Gata cu zapada! Ce urmeaza in Banat???

Echipajul 99 se afla in fata celei de-a doua etape a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2013, Timis Rally.

Keleti_Csomortani BV

Dupa un inceput de sezon perfect, cu victorie la clasa 3 si locul 4 la clasamentul general in raliul Tess – Dunlop, desfasurat in conditii de iarna, Edwin si Botond se intreaba ce surprize meteo ii mai asteapta in Banat?! Buletinele meteo arata ca zona este afectata de precipitatii abundente sub forma de ploaie insa castigatorii etapei brasovene spera ca aceasta nu va afecta apetitul spectatorilor din vestul tarii pentru spectacol!

 

Edwin revine de fiecare data cu mare drag la Timisoara, locul unde a debutat in 1999 ca pilot in CNR dar si datorita afectiunii pe care o poarta frumosului oras. Din pacate in 2012 o defectiune la pompa de benzina a pus punct evolutiei lui Edwin si Boti, insa anul acesta cei doi clujeni spera la o cursa lipsita de surprize neplacute pentru a putea sa parcurga frumoasele probe speciale pana la capat.

 

Lupta in cadrul clasei 3 va fi foarte puternica insa prioritatea lui Edwin este, in acest sezon, sa reuseasca clasari cat mai aproape de zona podiumului general al etapelor. Nu va fi usor, mai ales cand lupta se da cu o masina inferioara tehnic, insa cine spune ca raliurile sunt un sport usor?

 

Startul raliului va avea loc vineri 12 aprilie la ora 14:30, acesta va avea 15 probe speciale, din care doua superspeciale, una in Lugoj si una in Timisoara. Lungimea totala a probelor speciale va fi de 111,57 km.

ESD Rally Team, in cautare de noi victorii

ESD Rally Team merge la Timis Rally pentru a continua victoriile din debutul sezonului, obtinute intr-un dificil raliu inzapezit, la Tess Rally Dunlop Brasov. Echipa care a dat Campionul National al sezonului precedent, pe francezul Francois Delecour,  este prezenta in efectiv complet la intrecerea care debuteaza vineri la Lugoj si spera sa pluseze startul excelent de sezon cu noi victorii, in etapa a doua a Campionatului National de Raliuri, alergata pe asfalt.

Delecour BV 2013

Dupa ce prima runda a campionatului intern de raliuri, disputata la Brasov, a avut o desfasurare dramatica si un final plin de suspans, cu  Francois Delecour castigand in ultima speciala, echipa ESD se deplaseaza in Vestul extrem al tarii, unde vineri si sambata se disputa, in conditii mult mai putin vitrege intrecerilor auto, Timis Rally – etapa secunda a CNR Dunlop 2013. Intrecerea cu sediul la Lugoj are probe rapide, care pot fi inselatoare, din cauza nisipului si a schimbarilor dese de aderenta, mai ales in eventualitatea  aparitiei ploii, insa experienta vasta si viteza demonstrata in intrecerile alergate pe asfalt il propun pe Francois Delecour ca favorit la castigarea etapei. Fostul vicecampion mondial nu va avea totusi o misiune usoara, cu adversarii sai dornici de a recupera punctele pierdute in fata francezului la prima etapa.

 

Obiectivul ramane neschimbat pentru Environment & Sport Development Rally Team, care isi doreste victorii pe toate planurile, avand piloti de top in fiecare categorie, care pun impreuna umarul la succesul din clasamentul pe echipe. Victoriile individuale, care s-au concretizat la Brasov prin Delecour si prin mezinul echipei, Raul Badiu, invingator in Cupa Dacia, raman la fel de importante, iar ceilalti doi membri ai echipei, George Grigorescu si Bogdan Barbu, isi doresc sa repete podiumurile din debutul campionatului si sa aiba un ritm tot mai ridicat, intr-un sezon alergat cu masini noi pentru ei.

_DSC4891

Un raliu rapid, care in mod normal trebuie abordat in viteza si in forta, pe nisipul traditional al probelor de aici” caracterizeaza pe scurt etapa George Grigorescu, pilotul care reprezinta ESD Rally Team la clasa 3. Campionul National din 1996 mai spune: Suntem mult mai increzatori in abordarea acestui raliu, comparativ cu cel de la Brasov, unde am debutat cu masina fara teste premergatoare. Ne obisnuim incet-incet, desi ramanem fara rulaj cu masina, timpul fiind foarte scurt intre cele doua etape, iar in intrecerea timisoareana trebuie sa fim la inaltime.

_DSC5265

Bogdan Barbu, campionul en-titre al Cupei Dacia, face si el pasi repezi catre acomodarea cu noul material de concurs, un Renault Clio R3 Maxi Evo cu care participa la clasa 5 si se lupta pentru primele pozitii ale clasamentului Doua roti motrice. Brasoveanul asteapta cu interes raliul si spera sa poata explora pe asfalt uscat mai mult din potentialul masinii la bodul careia a urcat pentru prima oara in urma cu trei saptamani. “Suntem nerabdatori sa vedem probele speciale si sa urcam din nou la bordul masinii” spune el. “Vrem sa parcurgem cat mai multi kilometri la bordul masinii si sa crestem tot mai mult ritmul, sper sa ne ajute si kilometri alergati la Brasov. Va fi o experienta noua sa alergam la temperaturi normale si fara zapada, sper sa avem parte de conditii bune si sa putem exploata masina asa cum ne dorim.

Raul Badiu

Raul Badiu a avut un debut de sezon excelent, obtinand victoria de o maniera categorica in Cupa Dacia la Tess Rally Dunlop, iar evolutia buna ii da sibianului incredere inainte de Timis Rally. “Ne dorim sa pastram aceeasi linie vis-a-vis de rezultate si de pilotaj, fiind multumiti cu ce am reusit la Brasov” spune el. “Va fi primul raliu unde pot compara timpii de pe probe cu cei realizati anterior, fiind primul raliu pe care l-am incheiat in 2012 si sper sa vad un progres. Timis Rally este un raliu care imi place, avand probe rapide si cu o suprafata murdara si denivelata. Ne dorim rezultate cat mai bune acum si in restul sezonului, cu care sa putem ajuta echipa daca este necesar. De-abia astept sa urc in masina de curse si sa ne reintalnim cu echipa.” 

 

Timis Rally programeaza 111 km de proba speciala, avand doua zile de concurs trase la indigo, cu doua bucle a cate trei probe in fiecare, urmate de o superspeciala, prima vineri la Lugoj, iar cea de-a doua in Timisoara, sambata. Intrecerea are sediul la Lugoj, punct in jurul caruia sunt dispuse cele patru probe speciale, ce vor fi parcurse in ambele sensuri in cele doua zile de concurs.

Eger Rally 2013 – Galerie foto by Rallyzoom.ro

În weekend-ul trecut, 5 – 7 aprilie 2013 a avut loc Eger Rally 2013. Evenimentul a contat pentru: 

 

Campionatul FIA CEZ 2013 
Campionatul naţional de raliuri al Ungariei 2013 
Campionatul naţional de raliuri al Slovaciei 2013 
Campionatul Historik Rally 2013 din Ungaria 

Eger Rally 2013 - 03

Rally Eger 2013 s-a desfăşurat pe 10 probe speciale care au insumat 140.8 kilometri. Raliul a fost caştigat de echipajul ungar Kazar Miklos – Szoke Tamas cu Citroen Xsara WRC, urmat de echipajul Herczig-Bacigál pe o Skoda Fabia S2000 locul doi şi echipajul Melicharek-Melicharek Citroen C4 WRC din Slovacia care a incheiat podiumul.

 

Echipa Rallyzoom.ro a fost prezenta la eveniment si nu a venit acasa cu mana goala ci cu o frumoasa galerie foto pe care astazi v-o prezentam.

 

Credit Foto: Sorin Pop si Lorand Orban

 

[nggallery id=347]

Sibiul da startul Campionatului National Individual de Speedway in 2013

Sambata, 13 aprilie, pe pista Vointa din Sibiu va avea loc prima etapa din Campionatul National Individual de Speedway. Competitia va debuta la orele 14.00 si va incepe in mod clasic cu competitia dedicata  juniorilor fiind urmata de competitia dedicata seniorilor.

CS Vointa Sibiu

Cluburile care si-au anuntat participarea la aceasta prima etapa sunt deja binecunoscutele CSM Braila, CSTA Bucuresti, CS Vointa Sibiu precum si sportivii din Bulgaria care au impresionat de fiecare data in anii precedenti.

 

Etapa care va deschide sezonul 2013 este organizata de CS Vointa Sibiu care va alinia la start doi sportivi Daniel Dangl si Nicolae Dragoman. CSTA Bucuresti vine la Sibiu cu patru piloti Marian Cojocaru, Marian Gheorghe, Eugen Iancu, Mihai Mehedintu, iar bulgarii vin cu o echipa alcatuita din trei sportivi Milen Manev, Chavdar Chernev si Daniel Petrov.

Sibiu Speedway

Cea mai mare echipa este cea de la Braila si este formata din Toma Alexandru campion en-titre, Popa Fanel, Popa Sorin, Popa Stefan, Florin Barabasu, Ionel Valeanu, Stanel Gheorghe, Cristian Dragu si Adrian Negoita.

 

Motocicletele folosite au un motor de 500cmc care dezvolta aproximativ 70cp, nu au frane si nici cutie de viteze cu mai multe trepte. Motocicleta se controleaza din acceleratie si ambreiaj, iar stilul de pilotaj este extrem de spectaculos virajele abordandu-se in derapaj controlat, uneori sportivii ajutandu-se de piciorul stang care este incaltat cu un papuc de metal, pentru echilibru.  

Speedway

Seniorii vor alerga in formula clasica 16+2 sportivi (rezerve) cu 20 de manse (o mansa inseamna 4 ture de stadion) cate 4 piloti la start.

 

Articol realizat cu sprijinul Motospeed.ro

Echipajele Napoca Rally Academy ajung pe teren familiar

  • Doua zile de spectacol pe probele din Timis Rally
  • Toate echipajele Napoca Rally Academy vor sa faca un pas inainte in clasament
  • 111,23 km impartiti in 15 probe speciale

 

Dupa zapada si gheata imprevizibile de la Brasov, echipajele Napoca Rally Academy ajung pe teren familiar. La sfarsitul saptamanii, pe 12 si 13 aprilie, este programat Timis Rally, etapa a doua din Campionatul National de Raliuri Dunlop.

bogdan marisca - sebastian itu

111,23 km impartiti in 15 probe speciale pe asfalt din care noua diferite. Aceasta este pe scurt a doua etapa din Campionatul National de Raliuri Dunlop. In prima zi a Timis Rally, vineri 12 aprilie, sunt programate 8 probe speciale: Crivina, cate doua treceri pe probele Nadrag, Firdea Lac, Poganesti si o super speciala la Lugoj, iar sambata celelalte 7 cu doua treceri pe specialele Juresti, Surduc, Hauzesti, si o super speciala in Timisoara. „Este un raliu in care nu-ti poti permite sa gresesti. Probele speciale sunt foarte scurte si sigur nu se poate recupera timpul pierdut”, a descris Sebastian Itu, copilotul lui Bogdan Marisca, etapa a doua a sezonului.

 

Dupa iesirea in decor de la Brasov, Marco Tempestini si Dorin Pulpea nu-si mai pot permite un alt pas gresit in etapa de la Timisoara tinand cont ca obiectivul lor este sa termine pe podium in clasamentul general la finalul sezonului 2013. „Din ce am vazut la Brasov, cred ca sezonul acesta va fi si mai disputat decat cel de anul trecut. Nu ne mai putem permite inca o etapa fara puncte si daca la Brasov juniorii si Daniel Ungur au adus puncte importante, sper ca acum sa contribuim si noi la succesul echipei Napoca Rally Academy. Timisoara este un raliu foarte particular: murdar, cu speciale denivelate si rapid. Nu este etapa noastra preferata, dar atunci cand nu am avut probleme am avut timpi si clasari bune aici. Desigur si vremea va juca un rol important si cred ca lupta se va da pe zecimi de secunda pana la ultima proba”, a spus Marco Tempestini, care va lua startul cu modelul Skoda Fabia S2000

marco tempestini - dorin pulpea

Tot fara puncte de la Brasov a plecat si echipajul Bogdan Marisca/Sebastian Itu. Pentru noi sezonul incepe la Timisoara, dupa un raliu la Brasov unde nu am obtinut nimic, dar din fericire nici nu am stricat mare lucru. Trebuie sa obtinem cat mai multe puncte atat noi, cat si in clasamentul pe echipe. Va fi un raliu strans, cu probe speciale inselatoare, murdare si denivelate si cu viteze medii ridicate, ceea ce va face dificila gasirea ritmului corect. Speram sa fie cat mai multi fani pe probe, mai ales la super specialele din Lugoj si Timisoara”, a spus si Bogdan Marisca.

 

In etapa de la Brasov, prima din sezonul 2013, echipajele Simone Tempestini/ Sergiu Itu, Daniel Ungur/Toni Avram si Florinel Tincescu/Iulian Nicolaescu au reusit sa aduca Napoca Rally Academy pe pozitia a treia in clasamentul pe echipe. La Timisoara toti vor sa mai faca un pas inainte.

simone tempestini - sergiu itu

Simone Tempestini si Sergiu Itu, locul 1 la juniori si 5 la general, vor participa pentru prima oara in aceasta formula in etapa de la Timisoara. „Este inca un raliu in care trebuie sa gestionam inteligent resursele pe care le avem. Sunt convins ca pneurile DMACK vor fi un avantaj pentru noi in lupta pentru puncte si cred ca evolutia noastra creste cu fiecare kilometru parcurs. Inca avem nevoie de experienta pentru a ne atinge planurile. Si la Timisoara, la fel ca la fiecare cursa, ne vom adopta strategia in functie de ceea ce se intampla in cursa si obiectivul nostru este sa adunam cat mai multe puncte posibil”, a spus Simone Tempestini. 

 

Dupa performanta de la Brasov, pentru Daniel Ungur si Toni Avram singurul pas inainte este inca o victorie la clasa 11. „Am avut ceva emotii la prima etapa, dar aici speram ca totul sa functioneze perfect. Ne-am propus sa facem spectacol pe cele doua super speciale, unde asteptam cat mai multi spectatori, si, desigur, sa aducem maximum de puncte pentru echipa”, a spus Daniel Ungur.

daniel ungur - toni avram

Florinel Tincescu si Iulian Nicolaescu vor debuta luna aceasta in Campionatul European de Raliuri, dar inainte trebuie sa treaca testul pe asfalt de la Timisoara. Cum lupta din cadrul Cupei Dacia este extrem de disputata, misiunea lor nu va fi deloc una usoara mai ales ca anul trecut etapa de aici s-a terminat cu o iesire in decor. „Nu am amintiri placute legate de aceasta etapa, dar nu ma gandesc decat la viitor. Este un sezon lung si vrem sa adunam maximum de puncte la fiecare etapa in Cupa Dacia si la clasa 9 si sper ca la finalul anului sa ne bucuram de titlul de campioni”, a spus Florinel Tincescu.

florinel tincescu - iulian nicolaescu

Pentru noi urmeaza o perioada extrem de interesanta si de solicitanta in acelasi timp. Dupa aceasta cursa s-a confirmat prezenta noastra in Campionatul European, unde vom lua startul tot cu Dacia Logan, De abia astept sa parcurgem primii kilometri de proba speciala in afara Romaniei”, a spus si Iulian Nicolaescu, copilotul echipajului.

Audi si BMW si-au prezentat oficial pilotii si masinile pentru sezonul 2013 din DTM

A fost un weekend plin pentru constructorii din DTM, cel putin pentru doi dintre ei Audi si BMW. Acestia si-au prezentat oficial graficile masinilor precum si pilotii care vor reprezenta culorile constructorilor din Ingolstadt si Munchen.

 BMW_M_Performance_Parts_BMW_M3_DTM_Martin_Tomczyk

Sâmbătă, BMW Welt din München a fost scena unei lansări spectaculoase a celor opt maşini BMW M3 DTM. Cu patru săptămâni înainte de începerea sezonului competiţional, piloţii BMW DTM – Bruno Spengler – campion en-titre, Dirk Werner, Augusto Farfus, Joey Hand, Martin Tomczyk, Andy Priaulx, Marco Wittmann şi Timo Glock – şi maşinile lor de curse au urcat pe scenă pentru ceremonia de prezentare. Lansarea a avut loc in zona “Premiere” la BMW Welt care este rezervată clienţilor care optează pentru a avea automobilele livrate în acest centru unic si modern.Peste 13.000 de vizitatori au asistat la acest eveniment. 

 

Pentru noi a fost ceva cu totul deosebit să putem oferi fanilor loiali ocazia de a fi foarte aproape de proiectul BMW DTM. Cu siguranţă, niciunul dintre cei implicaţi astăzi nu a asistat anterior la o lansare de acest fel“, a declarat Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport, după eveniment. “A fost ceva cu totul special că au putut vedea toate cele opt BMW M3 DTM, cu noile design-uri coloristice, unul lângă altul – şi, în plus, cu un fundal de excepţie aşa cum este BMW Welt. Numărătoarea inversă a început pentru cel de-al doilea sezon de la revenirea noastră în DTM şi este evident că toţi piloţii noştri abia aşteaptă prima confruntare din acest an. Până acum suntem mulţumiţi de cum au decurs pregătirile. În testul de săptămâna viitoare ne vom concentra asupra reglajelor fine. Apoi, în calitate de campioni en-titre, vom fi fericiţi să ne confruntăm încă o dată cu concurenţa în acest campionat extrem de disputat. Mă aştept la un sezon strâns, care va fi foarte atractiv pentru spectatori, iar lansarea de astăzi reprezintă pregătirea perfectă pentru ceea ce va urma.”

BMW_Bank_M3_DTM_Bruno_Spengler

Tot in weekendul abia incheiat cei de la Audi si-au prezentat si ei intr-un cadru festiv noile grafici ale modelului RS 5 DTM si pilotii care vor reprezenta sigla celor patru cercuri in acest sezon din DTM. Singurul nou venit in tabara celor de la Audi in acest an, Jamie Green va imbraca hainele celebrului producator de bauturi energizante Red Bull facand astfel echipa cu Mattias Ekstrom. Un alt partener important pentru cei de la Audi este firma producatoare de sisteme de evacuare Akrapovič care si-a reafirmat sustinerea pentru Audi. De altfel acest producator furnizeaza sistemele de evacuare pentru prototipurile Audi inca din 2009.

www.hoch-zwei.net

Sunt foarte mandru pentru diversitatea sponsorilor nostri si vreau sa le multumesc tuturor pentru sustinerea noastra in DTM. Fara suportul lor nu am putea sa fim prezenti in motorsport la un asemenea nivel. In particular sunt foarte fericit sa vad ca partenerii nostri traiesc cu adevarat fenomenul DTM si pun pasiune in implicarea lor, fapt care ii motiveaza si mai mult pe pilotii nostri in a obtine rezultate cat mai bune.” declara Wolfgang Ullrich directorul Audi Motorsport.       

 

Mihai Marinescu a obtinut primele puncte din prima etapa

In weekendul abia incheiat, a avut loc la Monza debutul sezonului 2013 al World Series by Renault, iar Mihai Marinescu și-a pus amprenta pe ambele curse desfasurate prin mondul în care a recuperat peste 10 poziții chiar înaintea celei de a doua șicane. Pilotul Zeta Corse are după primele curse, cu noul monopost Formula Renault 3.5, cinci puncte în clasamentul general și a dovedit că locul său este în top 10 al campionatului care furnizează piloți pentru Formula 1.

Mihai Marinescu Formula Renault 2013

Etapa din Italia a Formulei Renault 3.5 a fost pentru Mihai Marinescu una în care s-a acomodat cu acest campionat, cu echipa Zeta Corse și a continuat procesul de învățare al monopostului. Cele două sesiuni de calificare pe ploaie au fost dificile, iar brașoveanul a fost nevoit să mizeze foarte mult pe start pentru a ajunge în puncte. Dacă sâmbătă a impresionat cu primul său start în acest tip de monopost recuperând 11 poziții până în al doilea viraj, duminică a pornit de pe ultima poziție a grilei de start (26) și la ieșirea din a doua șicană urcase deja până pe locul 13. Practic, cele cinci puncte acumulate la Monza se datorează celor două starturi și modului în care a gestionat duelurile pe pistă.  Brașoveanul a izbutit să reziste presiunilor venite din partea unor piloți cu experiență în competiții precum GP2 Series sau GP3 și s-a menținut pe pistă în duelul roată la roată cu rusul Mikhail Aleshin, campionul Formula Renault 3.5 din sezonul 2010.

 

Pilotul român a încheiat prima cursă de la Monza pe locul 8 după ce a luat startul de pe a 23-a poziție a grilei de start. La finalul celor 29 de tururi din cursa 2, Mihai Marinescu s-a clasat pe locul 10 izbutind să plece de la Monza cu puncte în ambele curse din World Series by Renault Formula Renault 3.5.

Mihai Marinescu Formula Renault 2013 monza

Mihai Marinescu #23 Zeta Corse :”Am vrut să maximizez cât mai mult potențialul pe care îl am și am izbutit să demonstrez că pot puncta în pofida dificultăților din calificări. Încă mă acomodez cu mașina și cu echipa și sunt impresionat de nivelul de combativitate din acest campionat. Aici depășirile sunt mult mai agresive și totul se desfășoară la un alt nivel comparativ cu Formula 2, campionatul în care am evoluat sezoanele precedente. Avem de lucrat la calificări pentru că e clar că putem strânge mult mai multe puncte dacă izbutim să avem sesiuni de calificări bune. Am reușit să salvăm cinci puncte care vor fi prețioase în economia campionatului. Sper să putem lua startul la etapa următoare din Spania (27-28 aprilie Motorland Aragon)”.

 

A doua cursă de la Monza a fost câștigată de Felix Da Costa. Portughezul de la Arden Caterham este pilotul avut în vedere de Toro Rosso pentru un sezon complet anul viitor în Formula 1.

Concurs Exporom Auto&Moto Show – Intrebarea 2

Primii doi castigatori care au raspuns corect la intrebarea 1 de saptamana trecuta sunt Bogdan Dumitrache si Nicusor Lazarica, care sunt rugati sa trimita cate un e-mail la [email protected] cu adresa la care doresc sa primeasca invitatia la cea de-a doua editie Exporom Auto&Moto Show.   

afis Exporom 2013

8 invitatii uninominale valabile pe durata celor 4 zile de expozitie isi asteapta in continuare castigatorii. In fiecare saptamana vom extrage prin tragere la sorti, 2 castigatori carora le vom inmana cele doua invitatii.

 

Tot ce aveti de facut este sa raspundeti la cate o intrebare adresata la inceputul fiecarei saptamani din luna aprilie. Raspunsul va fi postat in sectiunea comentarii, tot ce trebuie sa faceti este sa va autentificati cu un cont valabil de Facebook, Twitter sau nume si prenume.

 

Intrebarea 2: La ce numar a ajuns editia din acest an a evenimentului Exporom Auto&Moto Show?

 

In tragerea la sorti vor intra doar raspunsurile postate mai jos in sectiunea comentarii, dupa o autentificare cu un cont valabil de Facebook, Twitter sau nume si prenume. Sambata, 13 aprilie, este ultima zi in care puteti sa postati raspunsul dumneavoastra, urmand ca luni, 15 aprilie sa aflam alti doi castigatori.  

Lorentz Botond a castigat prima etapa a Michelin Rally Challenge!

Prima etapa a concursului Michelin Rally Challenge a fost extrem de disputata! Am avut nu mai putin de 21 de concurenti, din care doi au trimis cate doua, respectiv 3 fotografii, conform regulamentului. Din pacate, am avut si un concurent exclus, Tristere Stefan, care s-a inscris cu o fotografie care nu-i apartinea. Cel care ne-a sesizat aceasta neregula este si el participant la Michelin Rally Challenge si dorim sa-i multumim din nou, si pe aceasta cale, pentru vigilenta. 

 

Pentru ca in 2013, am revenit la o formula putin mai complicata, vom publica clasamentele cu totalul punctelor acordate de juriu dar si clasamentul final, la care este luat in calcul si votul publicului, care are o pondere de 30%.

Lorentz Botond
Lorentz Botond – castigator etapa 1 – Michelin Rally Challenge

 

Astfel, punctajul juriului format din Catalin Oprea, Sorin Pop si Gabi Tomescu are urmatoarea configuratie:

 

Nume participant

Juriu 1

 Juriu 2  Juriu 3

Total

Pozitie

Lorentz Botond

8

8,1

9

25,1

1

Robb Kulcsar

8

7,5

9

24,5

2

Iulia Bologa

6,5

7,4

10

23,9

3

Laszlo Robert 1

7

6

9

22

4

Bianca Bertea

6,5

8

7

21,5

5

Paul Teodorescu

7,5

6

8

21,5

5

Ivan Serban Andrei

8

7

6

21

6

Cristi Tudor

7

7

6

20

7

Laszlo Robert 2

7

6

7

20

7

Silviu Romaniuc

8

6

6

20

7

Laszlo Robert 3

7,5

6

6

19,5

8

Popa Claudiu

5

6

8

19

9

Viorel Tudor

5,5

6,5

7

19

9

Bogdan Ivanus

6,5

5

7

18,5

10

Georgescu Ionut

6

6

6

18

11

Szabo Attila

6,5

5

6

17,5

12

Andrei Mercean 1

4

6

7

17

13

Andrei Mercean 2

6

6

5

17

13

Andrei Tanase

7

5

5

17

13

Nicoleta Gheorghe

6,5

6

4

16,5

14

Bogdan Dumitrache

6

5

4

15

15

Marc Eugen

6

5

4

15

15

Ervin Sipos

4

5

4

13

16

 

Clasamentul final, la care a fost adaugat si ponderea de 30% a votului publicului, arata astfel:

 

Nume participant

Juriu 1

Juriu 2

Juriu 3

Total

Pozitie

Nr. Like

   Puncte   Like   

Total 2

Lorentz Botond

8

8,1

9

25,1

1

112

12

37,1

Ivan Serban Andrei

8

7

6

21

6

514

15

36

Robb Kulcsar

8

7,5

9

24,5

2

7

9

33,5

Popa Claudiu

5

6

8

19

9

445

14

33

Paul Teodorescu

7,5

6

8

21,5

5

94

11

32,5

Iulia Bologa

6,5

7,4

10

23,9

3

4

8

31,9

Laszlo Robert 3

7,5

6

6

19,5

8

34

10

29,5

Marc Eugen

6

5

4

15

15

353

13

28

Silviu Romaniuc

8

6

6

20

7

4

8

28

Bianca Bertea

6,5

8

7

21,5

5

2

6

27,5

Cristi Tudor

7

7

6

20

7

2

6

26

Laszlo Robert 2

7

6

7

20

7

1

5

25

Bogdan Ivanus

6,5

5

7

18,5

10

2

6

24,5

Andrei Mercean 2

6

6

5

17

13

3

7

24

Viorel Tudor

5,5

6,5

7

19

9

1

5

24

Szabo Attila

6,5

5

6

17,5

12

1

5

22,5

Andrei Mercean 1

4

6

7

17

13

1

5

22

Laszlo Robert 1

7

6

9

22

4

0

0

22

Bogdan Dumitrache

6

5

4

15

15

1

5

20

Ervin Sipos

4

5

4

13

16

2

6

19

Georgescu Ionut

6

6

6

18

11

0

0

18

Andrei Tanase

7

5

5

17

13

0

0

17

Nicoleta Gheorghe

6,5

6

4

16,5

14

0

0

16,5

 

Felicitari Lorentz Botond! Multumim tuturor participantilor! Ne vedem la a doua etapa de la Timis Rally!

 

Drive test – Nissan Micra 1.2 TEKNa

 

Dupa o cariera de 30 de ani si peste 5 milioane de unitati vandute, Nissan Micra inca se descurca de minune in a face ceea ce se pricepe cel mai bine: costuri reduse, eficienta, fiabilitate si iti ofera sentimentul ca oricat de prost ti-au mers lucrurile intr-o zi, o fata zambitoare iti va fi mereu la indemana. Ultima generatie de Micra, cea mai moderna, are insa o problema specifica zilelor noastre. Vorbind la modul general, constructorii de automobile au realizat faptul ca tinerii cumpara masini de oras doar daca si le permit si sunt cool. A patra generatie de Micra este accesibila ca pret, insa doar clientii vor decide daca este si cool. Sau clientele 🙂

 

Nissan a demonstrat cu varf si indesat ca poate stabili care este trendul masinilor la moda. Doar trebuie sa arunci o privire la celelalte modele din gama si imediat vei intelege ca si cel mai pretentios adolescent va fi multumit. Chiar daca ti-a placut sau nu, vechea generatie de Micra iesea in evidenta in orice parcare. Cu farurile asemanatoare cu ochii unei insecte, cu grila centrala generoasa si cu spatele asemanator cu taxi-urile londoneze, acel model parea sa spuna „sunt cine sunt” si nu-si facea griji daca o laudai sau compatimeai.

 

Noul Micra a preferat sa aleaga o cale mai sigura, cu un design mai conventional. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt pur comerciale. Probabil se va vinde mai bine. Personal, imi pare rau cand vad anumite modele ca sunt nevoite sa lase in urma o parte a designului distinctiv. Asta nu inseamna ca noul Micra arata rau. Are un aspect modern, ba chiar e draguta din cateva unghiuri insa designul a fost ales pentru a fi pe gustul maselor, si nu iti spune prea mare lucru in particular. Cum am spus-o mai sus, aceasta decizie se va reflecta cel mai bine in graficele vanzarilor. Pe dedesubt insa, orice parere ai avea despre exterior, Micra este o masina mica cu multa substanta.

 Micra - 07

Odata intrati in masina veti regasi un interior spatios, cu o linie inalta a plafonului, accesul facandu-se cu usurinta. In spate doi adulti pot calatori confortabil iar portbagajul poate gazdui fara probleme aproximativ 3 bagaje de mana pe care le-ati putea lua in avion. Plus inca unul deasupra acestora.

 

Micra este o masina practica, cu suficiente spatii de de depozitate. Observi repede ca este mai lata la interior decat alte modele concurente. Vizibilitatea este buna, la fel ca si calitatea materialelor din plastic, chiar daca mare parte dintre acestea sunt construite din materiale mai dure. Singurul lucru mai altfel la interior, pe care personal il apreciez, este forma mai ciudata a comenzilor pentru aerul conditionat. Din pacate, volanul este reglabil doar pe inaltime si nu si in profunzime, astfel ca cei care vor cauta pozitia perfecta vor trebui sa-si inalte scaunul.

 

Motorul de 1.2 litri pe benzina zornaie la pornire, gratie celor 3 cilindri. Nissan a facut eforturi si la acest capitol si a montat o volanta cu masa dubla pentru a reduce vibratiile dar si un amortizor pentru arborele cotit, astfel ca, in majoritatea timpului si a plajei de turatii, Micra este silentioasa. Singurele momente cand sunetul motorului nu este agreabil sunt acelea cand va grabiti si va apropiati de limita superioara a turometrului, atunci cand motorul lui Micra suna ca si cum ai lansa o nava intergalactica.

 Micra - 30

Nissan Micra este masina perfecta pentru oras. Treapta a treia a cutiei de viteze ofera suficienta putere si transforma condusul intr-un oras aglomerat intr-o joaca de copii. Chiar daca pe hartie, cei 80 de cai putere, care propulseaza micutul model in 13,7 secunde pana la prima suta de kilometri, va par anemici, in realitate lucrurile stau mai bine. La aceasta senzatie contribuie din plin si masa totala a masinii, care cantareste doar 910 kg. Greutatea redusa se va reflecta si In consumul de carburant, media pe care am obtinut-o noi in afara orasului fiind cu mai putin de un litru mai mare decat cei 4,3 litri mentionati de producator.

 

Micra se simte bine indiferent de calitatea drumului si absoarbe impresionant orice neregularitate a acestuia, inclusiv traditionalele gropi romanesti. De la volan, simti ca te afli la volanul unei masini mult mai mare iar asta se datoreaza amplasamentului rotilor la extremele caroseriei. Micra este o masina in care te urci si conduci, fara sa ai nevoie de vreo perioada de adaptare. Este o masina onesta, necomplicata si care nu incearca sa para ceea ce nu este. Daca acceleratiile la bordul lui Micra nu vor impresiona pe nimeni, sistemul de franare si abilitatile de a aborda curajos viraje la viteze ridicate merita laudate.

 

Prin lansarea noului Micra, cei de la Nissan par sa nu accepte refuzuri. Noul produs se vinde la preturi accesibile si are o lista decenta de dotari chiar si pentru nivelul inferior de echipare. Si, printre cele mai importante lucruri, designul exterior al noului Micra nu mai este unul de genul „love-it or hate-it” si se adreseaza unui spectru mai larg de potentiali cumparatori.

 

foto: Sorin Pop

 

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor