Tag Archives: rezultate

Valentin Porcisteanu castiga Timis Rally 2012

  • A doua etapă a CNR a fost dominată categoric de pilotul BCR Leasing Rally Team
  • După două etape disputate, BCR Leasing Rally Team conduce în clasamentul echipelor

 

Raliul Timişului a revenit în peisajul Campionatului Naţional de Raliuri după o absenţă de trei ani, înscriind la start 61 echipaje. BCR Leasing Rally Team a luat startul în etapa de la Timişoara din poziţia de lider, loc pe care a reuşit să şi-l păstreze după o competiţie tehnică, extrem de disputată, a cărei linie de sosire a fost trecută de numai 46 dintre echipajele concurente.

Liderul clasamentului general, Valentin Porcişteanu, a revenit la Timişoara vizând o nouă victorie. Dacă la superspeciala de vineri s-a clasat pe locul al doilea, la şapte zecimi de secundă faţă de lider, în cea de-a doua zi de concurs pilotul BCR Leasing Rally Team s-a instalat în fruntea competiţieii încă de pe prima probă a zilei: Ultima dată când am parcurs acest raliu a fost în 2009. Starea probelor speciale a fost în mare parte aşa cum ne aşteptam, cu porţiuni denivelate, foarte multe zone cu nisip şi pietriş. Probele au fost tehnice, combinate cu porţiuni de mare viteză, unde nu exista loc de greşeală. Am reuşit să impun un ritm foarte alert încă din prima specială reuşind să câştig opt din cele douăsprezece probe speciale disputate. Suntem lideri detaşaţi după două etape disputate, având numărul maxim de puncte posibile. Mulţumim fanilor care ne-au susţinut şi pe parcursul acestei etape, partenerilor noştri – BCR Leasing, Pirelli, Vallino, Colina Motors şi aşteptăm cu nerăbdare etapa de la Bacău.– Valentin Porcişteanu

 

Alexandru Filip şi Bogdan Iancu au reuşit victoria la clasa 5 şi locul 3 la 2 Roţi Motrice: Cea de-a doua etapă a CNR a fost cu mult mai disputată decât cea de la Braşov şi am simţit că ne întrebuinţăm cu adevărat. Îi felicit pe adversarii mei şi sper că lupta dintre noi, atât în clasamentul 2 Roţi Motrice şi clasa 5, va rămâne la fel de palpitantă. Mulţumesc publicului numeros pentru încurajare, echipei tehnice Colina Motors, precum şi echipei BCR Leasing pentru tot suportul oferit. Plecăm din Banat cu gustul plăcut al victoriei la clasa 5 şi locul 3 în clasamentul 2 Roţi Motrice, dar deja gândul ne zboară la lupta de pe probele speciale de la Raliul Bacăului.” – Alexandru Filip

 

Echipajul Edwin Keleti/Botond Csomortani, lider la clasa 3 după prima etapă, a fost nevoit să abandoneze după ce pompa de benzină a cedat pe PS7. Cei doi se aflau în poziţia secundă la clasă. Revenirea CNR la Timişoara este importantă atât pentru fani cât şi pentru sportivi, zona având probe speciale de excepţie. Foarte tehnice ca şi configuraţie şi cu extrem de multă criblură pe suprafaţa de rulare, ele au pus la grea încercare echipajele. Pentru noi era un raliu important, în care veneam din postura de lideri ai clasei 3. Evoluţia noastră a fost una consistentă, însă o defecţiune la pompa de benzină a maşinii ne-a scos prematur din cursă. Ne bucurăm că invitaţii BCR Leasing au răspuns invitaţiei noastre de a sta în scaunul din dreapta la shakedown şi că s-au simţit atât de bine în postura de copiloţi. Datorită victoriei categorice a colegilor Porcişteanu/Dobre, rămânem pe prima poziţie în clasamentul pe echipe, ceea ce este extrem de important.” – Edwin Keleti

 

Am încheiat un raliu dificil, cu o concurenţă puternică din partea celorlalte echipaje şi ne bucurăm că echipa noastră îşi păstrează locul fruntaş în clasamentul general. Am pregătit cursa foarte atent din toate punctele de vedere: strategie, setări, abordare, iar alegerea anvelopelor a fost cea corectă pentru toate echipajele. Îl felicit pe Vali pentru modul în care a ştiut să domine cursa, de la bun început şi să se impună categoric, exploatând perfect atât resursele proprii, cât şi pe cele ale maşinii. De asemenea, felicitări pentru Alex Filip, care dovedeşte o ascensiune clară faţă de sezonul trecut. Din păcate, o defecţiune banală şi impredictibilă a oprit evoluţia lui Edwin Keleti, în momentul în care acesta se afla pe locul doi la clasă. Cu siguranţă însă, la Bacău, toate echipajele BCR Leasing Rally Team vor reveni cu forţe noi.” – Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motors

 

Timiş Rally, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012, s-a desfăşurat la Timişoara, în perioada 27-28 aprilie, pe asfalt. Lungimea totală a traseului a fost de 398,82 km, cele douăsprezece probe speciale totalizând 108,3 km.

 

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – Dunlop 2012, Raliul Bacăului, se va desfăşura în perioada 25-26 mai.

 

Clasament general FIA după două etape:

  1. Valentin Porcişteanu / Dan Dobre – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 50 puncte
  2. Csaba Spitzmuller  / Tamas Szoke  – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 36 puncte
  3. Dan Gârtofan / Eugen Rotaru – Skoda Fabia S2000 – 27 puncte
  4. Marco Tempestini  / Dorin Pulpea  – Subaru R4 – 23 puncte
  5. Gergo Szabo / Karoly Borbely – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 12 puncte

 

Clasament echipe după două etape:

  1. BCR Leasing Rally Team – 135 puncte
  2. Napoca Rally Academy – 98 puncte
  3. ESD Rally Team – 85 puncte
  4. Jack Daniel’s Rally Team – 59 puncte
  5. SRC Rally Team – 35 puncte

Rezultate oficiale Timis Rally 2012

Echipajul Vali Porcisteanu/ Dan Dobre si-a adjudecat victoria la Timis Rally, cea de-a doua etapa a CNRD. Porcisteanu si Dobre au dominat competitia, reusind victoria in 8 din cele 12 probe speciale ale raliului, fiind urmat pe podium de echipajele Spitzmuller Csaba/ Szoke Tamas si Dan Girtofan/ Eugen Rotaru. La echipe, podiumul a fost ocupat de ESD Rally Team- locul I, Jack Daniels RT- locul al II-lea si BCR Leasing Rally Team- locul al III-lea.

Timis Rally a fost a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Competitia a avut la start 61 de echipaje si 5 cinci echipe, care s-au intrecut pe 12 probe speciale de asfalt, insumand aproape 110 km.

 

Urmatoarea etapa a Campionatului are loc la Bacau in perioada 25-26 mai.

 

 FinalFIA

 

FinalEchipe

 

FinalDiesel

 

FinalDeb

 

FinalDaciaDeb

 

FinalDacia

 

FinalCls12

 

FinalCls11

 

FinalCls9

 

FinalCls6

 

FinalCls5

 

FinalCls3

 

FinalCls2

 

Final2RM

 

FinalJr

  

Tess Rally Brasov 2012 – Porcisteanu conduce dupa PS1

Si norocul face parte din raliuri si cel mai norocos la Brasov a fost Valentin Porcisteanu care a reusit sa parcurga prima proba speciala a raliului in lungime de 10.4km in cele mai bune conditii meteo. Dupa startul campionului en-titre vremea s-a inrautatit, o ninsoare abundenta facand pilotii sa abordeze mai precaut proba.

Bogdan Marisca a oprit cronometrul la 6.05.4 ocupand locul secund la +12.3s in spatele lui Vali, iar Marco Tempestini a terminat proba cu al treilea timp la +48.9s fata de Porcisteanu. La ora 17.43 se va da startul in SuperSpeciala raliului in lungime de 1.2km si va avea loc pe strazile orasului Brasov.

Rezultate Dementor Rally Show 2011

Vineri, 11 noiembrie, s-a dat startul in cea de-a saptea editie Dementor Rally Show, devenit deja tradionalulul eveniment care incheie sezonul raliurilor din Romania. Peste 30 de piloti au luat parte la versiunea romaneasca a celebrei “Cursa Campionilor”. Competia de la Sibiu s-a desfasurat pe circuitul de rally cross, circuit care permite intrecerea intre doua masini in paralel. Editia din 2011 a fost onorata cu prezenta lui Fracois Delecour aflalt deja la cea de-a doua prezenta in Romania in acest an, dupa raliul Sibiului, care s-a desfasurat in luna iulie, unde acesta a participat cu un automobil Dacia Logan.   

 

Manu Mihalache este cel care a reusit sa isi treaca in cont victoria din acest an la Dementor Rally Show, la categoria care a reunit clasele 2 si 3. Mihalache a reusit sa il invinga pe campionul national de raliuri Valentin Porcisteanu in finala, dupa ce in semifinala s-a impus in fata lui Titi Aur multipliu campion national de raliuri.

 

La categoria automobilelor cu doua roti motrice, care a reunit clasele 5 si 6, victoria i-a revenit lui Alex Filip la volanul unui Renault Clio R3, acesta invingandu-l in finala pe Sebastian Barbu cu scorul de 2-0. Finala mica la aceasta categorie i-a adus liocul al treilea pilotului NRA, Vlad Cosma, reusind sa il devanseze pe Francois Delecour cu scorul de 2-0. 

 

La categoria Cupa Dacia Logan victoria i-a revenit lui Sebastian Barbu, in timp ce la categoria clasei 9 Radu David a reusit locul 1, acesta facand parte din noul val de tineri piloti din raliuri, pe plan intern. La categoria care a reunit clasa 11 si 19 am avut parte de o finala intre doi grei ai raliurilor Marco Tempestini si Titi Aur, Tempestini reusind sa urce pe cea mai inalta pozitie a podiumului cu scorul de 2-0.

 

Rezultate complete

Latvala invinge in Tara Galilor – Loeb devine campion mondial

 

Jari-Matti Latvala si  Mikka Anttila (Ford Abu Dhabi World Rally Team) au castigat ultima runda a Campionatului Mondial de Raliuri din 2011 cu un avans urias fata de urmaritorii sai, mai exact de 3 min si 42,9 secunde.

 

Finlandezii s-au luptat cu Sebastien Loeb si Daniel Elena (Citroën Total World Rally Team)  de-a lungul weekendului, pana cand un accident pe proba de legatura dintre Ps18 si Ps19 i-a obligat pe cei din urma sa abandoneze. Loeb a fost implicat intr-un accident cu un spectator care conducea masina pe partea gresita. Toti au fost nevatamati, inclusiv soferul masinii vinovate, dar Ds3-ul WRC a suferit avarii care nu au putut fi reparate pe marginea drumului. Loeb si Elena devenisera campioni mondiali pentru a opta oara consecutiv inca de vineri seara, cand Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen ( Ford Abu Dhabi World Rally Team) au fost siliti la abandon in urma unei usoare iesiri in decor suferita in cursul aceleiasi zile.

 

Acesta este al optulea titlu mondial consecutiv pentru Loeb si Elena, cei doi devenind indubitabil cel mai bun echipaj de raliuri din intreaga istorie a acestui sport.

 

 

 

Castigatorii din Tara Galilor au dat dovada de o incredere in sine si maturitate pe care nu o aveau in urma cu 12 luni, acestea fiind probabil cele mai mari realizari la capatul acestui sezon pentru ei. Latvala a trecut la conducerea ralilui in ziua a treia, sambata pe penultima proba speciala, asigurandu-si un avans minim in fata lui Loeb. Aceasta este a treia victorie pentru Ford in 2011 si prima pentru Latvala. 

 

Prin clasarea pe locul secund in Anglia, Mads Ostberg si Jonas Andersson (M-Sport Stobart Ford World Rally Team) au realizat cel mai bun rezultat al lor in scurta cariera din Campionatul Mondial de Raliuri. Cei doi s-au luptat cu Petter Solberg si Chris Patterson, dar cei din urma au fost nevoiti sa abandoneze dupa ce instalatia de benzina a masinii a cedat. Ostberg a dat dovada de multa rabdare, maturitate si viteza de-a lungul specialelor pline de noroi si cu siguranta si-a impresionat sefii. A fost din nou cel mai rapid pilot din randul celor privati in acest sezon.

 

Coechipierii lui Ostberg, Hening Solberg si Ilka Minor au reusit sa incheie raliul pe ultima pozitie a podiumului, ocupat in integralitate de masini Ford. Pozitia a fost conservata in extremis pe ultima proba speciala, cand Solberg avea un avans de doar 1,8 secunde in fata lui Kris Meeke, dar o eroare a celui din urma pe Power Stage a marit avansul la aproape 10 secunde. Chiar si asa, Meeke reuseste prin acest loc patru cel mai bun rezultat al sau intr-o etapa de campionat mondial.

 

Prima etapa a Campionatului Mondial de Raliuri 2012 va fi cea din Monte Carlo in perioada 17-22 ianuarie.

 

 

 

Clasament Walles Rally GB:

 

Poz Nr Pilot   Timp Dif
Ant
Dif
Loc 1
1. 4 J. LATVALA M 3:27:03.5 0.0 0.0
2. 6 M. ØSTBERG M 3:30:46.4 +3:42.9 +3:42.9
3. 15 H. SOLBERG   3:34:08.6 +3:22.2 +7:05.1
4. 52 K. MEEKE   3:34:15.8 +7.2 +7:12.3
5. 5 M. WILSON M 3:36:00.8 +1:45.0 +8:57.3
6. 18 O. TÄNAK   3:36:30.6 +29.8 +9:27.1
7. 10 E. NOVIKOV M 3:36:51.2 +20.6 +9:47.7
8. 9 D. KUIPERS M 3:37:16.2 +25.0 +10:12.7
9. 43 K. BLOCK M 3:43:04.7 +5:48.5 +16:01.2
10. 17 A. ARAÚJO   3:44:05.1 +1:00.4 +17:01.6

 


Obiective atinse in Egipt

Costel Casuneanu si Maurilio Zani au avut un parcurs excelent, cu modelul Mitsubishi MPR 13, in desertul egiptean si dupa peste 3.000 kilometri au reusit sa termine pe locul 3 la clasa  T1.1 si pe locul 4 in clasamentul general.

 

6 zile. Peste 3.000 kilometri. Caldura infernala. Acesta este pe scurt Raliul Faraonilor. La finalul unei competitii spectaculoase, echipajul X Riders si-a atins toate obiectivele. „In primul rand sunt foarte fericit ca am ajuns la sosire. A fost o provocare uriasa atat pentru noi, cei care am fost in masina, cat si pentru toti cei din echipa noastra care ne-au urmat in aceasta cursa”, a spus Costel Casuneanu, la finalul celei mai dificile curse din sezonul 2011.

Ultimele doua zile au fost si cele mai dificile din Raliul Faraonilor, dar dupa o evolutie excelenta, echipajul X Riders a ajuns la sosire si a terminat raliul pe locul trei la clasa T1.1 si pe locul patru in clasamentul general dupa Jean Louis Schlesser, Vadym Nestorcchuk si Boris Gadasin.

 

In urma evolutiei excelente in Raliul Faraonilor, echipajul X Riders a urcat si pana pe locul 6 in clasamentul general al Cupei Mondiale de Rally Raid FIA.

Ogier castiga in Franta, Loeb si Citroen raman lideri

Sébastien Ogier si Julien Ingrassia nu au facut nicio greseala in Raliul Frantei si au adus a noua victorie pentru echipa Citroën Total in cele 11 etape desfasurate pana acum din Campionatul Mondial de Raliuri. Cu aceasta victorie, echipa franceza si-a pastrat un avans confortabil in clasamentul constructorilor. In clasamentul pilotilor Sébastien Loeb si  Mikko Hirvonen sunt la egalitate de puncte, iar Sébastien Ogier se afla la trei puncte in spatele liderului.

 

Prima zi din Raliul Frantei a fost marcata de abandonul echipajului Sébastien Loeb/Daniel Elena din cauza unei probleme mecanice. Decizia echipei de a nu mai lua startul in super rally a insemnat ca echipajul Citroen Total sa nu adune niciun punct in aceasta etapa. Dupa o zi lunga, Sébastien Ogier si Julien Ingrassia au terminat pe pozitia a treia, dupa Dani Sordo si Petter Solberg.

Dupa ziua a doua, cea mai lunga a raliului, Sébastien Ogier si Julien Ingrassia pe un Citroën DS3 WRC preluasera conducerea, singurul echipaj Citroën Total ramas in cursa castigand 6 din cele 9 probe speciale disputate. In comparatie cu primele doua zile din Raliul Frantei, foarte lungi, ziua a treia a fost doar un sprint de 42 kilometri.

 

Pilotii au plecat din parcul inchis dimineata devreme, la ora 06:20 ora locala, pentru a parcurge doua bucle de cate trei probe fara revenire in parcul de service. In aceste conditii, Sébastien Ogier nu avea voie sa faca nicio greseala pentru ca Dani Sordo se afla la mai putin de zece secunde in spatele sau. Pe prima speciala a zilei, Bischwiller, lunga de 5,52 km, compusa si dintr-o  portiune de macadam, Ogier a pierdut 3 secunde in duelul cu Sordo. „Am ezitat mult timp in parcul de service in ceea ce priveste pneurile si in final am optat pentru cele de compozitie hard”, a explicat pilotul Citroën. „Stiam ca voi pierde  timp aici pe Bischwiller, dar ideea era sa avem sanse mai mari pe restul probelor de duminica.

 

Aceasta alegere s-a dovedit eficace pe urmatoarele probe cand Ogier a reusit sa-si conserve avansul. Raliul s-a terminat  cu celebra Power Stage pe strazile din Haguenau, iar pilotul Citroën Total a mai castigat un punct suplimentar. „Decizia  de a merge cu pneuri de compozitie hard nu a fost una ideala pentru Power Stage pentru ca am stat foarte mult timp in  regrupare inainte de startul pe ultima proba. Pneurile au fost complet reci si nu puteam obtine un timp mai bun”, a  adaugat Ogier.

 

Cu cele 26 de puncte din Raliul Frantei, Ogier a urcat pe locul trei in clasamentul general la 3 puncte in spatele colegului  sau de echipa. „A fost un raliu foarte lung in care am purtat pe umeri responsabilitatea intregii echipe. Sunt fericit acum si in sfarsit pot sa ma relaxez. Desigur, aceasta victorie inseamna mult pentru mine din punct de vedere personal. Cinci  victorii intr-un singur sezon, cred ca este un rezultat destul de bun. As vrea sa multumesc echipei pentru ca mi-a pus la dispozitie o masina perfecta si as vrea sa-l felicit si pe Dani Sordo care a mers foarte bine si, recunosc, nu a fost usor de  invins.”

 

Urmatoarea provocare pentru pilotii Citroën si modelul DS3 WRC este Raliul Spaniei, programat in perioada 20 – 23 octombrie 2011.

 

Rezultate Raliul Frantei – Alsacia (etapa a 11-a din 13)*
1 S. Ogier / J. Ingrassia – Citroën DS3 WRC 3h 06m 20.4s
2 D. Sordo / C. del Barrio – Mini JCW +6.3s
3 M. Hirvonen / J. Lehtinen – Ford Fiesta RS WRC +3m 26.6s
4 JM. Latvala / M. Antilla – Ford Fiesta RS WRC +3m 30.3s
5 D. Kuipers / F. Miclotte – Ford Fiesta RS WRC +6m 42.0s
6 H. Solberg / I. Minor – Ford Fiesta RS WRC +7m 08.2s
7 M. Ostberg / J. Andersson – Ford Fiesta RS WRC +7m 58.3s
8 K. Block / A. Gelsomino – Ford Fiesta RS WRC +8m 25.5s
9 P. Campana / S. de Castelli – Mini JCW +8m 38.6s

 

Clasament general – PILOTI dupa Raliul Frantei – Alsacia (etapa a 11-a din 13)*
1. Sebastien Loeb 196 p, 2. Mikko Hirvonen 196 p, 3. Sebastien Ogier 193 p, 4. Jari-Matti Latvala 131 p, 5. Petter
Solberg 110 p, 6. Mads Ostberg 62 p, 7. Matthew Wilson 53 p, 8. Dani Sordo 43 p, 9. Henning Solberg 40 p, 10. Kimi
Raikkonen 34 p, 11. Frederico Villagra 20 p, …22. Van Merksteijn jr. 2 p,

 

Clasament general – CONSTRUCTORI dupa Raliul Frantei – Alsacia (etapa a 11-a din 13)*
1. Citroen Total World Rally Team 372 p, 2. Ford Abu Dhabi 318 p, 3. M-Sport Stobart Ford 133 p, 4. Petter Solberg
WRT 98 p, 5. FERM Power Tools 34 p, 6. Team Abu Dhabi 34 p, 7. Munchi’s Ford WRT 32 p, 8. Monster WRT 19 p, 9.
Van Merksteijn Motorsport 12 p, 10. Brazil World Rally Team 1p.

Sfarsit de sezon in forta pentru Catalin Cismaru

Catalin Cismaru a luat startul in acest sfarsit de saptamana la Rasnov, unde s-au desfasurat ultimele doua etape din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2011, din postura de lider al Grupei N. Celebrul traseu de pe Valea Cetatii a stabilit recordul de prezenta al acestui sezon, nu mai putin de 78 de piloti fiind inscrisi pentru etapa de sambata, respectiv76 in cea de duminica.

 

La finalul penultimei etape din acest an, pilotul bucurestean s-a clasat pe locul secund al grupei N, fiind mai lent cu doar patru zecimi de secunda decat adversarul sau direct in lupta pentru titlul de campion national. Astfel, acest duel spectaculos, care a atras atentia tuturor, se incheia, Catalin Cismaru devenind vice-campion national al Grupei N.

 

Desi in clasamentul general am adunat mai multe puncte decat ocupantul locului intai, regulamentul din Romania prevede ca la final de sezon sa se scada cele mai slabe trei rezultate. Mi-as fi dorit sa nu fi existat aceasta prevedere si campionul sa fie decis doar prin  cumularea tuturor punctelor obtinute, asa cum se intampla in Campionatul European de Viteza in Coasta FIA.spunea Robot la incheierea etapei a-XV-a. “Duminica sper sa-mi imbunatatesc timpul pe traseu si sa obtin victoria.incheia acesta.

 

In urma unei evolutii spectaculoase in ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, Catalin Cismaru a fost mai rapid cu o secunda si doua zecimi decat adversarul sau direct de la GrupaNsi a urcat, pentru a patra oara in acest sezon, pe locul al doilea in Clasamentul Open, reusind in acelasi timp sa se impuna si la grupa pentru a saptea oara in 2011 . Acest rezultat i-a adus bronzul pilotului bucurestean, el incheiind campionatul pe locul trei in Clasamentul Open la capatul celor 18 etape desfasurate, cu o pozitie deasupra campionului dela Grupa N.

 

De data aceasta regulamentul nu a mai schimbat rezultatele obtinute pe probe. Este cel mai bun rezultat pe care il poti obtine cu o masina de Grupa N in competitiile de Viteza in Coasta. Acelasi rezultat l-a obtinut si echipa din care fac parte, AFS Rally Team, victorie in ultima etapa si locul al treilea la sfarsit de sezon, lucru care ma bucura. Vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au sustinut in acest sezon, prietenilor care m-au insotit la etape in acest an si care fac victoriile mai frumoase cat si spectatorilor prezenti intr-un numar ridicat in aceasta zi.a declarat Robot la finalul zilei de duminica.

 

Catalin Cismaru a fost sustinut in acest campionat de BRD-Groupe Societe Generale, Loteria Romana, Oscar Downstream, Romtam Construct,  Carrefour, Stanbox si de catre sponsorul echipei AFS Rally Team: Andre`s Fast Service.

Cerc complet

Etapele rasnovene au incheiat campionatul de coasta, facand cunoscuti toti campionii, iar pentru Lucien Hora si team-ul resitean este al doilea sezon perfect

Lucien Hora incheie sezonul en-fanfare, cu o noua dubla victorie, in etapele de la Rasnov, care au pus punct stagiunii competitionale 2011 din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. Pentru resitean totul a decurs excelent, chiar daca a fost incomodat de problemele de ambreiaj si rapoartele prea scurte din cutia de viteze, iar la finalul weekend-ului a primit si trofeul “King of the hill”, care recompenseaza cea mai buna performanta a dublei.A fost un sezon mai greu, cu ploi, iesiri in decor, surprize, insa s-a terminat cu bine si suntem foarte bucurosi pentru cele trei titluri, la Open, grupa N si echipe a spus Hora la final.Sper sa vedem pe viitor cat mai multe curse ca cele de la Rasnov, atat ca organizare, cat si ca participare, a fost un weekend extraordinar.

 

 

Traseul selectiv si numarul mare de inscrisi au crescut spectacolul, o parte din concurenti au fost urmariti de probleme, iar altii au reprezentat surprize placute in clasamente. In spatele lui Hora, care nu a lasat nicio clipa loc de indoiala in privinta invingatorului, s-au dat lupte aprinse pentru locurile de pe podium. Catalin Cismaru a reusit in cele din urma sa fie cel mai rapid, dupa o disputa stransa cu Andrei Dumitrescu si Christian Nistoran. Si Lucian Radut putea avea un cuvant de spus in ecuatia podiumului, dupa ce fusese al treilea in mansa secunda a antrenamentelor, insa cutia de viteze a masinii sale a cedat, iar reparatiile nu au putut fi terminate in timp util. La fel, Paul Andronic a fost nevoit sa declare forfeit, dupa ce taierea unui interior de viraj in mansa a doua a antrenamentelor a adus pagube care l-au scos din joc.

 

Christian Nistoran, proaspat incoronat campion al grupei N, nu a reusit sa scada decat 5 zecimi fata de rezultatul de sambata, iar Catalin Cismaru l-a intrecut pe resitean cu o secunda si doua zecimi, pentru a urca pentru a patra oara in sezon pe locul al doilea.

 

Andrei Dumitrescu a urcat pe podium, luandu-si revansa in fata lui Nistoran, in timp ce surprizele placute de sambata, Mihnea Dutescu si Marius Petre au continuat in aceeasi nota, doar ordinea fiind inversata. De altfel, cei doi au fost remarcati si de campionul Hora, care si-a amintit de vechile dispute de la H3. Marius Petre a reusit astazi chiar o senzationala victorie la grupa H, facilitata ce-i drept de abandonul lui Andronic si, totodata, s-a impus in competitia masinilor cu doua roti motrice.

 

Mihnea Dutescu nu a prins niciunul din cele doua titluri pentru care ramasese in lupta, in ciuda unei evolutii excelente, care i-a adus victoria la debutanti si locul sapte la general. Astfel, Andrei Serban a facut destul pentru a-si adjudeca fara emotii titlul la 2 Roti Motrice, iar Silviu Stratnic a castigat, gratie unui singur punct, titlul debutantilor, categorie revenita in acest sezon.

 

Clasamente

 

Final Open

Final Grupa N

Final Grupa A

Final Grupa H

Final 2 Roti Motrice

Final Juniori

Final Debutanti

Final Echipe

Final Grupa I

 

 

Mihai Marinescu pornește de pe a doua linie a grilei în prima cursă de pe Red Bull Ring

Pe 27 august în cel de-a șaselea weekend din actualul sezon al Formulei 2, Mihai Marinescu alături de ceilalți piloți care concurează în pepiniera Formulei 1 rulează pentru prima dată într-o cursă pe Red Bull Ring. Fostul Österreichring revine la viață după ce a ieșit din circuitul mondial în 2003 când pe pista din Spielberg au concurat pentru ultima dată monoposturile de Formula 1. Fiind cu 0,572s mai lent comparativ cu timpul lui Ramon Pineiro deținătorul poleposition-ului, Mihai a avut al patrulea timp al primei sesiuni de calificări și va porni în cursă de pe a doua linie a grilei de start.

 

 

La o lună după ce s-a clasat pe locul patru în a doua cursă a etapei de la Brands Hatch, Mihai Marinescu este mai determinat ca oricând să ajungă pe podium. Circuitul din Austria este nou pentru toți piloții din Formula 2, având în vedere că aceasta este cea mai importantă competiție care are loc după redeschiderea din mai a pistei. Situat la aproximativ 200 de km de Viena Red Bull Ring este un centru dedicat fanilor sporturilor cu motor și din 2011 a intrat în calendarul Formulei 2 și în cel al DTM. Locația este în același timp și circuit de casă pentru echipa de Formula 1 a celor de la Red Bull.

 

 

Lungimea unui tur este de 4.318,19 m, pista are două viraje de stânga și cinci de dreapta și este situată la o altitudine de 660 m (cea mai înală din calendarul Formulei 2).

 

 

Mihai Marinescu #9: A fost o sesiune de calificări bună chiar dacă nu am obținut al treilea sau al doilea timp cum mi-am dorit. Voi pleca însă din a doua linie a grilei de start și ăsta este un lucru bun. Înainte de pauză am avut al doiela timp al sesiunii însă după schimbarea pneurilor m-am răsucit chiar în cel mai rapid tur al meu și nu am mai reușit să cobor sub 1,22.000. Cred că va fi o cursă bună, îmi pun mari speranțe în această primă cursă de pe Red Bull Ring”.

 

 

 

 

Prima cursă a etapei austriece va începe la ora României 14:45. A doua sesiune de calificări va avea loc duminică începând cu ora 10:05, iar cursa este programată la 15:45. Ambele curse ale lui Mihai Marinescu din etapa a șasea a Formulei 2 le puteți urmări live pe Sport.ro și pe www.sport.ro