Tag Archives: F1

Invazia pilotilor la ERDF Masters Kart

Peste 20 de piloti din campionate precum Formula 1, DTM, WRC, MotoGP, si cele de anduranta, isi vor da intalnire in perioada 10-11 decembrie la Bercy in Franta, la competitia de karturi ERDF Masters Kart.

Filipe Albuquerque, Sebastien Loeb, Sebastien Bourdais, Adrian Sutil, Gary Paffett, Stephane Sarazzin, Sebastien Ogier, Frank Montagny, Romain Dumas, Karun Chandhok, Paul DI Resta si multi altii, se vor intrece alaturi de 10 piloti juniori selectionati de FFSA (Federation Francaise de Sport Automobile) dintre cei mai buni kartisti de la clasele KF1, KF2 si KF3.

 

Toti participantii vor beneficia de acelasi material de concurs si anume kartul Sodi ST 32, a celor de la Sodikart care are  un motor electric AC 65 V cu un rotor intern, ce produce 20Kw, echivalent ca si putere cu un kart clasic de concurs.

 


Sébastien Loeb aux ERDF Masters Kart de ERDF_Masters_Kart

Kimi Raikkonen revine in F1

Finlandezul in varsta de 32 de ani, Kimi Raikkonen a parasit lumea Formulei 1 in 2009, alinindu-se la startul campionatului mondial de raliuri. Dupa doi ani de pauza, Kimi revine in lumea marelui circ alaturi de echipa Lotus Renault GP, care are ambitii mari pentru noul sezon 2012.

 

Sunt incantat sa revin in F1 dupa 2 ani de pauza si vreau sa le multumesc celor de la Lotus Renault GP pentru aceasta oportunitate. Experienta mea in WRC a fost foarte buna pentru cariera mea de pilot, insa gandul la F1 m-a macinat foarte mult in ultima vreme. A fost o decizie usoara de a veni la cei de la Lotus Renault GP datorita ambitiilor pe care acestia le au pentru sezonul urmator. Pasul meu urmator va fi sa imping echipa cat mai sus pe grila de start.” declara campionul mondial din 2007 .

 

Cariera lui Kimi Raikkonen in Formula 1 se rezuma in cifre la 1 titlu de campion mondial, 18 victorii, 62 de podiumuri si 16 pole-position-uri. 

Filmul “Senna” astazi la cinema Scala – intrarea gratuita

Documentarul dedicat carierei și vieții multiplului campion mondial de Formula 1, Ayrton Senna da Silva va fi proiectat în cadrul celei de a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film DaKINO. Filmul în regia laureatului BAFTA, Asif Kapadia va rula la Cinema Scala din București astazi, 25 noiembrie, ora 17.00 – intrarea este liberă.

 

Pilotul brazilian Ayrton Senna a schimbat modul în care era privită Formula 1. Cel mai popular sport cu motor din lume a căpătat o altă dimensiune datorită campionului mondial din sezoanele 1988, 1990 și 1991. Ce a avut Senna atât de special și de ce a intrat în istoria sportului descoperiți vizionând SENNA, filmul votat de public cel mai bun Documentar Internaţional la Festivalul Internaţional de Film Sundance (2011). Documentarul prezintă atât cariera cât și viața lui Ayrton Senna și este o pagină de istorie datorită numeroaselor imagini de arhivă care nu au fost făcute publice până la apariția acestui film.

 

SENNA rulează în cadrul DaKINO la secțiunea BRILLIANT DOCS care își propune un focus pe trei figuri emblematice care au excelat sau exceleaza înca în domeniul lor de activitate: Ayrton Senna, Bobby Fischer ți Donald Trump prin titlurile:

SENNA, regia Asif Kapadia (Marea Britanie, 2010)

YOU’VE BEEN TRUMPED, regia Anthony Baxter (Marea Britanie, 2011)

BOBBY FISCHER AGAINST THE WORLD, regia Liz Garbus (SUA- Marea Britanie- Islanda, 2011).

 

Puteți vota cel mai bun documentar de la cea de a 21- ediție a Festivalului Internațional DaKINO pe website-ul dakinoiff.ro

 

SENNA

Marea Britanie, 106 min

Regia: Asif Kapadia

Mihai Marinescu a debutat pe monopostul de GP2

La primul contact cu pista de pe Yas Marina pilotul brașovean a încheiat sesiunea de antrenamente cu cel mai bun timp al său 1min53sec446. Vineri, ora 13:00, s-a dat startul sesiunii de calificări de care Mihai a profitat pentru a cunoaște cât mai bine mașina și circuitul. Și-a îmbunătățit cu aproximativ o secundă și jumatate timpul din antrenamentele libere și a înregistrat al 25-lea timp al sesiunii de calificări.

Așa cum ne-a obișnuit din Formula 2, campionat în care a urcat pe podium și a dovedit că poate câștiga curse, Mihai Marinescu este un pilot care nu se teme să depășească și atâta timp cât nu este angrenat în incidente de cursă oferă spectacol pe circuit.

 

Mihai Marinescu:Mașina este extraordinară, mai ales frânele, care ”îngheață” mașina și aerodinamica este senzațională – cu cât mergi mai tare cu atât ai mașina mai stabilă și echilibrată. Sunt mulțumit de progres, am coborât o secundă și jumătate de dimineață pâna la prânz, iar în calificări am avut ghinionul de a avea steag roșu pe al doilea schimb de gume, nu am putut să le fructific. Probabil că mai reușeam să scot zecimi bune la timp, veneam în jurul lui 1:51:00. Cunoscuții de aici m-au și apostrofat după sesiunea de calificări, să o las mai ușor, merg mult prea la limită pentru un debutant, însă mă simt confortabil, încep să ma înțeleg cu mașina, așa că am de gând sâ împing în continuare

 

Mihai Marinescu pilotează un monopost al echipei Rapax și poartă numărul de concurs 2.

 

Condițiile în care s-a desfășurat sesiunea de Calificări:

Temperatura aerului: 28 de grade Celsius

Temperatura la nivelul pistei: 39 de grade Celsius

 

Program GP2 – Abu Dhabi (ora României):

Sâmbătă – 12 Noiembrie

9:00 – 10:05           Cursa 1 (31 de tururi sau 60 de minute)

 

Duminică – 13 Noiembrie

11:30 – 12:20         Cursa 2 (22 de tururi sau 45 de minute)

 

În cursa 1 opririle la boxe sunt obligatorii, iar piloții trebuie să schimbe cel puțin două anvelope.

Ordinea de start a cursei 2: primii 8 clasați în cursa 1 pleacă în ordine inversă, al 8-lea pleaca din pole position. Următorii pleacă în ordinea în care au terminat cursa 1.

În cursa 2 opririle la boxe nu sunt obligatorii.

 

Ambele curse pot fi urmărite live, în România, prin intermediul Digi Sport.

Mihai Marinescu va concura în GP2 la Abu Dhabi

Romanul Mihai Marinescu care a obtinut locul al cincelea în Formula 2 in sezonul 2011, a fost invitat să concureze în GP2, cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 al Emiratelor Arabe Unite. Brașoveanul va pilota un monopost al echipei Rapax, cea care în sezonul 2010 alături de Pastor Maldonado a câștigat titlul mondial atât la piloți, cât și la constructori.

 

Dovedind că are potențial în ultimele evenimente din Formula 2, Mihai Marinescu a venit ca o alegere firească pentru echipa italiană Rapax, acest Grand Prix de la Abu Dhabi fiind cel mai important eveniment pentru piloții care aspiră sa ajungă în GP2. Mihai îl va avea coechipier la Rapax pe spaniolul Dani Clos un pilot în vârstă de 23 de ani care are deja o bogată experiență în GP2 Series.

 

Campionatul GP2 Series a fost fondat în 2005 de către Bernie Ecclestone și a venit să înlocuiască binecunoscuta Formulă 3000. Ca și predecesoarea sa GP2 este un eveniment suport pentru Grand Prix-urile de Formula 1 desfășurându-se pe aceleași circuite și în aceleași weekenduri cu evenimentele din ”Marele Circ”. Monoposturile din acest campionat au șasiu Dallara, propulsoare V8 produse de Renault, iar furnizorul de pneuri este, ca și în cazul Formulei 1, Pirelli. Capacitatea cilindrică a motorului este de 4 litri, acesta furnizează o putere de 620CP la 10.000 rpm, iar în performanță pură, monopostul accelerează de la 0 la 100 hm/h în mai puțin de trei secunde – viteza de top este de 320 km/h.

 

Majoritate piloților care activează în prezent în Formula 1 au ajuns în cel mai popular sport cu motor direct din GP2. Printre aceștia se numără și:  Lewis Hamilton (campion al Formulei 1 în 2008), Nico Rosberg, Timo Glock, Heikki Kovalainen, Vitaly Petrov, Bruno Senna, Lucas di Grassi. Grand Prix-ul de la Abu Dhabi a fost conceput ca o gală a GP2 care oferă posibilitatea piloților eligibili pentru acest campionat să ia contact nu doar cu monoposturile – cum se întâmplă în cazul testelor -, ci și cu antrenamente libere, calificări și curse. Evenimentul va începe vineri 11 noiembrie, când sunt programate antrenamentele libere și calificările, și va continua sâmbătă 12 noiembrie cu prima cursă, urmând ca ultima cursă să se desfășoare duminică 13 noiembrie chiar înaintea cursei de Formula 1.

 

Mihai Marinescu:Weekendul viitor va fi unul al premierelor pentru mine. Mă voi afla pentru prima dată pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, voi concura pentru prima dată în GP2 Series și mă voi afla pentru prima dată într-un monopost atât de apropiat de cel din Formula 1. Tocmai pentru că sunt atât de multe lucruri noi, obiectivul meu pentru acest Grand Prix este o clasare în primii 15. Va fi cea mai mare provocare din cariera mea, însă mă simt în formă și sunt foarte determinat să mă clasez în top 15 chiar dacă voi merge pentru prima dată pe circuitul Yas Marina. Mă bucur că pot concura pentru Rapax, echipa care anul trecut a câștigat ambele titluri, și că îl am coechipier pe Dani Clos. Ne știm de când concuram amândoi în karting și ne înțelegem bine. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje după încheierea sezonului de Formula 2 și sper să îmi poată urmări cursele de la Abu Dhabi.”

 

Andrea Bergamini (Manager Team Rapax): “Îl cunoaștem pe Mihai de mai mult timp, l-am remarcat și urmărit, a concurat în campionate puternice și a avut performanțe bune. I-am adresat invitația de a concura în echipa noastra, în GP2, pentru că suntem siguri de capacitatea sa de a face fața la acest nivel. Este evident că nu îi va fi ușor, este cel mai puternic campionat din lume în afara Formulei 1, dar beneficiază de tot sprijinul nostru.”

 

Program GP2 – Abu Dhabi (ora României):

 

Vineri – 11 Noiembrie

8:15 – 9:00            Antrenamente libere

12:55 – 13:25        Calificări

 

Sâmbătă – 12 Noiembrie

9:00 – 10:05          Cursa 1 (31 de tururi sau 60 de minute)

 

Duminică – 13 Noiembrie

11:30 – 12:20         Cursa 2 (22 de tururi sau 45 de minute)

 

În cursa 1 opririle la boxe sunt obligatorii, iar piloții trebuie să schimbe cel puțin două anvelope.

 

Ordinea de start a cursei 2: primii 8 clasați în cursa 1 pleacă în ordine inversă, al 8-lea pleaca din pole position. Următorii pleacă în ordinea în care au terminat cursa 1.

 

În cursa 2 opririle la boxe nu sunt obligatorii.

Mihai Marinescu a câștigat prima cursă de la Monza

Pornind din pole-position, Mihai Marinescu a făcut o cursă excepțională reușind să revină pe locul 1 după ce inițial a pierdut poziția în fața lui Alex Brundle. Datorită victoriei din prima cursă a weekendului de la Monza, pilotul brașovean a urcat patru poziții în clasamentul general al Formulei 2 și se află pe locul 4.

 

O zi excelentă pe unul din cele mai rapide circuite din lume, așa se poate rezuma a doua zi din a șaptea etapă a sezonului. În calificările de dimineață, Mihai a stabilit timpul de referință și a plecat din pole position pentru prima dată în acest sezon. A urmat apoi prima șicană și virajul Biassono unde Mihai a pierdut locul 1 în favoarea lui Alex Brundle. Britanicul a condus cursa până în turul doi, când Mihai l-a depășit și ulterior a reușit să se distanțeze fără probleme. Din cele 21 de tururi, cât a măsurat prima cursă de la Monza, Mihai a fost la conducere 19 tururi oferind un adevărat regal pe circuitul unde a acumulat cei mai mulți kilometri de-a lungul carierei.

 

Pilotul român a fost însoțit pe podium de Mirko Bortolotti, favoritul local, și Alex Brundle.

 

Mihai Marinescu #9 : ”Din păcate nu m-am putut bucura pe deplin de victoria de astăzi pentru că pe podium am simțit că sunt primul român care câștigă în Formula 2. Nu am putut auzi imnul României, deși acesta este cel mai important moment de pe podium. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje după obținerea pole-positionului și după această mult dorită victorie. Mâine vom concura în cea de a 14 cursă a sezonului și a doua de la Monza (în fiecare weekend din F2 se desfășoară două curse), iar eu sper într-o zi la fel de bună ca cea de astăzi”.

 

Victoria lui Mihai de la Monza reprezintă cel mai bun rezultat din sportul cu motor românesc pe patru roți.

 

Cursa de duminică poate fi urmărită live la ora 15.40 (România) prin intermediul Sport.ro (tv) și www.sport.ro

Tom Cruise, la volanul unui monopost de F1 cu 291 km/h

 Unele echipe au plecat in vacanta pe durata obisnuitei pauze de vara in Formula 1. Ei bine, Red Bull Racing a fost la munca in California de Sud, lucrand alaturi de un sofer american de o oarecare importanta. Poate ati auzit de el… Numele lui este Tom Cruise. Da, actorul !

 

Tom Cruise, producator si star al Mission: Impossible Ghost Protocol, care apare in cinematografe pe 21 decembrie, a luat o pauza de la munca de post-productie pentru a accepta o invitatie de a testa monopostul Red Bull Racing Formula One in sudul Californiei. David Coulthard, castigator a 13 Grand Prix-uri si fost pilot Red Bull Racing, a fost instructorul lui Cruise cu ajutorul unei echipe de 12 oameni care a zburat special de la baza echipei din Marea Britanie.

 

 

Red Bull Racing a castigat campionatul de Formula 1 in 2010 si, in prezent, se afla la conducerea campionatului din 2011 la o diferenta considerabila cu sase victorii in 11 curse din cele 19 ale sezonului.

 

 

Cruise, un fan declarat al motorsportului, care a condus numeroase masini de curse de-a lungul anilor, dar niciodata o masina de Formula 1, a ajuns la viteza maxima de 291 de Km/h, cu doar patru km mai putin decat viteza maxima atinsa de Coulthard, dupa ce a condus o masina de 850 de cai putere in jurul circuitului de 4km, Willow Springs, din Rosamond, California.

 

Cruise a parcurs 24 de tururi in timpul sesiunii de sapte ore, care a inceput cu Cruise si Coulthard parcurgand circuitul cu o masina de serie pentru a se familiariza cu liniile optime ale circuitului, inainte ca Coulthard sa ii arate lui Cruise complexitatea masinii. Intre marginile de protectie ale circuitului, echipa a revazut analiza telemetrica a masinii cu Cruise, comparand-o cu analiza turului lui Coulthard. Cruise si-a imbunatatit timpul initial cu aproape 11 secunde pana la ultimul tur.

 

 

Tom chiar se pricepe. Am fost surprins ca a invatat atat de repede si chiar e un sofer desavarsit.”, a declarat Coulthard. “Reactiile sale au fost incredibile, luand in considerare cat de complicat este sa conduci o masina de Formula 1. E un tip care duce masina pana la limita in viata de zi cu zi. Ziua de azi nu a fost una monotona. Tom chiar m-a impresionat.

 

 

Formula 1 este cea mai sofisticata si populara forma de motorsport din lume, cu mai mult de 520 de milioane de fani la nivel global. Campionatul se intoarce in America in 2012, dupa o absenta de cinci ani. Grand Prix-ul din Statele Unite o sa se organizeze la Circuit of the Americas in Austin, Texas, care este momentan in constructie.

 

Red Bull Night Race – fa parte din echipa de pit stop

Esti fan Formula 1? Ti-ai dorit intotdeauna sa faci parte din echipa de pit stop? Vrei sa experimentezi viteza cu care mecanicii reusesc sa schimbe pneurile monospotului in doar cateva secunde? Atunci trebuie sa fii prezent miercuri, 24 august, incepand cu ora 23.00, in Player Summer Club din Bucuresti pentru a participa la Red Bull Night Race – o intrecere de 2 la 2 a celor mai priceputi si indemanatici “tehnicieni”.

Daca ti-am trezit interesul, atunci ia-ti un prieten si vino sa-ti testezi rapiditatea pe un monopost de Formula 1 – Red Bull Racing. Inscrierile se fac la fata locului. Cu cat reusesti sa schimbi pneurile mai repede, cu atat ai sanse mai mari sa urci pe podium – pentru ca da, la final va vom sarbatori cu sampanie si veti primi si premii, ca orice echipa de pit stop din Formula 1.

 

Asadar, pe 24 august, Player Summer Club se va transforma intr-un adevarat circuit de Formula 1, in care design-ul contemporan se va imbina perfect cu materialele high-tech si elementele vizuale. Distractia, muzica si voia buna vor fi la ele acasa, ca orice seara la Player Summer Club.

Victorie categorică pentru Alonso la Silverstone

Marele Premiu al Marii Britanii, desfăşurat pe varianta nouă a circuitului de la Silverstone, a produs ca de obicei o cursă foarte frumoasă, la capătul căreia s-a impus Fernando Alonso, spaniolul de la Ferrari obţinînd a 27-a victorie de Grand Prix. A fost prima victorie pentru Ferrari anul acesta, şi doar a treia din sezon în care nu cîştigă un monopost Red Bull.

 

Cursa a început pe o pistă umedă, toti piloţii pornind pe pneuri intermediare. Mark Webber, plecat din pole position, a avut un start slab şi a fost depăşit de Vettel, urmat foarte aproape de Alonso. Performerii primelor tururi au fost Lewis Hamilton, plecat de pe 10 şi care a ajuns în doar cîteva ture pe poziţia a patra, şi Schumacher, care de pe locul 13 a ajuns să se dueleze cu Kamui Kobayashi pentru pozitia a şaptea. Schumi avea să provoace şi primul incident, el fiind nevoit să intre la standuri în turul 9 cu “nasul” maşinii rupt, după o coliziune cu japonezul de la Sauber. Cu această ocazie, neamţul a trecut pe pneuri de uscat “soft”, dînd semnalul că pista este suficient de uscată pentru acestea.

 

Jenson Button a fost unul dintre ghinioniştii etapei, el fiind nevoit să se abandoneze în turul 39, imediat după schimbul de roti, una dintre acestea nefiind strînse la standuri. Alt britanic promitător, Paul Di Resta, plecat de pe un excelent loc 6, a avut o cursă plină de probleme, terminînd abia al 15-lea.

 

In turul 27 avea să se producă cea mai importantă schimbare de poziţii, atunci cînd Vettel a avut o problemă cu schimbarea rotilor la standuri şi a pierdut foarte mult timp, cedînd poziţia lui Fernando Alonso, care a preluat conducerea cursei şi a dominat categoric pînă la final, urmat în ordine de Vettel şi Webber, cu Lewis Hamilton pe locul 4 după un duel entuziasmant cu Felipe Massa.

 

O performanţă excelentă a avut Sergio Perez, mexicanul de la Sauber sosind al 7-lea, după ce plecase de pe locul 12. De asemenea, foarte bine au mers şi Nick Heidfeld, sosit al 8-lea, Schumacher, care a încheiat al 9-lea cu toate ca a fost şi penalizat pentru ciocnirea cu Kobayashi, şi din nou Alguersuari, care de pe 18 la start a venit în puncte.

 

Marele Premiu de la Silverstone a avut şi multe discuţii în culise, schimbările de regulament tehnic intrate în vigoare cu această ocazie declanşînd multe controverse printre constructori şi motorişti. Se pare că duminica seara s-a revenit la situaţia de la Grand Prix-ul anterior, renunţîndu-se deocamdata la modificări.

 

Clasament final:

Poz.   Pilot Echipa Ture Timp Grila Puncte
1   Fernando Alonso Ferrari 52 1:28:41.196 3 25
2   Sebastian Vettel RBR-Renault 52 +16.5 sec. 2 18
3   Mark Webber RBR-Renault 52 +16.9 sec. 1 15
4   Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 52 +28.9 sec. 10 12
5   Felipe Massa Ferrari 52 +29.0 sec. 4 10
6   Nico Rosberg Mercedes 52 +60.6 sec. 9 8
7   Sergio Perez Sauber-Ferrari 52 +65.5 sec. 12 6
8   Nick Heidfeld Renault 52 +75.5 sec. 16 4
9   Michael Schumacher Mercedes 52 +77.9 sec. 13 2
10   Jaime Alguersuari STR-Ferrari 52 +79.1 sec. 18 1
11   Adrian Sutil Force India-Mercedes 52 +79.7 sec. 11  
12   Vitaly Petrov Renault 52 +80.6 sec. 14  
13   Rubens Barrichello Williams-Cosworth 51 +1 tur 15  
14   Pastor Maldonado Williams-Cosworth 51 +1 tur 7  
15   Paul di Resta Force India-Mercedes 51 +1 tur 6  
16   Timo Glock Virgin-Cosworth 50 +2 ture 20  
17   Jerome d’Ambrosio Virgin-Cosworth 50 +2 ture 22  
18   Vitantonio Liuzzi HRT-Cosworth 50 +2 ture 23  
19   Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 49 +3 ture 24  
Abandon   Jenson Button McLaren-Mercedes 39 Piulita roata 5  
Abandon   Sebastien Buemi STR-Ferrari 25 Accident 19  
Abandon   Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 23 Scurgeri ulei 8  
Abandon   Jarno Trulli Lotus-Renault 10 Scurgeri ulei 21  
Abandon   Heikki Kovalainen Lotus-Renault 2 Cutie de viteze 17

Cauza dezastrelor

Stiu, la Sibiu s-au intamplat mai multe decat putem sa scriem in zece articole. In Anglia, Alonso l-a batut pe Vettel , Webber a ignorat ordinele de echipa iar Hamilton s-a suparat pe McLaren pentru ca il obliga la multe ore in folosul PR-ului. Costi Stratnic a facut Off Road iar eu am jucat fotbal in timp ce Jon Bovi canta pentru multi dintre prietenii mei. Ca importanta, cele enumerate sunt cam pe acelasi calapod. Pentru mine. Pentru Vali Porcisteanu, de exemplu, lucrurile nu stau la fel. Asa cum nici pentru Giri, Szabo sau Tempesta care s-ar putea sa isi treaca in sfarsit o victorie in ultimii o suta de ani, lucrurile nu sunt egale. Dar despre Vali si despre Alonso va trebui sa scrie altcineva.

 

Povestea cu sacrificiile pe care le facem pentru ca sa ne dam la curse e si ea veche. Toata lumea s-a plictisit de ea. Si nu e vorba doar despre bani. Unii au, altii n-au. Dar sa nu ne pripim. Sacrificii face si cel care se scalda in bani. Timpul, energia, stresul, weekendurile, noptile pierdute, relatiile care se duc naibii le plateste si cel care isi ia de la gura si cel care mai are in dulap bani pentru zece sezoane. Din punctul asta de vedere s-ar putea sa fie mai de apreciat cel care are resurse financiare decat cel care nu are.  In loc sa stea omul pe terase, sa-si plimbe SL-ul pe plajele din Croatia, el se scoala cu noaptea in cap, se enerveaza ca nu i-au tinut loc mecanicii in parcul de service si se trezeste in boscheti pe plafon pentru ca pernele i-au incalzit prea tare gumele supersoft.

 

Acum, indiferent ca vorbim despre piloti cu potential financiar sau despre cei care de abia se tarasc in campionat, exista o mare intrebare la care ei refuza sa raspunda in mod voit. Ce alte lucruri minunate ar putea ei sa faca daca nu ar fi cursele de masini? Ar putea sa-si plateasca ratele si sa isi cumpere in sfarsit sistemul dolby surround la care viseaza. Sau ar putea sa isi duca iubita la mare in loc sa o tarasca dupa el la bubuituri in padure. Sau pur si simplu ar putea stea acasa, sa citeasca o carte buna, sa taie un morcov si sa-i scrie prietenului din copilarie care e acum in Canada si cu care nu a vorbit de sase ani.

La asta m-am gandit eu cand am fost saptamana trecuta la Carturesti si mi-am dat seama ca m-am instrainat de carti, de muzica, de tot ce gasesti misto acolo. E extraordinar sa iti urmezi un vis. Dar cand te afunzi prea tare si renunti la cine esti, te degradezi si te abrutizezi, pasiunea devine dusmanul tau. Nu zic ca am ajuns sa ma degradez dar am momente de derapaj in care vad doar timpi pe proba, bugete si pregatiri pentru curse. Si nu e pont sa duc o rubrica atata timp cat eu nu o sustin prin lectura. Vocabularul se saraceste, temele devin recurente si incet incet ma cancanizez. Doamne Fereste!

 

In alta ordine de idei, nu vreau sa traiesc momentul in care sa ma simt gol fara curse. E foarte important sa existe alternative. O gramada de alternative se gasesc la Carturesti si de multe ori m-am bucurat de ele in trecut, cand eram la facultate sau in Olanda. Dar imi aduc aminte foarte clar cum atunci as fi dat toate cartile si cultura si placerile din lume ca sa fiu unde sunt acum. Si uite, acum ca am ajuns acolo nu vreau sa intru mai adanc. De frica. Frica de dezastru. Ca o sa pariez la un moment dat tot pe o singura urcare….  si o sa ies in decor!