Tag Archives: peugeot

4 zile pana la Pikes Peak 2013

Cea de-a 91-a editie Pikes Peak International Hill Climb va avea loc duminica 30 iunie, pe celebrul traseu din muntii Colorado. La editia din acest an 153 de concurenti vor parcurge traseul dintre nori, startul facandu-se de la o altitudine de peste 2000m pentru ca dupa cele 156 de viraje concurentii sa ajunga la peste 4000m altitudine. 

Loeb Pikes Peak

Peugeot revine dupa 25 de ani, atunci cand Ari Vatanen reusea recordul la volanul modelului 405 T16, in faimoasa cursa alaturi de Sebastien Loeb multiplul campion mondial de raliuri, care va fi prezent pentru prima oara la acest eveniment. Noul model al celor de la Peugeot, 208 T16 care dezvolta 875 cp la o masa totala de 875kg, a trecut fara mari probleme inspectia tehnica , modelul fiind inscris la categoria Unlimited, acolo unde orice este permis. Practic inspectia a constat doar in verificarea echipamentului masinii si al pilotului in ceea ce priveste securitatea.

 

Pikes Peak este o experienta noua pentru mine, si chiar daca am testat aici deja, tot nu stiu la ce sa ma astept in cursa. Doar o singura urcare ai la dispozitie si nu exista o a doua sansa, asa ca trebuie sa ai grija ca totul sa functioneze perfect. Pana acum masina este fantastica.” declara Sebastien Loeb. 

sebastien-loeb-pikes-peak-official-practice-sessions-2013-peugeot-2018-t16-pikes-peak

Ieri dimineata a avut loc o sesiune de antrenamente in care Loeb a facut un scurt test cu masina care a fost refacuta in totalitate dupa ce mecanicii Peugeot au revizuit-o complet dupa testele precedente.

Astazi va avea loc sesiunea de calificare, 13 concurenti fiind inscrisi la clasa Unlimited, printre care alaturi de Loeb ii reamintim pe Rhys Millen veteran al cursei de la Pikes Peak, Romain Dumas prezent pentru a doua oara la Pikes Peak si care vine dupa un rezultat excelent obtinut la Le Mans 24H, victorie la clasa GTE Pro la volanul unui Porsche 997 GT3 RSR.    

 

Cursa va fi transmisa live de RedBull Motorsports http://www.redbull.com/en/motorsports/events/1331586339602/pikes-peak-international-hill-climb

 

LISTA COMPLETA PARTICIPANTI 2013

Peugeot 208 T16 Pikes Peak – specificatii tehnice

875 de cai putere pentru 875 de kilograme pusi in miscare de o tractiune integrala. Asta au pregatit cei de la Peugeot Sport pentru a castiga titlul de “King of the Peak” pe 30 iunie in Colorado, SUA.  

 

Clasa “Unlimited” din competitia Pikes Peak Hill Climb ramane una dintre cele mai spectaculoase clase ale evenimentului, cu toate ca incepand de anul trecut clasa dedicata automobilelor electrice a cunoscut o puternica dezvoltare. Nobuhiro Tajima, cel care detine recordul absolut al traseului la volanul unui Suzuki SX4 in 2011 el reusind sa opreasca cronometrul la 9:51.278, a facut si el trecerea la clasa electrica. Fantezia inginerilor de curse poate zburda in voie la clasa “Unlimited” neexistand niciun fel de restrictii. 

Peugeot 208 T16 PP

Jean-Christophe Pallier, inginerul Peugeot Sport responsabil de proiectul 208 T16 PP declara: “Proiectarea acestei masini a fost o experienta care ne-a rasplatit pe deplin, chiar daca factorul timp nu a tinut prea mult cu noi. Doar imaginatia este limita atunci cand trebuie sa proiectezi o masina pentru Pikes Peak.

 

Altitudinea foarte mare la care se desfasoara aceasta cursa este unul din aspectele care reprezinta o provocare unica. Directorul Peugeot Sport Bruno Famin explica: “In cazul unui motor aspirat, pierzi un procent din puterea motorului la fiecare 100 de metri pe care ii urci.” Motorul ce va fi folosit este un V6, bi-turbo proiectat pentru cursele de anduranta. De altfel foarte multe elemente folosite la masinile proiectate pentru cursele de anduranta, cum ar fi transmisia, frane, admisia si alte elemente aerodinamice.  Puterea va fi pusa la pamant prin intermediul pneurilor Michelin. 

 

Specificatii tehnice complete Peugeot 208 T16

 

 

Craig Breen, arma secreta a celor de la Peugeot

Craig Breen a fost desemnat pilotul de uzina a celor de la Peugeot, dupa ce a initial devenise membru la inaugurarea Peugeot Rally Academy. Pilotul irlandez, in varsta de 22 de ani, a castigat titlul de campion la clasa S2000, in sezonul precedent din WRC, dar nu a fost confirmat la startul primei etape disputata la Monte Carlo. Totusi cei de la Peugeot au confirmat ca Breen va participa la 8 runde din ERC, la volanul unui Peugeot 207 S2000, alaturi de echipa franceza Sainteloc Racing, irlandezul fiind totodata pilotul de teste pentru dezvoltarea modelului 208 R5.

 Craig Breen R2

Campionul din 2012 din SWRC, Craig Breen, a declarat: Este incredibil sa particip in aceasta competitie si-mi depaseste orice asteptari. Sunt foarte bucuros sa lucrez cu Peugeot Sport si am visat de mic, sa concurez alaturi de aceasta echipa. In ceea ce priveste programul de dezvoltare, am sa fac tot posibilul sa ajut la dezvoltarea modelului 208 R5“.

 

Directorul echipei Peugeot Sport, Bruno Famin, a declarat: Peugeot Rally Academy ofera un mare sprijin pilotilor care obtin rezultate bune in competitii. Sunt increzator in Craig si cred ca va confirma in continuare evolutia buna si in ERC, alaturi de pilotii Peugeot. Nu exista nicio presiune asupra lor, trebuie sa acumulam experienta cu acesti piloti tineri, iar momentan nu ne aflam in lupta pentru titlu“.

 Bruno Famin

Alaturi de pilotul irlandez, Jeremi Ancian si Stephane Lefebvre primul respectiv al doilea clasat in 2012 in competitia “Volant 207”, vor debuta in ERC, in acest sezon. Jeremi va pilota un 207 S2000 pe parcursul a sase etape si Stephane un 208 R2 pe durata a patru etape in campionatul european. 

 

Breen va lua startul ca pilot oficial al Peugeot Sport intre 1-3 februarie in Letonia, probele speciale ale acestei etape avand loc pe traseul de macadam si zapada din regiunea Liepaja-Ventspils.

 

Calendar ERC 2013:

 

01: International Jännerrallye (Austria) / Asphalt/snow / 3-5 January 2013
02: Rally Liepāja-Ventspils (Latvia) / Gravel/snow / 1-3 February 2013
03: Rally Islas Canarias El Corte Inglés (Spain) / Asphalt / 21-23 March 2013      
04: SATA Rallye Açores (Portugal) / Gravel / 25-27 April 2013
05: Tour de Corse (France) / Asphalt / 16-18 May 2013
06: Croatia Rally / Asphalt / 6-8 June 2013
07: GEKO Ypres Rally (Belgium) / Asphalt / 27-29 June 2013
08: Rally San Marino / Gravel / 11-13 July 2013
09: Sibiu Rally (Romania) / Gravel / 25-27 July 2013
10: Barum Czech Rally Zlín / Asphalt / 30 August-1 September 2013
11: Rally Poland / Gravel / 27-29 September 2013
12: Rallye Sanremo (Italy) / Asphalt / 10-12 October 2013
13: Rallye International du Valais (Switzerland) / Asphalt / 7-9 November 2013   

Francois Delecour este noul campion national al Romaniei la raliuri

Weekend-ul abia incheiat a reprezentat pentru Campionatul National de Raliuri Dunlop finalul sezonului competitional 2012. Iasiul a gazduit in perioada 5-6 octombrie cea de-a opta etapa din acest an, unde 117.6 kilometri de probe speciale si-au asteptat protagonistii.

 

credit foto: Balazs Attila – Rallyphoto.ro

Cu o dominatie absoluta Francois Delecour a reusit sa semneze scratch-ul pe toate cele 10 probe speciale ale raliului la volanul masinii sale Peugeot 207 S2000. Francezul a reusit sa se impuna autoritar in fata adversarilor sai, maghiarul Gergo Szabo, ocupant al celei de-a doua pozitii, venind la finalul raliului la un ecart de 1 minut si 39,4 secunde fata de Delecour. Podiumul a fost incheiat de Marco Tempestini care in ciuda unei penalizari de 30 de secunde la startul celei de-a doua zile a raliului, a reusit sa fie mai rapid decat Dan Girtofan, ambii pe automobile Skoda Fabia S2000.

credit foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Cu toate ca Giri a reusit sa termine raliul in pozitia a patra, acest rezultat nu se stie daca este cel final pentru ca el a fost exclus la finalul primei zile a raliului sub auspiciul de service interzis, lucru nepermis in afara parcului de service. Echipajul a depus imediat o contestatie care le-a permis sa ia startul sambata si sa puncteze atat in clasamentul pilotilor cat si cel al echipelor. Inca de la etapa precedenta Dan Girtofan puncta pentru echipa ESD Rally Team din care face parte si Francois Delecour, echipa care a reusit sa isi adjudece titlul de campioana in 2012. Marti 9 octombrie se va da insa decizia privind contestatia depusa de Giri unde Comisia de Competitii FRAS va da verdictul. In cazul excluderii toate punctele obtinute de echipa se vor anula, conform regulamentului in vigoare, in acest caz ESD Rally Team pierzand acest titlu. Girtofan are insa asigurata pozitia a treia in clasamentul pilotilor indiferent de solutia care va fi data maine.

 

credit foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Vicecampionul sezonului 2012 este Valentin Porcisteanu care chiar mai avea sanse matematice la titlu inainte de Iasi. Cea mai lunga proba a Raliului avea sa pecetluiasca rezultatul sau, campionul national de raliuri din 2011, abandonand in urma lovirii unui cap de pod.

 

Cu toate ca Raliul Iasiului a oferit in acest an probe frumoase si foarte bune, organizarea nu a fost pe masura. Cu doar doua zile inainte de start doua probe speciale au trebuit anulate, planul orar fiind refacut chiar in ziua startului. Programul incarcat si condensat al recunoasterilor a fost inca un aspect care le-a dat de furca pilotilor. Startul probei speciale cu numarul 6 “Sinesti”, in lungime de 24.7 kilometri, a fost intarziat cu aproximativ jumatate de ora din cauza lipsei ambulantei de pe proba respectiva. Absenta acesteia a continuat si dupa startul probei, lucru inadmisibil, mai ales ca in 2009 Lucian Garbacea isi pierdea viata la etapa de la Iasi.        

 

Toata lumea asteapta acum decizia Comisiei FRAS care va da maine verdictul privind situatia lui Dan Girtofan si daca pentru titlul la piloti cartile au fost facute, titlul la echipe este inca sub semnul intrebarii pentru ca in cazul mentinerii deciziei de excludere, BCRL Rally Team va fi campioana la echipe iar Napoca Rally Academy vicecampioana. 

Peugeot 208 Type R5 va fi prezentat la Paris

Modelul a fost anuntat inca de la sfarsitul lui 2011 si va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris pe data de 27 septembrie. 208 Type R5 va inlocui modelul de succes 207 S2000 care are la activ victorii in prestigioasele raliuri de la San Remo, Monte Carlo sau Turul Corsicii si nu mai putin de sase titluri in IRC.

Noua masina dedicata raliurilor va fi disponibila incepand cu cea de-a doua jumatate lui 2013. Bertrand Vallat responsabil de 207 S2000 este seful de proiect si pentru noul model, acesta declarand: “Masina se bazeaza pe o optimizare a costurilor. Noile reglementari impun printre altele: costuri limita pentru animite parti si limitari tehnice precum o grutate minima a componentelor sasiului si motorului. De asemenea multe piese de pe masina vor trebui sa fie identice. Motorul este cel turbo de 1.6 THP care s-a dovedit a fi unul castigator si din care putem obtine in jur de 280 cp. In prezent din acest motor avem obtinuti 260 cp pe modelul RCZ din competitiile de anduranta. Nivelul de durabilitate si siguranta pe care il avem in vedere se situeaza intre 3000 si 5000 de kilometri, fapt care va reduce simtitor costurile.” FIA a fixat si pretul maxim al unui model “R5” care este de 180.000 Euro fara taxe.    

 

Noul model 208 Type R5 va fi prezent la Paris in perioada 27 septembrie – 14 octombrie. 

 

Specificatii tehnice 208 Type R5

Peugeot la Salonul Auto de la Paris

Salonul Auto de la Paris este un eveniment cheie în industria auto mondială. Peugeot prezintă la standul restilizat o ofensivă de modele deosebit de competitive: starul îl reprezintă modelul 208. Peugeot își reafirmă politica de up-market, propune caracteristici deosebit de atractive, își demonstrează încă o dată inspirația și expertiza cu concept car-ul Onyx și confirmă prin modelele 301 și 2008 accelerarea strategiei de Internaționalizare.

 

Printre cele 40 de modele de autovehicule și concept-car-uri expuse pe o suprafață de 3,900m2 la standul din cadrul Salonului Auto de la Paris, 10 vor fi Peugeot 208: autovehicul cu caracteristici multiple, rezultate din expertiza unică a mărcii pe segmentul supermini, simbol al regenerării.

 

Lansat în premieră la Paris, 208 Intuitive asigură conducătorului auto un nivel de confort excepțional. Ediția specială în 3 și 5 uși ”208 Intuitive”, echipată cu sistemul inovator Park Assist aduce tehnologia în viața de zi cu zi: la bord, manevrele de parcare se transformă într-o experiență magică. De fapt, conducătorul auto nu trebuie decât să selecteze manevra dorită pe ecranul digital, parcarea laterală pe partea stângă sau dreaptă a
drumului. O dată ce senzorii longitudinali și laterali identifică un spațiu potrivit, funcția Park Assist preia controlul volanului, sub comanda conducătorului auto, care este responsabil de mișcarea autovehiculului (accelerație/frână, selectarea vitezei).

 

Odată cu lansarea la Salonul Auto a serviciului Peugeot Connect Apps integrat modelului 208, Peugeot își confirmă poziția de lider în domeniul serviciilor de mobilitate. Peugeot Connect Apps propune utilizatorului o experiență de conexiune de neegalat: cele zece aplicații ușurează viața de zi cu zi, indicând prețul carburantului la stațiile peco, precum și disponibilitatea locurilor de parcare, etc….

 

Modelul 208 Tip R5, dezvăluit la Salonul Auto, reamintește palmaresul sportiv al modelelor Peugeot: după 208 R2, Peugeot Sport dezvăluie 208 R5, un nou capitol în versiunile sport ale modelului 208. Preluând elemente de la 207 Super 2000, nume de referință al segmentului S2000 atât în ceea ce privește titlurile cât și performanțele tehnice și sportive, 208 R5 va beneficia prin urmare de întreaga experiență sportivă a mărcii Peugeot; acesta va participa la concursuri și va fi pus în vânzare din al doilea semestru al anului 2013, urmând ca în sezonul viitor să intre în lupta pentru câștigarea titlurilor naționale și internaționale.

 

Dezvăluite inițial ca și concept car-uri în cadrul Salonului Auto de la Geneva, 208 XY și 208 GTi sunt prezentate la Paris în versiunea finală, cu șase luni înainte de lansarea comercială. 208 a revoluționat oferta pe segmentul său. 208 XY și 208 GTi se impun pe segmentul Premium. Configurațiile cu 3 uși sunt caracterizate de: identitatea exterioară puternică, grila specială, semnătură luminoasă a părții frontale, jantele exclusiviste din aliaj, pe 17”, combinațiile sofisticate de materiale și culori, finisajele unice ale interiorului. Chiar înainte de a demara, atât 208 XY, mașina de oraș șic și exclusivistă, cât și 208 GTi, ce reînvie legenda, împărtășesc capacitatea de a atrage privirile…

 

208 XY propune motoare diesel și pe benzină deosebit de performante și economice, care dezvoltă puteri de 92 până la 155 CP. În ceea ce privește modelul 208 GTi, șasiul susține cu mândrie toată forța propulsorului de 1.6l THP 200 CP, asociat cutiei de viteze manuale cu 6 rapoarte scurte.

 

Concept-ul RCZ R, lansat la Paris, înfrumuseIat de nuanIele de negru mat și arămiu, anuntă apariIia RCZ R- o versiune emblematică a performanIei și sportivităIii optimizate, disponibilă începând cu sfârșitul anului 2013. RCZ R va fi echipat cu un nou propulsor pe benzină de 1.6 THP ce dezvoltă 260 CP, plasându-se ca cel mai performant model din istoria Peugeot. Oferind senzaIii dinamice intense, RCZ R beneficiază de rapoarte speciale, asociate unui diferenIial blocabil Torsen®.

 

La standul Peugeot al Salonului Auto de la Paris 2012, conform tradiIiei de excepIie a supermașinilor mărcii, modelul Onyx va acapara cu siguranIă imaginaIia vizitatorilor. Silueta radicală, sculptată, de 4.65 m, cu jante pe 20” a concept-car-ului Onyx ascunde inima unui atlet: fixat pe șasiul din fibră de carbon, propulsorul hibrid de 3 litri V8 HDi cu 600 CP în poziIie centrală spate si cutia de viteze secvenIială în 6 rapoarte sunt rezultatul experienței severe a competițiilor la înalt nivel. Caroseria atrage prin contrastul de materiale și culori: cupru pur pentru aripi și portiere, fibră de carbon negru mat pentru celelalte părIi ale caroseriei.

 

Conturat de inserIiile din aluminium, pavilionul vitrat de tip ‘double-bubble’ dezvăluie structura din fibră de carbon și un compartiment pasageri inovator, o capsulă înfășurată în material, în care ocupanIii se contopesc cu interiorul. În ceea ce privește design-ul instrumentelor și al comenzilor, acesta a pornit de la o idee: intuitivitatea, după modelul volanului mic sau al comenzilor din aluminiu foarte la îndemână. Cu versiunea Onyx, Peugeot își continuă inințiativa de utilizare inovatoare a materialelor, ca de exemplu ”lemnul din ziare” obIinut din ziare folosite, din care sunt fabricate planșa de bord și consola centrală.

Drive test Peugeot 208 1.6 e-HDI

Noul 208 este cel mai important Peugeot din ultimii 20 de ani, nu doar pentru ca este urmasul legendarului 205 care a salvat compania in anii `80, ci mai ales pentru faptul ca, din cauza datoriilor si a vanzarilor nu chiar asa de bune ale francezilor, aceasi isprava trebuie repetata. Noul model are cativa asi in maneca pentru a reusi acest lucru iar acestia sunt: designul reusit si calitatea materialelor de la interior, una mult mai buna decat celelalte modele de clasa mica produse de Peugeot.

 

Greutatea care apasa pe umerii lui 208 este una destul de mare. El a fost lansat dupa ce modelul iconic 205 a devenit o referinta in domeniul hatckback-urilor in 1983 prin greutatea redusa, reusind astfel sa atraga peste 15 milioane de clienti, care au cumparat urmatoarele modele precum 206 si 207. Peugeot 208 vine intr-un moment delicat, in care o parte din actiuni au fost vandute celor de la GM insa noua masina pare a fi un pariu castigat din start. Alegand cu grija motorizarea si nivelul de dotare, coroborat cu o politica de preturi potrivita, vanzarile lui 208 pot umple din nou conturile familiei Peugeot.

 

Colegul meu Edi a luat primul contact cu masina, cu ocazia testelor nationale pentru presa, (http://www.motorsportnews.ro/bloguri/derapaje-controlate/frumoasa-din-padurea-adormita/) si mi-a starnit interesul, intorcandu-se doar cu cuvinte de lauda. Trebuia sa ma conving si eu pe pielea mea de ce poate masina, asa ca am plecat in teste cu un 208 1.6 eHdi, nivelul de echipare fiind Allure. Pretul de pornire pentru aceasta configuratie este de 18.290 euro, la care au mai fost adaugate dotari optionale in valoare de 1244 euro si a fost aplicat un discount de 992 de euro. Adunand inca 291 euro (vopseaua blossom grey) ajungem la pretul final de 18.833 euro. Complicat nu? Chiar deloc! Lista dotarilor este mai mult decat satisfacatoare si o puteti gasi pe siteul oficial. (http://peugeot.com.ro/upload/car_files/146_file1.pdf)

 

Cum arata?

 

Fusesem oarecum „avertizati” ca vom avea parte de un 208 reinventat. Nu i-am luat in serios pe francezi la acea vreme, nefiind prea convingatori ca vor reinventa roata. Si cat de tare m-am inselat…Oricum, singurul lucru adevarat pe care l-au reinventat este volanul, care poate fi considerat o roata, pe care o misti cum vrei tu. A fost redus la dimensiunile unei farfurii pentru a permite instrumentarului de bord sa urce cat mai sus. Cu ai sai 35 de centimetri in diametru, volanul cade perfect in mainile oricarui sofer. Cat despre bord, ei bine lucrurile sunt putin mai complicate.

 

Spun asta pentru ca cei de la Peugeot si-au dorit sa simulezeun head-up display prin aceasta repozitionare. Astfel, cand esti la volan, trebuie sa privesti pe deasupra acestuia pentru a vedea bordul, si nu prin el asa cum te-ai astepta. Aici intervin complicatiile. Eu personal, cand ma urc intr-o masina, intai imi reglez pozitia la volan, care trebuie sa fie una corecta si cat mai relaxanta. Dupa ce am facut asta in 208, am constatat ca partea de jos a bordului imi este imposibil sa o vad. Asa ca, am reglat volanul in cea mai joasa pozitie a sa, dar deja nu ma mai simteam confortabil. Pana la urma am facut un mic compromis, prin ridicarea scaunului si toate lucrurile au fost in regula. Probabil acest aspect este mai degraba unul specific lucrurilor noi si creierul meu necesita putin mai mult timp de adaptare pana totul incepe sa se simta natural.

Altfel, Peugeot 208 este una dintre cele mai aratoase masini din clasa sa, daca nu chiar cea mai frumoasa. Totul se bazeaza pe principiul care a stat la baza masinii, adica reducerea greutatii. Per total, fata de 207, dieta la care a fost supus noul model a inlaturat nu mai putin de 114 kg. 208 foloseste exact aceasi platforma ca si predecesorul sau, doar ca aceasta a fost revizuita de la bara fata pana la cea din spate, atat la exterior cat si la interior.

 

Lungimea totala a scazut, astfel ca masina pare mult mai compacta la un prim contact vizual. Noile spoilere au fost subtiate si ele, iar 208 nu mai pare atat de greu si butucanos. Scaderea in greutate inseamna in acelasi timp performante mai bune, economie de carburant si emisii de CO2 mai mici, insa acest capitol il vom detalia putin mai tarziu.

 

Schimbarile vizuale generate de reducerea dimensiunilor au facut loc unei grile frontale mult mai subtile. Partea laterala a masinii are niste linii mult mai ondulate sugerand ideea de dinamism. La toate astea se adauga semnatura cu LED a farurilor si a stopurilor spate, care completeaza perfect noul pachet al celor de la Peugeot, unul modern si stilat.

 

Cum se conduce?

 

Revenind la filozofia noului model, acela de a avea o greutate mai mica, cei de la Peugeot sustin ca noul 208 nu a avut de suferit din cauza acesteia la capitolul spatiu interior sau portbagaj. Surpriza sau nu, in realitate lucrurile stau exact cum ni le prezinta francezii. In comparatie cu predecesorul sau, 208 are mai mult spatiu pentru genunchi in spate iar acest lucru a fost obtinut prin redesenarea scaunelor fata, care si ele la randul lor au fost supuse unei diete.

 

Cea mai usoara versiune de Peugeot 208 scade sub bariera celor 1.000 de kilograme, iar cea mai grea, dotata cu un motor diesel, nu depaseste 1.090 kg. Adica exact cea din testul nostru. Motorul 1.6 e-Hdi este unul pe care l-am mai testat si pe alte modele, nu doar Peugeot. Pentru 208, acesta produce 115 cai putere si un cuplu, mai mult decat multumitor, de 270 Nm, care se simte foarte devreme, de la 1.750 rpm. In ciuda micului castig de putere, 208 sprinteaza pana la prima suta de kilometri in 9,7 secunde, atingand viteza maxima 190 km/h.

 

Desi are un baby-volan, 208 nu este o baby-masina. Scaderea masiva in greutate impreuna cu modificarile aduse suspensiei au condus la o manevrabilitate imbunatatita fata de fostul 207. Tinuta de drum pe viraje este una agila, 208 oferind un nivel bun de aderenta in aceste situatii. Singurele reprosuri care pot fi aduse se indreapta catre sistemul de directie. Desi acesta este unul precis, feedback-ul oferit este cel al unuia foarte asistat, mai ales la viteze ridicate.

 

Cutia de viteze manuala in sase trepte nu ajuta doar la acceleratii ci se mai traduce si prin cuplu la turatii joase, in timp ce lagul turbinei este tinut la o valoare minima. Timoneria faciliteaza schimbarile dese de trepte ale cutiei de viteze iar un ajutor in acest sens este oferit de pedalier, a carui amplasare si spatiere este foarte buna.        

 

Concluzia finala

 

Peugeot 208 arata bine atat pe dinauntru cat si pe afara, iar in combinatia potrivita dintre motor, echipare si pret, ar trebui sa fie o masina care sa se afle pe lista de teste a oricarui client.

 

Este mai agil, mai aratos si mai spatios decat 208 si profita la maxim de dieta de slabire la care a fost supus. Nu pot sa spun daca se ridica la nivelul unui 205 pentru ca nu am avut ocazia sa o conduc pe cea din urma, insa, la Salonul Auto de la Paris din aceasta toamna, este asteptata versiunea GTi a lui 208.

 

Fiind o masina in urma caruia se castiga prin volumul vanzarilor si nu datorita preturilor, ar trebui sa luati in calcul si versiunea pe benzina in trei cilindri. Cred eu ca si aceasta se achita cu brio de indatoriri si pare a fi mai degraba o situatie win-win pentru ambele parti.

 

Aaah, era sa uit! Sistemul start/stop al motorului, care intra in functiune atunci cand masina stationeaza, este cel mai tare pe care l-am intalnit pana acum! Nu m-a deranjat absolut deloc in nicio situatie si nu am simtit nevoia sa-l dezactivez! 

 

[nggallery id=324]

Peugeot continua dezvoltarea modelului 208 R2

Departamentul Sport al celor de la Peugeot continua dezvoltarea modelului 208 R2 in conditii cat mai apropiate de cele dintr-un raliu. Weekendul trecut, in Irlanda, noua masina destinata clientilor privati a luat startul ca deschizator in Raliul Ulster. Craig Breen si Paul Nagle au fost cei care au format echipajul cu nr.0 si nu le-a luat prea mult timp pana au demonstrat ca noul model este unul competitiv.

 

Irlanda este o piata dinamica in ceea ce priveste masinile de raliu destinate clientilor privati. Breen si Nagle au avut astfel ocazia sa-si compare ritmul cu masini aflate in concurenta directa, precum Fabia R2, Fiesta R2, Citroen C2R2 Max si Twingo R2 Evo. Desi nu apar in clasamentele finale datorita faptului ca au fost deschizatori, cei doi au inregistrat cinci victorii de proba speciala, demonstrand potentialul masinii eventualilor clienti.

M-am simtit minunat la volanul masinii in acest weekend si as vrea sa le multumesc celor de la Peugeot Sport pentru munca pe care au depus-o inca din ianuarie. Am terminat raliul fara nicio problema. 208 R2 este o masina fantastica pe care mi-as fi dorit sa fi debutat. Este perfecta pentru incepatori. Era rapida inca de la prima aparitie iar noi nu am facut altceva decat cateva mici ajustari in setupul acesteia.” a spus Craig Breen.

   

Frumoasa din padurea adormita

Saptamana trecuta am fost invitati sa testam, in premiera pentru Romania, noul membru din familia Peugeot, modelul 208. Pentru ca in ziua ce a urmat evenimentului am fost ocupati cu Raliul Moldovei Bacau, castigat de altfel tot de un model Peugeot, insa 207 S2000, si, pentru ca jurnalul de calatorie cu noul 208 a fost unul de poveste, am decis sa acordam o atentie sporita acestei aventuri.

 

Expozitiunea

 

In dimineata zilei de miercuri 23 mai la ora 8.00 am ajuns la sediul Trust Motors, unde 11 automobile Peugeot 208 ne asteptau cuminti in fata sediului, pentru a ne purta in calatoria plina de surprize placute.  Dupa o scurta prezentare a programului zilei si sublinierea punctelor de atractie ale calatoriei, ne-am imbarcat, in formula de doi sau trei jurnalisti, la bordul lui 208, noua arma a celor de la Peugeot din clasa B, clasa dedicata segmentului sub-compact. Startul modelelor din aceasta clasa a fost dat de modelul 205, in anul 1983 si a fost continuat de succesul neegalat pana in prezent al lui 206, modelul 207 neavand acelasi impact precum predecesorul sau.

 

Intriga

 

Impreuna cu Radu Buhanita de la AutoTest, pe care am avut placerea sa il am ca partener de calatorie, am inceput lupta cu traficul bucurestean din jurul orelor 9.00, la bordul unui model 208 cu cinci usi, pus in miscare de un motor e-HDi 1.6l FAP, ce dezvolta o putere de 92 cp, si o cutie de viteze manuala cu cinci trepte. Initial am zabovit timp de cinci minute sa admiram interiorul elegant al 208-ului si sa vedem cu ce noutati ne mai surprind designerii francezi de aceasta data. Noul volan si display-ul tactil de 7 inch atractia din habitaclu, au fost cele doua elemente primordiale care ne-au acaparat intreaga atentie.

 

Desfasurarea actiunii

 

Nu este nevoie sa va descriu atmosfera din mirificul trafic de la ora 9 din Bucuresti, insa odata porniti la drum am inceput sa descoperim mai in detaliu masina. Lasandu-l pe Radu la volan, am trecut la studierea ecranului tactil care reprezinta o noutate pentru constructor, acesta avand o interfata extrem de usor de utilizat si care inglobeaza functiile de radio-cd, kit Bluetooth hands-free, conexiune USB pentru fisiere muzicale si nu in ultimul rand navigatia, care este disponibila la un pret extrem de competitiv pe piata de aproximativ 500 euro fara TVA.     

 

Sistemul Stop&Start, cu care era echipat modelul, si-a facut simtita prezenta in traficul congestionat din capitala, atragandu-mi atentia in mod deosebit. 208 nu a fost prima masina echipata cu un astfel de sistem cu care am mers, insa am sesizat ca oprirea motorului se realiza din momentul in care viteza scadea sub 20km/h iar pozitia levierului de viteze se regasea in pozitia neutra. Reactivarea acestuia se realizeaza aproape instant si insesizabil pentru conducator gratie unui alternator reversibil, al unui sistem de control al acestuia si o baterie hibrida care stocheaza si furnizeaza energie aditionala in momentul demararii.

 

Odata evadati dintr-un Bucuresti ploios, pe faimosul DN1, am inceput sa resimtim din calitatile motorului diesel, cuplul de 230Nm facandu-se resimtit foarte repede in jurul a 1800 rpm. Acest lucru, coroborat cu noul volan in trei spite, mai mic in dimensiuni cu trei centimetri fata de cel al generatiei anterioare, te fac sa te simti intr-o masina mai degraba cu tenta sportiva decat in una de familie. Acest lucru m-a incantat, insa abia pe drumul de intoarcere, cand am trecut la comezile cochetei masinute.

 

Punctul culminant        

 

11.30 a fost ora la care am ajuns la Palatul Cantacuzino din Busteni, un loc rupt parca de realitatea si rutina zilnica. Palatul Cantacuzino a fost finalizat in anul 1911 si este format din patru corpuri. Cladirea a apartinut familiei Cantacuzino pana in anul 1948 atunci cand, odata cu nationalizarea, a trecut in patrimoniul Ministerului de Interne, fiind folosit pe post de sanatoriu. In acest moment palatul a trecut in proprietate privata, iar actualii proprietari l-au transformat in muzeu, reincepand totodata si o serie de  restaurari ale acestuia.

Dupa o interesanta vizita a acestuia, pe care personal v-o recomand, am plecat din nou la drum avand ca destinatie finala Timisul de Jos. Acolo ne astepta dl. Marius Cocu, director de marketing si comunicare al Trust Motors, care ne-a prezentat in detaliu noutatile lui 208. Printre multe alte lucruri, am aflat de la el despre noile motorizari in 3 cilindri ce poarta numele de cod EB si care echipeaza modelul 208. Acestea urmaresc consumul redus de carburant si emisii de CO2, oferind in acelasi timp un nivel de performanta comparabil cu motoarele in patru cilindri. Despre tehnologiile folosite pentru aceste motoare ne-ar trebui un articol separat sa va povestim, de aceea cel mai bine cred ca ati putea sa contactati unul din dealerii Peugeot pentru detalii complete si cu aceasta ocazie sa solicitati si un test drive.    

 

Deznodamantul  

 

Lungul drum spre casa, care s-a dovedit a nu fi deloc asa, a fost o placere timpul zburand la volanul celui mai nou membru al familiei Peugeot. Daca in momentul in care am plecat din Bucuresti am mers cu un model in 5 usi, la intoarcere am putut sa ma bucur de modelul in trei usi, personal fiind fan al acestui tip de caroserie. Motorizarea a fost identica cu cea a modelului in cinci usi, tinuta de drum fiind la fel de buna si precisa. Punctul forte, din punctul meu de vedere la acest nou model, este volanul perfect, asa cum l-am denumit eu. In sfarsit, comenzile de pe volan au fost integrate efectiv in volan, nemaifiind pe traditionalele joystik-uri ale celor de la Peugeot.

 

208 este un model care creeaza senzatie in momentul aparitiei, dovada fiind si capetele intoarse de pietoni dupa acest model pe parcursul calatoriei noastre. Mie personal mi-a placut si mai mult, pentru ca acesta reprezinta baza modelului cu care constructorul francez participa in raliuri, 208 R2 debutand deja in mainile lui Stephane Sarazzin in Raliul Corsicii desfasurat la inceputul acestei luni.    

Peugeot 208 R2 va debuta in Turul Corsicii

Noul model va fi pilotat de Stephane Sarrazin in Tour de Corse etapa care face parte din IRC. Cunoscut drept raliul celor 10000 de viraje, Turul Corsicii s-a alaturat challengerului intercontinental incepand cu anul 2011, insa in acest an traseul a fost revizuit de catre organizatori. Vineri, 11 mai, Eurosport va transmite in direct doua probe speciale, urmand ca sambata, 12 mai, trei probe speciale sa poata fi urmarite in direct.

Modelul 208 R2 este gata inca din primavara insa o serie de teste trebuiau finalizate inainte de a-si face debutul. Modelul mai puternic R4T, care va inlocui 207 S2000, este asteptat in toamna acestui an, mai exact in luna septembrie. Caroseria lui 208 este mai usoara cu 40 de kg fata de cea a lui 207, iar motorul este unul complet nou avand la baza motorul de serie aspirat 1.6 VTi. Motorul dezvolta 185 cp si este pus in miscare de o cutie secventiala manuala cu cinci trepte, cu schimbatorul montat pe coloana de directie. Pozitionarea este inovativa, schimbarile de viteze fiind mult mai exacte, sistemul fiind mult mai usor si mai precis. Injectia este de la Magneti Marelli, distributie pe lant, discuri de frana fata 310×30 mm (asfalt), 285×65 mm (macadam) suspensie Ohlins, distributie a greutatii 64% fata si 36% spate.

Pretul unui Kit R2 este de 37.500 euro, iar o masina completa este de 57.500 euro. Omologarea modelului va avea loc in luna iulie si primele comenzi vor putea fi onorate in luna noiembrie a acestui an.