Un lucru e clar. Volkswagen va castiga ambele titluri in WRC. S-a alintat cu declaratii precaute la inceput dar a fost tot timpul clar ca vor sa-si umileasca concurenta. Si asta au si facut. E adevarat, au pus la bataie un buget pe care altii doar il viseaza. Situatia nu este deloc pe placul celor de la Citroen, obisnuiti ca ei sa fie cei care “rad” de ceilalti. De fapt, nu Citroen facea misto de restul ci Loeb. Iar ca lucrurile sa fie si mai nasoale, ambii performeri ai campionatului din 2013, Ogier si Neuville, au fost copii crescuti in curtea PSA.  Matton poate sa-si traga un pumn in gura!

Dar iata ca Citroen l-a readus pe Sordo intr-o echipa care parea foarte echilibrata. Cu un finlandez eficient care face ce face si aduce puncte si cu un specialist al asfaltului care urma sa intre in lupta exact acolo unde nu o face coechipierul. Dar stupoare, cei doi nu confirma si se zbat sa faca in sapte raliuri punctele pe care Loeb sau Ogier le-a facut in trei. Si din nou se grabesc sa remedieze problema cu un tip carismatic, dorit de pilotul-sponsor Al Qassimi. Tai tai Sordo, welcome Meeke, in Australia! Doar pentru ca Meeke, care a primit un wild card, a mers mai repede ca Sordo in Finlanda, de aia! In vreme ce Sordo termina pe locul cinci, Meeke merge ca glontul pe probe si isi castiga admiratia tuturor. Dar pe final o pune in sant si abandoneaza. Toata lumea extaziata, Meeke da-l incolo pe Sordo, hai in Australia si arata-le ca esti noul Colin McRae! Zis si facut. Dupa Finlanda, trecem de Germania si ajungem in Australia. Meeke castiga calificarile, se bate pentru locul doi, dupa aceea pentru locul trei, dupa care pentru locul patru pentru ca in ziua a doua sa o puna  din nou in sant. Na, fu%#-va schimbarea lui Sordo! Iar toate acestea dupa victoria lui Sordo din Germania, victorie pe care o face intr-o maniera extraordinara din punct de vedere al PR-ului pentru Citroen. 

Frumos ar fi fost sa-i dea lui Sordo o a treia masina pentru Australia chiar daca nu puncta pentru echipa. Ca sa poata sa se bata pentru un loc pe podiumul final al pilotilor. Asa Citroen va fi cea mai slaba echipa de uzina iar la piloti niciun pilot Citroen nu va fi pe podium.

Si de ce se intampla toate astea? Pentru ca Citroen a gestionat dupa ureche relatia cu pilotii pe care i-a avut in ograda. In tot acest tumult al performantei, looser-ul de serviciu, Malcolm Wilson pare cel mai echilibrat. Reuseste sa se bata cu echipele de uzina, ramane fidel pilotilor indiferent de cate accidente fac sau cate ghinioane indura ( vezi fantasticul caz Mads Ostberg 2013 ), isi duce business-ul cu tenacitate si da consistenta unui campionat in regenerare. Nici Volkswagen, nici M-Sport nu au sarit de fund cand pilotii lor nu au performat. Doar Citroen a facut-o si rezultatul este parca venit de la o entitate cereasca.

De pe margine nu ne ramane decat sa speram ca anul viitor, Hyundai va face o figura mai frumoasa decat Suzuki cand a intrat in WRC. Iar daca imi sunt ingaduite cateva dorinte, mi-ar placea ca Citroen sa-l ia pe Kubica, Hyundai pe Latvala, Ogier sa o dea de gard la inceputul sezonului iar Novikov si Al-Attiyah sa-l ingroape in bani pe Malcolm. Si nu in ultimul rand sa vina o echipa privata cu modelul Mini WRC care sa fie surpriza campionatului. Dar acum sincer, toti stim cum arata viitorul. E al lui 2.0!   

Daca nu poti sa-i bati in lupta directa, ocoleste-i! Cauta drumuri nebatute si incearca sa ajungi inaintea lor riscand mai mult, dar cu cap. Eu, unul, am avut noroc. Mi-am asumat doar riscuri necesare si toate au dat roade. Adica am fost scutit de problema alegerii ceea ce mi-a facut viata mai usoara. Pur si simplu am pariat pe fiabilitatea masinii si am castigat. Oricum nu am avut bani sa fac mai mult in primii ani. Nici cei pe care i-am cheltuit nu i-am avut de fapt. Dar asta e o poveste care inca isi cauta finalul. Dar totul a inceput de la un entuziasm si o nevoie de face ceva in domeniul asta. 

Dupa un timp am incercat sa misc lucrurile si in planul expunerii. Am reusit si acolo cateva miscari bunicele si am ajuns intr-un loc cald. Unul pe care si-l doreste oricine. O echipa, sponsori, buget de media si altele. Bineinteles nu pocnesc din degete si lucrurile se intampla. E nevoie de aprobari, de slefuiri, sunt intarzieri, pareri si orgolii. Dar lumea trage intr-o directie. Si asta imi ofera mie sansa sa pot sa fac lucruri mari. Mai ales cu proiectele de media.

Pana acum ne-am dat seama cu totii. Degeaba te dai pe probe daca nu faci ceva si pentru parteneri. Motorsportul fara sponsori pur si simplu nu exista. Toti visam sa concuram dar aproape niciodata nu includem in visele noastre conferinte plictisitoare, speech-uri, weekenduri pierdute pe la show-uri mediocre, discutii interminabile cu tot felul de oameni etc.  Dar fara ele, nici Vali Porcisteanu nu ar fi cine este, nici Manu nu ar fi aplaudat si nici Napoca Rally Academy nu ar avea 8000 de fani pe facebook. 

Printre altele, am avut o tentativa esuata cu o emisiune auto inainte de sezon. Am crezut ca se vor alinia stelele sa pot concura cu o masina noua anul asta. Mi-am tot conturat idei originale sau uzate insa putine au ajuns sa fie puse in aplicare. Dar daca renunt acum inseamna ca nu meritam sa ajung nici macar unde sunt. 

Azi a inceput batalia pe probele de la Raliul Deltei. Este pentru prima oara cand mi-e ciuda ca nu sunt acolo. Au mai fost raliuri. Au fost multe evenimentele pe care le-am ratat. Ca participant sau spectator. Dar raliul asta are ceva aparte. Si e realizarea unui om, din cate stiu eu. Din cauza lui m-am trezit din lancezeala. Pentru ca a facut lucrurile cum le-as fi facut si eu. Diferenta e ca eu de abia daca mi le-am conturat in minte iar el le-a facut de adevaratelea. Si stiu ca totul este un pariu pe termen lung. Iar aici cunosc cateva lucruri despre cum este sa pariezi pe ceva pe care lumea te sfatuieste sa nu pariezi. Tipul asta e “pe stilul meu”!

El este genul de om de care are nevoie motorsportul. Si toate pentru un raliu cu coeficient de 0,8. Sincer, ma inclin in fata lui si ii multumesc din suflet. Asa se face treaba! Asta e entuziasmul molipsitor. Asadar, continua sa continui, Mihai Tanase. Pentru ca ne tragi pe toti in sus!   

E clar inca de pe acum ca am pierdut, nu-i asa? Pentru ca daca as fi castigat as fi zis “victoriile muncite sunt cele mai dulci” sau ceva de genul asta. Asadar, in varianta simpla, da, am pierdut. Am luat locul doi unde as fi vrut sa fiu primul si am fost al patrulea acolo unde am vrut pe podium. Dar daca e sa spun varianta mai elaborata atunci lucrurile s-ar putea sa iasa, in final, altfel. Pentru ca m-am mobilizat. Am tras tare de masina si in clasamentul general am urcat satisfacator.

Dar sa incepem cu inceputul. Pentru coasta de la Brasov s-au mobilizat mai multi sportivi ca niciodata. Au venit cu masini umflate, cu motoare impinse, cu avoane, cu secventiale, cu Ferrari. Si eu am fost pregatit. Cu suspensia revizuita, cu gume Avon noi, cu echipa dupa mine etc. S-au umplut toate clasele si dintr-o data o simpla prezenta cu o masina ceva mai puternica decat un blender nu-ti asigura podiumul la clasa. Ceea ce incepea sa semene a stare de normalitate.

Vechea clasa H4, adica H3-ul actual, ii incadra pe Bogdan Minea cu o bomba de 350 de cai ( dupa spusele lui ), pe Mihai Beldie Jr ( Bebitza ) cu BMW-ul impecabil faurit de “chirurgul” Dodo Toma, pe “strasnicul” Costi si pe multi altii. Asa s-a facut ca Emil Ghinea si portocala lui mecanica nu reprezenta singura amenintare din clasa. Evident, mi-am luat bataie de la primii trei. Si e normal sa fie asa. Mi-am furat-o chiar si la diesel unde “Bebitza” s-a concentrat mai bine pe prima urcare de concurs. Emil a platit tribut arogantei de a-si umfla cu steroizi Renault-ul care a clacat. Nici aroganta lui ca om nu-i vine in ajutor dar asta nu ne intereseaza in textul asta. 

Ca de obicei, nu am riscat aproape nimic chiar daca pe moment a parut ca m-am aruncat tare pe unele viraje. Pana la urma au fost 0.4 secunde intre Bebitza si mine si meritele le are el. A venit cu o masina pregatita, a avut gume, incalzitoare, o varsta la care eu invatam sa pronunt “Ha-kki-nen” si dorinta sa performeze. Am avut un gust amar ca am pierdut dar in acelasi timp m-am bucurat pentru el. Este ordinea fireasca a lucrurilor. Sa vina cineva tanar, cu entuziasm, cu o masina ceva mai buna ( probabil, asa arata pe hartie) si sa duca stacheta mai sus decat a pus-o cineva in urma cu doi sau trei ani cu o masina veche. E adevarat ca port vina de a nu fi fost in stare sa ies din vechea strategie. Aceea in care in prima mansa de concurs puneam un timp corect iar in a doua de abia dadeam atacul. Acum ele se cumuleaza iar eu am pierdut mult in prima mansa.

Sa fim bine intelesi, nu il las pe junior sa castige sezonul asta. Daca face orice greseala voi face tot posibilul sa-l pedepsesc. Dar daca va fi in stare sa mearga ca la Brasov la toate celelalte etapele, ii dau prima sansa. Moral. Nu vorbim neaparat de viteza. Nu stiu ce poate BMW-ul lui insa a mers fara sa greseasca decisiv. Daca se invarte insa la o urcare, ezita la un viraj, iese de pe trasa ideala, voi fi primul care-l pedepseste. Si probabil si Bogdan Samoila va face la fel. Daca ar veni si Sorin Ghisoi cu Skoda de anul trecut, anul asta deja as fi in pericol sa plec de la etape cu mana goala. Si in sensul asta, daca se supara Bogdan Samoila si isi usureaza Ibiza, o sa am mari probleme cu el ( despre cum a ajuns la clasa A4 doar pentru ca seful comisiei de coasta are o aversiune fata de bugetul mic al unei masini diesel, vom vorbi in alt fum !!).

Pe scurt, mi se pare ca lucrurile intra in normal. In ultimele sapte etape de coasta Hora a castigat doar o data. Au fost cinci castigatori diferiti la general. La H4, anul trecut am castigat, ca de obicei, prin constanta si nu prin viteza.  Anul asta, se pare ca la H3 va fi aproape imposibil sa ma tin de podiumuri iar la diesel va fi la fel de greu sa ma bat pentru primul loc. Asta inseamna ca ori imi pregatesc masina impecabil si merg catre limita ori incet incet ma las depasit de val. Si asta e motorsportul adevarat. Cu lupte, cu clase cu multi sportivi, cu mai mult de doi posibili castigatori. Nu poti sa vii cu aceeasi masina ani la rand si sa tot bati. 1200 de kg si 180 de cp nu mai sunt suficienti. Nu mai pot sa mai iau la tranta cu o masina care face 130 km/h acolo unde ceilalti de la H3 fac 170 km/h. Desi anul asta va trebui sa o fac.

Asadar, cu mana pe inima, spun ca prefer sa ma bat cu 11 concurenti si sa ies pe patru, la mustata fata de locul trei, decat sa urc pe un podium gol. Ca sa ma mobilizeze sa fac cumva rost de o masina mai tare cu care sa ma bat mai sus. “Pentru numele lui Dumnezeu”, vreau sa vad si eu cum e in primii sase!