Category Archives: Fumurile lui Mitraşcă

Bloguri, Fumurile lui Mitraşcă

Legaturi periculoase

4 Comments

Nu stiu cum fac altii dar eu habar nu am cum se agata o fata. Adica, asa fara sa o cunosti, fara sa ai ceva in comun cu ea. Doar incaperea in care te afli. Ce naiba poti sa-i spui ca sa intri in vorba, nu pot sa-mi imaginez? Ceva care sa fie si interesant dar nu agresiv, sa o faca sa zambeasca dar sa nu fie doar o gluma rasuflata. Stiu ce nu ar trebui sa spui si stiu ca majoritatea celor care se lasa agatate asa nu sunt genul meu. Dar totusi, parca as vrea sa pot sa ies in oras cu gandul ca am o sansa dintr-o mie sa plec dintr-un loc cu o gagica de brat. Si sa nu o conduc doar pana in fata usii. Sa intru… daca ma intelegeti. Si sa plec dimineata. Sau sa plece ea dimineata de la mine. Mi-e indiferent.   

 

Nu, frate! Eu o conduc de 100 de ori pana in fata usii, mergem la teatru, la film, la prieteni si dupa trei luni poate ca am curajul sa o iau de mana. De sarutat sa nici nu-si inchipuie ca o sa indraznesc pentru ca mai degraba ma inrolez in legiunea straina. In sfarsit, trecem cumva si peste examenul sarutului si intram direct in dragostea eterna. In miezul unei relatii full option. All inclusive. Si din momentul ala lucrurile nu au unde sa mearga decat in jos. E clar cum sta treaba la mine in ograda? Asa, la rece, e vai de capul meu! Dar ma uit in jur si cand vad dezastrul din curtea celor mai multi, prind curaj.

 

Daca stau sa ma gandesc bine, nu am fost pregatit niciodata pentru o relatie de lunga durata. Tehnic vorbind, am reusit sa tin cateva care dupa standardele de azi sunt mai lungi ca majoritatea casatoriilor. Dar e vorba si de a fi fericit, implinit, impacat cu cine esti, cu ce ai langa tine. Si mai ales, sa nu sari ca ars de fiecare data cand ea nu face ce ai vrea tu. Sau are alte pareri. Aici, noi barbatii, sau baietii cu jucarii scumpe, e totuna, suntem praf. Dar rau de tot.

 

In ultima vreme iar a revenit dorinta aceea. Sa am din nou pe cineva langa mine… mai pe termen lung. Dar e valabila doar pana imi aduc aminte de deosebita mea abilitate de a agata. Si atunci imi zic, nu! Nu o sa fiu niciodata pregatit pentru o relatie de lunga durata pana nu imi exorcizez acest demon al agatului. Dar cum eu prefer sa prind viteza atunci cand vad ca ma filez de doua ore cu cineva fara sa fac vreun pas inspre ea, nu cred ca o sa apuc ziua aceea norocoasa. Si ajung in exact acelasi punct. De cam 18 ani incoace. 

 

Bun, dar ce legatura au toate astea cu motorsportul? Sincer, absolut niciuna. Nu v-ati saturat sa cititi aici doar despre curse si despre masini? Si daca da, are cineva curajul sa-si spuna vreo frica legata de sexul opus?

 

                             … Nimeni? Banuiam eu. Revenim de maine la ale noastre!   

Bloguri, Fumurile lui Mitraşcă

Stupid people

1 Comment

Englezii il numesc stupid box. Dar noi stim ca nu e asa. Televizorul este cel mai important lucru din viata noastra. El poate sa inlocuiasca o dadaca, sa ne tina in fata lui de revelion, sa ne convinga ca Iliescu e un erou si sa ne arate ca toti romanii au talent si stiu sa danseze. Toti. Absolut Toti.

 

Pentru mine, televizorul foloseste la trei lucruri. Sa o vad pe Cheryl Cole pe VH1, sa ma uit de doua ori pe saptamana la un film pe HBO dar mai ales sa urmaresc turnee de tenis, snooker si curse de masini. Live. Iar pe noi ne intereseaza aceasta a treia intrebuintare.

 

Stiu ca acum exista internetul care face ce face si televizorul si in plus face asta in ritmul si la ora la care vrei tu. Dar pentru ca sunt nascut pe vremea lui ceasca, inca ma mandresc cu apucaturi arhaice. Cu ce nu ma mandresc este ca nu sunt in stare sa invat din greselile altora decat daca vad cu ochii mei. Povestile si sfaturile nu sunt suficiente. Stiti foarte bine ca e asa. Si televizorul ne da mura-n gura ca la prosti iar noi nu trebuie sa facem nimic. Decat sa-i inghitim murele ca pe niste adevaruri absolute.

 

Dar totusi, ce am invatat eu de la televizor, urmarind live diverse sporturi? Ca atata timp cat exista sanse matematice, nu ai voie sa renunti. Universul chiar conspira pentru tine. Mi-a aratat Raikkonen in 2007, mi-a arat si John Higgins intr-o finala recenta de snooker si multi altii.

 

Am mai invatat ca poti sa-l invingi pe numarul unu mondial si daca esti al 200-lea in ierarhia mondiala. Poate ca unii va aduceti aminte de un tenismen Gustavo Kuerten. Am mai invatat ca cea mai mare arma a unei echipe sau a unui concurent este atunci cand risca si nu are nimic de pierdut. Mai mult, chiar daca esti accidentat, ranit sau in dezavantaj clar tehnic, poti sa castigi. Ati vazut finala mica a nationalei de handbal feminin de la europene! Cu tot publicul huiduind echipa noastra.

 

Nu in ultimul rand, daca perseverezi, pana la urma tot va veni si momentul tau. Cineva se va retrage, altcineva nu va fi in forma, altii vor fi descalificati si asa vei ajunge in fata. Si nu e o rusine ca nu i-ai batut in lupta dreapta. Prima regula a victoriei este sa fii prezent la start.

 

Bun, dar de ce ridic eu in slavi televizorul si spun ca el ne invata toate lucrurile astea? Cand ar trebui sa le avem in sange. Sa le invatam de mici, la scoala, acasa, sa fim invatati ca o victorie obtinuta prin faulturi e mai rusinoasa decat o infrangere in urma unei lupte “pe viata si pe moarte”. Ridic in slavi televizorul pentru ca noi nu mai citim carti. Nu mai facem sport decat daca e la moda. Si atunci de fapt doar ne cumparam echipamentul. La televizor mai poti sa vezi  competitii adevarate. Acelea din sporturi practicate cu darurire, cu profesionalism. Sustinute de sponsori, de universitati, de federatii. La televizor le vezi! Sau daca te duci direct la locul faptei, e adevarat.

 

Eu stiu doar atat: cand am inceput sa concurez in cursele de masini, tot ce stiam era ce am invatat pe Dacia bunicilor, ce am vazut cu ochii mei la cateva raliuri si ce am vazut la televizor. Asa ca eu zic “long live the live TV!”. Iar victoria lui Tarquini de duminica a fost inca o lectie pe care nu as fi vrut sa o ratez. Sau sa o citesc in articole. Ati vazut-o? ok. Accept si daca a fost pe ecranul laptopului.

Bloguri, Fumurile lui Mitraşcă

Pe masini egale, se cern pilotii

2 Comments

Cupa Dacia organizata de George Grigorescu in raliuri este o treaba foarte buna. Atat vreau sa zic legat de asta. Citroen Trophy e o cupa mai speciala. Am fost in 2009 la prezentarea de la Sibiu si am avut onoarea sa urc in dreapta lui Bugalski intr-un C2R2 Max. Cred ca era Max. M-a impresionat cum frana pe pietroaie, cum se tura si cum inainta. M-a dat o tura pe o mini-porba de macadam. Imi spunea in continuu “control, control, control”. Da maestre, control, am inteles!

 

Pretul de foarte multe zeci de mii de euro insa mi s-a parut mare. Si vorbim de o masina al carui ampatament e mai mic ca la un carucior. Ceea ce inseamna ca atunci cand supravireaza pe asfalt, ai pus-o! Iar eu vreau sa ma dau pe asfalt. La coasta. Si daca se poate sa contrabrachez si eu o data fara sa ma invart ca un titirez.

 

Cum sunt eu, mai sunt si altii care vor sa concureze pe asfalt. Nu ca nu ne-ar placea sa ne dam si pe macadam. Dar, pe asfalt poti cat de cat sa pastrezi masina in conditii onorabile fara sa ai nevoie de doua dube cu piese de schimb. S-a vorbit la un moment dat de o cupa Ibiza pentru coasta. Adica, mai bine zis, am vorbit eu. Ca prostul. Pentru ca mi-am facut iluzii ca cineva ar vrea sa se implice intr-un proiect ca acesta. Ma refer la sustinere. Ca piloti au fost interesati. Chiar in momentul de fata sunt patru Ibiza tdi in tara gata de start.

 

Bun. Dar care e treaba cu cupa monomarca? O cupa monomarca e adevarata competitie intre piloti. Degeaba vin eu cu Ibiza tdi de doua tone, Alex Mirea cu Clio-ul de cupa si Vlad cu Kadett-ul din al doilea razboi mondial. Ierarhiile dintre noi nu sunt deloc relevante pentru stiinta pilotajului fiecaruia. Eu ma duc la plimbare si il bat pe Vlad. Alex merge si el la plimbare si ne bate pe amandoi.

 

La un moment dat, intr-o urcare pe drum deschis la Rasnov am ajuns in spatele unei Bora. Si am accelerat amandoi. Eu fiind cu SEAT-ul de curse. Si nu m-am apropiat de Bora. Pe curbe a fost altceva din cauza slick-urilor si a suspensiei, dar chiar si asa, Bora aceea de familie nu ar fi scos un timp mult mai slab ca mine in concurs. Iar ca sa aducem din nou in discutie C2R2-ul, Ibiza e doar cu cateva zecimi mai lenta ca Citroen-ul.

 

Si atunci concluzia e simpla. Se iau mai multe golf-uri mk3 de 1000 de euro. Acelasi motor. Sau BMW ursulet, nu conteaza. Se pune roll bar, scaun, volan, centuri si sistem anti-incendiu. Optional, cu putina cheltuiala se mai pune o suspensie ieftina, un grup scurt, un autoblocant si un soft. Nu trecem de 4000. Se aduna niste turbati ca Vlad Teodor, Sorin Ghisoi, Luci Lopazan, Andrei Serban si “moi” si ne rupem fasul. Ar fi o competitie mult mai adevarata decat ce a fost pana acum intre noi. Parerea mea. Cred ca foc am scuipa in timpul curselor.

 

Si in scurt timp ar aparea si alti concurenti in cupa. Sunt sigur. Si-ar mai lua si Sanu bataie, i-ar mai tremura si lui Cox pantalonii si as sterge si eu parapetii la gandul ca pot sa ma bat la varf. Dar nu cred ca se va intampla prea curand un astfel de proiect. Discutii au fost, dar pana la urma fiecare isi vede figurile din capul lui. Vlad cu Opelurile, Cox cu Golf-urile de strada, Sanu cu titlurile la H3 si eu cu … motorsportnews.

 

Chiar daca ideea ramane la nivel de discutie trebuie sa acceptam ca un pilot adevarat vrea sa-si bata adversarul pe masini egale. Si victoria e mult mai valoroasa in acest caz. Nu-i asa Cox-ule? M-ai batut si cu Ibiza ta si cu Ibiza mea! Respect!

Fumurile lui Mitraşcă

Cum sa cladesti un imperiu

3 Comments

Sa zicem ca suntem in momentul in care tocmai ai absolvit o facultate si iti cauti primul loc de munca. Te-ai specializat in domenii “extrem de banoase” precum literatura, matematica sau filosofie. Si ai tot atatea sanse sa te poti intretine din munca in domeniul tau cum are Virgin Racing sanse sa castige Campionatul de F1 in 2011. Incepi sa te gandesti ca ai fost un idiot ca nu te-ai facut notar sau contabil.

 

Salvarea ta vine insa din pasiunea pentru masini. De cand esti mic ai devorat revistele cu masini si in timpul facultatii ai cam pierdut cateva oportunitati sa “marchezi” la chefurile din camin. Pentru ca in loc sa dai texte cu gagici super-misto, te-ai apucat de o polemica cu un alt tampitel. Despre motoarele aspirate de la Honda vs motoarele turbo de la Saab. Iar o discutie ca aceasta, se stie, te face cel mai dorit barbat in randul femeilor.

 

Dar sa revenim. Te angajezi la un dealer local de masini ca vanzator, incepi sa faci banuti si primesti si masina de serviciu. Cu alte cuvinte, te-ai scos. Cu banii tai niciodata nu ti-ai fi permis sa ai un Renault Laguna nou-nout dar acum ai unul cu care te plimbi tantos prin oras. Pacat ca e inscriptionat.

 

Si iti spui ca te-ai descurcat destul de bine. Dar dupa o vreme vrei mai mult. Nu vrei sa ai acces doar la o marca sau doua de masini. Vrei sa le poti conduce pe toate. Si faci pasul spre un nou domeniu in care nu ai experienta dar ai urmarit fenomenul cu sarguinta. Da, pleci din vanzari sa faci presa. Presa auto.

 

 

Drive teste, lansari, deplasari, cadouri, hoteluri. Conduci masini pe care cei mai multi nu le vad decat in reviste sau ziare. Cum este cel pentru care lucrezi tu. Din cand in cand te dai pe cate un circuit in strainatate sau faci un curs de pilotaj sportiv cu ultima tehnologie Quattro. In finlanda, pe gheata, Huraaa!  La un moment dat, Mazda organizeaza chiar o cursa pentru jurnalisti cu ocazia lansarii noii generatii MX5. Si te remarci pentru ca depasesti tot ce intalnesti si faci cel mai bun timp pe tur dintre toti.

 

Si imediat dupa cursa ii faci o propunere lui Franz Engstler, cel care se da in WTCC si care a pregatit Mazdele pentru eveniment. Sa faca o cursa de cinci tururi cu tine. Doar tu cu el. Si daca il bati sa iti dea o masina si asistenta pentru cursa de 24h de la Nurburgring. Si il bati. Pentru ca el concureaza din placere dar tu concurezi pentru cea mai mare oportunitate din viata ta.  Esti ca si Kobayashi care spunea despre sansa lui sa continue in F1 “Jenson (Button) fought for the championship, but I fought for my life”.

 

Si uite cum, dintr-un tocilar al formulelor trigonometrice sau miturilor grecesti antice, absolventul nostru ajunge sa performeze intr-una dintre cele mai faimoase curse din lume. O sa spuneti ca e povestea mea romantata si exagerata. Nu. E povestea oricaruia dintre noi, care la un moment dat se afla la rascruce de drumuri. Si din acel loc ni se pare ca orice e aproape imposibil sau prea frumos ca sa ni se intample. Intr-un film minunat, George Clooney ii spune unui om pe care-l concediaza: “Oricine a cladit un imperiu sau a schimbat lumea a fost in situatia in care esti tu acum”.

 

Daca nu te regasesti in povestea de mai sus, mai gandeste-te. Ori nu ti-ai dat seama cand s-a intamplat ori urmeaza sa ti se intample!

Fumurile lui Mitraşcă

Cel mai prost pilot de coasta

2 Comments

Sunt cel mai prost pilot de coasta din Romania! Trebuie sa accept adevarul asta. Dar nu ma intelegeti gresit. Nu vreau sa spun ca pilotez execrabil. Stiu cel putin un concurent mai slab ca mine. Are nume de camion si a reusit sa fie batut de aproape toate Daciile cand el concura cu Subaru WRX. Deci, nu! Nu despre cum pilotez vreau sa vorbesc ci despre cum sofez. Sau mai bine zis, cand sofez.

 

Si aici e schepsisul. Nu sofez decat foarte rar. Si atunci o fac pe masina prietenilor. Pentru simplu motiv ca eu nu am una. Doar cea de curse si ea nu se pune. Singura masina care a fost a mea a fost o Alfa Romeo 145. Motor 1.6 boxer, neagra. Dar a fost in perioada cand imi faceam veacul in Olanda. Si ea a ramas acolo.

 

Deci nu am masina de strada dar am masina de curse. Si atunci nu am dreptate cand spun ca sunt eu cel mai prost dintre piloti? Mai e unul in situatia asta? Daca da, vreau sa-l vad. Nu se pune daca e masina lui taica-sau,  de la firma sau e inmatriculata pe Bulgaria. Pai fratilor, cand ma urc in Ibiza mea si accelerez dupa ce nu m-am mai urcat de trei luni la volanul vreunei masini, am impresia ca merge asa de tare ca urmeaza sa decolez. Ce sa mai vorbim de viraje?! Ele nu exista. Sau se negociaza la viteze minime.

 

 

 

 

Si atunci cum naiba sa fac performanta? Nu tu masina de strada, nu tu antrenamente. De antrenamente nici nu mai vreau sa vorbesc ca ele lipsesc cu desavarsire. Chiar si atunci cand s-au organizat urcari pe trasee inchise eu nu m-am dus. Ca sa nu imi consum slick-urile. Aveam nevoie de ele ca sa merg pe roti pana la concurs. Si eventual sa mai tina un pic si acolo. Multi au ras de mine. Eu nu am ras la final mai bine, desi aveam toate motivele. Dar am fost multumit de ce am realizat.

 

Dar stiti ce e misto? Cum totul devine foare clar cand sunt in concurs. Acolo nu ma mai intereseaza statutul meu de pieton. Stiu un singur lucru. Ca trebuie sa ajung la sosire cat de repede pot. Dar nu oricum. Fara sa risc sa ies afara pentru ca asta inseamna stop joc sau stop cariera.  Fara sa brutalizez masina pentru ca daca se strica inseamna stop joc… sau stop cariera. Fara sa ma gandesc ca as putea merge mai repede, unde imi sunt adversarii si ce as putea modifica la masina. Toate astea m-ar scoate din cochilia mea. Cea care pana acum m-a ferit de evenimente care la randul lor ar fi insemnat, ati ghicit,  stop joc. Si cumva cumva lucrurile au prins contur, si pilotajul a functionat. Asa, cu viraje pe care nu le-am deschis sau cu franari prea prudente. Nu am impresionat niciodata, nu am facut spectacol dar am avut un target. Sa termin toate etapele. Si asta am facut.

 

Dar acum, sincer, independent de rezultate, de incapatanari sau orgolii, nu sunt eu cel mai prost dintre toti? Sa urci tu pe podium la curse dar sa nu ai masina de strada?! A fost alegerea mea. Ori masina de curse ,ori masina de strada. Iar eu am ales-o pe cea de curse. Pana la urma tot o sa-mi iau o masina de strada. Cat poate rezista cineva fara masina in ziua de azi? Pana atunci insa imi pot ingadui un moment in care sa ma iau la misto. Dar cum in orice gluma e si un dram de adevar nu pot sa nu imi amintesc o vorba. Aceea care spune ca tocmai pantofarul nu are pantofii reparati si profa de franceza are un fiu care nu stie decat engleza! Ei bine, taica-meu nu e pantofar dar maica-mea e profa de franceza!

Fumurile lui Mitraşcă

Trei chestii interesante

Hai sa o luam asa! Ai dat-o de gard in cele mai stupide momente. Ai fost la un pas sa fii dat afara de la echipa. Dar ai revenit, si cu toata presiunea pe umerii tai, ai smuls titlul de vicecampion din mainile lui Ogier si chiar ale lui Solberg. Acum ai inceput excelent anul si in primele patru raliuri ai fost tot timpul pe podium. Si aici e baiul. Sau prima chestie din cele trei. Cat de puternici trebuie sa fie adversarii tai daca tu nu esti decat pe locul patru la general? Adica esti in primii trei tot timpul dar esti pe patru la general. Cum e posibil?

 

E simplu. Adversarii tai sunt dupa cum urmeaza. Un extraterestru care poate sa sara peste cap inapoi in picioare de pe capota masinii. Un super-talent care nu are niciun fel de complex legat de extraterestru. Si un finlandez care a invatat tot ce se putea de la Gronholm si care ar fi fost de cateva ori campion mondial daca FIA nu ar fi acceptat alieni in WRC.

 

Buun! Si ca sa fie tacamul complet, te mai incomodeaza si unul numit “Mr Hollywood”. Care, spre deosebire de tine, e fost campion mondial dar spre norocul tau castiga doar probe speciale, nu si raliuri. Deci te numesti Latvala si visezi la titlul suprem in WRC. Dar numai daca Papa Malcom o sa-ti dea voie. Pentru ca inainte sa-ti vezi de victoriile de etapa trebuie sa te supui unui “greater good” si anume titlul la constructori.

 

Aici vine o alta anomalie, sa-i zicem, respectiv chestiunea a doua. Loeb e in fata lui Hirvonen, Ogier e in fata lui Latvala si totusi Ford si Citroen sunt la egalitate in clasamentul constructorilor. De vina ar putea sa fie si punctele de la Power Stage. Proba pe care am urmarit-o in direct la DigiSport. Apropos, astia de la Digi au innebunit. In sensul bun al cuvantului.

 

 

Am vazut asadar in ultima proba din Iordania, o batalie cum nu am vazut de multe vreme. Si care a fost foarte edificatoare pentru personalitatile si ierarhiile intre echipaje. Am vazut un Hirvonen care resemnat in afara podiumului si-a aratat viteza care l-a adus de atatea ori in fruntea clasamentelor. Am vazut un Loeb care la fel de resemnat ca Hirvonen cu locul in cadrul raliului si-a aratat din nou trasele perfecte pentru inca un extra punct. Daca nu ar fi fost iesirea aceea larga ar fi castigat probabil speciala.

 

Si au fost cei doi lupi tineri. Amandoi cu mai mult nerv decat coechipierii lor. Latvala care se batea pentru victorie. O victorie de palmares care l-as fi asezat in careul de asi cu cate un succes in acest an. A mers cat a putut de tare, a spart spoilerul dar a vrut prea mult.  Si Ogier, care spre deosebire de Latvala nu vroia doar victoria. Vroia sa arate ca e mai bun ca Loeb. Ceea ce echivaleaza cu suprematia in fata mai multor titluri de campion.

 

Asadar, strategii din partea unora si “flat out” din partea altora. Si la sfarsit care e adevarul? Ogier si Latvala se bat ca chiorii pentru victorie iar Loeb si Hirvonen sunt in fruntea clasamentelor. Atat de intensa a fost aceasta batalie, incat performantele lui Raikkonen au trecut neobservate. Si daca ne uitam putin in clasamentul echipelor vedem un alt lucru interesant. Chestiunea numarul trei. Ice 1 Racing este in fata Petter Solberg WRT. Adica dupa patru raliuri din care cele doua echipe s-au inscris in doar trei, Iceman e in fata lui Petter Solberg. Asta da treaba! Si daca imi aduc bine aminte, am spus ca eu cred intr-un podium pentru Raikkonen sezonul asta. Ei bine, uite-l! In Iordania a fost pe locul trei la echipe. Stiu ca nu despre acest fel de podium a fost vorba dar performanta ramane una remarcabila.

 

Omul momentului ramane insa Ogier. Sau cum ar spune Dan Vardie, Ogier are acum “momentum”.  Problema mea cea mai mare este cu cine sa tin? Ca Iceman nu se va implica in lupta la varf anul asta. Si atunci imi trebuie un favorit dintre cei patru asi. Hai, fie cinci. Am hotarat deci, in mod rational, sa merg pe mana lui Latvala. Pentru ca un titlu pentru el ar insemna cel mai mult. Chiar daca instinctiv, nu stiu cum m-a prins Loeb de-a lungul timpului dar am tinut cu el fara sa am vreun motiv anume. Acum insa cred ca e timpul unei schimbari la varf. Cred. Dar oare o si vreau?

Fumurile lui Mitraşcă

Nu te auzim, dar mergi la fel continuare

… Cam asa am auzit noi, cei din fata televizorului, dialogul radio dintre Vettel si echipa lui de la boxe. Sau mai bine zis, monologul. Vettel a avut o strategie si a stiut-o inainte sa inceapa cursa. Si oricum, prin telemetrie cei de la boxe au cam toate informatiile despre monopost. Deci comunicarea e mai importanta in sensul boxe-pilot decat in sens invers. Iar eu am vazut un zambet suspect la Vettel la conferinta de presa cand a vorbit despre situatia cu radio-ul care nu a functionat.

 

Deosebirea intre Red Bull si Ferrari este ca energizatii au pus la punct o comunicare codata. Cu adevarat codata, care luata la bani marunti probabil ca nu poate fi atacata nici in fata unei comisii. Ferraristii considera ca Formula1 este curtea lor din spatele blocului. Si ca fara ei, nimeni nu ar mai vrea sa se joace in curte. Aceasta aroganta a fost rasplatita cu niste dusuri reci administrate de Red Bull si McLaren la care s-a mai adaugat si Renault. Ca sa poata sa-i zica Ghosn lui Montezemolo “Tipule, lasa politica si aerele de mare constructor, ca ti-a batut Enzo-ul un Megane! ”

 

Pe de alta parte, lui Hamilton i s-a spus de la boxe sa aiba grija de cauciucuri ca mai e mult pana la sfarsitul cursei. Iar Hamilton ce a facut? A inceput sa intreaca in stilul caracteristic tot ce i-a iesit in cale si sa se departeze in fruntea cursei.

 

 

Sa avem impresia ca lui Hamilton i se zice una si el face alta si castiga cursa ar fi iar o aroganta nefondata din partea noastra. A celor din fata televizorului. Oricare ar fi codurile si manevrele pe care noi nu le vom sti niciodata, spectacolul este cel pe care-l vedem cu totii. Iar in China a fost spectacol. Ferrari insa a fost pe nicaieri din nou. In afara de lupta dintre Schumacher si Alonso, Ferrari nu se poate lauda cu nimic. Si asta imi place foarte mult.

 

Nu tin cu Red Bull sau cu Mclaren. Mai degraba imi doresc un punct pentru cei de la Lotus. Sau un podium pentru Kobayashi. Dar imi doresc ca Ferrari sa fie batuta si de Mercedes si de Sauber si de Force India daca se poate. Ca sa nu mai tot faca galagie din cinci in cinci minute ca ei se retrag din Formula1.

 

“Mister Luca, do you hear? There is an energy drink which is doing a better job than you do in F1. Do you understand the message?”

Fumurile lui Mitraşcă

Barfa, sportul nostru national

6 Comments

In primul rand trebuie sa acceptam: nu numai femeile barfesc! Si barbatii o fac, si cateodata o fac cu atata inversunare ca te intrebi daca nu cumva prima barfa din lume a fost rostita de un barbat. Aproape ca as putea incerca o demonstratie stiintifico-religioasa care sa arate ca inventatorii barfei au fost barbatii. Sau mai bine spus, barbatul.

 

Barfa este insa oficiala doar atunci cand parerile pe care le rostim despre cei care nu sunt de fata nu sunt aceleasi cu cele pe care le afisam de fata cu acestia. Cum ar veni, daca esti consecvent cu parerile tale despre oameni, indiferent daca ei sunt de fata sau nu, nu mai esti in categoria barfitorilor. Adica am zis aici acelasi lucru in doua feluri.

 

Dar noi suntem romani. Si romanii au fost invatati cu Cantarea Romaniei, cu plecat capul in fata vacarului care a ajuns primar si cu “Buna ziua, domnu’ director! Ce mai faceti, domnu’ director! Ati venit la iarba verde, la aer curat? Cum sunteti, sunteti bine, familia? ” si dupa ce se indeparteaza “fir-ai tu al dracului de director imputit!”. Stiti despre ce vorbesc chiar daca unii habar nu aveti cum era in epoca ceausista!

 

Un om civilizat, care prin definitie se abtine in majoritatea timpului de la barfa, ar spune “Buna ziua” si atat. Dar noi nu suntem civilizati, noi suntem balcanici. Si nu putem sa ne adunam fara sa luam pe cineva in vizor si sa-l catalogam ca fiind ultimul retardat. Pentru ca, nu-i asa, daca nu e de fata, e ca o tinta pe care e pacat sa nu o impungi cu o suta de sageti.  

 

Si in final ajungem in lumea noastra. A motorsportului romanesc. Aceasta familie care nu e mai numaroasa ca oamenii dintr-un sat din Apuseni este atat de mult angrenata in barfe incat oricare membru poate sa barfeasca cel putin zece minute despre oricare alt membru. Toti ne-am tepuit intre noi, ne-am ajutat, ne-am dat picioare in fund, ne-am imbrancit la coada succesului, a pozitiilor incat de la un moment dat am ajuns sa ne zambim si sa ne toleram din lipsa de alti membri noi. Cand acestia incearca sa scoata capul, prima data se trezesc cu o tigaie in mecla. Daca rezista in timp si se angreneaza in sistemul de barfe existent pana la urma intra si ei in circuit.

 

E si normal sa fie asa. Pentru ca noi nu suntem genul de oameni care dupa inscrieri sa mergem in camera de hotel si sa studiem onboard-uri, sa planificam strategii. Noi ne adunam la un gratar, dormim la prieteni, ne plangem de lipsa sponsorilor, a interesului presei, a Federatiei, a guvernului, a Uniunii Europene. Si sa nu credeti ca eu tronez deasupra acestor practici in niste sfere inalte si pure. Nu. Am intrat si eu in sistem si aproape ca sunt mandru ca am gasit capacitatile necesare sa functionez in rand cu turma. Din fericire sau din pacate, inca nu m-am hotarat, nu doar in familia motorsportului mioritic se intampla asa. Ci peste tot.

 

Si de fapt, ce vreau eu sa zic aici? Sa ne oprim din barfa si sa ne apucam de lucru? Sau de pilotat? Nici vorba. Zic si eu asa, generalitati care nu supara pe nimeni atata timp cat nu zic nume. Si daca as zice tot nu ar fi cine stie ce acuzatie din moment ce toti suntem in egala masura vinovati. Dar sper ca sunteti toti de acord ca in loc sa tacem si sa facem mai mult, barfim si facem foarte putin. Iar eu sunt printre fruntasii acestui sport romanesc! Deci pe mine sa nu contati daca vreti o revolutie!

 

                              Sa aveti un weekend placut cu F1, WRC si IRC!

Fumurile lui Mitraşcă

Avioanele din capul meu

7 Comments

De cand ma stiu am fost preocupat sa gasesc doza optima de implicare in orice proiect. De multe ori aceasta preocupare, transformata intr-o obsesie, ma tine in loc. Atat de mult vreau sa stiu cat ar trebui sa ma implic si cata detasare sa-mi ingadui incat raman incremenit la inceput de drum.

 

Se stie, deciziile le luam in primele cinci secunde de la ivirea problemei. Restul timpului il ocupam cu justificari. Culmea e ca se intampla mai des sa ne justificam un raspuns contrar cu cel instinctiv, cu decizia luata imediat. Intervin ratiunea, calculele, ce vor zice ceilalti etc. Sunt multi care isi fac un titlu de glorie din a avea o conduita rationala. Adica ei nu se arunca, cum ar veni, la prima momeala. Ei sunt cumpatati. Vai de capul lor, zic eu! Pentru ca nu-si cultiva instictele, feelingul, intuitia. Si noua, celor pasionati de curse, ne plac cei care-si urmaresc instinctele.

 

Din acest punct de vedere eu nu am nici un dubiu. Intotdeauna am fost un coleric. Un intuitiv. Mi-a placut sa merg pe prima varianta care-mi vine in minte. Si am preferat sa-mi ascut instinctele si sa invat prin incercare si eroare. Mai ales eroare!

 

Situatia devine mai complicata atunci cand vorbim de decizii care iti afecteaza o mare parte din viata. Cand te decizi daca sa-ti investesti toate economiile intr-un pont care pare prea frumos ca sa fie adevarat. Sau cand te decizi daca sa te muti in alta tara. Sau cand te decizi daca sa participi in cursele de masini.

 

Daca iei 5000 de euro din sertarul in care mai ai 20.000 ca sa te dai un curse, nu faci obiectul povestioarei de fata. Esti un norocos si ar trebui sa-ti cheltui cincimea fara remuscari. Dar daca in sertar ai doar 3000 si stii ca o data intrat in iuresul curselor nu te vei opri pana spre 10.000 situatia devine mai delicata.

 

Cum compari mere cu pere? Cum cuantifici cat merita sa te afunzi pentru o placere, un vis, o pasiune? Cate zile iti permiti sa nu fii cu sufletul langa iubita ta pentru ca te absoarbe pregatirea masinii, probleme logistice, deplasarile in weekend? Cate sacrifici merita sa faci in viata de cuplu sau de familie pentru ca cei din jur sa fie mandri de tine? Copiii tai sa povesteasca cu ochi care stralucesc ca tata lor e pilot. Dar in acelasi timp nu-I poti inscrie la cursurile celei mai scumpe scoli private pe care ti-ai dori-o. Daca ii intrebi pe ei, nici nu se gandesc sa te opresti. Ar fi in stare sa munceasca ei pentru tine dar totusi, tu stii care e adevarata dilema. Deci, cum alegi in cazul asta, de exemplu?

 

Daca te intreaba cineva cat de mult iti sustii partenerul de viata, tu vei spune ”intotdeauna, oricand are nevoie, il sustin 100% in tot ceea ce isi doreste!”. Asta daca esti la locul tau. Daca si tu ai avioane in cap, cum ca trebuie sa intervii cu mana de fier in pasiunile celuilalt daca observi ca nu sunt “bune”, atunci nu prea mai avem ce vorbi. Inchide articolul asta! Esti naspa!

 

Este asadar responsabilitatea ta sa decizi cat de departe mergi pentru a-ti face niste placeri sau a-ti implini niste vise. Intr-adevar, fiecare dintre noi are datoria sa-si caute fericirea in orice mod ii este la indemana.

 

Si dupa aceasta inadmisibil de lunga introducere ajung la problema mea. Merita sa ma mai inham la un sezon de curse sau nu? Merita sa-mi fie capul la cursa urmatoare in loc sa-mi fie la cadoul pentru cineva drag? Merita noptile nedormite, stresul ca raman din nou fara bani, ca trebuie sa-mi depasesc performantele de anul trecut? Sau ar fi mai inteligent sa incerc o abordare mai “laid back” a vietii?

 

Nu am raspunsul la aceste intrebari si nici nu cred ca o sa le gasesc prea curand. Doua lucruri sunt sigure. Care a fost decizia mea instinctiva si cat de greu imi va fi sa ajung departe daca ma las impiedicat de atatea dileme.

 

                                              Cu drag, un indecis.   

Fumurile lui Mitraşcă

Vremea celor tineri

3 Comments

Formula1 este in revenire de spectacol. Regulile noi ii ingradesc pe piloti de pe o parte dar ofera noi puncte de atractie pe de alta parte. Vettel merge pe urmele lui Schumacher si pare ca vrea sa stabileasca noi recorduri. Mai e mult pana departe dar pana acum e in grafic.

 

In WRC, Mini se pare ca tinteste la mai mult decat o simpla participare de teste si spera ca anul viitor sa fie reprezentata de nu mai putin de zece masini. Deja numarul celor se stie sigur ca vor concura cu un Mini este satisfacator.

 

In BTCC, vor aparea doua exemplare noi in campionat. Doua Insignia mai precis. Prin cautarile mele pe lista masinilor cu omologate FIA am gasit si acest model si chiar am zabovit putin pe ganduri. Cum ar arata un Insignia pragatit de curse. Ei bine, acum o sa stiu.

 

Mihai Marinescu a facut rost de bani pe ultima suta de metri si va concura la Silverstone. L-au ajutat chiar autoritatile din Romania. Din Bucuresti si din Brasov. Ceea ce e un pas inspre normalitate. A stabilit timpi excelenti in teste si e unul dintre cei care merita sa-si continue cariera. Da, domnule, imi place mult stirea asta!

 

In Romania, Vali Porcisteanu a castigat prima etapa de raliuri. Alina Bunica a facut o figura frumoasa de asemenea. Am vazut-o chiar si la televizor stand de vorba cu Mbela. Care a avut o emisiune si cu Andrei si Silviu Dumitrescu. Dunlop se implica in activitati de educare a tinerilor fata de tot ce inseamna sport cu motor. In plus, se va organiza un campionat regional de viteza in coasta pentru care exista deja un interes mare. Etapa de coasta de la Campulung se va desfasura pe un traseu nou. Anul asta vor fi multi debutanti la coasta care isi pregatesc de zor masinile … iar eu mi-am gasit sponsori pentru inceputul de sezon.

 

Asadar, e vremea celor tineri! Motorsportul, asa cum il vad eu, prinde din nou contur. Nu prea e consecvent, e vesnic in reorganizare. Te poate lua foarte usor pe nepregatite. Multi sunt lasati in urma, altii vin entuziasti. Vor abandona si din cei noi dar competitiile vor ramane. Cateodata vad doar piedici, politici si interese. Azi insa vad potential, energie, speranta si mult efort. Avem nevoie si de zile ca aceasta, nu-i asa?