Drive test Nissan Navara 2.5 dCi

De ceva timp imi aduc o mica contributie la realizarea emisiunii Speed, care este dedicata etapelor din Campionatul National de Raliuri din Romania. Aceasta ramura a motorsportului mi se pare cea mai spectaculoasa din motive usor de banuit : se concureaza pe zapada, asfalt, macadam, ploaie, pe drumuri bune sau mai putin bune. La orice conditii neprielnice care v-ar determina nici macar sa iesiti din casa, pilotii de raliuri sunt pregatiti sa le faca fata. Si sa mearga cat se poate de tare!

 

Spre deosebire de Formula 1 sau alte campionate de turisme unde mergi si-ti vezi favoritii de pe un scaun din tribuna acoperita si imprejmuita cu un gard de sarma (sau mai multe randuri) la raliuri poti sta foarte aproape de probele speciale, atata timp cat nu o faci intr-o zona interzisa sau care sa-ti pericliteze integritatea.

 

Fie ca esti spectator, fan sau reprezentant media, ai parte de o mica provocare pentru a ajunge pe probele speciale. Ai de parcurs un mic raliu si tu la randul tau, doar ca unul de regularitate, adica nu trebuie sa mergi foarte repede. Doar sa te incadrezi intre orele in care se inchide circulatia publica ( de regula cu 1,5 ore inaintea startului) si sa ai o harta la indemana pentru a ajunge pe cat mai multe probe in limita timpului avut la dispozitie. La raliurile pe asfalt nu ai nicio problema, pentru ca de regula acestea se desfasoara pe drumuri nationale sau judetene, si cu un minim de documentare nu vei avea nicio problema.

 Nissan Navara-11

O mica problema intervine atunci cand iti doresti sa vezi un raliu de macadam, care e mult mai spectaculos decat unul pe asfalt, iar probele se desfasoara prin paduri, pe drumuri forestiere, nu de putine ori destul de dure pentru o masina normala de strada. Ideal ar fi sa ai o a doua masina, cu o garda la sol mai mare, un cross-over sau un SUV, insa nici atunci nu ai scapat pentru ca sunt doua raliuri in Romania renumite pentru duritatea probelor speciale si de legatura : Sibiu si Harghita, asa cum am descoperit de curand.

 

Din fericire noi nu am fost luati prin surprindere si am facut deplasarea la Harghita cu un Nissan Navara diesel de 2.5 litri. Pick-up-ul avut la dispozitie venea in configuratie cu o cutie automata de viteza care punea la treaba cei 190 cai putere. Nu o sa va plictisesc cu detaliile despre desing, interior sau exterior, intrucat colegul meu Edi a facut-o deja, nu cu mult timp in urma.

 

Facandu-ne temele de acasa deoarece mergeam pentru prima oara la Raliul Harghitei (etapa reveninta in 2013 in campionat dupa o absenta de 8 ani), am decis sa folosim cel mai scurt drum, spre Brasov via DN1, apoi spre Rupea si la final spre Odorheiul Secuiesc. Pana la Rupea drumul ne este arhicunoscut si intrucat am reusit sa plecam din timp, la ora stabilita nu ca in alte dati, ne-am concentrat putin atentia asupra consumului.

 Nissan Navara-13

Sigur, cu totii stim ca cifrele oferite de producator sunt extrem de greu de atins daca nu chiar imposibil, testele oficiale realizandu-se in conditii ideale care nu se aseamana deloc cu celebrul DN1. Chiar si asa, fara « sa dormim pe noi » , am ajuns la destinatie cu un consum de 8,2 l/100km, valoare cu doar 0,6 l mai mare decat cea mentionata de catre Nissan pentru Navara in versiunea cu cutie automata si in conditiile unor rampe destul de mari intre Comarnic si Brasov dar si dintre Rupea si Odorheiul Secuiesc.

 

Prima zi a raliului ne-a scos la iveala si unul dintre cele mai importante neajunsuri ale unui pick-up cu bena neacoperita. A trebuit ca intre cei doi pasageri din spate sa inghesuim toata aparatura foto si video, trei trepiede si alte accesorii. Asadar, daca aveti in plan achizitionarea unei astfel de masini, e bine sa luati in calcul si inchiderea benei cu un accesoriu de origine.

 

Am inceput sa ma bucur de comportamentul Navarei pe drumurile neasfaltate si sa ma felicit pentru alegerea facuta odata cu prima proba speciala pe care am intrat. Suspensia spate cu arcuri lamelare absoarbe cu brio toate denivelarile iar masina nu are atat de suferit atat de mult cum ar face-o un sedan sau hatchback obisnuit. Desigur, se poate ajunge si cu genul acesta de masini pe probele de la Harghita insa o vizita la service pentru verificare este recomandata la terminarea raliului.

 Nissan Navara-21

Asa cum va spuneam la inceputul articolului, circulatia publica se inchide cu 1 h – 1,5 h inainte de start. Astfel, daca vrei sa-ti muti pozitia in alt loc decat cel initial, va trebui sa mergi pe jos sau in afara/ pe langa proba speciala iar acest lucru este de cele mai multe ori la indemana unui 4×4 veritabil care poate face fata unui drum neamenajat.

 

Ce m-a surprins in mod placut in weekendul de la Harghita petrecut alaturi de Navara a fost faptul ca, desi nu este un model recent lansat, masina inca atrage priviri si starneste discutii intre pasionati. Am fost abordat de cativa posesori de SUV-uri sau pick-up-uri, mai noi sau mai vechi, si cu totii au apreciat versatilitatea modelului in timp ce eu am ramas placut surprins de loialitate unora dintre ei pentru Navara.

 

Posibilitatea de a avea un ajutor de nadejde intr-o camioneta in caz de situatii neprevazute este extrem de tentanta iar Navara si-a croit un loc sigur in garajul meu de vis, fiind cel mai echilibrat si rafinat pick-up dintre toate pe care le-am condus. Daca si tu esti genul de persoana care considera ca SUV-urile si-au ales un drum mult prea soft, in care designul are o pondere mai mare decat partea tehnica, atunci Nissan Navara poate fi exact modelul pe care-l cauti.

Cate 8 etape pentru CNR si CNVC in 2014

logo fras ok

În şedinţa de marți, 12 noiembrie 2013, Consiliul Federal al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a luat următoarele decizii:

 

  1. Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2014 se va desfăşura pe durata a 8 etape, după sistemul “n-2” unde „n” este numărul total de etape. Cele 8 etape vor fi împărţite în două secţiuni de câte patru raliuri, din fiecare parte urmând să fie luate în calcul cele mai bune 3 rezultate (cele mai bune punctaje);
  2. Se permite folosirea anvelopelor de tip Monte Carlo în cadrul CNRD 2014.
  3. Se votează calendarul competițional pentru CNRD și CNVCD în formatul prezentat mai jos, urmând ca datele de desfășurare să fie precizate ulterior stabilirii datelor calendarelor internaționale ERC și WRC. În urma definitivării acestora, la următoarea ședință vor fi stabilite și calendarele celorlalte campionate 2014: Campionatul Național de Off Road, Campionatul Național de Karting Dunlop, Campionatul Național de Autoslalom, Campionatul Național de Rally Cross și Campionatul Național de Slalom Paralel

 

Campionatul Național de Raliuri – Dunlop 2014

Nr. crt

Denumire

Organizator

coeficient

Caracteristici

1.

Raliul Deltei

C.S. NAUTIC MOTORSPORT

1

Macadam

2.

Raliul Braşovului

C.S. AUTOBLIC

1,2

Asfalt

3.

Raliul Sibiului*

C.S. SCORPION RALLY TEAM

1

Macadam/zapada

4.

Raliul Iaşului

A.C.S. MOTORSPORT IAŞI

1

Macadam

5.

Raliul Bacăului

A.C.S. RALLY SPIRIT

1

Macadam/Asfalt

6.

Raliul Clujului

C.S. MOTORHOME NAPOCA

1

Asfalt

7.

Raliul Harghita

C.S. MAXX RACING

1

Macadam

8.

Raliul Aradului

C.S. AMC RACING

0,8

Macadam

 

*În funcție de formatul aprobat de ERC pentru Raliul Sibiului, doar prima secțiune (jumătate) a raliului va conta pentru CNRD.

 

Campionatul Național de Viteză în Coastă – Dunlop 2014

Nr.crt.

Localitate

Organizator

1.

Rânca/Gorj

C.S. AUTOCOREX

2.

Drumul Poienii/Braşov

C.S. AUTOBLIC

3.

Teliu/Braşov

C.S. AUTOBLIC

4.

Reşiţa

C.S. ACM REȘIȚA

5.

Sinaia

C.S. CARPAŢI SINAIA

6.

Câmpulung Muscel

C.S. BROTHERS MOTORSPORT

7.

Râşnov

C.S. AUTOBLIC

8.

Straja/Alba Iulia

C.S. Fair Play Abrud

 

 

 

 

 

 

  1. Aprobă clasamentele de sfârșit de an și omologhează rezultatele campionatelor de raliuri, viteză în coastă, off road, karting, slalom paralel, rally cross și autoslalom;
  2. Externalizarea organizării Galei Campionilor 2013 având ca dată de desfășurare 25 ianuarie sau 01 februarie 2014, în funcție de ofertele primite pâna la data de 15 decembrie 2013; până la data de 30 noiembrie a.c. va fi publicat pe site-ul federației caietul de sarcini/proiectul pentru organizarea acestui eveniment care va cuprinde lansarea noului sezon competițional cu prezentarea de către organizatori a etapelor din campionat, lansarea echipajelor, echipelor etc., cât și bugetul cu care FRAS se implică în acest parteneriat;
  3. Se afiliază provizoriu următoarele cluburi sportive: C.S. XS MOTORSPORT, A.C.S. RACING CARS BRAȘOV, A.C.S. BSSR AUTOMOTORSPORT și C.S. SKY KARTING

 

Ovidiu MAZILU                       Ştefan VASILE                         Victor DRĂGAN

Preşedinte                               Vice Preşedinte                      Secretar general

 

via fras.ro

Felipe Massa si Valtteri Bottas la Williams pentru 2014

Williams a confirmat linia de piloti pentru sezonul urmator. Fostul pilot Ferrari, brazilianul Felipe Massa va fi coleg cu actualul pilot Williams, Valtteri Bottas. Astfel echipa condusa de Frank Williams va renunta la serviciile venezueleanului Pastor Maldonado incepand cu sezonul urmator.

810597481

Felipa Massa a luat parte la nu mai putin 12 sezoane in Formula 1, adunand 11 victorii si 36 de podiumuri. A fost un candidat redutabil la titlu mondial, mai ales in sezonul 2008 cand a pierdut in ultima cursa in fata lui Kimi Raikkonen, colegul sau de la Ferrari la acea vreme. Totodata, brazilianul a contribuit la castigarea ultimele doua titluri dedicate constructorilor de catre Scuderia de la Maranello.

 

Sir Frank Williams:“Suntem incantati sa putem anunta linia de piloti pentru 2014 si sa il primim pe Felipa Massa in familia Williams. El este un talent exceptional, un adevarat luptator pe pista; de asemenea aduce o vasta experienta in echipa acum cand incepem un nou capitol din povestea noastra. Valtteri este un membru valoros al echipei si sunt bucuros ca a putut sa isi demonstreze talentul in conditiile inselatoare din Marele Premiu al Canadei. Anul viitor ne putem astepta la cat mai multe performante de acest gen din partea lui.”

 

Felipe Massa:“Williams este una din cele mai de succes echipe din intreaga istorie a Formulei 1. Cand eram copil visam sa concurez pentru Williams, Ferrari sau McLaren si sunt bucuros ca o sa pilotez pentru o alta echipa cu renume dupa experienta de la Ferrari. Cu asa mari schimbari de regulament din 2014 sper ca experienta mea sa ajute echipa sa treaca peste momentul dificil care l-a reprezentat acest sezon. Sunt foarte nerabdator sa incep un nou capitol in viata mea, o noua provocare in cariera mea.”

 

Valtteri Bottas:“Ma bucur sa stiu ca raman la echipa si mai ales in Formula 1 pentru inca un sezon. Am incredere in Williams si stiu ca in viitor putem sa facem mult mai multe, chiar daca performantele actuale nu reflecta acest lucru. Sunt nerabdator sa incep munca in echipa cu Felipe. Este un pilot rapid, experimentat, iar impreuna vom da tot ce putem sa imbunatatim masina si sa adunam cat mai multe puncte sezonul viitor. Vom munci toata iarna pentru a putea fi siguri ca suntem pregatiti de provocarile care ne asteapta in 2014. “

Catalin Tirila a castigat a IX-a etapa a Michelin Rally Challange

Catalin Tirila a castigat etapa cu numarul 9 a concorsului Michelin Rally Challenge. El a avut inscris in concurs o fotografie.

Catalin Tirila

 

Pentru ca in 2013, am revenit la o formula putin mai complicata, vom publica clasamentele cu totalul punctelor acordate de juriu dar si clasamentul final, la care este luat in calcul si votul publicului, care are o pondere de 30%.

Nume participant Juriu 1 Juriu 2 Juriu 3 Total Like points Total
Catalin Tirila 8 9 9,00 26 13 39
Iosif Tanase 8 7,5 7,00 22,5 13 35,5
Traian Baicoianu 8 8,5 9,00 25,5 0 25,5
Ionut Mostenescu 7 6,5 7,00 20,5 0 20,5
Munteanu Alexandru 7 6 6,50 19,5 0 19,5
Vlad Carstoiu 6 6 7,00 19 0 19

 

 

 

Noul Nissan Qashqai: Crossoverul originar reinventat

  • Nissan lansează noua generaţie a crossover-ului său emblematic
  • Noul model  vine să consolideze succesul fără precedent predecesorului său, care a si inaugurat segmentul din care face parte
  • Interior premium şi tehnologii avansate pentru maximum de confort
  • Disponibil din 2014

 

În 2007 Nissan a lansat un model care a devenit pionierul în domeniu, a convins 2 milioane de cumpărători şi a fost imitat în scurt timp numeroşi concurenţi. Astăzi, acel model este reinventat.

 

Inovaţia şi entuziasmul Nissan se regăsesc şi în ADN-ul noului Qashqai.Cu ocazia lansării din Londra, peste 5.000 de oameni au trimis fotografii reprezentative pentru domeniul inovaţiei tehnologice. Toate aceste fotografii au fost ulterior dispuse pentru contura forma noului Qashqai, dezvăluind astăzi  noul în premieră.

 

 Noul Qashqai pe scurt

 

Nissan Qashqai este liderul  consacrat pe segmentul crossover-elor, cu peste 2 milioane de exemplare produse din 2007 până în prezent. Acesta se adresează atât şoferilor din segmentul C care doresc un plus de stil, tehnologie şi plăcere, precum şi cumpărătorilor aflaţi în căutarea eficienţei pe toată linia. Noul Nissan Qashqai doreşte să-şi consolideze poziţia de lider a companiei Nissan în categoria corssover odată cu începerea comercializării sale pe pieţele selectate începând din ianuarie 2014.

Noul Qashqai

Tehnologia premium, cea de-a doua generaţie de design crossover şi dinamica optimizată se reunesc pentru a forma împreună esenţa noului Nissan Qashqai.

 

Noul Qashqai este cu49mm mai lung decât actualul model, iar înălţimea şi lăţimea  au fost redimensionate, maşina dobândind o postură aerodinamică şi echilibrată. Caracteristicile distincte–oferă un aspect premium, păstrând în acelaşi timp aspectul inconfundabil Qashqai.

 

Tehnologia Safety Shield include acum şi Autonomous Emergency Braking, Driver Attention Support şi Traffic Sign Recognition, alături de alte câteva sisteme de asistenţă; de exemplu, Intelligent Park Assist (Asistenţă Inteligentă la Parcare) elimină stresul manevrelor în mediul urban. Noul Qashqai este conceput pentru a face tehnologia premium mai accesibilă ca niciodată.

 

Deşi variantele cu tracţiune faţă vor constitui cifra dominantă a vânzărilor pe majoritatea pieţelor, vor fi disponibile şi versiuni cu tracţiune integrală ALL-MODE 4×4-i disponibile în versiunea cu transmisie manuală în şase trepte sau o nouă cutie automată Xtronic.

 

La interior s-au adus îmbunătăţiri sensibile la nivelul calităţii materialelor şi designului. Polivalenţa  rămâne un atribut de bază al crossoverului; inginerii Nissan au elaborat metode inovatoare de a include perfect noul Qashqai în viaţa şoferilor. Oferind spaţiu mai mare pentru ocupanţi şi un volum crescut al portbagajului ajutat de un sistem modulabil pentru podeaua portbagajului, noul Qashqai dispune chiar şi de spaţiu de stocare a poliţei când aceasta nu este utilizată.

 

Un habitaclu reuşit începe cu scaune reuşite. În timpul fazei de proiectare, inginerii au folosit tehnici avansate de scanare medicală şi au fost inspiraţi de metodele folosite de NASA pentru a analiza presiunea şi fluxul sanguin în zona lombară.  Prin optimizarea susţinerii corpului, aceştia au reuşit să creeze un scaun cu sprijin uniform. Scaunele oferă un nivel înalt de confort datorită suporturilor speciale la nivelul zonelor pelviană, lombară şi toracică. 

 Noul Qashqai interior

Noul Nissan Qashqai va fi primul model comercializat bazat pe noua platformă CMF (Common Module Family) produsă de Alianţa Renault-Nissan.

 

Fiind conceput şi proiectat în Europa, pentru Europa, noul Qashqai a fost creat de experţii Nissan din cadrul Nissan Design Europe (Londra, Marea Britanie) şi Nissan Technical Centre Europe (Cranfield, Marea Britanie şi Barcelona, Spania), şi va fi construit în Sunderland, Marea Britanie. O contribuţie majoră au avut şi designerii şi inginerii Nissan din Atsugi, Japonia.

 

Tehnologia accesibilă este filosofia noului model şi se traduce prin seria de inovaţii careau dublul rol de a creşte nivelul de siguranţă şi confort tuturor ocupanţilor maşinii,

 

Nissan Safety Shield înseamnă o serie de sisteme care răspund viziunii mărcii de a reduce aproape de zero număru de accidente rutiere, viziune susţinută şi de angajamentul constructorului de a produce automobile autonome până în 2020.

 

Noul model este mult mai mult decât o simplă revizuire a revoluţionarului său predecesor.Modelul celei de-a doua generaţii este cu 20mm mai lat, cu 49mm mai lung şi cu 15mm mai jos decât versiunea curentă. Totuşi, în ciuda reducerii înălţimii, spaţiul pentru cap pe locurile din faţă şi cele din spate a crescut cu 10mm, menţinându-se şi poziţia înălţată de condus.

 

Confort, conectivitate şi control: trei dintre elementele cheie ce stau la baza designului şi amenajării habitaclului noului Qashqai. Ca şi restul maşinii, interiorul Qashqai-ului combină tehnologii inovatoare cu soluţii practice pentru provocările de zi cu zi. Deţinând o experienţă superioară oricărei alte mărci, în sectorul crossoverelor,  Nissan  are poziţia privilegiată de a stabili noi referinţe  pentru generaţia următoare de crossover.

 

În crearea habitaclului, echipele de design şi proiectare au dorit să plaseze şoferul în centrul acţiunii. Numeroasele sisteme şi facilităţi de confort şi siguranţă ale maşinii au fost analizate şi reconcepute pentru a oferi şoferului acces uşor la toate comenzile esenţiale. Cu ajutorul unei interfeţe unice intuitive, şoferii au posibilitatea de a personaliza eficient funcţiile maşinii în funcţie de context– de la activarea semnalizatoarelor până la reglarea orei de aprindere a farurilor. Fiecare meniu şi indicator sunt afişate intuitiv pe noul panou multifuncţional situat între vitezometru şi turometru, ambele analogice, şi controlat de la comenzile amplasate  pe volan. 

 

Uzina Nissan din Sunderland este cea mai mare din Regatul Unit, cu o producţie de peste 500.000 de unităţi pe an. Qashqai este principalul model produs în această uzină, alături de noul Nissan Note, Nissan Juke şi LEAF, automobilul electric Nissan şi lider în vânzări la nivel mondial în segmentul său.

 

Thierry Neuville va pilota pentru Hyundai Motorsport in WRC

Sunt bucuros sa il anunt pe Thierry Neuville drept pilot principal al noii noastre echipe din WRC.” a declarat astazi Michel Nandan, directorul Hyundai Motorsport. “Thierry are un sezon 2013 fantastic si s-a dovedit a fi unul dintre cei mai captivanti tineri piloti din WRC. Viteza, abilitatile si abordarea dinamica a acestuia in raliuri fac din el pilotul ideal pentru Hyundai Motorsport.concluziona Nandan.  

Thierry-Neuville-Nicolas-Gilsoul

Belgianul in varsta de 25 de ani a semnat un contract pe mai multi ani (n.r. – se pare ca trei) si il va avea in dreapta sa pe Nicolas Gilsoul. 

 

Sunt multumit ca ma alatur celor de la Hyundai Motorsport pentru 2014 in WRC. Cred ca Hyundai Motorsport este potrivirea perfecta pentru mine deoarece este o tanara si ambitioasa echipa de uzina cu obiective si planuri pe termen lung. Am fost foarte impresionat de facilitatile echipei, abordarea programului pentru raliuri si potentialul aratat. Sper ca experienta mea de doi ani in WRC va aduce beneficii echipei pe masura ce vom construi un parteneriat armonios.”    

Calin Ciortan si-a pastrat titlul de campion national

Un alt treilea an consecutiv pentru Campionatului National de Drift a ajuns cu bine la final. In 2013, campionatul s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, driftul devenind astfel o disciplina sportiva profesionista in tara noastra. Responsabil de acest lucru este Gabriel Onofrei care a si pregatit concurentilor in weekendul abia incheiat, runda finala a sezonului 2013, desfasurata pe circuitul Prejmer.

 CAT04499

Nivelul crescut al campionatului si participarea in acest an a doi piloti italieni au facut ca lupta pentru titlu sa se dea pana in ultima clipa, nu mai putin de 8 piloti avand sanse matematice de a deveni campioni. Sorin Ene venea la Prejmer din postura de lider al clasamentului general, insa Calin Ciortan il urma la o diferenta de doar 30 de puncte. Cu un punctaj dublu disponibil in etapa finala, mizele erau mari.

CAT04849

Calin Ciortan a reusit in final sa isi pastreze titlul obtinut in 2012 si a facut-o in stil de mare campion, asa cum ne-a demonstrat in numeroase randuri, printr-o victorie. Calin incheie astfel din nou un an bun ramanand cel mai bun pilot de drift din tara noastra. El a reusit totodata si un merituos loc 4 la finalul sezonului KOE Drift Pro Series, cel mai bun rezultat al sau din acest an fiind locul 2 la etapa din Franta unde a fost invins de campionul KOE din acest an Francesco Conti. Sorin Ene devine vice-campion al sezonului 2013 aceasta reprezentand si cel mai bun rezultat al sau la finalul unui sezon competitional intern. 

 

Iulian Jumuga, Calin Ciortan, Razvan Fratianu
Iulian Jumuga, Calin Ciortan, Razvan Fratianu

Podiumul de la Prejmer a fost completat de tanarul Iulian Jumuga si campionul national din 2011, Razvan Fratianu ambii pilotand modele BMW E36.

 

Bogdan Padurariu venea la Prejmer dupa prima participare in afara tarii in KOE Drift Pro-Series, etapa din Slovacia reprezentand finala campionatului european. Din pacate pilotul din Campulung Moldovenesc s-a oprit in Top 16, el fiind invins de bucuresteanul Razvan Tica. Cu toate acestea Bogdan reuseste sa termine sezonul 2013 pe locul al patrulea in clasamentul general, reusind astfel cel mai bun rezultat personal. 

CAT05061
Podium CND sezon 2013: Loc 2-Sorin Ene; Loc 1-Calin Ciortan: Loc 3- Razvan Fratianu

 

Chiar daca runda finala a pus punct sezonului competitional, fanii driftului se vor putea reintalni cu favoritii lor la Gala Campionilor care va avea loc in luna decembrie.       

Un an cât 10!

Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2013 a reprezentat primul sezon complet al tânărului pilot din Alba Iulia, Mihai Aurel Beldie. La 15 zile după căderea cortinei peste anul competițional de coastă 2013, Clubul Sportiv Autosport Fair-Play Alba oferă o scurtă povestioară a celor întâmplate pe parcursul sezonului din postura pilotului Mihai Aurel Beldie.

Mihai_Aurel_Beldie

Înainte de toate vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut să prindă viață visul meu de a participa un sezon complet în Campionatul Național de Viteză în Coastă.

 

Povestea mea începe cu pregătirea acestui sezon: cu aproximativ o lună înainte de prima etapă de la Brașov mă zbăteam să fac cumva să ajung la câteva etape cu fosta mașină de coastă, un Hyundai Coupé. Apoi a intervenit un om căruia îi mulțumesc din tot sufletul pentru șansa de a participa la bordul unei asemenea mașini – BMW 120d DTM Edition! Numele acestui adevărat înger este Eduard Tontsh.

 

Am debutat ușurel, timid aș putea spune, cu etapa de la Brașov… urcarea către Poiană… un traseu pe care visez să alerg de când mă știu. Dupa un început ezitant, acela fiind și primul contact cu noua mașină, finalul cursei mi-a adus și primul rezultat notabil reușind să câștig la prima apariție grupa automobilelor Diesel. Vă dați seama că am prins aripi după acest rezultat! Din păcate, cea de-a doua etapă „mi-a tras un pic frâna de mână”, datorită unor probleme tehnice nereușind să mă ridic la nivelul așteptărilor mele. Cu toate acestea, etapa de la Rânca mi-a adus un loc 2, obținut cu multă trudă.

 

Apoi au venit două etape, cele de la Teliu și Reșița, pe care am reușit să le câștig după un parcurs constant și fără greșeală, urmate de cea mai așteptată etapă a sezonului – cea de la Sinaia, de unde, cu ajutorul ploii apărute în ultima urcare de concurs, am mai dus acasă o cupă de locul unu.

 

Câmpulung a fost o etapă cu un gust amar, deoarece încă stau sub semnul întrebării de ce 17 piloți au fost penalizați pentru start anticipat la etapa musceleană în condițiile în care media de până atunci era de aproximativ 4 starturi „furate” per etapă. Abordarea tactică și concentrarea m-au ajutat să fac o cursă excelentă până… în cele două urcări de concurs. În prima urcare se pare că eu și Fumi (cum îmi place mie să îmi alint mașina de concurs) am fost mai rapizi decât trebuie fiind acuzați de start „furat”. La startul celei de-a doua urcări am stat pe loc pentru a vedea secunda 01, dar cronometrul s-a oprit la secunda 59… fiind atins de poarta publicitară montata în zona de start. Dar, așa este în motorsport, câteodată mai și pierzi… cu sau fără voia ta. Cert este că cele 5 secunde primite penalizare mi-au smuls locul 1 de la grupă, așa că m-am întors acasă cu coada între picioare.

 

A urmat etapa de la Râșnov, un traseu de care m-am îndrăgostit, unul dintre cele mai tehnice trasee din țară. Din păcate pentru mine, etapa de la Râșnov a fost umbrită de probleme tehnice „reclamate” de mașina de curse și de o pată de ulei care m-a atenționat că este foarte ușor să îți spulberi un vis dacă ghinionul își ascute colții. Etapa râșnoveană a fost prima din acest sezon în care Grupa Automobilelor Desel a fost constituită, astfel că s-au dat puncte duble față de cazul celorlalte etape. Cu multă muncă am reușit să duc mașina la linia de finish grație celor din echipa tehnică a echipei Tontsch Automotive care au reușit să o pună pe „Fumi” din nou în mișcare și cărora le mulțumesc încă o dată! Având în vedere problemele tehnice principalul obiectiv de la Râșnov a fost să termin etapa cu bine pentru a rămâne în lupta pentru câștigarea grupei, însă am terminat pe locul 3, fapt care m-a obligat să câștig etapa „de casa” pentru a-mi asigura titlul de campion la Diesel. 

Mihai_Beldie_Jr

În fine, ultima etapă a sezonului, cea de la Alba Iulia, am pregătit-o profesionist, cu multă păsiune. În etapa din orașul meu natal principalul meu adversar am fost chiar eu… M-am înscris în cursă cu gândul că trebuie să mă depășesc pe mine, să merg cât mai eficient pentru a-mi atinge obiectivul: locul 1 la Diesel și, implicit, câștigarea Grupei pe anul 2013. Din păcate, condițiile tehnice erau departe de a fi ideale avand în vedere faptul că am fost nevoit să alerg cu anvelope de ploaie în condiții de vreme superbă. Acest lucru m-a costat victoria – am terminat pe locul 2 și, după o excelentă dominare la începutul sezonului,  am pierdut locul 1 la Grupa Automobilelor Diesel pentru o diferență de doar 0,5 puncte! Însă, fără să îmi dau seama, evoluția constantă pe parcursul sezonului mi-a adus un titlu de Vice Campion Național al clasei H3 care mă bucură enorm și îmi oferă încredere pentru anul competițional 2014.

 

Per total sunt foarte mulțumit că am terminat toate cele 8 etape ale sezonului în puncte și cu mașina întreagă.

 

În final vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor pentru implicare! Fără ei tot acest program ar fi fost imposibil și cu siguranță incomplet. Partenerii mei din sezonul 2013 sunt: Tontsch Automotive, Safety Broker Alba, Frățilă Consulting, Axel Company Alba Iulia, Antel Alba, Auto Construct Sebes, Help Trans Abrud, Angrenaje și Roți Dințate Alba.

 

Nu în ultimul rând le mulțumesc și partenerilor media: www.autorally.ro, www.motorsportnews.ro, www.autostiri.ro, www.4tuning.ro, Centru de Imagine, Night Shadows, Revista de transport și Logistică – RBT, Ziarul Unirea, Radio Ardeleanul FM, Alba TV, Alba2.

Rob Huff a semnat cu LADA pentru 2 ani

Campionul WTCC din 2012, Rob Huff, a semnat un contract cu LADA pentru o perioada de doi ani 2014 – 2015. Constructorul rus isi va mari astfel efectivul pastrand in echipa si pe actualii piloti James Thompson si Mikhail Kozlovskiy. Cei trei vor concura pe noul model LADA Granta. 

Rob Huff
touringcartimes.com

In acelasi timp actuala echipa din care face parte Huff, Munnich Motorsport, a anuntat reducerea programului din WTCC in 2014. Acestia de vor concentra pe campionatul de rallycross acolo unde participa cu un Audi A3. René Münnich, directorul echipei, a declarat ca in 2014 participarile in WTCC vor fi sporadice urmand ca din 2015 echipa sa revina cu forte proaspete. De asemenea se pare ca acestia s-au interesat si de Chevrolet-urile pe care cei de la RML le pregatesc pentru noul sezon.

 

Honda a monopolizat podiumul de la Shanghai din cea de-a doua cursa si constructorul nipon priveste cu optimism noul sezon 2014. Dupa ce au confirmat prezenta lui Tarquini si Monteiro si anul urmator, cei de la Zengo Motorsport au confirmat si ei prezenta in 2014 cu acelasi model Civic pentru Norbert Michelisz. In afara de cele trei modele inca un model isi va face aparitia, Proteam Racing anuntand trecerea la modelul Honda pentru anul urmator in defavoarea imbatranitului model BMW, care va fi pilotat de acelasi Mehdi Bennani.    

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor