Category Archives: CNR

Stefan Giui Junior renunta la Raliul Brasovului

 

Dupa tragica disparitie a mecanicului si prietenului sau Vlad „Valiza” Iosipescu, pilotul Stefan Giui Junior nu mai participa la Raliul Brasovului, prima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop. „Echipa Autotehnica a pierdut un membru important, un mecanic foarte bun, un coleg si un prieten de nadejde. Ii promit ca nu am sa il dezamagesc in acest sezon. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, a spus tanarul pilot.

Echipa acestuia a decis sa renunte la incrierea la Raliul Brasovului si pentru ca prezentarea pentru presa a masinilor de concurs care a avut loc in perioada 18-20 martie la Rasnov se supune prevederilor din Regulamentul Particular, art 12.2. “Trecerea sportivilor pe probele speciale ale raliului, indiferent de modalitatea sau de vehiculul folosit, începând cu data publicării prezentului regulament, martie 09.03.2011 ora 00:00 si pînă laînceputul recunoasterilor, miercuri 06.04.2011 ora 08:00 este considerată încălcare a programului de recunoasteri.

Noi eram dispusi sa platim o amenda, insa in regulament nu scrie care este sanctiunea pentru incalcarea programului de recunoasteri. Am presupus ca nu putem participa, iar in aceste momente este mai bine pentru Junior sa depaseasca perioada aceasta de doliu si sa se pregateasca pentru etapele viitoare si pentru Coasta asa cum trebuie, si sufleteste si din punctul de vedere al refacerii echipei”, a declarat managerul lui Stefan Giui Junior, venit special in tara pentru a fi alaturi de tanarul pilot, profund marcat de disparitia prematura a mecanicului sau Vlad.

Cand visele lui Giui Anghelescu Stefan Jr. devin realitate

Cu totii visam la diferite lucruri, mai mult sau mai putin realizabile si ne trezim din cand in cand si ne dam cate o palma sa iesim din starea de euforie care ne cuprinde. Deasemeni, se mai spune ca daca vrei ceva cu adevarat si iti urmaresti visele, acel lucru se va intampla mai devreme sau mai tarziu, de unde si zicala “ai grija ce iti doresti ca poate ti se intampla.”

Exista vise frumoase, cosmaruri, somn adanc, vise in alb si negru, vise care ne dau premonitii, dar exista si vise vindecatoare. Tot ce trebuie sa faci este sa inchizi ochii si sa te relaxezi. Totul este posibil atunci cand mintea noastra da frau liber povestilor din realitate, combinandu-le cu cele fantastice, ca pe un puzzle.

Stefan Giui Junior nu face nici el exceptie de la aceasta regula, singura diferenta dintre el si poate multi dintre noi este ca a reusit sa isi vada un vis cu ochii, ajutat probabil de steaua lui norocoasa asa cum spunea un apropiat al acestuia. Visul lui Stefan a inceput de mic copil si probabil multi va veti regasi printre randurile acestui material, pe cand urmarea cursele de Formula 1 la TV. De aici s-a declansat o dragoste nebuna pentru sporturile de performanta si ulterior pentru competitiile auto, adica pentru tot ce are 4 roti si merge repede.

Provenind dintr-o familie de sportivi, unde disciplina si seriozitatea sunt puse la rang inalt, si datorita faptului ca aschia nu sare departe de trunchi, Stefan s-a orientat, asa cum era de asteptat, tot spre sporturi care presupun un efort fizic deosebit. Degeaba a incercat o  pregatire in rugby, box, atletism, karate, judo, inot, pentru ca sufletul si gandul tot la motorsport ii era. Asa ca, dupa terminarea ANEFS-ului, Stefan a decis ca este timpul sa isi urmeze visul si sa inceapa pregatirea in acest sport extrem de costisitor si dificil. Ajutat de familie, Stefan a inceput sa urmeze cursuri de pilotaj la diverse scoli de pilotaj din tara si din strainatate cu instructori extrem de renumiti. Din tara nu este nevoie decat sa va mentionam numele fostului Campion National de Raliuri Stefan Vasile, iar in strainatate, la Porsche Sport Driving School, instructor nu i-a fost nimeni altcineva decat unul din instructorii lui Sebastien Ogier- Mathieu Zangarelli.

Numele de Stefan Giui Aghelescu Junior nu este unul total necunoscut pentru cititorii site-ului nostru, in urma cu ceva vreme Motorsportnews.ro prezentandu-va in avanpremiera cei trei copii care urmau sa iasa din maternitatea Autotehnica.

Pentru ca toate lucrurile evolueaza si cresc, la fel s-a intamplat si cu cei trei frati Mitsubishi Evo 9 care au crescut, unul mai puternic decat altul, si, sambata 19 aprilie, a venit momentul sa asistam la botezul a doi dintre ei care au reusit sa se dezvolte mai repede. Cel de-al treilea fratior a ramas sub atenta supraveghere a nasului sau, Paul Andronic, directorul maternitatii Autotehnica care da viata si pregateste de concurs unele din cele mai bune masini de competitie din Romania, cu o traditie care a inceput odata cu regretatul Horia Andronic.

Sunt foarte multumit de munca pe care au depus-o cei de la Autotehnica sub coordonarea lui Paul Andronic. Trecerea pe masina cu tractiune integrala este schimbare foarte importanta pentru mine, de aceea privesc sezonul 2011 drept unul de acomodare, invatare si perfectionare, astfel incat in 2012 sa pot avea sanse reale la un loc pe podium. Am increderea in mine si in echipa mea, insa voi aborda sezonul acesta, in primul rand, cu prudenta”, a declarat Giui la prezentarea oficiala.

Drumul pe care l-a ales nu este pur si simplu un hobby. Stefan a optat sa se pregateasca temeinic  si intr-un stil cat mai profesionist. Sa nu va surpinda atunci cand va spunem ca el urmeaza o dieta facuta chiar de mama sa, doctor nutritionist. Merge la psiholog si in loc sa doarma sau sa piarda timpul pe calculator acesta este preocupat cu exercitii fizice si analizeaza inregistrarile pe care le-a realizat la scolile de pilotaj sau pe probele de concurs. Totul este facut ca la carte asa cum procedeaza toti pilotii profesionisti.

Gandurile lui Stefan sunt mari si ca sa ajungi departe trebuie sa visezi departe, de acea sa nu va surpinda ca vom vorbi aici despre Cupa Porsche, LeMans Series,WTCC,  Lemans 24H, Nascar si un pic mai retinut despre Formula1.

Unul dintre vise, Cupa Porsche, deja se va implini pentru Stefan in acest an cand va lua parte la 3 sau chiar 4 etape din acest campionat cu un posibil sezon complet in 2012. Daca isi va putea indeplini visele sau nu, asta numai Stefan va trebui sa ne demonstreze pe viitor, ca visele pot deveni realitate. Pe Giui Anghelescu il veti putea vedea in 2011 efectuand un sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop precum si la etapele de asfalt ale Campionatului National de Raliuri Dunlop.

 

 

 

 

Motorsportnews.ro: Incepand de sezonul trecut a fost permisa eliminarea restrictorului in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta.Tu ce alegere ai facut ?

GAS Jr.: Am profitat de aceasta prevedere a regulamentului, astfel ca masina pentru Viteza in Coasta va fi pregatita fara restrictor.

Motorsportnews.ro: Ai apucat sa conduci masina in ambele versiuni, cu si fara restrictor ?

GAS Jr.: Da, cea echipata cu restrictor are puterea maxima in jurul a 4 500  rpm iar cea fara aproape de 7 000 rpm. Eliminarea restrictorului iti confera o plaja mai mare de turatii si nu te “inghesuie pe viraje”. Reviziile se fac dupa fiecare etapa, ambele masini ( n.red. : coasta si raliu) vor pregatite pentru Grupa N.

Motorsportnews.ro: Lucrurile se desfasoara putin diferit, vorbind despre Raliuri si Viteza in Coasta. Chiar daca vei lua parte numai la etapele de raliuri pe asfalt, crezi ca vei reusi sa te adaptezi alaturi de un copilot si la noua metoda de efectuare a recunoasterilor ?

GAS Jr. : Da, nu va fi o problema foarte mare. Am facut si cursuri de pregatire pentru raliuri cu Stefan Vasile. Merg foarte mult pe cunoasterea traseului.

Motorsportnews.roPentru Campionatul de Viteza in Coasta ai vreun obiectiv?

GAS Jr.: Clasarea cat mai sus si timpi cat mai buni. Vreau sa fiu cu capul pe umeri anul acesta, nu sa imi fac iluzii. In 2012 probabil obiectivul va fi un eventual Top 3.

Motorsportnews.ro: De unde pasiunea pentru circuit ?

GAS Jr.: De mic urmaream cursele de Formula 1 si acestea mi-au marcat copilaria.

Motorsportnews.ro: Te ajuta studierea imaginilor video inregistrate in masina de concurs?

GAS Jr.: Foarte mult. Studiind cu atentie iti dai seama de greseli pe care nu le constientizezi cand pilotezi. La Porsche Cup am beneficiat si de telemetrie iar instructorii mi-au spus unde ar fi mai bine sa schimb momentele de franare si accelerare.

[nggallery id=138]

Campionatul Regional de Rally Sprint – Etapa 1

Mai sunt 3 zile pana la startul primei editii a Campionatului Regional de Rally Sprint. Organizat sub patronajul si sustinerea Federatiei Romane de Automobilism Sportiv in zona de vest a tarii campionatul cuprinde etape in judetele Arad, Timis si Caras-Severin. Sambata 26 Martie 2011 la Arad pe circuitul Vik Power vor lua startul piloti din Arad, Timis, Caras, Bihor, Hunedoara.

In preambulul primei etape pe pista vor evolua cateva karturi pentru care vom avea un mic concurs duminica incepand cu ora 8:30, in scopul popularizarii acestui sport. Primul concurent va porni in cursa sambata dimineata la ora 10:00 si va avea de parcurs 15 ture impartite in 3 manse.

Documente oficiale :

Traseu

Zone Control

Regulament Particular

Cerere inscriere

Programul competitiei:

1. Sambata 26 Martie 2011

– ora 8:30-10:00 – antrenamente cronometrate karturi

– ora 10:00-11:00 – concurs juniori

– ora 11:00-17:00 – concurs licentiati

– ora 17:15 – afisarea rezultatelor

– ora 17:30 – festivitatea de premiere

2. Duminica 27 Martie 2011

– ora 8:30-10:00 – concurs karturi

– ora 10:00-11:00 – concurs juniori

– ora 11:00-17:00 – concurs amatori

– ora 17:15 – afisarea rezultatelor

– ora 17:30 – festivitatea de premiere

 

Accesul la circuit se face de pe DN7 (E68), din sensul giratoriu de la intrarea în oras dinspre Deva .

Pentru spectatori avem pregatite premii surpriza: cursuri gratuite de karturi pentru copii, reducere la abonamente de karturi, reduceri la cumpararea de piese auto, reduceri la sonorizari de evenimente, ulei, etc,  cu ajutorul partenerilor Szakal Metal, Sonorizari Arad, Karting 4 You, Best Auto Arad. Competitiile se desfasoara cu sprijinul Primariei Arad şi Consiliul Judetean Arad.

Alexandrion Grup România – partener al pilotului Dan Gîrtofan pentru alţi doi ani

Dan Gîrtofan (Giri) – câştigâtorul poziţiei a III-a în Campionatul de Raliuri Dunlop 2010, a prelungit contractul cu Alexandrion Grup România până la finalul sezonului 2012.

Dublul Campion Naţional şi co-pilotul său Miţă Lăzărescu s-au bucurat încă din 2010 de sprijinul Alexandrion Grup România.

Gyuri Eperjessy, Director Comercial al Alexandrion Grup România a declarat : „În 2010, am avut un parteneriat de succes, Giri terminând pe locul 3 în clasamentul general; acesta este unul din motivele pentru care am dorit să ne prelungim colaborarea. Compania noastră a susţinut întotdeauna performanţa în orice domeniu – dar mai ales în cel sportiv. Vom continua să mergem pe această cale. Giri este un sportiv valoros şi sperăm ca şi anul acesta să ocupe un loc pe podium. Suntem alături de el şi îi urăm mult succes!

Dan Gîrtofan, Pilot : “Prelungirea contractului cu Alexandrion Grup România ne bucură foarte mult, mai ales că ne asigură stabilitatea cel puţin pentru următorii 2 ani, lucru deosebit de important pentru noi ca şi sportivi. Având alături un asemenea partener ne va permite în continuare să ne concentrăm exclusiv pe randament şi performanţă în etape. Începe un sezon în care sperăm să fim mai buni decât anul trecut pentru a onora încrederea şi susţinerea sponsorului nostru, Alexandrion. Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile. Faptul că prima etapă se desfăşoară acasă este un semn de bun augur. Vom oferi tot ce avem mai bun pe durata întregului campionat, demonstrând încă o dată că suntem o echipă campioană.”

Campionatul de Raliuri al României Dunlop 2011 va lua startul pe 8 Aprilie 2011 la Braşov.  Campionatul are 9 etape desfăşurate în toată ţara.

 

 

Intrebari&Raspunsuri cu : Alex Mirea

Motorsportnews.ro: Pentru ca d-abia s-a terminat  perioada “bilanturilor”  cum a decurs sezonul 2010 pentru tine ?

Alex Mirea: Dupa un sezon de VTM 99% complet in 2009 unde am obtinut maximul posibil, 2010 cred ca putea fi la fel daca luam deciziile corecte de la inceput iar pentru asta aveam nevoie de sprijin financiar . . .In 2010 am pornit mai tarziu, fara o strategie clara. Mai mult dintr-o joaca, ne-am hotarat cu o saptamana inainte de etapa a II a, Raliul Argesului, insa dupa scurt timp ne-am dat seama ca am gresit masina, folosind un Renault Clio Cup, o masina pregatita pentru circuit/ VTM.

Apoi, evident “drogul” si-a facut efectul pana la urmatorul raliu si ne-am inscris la Cupa DACIA, cand am inceput sa punctam practic din a III a etapa. In continuare, fara o strategie clara.

Mai departe totul a mers bine, cu doze echilibrate de  noroc, greseli, ghinioane, bucurii. Per total eu consider ca a fost un an mai mult decat bun. Desi nu a fost complet, e primul an in care am mers sapte etape consecutive pe parcursul carora am incercat sa transformam totul in cunostinte, am incercat diverse tipuri de dictare, abordari diferite atat psihic cat si din punct de vederea al stilului de pilotaj. Abia la finalul sezonului ne-am dat seama cat de mult ne-a costat acea “joaca” de la inceput, avand in vedere cat de stransa a fost lupta de la Cupa DACIA.

Motorsportnews.ro: Ce parere ai despre motorsportul romanesc in ansamblu? A crescut numarul de practicanti, este mediatizat mai mult? Ce puncte forte sau slabe are acesta si cum pot fi acestea imbunatatite sau eliminate ?

Alex Mirea: Mi-am pus si eu o parte din intrebarile astea cu ceva timp in urma si concluzia mea e ca nu avem cultura de motorsport si nici nu cred ca vom avea prea curand. Pana la urma e simplu si logic, canalele media pentru a castiga bani, ofera consumatorilor ceea ce se cere iar daca la noi se cer manele, ”folbal”, sex, moarte, e normal ca orice post de televiziune/ revista/ portal sa nu se complice inutil. Nu?

Legat de crestere, cred ca singura crestere este la capitolul performanta unde un mare plus l-au adus pilotii straini si participarile (putine din pacate) in raliuri internationale ale pilotilor romani, fiind practic singura cale prin a lua pulsul sau a compara nivelul nostru cu ceea ce se-ntampla in alte tari.

Din punct de vedere al mediatizarii, nu am nici un dubiu, cu exceptia Raliului Argesului si Raliul Sibiului n-am vazut nimic deosebit fata de alti ani. Puncte forte cred ca avem datorita oamenilor pasionati si devotati acestui sport insa marele minus e ca ne punem piedici unii altora, pentru ca nu gandim constructiv, toti cei cu care am avut contact in acest domeniu au incercat din rasputeri sa castige cat mai mult de pe urma unor oameni pasionati. In mare cred ca aceasta gandire ne tine foarte mult pe loc.

Ca si imbunatatiri, cred ca singura varianta este sa se investeasca in tineri. Cand spun sa se investeasca, nu ma refer la sute de mii de euro cheltuiti pe cursuri/ masini etc., e clar ca asta este imposibil in acest moment, dar macar sa arate cineva ca ii pasa prin anularea taxelor de inscriere pentru juniori, cazare sau macar 50%, un echipament, o manusa, un curs, ORICEEE.

Motorsportnews.ro: De unde provine pasiunea pentru sporturile auto, cum a decurs debutul tau  si unde crezi ca te vei afla peste ani de zile ?

Alex Mirea: M-am tot gandit la acest aspect si cred ca am preluat pasiunea pentru masini de la tatal meu care era doar pasionat si atat, nu avea/ are nici o legatura cu motorsportul. Din pacate nimeni din preajma mea sau din familia mea nu a avut nici o legatura cu acest sport si de aici au venit si cele mai multe piedici in ceea ce priveste ”cariera” mea din motorsport.

Am condus din bratele tatalui mei inca de la 4-5 ani si prima data singur  la 9 ani. Din acea zi, am numarat fiecare zi (spre disperarea familiei) pana in ziua in care am facut 18 ani si am putut sa-mi iau permisul de conducere. Am inceput ca orice tanar pasionat de fiare/ curse prin curse de strada sau ”liniute” prin oras sau la marginea lui, printre masini sau oameni. Din fericire sunt unul dintre cei care au avut sansa sa poata scrie acum despre lucrurile astea probabil si datorita faptului ca mi-am dorit si am reusit sa fac pasul urmator, cursele organizate (circuit, VTM, rally).

De multe ori trec prin oras pe anumite strazi cu 60-70 Km/h in timp ce ma gandesc, avand un gol in stomac, cum in urma cu 3-4 ani treceam cu 180-200 printre masini si credeam ca nimic nu mi se poate intampla. Desi a trecut foarte putin timp, cand ma gandesc la acele zile, la ”liniute”, sincer ma bufneste rasul insa abia dupa ce-mi dau seama ca sunt intreg (fizic), psihic e clar ca nu 🙂 :).

La curse, am debutat in 2008 in Cupa DACIA, dupa multi ani de chin si incercari esuate. Am debutat alaturi de Adrian Grigore la Brasov unde datorita lipsei de experienta (in primul rand psihica) am lovit un parapet si am abandonat  cu 500 m inainte de finishul ultimei probe. Dupa atata chin, acel declin, a fost cel mai dezamagitor moment din viata mea. Tot timpul a fost si este o presiune in plus faptul ca nu am sustinere celor de acasa, ba chiar din contra. Legat de viitor, nu stiu unde ma voi afla insa imi doresc sa am sansa de a pleca din tara.

Motorsportnews.ro: Avand in vedere faptul ca acest sport necesita resurse financiare importante iar posibilitatile actuale in Romania nu sunt asa de mari incat sa faci o profesie din asta, spune-ne cateva lucruri despre activitatile tale zilnice. Care este profesia, locul de munca/afacerea unde iti desfasori activitatea, in ce consta, asemanari cu motorsportul, etc.?

Alex Mirea: De la optsprezece ani, din 2004, lucrez in domeniul asigurarilor. In 2008 an reusit sa intrunesc conditiile necesare de a deveni broker de asigurari, astfel in acest moment conduc DINMAR BROKER DE ASIGURARE. Intermediez toate tipurile de asigurari cu 13 societati de asigurari din Romania precum Generali, Groupama, Asirom, BCR Asigurari, etc.

Din pacate datorita lipsei sponsorilor, niciodata nu ne-am permis (cum ar fi normal) o echipa, un manager care sa se ocupe de tot ce este necesar, lasandu-ne noua celor din masina de curse doar task-ul de a pilota. Sunt convins ca acesta este un maaaare minus la majoritatea participantilor din campionatul nostru. Eu de exemplu inainte de raliu sunt nevoit sa ma ocupt de tot: inscriere, cazare, revizie, piese, transport, du masina, ia masina, etc., lucruri care mananca al naibii de mult timp, timp in care evident lipsesc de la locul de munca, motiv pentru care pe langa banii cheltuiti in mod direct, apar si cheltuieli indirecte datorita timpului pierdut cu astfel de sarcini.

Motorsportnews.ro: Ce masina utilizezi in afara probelor speciale si de ce ai ales-o ? Cum este sa revii la ea dupa weekend-urile pline de adrenalina ? Daca ai avea un buget nelimitat ce masina (de strada sau de concurs)  ti-ai cumpara si de ce ?

Alex Mirea: Un Subaru WRX STi GDB de aproximativ 300 CP si un Logan 1.5 dCi de 100 CP. Am ales Subaru pentru ca sunt fan Subaru, e ceva deosebit fata de orice alta masina de aceeasi clasa  si pentru ca in acest moment pentru mine este exact tipul de masina care ma satisface. Revenirea la masina de strada de 300 CP dupa o etapa de raliu in Cupa DACIA este normala pentru ca utilizarile sunt diferite ( din pacate 🙂 ).

Daca as avea un buget nelimitat nu m-as opri la o masina de curse anume, mi-as lua mai multe, incepand cu cele care au facut istorie pana la ultimile modele insa inainte de generatiile noi pline de electronica. Oricum, prima ar fi exact masina cu care a castigat in 2005 Petter Solberg Camptionatul Mondial de Raliuri, Subaru Impreza WRX STi WRC iar a doua cred ca o japoneza de circuit Supra, Integra sau o Honda S2000 Amuse.

Ca si masina de strada, Subaru este masina care ma multumeste din toate punctele de vedere. Chiar nu am nevoie de mai mult decat mi se ofera. Insa probabil ca in momentul in care ai un buget nelimitat, vezi lucrurile diferit si lista ar fi cam asa: Integra NSX Type R, Civic Type R EP 3, Honda S2000, Ferrari ENZO, Subaru Impreza WRX STI 22B, Ford Mustang GT500 Elenanor ’64, pfff…ajunge acest exercitiu de imaginatie 🙂

Motorsportnews.ro: Ce parere au prietenii si familia despre sportul cu motor pe care-l practici ? Te sustin sau  le e teama de eventuale accidente ? Ce se intampla cand esti nevoit sa “vii cu bani de acasa” ?

Alex Mirea: Neavand cunostinte, nu-si dau seama ca simplul drum de le Bucuresti la Ploiesti e mult mai riscant decat un raliu. Evident, le e teama de accidente. Daca la inceput securitatea a fost motivul principal pentru care cei de acasa se opuneau ideii de a participa la curse, dupa accidentul de la Hunedoara, care cred eu ca m-a pus cu picioarele pe pamant, nici macar n-am zgariat masinile in 2 ani de curse lucru care a aduse ceva liniste acasa insa acum problema e de ordin financiar si e ceva fondat.

Motorsportnews.ro: Excluzandu-te pe tine, pe cine ai nominaliza ca “ Pilotul anului 2010” in Campionatul National de Raliuri al Romaniei si de ce?

Alex Mirea: Oscilez intre Vali Porcisteanu si Vlad Cosma.

Motorsportnews.ro: Ce raliu ai alege ca fiind “Raliul Anului 2010” si de ce?

Alex Mirea: Fara sa ma gandesc, Raliul Tara Barsei pentru ca l-am castigat si pentru tot ce simti cand castigi un raliu cu truda. Ne propusesem sa fie ultimul nostru raliu in 2010, insa acea victorie ne-a injectat o doza de euforie (drog) pentru mult timp.

Motorsportnews.ro: Vorbind despre fani, ce parere ai despre cei din Romania? Daca ai fi spectator la care dintre raliuri ti-ar fi placut sa mergi si din ce motive? De ce crezi ca numarul fanilor sporturilor cu motor este mult mai mic fata de alte sporturi din tara, lipsa informatiilor sau lipsa interesului pentru motorsport in general? Cum crezi ca se pot aduce mai multi fani pe marginea probelor speciale?

Alex Mirea: Evident am fost si voi mai fi spectator la curse si cred ca in momentul de fata NIMENI atunci cand organizeaza o etapa de raliu, nu pune pe prim plan spectatorii. Asta cred ca este unul dintre motivele pentru care fanii vin in numar mic pe probe. Al doilea si poate cel mai important motiv este lipsa de cultura/ istorie pentru acest domeniu.

Cu siguranta se pot aduce mai multi fani insa nu e deloc usor. Este ca si cum m-ai pune sa-mi cumpar o pereche de cizme desi mie imi plac adidasii! Este greu si imposibil atat timp cat toti cei carora ar trebui sa le pese, nu s-ar mai gandi doar la bani.

Motorsportnews.ro: Care este cea mai memorabila cursa a ta de-a lungul timpului? Dar cea mai hazlie  intamplare de-a lungul anilor de la vreo etapa ?

Alex Mirea: Cea mai memorabila, a fost mai exact ultima proba din Raliul Tara Barsei pe care inca nu-mi imaginez cum am mers.

Cea mai hazlie, la Resita in 2008 cand in drum spre PS4 navigatorul meu si-a dat seama ca a uitat caietul cu dictarea acelei probe acasa, s-a apucat sa copieze de la Florin Dorca insa mie nu mi-a spus ca n-a apucat sa scrie tot si m-am trezit intr-un moment cheie al probei cu el mut 🙂 🙂

Motorsportnews.ro: Daca ai avea posibilitatea, ca in jocurile pe calculator, sa dai restart care ar fi proba speciala pe care ai alege-o si de ce? Care proba speciala din raliurile din toata lumea iti place cel mai mult? De ce? 

Alex Mirea: Tara Barsei: Sacele – Azuga, o proba foarte rapida de macadam pe care am castigat raliul in 2010 la Cupa DACIA. Din pacate nu am fost spectator pe nici o proba afara, iar de la TV e altceva. De la noi as nominaliza 3: Targu Mures – proba lunga (asfalt), Sacele – Azuga (macadam), Babarunca (asfalt).

Motorsportnews.ro: Daca nu ai fi participat in cadrul competitiilor auto de la noi care ar fi fost hobby-ul spre care crezi ca ti-ai fi indreptat atentia in aceasi masura ? Ce pasiuni in afara de motorsport mai ai?

Alex Mirea: M-am tot gandit la acest aspect, sa-mi placa un hobby in aceiasi masura sau pe aproape, nu exista. Ca si pasiuni: pescuit, downhill, fotografie, muntele si tot ce mai tine de masini.

Motorsportnews.ro: Ce iti propui in viitor sa faci vizavi de cariera personala ? Dar cea sportiva?

Alex Mirea: Avand in vedere ca mai e putin pana la inceputul campionatului si nu am nici o certitudine ca voi lua startul, despre ce cariera sportiva vorbim 🙂 ?

Motorsportnews.ro: Ce ti-ai propus pentru 2011 ? Vei fi prezent la debutul campionatului  ? Cum crezi ca va arata acest sezon ?

Alex Mirea: Desi GREU, incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu am nicio sansa de a mai participa, insa tot timpul mai apar niste scantei care incearca sa aprinda focul…momentan e stins. Daca se aprinde cumva, mai sus de DACIA oricum nu putem tinti.

Motorsportnews.ro : In final ai cuvantul

Alex Mirea : Le urez tuturor participantilor un 2011 plin de rezultate bune.

10 intrebari/raspunsuri rapide :

Mancarea favorita: nu am

Bautura favorita: Dr. Pepper

Genul de muzica/interpretul favorit: desi nu sunt meloman, imi plac toate genurile

Filmul Favorit: Cast Away

Anotimpul favorit: Toate

Hobby-uri: muntele, fotografia, downhill, artele martiale

Pilotul favorit: Ari Vatanen, Juha Kankkunen

Asfalt/Macadam: Macadam

FWD/RWD/AWD: AWD

Sponsori : RCAperoti.ro

Invingatorul Cupei Dacia 2011 va castiga un automobil Logan

Organizatorii Cupei Dacia Logan din 2011 si-au propus se pare sa faca din aceasta cupa monomarca un element de referinta al Campionatului National de Raliuri. Astfel, echipajul care se va impune in clasamentul general la finalul Cupei Dacia Logan, va primi drept premiu un automobil Dacia Logan oferit de sponsorii Dacia si Klar, modelul exact urmand sa fie precizat la o data ulterioara.

De mentionat ar mai fi faptul ca si in acest an, Cupa Dacia Logan include toate etapele Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011 si este organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv ( FRAS ).  Conform “bursei zvonurilor” se pare ca de-a lungul intregului sezon vor lua startul peste 25 de echipaje care vor evolua pe automobile Dacia Logan. Organizatorii au elaborat si publicat regulamentele pentru sezonul 2011, documente pe care le puteti descarca de mai jos.

 

Descarca :

Regulament Sportiv

Regulament Tehnic

Design obligatoriu automobil

Design echipament

 

sursa : Fras.ro

Modificarile si noile clase din Campionatul National de Raliuri

Cu 30 de zile inaintea startului noului sezon al Campionatului National de Raliuri a fost publicat noul Regulament ce contine o serie de noutati si modificari fata de cel din 2010. Cea mai importanta noutate o reprezinta restructurarea incadrarii automobilelor admise pe clase si renuntarea treptata a incadrarii pe grupe, masura adoptata in februarie 2011 de catre FIA.

Asadar, noile clase sunt:

Clase FIA 2011

Clasa 1 Cuprinde automobilele S2000-Rally echipate cu motor 1.6 turbo.

Clasa 2 Cuprinde automobilele S2000-Rally echipate cu  motor 2.0 atmosferic si grupa R4. Exemplu: Peugeot 207 S2000, Skoda Fabia S2000

Clasa 3 Cuprinde automobilele incluse in fosta grupa N clasa 4 (cilindree mai mare de 2000 cmc). Exemplu: Subaru Impreza WRX STi, Mitsubishi Lancer

Clasa 4 Cuprinde automobilele RGT, insa, deocamdata, nu exista nici un model omologat la aceasta clasa

Clasa 5 Cuprinde fosta grupa A clasa 7 (de la 1600 cmc la 2000 cmc), Super 1600, R2C, R3C, R3T (turbo, pana la 1600 cmc valoarea nominala), R3D (diesel, pana la 2000 cmc valoarea nominala). Exemplu: Renault Clio R3, Honda Civic Type-R, Peugeot 206, Renault Megane

Clasa 6 Cuprinde fosta grupa A clasa 6 (de la 1400 cmc la 1600 cmc), R2B, varianta kit-car a automobilelor de A6. Exemplu: Citroen C2R2, Citroen C2R2 Max

Clasa 7 Cuprinde fosta grupa A clasa 5 (pana la 1400 cmc) si varianta kit-car a automobilelor de A5.

Clasa 8 Cuprinde fosta grupa N clasa 3 (de la 1600 cmc la 2000 cmc)

Clasa 9 Cuprinde fosta grupa N clasa 2 (de la 1400 cmc la 1600 cmc), R1B. Ex: Dacia Logan, Citroen Saxo, Ford Fiesta, VW Polo

Clasa 10 Cuprinde fosta grupa N clasa 1 (pana la 1400 cmc), R1A. In aceasta clasa nu exista momentan nici un model omologat.

Clase nationale

Clasa 11 Cuprinde fosta grupa H clasa 4 (peste 2000 cmc). Exemplu: Toyota Celica, Subaru Impreza 22B. Automobilele incadrate la aceasta clasa vor fi echipate cu restrictor de 34 mm.

Clasa 12 Cuprinde fosta grupa H clasa 3 (de la 1600 cmc la 2000 cmc)

Clasa 13 Cuprinde fosta grupa H clasa 2 (de la 1400 cmc la 1600 cmc)

Clasa 14 Cuprinde fosta grupa H clasa 1 (pana la 1400 cmc)

Clasa 15 Cuprinde fosta grupa I (peste 2000 cmc)

Clasa 16 Cuprinde fosta grupa I (intre 1600 – 2000 cmc)

Clasa 17 Cuprinde fosta grupa I (intre 1300 – 1600 cmc)

Clasa 18 Cuprinde fosta grupa I (pana la 1300 cmc)

Clasa 19 Cuprinde fosta grupa K. Aceasta clasa va fi valabila doar in sezonul 2011.

Clasele 11-14 (fosta grupa H) reprezinta automobilele cu omologare expirata sau fara omologare FIA. Clasele 15-18 (fosta grupa I) reprezinta automobilele istorice de competitie care sunt conforme cu anexa K-FIA, pana la perioada I (31.12.1981) cu exceptia monoposturilor sau prototipurilor, sunt conforme cu fisa de omologare FIA din perioada de valabilitate a omologarii si sunt in acord cu Anexa J-FIA.

In sezonul 2011 aceste automobile vor fi admise doar la etape de asfalt ale Campionatului National de Raliuri, in limitele regulamentului particular al fiecarei etape. In cadrul clasei 19 vor fi admise automobilele care au omologare valabila, dar nu intrunesc conditiile impuse grupelor N/A, iar cele cu motoare supraalimentate a caror cilindree echivalenta depaseste 2000 cmc vor fi echipate cu restrictor de 34 cmc.

Infiintata in 2010, grupa K va inceta sa existe incepand cu sezonul 2012, automobilelor cu omologare valabila nefiindu-le permisa inscrierea la grupa H. Automobilele diesel cu 2 roti motrice cu o cilindree mai mica de 2000 cmc vor fi acceptate in grupele A si N dupa capacitatea nominala. Cat despre automobilele care au iesit din omologare dar raman conforme cu un anumit stadiu certificat de fisa de omologare si corespund din punctul de vedere al normelor de securitate actuale (ex: Citroen Saxo) pot fi asimilate si pot participa in cadrul CNR la clasa in care se incadrau inaintea expirarii omologarii, in baza unei cereri adresate Comisiei Tehnice a FRAS, comisie ce poate acorda prelungirea omologarii pentru grupele N si A, excluse fiind automobilele gen A8, WRC, Kit Car etc.

Clasamentul 2 Roti Motrice va fi rezervat automobilelor din toate clasele mentionale mai sus, mai putin celor din 15-18 (grupa I).

Printre celelalte noutati putem observa marirea procentajului minim al probelor speciale la 25% si introducerea recomandarii ca proba superspeciala sa fie organizata vineri seara. In cazul in care raliul incepe vineri la pranz, se recomanda o neutralizare inainte de SuperSpeciala, astfel incat spectatorii aflati pe probele speciale sa aiba timp sa ajunga la SS.

Audio Class Team prezinta Ursuletul turbo

Principala activitate a baietilor de la Audio Class din Piatra Neamt nu este nici pe departe pregatirea de masini pentru competitii, insa atunci cand pasiunea si dorinta intervin in viata oamenilor nimic nu ii poate opri din ceea ce si-au propus. La fel s-a intamplat si in cazul lui Catalin Trifan, care ajutat de colegii sai de la Audio Class s-au pus pe treaba si au pregatit de la zero un BMW E30 – “Ursulet” care sa ia startul in Campionatul National de Drift. Ce a iesit dupa 5 luni de munca si cu ce ganduri pleaca la drum in noul sezon Catalin Trifan puteti descoperi si voi in interviul care urmeaza.  

Motorsportnews.ro: Cand a fost primul tau contact cu driftul si cum te-ai hotarat sa participi in campionatul national de drift?

Catalin Trifan: Cred ca de cand am avut prima masina, un Ford Taunus din ’79, acum vreo 14 ani, eram innebunit sa invart masina. De dat de-a latu’ nici nu incape vorba, cu 70hp, abia daca rupeam aderenta pe sosea umeda. Dar in adevaratul sens al cuvantului primul contact a fost acum 2 ani, de cand a luat amploare fenomenul. Hotararea in a participa, am facut-o in mare parte datorita sprijinului acordat de colegii mei de la Audio Class, care m-au ajutat sa construiesc prima masina, cu care am reusit sa particip la ultima etapa din 2010 de la Suceava.

Motorsportnews.ro: Cum ai ales masina de drift, ce modificari a suferit si cat ati muncit la ea?

Catalin Trifan: Tinand cont ca nu sunt o persoana cu posibilitati financiare elevate, m-am rezumat la un BMW E30, practic o caroserie in stare exceptionala, pe care am adaugat elementele necesare completarii proiectului. Modificarile majore au fost la motor, un 2.7, pe care s-au adaugat un turbocompresor si o electronica standalone, aducand teoretic motorul la o putere de cca 300hp de la cei 190hp stoc. S-a facut un rollcage, construit dupa schita unui rollcage omologat in 8 puncte. Suspensia de baza a fost un TaTechnix, care a fost modificata (intarita) pentru a face fata solicitarilor, bucsi de poliuretan aproape peste  tot, un kit WideBody, facut integral din tabla, inafara de spoilerele fata/spate. Decizia de a construi un BodyKit din metal si nu din fibra, a pornit de la constatarea ca E30-ul are spatele foarte usor, si implicit foarte dezechilibrat ca centru de echilibru, iar prin adaugarea surplusului de greutate pe spate, am sperat ca voi reusi sa echilibrez mult mai bine masina, chiar daca am castigat destul de mult in greutate. Instalatia electrica refacuta de la zero, pastrand functiile elementare, faruri, stergatoare, stopuri, gestiunea motorului, etc., am marit ecartamentul spate cu 12cm, prin folosirea unor distantiere (solutie nu prea ortodoxa), frana de mana hidraulica. In proportie de 90% din tot ce inseamna constructie/modificari sunt facute de noi. Durata proiectului s-a intins pe o perioada de 5 luni.

Motorsportnews.ro: Pe viitor te gandesti sa continui in acest sport? Te vei orienta si spre competii externe anul viitor de exemplu KOE drift unde in acest an vor fi prezenti multi piloti romani?

Catalin Trifan: Atat timp cat va exista pasiune si bineinteles situatia financiara voi continua. Deocamdata este nevoie de foarte mult antrenament, nu prea a fost timp de antrenamente, dar sper ca competitiile sa isi puna amprenta pe evolutia mea din viitor, acolo este adevaratul antrenament. Daca performantele mele imi vor da credit sa inaintez catre competitii de anvergura mai mare, ca KOE, voi fi onorat sa particip.

Motorsportnews.ro: Care este profesia si locul de munca unde iti desfasori activitatea, in ce consta, asemanari cu motorsportul?

Catalin Trifan: Profesia de baza este de mecanic auto, numai ca nu desfasor acest tip de activitate in mod regulat la locul de munca, firma noastra Audio Class SRL se ocupa cu alte activitati, tangente domeniului auto, si implicit motorsportului.

Motorsportnews.ro: Ce parere ai despre fenomenul de drift de la noi din tara, cum ti se pare publicul, este interesat de aceasta competitie?

Catalin Trifan: Acest sport este in continua crestere in tara noastra, acest lucru il denota si numarul aproape dublu de concurenti inscrisi la aceasta prima etapa. Este un sport spectaculos, care iti creste nivelul de adrenalina la maxim, iar posibilitatea ca publicul sa poata simti acest fior intr-o sesiune de taxi-drift este un element cheie in acapararea interesului pentru acest sport.

Motorsportnews.ro: Daca ai fi dispus de un buget nelimitat ce masina de drift ai fi ales cu care sa participi in CND?

Catalin Trifan: WOW! Grea intrebare, multe masini, multe optiuni, si chiar daca sunt fan American Muscle Car, cred ca masina in care as fi investit in cazul unui buget nelimitat ar fi fost un Nissan 200SX S13, motor probabil un 6 cilindri, Nissan sau Toyota.

Motorsportnews.ro: Urmaresti si alt gen de competitii de motorsport si ai vreun pilot pe care il admiri de la noi din tara din raliu sau viteza in coasta?

Catalin Trifan: Singurul mod de a urmari competitii de motorsport ar fi la TV, in cazul meu aceasta este o problema, pentru ca nu ma uit la TV aproape deloc, si am pierdut sirul evenimentelor in Rally si Viteza de Coasta de pe timpul cand Titi Aur era campion cu Toyota Celica.

Motorsportnews.ro: In final ai cuvantul

Catalin Trifan: Ii asteptam pe toti pasionatii driftului sa fie alaturi de noi la Iasi la prima etapa a Campionatului de Drift din Romania.

[nggallery id=133]