Promo Rally TOTAL etapa a doua

Proiectul Promo Rally TOTAL, întrecerea brașoveană pentru piloți amatori, ajunge la etapa a doua, programată să se desfășoare în aceeași locație, breteaua ce înconjoară fostul Stadion Municipal din Brașov, în data de 19 Noiembrie 2017.

După ce prima întrecere din al treilea sezon Promo Rally TOTAL, lansată la sfârșitul lunii octombrie a întrecut așteptările organizatorilor brașoveni, care au primit înscrieri din toată țara, precum și multe solicitări de suplimentare a locurilor disponibile, s-au adus mici modificări traseului de concurs urmărindu-se o desfășurare mai compactă.

 

Pe langă desenul traseului de concurs, o noutate pentru această etapă reprezintă  posibilitatea înscrierii a maxim doi concurenți pe un autovehicul neînmatriculat. De asemenea, este permisă înscrierea concurenților având licență FRAS, în oricare ramură a automobilismului sportiv, acestia concurând în clasamentul destinat piloților licențiați.

 

În privința înscrierilor, pentru a putea beneficia de o planificare precisă, data limită este vinerea din săptămâna cursei, 17 Noiembrie 2017, iar plata taxei de înscriere poate fi achitată inclusiv duminică, 19 Noiembrie 2017, la fața locului, înainte de verificarea administrativă.

 

Documentele Promo Rally TOTAL – Etapa a doua:

• 
Regulament

• Harta Generala

• Formular inscriere concurent

• Formular inscriere echipa

• Declaratie utilizare auto

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Premiile sunt asigurate de INFINITY TROPHY.

Parteneri: Konvekta, Apel OneMed, Agenția Century, Time is Coffee.

Parteneri media: www.autorally.ro, Brașov TV, Rock FM, Zile și Nopți.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Citroen a prezentat noul C4 Cactus la Paris

NOUL C4 CACTUS, UN HATCHBACK ULTRA-CONFORTABIL CU PERSONALITATE UNICĂ

Citroën prezintă Noul C4 Cactus, hatchback-ul său compact. Modelul C4 Cactus a fost îmbunătăţit substanțial, adoptând codurile clasice ale segmentului în ceea ce privește tehnologia și motorizările, continuând să se distanțeze prin personalitatea și confortul său unice. Stilul mașinii este la fel de îndrăzneț și modern, dar câștigă un statut îmbunătăţit. În interior, Noul Cactus C4 oferă un confort fără egal, transformându-se într-un adevărat cocon pentru pasageri. Beneficiind de programul Citroën Advanced Comfort®, Noul C4 Cactus este primul model din Europa care prezintă suspensia cu Amortizoare Hidraulice Progresive™ (Progressive Hydraulic Cushions™ – PHC), făcând efectul de “plimbare cu covorul magic” accesibil pentru un număr cât mai mare de pasageri. Modelul prezintă în premieră mondială scaunele Advanced Comfort. Cu personalitatea sa unică, Noul C4 Cactus are ultimul cuvânt de spus când vine vorba de hatchback-urile ultra-confortabile şi va remodela piața în primul trimestru al anului 2018.

 

Ca urmare a lansării modelului C3 în 2016 și a ofensivei SUV în 2017 cu C3 Aircross , Citroën face un nou pas înainte în lansarea ofensivei de produse și surprinde încă o dată cu noul său hatchback compact, Noul C4 Cactus. Vehiculul aduce un aer de prospeţime pentru segmentul hatchback asociind personalitatea unică a modelului C4 Cactus cu confortul vârfului-de-gamă, C4. De asemenea, statutul modelului a fost amplificat prin adăugarea unor elemente esențiale pentru segment, inclusiv 12 sisteme de asistență la condus, 3 tehnologii pentru conectivitate, motoare care dezvoltă până la 130 CP și un stil prestigios.

 

Cu designul său modern și distinctiv, Noul C4 Cactus propune o experiență inedită în termeni de confort la bord. În acest scop, Citroën și-a valorificat patrimoniul tehnologic în sistemele hidraulice de suspensii. Această tehnologie a fost reinterpretată pentru a deveni accesibilă unui număr cât mai mare de pasageri. Noul C4 Cactus este primul model din Europa care va fi echipat cu suspensii cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ (Progressive Hydraulic Cushions™ – PHC) și primul din lume dotat cu scaune Advanced Comfort, garantând un confort inedit în termeni de scaune şi deplasări.

 

Noul C4 Cactus aduce un aer de prospeţime și originalitate pentru segmentul hatchback-urilor compacte.

UN HATCHBACK CU PERSONALITATE UNICĂ: UN STIL ÎNDRĂZNEŢ

Noul C4 Cactus își exprimă în mod natural caracterul sau unic prin noua parte frontală largă și expresivă, cu aripi și portiere redesenate. Partea din spate cu design fluid, integreaza noile stopuri cu LED şi efect 3D. Modelul schimbă codurile ultra-convenționale ale segmentului hatchback-urilor compacte prin formele sale bine proporţionate și generoase, ceea ce contribuie la un design pur și monolit. Ampatamentul modelului de 2.60 m și consola scurtă garantează dimensiuni compacte pentru o agilitate și o manevrabilitate excelentă, oferind în același timp spațiul voluminos urmărit de acest segment. Noul C4 Cactus prezintă grafica clasică a universului Citroën care scoate în evidenţă coroseria fluidă, cum ar fi sistemul Airbump® în partea inferioară a portierelor, plafonul vitrat, partea frontală cu două nivele și o semnătură luminoasă amplă cu efect 3D în partea din spate. Modelul oferă 31 de posibilități de personalizare exterioară cu 9 culori de caroserie și 4 Pachete de Culori, care includ nuanţe rafinate, ce permit clienților să-şi personalizeze mașina. În interior, habitaclul funcțional, simplu și degajat inspiră încă de la prima vedere un sentiment de relaxare. Sunt oferite nu mai puțin de cinci ambianțe interioare opulente și distinctive , ceea ce asigură luminozitate, fineţe și rafinament.

 

HATCHBACK-UL ULTRA-COMFORTABIL: O NOUĂ DIMENSIUNE ACCESIBILĂ TUTUROR

Cu Noul C4 Cactus confortul automobilelor cunoaşte o nouă dimensiune. Beneficiind de toate componentele programului Citroën Advanced Comfort®, Noul C4 Cactus este primul model din Europa care prezintă progrese tehnologice în serviciul unui confort modern şi global. Acesta asigură, de asemenea, un confort extraordinar pe perioada deplasărilor, graţie introducerii, în premieră europeană, a suspensiilor cu Amortizoare Hidraulice Progresive™ (Progressive Hydraulic Cushions™- PHC), care filtrează imperfecțiunile drumului și oferă pasagerilor sentimentul că se deplasează cu ajutorul unui “covor zburător”. De asemenea, este prima mașină din lume care dispune de noile scaune Advanced Comfort, oferind o senzaţie de confort la superlativ. Noul C4 Cactus efectuează un salt generaţional în ceea ce priveşte izolarea acustica si echipamentele de zi cu zi. Pasagerii călătoresc cu ușurință și relaxare datorită celor 12 sisteme de asistență la condus şi celor 3 tehnologii pentru conectivitate. Motorizarea eficientă şi performantă contribuie, de asemenea, la plăcerea și relaxarea resimțite la bordul Noului C4 Cactus.

 

Obiectivul Citroën este de a fi marca de referinţă în materie de confort, Iar ca marcă generalistă, este de a asigura acest confort pentru un număr cât mai mare de pasageri. Odată cu Noul C4 Cactus şi cu introducerea suspensiei cu Amortizoare Hidraulice Progresive™, propunem un hatchback compact original şi modern.” Linda Jackson, CEO Citroën

 

 

01. UN HATCHBACK CU PERSONALITATE UNICĂ: UN DESIGN ÎNDRĂZNEŢ

 

♦ O SILUETĂ EXTERIOARĂ SIMPLĂ ŞI ELEGANTĂ

 

SCHIMBARE DE STIL: O INTRARE PE UN SEGMENT SUPERIOR FĂRĂ A-ŞI PIERDE STILUL UNIC

 

Noul C4 Cactus păstrează trăsăturile esenţiale ale modelului C4 Cactus: atitudine unică şi originalitate prin echilibrul general și formele sale generoase. Modelul îşi schimbă totuşi stilul pentru a se adapta la codul hatchback-urilor compacte îmbunătăţindu-şi statutul şi adăugând o notă suplimentară de puritate. Acesta dispune de o nouă parte frontală, care integrează noile lumini de zi cu tehnologie LED în continuarea simbolului mărcii ce se întinde pe întreaga lățime a mașinii, proiectoarele mai ascuţite subliniate de inserții negre lucioase și o bară de protecție în culoarea caroseriei. În partea din spate, hayonul este evidențiat de noile lămpi spate cu LED şi efect 3D, care lărgesc designul autovehiculului, oferind un aer mai modern. Aspectul dinamic al mașinii este amplificat și de jocurile laterale. Aripile Noului C4 Cactus găzduiesc noul design Airbump®, mai subțire și fixat în partea inferioară, pentru a se adapta stilului hatchback, asigurând în același timp o protecție permanentă a caroseriei. Noul model este un hatchback compact, în mod categoric proaspăt și diferit, în acelaşi timp modern și prestigios, capabil să seducă un număr cât mai mare de clienţi.

 

COMPACT ŞI SPAŢIOS

Dotat cu forme pline, o capota orizontala care inspiră robusteţe şi protecţie şi cu o linie orizontală care conferă silueta unui hatchback, Noul C4 Cactus stă cu fermitate pe cele patru roţi. Dispunând de o arhitectură optimizată bazată pe modelul PF1 al Grupului PSA, noul C4 Cactus are un ampatament de 2.60 m, tipic pentru hatchback-urile compacte și asigură un spațiu generos pentru toți pasagerii. Consola este redusă pentru a garanta un plus de agilitate și manevrabilitate în mediul urban. Cu dimensiunile sale exterioare compacte (lungime de 4,17 m și lățime de 1,71 m), Noul C4 Cactus revine la sursa hatchback-urilor compacte, oferind un volum spațios și o versatilitate adevărată în oraș, în zonele suburbane și pe şosele.

 

DESIGN ORGANIC ŞI FLUID, CU ELEMENTE GRAFICE PUTERNICE

Cu liniile sale pure şi monolite, Noul C4 Cactus prezintă un design fluid şi echilibrat, dinamic şi fără agresivitate care nu exagerează în materie de linii de stil. Continuitatea neîntreruptă a părţilor din față, laterale și spate oferă impresia de armonie și rafinament, în serviciul unui stil puternic și distinctiv. Silueta monolită a caroseriei și curbele fluide păstrează elementele grafice puternice concentrate pe funcționalitate și în deplină concordanță cu limbajul formal stilistic al Citroën.

▪ Noua parte frontală prezintă identitatea Citroën şi are un aspect mai larg. Aceasta adoptă blocurile optice pe două nivele și valorifică simbolul mărcii și luminile de zi cu LED, în spiritul celorlalte modele din gamă. Noile lumini de zi cu tehnologie LED, ascuţite, extind emblema cromată a mărcii întinsă pe întregul panou frontal, care se evidențiază pe un suport negru lucios aducând un plus de contrast și eleganță. Noile faruri sunt învelite într-o piesă decorativă neagră lucioasă, pentru un contrast și o profunzime mai mare. Alte elemente grafice caracteristice pentru Citroën, proiectoarele de ceață pot fi amplificate printr-o inserție decorativă. În final, grila de admisie a aerului este subliniată de o bandă cromată pentru mai multă rafinament.
▪ Noul C4 Cactus prezintă un profil impresionant de fluid. Modelul propune proporţii ideale cu o treime de suprafaţă vitrată şi două treimi de caroserie şi o înălţime de 1.48 m (în media segmentului), în beneficiul aerodinamismului. Modelul este dotat cu un plafon flotant graţie unei înlănţuiri în 360° de suprafeţe vitrate. Suprafaţa vitrată se extinde în jurul caroseriei, formând o continuitate cu parbrizul graţie tratamentului grafic original al panoului spate cu geam custode: culoarea caroseriei este încadrată prin două elemente negre glossy care aduc fineţe şi eleganţă acestei zone caracteristice modelelor Citroën. Această zonă găzduieşte emblema “Cactus”, o semnătură veritabilă a originalităţii maşinii. Barele de plafon elegante şi practice, tipice mărcii Citroën sunt disponibile opţional pentru Noul C4 Cactus (în funcţie de ţară).
▪ Pentru o protecţie optimă, în special în mediul urban, Noul C4 Cactus este echipat cu protecţii pasaj roţi şi praguri, precum şi cu noul Airbump® în partea inferioară a portierelor, ceea ce face din noul hatchback cel mai protejat model din segmentul hatchback-urilor compacte. Această protecţie limitează costurile de reparaţie şi retuşare, ceea ce este esenţial pentru toţi clienţii, în special pentru companii. Noua poziţie a protecţiilor Airbump® amplifică dinamismul şi pun în valoare silueta, animând părţile laterale ale caroseriei prin nuanţe de culoare.

▪ Noile blocuri optice spate cu efect 3D şi tehnologie LED pe fiecare parte lateral a
maşinii constituie o semnătură luminoasă în acelaşi timp grafică şi high-tech. Aceasta
atrage instant privirile şi pune în valoare lăţimea maşinii. Blocurile optice, mai largi, se află în prelungirea
noului hayon în culoarea caroseriei, cu stilul său pur şi premium, ceea ce conferă mai multă amploare părţii din spate în ansamblu, precum şi formelor sale pure şi fluide.
▪ Noua grila faţă accentuează impresia de lărgime şi subliniază caracterul aerodinamic al caroseriei, rezultat care aduce un plus de expresivitate Noului C4 Cactus.

 

♦ UN HABITACLU PUR ŞI LUMINOS

 

Interiorul Noului C4 Cactus păstrează toate atuurile modelului C4 Cactus, precursorul modelelor Citroën în materie de stil interior. Odată cu deschiderea portierelor, acesta sugerează confort şi bunăstare. Luminos şi prietenos, habitaclul este proiectat ca un cocon, cu formele sale pure, materialele moi şi culorile relaxante. Hatchback-ul ultra-confortabil oferă clienţilor o ambianţă modernă, elegantă şi relaxantă, indiferent de circumstanţe: o veritabilă invitaţie la călătorii.

Noul C4 Cactus dispune de o planşă de bord joasă, cu nuanţe rafinate şi un design orizontal, în care par că plutesc tableta tactilă centrală şi display-ul în totalitate digital care prezintă informaţii esenţiale. Interfaţa de condus 100% digitală oferă o poziţie de condus aerisită şi conectată, comenzile fiind grupate în jurul tabletei de 7’’ cu ecran capacitiv ca dotare standard. Habitaclul, pur şi degajat, inspiră imediat un sentiment de uşurinţă şi plăcere.

Conceput pentru bună dispoziţie şi relaxare, interiorul găzduieşte torpedoul dotat cu curele, catarame şi un model care iese în relief, în cea mai pură tradiţie a bagajelor şi a universului călătoriilor. Acelaşi spirit se regăseşte și pe curelele care servesc drept mânere pentru uşi, invitând pasagerii la pornească la drum şi să evadeze.

Pentru a amplifica spaţiul şi confortul, Noul C4 Cactus dispune de un design transversal materializat printr-o continuitate grafică graţie unei benzi contrastante aflate în partea superioară a spătarului scaunelor din faţă şi din spate, ceea ce aduce o notă de rafinament şi de originalitate. Acest element grafic semnează interiorul Citroën, oferind un plus de subtilitate şi de energie.

Toţi ocupanţii beneficiază de o senzaţie agreabilă de bunăstare şi spaţiu datorită plafonului panoramic vitrat cu protecţie termică ridicată. Tratat pentru a lăsa lumina să intre fără niciun risc de orbire, plafonul panoramic blochează căldura şi razele UV la fel de bine ca ochelarii de soare de categoria 4. Având în vedere performanţele sale în materie de protecţie termică, acustică şi împotriva luminii nu este nevoie de storuri de protecţie solară, ceea ce conferă luminozitate, dar şi spaţiu şi eficienţă întrucât este păstrată înălţimea maşinii, greutatea este redusă, iar centrul de gravitaţie este coborât.

 

Cu Noul C4 Cactus dotările premium se află acolo unde clienţii au nevoie de ele pentru uzul de zi cu zi. Banda moale de pe planşa de bord se potriveşte cu tapiţeria, în timp ce curelele suple oferă interiorului o notă de distincţie. Habitaclul Noului C4 Cactus găzduieşte numeroase zone negru strălucitor: carcasă grilă aerisire, extremităţile benzii de pe planşa de bord, spiţa inferioară a volanului, planşa de bord şi carcasa tabletei şi ornamentul noii console centrale. Aceste decoruri se îmbină în mod armonios cu nuanţele de crom satinat de pe comenzile de deschidere a portierelor, panoul butonului din noua consolă centrală, inserţiile de pe spiţa inferioară a volanului, conturul suportului manetei de viteze de pe consola centrală, ornamentul curelelor de pe portiere şi torpedoul cu deschidere în partea superioară. Tapiţeria noilor ambianţe disponibile ca opţiune a fost selectată pentru a conferi un plus de fineţe şi plăcere la atingere.

 

 

♦ O OFERTĂ COMPLETĂ DE PERSONALIZARE

 

La exterior, Noul C4 Cactus mizează pe cartea personalizării şi a eleganţei, cu un total de 31 de combinaţii exterioare. Paleta de 9 culori pentru caroserie pune în lumină personalitatea sa cu nuanţe atemporale (Polar White, Obsidian Black, Platinum Grey şi Cumulus Grey), proaspete (Sport Red, Tapenade Grey) şi rafinate (Emerald Blue, Pearl White, Deep Purple).

Sunt propuse patru pachete elegante de culori care conferă un plus de personalitate şi de eleganţă: Glossy Black, Silver Chrome, Anodised White şi Anodised Deep Red. Aceste nuanţe restrânse de culoare, care contrastează cu culoarea caroseriei, subliniază cu fineţe protecţiile Airbump® din partea inferioară a portierelor faţă şi zona inferioară a barei de protecţie din faţă.

Şi pentru o mai bună personalizare, clienţii pot alege dintr-o selecţie de 5 jante din aliaj: SQUARE 16″ Gri şi SQUARE 16″ Negru, sobre şi elegante, dar şi CROSS 17’’ Black , CROSS 17″ bi-ton Negru/Alu şi CROSS17″ bi-ton Alb/Alu, ultimile două fiind diamantate pentru un plus de finisaj grafic.

În interior, materialele utilizate sunt plăcute la vedere şi la atingere, în special materialul fin, texturat care acoperă planşa de bord şi se asortează cu scaunele. Noul C4 Cactus propune, la alegere, 5 ambianţe elegante şi plăcute pentru personalizarea habitaclului:

▪ Ambianţa Standard este sobră şi pură, cu tapiţerie textilă Mica Grey pentru scaune, planşă de bord gri, cotiere şi curele gri pe portiere.
▪ Ambianţa Metropolitan Red accentuează impresia de spaţiu prin luminozitatea şi rafinamentul său, cu tapiţerie textilă Silica Beige pentru scaune, o bandă de culoare roşu închis în partea superioară a scaunelor, planşă de bord roşu închis şi cotiere şi curele bej pe portiere, precum şi un torpedou cu deschidere în partea superioară.
▪ Ambianţa Wild Grey exprimă un plus de vitalitate şi de dinamism, cu tapiţerie textilă Silica Grey pentru scaune, o bandă gri deschis în partea superioară a scaunelor, planşă de bord gri şi cotiere şi curele gri pe portiere, precum şi un torpedou cu deschidere în partea superioară.
▪ Ambianţa Hype Grey evocă senzaţia de eleganţă vârf-de-gamă cu scaune îmbrăcate în piele Black Grained, planşă de bord gri, cotiere şi curele gri pe portiere şi un torpedou cu deschidere în partea superioară.
▪ Ambianţa Hype Red se înscrie într-o abordare vârf-de-gamă de excepţie, cu scaune îmbrăcate în piele Nappa Beige şi Tissu Beige, o bandă de culoare roşu Alcantara în partea superioară a scaunelor, planşă de bord roşu închis şi cotiere şi curele bej pe portiere şi un torpedou cu deschidere în partea superioară.

 

 

02. HATCHBACK-UL ULTRA-CONFORTABIL: O NOUĂ DIMENSIUNE ACCESIBILĂ TUTUROR

 

♦ CONFORT PE PERIOADA DEPLASĂRILOR: CEL MAI CONFORTABIL HATCHBACK COMPACT

O PREMIERĂ ÎN EUROPA: SUSPENSII CU AMORTIZOARE HIDRAULICE PROGRESIVE ™ (PHC)

Noul C4 Cactus inaugurează, după C5 Aircross în China şi pentru prima dată în Europa, suspensiile cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ (PHC), o inovaţie Citroën care va fi implementată pe viitoarele modele din gamă. Expertiza Citroën în domeniul suspensiilor este incontestabilă. Timp de 98 de ani, confortul suspensiilor s-a aflat în genele Mărcii. De-a lungul anilor, clienţii s-au ataşat de confortul Citroën, care este unic pe piaţă. Bazându-se pe experienţa sa şi pe know-how-ul inginerilor, Citroën a dezvoltat noul sistem de suspensie al cărui obiectiv este de a îmbunătăţi filtrarea, tipică Citroën şi atât de îndrăgită de clienţii Mărcii.

20 de brevete au fost depuse în cadrul dezvoltării acestei suspensii. Principiul său de funcţionare este simplu. În timp ce sistemele convenţionale de suspensie sunt alcătuite dintr-un amortizor, un arc şi un opritor mecanic, sistemul de Amortizoare Hidraulice Progresive™ (PHC) adaugă două opritoare hidraulice pe fiecare parte, unul pentru compresie şi celălalt pentru decompresie. Prin urmare, suspensia funcţionează în doi timpi în funcţie de solicitări:

▪ Pentru o compresie şi o decompresie uşoară, arcul şi amortizorul controleză mişcările verticale fără ca opritoarele hidraulice să intervină. Aceste opritoare dau senzaţia că maşina alunecă pe un teren neuniform, ca un “covor zburător”.
▪ La denivelările majore, arcul şi amortizorul, împreună cu opritoarele hidraulice de compresie şi decompresie fiind astfel evitate opririle bruşte. Spre deosebire de un opritor mecanic tradiţional, care absoarbe energia dar restituie o parte din aceasta, amortizorul hidraulic absoarbe şi disipează această energie. Astfel, maşina nu “sare”.

Graţie acestei soluţii tehnice inovante, Noul C4 Cactus conferă un confort suveran şi un efect de „covor zburător” fără a afecta plăcerea de a conduce şi manevrabilitatea maşinii.

 

SCAUNE ADVANCED COMFORT PENTRU TOŢI PASAGERII


Pentru un plus de relaxare, scaunele faţă din Noul C4 Cactus sunt dotate cu spumă de densitate mare care îmbunătăţeşte confortul. Această spumă asigură în timp un confort optim, evitând efectul de tasare după un număr mare de ore petrecute la volan, dar şi de uzură a scaunelor după mai mulţi ani de utilizare.

 

În plus, Noul C4 Cactus inaugurează trei ambianţe de interior (Metropolitan Red, Wild Grey, Hype Red) pentru scaunele Advanced Comfort, în premieră mondială. Aceste îmbunătăţiri asigură un confort în abordare, dar şi un confort postural şi dinamic, pentru ca pasagerii să se simtă ca într-un fotoliu din living-ul lor! Scaunele din faţă şi bancheta din spate sunt echipate cu spumă mai groasă cu 15 mm structurată pentru a asigura confortul din punct de vedere vizual şi fizic:

▪ Confortul vizual al scaunului a fost gândit cu grijă pentru a crea o matlasare vizibilă şi reală. Inspirată din berlinele tradiţionale ale Mărcii, precum CX şi Xantia, această matlasare creează o semnătură vizuală incontestabilă şi este amplificată de cusături şi elemente grafice care sunt folosite şi pentru Noul C3, Noul C3 Aircross şi Noul C5 Aircross.
▪ Confortul postural este remarcabil, cu baze şi spate ale scaunului largi, suport amplificat, reglare în înălţime pentru şofer şi pasagerul din faţă şi reglare lombară pentru şofer pentru o susţinere ideală a zonei lombare. Poziţia perfectă în timpul condusului este asigurată şi de un volan reglabil pe înălţime şi adâncime.
▪ Confortul de primire a fost, de asemena, îmbunătăţit, oferind fineţe şi suport la contactul iniţial graţie unei spume de suprafaţă mai groasă.
▪ Confortul dinamic, esenţial pentru un suport corect, în special în timpul deplasărilor pe distanţe lungi, se concretizează printr-o spumă structurată mai groasă combinată cu un strat de densitate mare în centrul scaunului.

 

Cu Noul C4 Cactus, Citroën îşi confirmă ofensiva pe teritoriul confortului, prin introducerea a două elemente exclusive, dezvoltate ca parte din programul Citroën Advanced Comfort® :suspensiile cu Amortizoare Hidraulice Progresive ™ în premieră europeană şi scaunele Advanced Comfort în premieră mondială. Noul C4 Cactus oferă astfel un confort inegalabil accesibil unui număr cât mai mare de clienţi, bazându-se pe know-how-ul Mărcii în materie de bunăstare la bord.” Xavier Peugeot, directorul de Planificare Produs din cadrul Citroën.

 

IZOLARE ACUSTICĂ AMPLIFICATĂ

Izolarea acustică este esenţială pentru confortul la bord. Noul C4 Cactus a beneficiat de un proiect global în materie de acustică: geamuri mai groase, încapsularea lunetei, îmbinări de etanşare în jurul tuturor panourilor de deschidere, parbriz acustic şi mai mult material pe peretele despărţitor şi podea. Noul C4 Cactus propune pasagerilor o izolare optimizată faţă de drum, inclusiv un zgomot de rulare şi un zgomot aerodinamic reduse şi o izolare substanţial îmbunătăţită pentru blocul motor şi podea.

 

 

♦ CONFORTUL LA BORD: PENTRU SIMPLIFICAREA VIEŢII

 

MAI MULT SPAŢIU

 

Noul C4 Cactus beneficiază de un habitaclu spaţios datorită design-ului său ingenios. Cu un ampatament lung de 2.60 m, maşina poate transporta cinci pasageri într-un confort total şi în deplină relaxare:

▪ Planşa de bord simplă şi scaunele adâncite în spate permit eliberarea spaţiului pentru genunghi tuturor ocupanţilor. Airbag-ul ascuns in plafon permite eliberarea spaţiului pentru picioare in cazul pasagerului din faţă, în timp ce picioarele pasagerilor din spate pot fi intinse sub scaunele din faţă.
▪ Spaţiul destinat coatelor a fost mărit graţie panourilor adâncite ale portierelor permiţând pasagerilor să-şi aşeze în mod natural braţele pe cotierele lungi căptuşite cu materiale fine.
▪ Portbagajul destul de încăpător graţie formelor sale cubice facilitează încărcarea, iar combinat cu bancheta din spate rabatabilă 1/3 şi 2/3, oferă un volum de 358 l, care ajunge până la 1 170 l cu bancheta din spate rabatată.

 

COMPARTIMENTE DE DEPOZITARE UTILE ŞI INGENIOASE

Noul C4 Cactus dispune de o serie de compartimente de depozitare ingenioase, funcţionale şi bine repartizate:

▪ La nivelul planşei de bord, un torpedou de dimensiuni mari cu închidere în partea superioară în faţa pasagerului şi la îndemâna şoferului, împreună cu un spaţiu suplimentar de depozitare amenajat în partea inferioară a planşei de bord;
▪ La nivelul consolei centrale ridicate, un nou spaţiu de depozitare adânc şi închis împreună cu o zonă de depozitare pntru smartphone acoperită cu un înveliş antiderapant, împreună cu prize 12V şi USB şi 2 suporturi pentru pahare în faţa schimbătorului de viteze;
▪ Pe portiere, spaţii largi de depozitare care pot găzdui mai multe sticle de 1.5 l: una aşezată pe orizontală în portierele din faţă şi două aşezate pe verticală în portierele din spate;
▪ Buzunar pentru hărţi în spatele scaunelor din faţă.

 

ECHIPAMENTE PENTRU FACILITAREA VIEŢII PE TIMP DE ZI ŞI PE TIMP DE NOAPTE
Este de la sine înţeles că echipamentele care facilitează viaţa de zi cu zi la bord contribuie la un confort sporit:
▪ Plafoniere cu LED în faţă şi în spate pentru un iluminat complet al habitaclului, în special pentru fixarea unui scaun de copil sau pentru a găsi un obiect pierdut;
▪ O oglindă retrovizoare interioară electrocromatică pentru un condus ralaxat pe timp de noapte fără a fi orbit;

▪ Oglinzi retrovizoare exterioare rabatabile electric la cerere sau la închiderea
vehiculului pentru a evita daunele provocate la parcarea pe străzi înguste şi pentru a
te asigura vizual că maşina este închisă în mod corespunzător;
▪ Geamuri electrice cu impuls cu funcţie anti-prindere care uşurează viaţa mai ales la trecerile prin terminalele de taxare sau parcări.

 

♦ CONFORT ÎN MATERIE DE UTILIZARE: TEHNOLOGII PENTRU UN CONDUS RELAXAT

12 SISTEME UTILE DE ASISTENŢĂ LA CONDUS

Pentru a asista şoferii, Noul C4 Cactus este echipat cu cele mai bune sisteme de asistenţă la condus, care onferă confort şi siguranţă în viaţa de zi cu zi, simplifică condusul, luptă împotriva somnolenţei şi momentelor de neatenţie şi previn riscul de accidente. Aceste sisteme, dispuse pe interfaţa 100% digitală a Noului C4 cactus, constituie o primă etapă către maşina autonomă.

 

▪ Active Safety Brake: pentru a reduce riscul de coliziune cu un vehicul aflat în faţă prin frânare automată. Camera video multifuncţională situată în partea superioară a parbrizului detectează obstacolele, ca de exemplu un vehicul care rulează în acelaşi sens de circulaţie sau care staţionează. Sistemul declanşează frâna în mod automat atunci când este detectat un risc de coliziune, de la 5 km/h la 85 km/h.
▪ Recunoaşterea indicatoarelor rutiere şi recomandări: recunoaşte indicatoarele rutiere de limitare a vitezei şi afişează informaţii pe planşa de bord. Viteza poate fi înregistrată cu un simplu gest pentru regulator/limitator de viteză.
▪ Sistem de avertizare la depăşirea involutară a benzii: detectează, la viteze mai mari de 60 km/h, orice depăşire involuntară a liniei albe continue sau discontinue fără ca semnalizarea să fie activată şi avertizează şoferul printr-un semnal sonor şi o alertă vizuală pe planşa de bord.
▪ Coffee Break Alert: spune şoferului când este timpul să facă o pauză după ce a condus timp de două ore cu o viteză mai mare de 70 km/h.
▪ Alertă atenţie şofer: alertează şoferul în caz de vigilenţă scăzută. Sistemul evaluează starea de vigilenţă a şoferului prin identificarea abaterilor de la traiectorie în raport cu marcajul rutier graţie unei camere video multifuncţionale situată în partea de sus a parbrizului. Această funcţie este potrivită în special pentru benzile rapide, la viteze de peste 65 km/h.
▪ Sistem de asistenţă pentru unghiul mort: avertizează conducătorul cu privire la prezenţa unui vehicul în unghiul mort, printr-o lumină afişată în oglinzile retrovizoare exterioare.
▪ Park Assist: face din parcare o manevră mai ușoară, mai facilă şi mai sigură. Acest sistem oferă asistenţă activă la parcarea paralelă şi perpendiculară. La cererea şoferului, acesta detectează în mod automat un loc de parcare, apoi direcţionează în siguranţă maşina către acesta.

▪ Cameră video pentru marşarier: la trecerea în modul marşarier, camera video
afişează imaginea din spatele vehiculului pe ecranul tactil de 7“ alături de repere de
culoare în funcţie de proximitatea faţă de obstacole, ceea ce facilitează toate manevrele.
▪ Tehnologia Hill Assist: pentru a facilita pornirea pe un plan înclinat, sistemul împiedică deplasarea nedorită a vehiculului pe o pantă atunci când pedala de frână este eliberată. Această funcţie este activă pentru un carosabil cu grad de înclinare mai mare de 3% stabilizând maşina timp de două secunde.
▪ Iluminat static de intersecţie: în funcţie de unghiul volanului, fasciculul proiectorului de ceaţă drept sau stâng este activat pe lângă luminile de drum pentru a ilumina unghiul din dreapta sau stânga vehicului până la 75°, atunci când viteza vehiculului este mai mică de 40 km/h.
▪ Sistem de acces şi demaraj cu funcţia “mâini libere”: acest sistem permite şoferului să închidă, să deschidă şi să pornească vehiculul fără a scoate cheile din buzunar. Maşina recunoaşte conducătorul de îndată ce acesta apropie mâna de mânerele portierelor din faţă sau portbagaj.
▪ Grip Control: permite vehiculului să adapteze motricitatea roţilor din faţă în funcţie de suprafaţa parcursă (zăpadă, nămol, nisip).

 

TREI TEHNOLOGII PENTRU CONECTIVITATE

Noul C4 Cactus pune la dispoziţia pasagerilor sisteme intuitive şi de vârf pentru a asigura o continuitate între lumea lor digitală şi universul maşinii rămânând astfel conectaţi, pentru dialog, navigatie sau pur şi simplu pentru relaxare.

 

▪ Funcţia Mirror Screen cu Android Auto, Apple CarPlay™ şi MirrorLink® oferă posibilitatea de a utiliza aplicaţiile de pe smartphone direct de pe tableta de 7″ în deplină siguranţă.
▪ CITROËN Connect Nav: sistem conectat de navigaţie 3D de ultimă generaţie care oferă numeroase avantaje. Combinat cu o tabletă de 7″ cu ecran capacitiv, acest sistem beneficiază şi de o recunoaştere vocală pentru controlul funcţiilor Navigaţie, Telefon şi Media fără a lua ochii de la drum. Sistemul este asociat cu servicii conectate precum TomTom Traffic, pentru informaţii în timp real cu privire la trafic, localizare şi preţuri pentru staţiile de service şi parcări, prognoza meteo şi funcţie de căutare a punctelor de interes de plan local. Utilizatorii vor aprecia, de asemenea, opţiunea Zonă de pericol.
▪ CITROËN Connect Box cu Pachet SOS & Assistance: serviciu pentru apeluri de urgenţă şi funcţie de geolocalizare. În cazul unui accident sau orice altă situaţie care necesită intervenţie urgentă, permite trimiterea unei asistenţe adecvate, în mod automat sau la apăsarea butonului “SOS” din interiorul vehicolului. Disponibil 24/7, serviciul este gratuit şi nu necesită abonament. Pentru a oferi şi mai multă linişte clientului, este posibil să se contacteze serviciul de asistenţă prin apăsarea lungă a butonului “Double Chevron”.

 

ŞAPTE MOTORIZĂRI EFICIENTE ŞI PERFORMANTE, ÎN SEGMENTUL SĂU

Noul C4 Cactus beneficiază de motorizări care asigură o performanţă superioară. Combinaţia dintre platforma ușoară şi eficientă şi motoarele de ultimă generaţie amplifică plăcerea de a conduce. Gama de motorizări este una largă şi perfect adaptată pentru un condus în mediul urban, deplasări de weekend sau destinaţii mai îndepărtate. Noul C4 Cactus este dotat cu motor PureTech de 3 cilindri pe benzină echipat cu ultimele tehnologii pentru o mai bună reacţie, un consum redus de combustibil şi o reducere a nivelului de emisii (International Engine of the Year 2015, 2016 şi 2017 pentru versiunile PureTech 110 şi PureTech 130) şi cu motoare diesel BlueHDi care conferă ocupanţilor o senzaţie de plăcere la bord,precum şi posibilitatea de a face economie şi de a respecta mediul.

 

Benzină: Noul C4 Cactus este disponibil în versiunea sa cea mai performantă cu motorul turbo PureTech 130 S&S echipat cu cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte. Motorul PureTech 110 de asemenea, turbo, este disponibil cu cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte (PureTech 110 S&S manual) sau cu cutie de viteze automată EAT6 cu 6 rapoarte pentru un confort şi o plăcere maxime la bord (PureTech 110 S&S EAT6). Modelul elementar dispune de o motorizare PureTech 82 care utilizează o cutie de viteze manuală.
Diesel: Noul C4 Cactus este disponibil încă de la lansare cu motorul BlueHDi 100 BVM şi motorul BlueHDi 100 S&S BVM. În toamna anului 2018, noul hatchback va fi disponiibl cu un motor diesel combinat cu o cutie de viteze automată, pentru şoferii de cursă lungă.

 

Aceste 7 motorizări sunt completate de BlueHDi 100 S&S ETG6 diesel pentru pieţele mondiale de export.

 

DE REŢINUT: NOUL C4 CACTUS ESTE:

▪ Noul hatchback compact care combină personalitatea unică a modelului C4 Cactus cu confortul şi spatiul lui C4: un model care îşi păstrează originalitatea prin morfologia sa unică şi design-ul organic şi care a fost îmbunătăţit cu o parte frontală nouă, prestigioasă, aripi și uși redesenate cu protecţii Airbump®mai subţiri şi repoziţionate şi cu noi blocuri optice spate cu efect 3D şi tehnologie cu LED.
▪ Un hatchback ultra-confortabil care face ca starea de bine la bord să cunoască o nouă dimensiune: o referinţă în materie de confort datorită sistemului de suspensii cu Amortizoare Progresive Hidraulice ™(PHC) în premieră europeană şi noilor scaune Advanced Comfort în premieră mondială, precum şi datorită izolării acustice amplificate.
▪ Un design interior care pune în valoare spaţiul habitaclului, confortul şi plăcerea.
▪ Un hatchback compact dotat cu 12 sisteme de asistenţă la condus, 3 tehnologii pentru conectare şi motorizări eficiente şi performante.

Număr record de participanți la prima etapă Promo Rally TOTAL

Duminică, 22 octombrie 2017, a debutat la Brașov cea de-a treia ediție a Campionatului Județean pentru amatori, Promo Rally TOTAL. Organizată de clubul Auto Blic, sub egida Asociatiei Județene de Automobilism Sportiv, etapa inaugurală a ediției a treia a avut parte de un număr record de participanți. Nu mai puțin de 60 de piloți amatori, dar și câțiva licențiați, s-au întrecut pe un traseu desenat în împrejurimile fostului Stadion Municipal din Brașov, pe o vreme splendidă pentru sport și mișcare.

Este o mare bucurie pentru noi să avem parte de o așa participare numeroasă de tineri amatori. Dorim să practice acest sport atât de îndrăgit în condiții sportive organizate după reguli clare și în deplină siguranță. Este punerea în practică a devizei pentru care acesta există, și anume: Defensiv pe șosea. Ofensiv pe circuit. Indiferent dacă au fost premiați sau nu, toți participanții merită felicitări pentru disciplina sportivă și seriozitatea care i-a caracterizat pe tot parcursul competiției. a declarat președintele Asociației Județene de Automobilism Sportiv, domnul Bela Stoica.

 

Atât participanții cât și numerosul public prezent la eveniment au apreciat în unanimitate “desenul” circuitului, o configurație de viteză dar extrem de tehnică, pentru parcurgerea căreia au muncit din greu cei 60 de participanți în cele 3 manșe de concurs.

Consultantul principal pentru configurația traseului ne-a fost domnul Dorin Toma (Dodo, pentru cunoscători), maestru al sportului, multiplu campion national de raliuri și coastă, o figură emblematică al acestui sport atât în Brașov cât și în România. a declarat Cristian Andrei, managerul Promo Rally TOTAL, care a adăugat Pe această cale doresc sa-i mulțumesc pentru sprijin și pentru sfaturi.

 

Etapa următoare a Promo Rally TOTAL se va desfășura în 19 Noiembrie 2017, în aceeași zonă, dar pe o configurație a traseului redesenată, astfel încât participanții, noi sau “vechi” vor avea de parcurs un traseu nou.

 

În urma spectaculoaselor întreceri, primele podiumuri ale noului sezon au fost următoarele:

 

Victoria la Clasa 3, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată peste 2201 cmc, i-a apartinut lui Andrei Vasiasi (BMW 328), fiind urmat de Sebastian Costache (Renault Megane RS) și de Karoly Kovacs (Mazda MX-5 KitCar).

 

Victoria Clasei 2, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată între 1601 și 2200 cmc, i-a revenit lui Răzvan Hodea (Mazda MX-5), care l-a devansat pe Silviu Mihai Spulber (Renault Clio) și pe Cătălin Ienășel (Peugeot 106).

 

Clasa 1, destinată propulsoarelor sub 1600 cmc, a fost câștigată de Alexandru Olteanu, la volanul unui Opel Corsa. Podiumul a fost completat de Daniel Laurențiu Mihai (Dacia Logan) și Adrian Manta (Citroen C2 VTS).

Pe prima treaptă a podiumului clasamentului automobilelor Diesel a urcat Alexandru Olteanu, fiind urmat de Horia Mălăcescu (Opel Astra) și de Bernad Szabolcs (VW Golf).

 

Etapa întâi a avut pe lista de înscrieri doar două echipe, dar doar echipa Top Garage, în componența Alexandru Olteanu, Sebastian Costache, Laurențiu Roșu, Bogdan Seciu, Laura Dobre, Bogdan Răducanu a reușit să aducă puncte în clasamentul general. Nici un membru al echipei Frontex Service (Octavian Fesu, Marcel Ardelean, Alin Borjos) nu au reușit sa obțină puncte la clasă, implicit pentru echipă.

 

În întrecerea piloților licențiați, Robert Barabaș a reușit cel mai rapid timp al zilei, cronometrele oprindu-se la un minut și 54 de secunde. Robert, la comenzile unui Fiat 126 Proto a dominat întrecerea categoriei, dar în final “a beneficiat” de o penalizare de 30 de secundepentrufolosireaanvelopelor de competiții, astfelîncâtpodiumulclasamentului OPEN a fostocupat de treipiloțilicențiați. Loculîntâii-a fostatribuitluiClaudiuPopa (Mazda MX-5 KitCar), loculdoilui Szabo Botond (Skoda Fabia RS) șilocultreilui Florian Niturad (Peugeot 106).

 

Atmosfera de concurs a fost întreținută de piloții Campionatului Național de Raliuri și Campionatului Național de Viteză în Coastă: Paul Țurcanu (Ford Focus RS), Liviu Savu (Mitsubishi Lancer Evo IX), Vlad Teodor (BMW 540), Tudor Lomănariu (BMW 540) și Ionuț Ienășel (BMW 540). Aceștia au evoluat în afara concursului.

 

 

Clasamente complete:

• Clasament General

• Clasament Echipe

• Clasament Licentiati

• Clasament Diesel

• Clasament Clase

 

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Premiile sunt asigurate de INFINITY TROPHY.

 

Parteneri: Konvekta, Apel OneMed, Agenția Century, Time is Coffee.

 

Parteneri media: www.autorally.ro, Brașov TV, Rock FM, Zile și Nopți.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Lewis Hamilton castiga in SUA si aduce al patrulea titlu pentru Mercedes-Benz

Pilotul Mercedes-Benz Petronas Motorsport, Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Statelor Unite printr-o strategie cu o singură oprire, în timp ce Sebastian Vettel de la Ferrari a utilizat o strategie cu două opriri păstrând astfel lupta pentru titlu deschisă după ce a încheiat pe doi. În ciuda unei rate de degradare mai mare decât ieri, și temperaturi la nivelul pistei mai ridicate, apropiate de 40 de grade, cei mai mulți piloți au încheiat cursa printr-o strategie cu o singură oprire trecând de pe ultrasoft pe soft. Oricum, unii piloți au preferat strategii alternative: în special Vettel, și pilotul Red Bull, Max Verstappen, care a pornit de pe poziția a 16-a a grilei cu pneuri supersoft. Olandezul a oprit de asemenea de două ori, trecând pe soft iar ulterior pe supersoft, pentru a obține ultima treaptă a podiumului, înainte de a pierde această poziție ca urmare a unei penalizări.

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Cu o pistă destul de încălzită de soare și o vreme caldă, piloții au avut de-a face cu un nou set de parametrii cu care să se acomodeze în timpul cursei după un weekend inconstant din punct de vedere meteo. Oricum, strategia cu o singură oprire a adus în joc pneul soft, deși acesta nu a fost prea mult utilizat în antrenamente. Strategia a fost crucială pentru acest grand prix, echipele trebuind să reacționeze la circumstanțele schimbătoare și să citească în același timp pista și chiar tactica rivalilor adaptându-și strategia. Acest lucru a fost foarte bine exemplificat de Max Verstappen și Sebastian Vettel, care au fost ambii extrem de rapizi în ultimele faze ale cursei după cea de-a doua oprire. În final, din partea noastră, felicitări echipei Mercedes-Benz pentru noul titlu mondial in clasamentul constructorilor.

CEL MAI BUN TIMP PER COMPOZIȚIE:

SOFT

SUPERSOFT

ULTRASOFT

Verstappen

1m 38.523s

Vettel

1m 37.766s

Bottas

1m 37.767s

Hamilton

1m 38.776s

Verstappen

1m 38.060s

Magnussen

1m 37.893s

Raikkonen

1m 38.809s

Hartley

1m 39.979s

Stroll

1m 39.666s

     

 

CEL MAI LUNG STINT:

COMPOZIȚIE

PILOT

NUMĂR DE TURURI

SOFT

Magnussen

48

SUPERSOFT

Massa

29

ULTRASOFT

Vandoorne

30

 

 

MOMENTUL ADEVĂRULUI:

 

În timp ce o strategie cu două opriri a fost considerată theoretic ca fiind cea mai rapidă, am sps că și o strategie cu o singură oprire poate fi interesantă. Hamilton a oprit o singură dată în turul 19 (după prima oprire a lui Vettel) adoptând aceeași strategie în privința compozițiilor, și trecând la conducerea cursei, după ce a pornit din pole.

Ultimul zbor al lui Phoenix / Cătălin Ghigea la ultima etapă a CNVC

 

Deja campionul din 2017, Cătălin Ghigea ia startul la ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop cu unicul obiectiv de a se bucura de fiecare metru de traseu parcurs. Este ultima cursă împreună cu Phoenix, Alfa Romeo Alfetta GTV care i-a adus atâtea satisfacții.

 

Fără presiunea rezultatului, Cătălin Cedric Ghigea mizează doar pe distracție la etapa ce se va desfășura în acest weekend pe Drumul Poienii. Este, cumva, o readucere aminte a faptului că motorsportul trebuie să fie, în primul rând, o pasiune. Dar, să nu fim înțeleși greșit, dacă totul va merge cum trebuie, distracția poate conduce către un nou rezultat sportiv foarte bun.

 

După ce a devenit campioană a României de trei ori consecutiv, Phoenix – Alfetta GTV se pregătește să iasă din scenă. La finalul sezonului ea va încerca să își găsească un alt proprietar, planurile lui Cătălin Ghigea pentru stagiunea 2018 incluzând un alt automobil de competiție.

 

Traseul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov este unul dintre cele mai frumoase din țară și beneficiază de marele avantaj că pornind din centrul orașului, practic, se generează o afluență de spectatori. În acelașii timp, faptul că este o probă tehnică dar și cu paliere de viteză, o transformă într-un deliciu pentru piloți.

 

„Sunt bucuros că avem șansa de a alerga de două ori într-un sezon pe acest traseu. Cred că această etapă are toate ingredientele de a deveni una de Campionat European și sper ca acest lucru să se materializeze în curând. Întrucât programul meu de anul viitor va fi foarte diferit de cel din ultimii patru ani, este pentru ultima oară când voi participa la volanul lui Phoenix la o competiție de viteză în coastă. Această ultimă etapă din 2017 îmi aduce bucuria de a fi concurat cu această mașină la aprope 20 de etape, dar și nostalgia că orice început are și un sfârșit. Sper să-i încununez cariera cu o evoluție demnă de renumele ei. La această etapă am debutat și eu, iar an de an organizarea a fost ireproșabilă. Și chiar dacă echipa de organizare este una nou în acest an, am încredere că totul va decurge perfect. Știu că uneori sunt foarte critic cu diverse detalii de organizare, dar acest lucru nu trebuie înțeles ca un atac personal. Trebuie să fim conștienți de faptul că orice greșeală în organizarea etapei naște riscuri pentru piloți, pe traseu. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, sper ca spectacolul oferit de piloți să fie pe măsura așteptărilor frumosului public de la Brașov, unul numeros, dar și fin cunoscător al întrecerilor de viteză în coastă”, a declarat Cătălin Cedric Ghigea.

 

Partenerii lui Cătălin Cedric Ghigea în anul 2017 sunt Autoitalia, importator Alfa Romeo, YACCO, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

Renault Megane GT dCi 165

 

E tot GT, dar cu motorină

 

Nu pot decât să îmi imaginez petrecerea Renault după lansarea noului Megane. Cum să nu petreci când ai reușit să contruiești o astfel de mașină, păstrând prețul scăzut. Noul Megane este palma peste față dată celor care cred că totul era mai bine „înainte” sau că nu se mai fac mașini „ca odată”.

 

Nicicând în istoria automobilistică nu aveai acces la tehnologie, șarm și performanță, toate împachetate într-un vis financiar.

 

Am spus-o mereu – Megane este o mașină bună, Megane GT este o mașină excelentă. SPOILER ALERT – e la fel de bună și în versiunea Diesel.

 

Haideți să pășim împreună prin rândurile astea să aflăm de ce este exact mașina pe care dorești să ți-o cumperi de Crăciun.

 

 

De aici, în jos, plecăm la pas

 

Mașina arată excelent. Pentru mine nu e dubiu. Dacă prima dată când am văzut noua filosofie de design pe Talisman nu am fost convins, acum sunt cucerit. Modul în care grila ornamentează sigla Renault, blocurile optice pline de detalii, daylight-urile care par venite din filmul Tron. Orice linie inspiră un sentiment de modernism. Tind să cred că e unul din designurile care vor rămâne actuale câțiva ani buni.

 

Exteriorul este perfect complimentat de interior (cu excepția zonei de infotainment de pe consola centrală, desigur).

 

Scaunele sunt în top trei cele mai reușite scaune puse pe o mașină de serie care costă sub 100.000 de euro. Da, sunt chiar așa de bune. Atât din punct de vedere al confortului, al susținerii laterale, cât și din punct de vedere estetic. Materialele și culorile dansează unele cu altele. Și, pentru haterii Renault, totul pare bine strâns, compact, închegat. Nu scârțâie nimic. Fiecare element are o soliditate aparentă. O greutate. Volanul, padelele…totul este construit cu atenție la detaliu și colorat cu bun gust. Accentele albastre sunt un deliciu. Mi-aș fi dorit din tot sufletul să facă și centura albastră. Nu cred că era așa greu și chiar cred că ar fi fost cireașa de pe tort.

 

Instrumentele sunt digitale așa cum Renault ne-a obișnuit încă de la Kadjar. Soluția este arătoasă, însă mi-aș dori o reîmprospătare. Personal, skeumorphismul (trendul în design prin care se încearcă imitarea obiectelor din lumea reală) „fețelor” ceasurilor de bord aparțin trecutului. De asemenea mi-aș dori un dark/night mode – ceva să reducă toate displayurile la informații esențiale.

 

Și da, nu îmi place tableta din centrul bordului. Sigur, este funcțională. Sigur, am prieteni cărora le place. Pentru mine, bordul pare lipsit de formă fără un pic de sculptură în zona centrală. But, that’s that.

 

 

Dar să vorbim despre motorizare

 

Motorul este surprinzător de silențios. Probabil ajutat și de o buna antifonare a cabinei, însă revenind în mașina mea nu am putut să mă gândesc că am vreo gaură pe undeva pe unde intră zgomotul.

 

Totul se schimbă când mașina trece în modul sport. Crește răspunsul accelerației, bla bla bla. Eu sunt aici să vorbesc despre sunet. Sunetul este gutural și puternic. Este rău. Este metalic. Am ascultat de multe ori să văd dacă e sintetizat prin boxe. Nu pare. Credeți-mă, nu știu diesel-uri care să sune așa. Nu am mai scos mașina din modul sport după ce am auzit simfonia de la evacuare.

 

Cumva, poate și din cauza sunetului care te gâdilă pe hipotalamus, pare mult mai rapidă decât e pe hârtie (163 CP, !! 380Nm !!, 8.8s până la 100kmph). De asemenea, sistemul 4Control (cel care face ca roțile din spate să vireze și ele) adaugă un plus de dinamică nemaiîntâlnit în clasă. Per ansablu, senzația la volan este excelentă – putere și agilitate care să acopere cerințele creierașului meu dezordonat. Chiar și pentru un împătimit. Sigur, puterea de pe GT-ul 205 nu strică, dar dieselul pe care îl avem astăzi la test este cu siguranță suficient pentru majoritatea oamenilor.

 

Chiar este ușor incredibil ce au reușit cei de la Renault. GT-ul este mașina momentului.

 

 

Am așteptat până aici să îmi spui de consum

 

Mai am câteva lucruri de spus până acolo. Cutia de viteze EDC cu dublu ambreiaj are 6 trepte, față de 7, câte are GT-ul pe benzină. De asemenea, costă cu 2000 de euro mai mult decât fratele său GT TCe 205.

 

Ok, producătorul spune 4.6 l/100km. Noi nu prea am mers în afara orașului, așa că nu putem confirma cifrele astea. Vă putem spune că în oraș, fără a fi în niciun fel atenți la stilul de condus, consumul este undeva la 7l/100km. Dar să știți că am putut să îl ducem fără probleme la peste 10.

 

 

Concluzii

 

V-am tot repetat. Unul din cele mai bune raporturi calitate preț. Acum și cu economie de combustibil.

 

Grand Prix SUA – Avancronică by Pirelli – Roz in Austin

Formula 1 se îndreaptă spre Austin pentru prima cursă din cele două programate pe teritoriul nord-american, Mexic urmând o săptămână mai târziu. Cele mai moi compoziții din gamă sunt selectate pentru ambele curse: P Zero Galben soft, P Zero Roșu supersoft și P Zero Mov ultrasoft. Pentru a susține fundația Susan G.Komen® – care va fi un punct cheie al Marelui Premiu al Statelor Unite – pneurile ultrasoft vor fi colorate în roz doar pentru acest weekend. Așa cum a fost cazul în mai multe curse anul acesta, această nominalizare cu un pas mai soft decât în 2016 – în combinație cu noul regulament 2017 și pneurile mai late – este foarte posibil să conducă la un alt record doborât, așa cum a fost cazul recent și pe alte circuite. Circuit of the Americas împrumută elemente ale altor piste faimoase în desenul său, ceea ce îl face foarte popular printre piloți. Contrar celor mai multe circuite acesta se parcurge în sens anti-orar.

CIRCUITUL DIN PUNCTUL DE VEDERE AL PNEURILOR:

–     Virajul 1 reprezintă o încercare unică: se frânează în urcare, iar după vârful de pantă unde se află apexul se coboară în ac de păr. Punctul de frâneare este dificil de stability

–    Există câteva posibilități de depășire, ceea ce înseamnă că opțiunile pentru strategia de cursă în vederea câștigării pozițiilor sunt destul de variate.

–       Există trei linii lungi, care au ca efect răcirea pneurilor la fiecare tur.

–       Vremea reprezintă o variabilă în Texas, variind de la soare puternic la ploaie torențială.

–    Anul trecut strategia câștigătoare adoptată de Lewis Hamilton a fost cu două opriri, în timp ce Sebastian Vettel a ajuns pe podium după ce a oprit de trei ori.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Pentru America am ales încă odată o gamă de compoziții mai soft decât la precedntele ediții, pneurile ultrasoft fiind disponibile în Austin pentru prima dată: dar vopsite în roz, doar cu această ocazie pentru a susține cauza fundației Susan G.Komen®. Această compoziție ar trebui să coboare semnificativ timpii pe tur, continuând trendul pe care l-am văzut în acest sezon. Austin este însă una dintre cursele cel mai greu de anticipat și datorită vremii schimbătoare, iar în trecut am văzut aici o multitudine de strategii. Acestea ar putea implica toate cele trei compozițiile, de această dată, pneurile soft putând fi o opțiune viabilă pentru cursa de duminică.”

 

CE ESTE NOU?

-Pneurile ultrasoft sunt pentru prima dată prezente pe Circuit of the Americas: doar de această dată colorate în roz! 

-Carlos Sainz debutează pentru Renault și va utiliza nominalizarea pneurilor făcută de Jolyon Palmer. Daniil Kvyat îl înlocuiește pe Sainz la Toro Rosso, va utiliza nominalizarea făcută de Sainz. Anul acesta câștigătorul LeMans, Brendon Hartley, va pilota modelul Toro Rosso care a fost al lui Kvyat, va utiliza nominalizarea pneurilor făcută de Kvyat.

-Liderii campionatului au făcut alegeri ușor diferite de pneuri pentru America, Lewis Hamilton selectând trei seturi de soft (singurul pilot care a făcut asta, împreună cu Pascal Wehrlein)

 

Record de timp pe Poiana pentru o masina de grupa F2

După ce Gabriel ENE reuşea să obtină titlul de campion național al grupei F2 încă de la penultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, pilotul bucurestean a pregătit o nouă grafică a maşinii Honda Civic EP3 pentru etapa finală, Trofeul Opel.

Pentru a doua oară în acest sezon, Drumul Poienii, celebrul traseu ce face legătura oraşului Braşov cu Poiana Braşov, a devenit gazda celor 90 de concurenți, în perioada 14-15 octombrie. 

 

Pilotul echipei Shark Racing a profitat de această ocazie pentru a mulțumi fanilor şi spectatorilor prezenți pe unul dintre cele mai apreciate trasee din motorsportul romanesc, prin prezentarea unei grafici speciale a maşinii de concurs, precum şi prin batalia cu miimile de secundă.

 

Încep prin a mulțumi tututor celor implicați în aceasta frumoasa lume a sportului cu motor, care an de an vin şi ne susțin şi incearcă să pastreze vechea tradiție a motorsportului din Romania. Traseul de la Poiana nu m-a iertat nici în acest an şi, din pacate, pe a doua urcare de concurs m-am rasucit datorită faptului ca am intarziat prea mult punctul de franare în acel viraj. Cu toate acestea pe prima urcare am reuşit să obțin cel mai bun timp pe Drumul Poienii de la grupa F2, rezervată automobilelor cu două roti motrice, 2min 30,564 secunde, fapt care mă bucură foarte mult. Modelul Honda Civic EP3 şi-a demonstrat potentialul, fiind cea mai rapidă maşină din grupa rezervată automobilelor cu două roți motrice în acest sezon. În ceea ce priveşte următorul sezon încă nu am luat o decizie cu privire la grupa la care voi alerga, însă vă pot spune cu siguranță ca ne vom vedea pe traseele de concurs.” declara Gabriel ENE, campion național al grupei F2 din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, in 2017.

 

Participarea şi titlul de campion al categoriei rezervat automobilelor cu două roți motrice nu ar fi putut fi realizate de pilotul echipei Shark Racing, fără susținerea acordată pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

Amatorii la start

20 de piloți amatori sunt pe lista de înscrieri a etapei întâi Promo Rally TOTAL

 

O dată cu încheierea Campionatelor Naționale pentru profesioniști, Auto Blic dă startul competiției pentru amatori. A treia ediție Promo Rally TOTAL este gata de start.

 

Pentru prima etapă din 22 Octombrie, lista parțială de înscrieri cuprinde 20 de participanți.

 

Reamintim faptul că înscrierile continuă până Vineri, 20 Octombrie. Documentele și informații utile pot fi accesate pe www.autorally.ro sau pe Facebook (facebook.com/PromoRallyTOTAL)

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Premiile sunt asigurate şi anul acesta de INFINITY TROPHY.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Noul Land Cruiser 150 de la Toyota disponibil pentru pre-comenzi

 

Toyota România anunță lansarea pentru pre-comenzi a noului Land Cruiser 150. Noul Land Cruiser rămâne fidel reputației, ducându-și renumele mai departe cu un design exterior nou, modern și robust, cu un habitaclu mai sofisticat, mai confortabil, precum și cu tehnologii noi, atât  pentru deplasări on-road, cât și off-road în siguranță.

 

„Noul Land Cruiser 150 a fost lansat prima dată în Japonia în anul 1951 și este un 4×4 iconic pentru Toyota care îmbină perfect abilitățile de deplasare pe teren accidentat cu rafinamentul și confortul. Niciun alt model SUV nu poate oferi combinația unică între performanțele off-road și robusteţea noului Land Cruiser, ceea ce ne face sa fim foarte încrezători în ceea ce privește interesul pe care îl va stârni pe piața locală. Prețul  pentru echiparea de start a noului Land Cruiser 150 începe de la 47,600 euro cu TVA inclus și poate ajunge la 67,400 euro cu TVA inclus pentru varianta Luxury A/T AVS.”, declară Diana Stan, Marketing Director Toyota România.

 

Elementul cheie al modelului este adoptarea unei soluții durabile de construcție cu caroserie montată pe șasiu, cu durabilitate superioară și rezistență la deformare. Lungimea totală a caroseriei noului Land Cruiser a fost crescută cu 60 mm, la un total de 4,840 mm. Design-ul părții frontale a modelului se bazează pe câteva elemente structurale, moștenite de la generațiile anterioare, la care s-au adăugat câteva elemente de noutate, precum capota redesenată și un design nou al grilei radiatorului, al farurilor, al barei de protecție și al aripilor.

 

La interior, noul Land Cruiser beneficiază de butoane optimizate din punct de vedere ergonomic, grupate pe funcționalități, iar noul design al planșei de bord încorporează sistemul multimedia Toyota Touch® 2 with Go cu un ecran cu diagonală de 8″, ceasuri de bord Optitron și un afișaj multi-informativ cu diagonală de 4.2″. Printre noile dotări se număra și un sistem îmbunătățit de ventilație a scaunelor față, un parbriz cu încălzire electrică și duze de spălare încălzite electric, oglinzi retrovizoare exterioare cu pliere prin basculare, cât și de redesenarea cheii inteligente.

 

Pentru siguranță avansată, modelele Land Cruiser cu transmisie automată dispun de sistemul ‘Toyota Safety Sense’, un set de sisteme de siguranță activă proiectate să prevină coliziunile sau să diminueze efectele acestora într-o vastă varietate de scenarii de trafic. Combinând o cameră video și un radar pe unde milimetrice, sistemul Toyota Safety Sens, ce echipează modelul Land Cruiser, include un sistem asistență pre-impact (PCS) cu funcție de detecție a pietonilor, tempomat adaptativ (ACC), sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare (LDA), sistem de asistență marcaje rutiere (RSA) și sistem de comutare automată a fazei farurilor (AHB).

 

Modelul este propulsat de un motor turbo diesel D-4D de 2.8 litri, cu 130 kW/177 cp, disponibil în versiuni cu transmisie manuală și automată.

 

Disponibil  în peste 190 de țări și având, astfel, cea mai extinsă distribuţie geografică dintre toate modelele Toyota, Land Cruiser dispune de abilități off-road inegalabile, bazate pe o reputație solidă ce-l recomandă drept unul dintre cele mai robuste și fiabile vehicule cu tracțiune integrală, fiind lider în segment la nivelul vânzărilor în mai mult de 10 țări europene.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor