Tag Archives: curse

Un weekend plin de Fumuri la Brasov

Stiu, ma veti acuza ca i-am furat titlul lui Andrei Mitrasca, insa in povestea ce urmeaza el are un rol foarte mare, asa ca imi voi permite acest lux.

 

Totul a inceput joi, cu doua zile inainte de mult asteptatul Mare Premiu al orasului Brasov, etapa care deschidea sezonul 2013 al Campionatului National de Viteza in Coasta. Lista de inscrieri era impresionanta peste 90 de concurenti si cateva masini de exceptie. Spectacolul se anunta unul de zile mari, mai ales ca traseul Drumul Poienii revenea in campionat dupa o pauza de 6 ani. La acel moment eram sigur ca nu voi putea face deplasarea la Brasov, insa totul avea sa se schimbe cu 180 de grade. Joi, dupa cum va spuneam, m-am intalnit intamplator cu Andrei, care dupa ce a aflat ca nu vin la Brasov, m-a invitat (e un fel de a spune, aproape mi-a ordonat 🙂 ) sa merg alaturi de el si echipa Avia Motors/ Alto Syncro, la prima etapa de viteza in coasta din acest sezon. Asa am devenit invitat VIP 🙂 si urma sa imi petrec tot weekend-ul alaturi de aceasta minunata echipa, prezenta pentru a al doilea an consecutiv in CNVC.

Mitrasca 2
Lucian Visan – Team Manager al echipei Avia/ Alto si Andrei Mitrasca

 

Vineri dupa-amiaza ajungeam in parcul de service din Brasov si usor usor incepusera sa soseasca si masinile de concurs. De-a lungul timpului am tot fost la multe etape de viteza in coasta, insa, ceea ce urma sa vad sambata si duminica, va marturisesc sincer ca nu am mai vazut in ultima vreme la vreo alta etapa.

 

Sambata vremea se anuntase perfecta si soarele nu a dezamagit publicul venit in numar foarte mare sa vada spectacolul de pe Drumul Poienii. Din start va spun ca nu am urcat in dreapta alaturi de Andrei pe traseul de concurs pentru ca nu am vrut sa fiu un stres suplimentar deoarece avea destule necunoscute in ecuatia pentru aceasta prima etapa. In pauza competitionala Seat-ul sau Ibiza a suferit o revizie generala a amortizoarelor si setup-ul suspensiei trebuia facut, scaunul de concurs a fost schimbat si pozitia nu mai era cea cu care Andrei era obisnuit, masina mai primise si incaltari noi de vara, un set complet de “Avoane” in termeni din lumea curselor (slickuri Avon – anvelope speciale pentru coasta si circuit), iar traseul era unul nou pentru colegul nostru.

Mitrasca MP BV
Seat Ibiza incaltat cu Avoane

 

Iubitorii competitiilor de viteza in coasta sunt familiarizati cu etapa de la Sinaia si Campulung Muscel (etapele organizate de Norris pe Mateias), unde publicul era probabil cel mai numeros, spun era pentru ca eu cred ca duminica am vazut cei mai multi spectatori din ultimii trei, patru ani la o etapa de viteza in coasta. Efectiv duminica in parcul de service nu puteai sa arunci un ac, sute de copii s-au perindat printre masini insotiti de parinti, se faceau poze cu aparate, telefoane, copiilor suiti in masini, langa masini alaturi de piloti si probabil toti cei care au fost duminica in Brasov au facut o poza cu o masina de concurs, pilot etc. (mai putin eu care am avut luxul sa stresez familia Pop – Rallyzoom.ro pentru fotografii 🙂 ). A fost o atmosfera extrem de frumoasa pentru public si cu siguranta si pentru concurenti, care s-au bucurat de toata admiratia pe care o merita.

 Aglomeratie MP BV

Daca in parcul de service atmosfera a fost frumoasa, pe traseul de concurs suspansul a fost la cote maxime. Favoritul principal al competitiei, Lucien Hora cu monopostul Lola F3000, s-a vazut tradat de materialul tehnic, ratand ambele urcari de concurs. Partea electrica a adus ghinionul in tabara resitenilor, cateva fire topindu-se si intrerupand circuitul calculatorului monopostului. Tot un fir a dat de furca si in ziua de sambata, mecanicilor Autosolution care au muncit pana tarziu in noapte sa porneasca Ford-ul Focus de 700 cp. Paul Andronic, favoritul numarul 2 la victorie nu a fost nici el iertat de probleme tehnice la Mitsubishiul Evo 9, galeria de admisie spargandu-se inainte de masele de concurs. Ovidiu Zaberca ne-a adus un pic din atmosfera raliurilor, pentru ca alaturi de mecanici a reusit sa schimbe cutia de viteze, la Mitsubishi-ul Evo 8.5 de concurs, in aproximativ 30 de minute si astfel reusea sa prinda  podiumul la clasa H4. Dar cei care au dus adrenalina la cote ridicate, au fost Andrei Dumitrescu cu monopostul sau Tatuus si Lucian Radut cu Mitsubishi Evo 9. Cei doi bucuresteni s-au duelat la sutimi de secunda pana in ultima clipa in final castig de cauza avand Radut care devine astfel castigatorul Marelui Premiu al orasului Brasov.

 

George Vintila & Eduard Baban
George Vintila & Eduard Baban

Dar ce faceam eu cand toata lumea se agita cu reparatii la masini? Savuram o apa rece la cortul celor de la Avia Motors si ma intretineam in conversatii cu George Vintila mereu pus pe glume, Andrei si Marius Petre, cel de-al treilea pilot al echipei. George a reusit sa bata Porsche-ul 911 GT2 a lui Nemeth Sandor care are cateva sute de cai in plus fata de Fabia Tdi a lui George, Andrei a urcat pe locul doi al podiumului dedicat tractoraselor aa pardon masinilor diesel 🙂 , iar Marius a venit pe locul 6 la general cu Fabia Kit Car.

George Vintila & Andrei Mitrasca
George Vintila & Andrei Mitrasca

 

A fost un weekend frumos si dupa cum probabil v-ati dat seama singurele fumuri care au existat au fost cele lasate in urma de cele doua masini diesel ale echipei Avia Motors/ Alto Syncro. Tot ce va doresc eu este ca macar o data sa mergeti alaturi de aceasta minunata echipa la o asemenea etapa si sa intrati in atmosfera competitiei. Experienta va fi unica si foarte frumoasa. Ma duc sa vorbesc cu Andrei poate il conving sa organizeze un concurs pentru voi fanii, cu un astfel de premiu. Cine stie, sa speram ca am castig de cauza 🙂    

Lucian Radut este invingatorul Marelui Premiu al Orasului Brasov

Lucian Radut a castigat Marele Premiu al Orasului Brasov, dupa o lupta palpitanta, in care suspansul s-a prelungit pana in ultimele secunde ale intrecerii. Dupa ce a fost al doilea in prima mansa de concurs, pilotul Rally Dream Team a recuperat cele opt zecimi de secunda care il desparteau de Andrei Dumitrescu si s-a impus cu un avans de o secunda. Dumitrescu a incheiat pe doi, in fata lui Paul Andronic.

 

Un fan declarat al “Poienii”, Lucian Radut a fost si el surprins de performanta realizata, facilitata de abandonul marelui favorit, Lucien Hora, a carui Lola F3000 s-a oprit la startul primei manse de concurs si nu a mai putut fi pornita. Monopostul campion din ultimii trei ani a avut o problema electrica, o parte din cablajul care duce la calculatorul de motor fiind topit, astfel ca Hora, campionul en-titre, este alaturi de Lucian Boroianu prima “victima” a noului sistem care cumuleaza mansele de concurs.

Lucian Radut 2013

Lucian Radut a fost astfel, dupa abandonul lui Hora, ultimul pilot de pe lista de start, fapt care a impins suspansul pana in ultimii metri ai cursei. Bucuresteanul a reusit insa un timp foarte bun, cu 1,8 secunde mai rapid decat cel realizat de Andrei Dumitrescu, obtinand victoria. “Ma asteptam la un rezultat bun, insa e o veritabila surpriza chiar si pentru mine, de care sunt foarte bucuros” a recunoscut Radut. “Am avut si putin noroc, dar am si pregatit foarte bine aceasta cursa, parcurgand de foarte multe ori traseul, iar ‘Poiana’ imi place foarte mult. Este o coasta foarte rapida, se alearga la viteze mari, iar orice greseala te poate costa scump.

 

Andrei Dumitrescu a fost foarte aproape de prima victorie din cariera, insa nu a reusit sa repete performanta din prima mansa de concurs , incheind in urma lui Radut, in timp ce Paul Andronic ocupa ultima treapta a podiumului din clasamentul Open.

 

Ovidiu Zaberca a ocupat pozitia a patra, in fata lui Armando Battocchi, cel mai rapid pilot al categoriei doua roti motrice. 

 

Edu Stan a obtinut victoria grupei N, devansandu-i pe Dudu Senchea si Ciprian Ciobotaru, in timp ce Adrian Ionescu a reusit o victorie surprinzatoare la grupa A, invingandu-i pe Cosmin Dragnea si pe Liviu Savu, liderul echipei Kremsmueller, din care face si el parte.

 

Horatiu Ionescu-Cristea si-a dus frumosul Ferrari 308 GTB catre o victorie categorica la Categoria 2 a clasei masinilor istorice, in timp ce Gunther Graef a obtinut laurii celeilalte categorii, I1. 

 

Clasament Open MP Brasov

 

FinalN Final2RM FinalA1 FinalA2 FinalA4 FinalA FinalD FinalDeb 

FinalDiesel FinalEchipe FinalH1 FinalH2 FinalH3 FinalH4 FinalH 

FinalI1 FinalI1A1 FinalI1A2 FinalI1A3 FinalI1A4 FinalI2 FinalJr 

FinalN4 

Emisiunea Speed – Timis Rally 2013

Emisiunea Speed, binecunoscuta fanilor motorsportului romanesc, va incerca si in acest sezon sa va aduca in prim plan cele mai inedite imagini si interviuri de la etapele Campionatului National de Raliuri.

Logo Speed 2013

2013 reprezinta cel de-al 11-lea sezon al emisiunii Speed si in prezent este singura emisiune 100% de productie romaneasca care este difuzata pe canalul international MotorsTV. 

 

Astazi puteti urmari cel de-al doilea episod al sezonului 2013 dedicat raliului Timisoarei. Vizionare placuta! 

 

 

Speed Timis Rally 2013 from Laviniu Lazar on Vimeo.

Interviu cu Sabin Malisevschi fotograful motociclismului viteza din Romania

In nenumarate randuri v-ati bucurat de superbele fotografii ale celor doua campionate de motociclism viteza romanesti care, din pacate, se desfasoara pe circuite din afara tarii noastre. Se pare totusi ca in acest an doua circuite vor putea gazdui si in Romania competitiile de viteza ale sportului cu motor pe doua roti. Pana atunci fanii din Romania au doua variante ori fac deplasarea la etapele din afara tarii ori navigheaza pe siturile de specialitate pentru a gasi imagini si informatii despre favoritii lor. 

 

Incepand cu acest an un alt prieten, din aceasta frumoasa lume a motorsportului, ni se alatura in incercarea de a va oferi informatii si imagini din etapele romanesti de motociclism viteza desfasurate in tari precum Slovacia, Cehia, Grecia, Ungaria, etc. Sabin Malisevschi este omul Most Wanted din aceasta disciplina a motorsportului pe doua roti atunci cand pilotii vor sa vada cat de mult s-au inclinat pe un viraj sau redactorii vor sa isi condimenteze cronicile cu imagini inedite surprinse la circuite. Dar cum a ajuns Sabin sa surprinda superbele imagini la aceste curse precum si ce crede el despre acest sport aflati chiar de la el in cele ce urmeaza: 

Sabin Malisevschi

Motorsportnews.ro: Detii permis de categoria A si daca iti doresti vreodata sa iei startul intr-o astfel de etapa?

 

Sabin Malisevschi:  Detin permis de categoria A din 2004 si am participat in Campionatul National in perioada 2005 – 2007, in anii 2008 si 2009 am participat la cupe private care au dus la formarea campionatului Romanian Superbike.

 

Motorsportnews.ro: Cum a inceput totul (cu fotografia) si de ce te-ai axat pe motociclism?

 

Sabin Malisevschi: Fotografia pot spune ca este o pasiune mai veche, participand la cursele de campionat national imi luam mereu si aparatul foto cu mine. Cand nu erau antrenamentele pentru categoria mea, ramaneam in costum, luam aparatul si fugeam pe circuit ca sa pot face fotografii prietenilor mei si celorlalti piloti. Pot spune ca primul subiect care l-am avut si l-am fotografiat cu placere au fost cursele de motociclism viteza care se desfasurau pe aeroporturile din Romania.

 

Motorsportnews.ro: Cat de greu iti este sa faci toate deplasarile la aceste etape pentru ca in Romania inca nu exista un circuit profesionist si toate etapele au loc in afara tarii?

 

Sabin Malisevschi: Din 2011 sunt fotograful echipei BGS Motorsports si ii insotesc pe acestia la toate etapele din campionatul Romanian Superbike, Alpe Adria, Campionatul Europei de Est si alte curse. Din pacate la noi in tara nu exista momentan un circuit pe care se pot desfasura curse de motorsport si suntem nevoiti sa facem deplasari lungi pana la circuitele din tari ca Cehia, Ungaria, Turcia, Grecia, Slovacia…speram ca in viitor sa se rezolve si aceasta problema si sa putem spune ca avem si noi un circuit de casa, undeva in Romania.

Motorsportnews.ro: Sportul cu motor este prin definitie unul periculos, ai avut parte de vreun incident neplacut pana acum?

 

Sabin Malisevschi: Intr-adevar, sportul cu motor implica multe riscuri…viteza cu care se alearga este foarte mare si fiecare moment de neatentie poate duce la situatii neplacute. In motorsport sunt niste reguli referitoare la amplasamentul tau ca fotograf pe traseu. Niciodata nu te pui in fata motorului/masinii, poti sta relativ aproape de circuit pe interiorul virajelor, daca esti nevoit sa stai in exteriorul virajului trebuie sa ai grija mare unde te amplasezi si ai nevoie de un teleobiectiv pentru a-ti permite sa stai la o distanta cat de cat de siguranta fata de pista.  Am asistat la mai multe accidente dar din fericire niciodata nu am fost implicat in vreun incident.

 

Motorsportnews.ro: Eterna intrebare pentru fotografi Canon sau Nikon? De ce ai facut aceasta alegere?

 

Sabin Malisevschi: Nu pot sa spun ca am ales cu ce lucrez. La inceput am lucrat cu ce aveam… Canon…am fost foarte multumit de rezultatele obtinute cu echipamentul Canon si am ramas fidel marcii.

 

Motorsportnews.ro: Prelucrezi fotografiile inainte de le prezenta sau prefer sa le lasi brute?

 

Sabin Malisevschi: Sunt de parere ca fiecare fotografie poate fi imbunatatita in post-procesare…asta ramane la alegerea fiecarui fotograf. Personal imi place sa umblu un pic la poze dar fara sa intervin asupra lor cu elemente sau sa schimb subiectul in fotografie…

 

Motorsportnews.ro: Care este etapa la care iti place cel mai mult pana in prezent?

 

Sabin Malisevschi: Cea mai frumoasa etapa este cea de la Serres. La aceasta etapa vin un numar foarte mare de piloti atat romani cat si bulgari. Este primul circuit cu care multi au luat pentru prima data contactul, este o etapa destul de populara in randurile motociclistilor din Romania. Atmosfera este una dintre cele mai calduroase si placute dintre etapele la care am participat.

 

Motorsportnews.ro: Cum vezi tu motociclismul viteza la noi in tara? Este suficient promovat? Avem piloti talentati pentru acest sport?

 

Sabin Malisevschi: Motociclismul viteza la noi in tara nu este vazut tocmai bine…nici promovare nu are, nici aparitii in media…sunt doar cativa pasionati care au pus umarul si ajuta motociclismul viteza. Poate cu aparitia primului circuit de la noi din tara, situatia se va schimba…oamenii  vor putea urmari live curse de motociclism viteza, pilotii vor avea un loc unde se pot antrena fara sa parcurga mii de kilometri, tinerii pot vedea cum este sa te dai pe un circuit…piloti talentati sunt si sunt sigur ca multi nu au fost descoperiti. Sper ca vor veni vremuri mai bune si se va ridica usor usor nivelul tarii in lumea curselor.

 

Pe Sabin il gasiti si la STUDIO74

 

Bacau Rally Team a adunat puncte importante si la Timisoara

Ajuns la cea de-a doua editie, dupa trei ani de absenta din calendarul competitional, Timis Rally si-a asteptat protagonistii cu aceleasi probe de viteza din apropierea localitatii Lugoj. Dupa ce zapada a jucat un rol important la Brasov, ploaia cazuta din abundenta in ziua de vineri a ingreunat evolutia concurentilor si la Timis Rally. In a doua zi a raliului, valorile ridicate inregistrate de vitezometrele masinilor de competitie au dus la anularea a doua probe speciale, insa publicul s-a putut bucura atat vineri, cat si sambata, de spectacolul oferit de concurenti in cadrul celor doua superspeciale din Lugoj si Timisoara.

Adrian Raspopa Timisoara 2013

Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu s-au aliniat la startul etapei a doua din Campionatul National de Raliuri cu temele facute, dupa o sesiune de teste la capatul careia feelingul a fost foarte bun.”Nu pot sa spun ca mi-a facut o placere deosebita configuratia acestui raliu in care am fost nevoiti sa mergem cu pistolul la tampla la viteze de peste 200 km/h. Pe aceste paliere de viteza am pierdut destul de mult timp in prima zi dar nu-mi pare rau deloc de strategia adoptata.a concluzionat Adrian Raspopa. „Chiar daca multi au privit cu scepticism declaratiile mele anterioare, mi-am propus sa crestem ritmul gradual la fiecare etapa. Trebuie sa-mi consolidez si relatia cu copilotul meu Catalin Grigoriu si din fericire suntem pe drumul cel buna mai spus Raspopa.

 

Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au avut parte de emotii pe ultima proba, superspeciala din Timisoara, dupa ce motorul li s-a oprit vreme de aproximativ 40-50 de secunde. Acest lucru s-a datorat unei alegeri neinspirate de pneuri foarte moi si aderente, care i-a impiedicat sa foloseasca corespunzator frana de mana in locurile inguste. In cele din urma, liderii Bacau Rally Team au incheiat din nou pe locul secund al clasei 5 si in intrecerea rezervata automobilelor cu doua roti motrice. ”Rezultatul obtinut la Timis Rally este unul bun, care ne aduce puncte importante in economia campionatului si care ne mentine in lupta pentru titlu. La aceasta etapa trebuia atacat inca de la primele probe speciale, insa noi nu ne-am propus asta. In schimb, sambata am facut un mic experiment si nu ne-au mai interesat timpii inregistrati de cei cu care ne luptam. Am fost placuti surprinsi sa vedem ca am castigat astfel cateva probe speciale.a mai declarat Adi Raspopa.

 

Dupa abandonul de la prima etapa, cea de casa, Dan Girtofan si Adrian Berghea luau startul in Timis Rally cu gandul la un rezultat cat mai bun. Daca la shakedown totul a decurs perfect pentru echipajul Bacau Rally Team, imediat dupa inceperea raliului motorul Skodei Fabia S2000 a inceput sa intrerupa. „Prima zi la Timisoara a fost una pe care vreau s-o uit cat mai repede. In fiecare parc de service am schimbat cate ceva la masina: bujii, bobine, etc.povesteste Giri. In cele din urma problema a fost identificata la filtrul de benzina, care desi era nou se infundase. Dupa anularea acestuia, masina a functionat foarte bine insa Dan Girtofan a pilotat cu rezerve. „Am pierdut mult timp in prima zi pentru ca mi-am pierdut increderea in masina. Nici vremea nu ne-a inlesnit evolutia si nici nu stiam daca problema la masina va reveni. Sa ramai fara putere pe un viraj de viteza nu este un sentiment foarte placut. a mai explicat Dan Girtofan.

Dan Girtofan Timisoara 2013

 

La finalul intrecerii desfasurate in acest weekend pe probele speciale din jutetul Timis, Dan Girtofan si Adrian Berghea s-au clasat pe locul al cincilea in clasamentul general, desi au avut exact acelasi timp cu ocupantii locului patru, acestia beneficiind de o prevedere din regulament care favorizeaza echipajul cu un timp mai bun pe prima speciala a raliului. „Timis Rally a fost o etapa la care am muncit foarte mult, atat noi, cat si echipa tehnica, si ne bucuram pentru punctele castigate aici. De la acest raliu ni s-a alaturat si Porsche Finance Group si speram ca de la urmatoarele vom gasi noi parteneri impreuna cu care sa reusim sa completam bugetul de care avem nevoiea mai spus Girtofan.

 

Timis Rally trebuia sa reprezinte raliul in care Rares Tomita si Levente Csegzy isi propuneau sa revina din punct de vedere al vitezei pe probe. Din pacate, nici la aceasta etapa zeita Fortuna nu le-a suras celor doi, care s-au clasat doar pe locul noua la clasa 3. ”Daca era ceva care putea sa mearga rau la Timisoara, a mers! Totul a inceput de la shakedown. Am inlocuit cutia de viteze cu una de strada, din cauza unor probleme. Dupa inca doua ture, am schimbat toate amortizoarele pentru ca am observat ca unul era scurs. La startul PS6 s-a rupt o planetara si am parcurs urmatoarele doua probe cu doar trei planetare. Totul a culminat cu o mica iesire in decor in ultima zi cand am pierdut peste 5 minute pana am revenit.rememoreaza Tomita Rares suita de ghinioane care l-a urmarit la Timisoara.

 Tomita Rares Timisoara 2013

Cu toate astea, nu ne-am descurajat si am facut tot ce am putut sa ajungem la final, chiar daca rezultatul nu mai conta. Am avut si momente bune, atunci cand timpii nostri au fost comparabili cu cei ai celor din fata. Vreau sa-i multumesc lui Titi Aur si echipei de asistenta tehnica pentru efortul depus dar si spectatorilor care ne-au ajutat sa readucem masina pe traseua mai spus Rares Tomita.

Bogdan Samoila Timisoara 2013

Reacomodarea la ritmul Campionatului National de Raliuri nu este o sarcina facila pentru Bogdan Samoila si Florin Cojocaru. Dupa o pauza indelungata, cei doi au pornit optimisti catre Timisoara insa planurile le-au fost date peste cap, si ei fiind urmariti de ghinion. Atat eu, cat si copilotul meu Florin, am ajuns la aceasta etapa vlaguiti de putere din cauza unei puternice raceli. Am reusit sa parcurgem primele cinci probe speciale de vineri, apoi am fost obligati sa abandonam din cauza cutiei de viteze care a cedat, desi o revizuisem inainte de raliu. Vreau sa-i felicit pe toti juniorii care concureaza pe Dacia Logan. Sunt foarte buni, jos palaria! Sper sa incepem curand sa ne apropiem cat mai mult de ritmul lor a declarat Bogdan Samoila la finele Timis Rally.

 

In perioada 31 mai – 01 iunie, Bacau Rally Team va accepta provocarea Raliului Deltei revenit in calendarul competitional dupa o pauza de 20 de ani. Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Comfert, Popasul Trebes, Pambac, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Mere de Itesti, Omniasig, Xtremvideo.ro, Sky Wellness, Vostok Europe prin Russian Shop si Auto Plus. 

 

Credit Foto: Bogdan Tintaru

Interviu cu Dr. Wolfgang Ullrich dupa ultimul test oficial din DTM

Noul sezon DTM va incepe in trei saptamani. Care sunt asteptarile celor de la Audi pentru acest sezon?

 

Wolfgang Ullrich, director Audi Motorsport: Scopul nostru este acela de a ne bate pentru victorie la fiecare etapa. Pe parcursul iernii am lucrat intens in acesta directie. Bineinteles ca asta nu inseamna ca automat vom castiga titlul.

WEC - 24h Le Mans 2012

De ce ar merge lucururile mai bine in 2013 fata de anul trecut dupa ce dezvoltarea masinilor de DTM a fost inghetata la nivelul sfarsitului de sezon?

 

WU: E adevarat ca anul trecut lucrurile nu au functionat asa cum ne asteptam. Am fost nevoiti sa recuperam pe parcursul sezonului, lucru care este dificil intr-un campionat atat de puternic. In 2012 nu ne-am folosit de potentialul maxim al componentelor instalate in masini pe parcursul sezonului. Pe parcursul iernii am incercat sa imbunatatim utilitatea componentelor in limitele regulamentului.

 

 Cat de bine ati realizat acest lucru?

 

WU: Vom sti asta doar la Hockenheim (prima etapa) deoarece, asa cum experienta ne-a demonstrat, testele nu ofera o evaluare exacta a locului in care te afli. Si bineinteles ca nici rivalii noastri nu au stat degeaba.

 

Cum s-a integrat Jamie Green in echipa?

 

WU: Absolut superb. A fost primit foarte pozitv de echipa noastra si se integreaza foarte bine la Audi. Si poate in sfarsit vom reusi sa castigam la Norisring, din nou, cu el.    

 

DRS si noile optiuni de pneuri sunt pasi buni pentru DTM?

 

WU: Cred ca ambele optiuni vor face cursele mult mai captivante. Este deja un atribut al DTM-ului sa incerce lucruri noi pentru a face campionatul mult mai atractiv. Cooperarea cu Super GT din Japonia si GrandAM din SUA sunt de asemenea pasi importanti. Acest lucru ofera constructorilor o mare oportunitate de a fi prezenti cu masini in DTM pentru pietele aflate in dezoltare in aceste tari. In ceea ce priveste costurile, este extrem de important  ca masinile din DTM sa poata lua startul si in alte campionate. 

De-a latu’ la Iasi

Parca ieri alaltaieri ne aflam in luna decembrie si gandurile ne zburau la zilele insorite de primavara si la momentul in care etapele de drift vor anunta pentru fanii acestui sport, inceputul unui nou sezon. Sezonul 2013 al Campionatului National de Drift – GTT Drift Championship va avea startul exact acolo unde se incheia in 2012, la Iasi.

 

Afis GTT runda 1Fosta capitala a Romaniei intre anii 1916-1918 este in prezent centrul cultural economic si academic al Moldovei, Iasi fiind unul dintre cele mai importante municipii din tara noastra. La sfarsitul acestei saptamani, in perioada 13-14 aprilie, parcarea complexului ERA Shopping Park Iași se va transforma in pista de concurs pentru protagonistii Campionatului National  de Drift. Gabriel Onofrei, omul care de aproximativ doi ani de zile face posibila existenta acestui campionat in Romania, promite in noul sezon noi surprize pentru fanii acestui sport din tara noastra. Incepand cu 2013 CND se va desfasura sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, prin acest lucru recunoscandu-se existenta acestui sport cu motor ca unul de nivel profesionist in Romania. O alta noutate este premierea tuturor pilotilor din Top 16 si prezenta la Iasi a unor piloti de anvergura internationala. Diego Quaranta, Marco Blasutta si Charles Ka Ki NG, care este actualmente pilot in WTCC unde concureaza pe un BMW 320 TC, dar si fost participant in Formula Drift in 2009, 2010 si 2011.

 

Razvan “LKN” Fratianu, castigatorul etapei de anul trecut de la Iasi care incheia sezonul, va incerca in acest an sa isi pastreze cupa castigata in capitala Moldovei. Alaturi de sucevean se va afla si Andrei Troase ambii alcatuind echipa Aqarius. Cel de-al treilea component Bogdan Padurariu se pare ca nu va fi prezent la startul etapei din cauza lipsei fondurilor. De altfel el nu este singurul pilot care va absenta de la aceasta etapa alte nume importante alaturandu-se acestei liste precum Marius “KNS” Mitrache sau Dobre Niculae.   

Trifan Audio Class 2013
Audio Class Drift Team 2013

Echipa Audio Class Team din Piatra Neamt, va fi prezenta cu doua masini la Iasi, BMW E30 pilotata de Catalin Trifan si BMW E36 pilotata de Ilarion Grigorici. Din pacate ei nu au reusit sa finalizeze cea de-a treia masina a echipei un alt BMW E30, care va fi pilotat in acest sezon de Alin Botis. Audio Class Team este una dintre echipele care se gandesc la fani si au initiat odata cu aceasta etapa pe pagina lor de Facebook un concurs dedicat fanilor prin care acestia pot deveni copilotii lui Catalin Trifan in acest weekend.

Sorin Ene Hai 2013
Sorin “HAI” Ene

Tot din Piatra Neamt un alt pilot care trebuie urmarit la aceasta etapa este Iulian Gherasim, el obtinand la Iasi anul trecut locul al doilea pe podium la volanul Nissan-ului Silvia S13, cel mai bun rezultat personal din cariera. Calin Ciortan, campionul en-titre nu va lipsi nici el de la aceasta etapa, insa BMW-ul sau E30 se pare ca nu va fi finalizat la timp, un Nissan S14 luandu-i locul pentru etapa de la Iasi. Sorin “HAI” Ene unul dintre cei mai experimentati piloti de drift din Romania vine la Iasi, reusind sa finalizeze Nissan-ul Silvia S14A. Tot din tabara Bucuresti vor face deplasarea Iulian “Jumi” Jumuga si Ionel Gheorghe, cei doi fiind cei mai tineri piloti de drift din tara noastra ambii in varsta de 17 ani, Cristi “Mouse” George si Razvan “DOI” Tica care a reusit sa puna la punct BMW-ul E30 in ultimul moment.

 

Cu siguranta atmosfera de la Iasi va fi una deosebita, mai ales ca publicul prezent la editiile anterioare a demonstrat ca iubeste acest sport si drept urmare pilotii s-au simtit excelent, iar spectacolul a fost la inaltime. Vremea se anunta si ea frumoasa cu o temperatura de 18-20 de grade, iar ploaia nu ameninta decat in ziua de sambata, un motiv in plus pentru fani de a fi prezenti la prima etapa a campionatului.

Atmosfera IAsi

Echipa EvLSkillz.ro una dintre cele mai bune echipe de productie foto-video din Romania va fi prezenta la eveniment cu un nou proiect dedicat acestei ramuri de motorsport si pe  care ni-l vor prezenta dupa aceasta prima etapa.    

 

PROGRAM:

Sambata 13 Aprilie
08:00 – 10:00 Briefing + Antrenamente Debutanti
10:00 – 12:00 Antrenamente Libere
12:00 – 13:30 Taxi Drift
13:30 – 14:30 Pauza
14:30 – 18:00 Antrenamente Libere

 

Duminica 14 Aprilie
08:00 – 09:00 Briefing + Antrenamente Debutanti
09:00 – 11:00 Antrenamente
11:30 – 13:30 Calificari
13:30 – 14:30 Pauza
14:30 – 18:00 Concurs drift
18:00 – Ceremonie premiere Runda 1

        

Bacau Rally Team ataca podiumurile la Timisoara

Dupa un inceput de sezon capricios, in care zapada a complicat si mai mult lucrurile la prima etapa de la Brasov, caravana Campionatului National de Raliuri Dunlop se muta in acest weekend la Timisoara. Vineri, 12 aprilie, Bacau Rally Team va porni in aventura Timis Rally, a doua runda a sezonului 2013, etapa la care echipa isi propune sa atace podiumul.

 

Pentru editia din acest an, organizatorii au pregatit echipajelor 15 probe speciale, care insumeaza 111,23 kilometri. Lupta cu cel mai aprig adversar, cronometrul, se va da pe probele din jurul lacului Surduc iar spectacolul va fi asigurat de cele doua probe superspeciale, programate la sfarsitul zilelor de vineri si sambata, in Lugoj, respectiv Timisoara.

Adi Raspopa

Dupa o prima etapa foarte buna pe asfalt cu modelul Citroen DS3 R3, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu s-au pregatit intens pentru Timis Rally, efectuand in cursul zilei de luni o sesiune de teste la Ramnicu Valcea. „Am achizitionat de la Citroen Racing  mai multe modele de arcuri si bari stabilizatoare, altele decat cele pe care le-am avut la Brasov. Impreuna cu echipa tehnica Pro Motor Rm. Valcea si Mugurel Pirscoveanu, liderul acesteia, am reusit ca la finalul testelor sa gasim un setup foarte bun, lucru care ne face sa fim increzatori pentru Timis Rally. Ne-ar placea sa avem parte de soare la Timisoara dar suntem pregatiti pentru orice conditii: asfalt cu denivelari, murdar, nisip, noroi sau ploaie! a spus Adi Raspopa dupa sesiunea de teste de luni.

 

Eu personal nu am mai evoluat la Timisoara din anul 2002 iar pentru Catalin va fi prima oara cand va concura pe aceste probe. Va trebui sa-mi reimprospatez memoria iar Timis Rally va reprezenta un challenge si mai mare pentru noi. Ne dorim un rezultat bun, atat pentru echipajul nostru cat si pentru Bacau Rally Team!a mai adaugat Adrian Raspopa.

 

Desi a evoluat in fata propriilor suporteri la prima etapa, aflandu-se printre favoritii la victorie, Brasovul le-a purtat ghinion lui Dan Girtofan si Adrian Berghea, care au fost nevoiti sa abandoneze in urma unei spectaculoase iesiri in decor cu a lor superba Skoda Fabia S2000. „Trebuia sa atacam pe aceasta proba. De obicei, cine o castiga dus-intors, castiga si raliul. Am refacut masina complet dupa incidentul de pe Babarunca si am reusit sa facem si o sesiune mica de teste in aceasta saptamana.a declarat Dan Girtofan.

Dan Girtofan

Mergem optimisti la Timisoara. Practic, avem ocazia unui restart in campionat. Trebuie sa obtinem o clasare cat mai buna pentru ca in acest sezon ne-am propus sa atacam titlul!” a mai adaugat Girtofan, care la editia anterioara a Timis Rally s-a clasat pe podiumul clasamentului general.

 

Chiar daca a abandonat la Brasov in prima etapa a sezonului, pe acelasi viraj si in conditii asemanatoare cu Dan Girtofan si Adrian Berghea, echipajul Rares Tomita –  Levente Csegzy este motivat sa recupereze la Timisoara punctele pierdute in primul raliu din sezonul acesta. „Timis Rally este o etapa care-mi place foarte mult. Este raliul meu preferat pe asfalt. Cred ca putem obtine un rezultat foarte bun aici!spune si Rares Tomita.

Rares Tomita

Masina este refacuta dupa incidentul de la  Brasov iar noi suntem pregatiti sa obtinem acel rezultat pe care-l asteptam de ceva vreme la o etapa pe asfalt. Ne-am propus sa terminam cu bine runda a doua din campionat si sper sa ne impunem in clasamentul juniorilor si sa ocupam o pozitie cat mai buna la clasa 3, cat si la generala mai adaugat Rares Tomita, care va lua startul in Timis Rally pe un Mitsubishi Lancer Evo9, avandu-l in dreapta sa pe copilotul Levente Csegzy.

Bogdan Samoila

Dupa ce s-au reimprietenit cu masina de concurs la prima etapa, revenind in campionat dupa o pauza de patru ani de zile, Bogdan Samoila si Florin Cojocaru isi doresc o clasare cat mai buna la Timisoara, pentru a aduna cat mai multe puncte in intrecerea rezervata echipelor. „Stim despre raliul de la Timișoara ca este unul tehnic, cu probe destul de rapid si pe alocuri cu mult nisip, fapt pentru care trebuie sa-l abordam cu prudenta astfel incat la final sa putem aduce puncte pentru echipa. Vom incerca sa ridicam progresiv ritmul pe probele speciale, deoarece “lupta” in cadrul Cupei Dacia si al clasei 9 este foarte mare, situatie care nu poate decat sa ne motiveze!a declarat Bogdan Samoila inainte de startul Timis Rally.

 

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Comfert, Popasul Trebes, Pambac, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Mere de Itesti, Omniasig, Xtremvideo.ro, Sky Wellness, Vostok Europe, prin Russian Shop, Auto Plus Cunoaste Romania prin Centrul de Creatie si Productie Foton. 

 

Credit Foto: Bogdan Tintaru

Echipajele Napoca Rally Academy ajung pe teren familiar

  • Doua zile de spectacol pe probele din Timis Rally
  • Toate echipajele Napoca Rally Academy vor sa faca un pas inainte in clasament
  • 111,23 km impartiti in 15 probe speciale

 

Dupa zapada si gheata imprevizibile de la Brasov, echipajele Napoca Rally Academy ajung pe teren familiar. La sfarsitul saptamanii, pe 12 si 13 aprilie, este programat Timis Rally, etapa a doua din Campionatul National de Raliuri Dunlop.

bogdan marisca - sebastian itu

111,23 km impartiti in 15 probe speciale pe asfalt din care noua diferite. Aceasta este pe scurt a doua etapa din Campionatul National de Raliuri Dunlop. In prima zi a Timis Rally, vineri 12 aprilie, sunt programate 8 probe speciale: Crivina, cate doua treceri pe probele Nadrag, Firdea Lac, Poganesti si o super speciala la Lugoj, iar sambata celelalte 7 cu doua treceri pe specialele Juresti, Surduc, Hauzesti, si o super speciala in Timisoara. „Este un raliu in care nu-ti poti permite sa gresesti. Probele speciale sunt foarte scurte si sigur nu se poate recupera timpul pierdut”, a descris Sebastian Itu, copilotul lui Bogdan Marisca, etapa a doua a sezonului.

 

Dupa iesirea in decor de la Brasov, Marco Tempestini si Dorin Pulpea nu-si mai pot permite un alt pas gresit in etapa de la Timisoara tinand cont ca obiectivul lor este sa termine pe podium in clasamentul general la finalul sezonului 2013. „Din ce am vazut la Brasov, cred ca sezonul acesta va fi si mai disputat decat cel de anul trecut. Nu ne mai putem permite inca o etapa fara puncte si daca la Brasov juniorii si Daniel Ungur au adus puncte importante, sper ca acum sa contribuim si noi la succesul echipei Napoca Rally Academy. Timisoara este un raliu foarte particular: murdar, cu speciale denivelate si rapid. Nu este etapa noastra preferata, dar atunci cand nu am avut probleme am avut timpi si clasari bune aici. Desigur si vremea va juca un rol important si cred ca lupta se va da pe zecimi de secunda pana la ultima proba”, a spus Marco Tempestini, care va lua startul cu modelul Skoda Fabia S2000

marco tempestini - dorin pulpea

Tot fara puncte de la Brasov a plecat si echipajul Bogdan Marisca/Sebastian Itu. Pentru noi sezonul incepe la Timisoara, dupa un raliu la Brasov unde nu am obtinut nimic, dar din fericire nici nu am stricat mare lucru. Trebuie sa obtinem cat mai multe puncte atat noi, cat si in clasamentul pe echipe. Va fi un raliu strans, cu probe speciale inselatoare, murdare si denivelate si cu viteze medii ridicate, ceea ce va face dificila gasirea ritmului corect. Speram sa fie cat mai multi fani pe probe, mai ales la super specialele din Lugoj si Timisoara”, a spus si Bogdan Marisca.

 

In etapa de la Brasov, prima din sezonul 2013, echipajele Simone Tempestini/ Sergiu Itu, Daniel Ungur/Toni Avram si Florinel Tincescu/Iulian Nicolaescu au reusit sa aduca Napoca Rally Academy pe pozitia a treia in clasamentul pe echipe. La Timisoara toti vor sa mai faca un pas inainte.

simone tempestini - sergiu itu

Simone Tempestini si Sergiu Itu, locul 1 la juniori si 5 la general, vor participa pentru prima oara in aceasta formula in etapa de la Timisoara. „Este inca un raliu in care trebuie sa gestionam inteligent resursele pe care le avem. Sunt convins ca pneurile DMACK vor fi un avantaj pentru noi in lupta pentru puncte si cred ca evolutia noastra creste cu fiecare kilometru parcurs. Inca avem nevoie de experienta pentru a ne atinge planurile. Si la Timisoara, la fel ca la fiecare cursa, ne vom adopta strategia in functie de ceea ce se intampla in cursa si obiectivul nostru este sa adunam cat mai multe puncte posibil”, a spus Simone Tempestini. 

 

Dupa performanta de la Brasov, pentru Daniel Ungur si Toni Avram singurul pas inainte este inca o victorie la clasa 11. „Am avut ceva emotii la prima etapa, dar aici speram ca totul sa functioneze perfect. Ne-am propus sa facem spectacol pe cele doua super speciale, unde asteptam cat mai multi spectatori, si, desigur, sa aducem maximum de puncte pentru echipa”, a spus Daniel Ungur.

daniel ungur - toni avram

Florinel Tincescu si Iulian Nicolaescu vor debuta luna aceasta in Campionatul European de Raliuri, dar inainte trebuie sa treaca testul pe asfalt de la Timisoara. Cum lupta din cadrul Cupei Dacia este extrem de disputata, misiunea lor nu va fi deloc una usoara mai ales ca anul trecut etapa de aici s-a terminat cu o iesire in decor. „Nu am amintiri placute legate de aceasta etapa, dar nu ma gandesc decat la viitor. Este un sezon lung si vrem sa adunam maximum de puncte la fiecare etapa in Cupa Dacia si la clasa 9 si sper ca la finalul anului sa ne bucuram de titlul de campioni”, a spus Florinel Tincescu.

florinel tincescu - iulian nicolaescu

Pentru noi urmeaza o perioada extrem de interesanta si de solicitanta in acelasi timp. Dupa aceasta cursa s-a confirmat prezenta noastra in Campionatul European, unde vom lua startul tot cu Dacia Logan, De abia astept sa parcurgem primii kilometri de proba speciala in afara Romaniei”, a spus si Iulian Nicolaescu, copilotul echipajului.