CUPA FRANZDORF POLARIS

Vineri, 16 septembrie, la ora 15, pe Stadionul de zgură Gloria (Ocico) din Reşiţa, se va da startul primei etape a Cupei Franzdorf Polaris pentru ATV, Quad şi Side-by-Side. Reşiţa Chrono va fi o probă cronometrată de tip trial, în urmă căreia se va stabili punctajul pentru ocuparea locurilor pe grila de start a următoarei etape.

 

 Franzdorf Clockwise – etapa a II-a, va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 10, în Ţarină (Văliug) şi se va desfăşura pe un circuit compus din trei bucle identice, cu o lungime de aproximativ 15 km, în sensul acelor de ceasornic. În plus faţă de acest traseu, concurenţii înscrişi la grupa ATV Extrem vor mai avea de parcurs şi două probe speciale.

 

În cadrul etapei a III-a Franzdorf Counterclockwise, concurenţii vor parcurge un traseu compus din două bucle identice, de aproximativ 15 km, în sensul invers acelor de ceasornic. La fel ca în etapa precedentă, concurenţii grupei ATV Extrem vor trebui să parcurgă şi două probe speciale suplimentare. Fiecare buclă se va încheia cu un control orar, presupunând oprirea vehiculului la punct fix şi rularea cu viteză redusă până la masa arbitrilor, în ordinea sosirii. Circuitul are un grad de dificultate mediu spre ridicat, iar startul va fi de tip Formula 1, cu câte doi concurenţi aliniaţi pe grilă.

 

Înscrierile se pot face electronic sau direct la secretariatul competiţiei ce urmează a fi deschis pe Stadionul de zgură Gloria din Reşiţa, str. Făgăraşului nr.12A, vineri, 16 septembrie între orele 10-13. Taxa de înscriere este de 50 de euro, concurenţii beneficiind de masă şi răcoritoare pe parcursul competiţiei precum şi de obişnuitul kit cu materiale informative şi promoţionale. Bugetul total de 5.000 de euro pentru premii în bani, care permite câştigarea unor premii individuale de până la 1.000 de euro, face din Cupa Franzdorf Polaris cea mai „valoroasă“ competiţie de profil din România. Pentru câştigătorul de la ATV Extrem a fost instituit un premiu special – King of Franzdorf – în valoare de 500 de euro.

 

 

            În afara competiţiei propriu-zise, Ţarina din Văliug va găzdui, în 17 şi 18  septembrie, o expoziţie de autovehicule de teren, în cadrul căreia vor fi prezenţi cei mai reprezentativi constructori, prin intermediul concesionarilor acestora în România. Iar pentru ca totul să capete aerul de sărbătoare binemeritată, în seara zilei de 17 septembrie, de la ora 20:30, Bere Gratis va concerta pentru toţi cei prezenţi, într-un cadru feeric, culminând cu un spectacol de artificii.

 

Poarta de acces spre Ţarină să află chiar înainte de Crucea Văliugului, în partea stângă a drumului Reşiţa-Văliug şi este marcată cu însemnele competiţiei. Accesul în Ţarină va fi închis pe parcursul desfăşurării probelor de concurs, sâmbătă şi duminică, 17-18 septembrie, în intervalele orare 9:30-14:00 şi 15:00-19:00.

 

Ediţia 2011 a Cupei Franzdorf Polaris se desfăşoară în perioada 16–18 septembrie 2011, în organizarea Consiliului Local Văliug şi ACM Sport, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reşiţa. Competiţia se adresează pasionaţilor de autovehicule de tip ATV, Quad şi Side-by-Side şi este în egală măsură un concurs sportiv şi un eveniment de promovare a turismului activ, sportiv şi de aventură (TASA) în Banatul Montan.

Au mai ramas 8 zile pana la startul Raliului Iasului

 

Cel mai important eveniment auto din zona Moldovei se apropie de ora startului. Raliul Iasului – DUNLOP, a opta etapa a Campionatului National de Raliuri – DUNLOP se va disputa pe 23 si 24 septembrie la Iasi. Ca in fiecare an, Raliul Iasului este o provocare pentru organizatori, Clubul Sportiv Rally Motor Sport, impreuna cu Primaria Municipiului Iasi si cu sprijinul nemijlocit al Prefecturii Iasi si al Consiliului Judetean Iasi, toti incercand sa asigure cele mai bune conditii de desfasurare a competitiei. Este o provocare si o responsabilitate pentru organizatori pentru ca la Iasi se poate atribui deja titlul de Campion National, iar lupta pentru celelalte doua pozitii ale podiumului de premiere este disputata intre pilotii de top care nu vor ridica prea usor piciorul de pe pedala de acceleratie.

 

Intre 23 si 24 septembrie vom avea la Iasi un regal automobilistic atat pentru publicul iesean, mare iubitor de adrenalina, cat si pentru cei aproape 1000 de fani din toata tara care vor veni la Iasi sa-i urmareasca pe pilotii favoriti. Ca si in anii precedenti, a fost pregatita o proba-spectacol: Rapa Galbena.

 

Astfel, vineri, 23 septrembrie, incepand cu ora 16.30, amatorii de spectacol vor avea ocazia sa vada demonstratii de karting si motociclism, pentru ca de la ora 17.00, sa inceapa evolutia concurentilor pe aceasta proba, spectacol care va continua pana in jurul orelor 19.30. Traseul a fost usor modificat fata de anul trecut, in sensul ca va fi prelungit pana la linia de tramvai din Piata Mihai Eminescu. Accesul publicului spectator se va face numai sub indrumarea fortelor de ordine ale Jandarmeriei, tocmai pentru a evita eventualele accidente care s-ar putea inregistra din cauza unei pozitionari neadecvate pe traseul de concurs.

Invitatie la KOE Drift Prejmer 2011 – Video

Intram in normalitate? Ei bine se pare ca da, cel putin asa ne demonstreaza Asociatia Romana de Drift si GTT Racing Club care vor organiza pentru prima oara in tara noastra un eveniment international asa cum se cuvine, pe un circuit dedicat competiilor de motorsport.

 

Noul circuit de la Prejmer finalizat cu doar cateva luni inainte de acest eveniment, va fi gazda celei de-a V-a etape din campionatul national GTT Drift series si celei de-a VI-a etape a campionatului european de drift King of Europe. Peste 50 de piloti din intreaga Europa isi vor da intalnire la Brasov la sfarsitul acestei saptamani, iar organizatorii, in frunte cu Gabriel Onofrei, promit publicului spectator un show de zile mari. Tonul spectacolului il va da parada de vineri 16 septembrie, atunci cand toti participantii vor forma o coloana cu plecare din Prejmer catre centrul Brasovului, acolo unde va avea loc ceremonia oficiala de deschidere a evenimentului.

 

Astazi va lansam invitatia de a fi alaturi si de a-i sustine pe pilotii romani care se vor alinia la startul etapei internationale. Cum s-au pregatit ei pentru aceasta runda din KOE Drift, aflati chiar de la ei in videoclipul de mai jos.   

 

 

DTM AMG Mercedes C-Coupé a fost lansat oficial

Mercedes-Benz a ales Salonul Auto de la Frankfurt sa lanseze oficial noul model ce va alerga in sezonul 2012 in DTM. Noul model coupe este succesorul berlinei AMG Mercedes C-Class, cel mai de succes model din cei 27 de ani de DTM, baza acestei afirmatii fiind cele 84 de victorii obtinute in 156 de curse, in care acest model a luat startul.

Designul si constructia noului model DTM AMG Mercedes C-Coupé a inceput in iunie 2010 si primul sasiu a fost asamblat in iunie 2011, primul vehicul complet fiind gata cu doar o luna inaintea lansarii . S-a lucrat foarte mult la partea de securitate, cei trei constructori care vor fi prezenti in 2012 in acest campionat, lucrand impreuna la o noua structura monococa din fibra de carbon, roll-cage din otel si 6 puncte de absorbtie in caz de impact. De asemenea, rezervorul de combustibil si sistemul de stingere al unui eventual incendiu, au fost incorporate in structura monococa.

 

Norbert Haug, vice-presedintele Mercedes-Benz Motorsport declara: “Noua generatie bazata pe modelul Mercedes-Benz C-Coupé semnaleaza introducerea din 2012 a unui model mult mai spectaculos. Va fi o lupta frumoasa intre cei trei constructori Audi, BMW si Mercedes-Benz anul viitor si cei care vor avea de castigat vor spectatorii.”

 

Noul model a fost dezvaluit in premiera de catre cei doi piloti Mercedes GP Petronas din formula 1 Michael Schumacher si Nico Rosberg.

 

Date tehnice:

 

Lungime:

5.010 mm

Latime:

1.950 mm

Inaltime:

1.210 mm

Ampatament:

2.750 mm

Rezervor:

120 litri

Masa:

1050 kg (cu pilot)

Motor:

4.0L V8 500cp, 500Nm, 2 restrictoare de 28mm

Transmisie:

cutie secvential cu 6 viteze, diferential mecanic fara controlul tractiunii. ambreiaj din fibra de carbon

Roti:

fata 12×18 pneu 300/680 R18

 

spate 13×18 pneu 310/710 R18

 

[nggallery id=209]

Noua Honda Civic a fost lansata la Salonul Auto de la Frankfurt

Lansarea noului model Honda Civic la Salonul Auto de la Frankfurt (IAA) 2011 reafirmă angajamentul Honda de a reduce nivelul emisiilor CO2. Standul de la Frankfurt subliniază direcţia adoptată pentru protejarea mediului înconjurător – ‘Road to Zero Emissions’.

 

Elementele integrate, colorate, ale standului reprezintă şi fac legătura cu tehnologiile Honda pentru protejarea mediului încojurător. Culoarea roşie marchează zona pentru autovehiculele convenţionale (benzină şi motorină). Culoarea albastră simbolizează autovehiculele electrice Fuel Cell alimentate cu hidrogen, culoarea verde reprezintă vehiculele cu baterie electrică. Combinaţia dintre roşu şi verde reprezintă tehnologia hibridă. Toate elementele diferit colorate se întâlnesc in zona Honda Dream House în care Honda prezintă un număr de tehnologii ce generează energie şi protejează mediul înconjurător – evidenţiind abordarea ‘Road to zero emissions’. Conceptul elementelor colorate a fost creat şi implementat de tânărul artist Sebastien Wierinck.

 

Noua Honda Civic

Honda prezintă noul model Civic la Salonul Auto de la Frankfurt. Proiectat special pentru piaţa europeană, modelul Civic va fi comercializat exclusiv in versiune hatchback în 5 uşi şi va concura în segmentul C. La începutul anului 2012 va fi disponibil în showroom-urile din Europa.

 

 

Introducere

Echipa Civic condusă de Mitsuru Kariya, ‘Large Project Leader’ (LPL), a avut obiectivul de a crea şi dezvolta noul model Civic. Deoarece actualul model Civic este cunoscut pentru stilul exterior unic şi pentru practicalitatea din cadrul segmentului C în Europa, Mitsuru Kariya şi echipa sa erau nerăbdători să înţeleagă mai bine necesităţile şi dorinţele clienţilor europeni.  Actualul model Civic a devenit punctul de referinţă în cadrul studiilor, scopul fiind acela de a crea un vehicul şi mai performant.

 

”…în timpul evaluării necesităţilor clienţilor noştri, am observat că dorinţele acestora sunt exigente şi unice din multe puncte de vedere.  Ne-am concentrat acţiunile pe îndeplinirea acestor aşteptări şi în cadrul acestui proces am ridicat standardele la un nou nivel.” (Mitsuru Kariya, LPL)

 

În condiţiile în care, în Europa, preţul combustibililor şi obiectivele privind obţinerea unui nivel redus de emisii au crescut, din studiul efectuat la nivelul clienţilor europeni a rezultat faptul că pentru actualii clienţi Civic nu sunt considerate importante doar stilul modern si performanţele, ci şi tehnologia avansată pentru a crea un vehicul eficient în utilizare şi ecologic.

 

Perioada de dezvoltare a noului model Civic a durat mai mult de patru ani.  Majoritatea componentelor utilizate sunt noi sau au fost dezvoltate punându-se accent pe sistemul de suspensii pentru a îmbunătăţi confortul şi manevfrabilitatea, pe materialele interioare pentru a îmbunătăţi calitatea generală a spaţiului interior, pe noul stil al designului şi pe aerodinamică pentru a obţine un aspect exterior mai bun şi o mai bună eficienţă, pe motoare pentru a obţine performanţe excelente şi nivel redus de emisii CO2.

 

Per total, noul model Civic este construit pe punctele forte ale predecesorului său pe care le duce la un nivel înalt. De asemenea, este unul dintre modelele din segmentul său ce a obţinut cel mai mic nivel de emisii CO2 – modelul diesel produce doar 110g/km având 150 CP şi 350 Nm.

 

 

Background şi studii

Actualul model Civic, lansat în anul 2006, a fost modificat prin dezvoltarea unei platforme unice bazată pe un ”rezervor central” proiectată pentru a oferi beneficii practice precum spaţiu mai mare în habitaclu, ce îndeplineşte cerinţele clienţilor segmentului C. Modelul Civic a fost proiectat şi dezvoltat pentru piaţa europeană primind feedback pozitiv în zone precum designul şi versatilitatea/practicalitatea ce au ajutat la definirea actualului model Civic ca având ‘prezenţă stradală’ cu ‘aspect futurist’, multi-funcţional, cu un extraordinar spaţiu pentru portbagaj şi multiple variante de aşezare a scaunelor oferite de sistemul ’magic seats’.

 

În timpul studiilor, echipa de dezvoltare a noului Civic a considerat că aceste elemente cheie au fost atinse de actualul model Civic şi a optat pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţilor prezentului model Civic. Echipa a dorit să creeze un design nou, emoţional , ce are puterea de a surprinde şi de a oferi lucruri neaşteptate în ceea ce priveşte spaţiul şi alte caracteristici practice, îmbunătăţind în acelaşi timp vizibilitatea şi lărgind câmpul vizual pentru a intensifica experienţele trăite.

 

Actualul model Civic a obţinut deja un spaţiu interior extraordinar dispundând de o capacitate portbagaj fără concurenţă.  Acum se pune accentul pe menţinerea acestui spaţiu interior de top, îmbunătăţind în acelaşi timp modalitatea de aranjare şi eficienţa spaţiului în încercarea de a reduce dimensiunile generale. Acest lucru înseamnă un nou design exterior, performanţă aerodinamică îmbunătăţită, reducerea greutăţii ce joacă un rol important în dezvoltarea performanţelor.

 

Au fost conduse multe studii pentru a determina cele mai noi şi importante necesităţi ale pieţei europene. Designerii şi inginerii europeni şi japonezi au conlucrat pe durata întregului proces. Testele au fost efectuate iniţial în Japonia, apoi repetate în Europa pentru a se asigura că toate elementele îndeplinesc cerinţele celor mai exigenţi clienţi ai segmentului C.

 

autovehiculul trebuie să fie sigur şi manevrabil, convenabil ş.a.m.d. … premium în ceea ce priveşte performanţele oferite la un preţ convenabil.” (Mitsuru Kariya, LPL)

 

Echipa de dezvoltare Civic a apelat la şoferi, dealeri şi mass-media  pentru a evalua actualul model Civic şi pentru a defini caracteristicile şi calităţile esenţiale precum şi priorităţile noului model.  Şoferii au apreciat stilul distinct şi forma autovehiculului, aspectul futurist şi practicalitatea. Totuşi, feedbackul lor a sugerat că designul părţii posterioare a autovehiculului ar putea fi mai sofisticat şi că vizibilitatea posterioară ar putea fi îmbunătăţită. În interiorul modelului Civic designul modern şi prietenos al habitaclului a fost apreciat, aşa cum au fost cabina spaţioasă şi ‚scaunele magice’ versatile, dar utilizatorii au solicitat o îmbunătăţire a calităţii materialelor utilizate. Şoferii au fost impresionaţi de sentimentul oferit, dar au remarcat că zgomotul produs de suspensii poate fi redus şi că se poate îmbunătăţi confortul în timpul şofatului.

 

Studiile au arătat că şoferul obişnuit al modelului Civic este atras de designul unic, de performanţele sportive şi de tehnologiile avansate. Spaţiul a fost definit ca fiind prioritar, clienţii solicitând consum redus de combustibil şi nivel redus al emisiilor.

 

 

Concept şi dezvoltare

Ideile iniţiale pentru noul Civic au fost explorate în sfera auto având design ‘Lean Energetic’.  ‘Lean’ pentru a evidenţia lumea actuală ce conştientizează problemele mediului înconjurător, iar ‘Energetic’ exprimă vitalitatea Honda. Această direcţie a designului se traduce într-un concept de design ‘Clean-Dynamic’.

 

Echipa de design a definit termenul ‘Clean-Dynamic’, cu ajutorul unor surse de inspiraţie variate: o aeronavă cu design ’unificat’, în care fuselajul şi aripile se îmbină într-o singură caroserie pentru a oferi performanţe aerodinamice superioare, silenţiozitate şi spaţiu pentru pasageri. O altă sursă de inspiraţie a fost vestimentaţia sportivilor: echipamentele de înot şi cele ale atleţilor, ce oferă rezistenţă redusă la înaintare.

 

Schiţele iniţiale s-au axat pe designul elegant ’unificat’ al avionului (un concept desenat de inginerii Universităţii Cambridge), pe rezistenţa redusă a costumelor de baie fără linii evidente între suprafeţe – liniile barei de protecţie şi a aripii se armonizează perfect pe caroserie.

 

Acest concept a fost un adevarat succes într-o nouă direcţie – în loc să se bazeze pe putere brută şi pe puterea motorului pentru a oferi o imagine sportivă, o ‘caroserie armonizată’ cu rezistenţă redusă a reprezentat o imagine distinsă pentru noul model Civic.

 

Echipa a revenit la aceste surse de nenumărate ori în timpul procesului de design folosindu-le drept criterii atunci când a trebuit să confirme din nou direcţia aleasă.

 

 

Tren de rulare

Noul Civic va fi disponibil cu trei motorizări: versiune 1.4 litri benzină, versiune 1.8 litri benzină şi versiunea 2.2 litri diesel. Toate motorizările sunt echipate cu o cutie de viteze manuală în 6 trepte, ECO Assist, tehnologie avansată de control a combustibilului şi Idle Stop. De asemenea, sunt echipate cu sistem Hill Start Assist. Propulsorul 1.8 litri poate fi echipat cu o transmisie automată în 5 trepte creată special.

 

Obiectivul principal al dezvoltării motorului şi a transmisiei a fost acela de a menţine performanţe extraordinare, o excelentă experienţă, îmbunătăţind în acelaşi timp eficienţa motorului, eficienţă tradusă în costuri reduse de exploatare.

Printre nori

Etapele XIII si XIV din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2011 s-au desfasurat in acest sfarsit de saptamana pe cel mai inalt drum din Romania, DN67C, cunoscut de toata lumea drept Transalpina, sosea care ajunge la altitudinea maxima de2 145 metri. Construita de armatele romane in drumul lor spre Sarmisegetusa, pavata cu pietre de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reabilitata de germani in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, soseaua traverseaza Muntii Parang de la Nord la Sud si este printre putinele drumuri din tara pe care se poata ajunge cu masina pana la nori si chiar deasupra lor.

 

Cele doua etape ale Cupei Pandurii Gorj au avut ca trasaturi definitorii rampa maxima de 12%,  diferenta de nivel de 342 de metri de la punctul de start pana la sosire si lungimea traseului de 5.025 metri. Finalul intrecerii de vineri l-a gasit pe Sebastian Stanciu pe locul patrula GrupaN, doar sase zecimi de secunda despartindu-l de o pozitie pe podium.

 

Traseul de la Ranca este unul foarte frumos, cu portiuni de viteza foarte mare dar si multe zone tehnice. Asfaltul este de o calitate foarte buna dar impreuna cu caldura a uzat foarte mult pneurile. A fost primul weekend in care aproape am distrus doua randuri de cauciucuri desi acest lucru nu s-a reflectat in timpii obtinuti pe proba.” a declarat Sebastian Stanciu.

Duminica in cea de-a XIV-a etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, Sebastian nu a reusit sa-si imbunatateasca timpii pe proba si s-a vazut nevoit sa se multumeasca cu cele opt puncte aferente locului cinci la grupa.

 

Am evoluat pentru prima oara in cariera pe traseul de la Ranca. Mi-a placut foarte mult dar se pare ca nu am reusit sa-i descopar toate secretele si nici sa maresc viteza de la o urcare la alta, asa cum ma obisnuisem in etapele precedente. Masina a functionat ireprosabil in cele doua etape iar in zona celor trei ace de par am trait niste senzatii extraordinare datorita spectatorilor prezenti in numar mare pe proba si carora vreau sa le multumesc. Sunt putin nemultumit de evolutia mea avand in vedere ca vin dupa  sase etape cu evolutii foarte bune insa urmeaza ultimele doua manse la Rasnov la mine acasa unde sper sa ma descurc mai bine.” a spus Sebastian Stanciu la finalul etapei de duminica.

 

Desi a luat startul in doar 23 de concursuri, odata cu cele doua etape de la Ranca, Sebastian Stanciu si-a depasit performanta de anul trecut cand era debutant, reusind sa doboare bariera celor 100 de puncte acumulate dupa primele paisprezece etape desfasurate in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011.

 

Din acest sezon au mai ramas de disputat ultimele doua etape dela Rasnov, care vor avea loc in perioada 1-2 octombrie. Sebi va fi prezent si la acestea datorita sponsorilor sai din acest an : BCR Asigurari, Konica Minolta, Search Corporation, AMV Grup Construct si Autosolution.

Shadows Racing Team va invita la Salonul de Tuning din Ramnicu Valcea

Shadows Racing Team are placerea de a va invita la prima editie a SALONULUI DE TUNING AUTO & MOTO ce se va desfasura in perioada 23-25 septembrie in Ramnicu Valcea. Acest eveniment nu se putea desfasura fara aportul Centrului de Expozitii si Evenimente Sofianu, care au pus la dispozitie un spatiu generos si dotat. Va fi un eveniment complex ce se va desfasura atat in interior (pavilioane expozitionale), cat si in exterior (probele de indemanare si karting), unde publicul care va trece pragul va putea bucura de un spectacol total.

 

Multumim membrilor GLL Sibiu care au venit cu un bagaj mai mare de experienta in sprijinul organizarii.

 

Sponsorii si partenerii media fara de care acest eveniment nu ar fi putut avea loc sunt: Vocea Valcii, Curierul de Valcea, Etalon TV, Auto Puls, Curierul de Ramnic, Realitatea Valceana, Veteran Auto-Moto, Kanal D, Kiss FM, B1TV, Relco Tuning, Focusauto.ro, Shadows Racing Team, Valcea 1, Teonic, Emma Romania, Kamicom.

 

Programul celor 3 zile de expo:

 

Vineri 23 septembrie 2011

 

07:00 – 14:00 – Sosirea partipantilor si aranjarea masinilor

15:00 – Deschiderea portilor pentru participanti

Pe parcursul zilei demonstratii auto-moto

20:00 – Inchiderea primei zile a show-ului

 

Sambata 24 septembrie 2011

 

10:00 – Deschiderea portilor pentru vizitatori
11:00 – Parada masinilor de epoca
12:00 – Concurs indemanare
17:00 – Concursul car audio

Pe parcursul zilei demonstratii auto-moto
20:00 – Inchiderea celei de-a doua zile a show-ului
21:00 – After Party in sala de protocol din incinta centrului expozitional Sofianu

 

Duminica 25 septembrie 2011

 

10:00 – Deschiderea portilor pentru vizitatori

Pe parcursul zilei demonstratii auto-moto
17:00 – Concurs Miss
18:00 – Decernarea premiilor
20:00 – Inchiderea evenimentului

 

Vor fi premiate:
– Best 3 Interior
– Best 3 Exterior
– Best 3 Custom
– Best 3 Paint
– Best 3 Engines
– Best 3 Rims (jante)
– Best Car of the Show
– Best Autohtona
– Best 3 Sound & Video System
– ASA NU!!!
– Concurs pentru masini de epoca: Best 3 Eleganta

 

Oferim participantilor:
– Cazare gratis (pentru cei din alte localitati)
– Firma de paza PRUDENT (inclusiv pe timpul noptii)
– Spalarea masinii inainte sa intre in expozitie

 

Oferim vizitatorilor:
– Sansa de a vedea in Ramnicu Valcea un salon auto si o expozitie de masini tunate din toata tara; o demonstratie de indemanare cu piloti din Campionatul National de Karting cat si cu piloti amatori.
– Atmosfera va fi sustinuta si de un DJ profesionist
– Invitatii surpriza nu vor lipsi

Va asteptam sa impartasiti dragostea pentru masini alaturi de noi la acest prim eveniment de o asemenea amploare organizat in Ramnicu Valcea.

Strictul necesar

 

In primavara anului 1991, la un an dupa lansare, aparea primul spot comercial cu Renault Clio al carui actori principali erau Papa si Nicole. Reclama ne prezenta micutul Clio drept o  masina sic, sexy, distractiva, dar si sprintena la nevoie. La saisprezece ani de la lansare isi facea aparitia pe piata cea de-a treia generatie, beneficiara unei reimprospatari in 2009.

 

Ar fi mult de spus despre istoria lui Clio, dar ma rezum in a va aminti faptul ca este singura masina care a fost aleasa de doua ori, in 1991 si 2006, Masina Anului in Europa. Este un simbol al longevitatii si al succesului in vanzari. Bineinteles ca Nicole a inaintat in varsta dar  si modelul in sine a crescut in dimensiuni, astfel ca simpatica frantuzoaica poate utiliza in prezent micutul Renault Clio impreuna cu ceilalti membrii ai familiei.

 

Modelul din testul de astazi este unul care face parte dintr-o serie limitata si anume Yahoo. Concret ce inseamna acest lucru ? Interiorul are cateva elemente personalizate, manerele usilor si gurile de ventilatie sunt vopsite in alb iar tapiteria textila poarta logo-ul ‘‘Yahoo!’’.  Pe langa aceste elemente care ne trimit catre portalul Web, logo-ul Yahoo se mai regaseste si in exteriorul masinii, pe partile laterale. O asociere interesanta as putea spune, al carui pret este unul promotional de 11.150 euro.

 

Cum arata?

 

 

Renault a impus noului Clio facelift ceva din atitudinea lui Megane. Fara sa realizeze un transfer complet si fara sa stirbeasca din identitatea lui Clio, versiunea facelift aduce cate ceva nou, dar pastreaza esentialul. La capitolul design exterior, parerile sunt ca de obicei impartite, o chestiune de gusturi despre care este mai bine sa faci un subiect tabu. Francezii au cautat un look usor de regasit vizual care se incadreaza rapid in peisaj.

 

Dimensiunile exterioare il situeaza in varful segmentului B cu un ampatament lung ce marcheaza o crestere cu 10 cm in raport cu Clio II, si o lungime de 3.99 metri (cu 17 cm in plus fata de modelul precedent).

 

Partea frontala a fost gandita sa ofere agresivitate dar si eleganta in acelasi timp. Fara sa exagereze in niciuna din aceste directii, Clio se prezinta ca un vehicul cu linii ferme, cu o grila proeminenta si cu blocuri optice alungite. In ciuda acestor elemente care pot fi numite aparente, ideea de simplitate, atat de clara la posteriorul modelului, este pastrata si in partea anterioara a acestuia.

 

 Interiorul este mult mai vioi si mai pronuntat decat exteriorul. Minimalist si prietenos, habitaclul lui Clio, desi plin de plastic, iti reaminteste ca francezii macar de la asta nu fac rabat: de la joie de vivre. Evident, ma refer la echiparea Yahoo testata. Acesta a crescut cu aproximativ 3 cm spre toate axele, fata de versiunea precedenta, rezultand un spatiu confortabil pentru gambele pasagerilor de pe bancheta.

 

 Alegerea jocului de nuante gri-negru s-a dovedit inspirata deorece da habitaclului mai multa lumina si creeaza senzatia de spatiu. Din pacate, plansa de bord nu este animata indeajuns, dar executia finisajelor si calitatea materialelor, judecand dupa clasa lui Clio, aduc un plus de confort. Spatiul interior este sufficient, iar spatiile de depozitare nu sunt o problema pe care sa i-o reprosezi marcii franceze.

 

Cum se conduce?

 

 

 

Renault Clio Yahoo ne-a impresionat placut, avand un comportament peste media citadinelor. Dezvoltat pe platforma B, ce intra in componenta lui Micra si Modus, aceasta se vrea aici mai incisiva. Puntea fata cu suspensie pseudo MacPherson, asociata unui brat inferior rectangular, permite un decuplaj al eforturilor longitudinale si transversale oferind o buna stabilitate in viraje.  Trenul posterior dispune de o punte supla asociata unor resorturi elicoidale, limitand efectele ruliului la iesirea rapida din curbe. Renault Clio ofera o tinuta de drum ireprosabila, negociind virajele foarte bine pentru un automobil din clasa mica.

 

Se spune adesea ca nu conteaza in ce masina te afli atata timp cat te simti bine in ea. Acest feeling il putem gasi usor in cazul lui ClioYahoo. Interiorul iti ofera o buna-dispozitie pe care doar francezii parca stiu sa o ofere. Clio nu impresioneaza la motorizare, dar iti ofera un sentiment de normalitate si se exprima extrem de corect la capitolul tinuta de drum.

 

Toate comenzile lui Clio sunt facute pentru a oferi un maxim de lejeritate in condus. Chiar daca acest scop a fost intru totul realizat, bucuria nu este totala. Servodirectia puternic asistata nu ofera bucurie decat in parcare sau in aglomeratie, nu si in cazul unui condus sportiv ori pe carosabil alunecos, unde soferul dispune de un feedback apropiat de cel al unui joc pe calculator. Franele sunt bune si stavilesc repede eventualele excese ale motorului de 75 CP. Suspensia este si ea moale si confortabila gratie unei arhitecturi a puntii spate ce nu are nimic in comun cu sportivitatea. Consola scurta a spatelui si concentrarea greutatii catre fata, a dus la un comportament subvirator evident, amplificat de tractiunea fata.

 

Amanunte la care nu ma asteptam si care m-au surprins placut la mersul in oras sunt cel al directiei si al pozitiei confortabile la volan. Micutul Clio se strecoara printre masinile si gropile patriei cu o dezinvoltura care l-ar face gelos si pe cel mai experimentat  balerin al lumii. Volanul raspunde prompt la comenzi, iar directia este demna de o masina din clasa superioara.

 

Vizibilitatea este peste media clasei, iar manevrabilitatea in oras asijderea. Desi nu este o masina care sa te indemne la crosetat traficul, Clio e simplu de parcat si de strecurat prin ambuteiaje. Franele tin bine si sus, asa cum ne-a obisnuit Renault, iar senzatia generala la volanul lui Clio este de relaxare, de buna dipozitie si calm. Nici daca ai vrea nu ai putea sa te agiti, decat daca tii neaparat sa stresezi motorul peste masura.

 

Cei de la Renault probabil ar spune ca am gresit lasand la urma aspectele privind siguranta pasagerilor cat si pe cea a pietonilor. Eu insa sunt de alta parere. Unul dintre punctele forte ale micutului Clio este reprezentat de cele 5 stele EuroNcap, stele care in ultima vreme sunt din ce in ce mai importante si definitorii in “industrie”.

 

Consumul de combustibil poate fi considerat principalul atu al acestei masini, care, la valoare minima, respectiv in ciclu extraurban, atinge in anumite conditii doar 3.5 litri/100km. Nivelul emisiilor de carbon este situat in jurul valorii de 106 g/km.

 

 

 

Concluzia finala

Francezii produc unele dintre cele mai dezirabile produse de lux din lume, pornind de la Louis Vuitton pana la Airbus A380. In schimb, cand vine vorba despre masini de lux, raspunsul clientilor este lipsit de entuziasm, iar exemple precum Citroen C6, Peugeot 607 sau Renault Vel Satis nu trebuie sa vi le mai reamintesc.

 

Prima generatie a lui Clio a fost vanduta in 4 milioane de exemplare, iar cea de-a doua generatie a lui Clio a avut 4.5 milioane de clienti. Cea de-a treia generatie a lui Clio a avut peste 1.5 milioane de clienti, iar cei de la Renault au numarat circa 700.000 de clienti ai lui Clio Symbol. Pe de alta parte, micutele masini frantuzesti sunt foarte populare, iar cele peste 10 milioane de unitati Clio vandute de-a lungul anilor intaresc acest aspect. Asadar, daca faceti parte din publicul bine informat cu siguranta veti aprecia stilul inimitabil al micutului Renault Clio, mai ales in cazul seriei speciale Yahoo.

 

 foto : Catalin Oprea

 

[nggallery id=208]

 

 

Deasupra tuturor

Cu o lungime de peste cinci kilometri, Cupa Pandurii Gorj reprezinta cel mai lung traseu din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. Amplasat pe DN67C intre Novaci si Ranca, zona se afla intr-o permanenta expasiune din punct de vedere turistic datorita Transalpinei, cel mai inalt drum rutier din Romania care ajunge la altitudinea maxima de 2145 metri.

 

Traditia curselor organizate aici, dar si vremea frumoasa din acest sfarsit de saptamana a atras un numar foarte mare de spectatori la cele doua etape deasfasurate vineri si duminica. Catalin Cismaru si-a continuat ofensiva catre un nou titlu de campion national si la finalul zilei de vineri, dupa victoriala GrupaN, el devenea liderul clasamentului general dupa cele XIII etape desfasurate pana in prezent.

 

A fost o zi perfecta pentru mine. Este a cincea victorie consecutiva la Grupa N si acum am devenit lider si in clasamentul general, acesta fiind obiectivul principal stabilit la inceputul sezonului. Am reusit alaturi de coechipierii mei de la AFS Rally Team sa ne clasam din nou pe podium si vreau sa-i felicit pentru evolutiile lor de astazi.” a spus Robot la finalul zilei de vineri.

 

Duminica, in a XIV-a etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, pilotul bucurestean a ocupat a treia pozitie a podiumului, la capatul unei lupte foarte stranse, in care ocupantii primelor trei locuri s-au aflat intr-un ecart de doar jumatate de secunda.

 

Vreau sa le multumesc in mod special tuturor spectatorilor aflati pe marginea probei. Acestia m-au aclamat si incurajat in aproape orice viraj si sper eu ca i-am multumit prin evolutia mai spectaculoasa pe care am avut-o in antrenamente. Din pacate astazi am evoluat cu niste pneuri putin mai uzate iar acest lucru s-a simtit. Raman in continuare lider dupa cele 14 etape desfasurate pana in prezent iar acest lucru ma multumeste.a declarat Catalin Cismaru la finalul etapei de duminica.

 

Din editia 2011 a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop au mai ramas de disputat cele doua etape de la Rasnov, care vor avea loc in perioada  01-02 octombrie. Catalin Cismaru va lua startul din postura de favorit, el putand sa-si treaca in cont al doilea titlu de campion national din cariera daca se va impune la capatul celor doua zile de concurs.

 

Robot va concura pe acelasi Mitsubishi Lancer Evo 9 de Grupa N multumita sponsorilor sai din acest sezon: BRD-Groupe Societe Generale, Loteria Romana, Oscar Downstream, Romtam Construct,  Carrefour, Stanbox, Pandurii Targu Jiu si a sponsorului echipei AFS Rally Team: Andre`s Fast Service. 

 

Credit foto: Stefan Bejenaru

Modelul Cruze hatchback – o ofertă unică în segmentul compact

Odată cu lansarea modelului Cruze hatchback, Chevrolet va intra în forţă pe piaţa competitivă a segmentului de autovehicule compacte din Europa. Cruze hatchback va oferi clienţilor stilul şi versatilitatea unui autovehicul cu cinci uşi, păstrând calităţile modelului premiat Cruze sedan.

 

Credem că modelul Cruze hatchback ne va oferi o oportunitate extraordinară de a extinde prezenţa mărcii Chevrolet în segmentul compact,” declară Wayne Brannon, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe. „Dacă ne uităm la ceea ce am realizat cu versiunea Cruze sedan, cel mai bine vândut model Chevrolet la nivel global în anul 2010, avem toate motivele să credem că şi modelul hatchback va contribui semnificativ la creşterea continuă a popularităţii mărcii Chevrolet în Europa.

 

Atunci când s-a lansat în provocarea de a crea un model hatchback cu cinci uşi pornind de la versiunea Cruze sedan, echipa de inginerie şi design de la Chevrolet a trebuit să ţină cont de caracterul extrem de eterogen al clienţilor de pe piaţa autovehiculelor compacte cu cinci uşi. Rezultatul este un autovehicul ce poate concura cu succes cu modelele consacrate din Europa.

 

Având designul îndrăzneţ şi expresiv al mărcii Chevrolet, modelul Cruze hatchback îmbină un habitaclu elegant şi cel mai mare spaţiu interior din segmentul său cu o gamă de motoare diesel sau pe benzină eficiente. Şi în domeniul siguranţei, modelul Cruze hatchback oferă o valoare sporită, introducând echipamente complete de siguranţă în dotarea standard pentru toate modelele.

 

Toate autovehiculele Cruze hatchback vor beneficia de îmbunătăţiri ale spaţiului interior disponibile pentru modelele din anul 2012. Clienţii vor putea alege între trei niveluri de echipare diferite, LS, LT şi LTZ.

 

Siluetă sportivă, mult spaţiu şi dotări tehnice

 

Exteriorul modelului Cruze hatchback inspiră dinamism şi energie cinetică gata să se dezlănţuie. Principalele trăsături de design care subliniază această senzaţie sunt linia fluidă a acoperişului, linia umerilor uşor adâncită, concavă, precum şi farurile, cu carcasele lor ascuţite, ca de săgeată. Proporţiile acestui model, consolele faţă şi spate scurte şi părţile laterale ale caroseriei ce alunecă spre interior atunci când sunt privite din profil, toate acestea accentuează ţinuta sigură şi stabilă a autovehiculului.

 

Profilul său sportiv, dinamic şi postura lată, ce inspiră siguranţă deosebesc modelul Cruze hatchback de mulţi dintre contemporanii săi mai statici. Am fost norocoşi pentru că am avut ca punct de plecare proporţiile excelente ale versiunii Cruze sedan”, a declarat Martin Love, manager de design pentru Chevrolet Cruze.

 

Ca şi sedan Cruze, modelul hatchback are un aspect frontal impunător creat de grila radiatorului separată orizontal şi becurile duble cu halogen ale farurilor. La spate, spoilerul montat pe acoperiş şi pliul subtil din montant care ajunge la baza lunetei întăresc impresia de dinamism. Blocurile optice spate denotă atenţie la detalii şi contribuie la aspectul de autovehicul de lux al modelului Cruze hatchback.

 

La interior, modelul Cruze prezintă un design cursiv al habitaclului, cu un spaţiu generos şi un nivel sporit de versatilitate. La fel ca versiunile legendarului model sport Chevrolet Corvette, Cruze are un design cu un post de conducere dublu. Acesta este separat de panoul central care se uneşte cu consola centrală. Împreună cu panoul de instrumente median, fabricat din material textil sau vinil granulat din proteine şi panoul de instrumente cu iluminare de fundal cu LED-uri, aceste elemente sporesc sentimentul de confort şi relaxare.

 

Capacitatea de depozitare este de 413 litri cu scaunele ridicate şi pasagerii din spate se bucură de un spaţiu de 974 mm pentru zona capului. Rabatarea scaunelor în faţă în raport 60:40 creşte capacitatea de depozitare la 883 litri. Sunt disponibile diverse spaţii de depozitare, de exemplu în torpedoul cu două compartimente, consola centrală şi buzunarele portierelor, precum şi în buzunarele spătarelor, care pot fi folosite pentru depozitarea unei game largi de obiecte de uz zilnic, precum cărţi, CD-uri şi laptopuri de dimensiuni mici.

 

Toţi şoferii modelului Cruze hatchback şi ai modelelor notchback în versiunea din 2012 vor putea să utilizeze sisteme de navigaţie actualizate prin carduri de memorie secure digital (SD). Alte tehnologii şi dotări de confort:

 

  • Un centru de informare pentru şofer (DIC) complet, disponibil acum standard pentru toate versiunile de echipare
  • Sistem radio AM/FM/CD, cu posibilitate de redare a fişierelor MP3 şi semnal radio digital; până la şase difuzoare
  • Display infotainment cu două sau patru culori (în funcţie de nivelul de echipare)
  • O mufă USB amplasată în consola centrală pentru nivelurile de echipare LT şi LTZ permite conectarea dispozitivelor MP3-player sau iPod
  • Sistem de climatizare cu comandă manuală şi filtru de particule la modelele LS Plus; sistem automat de climatizare pentru nivelurile de echipare medii şi superioare; recirculare automată a aerului şi senzor de umiditate pentru modelele LTZ.

 

 

Opţiuni eficiente pentru sistemul de propulsie, tracţiune şi manevrabilitate excelente

 

Puteţi alege între trei tipuri de motoare, două pe benzină şi unul diesel. În plus, la începutul anului 2012 va fi disponibil un nou motor diesel de 1,7 litri. Toate motoarele sunt unităţi cu patru cilindri, dotate cu doi arbori cu came în chiulasă, 16 supape şi fie injecţie multipunct, fie tehnologie common-rail în cazul modelelor diesel.

 

Ambele motoare pe benzină de 1,6 şi 1,8 litri funcţionează pe baza defazării continuu variabile a camelor. Modificările aduse modelului din 2011 includ şi o galerie de admisie nouă în cazul ambelor unităţi. În plus, inginerii specializaţi în sistemul de propulsie au sporit raportul de compresie al motorului de 1,6 litri şi au calibrat unitatea de comandă a motorului de 1,8 litri.

 

La o turaţie de 6.400 rpm, motorul pe benzină de 1,6 litri dezvoltă o putere de 124 CP în cazul în care este echipat cu transmisie manuală. Motorul de 1,8 litri dezvoltă 141 CP la o turaţie de 6.200 rpm. Cuplul său maxim este de 176 Nm la 3.800 rpm. Ambele motoare consumă 6,6 litri/100 km, iar motorul de 1,6 litri are emisii de CO2 de 153 g/km, în timp ce motorul pe benzină de 1,8 litri emite 155 g/km de CO2.

 

Fiind unul dintre cele mai puternice motoare din segmentul modelelor compacte, motorul turbo-diesel de 2 litri este disponibil pentru noul Cruze hatchback şi modelele Cruze sedan 2011 şi se poate baza pe o presiune maximă la aprindere sporită în camera de combustie şi pe sistemul de transmisie prin lanţ de distribuţie. 

 

Un răspuns rapid al pedalei de acceleraţie, un cuplu impresionant de 360 Nm la o turaţie de 1750 rpm şi încadrarea în standardele Euro 5 (147 g/km of CO2) sunt câteva dintre caracteristicile esenţiale ale motorului. Acesta dezvoltă o putere de 163 CP la o turaţie de 3.800 rpm, atingând o viteză maximă de 205 km/h cu o transmisie manuală şi necesită 8,5 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Toate motoarele sunt compatibile atât cu o transmisie manuală, cât şi cu o transmisie automată cu 6 trepte de viteză.

 

Secretul tracţiunii şi manevrabilităţii excelente ale modelului Cruze hatchback stă ecartamentul lat, structura caroseriei şi sistemul de suspensie modern. Modelul Cruze hatchback are un sistem de şasiu integral (BFI), fabricat din oţel de înaltă rezistenţă, situându-se printre cele mai stabile din segment.

 

Sistemul de şasiu integral reprezintă o bază superioară pentru o conducere agilă, dinamică, dar şi relaxată, ceea ce reprezintă unul dintre avantajele modelului Cruze hatchback. De asemenea, acesta facilitează şi reducerea zgomotului şi a vibraţiilor.

 

Suspensia faţă McPherson prezintă braţe pentru compensarea sarcinilor laterale cu arcuri cu forme speciale. Bucşele hidraulice preiau forţele externe din timpul deplasării şi asigură o izolare ridicată la rulare. Designul braţului compus (bară de torsiune) al suspensiei spate contribuie la centrul de greutate scăzut şi permite, de asemenea, reducerea greutăţii şi controlul unghiului de cădere al roţilor. Servodirecţia este asistată hidraulic sau electric şi îi conferă şoferului o senzaţie de stabilitate.

 

Siguranţa pasagerului reprezintă o prioritate

 

Structura modelului Cruze hatchback se aseamănă foarte mult cu cea a variantei Cruze sedan, care a obţinut 5 stele la testele de siguranţă NCAP.

 

A fost integrată o gamă de sisteme electronice în vederea prevenirii accidentelor. În situaţii de urgenţă, controlul electronic al stabilităţii (ECS), sistemul de control al tracţiunii (TCS) şi sistemul de frânare anti-blocare (ABS) cu distribuţie electronică a forţei de frânare (EBD) se vor activa pentru a-l ajuta pe şofer să menţină autovehiculul pe carosabil şi a-l asista în caz de frânare bruscă sau manevre de accelerare dificile.

 

La baza structurii de siguranţă a modelului hatchback se află sistemul de şasiu integral, care constă într-o unitate cu un singur punct de sudură construită din bare integrale, elemente de presare şi secţiuni cheson. Braţele pentru portiere sunt fabricate din oţel de rezistenţă ultra-înaltă, asigurând o protecţie excelentă împotriva impacturilor laterale.

 

Cele 6 airbaguri împreună cu cele cinci centuri de siguranţă cu prindere în trei puncte sunt comandate de modulul de detectare şi diagnoză (SDM), un dispozitiv interconectat cu senzorii integraţi în bara de protecţie din faţă şi montantul B. Scaunele de siguranţă pentru copii pot fi fixate conform standardelor ISOFIX.

 

Pentru a reduce riscurile de rănire a şoferului în caz de accident, un pedalier pliabil se va retrage spre interior pentru a diminua consecinţele în caz de impact moderat sau sever. Între timp, designul capotei asigură un spaţiu mai mare între capotă şi motor, ceea ce înseamnă că probabilitatea unui impact direct între un pieton şi blocul motorului va scădea considerabil. De asemenea, barele de protecţie au fost proiectate astfel încât să reducă posibilitatea accidentării pietonilor din cauza componentelor structurale ale autovehiculului.  

 

Lansarea pe pieţele europene va începe în vara anului 2011.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor