All posts by Eduard Baban

Noul BMW Seria 3 debutează şi în România

11 februarie a marcat debutul pe piaţă a celei de-a şasea generaţii a BMW Seria 3 Sedan, cel mai important model al celui mai de succes producător de automobile premium din lume. De la lansare, noul model este disponibil în şapte versiuni de motorizare, trei linii de design (Sport Line, Modern Line, Luxury) şi cu cele mai moderne tehnologii BMW EfficientDynamics şi BMW ConnectedDrive.  Preţul de început va fi 25.500 Euro pentru versiunea 316d, 4 cilindri diesel, 85 kW/ 116 CP.

 

Prima generaţie Seria 3 a debutat în 1975 şi era disponibilă iniţial numai într-o singură versiune de caroserie, compact cu trei uşi. Acesta purta semnătura lui Paul Bracq, legendarul designer responsabil şi pentru a doua generaţie BMW Seria 7 sau concept-car-ul BMW Turbo. Un element revoluţionar era designul consolei centrale, pentru prima dată orientată către conducătorul auto ca semn al unui „driver’s car” veritabil.

 

După cinci generaţii, 36 de ani şi 12,5 milioane unităţi, BMW Seria 3 este cel mai bine vândut model al mărcii şi un factor important în susţinerea poziţiei de cel mai de succes constructor premium de automobile. Numai în ultimul an, mai bine de unu din patru modele BMW livrate a fost un BMW Seria 3 (1 380 384 modele BMW comercializate în 2011/ 384 464 – BMW Seria 3, toate variantele de caroserie).

 

Design. Tradiţie şi inovaţie.

A şasea generaţie a BMW Seria 3 aduce în prim plan BMW Lines, concept care a debutat cu noul BMW Seria 1. Sunt disponibile trei opţiuni de personalizare a designului automobilului: Sport Line, Modern Line, Luxury Line (opţional, pentru 1596,77 Euro fără TVA sau 1050,81 Euro fără TVA, în funcţie de motorizare). Acestea includ numeroase elemente de interior şi exterior, de la grila radiatorului la culoarea cadranelor de bord şi permit un nivel de individualizare fără precedent. Ca un detaliu deosebit, inclusiv cheia automobilului este personalizată în funcţie de linia de design.

 

Noul model păstrează toate elemente clasice de design ale mărcii – grila specifică a radiatorului, blocurile optice duble, montantul C şi „Curba Hofmeister”, proporţiile tipice unui model sportiv:  capota puternic alungită, ampatament şi ecartament mari.  Un element nou în limbajul de design este prelungirea farurilor până la întâlnirea cu grila cromată a radiatorului. Astfel, BMW Seria 3 iese clar în evidenţă faţă de celelalte modele ale mărcii, în timp ce grila radiatorului capătă mai mult volum şi forţă.

 

Noul model este cel mai lung BMW Seria 3 construit vreodată (4624 mm, +93 mm faţă de generaţia precedentă). Dimensiunile crescute înseamnă mai mult spaţiu la interior (de exemplu 15 mm mai mult spaţiu pentru genunchi în locurile din spate sau o capacitate a portbagajului cu 20 litri mai mare). În acelaşi timp, creşterea în ecartament (faţă +37 mm, spate +47 mm) şi ampatament (+50 mm),  creează o imagine a unui model sportiv, aplecat către şosea.

 

Motorizări. Sportivitate şi eficienţă

Noul BMW Seria 3 este disponibil în şapte versiuni de motorizare, 3 benzină şi 4 diesel.  Toate propulsoarele dispun de tehnologia TwinPower Turbo.  Această tehnologie contribuie semnificativ la îmbunătăţirea eficienţei şi a performanţelor dinamice. Ca o dovadă a rezultatelor excelente, primul propulsor pe benzină echipat cu această tehnologie, motorul de 6 cilindri în linie, a câştigat fără întrerupere titlul de Motorul Anului în segmentul său în ultimii 5 ani.

 

Pentru o eficienţă remarcabilă, toate tehnologiile BMW EfficientDynamics sunt disponibile standard pentru întreaga gama de modele: funcţia Auto Start-Sport, managementul inteligent al componentelor auxiliare electrice sau recuperarea energiei la frânare.  Tot în echiparea standard pentru toate modele este, în premieră pentru BMW Seria 3, comutatorul Driving Experince Control cu modul de funcţionare ECO PRO. Acesta din urmă schimbă răspunsul cutiei de viteze şi al acceleraţiei, precum şi  modul de funcţionare  a sistemelor electrice de confort pentru o rulare cât mai eficientă, putând realiza o economie de combustibil de până la 20%.

 

În ciuda creşterii de dimensiuni şi adăugarea de noi echipamente, masa totală a automobilului a fost redusă cu până la 45 kg faţă de generaţia precedentă prin folosirea materialelor ultrauşoare. Acest lucru contribuie, în egală măsură, la un comportament dinamic mai bun şi la reducerea consumului de combustibil.

 

În premieră pentru segment, noul BMW Seria 3 este disponibil opţional cu cutia de viteze automată cu opt trepte (1899,19 Euro fără TVA). Aceasta poate îmbunătăţi suplimentar consumul de combustibil cu până la 0,7 litri (în cazul 335i, măsurători conform standardelor UE), păstrând aceleaşi performanţe dinamice. Se remarcă schimbarea foarte rapidă a treptelor de viteze, treapta a opta optimizată pentru rularea eficientă la viteze mari şi posibilitatea unor retrogradări de trepte rapide şi directe pentru manevre de depăşire.

 

Agilitatea a fost întotdeauna marca BMW Seria 3, şi acum noul model îşi păstrează supremaţia cu un şasiu setat excelent şi o distribuţie perfectă de mase între cele 2 punţi – 50:50. Pentru şi mai mult dinamism sunt disponibile opţional: Direcţie sport variabilă (167,5 Euro fără TVA sau 328,78 Euro fără TVA, în funcţie de model), Şasiu  Adaptiv M cu amortizoare reglabile (924,19 Euro fără TVA) sau Suspensie M Sport (327,42 Euro fără TVA).

 

Tehnologie

Noul BMW Seria 3 oferă o serie de tehnologii unice în segment pentru asistarea conducătorului auto. Se remarcă sistemul Head-up Display full-color (823,39 Euro fără TVA).  Acesta proiectează informaţiile esenţiale într-o imagine color, de mare rezoluţie, pe parbriz, direct în câmpul vizual al conducătorului. Se creşte astfel semnificativ nivelul de atenţie la trafic şi confortul.

 

În total, nu mai puţin de şase camere video pot echipa noul BMW Seria 3. Folosind display-ul central iDrive de mari dimensiuni, trei dintre acestea oferă imagini complete pentru o parcare facilă, două sunt utilizate pentru ieşirea din spaţii înguste, cu vizibilitate redusă. Ultima cameră video transmite informaţiile direct către un computer care le procesează pentru o serie extinsă de funcţii: avertizare la părăsirea benzii de rulare, avertizare de coliziune frontală şi tempomat activ cu reglarea vitezei şi, în premieră pentru România, Speed Limit Info. Acesta din urmă oferă informaţii cu privire la viteza legală pe tronsonul de drum şi depăşirea interzisă corelând informaţiile din sistemul de navigaţie şi semnele de circulaţie.

 

BMW oferă şi în România cea mai extinsă gamă de servicii de internet în automobil, toate aceste servicii fiind disponibile şi pe noul BMW Seria 3. Este vorba de funcţii precum Web Radio, Last Mile Navigation, Google Maps Search sau Google Streetview şi Facebook sau Twitter.

 

La seria de funcţionalităţi unice în segment se încadrează şi manualul digital al automobilului. Acesta oferă explicaţii şi informaţii de utilizare a maşinii sub formă de text, imagini şi video, folosind display-ul central iDrive.

 

Premii

Deşi încă nu a debutat pe piaţă, noul model a primit deja două premii importante. BMW Seria 3 fost distins de prestigioasa revistă britanică „What Car?” cu titlul „Executive car of the year” şi s-a impus în sondajul internaţional „Most Beautiful Car of The Year” cu 26% din voturi în faza finală.

 

Preţuri şi finanţare

BMW 320i, capacitate cilindrică  1.997, putere 135 (184) kW(CP), consum mixt 6,1l/ 100km, emisii 144g CO2/km, preţ  27.800,00 Euro fără TVA.

BMW 328i, capacitate cilindrică  1.997, putere 180 (245) kW(CP), consum mixt 6,4l/ 100km, emisii 149g CO2/km, preţ  32.950,00 Euro fără TVA.

BMW 335i, capacitate cilindrică  2.979, putere 225 (306) kW(CP), consum mixt 7,9l/ 100km, emisii 186g CO2/km, preţ  38.250,00 Euro fără TVA.

BMW 316d, capacitate cilindrică  1.995, putere 85 (116) kW(CP), consum mixt 4,3l/ 100km, emisii 114g CO2/km, preţ  25.500,00 Euro fără TVA.

BMW 318d, capacitate cilindrică  1.995, putere 105 (143) kW(CP), consum mixt 4,4l/ 100km, emisii 116g CO2/km, preţ  26.800,00 Euro fără TVA.

BMW 320d EfficientDynamics Edition, capacitate cilindrică  1.995, putere 120 (163) kW(CP), consum mixt 4,1l/ 100km, emisii 109g CO2/km, preţ  29.500,00 Euro fără TVA.

BMW 320d, capacitate cilindrică  1.995, putere 120 (184) kW(CP), consum mixt 4,5l/ 100km, emisii 119g CO2/km, preţ  29.500,00 Euro fără TVA.

 

Oferta BMW Seria 3 este completată de soluţiile de finanţare BMW Financial Services. Lansat în luna decembrie a anului trecut, BMW Select oferă posibilitatea schimbării automobilului o dată la trei ani împreună cu o rată redusă cu până la 50%. În cazul unui BMW Seria 3 320d echipat cu o linie de design, de exemplu, rata este de numai 299 Euro pentru avans 35%, o perioadă de finanţare de 36 luni şi o valoare reziduală de 45%.

 

Gamă de accesorii şi produse lifestyle dedicată pentru BMW Seria 3

O gamă bogată de produse de accesorii şi produse de life-style dedicate noului BMW Seria 3 este disponibilă încă de la lansare.

 

Noile accesorii BMW Seria 3 permit personalizarea suplimentară a automobilului şi oferă soluţii suplimentare pentru depozitare, confort sau entertainment. Se remarcă jantele Doulbe Spoke 361 de 20 de ţoli cu design în culoare neagră şi cu o bandă distinctivă roşie, special concepute pentru BMW Seria 3.

 

Suportul dedicat iPad, compatibil cu ambele generaţii ale tabletei Apple, oferă posibilitatea fixării unui astfel de terminal pentru locurile din spate. Tableta poate fi repoziţionată şi rotită facil, astfel încât utilizatorul să folosească la maxim tot potenţialul Apple iPad. Sistemul este copletat de BMW Car Hotspot care oferă accest la internet WiFi pentru toate terminalele care suportă acest standard. Alte accesorii includ soluţii speciale pentru depozitare, pachet LED pentru iluminarea interiorului sau key case special pentru noua cheie BMW Seria 3.

 

Echipa Toyota pentru Le Mans este completa

Primul echipaj a fost anuntat oficial inca din luna ianuarie de catre cei de la Toyota Motorsport, urmand a pilota unul din cele doua prototipuri TS 030 Hybrid. Sebastien Buemi, Hiroaki Ishiura si Anthony Davidson alcatuiesc cel de-al doilea echipaj care va incerca sa aduca victoria in tabara Toyota.

Daca numele primilor doi se vehicula deja, numele britanicului Davidson a fost o surpriza.  Britanicul Anthony Davidson a devenit disponibil dupa ce Peugeot a anuntat retragerea din competitiile de anduranta. Acesta a luat startul la patru editii Le Mans, a concurat in Formula 1 pentru echipa nipona Super Aguri si a fost pilot de teste pentru echipa Honda in aceasi competitie. 

 

Tot din Formula 1 vine si elvetianul Sebastian Buemi cel care nu a mai putut sa isi asigure un loc in cadrul echipei Toro Rosso pentru sezonul 2012. Hiroaki Ishiura vine din campionatul japonez de turisme acolo unde a alergat pentru Toyota la clasa GT 300, reusind titlul la aceasta clasa in 2007.

 

Peugeot Sport pregateste 208 R2 si R4T

Peugeot Sport acorda o atentie deosebita clientilor privati, lucru absolut normal tinanand cont ca modelul 207 varianta S2000 s-a vandut in peste 100 de bucati. Modelul 208 R2 este aproape gata si beneficiaza de un motor de 1.6l aspirat care dezvolta in jur de 185 cp. Masina inca se afla in stadiul de dezvoltare urmand sa inlocuiasca modelul 207 R3 si va fi disponibila pentru clienti chiar din acest an, nu inainte de 8000km de teste pe macadam si asfalt. 208 R2 este un model care se adreseaza pilotilor incepatori si celor care concureaza de placere cu un raport pret/ calitate bun.

 

Varianta 208 R4T se afla deocamdata in stadiul de proiectare si va inlocui modelul de succes 207 S2000, incepand cu primul trimestru al anului 2013.

Modelul RCZ Peugeot Sport a generat si el interes mai ales in Franta acolo unde din Aprilie va debuta cupa RCZ cu peste 20 de bucati inscrise la start. Modelul, care beneficiaza de 250cp si cutie secventiala cu padele, va participa la cursa de 24h de la Nurburgring in luna mai a acestui an.

Cei trei constructori din DTM au testat impreuna

Circuitul din Portugalia “Autodromo do Estoril” a fost gazda celor trei constructori implicati in DTM, care au testat noile modele pe parcursul a trei zile. A fost primul test oficial efectuat de cei trei constructori, Audi, BMW si Mercedes-Benz, impreuna in acest an.

 

Cei de la BMW au acordat o atentie deosebita acestor teste, 2012 insemnand pentru ei revenirea in campionatul german de turisme. Singurul pilot absent din tabara BMW a fost americanul Joey Hand aflat in Statele Unite pentru testele din American Le Mans Series. Tanarul de 22 de ani Marco Wittmann a fost cel care i-a tinut locul lui Hand, Wittmann fiind desemnat cu ceva timp in urma pilotul de teste si de reverva a celor de la BMW.

 

Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport, declara: “Fiecare test este foarte important pentru noi, mai ales in aceasta faza cand ne apropiem foarte rapid de termenul de omologare al masinii. Dupa aceea mari modificari la masina nu vor mai fi aduse. Pe parcursul acestor trei zile am putut inca odata sa imbunatatim performantele masinii.”

  

Cei trei constructori au lucrat impreuna pe partea de securitate a masinilor, o noua structura monococa din fibra de carbon fiind disponibila din acest an. 

 

Testele de la Jerez

Pirelli a furnizat echipelor din Formula 1 un numar de 1.176 de pneuri cu ocazia primei sesiuni oficiale de teste din sezonul 2012 desfasurata, timp de patru zile, pe circuitul de la Jerez, in sudul Spaniei. In total s-au parcurs 3.380 de tururi de cei 23 de piloti care au participat la aceste teste – totalizand 14.949 kilometri.

Noile pneuri pentru sezonul 2012 s-au comportat conform asteptarilor pe circuitul de la Jerez, dar tinand cont ca majoritatea echipelor au folosit masini complet noi, aflate in diferite faze de dezvoltare, a fost greu sa se traga o concluzie reala asupra performantelor efective.

 

Pilotul echipei Lotus, Kimi Räikkonen, a impus ritmul in prima zi a testelor de la Jerez, facandu-si astfel o revenire spectaculoasa in Formula 1. Finlandezul a parcurs un tur de circuit, cu pneurile P Zero Albe (de compozitie medium), cu timpul de 1m:19,670 secunde.

Apoi a fost randul celor de la Mercedes sa obtina cei mai buni timpi cu monopostul folosit in sezonul 2011. Michael Schumacher a parcurs un tur de circuit cu timpul de 1m:18,561 secunde cu pneurile P Zero Argintii, de compozitie hard, iar Nico Rosberg a parcurs un tur de circuit cu timpul de 1m:17,631 secunde, in ziua a treia, cu pneurile P Zero Galbene, de compozitie soft. Acesta a fost si cel mai bun timp inregistrat pe parcursul sesiunii de teste de patru zile de la Jerez.

 

In ultima zi de teste din Spania, Fernando Alonso, a fost cel mai rapid folosind tot pneurile de compozitie soft. Pilotul echipei Ferrari a parcurs un tur de circuit cu timpul de 1m:18,877 secunde.

TESTELE DE LA JEREZ PE SCURT

 

–     Facand o comparatie intre pneurile de compozitie medium si cele hard, din prima zi, diferentele pe tur au fost de 0,4-0,5 secunde, cu o aderenta mai buna si un grad de uzura mai mic, in special pe pneurile spate.

 

–     Pilotul care a parcurs cele mai multe tururi, la Jerez, a fost Kimi Räikkonen. In total, in primele doua zile, finlandezul a parcurs 192 de tururi cu pneurile de compozitie soft, medium si hard, ceea ce inseamna aproape echivalentul a trei curse.

 

–     Majoritatea echipelor au parcurs mai putine tururi la inceput, dupa care au simulat situatii de cursa pe masura ce si-au extins programul de dezvoltare a monoposturilor.

 

–     Cei mai buni timpi inregistrati in cele patru zile de teste au fost mai buni decat cei realizati cu un an in urma pe acelasi circuit cu ocazia sesiunii de teste din 2011. Atunci, Rubens Barrichello (Williams) a fost cel mai rapid cu timpul de 1m:19,832 secunde.

TOP 3 TIMPI INREGISTRATI:

 

Ziua 1

 

1. Räikkönen               1’19″670 cu pneuri de compozitie medium noi

2. Di Resta                  1’19″772 cu pneuri de compozitie medium noi

3. Rosberg                  1’20″219 cu pneuri de compozitie soft noi

 

Ziua 2

 

1. Schumacher           1’18’’561 cu pneuri de compozitie hard noi

2. Webber                   1’19’’184 cu pneuri de compozitie soft noi

3. Ricciardo                 1’19’’587 cu pneuri de compozitie soft noi

 

Ziua 3      

                                                       

1. Rosberg                  1’17’’631 cu pneuri de compozitie soft noi

2. Räikkönen               1’18’’419 cu pneuri de compozitie medium noi

3. Vettel                       1’19’’297 cu pneuri de compozitie soft noi

 

Ziua 4

 

1. Alonso                     1’18″877 cu pneuri de compozitie soft noi

2. Vergne                    1’19″597 cu pneuri de compozitie soft noi

3. Vettel                       1’19″606 cu pneuri de compozitie medium noi

Vom afla mai multe cu ocazia urmatoarei sesiuni de teste, programata la Barcelona, unde echipele vor testa mai mult pneurile. Sunt sigur ca acolo vom intelege exact influentele schimbarilor de regulament. Oricum, faptul ca toate cele trei compozitii de slick-uri disponibile au stabilit  timpi foarte rapizi arata clar ca ne-am atins toate obiectivele”, declara la sfarsitul testelor Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

Jari-Matti Latvala castiga Raliul Suediei 2012

Finlandezul a preluat ostilitatile inca din ziua a doua a raliului si de atunci a continuat sa isi mareasca ecartul fata de urmaritori, sau mai bine zis de Hirvonen, co-nationalul sau fiind singurul care a putut tine pasul cu Latvala. Pilotul oficial al celor de la Ford reuseste din nou dupa patru ani sa se impuna in Raliul Suediei.

Lucrurile nu au fost insa atat de simple in ultima bucla a zilei. O piatra buclucasa era sa aduca dezastru in tabara celor de la Ford deoarece pe speciala 22 atat Latvala cat si Solberg au suferit pene la pneurile fata dreapta din pricina aceleasi pietre. Daca Latvala a reusit sa isi pastreze prima pozitie, Solberg s-a vazut nevoit sa cedeze locul trei al podiumului lui Mads Ostberg aflat la cateva secunde in spatele sau. Ostberg reuseste astfel ultimul loc al podiumului dupa Hirvonen si Solberg aduce puncte importante pentru Ford in clasamentul constructorilor. Solberg a mai estompat din ghinion reusind locul doi in Power Stage. 

 

Rusul Novikov reuseste in final sa termine raliul pe pozitia a cincea asa cum promisese insa in final Loeb recuperase foarte mult din ecartul ce ii despartea. Pentru Loeb a fost o zi mai buna astazi el reusind sa castige Power Stage-ul acumuland inca trei puncte suplimentare.   

Cel mai bine clasat MINI John Cooper Works WRC a fost cel pilotat de Patrick Sandell care a terminat raliul pe pozitia a opta. Suedezul s-a aratat foarte incantat de masina: “Imi place foarte mult aceasta masina. Este fantastic de pilotat. Ne-am adaptat pas cu pas si am reusit timpi buni cu ea.”

 

Co-echipierul lui Ostberg, tanarul norvegian Eyvind Brynildsen a reusit obtinerea ultimului punct clasandu-se pe locul 10 la debutul sau pe o masina WRC.

 

Rezultate Raliul Suediei 2012

 

1.

J. LATVALA

3:18:28.3

2.

M. HIRVONEN

+16.6

3.

M. ØSTBERG

+38.8

4.

P. SOLBERG

+1:14.3

5.

E. NOVIKOV

+2:41.4

6.

S. LOEB

+2:55.1

7.

H. SOLBERG

+3:49.5

8.

P. SANDELL

+5:08.9

9.

M. PROKOP

+5:30.0

10.

E. BRYNILDSEN

+6:27.2

11.

S. OGIER

+7:35.0

12.

P. ANDERSSON

+9:48.5

13.

T. NEUVILLE

+10:03.7

14.

A. MIKKELSEN

+10:18.5

15.

A. ARAUJO

+13:00.9

16.

C. BREEN

+13:24.3

17.

M. PAJUNEN

+14:26.0

18.

P. TIDEMAND

+14:38.1

19.

P. VAN MERKSTEIJN

+15:19.2

20.

M. SOLOWOW

+16:40.2

 

Raliul Suediei: Pozitii neschimbate

Doar trei speciale ne mai despart de finalul editiei din acest an a Raliului Suediei. Latvala se mentine in continuare pe prima pozitie si pare desprins in postura de castigator al acestui raliu, el reusind sa isi mareasca avantajul astazi in fata lui Hirvonen. Petter Solberg se afla pe pozitia a treia, insa Ostberg a recuperat din ecartul ce il desparte Solberg ajungand acum la doar +4.9s, si cu siguranta va fi un duel de urmarit in cea de-a doua parte a zilei.

Eroul zilei, sa spunem asa, este Evgeny Novikov care s-a tinut de cuvant si a dat tot ce a putut pentru a isi mentine pozitia a cincea in fata lui Loeb. Novikov si-a mentinut si astazi declaratia de ieri spunand ca: “Va fi locul 5 sau nimic.” 

 

Ultima bucla a raliului va incepe la ora 13.08 cand vor fi reparcurse cele trei speciale de dimineata. Power stage-ul va incepe la ora 15.11 ora Romaniei.

 

Rezultate dupa PS 21

1.

J. LATVALA

0.0

2.

M. HIRVONEN

+35.6

3.

P. SOLBERG

+58.8

4.

M. ØSTBERG

+1:03.7

5.

E. NOVIKOV

+2:36.5

6.

S. LOEB

+3:17.9

7.

H. SOLBERG

+3:38.6

8.

P. SANDELL

+5:04.6

9.

M. PROKOP

+5:28.5

10.

E. BRYNILDSEN

+5:59.1

Raliul Suediei: Latvala ramane in frunte

Cea de-a doua bucla a zilei a fost o repetare a primei nu doar prin prisma repetarii celor patru probelor speciale ci si prin castigarea probelor de catre aceasi piloti din prima jumatate a zilei. Latvala si-a trecut din nou in cont cel mai bun timp pe primele doua probe de dupa-amiaza, iar Hirvonen si Tanak pe urmatoarele doua. 

Cei doi finlandezi continua duelul pentru primul loc Latvala castigand aproape 7 secunde fata de Hirvonen care a incercat tot ce i-a stat in putinta sa recupereze din handicap. Lucrurile nu au decurs atat de bine pentru cel de-al doilea pilot de la Ford, Petter Solberg care nu si-a putut gasi astazi un ritm multumitor. Lucrurile s-au mai schimbat totusi putin in bine in momentul in care a adoptat setarile lui Latvala la suspensie, insa daca maine nu va creste ritmul probabil va fi depasit de Mads Ostberg care se afla la +11.1s in urma sa.

 

Loeb a reusit sa mai urce o pozitie devansandu-l pe Henning Solberg, lucru previzibil insa acum il are in fata sa pe tanarul Novikov, care a mai aratat si cu alte ocazii ca merge la “totul sau nimic”. Cu toate ca se afla la +44.4s in fata lui Loeb, rusul a declarat ca “Vom face tot ce ne va sta in putinta sa nu il lasam pe Loeb sa ne ajunga – chiar cu riscul de a iesi in decor. Vom forta la maxim.

 

Ultima zi a raliului va incepe la ora 9.34 ora Romaniei, iar pilotii vor avea de parcurs 84.84km impartiti in sase probe speciale.  

 

Rezultate dupa a doua zi

1.

J. LATVALA

0.0

2.

M. HIRVONEN

+23.0

3.

P. SOLBERG

+51.4

4.

M. ØSTBERG

+1:02.5

5.

E. NOVIKOV

+2:13.1

6.

S. LOEB

+2:57.5

7.

H. SOLBERG

+3:02.4

8.

P. SANDELL

+4:31.8

9.

M. PROKOP

+4:34.4

10.

E. BRYNILDSEN

+5:08.7

11.

S. OGIER

+5:54.1

12.

A. MIKKELSEN

+6:06.9

13.

T. NEUVILLE

+7:38.1

14.

P. ANDERSSON

+7:55.7

15.

A. ARAUJO

+10:32.2

 

  

Raliul Suediei: Latvala isi continua dominatia

Dupa prima bucla a zilei a doua din Raliul Suediei, finlandezul Jari-Matti Latvala continua sa impuna ritmul acesta trecandu-si in cont cel mai bun timp pe primele doua speciale ale zilei. Hirvonen este singurul care se pare ca poate tine pasul cu fostul sau coechipier aflandu-se la +18.6s in spatele pilotului de la Ford. In pozitia a treia se afla in continuare norvegianul Petter Solberg la +39.9s fata de Latvala si daca lucrurile continua asa probabil Malcolm Wilson va avea motive de bucurie la finalul raliului. Este posibil ca Solberg sa nu forteze la maxim obiectivul principal fiind acela de a aduce cat mai multe puncte pentru echipa.

Loeb continua sa se afle pe pozitia a saptea recuperand in ritm alert ecartul ce il desparte de ocupantul celei de-a sasea pozitii Henning Solberg. ” Sigur ca nu este distractiv de pilotat cand te afli in aceasta situatie, dar asta este. Nu poti castiga mereu. Acum trebuie sa ma gandesc la campionat si sa obtinem cel mai bun rezultat posibil aici.” declara Loeb.

 

Rezultate dupa PS14:

1.

J. LATVALA

0.0

2.

M. HIRVONEN

+18.6

3.

P. SOLBERG

+39.9

4.

M. ØSTBERG

+47.1

5.

E. NOVIKOV

+1:46.4

6.

H. SOLBERG

+2:31.4

7.

S. LOEB

+2:43.5

8.

P. SANDELL

+3:14.3

9.

M. PROKOP

+3:37.3

10.

E. BRYNILDSEN

+4:09.4

Raliul Suediei: Latvala incheie prima zi in pozitia de lider

O prima zi foarte interesanta si plina de suspans, asta ne-a oferit Raliul Suediei in acest an.  Multiplele schimbari ale pilotilor in varful ierarhiei si strategiile diferite ale acestora, au tinut in suspans fanii raliurilor pana la incheierea probei speciale cu numarul 10.

 

Latvala se pare ca este cel care deocamdata dicteaza ritmul, evolutia sa constanta pe fiecare proba fiind atuul care il situeaza la finalul primei zile pe primul loc cu un ecart de +16.8s fata de co-nationalul sau Mikko Hirvonen. Fostul pilot de la Ford se pare ca s-a obisnuit repede cu noua sa masina Citroen DS3 WRC fiind pilotul care a reusit sa isi treaca in cont cel mai bun timp pe 3 din cele 9 speciale ale zilei. Pe al treilea loc il regasim pe Petter Solberg si acest lucru se datoreaza unei strategii interesante ale norvegianului aceea de a-si conserva pneurile pentru ultimele speciale ale zilei, atunci cand majoritatea pilotilor deja se chinuiau din cauza degradarii pneurilor. Solberg a reusit astfel sa castige ultimele doua speciale ale zilei si urce dupa pozitia a cincea pana pe pozitia a treia la +1.8s in spatele lui Hirvonen.

Pentru Loeb ziua a inceput prost. O penalizare de 10s la iesirea din parcul de service l-a deconcentrat parca pe octuplul campion mondial, care pe speciala 7 a facut o greseala intrand intr-un banc de zapada. Doua minute i-au trebuit francezului sa repuna masina pe traseu, fapt care il aduce pe Loeb pe pozitia a saptea la finalul primei zile cu un ecart de +2:08.9s fata de Latvala.

 

Pentru Dani Sordo raliul incepuse bine cu victorie in super speciala de ieri seara si lucrurile pareau a se desfasura intr-un bun augur pentru spaniol si al sau MINI John Cooper Works WRC. Dezastrul insa s-a produs pe speciala 8 atunci cand Sordo a trebuit sa abandoneze datorita unor probleme la motor. Sordo se afla pe locul al cincelea inainte de abandon.

 

Startul in cea de-a doua zi a raliului se va da la ora 8.58 ora Romaniei atunci cand pilotii vor avea de parcurs 117.76km impartiti in 8 probe speciale, practic doar patru speciale care vor fi parcurse de cate doua ori.

 

Rezultate dupa prima zi:

   

1.

J. LATVALA

0.0

2.

M. HIRVONEN

+16.8

3.

P. SOLBERG

+18.6

4.

M. ØSTBERG

+32.3

5.

E. NOVIKOV

+1:12.1

6.

H. SOLBERG

+1:48.5

7.

S. LOEB

+2:08.9

8.

P. SANDELL

+2:18.8

9.

M. PROKOP

+2:26.9

10.

E. BRYNILDSEN

+2:59.8

11.

S. OGIER

+3:09.7

12.

A. MIKKELSEN

+3:20.3

13.

P. ANDERSSON

+4:01.4

14.

A. ARAUJO

+4:20.0

15.

T. NEUVILLE

+4:37.4