Tag Archives: Audi

Jens Marquardt vorbeste despre sezonul 2013 din DTM

Au rămas mai puţin de trei săptămâni până la începutul unui nou sezon DTM la Hockenheim (Germania). Când cei opt piloţi BMW vor fi prezenţi pe legendarul circuit pentru prima întrecere competiţională din acest sezon, multe se vor fi schimbat de anul trecut, unul încununat de succes. Pe lângă faptul că Bruno Spengler (Canada) – campionul piloţilor din 2012 – va lua startul cu numărul 1 pe maşina BMW Bank M3 DTM, inovaţii precum pneurile alternative, DRS şi noul format al week-endului de cursă vor reprezenta provocări noi pentru echipele BMW. Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, ne oferă o scurtă prezentare a celor mai importante schimbări din acest sezon.

BMW drivers line-up

…BMW M3 DTM.

“Pe baza experienţei pe care am acumulat-o în sezonul trecut, am făcut maşina mai robustă în toate compartimentele. Întrucât suntem limitaţi din punct de vedere al nivelului de dezvoltare la care putem supune aerodinamica, am pus accentul pe alte aspecte. În special îmbunătăţirile aduse setărilor BMW M3 DTM pot face diferenţa în week-endurile de cursă. Inginerii de cursă ai fiecărei echipe, împreună cu piloţii, joacă un rol important în această privinţă.”

 

…noul format al week-endurilor de cursă DTM.

“În 2012, eram nou-veniţi în DTM şi iniţial a trebuit să ne obişnuim cu campionatul şi cu procesele specifice pe care competiţia le implica. Am reuşit să ne descurcăm de la prima încercare. Reducerea week-endurilor de cursă la două zile propune o altă provocare pentru toţi cei implicaţi. Când am pregătit sezonul 2013, am încercat în principal să îmbunătăţim interacţiunea dintre mecanici în stand, precum şi comunicarea dintre ingineri şi echipaje. Ne-am străduit să facem întreaga structură mai eficientă. Pentru a simula noile condiţii, am clădit totul la testul de la Hockenheim ca şi cum am fi la un week-end de cursă pentru prima dată – de la pit wall la reţeaua radio. În general vorbind, salutăm noul format de cursă – considerăm că astfel week-endurile vor deveni mai compacte şi mai atractive.”

 

…echipa nouă, BMW Team MTEK.

“Probabil, cea mai mare provocare a noastră de-a lungul iernii a fost să unim şi să integrăm a patra echipă, BMW Team MTEK. Gruparea lui Ernest Knoors a avut doar câteva luni la dispoziţie în care să se pregătească pentru prima apariţie. Mai mult, noi – cei de la BMW Motorsport – a trebuit să adaptăm întreaga infrastructură pentru a se potrivi pentru patru echipe şi opt maşini. Structura şedinţelor a fost şi ea modificată, pentru că pur şi simplu ai nevoie de mai mult timp pentru orice – în special comunicarea între părţile implicate – atunci când ai opt piloţi şi opt maşini. Şi acest lucru a fost analizat serios de-a lungul pregătirilor.”

BMW DTM cars 2013

…Drag Reduction System (DRS / sistemul de reducere a rezistenţei aerodinamice).

“Primele teste cu DRS le-am efectuat la începutul anului. Când am evoluat în premieră pe circuit cu acest sistem, provocarea a fost să-l integrăm pe o singură maşină a fiecărui constructor astfel încât să nu afectăm testele normale. De atunci, DRS a fost dezvoltat continuu. Sistemul a fost supus şi unui test de stres, iar acum este pregătit să fie utilizat în curse.”

 

…pneurile alternative.

“Pneurile alternative (option tyre) a fost dezvoltat pentru a face DTM şi mai interesant. Este mai rapid decât pneul normal pe parcursul primelor tururi – doar regimul de cursă ne va spune exact cu cât este mai rapid. Totuşi, cauciucul se degradează după o anumită perioadă. Chiar şi după teste, nu ştim exact cum se va comporta. Vom afla acest lucru doar la Hockenheim, atunci când pneurile vor fi folosite prima dată într-o cursă. Însă nici atunci nu vor putea spune cu precizie cum vor funcţiona pe celelalte circuite. În concluzie, chiar şi după teste, încă suntem dominaţi de un nivel ridicat de incertitudine asupra acestui aspect.”

 

…interconexiunea dintre pneurile alternative şi DRS.

“Combinaţia celor două schimbări, pneul alternativ şi DRS, promite să furnizeze câteva momente interesante. Sprijinim utilizarea celor două elemente şi le vedem ca o decizie bună pentru sport şi pentru fani.”

Interviu cu Dr. Wolfgang Ullrich dupa ultimul test oficial din DTM

Noul sezon DTM va incepe in trei saptamani. Care sunt asteptarile celor de la Audi pentru acest sezon?

 

Wolfgang Ullrich, director Audi Motorsport: Scopul nostru este acela de a ne bate pentru victorie la fiecare etapa. Pe parcursul iernii am lucrat intens in acesta directie. Bineinteles ca asta nu inseamna ca automat vom castiga titlul.

WEC - 24h Le Mans 2012

De ce ar merge lucururile mai bine in 2013 fata de anul trecut dupa ce dezvoltarea masinilor de DTM a fost inghetata la nivelul sfarsitului de sezon?

 

WU: E adevarat ca anul trecut lucrurile nu au functionat asa cum ne asteptam. Am fost nevoiti sa recuperam pe parcursul sezonului, lucru care este dificil intr-un campionat atat de puternic. In 2012 nu ne-am folosit de potentialul maxim al componentelor instalate in masini pe parcursul sezonului. Pe parcursul iernii am incercat sa imbunatatim utilitatea componentelor in limitele regulamentului.

 

 Cat de bine ati realizat acest lucru?

 

WU: Vom sti asta doar la Hockenheim (prima etapa) deoarece, asa cum experienta ne-a demonstrat, testele nu ofera o evaluare exacta a locului in care te afli. Si bineinteles ca nici rivalii noastri nu au stat degeaba.

 

Cum s-a integrat Jamie Green in echipa?

 

WU: Absolut superb. A fost primit foarte pozitv de echipa noastra si se integreaza foarte bine la Audi. Si poate in sfarsit vom reusi sa castigam la Norisring, din nou, cu el.    

 

DRS si noile optiuni de pneuri sunt pasi buni pentru DTM?

 

WU: Cred ca ambele optiuni vor face cursele mult mai captivante. Este deja un atribut al DTM-ului sa incerce lucruri noi pentru a face campionatul mult mai atractiv. Cooperarea cu Super GT din Japonia si GrandAM din SUA sunt de asemenea pasi importanti. Acest lucru ofera constructorilor o mare oportunitate de a fi prezenti cu masini in DTM pentru pietele aflate in dezoltare in aceste tari. In ceea ce priveste costurile, este extrem de important  ca masinile din DTM sa poata lua startul si in alte campionate. 

Audi si BMW si-au prezentat oficial pilotii si masinile pentru sezonul 2013 din DTM

A fost un weekend plin pentru constructorii din DTM, cel putin pentru doi dintre ei Audi si BMW. Acestia si-au prezentat oficial graficile masinilor precum si pilotii care vor reprezenta culorile constructorilor din Ingolstadt si Munchen.

 BMW_M_Performance_Parts_BMW_M3_DTM_Martin_Tomczyk

Sâmbătă, BMW Welt din München a fost scena unei lansări spectaculoase a celor opt maşini BMW M3 DTM. Cu patru săptămâni înainte de începerea sezonului competiţional, piloţii BMW DTM – Bruno Spengler – campion en-titre, Dirk Werner, Augusto Farfus, Joey Hand, Martin Tomczyk, Andy Priaulx, Marco Wittmann şi Timo Glock – şi maşinile lor de curse au urcat pe scenă pentru ceremonia de prezentare. Lansarea a avut loc in zona “Premiere” la BMW Welt care este rezervată clienţilor care optează pentru a avea automobilele livrate în acest centru unic si modern.Peste 13.000 de vizitatori au asistat la acest eveniment. 

 

Pentru noi a fost ceva cu totul deosebit să putem oferi fanilor loiali ocazia de a fi foarte aproape de proiectul BMW DTM. Cu siguranţă, niciunul dintre cei implicaţi astăzi nu a asistat anterior la o lansare de acest fel“, a declarat Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport, după eveniment. “A fost ceva cu totul special că au putut vedea toate cele opt BMW M3 DTM, cu noile design-uri coloristice, unul lângă altul – şi, în plus, cu un fundal de excepţie aşa cum este BMW Welt. Numărătoarea inversă a început pentru cel de-al doilea sezon de la revenirea noastră în DTM şi este evident că toţi piloţii noştri abia aşteaptă prima confruntare din acest an. Până acum suntem mulţumiţi de cum au decurs pregătirile. În testul de săptămâna viitoare ne vom concentra asupra reglajelor fine. Apoi, în calitate de campioni en-titre, vom fi fericiţi să ne confruntăm încă o dată cu concurenţa în acest campionat extrem de disputat. Mă aştept la un sezon strâns, care va fi foarte atractiv pentru spectatori, iar lansarea de astăzi reprezintă pregătirea perfectă pentru ceea ce va urma.”

BMW_Bank_M3_DTM_Bruno_Spengler

Tot in weekendul abia incheiat cei de la Audi si-au prezentat si ei intr-un cadru festiv noile grafici ale modelului RS 5 DTM si pilotii care vor reprezenta sigla celor patru cercuri in acest sezon din DTM. Singurul nou venit in tabara celor de la Audi in acest an, Jamie Green va imbraca hainele celebrului producator de bauturi energizante Red Bull facand astfel echipa cu Mattias Ekstrom. Un alt partener important pentru cei de la Audi este firma producatoare de sisteme de evacuare Akrapovič care si-a reafirmat sustinerea pentru Audi. De altfel acest producator furnizeaza sistemele de evacuare pentru prototipurile Audi inca din 2009.

www.hoch-zwei.net

Sunt foarte mandru pentru diversitatea sponsorilor nostri si vreau sa le multumesc tuturor pentru sustinerea noastra in DTM. Fara suportul lor nu am putea sa fim prezenti in motorsport la un asemenea nivel. In particular sunt foarte fericit sa vad ca partenerii nostri traiesc cu adevarat fenomenul DTM si pun pasiune in implicarea lor, fapt care ii motiveaza si mai mult pe pilotii nostri in a obtine rezultate cat mai bune.” declara Wolfgang Ullrich directorul Audi Motorsport.       

 

Gary Paffett a fost cel mai rapid in primul test oficial DTM

Sapatamana trecuta a avut loc pe parcursul a patru zile la Barcelona, primul test oficial  premergator sezonului 2013 din DTM. Au fost parcursi in jur de 7000 de kilometri de catre fiecare constructor, timp in care au fost testate noile optiuni de pneuri dar si sistemul de reducere al coeficientului de frecare cu aerul, DRS, prin care eleronul spate isi modifica pozitia printr-o simpla apasare a unui buton de pe volan. Acest sistem precum si varietatea mai larga de compozitii ale pneurilor ar putea fi folosite incepand chiar cu acest sezon. DRS va functiona aproximativ la fel cum functioneaza in Formula 1. Daca un pilot din spate are un ecart mai mic de 2 secunde fata de cel care il urmareste, atunci sistemul va deveni activ si va putea fi folosit o singura data pe parcursul unui tur. Eleronul se va modifica cu un unghi de 15 grade care va permite o viteza mai mare cu 5-7 km/h in plus fata de viteza obtinuta cu eleronul in pozitie normala.

 

Cel mai rapid pe parcursul celor 4 zile de teste s-a dovedit a fi Gary Paffett la volanul unui Mercedes – Benz AMG C-Coupe cu timpul de 1:06.149. Din tabara BMW Augusto Farfus a fost cel mai rapid pilot inregistrand cel mai bun timp in cea de-a treia zi 1:06.177. Marco Wittmann care va debuta in acest sezon in DTM, dupa ce anul trecut a fost pilot de teste pentru echipa BMW, a fost cel mai rapid pilot in ultima zi de teste. Cel de-al doilea timp din a patra zi a fost obtinut de Pascal Wehrlein, cel mai tanar pilot din DTM care va debuta la fel ca si Wittmann in acest sezon in DTM, insa care nu are atata experienta ca si conationalul sau la volanul acestui tip de masini. Pascal Wehrlein, vicecampion Formula 3 Euro Series, a prins ultimul tren in DTM in acest sezon in urma retragerii lui Ralf Schumacher.

 

Din tabara Audi cel mai rapid a fost Timo Scheider si a fost singurul pilot la volanul modelului RS5 DTM care a coborat sub bariera 1:07, oprind cronometrul la 1:06.844. Din cele opt masini Audi doar patru au aparut in grafica pe car o vor imbraca in sezonul 2013 , urmand ca celelalte patru sa isi prezinte grafica cu ocazia urmatorului test.     

 Audi Communications Motorsport

Urmatorul si ultimul test inaintea startului sezonului 2013 va avea loc incepand cu 9 – 12 aprilie la Hockenheim.

 

[nggallery id=346]

Intoarcerea legendelor BMW si renasterea celor de la Audi

Sezonul 2013 din DTM se anunta unul plin de surprize si fanii, printre care recunosc ca ma numar si eu, abia asteapta sa vada din nou duelurile celor trei constructori implicati in campionat. BMW a fost revelatia anului trecut si in acest an ei vor face lucrurile si mai interesante pentru ca vor mai alinia la start inca doua masini pe langa cele sase de anul trecut. Cei trei constructori si organizatorul DTM nu s-au multumit doar cu o simpla prezenta in campionat ci au cautat sa interactioneze cat mai mult cu fanii, lucru pe care cred ca trebuie sa il urmeze si alte campionate si sporturi cu motor daca vor sa mai existe in viitor, pentru ca fanii dicteaza succesul si existenta unei competitii. Incepand cu acest an revin pe circuitele DTM doua legende ale firmei bavareze M3 (E30) si M1 Procar. Cele doua modele legendare vor fi folosite pe post de Taxi-uri de curse, orice fan avand posibilitatea de a se simti la fel ca Eric van de Poele in 1987 cand la volanul BMW M3 reusea sa castige titlul de campion DTM sau precum Nelson Piquet la volanul celor 470 cp ai impresionantului M1 din Procar Series in 1980.

Formula One 2008

Meritele renasterii DTM-ului nu trebuie acordate doar celor de la BMW, acestia avand intradevar un rol foarte mare pentru acest lucru, insa si ceilalti doi actori ai acestei scene Audi si Mercedes-Benz au contribuit in egala masura la acest lucru. Cei doi amintiti mai tarziu au tinut in viata aceasta competitie aproape sase ani de zile si au construit modele noi noute pentru 2012 colaborand indeaproape cu nou revenitul BMW. Rezultatul a fost pe masura asteptarilor si poate un pic peste pentru toata lumea implicata in DTM, insa cel care a avut norocul sa culeaga cele mai bune roade si sa iasa in prim plan a fost contructorul BMW. Dar a fost oare noroc?

piloti BMW

Sigur ca nu. BMW s-a pregatit “nemteste” si toti cei implicati in acest program au dat 110% din ce au putut pentru a isi asigura rezultatul din 2012, adica victorie pe linie la piloti, constructori si echipe. De ce au putut da 110% pentru ca BMW nu era implicat si nici acum nu este implicat intr-o alta competitie majora asa cum o fac cei de la Audi si Mercedes-Benz. Desigur ca fanii BMW vor sari in aparare aducand in discutie ALMS (American Le Mans Series) lucru adevarat insa la Audi vorbim despre Le Mans unde au reusit 11 victorii (ultima anul trecut, 2012) si au revolutionat de la an la an prin modele si tehnologiile aliniate la start. Pe langa acest program impresionant cei de la Audi au grija si de clientii lor care concureaza in cursele de anduranta GRAND-AM si Le Mans Series, precum  si alte campionate. Intorcandu-ne pe circuitele noastre din DTM, Audi a aliniat inca din 2012 opt masini A5 DTM pe grila de start si la fel o va face si in 2013, chiar daca anul trecut rezultatele au fost mult sub nivelul asteptarilor directorului Audi Motorsport, Dr. Wolfgang Ulrich. Da vorbim despre acelasi director care este direct responsabil si de programul din Le Mans 24H. Eu cred ca acest an va fi anul Audi in DTM. Vor avea tot opt masini, au reusit sa il aduca in tabara lor pe Jamie Green care anul trecut s-a batut pentru titlul pilotilor si au un nou model, RS5 DTM. Peste 4000 de componente au fost imbunatatite si in mana unor piloti precum Mattias Ekström, Jamie Green sau Timo Scheider, modelul RS5 DTM poate fi cel care aduce titlul in tabara Audi.

Studio Shoot

Sa vorbim si despre Mercedes-Benz. Din pacate situatia din aceasta tabara nu este una roz. Ei si-au redus numarul de masini fata de anul trecut de la opt la sase si asta nu este cea mai proasta veste in opinia mea. Plecarea lui Norbert Haug dupa 22 de ani din fruntea departamenului de motorsport este cea mai mare pierdere pentru Mercedes-Benz si coroborata cu plecarea lui Jamie Green insemna ca echipa Mercedes-Benz va avea zile grele in DTM in acest sezon. La fel ca si cei de la Audi, cei de la Mercedes-Benz au pe langa DTM si alte programe, cum ar fi cel din Formula 1. Dar despre ce vorbim Formula 1 cel mai important si puternic campionat de motorsport din intreaga lume? Responsabil pana la plecarea sa acelasi Norbert Haug.

 

De ce am vorbit despre aceste lucruri? Pentru ca nu totul este alb si negru cum a fost fabuloasa masina BMW M3 DTM din 2012 a lui Bruno Spengler care a facut din revenirea BMW in DTM un succes rasunator. Lucrurile sunt un pic mai complicate insa victoriile sunt victorii si nimeni nu poate contesta asta, dar trebuie sa vedem si zonele de gri. Mai este succesul BMW in DTM unul atat de rasunator sau surprinzator?                  

Audi A5 DTM a ajuns la Moscova

Eduardo Mortara, castigator al etapelor de la Spielberg (Austria) si Zandvoort (Olanda) in 2012, s-a aflat alaturi de colegul sau Mattias Ekström in Piata Rosie din Moscova pentru a prezenta fanilor si presei modelul A5 DTM.

Mortara & Ekstrom Moscow

Dr. Wolfgang Ullrich, seful Audi Motorsport a subliniat importanta evenimentului: “Decizia de a adauga calendarului DTM o cursa in Moscova a fost un pas important. Evenimentul reprezinta o importanta oportunitate de prezentare a noastra in fata unui public cu o deosebita afinitate pentru motorsport.  

 

Mattias Ekström, care a ajuns pentru prima oara in Rusia, declara: “Entuziasmul intalnit aici este fantastic. Chiar din prima zi petrecuta in Moscova m-am convins ca decizia pentru desfasurarea unei curse aici a fost una buna. Abia astept sa revin in luna august pentru cursa.

A5 DTM Moscow

Nu cunosc circuitul din Moscova dar configuratia pare interesanta si promite multa actiune. Sunt foarte entuzismat de prima vizita in Moscova si cred ca spectatorii vor fi incantati de eveniment.” concluziona Eduardo Mortara.

 

Etapa de la Moscova va avea loc pe data de 4 august 2013.

BMW si Audi, pregatiti pentru DTM

In 2012 Campionatul German de Turisme s-a reinventat odata cu revenirea celor de la BMW in prestigioasa competitie. Constructorul bavarez a revenit dupa 20 de ani de absenta si fanii au reactionat imediat luand cu asalt circuitele care au gazduit cele 10 curse ale sezonului si DTM a reusit sa iasa din zona de umbra in care intrase. Un asalt al fanilor care a dus la un record de audienta al spectatorilor chiar de la debutul sezonului la Hockenheim. Organizatorul nu a stat cu mainile in san si a asteptat o minune astfel incat campionatul sa iasa din zona de nisa in care intrase. El a lucrat indeaproape cu cei trei constructori pentru a pune la punct o platforma atragatoare pentru fani si convenabila, atat ca promovare cat si din punct de vedere al costurilor, pentru cei trei constructori. Mai mult decat atat incepand cu 2014 DTM si Super GT (Campionatul Japonez de Turisme) vor fuziona intr-o formula care urmeaza a se finaliza.

 DTM atmosphere

Audi, BMW si Mercedes-Benz si-au prezentat astfel, inaintea sezonului competitional 2012, cele trei modele absolut noi noute, A5 DTM, M3 DTM si AMG C-Coupe. Cei trei constructori au revolutionat cu aceasta ocazie standardele de securitate pentru competitiile de turisme din intreaga lume cei trei dezvoltand in colaborare un cockpit monococa din fibra de carbon cu rollcage integrat, in jurul caruia sunt construite cele trei modele.

 

Euronics un nou partner pentru Mercedes in 2013
Euronics un nou partner pentru Mercedes in 2013

BMW a reusit in 2012 surpriza la care nici ei nu se asteptau si anume sa castige titlul la piloti, constructori si echipe, chiar din primul an de revenire. Mai mult decat atat acest lucru a fost reusit cu doar sase masini aliniate la start fata de rivalii de la Audi si Mercedes care au adus cate 8 masini in 2012. Incepand cu 2013 lucrurile se echilibreaza BMW anuntand inca doi piloti care au completat echipa BMW Motorsport din DTM. Numele noi sunt Marco Wittmann pilot de teste BMW in DTM in 2012 si Timo Glock proaspat venit din Formula 1. Cei doi vor alerga pentru nou infiintata echipa MTEK condusa de Ernest Knoors cu o vasta experienta in Formula 1. Celelate trei echipe Schnitzer, RBM si RMG au ramas neschimbate doar Andy Priaulx facand rocada cu Joey Hand. Formula finala a celor trei echipe BMW pentru 2013 arata astfel: Bruno Spengler/ Dirk Werner – Team Schnitzer, Augusto Farfus / Joey Hand – Team RBM si Martin Tomczyk / Andy Priaulx – Team RMG.

 victorie BMW 2012

Pe langa aceste schimbari si surprize placute pentru unii, 2012 a adus si altfel de schimbari. Cea mai importanta este retragerea lui Norbert Haug din activitatea competitionala, un nume si un om care timp de 22 de ani a fost similar cu departamentul de motorsport al celor de la Mercedes. Mai mult decat atat Mercedes trebuie sa se reinventeze in acest an in acest moment avand un gol de trei piloti in cadrul echipei din programul DTM. Susie Wolff a parasit echipa devenind pilot de teste pentru echipa Williams din Formula 1 si David Coulthard si-a anuntat retragerea din viata competitionala dorind sa se dedice activitatii de commentator sportiv pentru cei de la BBC. Pierderea cea mai importanta suferita de Mercedes a fost plecarea lui Jamie Green in tabara celor de la Audi, Jamie fiind unul din pilotii care in 2012 s-a batut pentru titlu, el terminand sezonul pe locul al treilea. In prezent la Mercedes se cunosc doar numele celor cinci piloti care au evoluat si in 2012: Gary Paffett (vicampion en-titre), Christian Vietoris, Robert Wickens, Roberto Mehri si Ralf Schumacher. 

 

Rachel Frey
Rachel Frey

In tabara Audi lista pilotilor este finalizata singura modificare fiind venirea lui Jamie Green in locul plecarii si celei de-a doua doamne prezenta in DTM, Rachel Frey. Rachel nu s-a retras din motorsport ci va alerga pentru Audi in cursele GT. Cei opt piloti ai echipei Audi Motorsport sunt: Mattias Ekström/ Timo Scheider – ABT Sportline, Jamie Green/ Adrien Tambay – Audi Sport Team ABT, Miguel Molina/ Mike Rockenfeller – Phoenix Racing, Filipe Albuquerque/ Edoardo Mortara – Team Rosberg.

 #9 Mike Rockenfeller (Phoenix Racing / Audi A5 DTM)

Cu siguranta vom avea parte de un nou sezon disputat daca judecam dupa desfasurarea actiunii din 2012. Daca BMW si Mercedes au confirmat ca au resursele sa se bata pentru titlu, Audi pare cu un pas in spate, 2012 fiind pentru acestia un an fara rezultate foarte bune, ei reusind prin Mortara doua victorii in sezon. Competitia debuteaza in 2013 pe 5 mai odata cu etapa care deschide sezonul in mod traditional la Hockenheim.            

Audi R8 face legea la Daytona 24

Disputat pe celebrul circuit american, cursa de 24 de ore de la Daytona, a avut in prim plan Audi-urile R8 ale echipelor Alex Job Racing si APR Motorsport, acestea reusind primele 2 pozitii pe podiumul american la clasa GT.

 Audi Communications Motorsport

Filipe Albuquerque/ Oliver Jarvis/ Edoardo Mortara/ Dion von Moltke, castiga Daytona24 pentru echipa privata Alex Job Racing cu Audi R8 Grand-AM la o diferenta de doar 1,4 secunde in fata celor de la APR Motorsport, care reusesc prin Ian Baas/ Marc Basseng/ Rene Rast/ Frank Stippler sa confirme weekend-ul perfect al modelului R8.

 

Directorul Audi Sport pentru clienti, Romolo Liebchen, a declarat: “am reusit acest rezultat, dupa doar 2 participari la Daytona. Cu modelul R8, prezent in SUA, am reusit sa demonstram ca acesta continua seria succesului modelului GT3, care a obtinut 5 victorii in ultimii 2 ani in cursele europene de 24 de ore“.

 

In tabara rivala, echipele private Porsche, n-au mai reusit evolutia buna avuta anul trecut, locurile 5 si 6 , fiind cea mai buna clasare pentru modelele 911 GT3.

Porsche 911 GT3 daytona 24 2013

Nicolas Armindo, Andy Lally, John Potter si Richard Lietz, reusesc doar a 5-a pozitie pe celebrul circuit american, dupa ce echipa Magnus Racing s-a vazut nevoita sa incetineasca ritmul din cauza nivelului scazut de carburant.

 

Hartmut Kristen, directorul Porsche Motorsport, a afirmat: “a fost probabil cea mai palpitanta cursa de 24 de ore pentru noi. Echipele private s-au aflat pana la final in lupta pentru victorie. Anul trecut am obtinut o tripla victorie, anul acesta cei de la Audi au urcat pe podium“.

 

Victoria in cursa de 24 de ore din SUA, completeaza un palmares impresionant pentru Audi cu 11 victorii in Le Mans, la care se adauga rezultatele pozitive de la Spa, Zolder si Nurburgring ale modelului R8 LMS.

 

Rezultate Daytona 24H 2013 – clasa GT:

 

1 Albuquerque/Jarvis/von Moltke/Mortara (Audi R8 GRAND-AM) 678 laps 
2 Baas/Basseng/Rast/Stippler (Audi R8 GRAND-AM) + 1.476s
3 Assentato/Lazzaro/Longhi/Stanton/Wilkins (Ferrari) + 15.533s
4 Balzan/Beretta/Frezza/Pier Guidi (Ferrari) + 47.175s
5 Armindo/Lally/Lietz/Potter (Porsche) + 49.526s
6 Bleekemolen/Faulkner/Holzer/MacNeil (Porsche) + 1m 07.775s
7 Biela/Haase/Plumb/Winkelhock (Audi R8 GRAND-AM) – 1 lap
8 Aguas/Bowyer/Kauffman/Waltrip (Ferrari) – 1 lap
9 Brown/Hedlund/van Overbeek/Sharp (Ferrari) – 5 laps
10 Baldwin/Burtin/Farnbacher/Ragginger/Renauer (Porsche) – 6 laps
12 Bell/Empringham/Farano/Figge/Lacey (Audi R8 GRAND-AM) – 11 laps

Münnich Motorsport pregateste un Audi S3 pentru Rallycross

S3 SuperCar

Echipa All-inckl.com Munich Motorsport, care abia si-a anuntat participarea cu 3 masini Seat Leon in WTCC incepand cu acest an, a demarat un nou proiect. Echipa campioana en-titre din FIA GT1 World Championship a demarat proiectul S3 SuperCar, acestia participand in Campionatul German de Rallycross cu un model Skoda in anii anteriori.   

 

 [nggallery id=344]

 

Test reusit pentru Audi la Valencia

Saptamana trecuta a fost agitatie mare pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia, acolo unde cei trei constructori implicati in DTM au iesit la primul test din 2013. Anterior am tot vorbit de Mercedes si BMW, pentru ca la Audi lucrurile sunt destul de clare din punct de vedere al pilotilor. Intre timp cei de la BMW si-au definitivat si ei echipa de piloti pentru 2013, Timo Glock fiind ultimul sosit in tabara bavareza.  

Jamie Green test fitting seat

Dupa transferul sezonului reusit de cei de la Audi prin aducerea in echipa a lui Jamie Green, Audi Sport si-a inceput pregatirea noului sezon la Valencia. Doua modele A5 DTM au fost puse la treaba in mainile celor doi piloti Mattias Ekström si Jamie Green. Testul a decurs conform planificarii si fara nicio problema. “Toti membrii echipei sunt extrem de motivati astfel incat sa facem tot posibilul sa avem un sezon bun” declara Mattias Ekström. Pentru Mattias testul a venit la doar doua saptamani dupa ce a devenit tata pentru a doua oara. 

 

Pentru Jamie Green acest test a reprezentat prima ocazie de a face cunostinta cu modelul A5 DTM, acesta declarand: “Pentru mine scopul acestei sesiuni de teste a fost de a ma familiariza cu masina si cu echipa. Dupa cele doua zile de teste pot sa spun ca ma simt foarte bine si confortabil in tabara Audi.”