Category Archives: Turisme

BMW Team RLL pe locurile al treilea şi al cincilea la Mid-Ohio

Bill Auberlen (SUA) şi Jörg Müller (Germania) au dus modelul #55 BMW Team RLL M3 GT pe locul al treilea la categoria GT la finalul ” Mid-Ohio Sports Car Challenge”, cursă de două ore şi 45 de minute în cadrul American Le Mans Series (ALMS), după ce au plecat din pole position. Coechipierii de la BMW Team RLL, Joey Hand (SUA) şi Dirk Müller (Germania), au încheiat pe locul al cincilea, cu modelul #56 BMW M3 GT, după ce au luat startul de pe a şaptea poziţie a grilei.

Cea de-a patra clasare pe podium din acest sezon pe care o obţine echipa menţine BMW pe locul secund în clasamentul constructorilor, la 20 de puncte de Chevrolet. Hand şi Müller, campioni în ierarhia GT din 2011, au revenit pe poziţia a doua în clasamentul piloţilor. Auberlen şi Jörg Müller se menţin pe locul al şaselea.

 

Următoarea etapă din sezonul 2012 al American Le Mans Series va avea loc pe Road America, în Elkhart Lake (statul Wisconsin, SUA), la 18 august.

 

Bobby Rahal (Team Principal):

“Cu toate restricţiile pe care campionatul ni le-a impus şi cu libertăţile pe care le-a oferit concurenţei, este clar că nu suntem suficient de rapizi. A fost un dezechilibru evident în ultimele curse şi sper că ALMS va îndrepta lucrurile. Când ştii că nu ai ritmul necesar, trebuie să te bazezi pe strategie şi pe şansă. Săptămâna aceasta, Corvette a avut parte de un incident şi am fost norocoşi din nou. Trebuie să revenim la un nivel egal şi corect şi să le oferim acestor băieţi o şansă dreaptă.”

 

Jörg Müller (#55 BMW M3 GT):

“O clasare pe podium este mereu ceva bun, dar nu sunt mulţumit de penalizarea «stop and go» primită din cauza depăşirii vitezei la standuri. Pe volan este un buton de limitare a vitezei. L-am apăsat şi am primit acea sancţiune. Trebuie să privim datele şi să vedem ce s-a întâmplat. Am muncit intens, dar trebuie să avem posibilitatea de a ne lupta pentru rezultate mai bune.”

 

Bill Auberlen (#55 BMW M3 GT):

“În ciuda pole position, am fost în afara luptei încă de la primul pit stop. Penalizarea pentru depăşirea limitei de viteză la standuri a ruinat toată munca noastră. Am fost pregătiţi, dar nu am fost suficient de rapizi pe întreaga durată a cursei.”

Dirk Müller (#56 BMW M3 GT):

“Categoric, nu a fost ziua noastră – din nou. Pentru ca prejudiciul să fie şi mai mare, când am intrat în cockpit, nu am reuşit să văd mare lucru prin parbriz, pentru că acesta era foarte murdar de la lipiciul foliei de protecţie. Vedeam doar prin stânga şi prin dreapta, dar a fost extrem de dificil să pilotez o oră într-o semi-orbire. A fost o zi foarte grea.”

 

Joey Hand (#56 BMW M3 GT):

“A trebuit să fiu foarte agresiv încă de la start pentru că am plecat din partea a doua a grilei. Am dat maximum posibil şi am încercat să le fac probleme adversarilor. Am recuperat câteva poziţii, dar nu am fost suficient de rapizi pe liniile drepte. A fost prea uşor pentru ceilalţi să ne depăşească.”

Clasamentul piloţilor (etapa 6/10)

 

1. Oliver Gavin, Tommy Milner 93; 2. Joey Hand, Dirk Müller 81p; 3. Jan Magnussen, Antonio Garcia 80p; 4. Scott Sharp, Johannes Van Overbeek 65p; 5. Jörg Bergmeister, Patrick Long 56p; 6. Jörg Müller, Bill Auberlen 53p; 7. Wolf Henzler, Brian Sellers 45p.

 

Clasamentul echipelor (etapa 6/10)

 

1. Corvette Racing 114p; 2. BMW Team RLL 89p; 3. Extreme Speed Motorsports 69p.

 

Clasamentul constructorilor (etapa 6/10)

 

1. Chevrolet 114p; 2. BMW 94p; 3. Porsche, Ferrari 85p.

Honda testeaza Civic WTCC

Pe data de 31 iulie au inceput testele noului model Civic al celor de la Honda care incepand cu acest an va debuta in WTCC. Dupa ce au prezentat oficial si noul motor de 1.6l turbo care va echipa modelul in competitia organizata sub egida FIA, cei de la Honda au trecut la treaba si au inceput testele pregatitoare in vederea debutului de la Suzuka.

 

Circuitu Vallelunga de langa Roma este locul unde Gabriele Tarquini testeaza in acest weekend. Testele vor continua pe tot parcursul acestui an, si incepand cu 2013 Tarquini va alerga alaturi de Monteiro cel care va pilota modelul Civic la Suzuka.

[nggallery id=318]

HR412E, motorul Honda pentru Civic WTCC

Astazi a fost prezentat oficial la Tokyo noul motor al constructorului nipon Honda care va echipa modelul Civic in WTCC, model care va debuta in acest sezon in cursa de casa de la Suzuka. Motorul este in totalitate conform cu reglementarile FIA, avand o capacitate cilindrica de 1600 cmc cu injectie directa pe benzina, supraalimentat printr-o turbina. 

Daisuke Horiuchi, responsabilul cu dezvoltarea proiectului in WTCC din cadrul departamentului Honda Racing & Development declara: “In dezvoltarea tehnologica continua a motorului cu combustie interna, eficienta termica este cheia esentiala. Si un motor de curse nu face exceptie. Acest HR412E a luat nastere in urma unui astfel de proces: tinzand catre o eficienta sporita.”  

Video interviu cu Andy Priaulx – pilot BMW in DTM

Fanii curselor de turisme il cunosc pe Andy Priaulx din etapele desfasurate in campionatul european precum si cel mondial de turisme, acolo unde a si reusit sa isi adjudece titlul de campion in 2004 in ETCC si trei ani consecutivi in WTCC, in perioada 2005-2007. Succesul a fost obtinut alaturi de echipa BMW  Team UK si incepand cu 2011 britanicul se alatura echipei BMW Motorsport in noul program care avea sa marcheze revenirea constructorului BMW in DTM dupa o pauza de 20 de ani.  

In prima cursa a sezonului 2012 din DTM, Andy a terminat in pozitia a sasea fiind singurul pilot BMW care a reusit sa termine in top 10 la Hockenheim aducand astfel primele puncte pentru constructorul nou revenit in campionat.

 

Am avut ocazia sa stam de vorba cu triplul campion din WTCC pret de cateva minute cu ocazia etapei demonstrative din DTM, de la Munchen, si astazi puteti afla de la el cum priveste noul campionat in care a debutat incepand cu acest an.  

Prima cursa de DTM din viata mea

Eram fascinat inca de cand eram mai mic de cursele de turisme, in special de cele din ETCC, campionat care ulterior s-a fost transformat in actualul WTCC incepand cu anul 2005. Destul de rar mai prindeam pe cate un post nemtesc o cursa din DTM, iar in prezent lucrurile nu s-au schimbat prea mult in ceea ce priveste posibilitatea de a vedea live o cursa din campionatul german, posturile care transmit aceste curse lipsind din grila operatorilor de televiziune prin cablu din Romania. Din fericire in zilele noastre internetul rezolva cam orice problema si poti vedea cam orice cursa de motorsport care ti-o doresti macar inregistrata daca nu live.

 

In ultimii ani DTM a fost intr-o usoara zona de umbra, doar doi constructori tinand practic campionatul, Audi si Mercedes-Benz. DTM a luat nastere in 1984 si purta titulatura de Deutsche Tourenwagen Meisterschaft, iar in 1996 originalul DTM si-a inchis portile. Constructorii Audi, Opel, BMW, Alfa Romeo si Mercedes-Benz au fost cei care au fost prezenti in acea perioada in DTM. In anul 2000 DTM s-a reintors in lumea motorsportului purtand titulatura de Deutsche Tourenwagen Masters, asa cum s-a pastrat pana in prezent. Mercedes-Benz si Opel au fost cei care au reinviat campionatul, noua versiune folosind modele coupe cu doua usi, iar masinile folosite de cei doi constructori au fost CLK-GTR si Astra Coupe. Alfa Romeo si BMW erau implicati in ETCC si nu au revenit, iar Audi nu a vrut sa participe fara sa foloseasca tehnologia lor quattro 4WD. In 2004 Audi a revenit totusi in DTM si cu aceasta ocazie cei trei constructori au decis sa treaca la modele berlina respectiv, Audi A4, Opel Vectra GTS si Mercedes-Benz C-Class. La sfarsitul anului 2005 Opel si-a anuntat retragerea din campionat datorita reducerilor de cheltuieli a celor de la GM Europa, si parca istoria se repeta si in 2012, Chevrolet anuntandu-si retragerea din WTCC.    

 

In anul 2010 fanii DTM aveau sa primeasca o veste mult asteptata. BMW anunta la inceputul anului revenirea in DTM, fapt confirmat in toamna aceluiasi an. Odata cu anuntul facut de BMW, cei trei constructori au luat decizia de a reveni la caroseriile coupe cu 2 usi, iar modele ce urmau a fi folosite erau Audi A5, BMW M3 si Mercedes-Benz C-Class Coupe. Pentru prima oara cei trei constructori impreuna cu organizatorul competitiei, au inceput sa lucreze impreuna la o platforma comuna in ceea ce priveste siguranta noilor masini, realizand in prezent unul dintre cele mai sigure cockpit-uri din motorsport.   

 

Inca de anul trecut vorbeam cu un prieten sa mergem la o cursa din DTM si in calendar tocmai isi facuse aparitia o etapa demonstrativa la Munchen, special dedicata fanilor in care pilotii nu punctau. Agreasem astfel ca aceasta va fi etapa la care vom merge. Intre timp au intervenit alte probleme si nu am mai putut ajunge la nicio etapa. Prezenta la o runda din DTM ramanea astfel un vis frumos, sau poate nu?!

 

In urma cu aproape o luna avea sa vina si cea mai frumoasa veste pentru fanul DTM din mine. BMW Group Romania ne invita sa fim alaturi de echipa BMW Motorsport la etapa din DTM de la Munchen. Zilele au zburat rapid si la fel am facut-o si noi catre Munchen in dimineata zilei de sambata 14 iulie, la ora 9.30 aterizand pe aeroportul Franz Josef Strauss. Am ajuns rapid la hotel, care se afla in vecinatatea stadionului olimpic si cum am intrat in hotel am dat nas in nas cu Bruno Spengler, nimeni altul decat cel care a adus prima victorie pentru BMW de la revenirea in DTM. Nici nu am apucat sa ma dezmeticesc bine, ca in momentul in care m-am suit in lift am dat peste Rahel Frey, pilot Audi. Dupa o scurta reimprospatare de 10 minute si echiparea corespunzatoare ca niste adevarati fani DTM, am plecat spre Olimpiastadion, unde aveam sa luam contact pentru prima oara cu aceasta lume.

 

La stadion ne astepta Steve Mueller din cadrul echipei BMW Motorsport, care ne-a inmanat legitimatiile de presa si care aveau sa ne deschida mai tarziu toate usile. Ceea ce m-a uimit in drum catre stadion si mai tarziu in incinta acestuia a fost atmosfera de sarbatoare, te simteai de parca erai la un mare picnic, toata lumea iti zambea, copiii fluturau steaguri cu constructorul favorit si avand in vedere ca ne aflam langa locul de nastere al BMW, va dati seama care erau steagurile predominante. La tot pasul vedeai sloganurile I M Back, I M Fan, pe tricouri, sepci, etc., si foarte multi fani care se indreptau catre cortul BMW Motorsport.

 

Tot catre acest cort ne indreptam si noi, insa pentru noi acesta reprezenta punctul de plecare catre BMW Team Schniter infiintata in 1963, condusa in prezent de Charly Lamm si care are in componenta sa, pentru DTM, pe Bruno Spengler si Dirk Werner. Aceasta era prima mea intalnire cu masinile de DTM si in special cu noul M3 DTM. Ne aflam la doar cativa centimetrii de bolidul care ascunde sub capota impresionantul motor V8 de 4.0l P66 de aproximativ 480 cp si 500Nm, si asta datorita restrictoarelor de aer conform regulamentului.

 

Turul s-a incheiat dupa aproximativ 20 de minute, in care ni s-a explicat cum pregatesc inginerii si tehnicienii masina inainte de cursa, si ne-am indreptat grabiti spre stadion acolo unde deja incepusera duelurile. Nefiind o cursa obisnuita, etapa de la Munchen s-a desfasurat in sistem de dueluri eliminatorii asa cum se desfasoara Race of Champions. Ziua de sambata a fost dedicata intrecerii pe echipe, care in final avea sa fie castigata de echipa Mercedes-Benz formata din Ralf Schumacher si Jamie Green. Ceea ce a fost impresionant in mometul in care am patruns in incinta arenei, a fost sunetul facut de bolizii de concurs, care este destul de diferit la cele trei modele. C-Class Coupe AMG este cel mai “rau” dintre modele, cu un sunet gros al V8-ului si cu rateuri ale evacuarii de ziceai ca divizia de Panzere a reinviat si a iesit la antrenamente. A5 este de departe cel mai zgomotos cu un sunet care pare a nu avea limita si aduce mai degraba cu un sunet al unui motor V10. M3 DTM este cel mai cuminte dintre cele trei modele, dar asta pana urca la turatii inalte si bestia adormita de sub capota se dezlantuie.      

            

Daca pentru protagonistii celor trei constructori lucrurile se incheiasera sambata, pentru mine cea mai frumoasa parte abia incepea. Urma sa mergem cu un Taxi de 500cp si asta datorita restrictorului de aer, adica un BMW M3 GT model care a adus titlul la constructori la clasa GT din American Le Mans Series in 2011. Pentru o asemenea masina era nevoie si de un sofer pe masura si cine era mai potrivit decat veteranul Dirk Adorf, pilot cu peste 20 de ani de motorsport, specialist al cursei de 24 de ore de la Nurburgring si care in prezent concureaza in campionatul VLN. 1.8km mi-au ridicat nivelul adrenalinei, adica trei ture pe circuitul pe care cu doar cateva minute inainte evoluasera piloti precum David Coulthard, Martin Tomczyk sau Mattias Ekstrom. Odata coborat in scaunul din dreapta al M3-ului GT, Dirk a inceput sa pregateasca cei 500 de cai putere si toata vibratia din podeaua masinii am inceput sa o resimt in tot corpul. Cu toate ca circuitul era destul de scurt, accelerarile, franarile si aderenta incredibila pe viraje m-au uimit, iar puterea motorului parea sa nu aiba limita.  

 

M-am retras dupa aceasta experienta in cortul celor de la BMW Motorsport pentru a reveni cu picioarele pe pamant dupa acest puseu de adrenalina. Relaxarea nu a durat prea mult pentru ca Andy Priaulx si-a facut aparitia si a acceptat sa imi raspunda la cateva intrebari pe care le veti afla in zilele care urmeaza. Nu am incheiat bine filmarea cu Andy ca Bruno Spengler si-a facut si el aparitia si la fel de amabil a raspuns catorva intrebari pe care le-ati putut vedea deja in materialul video publicat pe site. De altfel Bruno a demonstrat ca daca renunta la cariera de pilot, isi va putea crea cu usurinta una de DJ, el fiind cateva ore amfitrionul petrecerii ce a avut loc sambata seara la BMW Welt.   

 

O noua zi o noua provocare. Pentru mine provocarea avea sa fie intalnirea cu directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, omul care din 2011 a preluat postul de conducere de la Mario Theissen si a dezvoltat programul in DTM. Timp de 20 de minute a raspuns intrebarilor puse de noi, si in zilele urmatoare veti afla cat de importanta a fost revenirea in DTM, dar si de ce programul din WRC nu este o prioritate.

 

Pentru concurenti duminica avea sa fie fiecare pentru el, adica era cursa dedicata pilotilor. Bruno era castigatorul de anul trecut si spera sa repete figura frumoasa si sa aduca o noua victorie pentru BMW. Nu a fost sa fie asa insa a reusit sa urce pe ultima treapta a podiumului. Finala s-a dat intre Mattias Ekstrom de la Audi si Jamie Green de la Mercedes-Benz cel care in urma cu o runda reusise in ultimul viraj sa ii fure victoria de sub nas lui Martin Tomczyk. O aversa avea sa creasca suspansul si mai mult, finala fiind intarziata 10 minute. Toata lumea astepta deznodamantul unui weekend de sarbatoare al DTM-ului. Mattias Ekstrom a reusit in final sa isi adjudece victoria la Munchen facandu-si astfel cel mai frumos cadou cu ocazia implinirii a 34 de ani cu doar o zi inainte.   

 

Aventura noastra s-a incheiat odata cu aterizarea pe aeroportul din Otopeni, unde canicula era deja stapana de doua zile pe capitala tarii. Poate ca multi vor crede ca etapa de la Munchen nu reprezinta cu adevarat DTM-ul, insa va asigur ca atmosfera pe care am intalnit-o a fost la fel de competitiva toti pilotii si toate echipele tratand cu cea mai mare seriozitate aceast eveniment. Sigur ca o etapa pe un circuit care aduce puncte in campionat este mult mai importanta, insa pentru fani etapa de la Munchen reprezinta oportunitatea maxima pe care o au de a-si intalni pilotii favoriti si de a interactiona cu acestia.

Tarquini si Monteiro, pilotii Honda in WTCC

Gabriele Tarquini si Tiago Monteiro au semnat ieri, 18 iulie, contractele prin care cei doi vor deveni pilotii oficiali ai constructorului Honda in WTCC. Incepand cu 2013 Honda va alinia la startul competitiei, doua masini prin intermediul echipei Honda Racing Team JAS. Compania italiana JAS Motorsport vechiul partener de curse al celor de la Honda dezvolta in prezent modelul european Civic pentru WTCC, iar Honda Racing & Development au pregatit un motor absolut nou, de 1.6l turbo, la centrul de dezvoltare de la Tochigi din Japonia.  

Portughezul Tiago Monteiro va fi primul pilot care va lua startul in WTCC incepand cu acest an la volanul masinii Honda Civic spre finalul sezonului in rundele de la Suzuka, Shanghai si Macao. Gabriele Tarquini, care a mai alergat pentru cei de la JAS Motorsport intre anii 1997 si 2001 in BTCC si ETCC, va lucra la partea de dezvoltare a masinii, urmand ca din 2013 sa inceapa sezonul de curse. “Sunt foarte mandru ca cei de la Honda m-au chemat din nou alaturi de ei pentru un nou restart. Am fost prima lor alegere de la inceput si am lucrat indeaproape la pasii necesari pentru a pune programul pe picioare. Honda este un brand foarte important in industria auto precum si in motorsport. Echipa este foarte profesionista si ii cunosc deja pe toti foarte bine din anii precedenti in care am fost alaturi de ei. Cred ca avem tot ce ne trebuie ca sa fim competitivi chiar de la inceput.” erau gandurile lui Gabriele despre noua s-a echipa.   

 

Colegul sau Tiago Monteiro se arata si el incantat de noua oportunitate: “In aceste timpuri dificile in motorsport, nu sunt multi constructori gata sa porneasca noi programe in motorsport. Stiu ca vor face totul foarte profesionist si acest lucru ma va ambitiona si mai mult. Sunt foarte fericit ca voi face echipa din nou cu Gabriele, care m-a ajutat foarte mult si cand am venit alaturi de cei de la SEAT si ne intelegem foarte bine. El va fi implicat mai mult la inceput in dezvoltarea masinii datorita vastei sale experiente, iar eu voi fi cel care va pilota masina pentru prima oara la Suzuka. Inainte voi efectua si o sesiune de teste in Japonia.”

 

 

Video interviu Bruno Spengler pentru fanii DTM din Romania

Canadianul in varsta de 28 de ani, Bruno Spengler, este pilotul care a reusit sa aduca prima victorie pentru constructorul BMW revenit dupa o absenta de 20 de ani in DTM.

Bruno si-a inceput cariera in motorsport in anul 1995 in karting atat in Canada cat si in Franta, iar pasul urmator a fost competitia de monoposturi Formula Renault din Franta la care a luat parte in 2001 si 2002. In anul 2003 a semnat un contract cu Mercedes-Benz Motorsport si a alergat in Formula 3 Euroseries in sezoanele 2003 si 2004.

 

Anul 2005 este anul in care Bruno Spengler isi face aparitia in DTM pilotand pentru Mercedes-Benz alaturi de care se claseaza pe locul al 16-lea la finalul sezonului. Progresul sau a fost fantastic dupa sezonul de debut in 2006 canadianul terminand in postura de vice-campion, fapt repetat si in 2007. In 2008 a urmat cea mai joasa clasare pe care avea sa o reuseasca dupa anul de debut, locul 5, pentru ca in 2009 a mai urcat un loc pana in pozitia a patra. 2010-2011 i-au adus locul al treilea consecutiv, insa odata cu revenirea BMW in DTM lucrurile aveau sa se schimbe din 2012.

 

Cu ocazia etapei desfasurata la Munchen in weekend-ul care abia s-a incheiat, am avut ocazia sa stam de vorba cu Bruno si sa aflam cat de mult a insemnat pentru el aceasta victorie cu numarul 50 pentru BMW in DTM si cum va incerca sa isi apere victoria obtinuta anul trecut pe stadionul olimpic din Munchen.

 

 

Bruno a terminat cursa de duminica dedicata pilotilor pe pozitia a treia, iar sambata din cauza lipsei de comunicare dintre echipa si colegul sau Augusto Farfus, cei doi  au pierdut duelul din sfertul de finala dupa ce au fost descalificati pierzand predarea de stafeta care se facea prin intrarea la boxe, Farfus ratand acest lucru, oprindu-se astfel in sferturile de finala.   

DTM Munchen 2012 – Galerie Foto

Dupa cinci etape din campionatul german de turisme, a venit timpul ca pilotii unuia dintre cele mai puternice campionate de turisme din lume sa se “joace” un pic. Runda de la Munchen care a avut loc in acest weekend pe Olympiastadion din Munchen a fost dedicata in totalitate fanilor. Cu toate ca pilotii si constructorii nu au punctat in campionat, in aceasta etapa spiritul de competitie a fost la cel mai inalt nivel, Mattias Eckstrom, de la AUDI, a castigat locul intai in intrecerea rezervata pilotilor, in timp ce Mercedes-Benz a reusit victoria la echipe prin intermediul lui Ralf Schumacher si Jamie Green. Bruno Spengler castigatorul de anul trecut la aceasta etapa a urcat pe locul al treilea in competitia dedicata pilotilor, reusind sa aduca astfel podiumul pentru tabara BMW.

Motorsportnews.ro a fost prezent la Munchen si astazi va prezinta cateva imagini de la aceasta runda, dar si cateva ipostaze surprinse in culisele constructorului revenit dupa 20 de ani  in DTM, BMW.

 

[nggallery id=309]

Dubla aniversare la Munchen

In urma cu 40 de ani la Munchen isi faceau aparitia doua elemente care aveau sa contribuie din plin la faima si prestigiul orasului din Germania. Pe 26 mai 1972 isi deschidea portile stadionul olimpic din Munchen cu o capacitate de 80.000 de locuri si care avea sa fie principala scena de desfasurare a olimpliadei de vara din acel an. Lucrarile de constructie au inceput in 1968 pe o groapa aparuta in urma bombardamentelor din cel de-al doilea razboi mondial, fapt care a usurat munca constructorilor. Stadionul a devenit la scurt timp de la inaugurare casa echipelor de fotbal FC Bayern Munchen si TSV 1860 Munchen si a gazduit finala campionatului mondial de fotbal in 1974 si finala campionatului european la fotbal in 1988. Stadionul a fost uitat repede din 2005 atunci cand si-a facut aparitia in peisajul orasului, Allianz Arena al treilea stadion ca marime din Germania in prezent, dupa cel din Dortmund si cel din Berlin.   

 

Fara niciun fel de legatura in 1972 intr-un alt colt al orasului Munchen lua nastere o micuta companie formata din 8 lucratori care aveau un singur scop bine stabilit, motorsportul. BMW Motorsport avea ca principal si singur scop facilitarea si dezvoltarea programului de competitii a constructorului BMW. Istoria a inceput cu un model devenit legenda BMW 3.0 CSL (E9) special construit pentru cursele de circuit. Timpul a trecut si micutul atelier a celor de la BMW Motorsport a devenit un punct de reper al constructorului din Munchen in ceea ce priveste modelele sportive, fiind in prezent parte integranta a ofertei acestuia. 

Dupa patru decenii destinele acestor doua entitati se vor intersecta odata cu organizarea rundei din campionatul german de turisme (DTM) si cu ocazia revenirii in aceasta competitie a constructorului BMW incepand din acest an. Faima de odinioara a stadionului olimpic din Munchen a revenit in prim plan incepand de anul trecut, cand DTM a poposit pentru prima oara pe acest stadion, etapa fiind dedicata in special fanilor care pe parcursul celor doua zile ale evenimentului au ocazia sa fie foarte aproape de piloti masini si echipe. Pilotii si constructorii nu vor puncta in aceasta etapa si formula de desfasurare a evenimentului va fi de tipul duelurilor eliminatorii.

 

Audi si Mercedes-Benz sunt deja familiarizati cu aceasta etapa insa pentru BMW etapa de la Munchen reprezinta o premiera. Sambata se va disputa titlul la constructori, iar duminica cel pentru piloti. Cei de la BMW au totusi un atuu in maneca, Bruno Spengler, canadianul care a reusit sa aduca si prima victorie pentru BMW de la revenirea acestora in DTM, pilotul care si-a trecut in cont victoria de la Munchen din 2011 cand alerga pentru cei de la Mercedes-Benz.

Peste 60.000 de fani vor asista in acest weekend, 14-15 iulie, la evenimentul pregatit intens de organizatori, care au folosit 21.000t de pamant si 4.800t de asfalt transportate de 45 de camioane, iar cei 659 de parapeti de beton vor asigura securitatea pe stadionul olimpic din Munchen.          

Nissan continua evaluarile pentru DTM si WTCC

Nu am stat degeaba pana acum si in urmatoarele sase luni vom lua o decizie” era declaratia sefului de marketing global de la Nissan, Simon Sproule, pentru Autosport. “Daca vom intra intr-o noua competitie anul urmator sau peste doi ani va trebui sa ne apucam de lucru cat mai curand, dar de asemenea trebuie sa vedem in ce directie vom indrepta programul de motorsport pentru urmatorii 10 ani.” continua Sproule. 

 

Constructorul nipon evalueaza in prezent cele doua campionate DTM si WTCC pentru o posibila participare incepand cu 2013 sau 2014. Probabil daca debutul se va produce anul viitor acesta se va face spre sfarsitul anului pentru ca pana in acest moment dezvoltarea unei noi masini pentru a fi gata la inceputul anului urmator trebuia sa fie deja demarata.

Constructorul activeaza deja in competitia “de casa” SuperGT si la un moment dat chiar se vorbea de un fel de colaborare intre cele doua campionate, DTM si SuperGT, fapt ce ar fi facut misiunea celor de la Nissan un pic mai usoara, modelul GT-R evoluand in SuperGT cu succes de cativa ani. Se pare insa ca cele doua organizatii responsabile pentru cele doua campionate nu ar fi ajuns la un acord in acest sens. Pe de alta parte trebuie luat in considerare anuntul rivalilor de la Honda care au anuntat ca incepand cu 2013 vor fi prezenti in WTCC si cei de la Nissan au declarat ca revenirea intr-o competitie majora de motorsport va avea la baza stategie de marketing.

 

De asemenea sunt analizate alte doua campionate internationale WRC si WEC. In WRC absenta Nissan dateaza de la inceputul anilor ’90 cand Nissan-ul Sunny (Pulsar) evolua in campionatul mondial de raliuri. Spre deosebire de absenta in WRC prezenta in WEC pare mai probabila, Nissan furnizand motoare pentru 10 echipe private de la categoria LMP2 precum si furnizarea motorului pentru prototipul Delta Wing in acest an la cursa de 24H de la Le Mans. Motorul folosit pe Delta Wing a fost un motor de 1.6l turbo de 300 cp adica exact motorul care poate fi folosit atat in WTCC cat si in WRC.