Tag Archives: BMW

Editia limitata BMW M3 DTM Champion Edition – 54 de exemplare

În 2012, BMW Motorsport a revenit în DTM după aproape 20 de ani şi rezultatele din anul întoarcerii au depăşit toate aşteptările. Pilotul BMW Bruno Spengler a câştigat titlul piloţilor, BMW Team Schnitzer a încheiat pe primul loc în ierarhia echipelor, iar BMW a cules laurii în competiţia constructorilor.

BMW M GmbH sărbătoreşte acest succes cu prezentarea BMW M3 DTM Champion Edition. Inspirat  din designul  maşinii de concurs a lui Bruno Spengler, acest model special este disponibil exclusiv în culoare Frozen Black metalizat.  Detalii precum flapsurile din carbon, diferitele elemente cromate închise, jantele negru mat sunt elemente de legătură cu BMW M3 DTM. Tema se continuă şi datorită designului benzii BMW M ce traversează acoperişul şi capota portbagajului – ambele realizate din fibră de carbon -, emblemei BMW M din spatele pasajelor roţilor faţă , precum şi inscripţionării din zona geamurilor laterale din spate. În interior, benzile pragurilor de la uşi reproduc designul căştii lui Spengler şi banda de decor interior, din fibră de carbon, poartă autograful noului campion şi seria de şasiu a maşinii. Modelul special vine şi cu numeroase dotări de interior suplimentare, precum volanul Alcantara, levierul frânei de mână cu înscrisul “M Power” brodat şi tapiţeria extinsă cu piele neagră Novillo cu aplicaţii contrastante în nuanţă Palladium Silver.

 

Elementele tehnice precum pachetul Competition, M Drive, M DCT Drivelogic şi pachetul M Driver subliniază accentul pe performanţele superioare. Gama de echipamente, care include sistem de navigaţie Professional, scaune încălzite şi Park Distance Control (controlul distanţei de parcare), completează modelul cu facilităţi “cotidiene”.

Celor 54 de clienţi noi ai BMW M3 DTM Champion Edition – disponibil pe diferite pieţe internaţionale -, BMW M oferă şi un bonus foarte special. Proprietarii acestei rarităţi auto vor avea ocazia de a asista la cursul de pregătire în condus BMW M Fascination Nordschleife, sub directa îndrumare a lui Bruno Spengler. Unul dintre cele mai apreciate elemente ale programului BMW Driving Experience este că acesta are loc pe legendara buclă Nordschleife de la Nürburgring, acolo unde automobilele BMW M sunt supuse unor sesiuni de teste extrem de solicitante, care au ca efect reglajul final al şasiului.

 

BMW M3 DTM Champion Edition va fi construit la uzina BMW din Regensburg şi la cea BMW M GmbH cu începere din februarie 2013. Preţul în Germania porneşte de la 99.000 de euro, inclusiv TVA

Marco Wittmann este al saptelea pilot BMW in DTM

Dupa o revenire excelenta a celor de la BMW in DTM dupa o pauza de 20 de ani prin castigarea titlului atat la constructori cat si la piloti, a fost luata decizia ca programul in campionatul german de turisme sa se intensifice urmand ca din 2013 un numar de 8 masini sa fie aliniate la startul competitiei.

 

Asa cum era de asteptat pilotul de teste si dezvoltare al celor de la BMW pentru programul din DTM, Marco Wittmann in varsta de 22 de ani, a fost confirmat oficial la inceputul acestei luni de catre directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt: “Marco a petrecut tot sezonul 2012 pregatindu-se intens pentru aceasta oportunitate. A fost parte permanenta a echipei pe intreg parcursul anului si a fost prezent la toate intalnirile. El cunoaste foarte bine ce are de facut la fel ca toti ceilalti piloti ai nostri si testele cu BMW-ul M3 DTM au aratat ca este capabil sa evolueze in DTM. Drept urmare el merita din plin un loc in DTM in 2013.”

 

Numele celui de-al optulea pilot din cadrul echipei BMW va fi anuntat la o data ulterioara.

Renault in WTCC din 2014?

Zvonurile care plaseaza diferiti constructori in WTCC incepand cu 2014 nu mai contenesc. Cum zicala “Fum fara foc nu iese” este de multe ori adevarata, este posibil ca incepand cu 2014 constructorul francez sa se implice in campionatul mondial de turisme. Dar ce face oare ca toate aceste zvonuri legate de WTCC sa apara si nu altele legate de alte campionate. Raspunsul l-am aflat in acest an la Munchen de la o persoana care stie destul de multe in ceea ce priveste lumea motorsportului si obiectivele constructorilor. Intr-un interviu acordat website-ului nostru Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport, spunea: “Daca pui la punct o platforma in motorsport stabila cu o expunere si raspandire buna constructorii se vor implica.

 

Conform unor informatii recente Renault se afla in discutii cu cei de la RML, nimeni altii decat cei care s-au ocupat de programul celor de la Chevrolet in WTCC pentru trei ani de zile, aducand constructorului de peste ocean trei titluri consecutive. Ce este sigur este ca in 2013 RML va derula un program propriu in WTCC utilizand tot modelele Cruze. Cei de la RML au o istorie alaturi de constructorul francez colaborand in trecut pentru campionatul de turisme britanic, in dezvoltarea motorului de 1.6 litri folosit pe modelul Nissan Delta Wing din acest an din cursa de 24H de la Le Mans, dar si pentru colaborarea pentru Juke R.        

 

Zvonurile nu se opresc aici si il plaseaza pe triplul campion din WTCC, Yvan Muller, la volanul unui model Renaul incepand cu 2014, si tinand cont ca el inca se afla in cadrul echipei RML, orice este posibil. 

Andy Priaulx pentru a saptea oara la Race of Champions

Pilotul BMW Team RBM care alearga in campionatul german de turisme (DTM) va participa pentru a saptea oara consecutiv la Race of Champions evenimentul urmand a avea loc in perioada 14-16 decembrie pe stadionul Rajamangala din Bangkok, Thailanda.

 

Pentru competitia pe natiuni Andy va face echipa cu David Coulthard care si-a anuntat retragerea din DTM la sfarsitul acestui sezon. Ca in fiecare an numele prezente in cadrul acestei competitii sunt dintre cele mai importante din motorsportul international. Echipa Germaniei va fi reprezentata de proaspatul campion al sezonului 2012 din Formula 1 Sebastian Vettel si Michael Schumacher care a pus punct carierei sale exceptionale in F1. Jorge Lorenzo campion in MotoGp si australianul Mick Doohan vor fi reprezentantii pilotilor care alearga pe doua roti. Tom Kristensen “Mr. Le Mans” si Ryan Hunter-Reay campionul IndyCar din 2012, vor fi si ei prezenti la Bangkok.

 

Mereu m-am simtit foarte bine la Race of Champions. Ai parte de un sentiment foarte placut atunci cand pilotezi pe un stadion si abia astept sa iau pulsul atmosferei din Bangkok. Am terminat de doua ori in postura de vice-campioni in cursa pe natiuni si sper ca la aceasta editie eu si “DC” sa reusim un rezultat mai bun. Stim ca nu va fi usor datorita numarului de piloti legendari alaturi de care vom concura. Toti stiu cum sa piloteze si cum sa castige.” declara Andy Priaulx.  

Jamie Green poate alerga pentru Audi din 2013

Pilotul britanic Jamie Green in varsta de 30 de ani a debutat in DTM in anul 2005 alaturi de Mercedes cu care a si continuat 8 ani de zile pana in prezent, in acest campionat. Cel mai bun rezultat al sau este locul al treilea obtinut in acest sezon si de-a lungul carierei sale in DTM alaturi de acelasi constructor britanicul a adunat 83 de starturi, 6 pole position-uri si 8 victorii.

 

Potrivit ultimelor zvonuri Jamie ar fi semnat un acord cu cei de la Audi pentru anul urmator, cei de la Mercedes evitand sa raspunda acestui aspect. “Vom anunta pilotii pentru sezonul 2013 in momentul in care vom definitiva toate detaliile” declara un reprezentant al celor de la Mercedes. 

 

Piata pilotilor din DTM va fi destul de agitata pentru urmatorul sezon, doi dintre pilotii de la Mercedes retragandu-se la finele acestui sezon, Susie Wolff si David Coulthard. Cei de la BMW isi vor mari si ei numarul de masini in DTM de la 6 la 8, deci inca doi piloti isi vor face aparitia in DTM alaturi de BMW Motorsport. 

Alessandro Zanardi a testat BMW M3 DTM pe Nurburgring

Ieri, 08 noiembrie, in jurul orei 15.22, (ora României) a venit momentul pe care mulţi îl aşteptau cu interes: pe o vreme specifică pentru toamnă în regiunea Eifel din Germania, Alessandro Zanardi  a părăsit standurile de la Nürburgring şi a intrat în premieră pe emblematicul circuit la volanul unui BMW M3 DTM. În doar câteva tururi, pilotul în vârstă de 46 de ani a reintrat imediat în forma unui pilot de curse şi a părut că se simte foarte bine în maşină pe parcursul celor 32 de tururi.

Această ocazie unică a reprezentat modul în care BMW Motorsport a recunoscut performanţele sportive remarcabile reuşite de Zanardi, care a câştigat două medalii de aur şi una de argint în proba de handcycling la Jocurile Paralimpice de la Londra. Pentru a se potrivi acestui eveniment, BMW M3 DTM a fost decorat auriu, un design realizat special pentru Zanardi. Asemenea imaginii purtată de italian pe cască, şi acoperişul maşinii a prezentat cele trei medalii pe care Zanardi le-a câştigat în această vară la Jocurile Paralimpice, două de aur şi una de argint.

 

Alessandro Zanardi, pilot de Formula 1 şi campion CART, este eroul unuia dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria motorsportului, după ce şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident petrecut în 2001. Astfel, cu ajutorul unui automobil BMW 320si special pregătit, revenea în Campionatul Mondial de Turisme FIA WTCC deja în 2003. Pe 24 august 2005 Zanardi reuşea prima sa victorie în campionat de la revenire pentru ca până la retragerea sa în 2009 să mai termine de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

 

Sunt încântat că am putut participa la această aventură de succes alături de Alessandro Zanardi“, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “De ani buni, el a fost un membru valoros al familiei BMW Motorsport şi este un model pentru noi toţi. În ciuda dizabilităţii sale, el a abordat fiecare provocare cu mare optimism şi a trecut fiecare test fără niciun fel de probleme. Medaliile câştigate la Jocurile Paralimpice de la Londra sunt un exemplu elocvent, aşa cum sunt şi cele patru curse câştigate alături de BMW Motorsport în FIA World Touring Car Championship. Aşa cum am văzut deja astăzi, pilotarea unei maşini complexe din punct de vedere tehnic, precum BMW M3 DTM, nu a fost un obstacol pentru el.”

Sunt extrem de bucuros pentru că astăzi am avut această ocazie de a pilota BMW M3 DTM“, a spus Zanardi. “Aceasta este o zi foarte specială pentru mine şi una pe care mereu mi-o voi aminti cu drag. Vreau să le mulţumesc tuturor celor de la BMW, care au contribuit ca acest moment special să fie posibil. A fost o provocare să modifice maşina pentru nevoile mele şi sunt surprins cât de repede au reuşit inginerii BMW Motorsport să gestioneze situaţia pentru a realiza modificările necesare. Băieţii au făcut o treabă excelentă. Am savurat momentele petrecute pe circuit. Am fost copleşit atunci când am văzut maşina aurie pentru prima dată. Încă am pasiunea pentru curse. Cu toate acestea, nu cred că demonstraţia noastră va fi mai mult decât un test, pentru că nivelul din DTM este posibil să fie prea sus pentru cineva de vârsta mea. În consecinţă, după evoluţia de astăzi, accentul principal îl voi pune pe ceva complet diferit: am simţit că familia BMW mă susţine în continuare şi mă apreciază. Au demonstrat-o din nou astăzi.

 

După ultima etapă a sezonului DTM de la Hockenheim, la care BMW a câştigat toate cele trei titluri (piloţi, echipe şi constructori) într-o manieră senzaţională, inginerii BMW Motorsport şi-au îndreptat atenţia spre pregătirea acestei evoluţii speciale. În timp ce modificările făcute la BMW M3 DTM nu ar fi fost potrivite pentru utilizare în regim de cursă, ele i-au permis lui Zanardi să realizeze această demonstraţie unică la Nürburgring. Pedalele de acceleraţie şi ambreiaj au fost eliminate, iar cea de frână a fost mutată în dreapta pentru a-i permite lui Zanardi să frâneze cu proteza dreaptă. Acceleraţia a fost acţionată cu mâna stângă de pe volan, în timp ce schimbarea vitezelor s-a operat prin clapetele pentru viteze. Utilizarea ambreiajului pneumatic-hidraulic a fost localizată pe panoul de schimbare.

 

Evoluţia lui Zanardi cu BMW M3 DTM a fost unul dintre punctele de atracţie în cadrul celor trei zile de sărbătoare care au marcat a 40-a aniversare BMW M. Numeroşi reprezentanţi ai presei internaţionale au fost la Nürburgring, unde au putut experimenta îndeaproape istoria BMW M  şi i-au întâlnit pe actualii piloţi BMW DTM – pentru interviuri şi în competiţie directă pe pistă. Jurnaliştii au concurat contra campionului DTM, Bruno Spengler, a coechipierilor acestuia – Martin Tomczyk, Dirk Werner, Andy Priaulx , Augusto Farfus – şi a pilotului de teste şi dezvoltare BMW Motorsport, Marco Wittmann. Duelurile au fost în curse de karting şi în competiţia pentru cel mai rapid schimb de pneuri. De asemenea, ziariştii au primit lecţii de pilotaj în monoposturi Formula BMW şi au experimentat demonstraţii cu diferite modele BMW de curse.

 

Seara de gală “M Night” a fost momentul în care pe scenă au urcat orchestratorii originali ai succesului BMW M, foştii şi actualii piloţi, dar şi conducerea din trecut şi prezent. Cu toţii au întreţinut oaspeţii cu poveşti fascinante din cei 40 de ani de istorie ai celei mai puternice litere din lume.

Martin Tomczyk vorbeste despre sezonul 2012 din DTM

La sfarsitul anului 2011 Martin Tomczyk reusea sa devina campion in DTM alaturi de Audi. Odata cu revenirea constructorului BMW in acest campionat, Martin s-a alaturat nou venitei echipe cu obiectivul de a-si pastra titlul de campion chiar daca acest lucru era destul de greu. In prima jumatate a sezonului competitional lucrurile evoluau destul de bine, insa pana la final Martin avea sa cedeze numarul 1 de concurs.

  

Martin, acum ca lucrurile s-au mai linistit, cum ai caracteriza acest prim sezon al tau alaturi de BMW Motorsport?

 

Martin Tomczyk: Vorbind la modul general a fost un sezon fantastic pentru BMW Motorsport castigand toate cele trei tiluri. Eu personal nu am lucrat niciodata atat de mult pentru a dezvolta o masina inaintea sezonului competitional in perioada de iarna, asa cum am facut-o la revenirea BMW in 2012. Pana la cursa de la Norisring, totul mergea foarte bine pentru mine. Urcasem pe podium in trei curse consecutive si eram aproape de liderii campionatului. Din pacate am fost lovit de ceea ce se intampla uneori in motorsport: Am avut foarte mare ghinion in cea de-a doua parte a sezonului si nu am reusit sa termin patru curse consecutive. Evident ca acest lucru a anulat orice speranta de a-mi apara titlul. Cu toate acestea, numarul 1 va fi tot pe o masina BMW in 2013 multumita lui Bruno Spengler.

 

Care a fost cel mai important moment al tau din acest sezon?

 

Martin Tomczyk: Cursa de la Spielberg. A fost primul podium al meu si al celor de la BMW Team RMG, care abia venisera in DTM si au urcat pe podium la a patra cursa. M-am bucurat foarte mult cand am vazut fericirea in ochii membrilor echipei si pentru faptul ca BMW M Performance Parts M3 DTM era o masina competitiva chiar de la inceput.

 

Ce planuri ai pentru 2013?

 

Martin Tomczyk: Obiectivul meu e foarte clar sa imi recuperez numarul 1 inapoi pe masina. BMW Team RMG a invatat foarte multe in acest sezon. Acum trebuie sa ne regrupam pe perioada de iarna si sa punem in practica pentru noul sezon ce am invatat in 2012. In acest fel ne putem asigura ca la prima cursa din noul sezon vom fi in forma maxima.  

  

Aventura de la Serres

Andrei Enescu #99 – BMW S1000 RR – pilot in RoSBK  

 

Ultima aventura din acest sezon competitional, dar una memorabila.

 

Da, ati ghicit, a fost ultima etapa cea de la Serres un circuit micut ingust obositor, dar tehnic. Se poate spune ca este circuitul de casa al RoSBK.

 

Cu cateva zile inainte de etapa, site-urile de meteo s-au gandit sa ne joace feste si sa ne arate tot felul de prognoze (ploaie, furtuna). Dar indiferent de vremea de afara noi trebuia sa concuram. Era ultima etapa si una dintre cele mai importante, am putea spune un ultim spectacol inainte de hibernare.

 

Asa ca am urcat toate “jucariile” si am tras tare la drum spre vecinii nostri bulgari, increzator ca as putea prinde o zi in plus de antrenament pentru a ma obisnui cu noul asfalt de la Serres. Cum lenea e mare si lucrurile nu merg niciodata cum sunt pe hartie am ratat ziua de joi. Tot ce imi ramasese a fost ca seara sa ma concentrez pe pregatit motoreta pentru prima zi de antrenamente oficiale.

 

Vineri am facut cateva intrari de acomodare cu asfaltul parca turnat dintr-un film horror sau mai bine spus “Turnat ca in Romania” plin de hopuri pe perioadele de franare fiind parca facut sa te descurajeze sa mergi tare. Dar dupa cateva intrari am inceput sa ma acomodez si sa nu mai bag de seama, asa ca am trecut mai departe la partea cea mai grea, setarea suspensiei acel miraj de click-uri in care te poti pierde definitiv. Un click la stanga doua la dreapta, ca o combinative de la un seif 🙂 si lucrurile parca au inceput sa prinda contur, dar ziua s-a terminat fara sa imi dau seama.

Sambata, ziua calificarilor, o zi destul de calduroasa pentru perioada anului “Soarele dogoreste cauciucurile rezista ” 🙂  Dupa mici probleme cu amortizorul spate care avea un singur scop in viata, acela de am distruge cauciucul spate si dupa cateva incercari, reusesc sa-i dau de cap si sa scot un timp bunicel . Dar cum eu eram mai ametit, nu m-am uitat pe program sa vad ca era ultima intrare de calificare pentru Superpole (Superpole = O rearanjare a primilor 10 piloti in care toti primesc un tur in care sa scoata cel mai bun timp.)

 

Ma indreptam spre monitor sa vad timpul, cand sunt atentionat de un alt pilot 🙂 (Multumesc Stefan Popescu) ca mai am timp sa mai fac o incercare. Eu nedumerit ma duc inapoi ma uit pe program si vad ca mai erau 5 minute pana se termina ultima sesiune de calificari dupa care urma Superpole. In mare graba am tras ce mai ramasese din combinezon, pe mine 🙂 si plec in tromba pentru a incerca sa fac un timp de calificare bun. Stefan ma vede si pleaca si el la randul lui. Mai aveam timp pentru 3 ture fiecare  si primul tur a fost slab gumele fiind reci in al doilea decid sa fortez si cum nu se putea mai rau ratez perioada de franare si ma duc drept, turul fiind compromis. Ultima incercare. Stefan la randul lui era in urmarirea mea si pe ultiumul tur el scoate un timp bun, dar eu reusesc sa il devansez cu o diferenta mica de cativa sutimi. Ma calificasem in Superpole.

 

Eram al doilea la rand. Plec bine, primul tur este perfect in al doilea tur gresesc putin dar tot scot un timp foarte bun si ma calific in al doilea rand de pe grila de start. Suspensia s-a comportat perfect, dar inca aveam mici indoieli.

 

Ziua cursei. Acesta era momentul adevarului unde toata munca de pana acum urma sa se arate. Avand un avans bunicel in clasament nu aveam cum sa imi pierd pozitia si decid sa merg mai tare ignorand faptul ca aveam o motocicleta stock care nu prea ma ajuta ca una modificata. Se anunta chemarea la start pentru clasa Superbike. Toata lumea se aduna pentru mult asteptata cursa, care avea sa decida campionul si avea sa fie ultimul spectacol din acest an. Ne asezam la start asteptand aparitia culori verzi. Eram increzator in mine si, stiind ca am un start bun iar ca Serres este un circuit unde se depaseste destul de greu, ma gandesc ca cel mai bine ar fi ocuparea unei pozitii cat mai bune pana la primul viraj si incercarea de a o pastra pe parcursul celor 19 ture.

Asa ca se da startul. Plecarea este perfecta reusesc sa trec aproape pe langa toti pilotii si la prima curba eram pe 2, in spatele bulgarului Kulev. Ritmul este bun dar pierdeam timp pe linile drepte, unde eram ajuns din urma de motocicletele celorlalti concurenti. Dupa cateva ture sunt depasit de Mistode si reusesc sa ma amplasez in spatele lui, dar deficitul de putere se simtea si ca totul sa fie si mai rau suspensile stock incep sa se incinga si sa se imoaie facand motocicleta instabila. Usor usor sunt ajuns si de Cazacu. Dupa alte cateva ture avand un avans considerabil in fata celorlalti piloti si fiind in spatele lui Mistode si Cazacu singurul lucru care ma mai ingrijora era un pilot bulgar foarte insistent, care ducea o batalie continua de depasiri. Iau decizia sa il las sa ma depaseasca pentru a conserva cauciucul si a putea recapata pozitia pe final.

 

Turele deveneau mai lungi si mai obositoare si parca sfarsitul cursei nu se mai apropia motocicleta se comporta din ce in ce mai rau. Mai ramasesera 4 ture si decid sa plec in urmarirea pilotului bulgar, pe care reusesc sa il depasesc si sa sa pun ceva avans intre noi. Asa am reusit ca la Serres sa termin cursa pe ultimul loc al podiumului la romani.

 

Pentru mine asa s-a incheiat primul sezon competitional in RoSBK la clasa regina de 1000 cmc, unde am reusit sa ma clasez pe locul patru la final. Sunt fericit pentru performanta obtinuta si ca am terminat cu bine acest prim sezon dar sunt trist gandindu-ma la lunga pauza ce ne astepta. Sper sa ne revedem la anu si sa pot oferi un spectacol si mai frumos precum si o clasare mai buna. A fost un an plin pentru mine cu podiumuri si rezultate excelente, cu o noua mototcicleta si toate acestea nu erau posibile fara ajutorul celor care au fost langa mine in acest an si m-au sprijinit moral sau material.

 

MULTUMESC.

Bruno Spengler: “Sunt setat pe modul Race”

Si asta s-a vazut vineri in prima sesiune de antrenamente libere, canadianul obtinand cel mai bun timp al zilei. Coechipierul sau Martin Tomczyk a reusit cel de-al doilea timp, BMW dominand astfel sesiunea de antrenamente, Farfus si Werner venind pe pozitiile cinci si respectiv sase. Pozitiile trei si patru au revenit celor doi piloti de la Audi Rockenfeller si Ekstrom.

Chiar daca sesiunile de antrenamente nu sunt atat de importante precum calificarile, se pare ca cei de la Mercedes au avut de lucru azi-noapte pentru ca cel mai bine clasat pilot al lor a fost David Coulthard el situandu-se la finalul sesiunii in pozitia a 13-a. Gary Paffet si Jamie Green adica cei care se afla in lupta pentru titlu pilotilor din tabara Mercedes au reusit doar pozitiile 16 si 17.

 

Miza este mare in cursa de duminica, ultima a sezonului, care va desemna si campionul din DTM in acest anbatalia cea mare fiind intre Bruno Spengler (BMW) si Gary Paffett (Mercedes) ei fiind despartiti doar de 3 puncte.

 

A doua sesiune de antrenamente va incepe astazi la ora 10 ora Romaniei, iar calificarile in jurul orei 14.40 ora Romaniei acestea fiind transmise in direct pe postul de televiziune german ARD.

Interviu cu Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport – video

Peste doar trei zile la Hockenheim vom afla campionul acestui an in DTM unul dintre cele mai puternice campionate de turisme din lume. Constructorul BMW a revenit dupa o pauza destul de mare in DTM, de 20 de ani, si a facut-o mai bine decat se asteptau chiar oamenii aflati la conducerea echipei de motorsport. Bruno Spengler se afla in acest moment pe pozitia a doua in clasamentul general al pilotilor la doar trei puncte distanta de liderul Gary Paffett, iar la echipe BMW Team Schnitzer (nimeni alta decat echipa pe care am vizitat-o cu ocazia vizitei la Munchen) pe al doilea loc in clasament la 8 puncte diferenta de prima clasata.

 

In luna iunie am facut deplasarea la etapa demonstrativa care a avut loc pe stadionul olimpic din Munchen si cu aceasta ocazie am avut placerea si onoarea sa discutam cu cel care este responsabil de departamentul de motorsport de la BMW, directorul Jens Marquardt. Timp de jumatate de ora acesta ne-a raspuns la toate intrebarile si curiozitatile noastre si cu aceasta ocazie am putut intelege mai bine asteptarile si viziunea celor de la BMW Motorsport. Fanii WRC nu au fost nici ei uitati si din interviul de mai jos vor putea afla motivul pentru care MINI s-a retras din WRC.