Category Archives: Fumurile lui Mitraşcă

Cine suntem fara idoli?


In 2004, Giri castiga titlul de Campion National absolut. Concura pe acel napraznic SEAT Cordoba WRC si a spulberat tot in acel an. A fost in mare parte meritul masinii dar totusi nici singura nu putea parcurge probele. Giri a avut atunci anul pe care si-l doreste orice pilot. O masina de top, o echipa profesionista, sustinerea unui importator/constructor, imagine facuta pe banii sponsorului si titlul de campion.

Am avut norocul ca primul meu interviu sa il iau chiar lui. Eram un novice dar atat de mult am insistat pe langa Bogdan Militaru – brand manager la SEAT – pana mi-a dat numarul lui Giri de telefon. Dupa care nu l-am lasat pe Giri pana nu mi-a acordat un interviu. M-a invitat la el la garaj la Cristian. Acolo era si Cordoba. Am inregistrat conversatia cu doua reportofoane ca nu cumva sa se intample vreun accident. A iesit un interviu pe sase pagini in care l-am numit pe Giri un Schumacher al raliurilor. Da, asa l-am numit!

In felul asta m-am atasat de acest personaj al motorsportului romanesc. Dar a venit anul urmator si alti ani si tot mai multe lucruri neplacute auzeam despre Giri. Incepeam sa fiu dezamagit. Eroul meu se cam clatina pe piedestalul inaltat cu atata bucurie.

Dar in pofida tuturor povestilor care-l pun pe Giri la zid mie imi place sa rememorez ultima cursa a sezonului 2007. Era la bataie cu Marisca pentru titlul da campion. Bogdan ii luase titlul in urma cu doi ani tot in ultima cursa. In 2007, Bogdan era aproape sigur de titlu cu cateva etape inainte de final. Dar cum nu poti zice hop, pana nu ai sarit santul, Giri a luptat ca un leu si inca mai avea sanse matematice. Si au inceput lupta in ultimul raliu. Si cand i-a fost lumea mai draga, Giri ia o penalizare care il arunca mult in spatele clasamentului. Sansele ca sa ia titlul se apropiau de unu la o mie.

Ce a facut Giri? Si-a calculat un ecart de cel putin 20 de secunde pe care trebuia sa le castige in fata locului doi pe fiecare trecere. Nebunie curata. Ca sa obtina acest lucru trebuia sa mearga la: totul sau nimic! Mai mult decat atat. Era un fel de “ doar un noroc imens ne va tine pe drum pentru ca eu o sa merg asa tare incat sa sarim afara la fiecare viraj”. Dar nu a sarit. Si nu s-a oprit nici cand, pe fondul abandonului lui Marisca, avea deja titlul. A continuat pana a ajuns pe locul intai in clasamentul raliului. Asa a cucerit Giri cel de-al doilea titlu de campion de raliuri din cariera sa. Asta e omul pe care l-am pus alaturi de Schumacher! Asta e atitudinea unui mare campion !

Acum, ca mi-am amintit acest episod am urechi pentru orice. Si sunt dispus sa-i ascult pe toti cei care imi povestesc lucruri mai putin placute despre Giri. Dar sunt zvonuri legate de cronometrarea din acel raliu. Stiti voi de care. Si atunci, eu ce ma fac cu idolul meu daca sunt si pe sfert adevarate? Nu, nu accept asa ceva! In carti, Dan Girtofan va ramane un campion. In memoria noastra ramane cum alegem noi.

Si daca, prin absurd, zvonurile s-ar dovedi adevarate tot va trebui sa-mi dati dreptate: ca povestea e excelenta si o asemenea determinare trebuie sa-i impulsioneze pe cei mici spre motorsport. Altfel spus,  chiar credeti ca i-am invins pe turci atat de drastic si de des cum ni se spune in cartile noastre de istorie? Dar cu totii suntem mandri de istoria noastra!

Nu e fun sa accelerezi doar in linie dreapta


Prima mea tentativa sa particip in cursele de coasta a fost in 2007. Dealerul la care lucrasem din 2002 pana in 2004 era dispus sa ma sponsorizeze ca la carte. Ii prezentasem un proiect si l-a acceptat. Urma sa imi dea un Leon FR TDI de 170 de cai nou nout pe care sa-l pregatesc de curse. In plus, intelegerea era sa ma sustina logistic si financiar la fiecare etapa. Eram pe cale sa intru in lumea motorsportului pe usa din fata. Si cu un program profesionist. Dar nu s-a intamplat asta. Totul a murit in fasa. Eu am plecat sa lucrez la Bucuresti pe un salar mic si nu mai puteam sa ma achit de obligatiile din proiectul meu indraznet.

Si a venit a doua sansa. Jobul de la Porsche Romania si un pret excelent pe o Ibiza gata pregatita de curse.  Nu am ezitat. M-am bagat cu capul inainte. Criza se facea simtita tot mai mult dar eu o tineam una si buna. Toata lumea in jurul meu imi spunea ca nu e o rusine sa mai aman in conditiile astea startul cu un an sau doi. Dar stii cum e cand ti se baga o idee in cap?! Poate sa vina si Papa de la Roma ca tu esti ca teleghidat.

Si am urcat in masina sa dau o tura cu ea. Cand am accelerat prima oara am crezut ca o sa ma fac de toata rusinea la curse. Mi se parea ca are 500 de cai. Bestia asta nu am cum sa o tin pe drum, mi-am spus. Ii si vedeam cum vor rade toti de mine la cat de incet o sa merg.  Am pus-o pe o platforma si m-am prezentat la prima coasta din 2009. La Rasnov. Acolo unde am vazut prima coasta din viata mea in 2005.

Cand am ajuns la startul primei urcari nu stiam ce caut acolo si cine naiba m-a pus sa cheltui asa de mult ca sa ajung in acel loc? Ramasesem fara bani inainte sa se termine primul weekend de curse. Ce tampit! Doar eu puteam sa o fac de oaie in asemenea hal. Asta e! Si am facut-o pana la capat.

Iata-ma la start la Rasnov! Traiam un vis si eram in acelasi timp perplexat de nebunia de care am fost in stare. Si am facut recunoasterea. Ok chiar fac asta. Chiar sunt la curse si particip. Si am pornit in prima urcare de calificare. Si… Poc! Planetara. Am ajuns cumva sus. Nu am stiut ce s-a intamplat dar am stiut ca am stricat masina. A cazut cerul pe mine. Am crezut ca asta a fost, ca asa se va termina incursiunea mea in motorsport. O cutie de viteze pentru Ibiza de grupa A costa 6700 de euro, un blocant 1600. Era aproape clar. Atat a fost… Ma duc acasa.

Dar nu stiu cum am putut sa ma mobilizez sa dau zeci de telefoane, sa pun pe jar pe toata lumea pana cand am gasit un cap de planetara la Ernest Mulner. Vorbise chiar seful meu cu el. Si am reusit cu un prieten sa repar masina pana la ultima urcare de concurs. Am plecat ultimul in acea mansa.

Seara am urcat de doua ori pe podium. Locul intai la doua roti motrice si locul doi la diesel. Atunci, la doua roti motrice nu intrau si masinile de grupa H iar la diesel eram doar doi. Eu si cu Puiu Rusu. Duminica a fost mai bine. A venit si Ruxi, adevarata Ruxi, si am inceput sa simt cu adevarat realitatea pe care mi-o construisem cu atata inconstienta.

Asa a inceput tot. Asta a fost inceputul celor doi ani in care vesnic nu am avut bani, tot timpul eram stresat sa nu stric masina, sa nu cumva sa o dau de gard etc. Asa e cand te impinge de la spate o mare pasiune. Ratiunea nu te mai ajuta si nu te mai bazezi pe aceleasi instincte. Esti alt om. Interesant este ca indiferent cat de multe piedici intalnesti, le treci pe toate. Cumva reusesti sa ajungi unde ti-ai dorit. Pe drumuri ocolitoare cateodata dar ajungi. Pretul pe care il platesti insa este pe masura.

Nu doresc nimanui sa se indatoreze, sa doarma in masina, sa nu manance, sa nu se duca la strand toata vara, sa nu isi cumpere o haina timp de un an de zile si sa se desparta de prietena lui. Dar imi doresc ca fiecare sa aiba sansa sa traiasca momentul in care nimic nu mai este imposibil in viata. “Pentru ca fericirea e atunci cand iti traiesti un vis si daca ai facut-o pe asta poti face orice.”

Buget si atitudine de fotbalist


“Dar castigi ceva din curse?” sunt intrebat in permanenta. Sunt oameni care nu prea au tangenta cu motorsportul dar nu sunt neaparat inculti. Imi vine sa le dau un sut in fund totusi de fiecare data cand aud intrebarea asta. Daca spui ca faci atletism sau inot sau calarie, nimeni nu te intreaba daca castigi bani. Mai putin daca faci fotbal, atunci e clar. Faci bani si daca esti ultimul bou din divizia a zecea.

Hmm, fotbal. Sportul asta a reusit sa monopolizeze toate ziarele, toate stirile sportive de la noi. In ziua in care a fost doborat recordul mondial la 100m plat, stirile de la Protv il aratau pe Olaroiu cum coboara dintr-o masina si se indreapta spre terenul de joc. Stirea era despre cum Olaroiu a coborat din masina si s-a indreptat mai grabit ca de obicei catre terenul de joc. Bestial! Mi-a venit sa dau un sut direct pe centrul televizorului.

Cand vine vorba de motorsport, e liniste totala. Nimeni nu zice mai nimic. Doar daca e vreo echipa care are un om de PR si un buget de PR aferent. Si atunci masinile sunt tunate, pilotii sunt soferi si cursa din jurul casei poporului e un raliu. Nu si daca PR-ul e Berti Panaiot. Atunci stirile sunt corecte. Ma rog, bine e oricum numai  sa se vorbeasca.

Deci nu prea se scrie, nu se dau stiri. Exista doar acele cateva mii de oameni extraordinar de pasionati care vin intotdeauna la curse si aproape ca pilotii ii cunosc pe toti. In timp, multi dintre acesti pasionati devin piloti. Si cercul se inchide. Si atunci de unde sa se castige bani? Din sponsorizari, stiu. Dar banii pe care ii fac cu nesimtire fotbalistii nu sunt din sponsorizari. Sunt din contracte. La fel cum face si o handbalista de la Oltchim. Asa cum face si Ogier sau Hanninen. Dar ei sunt din tari unde motorsportul este o disciplina sportiva ca oricare alta. Nu o nebunie a catorva sariti de pe fix.

Treaba cu motorsportul e ca nu prea ai cum sa ajungi pilot platit si pe deasupra e si foarte scump. Cel mai scump. Daca vrei sa joci tenis, iti iei o racheta, niste mingi si cu 50 de lei iti inchiriezi un teren. Daca vrei sa schiezi iti inchiriezi tot cu 50 de lei niste schiuri si bete si te poti da la vale, in plug. Daca esti mai smecher cobori in slalom si ai echipamentul tau. De 2000 de euro. Si esti king of the hill cu el. La coasta, care e cam cea mai ieftina, fara 50.000 de euro nu prea ai cum sa ajungi vreodata king of the hill. Poti insa cu mai putin sa ajungi un fel de soldier of the hill. Asa cum am fost multi.

Si ajungem din nou la fotbal. Iti iei cu cinci lei o minge, pui doua pietre si poti juca o miuta. Si poti trage cate suturi vrei pe poarta. Pentru ca tot tu te duci dupa minge. Si toata miscarea asta nu costa nimic. Si toti copiii  joaca fotbal in curtea scolii, in curtea blocului, in camera de zi. Si tot al doilea barbat se duce miercuri seara la un fotbal cu baietii.

Ca sa fii pilot iti trebuie masina, cauciucuri, echipament, scoala de pilotaj, licenta, taxa de inscriere etc. Si nu vorbim de un cauciuc de 50 de lei. Vorbim de unul de 200 de euro. Si nu vorbim de un trening. Vorbim de un costum de… nici nu vreau sa ma gandesc cat am dat pe echipamentul meu ca-mi dau singur un sut in cap. Si toate astea nu si le permite oricine. Multi din cei care le fac  nu si le permit dar le fac oricum. Pentru ca sunt pasionati. Si cand sunt intrebati ce pasiuni au, ei spun cursele de masini. Si toti cad pe spate. Chiar daca la masa sunt rugbisti, atleti si tenismeni, pilotul va fi privit cel mai intens si mai admirativ.

Asa ca mi-ar placea sa nu mai intrebe lumea daca un pilot castiga ceva din pasiunea asta! De cele mai multe ori cheltuie in nestire. De la el, de la mama, de la prieteni, de la sponsori. Cei care pun intrebarea asta sigur nu au imprumutat bani unui pilot. In cazurile fericite, cand se trage linie, un pilot e pe zero. Si doar cateva cazuri ultra-fericite sunt cele in care chiar se fac bani din pilotaj. As vrea sa vad eu fotbalistul care da din banii lui ca sa joace fotbal.

Acum, o spun cu mana pe inima ca si eu joc fotbal din cand in cand. Mai mult de dragul miscarii. Ultima oara mi-am luat un sut direct in mecla. Dar motorsport nu poti face asa, cand ai chef, intr-o miercuri, cu baietii. Eventual karting. Culmea e ca tocmai fotbalistii daca vor si-ar permite sa faca motorsport. Si Florentin Petre sta ca un exemplu in acest sens. Sau ca un ghimpe. Pentru ca m-a batut cu mai putin de o secunda la Campulung, de aia. Da il prind eu odata si cand ii trag un sut….

Discursul sportului Rege


Intrebarea care pilot e mai bun, unul de Formula 1 sau unul de raliu e mai veche ca mine. Raspunsul e cam inevitabil: unul de raliu pentru ca e mai complet, suprafata de rulare e diferita, bla bla bla. Si atunci vin oameni ca Stephane Sarrazin, Carlos Sainz, Alain Prost, Sebastien Loeb, Mattias Ekstrom, Yvan Muller si multi altii si ne dovedesc ca poti fi bun si pe pista si pe macadam sau zapada. Dar sa zicem ca toti au talent de raliisti si ca s-a intamplat sa concureze pe pista ceea ce nu e greu pentru un raliist. Invers e mai greu, nu?

Si apare de nicaieri Kimi Raikkonen care abandoneaza fara regrete  F1 si se muta cu arme si bagaje in WRC si mai vrea sa faca si ceva perfomanta. El, care nu a vazut raliu decat ca spectator sau ca un concurent VIP si asta rar de tot. Sa nu uitam ca omul e din Finlanda si se stie ca finlandezii au o gena separata care le deschide apetitul pentru raliuri. Ma rog, orice ar vrea sa insemna asta.

Si a ajuns Kimi in WRC cu un program aproape complet si chiar daca tot o tine el una si buna ca acumuleaza experienta, l-am tot vazut pe locurile cinci, sase si putin mai jos in multe speciale din raliuri. Si a venit si victoria din superspeciala din Germania. Stim ca pe acest om il cam durea undeva de comunicarea cu mecanicii, cu presa si cam cu oricine in afara de prietenii lui. Nu stia decat sa se urce in monopost si sa mearga tare, asa se vorbea. Si surpriza, asta a facut si in WRC, s-a urcat in masina si a mers tare. Tare in linie dreapta, tare pe curbe, tare de-a latul. Anul asta in Suedia pur si simplu i-a spulberat pe Ken Block, Mathew Wilson, Khalid al Qassimi si pe un olandez care si-a facut si el echipa cu un WRC. Deci nu mai suntem in faza cu “ne obisnuim cu masina”!

I-am auzit pe cativa cum ca Raikkonen este mai mult pe afara decat pe drum insa pe specialisti cum sunt Miki Alexandrescu de mult nu ii mai bag in seama.  Pe Mikiduta nu prea aveai cum sa nu-l bagi in seama decat daca dadeai televizorul pe mute sau te uitai la RTL. Dar uite ca salvarea a venit in 2011.

Sa revenim. Daca mergi tare in WRC te mai si rastorni. Asta daca nu esti Leob. Dar el nu se pune pentru ca e dovedit extraterestru. Si a facut si gimnastica! Dar sa pretinzi ca Raikkonen nu face fata WRC-ului doar pentru ca iese in decor in cateva raliuri in care avea constant timpi in primii opt, e putin cam rautacios. Asta face parte din arsenalul comentatorilor care considera locul doi un loc rusinos. Si ca sa ma dau si mai tare la ei, eu cred intr-un podium pentru Iceman anul acesta. Acum am exagerat, nu-i asa? Vom vedea.

Ideea e ca Mr. Iceman face o treaba excelenta pana acum. Ma bucur ca a ramas in WRC si le da peste nas in continuare celor din F1 care se cred in sportul regina. A reusit sa-l enerveze chiar si pe Ecclestone  si asta ii da inca o bila alba. Precedentul este extraordinar pentru ca si alti piloti din F1 au sarit in sus ca iubesc raliurile si vor concura la un moment dat.  Toti cei care vor sa zica despre ei ca sunt mari piloti simt nevoia sa iasa de pe pista si sa arate ca sunt allrounderi. Mai putin cei aroganti. Sau, cine stie, cei care-si vad de lungul nasului. Deci, sportul rege? Nici vorba, sportul rege cu motor e raliul si oricat de subiectiv ar suna asta, nu ma intereseaza. Am zis! …. Pana ma sucesc din nou!

 

PS : Acum ceva timp in urma, cand am scris prima ciorna a acestui articol era pomenit de cateva ori si Robert Kubica. El era celalalt pilot din actuala generatie de piloti F1 care mergea excelent in raliuri. Dar a venit acel ghinion imens si acum trebuie sa asteptam o recuperare lunga. Oricum va decurge aceasta, cred ca Robert are poate chiar mai mult raliu in sange ca Raikkonen. Pacat, mare pacat! Dar acum, asa pentru sufletul nostru, sa ne ingaduim un vis cu ochii deschisi. In 2012 sa se inscrie o noua echipa  in WRC. Robert Kubica si Kimi Raikkonen. F1 Rally Team. Sunt nebun!

Cat de “usor” reusesti sa fii sau sa devii


Exista ceva minunat in a face motorsport. Nu vorbesc  aici despre despre a pilota, despre a face teste, a stii sa reglezi si sa intretii o masina sau o echipa de curse. Ma refer la motorsport ca la o disciplina orientata catre rezultat in masura in care te debarasezi de orice este inutil, tot ce este moft sau confort .

Desigur ca poate interveni componenta comerciala, cea de care este interesat sponsorul, organizatorul , sau chiar pilotul, daca este mai pedant sau inclinat spre acest lucru. Dar inca o data, nu vorbim despre aceste aspecte. Vorbim in special de masinile de grupa H, de coasta, cele mai extreme masini care se pot construi  intr-un buget cat de cat decent. Exista si masini ca cele din DTM, Le Mans, NASCAR. Dar acolo e industrie, televiziune, spectacol, depasiri. La coasta, acolo unde nu te intreci decat cu cronometrul, este o anume voluptate a alergatorului singuratic. Cel care se masoara cu ceilalti, dar care se gandeste in permanenta cum poate sa isi usureze masina, cum sa o faca mai aderenta, mai puternica.

Totusi, nu intotdeauna vorbim despre putere ca fiind caracteristica definitorie pentru un rezultat bun. Un Puiu Rusu poate bate cu 220 de cai bolizi de 600 de cai. Un Hora il bate si pe Puiu Rusu cu un Escort din epoca de piatra. Un Andreas Marko bate cu 300 de cai integrali bolizi de peste 700. Un tot bine inchegat este mai important decat forta bruta. Aici vine reclama la Pirelli!

Dar am inceput avand o idee in minte si am divagat. Acel ceva care ma atrage la masinile de coasta este ceea ce te invata ca performanta se face cu putin. Tot ce este pe masina trebuie sa aiba un scop. Daca nu are, se da jos. Nu conteaza caldura, nu ai aer conditionat, nu conteaza geamurile electrice, ele au macarale care cantaresc kilograme, rezervorul din fabrica este greu, se pune altul mai mic, scaunul din dreapta este inutil, geamurile sunt de plastic, capota daca se poate din fibra, rotile sunt usoare, antifonarea este o notiune complet opusa cu farmecul acestui sport. Deci totul este usor si orientat catre performanta nu spre confort. Nu conteaza cum arata: daca ajuta se monteaza, daca nu, se scoate.

Cu totii savuram povestile echipajelor de raliu care au scos rotile de rezerva, apa de baut, chiar si hartile ca sa usureze masina pe ultima proba si au castigat la o secunda care probabil tocmai din usurarea masinii a venit? Si riscul a fost atat de mare!

Aceasta esta latura minunata. Cea care invata un pilot sa decida in permanenta ce mai poate scoate de pe masina pentru a fi mai rapid. Este exact opusul masinilor de strada, din ce in ce mai grele, cu tot  mai multe dotari, cu tot mai multe kilograme, cat mai silentioase. Si in timp, exercitiul minimalismului este foarte benefic. E bine sa te inveti cu putin. Inveti ca poti fi performant si apreciat si daca cheltui putin si nu epatezi. Treaba cu cheltuiala insa e foarte delicata.

In motorsport poti sa cazi usor in pacatul cheltuielilor fara sfarsit. Dezastrele financiare sunt foarte dese. Familii au fost destramate, case au fost vandute, cariere au luat sfarsit. Dar cei care au facut acestea au un mare avantaj. Stiu cum este sa te descurci cu putin. Pentru ca inainte sa prinda gustul performantei au stiut cum este sa dormi in masina, sa nu mananci pentru ca iti mai trebuie 10 litri de benzina, ca o pereche de pantaloni si o camasa sunt indeajuns pentru un weekend in care mai mult esti in combinezon.

Daca ai fost fericit sa transpiri de dimineata pana seara, sa te concentrezi la cursa cu doua nopti nedormite si sa obtii un rezultat atunci cu siguranta poti sa razbesti in viata. Viata care ti-a luat averea, familia, cariera. Bineinteles ca ti-ai facut-o cu mana ta dar a fost alegerea pe care ai luat-o.  Ai avut o sansa sa castigi. Poate ai castigat, poate nu. Poate ai perdut tot cand ai bagat 10.000 euro doar ca sa mai adaugi 50 de cai si sa usurezi cu 100 de kg masina si in a doua curba ai dat-o de gard. Ai facut-o pentru ca ai vrut, pentru ca ai dorit sa te iei la intrecere si ai vrut sa urci pe podium. Eroii sunt in motorsport, lasii sunt pe toate strazile iar tu faci parte din clubul celor putini care sunt piloti si nu doar smecheri. Asadar, e minunat sa faci sacrificii pentru motorsport. Nu stiu daca “se si merita”!

Cine se lauda inainte, plange la urma


In box, inainte de un meci, cei doi adversari isi adreseaza amabilitati de genul “n-am ce sparge de fata ta”,”iti dau maxim doua runde pana la KO” sau altele asemenea. Nu am inteles atitudinea asta din moment ce unul dintre ei urmeaza sa traiasca infrangerea si deci penibilul celui care taia si fulgera inainte.

In motorsport, si mai aproape, in motorsportul din Romania, declaratiile de izbanda dinaintea sezonului sau a unei curse sunt mai moderate. Totusi, exista si aceia care il apuca pe Dumnezeu de picior si se vad cu o gramada de bani de la sponsori. Sau mai sunt si aceeia care au investit mult din buzunarul lor in masina si acum rezultatele sunt asteptate fara dubiu. Unii dintre acestia urmeaza sa-i nimiceasca pe fratii lor mai saraci. Sau cel putin asa zic.

Unul din cei care se tot bate la titlu si spune asta raspicat si care isi pregateste masina mai profesionist ca Petter Solberg este Tempesta. De ani buni rezultatele lui stau sub semnul ghinionului, al nesansei unei setari neinspirate, al unei defectiuni, al unui furtun, al unei muste. Cu cat omul asta se pregateste mai tare pentru un rezultat cu atat rezultatele se incapataneaza sa nu apara. Sa nu fiu inteles gresit, Tempesta concureaza la cel mai inalt nivel in tara si are rezultate chiar si peste granita. Fara el, si a lui echipa Napoca Rally Team/Academy motorsportul romanesc ar fi foarte sarac. Dar la cat tamtam a facut te-ai astepta la mai mult.  Si putem vorbi si de altii. Cum ar fi Raspopa din 2010, zis si vanatorul de balene. Ce a vanat numai el stie. Raspopa e multiplu campion la grupa A si aratat de-a lungul timpului ce poate si nu se pune problema ca ar fi avut pretentii nefondate. Cine isi aduce aminte, la un moment dat a fost aproape de o victorie cu “bondarul” sau in fata tuturor integralelor. Noi insa vorbim de altceva nu-i asa?

Si mergem in mondial. Cand il auzi pe Jordi Gene sau pe Tom Coronel ca se vor bate la titlu in WTCC iti spui “cum sa nu, o sa fiti 30 de pretendenti la titlu pana in ultima cursa!”. Si urmeaza un sezon in care Gene ia o victorie si doua podiumuri si gata. Coronel urca si el o data pe podium si asta a fost campania lui. Dar il auzi si pe Yvan Muller ca va incerca sa se adapteze cat mai repede la noua masina, ca va incerca sa aduca rezultate dar nicidecum ca i va invinge pe toti cu viteza si constanta lui. Si urmeaza un sezon in care Muller conduce de la inceput la sfarsit clasamentul pilotilor si ia titlul.

E adevarat ca daca il auzeai pe Mark Webber in 2009 ca el inca isi doreste titlul mondial iti venea sa-i spui “Mark, du-te acasa si te culca, ti-a trecut vremea!”. Acum iti vine sa-i spui asta lui Schumacher dar dupa experienta cu Webber, probabil cu jumatate de gura. Si Schumacher a revenit tot cu gandul la titlu. Dar pentru ca Schumacher e baiat destept mai nou a dat-o pe extrema cealalta.

Care e extrema cealalta? Cea a filosofilor. S-au perindat prin categoria asta multi iar la noi imi vin in minte Marisca sau Giri. Astia-s cei de la care nu poti smulge nimic. Un fel de Mircea Geoana. Marisca parca si-a mai revenit cu declaratiile dar tot asa precaut a ramas. Cu toate ca de ani buni se bate la varf, el vesnic nu stie ce o sa faca anul viitor, daca o sa aiba bani sa se dea dar de fiecare data se prezinta cu o masina de top. Sau doua. Oricum, cu declaratii pe gustul meu sau nu, Marisca ramane un campion si un mare pilot. La fel si Schumacher.

Deci pe scurt ce vreau sa spun: nu te lauda inainte de sezon sau de o cursa ca o sa-i bati pe toti dar nici nu fa pe marele precaut! Asuma-ti un tel, spune si tu ceva concret si lupta-te ca si cum ai fi in primul an de motorsport! Din fericire sunt multe exemple in categoria asta. Edwin Keleti e unul din ele. Dar nu l-am pomenit pentru ca e un pilot excelent. Ci pentru ca, daca am un model printre cei din lumea motorsportului de la noi, el e. Dar despre pilotii-jurnalisti vom vorbi alta data.

Cele trei echipe erau de fapt doua: World Rally Team


Tocmai s-a incheiat Raliul Mexicului 2011. Se poate spune ca Citroen si-a luat revansa. Au fost francezii circumspecti inainte de  Raliul Suediei si stiau ei ce stiau. Dar au venit probele  la mare altitudine si cu toate testele in laboratoare sofisticate facute de M Sport, Citroen a castigat aproape toate probele. Mai putin cea mai importanta dintre ele. Dar asta e o alta chestiune.

O surpriza foarte frumoasa a sezonului actual este numarul mare de echipe inscrise pentru a puncta in clasamentul constructorilor. Cele mai multe sunt echipe formate doar dintr-un singur echipaj. Totusi, adevaratele echipe de uzina sunt doua. Si lupta adevarata intre ele se va da.

Citroen si Ford isi impart de ceva vreme intre ele marea platforma de comunicare a WRC-ului. Sefii, Quesnel si Wilson se inteleg atat de bine ca aproape ai zice ca sunt prieteni la catarama. Si probabil chiar sunt. Ceea ce e bine si da o anume nota de eleganta si civilizatie Campionatului. Ei, impreuna cu oamenii luminati de la cei doi constructori au ajuns la concluzia ca zecile de milioane de euro cheltuite intr-un program de WRC devin in timp o investitie profitabila. Citroen marseaza pe imperialitatea lui Leob si doar pe titlurile supreme. Ford asigura continuitatea unui prestigiu acumulat in multi ani de motorsport si nu pare sa fie foarte afectata de eternul loc doi… chiar trei.

Atat de bine s-au nivelat asperitatile intre cele doua echipe incat nu auzi decat de bine din ambele tabere. Una castiga dar cealalta vede partea plina a paharului. Cealalta monopolizeaza podiumul dar adversara vede din nou partea plina a paharului. Una o zdrobeste pe cealalta( probabil Citroen ) iar cealalta spune ca se va duce, va analiza datele si va veni mai puternica la urmatoarea etapa. Frumos dar nesatisfacator de unde stam noi si privim WRC-ul. Ceva parca strica competitia. Doi sunt prea putini!

Ar fi fost foarte interesant daca Ogier ar fi fost lasat sa puncteze doar pentru echipa Citroen Junior in 2010. Cred ca era in pericol locul doi al echipei oficiale Ford. Iar asta probabil ca era prea de tot. De fapt era ca si cum o a treia echipa isi baga coada in intelegerea tacita dintre cele doua.

Nu ma pot abtine insa sa nu vad o mica diferenta intre cele doua echipe. In vreme ce Sordo a fost inlaturat pentru a-i lasa loc unui Ogier mai promitator, Ford l-a sustinut pana in panzele albe pe Latvala si nu l-a inlocuit. Jos palaria, domnule Wilson! Din acest punct de vedere, s-ar putea ca atmosfera intre cei doi finlandezi sa fie mai buna decat la Citroen. Latvala il va sustine oricand pe Hirvonen, cu zambetul pe buze, poate chiar si invers. Ogier insa, este urmasul lui Loeb, el trebuie sa confirme si vrea sa arate ca-l poate bate pe Loeb.  Chiar daca “impertinenta” asta a fost lasata sa se manifeste in 2011  cred ca cei doi Sebi nu sunt chiar prieteni. Reteta e simpla, mergem pe mana lui Loeb dar il tinem pe Ogier aproape. Daca Loeb nu mai are dorinta sau putinta, il impingem pe Ogier ca un adevarat Loeb 2.0 ce e. Daca nu, e minunat, al optulea titlu pentru Loeb.

O data cu noua generatie de modele, Ford, prin M Sport, a decis sa arunce in competitie o armata de Fiesta WRC. De cealalta parte, Citroen a ales o cale mai focusata, cu mult mai putine modele destinate pilotilor privati. S-ar putea spune, poate putin fortat, ca e un caz de calitate contra cantitate. Diferenta o face bineinteles Petter Solberg, campion mondial, pilot ce a aratat ca se va bate fara menajamente pentru victorie. In vreme ce Ford poate spera realist vorbind sa castige raliuri doar prin echipa oficiala, Citroen il are pe norvegian care sa lucreze pentru ei… ca imagine. In plus, Raikkonen se pare ca nu va face doar act de prezenta si il va surclasa pe omologul lui direct insarcinat cu generarea de PR, Ken Block. Despre cei doi olandezi, Kuipers si Van Merksteijn Jr, nu vorbim acum.

Asa se face ca aparitia lui MINI in peisaj este un lucru minunat. O speculatie la care ar fi trebuit sa se gandeasca cineva mult mai devreme. Pur si simplu era un loc pe podium care nu era ocupat. Normal ca si eternul zvon al celor de la VW a intrat in joc dar pana nu citesc un comunicat oficial cum ca intra in WRC, nu imi permit sa ma bucur.

Nimeni nu cred ca se asteapta ca Sordo si Meeke sa se bata la varf anul asta. Frica mea este ca nu cumva programul sustinut de Prodrive pentru Mini sa nu fie un fel de Suzuki 2.0. Ar fi mare pacat sa se intample asta la sfarsitul lui 2012. Se pare ca va trebui sa ne obisnuim cu Citroen si Ford care sunt dedicati sa ramana pe termen lung in WRC. Asta pana cand cineva va decide ca e mai bine sa se concentreze pe dezvoltarea masinilor electrice si sa iasa din WRC. Ceea ce ar fi o crima!

Banii nu aduc fericirea, dar masinile de top Da !


Pilotul roman Giui Anghelescu Stefan Junior, denumit in continuare GAS Jr si-a pregatit trei Mitsubishi Lancer Evo 9 de miliarde de cai fiecare pentru sezonul 2011. Asta pe langa zecile de masini de strada pe care le are in garaj pentru uzul zilnic. GAS Jr se pregateste intens tinand regim si se antreneaza in strainatate cu modele Porsche la o scoala de pilotaj sportiv. Lui nu ii este frica de viteza si isi doreste sa-si continue ascensiunea in CNVC Dunlop 2011. Dupa care vrea sa ajunga in Formula1, Le Mans, Pikes Peak.

In 2010 l-a tarat dupa el pe George Grigorescu la aproape toate etapele de coasta ca sa ii explice trase, abordari, sa faca impreuna antrenamente. Grigorescu, acest Cornel Dinu al motorsportului romanesc, ii dadea sperante Juniorului cum ca are talent dar sa nu se grabeasca. “Nu poti sari peste etape” i-a spus lui GAS Jr la Ranca, acolo unde elevul lui tintea la o lupta cu Sanu si Ghisoi intr-un entusiazm putin exagerat. A reusit doar sa boteze o curba cu numele “virajul Giui”. Ghici ce a facut in acel viraj tanarul nostru protagonist?

Bun. E momentul ca fiecare dintre noi sa il catalogam si sa-l uram pe GAS Jr! Are bani cati nu poate duce, se si foloseste de ei pentru a face motorsport si vrea sa concureze acolo unde noi nu putem nici sa ne cumparam un bilet. Asadar, n-avem alta alternativa! Juniorul habar nu are pe ce lume traieste, o sa-i dea la Evo de-o sa-l juleasca iar daca nu o sa faca asta, toate rezultatele lui se vor datora banilor si nu talentului. Tara asta e de cacao, numai astia reusesc etc etc!

Dar hai sa ne uitam mai atent! Daca tot e pasionat de motorsport, ce altceva ar trebui sa faca cineva in locul lui GAS Jr? Sa-si tuneze si mai tare masinile de strada? Si doar pentru ca nu a excelat din primul an ar trebui sa se retraga? Nu. El isi urmareste scopurile indraznete cu meticulozitate si pana la proba contrarie ramane un om perseverent. A castigat la mustata locul trei la grupa A3 pentru ca nu si-a cumparat o bomba cu care sa distruga concurenta. Desi, am vazut ca si-ar fi permis. Da, stiu, cu Meganul lui se putea merge cu cel putin patru secunde mai bine, bla bla bla.

Pentru noi, ceilalti, lumea motorsporului se imparte in trei categorii. Cei care au rezultate pentru ca sunt talentati dar de obicei nu prea au bani, cei care au rezultate pentru ca au bani dar sunt vai de capul lor si cei care nu au rezultate. Juniorul nostru se zbate intre ultimele doua categorii in viziunea multora care tare si-ar dori ca scurta lui cariera sa se opreaza repede si sa lase locul altuia care merge precum Emmet James. Si daca nu e chiar asa? Daca in cativa ani, toate testele, perseverentele, statul pe langa piloti cu experienta isi vor spune cuvantul?

Pana sa se intample asta, GAS Jr isi vede de treaba lui si face bine ce face. Abordeaza lucrurile cu profesionalism. Sau cel putin aparent, cu manager, cu antrenamente, cu comunicate profesioniste, cu material tehnic de top. Eu unul, ii dau o nota buna pentru ce face in motorsport, el poate sa ma contrazica anul asta si sa va dea voua dreptate. Dar nu pot sa va iau apararea ci doar sa ma alatur intr-o invidie omeneasca.

Deci Juniorule, banii ti-au adus masini de top dar si presiune pe masura! Suntem cu ochii pe tine !

Ponta isi tuneaza masina pentru Raliul Pikes Peak


Masini tunate, cai putere si adrenalina. De acestea au avut parte pilotii prezenti la raliul Dunlop Winter Rally”. Asa incepe un reportaj difuzat de Realitatea TV. Parca vad cum inteleptii sportului cu motor fac spume la gura. Asta pana sa citeasca articolul de pe Hotnews referitor la Dacia Duster care va concura la raliul american de la Pikes Peak. Unul din intelepti si-a tras deja un glont in cap.

Exemple de gafe de genul asta intalnim aproape de fiecare data cand vreo televiziune difuzeaza un reportaj despre orice competitie auto. Si ne place atat de mult sa ii luam la suturi pentru ca nu stiu care e diferenta intre un raliu si o cursa de Formula 1 sau intre o masina de curse si una tunata! Dar daca stai sa te gandesti e si normal sa fie asa.  Sa pretinzi ca toata lumea sa faca diferentele pe care le faci tu, ca pasionat al sportului motor, e ca si cum ai pretinde ca stii care e diferenta intre combinata nordica si biatlon. Ok, esti tare, stii care e diferenta. Atunci spune-mi care e diferenta intre haute couture si prêt-a porter? Ai vazut, doar Norris Mageanu stie dar el nu se pune. Pentru ca el e dandy.

Eu zic ca e bine cand se vorbeste chiar eronat despre sportul cu motor. Any publicity is good publicity. Mai putin cand e vorba de accidente grave din curse. Pe fondul alb al lipsei de promovare a motosportului, stirile cu accidente nu fac decat sa-i invrajbeasca pe toti impotriva nebunilor cu masini zgomotoase care inchid drumul si ii incurca.

Asadar, daca nu e vorba de accidente, ci doar de Victor Ponta care va concura in Raliul Gorjului de la Ranca, e minunat. Mai afla lumea ca in afara de fotbal exista si altceva. Atat doar ca suntem in criza si asta ne-a facut sa privim cu ochi dojenitori orice exces. De putere, de costuri, de entuziasm. Iar motorsportul fara ele se transforma intr-un raliu de regularitate. Mana sus cine stie ce e ala!

Sponsori de care habar nu ai


Pentru inceput, mi-ar fi placut sa dau cateva piste mai putin uzate pentru sportivii care cauta sponsori. Doar ca si eu imi doresc “un volan” pentru sezonul asta. Si daca as stii de aceste piste as incerca eu primul. Zic. In realitate insa nu am curajul sa cer o sponsorizare nici de unde mi s-a spus ca ma duc la sigur.  Sunt viteaz si eu in scris si cred ca am fost o data la o cursa. Si atunci am iesit afara!

Dar vreau sa vorbim despre acei sponsori care chiar sunt lipiti pe masinile de curse. De obicei sunt mici, oblici, in locuri gasite parca in ciuda, complet eclipsati de alte brizbriz-uri de design. Desigur nu vorbesc despre Repsolul de pe masina lui Manu ( pe care de fiecare data o pun in fruntea oricarui clasament ) sau Jack Daniels, Red Bull sau Santander. Numele astea le vezi si prin urmare sustinerea financiara e justificata din acest punct de vedere. Si nicio firma serioasa nu da bani unei echipe de curse pentru cateva abtibilde si gata, sponsorizarea asta a fost. La randul ei, se foloseste de toate parghiile pe care le are ca sa exploateze parteneriatul. Ma rog, chineza pentru unii oameni de marketing.

E foarte interesant cum multi piloti au impresia ca spatiul de expunere de pe caroseria lor valoreaza miliarde.  Daca ai rezultate si parteneri de prestigiu atunci inteleg. Sa-si puna un nene firma lui de ascutit creioane pe masina lui Titi Aur langa Cosmote, Jack Daniels si Nike e o realizare. Sau era Puma? Nu mai stiu!

Dar s-ar putea ca tu sa fii un biet posesor de VW Golf cam rablagit. Si imi spui ca ai trimis dosar de sponsorizare la o gramada de firme. Si ai ofertat mai multe pachete.  De ce te miri cand nimeni nu iti da nimic? Tu ai da 2000 de euro pe ce oferi tu acolo daca ar fi afacerea ta? Stiu, stiu, sa-i ajutam pe tineri ca au o pasiune. Atat doar ca noi avem pasiunea cea mai scumpa si care nici nu e de interes pentru presa din tara.

Dar acum sa revenim in lumea noastra si mai mica. Vrei bani de la o firma pentru ca numele ei sa fie pe masina ta. Daca e sa fie mare ii ceri asa de multi bani ca pica jos de pe scaun. Dar ai si variante mai putin costisitoare, nu-i asa? Posibilitatea ca numele firmei sa fie atat de mic pe masina ta de curse incat si daca cineva ar sta langa ea i-ar fi greu sa il gasesasca. Ce sa mai vorbim cand ea trece cu 100 la ora prin fata spectatorilor sau e intr-o poza?!

In final, ai trei variante. Incasezi un refuz dupa cum il meriti, iti primesti banii pentru ca ai o pila sau firma ia in considerare sa se foloseasca de tine/masina/rezultate/poze, ca sa se asocieze cu sportul cu motor. Din pacate Romania este tara celei de-a doua variante, caz in care nu rezultatele si expunerea in presa sau imaginea ta ca pilot  are importanta…. ci comisionul.