All posts by Andrei Mitraşcă

Fumurile lui Mitraşcă

Ziua Zero

1 Comment

Cand esti copil, tot ce iti doresti este sa ajungi cat mai repede om mare. Sa faci ce fac oamenii mari.  Nu prea stii ce fac ei dar ti se pare ca e super misto. Si oamenii mari ti se par foarte cool. Ei nu plang, nu le e frica, pot sa rezolve situatii si habar nu ai cum o fac si stiu o gramada de lucruri interesante. Iar cel mai important, oamenii mari au voie sa faca ce vor, cand vor.

Cand esti lasat sa stai cu ei esti foarte fericit. Si incerci sa te comporti ca ei. Esti foarte, foarte atent la ce vorbesc si la cum se comporta. Iar cand ti se adreseaza ca si cum ai fi chiar tu om mare, te simti extraordinar.

Pana la urma tot ajungi sa te faci mare. Si multi dintre cei care am ajuns oameni mari, uitam cat de mult ne-am dorit sa ajungem aici si nu mai savuram mai nimic. Totul ni se pare o obligatie, o responsabilitate. Si astea nu sunt misto.

Oamenii sunt fericiti cand fac lucruri pe care copii le invidiaza la oamenii mari dar cei mai multi dintre ceilalti oameni mari le considera puerile. Sa alerge, sa cante, sa se dea cu masinile, sa danseze, sa povesteasca toata noaptea, sa se prosteasca, sa se uite la filme,  sa se plimbe de mana cu cineva pe care iubesc, sa manance ciocolata inainte de masa etc.

Daca iti aduci aminte, atunci cand erai mic, te uitai la televizor si ii vedeai pe Schumacher, pe Senna, pe Carlos Sainz si iti ziceai: ”Eu niciodata nu o sa ajung sa fac asa ceva”. Si cand mergeai la primul raliu, de mana cu taica-tau sau cu unchiul cel cool, iti spuneai acelasi lucru. Il vedeai pe Titi Aur si ti se parea ca ce face e fenomenal. Si intr-adevar, era fenomenal si credeai ca nu ai cum sa ajungi sa faci acelasi lucru pentru ca este, practic, imposibil.

Si intr-o zi Titi Aur e primul la start, si tu al treizecilea. La o cursa adevarata. Si daca esti pe faza iti aduci aminte cat de imposibil ti se parea sa ajungi langa el. Iar acum nu te despart decat cateva secunde de ceea ce face el.  E adevarat ca acele secunde fac toata diferenta… dar totusi.

La fel, urci pe podiumul pe care urca si Giri, Puiu Rusu si Gugu Graef, la capatul aceleasi curse. In regrupare te asteapta Eugen Ionescu Cristea sa-ti povesteasca despre cum a concurat el pe probele speciale din afara tarii. Iar in Parcul de Service te opreste Marin Dumitrescu sa te intrebe daca nu stii o fata frumoasa pentru nepotul lui.

E ziua ta magica. Cea in care esti copilul care a visat ca poate, cine stie, odata va face nebunia asta. Si cea pe care o vei povesti copiilor tai cand acestia o sa te intrebe “Si tu povesteai cu Eugen Ionescu Cristea si ai concurat cu Titi Aur?”.  Ei sunt Senna si Schumacher din tara noastra si privilegiul sa fi fost pe aceeasi proba cu ei va fi o amintire pe care nu vrei sa o uiti.

Acum, opreste-te un minut si gandeste la asta: cam cat valoreaza pentru tine ca vei putea sa-ti incepi povestea si sa le raspunzi copiilor tai “Da, am fost si eu cu ei!”?

Fumurile lui Mitraşcă

WTCC, BTCC e mai misto ca tine!

Sa le luam pe rand. In Formula1 avem Ferrari, Mclaren, Mercedes, Renault si Lotus. Restul sunt bauturi energizante, miliardari si o casa de discuri. Dar constructori de masini de strada care sa-si asocieze numele cu F1 nu sunt altii. Infiniti nu se pune. Si nici Lada. Nu poti sa nu remarci ca Ferrari si Renault, de exemplu, nu sunt concurenti pe piata automobilelor. Iar legaturile dintre Renault si Lotus sunt foarte complicate.
In WTCC avem Chevrolet, BMW, SEAT si un Volvo. Si doar Chevrolet e de la mama lui. Dar e adevarat ca de cand cu WTCC-ul am prins gustul Cruze-ului. Si mi se pare o masina chiar faina. Cea de strada adica. Chiar mi-ar placea una. Eu, care sunt fan SEAT. Blasfemie!

 

Mai departe. In WRC avem Citroen si Ford. Mini e inca mic si Volkswagen e in proiect. In IRC sunt Skoda, Peugeot, Proton si Fiat. Se bat de fapt doar primele doua. In Le Mans avem practic Peugeot si Audi. Hopa. Peugeot se cam intinde. Il avem de doua ori. Iar in Dakar conteaza doar Volkswagen si BMW. Adica Volkswagen, care se va retrage.
Cel mai tare e in DTM. Mercedes si Audi. Punct. O semnatura de la cativa directori si ramanea Audi sau Mercedes singur pe tarla. Dar intre timp le-a venit mintea la cap celor de la BMW si vor veni si ei in curand. Auzi tu, Campionatul German de Turisme fara BMW!?

 

Totusi, cam subtirel, nu-i asa? Ai zice ca constructorii s-au impartit pe competitii in asa fel incat sa prinda toate cate un podium. Chestie de marketing si PR. Interesant este ca daca vrei sa-ti iei o masina, fie ea si mai putin sportiva, tot nu te gandesti sa-ti iei un Citroen, un Renault sau un Peugeot pentru ca le-ai vazut in curse. Gandul iti merge la un Evo sau o Impreza. Si marcile astea s-au cam retras oficial din motorsport. Dar au fost implicate mai demult si au facut rezultate. Si acum traiesc de pe urma lor. Cei care isi iau S Classe 63AMG habar nu au de DTM sau Formula1. Asa am vazut prin Romania. In Germania poate sunt cativa clienti de 63 AMG mai rasariti.
Asa ca pana la urma iti iei un Volkswagen. Fara nici o legaura cu Dakarul. Eu cred ca poate Petrov sa castige toate cursele de anul asta ca Renault tot nu o sa vanda mult mai multe masini. Ceva nu se leaga acolo la Renault. Asa cum nu se leaga nici la Citroen.

 

Lucrurile stau cu totul altfel in BTCC, Campionatul Britanic de Turisme. In 2011, vor concura printre altele urmatoarele modele: Chevrolet Cruze, Honda Civic, Ford Focus (modelul actual), BMW 320 SI, Toyota Avensis (generatia actual), Audi A4, Opel Vectra (Vauxhall adica), SEAT Leon, Volkswagen Golf V. Ati inteles? Numai Dacia nu e acolo. Dar sa nu zicem hop.

 

Stiu sigur ca in Anglia, SEAT a vandut mult mai multe Leon FR si Cupra dupa ce s-a luptat pentru titlu in cateva sezoane. Au crescut in vanzari chiar si alte modele mai putin sportive ale marcii spaniole. Pe date statistice clare. Se pare ca englezii sunt mult mai receptivi la tot ce inseamna implicare in motorsport a unui constructor.
In BTCC sunt trei curse in duminicile cu pricina. Ceea ce e foarte misto. Si stiti ce mai e misto? Busiturile. Imbrancelile de pe pista. Accidentele, determinarea, nervii. De aceea cred ca se inghesuie importatorii sa-si vada masinile in acest campionat. Si sponsorii sa plateasca bani grei pe reparatiile masinilor. Pentru ca in BTCC vezi curse old school. Adica asa cum ne dorim de la orice campionat. Cand doi rivali ajung roata la roata stii ca pot sa se intample doar doua lucruri. O depasire fenomenala sau o iesire in décor. Tin minte si acum cum urmaream ca hipnotizat cursele de BTCC la Motors TV prin 2003 si 2004.

 

Asa ca trebuie sa-i admiram pe englezi! La ei, pilotii nu se lasa depasiti ci isi scot adversarii afara. In BTCC masinile ajung la finis fara spoilere. Sau nu ajung deloc. In BTCC, campionul este un prezentator tv care in 2007 a pierdut titlul pentru ca a concurat cu mainile bandajate in ultimele trei curse. Avea mainile arse.

 

As muta de pe WTCC-ul de la Eurosport fara sa clipesc pe alt canal, sa vad BTCC. Dar nu prind un astfel de canal asa ca raman la fadele batalii dintre SEAT, BMW si Chevrolet. Iar dupa cum se vede va castiga Cruze-ul. Ma consolez cu gandul ca SEAT va prinde cel putin podiumul. Ceea ce nu e foarte rau daca te gandesti ca sunt “aproape” patru constructori in batalie.

 

Mai ca nu ar merita ca cei trei grei sa finanteze participarea Volvo in campionat doar ca sa aiba mai mare valoare oricare loc de pe podium. Dar dupa cum merg lucrurile in motorsport i-ar bate Volvo pe toti. Ca sa vanda suedezii cu 125 de masini de strada mai mult la nivel international!

 

Fumurile lui Mitraşcă

Miko, Loeb is faster than you. Do you understand?

Mai tineti minte ce faceau Senna si Prost in zilele lor bune? Asta ne-am dori si acum sa se intample cu Vettel, Alonso si Hamilton. Dar chiar daca toti trei au sange de razboinic in ei nu se mai pot desfasura nici daca ar vrea. Pentru ca FIA intrat cu bocancii in toate campionatele si a reglementat cu strictete nu numai caracteristicile masinilor dar si un cadru foarte restrans in care pilotii se pot intrece.

In Formula1, de exemplu, nu ai voie sa faci mai multe manevre stanga-dreapta ca sa te aperi de cel din spatele tau. Mie unu, nu prea imi place regula asta. Si sper ca nici voi nu o gasiti binevenita. Doar pentru ca ai un monopost mai rapid nu inseamna ca trebuie sa treci in fata unui pilot care stie sa se apere.

Mai mult decat atat, cu noul eleron ajustabil, cel din spate te va intrece sigur daca e aproape de tine. Dar uite ca nu e chiar asa. Massa a reusit duminica sa-l tina in spate pe Button pana acesta a facut o prostie. E discutabil cine era in fata cui in momentul in care Button a scurtat traseul. Oricum Massa a facut o treaba excelenta. Si camerele au fost pe ei. Mai mult decat pe Red Bull.

Dar Button l-a acuzat pe Massa ca l-a incetinit, ca i-a ruinat cursa. Pai, nene Button, nu de asta sunteti voi acolo? Ca sa incercati sa-i depasiti pe cei din fata iar daca nu se poate sa-i impiedicati pe cei din spate sa va depaseasca. Peste doua sezoane parca vad ca o sa fie obligatorii semnalizatoarele in Formula1, ca sa-i semnalizeze Barrichello lui Schumacher sa nu intre pe langa ziduri. Ca pe acolo e periculos. Si acum, ca a venit vorba, precis Barrichello a vrut atunci sa-l faca ingeras pe Schumi pentru ca el avea un tanc si Schumi o tricicleta.  Yeah, right!

La fel de frustrat ca Button a fost si Loeb in Portugalia. Hirvonen nu s-a dat la o parte ca sa treaca marele campion de praful lui. Ete na! De parca Hirvonen e un tinerel pe o Fiesta R2 care a fost ajuns din urma de un WRC. Da, domnule, a facut pana, s-a oprit sa schimbe roata si a continuat chiar in fata lui Loeb. Asta e raliul, cu regulile lui, si praful lui Hirvonen este la fel ca si pietrisul de sub masina primului concurent. Adica te incetineste dar nu ai ce sa-i faci. Ma mir totusi ca nu este o regula care spune ca daca te-ai oprit pe traseu trebuie sa te asiguri inainte sa te repui in miscare. Sa nu vina cineva din spate pe care l-ai putea incomoda. La naiba, cand o spun asa parca nu suna asa deplasata regula asta! Trebuie neaparat sa citesc odata tot regulamentul WRC! Ceva nu pusca.

In fine, sunt de acord ca regulile sa ajute cursele sa-si stabileasca ierarhiile cat mai aproape de performantele brute ale echipajelor dar trebuie sa-i lase si pe piloti sa se lupte intre ei. Sa-si arate mana, nu doar banii echipei. In 2005, Alonso l-a tinut in spatele lui pe Schumacher la Imola printr-un pilotaj genial si total schimbat fata de ce facea el de obicei. Si astazi ar fi in limita legalitatii acel pilotaj defensiv. Nu as vrea ca  in viitor sa avem cazuri de genul “Alonso, Vettel is faster than you, dou you understand? Let him pass! Jean Todt and Bernie said that.”

Asa ca eu am fost de partea celor de la Ford la faza din Portugalia. Wilson i-a zis lui Miko “Miko, Loeb e in spatele tau, se ineaca in praful tau. Ai inteles mesajul?”.”Da, sefu. Acolo va si ramane pana la finalul probei. Sa traiti!”

Si asta vrem de la piloti: sa mearga cat pot de tare si sa nu se dea la o parte. Ca daca nu fac asta, care e mai e diferenta intre curse si drum public?

Fumurile lui Mitraşcă

Raportul putere – greutate

Stiti ce nu inteleg eu? De ce oamenii considera ca pot sa te ia peste picior si sa-ti spuna” Vai, ce slab esti? Nu mananci? Te stresezi? Dar pune si tu ceva carne pe tine ca te sulfa vantul!”? Dar daca esti gras ca un porc nimeni nu se ia de tine. Nu prea auzi “Vai ,ce gras esti? Nu te poti abtine? Bagi ca spartul si nu mai poti da jos? Da’ mai slabeste si tu ca o sa strivesti pe cineva intr-o zi!”.

Forma fizica si performantele sunt ceea ce diferentiaza sportivii de restul lumii. Cel putin asa ar trebui. Si pilotii nu fac exceptie. Te uiti la cei din Formula 1 si toti sunt niste atleti. Unii au chiar si rezultate in triatlon sau ciclism. Te uiti la pilotii din WRC si e aproape la fel. Sportivi cu dieta, cu antrenamente fizice, cu preparatori fizici. Il vezi pe Juha Kankkunen la 52 de ani ca il incape acelasi comebinezon de acum 20 de ani. Il vezi pe Alain Prost ca se tine cat se poate de bine. Si lista ii cuprinde aproape pe toti pilotii.

Si ajungem la noi. Cand ii vezi pe unii ca nu se pot da jos din masina la cat sunt de grasi te cam iei de cap. Dar iti aduci aminte ca esti in Romania si aici sportul este activitatea prostilor care n-au carte. Asa am invatat de-a lungul anilor. Ori faci carte, ori faci sport! Si tot a doua eleva a trecut prin scoala cu scutire de la medic pentru orele de educatie fizica si tot al doilea baiat a primit o palma ca a alergat in curtea blocului in loc sa invete la chimie.

Dar totusi… Sa fii pilot inseamna sa fii sportiv. Si parca te-ai astepta de la un pilot sa fie mai suplu, mai pregatit fizic. Asa roman de-al nostru cum este. Nu zic sa ia la fel de in serios pregatirea fizica precum o face Claudiu David. Dar de aici si pana la cele 50 de kg in plus inghesuite intr-o burta cat un motor de 3,5 V6 e cale lunga. Chiar nu credeti ca performantele lui Claudiu au legatura cu sarguinta cu care se antreneaza la Institutul National de Cercetare pentru Sport?

Nu prea am ce sa spun mai multe ca nu vreau sa dau nume. Mi se pare totusi o chestie de bun simt sa nu fii atat de gras incat sa incetinesti masina cu doua secunde pe kilometru fata de un alt pilot si sa te numesti sportiv. Dar eu sunt mai de moda veche.

… Si ce ziceti de reglementarea FIA care stipuleaza ca in viitor echipajele sa aiba o greutate minima de 160 de kg? Pilot impreuna cu copilot. S-au tampit acum si ei? Au facut lobby americanii? Ii mancam de vii!

Fumurile lui Mitraşcă

La toti ni-i greu…

Toti pilotii se lovesc de problema asta. Absolut toti. Daca au bani de acasa sau luati imprumut, daca au sponsori sau nu, toti se plang de lipsa banilor. De cat de greu este sa faci rost de bani ca sa te dai in curse. Si au dreptate, e un sport scump si bani obtii foarte foarte greu.

Culmea e ca de multe ori ii auzi plangandu-se pe cei care cheltuie zeci de mii de euro mai mult decat pe cei care isi iau de la gura ca sa plateasca o inscriere. In conditiile in care primii nu cheltuiesc din buzunarul lor. Dar asta este o caracteristica romaneasca si o atitudine de bon ton in ultima vreme. Sa te plangi. Dar sa te plangi, mai nene, indiferent de cum o duci. Stai de vorba cu un om care nu are nici cea mai mica problema financiara, traieste pe picior mare de cand il cunosti si el iti spune ca toata lumea a ramas fara bani. Ca e greu. Iti vine sa ii tragi un sut in mecla si sa-l pui sa se descurce cu 200 de euro pe luna. Cand el cheltuie atat pe o pereche de adidasi. Lunar.

Pilotii insa, indiferent cat de grase sponsorizari au la un moment dat, nu pot sa stea linistiti ca banii vor veni si la anul sau chiar si pentru cursa urmatoare. Ei trebuie in permanenta sa umble prin birouri de patroni sa ceara ajutor financiar ca sa continue sportul pe care il practica.

Una din greselile pe care le fac pilotii si cei din jurul lor este sa considere ca motorsportul este un sport obidit, marginalizat si ca patronii sunt cam prosti ca nu vad potentialul acestei discipline. Merg chiar si mai departe si zic “nimeni nu face nimic pentru tinerii astia care au talent, sa-i sustina, sa-i ajute cumva sa se lanseze…”. Nu e chiar asa. Granita dintre moft sau nebunie si talent adevarat este destul de subtire in motorsport. Si acum, sincer, daca ai fi un om cu bani multi si cu multe afaceri prospere si ai vrea sa ajuti niste sportivi sa-si continue sau sa-si lanseze cariera, ce ai face? Ai da 100.000 de euro unui echipaj de raliu ca sa se lupte pentru un loc pe podiumul grupei A sau ai da banii astia unui lot de canotaj. Cu 20 de sportivi in el. Eu cred ca oricare de acolo ar manca jar sa primeasca 5000 de euro pentru un sezon. Si nu vorbim de campioni mondiali. Ca nici pentru echipajul din raliu nu se punea problema de concursuri in afara. Multi dintre atleti, gimnasti, poloisti s-ar antrena ca nebunii si cu o mie de euro. Asta daca vorbim de ajutor dezinteresat pentru sportivi.

In motorsport mai e si piatra de incercare cea mai grea: cum garantezi ca in prima curba nu faci masina zob si te intorci acasa cu o gaura in buget cat sapte ipoteci? Pai nu ai cum. Iar sa asiguri masina pentru curse te costa asa de mult ca intram in niste bugete astronomice.

Mai departe. Te duci la om in birou si ii prezinti un dosar de sponsorizare. Tu zici ca e bun, ca e cu podiumuri, cu rezultate. Si esti intrebat “cu ce ma ajuta pe mine in vanzari ca tu o sa urci de cateva ori pe podium?”. Si chiar asa. Aici vin de obicei marii filosofi si ti-o trantesc: “Ajuta la imagine! Veti fi asociat cu performanta, cu un sport spectaculos, ce nu intelegeti?”.

“Tipule, ia-ti tu dosarul asta de aici si vezi-ti tu de liniutzele tale ca decat sa-ti dau tie 5000 de euro ca sa-i toci pe gume, softuri, suspensii si pe prietenii tai pseudo-mecanici mai bine ii dau la smurd sau la o gradinita” Ti se pare corect? Mie da.

Si daca as accepta ca potentialii sponsori sunt asa de prosti cum ne place sa declaram, atunci nici pilotii nu sunt departe. Nici ei nu au auzit de un manager sau de un PR.  Stiu, nu isi permit. Dar predica din domeniile astea si se vor sa le faca ei pe toate. Aici avem cateva contraexemple de care ma bucur foarte mult ca exista. Ca pilotii cu pricina sunt cam altii decat cei care ar merita sa beneficieze de serviciile unor profesionisti, este o cu totul alta problema.

Dar fie si asa. Esti pilot, iti mai repari singur masina, te cam descurci tu cum poti. Cum faci totusi rost de bani?

Simplu. Ai doua posibilitati. Prima este sa iti revizuiesti dosarul de sponsorizare si sa oferi lucruri cuantificabile in bani. Expunerea in presa este probabil cea mai importanta. Dar aici trebuie sa spui unde, in ce ziar, la ce emisiune, cat de mari vor fi articolele, cat de mari pozele, unde se va spune numele sponsorului, etc. Mare atentie! Un articol pe o jumatate de pagina de ziar in care se pomeneste numele unui sponsor printre alti sponsori nu valoreaza cat o macheta de publicitate de aceeasi dimensiune.

Mai mult, ar fi bine sa te oferi sa faci si treaba sponsorului cu banii pe care ii iei de la el. Adica flyere, newslettere, comunicate, invitatii etc. Nu trebuie sa uiti de evenimente adiacente, de expunere a masinii in diverse locatii, interviuri, PR personal si cate si mai cate. Uitati-va la Manu Mihalache. El face bine ce face si parteneriatul cu Respsol este unul dintre cele mai profesioniste din cate exista acum la noi. Asa cum se vede el din pozitia unui cumparator de uleiuri din popor.

Si pe urma ai cea de-a doua posibilitate. Ai cunostinte, pile si relatii si cand acestia iti trosnesc 20.000 de euro pe masa tu le dai inapoi 10.000. Fara usi inchise in nas, fara drumuri facute aiurea. Direct si la obiect. Eu iti dau atat, tu imi dai inapoi atat. Si atunci ne cam doare undeva de adevaratul efect al sponsorizarii. Din pacate cele mai multe asa se fac. Si decat sa primesti tu 5000 de euro pe bune ca sa te chinui sa termini un sezon pe podiumul N2 la coasta mai bine primeste altul 50.000 ca sa-si poata termina casa de la munte domnul director de marketing sau director general. Chiar daca tu ai fi facut mai mult PR cu 5000 decat a facut celalalt cu 50.000…, fie, cu 25.000, ca atat a ajuns la el.

Dar parca am mai vorbit noi despre sponsorizari si am zis cam aceleasi lucruri. Asta este, nu e prima oara cand ne repetam dar nici nu cred ca au fost cele mai prost gestionate cinci minute pe care le-am petrecut impreuna.

Fumurile lui Mitraşcă

S-a dat sonorul

Bine v-am gasit ,dragi prieteni ai motorsportului, la o noua transmisiune in direct de aici din studioul TVR dar si in legatura directa cu centrul de presa al Marelui Premiu de la Monte Carlo! Victor “n-am carnet” Bonifaciu si Miki Mikidutza va vor fi alaturi pe durata intregii transmisiuni al celui mai prestigios Mare Premiu din circuitul de Formula 1.

Inainte sa trecem la prezentarea grilei de start trebuie sa va spunem ca deja de ieri, zvonurile potrivit carora transmisiunile curselor vor fi preluate de o alta televiziune in Romania, au facut deliciul padock-ului. Chiar si Ron Dennis intrebat la un moment de o prezentatoare, atragatoare de altfel, ce crede despre aceste zvonuri a replicat, si citez: “lumea Formulei 1 este intr-o continua miscare si e normal ca astfel de zvonuri sa fie lansate inainte de un eveniment atat de important. Romania este o piata interesanta pentru noi, cei de la McLaren, si ii salut pe toti si pe prietenul meu Miki Alexandrescu. TVR ramane partenerul nostru oficial”. Miki, ce ne poti spune de la fata locului?

Buna ziua, stimati, telespectatori, va spun, de aici, din Monte Carlo. Un oras, cu multa energie, cu multi, oameni cu bani, care au venit sa-si parcheze, iahturile, in apropierea, circuitului. Am auzit, si eu, zvonurile, trebuie sa va spun ca am discutat, personal, cu Michael Schumacher, caruia i-am mai imprumutat, niste bani pentru ca nu avea la el. Chiar si Felipe Massa m-a asigurat ca a auzit de Romania, de fetele frumoase din tara noastra. Felipe Massa care este un baiat dragut, frumusel asa cum este si Nico Roseberg.

L-am intrebat si pe Mihai Marinescu care a fost acasa la Kubica cum este camera lui Kubica. Daca e curata, daca are postere cu masini, daca e un baiat care-si face ordine in sertare. Pentru ca, nu-i asa, asta este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l stim acum despre Kubica?! In Romania sunt multi fani ai polonezului. Un alt pilot din marele circ este Liuzzi pe care-l stim cu totii, care a fost si in Romania, un vechi prieten de-al nostru, va transmite la toti “tifosi” salutari. Con la grande amore di un italiano, pentru ca eu stiu si italiana.

Aici la Monte Carlo e o vreme frumoasa, cu cerul albastru, cu pasarele care canta si cu piloti romani pe care o sa-i pomenim cand o sa va fie lumea mai draga. O sa avem cateva sarabande a opririlor la boxe a unor piloti care au abandonat de multe tururi sau nici macar nu mai concureaza. La Monte Carlo e o adevarata degringolada. Cand Vettel o sa le spuna prin radio celor de la boxe ca pneurile sunt uzate si ca trebuie sa intre la boxe, Miki o sa se bage peste el si o sa va spuna ca a vazut-o pe Kyle Minogue in hotelul unde sta. Eu o sa va spun ca nu am inteles bine ce a zis Vettel dar ca probabil le-a spus mecanicilor ca suspensia fata s-a rupt si ca o sa inceapa sa ploua. Asta daca nu o sa-i urlu in ureche lui Miki “Radio, Radio, Radio” si atunci nu o sa aud nici eu ce a zis germanul. Aiurea.

Draga Miki, draga Victor, cursa a fost in Australia, la Melbourne si nu la Monte Carlo. Nu stiu ce ati vazut voi si ce ati comentat in weekendul asta dar noi toti ne-am uitat pe alt canal la cursa de pe Albert Park. Asadar, in numele celor care au semnat petitia initiata de TopGear si a tuturor celor care stiu ca masinile de Formula 1 au mai mult de 40Nm, le uram bun venit celor de la Digi Sport si tai-tai celor de la TVR. Ce bine, marele circ are din nou sonor!

Fumurile lui Mitraşcă

Ce faci, bestie?

La nivel declarativ suntem toti admiratorii oamenilor de bun simt. Adica a acelora care sunt bine educati, saluta frumos, isi cer scuze cand gresesc si se ridica de pe scaun ca sa-l ofere celor batrani. Parca ceva ne impinge de la spate sa ii imitam pe bunici sau pe parinti care spuneau si ei aceleasi lucruri.

De ceva vreme insa s-a instaurat un nou curent. Acela al admiratiei celor care reusesc prin tupeu, prin a fi descurcareti intr-un sens mai putin legal, prin atitudini de genul “ma dai afara pe usa iti intru pe geam”. E si normal. Fostii bisnitari, acum mari oameni de afaceri, se plimba cu X6 alb, cu bunaciuni de femei langa ei si ii vezi toata ziua pe terase tastand pe Iphone. Ei inchiriaza vile in vacantele de pe malul marii si se imbraca de la magazine de firma.  Si toti ravnim la ce au ei! Nu vreau sa aud comentarii cum ca de fapt voi ravniti la o viata intru invataturile de la biserica cu piosenie, modestie si buna cuviinta ca nu tine. Tine doar ca X6-le sa fie un Lexus IS negru, pitipoanca sa fie o Natalie Portman si Iphone-ul sa fie…, ma rog, asta poate sa ramana asa.

Dar daca ravnim la un astfel de potential financiar nu inseamna ca ravnim si la felul in care a fost obtinut. Gresit. Tot mai mult alunecam pe panta aceasta in care nu mai e important sa inveti la scoala, sa iti vezi de treaba la serviciu si sa iubesti o singura femeie toata viata. Nu! Ceea ce conteaza e scoala strazii  (sau a vietii cum le place “lor” sa spuna), sa iti mearga mintea la combinatii si sa treci prin cat mai multe asternuturi. Loialitatea nu e o valoare doar daca previne interventia unor institutii de control in viata celor apropiati. In rest, legea tunului dat la momentul maxim.

Buuun. Cum sta treaba insa cu performantele sportive? Si mai ales cu cele din motorsport. Nu vorbim neaparat de Romania unde toata lumea da teapa la toata lumea dar este si prietena cu toata lumea. Vorbim de cei care ajung in varf si de atitudinea lor… atat cat suntem lasati sa o vedem.

Cand cineva greseste ne dorim sa-si ceara scuze, nu? Dar daca cineva ca Alonso sau Vettel greseste, oare ne mai dorim sa-si ceara scuze? Un performer este genul de om care sa isi vada lungul nasului si sa plece capul cand e cazul? Da, asa ar trebui. Dar oare ar ajunge campion cineva care se scuza cand ii taie calea cuiva, care sta la coada linistit pana ii vine randul si care declara ca mai are mult de invatat pana sa se bata pentru titlu? Eu zic ca nu.

Ogier va ajunge departe pentru ca se crede mai bun ca Leob. Si nu il intereseaza de Citroen si de palmaresul extraterestrului. Daca Citroen i-ar fi impus rol de pilot secund s-ar fi dus la Ford. Ce loialitate, ce locotenent, ce conteaza ca si asa Loeb se va retrage? El vrea titlul acum. Vrea victoria in raliul asta. Si daca Leob abandoneaza pun pariu ca o sa vad un ranjet la Ogier!

Una din conditiile sa ajungi sus de tot este sa nu iti pese de ce e in jurul tau. Sa te uiti doar in directia in care vrei sa mergi si niciodata inapoi sau lateral. Sa fii atat de tare incat, constient ca provoci suferinta celor din jur, sa mergi mai departe. Sa fii in permanenta la marginea obsesiei si a tenacitatii machiavelice. Daca faci praf masina de concurs sa consideri ca e normal ca echipa sa-ti dea alta in cel mai scurt timp. Ca e normal ca echipa sa munceasca toata noaptea ca tu sa o ai pregatita  dimineata cand intarzii din cauza ca te-ai certat cu prietena ta. Iar daca ai un coechipier sa iti doresti in permanenta sa il surclasezi sau daca se poate sa il domini in asa hal incat sa abandoneze motorsportul din motive psihice.

Si daca ii admir pe campioni pentru determinarea lor de ce nu raman consecvent si cu cei care fac la fel in viata de zi cu zi? Pentru ca in viata cotidiana nu exista competitie si toti avem pusa deoparte fericirea de care avem nevoie. Pentru ca banii si aroganta nu sunt un barometru pentru implinire cu toate ca ne lasam prostiti ca e asa.  Pentru ca in viata de zi cu zi nu e normal sa te uiti peste umar in permanenta sa vezi daca nu cumva cineva ravneste la postul tau, la prietena ta, la ceasul tau si e pe cale sa ti le ia. Pentru ca cei mai multi sunt cacanari in viata si incompetenti in curse. Cand am putea fi bestii in concurs si gentlemani in afara lui.

Fumurile lui Mitraşcă

Cei care detin adevarul

5 Comments

Pe vremea copilariei mele, in anturajele in care ma invarteam, baietii visau in general sa se faca detectivi, sportivi, piloti sau chiar astronauti. Fetele vroiau sa se faca doctorite, actrite sau profesoare de romana. Inainte sa o tin eu una si buna ca vreau sa ma fac antrenor de atletism i-am inebunit pe toti ca vreau sa ajung tamplar. Dar nu inginer intr-un birou, ci ala care isi da cu ciocanul peste degete, care taie cu fierastraul. Asta faceam in vacante, asta vroiam sa fac cand ajung om mare.

Acum elevii nu vor sa se faca nimic. Nu iti vorbesc cu pasiune despre aproape nici o profesie. Ravnesc cu totii la un statut de oameni de afaceri de succes. Masina, casa, siguranta financiara si o mare doza de miserupism, asta vor. Stiu, pentru ca i-am intrebat. Am fost in fata claselor a XI-a si a XII-a la liceul unde am absolvit in ’96.

Le-am povestit despre performante, despre motorsport, despre cum este sa-ti urmezi un vis. Am povestit si le-am aratat poze cu Senna si cu Prost, cu Leob, cu Claudiu David si cu Titi Aur. Le-am mai aratat poze cu Bute, cu Nadal si cu Cristina Neagu. Pe Cristina a recunoscut-o o eleva. Pe Bute, cativa baieti. E adevarat, nu am avut nici o poza cu Mutu sau cu Hagi.  

Daca ar fi venit cineva cand eram eu elev sa ne povesteasca despre sport si sa ne arate cum unii si-au implinit visele si au ajuns unde nimeni nu le dadea vreo sansa, cred ca am fi simtit altfel. S-ar fi terminat ora si tot ce ar fi fost in capul nostru ar fi fost cum sa ajungem noi acolo; si cine din scoala e deja pe drumul performantei. Un fel de nevoie de a ne lua la bataie dupa ce veneam de la un film cu karatisti. Mai tineti minte?

Ei bine, nu am simtit ca elevii in fata carora am fost isi doresc ceva cu ardoare. Nu am vazut nici o pasiune in ochii lor. Si asta m-a intristat.

Vina cred ca este pana la urma a noastra. Lumea pe care am construit-o pana la ei nu le inspira incredere si nu ii indeamna sa aprecieze performanta si pasiunile care te macina pe interior. Ei sunt mult mai pragmatici. Sincer nu stiu care e solutia sau daca e nevoie de o solutie. Adevarul e al lor si eu incet-incet trec de partea celor carora li se spune “buna ziua” si “saru’mana” si nu “ceau”. Ceea ce inseamna ca vorbesc alta limba si termenul dupa care voi fi considerat “expirat” se apropie.

Din pacate eu nu simt ca am construit ceva, ca am contribuit cu mare lucru la lumea de acum. Mai degraba ca am incercat incontinuu sa inteleg si sa ma adaptez. Si nu cred ca am reusit bine nici una nici alta. Insa pe elevii pe care i-am avut in fata nu prea ii poate dezamagi nimic si ei nu duc o munca asidua de adaptare. Ei pur si simplu sunt si asta parca le da un aer matur. Nu stiu cand o sa ajung eu la feelingul asta dar inca simt ca nu m-am facut mare si ca ce am de facut inca nu am facut. Dar daca feelingul asta va continua mult o sa ajung patetic. Asta e sigur.

Noroc cu figuri ca Tarquini, Sainz, Prost si altii care inca imi demonstreaza ca performanta se poate face si la varste inaintate. “Inca mai am timp”, ma incurajez in permanenta. Problema e ca acestia din urma, la varsta mea erau deja departe. Sa depun armele atunci? Nu cred, eu inca fac parte din generatia care vroia sa ajunga sa piloteze rachete. 

Fumurile lui Mitraşcă

Drogul omului obisnuit

2 Comments

Bun…. Accept! Suntem cativa nebuni dupa raliuri si care facem lucruri foarte tampite ca sa fim langa curse. Si nu suntem putini. Dar mai sunt si altii, nu la fel de dusi cu pluta. Si acesti oameni , ma intreb eu, de ce ar vrea sa se duca sa vada un raliu sau o coasta? Pentru ca e evident, chiar merg sa fie pe probe.

I-am vazut. Nu mananca neaparat masini de curse pe paine. Nu le curge benzina in sange si nu stiu pe de rost toata lista de piloti si copiloti din campionat. Si totusi se trezesc la ore la care nici iarba nu creste, se duc pe ploaie si pe frig zeci de kilometri doar ca proba sa se anuleze. Sa vada doar o trecere in regim de concurs dupa alte cinci ore de dardait si racit cobza.

Ceva ii atrage si e mai mult decat simplul spectacol al unor masini care tuna. E adevarat ca am vazut si probe pe care nu exista tipenie de om. Doar doi politisti, un fotograf si un cioban. Dar pe alte probe, de-a lungul a 20 de km au fost mai multi decat la un meci de fotbal. Si e clar ca nu toti erau rude, prieteni sau fani inraiti ai echipajelor.

Eu cred ca tocmai acesti spectatori sunt cei mai importanti. Cei care fac sponsorizarile sa fie de ordinul zecilor de milioane in motorsportul international. Cei care-si duc copii sa vada masinile de curse sau copii care-si tarasc parintii sa vada masinile acelea colorate.

Exista un drog, o defulare, o placere enorma in a fi aproape de niste masini ca cele de pe strada care merg la limita. Stii cum e sa fii la volan, stii cum e sa apesi pe pedala si ce simti cand iti fuge masina intr-o curba. Si atunci cei din masinile de curse devin idolii tai. Pentru ca ei fac ceea ce tu iti doresti de atatea ori dar nu poti si nici nu ai voie.

Jucam fotbal o data pe saptamana, de obiecei marti seara. Baschet, o data la luna. Ski, o data pe an iar de alergat dimineata inainte de program ne chinuim de ani buni sa ne mobilizam. Si interesul pentru sporturile astea e direct proportional cu frecventa cu care le practicam. Dar de sofat, o facem in fiecare zi. Cateva ore poate. Momentele in care ne dorim sa-i dam talpa si sa spulberam o coloana de zece masini in cinci secunde sunt foarte dese. Cei care au supercaruri nu ne intereseaza, nu sunt din categoria noastra, dar cei cu masini asemanatoare sunt cei cu care interactionam, cu care ne certam si cu care ne luam la semafor.

Modelele din care sunt derivate masinile de raliu sunt cele pe care le intalnim pe strada. Nu sunt monoposturi. Nu sunt elicoptere. Ne putem usor imagina ca suntem noi in ele si mergem ca vantul. Si probabil de aceea stateau acei oameni sa-i vada pe Claudiu David si pe Alex Filip cum scot untul din Polo si din Saxo.

La cursele de coasta avem o oportunitate extraordinara. Sa luam in dreapta cate un invitat. Daca ar fi dupa mine, nu as lasa masina cu scaun in dreapta fara un invitat la primele urcari. Si daca s-ar putea sa fie cat mai des din randul spectatorilor. Stiu ca sunt formalitati de trecut, echipamente de oferit si altele dar merita. Un spectator care vine la o cursa doar sa priveasca si primeste o surpriza ca aceasta va ramane intotdeauna un fan al motorsportului. Si pe un drum lung de consecinte, gestul sau strategia aceasta ar aduce multe beneficii.

Sigur ca acum ma identific cu oamenii de pe margine care doar privesc cursele. Pentru ca toti ne tragem din categoria asta, a oamenilor care ii vad pe piloti ca pe niste eroi. Pentru ca pilotii depasesc in permanenta limitele …  care pe strada se strang tot mai mult in jurul nostru. Si ne sufoca.

Fumurile lui Mitraşcă

Muscau tare si alergau repede

1 Comment

Erau o haita de pitbuli. Unii faceau parte din nucleul permanent altii intrau in gasca sporadic. Dar isi insuseau repede caracteristicile pitbulilor. Nu mai era nimeni ca ei. Existau si altii care faceau acelasi lucru dar cat timp haita asta se afla in actiune, nu prea aveau altii sanse. Cu toate astea pitbulii nu muscau concurenta. Dimpotriva, se aliau cu ei.

Daca se intampla un eveniment ei erau deja acolo. Daca urma sa se intample ceva in alta parte, simteau primii. Daca nu se intampla chiar nimic, hm… asa ceva nu se putea pentru ca atunci faceau ei sa se intample. Nu exista loc prea periculos. Daca asta era sub masina de concurs a lui Titi Aur in timp ce se rasturna, unul din pitbuli era acolo.

Seful lor era cel care i-a transformat pe multi din maidanezi sau pudeli in luptatori pur sange. Ei au facut din motorsport arta. Din raliuri au facut cultura. I-am vazut prima oara in 2005 cand m-au alergat pe probele de la Raliul Hunedoarei in timp ce caram genti cu laptopuri si cu obiective. Ca sa ajungem la un pod. La un nesuferit de pod intr-un sat din capatul lumii. Si acolo l-am vazut pe Marisca cum o tranteste in capul de pod. A plecat pe trei roti si a abandonat. Pe Grigorescu l-am vazut cum sparge un gard de beton si pe Marius Herascu cum se napusteste in acelasi cap de pod. De aia s-au dus ei acolo!

Pentru o scurta perioada de timp am umblat si eu cu haita asta.  Dar eu nu cred ca am fost un pitbul. Mai degraba un ogar. Pentru ca eu nu faceam poze ca ei. Am reusit cateva la nivelul lor din pura intamplare. Ei eu facut mii, zeci de mii. A fost o perioada tumultoasa din viata mea si mi-ar fi placut sa mai raman cu ei. Chiar daca rolul meu acolo nu era sa fac poze. Eu am ales sa plec departe, in Olanda. Nu regret decizia dar regret ca haita s-a destramat. Cu ei am fost la Rasnov sa stam intr-un canal in interiorul unui ac de par sa-l vedem pe Baldescu calare pe aproape 800 de cai. Cu ei am visat pentru prima oara despre cum ar fi sa pilotez. Si acum, ca am fost de cealalta parte a obiectivului stiu ca performantele din motorsport nu sunt cu nimic mai prejos de performantele din fotografie.

Oamenii in veste portocalii erau flamanzi, curajosi, inconstienti dar erau liberi. Pentru ca asta inseamna sa fii Freelancer. In topul meu foarte subiectiv al brandurilor, Freelancer e in top zece. Acolo cu SEAT, Caterham, Nike, Apple, TopGear, Carturesti, Cinemagia sau FruFru. Acum exagerez, nu? Deloc. Dan Besliu a reusit sa construiasca un brand. Dar el nu a ales niciodata calea cea mai simpla. Asa ca a daramat tot si a inceput din nou. Ce poate sa fie mai in spiritul motorsportului decat asta?