Maine, 12 noiembrie, se va lua decizia finala in cazul excluderii echipajului Dan Girtofan – Adrian Berghea, de la Raliul Iasului, decizie in urma careia, clasamentele finale ale sezonului 2012 ale CNRD pot suferi modificari mai ales in intrecerea rezervata echipelor. Pe siteul oficial al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv a fost publicat un interviu cu cei doi team-manageri ale echipelor BCR Rally Team si ESD Rally Team pe care vi-l redam in integralitate.
După excluderea echipajului Dan Girtofan/Adrian Berghea de la Raliul Iașului şi decizia Comisiei de Competiţii care a menţinut această suspendare, am stat de vorbă cu managerii celor două echipe afectate de această situaţie BCR Leasing Rally Team şi, respectiv, ESD Rally Team. Practic, definitivarea clasamentului anual la echipe depinde de decizia Comisiei de Apel, care se va întruni în şedinţă pe data de 12 noiembrie. Până atunci, Alexandru Piţigoi şi Mihai Hanganu ne-au expus punctele de vedere ale echipei pe care o conduc, răspunzând la acelaşi set de întrebări, răspunsuri pe care le redăm așa cum ne-au fost transmise.
Cum a primit echipa dvs decizia Comisiei de Competiţii privind excluderea echipajului Dan Girtofan/Adrian Berghea de la Raliul Iașului?
Alexandru Piţigoi: Am primit decizia ca pe una firească. Din punctul nostru de vedere, lucrurile au fost clare: echipajul respectiv a greşit. Oricine poate greşi, însă regulamentul trebuie respectat. Comisia de Competiţii nu a făcut decât să reconfirme decizia luată de C.C.S. la Raliul Iaşului.
Mihai Hanganu: Cu mahnire, date fiind probele prezentate versus decizia Comisiei sportive şi versus regulament.Cu indignare dat fiind că acest “caz”, creat de cei doi reclamanţi, exploatând la maximum interpretarea regulamentului, are ca mobil principal o dorinţă de răzbunare pentru unul dintre ei, şi mai ales, miza excluderii echipei ESD Rally Team pentru celălalt reclamant. Suntem convinşi că fără această miză , sesizarea privind „asistenta interzisă”, aşa cum se vrea a fi dovedită cu fimarea în cauză, nu ar fi fost niciodată sustenabilă, mai ales că echipajul reclamant în momentul filmării este pasibil de aceeaşi presupusă încălcare de regulament ca şi echipajul reclamat.
Cum comentaţi această situaţie apărută tocmai în ultima etapă a CNRD, având în vedere că schimbă clasamentul anual pe echipe?
A.P: Situaţia nu schimbă cu nimic clasamentul anual, având în vedere că, practic, BCR Leasing Rally Team a fost prima pe tot parcursul campionatului. Singurul nostru comentariu este faptul că regulamentul trebuie aplicat pentru toată lumea, indiferent de influenţa pe care o poate avea asupra unuia dintre clasamente.
M.H: Am crezut şi de partea noastră ne-am străduit să menţinem întrecerea între echipe în cote maxime de sportivitate. Pe acest considerent, la Raliul Ţara Bârsei, cu toate că Regulamentul citit şi interpretat stricto sensu îl incrimina fără drept de apel pe Vali Porcisteanu, am opinat public şi am fost solidari cu teoria „ C.O. incorect organizat şi semnalizat”, teorie care l-a salvat pe Vali de la excludere şi lasă loc la o dispută sportivă la ultima etapă. Cu regret constatăm dispreţul echipajelor contestatoare faţa de astfel de noţiuni de sportivitate, aşa cum am spus mai sus având de-a face în cazul Giri, cu o speculaţie alimentată de miza excluderii echipei ESD RALLY TEAM la Raliul Iașului , caz în care BCR RALLY TEAM care altfel a pierdut la secunde şi puncte titlul naţional la echipe, să- şi însuşească totuşi acest titlu la masa verde.
Comisia de Apel se va întruni pe 12 noiembrie pentru a dezbate aceeaşi problemă. Care sunt aşteptările dvs de la această şedinţă?
A.P: Aşteptările sunt în spiritul a ceea ce am menţionat mai devreme – Comisia de Apel, în funcţie de fapte, să judece acest apel în mod corect. Avem încredere în capacitatea de judecată a membrilor comisiei, iar cazul este unul foarte clar.
M.H: Să analizeze şi să aplice Regulamentul în spiritul, sensul şi scopurile în care au fost gândite diversele prevederi, punând capăt speculaţiilor în jurul unor situaţii în care o mulţime de concurenţi se pot afla în timpul unui raliu.
Vă veţi supune rezultatului Comisiei de Apel chiar dacă va fi defavorabil echipei dvs?
A.P:Din punctul nostru de vedere nu are cum să fie un rezultat defavorabil, deoarece lucrurile sunt foarte clare. O decizie nefavorabilă echipei noastre nu ar fi una corectă, iar într-o asemenea eventualitate – pe care nu o considerăm posibilă – vom căuta să vedem ce căi avem pentru a obţine respectarea regulamentului.
M.H: Avem multă încredere în discernământul Comisiei de Apel , aşa că nu vedem sensul unui alt răspuns.
Planurile echipei dvs pentru 2013 se vor schimbă în funcţie de această decizie? Ne puteţi spune ce planuri aveţi pentru sezonul următor?
A.P: În momentul de faţă planurile nu sunt definitivate, iar decizia ar putea avea o oarecare influenţă. Pentru sezonul următor ne propunem să continuăm în aceeaşi formulă de echipă şi să luptăm tot pentru câştigarea titlului.
M.H: Finanţatorii, a căror dorinţă a permis existenţa unei echipe având în frunte un campion de talia lui Francois Delecour, au avut mare încredere în CNRD, unii dintre ei având cunoștiințe bune despre sportul auto /disciplina raliuri şi conexiuni în acest domeniu pe plan internaţional. Deocamdată sunt consternaţi în faţa manipulării regulamentului de către un adversar care nu acceptă verdictul secundelor pe probele speciale.
În încheiere l-am întrebat pe dl Ovidiu Mazilu, președintele FRAS, care este punctul dumnealui de vedere în legătură cu această situație. Vă redăm in integralitate răspunsul: “Eu văd partea bună a lucrurilor și anume interesul deosebit al sponsorilor și chiar și al publicului, pentru titlul național pe echipe, într-un sport preponderent individual. Nu am cum să discut ceva despre cazul în sine, aș spune doar că nu e nimic anormal pentru un clasament pe echipe, să fie influențat de rezultatul unuia din componenți. În altă ordine de idei, eu țin foarte mult la principiul separatiei puterilor, așadar decizia aparține finalmente Comisiei de Apel și noi toți ne vom supune acesteia, indiferent că unora le va plăcea și altora nu. Faptul că rezultatul se decide la masa verde, cum se mai spune, face parte din joc. Toți cei care sunt implicați, în primul rând jucătorii, adică piloții și copiloții, au stabilit convențional că trebuie să fie cineva care să-i arbitreze, în raport cu regulamentele foarte stufoase ale acestui sport. Concret, membrii Comisiei de Apel au fost aleși în unanimitate de Adunarea Generală și dacă nu mă înșel, sunt la al doilea mandat. Au dovedit că au experiență și autoritatea necesară să verifice și să stabilească dacă deciziile luate de instanțele anterioare au fost regulamentare. Noi, ca executiv, nu avem cum să influențăm judecata lor și nici nu dorim, nu am făcut-o nici în trecut, ca dovadă că au fost și situații când Comisia de Apel a menținut hotărârile Comisiilor de Disciplină sau de Competiții, alteori nu. În rest, cred sincer că nici un partener adevărat al acestor echipe nu va investi mai puțin în sezonul următor dacă decizia Federației îi va fi defavorabilă, dimpotrivă. În sport, cel care consideră că locul doi nu e al lui, abia așteaptă Campionatul următor să-și ia revanșa.”
sursa: Fras.ro