Tag Archives: 2011

3 surprize din Franta

Editia 2011 a Raliului Frantei a fost una plina de surprize; faptul ca Sebastien Ogier a castigat nu este una dintre ele, deoarece ne-am obisnuit ca pilotul in varsta de 27 ani sa faca asta.

 

Abandonul colegului sau a fost cea mai mare surpriza. Exceptand perioada din finalul sezonului 2006, atunci cand nu a putut lua startul in raliurile din  Turcia si Australia dupa ce si-a rupt umarul intr-un accident cu bicicleta, ultimele doua raliuri ale sezonului 2011 reprezinta cea mai slaba perioada pentru Loeb din 2003 pana in prezent. Poate fi considerat chiar un record, o dovada a rezultatelor consistente care l-au ajutat sa domine campionatul mondial in ultimii ani. 

 

De fapt, ultimele trei raliuri au fost sub standardul cu care ne-a obisnuit Loeb. In Germania, a facut o pana si a pierdut pentru prima oara raliul de la introducerea sa in WRC; a terminat totusi pe locul doi, dar acest lucru poate fi considerat un semn pentru ceea ce a urmat. In Australia a iesit in decor chiar in prima zi, dar a revenit si s-a clasat pe locul 10, adaugandu-si inca 3 puncte prin castigarea Power Stage-ului. In Franta, unde zeci de mii de fani daca nu chiar sute au venit sa-l vada in mod special, motorul Ds3-ului WRC a cedat, refuzandu-i orice punct.  

 

In ceea ce-i priveste pe principalii contracandidati la titlul suprem, Ogier si Mikko Hirvonen, se parea ca o vraja fusese facuta asupra lor, mai ales dupa ce Loeb a castigat Raliul Finlandei si toata lumea se astepta ca el sa-si treaca lejer in cont cel de-al 8-lea titlu. Ogier a fost pe faza si a castigat in Franta, in timp ce Hirvonen a fost foarte norocos dupa ce a terminat pe locul trei, pentru acest lucru trebuind sa le multumeasca lui Kris Meeke ( care a iesit in decor in timp ce se afla pe pozitia a 4 a) si lui  Petter Solberg ( exclus pentru ca masina sa a fost mai usoara cu 4 kg fata decat prevede regulamentul).

 

Loeb - Ogier - Hirvonen : asa vad eu podiumul la final de an

A doua mare surpriza este viteza pe care Dani Sordo a dovedit-o alaturi de noul MINI John Cooper Works WRC. Stim ca spaniolul este capabil sa tina piept aproape oricui pe probele speciale de asfalt, dar cu siguranta nu ne asteptam ca cei de la Prodrive ( preparatorul MINI WRC ) sa se lupte pentru victorii inca din primul sezon, rezervat in continuare dezvoltarii modelului. In cele din urma, Sordo a pierdut in fata lui Ogier, cu putin mai mult de 6 secunde, dar stabilind cativa timpi impresionanti pe probele speciale. Pentru mine, aceasta este performanta anului ! In mainile lui Sordo, MINI este suficient de rapid pentru a castiga un raliu.

 

Din pacate nu pot spune acest lucru si despre Meeke. Nord-irlandezul are o experienta redusa in WRC in comparatie cu colegul sau Dani Sordo, ori cu Ogier si Latvala, ambii fiind cu cativa ani mai tineri decat el; oare varsta pune atata presiune pe el? Kris parea sa aiba o evolutie consistenta in Franta pana pe Ps 13 cand a iesit in decor si a fost silit la abandon. Aceasta a patra etapa in care nu reuseste sa aduca masina in parcul de service final nu este cu siguranta startul pe care si l-a dorit.

 

Pe de alta parte consider ca Meeke ar fi trebuit sa-l lase pe Sordo sa impuna ritmul in sanul echipei iar el sa incerce sa termine cat mai multe raliuri care-i pot imbogatii experienta si increderea. Daca nu va reusi sa faca acest lucru in ultimele doua raliuri din Spania si Marea Britanie, sezonul 2012 al lui Meke va incepe de la zero.

 

Pentru a-l incuraja totusi, el a reusit in Franta sa fie mai rapid decat cei doi piloti Ford, atata vreme cat a stat departe de copaci. Din acest punct de vedere, MINI pare sa fie o masina mai competitiva pe asfalt decat Fiesta WRC ( surpriza numarul trei), dar va trebui sa asteptam si Raliul Spaniei pentru a avea o certitudine.

 

Meeke VS Sordo

Aceste cateva surprize reprezinta vesti fantastice pentru Campionatul Mondial de Raliuri, deoarece Loeb si Hirvonen impart sefia clasamentului iar Ogier ii urmeaza la doar trei puncte ( el putea sa aiba un handicap de 10 puncte daca nu termina in fata lui Sordo in Franta).

 

Cu trei piloti aflati in lupta pentru titlu si doar doua raliuri ramase de disputat – unul predominant pe asfalt si celalalt pe macadam- sfarsitul sezonului 2011 este unul extrem de captivant.

 

 

Obiectivele Napoca Rally Academy pentru Raliul Bacaului

Chiar daca a castigat, practic, titlul de campioana la echipe la Raliul Iasiului,  Napoca Rally Academy pleaca spre Bacau cu gandul la o victorie si in Raliul Moldovei „Comfert”, care sa confirme statutul obtinut cu o etapa inainte de finalul campionatului. Pe de alta parte, cele sase echipaje sunt alaturi de Lucio Baggio, copilotul lui Simone Tempestini din acest sezon, care a suferit o interventie chirurgicala de urgenta, in urma unei peritonite.

 

 Mergem la Bacau sa incercam sa onoram titlul de campioni obtinut la Iasi cu o victorie. Toate echipajele noastre sunt in lupta pentru ceva, in afara de Danny, care a castigat deja clasa 19….dar si el  vrea sa sa uite ghinionul din ultimele doua etape. Asa incat speram, ca de obicei, ca obiectivele fiecarui pilot sa duca la un rezultat bun pentru  echipa! Toata Napoca Rally Academy  este langa Lucio si ii doreste o insanatosire grabnica si sa revina cat mai curand, a declarat liderul gruparii clujene, Tempesta.

 

Bogdan Marisca si Sebastian Itu sunt au ramas in lupta pentru titlul de campioni nationali absoluti pana in ultima etapa. Este ultimul raliu al sezonului, un raliu dupa care se va trage linie. Sintem pe locul 2, pe care putem sa-l pierdem daca avem un rezultat prost si avem sanse teoretice la locul 1 in conditiile in care Vali are un mare ghinion si noi invingem…  Este un raliu complet nou, cu lupte frumoase la mai multe clase, o cursa la care noi vom in cerca sa ne prezentam cat mai bine. Sa vedem ce va iesi… “, spune, prudent, Bogdan Marisca.

In ce priveste echipajul Tempesta/ Dorin Pulpea, cei doi pleaca la Bacau cu gandul sa obtina in ultima etapa prima victorie dintr-un sezon marcat de ghinioane: Vom trage tare din prima, sa incercam o victorie de etapa. Clasamentul general este compromis dupo abandonurile de la Arad si Iasi , dar vrem sa facem tot ce putem sa adunam cate mai multe puncte !”, a anuntat, scurt, Tempesta. El a dezvaluit si ce hotarare a luat in ceea ce priveste masina pe care o va folosi in 2012: Ne-am decis ca sezonul viitor sa concuram in etapele din Campionatul National de Raliuri cu Subaru R4 pe bioetanol. In ceea ce priveste etapele externe, mai vedem”, a spus pilotul Napoca Rally Academy.

 

Danny Ungur si Tony Avram se declara fericiti inainte de deplasarea la Bacau. Ei si-au adjudecat titlul clasei 19 cu trei etape inainte de final, si, dupa Raliul Iasiului, Napoca Rally Academy nu mai poate pierde titlul la echipe. Insa, dupa doua abandonuri tehnice consecutive, ei spera la o evolutie buna, incheiata, bineinteles, cu o noua victorie la clasa: Suntem fericiti si cu obiectivele indeplinite, adica titlurile in buzunar la clasa 19 si la echipe. Nici nu mai punem la suflet cele doua abandonuri tehnice,care, cei drept, ne-au facut sa bagam mana adanc in buzunar….Asta e, ne ducem si noi la Bacau, avand confirmarea  Transilvania MotorSport  ca masina va fi pregatita ( acelasi Subaru N14, clasa 19) desi motorul este inca in reconstructuctie si se fac mari eforturi sa fim acolo. Raliul Moldovei „Comfert” este un raliu nou, la prima editie, abia asteptam sa vedem cum va fi. Ii tinem pumnii lui Bogdan si il vom sprijini cum putem noi mai bine sa castige titlul, iar noi, bineinteles, mergem la victorie”, a declarat Danny.

 

Cu Trofeul Citroen in buzunar, Vlad Cosma si Florin Dorca merg la Bacau pentru a incerca sa-si adjudece si titlul clasei 6, cel al juniorilor si, cel mai important si mai dorit, titlul de castigatori  la doua roti motrice. Cu regret ma gandesc ca ne indreptam spre ultima etapa din 2011, dar ma bucura faptul ca la Bacau ne asteapta o lupta de zile mari. Daca la echipe, Napoca Rally Academy, a transat lupta pentru titlu inca de la Iasi, pentru noi Bacaul este raliul care decide campionul la 2WD, la juniori si la clasa 6. Suntem pregatiti si speram ca traseul sa fie pe gustul nostru, sa fim scutiti de probleme si sa putem sa ne pastram prima pozitie in clasamentul masinilor cu doua roti motrice. Nu va fi usor pentru ca sunt trei piloti care vor sa ne ia locul.   Noi vom merge insa la maxim si sper ca la final sa putem obtine primul titlu din cariera in acest clasament!”, se arata, Vlad, optimist.

 

Dupa evolutia remarcabila de la Iasi, unde o crestere evidenta de ritm fata de raliurile precedente l-a facut sa  se claseze pe locul doi la Cupa Dacia, Simone Tempestini se vede nevoit din nou sa o ia de la capat. Copilotul sau, Lucio Baggio a suferit o interventie chirurgicala de urgenta si    juniorul Napoca Rally Academy va lua startul la Bacau alaturi de un alt profesor-copilot: Marco Mirabella. Din pacate nu-l voi avea pe Lucio langa mine la acesta etapa. Va  fi foarte ciudat, daca as fi egoist as spune ca sunt suparat ca m-a “lasat balta”. Pe de alta parte ma bucur mult ca acuma este mai bine, sunt constient ca putea sa moara. Asa ca abia astept sa revina langa mine anul viitor ! Sunt sigur ca Marco Mirabella, cu experienta lui, ma va ajuta sa merg in continuare inainte pe parcursul meu de crestere si de acumulare de experienta. La Iasi am ridicat ritmul, aici voi incerca, cu un copilot nou, sa merg cat mai bine !”, a anuntat Simone.

 

Celalalt junior al Napoca Rally Academy, Florin Tincescu, isi doreste sa scape de ghinionane si, fara probleme tehnice, sa urce din  nou pe podiumul Cupei Dacia, alaturi de copilotul sau,  Dan Hatigan  si chiar sa incerce sa-si adjudece primul titlu din cariera: cel la „Debutanti Cupa Dacia”: Dupa un raliu in care din nou am avut parte de ghinion si am pierdut podiumul la Cupa Dacia, poate chiar primul loc, mergem la Bacau pentru a incerca sa obtinem un rezultat bun. Vom merge cat de tare putem , dar vrem cu orice pret  sa ne indeplinim obiectivul impus inca de la inceputul sezonului:  sa ramanem pe drum . Suntem aprope de a castiga titlul la „Debutanti Cupa Dacia”, vom face tot ce este posibil sa reusim acest lucru”, a declarat Florin.

Propulsia unui Vicecampion

Andrei Craciunescu a abordat primul sau sezon in Campionatul National de Viteza in Coasta cu un model inedit pentru un debutant. Un BMW M3, este o masina ravnita pentru sosea dar mai putin folosita in intrecerile de coasta datorita propulsiei. Andrei a ales, asadar, o masina grea, greu sa stapanit careia a fost nevoit sa-i tempereze puterea printr-un restrictor la pedala de acceleratie, interventie obligatorie dictata de Federatia Romana de Automobilism Sportiv in cazul masinilor foarte puternice utilizate de debutanti.

 

Chiar si asa, Andrei a dovedit de la inceput ca stapaneste cu maiestrie bolidul bavarez, remarcandu-se prin trase curate si prin rezultate tot mai bune. Finalul sezonlui l-a surprins pe Andrei, cu clasari excelente pe podiumul clasei H5, a debutantilor si automobilelor cu doua roti motrice. Mai mult, Andrei se poate lauda cu titlul de vicecampion al clasei H5, acolo unde locul intai a fost castigat de multiplul campion Paul Andronic pe un Mitsubishi ce depaseste 700 de cai putere. Cu toate ca masinile cu care a concurat au fost la randul lor mai puternice, Andrei a reusit acest rezultat prin perseverenta si perfectionare constanta.

 

 

 

Intotdeuna mi-am dorit sa ajung sa concurez la coasta. A fost un vis de-al meu de multa vreme. Acum am ajuns si sunt foarte incantat ca am avut si rezultate. Mi-am ales un BMW pentru ca imi place sa ma joc cu propulsia, sa simt masina cum lucreaza sub mine. A fost nevoie de ceva timp sa ma obisnuiesc cu traseele si cu faptul ca masinutele astea mici si fasnete cu care am concurat au un mare avantaj pe curbe. Spre final am ajuns sa ma bat si eu cu debutantii si chiar sa-i surclasez pe cei mai multi. Astept cu nerabdare anul viitor. Voi merge mult mai tare si in plus, voi merge si la spectacol” a declarat Andrei, imediat dupa incheierea etapelor de la Rasnov.

 

Andrei Craciunescu a fost sustinut de Arsis Vodafone, Repsol si Tiriac Auto divizia autoturisme second-hand – AutoAvantaj. Pentru 2012, Andrei Craciunescu va pastra BMW-ul M3 cu care va ataca din noul podiumul clasei H5 unde se anunta de pe acum o concurenta mult mai mare ca in acest an.

Anul de sacrificiu

Pentru Ion Nicolae, 2011 a fost cel de-al cincilea an in care a participat in Campionatul National de Viteza in Coasta. Cu toate astea, dupa anul de debut in care a cucerit titlul de vicecampion la debutanti, acesta a fost singurul cu participari regulate. Ion Nicolae a schimbat vechiul VW Golf pe o Alfa Romeo 147 si a inceput anul vizand podiumul clasei A3. Din pacate, masina a avut nevoie de multe modifiari pentru a ajunge competitiva, modelul 147 de grupa A fiind destinat circuitului in varianta initiala.

 

In aceste conditii, performantele primei jumatati de sezon au fost tributare deselor interventii la cutia de viteze, ambreiaj si suspensie. O data ce aceste puncte nevralgice au fost rezolvate, rezultatele au fost imediat altele. Ion a urcat incet si sigur in clasamentul clasei A3 cu o serie neintrerupta de clasari pe podium fiind de multe ori la doar cateva zecimi de victorie. Din pacate, un singur pas gresit in ultima etapa de la Rasnov a insemnat retrogradarea de pe locul doi al clasei pe ultima treapta a podiumului.

 

 

 

Am riscat la inceputul anului cand am ales un model mai inedit, Alfa Romeo 147 pregatita de circuit, cu cutie secventiala. A durat ceva timp pana am reusit sa o setez pentru coasta si am fost aproape sa o aduc pe prima pozitie. Din pacate am ratat titlul de vicecampion chiar in ultima etapa cand am avut o concurenta imensa la clasa, cu multi piloti veniti doar in etapele de la Rasnov. Sunt multumit de rezultatele mele si astept cu nerabdare anul viitor cand voi veni de la inceput cu gandul sa merg la maximum din prima etapa” a declarat Ion Nicolae la intoarcerea de la etapele de la Rasnov.

 

O data cu incheierea sezonului 2011, Ion Nicolae si-a programat alte cateva interventii la masina de concurs pe care doreste sa o duca intr-o zona superioara a performantelor. Sustinut de Arsis Vodafone, Repsol si Tiriac Auto, divizia automobile second hand – AutoAvantaj, Ion Nicolae a fost una din prezentele inedite la etapele de coasta, fiind singurul pilot care s-a incumetat sa aduca in Campionat o astfel de masina. 2012 se anunta de pe acum unul greu insa Ion Nicolae va fi pregatit sa lupte pentru titlu.

Daijiro Yoshihara noul campion din Formula Drift

Probabil cel mai cunoscut campionat de drift la nivel international si-a desemnat duminica, 9 octombrie, campionul din acest an. 8 ani de perseverenta i-au fost necesari japonezului Daijiro Yoshihara pentru a fi incununat campion in Formula Drift. Clasarile in top 5 la finalul sezoanelor din ultimii ani erau dovada faptului ca Yoshihara este un pilot valoros, care poate urca pe prima pozitie a podiumului.

credit foto: JMartinez

Sase piloti porneau cu sanse matematice de a deveni campioni, inainte de ultima etapa a acestui sezon de la Irwindale. Yoshihara pornea din pozitia de favorit cu 18.75 puncte avans in fata lui Justin Pawlak aflat in fata celui mai bun sezon al sau de pana acum. Darren McNamara, Chris Forsberg, Matt Powers si Ryan Tuerck completau lista pilotilor pretendenti la titlu. Lupta stransa si spectacolul oferit au facut ca evenimentul de la Irwindale sa se desfasoare cu casa inchisa.

 

Tyler McQuarrie si-a trecut in cont victoria in aceasta runda, iesind castigator din duelul cu Rhys Millen. Chris Forsberg campionul editiei 2009 si-a asigurat ultima treapta a podiumului invingandu-l pe Darren McNamara in finala mica si totodata termina campionatul pe locul trei in clasamentul general.

 

Daijiro Yoshihara, care piloteaza un model Nissan Silvia S13, declara dupa castigarea titlului: “Este un sentiment placut si un vis devenit realitate. In sfarsit cei opt ani de pilotaj au adus recompensa asteptata. Datorez foarte mult echipei mele si sponsorilor.”

Modificari de program la Raliul Bacaului Comfert 2011

Organizatorii ultimei etape din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011 au adus noi modificari programului printr-un nou buletin informativ pe care vi-l redam in integralitate :

Raliul Moldovei “COMFERT”
Buletin nr.2/10 octombrie 2011

1. In regulamentul particular, articolul 15.3 se modifică astfel :
Articol 15.3 vechi
15.3. Shakedown-ul se va desfăşura după următorul program :

  • · clasele 5,6,8,9 : joi 13.10.2011, orele 16:00 -18:00;
  • · clasele 2,3,11,19 : joi 13.10.2011, orele 18:00 – 20:00.
    Articol 15.3 nou
    15.3. Shakedown-ul se va desfăşura după următorul program :
  • · clasele 5,6,8,9 : joi 13.10.2011, orele 14:00 -16:00;
  • · clasele 2,3,11,19 : joi 13.10.2011, orele 16:00 – 18:00.

2. În road book şi planul orar se introduce o alimentare opţională după stopul PS 5,8,11 “Hemeiuş” pe porţiunea de macadam înainte de intrarea pe asfalt.

 

Director Organizatoric
Bela Stoica.”

Andreas Mikkelsen reuseste prima victorie in IRC

Norvegianul in varsta de 22 de ani, Andreas Mikkelsen, a reusit sa isi treaca in cont prima victorie din Intercontinental Rally Challenge cu ocazia Raliului Scotiei, devenind astfel cel de-al saselea castigator diferit in acest sezon. Acest rezultat impreuna cu clasarea pe locul al doilea a campionului en-titre, Juho Haninnen, au adus in tabara Skoda, cel de-al doilea titlu consecutiv la constructori in IRC.

 

Mikkelsen a inceput ultima zi a raliului cu un avans de 50,7s in fata lui Bryan Bouffier, insa pe a treia speciala a zilei, o pana la roata dreapta spate avea sa scada avansul norvegianului la mai putin de 30s in fata lui Hanninen care a afisat un ritm excelent dupa modificarile setarilor aduse masinii sale sambata dupa-amiaza. Mikkelsen avea sa recupereze din secundele pierdute trecandu-si in cont scrath-ul pe speciala 12, insa speciala 13 avea sa ii dea din nou emotii, o noua pana, de aceasta data la roata dreapta fata, facandu-si aparitia. 

 

Ultima treapta a podiumului i-a revenit lui Bryan Bouffier dupa ce francezul a ramas fara frane in dimineata zilei de duminica si a gasit o solutie de compromis de a frana doar cu trei roti.

 

Irlandezul Craig Breen a lasat comenzile Fiestei R2 pe care o piloteaza in WRC Academy, pentru a urca la volanul unei Fieste S2000 care l-a purtat catre un rezultat excelent in Raliul Scotiei, locul al patrulea la final. Colegul sau din WRC Academy, Alastair Fisher, castigator in Raliul Frantei la categorie, a reusit locul opt la finalul Raliului Scotiei, tot la bordul unui model Fiesta S2000.

 

Proton nu reuseste nici de aceasta data data sa termine raliul cu niciuna dintre cele doua masini, Alister McRae abandonand sambata din cauza unei lovituri incasata la carterul masinii, iar P-G Andersson fiind invins de problemele electrice aparute in speciala 11 de duminica.

 

Ultima reprezentatie a sezonului din IRC va avea loc in perioada 3-5 noiembrie cu ocazia Raliului Ciprului, acolo unde nu mai putin de sase piloti se vor bate pentru titlul de campion. Jan Kopecký, Juho Hänninen,  Thierry Neuville, Andreas Mikkelsen, Bryan Bouffier si Freddy Loix sunt cei sase concurenti cu sanse la prima pozitie la sfarsitul sezonului.

 

Clasament final Raliul Scotiei 

 

Foto: Gabi Tomescu – www.photography-gt.com

Guy Wilks conduce Raliul Scotiei dupa prima zi

Britanicul Guy Wilks care alearga pentru echipa Peugeot UK, a reusit sa isi treaca in cont cei mai buni timpi in cele doua probe speciale desfasurate vineri – prima zi a raliului. Wilks a avut pana acum un sezon plin de ghinioane presarat din plin de pene de cauciuc si greseli personale. Lucru deloc incurajator pentru echipa sa, care se afla in plin proces de a lua o decizie cu privire la continuare si in sezonul viitor. Wilks declara totusi ca “Nu sunt implicat in decizia finala a echipei. Eu trebuie sa ma concentrez acum la raliul Scotiei, iubesc probele de acolo si de-abia astept sa evoluez pe ele.

 

Pe locul al doilea, dupa cele doua probe speciale de noapte din prima zi, il regasim pe campionul en-titre Juho Hanninen revenit in campionat dupa o absenta de doua etape. Finlandezul se afla la volanul Skodei Fabia s2000 la doar +4.1s de Guy Wilks.

 

P-G Andersson revine cu dreptul in campionat dupa ce in etapa anterioara de la Sanremo fusese inlocuit in cadrul echipei Proton de Chris Atkinson. Suedezul se afla pe pozitia a treia la finalul primei zile la +4.6s de liderul Wilks.

 

Pe locul al patrulea il regasim pe tanarul irlandez de 21 de ani Craig Breen, participant in programul WRC Academy, dar care pentru raliul Scotiei a trecut la volanul unui Ford Fiesta S2000. Cu un timp de +4.8s in urma liderului, Breen va fi un pilot de urmarit, in urma sa aflandu-se piloti mult mai titrati din IRC precum Neuville , Bouffier, Mikkelsen, dar si liderul clasamentului la zi Jan Kopecky.

 

Tot din tabara WRC Academy vine si britanicul Alastair Fisher care piloteaza tot un model Fiesta S2000, la volanul caruia a reusit sa se claseze pe locul al saptelea la finalul primei zile cu un ecart de +7.4s in urma lui Wilks.

 

Poz        Pilot                                     Echipa/Masina             Timp/Ecart

1.             Guy Wilks                            Kronos/Peugeot UK        10m46.7s
2.            Juho Hanninen                 Skoda                                       + 4.1s
3.            P-G Andersson                 Proton                                     + 4.6s
4.            Craig Breen                        Kel-Tech Ford                    + 4.8s
5.            Thierry Neuville               Kronos/Peugeot Belux    + 6.7s
6.            Andreas Mikkelsen          Skoda UK                             + 6.8s
7.            Alastair Fisher                   M-Sport Ford                     + 7.4s
8.            Patrik Sandell                    Skoda Sweden                   + 11.0s
9.            Jan Kopecky                       Skoda                                    + 11.8s
10.          Bryan Bouffier                   PH/Peugeot France        + 16.1s

 

Foto: Gabi Tomescu – www.photography-gt.com

Doi câștigători ai raliului Dakar sunt în weekend la Cheile Grădiștei

Frans Verhoeven și Mani Gyenes concurează sâmbătă 8 octombrie în cea de a treia ediție a Cheile Grădiștei Endurocross. Cei doi câștigători ai celui mai dificil raliu din lume vor face show pe traseul amenajat de Alex Gârbacea și Romeo Duicu, piloți care au concurat în Campionatul Mondial de Rally-Raid. Ineditul acestei ediții constă în faptul că membrii Vectra Racing au decis să amenajeze traseul în același loc unde se află pista de biatlon de la Cheile Grădiștei Fundata. Cu alte cuvinte, vom avea un start tip Le Mans (concurenții aleargă către motociclete le pornesc și ulterior pleacă în cursă) la o altitudine de 1.300 metri.

 

Pe traseul ce măsoară aproximativ 7 km vor oferi sâmbătă un adevărat regal de enduro cei doi piloți care au câștigat, cu motociclete ale echipei Vectra Racing, raliul Dakar. Frans Verhoeven s-a impus la clasa Maraton (la această clasă nu ai voie să schimbi motorul de-a lungul celor două săptămâni de raliu) în 2009, în timp ce pilotul sătmărean Mani Gyenes a câștigat ediția din 2011 tot la clasa Maraton. În total, la cursa din weekend vor lua parte cinci plioți care au concurat în Campionatul Mondial de Rally-Raid patru dintre ei fiind și rideri care au reușit să termine cel mai dificil rally-raid din lume în configurația America de Sud. Este vobra de: Marcel Butuza (pilotul român care în sezonul 2007 a terminat pe locul șapte în clasamentul general al Campionatului Mondial de Rally-Raid), Romeo Duicu (primul român care a terminat Dakar-ul din America Latină – 2009), Alex Gârbacea (cel mai tânăr român care a terminat o etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid – Raliul Faraonilor 2007) și desigur Mani Gyenes și Frans Verhoeven. Ultimul a venit special din Olanada pentru a participa la cursa organizată de foști coechipieri de la Vectra Racing, el fiind în prezent pilot de uzină Sherco.

 

Endurocrossul este o îmbinare între enduro și motocros. Această formulă a fost aleasă pentru a le oferi piloților și spectatorilor un adevărat show care dureaza o singura zi și în care adrenalina, oferită de lupta cu secundele, este la ea acasă. Traseul este format dintr-o parte asemănătoare cu cea de pe circuitele de motocros și o parte (de regula peste 70% din întreaga lungime) de enduro.

 

O cursă de endurocross = aproximativ 2 ore în care trebuie să îți depășești limitele în off-road, să sari ca pe circuitele de motocros, să navighezi după semne și să urci pante abrupte în ritmul competițiilor de enduro. Timpul de parcurgere al traseului pentru: clasa A = 2h + 1 tur, clasa B= 1h:30min + 1 tur, clasa C =1h + 1 tur.

 

Categorie pentru fete – in campionat nu există clasament pentru fete însă la Cheile Gradistei Endurocross temerarele acestui sport vor fi premiate.

 

Cale de acces din București: București – Ploiești – Sinaia – Predeal – Râșnov – Bran – Moeciu. Complexul se află între Moeciu de Jos și Moeciu de Sus, iar în acest an cartierul general al cursei va fi în partea nouă a mini stațiunii, zona numită Cheile Grădiștei Fundata. Pentru a ajunge la traseul de endurocross și la cartierul general al evenimentului urcați din Cheile Grădiștei Holiday Complex (Moeciu de Sus) către Cheile Grădiștei Fundata.

 

Program

 

Vineri 7 octombrie

 

17.00 – 21.00 Înscrieri Cheile Grădiștei Fundata – recepție

 

Sâmbătă 8 octombrie

 

08:00 – 11:00 Inscrieri si verificari tehnice

11:00 – Briefing

11:30 – Antrenament clasa C

11:50 – Antrenament clasa A si B

12: 10 – Antrenament clasa Quad

12:30 – Formare grila clasa C

12:40 – Start cursa clasei C (1h + 1 tur)

14:10 – Formare grila clasa A si B

14:20 – Start cursa clasele A si B (clasa A 2h+1 tur, clasa B 1h30min+1 tur)

16:50 – Formare grila clasa Quad

17:00 – Start cursa clasa Quad (1h+1tur)

18:30 – Festivitatea de premiere

 

Programul poate suferi modificări în funcțtie de condițiile meteo și de nr. de concurenți.

Bacăul așteaptă finala Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011

Peste numai o săptămână, în după-amiaza zilei de joi 13 octombrie, cei mai buni piloți din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011 vor efectua, cu prilejul shakedownului, ultimii kilometri înaintea finalei întrecerii interne, pentru ca o zi mai târziu, după prânz, să se dea startul Raliului Moldovei-Comfert.

 

Presa băcăuană a fost informată cu privire la programul competiției, dar și vizavi de posibilitățile publicului de a urmări întrecerile, fiind oferite detalii despre accesul pe secțiunile competitive și facilitățile puse la dispoziția fanilor.

 

La finalul conferinței de presă, Adrian Răspopa a declarat: ”Pregătirile au intrat în linie dreaptă și, sunt sigur, totul o să fie pus la punct în cel mai mic detaliu până la startul evenimentului. Băcăuanii așteaptă cu mare interes această competiție, iar acest lucru ne bucură, dar ne și obligă suplimentar să depunem toate eforturile pentru ca Raliul Moldovei- Comfert să fie și din punct de vedere al condițiilor oferite la înălțimea unei finale de campionat național”.

 

conferinta de presa desfasurata astazi

 

Totodata, organizatorii au emis si un buletin informativ al carui continut vi-l redam in integralitate :

 

Raliul Moldovei “COMFERT”

Buletin nr.1/6 octombrie 2011

 

 

1. In regulamentul particular, la capitolul 10, se adauga urmatorul articol :

 

10.3. Automobilele de recunoasteri vor fi echipate obligatoriu cu anvelope de strada.

 

Director Organizatoric

Bela Stoica.