Podium pentru Marco Tempestini in Yalta Rally

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat pe podium in IRC Production Cup
  • Simone Tempestini si Lucio Baggio au parcurs kilometri importanti pe asfaltul ucrainean
  • Urmatoarea provocare din IRC: Sliven Rally Bulgaria (28 – 30 septembrie)

In ciuda ghinioanelor din Ucraina, Marco Tempestini si Dorin Pulpea si-au atins totusi obiectivul in Yalta Rally, acela de a termina pe podium in IRC Production Cup, iar Simone Tempestini si Lucio Baggio au adunat experienta la prima lor participare intr-o cursa din afara Romaniei.

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au avut un inceput pefect in Yalta Rally, etapa a zecea din Intercontinental Rally Challenge, si dupa prima zi se aflau pe prima pozitie in clasamentul din IRC Production Cup. Au urmat apoi probleme la cutia de viteze, care a fost schimbata de doua ori, si trei pene de cauciuc, ceea ce a facut ca in final echipajul Napoca Rally Academy sa termine pe locul 3 in IRC Production Cup si pe locul 6 in clasamentul general.

 

Am castigat 15 puncte, dar clar avem un gust amar. Sigur puteam obtine mult mai mult aici, daca totul ar fi functionat fara probleme. Sunt 15 puncte importante pentru noi in lupta pentru titlul din IRC Production Cup, dar in acest moment nu stiu daca sa ma bucur sau nu de rezultat”, a spus Marco Tempestini, la finalul Yalta Rally 2012.

 

Marco Tempestini a castigat doua probe speciale la general si de patru ori a terminat pe locul secund, ceea ce, in conditii normale, ar fi insemnat un rezultat  mult mai bun. „Din punctul de vedere al evolutiei noastre in conditii normale sunt foarte multumit. Am fi putut obtine mai multe puncte aici, dar din pacate nu s-a putut. Obiectivul nostru este sa avem cel putin 25 de puncte avans fata de Aigner inaintea etapei din Cipru”, a mai spus Tempestini.

 

Cu cele 15 puncte din Yalta Rally, Marco Tempestini se afla pe locul 3 in clasamentul general cu un total de 63 de puncte. „Chiar daca acum este in fata noastra, Consani nu este neaparat rivalul nostru. Ma concentrez doar pe lupta cu Aigner si sper ca in urmatoarele etape sa avem mai mult noroc”, a concluzionat pilotul Napoca Rally Academy, care va lua startul si la Sliven Rally, in perioada 28 – 30 septembrie, urmatoarea etapa din Intercontinental Rally Challenge.

Pentru Simone Tempestini Yalta Rally nu a durat decat doua zile, dar kilometri parcursi aici au fost extrem de utili. „Obiectivul meu a fost sa adun experienta si in alte raliuri nu doar in cele din Romania. Sambata am avut o iesire usoara in decor, dar totul a fost ok. Am incercat sa ma acomodez cu probele de aici si sunt multumit de evolutia mea. Am renuntat la ziua de duminica pentru ca am facut febra si nu ma mai puteam concentra deloc. In aceste conditii chiar nu avea sens sa mai participam”, a spus Simone Tempestini. 

 

CLASAMENT GENERAL – YALTA RALLY 2012

#, +/- Driver / Co-Driver / Vehicle Class(#) Pen Prev Lead
1 2 AVCI / GÜCENMEZ / Ford Fiesta S2000 2(1)   3:09:58.70
2 11 CONSANI / KLINGER / Renault MEGANE RS 3(1)   3:12.40 3:12.40
3 5 VIZIN / ZSIROS / Skoda Fabia S2000 2(2)   16.00 3:28.40
41 19 CHMYKH / VILCHYNSKYI / Subaru Impreza 3(2)   4:06.80 7:35.20
51 28 COSMA / DORCA / Citroën C2R2 MAX 6(1) 20 2:16.30 9:51.50
62 9 TEMPESTINI / PULPEA / Subaru Impreza STI R4 2(3)   2:56.40 12:47.90
71 30 BOSTANCI / VATANSEVER / Ford Fiesta R2 6(2)   2:26.40 15:14.30
81 34 STRATIEVA / POENARU / Citroën C2 R2 MAX 6(3)   27.10 15:41.40
91 10 CAVIGIOLI / FORTUNATO / Mitsubishi EVO IX R4 2(4) 1:10 3:53.70 19:35.10
101 35 PANOV / YAKUSHEV / Honda Civic Type-R 5(1) 10 1:19.00 20:54.10

 

CLASAMENT IRC PRODUCTION CUP (dupa 10 etape din 13)

1 Andreas Aigner (Austria) 75p; 2 Robert Consani (Franta) 72p; 3 Marco Tempestini (Romania) 63p; 4 Vitaliy Pushkar (Ucraina) 41p; 5 Toshi Arai (Japonia) 36p, 6 Garry Jennings (Marea Britanie), Ricardo Moura (Portugalia), Jarkko Nikara (Finlanda) si Massimiliano Rendina 25p; 10 Johan Heloïse (Franta) 22p.

Marco Tempestini este lider dupa prima zi din Yalta Rally

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea sunt lideri dupa prima zi in Yalta Rally in IRC Production Cup
  • Simone Tempestini si Lucio Baggio aduna experienta la prima iesire din Romania
  • Sambata sunt programate 6 probe speciale cu o lungime de 145,13 km

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea se afla pe prima pozitie in clasamentul IRC Production Cup si pe locul patru la general dupa prima zi din Yalta Rally. Simone Tempestini, la debutul sau intr-o etapa din afara Romaniei, a mers fara greseala si se afla pe locul 11 in clasamentul general.

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat primele doua probe speciale din Yalta Rally in fata favortilor locali si se afla pe prima pozitie in clasamentul din IRC Production Cup. „A fost o zi foarte scurta. Este frumos ca suntem primii, dar raliul adevarat incepe maine. Diferentele sunt mici si este clar ca lupta cu pilotii locali va fi foarte stransa, dar obiectivul nostru este sa ajungem pe podium la final. Daca totul functioneaza ca pana acum avem sanse foarte mari”, a spus Marco Tempestini.

 

Prima zi din Yalta Rally a fost una de acomodare pentru Simone Tempestini. Dupa experienta din Raliul Sibiului, etapa inclusa in calendarul IRC, pentru Simone aceasta este a doua participare in competitia intercontinentala, dar primul raliu la care participa in afara Romaniei. „Astazi am facut spectacol, am mers pentru spectatori. Au fost mai putin de zece kilometri de proba si asupra mea nu apasa nicio presiune. Maine incepe raliul cu adevarat si sper sa parcurg cat mai multi kilometri de proba speciala”, a spus si Simone Tempestini.

Yalta Rally a inceput vineri, 14 septembrie, cu doua probe speciale, cu o lungime totala de 7,61 de kilometri, si startul festiv. Pe prima proba a zilei, Marco Tempestini a obtinut al doilea timp, dar a castigat-o pe urmatoarea si a preluat conducerea. Simone Tempestini a terminat prima speciala cu cel de-al optulea timp, iar pe cea de-a doua cu cel de-al unsprezecelea timp in ierarhia generala.

 

Sambata, 15 septembrie, sunt programate sase probe speciale cu o lungime totala 145,13 kilometri. Startul se va da la ora 08:49, ora locala. „Pentru noi raliul incepe sambata. Este o zi lunga in care se pot intampla multe. Sunt probe dificile, dar avem avantajul ca am mai fost aici si in anii trecuti. Trebuie sa obtinem un rezultat bun si sunt sigur ca daca nu vor aparea problemele tehnice putem termina pe podium”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

MINI Paceman, deschizător de drum prin jungla urbană

Încă o dată, marca MINI combină extinderea gamei de modele cu o incursiune într-o nouă clasă de automobile. MINI Paceman este primul Sports Activity Coupé din segmentul compact premium. Liniile de coupé extins şi sentimentul MINI specific karturilor sunt combinate cu ambianţa exclusivistă a interiorului ce poate fi utilizat în diferite forme, iar rezultatul este MINI Paceman, un pionier în mediul urban. Atitudinea sportivă şi versatilitatea sunt elemente definitorii pentru cum se conduce MINI Paceman. Patru variante de motoare puternice vor fi disponibile de la lansare, iar specificaţia standard MINI Paceman va include şi suspensie sport, cu garda redusă. Acesta este cel de-al doilea model (după MINI Countryman) care oferă posibilitatea ca puterea motorului să fie transferată către toate cele patru roţi. Debutul pe piaţă al noului model este programat în prima parte a anului următor.

 

Cel de-al şaptelea model din portofoliul MINI are propriul caracter, în timp ce demonstrează legături ferme cu stilul inovator şi inconfundabil al mărcii britanice premium. Conceptul inovator are originile în necesităţile grupurilor-ţintă moderne, care apreciază, în egală măsură, un design îndrăzneţ şi plăcerea unică a condusului. Cu două uşi şi un hayon mare, la care se adaugă scaunele spate integrale, MINI Paceman completează sportivitatea elegantă a proporţiilor sale cu o nouă interpretare a interiorului familiar MINI. Datorită poziţiei uşor ridicată a scaunelor spre înainte, conducătorul şi pasagerul din dreapta beneficiază de o vizibilitate excelentă, în timp ce pasagerii din spate au parte de un spaţiu extrem de generos. Scaunele oferă şi un suport lateral remarcabil şi confort excepţional într-o ambianţă specifică unei limuzine. Prin rabatarea scaunelor din spate, capacitatea portbagajului de la MINI Paceman se extinde de la 330 la un maxim de 1.080 de litri.

 

Motoarele pe benzină disponibile pentru MINI Cooper Paceman şi MINI Cooper S Paceman şi versiunile diesel de la MINI Cooper D Paceman şi MINI Cooper SD Paceman acoperă puteri cuprinse între 82 kW/112 CP şi 135 kW/184 CP. Toate aceste motoare sunt combinate în echiparea standard cu o transmisie manuală cu şase trepte, chiar dacă opţional este disponibilă şi o cutie de viteze automată cu şase rapoarte. Sistemul de tracţiune integrală MINI ALL4 se află în echiparea variantelor MINI Cooper S Paceman, MINI Cooper SD Paceman şi MINI Cooper D Paceman. Se intenţionează şi realizarea unei versiuni MINI John Cooper Works Paceman.

 

Design: talie puternică, linii de coupé sportiv şi elegant.

 

Conceptul inovator al acestui Sports Activity Coupé compact se regăseşte în designul caroseriei care combină proporţiile extinse dinamic cu o atitudine puternică. Întruchiparea calităţilor multiple de condus de care dispune MINI Paceman este realizată în registrul limbajului de design MINI consacrat. Prerogativele inspiraţionale sportive sunt evidente imediat, aşa cum este şi potenţialul de extindere a gamei de utilizare prin adăugarea tracţiunii integrale permanente ALL4.

 

Caracterul nou şi specific al MINI Paceman iese cel mai uşor în evidenţă atunci când automobilul este privit din lateral. Liniile oscilante dinamic şi suprafeţele puternic curbate impregnează aspectul maşinii cu o eleganţă sportivă. Acoperişul specific unui coupé, care coboară spre lunetă, stă aproape perfect deasupra habitaclului. Contururile “cască” distinctive se încadrează perfect în forma coupé, linia plafonului continuându-se în spoilerul spate, disponibil standard. Linia umerilor, în urcare constantă, şi linia acoperişului, în pantă uşoară, creează suprafeţele ferestrelor care se îngustează spre spate, ceea ce accentuează foarte clar forma de pană a siluetei. Uşile lungi au fiecare câte o linie de caracter, care conectează pasajele roţilor faţă cu cele spate şi oferă caroseriei o formă alungită în jos. Pasajele foarte puternice ale roţilor spate subliniază calităţile sportive ale MINI Paceman, inclusiv capacitatea de a trimite o parte din puterea motorului către puntea spate.

Caracterul nou şi specific al MINI Paceman iese cel mai uşor în evidenţă atunci când automobilul este privit din lateral. Liniile oscilante dinamic şi suprafeţele puternic curbate impregnează aspectul maşinii cu o eleganţă sportivă. Acoperişul specific unui coupé, care coboară spre lunetă, stă aproape perfect deasupra habitaclului. Contururile “cască” distinctive se încadrează perfect în forma coupé, linia plafonului continuându-se în spoilerul spate, disponibil standard. Linia umerilor, în urcare constantă, şi linia acoperişului, în pantă uşoară, creează suprafeţele ferestrelor care se îngustează spre spate, ceea ce accentuează foarte clar forma de pană a siluetei. Uşile lungi au fiecare câte o linie de caracter, care conectează pasajele roţilor faţă cu cele spate şi oferă caroseriei o formă alungită în jos. Pasajele foarte puternice ale roţilor spate subliniază calităţile sportive ale MINI Paceman, inclusiv capacitatea de a trimite o parte din puterea motorului către puntea spate.

 

Interior: ambianţă exclusivistă, variabilitate impresionantă.

 

MINI Paceman a fost conceput din start ca un model cu patru locuri. Datorită poziţiei uşor ridicată a scaunelor spre înainte, conducătorul şi pasagerul din dreapta beneficiază de o vizibilitate excelentă asupra traseului. Acest efect este îmbunătăţit de familiarul Centre Speedo care este dispus într-o poziţie uşor înclinată înainte. Cele două scaune individuale din spate oferă un spaţiu impresionant la nivelul umerilor şi al capului, suport lateral remarcabil şi confort excepţional, în timp ce decupajele în spătarele scaunelor faţă optimizează spaţiul pentru picioare. Ambianţa de salon a compartimentului din spate este sporită de cotierele de pe panourile laterale. Acestea sunt integrate într-un element circular de decor din spate, care se potriveşte cu culoarea şi materialele scaunelor. Formatul scaunelor individuale este evidenţiat de concavităţi din husa portbagajului, care se extind chiar de lângă tetieră spre în spate.

 

Disponibil standard, sistemul de stocare şi prindere Centre Rail porneşte chiar de lângă schimbătorul de viteze de pe consola centrală şi se termină între scaunele faţă. A doua secţiune a Centre Rail o regăsim între scaunele spate şi se extinde până la paravanul dintre compartimentul spate şi portbagaj. Astfel este facilitată trecerea de pe un scaun pe celălalt, peste sistemul de stocare/prindere. Opţional poate fi comandat şi Centre Rail dintr-o singură bucată, care se extinde între cele două rânduri de scaune, ceea ce oferă o mai mare flexibilitate când este vorba de poziţionarea elementelor funcţionale standard şi opţionale. Pachetul opţional de lumini include iluminarea Centre Rail şi a panourilor de la uşi.

 

Scaunele sport faţă fac şi ele parte din dotarea standard a modelului MINI Paceman. Ca alternativă la tapiţeria standard, cu stofă Diagonal Track, clienţii pot comanda combinaţia Hot Cross de stofă şi piele, echiparea cu piele Gravity sau varianta exclusivă cu piele Lounge. O selecţie personalizată de culori pentru tapiţerii, suprafeţe interioare, Colour Lines şi alte elemente de design oferă o gamă variată de posibilităţi de individualizare a interiorului.

 

Hayonul cu deschidere largă de la MINI Paceman şi pragul jos al portbagajului permite un acces facil către zona bagajelor. Sarcina utilă este de 330 de litri, dar poate fi crescută până la 1.080 de litri atunci când spătarele scaunelor din spate sunt rabatate. Lista de opţiuni pentru MINI Paceman include un pachet de stocare (ce conţine dotări precum elemente funcţionale suplimentare pentru Centre Rail), un kit de transport în spate şi un cârlig de tractare.

 

Transmisie automată cu şase trepte şi tracţiune integrală ALL4 pe lista de opţionale.

 

MINI Paceman este echipat standard cu transmisie manuală cu şase trepte, în timp ce cutia de viteze automată cu şase rapoarte – completată cu funcţia Steptronic ce permite schimbarea manuală a vitezelor – este disponibilă ca opţiune pentru toate modelele. La MINI Cooper S Paceman şi MINI Cooper SD Paceman, transmisia automată este completată de clapetele dispuse pe volan; acestea pot fi comandate ca opţiune pentru toate celelalte modele. Reprize suplimentare de plăcere a condusului sunt furnizate la atingerea butonului opţional Sport, care asigură un răspuns mai prompt al motorului şi o direcţie mai precisă. La modelele comandate cu transmisie automată, butonul Sport poate fi utilizat pentru a activa un program sport adaptat special, care face diferite ajustări printre care un plus de energie pentru schimbările de viteze.

Tehnologia revoluţionară a şasiului oferă o nouă abordare a sentimentului de karting.

 

Construcţia şasiului MINI Paceman – constă dintr-o combinată MacPherson pentru puntea faţă, respectiv braţe transversale forjate în tandem cu suspensie multibraţ pentru puntea spate – susţine agilitatea emblematică MINI. O dotare specială pentru MINI Paceman este reglajul sport al suspensiei coborâte, chiar dacă automobilul poate fi comandat şi cu suspensia şi garda la sol obişnuite fără costuri suplimentare. De asemenea, servodirecţia electrică (EPS), precisă şi eficientă, îmbunătăţeşte sentimentul de karting la bordul MINI Paceman. Disponibilă standard, funcţia Servotronic a sistemului de direcţie furnizează o asistare a puterii în funcţie de viteză.

 

De asemenea disponibil standard, sistemul DSC (Dynamic Stability Control / controlul dinamic al stabilităţii) cuprinde ABS (sistem împotriva blocării frânelor), Electronic Brake Force Distribution (EBD / distribuţia electronică a forţei de frânare), Cornering Brake Control (CBC / controlul frânării în viraje), Brake Assist (asistarea frânării) şi Hill Assist (asistare în rampă). MINI Cooper S Paceman, MINI Cooper SD Paceman şi MINI Cooper D Paceman cu ALL4 dispun şi de modul DTC (Dynamic Traction Control / controlul dinamic al tracţiunii), care permite o patinare controlată prin intermediul roţilor de tracţiune pentru a uşura deplasarea pe nisip sau zăpadă. Când sistemul de stabilitate este dezactivat (în modul DSC Off), intervine o funcţie electronică de blocare a diferenţialului punţii faţă. În virajele strânse, aceasta frânează o roată după cum este necesar pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea. Cunoscut drept Electronic Differential Lock Control (EDLC / control electronic al blocării diferenţialului), acest sistem sporeşte tracţiunea automobilului fără a afecta în mod negativ proprietăţile de direcţie. DTC şi EDLC sunt disponibile opţional pentru MINI Cooper Paceman şi MINI Cooper D Paceman.

 

Echiparea standard include şi jante din aliaj – de 16 ţoli pentru MINI Cooper Paceman şi MINI Cooper D Paceman, respectiv de 17 ţoli pentru MINI Cooper S Paceman şi MINI Cooper SD Paceman. Jantele de 18 şi 19 ţoli, din aliaj, pot fi comandate ca opţiune pentru toate variantele modelului.

Braila gazduieste finalul sezonului national de Dirt-Track

  • Decernarea titlului national in cele doua campionate nationale de speedway
  • Doua zile de concurs
  • Cel mai mare numar de concurenti prezenti in acest an pe pista
  • O surpriza inedita

 

Sambata incepand cu ora 16.00 Stadionul Municipal din Braila va gazdui etapa finala a Campionatului National Individual de Dirt-Track cea de-a patra a sezonului 2012. Primele trei locuri ale clasamentului general sunt ocupate in prezent de  Toma Alexandru – 43 de puncte, Milen Manev – 42 puncte, si Fanica Popa – 38 puncte. Cu aceasta ocazie vom afla si numele campionului national la Dirt-Track, lupta fiind inca deschisa intre cei trei.

 

Concursul de speedway continua duminica de la ora 11.00 cu cea de-a treia etapa a Campionatului National pe Perechi. Etapa reprezinta totodata runda finala, ocazie cu care vom afla si numele perechii campioane din 2012. Clasamentul general este condus de echipa bulgara Milen Manev/ Chavdar Chernev (BMF Bulgaria) – 59 puncte, urmata de Alexandru Toma/ Fanel Popa (CSM Braila) – 53 puncte, iar pe locul trei se situeaza echipa CS Vointa Sibiu formata din Daniel Dangl si Florel Ungureanu – 35 de puncte.

 

Florin Barabasu de la CSM Braila va absenta din cauza unei accidentari la mana in timpul antrenamentelor si va fi astazi operat. Revine insa la Braila Adrian Balan de la CSTA Bucuresti dupa accidentarea in prima etapa a sezonului.

 

Stadionul din Braila si cel din Sibiu sunt de altfel singurele stadioane care mai gazduiesc in prezent astfel de competitii in tara noastra, desi in urma cu cateva decenii cursele de dirt-track luau cu asalt stadionul Faur sau Hipodromul Baneasca din capitala.

 

Chiar daca dirt-track-ul nu mai este atat de prezent in peisajul sporturilor cu motor din Romania in zilele noastre, pasiunea pentru acest sport traieste prin intermediul oamenilor. La fel se intampla si in cazul unui fost campion national la tineret, care revine in concurs, la Braila, dupa o pauza competitionala de aproximativ 25 de ani. A debutat in dirt-track la varsta de 15 ani alergand pentru cluburile CSM Braila si Steaua Bucuresti si in prezent are 47 de ani, dovada faptului ca pasiunea nu are limite. Din pacate nu va putem furniza numele acestuia, insa daca voi il ghiciti puteti participa la concursul partenerilor nostri de la Motospeed.ro

 

Asadar nu ratati ultima ocazie a sezonului de a vedea doua runde din competitia de speedway din Romania, ocazie cu care pe Stadionul Municipal din Braila se vor inmana si cele doua titluri de campion national atat la individual cat si la perechi. 

 

[nggallery id=327]

Ken Block victorie in Raliul Defi

Photo: Peter MacDonald

Cea de-a patra etapa a campionatului canadian de raliuri a fost castigata de echipajul Ken Block Alex Gelsomino la bordul Ford-ului Fiesta HFHV. Block a reusit sa se impuna in 12 din cele 23 de speciale ale raliului si si-a adjudecat victoria cu un ecart de 3 min si 20 sec fata de urmatorul clasat. “Nu a fost chiar atat de usor, dar a fost foarte distractiv. Drumurile de aici sunt spectaculoase si m-am simtit foarte bine.” concluziona Block.

 

Urmatorul raliu pentru Block este Olympus Rally ultima cursa a sezonului din Rally America si va avea loc in perioada 22-23 septembrie.

  

La Drift cu Renault Megane Olympic

  •  1400 € cost intretinere pana la 150.000 km
  • 1.5 dci 110cp /240 Nm
  • 114g CO2
  • cutie automata dublu ambreiaj cu 6 trepte EDC
  • bandouri speciale, badge olimpic, carcasa oglinzi laterale “glossy black”, volan imbracat in piele, centuri de siguranta fata de culoare albastra

 

Pe 25 si 26 August au avut loc, la Constanta, etapa a VI-a a Campionatului de Drift GTT si respectiv a VI-a etapa a Campionatului European King of Europe, asa ca m-am hotarat sa-mi iau o mini vacanta de weekend sa asist la eveniment. Mihai, colegul meu, m-a intrebat daca nu vreau sa testez o masina mai speciala … Speciala? Da, un Renault Megane Olympic, editie limitata lansata cu ocazia Olimpiadei de la Londra. De altfel constructorul francez a si premiat sportivii care au obtinut medalii la jocurile olimpice cu cate un model personalizat cu numele lor. Acest model a fost daruit sportivilor romani care au obtinut medalia de argint.

 

Am lasat propria masina acasa in garaj ca sa descoper ce e cu editia asta limitata. Prima impresie este impactul vizual, masina fiind “badge-uita” cu logo-ul olimpic. Am plecat la drum joi seara, dupa ce am preluat un amic de la aeroportul Otopeni, spre Mamaia, unde aveam facute rezervarile. Megane-ul are cam toate dotarile pe care ti le-ai putea dori de la o compacta hatchback si chiar ceva in plus: cutie de viteze automata cu 6 trepte EDC  despre care o sa vobim mai tarziu.

 

Fiind doar joi, drumul spre mare a fost liber. Cu ocazia aceasta am facut cunostinta cu pseudo autostrada A2 – tronsonul de la Cernavoda la Agigea. Dupa aproximativ 2 ore si putin, cand incepusem deja sa ma obisnuiesc cu portiunea de autostrada a noului tronson si cu masina … am ratat iesirea spre Constanta, naucit si de faptul ca avem (oare?) autostrada A4 … cu care, dupa parcurgerea unui sens giratoriu din capatul A2, am facut cunostinta. Pe parcursul celor aproximativ 250 de km am “abuzat” de cruise control-ul cu care masina este dotata si am ramas placut surprins sa constat ca nu “sare” la accelerare, cum ma asteptam, lucru util in conditii de trafic mai intens unde ai nevoie sa accelerezi peste viteza setata cateodata. La ridicarea piciorului de pe acceleratie sistemul a reintrat in functiune automat.

 

Vineri, a doua zi, am facut cunostinta cu traseul unde s-au desfasurat cele doua etape de drift, aflat in parcarea unui mall din Constanta. De la hotel pana la respectivul centru comercial am folosit din nou Megane-ul automat, unde confortul asigurat de cutie si-a spus din nou cuvantul. Drumul principal din Mamaia era foarte aglomerat si presarat cu sensuri giratorii dese. Am facut cunostinta si cu franele puternic actionate cu ocazia acestui mic drum, o doamna mai grabita nerespectand indicatorul “cedeaza trecerea” de la intrarea intr-un giratoriu. Ce pot sa zic… sunt bune, franele 🙂 iar masina precum si pasagerii acesteia au scapat neatinsi din incident.

 

La circuit cei peste 30 de piloti veniti de prin toata Europa au efectuat antrenamente pentru zilele de concurs. Spre seara a urmat o parada a pilotilor prin Constanta, unde am folosit inca o data dotarile masinii, mai exact trapa, prin intermediul careia am putut sa facem fotografii participantilor.

 

Sambata m-am hotarat sa-i caut o locatie pentru poze masinii, asa ca am pornit spre Cornu, agale si cu ochii in patru. Dupa cateva incercari nereusite, am ajuns undeva spre Navodari, iar ce a iesit puteti admira si voi mai jos, la finalul materialului.

 

Am revenit apoi la circuit, unde calificarile pentru etapa romaneasca stateau sa inceapa. Printre participanti s-au aflat si cativa dintre piloti straini, dar care nu au dat totul, pastrandu-se pentru etapa europeana. Astfel podiumul a fost integral format din piloti autohtoni: locul 3 Catalin Trifan, locul 2 Razvan “DOI” Tica si primul loc Calin Ciortan. A urmat o seara distractiva cu pilotii si cativa prieteni din anturajul acestora pe malul lacului Mamaia despre care nu va pot zice mai multe 🙂 .

 

Duminica agitatie mare, la fel si tempertaura din termometre, dar cel putin drumurile au fost placute din cauza sistemului de climatizare al masinii, care a mers in majoritatea cazurilor pe programul SOFT, acesta facand fata celor 35 de grade Celsius de afara, cu brio. La circuitul improvizat se faceau ultimele ajustari petru a face fata etapei europene. In calificari pilotii nostri au stat bine,  8 din cei 16 calificati fiind romani. Din pacate motorul lui Calin Ciortan a cedat in tura de incalzire a battle-ului din Top16, acesta iesind prematur din concurs, el fiind pe locul 2 general in King of Europe inainte de aceasta etapa si pretendent la titlu. In top 8 au iesit toti pilotii romani, etapa fiind castigata in premiera pentru el de Roman Kolesar din Slovacia, tara unde Calin Ciortan a castigat prima sa etapa europeana. Pe locul 2 s-a clasat maghiarul Adam Kerenyi, iar pe 3 Benjamin Boulbes din Franta. Dupa festivitatea de premiere am petrecut iarasi seara in aceeasi companie deosebita ca si cu o zi mai devreme.

 

A urmat drumul de intoarcere de luni foarte devreme, in care in afara de un comportament usor negativ al masinii la viteze de autostrada pe denivelari si un rasarit superb la Cernavoda nu s-a mai petrecut nimic deosebit. Per total am fost placut surprins de masina, in special de motorul de 1.5 litri turbo diesel de 110 cai putere si 240 Nm, pus in miscare de noua cutie de viteze Renault, botezata “Efficient Dual Cluch”. Trebuie sa mai amintesc faptul ca e singurul Megane cu cutie de viteze automata care intruneste standardul Eco2 de poluare al Renault, cu numai 114 grame de CO2 pe km emise.

 

Testul a fost unul mai special si datorita faptului ca masina era primul model al editiei limitate cu numarul de serie 001. Consumul mixt dupa toata “aventura” de 655 de km a fost de 7 litri la 100 de km, unul decent as spune si care tine cu buzunarul proprietarului. Nu prea sunt Renault-uri la drift dar daca vrei sa te bucuri de o calatorie frumoasa cu siguranta cei de la Renault stiu sa iti indeplineasca aceasta dorinta.

 

[nggallery id=325]

Rezumat video Hungarian Baja 2012

Echipajul Costel Casuneanu/Maurilio Zani a participat la Hungarian Baja 2012, etapa in Cupa Mondiala de Rally Raid.

In spatele fiecarei etape din Cupa Mondiala de Rally Raid exista o poveste. Pentru a o scrie, este nevoie de oameni, masini, regulamente, dar si de emotii, sperante, obiective. Povestea etapei Hungarian Baja 2012 a fost transpusa si intr-un material video care surprinde momentele fiecarei zile petrecute in Ungaria de echipajul Pa&Co Racing, format din Costel Casuneanu si Maurilio Zani, reprezentantii Romaniei. Acesta s-a clasat pe locul 4, cel mai bun rezultat al echipei inregistrat in acest sezon.

 

Peugeot 208 Type R5 va fi prezentat la Paris

Modelul a fost anuntat inca de la sfarsitul lui 2011 si va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris pe data de 27 septembrie. 208 Type R5 va inlocui modelul de succes 207 S2000 care are la activ victorii in prestigioasele raliuri de la San Remo, Monte Carlo sau Turul Corsicii si nu mai putin de sase titluri in IRC.

Noua masina dedicata raliurilor va fi disponibila incepand cu cea de-a doua jumatate lui 2013. Bertrand Vallat responsabil de 207 S2000 este seful de proiect si pentru noul model, acesta declarand: “Masina se bazeaza pe o optimizare a costurilor. Noile reglementari impun printre altele: costuri limita pentru animite parti si limitari tehnice precum o grutate minima a componentelor sasiului si motorului. De asemenea multe piese de pe masina vor trebui sa fie identice. Motorul este cel turbo de 1.6 THP care s-a dovedit a fi unul castigator si din care putem obtine in jur de 280 cp. In prezent din acest motor avem obtinuti 260 cp pe modelul RCZ din competitiile de anduranta. Nivelul de durabilitate si siguranta pe care il avem in vedere se situeaza intre 3000 si 5000 de kilometri, fapt care va reduce simtitor costurile.” FIA a fixat si pretul maxim al unui model “R5” care este de 180.000 Euro fara taxe.    

 

Noul model 208 Type R5 va fi prezent la Paris in perioada 27 septembrie – 14 octombrie. 

 

Specificatii tehnice 208 Type R5

Nepasarea naste monstrii

Doua lucruri intamplate ieri m-au facut sa scriu acest articol. De fapt sunt mai mult niste ganduri de ale mele care sunt asternute pe hartie. Probabil ca daca vestile veneau separat si nu amble in aceasi zi poate nu scriam nimic. Dar cand vezi ca doi oameni pasionati renunta la a face ce isi doreau si iubeau ceva nu e bine si ma face sa ma gandesc. Oare e bine sa iei o asemenea decizie, sau oare e intelept?!

 

Prima veste a venit din partea unui prieten care se ocupa de o anumita arie a motorsportului de la noi din tara care din vorba in vorba ma anunta ca de la anu nu se va mai implica in niciun fel in ceea ce face. Ei si sunt altii va veti gandi. Ei bine rar am vazut asa pasiune la cineva si iubire pentru acest sport cum am vazut la el. Zeci de idei pentru promovare a unui sport cu motor intrat practic in moarte clinica, bani cheltuiti pe deplasari si chiar ganduri de a sprijini el personal cu bani proprii un sportiv cu potential m-au facut sa realizez cat de mult traieste el pentru acest sport cu motor. Firesc a venit intrebarea mea ce s-a intamplat si motivele sunt multe, adunate, asa cum se intampla de cele mai multe ori, picaturile care umplu paharul. Nepasarea celor vizati direct adica, piloti si organizatori, au dat nastere unui monstru care a inceput sa creasca si evident iubirea si pasiunea au fost macinate de acesta. Dar oare acest monstru nu i-a facut lui mai mult bine decat rau? Pentru ca altfel ar fi continuat sa se amageasca singur sa cheltuiasca nervi, timp si bani in continuare degeaba. Neputinta a castigat si monstrul a crescut incet si sigur, dar poate ca totul a fost spre bine. Cu siguranta lucrurile vor merge inainte, nu stiu daca, macar, tot asa chinuite ca pana acum sau de la anu se va termina tot, dar tot cu aceasi siguranta afirm ca dedicatia pe care el a acordat-o acestui sport mai rar va mai fi intalnita.

 

Al doilea anunt bomba a venit din partea lui Gabi Onofrei care printr-un comunicat aparut ieri anunta pilotii ca nu va mai exista campionatul de drift din Romania. De altfel singurul care il aveam si noi, si destul de bine organizat in limita posibilitatilor de acelasi Gabriel Onofrei. Sigur ca iarasi va veti gandi si ce o sa faca altu’. Ei bine nu e chiar asa. Pana acum de ce nu s-a gasit nimeni sa mai faca un campionat cap coada? Au mai fost etape si demo-show-uri de drift organizate de unu si altul, destul de bune unele, dar nu un intreg campionat cu 6-7 etape si cu Gala de Premiere la sfarsitul sezonului. Si el un mare pasionat de motorsport, Gabi a fost atras ca multi altii de acest nou sport aparut si s-a implicat total in drift, chiar participand de foarte multe ori in etapele organizate de el, dar cred ca nu a castigat niciodata o etapa 🙂 asa cum poate se asteptau unii. Sigur ca intotdeauna nu poti multumi pe toata lumea si nu poti fi multumit de toti cu care intri in contact, este inevitabil. Cert este ca din nou indiferenta si modul de tratare a lucrurilor existente, a unora, au contribuit probabil la decizia pe care a luat-o Gabi. Monstrul s-a nascut, a crescut si in final a macinat pasiunea si flacara care alimenta dorinta de a face ceva in acest sport cu motor. Din nou lucrurile vor merge inainte, dar nu stiu daca va mai exista un Gabi Onofrei care sa iubeasca atat de mult acest sport incat sa sustina un intreg campionat.

 

Mie imi pare rau sa vad disparitia inca unui campionat si poate chiar a unui sport cu motor din tara noastra si daca de la anu se mai confirma si disparitia celui de care aminteam mai sus, ma face sa ma gandesc ce va urma… coasta sau poate chiar raliul?      

Sfarsit de sezon in CNKD pe pista AMCkart din Bucuresti

Cei mai tineri sportivi licentiati ai Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (FRAS) vor incinge motoarele pentru ultima lupta din sezonul competitional la karting pe pista AMCkart din Bucuresti in week-end-ul 15- 16 septembrie. Peste 50 de piloti sunt asteptati la startul celei mai disputate etape din sezon, etapa care va decide campionii anului 2012 in „micul circ”.

 

In pofida piedicilor care ni s-au pus prin infiintarea unei federatii paralele de karting si a tuturor dificultatilor provocate din aceasta directie, pot spune ca sezonul 2012 la karting a fost unul foarte bun. Inca de la prima etapa am avut 59 de participanti cu un record de 20 numai la “clasa regina” KZ2, lucru care ne-a luat prin surprindere intr-un mod foarte placut. Apoi, la cea de-a doua etapa a fost doborat recordul la inscrieri, cu 73 de sportivi la start, cei mai multi, 19, la aceeasi clasa KZ2. Si stacheta astfel ridicata a fost mentinuta la toate etapele. In plus, ne-am bucurat de participare internationala tot sezonul, atat prin prezenta sportivilor italieni Paolo Gagliardini si Nazareno Compagnoni, care au concurat la fiecare etapa, dar si a pilotului Vladimir Arabadgiev, multiplu campion de karting al Bulgariei. Mai mult, la start i-am avut si pe Matei Mihaiescu multiplu campion national si sud-est European de karting sau pe Claudiu David, campion de raliu care a debutat in karting la una din etapele noastre. A fost un sezon plin, dificil, dar foarte interesant si cu multe surprize placute in care sportivii ne-au incantat prin spectacolul de pe pista si fair-play-ul dovedit in competitie”, a declarat Ovidiu Mazilu, presedintele FRAS.

Credit foto: Alex Florea

Ultima etapa a CNKD vine cu premii substantiale pentru toate clasele de concurs. Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax. In plus, primii trei clasati la Pufo, Mini si Kid Kart vor primi produse si jucarii Carerra oferite de Seven Springrom, iar Colina Motorsport ofera cate un voucher in valoare de 250 RON pentru ocupantii locului I de la toate clasele.

 

Incepand cu aceasta ultima etapa, facem o mentiune de ordin tehnic si anume ca verificarea finala a etanseitatii evacuarii motoarelor de la clasa Kid se va face cu motorul in regim de relanti, prin etansarea celor doua orificii de evacuare. In cazul in care motorul se opreste, acesta va fi considerat regulamentar. In cazul in care motorul continua sa functioneze si se constata pierderi de gaze, acesta va fi considerat neconform.

 

Campionatul National de Karting Dunlop este organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv si are sase etape competitionale.

 

Parteneri media FRAS: Autorally.ro, RallyMagazin.ro, Masini.ro, RoRace.ro si Motorsportnews.ro

 

Program CNKD etapa VI

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor