Tag Archives: 2012

Trofeul Sinaia la a patra editie

Cea de a IV-a ediţie a Trofeului Sinaia Forever, în cadrul căreia s-au desfăşurat etapele a VII-a şi a VIII-a din Campionatul Naţional de Viteza în Coastă Dunlop 2012, s-a încheiat odată cu campionatul de anul acesta, iar Trofeul Sinaia a fost câştigat de Paul Andronic, la volanul unui Mitsubishi EVO 9.

 

Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia, a urcat de două ori pe podium, câştigând locul III la Automobile Diesel şi la clasa H4, pe o Skoda Fabia RS TDI. În cele două clasamente podiumul  a fost ocupat de Andrei Mitraşcă – locul II şi Bogdan Ungureanu pe locul I.

 

În etapa a VII-a au concurat 69 de piloţi, iar în clasamentul Open locurile au fost ocupate astfel: locul I Paul Andronic, urmat de Horia Lucien şi Lucian Răduţ. În etapa a VIII-a s-au întrecut 66 de piloţi, iar  pe primul loc s-a clasat Traian Negru, urmat de Daniel Onoriu şi de Lucian Răduţ.

 

În ambele etape domnul Calin Popescu Tariceanu, a concurat şi a câştigat locul II, pilotând o maşină istorică, Lancia Fulvia.

 

Primăria oraşului Sinaia şi Clubul Sportiv Carpaţi Sinaia le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment, respectiv forţelor de ordine şi voluntarilor pentru siguranţa traseului, piloţilor şi mecanicilor din echipele tehnice pentru numeroasa participare, oficialilor FRAS pentru buna colaborare în desfăşurarea celor două etape şi în special spectatorilor şi locuitorilor de pe traseul de concurs.

 

De asemenea, le mulţumim şi celor care ne-au fost alături, ca de fiecare dată: Serviciul de Ambulanţă Sinaia, Poliţia Sinaia, Poliţia Locală, SC Sinaia Forever, BIS Protect Group SRL, Detaşamentul de Pompieri Sinaia, Detaşamentul de Jandarmi Sinaia şi hotelierilor care au oferit cazare.

 

Vă aşteptăm la Sinaia, pe 15 decembrie, la Gala Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Galerie foto GTT Drift Series 2012 – Finala de la Iasi

Finala de la Iasi a reprezentat cea de-a saptea si ultima etapa din acest sezon din Campionatul National de Drift – GTT Drift Series. Pe parcursul a doua zile publicul a aplaudat la scena deschisa evolutiile pilotilor, care au facut spectacol in parcarea ERA Shopping Park. Veniti in numar impresionant la evenimentul care a incheiat doi ani de existenta a campionatului de drift, iubitorii acestui sport s-au bucurat de duelurile aprinse dintre piloti si chiar daca o mare parte a materialului de concurs a cedat, Fair-Play-ul si-a spus cuvantul, concurentii imprumutandu-si masinile unii altora.

 

Razvan “LKN” Fratianu a fost cel care a reusit sa isi treaca in cont inca o victorie, terminand sezonul 2012 in pozitia secunda, pierzand titlul de campion obtinut in 2011 in favoarea lui Calin Ciortan. Bucuresteanul incheie un an bun pentru el cu titlul de campion national si cu o victorie in campionatul european de drift KOE. Locul al doilea pe podiumul de la Iasi i-a revenit lui Iulian Gherasim din Piatra Neamt, aflat intr-o forma excelenta pe parcursul intregului weekend si care reuseste astfel cel mai bun rezultat personal din acest an.     

 

Credit Foto: Catalin Oprea

 

[nggallery id=335]

Trofeul Sinaia – Documente oficiale

In perioada 26-28 octombrie vor avea loc ultimele doua etape ale Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, etapele a VII-a si a VIII-a. Competitia se desfasoara ca si in anii precednti pe drumul spre cota 1400 din orasul Sinaia pe traseul in lungime de 3.152 kilometri.

 

Cererile de inscriere pentru piloti si echipele din care fac parte pot fi trimise pana la data de 22.10.2012 ora 20.00 pe adresa [email protected]

 

CNVC Cerere de inscriere individuala 2012

 

CNVC Cerere inscriere a echipei 2012

 

CNVC Cerere one event copilot 2012

 

REGULAMENT_PARTICULAR_02.10.2012

 

Program Etapa a VII-a, Vineri 26 octombrie 2012

Deschiderea parcului de service

26.10.2012

07:00

Recunoaşteri

26.10.2012

08:00-09:15

Antrenamente oficiale-manşa I

26.10.2012

09:15-11:15

Antrenamente oficiale-manşa a II-a

26.10.2012

11:30-13:30

Start în manşa I a competiţiei

26.10.2012

14:00-16:00

Start în manşa a II-a a competiţiei

26.10.2012

16:00-18:00

Verificări tehnice finale

26.10.2012

18:00-18:30

A II-a şedinţă a CCS

26.10.2012

18:30

Afişarea rezultatelor provizorii

26.10.2012

19:00

Afişarea rezultatelor definitive

26.10.2012

19:30

Festivitatea de premiere

26.10.2012

19:30

Conferinţa de presă cu câştigătorii

26.10.2012

20:00

 

Program Etapa a VIII-a, Duminica 28 octombrie 2012

 

Deschiderea parcului de service

28.10.2012

07:00

Recunoaşteri

28.10.2012

08:00-09:15

Antrenamente oficiale-manşa I

28.10.2012

09:15-11:15

Antrenamente oficiale-manşa a II-a

28.10.2012

11:30-13:30

Start în manşa I a competiţiei

28.10.2012

14:00-16:00

Start în manşa a II -a a competiţiei

28.10.2012

16:00-18:00

Verificări tehnice finale

28.10.2012

18:00-18:30

A II-a şedinţă a CCS

28.10.2012

18:30

Afişarea rezultatelor provizorii

28.10.2012

19:00

Afişarea rezultatelor definitive

28.10.2012

19:30

Festivitatea de premiere

28.10.2012

19:30

Conferinţa de presă cu câştigătorii

28.10.2012

20:00

 

 

 

Orice este posibil

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea vor sa recupereze punctele pierdute in Bulgaria
  • Ultima etapa din Intercontinental Rally Challenge pe asfalt
  • Adversari de top in IRC Production Cup


Marco Tempestini si Dorin Pulpea au pierdut puncte importante in Bulgaria, dar nu au renuntat la lupta pentru ttitlul din IRC Production Cup. Echipajul Napoca Rally Academy si-a propus sa recupereze din punctele pierdute pe asfaltul din San Remo Rally, penultima etapa din IRC.

 

Etapa a 12-a din Intercontinental Rally Challenge este programata pe asfaltul din San Remo, o locatie legendara pentru pasionati de raliuri. Pentru Marco Tempestini si Dorin Pulpea aceasta etapa este una din sansele de a recupera punctele pierdute in urma abandonului din Bulgaria. „Din pacate am pierdut o sansa importanta sa castigam anul acesta titlul in IRC Production Cup o data cu problemele din Bulgaria. Suntem pregatiti pentru San Remo Rally, dar sa nu uitam ca este un raliu nou pentru noi si o etapa extrem de dificila. Cel mai important este sa ajungem la sosire si apoi ne facem planurile”,  a spus Marco Tempestini, inaintea penultimei etape din Intercontinental Rally Challenge.

 

 

Lupta pentru punctele din IRC Production Cup va fi extrem de disputata in aceasta etapa, toti favoritii fiind prezenti la startul cursei din Italia. „Nu mai sunt multe oportunitati de a aduna puncte si era normal ca aici sa vina principalii favoriti. Vom vedea ce vor face rivalii nostri directi, Consani, Aigner si Puskhar, dupa care vom decide care va fi tactica noastra pentru etapa din Cipru. Stim din proprie experienta ca intr-un raliu se poate intampla orice, asadar ne vom face strategia in functie de ceea ce se intampla pe probe. Pentru noi, cel mai important lucru este sa terminam raliul”, a mai adaugat Marco Tempestini.

San Remo Rally este o etapa foarte concentrata, iar lupta pe probele speciale se va da intr-un interval de doar 25 de ore. „Probele de aici sunt incredibile. Nu va fi deloc usor tinand cont ca suntem la prima participare aici, iar proba de noapte din prima zi, lunga de 44 kilometri, va fi o adevarata provocare pentru noi”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

 

Starul se va da vineri la San Remo, iar in prima zi sunt programate patru probe speciale, inclusiv speciala Ronde lunga de 44 kilometri pe noapte. Startul in aceasta proba se va la ora 22:00 ora Romaniei. Sambata, 13 octombrie, in ziua a doua a raliului mai sunt programate alte trei probe speciale care vor fi parcurse de doua ori. Sosirea primei masini este estimata la ora 18:35 ora Romaniei. 

Campionii pe perechi la dirt-track s-au aflat la Sibiu

Cea de-a patra etapa a Campionatului National pe Perechi la dirt-track a fost ultima din acest sezon si a fost cea care a desemnat campionii nou revenitei competitii in peisajul sporturilor cu motor pe doua roti, dupa o perioada lunga de absenta. Aventura s-a incheiat in locul in care a si inceput adica pe stadionul Vointa din Sibiu, acesta fiind gazda ultimei competitii de dirt-track din acest an din tara noastra.

 

Toma Alexandru si Fanica Popa veneau la Sibiu din postura de lideri in clasamentul pe perechi, urmati de colegii lor de la CSM Braila Sorin Popa si Stefan Popa/ (Ionut Luntraru), iar in pozitia a treia se regasea echipa CS Vointa Sibiu formata din Florel Ungureanu si Dangl Daniel/ (Nicolae Dragoman). In final clasamentul general pe perechi avea sa ramana nechimbat dupa aceasta etapa, clasamentul etapei aratand astfel:       

 

1. Popa Sorin/ Popa Stefan – 28p. CSM BRAILA II

2. Popa Fanica/ Toma Alex. – 24p. CSM BRAILA I

3. Dangl Daniel/Dragoman Nicolae/Ungureanu Florel CS Vointa Sibiu – 21p.

 

Tot la aceasta etapa au avut loc si memorialele Gheorghe Voiculescu si Eugen Botezatu dedicate celor doi fosti mari alergatori la dirt track din tara noastra. In urma celor doua Memoriale rezultatele au fost urmatoarele:

 

Memorialul Gheorghe Voiculescu 

 

Juniori

 

1. Daniel Dangl   2. Popa Sorin   3. Mihai Mehedintu  4. Florin Barabasu

 

Seniori

 

1. Milen Manev  2.  Toma Alexandru  3. Fanica Popa  4. Stefan Popa

 

Memorialul Eugen Botezatu 

 

1. Milen Manev  2.  Toma Alexandru  3. Fanica Popa  4. Eugen Iancu

 

Vremea frumoasa de duminica a adus pe stadionul Vointa din Sibiu cel mai mare numar de spectatori care i-a gazduit stadionul intr-o competitie de dirt-track in ultimii ani. Crainicul si comentatorul acestei etape a fost Corneliu Voiculescu fost alergator de dirt-track si unul din fiii lui Gheorghe Voiculescu, iar premierea Memorialului Gheorghe Voiculescu a fost facuta de Gigi Voiculescu cel de-al doilea fiu al marelui campion.   

 

Intreg colectivul MotoSpeed.ro a fost prezent la aceasta etapa, acesta fiind cel mai important website dedicat acestui sport din tara noastra. Toti sportivii participanti in acest sezon in campionatele de dirt-track din tara noastra au primit cate o medalie si diploma de participare din partea MotoSpeed.ro

 

[nggallery id=331]

Final de sezon cu victorie

Chiar daca reusisera sa-si adjudece deja atat prima pozitie in clasamentul general al Clasei 5, cat si titlul national in intrecerea masinilor cu doua roti motrice, Alex Filip si Bogdan Iancu nu au abordat Raliul Iasului cu gandul la vacanta. Traseul de la Iasi este fantastic si mi-a placut intotdeauna. Am fost decisi sa profitam de faptul ca nu mai eram sub presiunea rezultatului si sa facem spectacol, dar, in egala masura, vizam locul intai la categoria 2RM, cu atat mai mult cu cat sosirea avea loc de ziua lui Bogdan, iar un succes reprezenta un frumos cadou pentru el”, dezvaluie Alex Filip.

 

Echipajul cu numarul 10 a luat un start foarte bun si se instala inca de la inceput in fruntea ierarhiei. Apoi, in urma abandonurilor lui Vlad Cosma si Sebi Barbu, lupta pentru victorie a devenit o ecuatie in doi, singurul echipaj care mai putea schimba verdictul fiind cel al lui Adrian Raspopa, multiplu campion al categoriei. La final, dupa o lupta aprinsa, Alex Filip si Bogdan aveau sa isi treaca in cont victoria. “Imi pare sincer rau de iesirile premature in decor ale lui Vlad Cosma si Sebi Barbu, pentru ca, fara indoiala, ei ar fi facut duelul pentru victorie si mai interesant. Dupa abandonurile lor, ne-am disputat victoria cu Adrian Raspopa. Am ales neinspirat anvelopele pentru bucla lunga, care masura peste 50 de km, si am pierdut timp in fata acestuia, dar apoi, montand pneurile corecte,  am reusit sa ne adjudecam victoria cu un avans de peste 30 de secunde, a precizat Alex Filip. In timp ce Bogdan Iancu l-a completat: Am avut parte de o aniversare cu adevarat speciala. Mi s-a cantat <<La Multi Ani>> inaintea startului pe prima proba, iar apoi, dupa ce am concretizat munca depusa de-a lungul zilei cu o noua victorie, Alex mi-a facut cadou privilegiul de a duce masina in service, pentru a primi felicitarile echipei. Am celebrat acest succes si ziua de nastere cu o bucata de tort si, sincer, ma gandeam deja la sezonul viitor“.

 

Pentru Alex Filip si Bogdan Iancu vacanta inca nu a inceput.“Abia astept Sibiu Rally Show, care are in acest an un format nou. Sunt convins ca fiind vorba de Santa vom avea parte, ca de fiecare data acolo, de o audienta mare de spectatori si sper ca acestia se vor arata incantati de noua varianta a competitiei, spune Alex. Filip. Cel care ne-a dezvaluit ca intrecerea amintita nu reprezinta singura prioritate a perioadei care urmeaza: Ma bucura ca am reusit alaturi de Bogdan Iancu si echipa Colina Motorsport atingerea tuturor obiectivelor de sezon si, in plus, desi ne-am dorit tot numarul de concurs 10 pentru 2013, rezultatul de la Iasi ne impune sa concuram cu nr. 9 pe ‘tricou’, aceasta fiind pozitia noastra in clasamentul general FIA al CNR 2012. Le multumim partenerilor nostri si echipei din care fac parte fara de care nu ne-am fi putut afla la startul acestui sezon, si le dedicam sirul de succese din 2012. Este timpul insa sa privim si spre viitor si ne asteapta o perioda incarcata in care vom incerca sa concretizam proiectul CNR 2013“.

 

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport, Sun Plaza, si, in calitate de partener media, de GSP TV.

Francois Delecour este noul campion national al Romaniei la raliuri

Weekend-ul abia incheiat a reprezentat pentru Campionatul National de Raliuri Dunlop finalul sezonului competitional 2012. Iasiul a gazduit in perioada 5-6 octombrie cea de-a opta etapa din acest an, unde 117.6 kilometri de probe speciale si-au asteptat protagonistii.

 

credit foto: Balazs Attila – Rallyphoto.ro

Cu o dominatie absoluta Francois Delecour a reusit sa semneze scratch-ul pe toate cele 10 probe speciale ale raliului la volanul masinii sale Peugeot 207 S2000. Francezul a reusit sa se impuna autoritar in fata adversarilor sai, maghiarul Gergo Szabo, ocupant al celei de-a doua pozitii, venind la finalul raliului la un ecart de 1 minut si 39,4 secunde fata de Delecour. Podiumul a fost incheiat de Marco Tempestini care in ciuda unei penalizari de 30 de secunde la startul celei de-a doua zile a raliului, a reusit sa fie mai rapid decat Dan Girtofan, ambii pe automobile Skoda Fabia S2000.

credit foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Cu toate ca Giri a reusit sa termine raliul in pozitia a patra, acest rezultat nu se stie daca este cel final pentru ca el a fost exclus la finalul primei zile a raliului sub auspiciul de service interzis, lucru nepermis in afara parcului de service. Echipajul a depus imediat o contestatie care le-a permis sa ia startul sambata si sa puncteze atat in clasamentul pilotilor cat si cel al echipelor. Inca de la etapa precedenta Dan Girtofan puncta pentru echipa ESD Rally Team din care face parte si Francois Delecour, echipa care a reusit sa isi adjudece titlul de campioana in 2012. Marti 9 octombrie se va da insa decizia privind contestatia depusa de Giri unde Comisia de Competitii FRAS va da verdictul. In cazul excluderii toate punctele obtinute de echipa se vor anula, conform regulamentului in vigoare, in acest caz ESD Rally Team pierzand acest titlu. Girtofan are insa asigurata pozitia a treia in clasamentul pilotilor indiferent de solutia care va fi data maine.

 

credit foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Vicecampionul sezonului 2012 este Valentin Porcisteanu care chiar mai avea sanse matematice la titlu inainte de Iasi. Cea mai lunga proba a Raliului avea sa pecetluiasca rezultatul sau, campionul national de raliuri din 2011, abandonand in urma lovirii unui cap de pod.

 

Cu toate ca Raliul Iasiului a oferit in acest an probe frumoase si foarte bune, organizarea nu a fost pe masura. Cu doar doua zile inainte de start doua probe speciale au trebuit anulate, planul orar fiind refacut chiar in ziua startului. Programul incarcat si condensat al recunoasterilor a fost inca un aspect care le-a dat de furca pilotilor. Startul probei speciale cu numarul 6 “Sinesti”, in lungime de 24.7 kilometri, a fost intarziat cu aproximativ jumatate de ora din cauza lipsei ambulantei de pe proba respectiva. Absenta acesteia a continuat si dupa startul probei, lucru inadmisibil, mai ales ca in 2009 Lucian Garbacea isi pierdea viata la etapa de la Iasi.        

 

Toata lumea asteapta acum decizia Comisiei FRAS care va da maine verdictul privind situatia lui Dan Girtofan si daca pentru titlul la piloti cartile au fost facute, titlul la echipe este inca sub semnul intrebarii pentru ca in cazul mentinerii deciziei de excludere, BCRL Rally Team va fi campioana la echipe iar Napoca Rally Academy vicecampioana. 

Spectacolul campionilor

La Iasi se va derula in acest final de saptamana ultima runda a sezonului 2012. Una pe care componentii echipajului cu numarul 10 o abordeaza din postura de castigatori ai Clasei 5 si campioni in intrecerea rezervata competitorilor care folosesc masini cu doua roti motrice, cele doua obiective stabilite pentru aceasta stagiune fiind atinse deja inaintea etapei iesene. “Fara indoiala, sunt incantat ca putem lua startul fara presiunea rezultatului.  Pe de alta parte insa suntem constienti ca rezultatele din acest sezon inseamna un prilej de mandrie pentru noi, dar, in egala masura, ne obliga. Asteptarile pe care le generezi in randul celor care urmaresc intrecerile sunt altele atunci cand ajungi in varf, prestatiile tale sunt judecate cu un plus de intransigenta, iar noi ne dorim sa continuam pe aceiasi linie ca si pana acum si sa nu-i dezamagim pe cei care ne sunt alaturi, spune Alex.Filip.

 

Traseul le propune concurentilor sectiunile deja consacrate, dar si o noutate, proba Quattro Ruote, care se va derula dupa lasarea intunericului. Bogdan  Iancu ne dezvaluie: Este un raliu care ne place, din toate punctele de vedere, inclusiv in ceea ce priveste configuratia specialelor, iar cu prilejul recunoasterilor am cautat sa descoperim toate capcanele, astfel incat sa avem premisele unei curse bune. Alex.Filip il completeaza: Masina este pregatita dupa incidentul tehnic de la Brasov si abia astept proba de noapte. Stiu ca iesenii sunt mari iubitori de motorsport si sper sa avem parte de o afluenta cat mai mare de fani pe probe. Noi le promitem ca o sa facem spectacol!“. 

 

Raliul Iasului 2012 va avea zece probe speciale cu o lungime totala de 130 km. Startul in prima proba speciala va avea loc vineri de la ora 14:07, iar dupa ce vor fi parcurse inca doua probe, de la ora 17.15 este programata SuperSpeciala Rapa Galbena. Tot vineri este programata si proba de noapte, Quattro Ruote, de la 20:05. Sambata se vor desfasura ultimele cinci probe spoeciale ale sezonului, cu incepere de la ora 10:51, finalul ultimei probe speciale a campionatului 2012 fiind programat cateva minute dupa ora 17:00. Sunt absolut sigur ca vom avea o lupta interesanta cu adversarii nostri si vom merge la victorie. Obiectivul nostru este sa ne pastram numarul 10 pentru sezonul 2013, dar, in plus, vreau sa ne intoarcem de la Iasi si cu locul 1 in intrecerea rezervata echipelor, a incheiat Alex.Filip.

 

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport, Sun Plaza, si, in calitate de partener media, de GSP TV.

Gîrtofan: „Obiectivul la Iași: puncte pentru podium”

După o luptă lungă dusă pe asfalt și macadam, echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea se află în fața ultimei runde a CNR Dunlop 2012, Raliul Iașiului, care va avea loc vineri și sâmbătă în orașul de pe Dealul Copoului. Giri și Adi speră să încheie primul lor an la volanul Škodei Fabia S2000 cu un rezultat ce să le asigure prezența pe podiumul clasamentului general. Suntem încrezători înaintea Raliului Iașiului. Am făcut recunoașterile și pot să spun că traseul este unul foarte frumos. E unul cu probe de viteză, care îmi plac foarte mult. Va fi o luptă foarte acerbă pentru primele locuri, mai ales că este ultima șansă pentru toată lumea de a realiza o clasare cât mai sus la final. Obiectivul nostru este să terminăm pe un loc cât mai în față la Iași, care să ne asigure o poziție pe podiumul clasamentului general de la sfârșitul sezonului. În plus, vrem să ajutăm și echipa pentru care punctăm”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea doresc să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.