Tag Archives: arad

Obiective neschimbate pentru Bacau Rally Team la Arad

Inainte de etapa de casa, Bacau Rally Team pleaca spre Arad cu aceleasi obiective care au caracterizat echipa pe tot parcursul anului, obtinerea maximului de puncte de catre fiecare echipaj la clasa sa. Raliul Aradului va avea loc in perioada 23-25 august, reprezentand cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, runda urmand sa beneficieze de un coeficient marit de 1.2, cel mai mare din ultimele patru etape ramase de disputat in acest sezon.

 

Echipajele Bacau Rally Team vor incerca pe parcursul celor 141,15 km impartiti in 13 probe speciale sa castige cat mai multe dueluri cu cronometrul pentru ca in final timpii sa se transforme in puncte pretioase pentru lupta in ierarhia clasamentului la final de an.

AdiRaspopa_TC_0010_WEB

Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu isi doresc sa obtina si la Arad un rezultat bun dupa podiumul de la Raliul Sibiului de la clasa 5. Pentru mine si pentru Catalin, copilotul meu, Raliul Aradului va fi o premiera, niciunul dintre noi ne mai luand startul pana acum la aceasta etapa. Ne-am propus sa mergem cat de tare se poate la Arad, aceasta fiind singura modalitate in care mai putem avea sanse in lupta pentru titlu.

 

Din pacate, Bacau Rally Team vine la Arad in formatie redusa, insa ne vom reuni cu totii pentru etapa de casa, Raliul Moldovei Cotnari Bacau. Ne dorim foarte mult un rezultat bun si putem pleca cu tolba plina de puncte de la Arad!a declarat Adrian Raspopa.

 

Dan Girtofan si Adrian Berghea au dat uitarii abandonul de la etapa precedenta de la Sibiu si sunt 100% pregatiti sa atace la Arad pentru un loc pe podium. Am digerat foarte greu abandonul tehnic de la Sibiu, mai ales ca nici eu si nici Adi, copilotul meu, nu am facut vreo greseala. Acum, nu ne-au mai ramas prea multe optiuni si probabil vom ataca de pe prima proba pentru a obtine un rezultat cat mai bun, Raliul Aradului avand cel mai mare coeficient dintre cele patru etape ramase de disputat din acest sezon.a spus Dan Girtofan inainte de plecarea spre Arad.

 

Trecerea in cea de-a doua jumatate a sezonului din Campionatul National de Raliuri a inceput sa se simta si printre bugetele echipajelor. Chiar daca a obtinut victoria la clasa 3 in etapa de la Sibiu, Rares Tomita si Levente Csegzy nu se vor afla la startul Raliului Aradului. „La fel ca la Raliul Deltei, suntem nevoiti sa ne sustinem de pe margine colegii de echipa. Din pacate, lipsa bugetului isi spune cuvantul si astfel nu ne vom putea apara sansele la locul 1 al clasei 3 de care ne despart doar 1,4 punctea spus dezamagit Rares Tomita.

 

Bogdan Samoila si Florin Cojocaru nu vor efectua deplasarea la Arad, problemele tehnice survenite la etapa de la Sibiu nefiind remediate la timp. „Ne pare rau ca vom lipsi de la Arad, mai ales ca specialele de macadam de la aceasta etapa nu mai sunt asa dure ca cele de la Sibiu. Sper totusi sa fim pregatiti pentru urmatoarea etapa, cea de casa de la Bacau unde ne-am propus sa facem o figura frumoasa!a spus si Bogdan Samoila.

 

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Popasul Trebes, Comfert, Pambac, Mere de Itesti, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Simba Invest, Omniasig, Auto Plus Onesti, Sky Wellness, GoPro Romania prin xtremvideo.ro, Think Tank Photo Romania, F64 Studio, Vostok Europe prin Russian Shop si Centrul de Creatie si Productie Foton. 

Pregatiti pentru un raliu cu miza

In acest final de saptamana intrecerea interna de raliuri revine in actualitate cu a treia runda de macadam a sezonului, Raliul Aradului. Aceasta este ultima etapa din acest an cu coeficient 1,2, astfel ca echipajul Alex. Filip/Bogdan Iancu o abordeaza cu dorinta de a obtine un nou rezultat care sa le permita sa isi consolideze pozitia intai in clasamentul masinilor cu doua roti motrice.

Alex Filip

Masina a fost complet revizuita dupa Raliul Sibiului, competitie care si in acest an a reconfirmat faptul ca are cea mai casanta suprafata de concurs. In programul competitiei aradene sunt 13 „speciale” cu o lungime totala de 141,15 km. „Plecam la Arad cu gandul la traseul foarte tehnic si ofertant din punctul de vedere al pilotajului. Avem de parcurs si doua probe noi, care schimba un pic dinamica intrecerii. Vom incerca sa le <<citim>>  cat mai bine la sesiunea de recunoasteri, astfel incat sa le putem aborda cu acelasi ritm pe care il vom avea si pe sectiunile pe care le cunoastem deja din anii trecuti”, spune Alex. Filip.

 

Dupa ziua de vineri, cand sunt programate sesiunea de teste si startul festiv, sambata se vor desfasura 10 probe speciale (insumand  122,42 km ), iar duminica inca 3 (18,73 km). “Sper ca noul format – sambata/duminica, dar si prezenta lui Mihai Leu in calitate de organizator si deschizator al cursei sa aduca mai multi spectatori pe probele speciale care sa se bucure de spectacolul pe care il vom oferi impreuna cu ceilalti protagonisti ai campionatului”, a incheiat Alex. Filip

Alex MIREA porneste spre Arad cu gandul la un nou podium

Reveniti in cadrul Campionatului National de Raliuri incepand cu etapa de la Sibiu, Alex MIREA si Dragos DESPINOIU au demonstrat ca perioada in care au absentat nu i-a incetinit deloc, cei doi buni prieteni reusind ca la prima lor cursa cu noua masina, Suzuki Swift Sport, sa se impuna in clasamentul Cupei Suzuki si sa urce pe pozitia secunda la clasa 9.

Foto: RallyZoom.ro
Foto: RallyZoom.ro

Startul in Raliul Aradului este programat sambata aceasta, 24 august, de la ora 07.46, concurentii avand de parcurs in prima zi a competitiei 122.42km impartiti in 10 probe speciale. Duminica, 25 august, doar trei speciale vor mai ramane de disputat, echipajele urmand sa parcurga doar 18.73km in regim de concurs.

 

Chiar daca prima cursa a decurs excelent pentru noi, pauza se simte. Inca nu ne-am intrat in ritmul pe care stim noi ca il putem avea insa treptat sunt convins ca vom ajunge acolo unde ne dorim.a spus Alex MIREA.

 

Pentru Raliul Aradului, Alex si Dragos isi doresc un nou rezultat de top, care sa le consolideze pozitia in clasamentul Cupei Suzuki si de ce nu, chiar sa-i propulseze pe prima pozitie de care ii despart in acest moment doar 1,6 puncte.

 

Mergem la Arad cu gandul la un nou rezultat bun, mai ales ca etapa are un coeficient marit de 1.2 si reprezinta o buna oportunitate de acumulare a unor puncte importante in clasament. Sigur ca pentru noi este abia a doua etapa cu noua masina asa ca vom incerca sa facem o cursa inteligenta, in care sa combinam viteza cu un ritm eficient care sa ne permita sa ajungem cu bine la finalul intrecerii. Cu siguranta lucrurile nu vor fi usoare si asa cum s-a vazut la etapa precedenta, lupta in Cupa Suzuki este una foarte stransa iar adversarii nostri au mai multa experienta cu modelul Swift decat noi.

Pentru ca suprafata de concurs nu mai este atat de dura ca la Sibiu, vom merge mai tare si vom incerca sa oprim primii cronometrul pe probe asa cum am facut si la etapa precedenta, pe cateva speciale. Vreau sa le multumesc tuturor celor care sunt alaturi de mine la fiecare etapa dar si in mediul virtual. De multe ori, ei sunt cei care iti dau energia de a merge mai departe.” a mai declarat Alex MIREA, inainte de a porni in aventura de la Raliului Aradului.       

   

Prezenta echipajului format din Alex MIREA si Dragos DESPINOIU in Campionatul National de Raliuri este posibila in 2013 datorita partenerilor www.sgmarket.rowww.deltaglass.ro, www.superformance.ro,  www.vbcs.ro,  www.casa-fiscala.rohttp://www.RCAperoti.ro dar si a catorva prieteni.        

Lupta campionatului se muta pe macadamul aradean

Raliul Aradului Atrium Mall are cel mai mare coeficient (1.2) din ultimele 4 etape ramase de disputat in sezonul 2013 al Campionatului National de Raliuri Dunlop. Desfasurata in perioada 23 – 25 august, intrecerea poate schimba podiumul clasamentului general dar si clasamentele celorlalte clase ale campionatului.

 

Pilotii prezenti la Arad trebuie sa fie pregatiti de o lupta pe macadam, suprafata predominanta a raliului (98% – macadam, 2% asfalt). Dupa ziua de vineri, cand sunt programate cele doua sesiuni de shakedown si startul festiv, sambata se vor desfasura 10 probe speciale (insumand  122,42 km ), iar duminica inca 3 (18,73 km). 

 Sibiu Rally, Sibiu 25-27 07 2013

Desfasurat la o luna dupa Raliul Sibiului, competitia de la Arad poate consolida sau poate schimba pozitii in clasamentele Campionatului National de Raliuri Dunlop. Titlul de campion national pare sa ii fie deja rezervat lui Francois Delecour (Peugeot 207 S2000), pilotul francez avand un avans de 36.8 puncte in fata lui David Botka (Mitsubishi Lancer EVO IX R4), urmatorul clasat. Chiar si asa, lupta care se da in spatele lui Delecour este una intensa, ocupantii pozitiilor 2-4 (Botka, Porcisteanu, Tempestini) fiind despartiti de 13.2 puncte, iar cei de pe pozitiile 5-7 (Keleti, Girtofan, Szabo) de doar 2 puncte!

 

Clasa 3 are unul dintre cele mai disputate clasamente. Edwin Keleti continua sa fie lider, insa abandonul de la Sibiu l-a privat de puncte pretioase. Pilotul BCR Leasing are momentan un avans de doar 1.4 puncte in fata lui Rares Tomita. Din pacate pe Tomita nu il vom vedea la Arad iar sansele ca acesta sa isi pastreze pozitia secunda in clasamentul clasei 3 sunt mici. Batalia lui Keleti se va da la Arad cu Horatiu Savu si Adrian Dragan. Bogdan Marisca a avut parte de 3 abandonuri in primele 5 etape si se afla momentan doar pe a sasea pozitie, insa ne putem astepta la o figura frumoasa la Arad si la un salt al pilotului Napoca Rally Academy in clasament.

 

Alex Filip conduce in clasamentul clasei 5 in fata lui Sebastian Barbu si a lui Adrian Raspopa. Desi Barbu nu va participa la Raliul Arad, prezenta bulgarului Todor Slavov va condimenta lupta acestei categorii.

 Adrian Raspopa - Catalin Grigoriu

Pentru titlul de campion al clasei 9 se dueleaza Raul Badiu si Florin Tincescu, diferenta fiind momentan de 15 puncte in favoarea lui Badiu. Ultimul loc pe podium se disputa intre nu mai putin de 7 piloti, toti acestia luand startul la Arad.

 

Clasa 11 este clasa lui Dany Ungur! Acesta a dominat autoritar in sezonul trecut si o face la fel si in 2013. Pilotul clujean a castigat toate cele 4 etape la care a luat startul pana acum in acest an si este favoritul clasei 11 si la Arad.

 

O situatie inteesanta regasim si in clasamentul echipelor. Momentan pe prima pozitie se afla ESD Rally Team, urmata indeaproape de Napoca Rally Academy. BCR Leasing si Bacau Rally Team incearca sa beneficieze si ele cat mai mult de coeficientul ridicat al etapei de la Arad.

 

Probe spectaculoase, piloti foarte rapizi, masini de top (un model R5, doua S2000, trei R4). Avem asadar toate ingredientele unui adevarat show pe malul Muresului. Iar cireasa de pe tort poate fi considerata prezenta lui Mihai Leu la volanul unei masini de deschidere.

  

Program Raliul Sibiului Atrium Mall 2013

 

Joi, 22 august 2013

Conferinta de presa premergatoare Raliului Aradului – 15:00, Sala Media a Raliului, Hotel PARC Arad

 

Vineri, 23 august 2013

Shakedown 1 – 09:00 – 13:00, Frumuseni

Shakedown 2 – 13:00 – 17:00, Frumuseni

Start festiv – 19:00, Primaria Arad

 

Sambata, 24 august 2013

Start Ziua 1 – 7:30, Tancodrom Lipova

PS 1 Selin’s 1 (10,78 km) – 7:46

PS 2 Kia România 1 (5,21 km) – 8:54

PS 3 Hotel Cismigiu 1 (10,31 km) – 9:27

PS 4 Banca Comercială Feroviară Româna 1 (12,89 km) – 11:20

PS 5 Richmond Hotel 1 (22,02 km) – 11:43

PS 6 Selin’s 2 (10,78 km) – 14:02

PS 7 Kia România 2 (5,21 km) – 15:10

PS 8 Hotel Cismigiu 2 (10,31 km) – 15:23

PS 9 Banca Comercială Feroviară Româna 2 (12,89 km) – 17:36

PS 10 Richmond Hotel 2 (22,02 km) – 17:59

 

Duminica, 25 august 2013

Start Ziua 2 – 9:45, Parc Ferme

PS 11 Superspeciala Atrium Mall 1 (2,65 km) – 10:20

PS 12 Selin’s 3 (10,78 km) – 12:01

PS 13 Superspeciala Atrium Mall 2 (2,65 km) – 13:12

Festivitate de premiere – 16:00, Primaria Arad

Conferinta de presa cu castigatorii – 16:30, Primaria Arad

 

Vedetele campionatului pregatite sa ia startul la Arad

In perioada 23 – 25 august se va desfasura la Arad cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, pe lista de inscrieri regasindu-se 44 de echipaje. Printre cei care vor lua startul la Raliul Aradului Atrium Mall 2013 se afla toate numele mari ale campionatului autohton dar si cateva surprize.

 Adrian Raspopa

Intrecerea de la Arad are coeficient 1.2, cel mai mare din ultimele patru etape ramase de disputat in acest an. Acest lucru i-a atras pe principalii actori ai campionatului, ocupantii primelor 10 pozitii ale clasamentului general urmand sa fie prezenti la start.

 

Ca in fiecare an, Aradul atrage si competitori maghiari. Daca Gergo Szabo (Mitsubishi Lancer Evo X) si David Botka (Mitsubishi Lancer Evo IX R4) au un program extins in Campionatul National de Raliuri Dunlop, alte 3 echipaje din Ungaria vor lua startul in Raliul Aradului, la bordul a doua modele Lada, respectiv un Mitsubishi Lancer Evo III.

 

Ungaria nu este insa singura tara vecina cu reprezentanti la Arad. Doua echipaje din Bulgaria vor fi de asemenea prezente pe macadamul aradean. Todor Slavov este unul dintre cei mai rapizi piloti de raliuri bulgari. Performanta cea mai notabila a lui Slavov o reprezinta obtinerea locului 3 in clasamentul Junior WRC in 2010. Pilotul bulgar i-a devansat atunci printre altii pe Thierry Neuville, Karl Kruuda sau Jeremi Ancian. Cu doi ani mai devreme, Todor Slavov a reprezentat Bulgaria in programul Pirelli Star Driver. Printre rivali l-a avut pe acelasi Neuville, dar si pe Martin Prokop, Jarkko Nikara, Andreas Aigner sau Michal Kosciuszko. Slavov va pilota la Arad un Renault Clio R3, urmand sa se bata la victoria clasei 5 cu Alex Filip si Adrian Raspopa. Din pacate, Sebastian Barbu, invingatorul de la Sibiu al acestei clase, va absenta la Arad.

 Ford Fiesta R5 in Romania

Desi lista de inscrieri include doar doua modele S2000, Peugeot-ul 207 al lui Francois Delecour si Skoda Fabia a lui Dan Girtofan, Raliul Aradului Atrium Mall va beneficia in premiera in Romania de prezenta unui model in configuratie R5. Marco Tempestini a decis sa ia startul la Arad cu un Ford Fiesta R5, la doar o luna de la debutul noului model in raliurile mondiale.

 

Alte surprize legate de lista de inscrieri o reprezinta numele a doi dintre pilotii masinilor de deschidere. Mihai Leu revine la volanul unei masini de raliuri pentru prima data dupa multi ani. Marele sportiv roman va pilota un Mitsubishi Lancer Evo VI. Primarul Aradului, Gheorghe Falca, se va afla si el la volanul unei masini de deschidere (Mitsubishi Lancer Evo VIII).

 Mihai Leu

Raliul Aradului Atrium Mall 2013 va debuta vineri, 23 august, cu shakedown-ul si prezentarea oficiala a echipajelor. Cele 13 probe speciale, care insumeaza 146.6km, se vor parcurge in zilele de sambata (24 august) si duminica (25 august).      

Raliul Aradului Atrium Mall – Documente oficiale

  • Observatori  ai FIA evalueaza competitia din 23-25 august, pentru introducerea in circuitul european a Raliului Aradului Atrium Mall
  • Se vor parcurge 146,6 de km in 13 probe speciale cu echipaje de deschidere de exceptie: primarul aradului Gheorghe Falca si Mihai Leu, organizatorul Raliului Aradului Atrium Mall.
  • Editia a 5-a a Raliului Aradului Atrium Mall readuce alaturi de organizatori partenerul primei editii.

 Conferinta-de-presa-Raliul-Aradului-Atrium-Mall-©-DARi0-34

Ambitiile Raliului Aradului Atrium Mall pot duce competitia aradeana incalendarul european in timp record. Insa nu e nimic intamplator. Desi cursa aradeana se afla abia la a cincea editie, an de an in precedentele desfasurari, organizatorii au adus ceva nou si spectaculos. Etape comune in campionatele romanesc si maghiar, cresterea numarului de probe speciale, invitati de exceptie, numar record de participanti, sunt atribute ale primelor 4 editii de raliu aradean ce dau o nota fireasca pasului din acest an.

 

Raliul Aradului Atrium Mall este raliu candidat pentru Cupa Europei de Raliuri. Oficiali ai FIA vor fi prezenti intre 23 si 25 august la Arad pentru a verifica respectarea rigorilor europene in desfasurarea cursei.

Investim mult pentru ca acest eveniment să-și atingă obiectivul, acela de a deveni etapă europeană. Raliul nostru este unul dinamic, județul Arad oferind, şi în acest an, noi zone în care se va concura a declarat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falca, in conferinta de presa ce anunta Raliul Aradului Atrium Mall.

 

Implicarea primarului Gheorghe Falca in Raliul Aradului Atrium Mall nu se opreste aici. Acesta, impreuna cu Mihai Leu, organizatorul raliului, sunt doi dintre pilotii “forelighter”, ce vor “da tonul” competitiei de-a lungul celor 146,6 Km impartiti in 13 probe speciale.

 

De câțiva ani nu am mai participat la competițiile automobilistice și am considerat că Raliul Aradului Atrium Mall este o bună ocazie pentru a reveni” a declarat Mihai LeuPolitica pasilor mici, dar bine facuti, da roade la Arad. Sunt convins ca, in viitorul apropiat, posibil chiar din anul urmator, la Arad vom avea etapa din calendarul European de raliuri a mai adaugat Leu.

 

Raliul Aradului Atrium Mall va avea o desfasurare diferita primelor 4 editii. Astfel, shakedown-ul din apropierea localitatii Frumuseni va avea loc vineri 23 august, zi in care e programata si prezentarea oficiala a echipajelor participante, in fata Palatului Administrativ al Aradului. Intreaga zi de sambata 24 august e rezervata probelor speciale din judet , care au atras la Arad, an de an, piloti din Romania si Ungaria. Nu lipsesc din traseu specialele Conop si Nadas, printre cele mai frumoase trasee de macadam din Campionatul National de Raliuri Dunlop. Duminica sunt programate doua superspeciale pe circuitul de karting din Arad,care vor fi transmire in direct pe posturile GSP TV si West TV regional, avand intercalata intre acestea o trecere peste speciala din Șiștarovăț.

 

Raliul Aradului Atrium Mall este deopotriva unul tehnic si unul de viteza, traseul este exceptional, iar calitatea drumurilor pe care se va rula este optima unui raliu de macadam” a declarat Ciprian Suarasan, organizator local.

 

Atrium Mall Arad revine in acest an in calitate de partener principal la Raliul Aradului. Dupa ce, in 2009, au facut impreuna primii pasi in Arad, Raliul Aradului si Atrium Mall doresc ca pasul din acest an sa duca spre europene. Avem acelasi public tinta, a declarat la AradCorina Stamate, manager al Atrium Mall, si dorim sa ridicam atractivitatea petrecerii timpului liber in Arad. Atat prin ceea ce oferim la Atrium Mall, important centru de “leisure and shopping” cat si prin sprijinirea Raliului Aradului Atrium Mall din acest an.

 

Raliul Atrium Mall este sustinut de Primaria municipiului Arad si Consiliul Judetean Arad, in calitate de partener oficial si de  Atrium Mall in calitate de partener principal, de Banca Feroviara, Kia prin Luk Motors Arad, Hotel Cismigiu, Ego, Selins, Dental Star Clinic, Vik Power, Rose Mary, Jonnie Walker, Ambasador, Shark, Stute, Galeria Real, Pic Flavours, Pma Invest, Elecon, Hai  in calitate de parteneri

 

Raliul Aradului Atrium Mall se va desfasura cu sprijinul Inspectoratului Judetean de Politie Arad, ISU Arad, Serviciului Judetean de Ambulanta Arad, Inspectoratului Judetean de Jandarmi Arad, Politiei Locale Arad, si a primariilor Lipova, Frumuseni, Conop, Taut, Sistarovat, Bata si Barzava. Parteneri media: GSP TV, www.autorally.ro, West Tv, Promotor, Clara Ilie PR agency, Auto Motor si Sport, Etiquette, Busssines Woman, The Marketer, Kiss FM.

 

Toate informatiile tehnice, stiri si rezultate pe www.raliularadului.ro

Regulament_particular

cerere_service 

cerere_inscriere_echipa

 

harta_micasafety

Raliul Aradului in drum spre ERC

Raliul Aradului are ambitii mari pentru viitor, intrecerea incepandu-si drumul catre Campionatul European, unde organizatorii isi doresc sa aduca runda care conteaza pana acum pentru campionatele roman si maghiar de raliuri.

Raliul Aradului

Prin includerea pe lista “Non Championship Events” publicata de FIA, Raliul Aradului va fi inspectat de oficiali ai Federatiei Internationale de Automobilism, forul tutelar al tuturor competitiilor auto, in vederea includerii in Cupa Europei, de unde isi poate castiga locul in cea mai importanta intrecere de raliu de pe continent.

 

Editia 2013 a raliului, care este programata la sfarsitul lunii august, va fi organizata conform cerintelor Cupei Europene de Raliuri, urmand sa aiba in itinerar intre 150 si 170 de km de proba speciala. Astfel, Raliul Aradului 2013 va indeplini cerintele unui raliu de coeficient 2 al competitiei europene.

 

Este o veste foarte buna, si spun asta nu doar ca un pasionat de automobilism ! In primul rand este o recunoastere a modului profesionist in care a fost organizat pana acum raliul, am demonstrat ca Aradul are un mare potential pentru un sport atat de spectaculos iar pe de alta parte ma bucur ca prin organizarea de competitii de nivel international reusim sa promovam imaginea Aradului” a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falca.

 

Politica noastra conform careia ‘cu pasi mici ne indreptam spre performante majore a ajuns intr-o faza superioara“, a declarat Mihai Leu, detinatorul licentei pentru organizarea etapei aradene, care si-a exprimat de la inceput ambitiile mari legate de aceasta intrecere. De acum nu mai putem da inapoi. Sunt convins ca vom reusi sa trecem si acest test si urmatorul si in curand vom avea la Arad o etapa de ERC.

 

Raliul Aradului 2013 conteaza pentru cea de a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si va fi organizat de Clubul Sportiv AMC Racing împreună cu Primăria Municipiului Arad si Consiliul Judetean Arad, in perioada 22-24 august, pe drumuri de pamant, forestiere si comunale, din judetul Arad.

Trailer DragRacing Arad 2012

Prietenii si colaboratorii nostri de la EvLSkillz.ro au prezentat pe parcursul acestui an tot ce s-a intamplat la etapele Campionatului National de Accelerare Auto & Moto. Prin intermediul scurtelor metraje de la fiecare etapa in parte, cei prezenti la evenimente au putut rememora momentele traite la fata locului, iar cei care nu au putut face deplasarea au putut astfel urmari desfasurarea actiunii.

Astazi puteti urmari trailer-ul celei de-a sasea etape organizate de catre cei de la Drag Racing Events pe aeroportul din Arad in perioada 27-28 octombrie 2012.

 

DragRacing Arad 27-28 octombrie

Cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Accelerare Auto & Moto va avea loc in perioada 27-28 octombrie in Arad.

Program :

 

27 oct: ora 15-19 CALIFICARI ( QUALIFICATIONS)
28 oct: 09.00 – 14.00 – CALIFICARI (QUALIFICATIONS)
                14.30 – 18.00 – FINALE (FINALS)
                18.00 – 18.30 – FESTIVITATE DE PREMIERE
 

Biletele de intrare se vor putea cumpara la fata locului, 20lei/ zi sau 30lei/ doua zile, studentii si elevii pe baza carnetelor vor putea intra in ambele zile cu 20lei.

 

Participantii 100 lei grupele street, 
150 lei – grupele profi 
50 lei – motto 
Inscrierea online pe mail [email protected] sau la fata locului.

 

Va asteptam la pista !

 

fisa_inscriere