Tag Archives: Fras

Concurs de creație pentru viitorul logo al Campionatului Naţional de Raliuri

  • Alegerea logo-ului câștigător se face de către fani (50%) și sportivi (50%)
  • Premii surpriză şi invitaţie la Gala Campionilor F.R.A.S. pentru câştigător

 logo fras ok

După încheierea celui de-al 45-lea sezon din istoria Campionatului Național de Raliuri, începută în 1969, Federația Română de Automobilism Sportiv a decis să lanseze un concurs de creație adresat fanilor, având ca scop alegerea celui mai bun logo pentru Campionatul Naţional de Raliuri.

 

Evaluarea propunerilor le va reveni fanilor, prin intermediul paginii de Facebook a Federației, precum și sportivilor F.R.A.S., care își vor exprima opțiunea prin e-mail. Creația care întrunește cele mai multe voturi din partea fanilor, respectiv sportivilor, va fi declarată câştigătoare, iar noul logo al Campionatului Naţional de Raliuri va fi utilizat începând cu sezonul 2014 pe toate documentele și comunicările oficiale.

 

Astăzi mai facem un pas în direcția unei mai bune promovări a imaginii campionatelor F.R.A.S., care dorim să ajungă brand-uri de notorietate la nivelul întregii societăți, nu doar cunoscute de câteva mii de pasionați. Este un pariu pe termen mediu sau lung, dar într-un viitor nu prea îndepărtat aș vrea să putem spune că noul logo al C.N.R. s-a impus și că este recunoscut de o categorie largă de public.”, a declarat Monica Necula, PR Manager F.R.A.S.

 

Concursul a demarat in data de 25 noiembrie, cu perioada de înscriere a propunerilor până la 15 decembrie 2013, urmând ca intervalul 16-24 decembrie să fie dedicat votării creațiilor validate în concurs, iar câștigătorul va fi anunțat pe data de 25 decembrie 2013. Regulamentul competiției se poate consulta pe site-ul F.R.A.S.

Francois Delecour vine la Iasi cu un Subaru N14

Asteptarea a trecut! Maine va incepe la Iasi a opta etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv. Raliul Iasului DUNLOP este programat vineri si sambata, dar maine, cei mai buni piloti ai momentului in Romania vor face ultimele reglaje pentru o intrecere care se anunta palpitanta. Joi dimineata, cu incepere de la ora 8.30 si pana in jurul orei 14.30, este programata sesiunea de Shakedown, in care pilotii vor testa pentru ultima data masinile de concurs.

 afis Raliul Iasului

Chiar daca francezul Francois Delecour a castigat deja campionatul national, Raliul Iasului DUNLOP ne va oferi cu siguranta multa adrenalina si suspans, mai ales ca mai trebuie stabiliti ceilalti ocupanti ai locurilor de pe podiumul general.

 

Mai mult decat atat, vom avea la Iasi un duel rafinat intre experienta unui vicecampion mondial si performanta tehnologica a unei masini de top. Francois Delecour vine la Iasi cu un Subaru N14, o masina mai putin competitiva decat cea cu care a castigat titlul national pentru al doilea an consecutiv – Peugeot 207 S2000, in timp ce Marco Tempestini va conduce la Raliul Iasului un Ford Fiesta R5, ultima creatie tehnologica in domeniu, pregatita de Ford Anglia si care valoreaza 213 mii de lire sterline.

 

Dupa shakedown-ul de maine dimineata, la ora 17.30, este programata formarea coloanei in fata Parcului Service pentru parada masinilor de raliu si ceremonia de prezentare a echipajelor din Complexul Palas Parc Service (pe strada cu linia de tramvai). Intre orele 18.00 si 19.00 va avea loc prezentarea festiva a echipajelor si o sesiune de autografe. Vineri, la ora 12.15, se da startul de pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant.

 

Pana atunci, in aceasta seara, de la ora 19.00, in premiera pentru Romania, toti pilotii se vor intalni la o serbare campeneasca, langa FORD ATI Motors Holding (vis-à-vis de Metro). La aceasta serbare campeneasc`, condimentata cu mancare traditionala, fasole la ceaun, gr`tare, vin fiert, tuica fiarta, bere, bauturi racoritoare, pot participa si iesenii care vor sa socializeze pentru cateva ore cu pilotii veniti la Raliul Iasului. Cu totii, ne vom bucura de o atmosfera destinsa, cu voie buna si un foc de tabara urias. Bunatatile traditionale sunt oferite de Restaurantul Orange Club.

 

Raliul Iasului este a opta etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv si se va disputa la Iasi, in perioada 3-5 octombrie 2013. Masina oficiala a Raliului Iasului este FORD. 

Pascu Nicholas – Sebastian, campion national la Clasa KFJ in sezonul de debut

  • Palmaresul tanarului sportiv in sezonul competitional 2013: 3 pole position, 3 precalificari adjudecate si 3 etape castigate si 199 de puncte acumulate in 6 etape;
  • Detine recordul celei mai rapide piste Rent Indoor din Romania (36,955) din Bucuresti;
  • Se pregateste pentru Cupa Campionilor care se va desfasura la Barcelona in luna decembrie 2013; 

Nicholas Pascu© Dan Strauti.Pascu

La varsta la care Nadia Comaneci a dat un nou sens gimnasticii cu evolutii de basm, Pascu Nicholas – Sebastian a reusit sa cucereasca primul titlu de campion la Clasa KFJ din cadrul Campionatului National de Karting – Dunlop 2013. Prezent pe pistele de karting de la varsta de 8 ani, Emilio Pelicer l-a descoperit pe Pascu Nicholas – Sebastian pe un circuit particular din Bucuresti.

 

Dupa o perioada de tatonari, parintii i-au permis acestui sportiv sa faca primul pas pe taramul luptei roata la roata, acolo unde tenacitatea si inteligenta se imbina cu pasiunea si efortul. Cotat cu sanse minime, sub tutela profesorului si managerului sau, tanarul debutant a reusit in prima etapa sa obtina un rezultat neasteptat si dorit de orice sportiv, locul I la Clasa KFJ.

 

Invingandu-si emotiile inerente, Nicholas a participat etapa de etapa la competitiile organizate si desfasurate de Federatia Romana de Automobilism Sportiv.

 

A cunoscut bucuria plecarii din pole position, a simtit durerea abandonului, a fost necajit cand kartul sau a avut defectiuni tehnice care nu i-au permis mentinerea rezultatelor, a gustat din cupa invingatorilor, iar cand a fost contestat le-a aratat tuturor ca rezultatele sale sunt generate de talent si pasiune. 

 

Acest tanar mai are o calitate pe care numai marii campioni o detin: fair play-ul. In motorsport este important sa respecti regulile competitiei, adversarii, arbitrii si oficialii.

 

Vocea campionului

 

Kartingul este pasiunea mea inca de mic. Kartingul era o distractie dar si dorinta de nou.  Acum acest sport inseamna concentrare, daruire si pasiune. Pregatirea unei competitii implica mult sport, sedinte tehnice cu Emilio Pelicer, profesorul meu, dar si odihna. Daca nu ai conditie fizica dupa cinci-sase ture nu mai poti controla kartul pe trasele pe care ti le-ai pregatit. Pregatirea unui kart nu este deloc usoara. Necesita multa munca depusa de catre mecanici, de pilot, iesiri repetate pe pista pentru a hotara setarea cea mai buna si multa concentrare. Cele mai dificile momente in acest sezon au fost cele in care kartul nu functiona asa cum mi-am dorit si acrosajele din concurs. Pentru viitor imi doresc sa particip la cat mai multe competitii atat in Romania cat si in strainatate. Sper, in luna decembrie a acestui an, sa particip la Cupa Campionilor in Barcelona. Sunt fericit ca am obtinut titlul de campion* in conditiile in care am acordat atentie si scolii. Cand iubesti ceea ce faci, timpul este suficient pentru a rezolva orice situatie. Multumesc parintilor pentru toate eforturile pe care le fac, multumesc sorei care este alaturi de mine, prietenilor, colegilor si tuturor celor care m-au sustinut.

 

* rezultat oficial omologat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv

Delecour se indreapta spre al doilea titlu de campion

Cea de-a treia editie a Raliului Moldovei Cotnari Bacau a debutat astazi, 13 septembrie, cu prima zi de concurs dupa ce ieri seara cele 35 de echipaje participante au fost prezentate oficial publicului adunat in fata scenei de langa Prefectura Bacau.

 

Proba regina a raliului in lungime de 26.22 km a reprezentat punctul de maxima importanta al zilei, aceasta fiind parcursa de doua ori de catre concurenti. Prima jumatate a probei dintre localitatile Bolatau si Moinesti a oferit spectatorilor o urcare pe macadam foarte virajata, urmata in cea de-a doua jumatate de o coborare pe placi de beton care a pus probleme concurentilor.

Francois Delecour

Campionul en-titre Francois Delecour a inceput in forta si si-a adjudecat prima speciala, cu un avans de 9 secunde in fata lui Vali Porcisteanu, care, la randul sau a castigat 7,6 secunde in fata maghiarului David Botka. Proba si-a luat tributul inca de la prima sa parcurgere, Bogdan Marisca abandonand din cauza unei iesiri in decor. Adrian Dragan si Valentin Bradateanu au avut si ei parte de o iesire in decor, rasturnandu-se, pentru ca mai apoi sa fie repusi pe roti de catre spectatori. Cei doi au reusit sa ajunga la finalul probei cu o intarziere de peste 10 minute, insa au fost nevoiti sa abandoneze in parcul de service. Echipajul debutant de pe Dacia Logan alcatuit din Octav Lunguleac si Bogdan Iftemie nu a reusit sa parcurga prima proba speciala, acestia iesind in decor cu doar cateva sute de metri inainte de sfarsitul acesteia.

Marco Tempestini

Cea de-a doua trecere pe proba “PAMBAC” a insemnat un nou scratch pentru Francois Delecour, care a facut o alegere indrazneata a pneurilor, optand pentru anvelope de compozitie dura, castigand foarte mult timp in partea secunda a probei desfasurata pe suprafata de beton. Marco Tempestini a reusit sa se acomodeze cu noul model Ford Fiesta R5 iar la cea de-a doua parcurgere a specialei regina acesta a reusit cel de-al doilea timp pe proba. Ghinionistul probei s-a numit Valentin Porcisteanu, pilotul pitestean pierzand un minut si jumatate si trei pozitii, dupa o pana care a lasat urme vizibile asupra Mitsubishi-ului Lancer Evo X inscris la clasa 2. Colegul sau de echipa, Edwin Keleti, a fost nevoit sa declare forfeit imediat dupa startul pe speciala din cauza unor probleme tehnice la masina.

 

A fost o zi foarte buna, nu am avut nicio problema. Pe Ps2 am ales pneuri foarte dure si totusi am avut un timp bun. Daca ar fi plouat ar fi fost mult mai dificil de pilotat in aceste conditii. Per total a fost o zi buna, ploaia ne-a ocolit si avem un avans de aproximativ 40 de secunde. Sunt sanse ca maine sa ploua si sper sa nu mai fac vreo greseala asa cum s-a intamplat la shakedown.a declarat Francois Delecour, liderul Raliului Moldovei Cotnari Bacau dupa prima zi.

 

Totul a fost ok, asa cum m-am asteptat. A trebuit sa ma obisnuiesc un pic cu noua masina. Nu mi-a placut cum am pilotat pe prima proba insa pe a doua a fost mult mai bine si asta s-a vazut si la timpii inregistrati. Acum pe circuitul de karting am facut o mica greseala dar e totul ok. a spus Marco Tempestini, aflat la primul raliu cu noul Ford Fiesta R5.

 David Botka

Prima zi de la Raliul Moldovei a fost una superba pentru noi. Am mers bine pe primele doua probe iar pe a treia am reusit sa fim cei mai rapizi, chiar daca cu o diferenta mica fata de Tempestini. Cred ca maine vom reusi sa-i prindem pe cei din fata noastra si atunci vom mai urca o pozitie in clasament, ceea ce pentru noi ar insemna un lucru foarte bun in economia campionatului. Sper sa fie asa! a spus si David Botka, ocupantul locului al treilea.

 

In clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice, Adrian Raspopa nu si-a dezamagit fanii de acasa, terminand prima zi cu un ecart de 38,2 secunde in fata lui Alex Filip. In Cupa Suzuki spectacolul a fost la cote inalte, echipajele Alex Mirea – Dragos Despinoiu si Madalin Radu-Arhire – Radu Dumitru schimband pozitiile dupa cele doua treceri pe proba regina. Alex Mirea termina prima zi a raliului pe locul intai, cu un avans de 12,1 secunde in fata lui Madalin Radu-Arhire. Cei doi ocupa aceleasi pozitii si in clasamentul clasei 9.

Adrian Raspopa

In cea de-a doua cupa monomarca, Cupa Dacia, duelurile au fost la fel de palpitante, echipajul Florin Tincescu – Iulian Nicolaescu fiind lider dupa prima zi. Ei sunt urmati la doar o secunda de coechipierii Vlad Cosma si Sergiu Itu.

 

Superspeciala Speed Park, in lungime de 2.5 km, desfasurata pe circuitul de kating din Bacau a reprezentat atractia zilei, spectatorii venind in numar mare la circuit pentru a-si incuraja favoritii. David Botka a reusit sa opreasca primul cronometrul pe superspeciala, fiind urmat la doar 2 zecimi de secunda de Marco Tempestini. Locul trei i-a revenit francezului Francois Delecour, acesta sosind la un ecart de 7.7 secunde fata de Botka.

 

Ziua secunda a raliului rezerva concurentilor un total de 72.54 km impartiti in 8 probe speciale. Raliul Moldovei Cotnari Bacau este o competitie organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cu sprijinul Cotnari, Pambac, Comfert, Popasul Trebes, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Bacau si Moinesti.

Bogdan Rusea urca Loganul pe podium si la Trofeul Campulung Muscel

In perioada 7 – 8 septembrie s-a desfasurat la Campulung Muscel pe traseul Leresti-Voina, etapa a VI-a a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Etapa s-a bucurat de o participare numeroasa atat din partea spectatorilor, cat si a concurentilor (85 inscrisi la start).

 

Bogdan Rusea a reusit un nou podium la volanul Daciei Logan obtinand locul al II-lea la clasa H1, la doar 2 secunde de primul loc : “Sunt foarte mulţumit de modul in care s-a comportat masina si de treaba buna facuta de echipa de mecanici. Impreuna cu sponsorii nostri Service Auto Serus SRL, Total Romania SA şi Safety Broker SRL dorim să promovăm în continuare acest model de maşină, să o păstrăm vizual cât mai aproape de varianta originală. Deşi ştim şi putem să pregătim un motor Renault de 1,6 pentru a ajunge la 220-230 CP, obiectivul nostru şi al sponsorilor noştri este să punem în valoare marca naţională cu avantajele ei native.Pe parcursul celor 3 ani Loganul s-a dovedit foarte fiabil şi a avut un singur abandon, o performanţă în sine având în vedere condiţiile extreme ale curselor.

 

În acest moment Dacia Logan Serus este cel mai performant Logan din tara noastra fiind pregatit aproape integral in Romania. În plus efectului vopselei negru mat, Ixell, ii da si un aspect mai agresiv.

Bogdan Rusea

 

Marius Amir, director zonal de vânzări Total Romania SA, sponsorul echipei Serus Racing Club, a  urcat alaturi de Bogdan pentru prima oara in masina de concurs: Felicitări echipei Serus Racing Club! Aşa cum ne-au obişnuit, au obţinut un nou podium. A fost un sfarsit de saptamana extrem de placut si foarte multi spectatori au venit sa admire intrecerea. Bogdan si Loganul au fost printre favoriti, fara indoiala, evident din cauza popularităţii maşinii, cât şi a pilotului care şi-a câştigat un renume printre loganişti. Am mers si eu alaturi de Bogdan si pot spune ca senzaţia este de milioane.”  

 

Viorel Vasile, director Safety Broker, unul din cei mai importanti brokeri de asigurari  din Romania, ne-a transmis: Ne bucurăm că seria succeselor continuă. Serus Racing Club a gasit mixul perfect între o maşină normală şi uimitoare în acelaşi timp, o echipă tehnică bine pregătită şi un pilot talentat şi dă forţă unei idei care ne umple de mândrie: că avem calitate şi profesionalism şi în România. Cu resurse puţine, putem obţine rezultate superbe. 

 

 Va asteptam alaturi de noi şi la ultimele 2 etape: 28-29 septembrie la Râşnov şi 19-20 octombrie la Straja. 

 

Credit Foto: RallyZoom.ro

Adi Iliescu și gustul dulce al victoriei

Dacă sâmbătă dimineață tremura de frig îmbrăcat doar în combinezon, la cele doar 6 grade Celsius afișate de termometre la Câmpulung Muscel, duminică dupa-amiază lucrurile stăteau la polul opus pentru Adi Iliescu, încins puternic de prima victorie la Grupa A, Clasa 2, în Cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2013.

 

Trofeul Muscel 2013 a avut o desfășurare de poveste pentru tânărul pilot de doar 17 ani. Deși din motive independente de voința lui Adi deplasarea s-a făcut cu un minim de logistică, fără o asistență tehnică foarte bine pusă la punct, automobilul de concurs Renault Clio RS a avut o comportare ireproșabilă pe toată durata weekend-ului muscelean și și-a purtat într-un final proprietarul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Ziua de sâmbătă a fost ideală pentru acomodarea cu frumosul traseu de viteză ce curge sinuos dinspre Lerești înspre Cabana Voina. După deprinderea tainelor coastei, Adi a obținut cel de-al treilea timp în cadrul antrenamentelor cronometrate, fiind devansat de Aurelian Andronache (Honda Civic) și de Silviu Dumitrescu (Citroen C2 S1600).

 Adi Iliescu

Duminică ambițiile pilotului cu numărul de concurs 44 au fost mai mari. Cu un set nou de anvelope și cu dorința unui rezultat mare în gând, Adi s-a aliniat la start cu obiectivul de a pilota cât mai cursiv și mai curat, ingrediente absolut necesare unui rezultat foarte bun pe un traseu cum este cel de la Trofeul Muscel. Iar socoteala a ieșit întocmai. În urma unei evoluții fără greșeală în cele două manșe de concurs Iliescu a obținut un rezultat foarte bun, timpul său cumulat fiind de 3 minute 34 de secunde și 584 de miimi de secundă. În tensiunea competiției, și motivat pentru o evoluție cât mai bună în fața muscelenilor săi, Aurelian “Dode” Andronache, principalul adversar al lui Adi la Clasa A2, a comis o eroare anticipând un start. În urma penalizării primite timpul său cumulat în concurs a fost de 3 minute, 34 de secunde și 883 de miimi.

 

Așa se face că Adi Iliescu și-a adjudecat victoria la clasă, dar și în clasamentul juniorilor. Totodată, cel mai tânăr pilot care a luat startul la Câmpulung (17 ani și o lună) a reușit să se claseze pe poziția a 24-a în clasamentul Open al etapei de coastă, din cei 55 de concurenți care au reușit să termine competiția. Cu un an înaintea momentului în care va avea posibilitatea de a-și câștiga dreptul de a șofa pe drumurile publice, Adi se dovedește un pilot cu din ce în ce mai multă experiență, pe lângă talentul pe care l-a dovedit în diferite rânduri până acum. Iar drumul pe care a pornit este cu un singur sens, așa că din ce în ce mai mulți ochi vor fi ațintiți asupra sa de acum.

 Podium Adi Iliescu

La finalul competiției Adi a declarat: “Cum aș putea să fiu altfel decât foarte încântat de această victorie? Este o mare realizare pentru mine, la care acum un an nici nu puteam să mă gândesc. Sper ca progresul meu să continue de la etapă la etapă și astfel de rezultate să devină obișnuință. Sunt conștient că a fost un cumul de factori, favorizat și de startul anticipat al lui Dode, din prima manșă de concurs, dar jocul are reguli, iar eu am fost beneficiarul acestor întâmplări. Dode este un adversar foarte puternic, la care mă raportez și care mă împinge involuntar spre progres, iar din acest punct de vedere îi mulțumesc și-l felicit pentru evoluția foarte frumoasă de pe teren propriu. Sper ca și la următoarele etape ale CNVCD 2013 să am o comportare la înălțime și să le produc astfel bucurii tuturor celor care mă sprijină și cred în mine. Îi mulțumesc tatălui meu în primul rând, căruia îi dedic această cupă, familiei și tuturor celor care m-au ajutat, atât la Trofeul Muscel, cât și pe durata anului sportiv 2013“.

 

Următoarea etapă la care tânărul pilot bucureștean va lua startul este Trofeul Râșnov, care se va desfășura în perioada 28-29 septembrie la Râșnov, în apropiere de Brașov. În același timp au fost intensificate pregătirile și pentru participarea la cel puțin o etapă de raliu în actualul sezon competițional, Adi fiind hotărât să pășească încrezător și pe acest nou teritoriu.

 

Credit Foto: RallyZoom.ro

Bacau Rally Team evolueaza in fata propriilor suporteri

Suporterii Bacau Rally Team vor avea motiv de bucurie odata cu cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop. Cele patru echipaje Bacau Rally Team isi propun o evolutie fara greseala in fata fanilor de acasa, obiectivul de a obtine maximul de puncte posibile la fiecare clasa, ramanand neschimbat.  

 

 

127.48 de kilometri impartiti in 11 probe speciale vor avea de parcurs pe durata zilelor de vineri si sambata echipajele Bacau Rally Team, un public numeros fiind asteptat vineri la Superspeciala raliului, care va avea loc pe circuitul de karting din oras.

Adrian Raspopa Citroen DS3 R3

Cred ca este una dintre cele mai grele etape ale campionatului pentru mine, pentru ca va trebui sa pilotez in fata propriilor fani pe care nu vreau sa-i dezamagesc. Alaturi de copilotul meu, Catalin Grigoriu, am efectuat o sesiune de teste inaintea acestei etape intrucat am facut unele schimbari la masina si totul functioneaza perfect. Vom avea parte de niste probe foarte frumoase cu un macadam excelent si sper ca norocul sa revina alaturi de noi la etapa de acasa.” declara Adrian Raspopa cu doar cateva zile inainte de startul raliului.

 

Dan Girtofan si Adrian Berghea vor ataca podiumul la general. “Dupa penele de cauciuc de la Arad ne dorim ca totul sa functioneze perfect pentru a ne putea bate pentru podium la general, mai ales ca evoluam in fata fanilor echipei noastre. Cu siguranta proba regina de vineri in lungime de 26.22km care va fi parcursa de doua ori, va fi cea mai importanta a raliului si vom incerca sa atacam pe ea inca de la inceput. Asteptam cu drag Superspeciala unde sunt convins ca vom avea un numar impresionant de spectatori si vom incerca o evolutie care sa-i incante.” incheia Dan Girtofan inainte de a porni in aventura Raliului Moldovei Cotnari Bacau.  

 

Dupa o etapa de absenta de la Raliul Aradului, echipajul Rares Tomita/ Levente Csegzy revine in lupta clasei 3 la volanul aceluiasi Mitsubishi Lancer EVO 9. “Absenta de la Arad ne-a costat poate victoria in acest sezon la clasa 3. Acum ne dorim sa avem o evolutie lipsita de incidente neplacute si sa reusim sa obtinem puncte importante pentru echipa si bineinteles si pentru noi mai ales ca evoluam in fata fanilor din Bacau, etapa de casa a echipei noastre. Vom incerca sa nu ne asumam riscuri inutile insa vom forta pentru ca trebuie sa ne pastram locul secund pe care il detinem in acest moment la clasa 3.” explica Rares Tomita inaintea celei de-a saptea etape a Campionatului National de Raliuri.

 

Bogdan Samoila si Florin Cojocaru revin si ei dupa absenta de la Arad pentru a fi alaturi de echipa in etapa de casa. “Ne-am dorit sa luam startul la aceasta etapa, pentru ca stim cat de important este acest lucru pentru coechipierii nostri. Asa cum am declarat inainte de Arad, ne dorim sa facem o figura frumoasa pentru fanii din Bacau si sa contribuim cu puncte pretioase pentru echipa. Macadamul de la Bacau este unul foarte bun si credem ca va fi pe placul nostru.” erau gandurile cu care Bogdan Samoila se indreapta spre etapa bacauana.

 

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Popasul Trebes, Comfert, Pambac, Mere de Itesti, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Simba Invest, Omniasig, Auto Plus Onesti, Dinamic 92 Distribution, Sky Wellness, GoPro Romania prin xtremvideo.ro, Think Tank Photo Romania, F64 Studio, Vostok Europe prin Russian Shop si Centrul de Creatie si Productie Foton.

 

Credit Foto: Catalin Stoia – Simcat.ro

Ghidul Raliului Moldovei Cotnari Bacau 2013

Pentru editia din 2013 a Raliului Moldovei Cotnari Bacau, organizatorii competitiei au conceput un ghid al intrecerii. Acesta contine informatii folositoare pentru spectatori si nu numai, precum programul de inchidere al circulatiei rutiere pe probele speciale, punctele GPS ale startului si sosirii de pe probe, drumurile de legatura catre acestea, amplasarea locurilor de parcare, puncte de interes pentru spectatori sau reprezentantii media, etc.

afis Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013

Ajuns la a treia editie, Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013 propune echipajelor in acest an 127,48 kilometri de speciale impartiti in 11 probe. Astfel, joi 12 septembrie, intre orele 12:00-18:00 este programata sesiunea oficiala de teste premergatoare raliului. Tot joi, de la ora 20:30, va avea loc prezentarea oficiala a echipajelor pe scena amenajata in apropierea Prefecturii din Bacau. Prima zi a raliului, cea de vineri, are in program trei speciale, din care doua treceri pe proba regina de la Moinesti in lungime de 26,2 kilometri si Superspeciala Speed Park din Bacau cu incepere de la ora 16:54. Sambata, concurentii vor mai avea de parcurs 8 probe speciale in lungime totala de 72,54 kilometri. La finalul ambelor zile de concurs, incepand cu ora 20:00, pe scena de langa Prefectura din Bacau vor canta formatiile Compact, Crush si Alexandra Ungureanu.

 

Rally Guide – Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013

Morcov da startul toamnei

Nu este vorba despre celebra leguma cu o tona de calitati pentru corpul omenesc. Aici vorbim chiar de un Morcov care polueaza si chiar mai mult decat o facea in trecut. Morcov-ul de care vorbim este vestit si chiar mai cunoscut decat Valentin Cimpoeru. Cine e Valentin Cimpoeru? Morcov si Valentin sunt una si aceasi persoana, dar personalitatea Morcov este mai cunoscuta. Un fel de “Dr. Jekyll and Mr. Hyde” (celebra nuvela din 1886, transpusa pe micile si marile ecrane in numeroase variante). Morcov si Valentin nu au ajuns inca la acel stadiu de celebritate, dar se pare ca o casa de productie EvLSkillz.ro (nici ca se putea o casa cu un nume mai potrivit) are in vedere ecranizarea povestii.

 

Cele doua personalitati sunt cum altfel decat una buna si alta rea. Valentin este baiatul cuminte care ziua in viata de zi cu zi munceste la un garaj pentru a aduna bani si a face lumea mai fericita atunci cand pleaca cu masinile revigorate de la garaj, sa se poata bucura de momente frumoase in continuare. Valentin evident ca are si el o pasiune /hobby etc. asa cum se intampla in cazul majoritatii populatiei. Aproape tot ce produce Valentin se directioneaza spre Volkswagen-ul Golf MK1, mandria lui Valentin. In unele nopti si cam de doua ori pe luna (in vremurile bune), personalitatea Morcov isi face insa aparitia si tot ce Valentin produce intr-o luna, doua, trei se evapora in cateva zile ore sau chiar minute. Raul isi face aparitia si distruge binele cu greu realizat.   

Morcov & Valentin Cimpoeru

Morcov-mobilul (iarasi personalitatea intunecata a avut castig de cauza) va iesi in acest an la parada, si unde se putea altfel decat intr-unul din cele mai frumoase si importante locuri pentru Valentin, Campulung Muscel. La sfarsitul acestei saptamani (adica 7-8 septembrie) pe traseul spre cabana Voina, va fi pentru prima oara in acest an cand Morcov-mobilul va fi vazut in actiune, mai ales ca a si primit vitamine care l-au facut mai musculos. Se asteapta ca o herghelie de 260 de cai sa isi faca aparitia pe drumul judetean 734 si sa perturbe linistea locatarilor din Leresti. Se pare insa ca nu vor fi consecinte prea mari de suportat pentru ca totul este legal cei de la Brothers Motorsport asigurandu-ne de acest lucru.

 

De cinci ani de zile nu mai pot sa scap de raul asta, Morcov, care efectiv ma pune la munca in fiecare zi sa poata concura cu Morcov-mobilul, pe care il si strica imediat. Eu muncesc pregatesc masina si el o strica intr-o clipita. In urma cu 3 ani a stricat 3 cutii de viteze in 3 zile, ii plac cutiile, nu stiu de ce, au fost cred ca 10 in 2 ani pana acum. Nici masina nu a mai suportat la un moment dat la Teliu roata din dreapta fata a plecat de nebuna singura si era sa darame si un pod de cale ferata. Numai nenorociri face Morcov. Acum mergem la Campulung Muscel, am luptat tot anul, dar nu am mai putut, Morcov a invins iar. Sper sa nu mai strice masina anul asta, mai ales ca pana acum am muncit sa o fac si sper sa le placa fanilor evolutia cu Universal 650.” declara Valentin Cimpoeru despre Morcov cu doar 1 zi inainte de plecare catre Campulung Muscel.     

 

Morcov va deschide traseul de la Campulung Muscel in acest an, in calitate de forlighter, personalitatea sa fiind mult prea puternica pentru a se masura cu alti muritori de rand.   

Raliul Moldovei Cotnari Bacau poate decide campionul

36 de echipaje vor lua startul in Raliul Moldovei Cotnari Bacau, cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, care se va desfasura in perioada 12-14 septembrie. Toti concurentii angrenati in lupta pentru titlurile importante din campionat vor fi prezenti la Bacau, etapa la finalul careia Francois Delecour poate deveni campion national absolut pentru a doua oara consecutiv.

 

Perioada de inscrieri pentru Raliul Moldovei Cotnari Bacau s-a terminat iar pe lista figureaza nu mai putin de 36 de echipaje. Programat in aceeasi perioada cu Raliul Poloniei, intrecerea din Moldova a fost preferata de cativa concurenti in detrimentul etapei din Campionatul European.

 

Astfel, Francois Delecour devine principalul favorit la victorie la Bacau, etapa la care poate deveni si matematic campion national absolut pentru al doilea an consecutiv. Fostul vicecampion mondial va lua startul pe un Peugeot 207 S2000 si-l va avea in dreapta sa pe copilotul Dominique Savignoni.

 

In lupta pentru un loc pe podiumul de la finalul sezonului sunt angrenati David Botka, Valentin Porcisteanu, Marco Tempestini, Edwin Keleti si Dan Girtofan. Toti vor fi prezenti la Bacau, inclusiv Marco Tempestini alegand Raliul Moldovei Cotnari desi este implicat, alaturi de echipa sa, in lupta din Campionatul European de Raliuri.

 

Simone Tempestini si Sebastian Barbu sunt doi dintre cei mai importanti piloti care nu vor lua startul in cea de-a saptea etapa din campionat. Simone, lider in intrecerea juniorilor se va afla in Polonia iar Sebastian, ocupantul locului secund in clasamentul automobilelor cu 2 roti motrice, nu are un program complet in intrecerea interna. Astfel, lupta la aceasta categorie se va da intre Alexandru Filip si Adrian Raspopa, ocupantul pozitiei a treia.

 

Atentia fanilor raliurilor din Romania se va indrepta si catre cele doua cupe monomarca, Dacia si Suzuki, in care echipajele concureaza pe masini cu specificatii identice iar diferentele se fac datorita pilotajului pe probele speciale. 9 echipaje vor lua startul la Bacau pe automobile Dacia Logan si 5 pe modele Suzuki Swift Sport.

 

Ma bucur foarte mult ca pe probele speciale de la Raliul Moldovei Cotnari Bacau vor fi prezente toate echipajele angrenate in lupta pentru titlurile de campioni dar si mai mult faptul ca unii din actorii importanti din campionat au ales etapa noastra in detrimentul celei din Polonia. Acest lucru ne obliga si sper sa ne ridicam in acest an la inaltimea asteptarilor!a spus Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacau 2013.

afis Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013

Vineri, 13 septembrie, incepand cu ora 11:00, primii concurenti vor porni in aventura de doua zile a Raliului Moldovei Cotnari Bacau, unde vor avea de parcurs 127.48 kilometri impartiti in 11 probe speciale. In premiera pentru Romania, vineri de la ora 16:54, fanii raliurilor vor avea posibilitatea sa urmareasca in direct Superspeciala Speed Park pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, urmand ca aceasta sa fie retransmisa de la ora 19:00 si pe postul GSP TV. Spectatorii prezenti la Bacau vor fi delectati la finalul celor doua zile cu concertele sustinute de formatiile Compact, Crush si Alexandra Ungureanu pe scena amenajata in fata Prefecturii din Bacau.

 

Raliul Moldovei Cotnari Bacau este o competitie organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cu sprijinul Cotnari, Pambac, Comfert, Popasul Trebes, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Bacau si Moinesti. 

 

lista concurenti Raliul Moldovei Cotnari Bacau