F.R.A.S. a premiat cei mai buni sportivi

Cei mai buni dintre competitorii celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de Federaţia Română de Automobilism Sportiv au fost premiaţi sâmbătă, 15 februarie 2014, în cadrul Galei Campionilor F.R.A.S.

general
de la stanga la dreapta David Botka/ Peter Mihalik, Francois Delecour/ Dominique Savignoni şi Marco Tempestini

 

Evenimentul, organizat la Palatul Ştirbey din Buftea, a început cu intonarea imnului naţional al României, de către soprana Crina Zancu, de la Opera Naţională Bucureşti, urmată de premierea celui mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., Vichea Nemeş (6 ani) şi a celui mai tânăr sportiv automobilist, David Tarţă (12 ani).

 

Premiile Campionatului Naţional de Autoslalom au fost acordate de către Mariana Nicolae şi Violeta Isac, cei mai buni juniori fiind Mihnea Ştefan, Bianca Anton şi Eduard Anton, podiumul clasamentului open fiind constituit din Radu Fenyo, Răzvan Filipeanu şi Răzvan Ionescu.

 

Campionatul Naţional de Rally Cross a fost premiat de către Preşedintele Comisiei Naţionale de Rally Cross, dl. Gabriel Drăgan. Primele trei echipe din sezonul competiţional 2013 au fost Auto Speed Rally Bucureşti, Random Team Cristian şi I.S.E.C.O. Târgu Mureş, premiile pentru juniori aparţinând lui David Catană, Armand Kozak şi David Tarţă.

 

Premiile media “Dumitru Lazăr”, decernate de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv, au fost acordate pe baza nominalizărilor făcute de către comunitatea media, astfel: www.autorally.ro – pentru presa online, d-lui Radu Gurămultă – revista Autoexpert – pentru presa scrisă, d-lui Cătălin Stoia – pentru fotografie şi emisiunii Speed – la categoria audiovizual.

 

Campionatul Naţional de Slalom Paralel a fost premiat de către Preşedintele Comisiei, dl. Dan Nirişteanu, campionii clasamentului open fiind Dănuţ Budai, Dan Nicoschi şi Bogdan Rogoz, iar cele mai bune echipe premiate în cadrul Campionatului Naţional de Karting 2013 au fost Road Runner Racing Team, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea şi Red Motor Team, prezentarea şi premierea sportivilor de la karting fiind făcută de către d-na Anca Nicoară.

 

Cupele şi medaliile din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2013 au fost oferite de către Omniasig şi înmânate de către dl. Costi Stratnic, membru al consiliului director Omniasig, dl. Radu Dumitrescu, Preşedintele Comisiei Naţionale de Viteză în Coastă şi dl. Horia Popescu, Preşedintele Comisiei Istorice. Lucien Hora, Ovidiu Zaberca şi Lucian Răduţ au fost primii în clasamentul open, echipele campioane fiind Rally Dream Team, Autotehnica şi Kremsmueller Rally Team.

 

În cadrul Campionatului Naţional de Off Road, membrii clubului Transsylvania Cluj, primul în clasamentul cluburilor în sezonul competiţional trecut, au fost aplaudaţi de către întreaga comunitate a sportului auto din România prezentă la Gala Campionilor, pentru implicarea în operaţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

 

Premiul de excelenţă pentru sprijinirea sportului auto a fost decernat partenerului tradiţional al F.R.A.S., Goodyear Dunlop Tyres România şi înmânat d-nei Raluca Boţan, Marketing Manager Central and Est Europe Goodyear Dunlop Tyres.

 

Organizatorii de competiţii au primit de asemenea premii speciale, primii trei organizatori de raliuri fiind C.S. Nautic Motorsport, A.C.S. Auto Blic Braşov şi C.S. Scorpion Rally Team Sibiu.

 

Cei mai buni sportivi din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2013 au fost premiaţi de către domnii Ovidiu Mazilu, Ştefan Vasile şi Mihai Leu. Campionii Cupei Suzuki au fost echipajele Alexandru Mirea/Dragoş Despinoiu, Mădălin Radu Arhire/Alina Bianca Pop şi Sebastian Gioarsă/Raluca Magdaş. Cupa Dacia a fost premiată de către dl. George Grigorescu, pe podium urcând Raul Badiu/Răzvan Hulea, Florin Tincescu/Iulian Nicolaescu şi Viorel Ivan/Marius Gogoaşă.

 

Cei mai buni juniori au fost Simone Tempestini/Sergiu Itu, Raul Badiu/Răzvan Hulea, Rareş Tomiţă/Levente Csegzy, echipele campioane – E.S.D. Rally Team, Napoca Rally Academy, B.C.R. Leasing Rally Team, iar campionii clasamentului general al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2013 au fost Francois Delecour/Dominique Savignoni, David Botka/Peter Mihalik şi Marco Tempestini/Lucio Baggio.

 

Peste 600 de sportivi și invitați speciali au participa la Gala Campionilor F.R.A.S., eveniment organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.

 

Gala Campionilor F.R.A.S. a fost şi anul acesta un prilej de a celebra performanţa şi ne bucurăm la finalul fiecărui sezon competiţional să îi revedem şi să-i prezentăm tuturor pe cei care au obţinut cele mai bune rezultate în automobilismul sportiv. Mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi, partenerilor evenimentului, le urăm un an cu rezultate excelente şi să ne revedem cu bine la fiecare etapă de campionat – sportivi, susţinători, parteneri.” – a declarat Vicepreşedintele F.R.A.S., dl. Ştefan Vasile.

 

Credit foto: Catalin Stoia

Gala Campionior 2013 – Suspinand dupa Sinaia

O spun deschis ca suntem sustinatorii editiilor anterioare ale Galei Campionilor care au avut loc la Sinaia in anii precedenti. Chiar daca noi, de la Motorsportnews.ro, suntem din Bucuresti preferam sa mergem pana la Sinaia pentru ca efectiv simteai ca te duci la o sarbatoare, la un eveniment deosebit. Agitatia, lumea care fremata in centrul orasului montan si demonstratiile cu masinile de concurs au lipsit cu desavarsire in acest an. Ce sa mai discutam era ca o sarbatoare a motorsportului intr-o statiune montana alaturi de prieteni si vrand nevrand weekendul era transformat intr-o mica vacanta. Si unde nu mai pui la socoteala faptul ca pentru unii participanti era mult mai usor si rapid de ajuns si din alte zone ale tarii. S-a facut chiar si un sondaj de catre cei de la FRAS care au intrebat lumea implicata in motorsportul autohton, unde se doreste sa fie locul de desfasurare si dupa cum v-ati dat seama deja le-am raspuns Sinaia din aceleasi considerente enumerate mai sus. 

gala-campionilor-2012-03816
demonstratie Titi Aur la Gala Campionilor 2012

 

Locatia efectiva din acest an nu a fost Palatul Stirbey propriu-zis, ci o anexa a acestuia o sala eleganta si cocheta, dar care nu se poate compara cu prestanta si istoria Casinoului din Sinaia. Si numarul persoanelor care au participat la gala mi s-a parut mai mic decat la editiile anterioare, dar asta este doar o consideratie personala.

 

Trecand si peste acest lucru conceptul galei este unul anost si plictisitor, insa in acest an s-a mai facut o greseala asa cum bine puncta si “Vaca” – Rally Cow, s-a servit mancare in timpul ceremoniilor de premiere. Ce a rezultat de aici? Pai pe langa faptul ca unii dintre cei care si-au luat premiile printre primii si au si luat o gustarica dupa aceea, au intins-o fiecare cu motivele lor, drum lung plictiseala etc. Dar ce a fost mai rau consider ca a fost neatentia celor prezenti la ce se intampla pe scena creata prin servirea mancarii in timpul ceremoniei, in fapt toti eram acolo sa auzim si sa aplaudam despre realizarile celor mai buni din sezonul incheiat. La Sinaia evenimentul se intindea mult si dupa terminarea festivitatiilor, lumea stand relaxata la o gustare si un pahar de vorba pentru ca nimeni nu se grabea nicaieri.  

 

S-au incercat in acest an cateva momente umoristice in timpul ceremoniei prin prezenta grupului Voua, dar care nu au avut rezultatele scontate, poate doar reactiile copiilor prezenti in sala facand nota discordanta.

 

Daca la editiile anterioare aveam pana si program de desfasurare al galei in acest an nu stiam cu doar o zi inainte ora de desfasurare. Acest lucru s-a rezolvat abia in dupa-amiza zilei de vineri printr-un comunicat.

 

Nu vreau sa inchei intr-o nota pesimista si trebuie sa felicit Federatia ca totusi organizeaza aceasta gala cu bune si cu rele pentru a omagia campionii tarii noastre in sporturile cu motor. Insa le doresc ca de la an la an sa evolueze si sa invete din greselile editiilor anterioare, astfel incat atunci cand se apropie Gala Campionilor toata lumea interesata sa astepte cu nerabdare aceasta zi. Exact lucrul asta nu l-am simtit in acest an, un sentiment care era prezent intr-o anumita masura la Sinaia. 

Sorin Ene + Silvia = LOVE

Pe 24 februarie este Dragobetele, o sarbatoare traditional romaneasca care dateaza inca de pe vremea dacilor, cu o traditie ceva mai veche, de peste 1 mileniu, fata de o alta sarbatoare aproape identica importata si de tara noastra in ultimii ani. Cu aceasta ocazie ne-am propus sa va prezentam un cuplu inedit din Romania si povestea lor care dateaza de peste 4 ani.

Sorin Ene 3

Numele Sorin Ene este cunoscut fanilor driftului din Romania de ceva vreme si totusi este foarte probabil ca porecla sa “HAI-u” sa fie mult mai vestita decat numele sau. In 2002 Sorin si-a achizitionat primul BMW E30 (Ursulet) care a primit numarul de inmatriculare B 69 HAI si nu a durat foarte mult pana s-a pricopsit cu porecla care il va haitui toata viata sa. 🙂 Evident, ca orice pustan cu Ursulet care se respecta, nici la el nu a durat foarte mult pana a inceput sa faca vestitele burn-uri si cerculete. Acestea insa, cu timpul, nu au mai fost suficiente si incet incet s-au transformat in mici derapaje controlate etalate in cadrul intalnirilor si evenimentelor dedicate pasionatilor de masini.

 

La inceputul anilor 2000 driftul incepea sa devina un fenomen la nivel mondial si nu a durat mult pana acesta a devenit un sport cu motor iubit si in tara noastra. Incepand cu 2005 Sorin a inceput sa acorde din ce in ce mai mult timp demonstratiilor si evenimentelor de acest gen din tara noastra, evoluand pe modelul BMW E30 si devenind astfel unul dintre principalele personaje asociate cu driftul.

Sorin Ene 2

In 2010 o noua iubire pe nume Silvia isi facea aparitia in viata lui. Este vorba despre Nissan-ul 200SX sau S14A, Silvia fiind numele pe care compania nipona l-a folosit pentru modelele sport coupe care au la baza sasiul S. La finalul primului sezon alaturi de noua masina, Sorin reusea locul al patrulea in clasamentul general al pilotilor. Un an mai tarziu in 2011, el infiinta prima scoala dedicata 100% driftului. Anii au trecut si relatia pilot masina s-a consolidat, rezultatele neincetand sa apara, Sorin castigand titlul de vicecampion la finalul sezonului 2013 al Campionatului National de Drift, un campionat ajuns la al patrulea sezon sub organizarea lui Gabriel Onofrei.  

Podium Baneasa 2013

Asa cum el insusi recunostea, “Orice sut in fund e un pas inainte”, asa s-a intamplat si in cazul lui Sorin care anul trecut era concediat de la locul sau de munca. Concentrarea exclusiva pe viata sportiva a dat roade si Sorin reusea la finalul sezonului 2013 sa devina viceampion national, acesta fiind de altfel cel mai bun rezultat personal alaturi de Nissan-ul Silvia.

Sorin Ene Scoala

Totodata, ScoaladeDrift.ro a inceput sa fie din ce in ce mai cautata o serie de cursanti trecandu-i pragul printre care si Daniel Onoriu campion national la Viteza in Coasta. Pe langa partea de competitii, o serie de vedete autohtone de televiziune, dar si campioni nationali si mondiali au stat in dreapta lui Sorin in cadrul unor diferite evenimente. Printre acestia ii putem numara pe Titi Aur de 8 ori campion national de raliuri, Manu Mihalache si Alina Bunica piloti in cadrul Campionatului National de Raliuri, Dan Bordeianu, Pepe si Liviu Varciu vedete de televiziune sau Leonard Doroftei campion mondial WBA la categoria semi-usoara si Ion Oncescu cvadruplu campion mondial la skanderberg la ambele brate.   

Dan Bordeianu & Sorin Ene

In noul sezon 2014 Sorin Ene va fi prezent in cadrul Campionatului National de Drift alaturi de acelasi Nissan Silvia S14A care in acest an va fi mai puternic cu aproape 20% fata de anul trecut, fiind aduse cateva imbunatatiri motorului BMW 2.500cmc 24V supralimentat cu o turbina.

 

Noul parteneriat incheiat cu Agroarend si NISSAN BADSI, dar si partenerii sai consacrati Motul, Reparatii Turboserv, Turbotehnik, Tony Polish, Best-Tires, Autonik, Campion Autoservice, Contrast Center si Dental-Med ii vor permite in acest an lui Sorin Ene sa se concentreze pe batalia pentru titlul de campion national, un titlu care ii lipseste pana in prezent pilotului bucurestean. 

Sorin Ene 4

Credit Foto: Catalin Oprea, Claudia Popa, Cosmin Gabriel, Paul Constantinescu  

Danube Delta Rally®, cel mai bun raliu al anului 2013

 În plină pregătire a celei de-a XV-a ediții, Danube Delta Rally® a fost premiat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) în cadrul Galei Campionilor, care a avut loc sâmbătă, 15 februarie, la Palatul Știrbey din Buftea. Danube Delta Rally® a fost declarat cel mai bun raliu din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2013, iar ediția de anul acesta, a cinsprezecea din istoria evenimentului, candidează la European Rally Trophy, acordat de Fédération Internationale de l’Automobile (FIA).

 

În urma evaluării organizării și derulării Danube Delta Rally® 2013, etapa a treia în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, experții FRAS au apreciat, printre altele, interesul piloților pentru probe, condițiile de siguranță și de securitate asigurate de organizatori și modul în care a fost promovat raliul, reluat anul trecut după o pauză de 20 de ani.

 

“Oamenii au primit nesperat de entuziaști revenirea raliurilor în Dobrogea, au refăcut puntea peste ani cu o usurință încurajatoare. Cursa în sine mi-a inspirat prospețime, mi-a făcut plăcere de la sosire până la plecare! Probele sunt frumoase și cursive, îți face plăcere să pilotezi pe ele, iar macadamul este excelent. Proba care m-a surprins a fost Eoliene, pe care am subestimat-o la recunoașteri. S-a dovedit extrem de incitantă în cele din urmă”, sublinază pilotul Edwin Keleti. Prezent la Gala Campionilor, echipajul Edwin Keleti/Botond Csomortani și-a ridicat și trofeul pentru locul III, care i-a revenit în cadrul Danube Delta Rally® 2013.

 

Programat între 29 și 31 mai 2014, Danube Delta Rally® va cuprinde 14 probe speciale și se va desfasura pe parcursul a 170 de kilometri, cu 60 de kilometri în plus față de anul trecut. De asemenea proba Superspecială din centrul municipiului Tulcea va avea un traseu modificat față de cel din 2013. Noua specificație a traseului se datorează participării Danube Delta Rally®, din postura de candidat, la FIA European Rally Trophy. Dincolo de competiția propriu-zisă, organizatorii vor include în agenda raliului și o serie de evenimente-satelit, dedicate promovării turistice a Deltei Dunării, cu invitați speciali din țară și din străinătate.

Delta Rally 2013

“Premiul de la Gala Campionilor ne confirmă că eforturile noastre au fost îndreptate într-o direcție bună și ne obligă să menținem ștacheta sus, astfel încât și la ediția de anul acesta să le asigurăm piloților și pasionaților de raliu o competiție de calitate și condiții excelente de participare. Totodată, le oferim celor care vor vizita Tulcea și Delta Dunării în perioada raliului ocazia să asiste la un spectacol automobilistic de talie europeană și să se bucure de evenimentele speciale pe care le organizăm în paralel”, precizează Mihai Tănase, organizator Danube Delta Rally®.

 

Danube Delta Rally® a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani, și s-a aflat încă de la început pe prima poziție în etapele Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Anul acesta, evenimentul are loc între 29 și 31 mai, fiind organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport, cu susținerea Consiliului Județean Tulcea și a Primăriei Tulcea. Etapa a treia din campionat, Danube Delta Rally® este un eveniment de referință pe harta automobilismului sportiv românesc și contribuie la valorizarea potențialului turistic al zonei. Totodată, raliul se anunță plin de surprize pentru participanți și spectatori, care vor descoperi atmosfera Danube Delta Rally® în cadrul unor evenimente speciale: petreceri, concerte, excursii și degustări de produse locale.

BMW a efectuat primul test pentru DTM la Monteblanco

BMW Motorsport a inceput pregatirile pentru noul sezon DTM cu un test de trei zile desfasurat pe circuitul din Monteblanco in sudul Spaniei. Testul s-a concentrat pe elementele de aerodinamica, sase piloti ai echipei trecand pe rand la volanul celor doua modele BMW M4 DTM. Joey Hand si Martin Tomczyk sunt cei doi piloti care nu au testat insa ei au fost prezenti la Monteblanco pentru sedinta foto dinaintea sezonului. Augusto Farfus , Bruno Spengler, Timo Glock, António Félix da Costa, Marco Wittmann si Maxime Martin au parcurs in total 2500km cu noul model M4 DTM ce isi va face aparitia in 2014.

M4 DTM

Cele doua teste oficiale premergatoare sezonului 2014 vor avea loc la Budapesta si Hockenheim in perioada 31 martie – 3 aprilie, respectiv 14-17 aprilie. 

Gala campionilor FRAS la Palatul Stirbey

Federația Română de Automobilism Sportiv organizează sâmbătă, 15 februarie 2014, Gala Campionilor – evenimentul anual în cadrul căruia cei mai buni sportivi ai sezonului precedent își primesc trofeele și medaliile într-un cadru festiv. Vedetele evenimentului sunt laureații celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de F.R.A.S.

 logo fras ok

În total, peste 600 de sportivi și invitați speciali vor participa la Gala Campionilor F.R.A.S., tradiționalul eveniment festiv al automobilismului românesc, care are loc în premieră la Palatul Știrbey din Buftea, monument arhitectonic de la mijlocul secolului al XIX-lea și gazdă a numeroase episoade din istoria națională modernă și contemporană.

 

Evenimentul este construit în jurul valorilor F.R.A.S. Astfel, deoarece creştem campioni, îl vom premia pe cel mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., care participă în Campionatul Naţional de Karting „Dunlop”. Pentru că încurajăm competiţia, vom oferi celor mai buni sportivi aproape 200 medalii, 260 cupe şi 50 premii speciale. Cultivăm fani – pe care i-am angrenat într-un concurs de creaţie pentru un logo al Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop” – îi vom premia pe cei mai creativi dintre ei. Promovăm spectacolul – şi pentru că spectacolul oferit de automobilismul sportiv este promovat în mediul online, în presa scrisă, de către fotografii profesionişti şi în audiovizual – vom oferi tot atâtea premii media, concretizate în Trofeul „Dumitru Lazăr”. Celebrăm performanţa – şi vom face acest lucru şi în cadrul acestei seri atât de speciale pentru toţi cei care sunt implicaţi în automobilismul sportiv tutelat de F.R.A.S.

 

Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv va începe la orele 17:00, iar accesul pe Domeniul Știrbey se va face pe bază de invitație. Evenimentul va fi prezentat de către dl. Adrian Fetecău şi este organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.

31 de masini pentru cel de-al treilea sezon WEC

Cel de-al treilea sezon al Campionatului Mondial de Anduranta (FIA WEC) a luat startul joi prin conferinta de presa la care s-au anuntat cele 31 de masini care se vor afla pe grila de start a fiecarei curse de anul acesta, reprezentand un total de 10 tari.

WEC

In clasa regina, LM P1, s-au inscris nu mai putin de noua masini, sase ale echipelor de uzina, iar trei apartinand echipelor private. In lupta motoarelor hibride s-au inscris Audi cu doua prototipuri noi care pastreaza titulatura Audi R18 e-tron quattro, Toyota cu noul TS040 HYBRID si Porsche cu doua modele 919 Hybrid care isi vor face pentru prima data aparitia in public in timpul testelor de pe circuitul  din Le Castellet la sfarsitul lunii martie.

Porsche 919 Hybrid cockpit
Porsche 919 Hybrid cockpit

Rebellion Racing a inscris doua prototipuri Rebellion Toyota R-One avandu-i ca piloti principali pe Nicolas Prost si Matthias Beche, iar Lotus si-a anuntat prezenta cu un prototip nou, T129-AER, cu Christian Albers ca pilot principal.

 

Competitia de la clasa LM P2 va continua anul acesta cu 7 masini. Campionii din 2013 de la clasa LM P1 din randul echipelor private, Strakka Racing, se intorc in WEC cu un prototip Dome S103 cu motorizare Nissan.

 

G-Drive Racing ocupa unul din cele 3 locuri “rusesti” de pe grila din acest an. Echipa schimba masina  de anul trecut cu un Morgan-Nissan, iar ca pilot principal il mentine pe Roman Rusinov. Celelalte doua locuri sunt ocupate de echipa SMP Racing, echipa care anul trecut a uimit pe toata lumea castigand trofeul categoriei GTC din Seria Europeana Le Mans (ELMS) la prima participare. SMP Racing a inscris doua prototipuri Oreca-Nissan cu campionul categoriei GTC din ELMS Kirill Ladygin si Sergey Zlobin ca piloti principali.

Nissan LM P2 G-Drive

Millenium Racing va participa de asemenea cu doua prototipuri Oreca-Nissan cu Fabien Giroix si Stefan Johansson, iar ultimul loc din aceasta categorie este ocupat de o echipa cu bazele in Hong Kong, KCMG, cu un Oreca-Nissan.

 

7 masini s-au inscris si in lupta pentru titlul la clasa LM GTE Pro. Campioana de anul trecut la aceasta categorie din ELMS, RAM Racing va debuta anul acesta in WEC cu un Ferrari 458 Italia, la categoria LM GTE Pro, cu Matt Griffin ca pilot principal si  cu un al doilea Ferrari 458 in categoria destinata amatorilor.

Porsche 911 RSR

Ferrari si AF Corse isi vor apara titlul de la constructori si echipe cu o pereche de Ferrari 458 Italia, cu Gianmaria Bruni in prima masina si Davide Rigon in cea de a doua. Porsche va fi prezent prin echipa Manthey cu Patrick Pilet si Marco Holzer in doua 911 RSR, in timp ce doua Aston Martin Vantage V8 vor concura pentru echipa Aston Martin Racing cu Darren Turner in masina cu numarul 97 si Stefan Mücke in cea cu numarul 99.

 

Pilotii amatori nu se lasa mai prejos, astfel ca la clasa LM GTE Am s-au inscris 8 masini dintre care patru Ferrari, doua Porsche si un Aston Martin. AF Corse va avea doua masini la aceasta clasa, pilotate de Luis Perez Companc si australianul Stephen Wyatt. Campioana de anul trecut, echipa 8Star Motorsports s-a intors sa isi apere titlul cu un F458 cu directorul echipei ca pilot principal, Enzo Potolicchio. Al patrulea F458 va fi cel al lui Johny Mowlem din echipa RAM Racing.

 

Proton Competition revine alaturi de Christian Ried ca pilot pricipal pentru Porche-ul 911 GTR RSR, in timp ce echipa belgiana, Prospeed Competition, s-a inscris tot cu un 911, pilotat de Francois Perrodo.

 

Cele doua Aston Martin inscrise de Aston Martin Racing vor fi pilotate de danezul Kristian Poulsen si canadianul Paul Dalla Lana.

 

Pierre Fillon, presedintele ACO, a declarat: “Organizatia ACO este foarte multumita sa vada o asemenea grila pentru cel de-al treilea sezon al Campionatului Mondial de Anduranta. Aceste 31 de masini reprezinta crema curselor de anduranta si reprezinta ambasadorii Le Mans pe scena mondiala. 2014 va aduce numeroase schimbari pentru clasa LM P1. Suntem foarte bucurosi sa ii vedem pe cei de la Porsche revenind la cel mai inalt nivel al curselor de anduranta si abia asteptam sa vedem bataliile ce vor avea loc intre Porsche, Audi si Toyota. Suntem de asemenea multumiti sa vedem ca s-au inscris si echipe private in aceasta clasa si abia asteptam sa vedem masinile echipelor Rebellion si Lotus in actiune. Totusi, FIA WEC inseamna mai mult decat LM P1 si vrem sa le uram tuturor competitorilor succes in 2014. Ne vedem la Silverstone in aprilie.”

Sponsori si logistica in WEC

World Endurance Championship (WEC) este unul dintre campionatele mondiale care duce concurentii intr-un tur al lumii, cele opt etape desfasurandu-se pe 4 continente Europa, Asia, America de Nord si America de Sud. Pentru echipele participante aceasta competitie nu este doar o simpla competitie sportiva si tehnica, ci si una de pregatire perfecta a logisticii. In jur de 200 de tone sunt transportate cu ajutorul camioanelor si avioanelor pentru acest campionat.  

WEC - 24h Le Mans 2012

Debutul campionatului va avea loc pe 20 aprilie la Silverstone si pana la finalul acestuia in noiembrie echipele vor acoperi o distanta totala de 49.000 de kilometri. Piesele si materialele folosite se plimba de la un circuit la altul de aceea trebuie avut in vedere faptul ca unele componente au o limita de kilometri si mai mult oricand se poate intampla un accident nedorit in timpul transportului.

WEC - 24h Le Mans 2012

Absolut tot ce se gaseste in garajul unei echipe de curse, pe durata unei etape, trebuie transportat de acasa. Cei de la Audi calatoresc cu un bagaj de 38 de tone care incape in 176 de gemantane prevatute cu role si cauciuc pentru transport aerian, adica 19 paleti de avion. Munca pentru oamenii de la logistica in vederea pregatirii unui nou sezon incepe din luna decembrie, iar pentru unii membrii ai echipei o etapa din campionat dureaza 10-12 zile. 

Motorsports / DTM 10. race Hockenheim

Motorsportul nu poate exista fara sponsori si parteneri, iar pentru cei de la Porsche care revin la Le Mans 24H partenerii oficiali sunt Schaeffler Group si fabrica de bere Veltins. Daca numele Schaeffler va suna cunoscut este foarte probabil sa il stiti din DTM fiind principalul partener al lui Mike Rockenfeller, campionul en-titre, un parteneriat care va continua pentru inca trei ani. Pe langa cei doi parteneri, cei de la Porsche mai beneficiaza de sprijinul ExxonMobil,  A123 Systems (furnizorul bateriilor pentru 919 Hybrid)  si Michelin.   

 

Calendar WEC 2014 

Official Test  –  Le Castellet FRA  28-29 March 
6 hours of Silverstone    GBR 20 April
6 hours of Spa-Francorchamps BEL 03May
24 Heures du Mans Test  FRA 01 June 
24 Heures du Mans    FRA 14/15 June 
6 hours of Circuit of the Americas  USA 20 September
6 Hours of Fuji  JPN  12 October 
6 Hours of Shanghai CHN 2 November
6 Hours of Bahrain  BHN 15 November 
6 Hours of Sao Paulo BRA 30 November  

Xavier Mestelan-Pinon ne dezvaluie progresele facute cu C-ELYSÉE WTCC

Directorul tehnic si totodata directorul adjunct al Citroën Racing, Xavier Mestelan-Pinon, a vorbit despre progresele facute de echipa franceza in ceea ce priveste modelul C-Elysée WTCC, model alaturi de care echipa campioana de opt ori in WRC isi va face debutul in competitiile de turisme in acest an. 72653_Mestelan-Pinon Xavier03Jordan2010-405

Va aduceti aminte de fazele principale ale proiectului C-Elysée WTCC de pana acum?

In iarna lui 2012 am transformat un DS3 WRC intr-o masina laborator pentru a ne da seama de necunoscutele pe care le aveam despre construirea unei masini de circuit. Acest lucru ne-a permis sa fim mai eficienti in timpul crearii modelului C-Elysée WTCC, care a efecutat primele teste la jumatatea lui iulie 2013. Pana la sfarsitul anului trecut am continuat sa imbunatatim performantele modelului prin dezvoltarea de noi piese. De la inceputul acestui an partea tehnica este aproape completa si acum vrem sa vedem pana unde o putem exploata. Acum lucram la set-up, pneuri si stil de pilotaj pentru piloti.

Yas Marina Citroen test

Care sunt circuitele unde ati testat?

In loc sa folosim sistematic circuite din campionat, am cautat piste care sa ne ofere conditii pe care le vom intalni in timpul sezonului competitional. Am fost la Hungaroring si Monza doua circuite complet diferite, iar la inceputul anului partenerul nostru Abu Dhabi ne-a oferit posibilitatea de a testa pe Yas Marina. Am profitat de temperaturile mai ridicate decat cele din Europa si am avut parte si de ploaie. 

 

Care sunt principalele lectii pe care le-ati invatat in timpul procesului de dezvoltare?

 

Odata cu noile reglementari tehnice FIA WTCC din acest an, toti parametrii s-au modificat. Masinile din 2014 sunt mai late, mai usoare si mai puternice. Pana si experimentatul Yvan Muller duce lipsa de puncte de referinta. Ne-am dat seama de importanta aerodinamicii, dar nu credeam ca este atat de importanta. Am muncit foarte mult in aceasta zona prin CFD si cateva vizite in tunelul de vant. Pachetul final nu a fost inca vazut pe circuit si nu il vom arata pana la ultimul test inainte de startul sezonului.

Citroen C-Elysee test

 

Cu siguranta nu doar aerodinamica este zona in care ati facut progrese

Asa este, fiecare punct a necesitat o atentie deosebita. De exemplu suspensia, am inceput geometria de la ce cunosteam mai bine, Xsara Kit-Car, tractiune fata construita pentru asfalt. In ceea ce priveste viteza si obstacolele intalnite de cele doua modele sunt foarte diferite si ne-am chinuit pana am ajuns la eficienta si siguranta dorita. La motor munca a fost mai usoara.  Motorul de pe C-Elysée WTCC este o evolutie a motorului folosit pe DS3 WRC si a fost folosit pentru al patrulea sezon in raliuri. Anumite tehnologii precum ‘fresh air’ nu au fost asa de sensibile si am obtinut rezultatele dorite imediat. Chiar si cu cei 50 de cai putere suplimentari nu am avut probleme de fiabilitate. 

 

Care sunt urmatoarele termene limita?

Mai avem trei teste programate inainte de startul sezonului. In unul dintre ele vom testa doua modele C-Elysée WTCC si ne vom concentra pe pneuri foarte mult. Aceste teste vor permite si cimentarea relatiilor dintre piloti si inginerii lor. Vom vedea daca metodele de lucru functioneaza, echipamentele si tot ce e specific acestei competitii.  

Loeb wtcc

Cand va fi omologat modelul C-Elysée WTCC? 

Il vom prezenta celor de la FIA la jumatatea lunii martie. Dupa acea data dezvoltarea anumitor componente va fi inghetata si vom putea face modificari doar cu wildcard-uri, asa cum e sistemul si la raliuri. Dincolo de aceste reglementari dorim sa pregatim o masina sigura si competitiva inca din prima cursa. Trebuie sa fim gata la Marrakech!   

Teste WTCC la Montmeló

Protagonistii Campionatului Mondial de Turisme (WTCC) revin din nou pe circuit in acest an pentru o noua sesiune de teste. 

Honda Civic WTCC 2014

Pentru constructorul nipon Honda acesta va reprezenta al doilea test de la inceputul acestui an, primul avand loc tot in Spania, in luna ianuarie, atunci cand Gabriele Tarquini, Tiago Monteiro, Mehdi Bennani  si Norbert Michelisz au tesat pentru prima oara modelul Civic cu noile specificatii.  

 

La Montmeló va fi prezent si tanarul Pepe Oriola, care in acest an va alerga pentru noua echipa din WTCC Onyx Race Engineering. Revenirea echipei britanice pe scena competiilor de motorsport a fost posibila prin cooperarea cu Arlington Industries Group, un grup de investitii industrial in domenii precum aeronautica si constructia de automobile. Mike Earle este cel care va conduce aceasta echipa, el aflandu-se la conducerea echipei Arena Motorsport prezenta in BTCC si WTCC in 2012, cu modelele Ford Focus. (Apropo daca sunteti curiosi ce s-a mai intamplat cu modelele Focus din WTCC, ele au ajuns la o echipa de motorsport chineza). Numele Onyx Race Engineering nu este deloc nou pe scena motorsportului echipa fiind activa in anii ’80 in competitii precum F3000 si F1.  

honda2014_1

Pana in prezent se cunosc urmatorii piloti care vor evolua in sezonul 2014 in WTCC:

Yvan Muller Citroen Racing Citroen C-Elysee
Sebastien Loeb Citroen Racing Citroen C-Elysee
Jose Maria Lopez Citroen Racing Citroen C-Elysee
TBC Citroen Racing Citroen C-Elysee
Gabriele Tarquini Honda WTC Team Honda Civic
Tiago Monteiro Honda WTC Team Honda Civic
Norbert Michelisz Zengo Motorsport Honda Civic
Mehdi Bennani Proteam Racing Honda Civic
Rob Huff LADA Sport LADA Granta
James Thompson LADA Sport LADA Granta
Mikhail Kozlovskiy LADA Sport LADA Granta
Tom Coronel ROAL Motorsport Chevrolet Cruze
Tom Chilton ROAL Motorsport Chevrolet Cruze
Hugo Valente Campos Racing Chevrolet Cruze
Dusan Borkovic Campos Racing Chevrolet Cruze 
Rene Munnich Munnich Motorsport SEAT Leon * cateva etape selectate
Marc Basseng Munnich Motorsport SEAT Leon * cateva etape selectate

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor