Tag Archives: curse

Cupa Dacia la al saselea sezon

Bogdan Barbu a dominat sezonul cupei monomarcă ce se desfășoară în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, însă avansul de 27 de puncte nu este suficient pentru ca brașoveanul să fie încoronat campion înainte de Raliul Iașiului. Locul doi în clasamentul general al Cupei Dacia după șapte etape este ocupat de Ralu Badiu, iar pe trei se află Florin Tincescu. Totuşi, datorită celor 8 puncte bonus de start ce se primesc la ultima etapă, Bogdan Barbu trebuie doar să ia startul pentru a fi considerat campionul sezonului 2012. Braşoveanul va merge însă la maxim pentru că poate câştiga şi titlul de la clasa 9 a C.N.R.D.

 

Bogdan Barbu by Balasz Attila rallyphoto

Al șaselea sezon al Cupei Dacia a debutat în luna martie când la Brașov a fost programată prima etapă din CNRD. Bogdan Barbu a câștigat această primă etapă pe asfalt și a repetat istoria în Raliul Timișului. A treia etapă din an i-a forțat pe concurenți să treacă la setupul de macadam și victoria în Raliul Moldovei a fost obținută de campionul din 2011, Bogdan Năstase. Transilvania Rally ultima etapă de asfalt din campionat i-a revenit tot lui Bogdan Babru ca și etapa de la Sibiu. După victoria pe macadam din Raliul Sibiului pentru liderul campionatului a urmat abandonul de la Raliul Aradului. Victoria în a șasea etapă a sezonului i-a revenit lui Florin Tincescu, în timp ce la Raliul Țara Bârsei s-a impus debutantul Raul Badiu.

 

Raliul Iașului ultima etapă din Cupa Dacia va debuta vineri 5 octombrie odată cu startul oficial ce se va da la ora 13.01 în fața Primăriei Iași. Pentru prima zi de raliu sunt programate cinci probe speciale care însumează un total de 44,40 km. Surpriza zilei de vineri o reprezintă proba specială ce se va desfășura noaptea în zona Râpa Galbenă. Prima mașină este programată să ia startul pe speciala din nocturnă la ora 20.05. Sâmbătă 6 octombrie sunt programate alte cinci probe speciale lungimea totală a acestora fiind de 85,60 km.

 

În Cupa Dacia clasamentul se întocmeşte potrivit regulii de mai jos:

 

Pentru fiecare dintre raliurile din calendar punctele aferente locului ocupat echivalente campionatului FR Automobilism Sportiv vor fi atribuite după cum urmează:

 

Locul I – 25 p, Locul II – 18 p, Locul III – 15 p, Locul IV – 12 p, Locul V – 10 p, Locul VI – 8 p, Locul VII – 6 p, Locul VIII – 4 p, Locul IX – 2 p, Locul X – 1 p, Locul XI – 0.90 p, Locul XII – 0.80 p, Locul XIII – 0.70 p,  Locul XIV – 0.60 p, Locul XV – 0.50 p, Locul XVI – 0.40 p, Locul XVII – 0.30 p, Locul XVIII – 0.20 p, Locul IX – 0.10 p.

 

Pentru fiecare dintre raliurile din calendar Etapele 1-7 inclusiv se vor acorda: 4 puncte pentru start  fiecărui concurent care ia startul efectiv în raliu. Pentru raliul care va constitui Etapa 8 sau ultima conform CNRD 2012 se vor acorda: 8 puncte pentru start fiecărui concurent care ia startul în raliu.

 

La finalul sezonului se aplică regula N-1 însă nu se scad şi punctele pentru start.

Marco Tempestini este lider dupa prima zi din Yalta Rally

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea sunt lideri dupa prima zi in Yalta Rally in IRC Production Cup
  • Simone Tempestini si Lucio Baggio aduna experienta la prima iesire din Romania
  • Sambata sunt programate 6 probe speciale cu o lungime de 145,13 km

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea se afla pe prima pozitie in clasamentul IRC Production Cup si pe locul patru la general dupa prima zi din Yalta Rally. Simone Tempestini, la debutul sau intr-o etapa din afara Romaniei, a mers fara greseala si se afla pe locul 11 in clasamentul general.

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat primele doua probe speciale din Yalta Rally in fata favortilor locali si se afla pe prima pozitie in clasamentul din IRC Production Cup. „A fost o zi foarte scurta. Este frumos ca suntem primii, dar raliul adevarat incepe maine. Diferentele sunt mici si este clar ca lupta cu pilotii locali va fi foarte stransa, dar obiectivul nostru este sa ajungem pe podium la final. Daca totul functioneaza ca pana acum avem sanse foarte mari”, a spus Marco Tempestini.

 

Prima zi din Yalta Rally a fost una de acomodare pentru Simone Tempestini. Dupa experienta din Raliul Sibiului, etapa inclusa in calendarul IRC, pentru Simone aceasta este a doua participare in competitia intercontinentala, dar primul raliu la care participa in afara Romaniei. „Astazi am facut spectacol, am mers pentru spectatori. Au fost mai putin de zece kilometri de proba si asupra mea nu apasa nicio presiune. Maine incepe raliul cu adevarat si sper sa parcurg cat mai multi kilometri de proba speciala”, a spus si Simone Tempestini.

Yalta Rally a inceput vineri, 14 septembrie, cu doua probe speciale, cu o lungime totala de 7,61 de kilometri, si startul festiv. Pe prima proba a zilei, Marco Tempestini a obtinut al doilea timp, dar a castigat-o pe urmatoarea si a preluat conducerea. Simone Tempestini a terminat prima speciala cu cel de-al optulea timp, iar pe cea de-a doua cu cel de-al unsprezecelea timp in ierarhia generala.

 

Sambata, 15 septembrie, sunt programate sase probe speciale cu o lungime totala 145,13 kilometri. Startul se va da la ora 08:49, ora locala. „Pentru noi raliul incepe sambata. Este o zi lunga in care se pot intampla multe. Sunt probe dificile, dar avem avantajul ca am mai fost aici si in anii trecuti. Trebuie sa obtinem un rezultat bun si sunt sigur ca daca nu vor aparea problemele tehnice putem termina pe podium”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

Cursele de coasta revin pe urcarea spre Paltinis

  • Cursele de viteza in coasta revin la Sibiu
  • Etapele 13 si 14 sunt programate in perioada 21 – 23 septembrie
  • Urcarea spre Paltinis a fost folosita si in Raliul Sibiului

Cursele de coasta revin pe drumul de urcare spre Paltinis. In weekendul  21 – 23 septembrie pilotii din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop vor concura pe celebra proba inclusa si in Raliul Sibiului.

 

Celebra urcare spre statiunea Paltinis, cea mai inalta statiune montana din Romaia, a fost folosita in anii ’80 atat in etapele de raliu, cat si in cursele de coasta desfasurate in Sibiu. In 2012, celebra speciala pe asfalt, inclusa si in Raliul Sibiului – etapa in calendarul Intercontinental Rally Challenge 2012 – va gazdui si etapele 13 si 14 din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. „Orasul Sibiu are traditie in lumea sporturilor cu motor din Romania asa ca din acest an am decis sa aducem aici si o etapa de viteza in coasta. Urcarea spre Paltinis este o proba legendara si cred ca se potriveste perfect pentru o astfel de competitie”, a spus Sorin Itu, organizatorul etapei sibiene.

 

Cele doua etape din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop se vor desfasura vineri, 21 septembrie, si duminica 23 septembrie. Startul se va da de la Curmatura Stezii, iar traseul are o lungime totala de 5,1 kilometri pana pe platoul Valari. Panta maxima este de 36%, iar diferenta de nivel de la start la sosire este de 377 metri. Inscrierile pentru cele doua etape au inceput pe 3 septembrie si se vor incheia pe 17 septembrie.

 

Programul in cele doua zile de cursa, vineri si duminica, va incepe la ora 08:30 dimineata, iar ultima cursa se va termina la ora 17:30. In acest interval circulatia va fi deschisa temporar doar intre orele 13:00 si 14:00. „Sper ca revenirea curselor de coasta la Sibiu sa fie primita cu acelasi interes ca si celelalte competitii din lumea sporturilor cu motor organizate in oras. Sunt sigur ca in cele doua zile vom avea parte de un spectacol total si imi doresc ca pe traseu sa vina cat mai multi suporteri. Raliul Sibiului a devenit deja o traditie in oras si acelasi lucru vrem sa se intample si cu etapa de viteza in coasta”, a mai spus Sorin Itu. 

 

Program etapa a 13-a, vineri 21 septembrie 2012
Recunoasteri – 08:30-10:00
Antrenamente oficiale-manşa I – 10:00-11:30
Antrenamente oficiale-manşa a II-a – 11:30-13:00
Deschiderea temporara a circulatiei – 13:00-14:00
Recunoasteri optionale – 14:00-14:30
Start în manşa I a competiţiei – 14:30-16:00
Start în manşa a II-a a competiţiei – 16:00-17:30
Festivitatea de premiere – 18:30
Conferinţa de presă cu câştigătorii – 19:00

 

Program etapa a 14-a, duminica, 23 septembrie 2012
Recunoasteri – 08:30-10:00
Antrenamente oficiale-manşa I – 10:00-11:30
Antrenamente oficiale-manşa a II-a – 11:30-13:00
Deschiderea temporara a circulatiei – 13:00-14:00
Recunoasteri optionale – 14:00-14:30
Start în manşa I a competiţiei – 14:30-16:00
Start în manşa a II-a a competiţiei – 16:00-17:30
Festivitatea de premiere – 18:30
Conferinţa de presă cu câştigătorii – 19:00

 

Paltinis_regulament_particular

Lupta din IRC Production Cup continua la Yalta Rally

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea vor lua startul in Yalta Rally
  • Prima cursa din afara Romaniei pentru Simone Tempestini
  • Intre 14 si 16 septembrie actiunea are loc pe specialele din Crimeea

Marco Tempestini si Dorin Pulpea intra din nou, in acest weekend, in lupta pentru punctele din IRC Production Cup la Yalta Rally, etapa a noua din Intercontinental Rally Challenge. Dupa o serie de rezultate excelente in competitia interna, la etapa din Ucraina isi va face debutul si Simone Tempestini.

 

Locul doi cu 48 de puncte in IRC Production Cup si inca patru etape pana la finalul sezonului. Marco Tempestini si Dorin Pulpea sunt pregatiti pentru atacul final din Intercontinental Rally Challenge. „Andreas Aigner, principalul nostru rival in lupta pentru titlu, a luat maximum de puncte in Belgia si Cehia, etape la care noi nu am luat startul. Noi trebuie sa-i dam replica la Yalta, Sliven si, de ce nu, San Remo. Obiectivul nostru este sa recuperam diferenta de 27 de puncte si sa adaugam cat mai multe puncte intre noi si el pentru ca etapa din Cipru are coeficient doi, iar Aigner sigur va lua startul acolo”, a spus Marco Tempestini, inaintea plecarii spre Ucraina.

 

Echipajul Napoca Rally Academy a plecat in Ucraina imediat dupa podiumul din Raliul Tara Barsei, obtinut cu Skoda Fabia S2000, dar in Ucraina vor lua startul cu modelul Subaru Impreza N15. „Acum doua saptamani am testat masina la etapa de viteza in coasta de la Campulung si totul a fost foarte ok. Suntem la a patra participare in Yalta Rally si cred ca experienta noastra ne va ajuta sa obtinem un rezultat bun. Concurenta locala, dar nu numai, este foarte puternica, iar pentru a avea sanse la titlu in IRC Production Cup trebuie sa obtinem cat mai multe puncte”, a adaugat Marco Tempestini.

Foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Alaturi de Marco Tempestini, in etapa din Ucraina, va lua startul si Simone Tempestini, fiul sau, care are insa obiective diferite. „Este prima etapa din afara Romaniei la care particip si nu vreau decat sa adun experienta. Sunt inca la inceputul carierei mele in raliuri si totul trebuie facut pas cu pas”, a spus Simone Tempestini, care va face echipa cu Lucio Baggio.   

 

Yalta Rally se va desfasura in perioada 14 – 16 septembrie pe specialele de asfalt din zona Crimea. „Traseul de aici este similar cu cel din Corsica, dar asfaltul este putin mai alunecos. Experienta din trecut va fi foarte utila in incercarea noastra de a aduna cat mai multe puncte si sunt sigur ca daca nu vom avea probleme tehnice putem obtine un rezultat bun”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

Unde naiba m-am dus?

Cand nu aveam nici bani, nici experienta si niciun plan, mergeam la curse cu sufletul curat. Mergeam sa ma bat si sa aduc masina acasa. Dormeam pe o saltea intr-o camera din casa lui Radu Ortelecan care imi facea cinste cu pizza si imi dadea supa facuta de sotia lui. Ma sfatuiam cu Vlad Teodor cum sa iau virajul care inchide de doua ori de la Ranca si asta era. Sarac cu duhul. Imparteam masina cu oricine ma ajuta cu un leu sau avea nevoie de un rezultat si ajungeam acasa fara sa stiu cum dracu o sa fac sa ajung la urmatoarea cursa. Dar ajungeam. Si mergeam din ce in ce mai tare.

 

Acum am sustinere, prieteni, hoteluri, echipa, putere, PR, aproape tot ce imi doresc. Mare atentie, aproape tot. Ar trebui asadar sa mut muntii, sa ma duc de parca ar fi ultima mea cursa, sa-l bat pe Ghisoi si pe Prepelita si pe Ghinea cu un pilotaj la limita si numai pentru ca eu nu am doi mecanici in spate. Ci doi importatori, un dealer, un service si o gramada de oameni care fac lucruri pentru mine.

 

In schimb eu ma duc mai incet ca un forleiter la recunoasteri! Reperez zonele de risc ale fiecarui traseu si le sacrific in spiritul unei false maturitati. Si ce e mai grav, m-am inrait! M-am sacalizat. Vad doar oportunitati si nu bucurii, oameni din presa si nu prieteni, adversari si nu colegi. Dintr-o data, lumea mea calda si prietenoasa a costasilor s-a transformat intr-o jungla a celor care tintesc podiumuri si sponsorizari.

 

Nu am crezut niciodata vorba care spune ca oamenii saraci sunt generosi si cei bogati zgarciti pentru ca am zis ca e o vorba inventata de cei saraci ca “sa se mai scoata” cumva. Dar vad ca un adevar este. Si totusi, de ce as fi alt om, doar pentru ca imi merge bine? De ce sa nu fiu acelasi dar si mai cald, mai bun… pentru ca mi-e mai bine?

Foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Probabil ca la un moment dat am hotarat ca sunt dispus sa-mi vand sufletul diavolului ca sa ajung sus. Acolo unde e Keleti si Porcisteanu, unde e Grigorescu si Alex Filip. Si probabil ca am crezut ca nimeni nu poate sa ajunga atat de sus fara sa nu se inraiasca, sa nu fie un pitbull care musca tot ce prinde si ii da la o parte pe cei care ii stau in cale. Si nu sta de vorba cu cei mici… pentru ca nu are timp. Are un drum important in sus. Gresit. Atat de gresit!

 

Nu vreau sa ajung asa niciunde. Vreau inapoi la cursele mele sincere, fara cort, cu rotile de ploaie in portbagaj, cu inima cat un purice ca nu am cu ce plati inscrierea dar cu Marco Tempestini care-mi spune “tu mergi tare cu Ibiza ta”! Am fost cel mai fericit cand mi-a spus asta. A fost ca si cum as fi luat premiul cel mare. Acum , Marco ma intreaba doar de ce nu mai scriu. Pentru ca nu mai sunt pilot, Marco! Sunt om de marketing, sunt PR, sunt insarcinat sa am grija de buget, sa generez imagine si notorietate pentru echipa. Si stim foarte bine ca rezultatele nu aduc sponsori, expunerea aduce si incadrarea in buget.

 

Interesant cum inteleg acum cateva lucruri despre perfromantele altor piloti. Cat de eronat este sa judecam prestatia unui pilot doar dupa cum il vedem ca se arunca pe viraje. Nu vedem decat cum Giri merge mult mai incet decat altii cu S2000. Dar nu ne gandim ce buget are, cat e de stresat daca o loveste sau care e planul lui pentru anul in curs. Nu vedem decat cum Vali s-a stins dupa primele doua raliuri de anul asta. Nu ne gandim ca poate I s-a pus in vedere ca nu mai are voie sa iasa in decor sau ca poate o iesire in decor poate insemna 40,000 euro pe care pur si simplu nu ii are. Nu vedem decat cum Adi Dragan merge mai incet decat un pieton in plimbare si il categorisim un pampalau. Dar poate si-a construit strategia in felul asta. Sa mearga la conservare cu orice pret pentru ca e singura lui sansa. Si uite-l lider la clasa 6. Nu e Vlad Cosma, nici Bereczki si nici Stratieva. E Adi Dragan. Si noi ne batem joc de el. Si toti acesti piloti, cu mai mult sau mai putin talent, ajung sa piloteze la 90%, 75 % sau chiar 30% din potentiaul lor din cauze care uneori le scapa chiar propriei lor introspectii. Si pot parea plictisiti, aroganti, fitosi cand de fapt in spate sunt griji, neputinte, frustrari.   

 

Asa ca m-am hotarat! Consolarea mea sta in speranta ca m-am inrait pentru ca simt ca bat pasul pe loc. Ca nu ma pot concentra la curse din cauze “politice”. Anul asta e mai important ca bugetul sa nu fie depasit decat sa iau locul I in loc de locul III dar cu 5000 de euro cheltuiti in plus. Stiu ca adevaratul sportiv se vede atunci cand da de greu sau mai rau, cand da de bine. De aceea, masura nevoii de a ajunge sus o va da o simpla alegere. Sa continui sa activez in motorsport si atat sau sa ma folosesc de tot ce am eu mai bun si sa ajung sa ma lupt la varf, de adevaratelea. Nu cu frica, nu cu bugetele in buzunar, nu cu reportaje la TV in cap. Eu cu mine la start si cu o masina pe care sa o cheme Ruxi, Luisa sau Imelda. Nu credeam ca o sa ajung sa spun asta dar mi-e dor sa-mi fie foame!   

Am avut si etape mai bune

BCR Leasing Rally Team lua startul în penultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012 după un loc întâi obţinut în clasamentul pe echipe la Raliul Aradului şi două titluri de Campion Naţional asigurate cu două etape înainte de finalul campionatului. Obiectivul principal la Raliul Ţara Bârsei era menţinerea pe locul întâi în clasamentul echipelor.

 

Numai că ceea ce a urmat a fost departe de aşteptările echipei şi de obiectivele propuse. Deşi etapa de la Braşov a început promiţător pentru echipajele BCR Leasing Rally Team, pe primele două probe speciale toată lumea fiind în grafic, un traseu destul de dur a început să pună probleme majorităţii echipajelor. 

 

PS4 a adus abandonul lui Edwin Keleti. A urmat PS5, care a pus probleme lui Vali Porcişteanu. Acesta a rupt amortizorul dreapta faţă după lovirea unui bolovan, reuşind cu mari eforturi să ajungă în parcul de service pentru a remedia situaţia. Decizia de excludere a sa însă a fost absolut bulversantă, echipajul şi cei prezenţi fiind convinşi că nu a fost vorba de nicio greşeală din partea echipajului cu numărul 1.

 

Am venit la Braşov pentru a ne juca ultima şansă în vederea câştigării celui de-al doilea titlu de campion naţional absolut. Se anunţa a fi unul din cele mai grele raliuri în care nu ne puteam gândi decât la o victorie, fiind obligaţi să forţăm pe toate probele speciale. Aşa cum se ştie, ne-am simţit foarte bine de fiecare dată pe probele speciale din triunghiul forestier Azuga-Predeal-Săcele. Am forţat încă din prima probă a zilei secunde şi timpii obţinuti au fost extrem de buni, anunţându-se o bătălie extrem de strânsă. Lupta “s-a întrerupt” în proba specială 5, când, după lovirea unui bolovan, s-a rupt amortizorul dreapta faţă. Cu mari eforturi am reuşit să ajungem în parcul de service şi băieţii şi-au făcut treaba exemplar, părăsind parcul cu o maşină perfectă din punct de vedere tehnic. După acest eveniment, evident că totul era pierdut şi nu mai contam decât în lupta pentru echipe. Am început o recuperare nebună, reuşind să urcăm până la final pe poziţia a cincea. Mi-ar fi plăcut să ne “duelăm” cu Francois fără probleme, până pe ultima probă. Sunt conştient că dacă totul ar fi descurs perfect, fără probleme sau pene pentru amândoi, era foarte greu de învins. Experienţa lui Francois şi-a spus cuvântul şi pe prima parcurgere a probei lungi (PS4) unde  s-a impus cu 9 secunde, în condiţiile în care şi ritmul meu a fost foarte bun. Mai există totuşi o şansă la Iaşi, dar nu mă îmbăt cu apă rece. Nu pot să nu fiu totuşi dezamăgit de o decizie prin care suntem nedreptăţiţi, cea de excludere a noastră de la acest raliu. Toţi cei care au fost prezenţi au văzut ce s-a întâmplat şi că nu a fost greşeala noastră. Sunt convins că această situaţie se va rezolva şi că în final, oficialii vor lua decizia corectă. Sper că lupta pentru titlu se va duce în ultima etapă, cea de la Iaşi. Mulţumiri partenerilor, echipei şi tuturor celor care au fost alături de noi şi nu în ultimul rând lui Vlad Stoica şi Dragoş Dinu pentru gestul făcut.”  – Valentin Porcişteanu

 

Penultima probă a raliului a adus alte probleme. Bogdan Năstase a pierdut timpi importanţi, acesta fiind pe locul întâi la clasă înaintea penei făcute pe PS8 şi Alex Filip a abandonat, după ce a rupt puntea spate a maşinii de concurs.

 

Am luat startul la Braşov cu gândul de a ne atinge obiectivul de campionat, cu o etapă înainte de terminarea acestuia. Aşa că am decis să atacăm chiar de la început, dar după abandonul adversarului nostru principal, Vlad Cosma, am decis că trebuie să facem o cursă de conservare a locului 2 pe care ne aflam. Din păcate, în penultima probă a cursei, cu 10 km înainte de final, din cauza durităţii extreme a traseului, puntea spate a Clio-ului nostru s-a rupt la jumătate, aşa că am fost nevoiţi să abandonăm. Cu toate astea, suntem foarte bucuroşi pentru atingerea obiectivului individual – titlul naţional al categoriei 2 Roţi Motrice. Mai avem încă două obiective, respectiv menţinerea în top 10, dar şi titlul naţional la întrecerea pe echipe. Mulţumumesc tuturor celor care au fost alături de noi, ne pregătim pentru următoarea etapă, Raliul Iaşiului” – Alex Filip.

 

Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motors – „După o serie de curse destul de bune, iată că ni se întâmplă şi evenimente nedorite, etapa de la Braşov fiind un raliu negru pentru noi, spre deosebire de prima etapă de la Braşov de anul acesta, unde totul a mers excelent. Pe lângă abandonurile a două dintre echipajele BCR Leasing Rally Team, decizia de excludere a lui Vali a fost total neaşteptată. Vom contesta această decizie şi sunt convins că la o rejudecare a faptelor, ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat efectiv şi de modul cum a fost organizat acel control orar, Vali îşi va păstra locul 5 câştigat la această etapă şi va acumula puncte şi la echipă. A fost o decizie eronată, fără a lua în seamă toate faptele şi sunt convins că va fi rejudecată corect. Chiar şi competitorii noştri direcţi de la Napoca Rally Academy şi ESD Rally Team – cărora vreau să le mulţumesc pentru sportivitatea de care au dat dovadă – ne-au susţinut din acest punct de vedere, fiind gata să clarifice problema şi să susţină faptul că Vali nu a greşit. Ar fi păcat ca pentru o eroare a oficialilor să fie periclitat un rezultat absolut corect, aşadar suntem încrezători în decizia finală.

 

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri, ultima de anul acesta, se va desfăşura la Iaşi în perioada 5 – 6 octombrie. 

Francois Delecour a castigat Raliul Tara Barsei

Editia 2012 a Raliului Tara Barsei Dunlop, penultima etapa din Campionatul National de Raliuri Dunlop, a fost departe de ceea ce ar insemna o cursa linistita, fara prea mari incidente. Cursa de pe macadamul din „triunghiul forestier” Sacele-Azuga-Predeal a fost ca o apa navalnica, ce se arunca prin canioane, fara sa aiba o clipa de liniste.

 

Nici nu incepuse bine ziua, ca a si venit prima bomba: Gergo Szabo, dublu campion national, a iesit violent in decor, „parcandu-si” bolidul, in timp ce era cu acceleratia la podea, un Mitsubishi Evo X R4 intre un stalp si un copac, intr-o pozitie imposibila, de abia a putut fi scos de acolo. Szabo si navigatorul sau au ajuns la spital, pentru investigatii, dar, din fericire cei doi au fost in regula. Astfel, primul favorit iesise din cursa. Desi Valentin Porcisteanu (Mitsubishi Evo X R4) castigase primele doua speciale ale zilei, Francois Delecour (Peugeot 207 S2000) a fortat in cea de a treia si si-a dublat avansul. Dar, abia incepuse nebunia. Edwin Keleti (Mitsubishi Evo X), unul dintre artizanii intrecerii, a „tras pe dreapta”, din cauza un probleme tehnice, fiind imitat si de Vlad Cosma (Citroen C2R2), liderul din acel moment de la „doua roti motrice”. Nici brasoveanul Manu Mihalache (Mitsubishi Evo) nu a avut mai mult noroc la cursa sa de revenire, in timp ce Dan Girtofan (Skoda Fabia S2000) si Daniel Ungur (Subaru Impreza N15) au iesit total din lupta pentru locurile fruntase, din cauza unor pene, la fel ca si fratii Istvan si Janos Soos (Subaru Impreza), care au avut trei pene de cauciuc.

 

Infernul de la Susai 

 

Inca mai era bine pentru cativa concurenti, feriti de probleme tehnice sau de pene, dar a venit a doua trecere pe deja „celebra” Azuga-Cabana Susai, o speciala de doar 7,9 kilometri, pe care multi nu o vor uita. Astfel, Valentin Porcisteanu a rupt un amortizor si a a ajuns cu masina taras-grapis in service; Dan Girtofan, alta data copilul favorit al „Fortunei” a rupt un brat si a iesit, temporar din zona punctelor, acelasi lucru patindu-l si Rares Tomita (Mitsubishi Lancer Evo IX). Daca mai punem la socoteala si faptul ca la regruparea de la finalul acestei speciale Valentin Porcisteanu a facut greselile pentru care a fost exclus, se poate spune ca aici s-a decis podiumul cursei, dar si noul campion national. 

 

Constanta si rasturnari de situatii 

 

Ultimele probe speciale au scos in evidenta stiinta lui Francois Delecour de a conserva un rezultat, fara sa ridice prea mult piciorul de pe acceleratie, amortizorul rupt al Skodei lui Tempestini, care l-a facut pe italian sa coboare un loc pe podium, abandonul lui Alexandru Filip, care, chiar daca nu a terminat la Brasov, a devenit noul campion national la doua roti motrice, precum si bulversarea ierarhiilor la clasa 9, acolo unde, liderii s-au schimbat cam la fiecare bucla. 

Delecour si-a facut un dublu cadou la 50 de ani 

 

A fost o cursa ce nu se poate uita usor, care a dat noul campion national absolut al Romaniei, pe francezul Francois Delecour. Fostul vicecampion mondial a gestionat excelent cursa, a fortat cand si unde a trebuit, a avut un ritm rupt parca din alt film fata de ai nostri compatrioti si francezul s-a impus, cum se spune, „en-fanfare” la Brasov, dar si in ierarhia generala a pilotilor. „A fost un raliu extraordinar de dificil, dar si frumos. Proba lunga (Sacele-Azuga – n.r.) este, probabil, una dintre cele mai frumoase speciale din lume. Am mers in Campionatul Mondial si nu am vazut asa ceva. Am mers tot timpul atent la dictare si nu m-am mai gandit la altceva”, a spus francezul, care, la cateva zile dupa ce a implinit 50 de ani, si-a facut un dublu cadou: o victorie de etapa si un titlu national. 

 

Chiar daca nu se prezinta la Iasi, iar Pocisteanu castiga, Delecour este campion national absolut, intrucat are mai multe victorii – 4, in timp ce adversarul sau ar ajunge la 3. 

Cursa fara miza, rezultat foarte bun 

 

Fara nicio miza, clujeanul Bogdan Marisca, cu al sau Mitsubishi Lancer Evo IX, de clasa 3, a luat startul la Brasov doar sa se distreze si, fara sa riste inutil, sa obtina cat se poate de mult. Se pare ca aceasta tactica este corecta pentru Bogdan, care a fortat, dar nu si-a asumat riscuri inutile, a ramas in cursa si la final a urcat pe a doua treapta a podimului de premiere, impunandu-se in schimb la clasa 3. „La altceva, nu ne puteam gandi, mai ales ca nu aveam de ce sa fortam, nefiind implicati in nicio lupta. A fost solutia corecta, iar la final acest loc doi a valorat enorm in intrecerea pe echipe. Aceeasi tactica o vom aborda, probabil, si la Iasi, acolo unde, la fel, punctele noastre vor conta in intrecerea echipelor”, a punctat Marisca. 

 

Un nou podium brasovean pentru Tempestini 

 

Marco Tempestini (Skoda Fabia S2000) a inceput sezonul cu un loc 3 la Raliul Brasovului, pentru ca, dupa patru abandonuri consecutive, sa revina pe podiumul unei curse tot la poalele Tampei, dar, de aceasta data, la „Tara Barsei”. „Tempesta” a „stat” pe doi pana la final, dar un amortizor distrus, in ultima speciala, l-a facut sa piarda pozitia in favoarea coechipierului sau, Bogdan Marisca. „Sunt multumit cu acest loc trei, mai ales ca vine dupa patru abandonuri consecutive. Am pierdut «argintul» pe ultima speciala, dar, de aceasta data, nu este nici o suparare, intrucat l-a castigat coechipierul meu, Bogdan”, a spus Tempestini. 


Tempestini jr. creste incet, dar sigur 

 

Imediat langa podium, la 21 de secunde, a terminat Simone Tempestini, care a fost la un pas sa-i „sufle” bronzul tatalui sau. „Junele” Tempestini creste de la cursa la cursa, nu numai in evolutii, dar si in rezultate. Astfel, dupa locul 5 de la Arad, a venit acest loc patru de la Brasov, care ar putea prevesti un „bronz” la Iasi. Pe 5, dupa excluderea lui Valentin Porcisteanu, a terminat Dragos Dinu, care a obtinut rezultatul sezonului, desi a ajuns la final fara partea dreapta fata a bolidului sau, un Mitsubishi Lancer Evo IX. Rares Tomita (Mitsubishi Evo IX), desi a avut si el probleme de suspensie, a terminat pe 6, in fata lui Sebastian Barbu (Citroen DS 3), invingatorul de la doua roti motrice. Dan Girtofan (Skoda Fabia S2000) a obtinut, la Brasov, cel mai slab rezultat al sezonului, locul 8, in fata lui Horatiu Savu (Mitsubishi Evo IX) si Daniel Ungur (Subaru Impreza N15). 

Un abandon cat un titlu national 

 

Alexandru Filip (Renault Clio R3 Maxi Evo) avea nevoie de un loc 5 la Brasov, pentru a deveni campion national la doua roti motrice, chiar daca Vlad Cosma (Citroen C2R2), adversarul sau direct, ar fi castigat. Dar Cosma a abandonat la jumatatea cursei, in timp ce Filip a fost invins de problemele tehnice pe ultima speciala. Totusi, chiar daca nu a terminat la Brasov, Alexandru Filip este, matematic, noul campion national la doua roti motrice. 

Barbu, castigatorul Cupei Dacia

 

Lupta pentru victorie in Cupa Dacia a coincis cu lupta de la clasa 9, doar ca deznodamantul a fost altul. Astfel, inaintea ultimei bucle, brasoveanul Bogdan Barbu conducea autoritar si se parea ca se indreapta spre o victorie meritata, ce urma sa ii aduca doua titluri: la Cupa Dacia si la clasa 9. Dar, brasoveanul a rupt suspensia in penultima speciala, s-a chinuit sa o faca si pe cea mai lunga, dar a cazut pe locul 3, fiind devansat de Raul Badiu (noul campion national de la debuntanti) si Florin Tincescu. Totusi, acest loc 3 i-a adus lui Bogdan Barbu titlul la Cupa Dacia si, la Iasi, mai are nevoie de doar 3 puncte pentru a se incununa si la clasa 9. 

 

Baldescu s-a impus la 11 

 

Cum era de asteptat, la clasa 11, in absenta lui Daniel Ungur, deja campion national, s-a impus Victor Baldescu (Mitsubishi Lancer Evo VI), care i-a invins, fara prea multe probleme, pe Florin Crisan (Subaru Impreza) si Catalin Berari (Mitsubishi Lancer Evo VI). 

 

ESD RT preia sefia in clasamentul echipelor 

 

In intrecerea echipelor s-a impus Napoca Rally Academy, cu 76 p (puncte aduse de Bogdan Marisca – 18 p la general si 25 p la clasa 3 si de Marco Tempesini – 15 la general si 18 la clasa 2), urmata fiind, pe podiumul de premiere, de ESD Rally Team, cu 69 p (puncte aduse de Francois Delecour – 25 la general si 25 la clasa 2 si de Dan Girtofan – 4 p la general si 15 p la clasa 2), si de Jack Daniel’s RT, cu 28 p (puncte aduse de Rares Tomita – 18 p la juniori si Catalin Berari – 10 p la clasa 11). In urma acestor rezultate, pe primul loc in clasament a urcat ESD RT cu 435 p, podiumul fiind completat de BCR Leasing RT – 412 p si Napoca Rally Academy – 407,5 p.

 

FinalFIA

 

777 pentru Raliul Tara Barsei

Al saptelea an, a saptea etapa a CNRD, Raliul Tara Barsei va avea startul vineri 7 septembrie. 

 

Raliul Tara Bârsei Dunlop 2012 pare guvernat de cifra sapte- este cea de-a saptea etapa a CNRD, a ajuns la cea de-a saptea editie, iar sapte din cele opt probe speciale ale competitiei voravea loc pe macadamul din padurile aflate in triunghiul Sacele-Predeal-Azuga. Prima proba, Superspeciala Dunlop inseamna primii kilometri parcursi in regim de cursa pentru concurentii raliului, aceasta fiind programata in Brasov, pe dealul Colinei, unde se afla campusul Universitar Brasov, o zona care are un potential ridicat de spectaculozitate pentru o proba de raliu, dar si numeroase posibilitati de vizionat, pentru spectatori. Speciala debuteaza pe inserat, la ora 20 :44, fiind un urmas al probelor de noapte care au facut de atatea ori deliciul publicului in raliurile organizate la Brasov. De altfel, PS 1, Superspeciala Dunlop este singura proba speciala ce are loc vineri, 7 septembrie, urmand ca a doua zi sa se desfasoare actiunea de pe specialele de macadam, prima dintre ele fiind programata la 10:23, Azuga- Predeal 1.

 

Peste 40 de echipaje si-au anuntat prezenta la aceasta etapa, lupta pentru titlu fiind tot mai ascutita, Raliul Tara Bârsei Dunlop fiind penultima competitie din acest sezon. Lista de inscrieri debuteaza cu campionul en-titre, Valentin Porcisteanu, care este si recordman de victorii in acest raliu si se afla inca in carti pentru un al doilea titlu de campion. Principalul sau competitor este francezul Francois Delecour, proaspatul lider al clasamentului general, dupa victoria de la Arad, care e foarte aproape de a-si adauga in palmares si un titlu de campion national in Romania. Lupta pentru un loc pe podiumul sezonului este inca deschisa la toate clasele, dar si la juniori sau la echipe, semn ca vom avea parte de o competitie extrem de interesanta pentru punctele decisive.

 

Raliul Tara Barsei Dunlop, intrecere organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, este organizat cu sprijinul partenerului traditional- Primaria si Consiliul Local Brasov, si cu sustinerea primita din partea Primariei si a Consiliului Local Sacele, a Directiei Silvice Prahova – Ocol Azuga, Universitatii Transilvania din Brasov, a Brigazii Mobile de Jandarmi Brasov, Brigazii de Jandarmi Montani Sinaia, a Politiei rutiere Brasov si Azuga, a Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Brasov si a Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova.

 

Date tehnice raliu: Lungime totala: 370.82 km Numarul probelor special: 8 Lungimea totala a probelor special: 102.60 km Procent PS din total: 27.67 % Suprafata de rulare: Macadam

 

             

Un pod numit dorinta

  • Cinci clasari pe podiumul de premiere pentru echipa de dieselari
  • Un viraj mai important ca toate celelalte
  • O echipa mai presus ca oricare membru luat separat

 

Etapele de viteza in coasta de la Campulung Muscel au fost pregatite mai bine ca niciodata de echipa Avia Motors/ Alto Syncro.  Cu o sesiune de teste dedicata presei ce a avut loc cu doar doua zile inainte de concurs, echipa a reusit sa remedieze o defectiune ce ar fi dus la un abandon imparabil in cursa. Din fericire, cele doua masini, Skoda Fabia RS TDI si SEAT Ibiza Cupra TDI s-au aliniat la startul etapelor muscelene si au performat conform asteptarilor.

 

Cu toate ca “tractoristul” Andrei Mitrasca si-a atins obiectivele sportive, el a declarat la final “ Am avut o echipa mai numeroasa ca niciodata. Au venit foarte multi colegi si am avut o sustinere enorma. Am vrut sa le aduc un loc I dar nu am reusit. A fost acel viraj inainte de pod pe care am hotarat sa nu il risc sub nicio forma. Nu mai sunt la fel de bataios ca in anii trecuti. Probabil pentru ca nu mai sunt doar eu cu mine. Fac parte dintr-un angrenaj care depinde de mine. Avem un buget, un plan si un calendar de respectat. Rezultatele sportive cu Ibiza sunt doar o parte a scopurilor noastre”.  

 

Alina Bunica s-a bucurat de ultimele ei etape la volanul Skodei Fabia RS TDI de anul asta. Ca intotdeauna, Sexy Bunica s-a achitat exemplar de sarcina ei de pilot invitat. Finalul zilei de duminica a gasit-o pe podiumul de premiere a clasei H4, ceea ce a facut ca incursiunea ei in lumea vitezei in coasta sa nu ramana nerasplatita. “Am venit cu doua zile inainte de concurs sa facem ultimele reglaje dupa ce masina a fost reparata in urma iesirii in decor de la Ranca. S-a dovedit o idee foarte buna pentru ca turbina a cedat si in felul asta am avut timp sa o reparam pana la start. Sunt fericita ca am reusit sa urc pe podium, dar am un gust amar ca s-a terminat. Se pare ca acesta e specificul curselor de viteza in coasta. Exact cand simti ca te-ai incins si esti pregatit sa pilotezi, totul se termina sau mai ai de asteptat. Le multumesc celor de la Avia Motors pentru sansa pe care mi-au acordat-o, mi-a placut enorm sa fiu alaturi de ei” a spus Alina la festivitatea de premiere de duminica.

 

La finalul unui weekend prelungit in care a avut de gestionat mai multe ca in tot sezonul pana acum, musceleanul Lucian Visan, Team Manager-ul echipei, s-a aratat satisfacut “Am avut cateva zile pline cu presa, cu multi invitati si cu o delegatie mare. Evident, ca nu cumva sa ma relaxez prea mult, am avut si probleme tehnice. Le-am dus pe toate la o concluzie buna si ne intoarcem acasa multumiti. Cireasa de pe tort a fost ca am reusit sa ma bucur de rolul de deschizator de drum in cele doua zile de concurs cu Skoda Octavia RS TDI in varianta de strada. Am putut astfel sa fiu alaturi de pilotii mei atat in parcul de service cat si in regrupare. Se pare ca acasa intotdeauna iti este dat sa traiesti mai intens dar si mai placut.”  

 

Urmatoarele etape de viteza in coasta ale Campionatului National se vor desfasura la Paltinis, in weekendul 21 – 23 septembrie, iar Avia Motors/ Alto Syncro va avea ca intotdeauna noi invitati surpriza.

 

Credit Foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Pregatiti de start in Raliul Tara Barsei

După locul întâi obţinut în clasamentul pe echipe la Raliul Aradului şi două titluri de Campion Naţional asigurate cu două etape înainte de finalul campionatului, BCR Leasing Rally Team se pregăteşte să ia startul la Raliul Ţara Bârsei, penultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012.

 

Raliul Ţara Bârsei este o cursă care îmi place şi care se află destul de aproape de casa mea, un traseu pe care l-am şi parcurs de-a lungul timpului cu bicicleta de câteva ori. Şi vreau să cred că ne-am „împrietenit” destul de bine. Vom încerca să mai facem un pas în atingerea obiectivului propus, de aceea îmi doresc să fim feriţi de probleme tehnice sau pene. Vom avea şi de data aceasta o concurenţă puternică prin prezenţa la start a lui Vlad Cosma, Sebi Barbu şi George Grigorescu. Spectacolul automobilistic este foarte important pentru că pe marginea traseului vor fi prezenţi şi destul de mulţi spectatori, mai ales pe noua probă superspecială din centrul oraşului Braşov.” – a declarat Alex Filip, câştigătorul titlului de Campion Naţional al clasei 5, cu două etape înainte de finalul campionatului.

 

Obiectivul principal la această etapă va fi să ne menţinem pe locul întâi în clasamentul echipelor. Suntem încrezători că putem realiza acest obiectiv şi ne bazăm pe istoricul piloţilor noştri la acest raliu. Voi fi şi eu alături de echipă, în teren de această dată, aşadar ne vedem la Braşov!” – Alexandru Piţigoi,

 

Vali Porcişteanu speră că la Braşov va depăşi seria ghinioanelor din ultima perioadă şi va lupta cu toate forţele pentru cucerirea titlului naţional. „Pot spune că Raliul Ţara Bârsei, supranumit şi „raliul de casă”, la Braşov bifând şi cele mai multe etape câştigate, este unul dintre raliurile mele preferate. Configuraţia şi suprafaţa probelor speciale este una care îmi place şi pe care m-am simţit bine de fiecare dată, încă din 2004, atunci când am parcurs acest traseu pentru prima dată cu Dacia Nova. Sezonul trecut, victoria din etapa derulată în deja celebrul „triunghi” Azuga-Predeal-Săcele, a avut un rol determinant în lupta noastră pentru titlul de campion şi se pare că şi în acest an suntem „obligaţi” să repetăm acest succes, pentru a pleca de la Raliul Ţara Bârsei cu şanse la cucerirea celui de-al doilea titlu naţional. Lupta va fi una extrem de strânsă şi voi încerca să dau tot pentru a ne atinge obiectivul, deşi din păcate situaţia financiară în care ne aflăm nu mai permite acest lucru. Sper că ghinioanele s-au încheiat, putându-ne astfel concentra doar la lupta de pe probele speciale, acest raliu fiind poate unul dintre cele mai solicitante de până acum.”

 

Raliul Ţara Bârsei se va desfăşura la Braşov în perioada 7 – 8 septembrie 2012. Cu o lungime totală de 370,82 km, competiţia va fi disputată pe 8 probe speciale de macadam, cu o lungime de 102,6 km.