Category Archives: Uncharted News

Porsche 919 Hybrid a fost prezentat oficial la Geneva International Motor Show

Salonul auto de la Geneva reprezinta momentul in care foarte multi constructori isi prezinta modelele dedicate competitilor de motorsport de pe intreg mapamondul. Dupa ce modelul 919 Hybrid a fost fotografiat doar cu grafica de “camuflaj” a venit momentul ca detinatorul recordului de victorii in celebra cursa Le Mans 24H sa isi prezinte oficial grafica sezonului 2014. 

919 Hybrid

Matthias Müller, presedintele Porsche AG, declara: “In 2014 nu cea mai rapida masina va castiga WEC sau Le Mans 24H ci masina care reuseste sa parcurga cea mai mare distanta cu o anumita cantitate de energie. Aceasta este provocarea pe care constructorii trebuie sa o castige in prezent. Pentru Porsche, 919 hybrid este cea mai complexa masina pe care a construit-o.

 

Motorul cu ardere care echipeaza 919 Hybrid este un 2.0 litri cu patru cilindri dispusi in V si este supraalimentat cu o singura turbina. El dezvolta aproximativ 500 cp si ajunge la o turatie maxima de 9000 RPM.

 

Cele doua modele vor fi pilotate de Romain Dumas (France), Neel Jani (Switzerland) and Marc Lieb (Germany) echipajul Porsche 919 Hybrid cu numarul 14 si echipajul cu numarul 20 format din Timo Bernhard (Germany), Brendon Hartley (New Zealand) si Mark Webber (Australia).  

Predeal Snowmobile 1 Winter Cup anulat din cauza lipsei zapezii

Desi precipitatiile cazute la sfarsitul lunii ianuarie au dat sperante organizatorilor ca Predeal Snowmobile 1 Winter Cup se va putea organiza fara probleme in weekend-ul 7-9 martie, lipsa zapezii ii determina pe cei de la clubul Dual Racing – alaturi de echipa lor de sprijin din cadrul Primariei Predeal sa anuleze competitia. “Speram ca anul viitor vremea sa ne ajute mai mult si sa ne intalnim pe snowmobile, in conditii de iarna autentica”, spune Ciprian Popescu, presedintele clubului Dual Racing, un pasionat al acestui sport.

 snowmobile predeal

Organizatorii au facut tot posibilul pentru ca acest concurs sa aibe loc. Traseele au fost stabilite, la fel ca si logistica din Predeal, acolo unde mai multe zeci de sportivi din toata Europa trebuiau sa isi dea intalnire pentru o aventura in Muntii Baiului. Programata intial in miezul iernii, intre 25-27 ianuarie, cursa a fost mutata la inceputul lunii martie, tocmai in speranta ca iarna isi va intra in drepturi, de regula, la munte, zapada pastrandu-se in conditii bune si in aceasta luna. “Chiar daca a nins la sfarsitul lunii ianuarie, atunci cand competitia era initial programata, aceasta tot nu s-ar fi putut desfasura, sportivii riscand sa isi distruga snowmobilele pe zapada fara baza. Decizia de a o muta Predeal Snowmobile 1 Winter Cup la inceputul lui martie a fost inspirata, inca o serie de ninsori ar fi fost perfecta, dar din pacate acest lucru nu mai este prognozat pentru urmatoarele zece zile”, spune Ciprian Popescu.

Noutatile WEC pentru 2014

AUTO - WEC 6 HOURS OF SAN PAULO 2013

1. Trofeul pentru LMP1-L

Din acest sezon se va mai acorda inca un trofeu pentru pilotii echipelor private din clasa LMP1.

 

2. Un nou sistem de punctaj

Daca o cursa este suspendata de catre directorul de cursa si nu se poate relua, niciun punct nu va fi acordat pilotilor in cazul in care liderul nu a parcurs mai putin de doua tururi; echipele vor primi jumatate din puncte daca liderul a parcurs mai mult de doua tururi, dar mai putin de 75% din durata cursei.

 

Noutatea pentru 2014: Un minim de doua tururi trebuie sa fie completat de catre lider in afara celor cu masina de siguranta pe circuit, pentru ca punctele sa fie acordate.

 

3. Pneurile

Categoria LMP2

Numarul maxim de seturi de pneuri a fost suplimentat, ajungand la 3 seturi pentru sesiunile de antrenamente si warm-up si 4 pentru calificari si cursa. Doua pneuri aditionale pot fi folosite oricand pe durata weekendului.

 

Categoriile LMGTE Pro si LMGTE Am

4 seturi + inca 2 pneuri aditionale pentru sesiunile de antrenamente si warm-up.

 

4. Componenta echipajelor

Pentru categoria LMGTE Am echipajele de 2 sau 3 pilori trebuie contina un pilot cu licenta Bronze si inca unul cu licenta Bronze sau Silver. Regulamentul in 2013 specifica minim un pilot din echipaj sa aiba licenta Gold.

Pentru echipajele formate din 2 piloti, un pilot trebuie sa aiba licenta Bronze, iar al doilea Bronze sau Silver. In echipajele din 3 piloti, cel de-al treilea pilot poate sa aiba licenta din orice categorie.

Motorul de 1.5 l EcoBoost de la Craiova va echipa noul Ford Focus

Noul Ford Focus duce la un nou nivel cel mai bine vândut model la nivel mondial, datorită unui design exterior mai emoționant și mai îndrăzneț, unui interior intuitiv, conceput cu măiestrie, unei suite de noi tehnologii ce sporesc confortul și unor îmbunătățiri majore ale consumului.

 NewFordFocus_5Door_01

Făcându-și debutul astăzi la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile din Barcelona și lansat săptămâna viitoare la Salonul Internațional de la Geneva, caracterul sportiv și atractivitatea noului Focus sunt puse în valoare de o grilă orizontală remarcabilă, de un interior de tip carlingă și de padelele pentru schimbarea vitezelor. Noul Focus, care va fi disponibil comercial începând cu a doua jumătate a anului 2014, marchează de asemenea debutul european al SYNC 2, sistemul avansat de infotainment al Ford, precum și al noului motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri și al motoarelor diesel TDCi.

 

Nu eram mulțumiți cu locul 1; am vrut să uimim oamenii cu o extraordinară versiune nouă a lui Focus,” a declarat Stephen Odell, președinte Ford of Europe, Middle East and Africa. „Noul Focus îmbină un design modern, tehnologia avansată și un consum de top cu ADN-ul distractiv-de-condus pentru care Focus este pe bună dreptate aclamat”.

 NewFordFocus_5Door_04

Ford a lansat prima generație Focus în 1998 și de atunci au fost vândute peste 12 milioane de unități în toată lumea, inclusiv 6,9 milioane de unități în Europa. Actuala generație Focus a fost confirmată luna trecută ca fiind cel mai bine vândut model din lume conform analizei efectuate de Ford asupra datelor cu privire la înmatriculări furnizate de Polk pentru primele nouă luni ale anului 2013. Ford estimează că vânzările Focus la nivel mondial au atins 1,1 milioane de unități în 2013, incluzând peste 300.000 de unități în China, ceea ce înseamnă că este cel mai bine vândut automobil de pe piața de mașini noi cu cea mai rapidă creștere din lume.

 

Design sofisticat

Ford a creat un Focus mai sofisticat și mai avansat printr-o redesenare care reflectă limbajul global de design One Ford, prezent și la noul Mondeo și noua Fiesta.

 

Disponibil în două noi culori exterioare, Deep Impact Blue și Glace Blue, noul Focus are o postură mai lată și mai joasă, cu un nou design pentru capotă, partea frontală și grilă. Capota este sculptată într-o formă dinamică de la montantul față la colțurile părții superioare a grilei trapezoidale inverse pentru a asigura un aspect puternic, mândru.

 

Farurile mai tăioase și mai subțiri și proiectoarele de ceață alungite și mai dreptunghiulare contribuie la o parte frontală mai îndrăzneață. Detaliile cromate subtile accentuează impresia de eleganță, în timp ce spatele mașinii este și el mai atractiv, datorită unei noi dispuneri a fasciei și hayonului, precum și lămpilor mai subțiri.

 

Viziunea noastră a fost de a conferi mai multă emoție designului lui Focus,” a declarat Martin Smith, director executiv de design, Ford of Europe. „Noul Focus este mai armonios și mai atletic, cu un limbaj al suprafețelor mai rafinat, oferind o promisiune certă cu privire la experiența de conducere ce urmează”.

 

La redesenarea interiorului noului Focus, Ford a acordat atenție feedbackului din partea clienților și a răspuns printr-o dispunere mai intuitivă, completată de un volan și o consolă centrală cu mai puține manete și butoane. Finisajul negru de satin și detaliile cromate contribuie la un aspect mai modern și mai curat și la funcții mai logice și mai intuitive.

 

Noul spațiu central de depozitare oferă mai mult spațiu, precum și o nouă cotieră integrată, glisantă. În noul spațiu ajustabil pot încăpea o varietate de sticle și pahare, având capacitatea de a stoca simultan o sticlă de apă de 1 litru și un pahar de 0,4 litri. Clienții noului Focus se vor bucura de asemenea de călătorii mai silențioase, datorită unei mochete și unor geamuri laterale mai groase, precum și unei izolații mai bune a compartimentului motor.

 

Am răspuns cererii clare din partea clienților pentru mai multă simplitate în interiorul mașinii, creând o conexiune vizuală mai clară între componentele cheie și reducând semnificativ numărul butoanelor din habitaclu”, a adăugat Smith.

 

Afișaj tactil cu SYNC 2

Noul Focus va fi primul vehicul de pe piața europeană dotat cu SYNC 2. Sistemul avansat de infotainment al Ford include un ecran tactil color de 8 inci, de înaltă rezoluție și control vocal avansat pentru un acces mai facil la funcțiile audio, navigare, aer condiționat și la telefoanele mobile compatibile.

 

Sistemul de navigare al SYNC 2 oferă de asemenea în premieră pe piața europeană un afișaj cu ecran divizat cu intersecții detaliate, nume de străzi rostite, intersecții de autostrăzi 3D și imagini ale unor puncte de reper, precum și ghidul MICHELIN și ghidul verde MICHELIN. SYNC 2 permite șoferilor să rostească destinații „dintr-o singură încercare” și să solicite sistemului să redea un anumit artist. Simpla apăsare a butonului de control vocal și rostirea enunțului „mi-e foame” vor duce la afișarea unei liste a restaurantelor din zonă, apoi fiind afișate indicații de navigare spre acestea.

 NewFordFocus_Wagon_02

Tehnologii avansate de condus

Noul Focus este primul model Ford care oferă Perpendicular Parking, o nouă tehnologie de parcare hands-free care ajută șoferii să parcheze perpendicular cu spatele paralel cu alte mașini.

 

Actuala generație Focus a introdus funcția de asistență la parcarea laterală Active Park Assist care, prin apăsarea unui buton, utilizează senzori ultrasonici pentru a localiza spații de parcare și pentru a ghida vehiculul în timp ce șoferul controlează accelerația și frâna. Adăugarea a doi noi senzori în partea din spate a noului Focus permite funcției Perpendicular Parking să opereze în mod similar.

 

Senzorii suplimentari permit de asemenea Ford să ofere în premieră în Europa tehnologii care ajută șoferii atunci când fac manevre de ieșire din spațiile de parcare:

 

  • Cross Traffic Alert avertizează șoferii care ies cu spatele dintr-un loc de parcare cu privire la vehiculele care vor trece în curând prin spatele lor. Utilizând un radar cu o rază de până la 40 de metri, sistemul va emite trei semnale de avertizare distincte dacă detectează apropierea unui vehicul.
  • Park-Out Assist asistă șoferii la ieșirea dintr-un spațiu de parcare paralelă. După ce șoferul a ales direcția spre dreapta sau spre stânga, sistemul operează volanul în timp ce șoferul controlează accelerația și frâna.

 

Ford a îmbunătățit de asemenea popularul său sistem de evitare a coliziunilor Active City Stop, care pre-activează frânele și, dacă șoferul tot nu reacționează, reduce cuplul motorului și franeaza automat pentru a ameliora impactul în urma coliziunii. Sistemul a fost îmbunătățit pentru a opera la viteze de până la 50 km/h, comparativ cu 30 km/h la actuala versiune.

 

Ford introduce de asemenea în Europa sistemul Autonomous Emergency Braking (frânare de urgență autonomă). Acesta funcționează într-un mod similar cu Active City Stop, dar cu o rază de detectare a vehiculelor mult mai mare pentru a asista șoferul la viteze mari, de exemplu pe autostradă, emițând avertismente și frânând, dacă este necesar.

 Autodesk VRED Professional 2014 SR1

Actuala tehnologie Adaptive Cruise Control permite șoferilor Focus să mențină o distanță prestabilită față de vehiculul din față, chiar și atunci când respectivul vehicul merge cu o viteză mai mică decât viteza de croazieră. Pentru momentele în care Adaptive Cruise Control nu este activ, Ford aduce în premieră în Europa noul sistem Distance Alert, care permite șoferilor să seteze o distanță preferată pe care ar vrea să o mențină față de vehiculul din față. În cazul în care șoferul se apropie, sistemul emite un avertisment în trei trepte pe afișajul de pe bord, verde, galben și roșu, înainte de a se auzi un avertisment sonor.

 

Noul Focus va fi de asemenea echipat în premieră cu tehnologia Ford MyKey. MyKey permite proprietarilor să programeze o cheie, de obicei destinată mai tinerilor șoferi, care restricționează viteza maximă, reduce volumul maxim al sistemului audio și îl poate dezactiva total dacă șoferul și pasagerii nu poartă centurile de siguranță. Sistemul poate împiedica șoferul să dezactiveze tehnologii de siguranță precum Electronic Stability Control și Active City Stop, care pot ajuta la diminuarea sau prevenirea coliziunilor la viteză mică.

 

Luminând drumul

Sistemul îmbunătățit Adaptive Front Lighting ajustează acum luminile noilor faruri Bi-Xenon HID pentru a se plia perfect pe configurația drumului. Sistemul evaluează lumina ambientală din jurul vehiculului, precum și obiectele de pe drum din fața automobilului și apoi ajustează unghiul și intensitatea luminii farului la una dintre cele șapte setări disponibile în funcție de viteza, unghiul de virare și distanța vehiculului față de obiectul din față.

 

La viteze mari, cum sunt cele de pe autostradă, farurile sunt ridicate pentru a proiecta o rază mai lungă și mai dreaptă obținând o mai bună vizibilitate, iar în localități, unde vitezele sunt mai mici și iluminatul stradal este mai puternic, raza se va dispersa în jos pentru a ilumina mai intens drumul din apropierea vehiculului. Atunci când mașina virează la viteze mici, sistemul va proiecta lumina spre partea laterală a drumului pentru a face bicicliștii și pietonii mai vizibili. . Sistemul ajută șoferii să vireze la viteze mai mari direcționând lumina mai adânc în curbă.

 

Noul Focus va continua să ofere dotări inovative introduse anterior pe care șoferii au ajuns să le aprecieze și să se bazeze, precum Door Edge Protector, care asigură împotriva unor avarieri accidentale scoțând un element rabatabil care acoperă muchiile portierei la o fracțiune de secundă după ce aceasta este deschisă.

 

Noul Focus oferă o mulțime de funcții și tehnologii noi și de ultimă generație, dar în același timp această generație a fost rafinată și simplificată”, a spus Sherif Marakby, director linie vehicule, Ford of Europe. „Redesenarea sofisticată a conferit lui Focus un stil modern, proaspăt și nou atât la interior, cât și la exterior, dar esența lui Focus este sentimentul distractiv-de-condus pe care îl ai atunci când ești în spatele volanului și nu am făcut compromisuri în această privință, chiar am îmbunătățit-o”.

 

Noul Focus duce mult-lăudatul ADN distractiv-de-condus la un nou nivel datorită manevrabilității și direcției îmbunătățite. Inginerii Ford au realizat o impresie de solid, reactiv și de conectare la drum crescând rigiditatea structurală în partea din față, revizuind geometria suspensiei, crescând rigiditatea laterală a bucșelor de suspensie „implicate în direcție”, reajustând amortizoarele și încorporând un nou program de stabilitate electronică. Direcția asistată electric a fost de asemenea reajustată pentru a-l face pe șofer să se simtă și mai conectat la drum.

 

Noi motoare eficiente din punct de vedere al consumului

Noul Focus oferă un consum semnificativ îmbunătățit la mai multe versiuni în comparație cu actualul model, datorită noilor opțiuni de grupuri motopropulsoare. Cel mai mult ameliorat model diesel va oferi o reducere de 19 procente a consumului de combustibil, în timp ce cel mai mult îmbunătățit model pe benzină va asigura o reducere de 17 procente a consumului.

 Foto 1.5 l EcoBoost

Noul Focus va fi primul model de pe piața europeană care va fi echipat cu noul motor eficient pe benzină EcoBoost de 1,5 litri (150 CP și 180 CP) și cu noul motor diesel TDCi de 1,5 litri (95 CP și 120 CP). Focus va continua să fie echipat cu motorul pe benzină EcoBoost de 1 litru (100 CP și 125 CP), care a fost cumpărat de o treime dintre clienții Focus anul trecut și a fost desemnat Motorul Internațional al Anului în 2012 și 2013. Va exista de asemenea o nouă versiune a motorului EcoBoost de 1 litru cu emisii de 99 g/km CO2, primul motor non-hibrid al unei mașini de familie de pe piața europeană cu emisii sub 100 g/km CO2.

 

Grupul motopropulsor cu transmisie automată PowerShift și motor diesel de 1,5 litri și 120 CP, care va fi introdus anul viitor, va oferi o ameliorare de 19 procente comparativ cu motorul echivalent echipat pe actualul Focus. Noul Focus echipat cu transmisie automată și cu premiatul motor EcoBoost de 1 litru, care va fi de asemenea lansat anul viitor, va oferi o ameliorare de 17 procente față de motorul echivalent pe care îl va înlocui. Un model TDCi diesel de 2 litri și 150 CP va fi cu 14 procente mai eficient decât în prezent în echiparea cu o cutie de viteze manuală (13 procente cu cutie de viteze automată).

 

Diesel sau pe benzină, noul Focus va oferi motoare care vor furniza o combinație atrăgătoare de motoare cu o eficiență semnificativ îmbunătățită și putere surprinzătoare, alături de opțiunea cu zero emisii asigurată de Focus Electric, versiunea noastră electrică”, a declarat Joe Bakaj, vicepreședinte, Product Development, Ford of Europe. „Noul motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri va beneficia în mod direct de tehnologiile introduse de motorul EcoBoost de 1 litru, inclusiv un nou design al chiulasei cu răcire îmbunătățită și o galerie de evacuare integrată pentru cele mai bune posibil performanțe și consum, precum și reducerea greutății și frecării componentelor interne și accesoriilor, asigurând un motor cu turație mai liberă, cu funcționare mai lină și mai economic”.

 

Noul Focus va fi dotat în premieră pentru un model Ford în Europa cu padele de schimbare a treptelor de viteză care vor permite șoferilor să controleze schimbările de trepte fără a-și lua mâna de pe volan. Padelele vor fi disponibile ca opțiune împreună cu toate transmisiile automate PowerShift, atât cele diesel, cât și cele pe benzină.

 

Pentru a satisface cererea în creștere pentru Focus, care este comercializat în mai mult de 140 de țări, Ford a crescut capacitatea de producție la nivel mondial, construind modelul în opt uzine de pe patru continente. Uzinele din Germania, SUA, Rusia, China, Thailanda, Vietnam, Taiwan și Argentina au o capacitate totală de producție de peste 1,5 milioane de vehicule Focus anual cu o cadență de două unități pe minut. În Europa, Ford construiește câte un nou Focus la fiecare 90 de secunde.

Adunarea Generală FRAS

Deoarece in data de 06.02.2014 s-a constatat ca nu poate fi intrunit cvorumul de 2/3 (art. 22.1 lit.C din Statut) adică de 77 de cluburi sportive cu drept de vot din cele 115, Consiliu Federal a hotărât anularea Adunării Generale din data de 08 februarie, în conformitate cu art. 22 aliniatul 1 litera „d” din Statutul FRAS: “Daca la inchiderea listelor se poate stabili cu certitudine imposibilitatea intrunirii cvorumului necesar unei sedinte de Adunare Generala, Consiliul Federal poate anula sedinta in preziua datei programate pentru desfasurare, pana la orele 17.00, declarand-o adunare generala neconstituita statutar. Anuntul se face prin publicare pe site-ul oficial al FRAS. Consiliul Federal dispune o noua convocare, in conditiile prezentului Statut.”. Totodata a hotărât reprogramarea Adunării Generale în data de 22 februarie a.c., în Bucuresti, la sediul MTS din str. Vasile Conta, nr.16, sector 2, în conformitate cu art. 23 din Statutul FRAS; „Adunarea generală ordinară se desfăşoară anual. În situaţia în care la prima intrunire nu se intruneste cvorumul de 2/3 (art. 22.1 lit. c), se convoaca o nouă Adunare generală ordinară în termen de 15 zile, care se va putea desfăşura şi va putea delibera valabil, indiferent de numărul persoanelor cu drept de reprezentare participante la sedinta”

logo fras ok

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv va avea loc sâmbătă, 22 februarie 2014, ora 11:00, la Ministerul Tineretului şi Sportului, sala “Nadia Comăneci”, str. Vasile Conta nr. 16, etajul 8, sector 2, Bucureşti.

 

ORDINEA DE ZI:

  1. Aprobarea afilierii definitive a unor cluburi sportive conform art. 22(3) din Statut. Informare excludere cluburi sportive pentru neachitarea pe doi ani consecutivi a cotizaţiei anuale de membru al F.R.A.S. conform art. 16(1) litera „c” din Statut.
  2. Raportul Consiliului Federal privind activitatea desfăşurată pe anul 2013.
  3. Raportul Comisiei de Cenzori pe anul 2013 – descărcarea de gestiune a Consiliului Federal.
  4. Aprobarea Normelor financiare pentru anul 2014.
  5. Aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2014.
  6. Diverse.

 

De asemenea se va propune micșorarea taxei media achitată de către piloții din cadrul CNRD de la 400 euro la 300 euro prin desființarea părții ce revine federației conform hotărârilor Adunării generale și ale Consiliului federal, conform Hotararii nr.2/06.02.2014

 

In aceasi Hotarare este mentionata inființarea unei Comisii de Investigație care va analiza situația organizării Raliului Sibiului în perioada 2013 – 2014, și va întocmi un raport ce va fi prezentat Consiliului Federal și Direcției structuri și programe pentru sport din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului.

 

via FRAS.ro

A șasea ediție a Reuniunii Asociației Club Duster

În weekend-ul 14-16 februarie s-a desfășuratla Bran cea de-a șasea ediție a Reuniunii Asociației Club Duster, care a reunit peste 90 de pasionați ai mărcii sosiți din toate colțurile țarii la bordul a 40 de autovehicule Dacia Duster.

caravana Duster

Alături de fanii acestui model far al gamei Dacia, s-au aflat președintele-director general al Dacia, Nicolas Maure și directorul Renault Commercial Roumanie, Thomas Dubruel.

 

La fel ca la toate celelalte acțiuni ale asociației, invitați speciali au fost membrii clubului Duster 4×4 Everyone, format din angajați ai grupului Renault România care concurează cu mașini DaciaDuster în competiții naționale și internaționale de off-road.

 

Printre activitățile de care s-au bucurat participanții, dar si turiștii sau locuitorii din zonă, a fost caravana de 40 de mașini ce s-a deplasat de la Bran către Poiana Brașov, ocazie cu careau putut admira si două autospeciale Dacia Duster modificate de echipele de inginerie ale Renault Technologie Roumanie – DusterArmy și Duster Buster – precum și un autovehicul Duster echipat cu cele mai importante accesorii existente în oferta Dacia.

 

Atracția principală a evenimentului a fost reprezentată de concursurile off-road, organizate în două etape: categoria standard (masculin și feminin) și categoria vehicule echipate cu pneuri speciale.

 

La categoria standard, concurenții au avut de parcurs, contra cronometru, un traseu denivelat și presărat pe alocuri cu porțiuni de apă și noroi. Un parcurs special a fost rezervat posesoarelor de Duster, multe aflate la primul concurs de acest fel. 

 

Participanții cu vehicule echipate cu pneuri speciale (AT/MT) și-au pus mașinile la încercare pe un traseu mult mai dificil, în care a contat dotarea mașinii dar și experiența șoferului în a aborda șanțuri adânci și pante abrupte.

atelier 4x4_2

Câștigătorii au beneficiat de premii puse la dispoziție de Dacia și de alți parteneri ai evenimentului.

 

Am fost încântat să particip la reuniune. Este fascinant să vad cat de mult își iubesc mașina proprietarii de Duster și ce pot face in off-road, chiar și cu versiunea 4×2. În plus, și eu sunt proprietarul unui Duster pe care l-am cumpărat în 2011 și de care sunt foarte mândru, a ținut să precizeze Nicolas Maure după eveniment.

 

La rândul său, Thomas Dubruel a împărtășit entuziasmul fanilor prezenți la eveniment, adăugând că “Duster nu este doar un succes de piață ci și un model care suscită pasiunea și mândria clienților noștri. Întrunirile “Dusteristilor”, devenite deja o tradiție, transmit un mesaj de încredere în marca Dacia, care nu poate decât să ne bucure“.

Gala campionilor FRAS la Palatul Stirbey

Federația Română de Automobilism Sportiv organizează sâmbătă, 15 februarie 2014, Gala Campionilor – evenimentul anual în cadrul căruia cei mai buni sportivi ai sezonului precedent își primesc trofeele și medaliile într-un cadru festiv. Vedetele evenimentului sunt laureații celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de F.R.A.S.

 logo fras ok

În total, peste 600 de sportivi și invitați speciali vor participa la Gala Campionilor F.R.A.S., tradiționalul eveniment festiv al automobilismului românesc, care are loc în premieră la Palatul Știrbey din Buftea, monument arhitectonic de la mijlocul secolului al XIX-lea și gazdă a numeroase episoade din istoria națională modernă și contemporană.

 

Evenimentul este construit în jurul valorilor F.R.A.S. Astfel, deoarece creştem campioni, îl vom premia pe cel mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., care participă în Campionatul Naţional de Karting „Dunlop”. Pentru că încurajăm competiţia, vom oferi celor mai buni sportivi aproape 200 medalii, 260 cupe şi 50 premii speciale. Cultivăm fani – pe care i-am angrenat într-un concurs de creaţie pentru un logo al Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop” – îi vom premia pe cei mai creativi dintre ei. Promovăm spectacolul – şi pentru că spectacolul oferit de automobilismul sportiv este promovat în mediul online, în presa scrisă, de către fotografii profesionişti şi în audiovizual – vom oferi tot atâtea premii media, concretizate în Trofeul „Dumitru Lazăr”. Celebrăm performanţa – şi vom face acest lucru şi în cadrul acestei seri atât de speciale pentru toţi cei care sunt implicaţi în automobilismul sportiv tutelat de F.R.A.S.

 

Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv va începe la orele 17:00, iar accesul pe Domeniul Știrbey se va face pe bază de invitație. Evenimentul va fi prezentat de către dl. Adrian Fetecău şi este organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.

31 de masini pentru cel de-al treilea sezon WEC

Cel de-al treilea sezon al Campionatului Mondial de Anduranta (FIA WEC) a luat startul joi prin conferinta de presa la care s-au anuntat cele 31 de masini care se vor afla pe grila de start a fiecarei curse de anul acesta, reprezentand un total de 10 tari.

WEC

In clasa regina, LM P1, s-au inscris nu mai putin de noua masini, sase ale echipelor de uzina, iar trei apartinand echipelor private. In lupta motoarelor hibride s-au inscris Audi cu doua prototipuri noi care pastreaza titulatura Audi R18 e-tron quattro, Toyota cu noul TS040 HYBRID si Porsche cu doua modele 919 Hybrid care isi vor face pentru prima data aparitia in public in timpul testelor de pe circuitul  din Le Castellet la sfarsitul lunii martie.

Porsche 919 Hybrid cockpit
Porsche 919 Hybrid cockpit

Rebellion Racing a inscris doua prototipuri Rebellion Toyota R-One avandu-i ca piloti principali pe Nicolas Prost si Matthias Beche, iar Lotus si-a anuntat prezenta cu un prototip nou, T129-AER, cu Christian Albers ca pilot principal.

 

Competitia de la clasa LM P2 va continua anul acesta cu 7 masini. Campionii din 2013 de la clasa LM P1 din randul echipelor private, Strakka Racing, se intorc in WEC cu un prototip Dome S103 cu motorizare Nissan.

 

G-Drive Racing ocupa unul din cele 3 locuri “rusesti” de pe grila din acest an. Echipa schimba masina  de anul trecut cu un Morgan-Nissan, iar ca pilot principal il mentine pe Roman Rusinov. Celelalte doua locuri sunt ocupate de echipa SMP Racing, echipa care anul trecut a uimit pe toata lumea castigand trofeul categoriei GTC din Seria Europeana Le Mans (ELMS) la prima participare. SMP Racing a inscris doua prototipuri Oreca-Nissan cu campionul categoriei GTC din ELMS Kirill Ladygin si Sergey Zlobin ca piloti principali.

Nissan LM P2 G-Drive

Millenium Racing va participa de asemenea cu doua prototipuri Oreca-Nissan cu Fabien Giroix si Stefan Johansson, iar ultimul loc din aceasta categorie este ocupat de o echipa cu bazele in Hong Kong, KCMG, cu un Oreca-Nissan.

 

7 masini s-au inscris si in lupta pentru titlul la clasa LM GTE Pro. Campioana de anul trecut la aceasta categorie din ELMS, RAM Racing va debuta anul acesta in WEC cu un Ferrari 458 Italia, la categoria LM GTE Pro, cu Matt Griffin ca pilot principal si  cu un al doilea Ferrari 458 in categoria destinata amatorilor.

Porsche 911 RSR

Ferrari si AF Corse isi vor apara titlul de la constructori si echipe cu o pereche de Ferrari 458 Italia, cu Gianmaria Bruni in prima masina si Davide Rigon in cea de a doua. Porsche va fi prezent prin echipa Manthey cu Patrick Pilet si Marco Holzer in doua 911 RSR, in timp ce doua Aston Martin Vantage V8 vor concura pentru echipa Aston Martin Racing cu Darren Turner in masina cu numarul 97 si Stefan Mücke in cea cu numarul 99.

 

Pilotii amatori nu se lasa mai prejos, astfel ca la clasa LM GTE Am s-au inscris 8 masini dintre care patru Ferrari, doua Porsche si un Aston Martin. AF Corse va avea doua masini la aceasta clasa, pilotate de Luis Perez Companc si australianul Stephen Wyatt. Campioana de anul trecut, echipa 8Star Motorsports s-a intors sa isi apere titlul cu un F458 cu directorul echipei ca pilot principal, Enzo Potolicchio. Al patrulea F458 va fi cel al lui Johny Mowlem din echipa RAM Racing.

 

Proton Competition revine alaturi de Christian Ried ca pilot pricipal pentru Porche-ul 911 GTR RSR, in timp ce echipa belgiana, Prospeed Competition, s-a inscris tot cu un 911, pilotat de Francois Perrodo.

 

Cele doua Aston Martin inscrise de Aston Martin Racing vor fi pilotate de danezul Kristian Poulsen si canadianul Paul Dalla Lana.

 

Pierre Fillon, presedintele ACO, a declarat: “Organizatia ACO este foarte multumita sa vada o asemenea grila pentru cel de-al treilea sezon al Campionatului Mondial de Anduranta. Aceste 31 de masini reprezinta crema curselor de anduranta si reprezinta ambasadorii Le Mans pe scena mondiala. 2014 va aduce numeroase schimbari pentru clasa LM P1. Suntem foarte bucurosi sa ii vedem pe cei de la Porsche revenind la cel mai inalt nivel al curselor de anduranta si abia asteptam sa vedem bataliile ce vor avea loc intre Porsche, Audi si Toyota. Suntem de asemenea multumiti sa vedem ca s-au inscris si echipe private in aceasta clasa si abia asteptam sa vedem masinile echipelor Rebellion si Lotus in actiune. Totusi, FIA WEC inseamna mai mult decat LM P1 si vrem sa le uram tuturor competitorilor succes in 2014. Ne vedem la Silverstone in aprilie.”

Sponsori si logistica in WEC

World Endurance Championship (WEC) este unul dintre campionatele mondiale care duce concurentii intr-un tur al lumii, cele opt etape desfasurandu-se pe 4 continente Europa, Asia, America de Nord si America de Sud. Pentru echipele participante aceasta competitie nu este doar o simpla competitie sportiva si tehnica, ci si una de pregatire perfecta a logisticii. In jur de 200 de tone sunt transportate cu ajutorul camioanelor si avioanelor pentru acest campionat.  

WEC - 24h Le Mans 2012

Debutul campionatului va avea loc pe 20 aprilie la Silverstone si pana la finalul acestuia in noiembrie echipele vor acoperi o distanta totala de 49.000 de kilometri. Piesele si materialele folosite se plimba de la un circuit la altul de aceea trebuie avut in vedere faptul ca unele componente au o limita de kilometri si mai mult oricand se poate intampla un accident nedorit in timpul transportului.

WEC - 24h Le Mans 2012

Absolut tot ce se gaseste in garajul unei echipe de curse, pe durata unei etape, trebuie transportat de acasa. Cei de la Audi calatoresc cu un bagaj de 38 de tone care incape in 176 de gemantane prevatute cu role si cauciuc pentru transport aerian, adica 19 paleti de avion. Munca pentru oamenii de la logistica in vederea pregatirii unui nou sezon incepe din luna decembrie, iar pentru unii membrii ai echipei o etapa din campionat dureaza 10-12 zile. 

Motorsports / DTM 10. race Hockenheim

Motorsportul nu poate exista fara sponsori si parteneri, iar pentru cei de la Porsche care revin la Le Mans 24H partenerii oficiali sunt Schaeffler Group si fabrica de bere Veltins. Daca numele Schaeffler va suna cunoscut este foarte probabil sa il stiti din DTM fiind principalul partener al lui Mike Rockenfeller, campionul en-titre, un parteneriat care va continua pentru inca trei ani. Pe langa cei doi parteneri, cei de la Porsche mai beneficiaza de sprijinul ExxonMobil,  A123 Systems (furnizorul bateriilor pentru 919 Hybrid)  si Michelin.   

 

Calendar WEC 2014 

Official Test  –  Le Castellet FRA  28-29 March 
6 hours of Silverstone    GBR 20 April
6 hours of Spa-Francorchamps BEL 03May
24 Heures du Mans Test  FRA 01 June 
24 Heures du Mans    FRA 14/15 June 
6 hours of Circuit of the Americas  USA 20 September
6 Hours of Fuji  JPN  12 October 
6 Hours of Shanghai CHN 2 November
6 Hours of Bahrain  BHN 15 November 
6 Hours of Sao Paulo BRA 30 November  

6 luni până la Red Bull Romaniacs, a 11-a editie

  • Noi categorii de concurs;
  • Cele 350 de locuri disponibile s-au epuizat de la jumătatea lunii ianuarie;
  • Rideri din 33 de tari;

 

Day 4 of the RedBull Romaniacs 2013, in Sibiu, Romania. July 6th 2013

Cea de a 11-a ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume se va desfășura în perioada 15-19 iulie, iar așa cum este tradițional startul se va da cu Prologul din centrul Sibiului. Pentru a asigura o competiție de calitate și pentru a proteja mediul, numărul riderilor admiși a fost stabilit la 350. Toate locurile disponibile au fost ocupate deja de la mijlocul lunii ianuarie, iar cei care doresc să își depășească limitele și nu pot concura în acest an se pot înscrie la ediția din 2015 (înscrierile vor debuta pe 1 octombrie 2014). Printre cei care vor veni cu pretenții la top 5-ul clasei Gold se număra rideri precum: Graham Jarvis (Husqvarna – Marea Britanie), Jonny Walker (KTM – Marea Britanie), Alfredo Gomez (Husqvarna – Spania), Chris Birch (KTM – Noua Zeelandă), Andreas Lettenbichler (KTM – Germania), David Knight( Sherco – Marea Britanie), frații Dan și Ben Hemingway (Beta – Marea Britanie), Homero Diaz (KTM-Mexic).

 

Pentru ediția din acest an conceptul a suferit câteva modificări, Martin Freinademetz și echipa sa luând în considerare feedback-ul primit din partea concurenților dar și durata de parcurgere a traseelor si procentajul celor care ajung la finiș. În conculzie s-a dorit o diversificare optimă a traseelor și astfel s-a ajuns la schimbarea categoriilor. Vor fi în total patru categorii: Gold (Aur),  Silver (Argint), Bronze (Bronz), Iron (Fier). Două dintre ele, Silver și Bronze vor avea clasament atât pentru single cât și pentru echipe.

 

Gold înseamnă IMPOSIBIL de parcurs (asta dacă nu ești un semizeu în enduro extrem) și Iron se traduce prin “o dificilă cursă de patru zile fără secțiuni IMPOSIBILE “. Totuși, tineți cont că și clasa Iron nu este chiar o ”plimbare prin parc”, iar riderii trebuie să fie bine pregătiți ca să poată ajunge la finiș.

 

În general, traseul tuturor claselor are lungimi ce variază între 100 și 200 km/zi și include pauza de 20 de minute de la punctul de service. Timpul de parcurgere al traseului este similar pentru toate clasele, iar media este undeva între 6 și 8 ore.

 

Pentru a fi pe lista celor care termina raliul un rider trebuie să aibe suficiente abilităti tehnice pentru a-și duce motocicleta în fiecare zi la finiș; în plus trebuie să vină cu motocicleta bine pregătită pentru un eveniment de enduro extrem și să se antreneze când vine vorba de utilizarea GPS-ului.

 

Detalii despre traseul Red Bull Romaniacs 2014 :

 

Rutele pentru ediția a 11-a a celui mai dificil raliu hard enduro din lume sunt trasate, iar în perioada următoare vor fi definitivate. Directorul de traseu Klaus Sorensen ține însă să precizeze că nu este vorba de o plimbare prin parc : Va fi dur, dar scopul nostru este ca în fiecare zi orice pilot să spună la final că aceasta a fost cea mai bună zi a sa pe motocicletă!  Traseul din 2014 este un mix între porțiuni dificile și peisaje care îți taie răsuflarea. Anul acesta vor fi și două bivouacuri, unul în Voineasa și celălalt în Petroșani și asta pentru că organizatorii au dorit să introducă trasee noi 100%.

 

Programul și distanțele ce vor fi parcurse în fiecare zi

 

Duminică, 13 iulie

 Verificări administrative și tehnice – Sibiu

 

Luni, 14 iulie

Verificări administrative și tehnice – Sibiu

 

Marți, 15 iulie

 09.00 – Calificări Prolog – Sibiu

17.30 – Prolog – Sibiu

 

Miercuri, 16 iulie

Start și finiș în Sibiu

Gold – 107 km

Silver – 99 km

Bronze – 92 km

Iron – 83 km

 

Joi, 17 iulie

Start Sibiu – finiș Voineasa

Gold – 134 km

Silver – 123 km

Bronze – 120 km

Iron – 81 km

 

Vineri, 18 iulie

Start Voineasa – finis Petroșani

Gold – 160 km

Silver – 144 km

Bronze –132 km

Iron – 84 km

 

Sâmbăta, 19 iulie

Start Petroșani – Finiș Sibiu

Gold – 167 km

Silver – 150 km

Bronze – 141 km

Iron – 127 km

 

Distanța totală în off-road pe care riderii o vor parcurge în funcție de clasă:

Gold  – 568km

Silver – 516 km

Bronze – 485 km

Iron – 375 km

 

Descrierea caracteristicilor fiecarei clase. De ce trebuie sa tina cont riderii.

 

GOLD (Aur)

  • Comparabilă cu clasa Pro din anii anteriori;
  • Pentru a te inscrie aici trebuie să fi unul din cei 100 de rideri din clasamentul Enduro Extrem sau un rider de top din Campionatul Mondial de Enduro ori să ai un background solid în trial;
  • Condiția ta fizică, moralul și abilitatea de a face față durerii ar trebui să fie la cele mai înalte cote;
  • Vei avea secțiuni imposibil de parcurs pentru “oameni”.

 

SILVER (Argint)

  • Comparabilă cu clasa Expert din anii anteriori;
  • Ar trebui sa ai ceva experiență în enduro extrem sau sa te fi clasat în top în competițiile naționale de enduro și hard enduro;
  • Deprinderea câtorva tehnici din trial ți-ar fi utile;
  • Condiția ta fizică, moralul și abilitatea de a face față durerii ar trebui să fie excelente;
  • Vei avea de înfruntat urcări și coborâri pe care unii le catalogheaza o nebunie și va trebui să fi destul de rapid pentru a te încadra în timpul maxim de parcurgere al traseului. Trebuie să fi capabil să menți un ritm susținut chiar și în secțiunile dificile.

 

BRONZE (Bronz)

  • Comparabilă cu clasa Hobby din anii anteriori, însă ușor mai solicitantă;
  • Ar trebui să ai exeperiență în cursele de enduro;
  • E necesar să fi bun în enduro și să ai aptitudini tehnice;
  • Condiția fizică, moralul și abilitatea de a face față durerii ar trebui să ți le antrenezi înainte de cursă.  Ar trebui să fi capabil să îți reintri repede în ritm după ce ai fost nevoit să îți târăști motocicleta prin portiuni pe care înainte le credeai imposibile.

 

IRON (Fier)

  • Mai ușoară comparativ cu clasa Hobby din anii precedenti;
  • Ai avut dificultăți în a termina clasa Hobby în edițiile anterioare? Atunci aceasta este alternativa perfectă pentru tine. Nu vei trage de motocicleta, nu vei avea parte de sectiuni care seamănă cu trialul și nici de coborâri extreme!
  • Dar te vom trimite totuși pe cărări neumblate cu radăcini alunecoase și/sau pietre ude, vei avea de trecut peste bușteni și de traversat râuri ;
  • Participarea la Prolog este voluntară, însă e recomandată pentru a beneficia de o pozitie mai bună la start;
  • Conditia ta fizică trebuie sa fie una bună, însa nu este necesar să mergi special la sala pentru a te pregăti;
  • Ar trebui să ai deja un numar destul de mare de weekenduri petrecute pe motocicletă la antrenamente sau la competiții (în sezonul 2014);
  • Chiar dacă este cea mai ușoară clasa de la Red Bull Romaniacs și se adresează în general începătorilor vorbim totuși de cel mai dificil raliu hard-enduro din lume. Ai parte de patru zile în zone din România care te vor determina să îți depășești limitele așa că ține cont că prezența la această clasa nu reprezintă o garanție că vei ajune la finiș!