Bahrain GP din punct de vedere tehnic

1274px-Bahrain_International_Circuit--Grand_Prix_Layout.svg

Marele Premiu al Bahrainului programat sa ia startul weekendul acesta, este prima cursa in nocturna din acest sezon. Prima cursa din Bahrain a fost in anul 2004 si de atunci Formula 1 a poposit in fiecare an la Sakhir, mai putin in 2011 cand din cauza protestelor Marele Premiu al Bahrainului a fost anulat. Circuitul este unul modern, cu numeroase linii drepte urmate de viraje stranse, locuri perfecte pentru depasiri. Turul de circuit se poate descrie astfel:

 

Dupa start, urmeaza o perioada de franare foarte dura pentru primul viraj, numit “Michael Schumacher”, ceea ce lasa loc pentru eventuale depasiri la start, dar si in timpul cursei. La iesirea din acest viraj, pilotul trebuie sa fie atent la forta cu care apasa pe pedala de acceleratie, deoarece monopostul poate derapa foarte usor, lucru ce duce la o degradare prematura a pneurilor.

 

In virajele al doilea si al treilea pilotul incearca sa treaca peste vibratoare, cat mai mult posibil, pentru a-si asigura o viteza cat mai mare pe linia dreapta care urmeaza.

 

Cel de-al patrulea viraj reprezinta inca o posibilitate de depasire, cu o zona dura de franare urmata de o iesire larga spre virajul 5.

 

Virajele 6 si 7 sunt poate cele mai semnificative, deoarece aripa fata este reglata pentru a tine masina pe trasa de-a lungul acestor doua viraje.

 

Intrarea in virajul cu numarul 10 este una dificila. Pilotul trebuie sa fie in pozitia corecta pe circuit dupa virajul 9. In plus este foarte usor sa blochezi roata stanga-fata. O viteza considerabila trebuie sustinuta de-a lungul virajului 9, pentru a asigura o intrare corecta in cel de-al 10 viraj. La iesire, vibratoarele trebuie evitate.

 

Inca o zona de franare violenta o reprezinta ultimele doua viraje, urmate de linia de start-sosire, insemnand ca orice greseala la intrarea in viraj, penalizeaza viteza de pe linia dreapta. Poate aparea supravirarea care dauneaza vitezei la iesirea din viraj.

163377134KR00182_F1_Grand_P

 

Setarea monopostului

Motorul

Cu patru linii drepte intr-un tur de circuit, MGU-H va avea destule oportunitati de reincarcare, pe cand zonele de franare violenta de la capatul liniilor drepte vor asigura incarcarea bateriilor sistemului MGU-K. Una dintre provocarile majore ale acestei curse o reprezinta temeraturile inalte ale desertului din Bahrain, care va pune serios la munca sistemele de racire ale motoarelor.

Aripa fata

Setarile aripii fata sunt optimizate pe virajele 6 si 7.

Aripa spate

Nivel relativ mare de forta de apasare este necesar in Bahrain, asadar ungiul aripii spate este reglat nu atat de radical precum la Monaco, dar la o valoare asemanatoare cu Albert Park sau Malaezia. Temperaturile mari inseamna un aer mai putin dens si eficient din punct de vedere aerodinamic.

Suspensia

Suspensia este reglata pentru a ajuta la obtinerea tractiunii necesare pe pista. Tractiunea necesara in virajele de viteza scazuta este obtinuta utilizand la maximum aderenta mecanica oferita de pneuri. Vibratoarele sunt folosite in virajul al doilea pentru a oferi o viteza cat mai mare pe linia dreapta urmatoare. Se evita iesirea larga din virajul 10, peste vibratoare, deoarece se poate pierde tractiunea foarte usor.

Franele

Bahrain reprezinta primul test pentru frane in adevaratul sens al cuvantului, din acest sezon. Linii drepte cu o lungime considerabila care duc spre viraje stranse, determina o temperatura ridicata a franelor si un nivel de uzura pe masura.

Pneurile

Pirelli a nominalizat pneurile de compozitie medie (indicator de culoare alb) si pneurile de compozitie moale (indicator de culoare galben). In ciuda desertului care inconjoara circuitul, nisipul nu prea isi face aparitia pe pista datorita sistemelor de curatare ale circuitului. Asfaltuul este unul foarte abraziv, care determina o aderenta foarte buna, dar si o uzura ridicata a pneurilor. Pana acum pneurile de anul acesta s-au dovedit a fi putin mai greu de manageriat in timpul cursei, avand o degradare asemanatoare cu cea de anul trecut, in ciuda faptului ca sunt fabricate dintr-o compozitie putin mai dura.

 

Uzajul ansamblului propulsor (1 cel mai putin – 5 cel mai mult):

MOTOR 3
MGU-K 3
MGU-H 3
BATERII 3
CONSUM DE CARBURANT 2
ENERGIE RECUPERATA 3

Rally de Portugal a 45-a editie

In 1967 se desfasura prima editie a TAP Rallye si sase ani mai tarziu facea parte din prima editie a WRC. In 1975 raliul a primit titulatura Rally de Portugal un nume care avea sa fie prezent in WRC pentru 29 de ani la rand, daca punem la socoteala si cele doua editii in care a purtat numele de TAP Rally. Incepand cu anul 2002 pana in 2006 raliul a lipsit din calendarul WRC, insa Carlos Barbosa predintele ACP (Clubul Auto din Portugalia) ales in 2004 si-a fixat ca obiectiv readucerea raliului in WRC, lucru pe care l-a reusit in 2007. Raliul Portugaliei a castigat titlul de cel mai bun raliu din lume de cinci ori si in anul 2000 de cel mai imbunatatit raliu al anului. Timp de trei decenii raliul a fost unul cu suprafata mixta asfalt si macadam si incepand cu anii 2000 raliul a devenit integral unul de macadam.

 TonyPond6R4Portugal1986

Recordul de victorii in Portugalia il detine Markku Alen castigand raliul de cinci ori in 1975, 1977, 1978, 1981 si 1987. In 1982 raliul era castigat de Michèle Mouton la volanul unui Audi Quattro fiind sigura femeie pilot care a reusit sa castige acest raliu. In acel an Mouton a fost foarte aproape de a deveni si singura femeie campioana mondiala de raliuri terminand sezonul cu titlul de vice-campiona mondiala la doar 12 puncte de Walter Rohrl.

 michele-mouton-wrc-audi-quattro (2)

Insa faima raliului se datoreaza in principal fanilor portughezi in special din perioada ‘70-‘90 cand stateau in mijlocul probelor speciale pana in ultima clipa cand masinile treceau pe langa ei. Acest lucru s-a sfarsit nefericit pana la urma in 1986 cand Joaquim Santos a derapat prea mult intr-un viraj cu Ford-ul sau RS200 si a reusit sa evite multimea din exteriorul virajului, insa nu si pe cea din interiorul acestuia. Trei persoane au decedat si mai multe au fost ranite in urma incidentului, iar toate echipele de uzina s-au retras din raliu. In acel an Timo Salonen (campion mondial 1985) a recunoscut ca i-a fost frica sa ia startul primul pe traseu, iar Walter Röhrl avea teoria ca trebuie sa vezi multimea ca pe un zid nu ca pe niste spectatori, ca sa poti pilota.  

 Rally Portugal 1985

Sebastien Ogier castigator de trei ori in Portugalia in 2010, 2011 si 2013, spunea despre fanii portughezi cu mai putin de o saptamana in urma, cu ocazia Fafe Rally Sprint, ca sunt unii dintre cei mai buni din lume. “Portugalia este unul dintre raliurile mele preferate din calendar. Aici reuseam prima mea victorie in WRC in 2010. Raliul Portugaliei are doua fete: cand este uscat suprafata este dura si ofera multa aderenta, insa cand ploua suprafata devine alunecoasa, noroioasa si fara prea multa aderenta.” declara Ogier.    

Rally Portugal 2014

Coechipierul sau, Jari-Matti Latvala, nu are amintiri prea placute in Portugalia el rostogolindu-se cu Ford-ul Focus WRC de 17 ori intr-o vale in anul 2009. El nu a reusit sa castige acest raliu niciodata, insa in acest an, datorita rezultatelor de pana acum, increderea e la cote inalte. “Abia astept raliul si am testat pe parcursul a doua zile in conditii similar cu cele din Portugalia. As vrea sa imi fac un cadou frumos de ziua mea si sa obtin un podium aici.” spunea Latvala, care isi serbeaza ziua de nastere astazi, 3 aprilie.     

Ralli-Helsinki-Battle
Jari-Matti Latvala & Markku Alen

 

Cei de la Citroën au reusit victoria de sase ori in Portugalia si au in curtea lor pilotul care reusea victoria aici in 2012, Mads Østberg. “Sunt multe raliuri care imi plac si Portugalia este unul dintre preferatele mele. Victoria din 2012 a venit dupa podiumul de premiere (n.r. in urma descalificarii lui Mikko Hirvonen) si am fost putin dezamagit, dar in acest an vreau sa castig.“ declara Østberg.

 MEEKE Fafe 2014

Pentru Kris Meeke acesta este inca un raliu nou obiectivul sau fiind acumularea de experienta “Cred ca va fi un raliu interesant si dupa etapa din Mexic am facut noi teste pe macadam, iar increderea mea a crescut, masina se comporta mai bine la altitudine mai mica are mai multa putere si mai multa aderenta pe acest tip de suprafata.” Meeke a facut deja cunostinta cu fanii entuziasti din Portugalia cu ocazia Fafe Rally Sprint din acest an. 

ALQASSIMI Portugalia 2014

Khalid Al Qassimi se alatura din nou echipei in acest sezon din WRC, el luand startul de patru ori in Portugalia, terminand in top 10 in trei ocazii.  

 

Asa cum spuneam anterior cei de la Hyundai vin in Portugalia cu trei masini. Thierry Neuville, Juho Hänninen si Dani Sordo sunt cei trei piloti care se vor afla la comenzile modelului i20 WRC. Neuville si Hänninen vor puncta pentru constructorul sud-coreean, iar Sordo va alerga pentru echipa “Hyundai Motorsport N”, la fel cum o face Andreas Mikkelsen pentru “Volkswagen Motorsport II”.

Hyundai Portugalia 2014

Michel Nandan, directorul echipei Hyundai Motorsport, declara: “Podiumul din Mexic a fost neasteptat pentru noi insa a constituit o recompensa buna pentru efortul echipei din ultimele luni. Pentru prima data aducem trei masini la start si vom avea impresii de la trei piloti. Echipa a reusit sa termine la timp a treia masina pentru ca altfel trebuia sa asteptam pana la etapa din Italia, cand revenim iar in Europa si am fi pierdut timp pretios. Vremea ramane un factor important si imprevizibil insa suntem pregatiti.” 

 

Mikko Hirvonen si Elfyn Evans sunt cei doi piloti care vor puncta pentru echipa M-Sport World Rally Team, insa constructorul Ford va avea la startul raliului 42 de modele Fiesta, 6 Fiesta RS WRC, 5 Fiesta RRC, 2 Fiesta S2000, 14 Fiesta R5 si 15 Fiesta R2 adica 49% din masinile inscrise in raliu.

Ford

In prezent avem aproximativ 1000 de modele Fiesta si Focus care participa in raliuri pe intreg mapamondul si vom continua sa sprijinim partenerii si clientii nostri pentru a asigura acest succes.” declara Malcolm Wilson directorul echipei M-Sport.   

 

Program Rally de Portugal 2014 (ora locala)

Joi, 03 April 2014

  Liaison
km
Special
km
Liaison
km
hrs
    Start (Estoril) 15:30
    Regrouping (Lisboa) 15:45
SS 01S   SSS Lisboa 22.20 03.27 288.28  18:01
    Parc fermé (Algarve Stadium) 21:45
  310.48 03.27 (∑ 313.75)  
 

Vineri, 04 April 2014

  Liaison
km
Special
km
Liaison
km
hrs
    Service A (Algarve Stadium), 15 min. 09:00
SS 02   Silves 1 56.71 21.50   10:06
SS 03   Ourique 1 25.80 25.04   11:06
SS 04   Almodôvar 1 09.54 26.48 56.42 11:49
    Regrouping (Algarve Stadium) 13:15
    Service B (Algarve Stadium), 30 Min.  13:30
SS 05   Silves 2 56.71 21.50   14:51
SS 06   Ourique 2 25.80 25.04   15:51
SS 07   Almodôvar 2 09.54 26.48 56.42 16:34
    Flexi-Service C (Algarve Stadium), 45 Min. 18:10
    Parc fermé (Algarve Stadium) 23:00
  296.94 146.04 (∑ 442.98)  
 

Sambata, 05 April 2014

  Liaison
km
Special
km
Liaison
km
hrs
    Service D (Algarve Stadium), 15 Min. 08:30
SS 08   Santa Clara 1 73.42 19.09   09:55
SS 09   Santana da Serra 1 25.70 31.90   10:50
SS 10   Malhão 1 23.38 22.15 39.63 12:00
    Regrouping (Algarve Stadium) 13:05
    Service E (Algarve Stadium), 30 Min. 13:20
SS 11   Santa Clara 2 73.42 19.09   15:00
SS 12   Santana da Serra 2 25.70 31.90   15:55
SS 13   Malhão 2 23.38 22.15 39.63 17:05
    Flexi-Service F (Algarve Stadium), 45 Min. 18:20
    Parc fermé (Algarve Stadium) 23:00
  324.26 146.28 (∑ 470.54)

Duminica, 06 April 2014

  Liaison
km
Special
km
Liaison
km
hrs
    Service G (Algarve Stadium), 15 Min. 07:45
SS 14   Loulé 1 40.92 13.83   08:50
SS 15   São Brás de Alportel 1 19.23 16.21   09:45
SS 16P      Loulé 2 26.20 13.83 47.06 11:05
    Service H (Algarve Stadium), 10 Min. 12:15
    Siegerehrung (Algarve Stadium)   13:30
  133.41 43.87 (∑ 177.28)      
  1,065.09 339.46 (∑ 1,404.55)

 

 

Raliul Portugaliei da startul competitiei Junior WRC unde Simone Tempestini va reprezenta Romania

In anul 2001 isi facea aparitia in Campionatul Mondial de Raliuri competitia Junior WRC care se adreseaza pilotilor de 28 de ani inclusiv si care nu au alergat in WRC ca piloti prioritari 1. Chiar daca programul a purtat mai multe titulaturi de-a lungul anilor precum FIA Super 1600 Drivers’ Championship, FIA Junior Rally Championship sau WRC Academy obiectivul a ramas in permanenta acelasi, descoperirea noilor talente.

saxo-loeb 2001

Primul care a castigat competitia in anul 2001 la volanul unui Citroën Saxo S1600 a fost Sebastien Loeb care avea sa castige ulterior 9 titluri de campion mondial incepand cu 2004. Dani Sordo si-a trecut si el numele pe acest trofeu in 2005, iar Sebastien Ogier il urma in 2008 la volanul unui Citroën C2 S1600.

AUTO/WRC DEUTSCHLAND RALLY 2005

In 2011 competitia punea la dispozitia participantilor acelasi material de concurs, un singur constructor urmand a furniza toate masinile pentru toti concurentii. Ford Fiesta R2, preparat si intretinut de M-Sport, devenea astfel masina cu care pilotii se duelau pe parcursul a trei ani de zile 2011, 2012 si 2013.

ford-fiesta-r2-fia-wrc-academy

Incepand cu 2014 Citroën Racing devine furnizorul modelului DS3 R3 cu care vor lua startul 14 echipaje, cu aceasta ocazie trecandu-se la masini de clasa R2 la cele de clasa R3. Castigatorul, la fel ca in anii precedenti, va avea ocazia sa participe in WRC2 in sezonul 2015 timp de sase etape cu un Citroën DS3 R5 cu sprijinul Citroën Racing.

MOTORSPORT - EUROPEAN RALLY CHAMPIONSHIP 2014 - ACROPOLE RALLY OF GRECE - LOUTRAKI (GRE) 28/03 TO 30/03/2014 - PHOTO : FREDERIC LE FLOC'H / DPPI -  26 TEMPESTINI SIMONE  / PULPEA DORIN  - CITROEN DS3 R3  - ACTION

Romania va fi reprezentata in aceasta competitie de echipajul Simone Tempestini/ Dorin Pulpea, Simone fiind totodata cel mai tanar pilot din competitie. Dintre cei 14 piloti, Simone alaturi de Aron Domzala, Martin Koci si Stéphane Lefebvre sunt singurii care au luat startul intr-o etapa WRC, Simone fiind prezent in Raliul FInlandei si Raliul Marii Britanii in 2013.

 

Cele 14 echipaje     

 

52 – Simone Tempestini (ITA) / Dorin Pulpea (ROU)

Data nasterii: 12 august 1994

Echipa: Napoca Rally Academy

Campion national en-titre la Juniori in Campionatul National de Raliuri in Romania. A luat startul in Raliul Finladei si Raliul Marii Britanii in 2013.

 Simone Tempestini1

53 – Aron Domzala (POL) / Zawada Przemyslaw (POL)

Data nasterii: 1 august 1989

Echipa: Creative Rally Solutions

Polonezul Aron Domzala este un produs al FIA WRC Academy, el luand startul in etapa WRC pentru prima oara in Spania in 2012.

 Aron Domzala

54 – Christian Riedemann (DEU) / Lara Vanneste (BEL)

Data nasterii: 27 august 1987

Echipa: MY Racing

Christian este unul dintre cei mai experimentati piloti din competitie. A debutat in raliuri in 2006 si din 2010 alearga in WRC

 Ford-Fiesta-R2-riedemann

55 – Quentin Giordano (FRA) / Guillaume Duval (FRA

Data nasterii: 10 iunie 1986

Echipa: PH Sport

Quentin are o experienta bogata alaturi de modelul DS3 R3, el luand startul la etapele de WRC din Franta in ultimii trei ani si are doua clasari pe podium in Campionatul de Raliuri al Frantei pe asfalt in Citroën Racing Trophy 2013, unde a terminat pe locul patru la general.

 Quentin-GIORDANO

56 – Martin Koci (CZE) / Lukas Kostka (SVK)

Data nasterii: 5 aprilie 1993

Echipa: Gekon Racing

Martin a alergat in rally sprint de la 16 ani, iar la 18 si-a facut debutul in raliuri cu un Citroen C2R2 Max.  El a alergat in campionatele de raliuri din Slovacia, Cehia si  Austria si se afla la al doilea sezon in JWRC, terminand sezonul anterior pe locul al 6-lea.

 2012 Rallye Deutschland

57 – Stéphane Lefebvre (FRA) / Thomas Dubois (FRA)

Data nasterii: 16 martie 1992

Echipa: PH Sport

Stéphane si-a croit drum in raliuriu prin diverse programe dedicate tinerilor piloti din Franta. A castighat titlul la junior in campionatul francez rezultat care i-a oferit un program in ERC in 2013. A facut parte din echipa Frantei de raliuri FFSA.

 CHAMPIONNAT DE FRANCE DES RALLYES SUR TERRE 2012 - RALLYE TERRE DE LOZERE  2012

58 – Molly Taylor (AUS) / Coral Taylor (AUS)

Data nasterii: 6 mai 1988

Echipa: D Max Rally Team

Molly are in dreapta sa in post de copilot chiar pe mama sa si si-a facut debutul in raliuri in Australia, alergand pentru prima oara in Europa in 2009 unde a si reusit primele victorii. A castigat o bursa in WRC Academy in 2011 (terminand pe locul 11) si este singurul pilot de sex feminin din competitie.

 Molly Taylor

59 – Panikos Polykarpou (CYP) / Gerald Winter (AUT)

Data nasterii: 27 ianuarie 1991

Echipa: Team Jaga

Panikos este campion national de raliuri in Cipru in 2011 si va debuta in acest an in WRC. A pilotat pentru prima oara modelul Citroën DS3 R3 in Raliul Ciprului in 2012.

 Panikos Polykarpou

60 – Sylvain Michel (FRA) / Gwenola Marie (FRA)

Data nasterii: 27 octombrie 1991

Echipa: Accro Race

Sylvain este dublu castigator al Citroen Racing Trophy in Elvetia, in 2012 cu un Citroen C2R2 si in 2013 cu un Citroën DS3 R3. Va debuta in acest sezon in WRC.

 Sylvain Michel

61 – Federico Della Casa (CHE) / Domenico Pozzi (ITA)

Data nasterii: 17 iulie 1991

Echipa: D Max Rally Team

Federico este un alt pilot experimentat cu modelul Citroën DS3 R3 el terminand sezonul trecut pe locul al 10-lea in Citroën Top Driver.

Federico_della_Casa

62 – Alastair Fisher (GBR) / Gordon Noble (GBR)

Data nasterii: 30 iulie 1988

Echipa: DGM

Alastair si-a facut debutul in WRC Academy in 2011 terminand pe locul al treilea cu o victorie in Raliul Frantei. In al doilea sezon WRC Academy a terminat pe locul 6 cu o victorie in Portugalia. A terminat pe locul 8 in 2013 in Citroën Top Driver si pe locul patru in Citroën Racing Trophy din Marea Britanie.    

 Alastair Fisher

63 – Kornel Lukacs (HUN) / Mark Mesterhazi (HUN)

Data nasterii: 5 septembrie 1991

Echipa: Wurmbrandt Racing

Kornel a concurat mai mult in tara sa natala si europa centrala pana in 2012, iar anul trecut in ERC a devenit vicecampion la clasa 2 roti motrice.

 AUTO - ERC JANNER RALLY 2014

64 – Jan Cerny (CZE) / Pavel Kohout (CZE)

Data nasterii: 6 iunie 1990

Echipa: Cerny Auto SRL

Jan si-a facut debutul in competitii la varsta de 16 ani, iar incepand cu 2009 a inceput participarile internationale cand a si terminat pe locul al saselea in ERC. In 2011 a terminat WRC Academy pe locul al saptelea si in acest sezon se intoarce in competitie.  

 Jan Cerny

65 – Simone Campedelli (ITA) / Danilo Fappani (ITA)

Data nasterii: 26 iulie 1986

Echipa: Procar

Simone este probabil cel mai experimentat pilot din competitie in acest sezon. Are peste 10 ani de raliuri si a beneficiat de sprijinul Citroën Italia in sezoanele 2011 si 2012. Are un titlu de campion la junior in Italia si in urmatorii doi ani titlul de campion la 2 roti motrice. In 2013 a terminat pe locul al saselea in Citroën Top Driver.  Simone a fost prezent si in Romania in anul 2011 la Raliul Sibiului etapa pe care a si castigat-o in acel an.

© RACE&MOTION - copyright free for editorial use only

Calendar Junior WRC 2014 

 

3-6 aprilie                      Rally de Portugal
26-29 iunie                    Rally Poland
31 iulie – 3 august      Rally Finland
21-24 august                Rally Deutschland
2-5 octombrie              Rallye de France
13-16 noiembrie          Wales GB Rally

Marco Tempestini si NRA exclusi de la Raliul Brasovului pentru service interzis

Federatia Romana de Automobilism Sportiv a publicat in aceasta seara Hotararea nr.1/2014 a Comisiei de Competitii, al carui continut vi-l redam in integralitate:

logo fras ok

 Pe rolul Comisiei de Competiţii se află înscrisă soluţionarea sesizării formulată de Colegiul Comisarilor Sportivi ai etapei cu nr. 1 – din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov, în data de 22 martie 2014.

 

În raportul întocmit de comisia tehnică la data de 22.03.2014 se arată că, în jurul orei 13 și 30 de minute, echipa de asistență Napoca Rally Academy avea în interiorul mașinii de asistență 4 roți cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator (în funcționare), mașina de asistență tehnică fiind staționată în incinta parcului de service îndepărtat.

 

Prin urmare au fost invitați la data de 31.03.2014 să se prezinte în fața Comisiei de Competiții comisarii tehnici Lucian Gîrbaciu și Constantin Gâdei și domnul Marco Tempestini, din cadrul echipei Napoca Rally Academy, pentru a fi audiat.

 

Au fost anexate la dosar adresa colegiului comisarilor sportivi din cadrul etapei cu nr. 1 – a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov, raportul comisiei tehnice, planșe foto, comisia procedând la audierea domnului Marco Tempestini, și contactați telefonic domnii Răzvan Rațiu, Tamaș Lang și Adrian Fodor comisari sportivi în cadrul etapei cu nr.1.

 

Domnul Marco Tempestini a recunoscut în cadrul audierii că roțile pe care echipa de asistență Napoca Rally Academy le avea în interiorul dubei de asistență tehnică staționată în incinta parcului de service îndepărtat, roți care erau cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator, erau destinate automobilului de concurs condus de el, adăugând că nu a avut cunoștință despre încălzirea acestora, la momentul respectiv considerând că  această faptă este neregulamentară.

 

De asemenea, comisarii tehnici Lucian Gîrbaciu și Constantin Gâdei au reconfirmat aspectele sesizate anterior, respectiv faptul că echipa de asistență Napoca Rally Academy avea în interiorul mașinii roți care erau cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator, mașina de asistență tehnică fiind staționată în incinta parcului de service îndepărtat.

 

În urma analizei tuturor înscrisurilor existente la dosar, coroborate cu declarațiile domnului Marco Tempestini, membrii comisiei constată încălcarea regulamentului CNRD motiv pentru care decide sancționarea echipajului cu nr. 3 de concurs din cadrul etapei cu nr.1 a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 pentru săvârșirea faptei de service interzis.

 

Se reține faptul că membrii echipei tehnice a Napoca Rally Academy aveau în interiorul mașinii de asistență 4 roți cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator, mașina de asistență tehnică fiind staționată în incinta parcului de service îndepărtat. Au fost încălcate mai multe prevederi din Regulamentul CNR – Dunlop 2014, respectiv:

 

a) prevederile art. 37.4.1. din Regulamentul CNR – Dunlop 2014, unde se arată că:

Operatiunile, echipamentul si sculele permise in acest service:

– cricul, rampele, prezoane/piulite de roti, cheie dinamometrica, scule de mana

– Folosirea echipamentului sau a pieselor de schimb si sculelor aduse la bordul automobilelor de competitie

– Folosirea sculelor pe baza de baterii, incluzand orice sursa de lumina necesara

– Completarea cu apa a sistemelor automobilului folosindu-se dispozitive de umplere(exclus antigel, ulei etc.)

– Folosirea echipamentelor si consumabilelor de curatire a automobilului.

– Montarea farurilor suplimentare

– Schimbul de roti/anvelope

– Este permis a conecta automobilul de competitie la computerul pozitionat in interiorul zonei de service indepartat si operat de catre personal aditional (o singura persoana, alta decat cei 4 mecanici alocati acestui service)

Orice altă operaţiune în afara celor precizate mai sus se consideră “SERVICE INTERZIS” şi se sancţionează cu excluderea din competiţie

 

b) prevederile art.1.1.3 Tot ce nu este autorizat în mod expres de aceste reguli, este interzis.

 

Aplicând articolele din regulament rezultă fără niciun fel de dubiu că echipajul cu numărul de concurs 3 format din Marco Tempestini/Baggio Lucio din cadrul echipei Napoca Rally Academy se face vinovat de săvârșirea faptei de service interzis. 

 

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 5.8.8Regulamentul CNR – Dunlop 2014, în cazul în care la un raliu un echipaj înscris într-o echipă este exclus pentru service interzis, echipa din care acesta face parte va fi exclusă la rândul ei din clasamentul acelui raliu.

 

Pentru aceste considerente va dispune excluderea și a echipei Napoca Rally Academy.

 

Având în vedere toate aceste aspecte, membrii comisiei de competiții au hotărât următoarele:

 

1. Excluderea echipajului cu numărul de concurs 3 format din Marco Tempestini/Baggio Lucio, membrii ai echipei Napoca Rally Academy din cadrul etapei cu nr. 1 –a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov.

 

2. Excluderea echipei Napoca Rally Academy din cadrul etapei cu nr. 1 – a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov.

 

3. Dispune refacerea clasamentelor în consecinţă şi publicarea acestora pe site-ul FRAS.

 

Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la publicare.

 

Pronunţată azi 01.04.2014.

Paul Rosche, celebrul inginer de motoare BMW, isi serbeaza astazi ziua de nastere

BMW s-a format şi definit prin pasiunea inginerilor săi, performanţele şi calitatea motoarelor mărcii devenind legendară. Din acest punct de vedere una dintre cele mai emblematice figuri care au marcat istoria companiei este Paul Rosche, cel care mai bine de 40 de ani şi-a lăsat amprenta pe multe dintre propulsoarele care au marcat evoluţia BMW şi care astăzi împlineşte 80 de ani.

Paul_Rosche_i_motoarele_V12_de_Formula_1_1995_-_1999

În 1957, imediat după ce îşi obţinea diploma în inginerie, tânărul Paul Rosche se alătura echipei de dezvoltare BMW, pe atunci coundusă de o altă figură emblematică – Alex von Falkehnhausen. Așa cum povestește cu umor, angajarea a venit la insistențele mamei care dorea o carieră de inginer pentru fiul său. Printre primele lui proiecte s-a numărat şi dezvoltarea de axe cu came pentru motoarele de curse. Aceasta a devenit specializarea lui Rosche şi avea să-i confere şi supranumele de „Nocken-Paul” (Paul-Axă-cu-Came), folosit şi astăzi cu un amestec de admiraţie şi afecţiune. Primul propulsor care avea să îl consacreze, BMW M10, avea să fie produs între 1962 şi 1988 şi devenea unul dintre cele mai renumite şi importante motoare ale mărcii. Aceasta avea să fie baza cu care în 1969 un BMW 2002 câştiga European Touring Car Championship. Trei ani mai târziu, dezvoltat de la acelaşi M10, se năştea BMW 2002 Turbo, primul model cu motor cu turbină al mărcii.

Paul_Rosche_1994

În 1973, Paul Rosche era numit şeful pentru dezvoltare avansată şi motoare sport. Doi ani mai târziu, Robert Lutz, şeful de vânzări BMW de la acea vreme, decidea înfinţarea BMW Motorsport GmbH. În cadrul BMW Motorsport, Paul Rosche deţine poziţia de şef de dezvoltare pentru producţie şi motoare de curse pentru BMW M1, singurul supercar al mărcii echipat cu un motor central. După acest proiect, Rosche avea să deţină poziţia de Director Tehnic. Sub coordonarea lui s-au născut motoarele care au fost inima modelelor BMW M, printre care şi cel care a propulsat prima generaţie BMW M3 şi deschidea calea către cel mai de succes toruing car din istorie pe circuit dar şi pentru o nouă experienţă de condus pe şosea.

 

Paul Rosche este de asemenea considerat părintele motorului turbo care i-a asigurat lui Neslon Piquet  titlul piloţilor în Formula 1 în 1983. BMW luase hotărârea de a se implica în Formula 1 la începutul anilor ’80, ca urmare a determinării lui Rosche. Echipa lui crease cel mai puternic argument în această direcţie: un motor de 4 cilindri şi 1,5 litri cu potenţial de Campion Mondial. Puterea iniţială de 800 CP era asigurată cu un design cu 16 valveturbină şi, în premieră în Formula 1, managementul digital al motorului. Până în 1987 propulsorul turbo realiza 9 victorii în Marele Circ şi demonstra un potenţial remarcabil. Întrebat de puterea maximă, Paul Rosche avea să răspundă în stilul său unic: „Trebuie să fie peste 1400 CP; nu ştim exact pentru că dinamomentrul nu poate merge dincolo de 1280 CP.

Paul_Rosche_i_Eberhard_von_Kuenheim_CEO_BMW_1970_-_1993_la_celebrarea_victoriei_n_Formula

De-a lungul anilor, motoarele lui Paul Rosche aveau să aducă multe victorii pentru BMW: peste 150, precum şi 6 titluri, în Campionatul European Formula 2, mai multe titluri în Campionatul European de Turisme, dar şi în Cursa de 24h de la LeMans. Semnătura lui Paul Rosche avea să o poarte şi motorul pe care BMW l-a dezvoltat pentru McLaren F1.

 

Chiar dacă s-a pensionat cu 15 ani în urmă, Paul Rosche este şi acum menţionat cu reverenţă de către inginerii BMW. În continuare expresia „Şi lui Paul Rosche o să îi placă” este cea mai mare apreciere pentru sportivitatea unui motor. Inginerul care a marcat atât de puternic evoluţia mărcii şi a avut o contribuţie atât de importantă în crearea performanţelor sportive ale mărcii împlineşte astăzi 80 de ani şi BMW îl felicită și îi mulţumeşte: La mulți ani!

Audi si BMW si-au prezentat o parte din noile grafici pentru masinile din DTM

Ieri, 31 martie, s-a incheiat pauza competitionala din DTM odata cu primul test oficial de la Budapesta. Pana pe 3 aprilie pilotii din cadrul celor trei echipe din campionat vor testa noile modele DTM. Chiar daca BMW aliniaza la startul sezonului noul model M4 DTM nici cei de la Audi si Mercedes-Benz nu au stat degeaba, aducand si ei modificari modelelor RS5 DTM si AMG C-Coupe. 

Audi RS 5 DTM, 2013

Cu aceasta ocazie cei de la Audi si BMW si-au prezentat si cateva noi grafici pentru modelele din acest an. In prim plan s-au aflat modelul Audi pilotat de Jamie Green care are totodata si un nou partener in acest sezon si modelul BMW pilotat de nou venitul in cadrul echipei, António Félix da Costa avand ca principal partener pe cei de la Red Bull.  

 

Fenomenul S.A.M.S.A.R determina BMW sa recheme 37500 de modele pentru verificari

BMW Group România recheamă în service-uri pentru verificări aproximativ 37500 de modele BMW care au fost importate în România de persoane fizice în perioada 2010 – 2013, pentru verificarea kilometrajului.

 

Un fenomen excepţional, observat pentru prima oară de cercetătorii britanici, a fost constatat în România. Conform observaţiilor acestora, importurile second hand din România se confruntă cu aşa numitul efect S.A.M.S.A.R. (Sudden and Abrupt Millage System Acute Reduction) care se traduce prin reducerea misterioasă a kilometrajului maşinii.

 

Robert Acrişior care oferă un astfel de model pe un bine-cunoscut site de anunţuri, a declarat: „Vă spun, cu mâna pe inimă, când am adus maşina în ţară, ca un făcut, kilometrajul s-a dat dintr-o dată înapoi. Eram convins că este un sistem BMW care să încuranjeze vânzarea de maşini second-hand şi la noi în ţară şi nu am fost deloc suprins. Acum, poate o să merg la dealer să verific problema.

BMW-X6-M-18
foto by Bogdan Bulina

Identificarea kilometrajului se poate face foarte simplu, prin verificarea unei baza de date internaţionale a mărcii. Fiecare intrare în service este documentată alături de numărul de km pe care automobilul îi avea la momentul respectiv. Astfel, o maşină care figurează în baza de date ca având 150.000 km în 2010 şi este ofertată acum cu 98000 km, manifestă evident efectul S.A.M.S.A.R.

 

Se pare că fascinaţia pentru paranormal a românilor a făcut ca numai în ultimii 4 ani (2010 –  2013) să fie importate 37816  de automobile second-hand din străinătate. BMW Group România invită toţi posesorii de astfel de maşini pentru investigaţii în reţeaua de service-uri oficiale ale mărcii. Operaţia, în baza unei programări, costă aproximativ 200 lei şi durează 45 de minute.

 

Studiile noastre au arătat că mai bine de 90% dintre automobilele second hand vândute de persoanele fizice au kilometrajul modificat. Încercăm, în prezent, să o identificăm pe bunicuţa care stătea într-un oraş de provincie în Germania şi conducea modele BMW diesel doar pe distanţe scurte, de acasă la supermarket. Se pare că aceasta a fost, la un moment dat, proprietara tuturor modelelor care au fost ulterior importate în România şi prezintă efectul S.A.M.S.A.R. Este, înainte de toate, o problemă de siguranţă: dacă kilometri nu sunt reali, este de aşteptat să fie şi alte surprize. Aţi cumpăra produse alimentare, ştiind că au modificată data expirării, doar pentru că sunt mai ieftine?” a declarat Alexandru Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.

Bianca Anton va fi prezenta la Salonul Auto Moto 2014

Bianca Anton, in varsta de 16 ani, este fosta campioana nationala la karting (Juniori – 2012, Seniori – 2013), vice-campioana la Autoslalom 2013 la clasa Juniori si a fost declarata de FRAS “Cea mai buna prezenta feminina in motorsport” in 2012. Bianca va oferi sambata si duminica, in cadrul evenimentului, si cateva demonstratii.  

CN-Autoslalom-Et.I-AMCKart Bianca Anton

Titi Aur, de opt ori campion national de raliuri, Vali Porcișteanu, campion național de raliuri în 2011și Sorin Ene vicecampion național de drift și fondator al primei școli de drift din România va asteapta la demonstrații spectaculoase in cadrul Salonului Auto Moto (SAM) 2014.

 

Salonul Auto Moto 2014 va debuta miercuri, 2 aprilie, la ora 12.00. Prima zi destinată publicului se va încheia la ora 20.00. Programul zilelor de joi și vineri începe la ora 10.00 și se încheie la ora 20.00, în timp ce sâmbătă, 5 aprilie, acesta se va extinde până la ora 22.00. Ultima zi a expoziției, duminică, 6 aprilie, va debuta la ora 10.00 și se va încheia la ora 18.00. Prețul unui bilet de acces la SAM 2014 în zilele de miercuri, joi, și vineri este de 15 lei, în timp ce sâmbătă și duminică – zile în care organizatorii expoziției au pregătit vizitatorilor o mulțime de surprize plăcute – prețul va fi de 20 de lei.

Danube Delta Rally® 2014: Probe Speciale noi și supraveghere directă din partea FIA

Pregătirile pentru cea de-a XV-a ediție a Danube Delta Rally® , care are loc anul acesta între 29 și 31 mai, au intrat în linie dreaptă. Etapă-cadidat la FIA European Rally Trophy, Danube Delta Rally® are loc sub  supravegherea oficialilor Federației Internaționale de Automobilism (FIA), care vor fi prezenți la Tulcea pentru validarea candidaturii pentru 2015. În acest sens, traseul a fost modificat și extins cu două noi Probe Speciale: Ciucurova-Fântâna Mare și Slava Rusa-Babadag. Raliul Deltei cuprinde astfel 14 Probe Speciale, desfășurate pe aproximativ 160 de kilometri, echivalentul a aproximativ 30% din lungimea traseului.

Conf presa 2

Conceput ca un raliu de macadam, Danube Delta Rally® 2014 păstrează structura din edițiile anterioare. Din cele 14 Probe Speciale, 7 sunt distincte – Telița, Cocoșu, Ciucurova, Slava Rusă, Babadag, Eoliene, Tulcea – desfăușurate în zona centrală a județului. Raliul include și două Probe Super Speciale, care au loc în centrul municipiului Tulcea. Și anul acesta Parcul de Service și Parcul Închis vor fi amplasate în zona Falezei Tulcea,  punct de atracție pentru turiști și participanții internaționali așteptați la eveniment.  

 

Continuăm proiectul început anul trecut cu sprijinul autorităților locale și ne propunem să aducem Danube Delta Rally® printre competițiile europene cu tradiție. Un prim pas în direcția aceasta este candidatura la FIA European Rally Trophy, pentru care am început deja să ne pregătim: vom avea mai mulți sportivi la start – estimăm 60 de  echipaje înscrise, mai multe echipaje străine – am primit semnale de interes din 5 țări – și mai mulți kilometri de probe speciale. Totodată, va fi important să îi avem pe tulceni în public, pentru că acest sport funcționează și cu ajutorul spectatorilor probelor”, precizează Mihai Tănase, organizatorul Danube Delta Rally®.

 

Primele recunoașteri pe traseul Danube Delta Rally® vor avea loc între 27 și 29 mai, iar antrenamentele oficiale sunt programate în dupa-amiaza zilei de 29 mai, urmate de starul festiv din Piața Civică. Concursul se va derula în 30 și 31 mai, iar oficialii FIA care vor evalua evenimentul pentru candidatura la European Rally Trophy vor urmări în mod special condițiile de siguranță în desfășurarea raliului, numărul de spectatorilor din timpul probelor de concurs, cursivitatea programului compețtiei și aspectele tehnice ale raliului.

Conf Presa 3

Danube Delta Rally® a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani și s-a aflat încă de la început pe prima poziție în etapele Campionatului Național de Raliuri Dunlop.

 

Raliul este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport, cu susținerea Consiliului Județean Tulcea și a Primăriei Tulcea, dar si cu sprijinul partenerilor traditionali: DDS Group, Nautic Experts, Maritimo Shopping Center – Constanta, Scame Electrical Solutions, ZIP Escort, Evo GPS, Pensiunea Doi Capitani – Delta Dunarii, Kiss FM, Digi 24 Constanta si bineinteles Asociatia de Promovare Litoral Delta Dunarii. Etapa a treia din campionat, Danube Delta Rally® este un eveniment de referință pe harta automobilismului sportiv românesc, avand ca principal obiectiv valorizarea potențialului turistic a Deltei Dunarii. Totodată, raliul se anunță plin de surprize pentru participanți și spectatori, care vor descoperi atmosfera Danube Delta Rally® în cadrul unor evenimente speciale – petreceri, concerte, excursii și degustări culinare.

Debut pentru BMW M235i Racing in VLN

Fanii prezenţi pe bucla Nordschleife de la Nürburgring (Germania) au fost delectaţi cu o cursă foarte atractivă în prima etapă a campionatului de anduranţă VLN, desfăşurată sâmbătă. După 28 de tururi în “Infernul Verde”, BMW Sports Trophy Team Schubert a ocupat locul al treilea în a 60-a ediţie ADAC Westfalenfahrt, piloţii maşinii clasate pe podium fiind Martin Tomczyk (Germania), Jens Klingmann (Germania) şi Dominik Baumann (Austria). #20 BMW Z4 GT3 a trecut linia de sosire cu o întârziere de 2:27,254 faţă de modelul Audi învingător, pilotat de Frank Stippler (Germania), Marc Basseng (Germania) şi Laurens Vanthoor (Belgia).

VLN 2014

Tomczyk şi colegii săi au fost urmaţi de cele două BMW Z4 GT3 înscrise de BMW Sports Trophy Team Marc VDS. Bas Leinders (Belgia) şi Nick Catsburg (Olanda) au încheiat pe locul al patrulea cu maşina #26, în timp ce coechipierii lor Jörg Müller (Germania) şi Marco Wittmann (Germania) au încheiat pe poziţia a cincea.

 

Pentru o bună perioadă de timp, şi cea de-a doua maşină BMW Sports Trophy Team Schubert, în al cărei cockpit au urcat Dirk Werner (Germania), Lucas Luhr (Germania) şi Alexander Sims (Marea Britanie), s-a aflat în poziţia de a încheia pe podium. Totuşi, maşina cu numărul de concurs 19 a fost nevoită să se retragă cu puţin timp înainte de finalul cursei, după ce Sims a fost victima unui accident în secţiunea Aremberg a circuitului. Uwe Alzen (Germania) şi Philipp Wlazik (Germania) s-au regăsit în Top 3 cu modelul #2 BMW Z4 GT3, dar au abandonat ca urmare a unei pene de cauciuc.

BMW Z4 GT3 VLN

La începutul săptămânii trecute, echipele de client BMW au intrat în posesia modelelor BMW M235i Racing în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Nürburgring. Toate aceste maşini şi-au făcut debutul competiţional cu ocazia primei etape din sezonul 2014 al VLN. Guido Wirtz (Germania), Christopher Rink (Germania) şi Oleg Kvitka (Germania), echipajul Adrenalin Motorsport, a câştigat categoria CUP5, după cele patru ore petrecute în cockpitul maşinii cu numărul de concurs 668. În premieră, echipele private BMW vor lupta pentru puncte în clasa BMW M235i Racing Cup cu ocazia celei de-a doua curse VLN a anului, care va avea loc la 12 aprilie. BMW Sports Trophy Team Schubert şi BMW Sports Trophy Team Marc VDS, care vor concura cu modele BMW Z4 GT3, vor fi şi ele printre participantele la a 39-a ediţie a cursei DMV de patru ore. Anterior, cursa de calificare pentru Nürburgring 24 Hours este programată în week-end-ul care urmează.

BMW M235i

La startul primei etape VLN s-au aflat 165 de maşini, dintre care 51 au fost modele BMW înscrise la diferite categorii. 10 dintre acestea au fost BMW M235i Racing, cel mai nou model competiţional dezvoltat de BMW Motorsport. Modelele BMW au câştigat şapte clase.

 

Calendar VLN 2014

29 martie – 60. ADAC Westfalenfahrt

12 aprilie – 39. DMV 4-Stunden-Rennen

26 aprilie – 56. ADAC ACAS H&R-Cup

17 mai – 45. Adenauer ADAC Simfy Trophy

5 iulie – 54. ADAC Reinoldus-Langstreckenrennen

2 august – 37. RCM DMV Grenzlandrennen

23 august – Opel 6H ADAC Ruhr-Pokal-Rennen

13 septembrie – 46. ADAC Barbarossapreis

11 octombrie – ROWE DMW 250-Meilen-Rennen

25 octombrie – 39. DMV Münsterlandpokal

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor