WRC – Spania – Pantaloni scurti ….suna bine nu ? Din pacate eu nu am ajuns, dar a facut-o Vaca…stiti voi care, aia care pedaleaza. 🙂  Vaca cu pedale mai exact! Cum au primit-o in avion, cat a fost suprataxa pentru greutate si ce a rumegat la intoarcere, gasiti mai jos. Sper sa va placa, pentru ca saptamana aceasta Vacii cu pedale i-am cedat locul meu pe blog 🙂 Cine stie poate o vom mai revedea in curand sau poate o luam de crescut ! Ce ziceti?

 

Asadar, povestea:

 

” Mă abţin cu greu să nu înjur şi să folosesc cuvinte ok şi serioase în postarea care va fi “aşezată” pe acest site de motorsport.

 

Am vrut să obţinem acreditare foto la penultima etapă de WRC din acest an, cu mai bine de 2 luni înainte dar se pare că aşa cum ne-au restricţionat piaţa muncii în Spania, ne-au restricţionat şi permisele foto la prea-frumosul eveniment, de teamă să nu o luăm prin livezile de măslini şi să-i lăsăm pe catalani fără job-uri.

 

O atmosferă incendiară imediat după coborârea din aeronava Wizz (preţ bilet, tur Tg.Mureş-Barcelona/retur Barcelona-Cluj la doar 311 RON) la biroul de informaţii, firma de inchirieri auto era la 10 minute de aeroport, noroc că în faţă ne aştepta un microbuz. Datorită unor probleme între bănci cardurile noastre au clacat în faţa emoţiei şi nu au efectuat tranzacţia, astfel incat deja aveam în plan să rugăm pe cineva să ne “arunce” până la Salou, locul unde era cartierul general. Am rezolvat într-un final şi am ajuns şi la hotel, nu înainte de a face planul pentru prima zi de raliu, zi în care macadamul era cuvântul de ordine.

 

Ora 6°°, temperatură 15.5°C, doi nebuni cu un Opel Corsa de 1.2 plecau pe munţii din apropiere în pantaloni scurţi şi gecuţe subţiri fără un bidon de apă sau ceva de-ale gurii. După 2 ore de mers şi după ce instinctul de turmă ne-a făcut să mergem după un cetăţean (ca să nu îi spun meltean) cu maşină tunată, ne-am întors şi într-un final am ajuns la mijlocul probei. Prima concluzie, traseul nu era marcat cu “rally” şi drumurile de legătură puţine. Am început maratonul şi am zgribulit vreo 2 ore până ce au început să curgă Seat-urile de securitate. Concluzia 2 a fost că este Seat pentru că Logan nu se face în ţara lor şi că securitatea era mai permisivă decât la alte competiţii unde ei, cei cu veste verzi sunt mama şi tatăl raliului.

 

Praf mult, mai puţin ca în Grecia, dar mai dens datorită copacilor care făceau ca în cele 2 minute de respiro să nu se aşeze în totalitate, subiect pe care l-au adus în discuţie şi piloţii datorită secundelor pierdute din cauza vizibilităţii scăzute.

 

Aceeaşi zi, proba nr.4…am mers ca orbii din nou şi am nimerit în locul în care erau doi poliţişti, semn că drumul era deja închis. Alt maraton de câţiva km. şi din nou praf ca la malul surpat. Cântece şi glume de prost gust din partea localnicilor care repetau obsedant cuvinte care nu se pot reproduce. Concluzia 3, au şi ei proştii lor, parcă un pic prea mulţi. 

  

Ziua a 2-a ne-a găsit pregătiţi cu merinde şi carduri goale gata de umplut cu trecerile spectaculoase ale “băieţilor răi”. Un ac de păr delicios de fotografiat dar cu mult prea multă populaţie, arhiplin de poliţişti şi de oameni de la securitate. A fost momentul în care vestele FRAS şi-au făcut datoria. Am adoptat rânjetul şi am trecut galeş strada. Nici poliţiştii şi nici cei de la securitate nu au comentat nimic, asta poate şi pentru faptul că mergeam strâmb sa vadă că pe spate scrie media 🙂 

 

Solberg a lipsit din nou, dar surpriza era mare pentru că îl vedeam pe Block, care la prima curbă a intrat într-un derapaj controlat, de lumea a fost în extaz total. Concluzia 4 – nu trebuie să ai timpi buni, trebuie să faci spectacol pentru ca însemnele Monster să se vândă ca pâinea caldă.

 

Proba următoare ne-a găsit undeva mai sus, într-un alt ac de păr dar unde securitatea lipsea cu desăvârşire, a fost locul unde ne-a plăcut cel mai mult, locul unde ne-am tăvălit în speranţa obţinerii unor cadre bune, fără să fim stingheriţi de nimeni.

 

Pe seară ne-am întors spre Salou şi într-un giratoriu am auzit scârţit de roţi, ridic privirea, “vărul” Mikko ne ceda trecerea. I-am dat 2 flash-uri şi a înţeles omul că trebuie să plece, l-am urmat şi am mers în spatele lui mai bine de 30 de km până la parc. Viteza constantă a fost 120, exact ca la carte, autostrada spaniolă este limitată la 120km. Mergeam cu Opelul în spatele bestiei la vreo 10-15m şi simţeam cum ne vibrau ficaţii de la zgomotul bolidului. Concluzia 5 – în afara probelor pe drumurile de legătură pilotul este omul care respectă lumea în trafic şi care se supune legilor, lucru pe care la unii piloţi din campionatul nostru nu l-am regăsit!!!

 

Ziua a 3-a si ultima ne-a gasit pe vârful unui munte unde pregătirile pentru Halloween erau în toi şi unde pe toţi copacii erau lipite tot felul de figurine, erau lipite şi erau acolo. Concluzia 6 – românii erau departe de zonă, altfel ar fi fost rupte şi furate. Înainte de start piloţii aşteptau în două parcări, în prima Ogier şi Latvala, cel din urmă cu nasul sub capota Citroenului, iar în a doua parcare Mikko şi Loeb, acesta din urmă se uşura cu faţa spre şosea, am scos aparatul si am pregătit declanşarea. Loeb s-a uitat în ochii mei, nu am putut apăsa, deşi fotografia mi-ar fi adus “celebritatea” 🙂

 

Cu cât urcam, cu atât era mai ceaţă şi mai frig. Spectatorii erau încinşi de la bere şi de la uralele pe care le adresau celor 2 băieţi din depărtare care fluturau steagul Franţei. Concluzia 7 – sportul înseamnă competiţia propriu-zisă, admiraţia şi respectul tuturor celor implicaţi indiferent de “culoarea” echipamentului.

 

Concluzia, concluziilor – performanţa se face cu profesionişti, bugetele echipelor de uzină sunt fantastice, staff-ul este impresionant, marketingu-l de asemenea, calitatea probelor desăvârşită, publicul numeros şi entuziast…mi-aş dori să văd pe cineva de la noi pe acolo, dar mă tem că lovitura în “frunte” ar fi mult prea dureroasă. Sunt atât de multe de spus, dar atât de puţin timp şi spaţiu, poate voi reveni…

 

Cronica speciala si foto – Vaca cu pedale

 

 [nggallery id=227]