Cronica Raliului Turciei 2010

Acuma ca praful s-a asezat, cu toate ca norul de cenusa inca pluteste deasupra Europei, raliul Turciei are parte de o analiza.

Pe hartie, a fost o alta victorie a lui Loeb, inca 25 de puncte, inca un pas spre al saptelea titlu (Michael Scumcher pazea!). Privind mai cu atentie, a fost raliul cel mai disputat din sezonul 2010.

De fapt, cel care merita victoria ar fi fost probabil pilotul echipei Citroen Junior Team, Sebastien Ogier. Francezul a preluat conducerea dupa proba speciala 3, dupa care si-a mentinut avantajul in a doua zi, cand a fost nevoit sa fie primul pe probele speciale.

Handicapul traditional unui raliu pe macadam, a fost mai mic, datorita faptului ca unele sectiuni ale probelor speciale s-au tinut pe asfalt. In total doar 12% din cei 358,84 km au fost reprezentati de asfalt, raliul Turciei cu greu poate fi considerata  o etapa adevarata ce se desfasoara pe o suprafata mixta.

A urmat proba speciala 15, cand pneul stanga fata a lui Ogier a explodat, obligandu-l pe acesta sa opreasca pentru a face pana.

Ce putem vedea din raliul Turciei este faptul ca Ogier a pierdut constant timp pe probele speciale in fata pilotilor consacrati din WRC, din cauza experientei sale, dar nu din cauza talentului sau. Chiar are talent, iar Dani Sordo, al doilea pilot al echipei Citroen Racing Team, probabil ca s-a simtit ca un curcan gata pregatit pentru masa festiva de Craciun.

Acest lucru este confirmat de greseala lui Sordo, care a reusit pe proba speciala 21 sa derapeze, distrugand suspensia masinii, pierzand astfel sansa la podium. Pentru a adauga sare pe rana, mai multi piloti au facut aceiasi greseala, dar au folosit masina lui Sordo pentru a atenua franarea.

Cu probe speciale noi pentru WRC, Turcia a insemnat o etapa in care accentul s-a pus pe talent, experienta find pe planul secund. Nu este de mirare ca Loeb a castigat si nu este nici o surpriza ca  pilotii tineri talentati ca Sebastien Ogier, s-au descurcat foarte bine.

Daca este vreo lectie de invatat, este faptul ca anul acesta, campionatul este mult mai strans decat in anii precedenti, exact cum afirma si Hirvonen. A tinut sa sublinieze acest lucru in a doua zi a raliului, cand a afirmat ca patru oameni pot castiga in Turcia: Loeb, Petter Solberg, Sordo si bineinteles el insusi, toti find despartiti de aproximativ de 15 secunde.

Ganditi-va la acest lucru pentru un moment. Deja 150 de km fusesera parcursi si doar 15 secunde diferenta intre cei 4 piloti. Facand calculele, ne putem da seama ca diferenta este de zecimi de secunda pe kilometru. Deci este un pic gresit sa vorbim despre dominatia lui Loeb.

Asa cum si Loeb a afirmat:”aceasta este o victorie, care imi ofera multa placere, pentru ca rezultatul acestei etape a fost indecis o buna bucata de timp”.

Persoanele care au inceput deja sa ceara inlaturarea lui Kimi Raikkonen de la Citroen Junior Team, vor trebui sa se mai gandeasca. Finlandezul a facut un pas mare in raliul Turciei, nu doar pilotand masina fara sa o avarieze, dar chiar depasind unii piloti cu mai multa experienta. Sa nu uitam ca acesta a fost al 9-lea raliu de orice tip din viata lui, iar inainte de etapa din Turcia, a participat la doar 2 evenimente pe macadam alaturi de Citroen. Deci sa reusesti o clasare in primii 10 in fiecare raliu si sa termini pe pozitia a 5-a in clasamentul general este o mare realizare.

O alta stea in devenire, pare sa fie Thierry Neuville. Cu toate ca a testat Citroen-ul C2 S1600, doar 20 de km inainte de start, Neuville a fost la doar 7,5 secunde de cel mai bun timp al primei zile. Din pacate, o problema la diferentialul masinii, in a doua zi, i-a “furat” ocazia de a arata de ce este in stare pilotul belgian. Copilotul sau Nicolas Klinger a comentat: “a fost incredibil pentru ca acesta este doar al doilea raliu pe macadam. Este valoros, asteptati si o sa vedeti…”

Nimeni nu a recurs la ordine de echipa, dupa ce FIA a emis un buletin bine scris, care le reamintea echipelor  de obligatia acestora de a se supune articolului 151c a Codului Sportiv International, care se ocupa cu manevre ce pot afecta sportul, ducand la decaderea acestuia. In timp ce aceasta directiva nu constituie o schimbare de regulament, legal este vazuta ca un artificiu pe care fratii Kray, mafioti cunoscuti in Marea Britanie, l-au facut in anii ’50. Acestia cand vroiau sa dea un avertisment, intrau in casa victimelor si rearanjau mobila, nimic mai mult. Mesajul in mod normal ar fi fost receptionat, dar de data aceasta nu a fost nevoie de nici un mesaj, pentru ca seful echipei Citroen, Olivier Quesnel, precum si directorul echipei M-Sport, Malcom Wilson, initiasera un acord tacit inainte de start, pentru a nu mai exista decizii de echipa in randul pilotilor.

Cel mai important subiect al raliului nu a avut nici o legatura cu ce se intampla pe probele speciale, pentru ca subiectul care a amutit audienta a fost norul de pe cer. Avand in vedere ca aceasta a fost cea mai lunga perioada de intrerupere a traficului aerian dupa al doilea razboi mondial, iar World Rally Championship se bazeaza pe logistica, norul de cenusa a pus o mare problema pentru echipele participante.

In spatele scenei, o munca imensa a avut loc pentru a repatria peste 500 de persoane, apartinand unor numeroase echipe. Citroen a organizat o flota de autobuze pentru a conduce echipa la Paris; un traseu de 39 de ore. Ford a facut acelasi lucru, autobuzele sale avand destinatia catre Cockermouth din nordul Angliei.

Ken Block s-a confruntat cu o cursa contra cronometru pentru a ajunge in San Francisco pentru a participa  la lansarea noului motor de 650 de cai “Gymkhana” ce va echipa Ford Fiesta.

Pentru Loeb si Raikkonen a fost ceva mai putin stresant, acestia avand avioane particulare, singura lor problema find unde sa aterizeze, dar chiar si asa, nici macar ei nu sunt obisnuiti cu asa ceva. Raliul Turciei a fost o etapa ce va ramane mult timp in amintirea multor persoane.

Interviu cu Edwin Keleti , invingatorul Grupei A de la Tess Rally 2010

” Echipajul campion en-titre la grupa A si in clasamentul “2 roti motrice” (2WD) reuseste sa castige respectivele grupe in prima confruntare a sezonului si isi adjudeca cele 25 de puncte ce se cuvin invingatorilor. ” asa incepe comunicatul oficial al echipajului Edwin Keleti – Victor Ponta , dupa Raliul Brasovului 2010 .

Prea putin pentru fanii adevarati am zis noi .

Cu un Renault Clio R3 Maxi Evo upgradat cu ultimele specificatii din 2010 , un sponsor nou si componenti ai unei echipe puternice ( Jack Daniels Rally Team ) , Edwin Keleti si Victor Ponta par sa faca legea in cadrul Grupei A.

Despre lupta din cadrul Grupei A , diferentele intre Renault Clio si Citroen C2R2 si asteptarile pentru Raliul Argesului 2010 , puteti afla mai multe din interviul cu Edwin :

Motorsportnews.ro : Locul 9 la General si locul 1 la Gr.A . S-ar putea spune ca Tess Rally 2010 a fost un raliu perfect pentru voi. Cum a decurs acesta din punctul vostru de vedere?

Edwin Keleti : Cu siguranta ca nu a fost un raliu rau. In cursa totul a decurs perfect, iar pe PS5 ne-am permis chiar sa facem un pic de spectacol pe acele de par in detrimentul timpului.

Cu toate astea, nu cred ca am evoluat la parametrii nostri optimi, asta si pentru ca intersezonul a fost foarte lung si am avut parte doar de o sesiune de teste inainte de startul in noul sezon.

Asa cum spuneam, ne doream cateva clasari cat mai bune in clasamentul general la raliurile de asfalt (daca vremea va fi uscata), insa se pare ca masinile de Gr. N merg mult mai tare acum ca au restrictor marit, asa ca e posibil sa trebuiasca sa ne revizuim ambitiile.

Motorsportnews.ro : Pe Ps 6 Poiana , adversarii tai directi cu Citroen C2R2 au terminat proba intr-un ecart de numai 0.6 secunde. Ce te mai motiveaza in acest an, tinand cont de diferenta evidenta de putere, dintre masinile Citroen si al vostru Renault Clio R3?

Edwin Keleti : Masina noastra este in mod cert mai puternica decat cele ale adversarilor insa mi se pare simplista comparatia aceasta pe care o tot aud. In primul rand, anul trecut, cand mergeam cu vechiul Clio RS (model 2003, cutie de viteze cu comanda in H, frane mici, etc), am demonstrat ca putem invinge modelele Citroen mult mai evoluate tehnic atat pe macadam cat si pe asfalt. Revenind la R3, sau la orice comparatie intre 2 masini, fie ele de curse sau de strada, degeaba se ia in calcul doar factorul putere. Un altul cel putin la fel de important este acela al GREUTATII! Or C2 R2 (Max sau nu) este mult mai usor decat R3-ul Maxi Evo. Diferenta de greutate este de minimum 50 kg (raportat la fisele de omologare), insa nimeni nu reuseste sa construiasca masinile la valorile minime din fisa (de exemplu masina noastra are 1.151 kg, fata de cele 1.080 kg din fisa). Pe langa influenta directa asupra accelerarii, greutatea mai influenteaza si alti parametri: franarea si inertiile. Asadar e foarte simplist sa vorbim doar de greutate. Ca fost alergator in Cupa Nova si Cupa Logan sunt obisnuit cu astfel de ecarturi si mi se pare foarte incitant sa te bati la zecimi de secunda. Ce ne motiveaza pe noi? Sa-i batem pe adversarii de la A (lupta este departe de a fi usoara si pe asfalt ud sau macadam ingust C2R2-ul Max va fi foarte redutabil) si sa invingem cat mai multe masini de N.

Motorsportnews.ro : Ce parere ai despre Raliul Argesului 2010 ? La ce surprize te astepti pe Transfagarasan?

Edwin Keleti : E un raliu care e bine ca exista . Pitesti este totusi centrul nevralgic al industriei auto romanesti, in   plus e si foarte aproape de Bucuresti, deci sper sa vina si spectatori din capitala. E foarte bine sa facem Transfagarasanul daca asfaltul e intr-o stare decenta, insa probele sunt la distanta prea mare de oras iar regruparile cu repetitie vor anestezia atat spectatorii cat si echipajele. Trebuie gasite solutii pentru a evita acest gen de neajuns. Dintre surprizele la care ne asteptam, zapada poate fi cea mai “haioasa”. Nici nu vreau sa ma gandesc la cate pneuri necesita fiecare service de anvelope din fiecare regrupare. E o nebunie!!!

Motorsportnews.ro : Ce va propuneti pentru acest raliu?

Edwin Keleti : Sa reeditam performanta de la Brasov. Pe cea din cursa, nu pe cea de la shakedown… 🙂

Edwin Keleti si Victor Ponta sunt sustinuti in acest sezon de sponsori noi – Jack Daniel’s si Colgate-Mennen SpeedStick, care se alatura astfel partenerilor traditionali Renault Romania, Pirelli Romania, Rin Grand Hotel si Ixell.

Istoria WRC de la inceputuri pana azi – partea a-III-a

Grupa A urmeaza memorabilei grupe B care atragea milioane de oameni pe marginea probelor speciale si aproape depasise ca popularitate Formula 1, misiune greu de finalizat. Masinile au devenit similare cu automobilele de strada si aveau doar modificari ale suspensiei, franelor si un rollbar, iar motorul era lasat la urma. Grupa A si-a desfasurat primul sezon in 1986 cand suedezul Kenneth Eriksson devenea campion mondial la volanul unui Volkswagen Golf GTI.

Imediat dupa raliul Elvetiei, Lancia incepe pregatirea modelului Integrale de grupa A pentru sezonul urmator, model care a facut legea in Campionatul Mondial. Biasion considera noul model “mai bun pe asfalt si la fel de bun pe macadam”. Lancia Delta a castigat 6 titluri consecutive la constructori din 1987 pana in 1992. Acest succes al marcii Lancia este cu atat mai impresionant cu cat urmatoarele clasate ca numar de titluri, numim aici Citroen si Peugeot, au doar 5 titluri.

Protagonistii sezonului 1987 au fost Biasion si Allen, dar titlul a fost castigat de surprinzatorul Kankkunen care aduce un nou suflu raliurilor prin stilul sau precis si sigur de a pilota.

Campionul sfarsitului anilor 90 este Miki Biasion cu a sa Lancia Delta Integrale care a ajutat echipa Lancia in a obtine al zecelea titlu mondial al constructorilor, o performanta impresionanta care nu a fost egalata pana azi.  Lancia a fost vedeta in campionatul constructorilor si in prima parte a anilor 90 prin castigarea titlului in 1990, 1991 si 1992.

Dupa retragerea Lancia japonezii au reusit sa se impuna, astfel marci ca Toyota, Mitsubishi si Subaru au inceput sa castige titluri, iar piloti precum nordicul Tommi Makinen, toreadorul Carlos Sainz sau spectaculosul Colin McRae domina istoria anilor 90 prin spectaculozitatea stilurilor de pilotaj si a numarului aproximativ egal de victorii dobandit in toata cariera.

In 1990 si 1992 in fruntea clasamentului general al pilotilor s-a aflat Carlos Sainz pe modelul Toyota Celica GT-Four al Toyota Team Europe. Carlos Sainz inca uimeste prin stilul unic de a pilota, prin rapiditatea corecturilor de trasa pe care le face si prin miscarea aproape incredibil de rapida a volanului, chiar si in liniile drepte,iar masina merge drept si scoate niste timpi impresionanti .

In 1991 Mr KKK reuseste sa ia ultimul titlu al constructorilor pentru impresionanta echipa Lancia, iar in 1993 se muta la Toyota Team Europe alaturi de care castiga titlul in acelasi an, ultimul titlu al acestuia.

Istoria Toyota continua in anii ce urmeaza prin castigarea titlurilor la piloti prin Didier Auriol in 1994 si la constructori in 1993 si 1994.

In 1995 titlul a fost castigat de regretatul Colin McRae, care a adus echipa Subaru in fruntea ierarhiei si la Constructori, loc unde s-a mentinut si in urmatorii 2 ani.

Anul 1997 a dus la aparitia primelor modele WRC, dar Tommi Makinen nu s-a lasat impresionat de aceste noi modele si a reusit cu al sau Mitsubishi Lancer Evolution sa castige 4 titluri mondiale consecutive in 1996, 1997, 1998 si 1999. Datorita incapacitatii manageriale a echipei de a ii aduce un coechipier care sa puncteze constant nu au putut profita de rapiditatea modelului Lancer Evolution si nu au reusit decat un titlu al constructorilor in 1998.

Campionatul din 1998 a avut un deznodamant dramatic , printr-o lupta fantastica data intre Tommi Makinen si Carlos Sainz. Sainz avea de recuperat 2 puncte fata de Makinen la ultima etapa pentru a castiga titlul. La sfarsitul zilei secunde Makinen iese in decor, rupe roata dreapta spate si abandoneaza. Cu Makinen abandonat si in drum spre Finlanda, Sainz era castigator. Norocul nu a fost insa de partea lui Sainz cand, cu 500 metri inainte de finalul raliului motorul Toyotei cedeaza, iar titlul devine astfel imposibil de castigat de catre acesta. Makinen primeste un telefon de la fratele lui sa se intoarca din aeroport deoarece Sainz a abandonat. Crezand ca este o gluma vrea sa inchida, dar este asigurat ca este foarte real. La sfarsit, Makinen devine campion mondial.

In motorsport tot ceea ce conteaza e timpul !

Dusman sau prieten, in motorsport timpul spune tot. Debutul Campionatului National de Raliuri Dunlop ofera inca un exemplu elocvent in acest sens. Dupa 5 probe speciale, Manu Mihalache se afla in lupta stransa pentru locul secund. O problema tehnica l-a facut pe acesta sa termine Raliul Brasovului pe locul al V-lea.

Un sport de echipa 100%

 

Pilotul este personajul principal la raliuri, insa succesul este garantat de echipa din spatele acestuia. Si echipa tehnica este in lupta cu timpul, iar performantele acesteia pot influenta temeinic perfomantele pilotului. “ Motorportul este, realmente, o problema cu foarte multe necunoscute. Poti fi lider intreaga etapa, iar pe ultimele probe poti ajunge ultimul. Materialul de concurs, copilotul, echipa tehnica, toate sunt elemente esentiale intr-un raliu. Eu am in spate o echipa tehnica ce lucreaza la cel mai inalt nivel. Au demostrat asta si la Brasov, cand au reusit sa schimbe planetara in numai 8 minute.”- a declarat Manu Mihalache.

Repsol face diferenta intre un partener si un sponsor

Orice etapa de raliu presupune un efort financiar imens. Gume, benzina, uleiuri, piese de schimb – consumabile ce cresc costurile si performanta deopotriva pot fi sustinute numai  in parteneriat cu o companie puternica, deschisa, careia pilotul ii datoreaza performanta. Insa un astfel de parteneriat necesita flexibilitate si apreciere de ambele parti. Repsol isi dovedeste inca odata profesionalismul sustinandu-l pe Manu in momentul in care debutul sezonului 2010 ii ofera o surpriza neplacuta. “ Este foarte important pentru un pilot sa se bucure si de sprijinul moral al partenerului sau. As fi vrut sa le ofer celor de la Repsol o prima victorie in acest sezon, insa problemele cu planetara si roata m-au impiedicat. Reprezentanii Repsol au avut, insa, o atitudine profesionista si au apreciat atat eforturile mele cat si pe cele ale echipei tehnice. Facem o echipa foarte buna si sunt convins ca vom avea rezultate pe masura”- a marturisit Manu la sfarsitul etapei.

Kraftewerk si Mark Mobel, alaturi de ProFM sustin in 2010 echipajul Manu Mihalache/Sorin Colceriu.

EQ Motorsport Management

David Coulthard va concura in DTM cu masina de posta

David

Deutsche Post, partener al campionatului DTM din sezonul 2008, s-a alaturat in 2010 pilotului scotian David Coulthard si astfel AMG Mercedes C-Class va deveni masina de posta.

David este un ambasador al sportului cu renume global foarte popular printre fani asa ca este partenerul ideal pentru Deutsche Post noul sponsor al Mercedes-Benz. Cu o audienta de 21 de milioane  de telespectatori numai in Germania, DTM reprezinta platforma perfecta pentru lansarea unui nou produs “Letter in the Internet” al companiei Deutsche Post.   Jürgen Gerdes – CEO Deutsche Post declara ” In primul rand sunt foarte bucuros ca Mercedes-Benz a reusit sa il aduca pe David in DTM, si vom folosi puterea acestor nume implicate in lansarea noului produs al companiei noastre.”

Norbert Haug director Mercedes-Benz Motorsport declara “David Coulthard revine in motorsport si in acelasi timp Deutsche Post a devenit partenerul nostru in acest sezon, aceste vesti nici nu puteau veni mai bine.”

“De abia astept debutul din 25 Aprilie de la Hockenheim, si in particular imi doresc sa ma intorc la prietenii mei de la Mercedes-Benz, de asemenea sunt foarte mandru ca voi reprezenta o marca asa renumita precum Deutsche Post si voi face tot posibilul sa aduc masina galbena in centrul atentiei” a declarat David Coulthard.

Calificarile vor incepe sambata 24 aprilie la 14.45 ora Romaniei, iar cursa va avea loc duminica ora 15.00 ora Romaniei reprezentand startul in sezonul 2010.

foto: dtm.com

Meeke crede in sanse egale in Raliul Insulelor Canare

Kris Meeke, campionul din Intercontinental Rally Challenge, a afirmat ca a patra etapa din campionat, raliul Insulelor Canare, ce va avea loc saptamana viitoare, va fi cea mai deschisa etapa din acest sezon.

Cu toate ca etapa din Gran Canaria, ce va avea loc intre 29 aprilie si 1 mai, este faimoasa, nici unul din pilotii principali din Intercontinental Rally Challenge, nu au participat la raliul ce se va desfasura pe macadam.

Meeke ocupa locul al treilea in clasamentul general al pilotilor, dupa primele trei runde. Acesta a afirmat: “va fi un raliu deschis oricarui rezultat, pentru ca in afara de pilotii spanioli, nici unul din noi nu a mai luat parte la acesta etapa., deci nu va exista un avantaj. Acest lucru va face raliul mult mai interesant si mai greu de stabilit cine va castiga aceasta etapa”.

Nord irlandezul in varsta de 30 de ani, va pilota un Peugeot 207 Super 2000, alaturi de copilotul sau Paul Nagle.Peste 60 de echipe sunt inscrise la raliul Insulelor Canare, lista finala urmand sa fie anuntata sambata 23 aprilie.

FOTO: autoweek.com

Horatiu Ionescu Cristea presedintele din 2010 al Comisiei de Viteza in Coasta a FRAS

Horatiu

Cu siguranta il cunoasteti pe Horatiu Ionescu Cristea daca nu persoana, macar numele l-ati auzit deoarece a reusit de atatea ori sa ne incante si sa ne surprinda placut prin aparitiile sale spectaculoase in cadrul raliurilor de la noi din tara. A fost cel care ne-a socat pozitiv cu aparitia la Raliul Bucuresti din 2006 cu un Ford Escort MK2 GR 4, unde ne-a incantat cu derapajele controlate atat de savurate si aplaudate de public, iar anul trecut a recidivat prin alinierea la startul primei etape a Campionatului National de Viteza in Coasta a unei masini cu care a reusit sa socheze din nou Osella BMW 3000 CN4. Sperand sa continue traditia si in acest an am stat de vorba cu talentatul pilot roman, care ne-a impartasit cateva din planurile sale din 2010.

Motorsportnews.ro: Nu ati fost prezent la Raliul Brasovului si mai este putin pana la startul Campionatului national de viteza in coasta. Exista vreo sansa sa va vedem in acest an pe vreo proba speciala, fie ea de raliu sau coasta ?

Horatiu I.C: In momentul in care scriu sunt sanse foarte mici de a aparea la o cursa anul acesta. Eu sper si fac tot posibilul dar, asa cum bine stim, conjunctura economica este extrem de dificila.

Motorsportnews.ro: Pentru prima oara dupa cativa ani buni, avem un regulament publicat inainte de startul sezonului . Ce parere aveti despre acest lucru si cum vi se par modificarile regulamentului ?

Horatiu I.C: Ca si modificari importante trebuiesc mentionate schimbarea punctajului care din punctul meu de vedere este un lucru extrem de just care da victoriei importanta meritata. De altfel este o schimbare de mentalitate pe plan mondial, aceasta modificare fiind facuta in cele mai importante campionate de catre FIA.
A doua schimbare importanta este crearea grupei K care din punctul meu de vedere este o solutie a  FRAS pentru a pune remediu unei situatii anormale. Problema este ca s-a mers pe varfuri pentru a nu supara pe nimeni si atunci apare compromisul……Pe de alta parte atat timp cat parcul de masini este atat de sarac (in sensul de nu foarte variat ca modele) ca la noi este clar ca sarcina FRAS de a creea echitate absoluta este departe de a fi usoara. Cel mai important este ca ceva s-a facut si credeti-ma ca nu-i lucru putin.
Ca si minus as vrea sa mentionez pastrarea ordinii de start pe modalitatea “in ordinea grupelor”, situatie in care invariabil Grupa H pleaca ultima. Nu insist asupra efectelor pentru ca sunt usor de imaginat (lipsa imaginii atat la start cat si la sosire , pentru ca se stie ca nimeni nu sta pana la sfarsit, nici macar media sau pot aparea situatii potential periculoase pe probe). Si totusi in acest caz echitatea ar fi fost extrem de usor de obtinut, ordine de start dupa timpi/rezultate intr-un ipotetic clasament general. Dar se pare ca acest clasament general care sa includa toate grupele, chiar daca neoficial, nu este agreat in anumite cercuri. Despre varianta oficiala este clar ca nu vom avea de vorbit mult timp de acum incolo. Reminescentele trecutului……

Motorsportnews.ro: Cat de greu este in Romania sa reusesti sa aduni un buget ? Cum reuseati in anii anteriori sa surprindeti in mod placut fanii cu spectaculoasele masini pe care concurati?

Horatiu I.C: Pentru mine este absolut imposibil daca este sa ma iau dupa “succesele” mele in acest sens. Chiar am fost luat usor peste picior de catre un coleg pe aceasta tema. Este evident ca ceva imi scapa ……..
Ceea ce am facut pana acum este rezultatul in exclusivitate al investitilor personale si al ajutorului familiei si a catorva  prieteni.

Motorsportnews.ro: Ce costuri implica prezenta la start cu o masina legendara asa cum este Ford Escort Mk2 ?

Horatiu I.C: In afara de achizitia masinii care poate varia de la 30000 la 100000 de euro in functie de specificatie, este o masina economica in exploatare si intretinere, vorbim totusi in proportie de 90% de tehnica de acum 30-40 de ani. Bugetul pentru participare la un raliu este de cca 4-5000 de euro fara “evenimente”. A nu se intelege ca masina inghite ea aceasta suma, aici vorbim de tot adica mecanici , masa, casa, inscrieri, gume si asa mai departe. Masina in sine dupa cum am zis este destul de economica daca ai grija sa nu-i schimbi “fizionomia”.

MK2

Motorsportnews.ro: Cat de “greu” este sa stati departe de raliuri ?

Horatiu I.C: Chiar am constatat ca imi este din ce in ce mai greu. Alta data parca nu sufeream asa. Cred ca subconstientul imi transmite ca la varsta mea cei mai buni ani sunt “past tense”, iar stand acasa sigur nu devii mai bun…. Cert este ca m-am saturat sa debutez si sa redebutez asa cum fac de vreo 10 ani . Cel mai greu este sa vii dupa o pauza. Iti ia 2-3 raliuri sa-ti intri in ritm si cand in sfarsit cand pare ca e OK se termina banii si o iei de la inceput. Este ingrozitor, nu doresc nici dusmanilor mei, parca inoti in miere. Si timpul trece! Am reluat acest ciclu de mult prea multe ori deci cred ca pasiunea mea pentru acest sport nu poate fi pusa in discutie….

Motorsportnews.ro: Ce va propuneti pentru 2010 ?

Horatiu I.C: 2010 ma gaseste intr-o postura inedita pentru mine, si anume aceea de presedinte al comisiei de coasta in cadrul FRAS. Sper sa fiu la inaltimea situatiei si impreuna cu colegii din comisie sa putem face ceva pentru acest sport si mai ales pentru practicantii lui. Mi-as dori insa sa ma regasesc cat mai repede intr-o situatie de conflict de interese (adica in masina).
In alta ordine de idei restaurez un Fiat 124 Abarth pe care sper sa-l testez inainte de sfarsitul anului in grupa nou infiintata de masini istorice .


Interviu cu Bogdan Marisca, invingatorul Tess Rally 2010

Bogdan Marisca reprezinta cea mai placuta surpriza a inceputului de sezon din CNR . Desi la prima etapa, Raliul Brasovului, Bogdan a figurat inscris cu un Mitsubishi Lancer Evo9 , pe ultima suta de metri a schimbat masina cu un Subaru Imprezza N15 , lucru perfect regulamentar .

Cu o masina relativ ” noua “, fara prea multi km de teste premargatoare startului, cu putin noroc dar si cu scratch-uri realizate pe probele “regina” Babarunca si Cheia , Bogdan a reusit sa se impuna la Brasov, intrand in categoria selecta a pilotilor cu doua victorii in acest raliu.

Dupa ce l-am lasat sa-si savureze victoria l-am stresat pe Bogdan cu cateva intrebari ale caror raspunsuri le gasiti mai jos :

Motorsportnews.ro : Salut Bogdan sincere felicitari pentru Brasov ! Feedbackul dupa victoria de la Brasov  este  bulversant. Cineva mi-a spus ca desi nu este fanul tau se bucura enorm ca ai castigat . Cum iti explici aceste lucruri si cum a decurs acest raliu pentru tine ?

Bogdan Marisca : Ma bucura orice  apreciere venita de la spectatori asta inseamna ca in curind am sa am din nou peste 10 fani  🙂 , lasand gluma la o parte pot spune ca am avut o cursa buna la care ne-am concentrat bine si ca dupa primele probe speciale am si inceput sa ne acomodam cu masina !

Motorsportnews.ro : Cum ai reusit sa te impui , mai ales ca Subaru Imprezza N15 nu este o masina 100% pe placul tau si nu ai apucat sa faci teste premargatoare Raliului Brasovului ?

Bogdan Marisca : Fata de 2008, acest model a suferit transformari importante si in clipa de fata cred ca masina e definitivata si  are o tinuta de drum un pic mai buna  decat Mitsubishi Lancer Evo iar viteza in viraj poate fi mai mare, dar in mod sigur n-are aceeasi putere si sufera cind traseul este in urcare sau cand e cald afara, momente in care pierde si mai mult putere.


Motorsportnews.ro : Spune-ne cateva lucruri despre masina ? Cine a preparat-o si care sunt ultimele modificari aduse ?

Bogdan Marisca : Masina este preparata de cei de la Transilvania Motorsport (TMS) care sunt parte integranta din proiectul “Napoca Rally Academy” si sunt cei care gestioneaza din punct de vedere tehnic masinile noastre de concurs,( Marco, Danny, Vlad si eu) si nu  numai ale noastre.

La partea de electronica a masinii am fost asistati de Dan Necula care impreuna cu Alex de la standul motor al lui Sebi Sandu au dezvoltat aceasta electronica, care speram sa fie si finalizata pentru Pitesti. Am mers pe setarile pe care TMS le-a dezvoltat cu Marco si pot sa-ti spun ca n-am simtit nevoia sa le modific deloc. Pentru ziua de duminica am schibat placutele de frana cu un alt model si am lasat masina 3mm mai jos de fata.

Motorsportnews.ro :La inceputul anului nu erai increzator ca vei reusi sa strangi un buget. Sa intelegem ca acum aceste probleme si-au gasit o rezolvare si vei fi prezent la toate etapele ?

Bogdan Marisca : In ceea ce priveste sezonul 2010 am sustinerea totala din partea echipei si cu putin noroc si multa munca putem face tot sezonul.

Motorsportnews.ro :Se apropie Raliul Argesului care se va desfasura pe Transfagarasan . Cum crezi ca se va derula acesta si ce iti propui pentru el ?

Bogdan Marisca :La Pitesti se anunta un raliu atipic cu plusuri ( parte media+promovare ,probe speciale frumoase),  si minusuri (traseu departe de Pitesti si riscuri de vreme nefavorabila-ninsoare, asa cum am mai gasit sus la Capra in iulie).  Ce ne propunem pentru Pitesti e simplu, mai greu e sa-ti spun ce vom obtine.

Foto : Bogdan – Motorsportnews.ro

CUPA DACIA LOGAN la Raliul Braşovului – TESS RALLY

Succesul reputat de CUPA DACIA la cele trei ediţii a adus pentru început 9 echipaje la START-ul competiţiei şi încă 6 echipaje înscrise care vor lua startul la etapele viitoare. Automobilele utilizate în cadrul CUPEI sunt DACIA LOGAN 1.6 MPI, echipate exclusiv cu kit-uri de competiţie dezvoltate de către Renault Sport Technologies.

Aşadar, Cupa DACIA continuă “cursa”  în 2010 cu sprijinul Automobile DACIA – Departamentul Calitate şi Servicii şi sub moto-ul “piese de origine” ceea ce garantează calitatea şi fiabilitatea produsului, dar  şi cu noi parteneri care sustin acestă competiţie monomarcă: POLICOLOR Automotive Divizia KLAR PROFESSIONAL si CASTROL.

În prima zi de cursă efectivă (sâmbătă) s-a observat instalarea cu autoritate în fruntea clasamentului Cupa DACIA a echipajului Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru, secondat de  Bogdan Nastase – Alexandru Popidan, ambele echipaje confirmând pronosticurile. La finalul primei zile de concurs, după regrupare, pe locul III a urcat echipajul Bogdan Usurelu –  Marc Hesnault

La Categoria DEBUTANŢI în contextul unei penalizări de timp la START-ul SuperSpecialei de vineri, echipajul Alexandru Krepelka – Dorin Stanciu s-a înscris în ritmul cursei şi a dat o replică celui mai tânăr pilot debutant Raul Olesch, braşovean de origine, ajutat de Carmen Poenaru.

Cu avansul confortabil dobândit în prima zi a raliului, echipajul Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru nu avea decât să şi-l gestioneze şi să şi-l conserve în ziua de duminică pe celebra Probă Specială „BABARUNCA”, una dintre cele mai lungi din campionat, probă ce trebuia parcursă în ambele sensuri. Lupta acerbă urma să se dea pentru locurile II şi III între cei câţiva pretendenţi la podium.

Pe PS 7 BABARUNCA echipajul Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru nu a slăbit ritmul şi s-a impus categoric cu un avans de 51” în faţa merituosului locul II obţinut pe această probă de debutantul Alexandru Krepelka. Dacă nu ar fi fost penalizarea din prima zi, lupta ar fi fost şi mai dură, fără să luăm însă în considerare surprizele şi legea cursei care aveau să schimbe clasamentul. Pilotul Bogdan Nastase a fost nevoit să se oprească din cauza pompei de benzină, iar Bogdan Usurelu a pornit (prea) vânjos şi derutat de peisajul maşinilor deja ieşite în decor ( Lucian Preda, Alina Bunica) a pierdut controlul maşinii pe acelaşi viraj şi încheiat cursa după o răsturnare spectaculoasă.

Astfel, după regruparea de la Cheia şi întoarcerea în Braşov, pentru Viorel Ivan – Gheorghe Dumitru încheierea cursei pe Locul I a fost doar o formalitate, pe locul II urcând tânărului pilot braşovean Raul Olesch care, cu această ocazie a luat şi Locul I la DEBUTANŢI. Succes facilitat şi de ieşirea în decor pe ultima probă specială a cuplului Ovidiu Chiss – Lucica ChissAlexandru  Krepelka a semnat şi pe ultima PS al doilea timp la General, dar, datortă penalizării a trebuit să lase Locul I la DEBUTANŢI echipajului Raul Olesch – Carmen Poenaru.

Locul III a revenit „răbdătorului” echipaj Marius Tanase – Razvan Bancescu ce pornise în cursă cu maxim de prudenţă, după ce cu numai două săptămâni înainte fuseseră la antrenamente protagoniştii unui tonou de toată frumuseţea.

Urmare a timpilor obtinuti VICTOR IVAN a mai urcat odata pe podium, clasandu-se pe Locul III al Clasei N2, iar RAUL OLESCH pe Locul III la Clasa JUNIORI.

„Pentru noi a fost un început bun, ne-am îndeplinit obiectivul, dar dacă ploua era mai bine. Ne descurcăm mult mai bine pe o suprafata  fără aderenţă. Obiectivul este locul I la Cupa şi la N2, deşi ne pregătim doar atunci când putem. Luăm totul din mers şi deocamdată ne descurcăm” – a spus pilotul Viorel Ivan, clasat pe Locul I.

„A fost o cursă de învăţare – era a doua cursă din viaţa mea, nici măcar nu ne-am găndit la un loc pe podium” – declara pilotul braşovean Raul Olesch care are numai 19 ani. „Rezultatul a fost extraodinar şi îl dedic bunicii mele care a plecat dintre noi chiar în ziua cursei, duminică şi care a fost alaturi de mine mereu şi m-a susţinut financiar. Maşina arată acum într-o stare deplorabilă, dar mulţumesc celor de la Service Speedway pentru sustinerea tehnica şi familiei pentru susţinerea morală şi financiară. Mulţumesc şi copilotului meu Carmen Poenaru (este din Oneşti, are 25 de ani şi este un copilot cu experinţă) şi sper doar să putem participa la toate etapele. Viitorul este incert dar facem tot posibilul”.


Regulamentul tehnic şi cel sportiv a fost astfel conceput încât să existe o egalitate a şanselor în acestă competiţie monomarcă ce reuşeşte să atragă tot mai mulţi adepţi şi care continuă reţeta succesului din ediţiile anterioare prin:

  • costuri minime de intretinere si exploatare , maşina fiabilă , îmbunătăţiri si modificări economice;
  • se favorizează talentul, pregătirea echipajului şi curajul;
  • se evidenţiează ţinuta de drum şi comportamentul sigur, previzibil, dar “fun”;
  • se acordă 2 puncte suplimentare pentru prezenţa la START  si un supliment de 4 puncte pentru prezenţa la START-ul ultimei etape în vederea menţinerii luptei şi suspansului până la finalul de Campionat;
  • numărul minim  de etape sunt 4 şi aceasta  pentru a permite participarea şi clasarea la final de campionat a unui numar cât mai mare de competitori
  • fiecare echipaj primeşte gratuit pe baza înscrierii în Cupa DACIA 2010 şi a obligaţiei de a desfăşura un număr min de etape (4), un set de combinezoane de concurs marca STAND 21 în valoare de 850 euro fiecare.

Aşa cum ne-a obişnuit şi în ceilalţi ani, pilotul GEORGE GRIGORESCU, Manager al MACH1Sport Management va avea la fiecare etapă ca invitaţi reprezentanţi ai show-biz-ului, sportului, mass-media, dar si clienti ai partenerilor Cupei DACIA 2010. Aceştia vor avea ocazia să descopere lumea sporturilor cu motor şi a raliurilor de pe scaunul de copilot al masinii de deschidere  ce va fi pilotată de ADRIAN DRĂGAN, redactor şef al Revistei “AUTO MOTOR şi SPORT”

Dupa 9 ani, Raliul Argesului revine pe Transfagarasan!

Programat in perioada 7-9 mai, Raliul Argesului, etapa a doua a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2010, le ofera competitorilor din intrecerea interna, dar si fanilor, o surpriza extrem de placuta. Astfel, pentru prima data din 2001 incoace, Raliul Argesului revine in configuratia de asfalt, pentru multi dintre pilotii din campionatul intern aceasta urmand sa fie prima infruntare din cariera pe Transfagarasan!

Inscrierile echipajelor au drept termen limita ziua de miercuri 28 aprilie 2010, iar participantii vor putea efectua recunoasteri in zilele de 6 mai si in dimineata zilei de 7 mai. In dupa-amiaza zilei din urma, intre orele 16 si 19, este programat shakedown-ul.

Sambata, 8 mai, se vor da duelurile pentru victorie, in program fiind incluse 11 probe speciale. Sectiunile Vidraru, Vidraru Lac, Piscu Negru si Capra (toate pe urcare) se vor parcurge de cate doua ori, in timp ce la coborare, in  program sunt incluse toate probele cu exceptia celei denumite Vidraru. Startul este programat la ora 8:01, in Pitesti, in timp ce prima masina va pleca pe sectiunea competitiva Vidraru la ora 9:54. Sosirea echipajelor va avea loc in Pitesti la orele 21:25, dupa parcurgerea a 335,60 kilometri, din care 93 de km pe sectiunile competitive. Seara de sambata se incheie cu „Rally Party”.

Si duminica este o zi plina.

„Pitesti Rally Show” va oferi fanilor nu doar prilejul de a-i vedea la lucru pe pilotii din Campionatul National de Raliuri Dunlop 2010, ci si sa asiste la o suita impresionanta de demonstratii, dar si la lansarea echipei UCM Resita care participa in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Ziua se va incheia cu Festivitatea de Premiere a Raliului Argesului, insa organizatorii ne promit si multe alte surprize.

Raliul Argesului este organizat de Hatters Motorsport cu sprijinul Consiliului Judetean Arges, al Primariei Municipiului Pitesti si al Directiei Judetene pentru Sport Arges si este sustinut de Honda prin Valahia Investment, Hotel Muntenia, Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges, Pelind Family, Ramycom service, clubul Pink, cabana Capra, Wings Team, My Wash.

Evenimentul este prezentat de GSP TV si se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Credit foto: Catalin Sopirla

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor