Tag Archives: 2014

Mai mult MINI, mai multe posibilităţi: noul MINI cu cinci uşi

La doar câteva luni după lansarea pe piaţă a noului MINI, marca premium din Marea Britanie îşi extinde portofoliul de modele prin adăugarea unei variante complet noi de caroserie – MINI cu cinci uşi – o premieră în istoria brandului. Noul model combină plăcerea condusului specifică MINI, caracterul distinctiv şi rafinamentului celei de-a treia generaţii a modelului,m dar şi caracterul practic îmbunătăţit oferit de spaţiul suplimentar. Designul exterior caracteristic al automobilului premium de clasă mică este transferat în cel mai autentic mod în proporţiile specifice ale noii caroserii, prin adăugarea celor două uşi din spate. Noul model este pregătit pentru debutul pe piaţă, inclusiv România, în ultima parte a acestui an.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (1)

Cu un ampatament extins cu 72 de milimetri şi o caroserie lungită cu 161 de milimetri în comparaţie cu dimensiunile MINI cu trei uşi, modelul cu cinci uşi oferă o libertatea mai mare de folosire a interiorului. În spate sunt trei locuri separate, iar pasagerii care le utilizează beneficiază de o creştere a spaţiului pentru cap cu 15 milimetri şi o extindere a lăţimii interioare cu 61 de milimetri la nivelul coatelor. În plus, portbagajul este mai mare cu 67 de litri decât noul MINI cu trei uşi, volumul total fiind de 278 de litri. Nivelul ridicat de versatilitate a automobilului este susţinut şi de rabatarea spătarului banchetei în raport 60:40. Aceasta permite creşterea volumului portbagajului la 941 de litri.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (5)

La lansarea pe piaţă a modelului MINI cu cinci uşi, gama va înregistra un consum mediu mixt cuprins între 5,9 şi 3,6 l/100 km, iar emisiile CO2 între 136 şi 95 g/km. Oferta va cuprinde patru motoare, toate cu tehnologie MINI TwinPower Turbo. Un propulsor pe benzină, cu trei cilindri, care dezvoltă un maxim de 100 kW/136 CP echipează MINI Cooper (5 uşi). Puterea motorului pe benzină, cu patru cilindri, de la MINI Cooper S (5 uşi) este de 141 kW/192 CP. Noul MINI Cooper D (5 uşi) este echipat cu un motor diesel cu trei cilindri, care dezvoltă 85 kW/116 CP. Suplimentar, MINI Cooper SD (5 uşi) este disponibil în premieră cu noul motor diesel de 2,0 litri, cu patru cilindri, care oferă 125 kW/170 CP. Toate variantele de motorizare ale noului MINI 5 uşi îndeplinesc standardele EU6 privind emisiile.

 

La fel ca la oricare alt MINI, cea mai nouă generaţie de motoare asigură un echilibru excepţional între plăcerea condusului şi consumul de combustibil. Acesta este susţinut de nou dezvoltatele transmisii, manuală cu şase trepte şi Steptronic cu şase viteze, precum şi de numeroasele tehnologii MINIMALISM de eficientizare a consumului. Renumitul sentiment go-kart oferit de MINI pe şosea este garantat datorită versiunii specifice modelului a tehnologiei rafinate a suspensiei. Sistemul Dynamic Damper Control (controlul dinamic al suspensiei) cu amortizoare ajustabile este disponibil opţional, aşa cum sunt şi modurile MINI de condus, cele care asigură o abordare potrivită a performanţelor şi confortului.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (3)

MINI cu cinci uşi beneficiază şi în alte privinţe de standardele înalte ale noii generaţii de modele, cum ar fi calitatea materialelor şi a manoperei, siguranţa, acustica, confortul fonic şi de vibraţii, precum şi dotările inovatoare. Noul concept de afişare şi operare poate fi suplimentat cu un computer de bord cu monitor de până la 8,8 ţoli (22,35 cm), dispus în instrumentul central, precum şi de MINI Controller cu suprafaţă tactilă. Opţional, un inel LED luminos pentru instrumentul central oferă indicii vizaule pentru diverse situaţii de condus, precum şi numeroase funcţii activate de conducător (precum turaţie, senzori de parcare, operare volum sau climă, informaţii navigaţie, modul de condus, conectare bluetooth etc.). Alte echipamente disponibile includ faruri LED, proiectoare LED de ceaţă, lumini ambientale şi funcţia Acces confort (uşile se pot încuia şi descuia din exterior fără utilizarea directă a cheii). Gama de sisteme opţionale de asistare a conducătorului include, pentru prima dată în acest segment, Head-Up Display, care se extinde deasupra coloanei de direcţie. MINI cu cinci uşi dispune şi de Driving Assistant, tempomat activ bazat pe cameră video, avertizare de coliziune şi de pietoni cu funcţie iniţială de frânare, asistare a fazei lungi, detectare a indicatoarelor rutiere, Parking Assistant şi cameră pentru mers înapoi.

 

Suplimentar, numeroase funcţii suplimentare, care pot fi integrate în automobil prin reţelele de socializare şi aplicaţiile de infotainment, sunt disponibile acum atât pentru terminalele smartphone Apple iOS, cât şi pentru cele cu sistem Android prin funcţia Apps.

 

Design exterior: proporţii caracteristice, linii clare
MINI cu cinci uşi este a doua variantă de caroserie a noului MINI, iar linia unică a acoperişului şi accentuarea secţiunii spate atrag atenţia asupra lungimii extinse. Creşterea înălţimii totale reflectă îmbunătăţirea spaţiului la nivelul capului. Designul aduce un omagiu originilor istorice ale automobilului, dar este şi o evoluţie a conceptului contemporan al maşinii. Proporţiile caracteristice MINI asigură o prezenţă compactă şi puternică, ceea ce subliniază agilitatea noii creaţii.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (7)

Caroseria noului MINI cu cinci uşi are o lungime de 3.982 de milimetri (MINI Cooper S 5 uşi şi MINI Cooper SD 5 uşi au 4.005 mm), o lăţime de 1.727 de milimetri şi o înălţime de 1.425 de milimetri. Aceasta face ca MINI cu cinci uşi să fie mai lung cu 161 de milimetri şi mai înalt cu 11 milimetri decât versiunea cu trei uşi. Lăţimea a rămas aceeaşi. Ampatamentul a fost extins cu 72 de milimetri, la 2.567 mm, în timp ce ecartamentul este identic cu cel al modelului cu trei uşi.

 

Confortul interior a fost şi el îmbunătăţit. Datorită ampatamentului extins, pasagerii din spate dispun de un spaţiu pentru picioare care a fost mărit cu 72 de milimetri, în timp ce extinderea spaţiului a făcut disponibil un al treilea loc pe banchetă. Accesul în spate este mult mai confortabil.

 

Înălţime crescută a automobilului se evidenţiază prin spaţiul pentru cap extins cu 15 milimetri. Totodată, lăţimea interioară a automobilului, la nivelul coatelor, a fost extinsă cu 61 de milimetri. Portbagajul are un volum de 278 de litri, o creştere de 67 de litri sau aproximativ 30% în comparaţie cu modelul cu trei uşi.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067

Asemenea tuturor modelelor MINI, noul MINI cu cinci uşi are o apariţie inconfundabilă. Din punct de vedere vizual, caroseria, habitaclul şi acoperişul sunt separate clar între ele. Grafica geamurilor se îngustează spre spate, ceea ce contribuie la forma dinamică a profilului.

 

Ecartamentul lat şi consolele scurte accentuează expresia atractivă a caroseriei, cu o poziţie puternică deasupra roţilor. În acelaşi timp, linia de caracter de sub geamurile laterale furnizează o înclinare dinamică prin care atenţia este direcţionată spre pasajele largi ale roţilor.

 

Particularităţile tradiţionale de design includ conturul hexagonal al grilei radiatorului, contururile semnalizatoarelor cunoscute drept “hublouri”, farurile rotunde, stopurile verticale şi protecţia de culoare neagră de la limita inferioară a caroseriei. Dintr-o singură bucată, rama cromată a grilei radiatorului evidenţiază forma hexagonală. Efectul vizual al elementelor “hublourilor” şi al farurilor suplimentare din spoilerul faţă este accentuat prin intermediul liniilor de pe suprafeţele adiacente în fiecare caz.

 

La MINI Cooper 5 uşi şi MINI Cooper D 5 uşi, nervurile grilei radiatorului şi mânerul hayonului sunt finisate în culoarea White Aluminium. Bara, integrată în grila radiatorului şi având rolul de suport al numărului de înmatriculare, este finisată în negru lucios, în timp ce ţeava de eşapament este acoperită cu crom. Modelele MINI Cooper S 5 uşi şi MINI Cooper SD 5 uşi îşi accentuează sportivitatea prin designul tip fagure al grilei radiatorului, decoraţiunile antracit ale barei faţă, o fantă suplimentară în capotă, galerii de aer pentru frâne integrate în prizele de aer inferioare şi un spoiler spate separat, cu ţevi de eşapament dispuse central. Aceste variante ale modelului poartă şi un logo “S” de culoare roşie, cu contur cromat – nu doar pe elementele hublourilor, ci şi pe bara cromată a grilei radiatorului.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (2)

Unic în segment: faruri LED, distribuţie adaptivă a luminii, faruri LED adaptive în viraje şi proiectoare LED de ceaţă
Conturul farurilor rotunde este un inel cromat lat, iar sursa de lumină este bine structurată, cu semnalizatoare arcuite dispuse în secţiunea inferioară. În versiunea standard, luminile pentru zi şi semnalizatoarele sunt montate în farurile suplimentare, în timp ce proiectoarele de ceaţă pot fi şi ele incluse aici, ca dotare opţională.

 

Noul MINI 5 uşi este primul automobil din clasa lui care oferă faruri LED ca echipare opţională. Sursele de lumină albă strălucitoare sunt utilizate atât pentru faza scurtă, cât şi pentru cea lungă. De asemenea, ele sunt înconjurate de un inel LED pentru lumini de zi, a căror secţiune inferioară se uneşte cu semnalizatoarele albe. O altă opţiune este cea a farurilor LED cu funcţii suplimentare, care asigură iluminarea optimă a carosabilului şi a marginii drumului – în funcţie de situaţie şi de profilul traseului – şi care includ şi faruri LED adaptive în viraje. Proiectoarele de ceaţă opţionale sunt şi ele disponibile fie cu halogen, fie cu LED în combinaţie cu faruri LED. Automobilele echipate cu faruri LED au şi stopuri LED.

 

Există o paletă de trei culori nemtalizate şi nouă nuanţe metalizate pentru exterior care va fi disponibilă de la lansarea noului MINI cu cinci uşi. La toate modelele, acoperişul şi capacele oglinzilor retrovizoare pot fi finisate într-o culoare contrastantă, alb sau negru – ca opţiune şi fără costuri suplimentare. Şinele pentru sistemul de montare pe acoperiş sunt disponibile şi pentru noul MINI cu cinci uşi. Accentele individuale includ benzi albe sau negre pentru capotă şi Chrome Line pentru exterior.

 

Design interior în stilul emblematic MINI: concept inovator de afişare şi operare
Liniile precise, combinaţia premium de culori şi materiale, precum şi funcţionalitatea modernă evidenţiază modul în care habitaclul MINI cu 5 uşi este o reinterpretare modernă a unui design clasic. Structura orizontală a cockpitului şi contururile circulare sau eliptice ale elementelor centrale precum prizele de aer, instrumentele sau decoraţiunile uşilor sunt printre cele mai apreciate elemente ale designului MINI. Conceptul inovator de afişare şi operare este ideal pentru siguranţă şi pentru utilizarea intuitivă a diferitelor sisteme de asistare a conducătorului sau a funcţiilor de infotainment şi confort.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (4)

Panoul de instrumente de pe coloana de direcţie afişează viteza, turaţia şi nivelul de combustibil prin intermediul unor instrumente circulare suprapuse. Scala vitezometrului include un display color pentru mesaje Check Control, afişarea stării automobilului şi indicatoare vizuale referitoare la sistemele de asistare a conducătorului activate în acel moment.

 

Imediat ce cheia se află în automobil, motorul noului MINI cu cinci uşi poate fi pornit prin apăsarea butonului start/stop tip comutator care este dispus în mijlocul consolei centrale.

 

Instrument central cu o mare varietate de funcţii şi configurare exclusivă a iluminatului
Prin elementele indicatoare şi funcţionalitatea extinsă, tradiţionalul instrument central MINI oferă o interacţiune excepţională între conducător şi automobil. În funcţie de echiparea automobilului, aici este instalat fie un afişaj TFT pe patru linii sau un ecran color de până la 8,8 ţoli (22,35 cm). Acestea furnizează informaţii de operare pentru funcţiile automobilului, aer condiţionat, infotainment şi comunicare, hărţi de navigaţie şi direcţii de pe traseu, precum şi serviciile MINI Connected. Selecţia şi controlul acestor funcţii se realizează prin intermediul unui controler de tip joystick de pe consola centrală, disponibil în combinaţie cu radioul MINI Visual Boost, sistemul de navigaţie MINI şi sistemul de navigaţie Professional. Mişcările rotative, de apăsare şi oscilante, precum şi butoanele one-touch şi de memorare permit o operare intuitivă, sigură şi confortabilă bazată pe principiile sistemului BMW iDrive, un concept revoluţionar în întregul sector auto. Această dotare, în combinaţie cu sistemul de navigaţie Professional, include un Touch Controller cu suprafaţă tactilă. Conceptul inovator de afişare şi operare este susţinut de un design simplu în zona instrumentului central, în stilulF unic la MINI. Disponibil opţional, inelul LED din jurul marginii exterioare a instrumentului central de bord oferă indicii vizaule pentru diverse situaţii de condus, precum şi numeroase funcţii activate de conducător (precum turaţie, senzori de parcare, operare volum sau climă, informaţii navigaţie, modul de condus, conectare bluetooth etc.).

 

Funcţionalitate extinsă şi posibilităţi de personalizare în stilul MINI
Spaţiul interior extins şi numeroase detalii inteligente permit ca noul MINI cu cinci uşi să fie extrem de funcţional şi practic. Spătarul banchetei, care se poate diviza în raport 60:40, poate fi rabatat complet sau poate fi înclinat mai mult pentru a crea spaţiu suplimentar pentru bagaje. Aceasta permite ca volumul portbagajului să fie crescut în etape în funcţie de necesităţi, de la 278 la un maxim de 941 de litri. Centura de siguranţă pentru locul central de pe banchetă este integrată în spătar. Numeroase suporturi de pahar şi facilităţi de stocare uşurează transportul băuturilor şi ustensilelor de călătorie în automobil. Opţional este disponibil şi un pachet de stocare care include o podea dublă pentru portbagajul cu două secţiuni, inele suplimentare de ancorare şi plasă de asigurare pentru portbagaj, şi plase de depozitare pe spătarele scaunelor din faţă.

 

Scaunele tapiţate în combinaţie de stofă/piele şi piele sunt disponibile ca alternativă la versiunea standard cu stofă. MINI Cooper S (5 uşi) şi MINI Cooper SD (5 uşi) sunt echipate standard cu scaune sport, disponibile opţional pentru celelalte variante. Scaunele sport oferă un suport lateral excelent, precum şi funcţie de ajustare a adâncimii scaunului. Opţionale, scaunele “lounge” tapiţate cu piele au o structură vizuală ca de tub şi oferă o tapiţerie de înaltă calitate pentru confort excelent.

 

O gamă largă de posibilităţi pentru personalizarea interiorului este oferită prin selecţia specifică modelului de culori pentru tapiţerie, suprafeţe interioare Colour Lines şi alte particularităţi de design. Acestea includ Chrome Line pentru interior şi pachet de iluminare cu lumini LED de interior şi lumini ambientale portocalii, precum şi numeroase dotări noi din programul MINI Yours.

 

Motoare puternice cu tehnologie MINI TwinPower Turbo
La lansarea modelului MINI cu cinci uşi vor fi disponibile două motoare pe benzină şi tot atâtea diesel, cu trei şi cu patru cilindri, precum şi cu tehnologie MINI TwinPower Turbo. La propulsoarele care echipează MINI Cooper (5 uşi) şi MINI Cooper S (5 uşi), turbocompresorul şi injecţia directă sunt combinate cu controlul variabil al arborelui cu came atât la admisie, cât şi la evacuare (dublu VANOS) şi cu control variabil al supapelor (VALVETRONIC), concept patentat de BMW Group. La motoarele diesel de la MINI Cooper D (5 uşi) şi MINI Cooper SD (5 uşi), tehnologia MINI TwinPower Turbo constă din turbocompresor cu geometrie variabilă a turbinei şi cea mai recentă generaţie a injecţiei directe common-rail. Aceasta din urmă oferă presiune mai mare de injecţie în comparaţie cu motoarele anterioare, o dozare foarte precisă a combustibilului şi o combustie curată.

 

În combinaţie cu numeroasele tehnologii MINIMALISM, noua tehnologie a motorului de la MINI cu cinci uşi asigură şi echilibrul dorit între plăcerea condusului şi consumul de combustibil. Toate variantele de motorizare îndeplinesc standardele EU6 privind emisiile.

 

Cu o putere maximă de 141 kW/192 CP, motorul de 2,0 litri, cu patru cilindri, oferă modelului MINI Cooper S (5 uşi) o doză consistentă de sportivitate. Cuplul maxim al motorului este de 280 Nm, disponibil de la 1.250 rpm. Acesta poate fi mărit pentru o scurtă perioadă la 300 Nm prin intermediul funcţiei Overboost. Aceasta permite realizarea sprintului, de la 0 la 100 km/h, în 6,9 secunde (cu transmisie automată: 6,8 secunde). Viteza maximă a modelului MINI Cooper S (5 uşi) este de 232 km/h (230 km/h). Aceste date sunt combinate cu un consum mediu mixt de 5,9-6,0 l/100 km (5,4-5,5 l/100 km) şi cu un nivel al emisiilor CO2 de 136-139 g/km (125-128 g/km; date pentru ciclul de testare EU, în funcţie de dimensiunile anvelopelor alese).

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (8)

Livrarea spontană a puterii şi capacitatea de a urca în turaţii sunt caracteristici şi pentru motorul de 1,5 litri – pe benzină, cu trei cilindri – de la MINI Cooper (5 uşi). Acesta dezvoltă o putere maximă de 100 kW/136 CP şi un cuplu maxim de 220 Nm (230 Nm cu Overboost) de la 1.250 rpm. În consecinţă, acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată de MINI Cooper (5 uşi) în 8,2 secunde (cu transmisie automată: 8,1 secunde), în timp ce viteza maximă este de 207 km/h în ambele cazuri. Consumul mediu mixt al noului MINI Cooper (5 uşi) este de 4,7-4,8 l/100 km (4,8-4,9 l/100 km), în timp ce nivelul emisiilor CO2 este de 109-111 g/km (111-114 g/km; date pentru ciclul de testare EU, în funcţie de dimensiunile anvelopelor alese).

 

Cel mai nou membru al noii generaţii de motoare MINI este un propulsor turbodiesel de 2,0 litri, care furnizează 125 kW/170 CP. Cu această putere maximă şi un cuplu maxim de 360 Nm disponibil între 1500 şi 2750 rpm, motorul asigură o putere impresionantă de tracţiune pentru MINI Cooper SD (5 uşi). Cu injectoare common-rail care operează la o presiune maximă de 2.000 bar, acest propulsor oferă baza pentru un nivel ridicat al cursivităţii în funcţionare, precum şi pentru un nivel redus al consumului şi al emisiilor. MINI Cooper SD (5 uşi) realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 7,4 secunde (cu transmisie automată: 7,3 secunde) şi atinge o viteză maximă de 225 km/h (223 km/h). Eficienţa noului motor diesel este reflectată de consumul mediu mixt ce variază între 4,1 şi 4,3 l/100 km (4,1-4,2 l/100 km) şi de nivelul emisiilor CO2 cuprins între 109 şi 112 g/km (107-109 g/km; date pentru ciclul de testare EU, în funcţie de dimensiunile anvelopelor alese).

 

Puterea plină de vervă şi eficienţa impresionantă sunt combinate şi la MINI Cooper D (5 uşi). Motorul diesel de 1,5 litri, cu trei cilindri, are o putere maximă de 85 kW/116 CP. Cuplul maxim de 270 Nm este disponibil de la 1.750 rpm, ceea ce permite o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 9,4 secunde (cu transmisie automată: 9,5 secunde). Viteza maximă este de 203 km/h (202 km/h). Aceste date sunt combinate cu un consum mediu mixt ce variază între 3,6 şi 3,7 l/100 km (3,8-3,9 l/100 km) şi emisii CO2 de 95-97 g/km (99-102 g/km; date pentru ciclul de testare EU, în funcţie de dimensiunile anvelopelor alese).

 

Transmisii manuale şi automate revoluţionare
Noul MINI cu cinci uşi dispune de transmisii de ultimă oră, manuale şi automate, care dovedesc o eficienţă foarte înaltă. Fiecare automobil este echipat standard cu o transmisie manuală cu şase trepte, care este caracterizată de masa redusă şi de confortul îmbunătăţit al schimbării vitezelor, atuuri ce derivă din utilizarea garniturilor de frecare din carbon pentru inele sincronizatoare. Un pendul centrifugal în volanta dublă compensează vibraţiile torsionale. Acesta îmbunătăţeşte proprietăţile acustice şi de vibraţii ale sistemului de transmisie când se rulează la turaţii reduse, pentru o eficienţă mai mare a combustibilului. Un senzor de viteze permite adaptarea activă a turaţiei pentru urcări sportive la accelerare şi confort îmbunătăţit la retrogradarea treptelor.

 

Transmisia Steptronic cu şase trepte, disponibilă la toate variantele noului MINI cu cinci uşi, oferă eficienţă îmbunătăţită, confort sporit şi dinamică îmbunătăţită la schimbarea vitezelor. Transmisia permite atât schimbări automate, cât şi manuale ale vitezelor în poziţia Drive prin utilizarea butonului de pe selectorul treptelor. Noul MINI cu cinci uşi combină transmisia Steptronic cu şase trepte cu funcţia automată start/stop a motorului, ceea ce previne consumul inutil de combustibil cauzat de ralantiul de la semafoare sau în trafic aglomerat. O altă opţiune pentru noile MINI Cooper S (5 uşi) şi MINI Cooper SD (5 uşi) este transmisia sport Steptronic cu şase trepte, care oferă timpi şi mai mici de schimbare şi cuprinde clapetele de schimbare de pe volan pentru folosire în modul manual.

 

În combinaţie cu sistemul de navigaţie MINI, transmisia Steptronic cu şase trepte are capacitatea de a lua în considerare profilul traseului în controlarea schimbării vitezelor. Pe baza datelor din navigaţie, poziţia potrivită a transmisiei este selectată pentru a se potrivi cu situaţia iminentă de pe traseu. De exemplu, previne utilizarea unei trepte superioare înainte unei intersecţii sau în viraje.

 

Tehnologia MINIMALISM, disponibilă standard, include funcţia de afişare a punctului de schimbare pentru modelele cu transmisie manuală, generarea energiei la frânare şi controlul inteligent al pompei de combustibil, al pompei de lichid de răcire şi a componentelor auxiliare. Mai mult, pentru cutiile de viteză automate, aceasta oferă funcţia coasting automată. Aceasta presupune decuplarea motorului de la transmisie la ridicarea piciorului după pedala de acceleraţie pentru o înaintare liberă eficienţă, cu o rezistenţă minimă la înaintare.

 

Servodirecţia electromecanică şi pompele de ulei cu program de control de la toate motoarele sunt optimizate pentru cea mai eficientă utilizare. Un proces optimizat de preîncălzire permite o reducere de aproape 50% a energiei necesară pentru pornirea motoarelor diesel.

 

În funcţie de varianta de model, optimizarea proprietăţilor aerodinamice este realizată prin măsuri precum flapsurile active pentru aerul de răcire, echipare vastă a şasiului şi elemente ale conductelor de aer în secţiunea superioară a montantului C. Cu un coeficient aerodinamic (Cd) de 0,30 (MINI Cooper 5 uşi, MINI Cooper D 5 uşi), 0,32 (MINI Cooper S 5 uşi) sau 0,33 (MINI Cooper SD 5 uşi), noul MINI cu cinci uşi se află în fruntea segmentului său în ceea ce priveşte aerodinamica.

 

Modurile de condus MINI: sportivitate şi eficienţă într-un singur buton
Modurile de condus MINI este o echipare opţională care oferă o bază excelentă pentru un condus cu consum eficient. Un buton rotativ, dispus la baza schimbătorului sau a levierului de selecţie, este utilizat pentru activarea unuia din modurile MID (standard), SPORT sau GREEN. În SPORT, curba caracteristică a pedalei de acceleraţie şi direcţia beneficiază de o setare mai sportivă, aşa cum se întâmplă cu timpii de schimbare la automobilele echipate cu transmisia Steptronic cu şase trepte. În modul GREEN, un stil de condus relaxat şi mai eficient în privinţa consumului este susţinut de controlul inteligent al gestiunii energiei şi aerului condiţionat, precum şi de sisteme precum afişarea punctului de schimbare a vitezelor. La automobilele echipate cu transmisie Steptronic cu şase trepte este posibilă şi utilizarea funcţiei coasting.

Noul_MINI_Hatch_5_usi_medium_1600x1067 (6)

Tehnologie optimizată a suspensiei: masă redusă, sentiment go-kart fără limite
Tehnologia suspensiei noului MINI cu cinci uşi păstrează principiul consacrat al punţii faţă cu braţ transversal şi punte spate multibraţ. Este un ansamblu unic în cadrul acestui segment deosebit de competitiv. Fiecare componentă a fost optimizată în ceea ce priveşte alegerea materialelor şi geometria şi s-a făcut tot posibilul pentru a crea proprietăţile de manevrabilitate atât de apreciate la MINI – denumite în mod obişnuit sentimentul “go-kart” specific mărcii – şi la noul MINI cu cinci uşi.

 

Reglajul mecanic ţine cont şi de nivelul ridicat al puterii motorului, transmisia faţă, motorul montat transversal în faţă, centrul coborât de greutate, consolele scurte, ecartamentul lat şi o structură a caroseriei rigidă şi optimizată ca masă.

 

Pentru a obţine masa redusă şi nivelul ridicat de rigiditate a componentelor, puntea faţă este echipată cu rulmenţi din aluminiu, cu cap pivotant, în timp ce suporţii punţii şi braţele duble sunt din oţel de înaltă rezistenţă. Cinematica punţii faţă susţine agilitatea şi precizia direcţiei noului MINI cu cinci uşi. Tipurile de oţel de înaltă rezistenţă sunt folosite şi pentru puntea spate. Stabilizatorii cu formă de tub de la punţile faţă şi spate contribuie la reducerea masei. Lagărul inovator al punţii aduce beneficii atât pentru confortul, cât şi pentru agilitatea călătoriei.

 

Control Dinamic al Suspensiei la noul MINI cu 5 uşi
Amortizoarele punţii faţă şi a celei spate sunt decuplate prin intermediul unor lagăre cu trei căi de suport. Opţional, noul MINI cu cinci uşi poate fi echipat şi cu Dynamic Damper Control (controlul dinamic al amortizoarelor). Două linii caracteristice sunt disponibile pentru reglajul amortizoarelor, ceea ce permite activarea reacţiei orientată mai mult spre confort sau a celei sportive, mai directă la denivelările drumului, în funcţie de situaţia dată. Compresia şi detenta sunt ajustate prin intermediul controlului electric al supapelor EDC.

 

Proiectată în servodirecţia electromecanică este compensarea pentru aşa-numitul “torquesteer”. Acesta previne influenţele nedorite asupra direcţiei de cauzate de nivelul diferit de cuplu de pe roţile propulsoare. Precizia direcţiei este asigurată şi atunci când se efectuează manevre bruşte de evitare şi la abordarea virajelor sub sarcini ridicate. Printre dotările standard se numără sistemul Servotronic de asistare a direcţiei în funcţie de viteză. Pe lângă ABS (sistemul împotriva blocării frânelor), Electronic Brakeforce Distribution (EBD / distribuţie electronică a forţei de frânare), Cornering Brake Control (CBC / controlul frânării în viraje) şi asistare a frânelor, sistemul de control al stabilităţii DSC (Dynamic Stability Control) de la noul MINI cu cinci uşi include şi asistare la pornirea în pantă, funcţie de uscare a frânelor, Fading Brake Support (compensare a atenuării frânelor) şi mod DTC (Dynamic Traction Control / controlul dinamic al tracţiunii), care permite patinare controlată a roţilor propulsoare pentru a facilita demarajul pe suprafeţe alunecoase. Când sistemul de control al stabilităţii este dezactivat (modul DSC Off), există o funcţie de blocare electronică a diferenţialului punţii faţă, care frânează – selectiv şi corespunzător – roata care patinează în viraje strânse, redirecţionând cuplul spre cealaltă roată. Acest sistem, cunoscut drept Electronic Differential Lock Control (EDLC / control electronic al blocării diferenţialului), promovează impulsul de înaintare al automobilului fără a influenţa negativă a cuplului motor asupa direcţiei. MINI Cooper S (5 uşi) şi MINI Cooper SD (5 uşi) dispun şi de sistem Performance Control, care contracarează orice tendinţă subviratoare înainte de a ajunge la un anumit prag. Acesta susţine o reacţie agilă şi totuşi neutră în viraje.

 

Jantele de 15 ţoli, din aliaj uşor forjat, ale noilor MINI Cooper (5 uşi) şi MINI Cooper D (5 uşi) au o masă foarte redusă, precum şi proprietăţi aerodinamice favorabile. Noile MINI Cooper S (5 uşi) şi MINI Cooper SD (5 uşi) sunt echipate standard cu jante de 16 ţoli, din aliaj uşor. În programul de opţiuni şi accesorii sunt disponibile şi alte jante din aliaj uşor, cu dimensiuni de până la 18 ţoli. O altă opţiune disponibilă pentru orice dimensiune de jantă sunt anvelopele cu proprietăţi de ulare în caz de urgenţă.

 

Masă redusă combinată cu un nivel ridicat al siguranţei şi agilităţii datorită construcţiei ultrauşoare inteligente
Construcţia ultrauşoară inteligentă înseamnă că reducerea masei noului MINI este combinată cu o creştere a rigidităţii. Rezultatul este o îmbunătăţire a agilităţii şi a protecţiei pasagerilor. În ciuda varietăţii de echipamente, aproape toate variantele noului MINI cu cinci uşi sunt mai uşoare decât competitori din acelaşi segment. Structurile portante foarte rezistente, zonele de deformare avansate şi celula pasagerilor extrem de stabilă oferă o bază excelentă pentru menţinerea energiei de impact departe de pasageri şi asigurarea protecţiei maxime a ocupanţilor. Conceptul de siguranţă din spatele noului MINI cu cinci uşi este orientat spre obţinerea calificativelor maxime la toate testele de impact importante de pe mapamond.

 

Tehnologia vastă a siguranţei include protecţie a pietonilor
Dotările standard de siguranţă ale noului MINI cu cinci uşi cuprind airbaguri faţă şi spate, precum şi airbaguri cortină pentru locurile din faţă şi din spate. Toate scaunele sunt echipate cu centuri de siguranţă cu prindere în trei puncte, cele din faţă dispunând de pretensionare şi limitator al forţei. Sistemul ISOFIX de prindere a scaunului pentru copii este disponibil în spate şi poate fi comandat opţional pentru locul pasagerului din faţă.

 

De asemenea există dotări de siguranţă care sunt concepute să minimizeze riscul rănirii pietonilor. Acestea includ absorbanţi de impact, elemente de deformare bine definite şi o capotă a compartimentului motor parţial activă. În cazul coliziunii cu un pieton, care este înregistrată de senzori speciali, capota este ridicată de un mecanism de declanşare pirotehnică. Astfel se creează un spaţiu suplimentar de deformare şi reduce semnificativ riscul de rănire la impactul cu componentele foarte dure ale motorului.

 

Sistemele inovatoare de asistare a conducătorului sporesc confortul şi siguranţa
Există numeroase sisteme de asistare a conducătorului disponibile la noul MINI cu cinci uşi. Acestea includ MINI Head-Up-Display, care prezintă informaţii relevante pentru conducător pe un monitor extensibil în secţiunea superioară a bordului, între parbriz şi volan. MINI Head-Up Display promovează concentrarea asupra drumului prin afişarea informaţiilor direct în câmpul vizual al conducătorului. Acestea pot fi citite rapid şi confortabil de către conducător fără ca acesta să-şi ia privirea de la traseu. Printre informaţiile prezentate pe MINI Head-Up Display se numără viteza, direcţia de navigare sub forma unor grafice cu săgeţi şi a schiţelor intersecţiilor, semnale vizuale pentru avertizarea de coliziune, afişarea simbolurilor generate de Speed Limit Info şi No Passing Info, mesajele Check Control şi detaliile programelor de entertainment precum posturile radio şi titlurile melodiilor. Grafica pe ecranul high-resolution este vizibilă în orice condiţii de luminozitate.

 

Alte sisteme inovatoare de asistare a conducătorului de la noul MINI cu cinci uşi includ dotarea opţională Driving Assistant. Aceasta cuprinde un tempomat bazat pe cameră video şi funcţie de control al distanţei care menţine automat distanţa faţă de automobilul din faţă, precum şi sistem de avertizare de coliziune şi de prezenţă a pietonilor cu funcţie iniţială de frânare. În situaţii critice, conducătorul primeşte iniţial un semnal vizual sub forma unui simbol grafic ce apare în panoul de instrumente. Acesta este completat de un al doilea avertisment printr-un semnal sonor care îl determină pe conducător să reacţioneze. Pe lângă acestea, o manevră automată de frânare este declanşată în cazul unei coliziuni iminente cu un pieton sau al unui impact din spate în trafic urban. Aici, noul MINI cu cinci uşi este decelerat cu o forţă medie de frânare. În funcţie de situaţie, aceasta poate preveni un impact iminent sau să reducă semnificativ gravitatea accidentului. Când decelerarea automată este activată, conducătorul este şi el îndemnat să intervină.

 

Alte elemente ale Driving Assistant sunt funcţia de recunoaştere a indicatoarelor rutiere, care înregistrează şi afişează limitele de viteză şi interdicţia de depăşire de pe traseul actual. Sistemul include şi asistare a fazei lungi, care ia în considerare luminozitatea ambientală, precum şi vehiculele ce vin din sens opus şi cele care rulează în faţă atunci când controlează faza lungă.

 

O cameră pentru mers înapoi şi Parking Assistant sunt disponibile la noul MINI cu cinci uşi. Imaginile video furnizate de camera poziţionată sub mânerul hayonului sunt prezentate pe monitorul din panoul de instrumente ca ajutor când se fac manevre sau se parchează cu spatele. Parking Assistant facilitează selecţia şi utilizarea spaţiilor de parcare laterală. Sistemul detectează automat spaţiile potrivite de parcare de pe traseu. Când automobilul începe manevrele de parcare în spaţiul ales, Parking Assistant efectuează toate mişcările necesare de direcţie în numele conducătorului. Tot ce trebuie să facă acesta este să opereze acceleraţia, frâna şi selecţia vitezelor pentru a manevra noul MINI cu cinci uşi într-o manieră sigură şi confortabilă în spaţiul de parcare.

 

Dotări premium pentru confort, funcţionalitate şi stil individual
Echiparea standard a noului MINI cu cinci uşi includ oglinzi retrovizoare reglabile electric, benzi decorative pentru pragurile uşilor cu inscripţie specifică modelului, Colour Line în culoare Carbon Black şi radio MINI cu interfaţă AUX-IN şi USB. Acestea pot fi suplimentate cu o gamă de opţiuni deosebite pentru confort, funcţionalitate şi stil individual, pentru a adapta automobilul la personalitatea clientului. Pe lângă sistemul de aer condiţionat (standard la MINI Cooper S 5 uşi şi MINI Cooper SD 5 uşi), există şi un sistem automat de aer condiţionat, reglabil pe două zone, încălzire pentru scaunele din faţă, acoperiş panoramic din sticlă, pachet de vizibilitate ce include încălzirea parbrizului, senzor de ploaie şi control automat al lumii, sistem de sonorizare Harman/Kardon hi-fi şi volan sport îmbrăcat în piele (standard la MINI Cooper S 5 uşi şi MINI Cooper SD 5 uşi), cu butoane multifuncţionale şi tempomat.

 

Alte opţiuni incluse sunt Comfort Access, Park Distance Control, şine pentru acoperiş, oglinzi retrovizoare încălzite şi rabatate electric, funcţie antiorbire atât pentru oglinda interioară, cât şi pentru cele exterioare. Pentru personalizarea interiorului şi a exteriorului în stilul MINI caracteristic, sunt disponibile diferite decoraţiuni pentru oglinzile exterioare, benzi pentru capotă, tapiţerii pentru scaune, suprafeţe interioare şi Colour Lines.

 

MINI Connected
Programul MINI Connected oferă, prin aplicaţiile pentru smartphone, funcţii asociate automobilului precum Mission Control, Dynamic Music, Driving Excitement şi MINIMALISM Analyser, precum şi servicii bazate pe internet cum ar fi funcţia web radio, utilizarea reţelelor de socializare precum Facebook, Twitter, foursquare şi Glympse, recepţia fluxurilor de ştiri RSS şi facilităţi de entertainment cum sunt AUPEO!, Stitcher, Deezer, Audible, Napster/Rhapsody şi TuneIn. Pe afişajul color al instrumentului central, toate funcţiile pot fi operare în stilul MINI caracteristic – mai confortabil, mai intuitiv şi mai sigur decât înainte. În viitor, o selecţie de aplicaţii MINI Connected şi MINI Connected Ready, furnizate de terţe părţi, va fi disponibilă nu doar pe terminale Apple iPhone, ci şi pe smartphone-uri cu sistem de operare Android.

Dacia Logan sarbatoreste un deceniu de existenta

În urmă cu zece ani, la Palatul Parlamentului, în cadrul unui eveniment pentru presă și personalități din spațiul public, Dacia lansa modelul Logan berlină. Unul dintre vehiculele prezentate la lansarea din România din 2 iunie 2004 pe scenă a revenit sub lumina bliţurilor și a camerelor video din presă, după ani. Vehiculul de culoare gri platine, dezvelit pe scenă la evenimentul de lansare, a fost prezentat jurnaliștilor români și străini care au vizitat Centrul Tehnic de la Titu, în săptămâna 19-23 mai 2014, cu ocazia acțiunii ”Dacia Tour”.

prima

Acest circuit prin toate entitățile grupului Renault în România a fost propus jurnaliștilor din țara noastră, dar și colegilor lor de breaslă din Algeria, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Franța, Elveția, Italia, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Maroc, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia pentru a vedea cum a evoluat prezența Renault în țara de origine a mărcii Dacia.

a_treia

Jurnaliștii au putut atât să analizeze comparativ Logan berlină fază 1 și noua Dacia Logan, într-o expoziţie de gamă, cât și să ruleze cu cele două modele pe pistele de Titu, pentru a constata ce îmbunătățiri au fost aduse la nivelul prestațiilor pentru client pe noul model sedan al gamei Dacia. Un arc peste timp care le-a făcut plăcere participanților la eveniment, surprinși să constate că, după 10 ani de zile, vedeta Dacia Logan strălucește ca și cum ieri ar fi ieșit de pe banda de montaj de la Mioveni.

Dirt-Track la Braila 2014 – Rezultate si Galerie foto

Campionatul National Individual de Dirt-Track a gazduit la Braila pe 31 mai, etapele a III-a dedicata Juniorilor si etapa a IV-a dedicata seniorilor. Dupa ce etapa a fost amanata cu o saptamana, programata initial pe 24 mai, un total de 20 de concurenti s-au aliniat la start, prezenta sportivilor straini in cadrul competitiei fiind diminuata.

DSC_1165

In jurul orelor 15.00 s-a dat startul in competitia juniorilor unde a reusit sa se impuna Gabriel Comanescu alergator al clubului CSM Braila, fiind urmat de colegul sau de club Andrei Popa, iar podiumul a fost completat de Ionel Valeanu de la CSTA Bucuresti.

 

Seniorii au intrat pe zgura stadionului incepand cu ora 16.30, unde Alexandru Toma de la CSM Braila a reusit sa urce pe prima pozitie a podiumului, dupa ce adversarul sau principal bulgarul Milen Manev nu a putut lua startul in toate masnele de concurs. Adrian Gheorghe de la CSTA Bucuresti a terminat pe pozitia a doua, iar cea de-a treia pozitie a podiumului i-a revenit lui Gabriel Comanescu.

DSC_1409

In clasamentul general conduce Alexandru Toma cu 56 de puncte fiind urmat de Adrian Gheorghe cu 50 de puncte.

 

Urmatoarea oprire a Campionatului National Individual de Dirt-Track va avea loc pe stadionul Vointa din Sibiu in data de 21 iunie.

 

Partener: Motospeed.ro

Foto : Nicusor LazaricaMotospeed.ro

Marele Premiu al Canadei: Montreal 05-08 Iunie 2014

Asa cum a fost cazul si pentru etapa din Monaco, pneurile Pirelli P Zero Galben de compozitie soft si cele supersoft P Zero Rosu au fost nominalizate pentru circuitul Gilles Villeneuve: o pista semi-permanentă, care combina sectiuni de circuit clasic cu drumuri normale. Dar Montreal este o poveste diferita fata de Monaco, cu viteze medii mult mai ridicate, schimbari frecvente de vreme, precum si schimbari frecvente de aderenta care adeseori ii suprind chiar si pe cei mai experimentati  piloti – multi dintre ei luand contact cu faimosul „zid al campionilor” in trecut.

 F12014GPM

Alti factori importanti care afecteaza pneurile la Montreal includ franarile, prin faptul ca imensa caldura degajata de frane incalzeste pneurile (desi anul acesta comportamentul franelor este diferit, gratie noului sistem brake by wire). Exista de asemenea si cateva vibratoare de o inaltime considerabila, care forteaza pneul sa absoarba impactul ca parte a suspensiei masinii.

 

Directorul Pirelli Motorsport, Paul Hembery: ”Ne asteptam ca pneurile sa fie solicitate mult mai tare in Canada decat au fost la Monaco, sa fie supuse unor energii mai mari in timpul perioadelor de viteza maxima. Aceasta ar trebui sa conduca la o maxima aderenta posibila, care este cu siguranta  lucrul cel mai important la Montreal. Exista un mare grad de evolutie a pistei si vom vedea probabil multe derapaje – in special datorita fortei de apasare aerodinamica mai redusa anul acesta – care evident ca va creste gradul de stres la care vor fi supuse pneurile. Dar cu toate acestea ne asteptam sa avem o uzura si o degradare normala a pneurilor in acest weekend, chiar si in cazul nominalizarii celor mai soft compozitii. Canada tinde mereu sa ofere o cursa imprevizibila unde strategia poate face diferenta, in special si posibilitatii ridicate de aparitie a safety car-ului. Asa cum am vazut si la Monaco avand strategia optima pregatita pentru cazul in care oportunitatile se ivesc poate fi cheia succesului. Istoric vorbind, exista o mare sansa de aparitie a ploii, caz in care trebuie luate decizii rapide – mai ales in cazul in care in sesiunile anterioare nu a plouat – ceea ce poate fi crucial.

 

Jean Alesi, consultant Pirelli: Montreal este un circuit special si neobisnuit, cu viteze mari si o combinatie interesanta intre caracteristicile unui circuit stradal si a unuia permanent. Din perspectiva pilotului, cel mai important lucru este de a mentine pneurile spate in cele mai bune conditii posibil. Nu exista viraje foarte lungi ceea ce inseamna ca stresul principal este longitudinal, in timpul accelerarii si franarii. Trebuie sa fi foarte precaut cand accelerezi, pentru ca altfel poti uza foarte rau pneurile si franarea va deveni o problema. Nu este un circuit solicitant din punct de vedere fizic pentru pilot, dar necesita o extraordinara concentrare pe perioadele de franare, in special la sicana dinaintea liniei drepte unde te asteapta faimosul „zid al campionilor”. Personal, imi voi aminti mereu Canada de la victoria mea din 1995: a fost singura mea victorie in ziua de nastere si cu legendarul numar 27 pe masina exact ca Gilles Villeneuve. Emotia a fost incredibila.

 

Circuitul din punctul de vedere al pneurilor:

 

Tractiunea si franarea sunt doua elemente cheie care afecteaza pneurile in Montreal, cu un cuplu motor marit si forte de apasare mai mici, pentru monoposturile 2014 circuitul va fi si mai greu de gestionat anul acesta.Cel mai mare risc este derapajul in gol, actiunea pneului importiva asfaltului supraincalzind banda de rulare. Franarile tarzii pot cauza aparitia zonelor plate daca roata se blocheaza – dar oricum designul pneurilor 2014 le-a facut mult mai rezistente la acest fenomen.

 

Masinile tind sa aiba o forta aerodinamica scazuta la Montreal, pentru a maximiza vitezele de top de peste 300km/h pe liniile drepte. In schimb ele au o aderenta aerodinamica mai mica in viraje, ceea ce inseamna ca masinile derapeaza mai mult si se bazeaza mai mult pe aderenta mecanica oferita de compozitia pneului pentru a parcurge virajul.

 2013-Canadian-GP

Pneul supersoft lucreaza intr-o gama joasa, fiind capabil sa atinga performanta optima chiar si la temperaturi scazute si conditii de pista schimbatoare. Vremea in Canada poate fi variabila, cauzand adesea intreruperea cursei. Marele Premiu al Canadei 2011, pirma cursa pentru Pirelli in Canada in era actuala, a fost cea mai lunga din istoria Formulei 1 din cauza numeroaselor intreruperi.

 

Una dintre cele mai importante solicitari pentru pneuri in Canada este faptul ca asfaltul este foarte diferit, ceea ce face ca pe multe zone aderenta sa fie variabila. Treaba compozitiei pneului este sa atenueze aceste diferente pentru a oferi un nivel al aderentei cat mai consistent posibil.

 

Anul trecut Sebastian Vettel a castigat cursa, dupa ce s-a calificat in pole. El a obtinut victoria cu o strategie cu doua opriri (supersoft-mediu-mediu) utilizand pneurile intermediare in sesiunea de calificari derulata pe ploaie. Pirelli a nominalizat soft si supersoft in loc de medii anul acesta, compozitiile 2014 fiind usor mai tari decat cele precedente.

Marco Wittmann aduce prima victorie BMW in DTM la Hungaroring

Marco Wittmann (Germania) a sărbătorit cea de-a doua victorie personală din acest an, în cea de-a treia etapă a sezonului DTM desfăşurată la Budapesta (Ungaria). Pilotul BMW Team RMG a profitat la maximum de pole positionul obţinut cu modelul Ice-Watch BMW M4 DTM şi a condus cursa într-o manieră categorică de la start la final. După 41 de tururi pe Hungaroring, Wittmann a încheiat cu un avans de 6,615 secunde în faţa lui Miguel Molina (Spania, Audi). În vârstă de 24 de ani, Marco a revenit în fotoliul de lider al clasamentului piloţilor, cu un total de 50 de puncte, înaintea cursei de pe teren propriu, la Norisring (Germania), de la sfârşitul lunii iunie. Victoria a fost cea de-a 61-a obţinută de BMW Motorsport în istoria DTM şi cea de-a doua pentru noul BMW M4 DTM. De asemenea, a fost al doilea succes în DTM pentru BMW Team RMG şi directorul Stefan Reinhold (Germania).

2014_DTM_Hungaroring_medium_1600x1066 (1)

Bruno Spengler (Canada) a reuşit o revenire de senzaţie la comenzile BMW Bank M4 DTM, clasându-se în cele din urmă pe locul al treilea şi reuşind astfel primul său podium din acest an. Spengler a luat startul de pe poziţia a noua a grilei, cu pneuri standard, şi iniţial nu a putut să facă faţă maşinilor mai rapide, echipate cu anvelopele opţionale, care l-au depăşit. Cu toate aceste, când a trecut la pneurile de compoziţie mai moale, campionul DTM din 2012 a început să urce în clasament, până pe locul al treilea, obţinând astfel un podium pe deplin meritat.

2014_DTM_Hungaroring_medium_1600x1066 (2)

Cei doi debutanţi din echipa BMW Motorsport au marcat primele lor puncte din acest sezon: asemenea lui Spengler, Maxime Martin (Belgia) a revenit de o manieră impresionantă şi a ocupat locul al şaselea cu modelul Samsung BMW M4 DTM. António Félix da Costa (Portugalia) a încheiat al nouălea, la comenzile Red Bull BMW M4 DTM. Timo Glock (Germania), coechipierul său de la BMW Team MTEK, a experimentat un final dezamăgitor de cursă, după o evoluţie impresionantă pe Hungaroring. Pornit de pe locul al doilea al grilei, pilotul Deutsche Post BMW M4 DTM a fost în postura de a ocupa un loc pe podium în cea mai mare parte a cursei. Cu toate acestea, combinaţia între compoziţia mai dură a pneurilor – folosită în partea a doua a cursei – şi câteva atacuri mult prea agresive ale adversarilor au avut ca efect o retrogradare a lui Glock în clasament în ultimele tururi ale întrecerii. O pană suferită ca urmare a unei coliziuni a făcut ca el să încheie doar pe locul al 19-lea.

2014_DTM_Hungaroring_medium_1600x1066

Augusto Farfus (Brazilia) a fost chinuit de problemele mecanice prezentate de modelul Castrol EDGE BMW M4 DTM încă de la start şi s-a retras din cursă cu 10 tururi înainte de sosire. Martin Tomczyk (Germania, BMW M Performance Parts M4 DTM) şi Joey Hand (SUA, Crowne Plaza Hotels BMW M4 DTM) au încheiat pe locurile al 13-lea, respectiv al 15-lea.

2014_DTM_Hungaroring_medium_1600x1066 (4)

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): “A fost o cursă deosebit de disputată, pe un circuit special, în care Marco Wittmann a avut încă o dată o evoluţie absolut remarcabilă. El a dominat cursa de la start şi s-a ferit de orice fel de probleme. Anul acesta, Marco este incredibil de consistent şi este o adevărată bucurie să-l priveşti de la standul de comandă. A doua victorie a sa în doar trei curse disputate în 2014 şi postura de lider al clasamentului piloţilor – ei bine, această serie poate continua cât mai mult. În spatele său a fost o dispută atractivă de la start la final, în special bătălia pentru locul al treilea, datorită diferitelor strategii privind alegerea pneurilor. În cele din urmă, alegerea făcută de Bruno Spengler, care a reuşit câteva manevre spectaculoase de depăşire, şi de Maxime Martin a dat rezultate. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre António Félix da Costa şi Timo Glock. În ciuda acestor situaţii, ambii debutanţi merită felicitări pentru primele puncte în DTM. Patru maşini în Top 10 a însemnat marcarea unor puncte importante în clasamentul constructorilor. A fost un week-end deosebit şi ne-am simţit ca acasă în Ungaria.

2014_DTM_Hungaroring_medium_1600x1066 (3)

Clasamente după etapa 3/10.

Clasamentul piloţilor.

1. Marco Wittmann 25p; 2. Mike Rockenfeller 31p; 3. Edoardo Mortara 27p; 4. Miguel Molina 26p; 5. Adrien Tambay 26p; 6. Christian Vietoris 25p; 7. Bruno Spengler 23p; 8. Mattias Ekström 20p; 9. Augusto Farfus 14p; 10. Paul di Resta 12p; 11. Timo Glock 10p; 12. Maxime Martin 8p; 13. Martin Tomczyk 8p; 14. Timo Scheider 8p; 15. Jamie Green 6p; 16. António Félix da Costa 4p; 17. Gary Paffett 4p; 18. Joey Hand 1p.

 

Clasamentul echipelor.

1. BMW Team RMG 58p; 2. Audi Sport Team Abt 53p; 3. Audi Sport Team Abt Sportsline 46p; 4. Audi Sport Team Phoenix 39p; 5. Original-Teile Mercedes AMG 37p; 6. BMW Team Schnitzer 31p; 7. BMW Team RBM 15p; 8. BMW Team MTEK 14p; 9. Audi Sport Team Rosberg 6p; 10. EURONICS / FREE MAN’S WORLD Mercedes AMG 4p.

 

Clasamentul constructorilor.

1. Audi 144p; 2. BMW 118p; Mercedes-Benz 41p.

Calendar 2014:

4 mai – Hockenheim (Germania); 18 mai – Oschersleben (Germania); 1 iunie – Budapesta (Ungaria); 29 iunie – Norisring (Germania); 13 iulie – Moscova (Rusia); 3 august – Spielberg (Austria); 17 august – Nürburgring (Germania); 14 septembrie – Lausitzring (Germania); 28 septembrie – Guangzhou (China); 19 octombrie – Hockenheim (Germania).

Un raliu extrem de solicitant pentru BCR Leasing Rally Team

Danube Delta Rally s-a dovedit o etapă mai dificilă decât se anticipa, echipajele BCR Leasing Rally Team fiind ocolite de şansă în mai multe rânduri. Chiar dacă au avut un ritm constant bun, suprafaţa noroioasă şi alunecoasă a probelor „le-a dat mult de furcă”; mai întâi o răsucire a lui Adrian Teslovan, apoi o pană dificilă la Fiesta R5 pilotată de Edwin Keleti, un parc de service în care diferenţialul maşinii lui Gergo Szabo a fost schimbat la limită şi o serie de accidentări pe probe au condus în final la abandonul a două echipaje şi la clasarea sub potenţial a celorlalte două.

Chiar şi în aceste condiţii, BCR Leasing Rally Team încheie Danube Delta Rally pe cea de a treia treaptă a podiumului la Echipe, ocupând în final locul al doilea în clasamentul cumulat după trei etape.

 Podium Echipe_Danube Delta Rally

Danube Delta Rally a fost o reală piatră de încercare pentru Edwin Keleti şi Botond Csomortani care, deşi au înregistrat timpi buni pe probe, au încheiat competiţia abia pe locul 12 în clasamentul general şi pe 5 la clasa 2: Plecăm de la Tulcea cu un ochi care râde şi unul care plânge. După succesul de la Arad ne doream mult să confirmăm forma bună şi, eu zic, că am reuşit! Am fost foarte rapizi pe probe şi fără pana de cauciuc de pe PS4 am fi fost în bătălie strânsă la TOP 3! De aici şi ochiul care râde! Cel care plânge e declanşat de pana de cauciuc şi, implicit, ieşirea din orice luptă pentru un loc în faţă… Datorită unor prezoane “recalcitrante” am pierdut 12 minute, echivalentul a două… eternităţi în lumea sportului nostru… În condiţii dificile, cu ploaie si noroi, probele au rămas superbe şi lupta a fost crâncenă. Ritmul a fost foarte ridicat şi orice ezitare te-ar fi aruncat multe locuri în spate! Suntem foarte fericiţi că ne înţelegem foarte bine cu maşina şi, dupa ce vom reuşi să exploatăm capacităţile de frânare ale acesteia, vom fi şi mai rapizi! Le mulţumim mult partenerilor care ne susţin şi vă aşteptăm la Cluj la sfârşitul lunii iunie pentru un raliu foarte spectaculos! – a declarat Edwin Keleti.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani_Fiesta R5_Tulcea

Chiar dacă au depus toate eforturile pentru a reedita performanţa de anul trecut, când au câştigat această etapă, Gergo Szabo şi Karoly Borbely au fost urmăriţi de neşansă la Tulcea: Un raliu cu ghinion pentru noi, din păcate. Ne bucură foarte mult ritmul pe care l-am avut pe probe şi că am putut să ne batem de la egal la egal cu cele mai bune echipaje, în condiţiile în care am concurat pe o maşină inferioară modelelor R5 şi S2000. A fost un raliu pe care l-am parcurs „cu sufletul la gură”, am trăit intens fiecare kilometru, cu emoţii din cauza condiţiilor meteo dificile. Aş vrea să felicit echipa de mecanici de la Colina Motorsport care a reuşit să schimbe diferenţialul în doar 14 min. şi 10 sec. într-un service de 15 minute. Atmosfera în cadrul echipei este excepţională, îi simţim pe toţi alături de noi, ceee ce ne dă încredere în momentele dificile şi ne ajută foarte mult să mergem mai departe.

 

La Cluj vom concura cu o Skoda Fabia S2000 cu care am avut rezultate foarte bune anul trecut la cele două etape la care am participat cu această maşină şi vom miza pe cartea atacului. În săptămâna premergătoare raliului vom face şi o sesiune de teste cu această maşină, ca să ne reobişnuim cu ea.” – a declarat Gergo Szabo cu optimism.

Gergo Szabo_Karoly Borbely_Mitsubishi Evo X R4_Tulcea

Sorin Badea şi Florin Dorca au luat startul cu dorinţa de a câştiga, din nou, la clasă, astfel că au abordat curajos probele speciale, în ciuda condiţiilor dificile de concurs. Din păcate, evoluţia lor la Tulcea s-a încheiat cu al doilea abandon din acest sezon, după ce planetara dreapta spate a Mitsubishiului Evo VII s-a rupt în urma unui lovituri pe probe, ceea ce a condus, inevitabil, la ruperea şi celei de a doua planetare de pe partea stângă: “Raliul de la Tulcea a fost un eveniment automobilistic major din păcate, vremea nefavorabilă a făcut “viaţa grea” atât sportivilor cât şi spectatorilor pe parcursul celor două zile de concurs. Cu toate acestea însă s-a mers foarte tare pe probele speciale absolut superbe încă de la începutul raliului şi până la ultimii metri de Probă Specială, ceea ce, în mod evident, relevă nivelul tot mai înalt al Campionatului de Raliuri al României.

 

Echipajul nostru a avut o evoluţie marcată de câteva greşeli în prima zi de concurs care ne-au costat aproximativ 55 de secunde pierdute stupid în startul PS2 şi PS5 – ca urmare a opririi motorului, ceea ce ne-a clasat doar pe pozitia a doua la Clasa 11 la sfârşitul primei zile. Pentru a confirma că “ceea ce începe prost se termină şi mai prost”, în debutul celei de-a doua zile de concurs, deşi am început într-un ritm excelent, în urma unei ieşiri în decor pe PS6 – Babadag am avariat partea dreapta spate a maşinii de concurs. Pe penultima probă a raliului, PS9 – Eoliene 2, fiind determinaţi să câştigăm clasa 11 şi un loc în top 10 general al raliului, am pornit din nou într-un ritm foarte bun care, din păcate, a fost brusc întrerupt de o serie de defecţiuni  în sistemul de transmisie a maşinii, probabil ca o consecinţă a ieşirii în décor de pe PS6 – fiind obligaţi la abandon.” a declarat Sorin Badea.

 Sorin Badea_Florin Dorca_Mitsubishi Evo VII_Tulcea

Obiectivul celui de al patrulea echipaj BCR Leasing Rally Team la Danube Delta Rally a fost să îşi păstreze poziţia în clasamentul Cupei Dacia, fără a-şi asuma riscuri inutile. Cu toate acestea, Adrian Teslovan şi Cseh Vajk Imre sperau într-o clasare pe podium dar, din păcate, au început etapa mult prea precauţi, pierzând prea mult timp cu acomodarea la condiţiile de concurs:

A fost un weekend plin de adrenalină la Tulcea, ne bucurăm că am reuşit să terminăm şi această etapă. După o greşeala pe PS1 şi o evoluţie mai rezervată pe PS2, am pierdut timp preţios şi am fost nevoiţi să începem să recuperăm aceste secunde dar, din păcate, nu am reusit în totalitate; am terminat la 2.4 secunde de locul 3 în Cupa Dacia. Ne pare rau de colegii nostri – Sorin/Florin, Gergo/Karcsi, Edi/Boti – care au avut niste evoluţii absolut spectaculoase, dar din păcate, au întâmpinat diverse probleme pe parcursul etapei. Ne-am simţit foarte bine la Tulcea, nu putem să nu remarcăm implicarea totală a organizatorului. dar din păcate vremea nu a fost prietenoasă nici cu spectatorii, nici cu noi. Aşteptăm cu nerăbdare etapa de la Cluj unde sperăm să reuşim un rezultat mai bun.”– a declarat Adrian Teslovan, care rămâne lider în Cupa Dacia după trei etape.

 Adrian Teslovan_Vajk Cseh Imre_Dacia Logan Cup_Tulcea

BCR Leasing Rally Team este susţinută în 2014 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Defi, Pigna, Loctite, Biosafe, Hofigal, Kristal Glamclub, Autocar Service, Prodia.

În calendarul Campionatului Naţional de Raliuri urmează Transilvania Rally, care va avea loc în perioada 20-21 mai la Cluj şi se va desfăşura pe asfalt. Transilvania Rally va include 12 probe speciale desfăşurate pe parcursul a 123 km. (461.1 km. incluzând şi etapele de legătură), fiind cotat cu un coeficient de 1.

Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2014 – Galerie Foto

Timp de trei zile cea de-a 85-a editie Concorso d‘Eleganza Villa d’Este a adus un omagiu anilor 20 tema principala a evenimentului fiind desfasurata in jurul nuvelei creata de F. Scott Fitzgerald “The Great Gatsby”, aducand in prim plan extravaganta si stralucirea perioadei interbelice. Desfasurat in jurul lacului Como evenimentul s-a bucurat de o prezenta numeroasa a spectatorilor, care au putut admira modele inedite pe doua si patru roti. Cea mai importanta distinctie a evenimentului Coppa d’Oro Villa d’Este, a fost castigata de un Alfa Romeo 6C 1750 GS din 1931. 

image (1)

Complementar evenimentului principal in acest an au avut loc si doua evenimente speciale care au comemorat 110 ani de existenta ai brandului Rolls-Royce si 100 de ani de la infintarea firmei Maserati. Castigatorii acestor doua categorii au fost un Rolls-Royce Phantom II Boat Tail din 1934 si un Maserati V4 Sport, a Zagato-designed spider din 1929.

image (63)

Desfasurat sub patronajul BMW Group Classic pentru al zecelea an Concorso d‘Eleganza Villa d’Este este locul unde isi fac aparitia si cele mai noi creatii ale constructorilor de automobile si motociclete, iar cei de la BMW au prezentat in acest an doua concepte inedite BMW Concept Roadster si MINI SuperleggeraTM Vision. 

image (71)

In cele ce urmeaza puteti vedea cateva din exponatele exceptionale prezente in cadrul evenimentului.

Bucharest Wheels Arena 2014 miniramp jam session

Pentru al treilea an consecutiv Bucharest Wheels Arena gazduieste Miniramp Jam Sessionfueled by Monster Energy, o provocare si un conccurs pe mini-rampa pentru cei mai buni rideri de BMX si SKATE din Romania.  Ajuns la cea de-a treia editie, Miniramp Jam Session fueled by Monster Energy se va intinde pe parcursul celor trei zile de festival, avand calificarile sambata si finala, duminica 14 iunie 2014.

 BWA BMX si SKATE

  • Vineri 13 iunie – orele 16:00 – 20:00 Jam Session – muzica si teste rampa

 

  • Sambata 14 iunie – orele 16:00 – 20:00

– Warmups – orele 16:00 -17:00

–  Calificari SKATE orele 17:00 -18:00 (doua runde de cate un minut)

–  Calificari BMX orele 18:00 -19:00 (doua runde de cate un minut)

–  Best Trick orele 19:00 – 20:00

 

  • Duminica 14 Iunie – orele 16:00-20:00

– Warmups – orele 16:00 -17:00

– Finala SKATE orele 17:00 -18:00 (doua runde de cate un minut)

– Finala BMX orele 18:00 – 19:00 (doua runde de cate un minut)

– Premiere orele 19:00 – 20:00

 

In spiritul competitiei, Vans Romania, Monster Energy, Eroilor Mafia, BikeshopBM.ro si Krack se vor ocupa de premiile acordate celor mai buni rideri din concurs, iar coloana sonora va fi sub patronajul a doua fete: DJ ◊ and DJ Adnana Sun (On The Vibe Side)

BCR Leasing Rally Team îşi va apăra locul I la echipe

Declarat “Cel mai bun raliu din România în 2013”, ediţia din acest an a “Danube Delta Rally” va fi, probabil, cel puţin la fel de spectaculoasă ca şi anul trecut.  BCR Leasing Rally Team, ocupanta primei poziţii în clasamentul pe echipe după două etape, îşi doreşte să se bucure de frumuseţea pitorească a probelor speciale, dar speră totodată să acumuleze şi cât mai multe puncte în clasamentele individuale şi la echipe. „Aşteptăm cu plăcere această etapă şi ne dorim să oferim clipe de neuitat spectatorilor, suporterilor echipei, dar şi invitaţilor nostri speciali care vor fi alături de noi la Tulcea. Sperăm să fim la înălţimea pasiunii celor care susţin competiţiile de motorsport din România, fie ca sunt fani, sponsori sau organizatori, fără de care astfel de evenimente nu ar fi posibile.Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani

Chiar dacă victoria de la Arad i-a propulsat pe locul I în clasamentul general, Edwin Keleti şi Botond Csomortani sunt conştienţi de valoarea adversarilor care pot pretinde oricând această poziţie şi vor încerca să aibă o evoluţie cel puţin la fel de bună şi la Tulcea: Echipajul 99 nu este “impresionat” de poziţia de lideri ai campionatului însă, în mod cert, va fi dezavantajat datorită poziţiei de start. Cu toate acestea, obiectivele noastre rămân neschimbate şi anume să ne luptăm pentru un loc pe podiumul la general sau în preajma acestuia. Revenim cu mare plăcere la Tulcea şi sperăm să ajutăm echipa BCRLeasing Rally Team să îşi consolideze poziţia în campionat. Nu va fi uşor, însă va fi o luptă fascinantăCu riscul dea mă repeta, este cel mai disputat campionat din ultimii 15 ani! Mulţumim mult partenerilor pentru susţinere!– a declarat Edwin Keleti.

 Gergo Szabo_Karoly Borbely

Câştigători ai ediţiei din 2013 ai Danube Delta Rally, Gergo Szabo şi Karoly Borbely vor face tot posibilul să reediteze acest succes şi în 2014 şi să contribuie astfel cu puncte importante pentru păstrarea poziţiei de lideri la Echipe: Obiectivul este clar: locul 1 la Echipe, suntem în tonusşi cu moralul foarte bun!Danube Delta Rally este unul din raliurile noastre preferate. Anul trecut am reuşit un ritm foarte bun şiîntrun final, locul întâi. Aşteptăm cu nerăbdare să luăm startul, va fi o luptă la secunde, iar noi suntem pregătiţi pentru a merge tare. – a declarat Gergo Szabo înaintea aceastei etape.

Sorin Badea_Florin Dorca

Sorin Badea şi Florin Dorca îşi doresc revanşa la Tulcea după abandonul prematur de la etapa anterioară, dar şi din cauza unui alt abandon survenit la ediţia de anul trecut a acestui eveniment: Danube Delta Rally 2014 este, probabil, cel mai aşteptat raliu din actualul sezon competiţional pentu noi; în primul rând pentru că anul trecut, la prima ediţie după revenirea acestui raliu în calendar, am abandonat chiar la începutul celei de-a doua zile de concurs şi, în al doilea rând, pentru că raliul în sine este prietenos pentru concurenţi şi excelent organizat, pitoresc pentru public, iar probele speciale sunt fantastice, de o calitate excepţională a suprafeţei de rulare, ceea ce va permite un pilotaj curajos. Vom aborda cu multă seriozitate recunoaşterile şi shake-down-ul dinaintea cursei, iar împreună cu echipa tehnică de la Colina Motorsport sperăm că după abandonul tehnic de la Arad să revenim la Tulcea pe podium, ceea ce ne va permite să ne conservăm poziţia de leader al clasei 11 în CNRD.” a declarat Sorin Badea.

 Adrian Teslovan_Cseh Vajk Imre

Pentru reprezentanţii echipei în Cupa Dacia , Adrian Teslovan şi Cseh Vajk Imre, va fi un raliu de conservare a poziţiei de lider în clasamentul acestei categorii.  “Ne despart câteva zile de etapa de la Tulcea”. Din ceea ce ne-au povestit colegii de echipă, aceasta are un traseu senzaţional, dar şi un public numeros, mai ales la super speciala din centrul oraşului Tulcea. Noi suntem la prima participare aici şi ne dorim o clasare în primii 4 în “Cupa Dacia”, dar un loc pe podium ar fi un cadou frumos din partea “Pelicanului”, mascota competiţiei. Va fi o luptă interesantă în “Cupa Dacia”, cu minim 4-5 echipaje capabile să o câştige. După cum am mai spus, noi nu ne-am fixat un obiectiv mareţ în acest an, mergem la fiecare etapă cu bucuria de a parcurge cât mai mulţi kilometri de probă specială, iar dacă reuşim să aducem puncte echipei BCR Leasing Rally Team şi să contribuim la recâştigarea Titlului Naţional la echipe, atunci suntem şi mai bucuroşi.– a declarat Adrian Teslovan înaintea celei de a treia etape din Campionatul Naţional de Raliuri 2014.

 

BCR Leasing Rally Team este susţinută în 2014 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Defi, Pigna, Loctite, Biosafe, Hofigal, Kristal Glamclub, Autocar Service, Prodia.

 

Danube Delta Rally va avea loc în perioada 29-31 mai 2014, la Tulcea, pe macadam. Această etapă este a treia competiţie din calendarul Campionatului Naţional de Raliuri 2014 şi va include 10 probe speciale extrem de frumoase, desfăşurate pe parcursul a 98.84 km. (401.3 km. incluzând şi etapele de legătură), fiind cotată cu un coeficient de 1.

Adrian Raspopa pleaca cu amintiri placute spre Danube Delta Rally

  • Adrian Raspopa conduce in clasamentul automobilelor cu doua roti motrice cu doua victorii din doua etape;
  • Echipajul bacauan Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu vrea sa repete victoria de anul trecut obtinuta la Danube Delta Rally;

 

A treia oprire a Campionatului National de Raliuri va avea loc la Tulcea, intre 29 si 31 mai, perioada in care se va desfasura Danube Delta Rally. Fata de editia de anul trecut, lungimea raliului a crescut la 127.14 km, impartiti in 10 probe speciale, cate cinci in fiecare zi a competitiei. In premiera, intrecerea de la Tulcea va avea statut de etapa candidat pentru European Rally Trophy, campionat in care Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu s-au impus anul acesta la Arad.

Adi_Raspopa@Raliul Aradului 2014

Danube Delta Rally starneste emotii placute pentru liderii clasamentului automobilelor cu 2 roti motrice, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu. “Avem amintiri placute de la Tulcea, acesta fiind primul raliu de anul trecut la care am reusit sa castigam cu noua noastra masina, Citroen DS3 R3.rememoreaza Adrian Raspopa.

 

Anul acesta sunt convins ca nu va fi o etapa usoara, mai ales ca prognoza meteorologica indica temperaturi in crestere. Cea mai grea zi, din punctul nostru de vedere, va fi cea de vineri deoarece pe langa cele cinci probe speciale este programata si sesiunea de teste premergatoare raliului. Speram sa ne gasim puterea de concentrare astfel incat sa incheiem prima zi in postura de lideri.a declarat Adi Raspopa inainte de plecarea spre Danube Delta Rally.

 

Mi-as fi dorit sa fie mai multe masini inscrise la clasa noastra, insa chiar si asa, focusul nostru ramane neschimbat in incercarea de a obtine o pozitie cat mai buna si in clasamentul general. Ne asteptam la o riposta serioasa din partea lui Raul Badiu care a aratat la Arad, pe probele de final, ca s-a acomodat mai bine cu noua sa masina. Nu vom risca nimic deoarece ne-am gasit un ritm rapid si sigur. Ne-am propus sa plecam cu maximul de puncte de la Tulcea pentru a ne consolida pozitia de lideri intrucat ne apropiem de jumatatea campionatului.a mai adaugat Adi Raspopa.

 

Fanii isi vor putea vedea pilotii favoriti la sesiunea de autografe de joi, 29 mai, incepand cu ora 19.00, iar de la ora 20.00 va incepe startul festiv in piata Civica din Tulcea. Startul raliului este programat vineri, ora 14:30, iar sosirea sambata, la ora 17:08.

 

Echipajul Adrian Raspopa/Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Wurth Romania, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.