum, ține și un pic de noroc, de șansă, ca să ai rezultate bune. Pot să spun că la anumite etape am avut ghinion. Am făcut pene și pe drum drept cum se spune. Atunci nu mai poți spune că a fost lipsă de știință de a pilota, ci doar a fost neșansă. De aici vin și rezultatele mai mediocre, pe care le recunosc, dar cred că putem fi rapizi și putem câștiga etape și chiar campionatul.

 

Rep.: Ultima etapă, cea de la Harghita, a însemnat și un finish cu un loc pe podium. Cum a fost runda harghiteană?

 

D.G.: A fost un raliu deși scurt, foarte lung și deși aparent bun, foarte dur. O etapă în care s-a văzut clar că materialul de concurs trebuie să fie foarte bine pregătit. Pot să spun că am fost un pic dezavantajat de faptul că Adi nu a putut să meargă cu mine etapa asta și am fost nevoit să merg cu alt copilot, ceea clar a făcut lucrurile un pic mai dificile. Cu Vali a trebuit să ne acomodăm în primele probe speciale, de aici probabil că și pierderile de timp. Plus de asta, fiind ultima etapă din sezon și nemaiavând foarte multe de rezolvat în privința clasamentului, a fost o abordare și mai precaută. Una peste alta a fost o rundă ok. Ne-am simțit bine și mă bucur că am ajuns la finalul raliului fără nicio problemă tehnică. Mașina s-a comportat perfect, ritmul de la o probă la alta a fost tot mai ridicat și am reușit să terminăm sezonul în picioare cum se spune.

 

Rep.: Ce urmează?

 

D.G.: Urmează din nou alergătura după parteneri, urmează să ne construim un buget sănătos pentru că probabil, prin apariția mai multor modele R5, cum se zvonește, sezonul viitor va fi o luptă și mai aprigă. Asta înseamnă că trebuie să fim mai bine pregătiți pentru că deja limita la care trebuie să mergi cu mașina asta în bătaia cu modelele R5 este una foarte sus. Iar asta presupune că trebuie să dai 100% ca să fii în acel ritm cu acei bolizi. Va fi un sezon mai greu, în care se va merge mult mai repede și în care nu știm ce surprize mai pot apărea din străinătate. Asta ne împinge să muncim foarte mult pentru un buget adecvat, care să ne permită să facem performanță.  

Un raliu și cu rele și cu bune

Prima zi cu nori, a doua cu soare. Cam așa poate fi rezumată penultima rundă a CNRD 2013, Raliul Iașului, pentru brașovenii Dan Gîrtofan și Adrian Berghea. Giri și Adi au avut un început sub semnul problemelor, diferențialul spate jucându-le feste pe probele din ziua de vineri. Odată problemele rezolvate, partea a doua a cursei, care a avut loc sâmbătă, a fost una diametral opusă față de ce se întâmplase înainte cu 24 de ore, lucru reflectat și în clasamentul final, unde cei doi s-au situat pe locul 4. „A fost un raliu frumos, și cu rele și cu bune. Vineri am avut o problemă cu diferențialul spate, care, împreună cu o alegere neinspirată a setărilor, nu mi-au oferit încredere în mașină. Practic, mașina era foarte supraviratoare, pe unele viraje parcă ziceai că se rupe în două, așa de mult fugea spatele. Ba chiar pe un ac de păr ne-a făcut să ne să și răsucim. După ce am revenit la setările vechi, totul a fost mult mai bine și asta s-a văzut în evoluția de sâmbătă. Per total, a fost un raliu ok pentru noi”, a spus Dan Gîrtofan.

Raliul Iasului 2013  (56)

Chiar dacă au punctat bine la etapa ieșeană, Giri și Adi și-au văzut năruite șansele la podiumul sezonului 2013. „Ne pare rău că nu am reușit să păstrăm tradiția ultimilor ani și să fim în primele trei locuri la final de sezon, dar cum se spune, ultima impresie contează și sperăm să ne revanșăm în fața fanilor la ultima rundă, cea de la Harghita”, a mai adăugat Gîrtofan.

Dan Gîrtofan vrea puncte pentru podium

O nouă etapă în Moldova, o nouă șansă pentru podium. Dan Gîrtofan și Adrian Berghea se întorc pe meleaguri moldave la doar câteva săptămâni de la etapa de la Bacău, pentru a mai da o „bătălie” la vârf, de data asta la Raliul Iașului, penultima rundă a sezonului 2013 al CNRD.

Giri

 

Giri și Adi vor încerca să obțină cât mai mult la Iași pentru a păstra șanse reale de a termina și în 2013 pe unul din primele trei locuri la sfârșitul anului. Am făcut recunoașterile și suntem foarte mulțumiți de felul cum se prezintă probele speciale. Sunt aceleași speciale pe care le cunoaștem, cu o suprafațaă de rulare în bune condiții, care vor face diferența. Sperăm ca și vremea să țină cu noi și să nu plouă, pentru că altfel va fi mult mai greu pe noi și ceilalți colegi de cursă. Va fi o întrecere foarte interesantă, mai ales că sunt  destule necunoscute în ceea ce privește multe din clasamentele finale. Noi vrem să continuăm să adunăm puncte importante, așa cum am reușit și la Bacău, puncte care să ne dea în șanse la podiumul de final de sezon”, a spus Dan Gîrtofan.

Dan Gîrtofan a obtinut puncte importante in Moldova

După două curse în care au fost urmăriți de mult ghinion, Adrian Berghea și Dan Gîrtofan au reușit un rezultat bun la Raliul Moldovei, unde au terminat pe locul 4, după o luptă interesantă pe final cu Vali Porcișteanu. Giri și Adi nu au fost lipsiți de probleme nici la evenimentul din jurul Bacăului, dar au reușit să treacă peste și să bifeze puncte prețioase în clasamentul general.  A fost un raliu destul de bun pentru noi, care s-a terminat bine, deși am avut iar parte emoții”, a spus Dan Gîrtofan, care a continuat: Am avut două evenimente care ne-au împiedicat să luptăm pentru mai multe puncte. Mai întâi vineri, pe prima trecere pe proba lungă, am lovit ceva pe interiorul unui viraj și am spart una din jante, astfel că am pierdut aproape jumătate de minut chiar în debutul raliului. Nici ziua a doua nu a debutat bine, deoarece am făcut o pană  pe prima specială, care ne-a privat de șansele la podium. A fost un raliu în care ritmul celor din față a fost unul foarte rapid, și asta în ciuda faptului că traseul a fost alunecos, iar condițiile meteo destul de nefavorabile”.

f7db51a32f8887d5c3b4bea0671e80356

Cum mai sunt doar două runde rămase până la finalul sezonului, Giri a comentat și șansele de a-și păstra locul pe podium, pe care l-a deținut în ultimii ani: Am luat puncte importante la Raliul Moldovei, dar, din păcate, și contracandidații noștrii au făcut la fel, astfel că podiumul s-a îndepărat un pic. Noi sperăm în continuare la un loc între primii trei la finalul sezonului. Totul se va decide în ultimele două etape, unde sperăm mai întâi să terminăm cu bine și vom vedea ce va fi”.

Giri: „Luptăm fără presiune pentru primele locuri”

Reîncărcați cu forțe proaspete atât fizice, cât și morale după abandonul de la Sibiu, Dan Gîrtofan și Adrian Berghea se pregătesc pentru o revanșă în weekend, la Raliul Aradului Atrium Mall, etapa a 6-a a CNRD. Odată cu eliberarea de presiunea rezultatelor, Giri și Adi vor încerca în Banat să demonstreze că pot avea din nou același ritm de la Sibiu, unde au fost aproape de un rezultat foarte bun.

Giri Sibiu

Am făcut recunoașterile și pot să spun că se anunță a fi un raliu foarte interesant. Probele sunt foarte frumoase, iar macadamul se prezintă în condiții foarte bune. Doar pe speciala lungă sunt porțiuni în care se pot forma șleauri, dar asta va face raliul și mai captivant. Totul se va decide în ziua de sâmbătă, astfel că atunci trebuie să fim foarte concentrați. Noi nu mai avem presiunea rezultatelor, așa că vom face totul pentru a acumula cât mai multe puncte și a termina în primele locuri. Nu va fi ușor, pentru că avem adversari foarte competitivi, dar așa ne place nouă. Vrem să avem o luptă cât mai interesantă și cel mai în formă să câștige”, a spus Dan Gîrtofan.

Dan Gîrtofan, foarte mâhnit de abandonul de la Sibiu

Un caldă și una rece. Cam așa poate fi descris Raliul Sibiului pentru unul din echipajele protagoniste ale întrecerii, Dan Gîrtofan/Adrian Berghea. Giri și Adi au avut o primă zi foarte bună pe malurile Cibinului, cu o evoluție care creștea de la o specială la alta și care i-a dus pe locul 3 la general, în apropierea mult mai celebrilor Jan Kopecky și Francois Delecour. Numai că norocul lor avea să-i părăsească sâmbătă, pe Gâtul Berbecului, când, la doar 8 km de la start, prinderea dintre fuzeta și amortizorul dreapta spate s-a rupt și i-a forțat să abandoneze, într-un moment în care șansele la podium erau foarte mari.Sunt foarte supărat și mâhnit pentru abandonul de la Sibiu. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest raliu, am investit mult timp și bani în piese și revizii pentru a face un rezultat pozitiv, dar nu am avut noroc. Dacă greșeam eu sau Adi puteam spune că «Asta e, am pierdut pe mâna noastră!». Dar așa nu pot să diger nicicum acest abandon. Nu pot să înghit lecția asta. Sperăm să avem mai mult noroc în cursele următoare”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri Sibiu
credit foto: rallymagazin

Giri a povestit că amărăciunea este cu atât mai mare, cu cât el și Adi reușiseră să scape cu bine de specialele de vineri, care erau considerate mai periculoase decât cele de a doua zi: Ziua de vineri a fost una foarte bună pentru noi. Am vrut să mă feresc de pene și de probleme la mașină și am reușit. Am început să mărim ritmul și asta s-a văzut în clasament, unde am început să urcăm spre locurile fruntașe. Target-ul era să fim în primii trei în clasamentul național și chiar reușisem să-l atingem. Urma ca a doua zi să continuăm să atacăm. Din păcate, pe Gâtul Berbecului, la doar 8km de la start, mașina s-a lăsat de spate în jos și astfel visul nostru pentru un rezultat bun s-a terminat brusc”.

 

Chiar dacă nu au reușit să le dedice un loc pe podium la Sibiu, Giri și Adi țin să le mulțumească principalilor parteneri din 2013, Škoda România, Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România.

Jan Kopecky a castigat Raliul Sibiului

  • Jan Kopecky s-a impus in Raliul Sibiului
  • Toshi Arai a castigat ERC Production Cup
  • Valentin Porcisteanu a primit trofeul Colin McRae Flat Out
Jan Kopecky (CZE)/ Pavel Dresler (CZE) SKODA Fabia S2000
Jan Kopecky (CZE)/ Pavel Dresler (CZE) SKODA Fabia S2000

Echipajul Jan Kopecky/Pavel Dresler a inceput a doua jumatate din Campionatul European de Raliuri FIA cu stil dupa victoria din Raliul Sibiului. Pentru echipajul Skoda Motorsport aceasta a fost a patra victorie din sezonul 2013 in ERC. 

 

Raliul Sibiului, singurul raliu mixt din calendarul european, s-a desfasurat pe o caldura teribila in fata unui numar foarte mare de spectatori, care au avut parte de multa actiune pe fiecare proba speciala. Francois Delecour, vicecampionul mondial de raliuri si campionul en-titre din Romania, a impus ritmul pe prima proba a raliului, dupa care conducerea a fost preluata de compatriotul sau Bryan Bouffier.

 

Jan Kopecky s-a implicat si el in lupta pentru victorie dupa ce si-a rezolvat problemele cu servo-directia, cehul castigan speciala a treia. Sansele lui Bouffier la vitorie s-au spulberat in specuala a patra dupa ce suspensia masinii sale, un Peugeot 207 Super 2000 a cedat. Si Delecour a fost nevoit sa incetineasca putin ritmul dupa ce motorul masinii sale a inceput sa se supraincalzeasca. Kopecky a profitat de problemele celor doi si s-a instalat la conducerea raliului. Cehul si-a marit avansul castigand specialele cinci si sase, dar nu a avut nicio sansa pe ultima proba din prima zi, celebra Santa pe noapte, unde Francois Delecour s-a impus cu un avans de 10,6 secunde.

 

Kopecky a inceput ziua de sambata cu un avans de 15,4 secunde si o victorie pe speciala Sadu. Pilotul Skoda Motorsport si-a marit apoi constant avantajul pe masura ce Delecour a ales sa-si conserve pozitia de lider in Campionatul National de Raliuri Dunlop, dupa ce amortizorul fata a cedat pe speciala Santa Max. Kopecky nu a avut nicio problema si a reusit sa castige in final Raliul Sibiului. „Sunt foarte fericit ca ŠKODA mi-a dat ocazia sa castig cea de-a doua cursa pe macadam. A fost un raliu dificil. Temperaturile ridicate nu ne-au pus probele atat de mari, dar au fost multi bolovani pe probe si trebuie sa stii exact cand sa fortezi si cand nu. A fost o lupta interesanta cu Bryan si Francois pana cand au avut probleme, dar astfel de lucruri se pot intampla in motorsport”, a spus liderul clasamentului general din Campionatul European de Raliuri FIA.

Toshihiro Arai (J) Mc Loughlin (AUS) Subaru Impreza STI
Toshihiro Arai (J) Mc Loughlin (AUS) Subaru Impreza STI

In ciuda durerilor de stomac, japonezul Toshi Arai a reusit sa termine pe podium in clasamentul general cu un Stohl Racing Subaru Impreza R4 STI si sa castige lupta in ERC Production Cup. Succesul pilotului japonez reprezinta primul podium pentru pneurile Yokohama in acest sezon din ERC. Marco Tempestini a terminat pe patru, pilotul Napoca Rally Academy fiind urmat de Dávid Botka care si-a revenit dupa problemele de turbo si a urcat pe pozitia a cincea..

 
Si Vali Porcisteanu a trecut peste o serie de probleme si a termina raliul pe locul 6. In plus, evolutia lui Porcisteanu a fost recompensata cu trofeul Colin McRae ERC Flat Out.

 

Colin McRae Flatout Trophy, Valentin Porcisteanu (ROM) Mitsubishi Lancer Evo
Colin McRae Flatout Trophy, Valentin Porcisteanu (ROM) Mitsubishi Lancer Evo

Jaroslav Orsak a fost cel mai bun pilot din echipa GPD Mit Metal Racing Team si a terminat raliul pe sapte, fiind urmat de Janos Puskadi si Antonín Tlustak.

 

Sebastian Barbu, pe un Citroën DS3 R3T a reusit sa treaca de Alex Filip, pe un Renault Clio R3, pe ultima proba in lupta pentru prima pozitie in clasamentul masinilor cu tractiune pe doua roti ERC 2WD. Zoltan Bessenyey, liderul clasamentului general, a terminat pe 6, in timp ce compatriotul si rivalul sau in lupta pentru titlu Kornel Lukacs a fost nevoit sa abandoneze.

 

Molly Taylor a castigat duelul fetelor in ERC Ladies’ Trophy dupa ce Ekaterina Stratieva a abandonat in urma unui accident pe speciala a doua a raliului.

 

Si pentru Edwin Keleti si Dan Girtofan, implicati in acel moment in lupta pentru locul 3, etapa de la Sibiu s-a terminat prematur. Girtofan s-a oprit pe speciala a noua, iar sperantele lui Keleti la un rezultat de top s-au naruit trei speciale mai tarziu.

 

CLASAMENT (TOP 10)  (dupa 14 probe speciale, 216,34 km)
1 Jan Kopecký (CZE)/Pavel Dresler (CZE) ŠKODA Fabia 2000 2h18m07.8s
2 François Delecour (FRA)/Dominique Savignoni (FRA) Peugeot 207 S2000 +3m12.8s
3 Toshi Arai (JPN)/Anthony McLoughlin (AUS) Subaru Impreza R4 STI +6m03.6s
4 Marco Tempestini (ROU)/Lucio Baggio (ITA) ŠKODA Fabia 2000 +7m33.1s
5 Dávid Botka (HUN)/Péter Mihalik (HUN) Mitsubishi Lancer Evolution IX R4 +7m48.3s
6 Vali Porcisteanu (ROU)/Dan Dobre (ROU) Mitsubishi Lancer Evolution X +8m39.8s
7 Jaroslav Orsák (CZE)/Lukáš Kostka (CZE) Mitsubishi Lancer Evolution IX R4 +9m15.6s
8 János Puskádi (HUN)/Barna Gódor (HUN) ŠKODA Fabia S2000 +9m59.4s
9 Antonín Tlusťák (CZE)/Jan Škaloud (CZE) ŠKODA Fabia S2000 +11m39.1s
10 Sebastian Barbu (ROU)/Horatiu Baltador (ROU) Citroën DS3 R3T +18m33.0s

 

ERC Production Car Cup:
Toshi Arai (JPN)/Anthony McLoughlin (AUS) Subaru Impreza R4 STI

 

ERC 2WD Championship:
Sebastian Barbu (ROU)/Horatiu Baltador (ROU) Citroën DS3 R3T

 

ERC Ladies’ Trophy:

Molly Taylor (AUS) Citroën DS3 R3T

 

Colin McRae ERC Flat Out Trophy:
Vali Porcisteanu (ROU)

 

Francois Delecour s-a impus In Campionatul National de Raliuri Dunlop, francezul fiind urmat de Marco Tempestini si David Botka.