Category Archives: Fumurile lui Mitraşcă

Fumurile lui Mitraşcă

La toti ni-i greu…

Toti pilotii se lovesc de problema asta. Absolut toti. Daca au bani de acasa sau luati imprumut, daca au sponsori sau nu, toti se plang de lipsa banilor. De cat de greu este sa faci rost de bani ca sa te dai in curse. Si au dreptate, e un sport scump si bani obtii foarte foarte greu.

Culmea e ca de multe ori ii auzi plangandu-se pe cei care cheltuie zeci de mii de euro mai mult decat pe cei care isi iau de la gura ca sa plateasca o inscriere. In conditiile in care primii nu cheltuiesc din buzunarul lor. Dar asta este o caracteristica romaneasca si o atitudine de bon ton in ultima vreme. Sa te plangi. Dar sa te plangi, mai nene, indiferent de cum o duci. Stai de vorba cu un om care nu are nici cea mai mica problema financiara, traieste pe picior mare de cand il cunosti si el iti spune ca toata lumea a ramas fara bani. Ca e greu. Iti vine sa ii tragi un sut in mecla si sa-l pui sa se descurce cu 200 de euro pe luna. Cand el cheltuie atat pe o pereche de adidasi. Lunar.

Pilotii insa, indiferent cat de grase sponsorizari au la un moment dat, nu pot sa stea linistiti ca banii vor veni si la anul sau chiar si pentru cursa urmatoare. Ei trebuie in permanenta sa umble prin birouri de patroni sa ceara ajutor financiar ca sa continue sportul pe care il practica.

Una din greselile pe care le fac pilotii si cei din jurul lor este sa considere ca motorsportul este un sport obidit, marginalizat si ca patronii sunt cam prosti ca nu vad potentialul acestei discipline. Merg chiar si mai departe si zic “nimeni nu face nimic pentru tinerii astia care au talent, sa-i sustina, sa-i ajute cumva sa se lanseze…”. Nu e chiar asa. Granita dintre moft sau nebunie si talent adevarat este destul de subtire in motorsport. Si acum, sincer, daca ai fi un om cu bani multi si cu multe afaceri prospere si ai vrea sa ajuti niste sportivi sa-si continue sau sa-si lanseze cariera, ce ai face? Ai da 100.000 de euro unui echipaj de raliu ca sa se lupte pentru un loc pe podiumul grupei A sau ai da banii astia unui lot de canotaj. Cu 20 de sportivi in el. Eu cred ca oricare de acolo ar manca jar sa primeasca 5000 de euro pentru un sezon. Si nu vorbim de campioni mondiali. Ca nici pentru echipajul din raliu nu se punea problema de concursuri in afara. Multi dintre atleti, gimnasti, poloisti s-ar antrena ca nebunii si cu o mie de euro. Asta daca vorbim de ajutor dezinteresat pentru sportivi.

In motorsport mai e si piatra de incercare cea mai grea: cum garantezi ca in prima curba nu faci masina zob si te intorci acasa cu o gaura in buget cat sapte ipoteci? Pai nu ai cum. Iar sa asiguri masina pentru curse te costa asa de mult ca intram in niste bugete astronomice.

Mai departe. Te duci la om in birou si ii prezinti un dosar de sponsorizare. Tu zici ca e bun, ca e cu podiumuri, cu rezultate. Si esti intrebat “cu ce ma ajuta pe mine in vanzari ca tu o sa urci de cateva ori pe podium?”. Si chiar asa. Aici vin de obicei marii filosofi si ti-o trantesc: “Ajuta la imagine! Veti fi asociat cu performanta, cu un sport spectaculos, ce nu intelegeti?”.

“Tipule, ia-ti tu dosarul asta de aici si vezi-ti tu de liniutzele tale ca decat sa-ti dau tie 5000 de euro ca sa-i toci pe gume, softuri, suspensii si pe prietenii tai pseudo-mecanici mai bine ii dau la smurd sau la o gradinita” Ti se pare corect? Mie da.

Si daca as accepta ca potentialii sponsori sunt asa de prosti cum ne place sa declaram, atunci nici pilotii nu sunt departe. Nici ei nu au auzit de un manager sau de un PR.  Stiu, nu isi permit. Dar predica din domeniile astea si se vor sa le faca ei pe toate. Aici avem cateva contraexemple de care ma bucur foarte mult ca exista. Ca pilotii cu pricina sunt cam altii decat cei care ar merita sa beneficieze de serviciile unor profesionisti, este o cu totul alta problema.

Dar fie si asa. Esti pilot, iti mai repari singur masina, te cam descurci tu cum poti. Cum faci totusi rost de bani?

Simplu. Ai doua posibilitati. Prima este sa iti revizuiesti dosarul de sponsorizare si sa oferi lucruri cuantificabile in bani. Expunerea in presa este probabil cea mai importanta. Dar aici trebuie sa spui unde, in ce ziar, la ce emisiune, cat de mari vor fi articolele, cat de mari pozele, unde se va spune numele sponsorului, etc. Mare atentie! Un articol pe o jumatate de pagina de ziar in care se pomeneste numele unui sponsor printre alti sponsori nu valoreaza cat o macheta de publicitate de aceeasi dimensiune.

Mai mult, ar fi bine sa te oferi sa faci si treaba sponsorului cu banii pe care ii iei de la el. Adica flyere, newslettere, comunicate, invitatii etc. Nu trebuie sa uiti de evenimente adiacente, de expunere a masinii in diverse locatii, interviuri, PR personal si cate si mai cate. Uitati-va la Manu Mihalache. El face bine ce face si parteneriatul cu Respsol este unul dintre cele mai profesioniste din cate exista acum la noi. Asa cum se vede el din pozitia unui cumparator de uleiuri din popor.

Si pe urma ai cea de-a doua posibilitate. Ai cunostinte, pile si relatii si cand acestia iti trosnesc 20.000 de euro pe masa tu le dai inapoi 10.000. Fara usi inchise in nas, fara drumuri facute aiurea. Direct si la obiect. Eu iti dau atat, tu imi dai inapoi atat. Si atunci ne cam doare undeva de adevaratul efect al sponsorizarii. Din pacate cele mai multe asa se fac. Si decat sa primesti tu 5000 de euro pe bune ca sa te chinui sa termini un sezon pe podiumul N2 la coasta mai bine primeste altul 50.000 ca sa-si poata termina casa de la munte domnul director de marketing sau director general. Chiar daca tu ai fi facut mai mult PR cu 5000 decat a facut celalalt cu 50.000…, fie, cu 25.000, ca atat a ajuns la el.

Dar parca am mai vorbit noi despre sponsorizari si am zis cam aceleasi lucruri. Asta este, nu e prima oara cand ne repetam dar nici nu cred ca au fost cele mai prost gestionate cinci minute pe care le-am petrecut impreuna.

Fumurile lui Mitraşcă

S-a dat sonorul

Bine v-am gasit ,dragi prieteni ai motorsportului, la o noua transmisiune in direct de aici din studioul TVR dar si in legatura directa cu centrul de presa al Marelui Premiu de la Monte Carlo! Victor “n-am carnet” Bonifaciu si Miki Mikidutza va vor fi alaturi pe durata intregii transmisiuni al celui mai prestigios Mare Premiu din circuitul de Formula 1.

Inainte sa trecem la prezentarea grilei de start trebuie sa va spunem ca deja de ieri, zvonurile potrivit carora transmisiunile curselor vor fi preluate de o alta televiziune in Romania, au facut deliciul padock-ului. Chiar si Ron Dennis intrebat la un moment de o prezentatoare, atragatoare de altfel, ce crede despre aceste zvonuri a replicat, si citez: “lumea Formulei 1 este intr-o continua miscare si e normal ca astfel de zvonuri sa fie lansate inainte de un eveniment atat de important. Romania este o piata interesanta pentru noi, cei de la McLaren, si ii salut pe toti si pe prietenul meu Miki Alexandrescu. TVR ramane partenerul nostru oficial”. Miki, ce ne poti spune de la fata locului?

Buna ziua, stimati, telespectatori, va spun, de aici, din Monte Carlo. Un oras, cu multa energie, cu multi, oameni cu bani, care au venit sa-si parcheze, iahturile, in apropierea, circuitului. Am auzit, si eu, zvonurile, trebuie sa va spun ca am discutat, personal, cu Michael Schumacher, caruia i-am mai imprumutat, niste bani pentru ca nu avea la el. Chiar si Felipe Massa m-a asigurat ca a auzit de Romania, de fetele frumoase din tara noastra. Felipe Massa care este un baiat dragut, frumusel asa cum este si Nico Roseberg.

L-am intrebat si pe Mihai Marinescu care a fost acasa la Kubica cum este camera lui Kubica. Daca e curata, daca are postere cu masini, daca e un baiat care-si face ordine in sertare. Pentru ca, nu-i asa, asta este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l stim acum despre Kubica?! In Romania sunt multi fani ai polonezului. Un alt pilot din marele circ este Liuzzi pe care-l stim cu totii, care a fost si in Romania, un vechi prieten de-al nostru, va transmite la toti “tifosi” salutari. Con la grande amore di un italiano, pentru ca eu stiu si italiana.

Aici la Monte Carlo e o vreme frumoasa, cu cerul albastru, cu pasarele care canta si cu piloti romani pe care o sa-i pomenim cand o sa va fie lumea mai draga. O sa avem cateva sarabande a opririlor la boxe a unor piloti care au abandonat de multe tururi sau nici macar nu mai concureaza. La Monte Carlo e o adevarata degringolada. Cand Vettel o sa le spuna prin radio celor de la boxe ca pneurile sunt uzate si ca trebuie sa intre la boxe, Miki o sa se bage peste el si o sa va spuna ca a vazut-o pe Kyle Minogue in hotelul unde sta. Eu o sa va spun ca nu am inteles bine ce a zis Vettel dar ca probabil le-a spus mecanicilor ca suspensia fata s-a rupt si ca o sa inceapa sa ploua. Asta daca nu o sa-i urlu in ureche lui Miki “Radio, Radio, Radio” si atunci nu o sa aud nici eu ce a zis germanul. Aiurea.

Draga Miki, draga Victor, cursa a fost in Australia, la Melbourne si nu la Monte Carlo. Nu stiu ce ati vazut voi si ce ati comentat in weekendul asta dar noi toti ne-am uitat pe alt canal la cursa de pe Albert Park. Asadar, in numele celor care au semnat petitia initiata de TopGear si a tuturor celor care stiu ca masinile de Formula 1 au mai mult de 40Nm, le uram bun venit celor de la Digi Sport si tai-tai celor de la TVR. Ce bine, marele circ are din nou sonor!

Fumurile lui Mitraşcă

Ce faci, bestie?

La nivel declarativ suntem toti admiratorii oamenilor de bun simt. Adica a acelora care sunt bine educati, saluta frumos, isi cer scuze cand gresesc si se ridica de pe scaun ca sa-l ofere celor batrani. Parca ceva ne impinge de la spate sa ii imitam pe bunici sau pe parinti care spuneau si ei aceleasi lucruri.

De ceva vreme insa s-a instaurat un nou curent. Acela al admiratiei celor care reusesc prin tupeu, prin a fi descurcareti intr-un sens mai putin legal, prin atitudini de genul “ma dai afara pe usa iti intru pe geam”. E si normal. Fostii bisnitari, acum mari oameni de afaceri, se plimba cu X6 alb, cu bunaciuni de femei langa ei si ii vezi toata ziua pe terase tastand pe Iphone. Ei inchiriaza vile in vacantele de pe malul marii si se imbraca de la magazine de firma.  Si toti ravnim la ce au ei! Nu vreau sa aud comentarii cum ca de fapt voi ravniti la o viata intru invataturile de la biserica cu piosenie, modestie si buna cuviinta ca nu tine. Tine doar ca X6-le sa fie un Lexus IS negru, pitipoanca sa fie o Natalie Portman si Iphone-ul sa fie…, ma rog, asta poate sa ramana asa.

Dar daca ravnim la un astfel de potential financiar nu inseamna ca ravnim si la felul in care a fost obtinut. Gresit. Tot mai mult alunecam pe panta aceasta in care nu mai e important sa inveti la scoala, sa iti vezi de treaba la serviciu si sa iubesti o singura femeie toata viata. Nu! Ceea ce conteaza e scoala strazii  (sau a vietii cum le place “lor” sa spuna), sa iti mearga mintea la combinatii si sa treci prin cat mai multe asternuturi. Loialitatea nu e o valoare doar daca previne interventia unor institutii de control in viata celor apropiati. In rest, legea tunului dat la momentul maxim.

Buuun. Cum sta treaba insa cu performantele sportive? Si mai ales cu cele din motorsport. Nu vorbim neaparat de Romania unde toata lumea da teapa la toata lumea dar este si prietena cu toata lumea. Vorbim de cei care ajung in varf si de atitudinea lor… atat cat suntem lasati sa o vedem.

Cand cineva greseste ne dorim sa-si ceara scuze, nu? Dar daca cineva ca Alonso sau Vettel greseste, oare ne mai dorim sa-si ceara scuze? Un performer este genul de om care sa isi vada lungul nasului si sa plece capul cand e cazul? Da, asa ar trebui. Dar oare ar ajunge campion cineva care se scuza cand ii taie calea cuiva, care sta la coada linistit pana ii vine randul si care declara ca mai are mult de invatat pana sa se bata pentru titlu? Eu zic ca nu.

Ogier va ajunge departe pentru ca se crede mai bun ca Leob. Si nu il intereseaza de Citroen si de palmaresul extraterestrului. Daca Citroen i-ar fi impus rol de pilot secund s-ar fi dus la Ford. Ce loialitate, ce locotenent, ce conteaza ca si asa Loeb se va retrage? El vrea titlul acum. Vrea victoria in raliul asta. Si daca Leob abandoneaza pun pariu ca o sa vad un ranjet la Ogier!

Una din conditiile sa ajungi sus de tot este sa nu iti pese de ce e in jurul tau. Sa te uiti doar in directia in care vrei sa mergi si niciodata inapoi sau lateral. Sa fii atat de tare incat, constient ca provoci suferinta celor din jur, sa mergi mai departe. Sa fii in permanenta la marginea obsesiei si a tenacitatii machiavelice. Daca faci praf masina de concurs sa consideri ca e normal ca echipa sa-ti dea alta in cel mai scurt timp. Ca e normal ca echipa sa munceasca toata noaptea ca tu sa o ai pregatita  dimineata cand intarzii din cauza ca te-ai certat cu prietena ta. Iar daca ai un coechipier sa iti doresti in permanenta sa il surclasezi sau daca se poate sa il domini in asa hal incat sa abandoneze motorsportul din motive psihice.

Si daca ii admir pe campioni pentru determinarea lor de ce nu raman consecvent si cu cei care fac la fel in viata de zi cu zi? Pentru ca in viata cotidiana nu exista competitie si toti avem pusa deoparte fericirea de care avem nevoie. Pentru ca banii si aroganta nu sunt un barometru pentru implinire cu toate ca ne lasam prostiti ca e asa.  Pentru ca in viata de zi cu zi nu e normal sa te uiti peste umar in permanenta sa vezi daca nu cumva cineva ravneste la postul tau, la prietena ta, la ceasul tau si e pe cale sa ti le ia. Pentru ca cei mai multi sunt cacanari in viata si incompetenti in curse. Cand am putea fi bestii in concurs si gentlemani in afara lui.

Fumurile lui Mitraşcă

Cei care detin adevarul

5 Comments

Pe vremea copilariei mele, in anturajele in care ma invarteam, baietii visau in general sa se faca detectivi, sportivi, piloti sau chiar astronauti. Fetele vroiau sa se faca doctorite, actrite sau profesoare de romana. Inainte sa o tin eu una si buna ca vreau sa ma fac antrenor de atletism i-am inebunit pe toti ca vreau sa ajung tamplar. Dar nu inginer intr-un birou, ci ala care isi da cu ciocanul peste degete, care taie cu fierastraul. Asta faceam in vacante, asta vroiam sa fac cand ajung om mare.

Acum elevii nu vor sa se faca nimic. Nu iti vorbesc cu pasiune despre aproape nici o profesie. Ravnesc cu totii la un statut de oameni de afaceri de succes. Masina, casa, siguranta financiara si o mare doza de miserupism, asta vor. Stiu, pentru ca i-am intrebat. Am fost in fata claselor a XI-a si a XII-a la liceul unde am absolvit in ’96.

Le-am povestit despre performante, despre motorsport, despre cum este sa-ti urmezi un vis. Am povestit si le-am aratat poze cu Senna si cu Prost, cu Leob, cu Claudiu David si cu Titi Aur. Le-am mai aratat poze cu Bute, cu Nadal si cu Cristina Neagu. Pe Cristina a recunoscut-o o eleva. Pe Bute, cativa baieti. E adevarat, nu am avut nici o poza cu Mutu sau cu Hagi.  

Daca ar fi venit cineva cand eram eu elev sa ne povesteasca despre sport si sa ne arate cum unii si-au implinit visele si au ajuns unde nimeni nu le dadea vreo sansa, cred ca am fi simtit altfel. S-ar fi terminat ora si tot ce ar fi fost in capul nostru ar fi fost cum sa ajungem noi acolo; si cine din scoala e deja pe drumul performantei. Un fel de nevoie de a ne lua la bataie dupa ce veneam de la un film cu karatisti. Mai tineti minte?

Ei bine, nu am simtit ca elevii in fata carora am fost isi doresc ceva cu ardoare. Nu am vazut nici o pasiune in ochii lor. Si asta m-a intristat.

Vina cred ca este pana la urma a noastra. Lumea pe care am construit-o pana la ei nu le inspira incredere si nu ii indeamna sa aprecieze performanta si pasiunile care te macina pe interior. Ei sunt mult mai pragmatici. Sincer nu stiu care e solutia sau daca e nevoie de o solutie. Adevarul e al lor si eu incet-incet trec de partea celor carora li se spune “buna ziua” si “saru’mana” si nu “ceau”. Ceea ce inseamna ca vorbesc alta limba si termenul dupa care voi fi considerat “expirat” se apropie.

Din pacate eu nu simt ca am construit ceva, ca am contribuit cu mare lucru la lumea de acum. Mai degraba ca am incercat incontinuu sa inteleg si sa ma adaptez. Si nu cred ca am reusit bine nici una nici alta. Insa pe elevii pe care i-am avut in fata nu prea ii poate dezamagi nimic si ei nu duc o munca asidua de adaptare. Ei pur si simplu sunt si asta parca le da un aer matur. Nu stiu cand o sa ajung eu la feelingul asta dar inca simt ca nu m-am facut mare si ca ce am de facut inca nu am facut. Dar daca feelingul asta va continua mult o sa ajung patetic. Asta e sigur.

Noroc cu figuri ca Tarquini, Sainz, Prost si altii care inca imi demonstreaza ca performanta se poate face si la varste inaintate. “Inca mai am timp”, ma incurajez in permanenta. Problema e ca acestia din urma, la varsta mea erau deja departe. Sa depun armele atunci? Nu cred, eu inca fac parte din generatia care vroia sa ajunga sa piloteze rachete. 

Fumurile lui Mitraşcă

Drogul omului obisnuit

2 Comments

Bun…. Accept! Suntem cativa nebuni dupa raliuri si care facem lucruri foarte tampite ca sa fim langa curse. Si nu suntem putini. Dar mai sunt si altii, nu la fel de dusi cu pluta. Si acesti oameni , ma intreb eu, de ce ar vrea sa se duca sa vada un raliu sau o coasta? Pentru ca e evident, chiar merg sa fie pe probe.

I-am vazut. Nu mananca neaparat masini de curse pe paine. Nu le curge benzina in sange si nu stiu pe de rost toata lista de piloti si copiloti din campionat. Si totusi se trezesc la ore la care nici iarba nu creste, se duc pe ploaie si pe frig zeci de kilometri doar ca proba sa se anuleze. Sa vada doar o trecere in regim de concurs dupa alte cinci ore de dardait si racit cobza.

Ceva ii atrage si e mai mult decat simplul spectacol al unor masini care tuna. E adevarat ca am vazut si probe pe care nu exista tipenie de om. Doar doi politisti, un fotograf si un cioban. Dar pe alte probe, de-a lungul a 20 de km au fost mai multi decat la un meci de fotbal. Si e clar ca nu toti erau rude, prieteni sau fani inraiti ai echipajelor.

Eu cred ca tocmai acesti spectatori sunt cei mai importanti. Cei care fac sponsorizarile sa fie de ordinul zecilor de milioane in motorsportul international. Cei care-si duc copii sa vada masinile de curse sau copii care-si tarasc parintii sa vada masinile acelea colorate.

Exista un drog, o defulare, o placere enorma in a fi aproape de niste masini ca cele de pe strada care merg la limita. Stii cum e sa fii la volan, stii cum e sa apesi pe pedala si ce simti cand iti fuge masina intr-o curba. Si atunci cei din masinile de curse devin idolii tai. Pentru ca ei fac ceea ce tu iti doresti de atatea ori dar nu poti si nici nu ai voie.

Jucam fotbal o data pe saptamana, de obiecei marti seara. Baschet, o data la luna. Ski, o data pe an iar de alergat dimineata inainte de program ne chinuim de ani buni sa ne mobilizam. Si interesul pentru sporturile astea e direct proportional cu frecventa cu care le practicam. Dar de sofat, o facem in fiecare zi. Cateva ore poate. Momentele in care ne dorim sa-i dam talpa si sa spulberam o coloana de zece masini in cinci secunde sunt foarte dese. Cei care au supercaruri nu ne intereseaza, nu sunt din categoria noastra, dar cei cu masini asemanatoare sunt cei cu care interactionam, cu care ne certam si cu care ne luam la semafor.

Modelele din care sunt derivate masinile de raliu sunt cele pe care le intalnim pe strada. Nu sunt monoposturi. Nu sunt elicoptere. Ne putem usor imagina ca suntem noi in ele si mergem ca vantul. Si probabil de aceea stateau acei oameni sa-i vada pe Claudiu David si pe Alex Filip cum scot untul din Polo si din Saxo.

La cursele de coasta avem o oportunitate extraordinara. Sa luam in dreapta cate un invitat. Daca ar fi dupa mine, nu as lasa masina cu scaun in dreapta fara un invitat la primele urcari. Si daca s-ar putea sa fie cat mai des din randul spectatorilor. Stiu ca sunt formalitati de trecut, echipamente de oferit si altele dar merita. Un spectator care vine la o cursa doar sa priveasca si primeste o surpriza ca aceasta va ramane intotdeauna un fan al motorsportului. Si pe un drum lung de consecinte, gestul sau strategia aceasta ar aduce multe beneficii.

Sigur ca acum ma identific cu oamenii de pe margine care doar privesc cursele. Pentru ca toti ne tragem din categoria asta, a oamenilor care ii vad pe piloti ca pe niste eroi. Pentru ca pilotii depasesc in permanenta limitele …  care pe strada se strang tot mai mult in jurul nostru. Si ne sufoca.

Fumurile lui Mitraşcă

Muscau tare si alergau repede

1 Comment

Erau o haita de pitbuli. Unii faceau parte din nucleul permanent altii intrau in gasca sporadic. Dar isi insuseau repede caracteristicile pitbulilor. Nu mai era nimeni ca ei. Existau si altii care faceau acelasi lucru dar cat timp haita asta se afla in actiune, nu prea aveau altii sanse. Cu toate astea pitbulii nu muscau concurenta. Dimpotriva, se aliau cu ei.

Daca se intampla un eveniment ei erau deja acolo. Daca urma sa se intample ceva in alta parte, simteau primii. Daca nu se intampla chiar nimic, hm… asa ceva nu se putea pentru ca atunci faceau ei sa se intample. Nu exista loc prea periculos. Daca asta era sub masina de concurs a lui Titi Aur in timp ce se rasturna, unul din pitbuli era acolo.

Seful lor era cel care i-a transformat pe multi din maidanezi sau pudeli in luptatori pur sange. Ei au facut din motorsport arta. Din raliuri au facut cultura. I-am vazut prima oara in 2005 cand m-au alergat pe probele de la Raliul Hunedoarei in timp ce caram genti cu laptopuri si cu obiective. Ca sa ajungem la un pod. La un nesuferit de pod intr-un sat din capatul lumii. Si acolo l-am vazut pe Marisca cum o tranteste in capul de pod. A plecat pe trei roti si a abandonat. Pe Grigorescu l-am vazut cum sparge un gard de beton si pe Marius Herascu cum se napusteste in acelasi cap de pod. De aia s-au dus ei acolo!

Pentru o scurta perioada de timp am umblat si eu cu haita asta.  Dar eu nu cred ca am fost un pitbul. Mai degraba un ogar. Pentru ca eu nu faceam poze ca ei. Am reusit cateva la nivelul lor din pura intamplare. Ei eu facut mii, zeci de mii. A fost o perioada tumultoasa din viata mea si mi-ar fi placut sa mai raman cu ei. Chiar daca rolul meu acolo nu era sa fac poze. Eu am ales sa plec departe, in Olanda. Nu regret decizia dar regret ca haita s-a destramat. Cu ei am fost la Rasnov sa stam intr-un canal in interiorul unui ac de par sa-l vedem pe Baldescu calare pe aproape 800 de cai. Cu ei am visat pentru prima oara despre cum ar fi sa pilotez. Si acum, ca am fost de cealalta parte a obiectivului stiu ca performantele din motorsport nu sunt cu nimic mai prejos de performantele din fotografie.

Oamenii in veste portocalii erau flamanzi, curajosi, inconstienti dar erau liberi. Pentru ca asta inseamna sa fii Freelancer. In topul meu foarte subiectiv al brandurilor, Freelancer e in top zece. Acolo cu SEAT, Caterham, Nike, Apple, TopGear, Carturesti, Cinemagia sau FruFru. Acum exagerez, nu? Deloc. Dan Besliu a reusit sa construiasca un brand. Dar el nu a ales niciodata calea cea mai simpla. Asa ca a daramat tot si a inceput din nou. Ce poate sa fie mai in spiritul motorsportului decat asta?

Fumurile lui Mitraşcă

Marionete pentru campioni

11 Comments

La inceputul anului, FRAS dadea poporului o propunere de regulament pentru Campionatul National de Viteza in Coasta. Erau cateva modificari printre care posibilitatea ca etapele sa fie sambata si duminica si de asemenea posibilitatea ca un pilot sa concureze pe doua masini la aceeasi etapa. Ca sa poata Paul Andronic sa vina si cu Mitsubishi si cu Lancia.

De fapt aici gresesc! O data pentru ca Paul Andronic e un tip super ok si a doua oara pentru ca se stipula ca masinile sa fie din grupe diferite. Ar fi fost chiar culmea ca un pilot sa urce pe acelasi podium si pe locul intai si pe locul doi. Sau, Doamne Fereste, pe locul doi si trei!

In acelasi timp FRAS, prin domnul Horatiu Ionescu Cristea, un pilot de geniu dar, dupa parerea mea, un dezamagitor sef al departamentului de coasta, cerea mai ales parerea pilotilor cu privire la acel regulament. Sa vina sa faca propuneri pe forumul sau pe mailurile federatiei! Buun.

In timp ce Vlad Teodor, Ciprian Ciubotaru, Alin Troanca si cu mine ne  spuneam propunerile pe forum, Daniel Onoriu zice ca a primit un telefon de la domnul Cristea. Sa-si spuna direct si nu in scris parerea despre noile propuneri si nu numai. El, care s-a dezis de Federatie acuzand-o ca masluieste cronometrul! Sau ca inchide ochii fata de acest abuz.

Totusi, Onoriu este un Campion Absolut si are o parerea super-avizata. De acord. Dar nu si mai importanta ca a oricarui alt concurent. Cei mici si multi duc in spate campionatele si nu campionii. Acestia nu ar fi fost campioni daca ar fi fost doar ei. Locul meu intai la diesel nu are nici o valoare pentru ca am fost singurul concurent in majoritatea curselor in 2009. Locul trei la 2 Roti Motrice in 2010 insa e mult mai valoros. Pentru ca a fost muncit si pentru ca au fost multi concurenti. Si acei multi au dat valoare rezultatului.

Daca am fi fost sa ne batem doar Sanu, Ghisoi si cu mine, nu ar fi fost nicicum. Dar a fost Trifonescu si Vlad Teodor, Opincariu, Nemeth Sandor si Lelutiu, Nicolae Ion, Dode si altii. Daca oricare dintre acestia ar fi terminat toate etapele eu nu mai eram pe podium. Deci, daca Federatia ar vrea sa ceara parerea nu ar fi corect sa o ceara doar lui Sanu sau doar celor de pe podium. Ar trebui sa-i intrebe pe cat mai multi. Si mai ales pe cei care au concurat ocazional. Si nu pe forum, ca nu toti ne uitam pe forumul FRAS. Ci pe mail sau la telefon. Dar cer prea mult, nu-i asa?

Inca o data se vede treaba ca Romania e tara unde, in motorsport, incepi sa contezi in momentul in care iti iei un Mitsubishi Lancer Evo. “Da mai copii, terminati cu prostiile, luati-va, mai, o Mitsuba. Aia e masina!”.  Si nu cum are Cipri Ciubotaru. Aia e prea veche si nu are destui cai asa ca Cipri e cu noi astia mici si neinsemnati.

Frustrarea mea este una foarte concreta. Doi ani am facut pe dracu-n patru si am participat la toate etapele de coasta. Toate. Si nu am vrut sa aud de campionate regionale sau alte evenimente. Acum mi-am pus masina la vanzare. Credeti ca ii pasa cuiva ca eu nu o sa mai concurez? Sa primesc un telefon de la cineva din FRAS care sa ma intrebe ce planuri am, daca am gasit buget, daca planuiesc sa revin in timpul sezonului?! Nu. Daca o sa gasesc bani o sa vin, daca nu, nu. Ce sa-i intereseze pe domnii cu pricina daca pierd un concurent? Sau mai bine zis, pe “domnul”! Sa nu ne incredem in armata americana! E legea junglei. Cine supravietuieste se tine dupa haita, cine nu rezista e lasat in urma. Si la revedere! Multumim ca ati participat… urmatorul!

E pacat, pentru ca nu e vorba de Federatia Romana de Atletism sau cea de handbal. Nu suntem 10.000 de sportivi legitimati in motorsport. Suntem mult mai putini si relatiile ar putea fi altele. Sa nu ma intelegeti gresit, relatia mea cu Federatia a fost intotdeauna una buna, chiar foarte buna. Ii voi sustine si ma voi supune oricaror reguli pe care le traseaza, dar asta nu inseamna ca nu pot sa-i critic cand am ceva de spus. Si acum am. Lucruri mici in comparatie cu altele dar sunt ale mele.

Sper ca ati inteles ce am vrut sa zic. Si ce daca ati inteles?! La fel cred ca inteleg si cei din Federatie si asta nu i-a oprit sa publice regulamentul in varianta propusa de ei initial. Dar domnul Cristea ne-a spus ca s-au luat in considerare propunerile noastre. Mda, ce sa zic?!  Eu nu am cum sa demonstrez ca nu e asa dar pot macar sa-mi exprim nemultumirea. Pentru ca si acum consider ca am avut propuneri pertinente.

PS. Stiti ce ar fi interesant? Sa particip eu din nou in CNVC Dunlop 2011 iar Daniel Onoriu sa stea pe margine!  Dar daca o sa particip, sigur nu o sa am o viata usoara dupa astfel de articole!

Fumurile lui Mitraşcă

Baiatu` cu Seatu`

5 Comments

Un cititor care-si spune BNZ mi-a spus ca ii plac unele articole pe care le scriu. Unele. Tot el este fericit ca nu il mai stresez cu Ruxi, masina eroina prin care, zice el, faceam PR “ascuns” pentru SEAT. Il inteleg dar in acelasi timp imi pare rau ca textele pozitive nu au nici pe departe succesul celor in care se critica.

Sunt lucruri care pur si simplu ti se potrivesc, lucruri pe care le lauzi fara sa ai niciun scop commercial. Draga BNZ, iti multumesc pentru aprecieri. Imagineaza-ti cele de mai jos ca un testimonial in fata unei camere de filmat. Este spotul meu, o parte din parcursul prin viata asta ciudata si in plus, iti este dedicat:

“Primul meu loc de munca a fost la dealerul SEAT din Oradea. Vanzator de masini. In 2002 se vindeau cateva pe luna iar clientii SEAT numai clienti usori nu erau. Dupa un an am primit prima mea masina de serviciu. O Ibiza de 1.2. Rosie. Am prins 180 cu ea. La vale, cu vant din spate. In prima luna cand am primit-o am facut 7000 de kilometri. Cat am lucrat la Iberica am vandut masini la peste 50 de clienti. Cu cei mai multi dintre ei am ramas prieten. Imi ziceau “baiatu cu seatu”. Dupa doi ani am plecat sa lucrez la un client care cumparase mai multe masini de la mine. Urma sa ma ocup de o revista auto. Am avut masina de serviciu tot o Ibiza de 1.2. Asta era albastru polar. Eleganta. Am facut-o praf intr-un cap de pod. Mai tarziu m-am angajat la marketing la dealerul SEAT din Timisoara. Deja stiam multe despre domeniu auto. Nu mai voiam vanzari. Am primit o Ibiza rosie. De data asta era de 1.4. Alta viata. 75 de cai, patru cilindri. M-am ocupat de lansarea noului showroom si dupa aia imediat m-au data afara.  Era cu o zi inainte de Craciun.

Mi-am facut bagajele si m-am dus la Bucuresti. Dupa un timp, brand managerul SEAT Romania imi spune “hai sa lucrezi specialist marketing dealeri la importator!”. Betoon. Nu am primit masina de serviciu. “Primesc doar managerii” imi spune seful de departament. Asta e! Dupa alte cateva luni imi iau inima in dinti si imi cumpar o masina de curse. Ghici ce model? O Ibiza TDI de 180 de cai. Ma dau in curse, fac rezultate dar cand mi-e lumea mai draga “Andrei, suntem nevoiti sa restructuram postul tau. La revedere”. Bravo nenica! Ma gandesc ca totusi cv-ul meu arata bine si nu ar trebui sa am probleme. Dar e criza si domeniul auto e in groapa. Am ramas pe dinafara dar macar cu o Ibiza de curse. Mi-e mai draga ca oricare alta masina. O cheama Ruxi. E singura masina care a terminat toate etapele de coasta in 2010. Acum poate ar fi cazul sa o schimb. Mai ales ca nu mai am nici o obligatie sa raman pe SEAT. De fapt, nu am avut niciodata obligatia asta. M-am tot gandit. Un Renault Clio, o Honda Civic.  Poate chiar un Opel Astra GSI. Dar stii ce mi-ar placea cel mai mult? Un Leon! Da domnule, un Leon!”

Weekend placut!

Fumurile lui Mitraşcă

Hai sa-ti dau un pont !

2008. Rally show la Tg Jiu cu Mihai Leu, Titi Aur si Edwin Keleti. Fieful lui Victor Ponta care era proaspat incoronat la vremea aceea campion in Cupa Dacia alaturi de pilotul Edwin Keleti. Eram si eu pe acolo. Evenimentul era organizat de Constantin Ciufrila, cel care se ocupa si de coasta de la Ranca de ani buni. Acea coasta careia i s-a spus Raliul Gorjului, anul trecut.

Asadar eram si eu in multimea de oameni adunata intr-o parcare sa ne uitam cum pilotii cu experienta fac spectacol. Si se termina spectacolul si se anunta un concurs. Zece dintre spectatori vor concura pe Dacia campioana pentru a-l impresiona pe Keleti si a opri cronometru cat mai devreme dupa o tura in jurul supermarketului cu pricina. Celui mai bun dintre ei urma sa i se ofere un curs de pilotaj gratuit la scoala lui Titi Aur.

Pe atunci, Titi Aur isi abuza masinile de la scoala pe pietrele de la Ciolpani iar distractia te costa 1000 de euro pentru doua zile pline. Victor Ponta era campionul generos ( si din motive electorale ) dar foarte curios sa vada cine urma sa-l usureze de acesti bani.

Si vine la mine organizatorul si ma intreaba “Stiu ca te pasioneaza cursele, nu vrei sa incerci si tu?”. Vrei calule ovaz, m-am gandit eu. Si am parcurs pe jos traseul impreuna cu Edwin Keleti, noi cei zece norocosi. Edwin ne explica abordari, capcane, tehnici de pilotaj. Asa pe intelesul tuturor. Eu ii sorbeam fiecare cuvant.

Cand am ajuns la start cu Edwin in dreapta, l-am intrebat daca mergem la limita sau la risc minim. El mi-a spus sa incerc sa merg cat mai tare ca de aceea sunt acolo. Daca se poate sa nu lovesc masina dar sa-i dau talpa. Si am pornit si nu am iertat-o. Edwin m-a temperat la un moment dat dar, inainte de ultimul viraj, mi-a poruncit sa incetinesc. Eu nimic, blana. Dupa ce am trecut de sosire am oprit.  Am stiut ca am scos un timp bun dar aud cuvintele profesorului : ”Ai mers tare. Dar prost! ”. Si in ziua de azi imi rasuna cuvintele astea in cap si nu cred ca am scapat de complexul inoculat de ele.

La scoala la Titi nu am invatat foarte multe lucruri care sa-mi foloseasca la coasta. Dar am recomandat cursurile oricaui mi-a cerut parerea. Victor Ponta mi-a spus sa-i multumesc lui Constantin Ciufrila si nu lui pentru cursul gratuit. Eu i-am trimis “micului Titulescu” un sms de multumire in care mi-am declarat disponibilitatea pentru a-i fi de ajutor in orice fel. Nu ca as fi simpatizat cu PSD. Doamne Fereste! In sufletul meu sunt monarhist iar la prezidentiale l-am votat pe Nicolae Manolescu. Mai demult.

Deci nici nu se putea o formatiune mai indepartata de convingerile mele ca PSD. Poate doar PRM. Totusi, culmea este ca dintre toate partidele si candidatii tocmai Victor Ponta a facut ceva concret pentru mine.

Dupa un an ne-am intalnit la Ranca. Toti trei. Ponta, Keleti si cu mine. Concurenti pe singurele masini de grupa A3. Mi-au tras o bataie de toata frumusetea. Dar pentru ca atunci nu am avut curajul sa-l abordez imi fac acum si zic “Draga Edwin, te rog promite-mi ca intr-o zi, candva, o sa faci o urcare cu mine pe un traseu de coasta sa-mi spui ce gresesc! Nu am nici o sansa sa ajung departe daca eu in continuare merg tare si prost!”

Fumurile lui Mitraşcă

Un fleac, i-am mazilit!

11 Comments

Exista un gand care ma macina in privinta imaginii motorsportului romanesc. Cum se face ca domnii din federatie nu vor sa se vada la televizor, in ziare sau in reviste?! Este atat de simplu! O gramada de nulitati apar si iar apar vorbind despre toate tampeniile iar oamenii capabili pusi sa conduca motorsportul ramanesc si sa aduca noi concurenti stau pititi si fac sedinte interminabile despre… numai ei stiu ce.

Anul trecut am vazut pe toate posturile de televiziune reportaje despre vitezomanii soselelor. Mai mult, am vazut acel Porsche ruland cu 248 km/h de atatea ori incat trebuie sa felicit Porsche Romania pentru PR-ul involuntar. Sau cine stie, a fost o manevra orchestrata chiar de ei si atunci jos palaria! Asta e PR-ul adevarat!

Toate bune si frumoase si mai ales cu o invitatie mare pe care scrie “ Stimati domni din Federatia Romana de Automobilism Sportiv, va rog sa veniti la televiziuni sa vorbiti despre cum aceasta nevoie de a merge tare se poate rezolva atat de usor si nu pe drumuri publice!”. Si scolile de pilotaj ar avea mai multi elevi, si federatia ar incasa mai multi bani de licente chiar daca multi nu ar concura decat ocazional. Si cate si mai cate avantaje!

Si cum ar putea domnii de la FRAS sa descinda la televiziuni cu filmulete din curse, de la scolile de pilotaj si sa faca reclama acestui sport?! Si sa aduca expunere care inseamna sponsori, care inseamna bani, inseamna un pas spre motorsportul acela din alte tari pe care il invidiem.

Toti cei care concuram in cursele FRAS suntem dovada clara ca pe strada nu mai suntem viteji de cand avem licenta. Sau suntem? Rusine pentru cei care sunt! Dar nu asta e important din punct de vedere al FRAS-ului. Important este ca nu fac mare lucru sa iasa la rampa si nu e bine. Si culmea e ca daca ar iesi ar deveni personalitati publice iar asta se traduce in putere de lobby, in investitii si in imaginea acestui sport in general.

Stiu, putem face chiar noi asta. Dar noi nu avem statutul unei organizatii recunoscute de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret. Una e daca eu, Marcel Anonimescu, dau un comunicat ca imi voi publica in Spania o carte, alta e daca ambasada Spaniei  in Romania da un comunicat despre acest lucru. Si mai e si partenera in acest proiect cultural!

De stirile sportive nici nu are rost sa vorbim. Nu stiu cat se intervine pentru a se da pe post reportaje de la cursele interne.  Dar stirile sportive de la tv sunt o cu totul alta problema. Si stiu de pe acum care ar fi argumentele pentru care nu se poate. Chiar sunt intemeiate. Dan Besliu ar fi de alta parere insa. El are o vorba. “ Motive pentru care nu se poate se gasesc intotdeauna” . Cine e Dan Besliu? Chiar citeste cineva Motorsportnews si nu-l cunoaste? Cel care facut pentru motorsport mai mult decat toate federatiile la un loc. Cautati-l pe net! E fotograf.

Mai sunt si altii ca Besliu. Oameni capabili, cu relatii, care inteleg motorsportul, care stiu ce inseamna sa te ocupi de promovarea unui campionat, a unui eveniment.  Si ei se stiu intre ei, si noi ii stim, si domnii din federatie ii cunosc. Dar cumva, toata aceasta capacitate a unor profesionisti nu se exploateaza si uite cum ajungem sa bagam de vina la nesfarsit fara niciun rezultat! Am sa va povestesc alta data despre cum au crezut de cuviinta cei din FRAS sa imbunatateasca lucrurile pe partea de PR si marketing. Nu de alta dar am fost implicat si eu in cateva discutii… la nivel inalt.

Asta e! Avem dreptul sa carcotim, sa ne dam cu parerea si sa-i “luam la trei pazeste” pe Mazilu si pe oamenii lui. Dar cand vine vorba sa facem sport nu mai e democratie, e armata. Si Ovidiu Mazilu e maresal. FRAS da ordinele si noi ne supunem.  Asa si trebuie sa fie. FRAS ne asigura un cadru legal si sansa sa concuram intr-o disciplina recunoscuta oficial. Si asta nu e putin lucru. Si in orice tara civilizata e asa. Eu am inteles asta. Voi ati inteles ce am vrut sa zic?