All posts by Eduard Baban

Teste WTCC la Montmeló

Protagonistii Campionatului Mondial de Turisme (WTCC) revin din nou pe circuit in acest an pentru o noua sesiune de teste. 

Honda Civic WTCC 2014

Pentru constructorul nipon Honda acesta va reprezenta al doilea test de la inceputul acestui an, primul avand loc tot in Spania, in luna ianuarie, atunci cand Gabriele Tarquini, Tiago Monteiro, Mehdi Bennani  si Norbert Michelisz au tesat pentru prima oara modelul Civic cu noile specificatii.  

 

La Montmeló va fi prezent si tanarul Pepe Oriola, care in acest an va alerga pentru noua echipa din WTCC Onyx Race Engineering. Revenirea echipei britanice pe scena competiilor de motorsport a fost posibila prin cooperarea cu Arlington Industries Group, un grup de investitii industrial in domenii precum aeronautica si constructia de automobile. Mike Earle este cel care va conduce aceasta echipa, el aflandu-se la conducerea echipei Arena Motorsport prezenta in BTCC si WTCC in 2012, cu modelele Ford Focus. (Apropo daca sunteti curiosi ce s-a mai intamplat cu modelele Focus din WTCC, ele au ajuns la o echipa de motorsport chineza). Numele Onyx Race Engineering nu este deloc nou pe scena motorsportului echipa fiind activa in anii ’80 in competitii precum F3000 si F1.  

honda2014_1

Pana in prezent se cunosc urmatorii piloti care vor evolua in sezonul 2014 in WTCC:

Yvan Muller Citroen Racing Citroen C-Elysee
Sebastien Loeb Citroen Racing Citroen C-Elysee
Jose Maria Lopez Citroen Racing Citroen C-Elysee
TBC Citroen Racing Citroen C-Elysee
Gabriele Tarquini Honda WTC Team Honda Civic
Tiago Monteiro Honda WTC Team Honda Civic
Norbert Michelisz Zengo Motorsport Honda Civic
Mehdi Bennani Proteam Racing Honda Civic
Rob Huff LADA Sport LADA Granta
James Thompson LADA Sport LADA Granta
Mikhail Kozlovskiy LADA Sport LADA Granta
Tom Coronel ROAL Motorsport Chevrolet Cruze
Tom Chilton ROAL Motorsport Chevrolet Cruze
Hugo Valente Campos Racing Chevrolet Cruze
Dusan Borkovic Campos Racing Chevrolet Cruze 
Rene Munnich Munnich Motorsport SEAT Leon * cateva etape selectate
Marc Basseng Munnich Motorsport SEAT Leon * cateva etape selectate

Raliul Suediei 2014 – Dominatia Scandinava

Echipajul finlandez format din Jari-Matti Latvala si Miikka Anttila a reusit sa isi treaca in cont cea de-a treia victorie in Raliul Suediei dupa cele din 2008 si 2012 ambele reusite alaturi de constructorul Ford. Latvala a reusit cea de-a doua victorie de cand s-a alaturat constructorului Volkswagen, prima victorie alaturi de constructorul german fiind anul trecut in Raliul Greciei. 

Rally Sweden 2014

Raliul Suediei si-a redobandit in acest an renumele, fiind cunoscut faptul ca acest raliu este castigat aproape numai de piloti din Peninsula Scandinava. Doar doi piloti non-scandinavi au reusit in istoria de 64 de ani a raliului, doi francezi ambii campioni mondiali Sebastian Loeb in 2004 si Sebastien Ogier in 2013. Dominatia scandinava din acest an si-a spus din nou cuvantul, nu mai putin de patru piloti din peninsula terminand pe primele patru locuri.

Rally Sweden 2014

Dupa ce in a doua zi a raliului Sebastien Ogier conducea cu un ecart de 5.8s in fata echipierului sau Andreas Mikkelsen, francezul a facut o mica greseala de pilotaj in debutul zilei a treia pierzand sefia clasamentului. Greseala avea sa il coste aproximativ 2 minute el cazand tocmai pe pozitia 20 in clasamentul general. Cursa de recuperare a fost una una care ne-a aratat de ce Ogier este campion mondial el reusind sa termine raliul pe locul al saselea. El a reusit totodata sa stabileasca si un nou record pentru saritura de la “Colin’s Crest” in lungime de 41 de metri la a doua trecere. Cu toate acestea trofeul “Colin’s Crest Award”, acordat la prima trecere pe speciala Vargasen, i-a revenit lui Juho Hanninen zburand 36 de metri. 

Hanninen SWE 2014

Duelul Latvala – Mikkelsen a fost extrem de disputat, Mikkelsen fiind cel care a facut prima greseala de pilotaj, iar Latvala cu un parcurs perfect pe durata intregului raliu a reusit sa isi adjudece victoria cu un ecart de 53.6s in fata coechipierului sau norvegian. “Este fantastic sa castig Raliul Suediei pentru a treia oara si este o victorie de care ma bucur din tot sufletul. Este o victorie foarte importanta pentru mine pentru ca in 2008 reuseam aici prima mea victorie din WRC. Andreas a pilotat foarte bine si merita locul de pe podium . Este extraordinar faptul ca echipa ne-a lasat sa ne batem de la egal la egal fara ordine de echipa, acesta este si unul din motivele pentru care ma simt foarte bine alaturi de cei de la Volkswagen.” declara Jari-Matti Latvala.      

OSTBERG Sweden 2014

Pe ultimul loc al podiumului s-a suit Mads Østberg, acesta fiind cel de-al patrulea sau podium consecutiv in ultimii 4 ani in Raliul Suediei. Mads poate fi considerat “ghinionistul” etapei care a pierdut destul timp datorita iesirilor in decor ale polonezului Robert Kubica. Repus pe traseu de spectatori, care au avut destul de lucru in Suedia, Kubica a revenit pe proba exact in mometul in care Østberg venea din spate. A durat ceva timp pana polonezul s-a lasat depasit de Østberg extrem de nervos si frustrat pentru situatie, adresandu-i fostului pilot de Formula 1 cateva cuvinte nu tocmai ortodoxe. Peripetiile dintre cei doi nu s-au incheiat Kubica iesind din nou de pe traseu, insa de aceasta data spectatorii nu au mai reusit sa il repuna pe traseu atat de repede, dar Mads a fost foarte aproape sa loveasca un spectator care impingea Ford-ul Fiesta RS WRC.

 

Nici Kris Meeke nu l-a iertat pe Mads cei doi intalnindu-se fata in fata dupa ce Meeke a reusit sa iasa din bancul de zapada in care se impotmolise, aceasta fiind tototdata si singura greseala a britanicului care a pilotat pentru prima oara pe zapada. Mads a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a se apropia de lupta la varf el schimbandu-si la jumatatea zilei secunde si stilul de pilotaj. Ecartul la finalul raliului dintre Mads si Mikkelsen a fost de +5.9s. “Incepand de vineri am inceput sa facem progrese. Sunt multumit de al patrulea podium consecutiv obtinut in Suedia. Cele trei puncte obtinute prin castigarea Power Stage-ului au fost de asemenea un bonus frumos. Ma simt din ce in ce mai sigur la volanul masinii, lucru promitator pentru urmatoarele runde. Am invatat foarte mult si acum abia astept sa atacam macadamul.” declara Mads.  

Hirvonen Sweden 2014

Locul 4 i-a revenit lui Mikko Hirvonen care a facut o cursa de siguranta, obiectivul sau principal fiind sa termine raliul. “A fost un raliu greu dar cred ca am facut o treaba buna in final. Dupa prima proba am redus ritmul complet. Am avut foarte multe momente dificile in acei primi cinci kilometri si am inteles imediat ca daca vreau sa ma bat la varf as fi riscat sa nu termin deloc. Un lucru pe care nu am vrut sa il fac in acest weekend. Nu am avut ritmul pe care speram sa il avem, dar nu a fost foarte rau. Pe unele sectiuni a fost foarte bine si cred ca putem construi de aici astfel incat pe macadam sa fim mai rapizi.” spunea Hirvonen la finalul raliului.  

 

Ott Tanak revenit dupa aproape un an de absenta in WRC a reusit sa termine in pozitia a cincea, cea mai buna pentru un pilot privat. Hening Solberg si fiul sau vitreg Pontus Tidemand au terminat in pozitiile sapte si opt, o performanta pe care Hening cu siguranta nu o va uita prea curand, raliul Suediei fiind singura aparitie a norvegianului in acest an in WRC.

 MEEKE Sweden 2014

Craig Breen a reusit sa ia primele doua puncte prin clasarea pe locul 9 la prima sa aparitie la volanul unui model WRC. Ultimul loc in puncte ii apartine lui Kris Meeke care a reusit sa sa faca ce isi propusese adica sa termine raliul. El a facut o singura greseala minora pe intreg parcursul insa datorita lipsei spectatorilor din zona in care a ramas impotmolit el a pierdut timp important.

 

Blestemul spectatorilor s-a rasfrant asupra lui Martin Prokop. Dupa ce acesta a fost ajutat de fani care au muncit destul de mult pentru a-l ajuta sa revina pe traseu, Prokop s-a grabit sa plece fara nici macar sa le multumeasca, trangand dupa el cativa metri si pe doi dintre acestia. Urmatoarea iesire de pe traseu s-a soldat cu abandon, pentru ca spectatorii nu au mai fost prezenti si acolo pentru a repeta istoria. 

 Neuville SWE 2014

Pilotii Hyundai Motorsport, Thierry Neuville si Juho Hänninen au abandonat cu aproape aceasi problema. Ambii piloti au lovit vineri cate un bolovan cu roata dreapta fata, Hänninen abandonand imediat cu brat rupt, iar Neuville la finalul probei. Echipa a luat decizia ca cei doi sa revina in ultima zi a raliului sub regula Rally2, o decizie care le-a fost rasplatita, ambii piloti reusind sa ajunga la finalul raliului, acumuland astfel kilometri importanti pentru dezvoltarea modelului. 

 

Rezultate Raliul Suediei 2014

1. Jari-Matti Latvala/Miikka Anttila (FIN/FIN), Volkswagen 3h 00m 31.1s
2. Andreas Mikkelsen/Mikko Markkula (N/FIN), Volkswagen + 53.6s
3. Mads Østberg/Jonas Andersson (N/S), Citroën + 59.5s
4. Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen (FIN/FIN), Ford + 2m 26.9s
5. Ott Tänak/Raigo Mõlder (EST/EST), Ford + 3m 00.5s
6. Sébastien Ogier/Julien Ingrassia (F/F), Volkswagen + 4m 29.9s
7. Henning Solberg/Ilka Minor (N/A), Ford + 4m 47.5s
8. Pontus Tidemand/Ola Fløene (S/N), Ford + 5m 38.2s
9. Craig Breen/Scott Martin (IRL/GB), Ford + 8m 55.4s
10. Kris Meeke/Paul Nagle (GB/IRL), Citroën + 11m 18.0s

 

Clasament general piloti dupa Raliul Suediei 2014

1. Jari-Matti Latvala 40
2. Sébastien Ogier 35
3. Mads Østberg 30
4. Andreas Mikkelsen 24
5. Bryan Bouffier 18
6. Kris Meeke 17
7. Mikko Hirvonen 13
8. Ott Tänak 10
9. Elfyn Evans 8
10. Henning Solberg 6

Nissan ZEOD RC va ocupa garajul 56 la Le Mans 24H

In urma cu doi ani un proiect desprins parca din filmele science-fiction ocupa garajul cu numarul 56 din celebra cursa Le Mans 24H. Prototipul DeltaWing, propulsat de un motor Nissan de 1600 cmc care dezvolta 300cp, isi facea aparitia in 2012 in garajul 56 dedicat noilor proiecte de inovatie tehnica. Nissan revine in acest an cu prototipul ZEOD RC, fiind prima masina care va efectua un tur complet la Le Mans (13.6km) doar cu ajutorul energiei electrice. 

 Nissan Zeod rc

Primul pilot confirmat este Lucas Ordóñez cel care in 2008 castiga competitia Nissan PlayStation GT Academy. Iata ca dupa 6 ani de zile Lucas va pilota pentru prima oara in categoria LM P1 de la Le Mans 24H, aceasta fiind categoria in care este inscris prototipul ZEOD RC. Ordóñez a debutat la Le Mans 24H in 2011 urcand de doua ori pe podiumul categoriei LM P2. De asemenea a reusit sa castige anul trecut competitia Blancpain Endurance Series, iar la inceputul acestui an a reusit victoria la clasa in competitia Dubai 24 Hours.

Motorul cu ardere interna folosit de ZEOD este noul motor DIG-T R dezvoltat de catre cei de la Nissan de 1500 cmc, 3 cilindri, care dezvolta 400 cp, 380 Nm si cantareste 40 kg. Nissan va deveni astfel primul mare constructor care foloseste un motor de 3 cilindri intr-o competitie internationala. Cutia de viteze cu cinci trepte va fi folosita pentru ambele motorare atat cel electric cat si cel clasic care atinge turatia maxima de 7500 rpm. Atunci cand motorul cu ardere interna va propulsa masina, bateria va fi reincarcata cu energie obtinuta de la frane, mai exact caldura degajata de franele de carbon va fi reciclata pentru a produce energie.     

 

Cine va castiga Raliul Suediei 2014?

Sigur ca principalul favorit este Sebastien Ogier care a reusit sa se impuna in Suedia anul trecut castigand tot ce se putea, adica si Power Stage-ul, el plecand din asteptatul raliu pe zapada cu 28 de puncte in 2013. Atat pentru campionul en-titre WRC cat si pentru constructorul VW, victoria din Raliul Suediei 2013 a reprezentat prima lor reusita dintr-un lung sir, care in final s-au concretizat in obtinerea titlurilor de campioni, atat la piloti cat si la constructori.  

Rally Sweden 2013

Startul in Raliul Suediei 2014 va avea loc maine, 5 februarie, si va fi deschis de o superspeciala in lungime de 1.9 km din orasul Karlstad, traseul amenajat de organizatori pe hipodromul din oras fiind dedicat 100% spectatorilor. La fel ca si anul trecut vom avea parte de dueluri pe care fanii vor sa le vada, ei avand posibilitatea sa isi exprime optiunea prin vot, o initiativa primita foarte bine in 2013. Joi vineri si sambata vor fi cele trei zile in care pilotii vor avea de parcurs 23 de probe speciale care insumeaza 321.64 km. Unul dintre punctele de atractie ale raliului va fi fara doar si poate “Colin’s Crest”, acolo unde fanii se strang in fiecare an pentru a vedea cele mai mari salturi ale masinilor din concurs. Pilotul care reuseste cel mai mare salt obtine si premiul “Colin’s Crest Award”.    

 Rally Sweden 2013

Raliul Suediei este unul dintre cele mai rapide ale campionatului viteza medie inregistrata pe traseul acoperit de zapada fiind de 110km/h. Pentru Ogier raliul este unul dintre etapele favorite din WRC dupa cum declara: “Raliul Suediei este unul dintre raliurile mele preferate si anul trecut am reusit prima victorie alaturi de Volkswagen dupa un duel foarte frumos cu Sebastien Loeb. A fost probabil unul dintre cele mai frumoase raliuri din cariera mea pana in prezent. La fel ca Loeb am fortat la limita in permanenta si a trebuit sa dam 100% in fiecare minut. Anul acesta cumva rolurile s-au inversat noi fiind acum echipajul pe care toti vor sa il bata. Pilotii scandinavi sunt greu de batut aici asa cum s-a intamplat in mod traditional in trecut. Vom fi cu ochii pe Mikko Hirvonen si Mads Østberg din taberele adverse, dar si pe echipierii mei Jari-Matti Latvala si Andreas Mikkelsen.”    

 WORLD RALLY CHAMPIONSHIP 2013

Asa cum declara si Ogier, Mads Østberg este si el unul din principalii favoriti la castigarea Raliului Suediei, norvegianul terminand pe podium in ultimii trei ani aici. Østberg si-a facut debutul in WRC in 2006 in acest raliu la varsta de 18 ani, iar in acest an va incerca sa il castige alaturi de noua sa echipa Citroën Racing: “Este una dintre cele mai importante curse ale noastre din intreg sezonul. Obiectivul este sa ne situam pe podium la final. Daca totul functioneaza cum trebuie vom incerca sa ne batem pentru victorie. Avem foarte multi fani aici si chiar daca sunt concentrat pe pilotaj tot remarc pe traseu multitudinea de steaguri norvegiene si suedeze arborate de ei.”  

Meeke & Ostberg

Pentru Kris Meeke Raliul Suediei va fi o experienta noua. “Nu am pilotat niciodata intr-un raliu de zapada. Va fi o experienta pentru mine, dar din fericire echipa stie ce ne asteapta. Ma voi concentra pe dobandirea de experienta si mai putin pe rezultatul final. STiu ca pe macam si asfalt sunt rapid, dar nu am nicio idee cum ma voi descurca pe zapada. Mads mi-a aratat cum piloteaza pe parcursul testelor care le-am efectuat si acum depinde de mine sa invat masina si pneurile cum se comporta.” declara Kris.

WORLD RALLY CHAMPIONSHIP 2013

Khalid Al Qassimi si Chris Patterson vor fi cel de-al treilea echipaj din tabara Citroën Racing, Raliul Suediei fiind unul dintre cele patru etape unde cei doi vor participa in sezonul 2014 al WRC. Aflat la cea de-a patra prezenta in Raliul Suediei, Khalid a reusit sa castige “Colin’s Crest Award” la prima sa participare in acest raliu.

Ford Sweden

Ford va fi reprezentat de nu mai putin de 9 masini Fiesta RS WRC, o mica armata condusa de Malcolm Wilson. In afara de cei doi piloti M-Sport, Hirvonen si Evans, cei care  se vor afla la comenzile modelului Ford se numara: Robert Kubica care a primit cateva lectii de pilotaj din partea campionului Marcus Gronholm, Pontus Tidemand, “local hero”, suedezul care a reusit sa impresioneze la editia anterioara prin cea mai buna clasare a unui pilot privat dupa prima zi, locul 6, Ott Tanak, Craig Breen aflat pentru prima oara la comenzile unui model WRC, dar si Henning Solberg.

Hyundai Shell WRT va continua sa dezolte modelul i20 WRC bazandu-se pe Thierry Neuville si Juho Hänninen care preia masina de la Sordo. Dupa abandonul din Raliul Monte-Carlo Neuville are un singur obiectiv, acela de a aduce masina la lina de sosire. “Nu am o experienta prea mare in Raliul Suediei, unde am concurat doar de doua ori si zapada nu este suprafata mea preferata, dar am reusit locul 5 anul trecut. Dupa abandonul de la Monte, extrem de devreme, atat eu cat si Nicolas ne dorim sa terminam raliul atat pentru noi cat si pentru echipa.” declara Neuville.    

Sordo01MC14

De cealalta parte Juho Hänninen se simte ca pestele in apa pe aceasta suprafata, fiind un lucru aproape natural pentru un finlandez de a pilota pe zapada” dupa cum el insusi declara.   

 WORLD RALLY CHAMPIONSHIP 2013

Aproximativ 380 de cuie vor fi folosite pe o anvelopa de zapada, care vor asigura o aderenta perfecta a masinilor pe zapada in conditiile in care temperaturile ating -10 sau chiar -20 de grade celsius. 

 

Asadar, cine credeti ca va castiga editia 2014 a Raliului Suediei?

 

Rally-Sweden-Entry-List-2014

TOYOTA Racing TS040 HYBRID

Audi deja si-a prezentat noul model R18 e-tron quattro, Porsche revine dupa 16 ani de absenta din Le Mans 24H cu modelul 919 hybrid si, asa cum era de asteptat, nici Toyota nu a stat degeaba. Noul model japonez poarta titulatura TS040 HYBRID si deja a efectuat primele teste pe circuitul Paul Ricard din sudul Frantei in perioada 21-23 ianuarie. Exact ca in cazul celor de la Audi, Toyota a dezvoltat un model absolut nou neavand nimic in comun cu vechiul TS030 HYBRID, aliniindu-se noilor reglementari tehnice ce intra in vigoare in acest an pentru categoria LMP1. 

World Endurance Championship

TOYOTA Racing va alinia la startul celebrei curse Le Mans 24H doua masini care vor fi pilotate pentru cel de-al treilea an consecutiv de Alex Wurz, Nicolas Lapierre, Kazuki Nakajima, Anthony Davidson, Sébastien Buemi si Stéphane Sarrazin, Mike Conway fiind pilotul de rezerva. Mike Conway are o vasta experienta in pilotarea monoposturilor avand la activ trei sezoane in GP2 si cinci in IndyCar acolo unde va pilota si in acest an. Managerul sau Mark Blundell este responsabil intr-o mare masura pentru oportunitatea de a se alatura celor de la Toyota.  

World Endurance Championship

Noul model TS040 HYBRID va fi prezentat oficial abia in perioada 28-29 martie cu ocazia primului test oficial WEC atunci cand va imparti circuitul cu modele celor de la Audi si Porsche. Ambele punti vor fi motorizate, axa fata va beneficia de un motor/generator Aisin AW si axa spate de o unitate DENSO. Energia cinetica obtinuta in momentul franarii va fi transferata catre un condensator Nisshinbo prin intermediul unui invertor DENSO. Motorul principal cu ardere interna va fi un V8 alimentat cu benzina. 

Toyota TS040 HYBRID 3

John Litjens, liderul proiectului de sasiu declara: “TS040 HYBRID este rezultatul a peste un an de cercetari efectuate la TMG (TOYOTA Motorsport GmbH). Am inceput proiectarea in noiembrie 2012 si ne-am concentrat mai intens imediat dupa Le Mans 24H din 2013. Avem mare noroc ca TMG are in dotare un sistem foarte avansat de calcul si simulare a tehnologiilor, care ne permite sa dezvoltam modelele in lumea virtuala. TS040 HYBRID reprezinta o evolutie majora fata de predecesorul sau si avem mari sperante pentru noul sezon pe care abia il asteptam sa inceapa.

Prima cursa comuna DTM si Super GT poate avea loc in 2015

In toamna anului 2012 se forma grupul tehnic de lucru format din reprezentanti ai celor doua campionate DTM si Super GT. Rezultatele nu au ezitat sa apara pentru ca incepand cu acest an cele trei modele nipone Honda, Nissan si Lexus au fost construite avand la baza standardele folosite in DTM, modelele 2014 din Super GT avand evidente elemente intalnite la modelele DTM din 2013.

Lexus LF-CC Gt500

Hans-Werner Aufrecht, presedintele ITR  organismul responsabil cu organizarea campionatului DTM, declara: “Suntem martorii intensei cooperari intre cele doua organisme responsabile pentru cele doua competitii, precum si a constructorilor implicati. Rezultatele acestei cooperari vor deveni palpabile si pentru fani odata cu organizarea primei curse comune a celor doua campionate.

Signed Agreement DTM

Chiar daca nu a fost anuntata o data exacta a acestui eveniment, se pare ca locul de desfasurare ar putea fi pe un circuit din Japonia sau China. 

Chris Atkinson a fost confirmat de Hyundai pentru Raliul Mexicului

Hyundai Shell World Rally Team l-a confirmat pe australianul in varsta de 34 de ani, Chris Atkinson, pentru cea de-a treia etapa a Campionatului Mondial de Raliuri, care va avea loc in perioada 6-9 martie 2014. 

2014 World Rally Championship / Round 01 /  Monte Carlo Rally // Worldwide Copyright: Hyundai Motorsport

Alaturi de el se va afla co-pilotul sau Stéphane Prévot, cei doi urmand a concura pe modelul i20 WRC alaturi de Thierry Neuville. “A fost o adevarata placere sa ma implic in dezvoltarea si testarea modelului i20 WRC, dar oportunitatea de a concura in Raliul Mexicului este cu adevarat fantastic. Am avut mai multe rezultate bune in Mexic, printre care si clasarea pe locul secund in acest raliu in 2008, cel mai bun rezultat al meu in WRC. Mexic va reprezenta debutul modelului i20 WRC pe macadam si abia asteptam sa vedem cum va fi. Foarte multe lume a lucrat din greu la pregatirea modelului pentru acest sezon si sper sa ii putem rasplati cu un rezultat pe masura.” declara Chris. 

Prevot_Atkinson

Suntem bucurosi sa il avem alaturi de noi pe Chis pentru Raliul Mexicului. Dupa Monte-Carlo trebuia sa luam decizii si ne-am gandit ca alegerea potrivita pentru acest raliu este Chris. Am fost impresionati de ritmul pe care Chris l-a avut anul trecut in Mexic si faptul ca vom avea impresii de la inca un pilot ne va ajuta in dezvoltarea modelului i20 WRC.” spunea Michel Nandan, directorul Hyundai Shell World Rally Team. 

Alessandro Zanardi revine in motorsport

Italianul Alessandro Zanardi in varsta de 47 de ani, revine în activitatea competiţională de motorsport in sezonul 2014 alaturi de BMW Motorsport. Zanardi va concura în Blancpain GT Sprint Series la comenzile unui BMW Z4 GT3, care a fost special modificat pentru a îndeplini cerinţele unice ale pilotului şi va fi înscris de echipa ROAL Motorsport condusa de Roberto Ravaglia. 

Alessandro_Zanardi

În vârstă de 47 de ani, pilotul italian şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident sever suferit în timpul unei curse ChampCar din 2001, dar şi-a depăşit situaţia de persoană cu dizabilităţi pentru a reveni în motorsport. Printre altele, Zanardi a pilotat pentru BMW în FIA World Touring Car Championship (WTCC), unde a urcat de patru ori şi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. După ce a câştigat două medalii de aur la “handbike” la ediţia 2012 a Jocurilor Paralimpice de la Londra (Marea Britanie) şi a efectuat un test cu BMW M3 DTM la sfârşitul aceluiaşi an, el este pregătit acum să participe la un sezon complet cu BMW, pentru prima dată din 2009.

 

Alex revine! Sunt extrem de fericit că unul dintre cei mai mari eroi ai istoriei BMW Motorsport se întoarce în cockpitul uneia dintre maşinile noastre de curse“, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “Atât din punct de vedere uman, cât şi sportiv, Alex este un adevărat model pentru noi toţi. Sunt sigur că va aborda această nouă provocare, în Blancpain GT Sprint Series, în aceeaşi manieră cu care ne-a obişnuit în trecut. Poţi simţi imediat cât de mult i-au lipsit competiţiile sportive pe patru roţi. Modificarea unui BMW Z4 GT3 a fost o provocare pentru inginerii noştri. Cu toate acestea, am profitat de experienţa preţioasă pe care am acumulat-o în 2012 atunci când am modificat BMW M3 DTM, iar acest lucru ne-a fost foarte util acum. În ceea ce ne priveşte, nimic nu-l va împiedica pe Alex să aibă parte de o revenire încununată de succes.

Jens Marquardt & Alessandro Zanardi
Jens Marquardt & Alessandro Zanardi

Şi Zanardi este extrem de nerăbdător să revină în motorsport: “Şi după ce am părăsit sportul în 2009, în suflet m-am considerat tot pilot“, a declarat Alex. “Când am rulat pe circuit cu BMW M3 DTM la finalul anului 2012, plăcerea condusului şi-a făcut imediat simţită prezenţa. De la acel moment, am tot cochetat cu ideea întoarcerii în cursele auto. Împreună cu BMW am analizat diferitele variante. Sunt şi mai încântat că am găsit o soluţie alături de prietenii mei de la ROAL Motorsport. Aş vrea să le mulţumesc celor de la BMW pentru această oportunitate unică.

 

Zanardi a concurat pentru echipa lui Roberto Ravaglia (Italia) – fost campion DTM cu BMW – în Campionatul European de turisme (ETCC), când a realizat prima revenire în 2003. Atunci, un model BMW 320i a fost adaptat special pentru nevoile sale – Zanardi accelera cu ajutorul mâinilor. Campionul ChampCar din 1997 şi 1998 a concurat cu succes şi în WTCC, cu începere din 2005, obţinând patru victorii la Oschersleben (Germania), Istanbul (Turcia) şi Brno (Cehia, două succese). Pentru o perioadă, Zanardi şi ROAL Motorsport au pornit pe drumuri separate la finalul sezonului 2009.

 

Alex şi cu mine am trecut împreună prin multe experienţe în motorsport. De aceea, nu am ezitat niciun moment când s-a ivit oportunitatea de a-l readuce pe circuite în 2014, alături de ROAL Motorsport“, a declarat Ravaglia. “Cursele de sprint din Blancpain GT Sprint Series sunt potrivite pentru Alex. Vom face tot ce depinde de noi pentru a-i oferi o maşină performantă, cu care să poată repeta performanţele şi succesele pe care le-a reuşit în trecut.

 

Sezonul 2014 din Blancpain GT Series va cuprinde atât curse sprint, cât şi de anduranţă. Zanardi va pilota unul dintre cele două BMW Z4 GT3 ale echipei ROAL Motorsport în şase dintre cele şapte etape de sprint, fiecare cu durata de o oră.

 

Calendarul Blancpain GT Sprint Series 2014.

21 aprilie 2014 Nogaro (Franţa)

18 mai 2014 Brands Hatch (Marea Britanie)

6 iulie 2014 Zandvoort (Olanda)

24 august 2014 Bratislava (Slovacia)

5 septembrie 2014 Portimão (Portugalia)

19 octombrie 2014 Zolder (Belgia)

2 noiembrie 2014 Baku (Azerbaidjan)

Paul Di Resta revine in DTM

Campionul DTM din 2010, Paul Di Resta, revine in competitia dedicata turismelor dupa 3 ani de absenta. Incepand cu 2011 Di Resta a pilotat in Formula 1 in cadrul echipei Sahara Force India Mercedes adunand in total 121 de puncte.   

Paul Di Resta 2014

Scotianul in varsta de 27 de ani va pilota modelul AMG C-Coupé pentru echipa Mercedes-Ben. “Ma simt foarte bine odata cu revenirea in DTM. Este o competitie fantastica cu trei constructori foarte puternici, foarte competitiva si cu foarte multi piloti talentati. S-au schimbat multe in DTM de la ultima mea cursa de la Shanghai din 2010, noi modele, un al treilea constructor prezent si noi reglementari tehnice. Ceea ce nu s-a schimbat insa este apetitul meu pentru succes. Mercedes-Benz imi pune la dispozitie o masina cu care ma pot bate pentru victorii si pentru titlu. Stiu ca nu va fi un lucru usor pentru ca rivalii mei au deja doi ani de experienta cu noile modele, dar incepand chiar cu testul de astazi voi forta la maxim astfel incat, pentru prima cursa a sezonului de la Hockenheim sa ma bat pentru victorie.” declara Di Resta. 

 Paul Di Resta test 2014

El va efectua astazi primul sau test cu modelul AMG C-Coupé pe circuitul din Portimao.      

Ford B-Max cu numarul 100.000 a fost construit astazi la Craiova

  • Automobilul B-MAX cu numărul 100.000 este un model Titanium de culoare Panther Black echipat cu un motor pe benzină de tehnologie avansată EcoBoost de 1 litru, fabricat tot la Craiova.
  • Uzina de la Craiova este unica locație Ford unde se produce modelul B-MAX și asamblează în prezent câte un B-MAX la fiecare 70 de secunde

 DSC_6804

În 2013 B-MAX a înregistrat rezultate foarte bune în toată Europa, cu vânzări de peste 67.000 de unităti. Automobilul B-MAX cu numărul 100.000 este un model Titanium de culoare Panther Black echipat cu un motor pe benzină de tehnologie avansată EcoBoost de 1 litru, fabricat tot la Craiova, desemnat de altfel  Motorul Internațional al Anului în ultimii doi ani. Automobilul B-MAX cu numărul 100.000 este destinat unui client din România.

 

„Acesta este o realizare deosebită atât pentru marca noastră, cât și pentru echipa noastră de la Ford Craiova”, a declarat Vic Startek, Director General Operațiuni Autovehicule, Ford România. „Suntem foarte mândri de faptul că fabricăm un automobil atât de ingenios și inteligent precum B-MAX și că am atins pragul de 100.000 de unități produse în doar 18 luni de la lansarea monovolumului compact”.

 

Tehnologiile avansate sunt un factor cheie în succesul constant al B-MAX, peste 80% dintre clienții europeni solicitând Ford SYNC, sistemul de conectivitate cu activare vocală. Sistemul este dotat cu funcția Emergency Assistance, câștigătorul unui premiu Advanced Award din partea Euro NCAP, funcție care poate alerta operatorii de servicii de urgență locale în 26 de limbi vorbite în 40 de regiuni europene. B-MAX a obţinut de asemenea punctajul maxim de 5 stele din partea autorităţii independente de testare a siguranţei la coliziune, Euro NCAP.

 

B-MAX oferă sistemul Ford Easy Access Door care asigură un acces de neegalat pentru pasageri şi bagaj, datorită sistemului cu portiere faţă cu balamale şi portiere spate glisante, ce integrează montanţii centrali. B-MAX oferă de asemenea tehnologia Ford MyKey, unică în industria auto, care permite părinților să implementeze restricții șoferilor tineri, pentru un nivel sporit de siguranță.

 

B-MAX a câștigat premiul internațional „AUTOBEST 2013” și premiul Autonis pentru „Cel mai frumos monovolum al anului 2012” acordat de cititorii revistei germane Auto Motor und Sport.

 

Uzina de autovehicule de la Craiova construiește în prezent aproximativ 370 de unități B-MAX pe zi. Pe lângă B-MAX, Ford produce la Craiova motoarele pe benzină de tehnologie avansată EcoBoost de 1,0 litri și 1,5 litri, acesta din urma echipand modelele Ford din America de Nord și Asia.