1 – 2 – 3 Audi

audi lemans 2013 pole

13.629 km, parcursi in 3m 22.349s de Loïc Duval la volanul Audi-ului R18 e-tron, au stabilit pole-position-ul pentru editia cu numarul 81 a celebrei curse Le Mans 24H. Timpul a fost obtinut in prima sesiune de calificari desfasurata miercuri noapte. Cele doua sesiuni de calificare ramase de disputat joi, 20 iunie, au concretizat grila de start din acest an a cursei de 24h de la Le Mans, care sarbatoreste 90 de ani de existenta. Audi a monopolizat primele trei pozitii asa cum toata lumea se astepta, André Lotterer reusind sa mai urce o pozitie si sa aduca masina #1 pe locul secund al grilei in urma Q3 desfasurata ieri seara. 

 

Declaratie audio André Lotterer la finalul Q3 : [sc_embed_player fileurl=”http://www.motorsportnews.ro/wp-content/uploads/2013/06/André-Lotterer-after-Q3.mp3″]

 

Declaratie audio dr. Wolfgang Ullrich, directorul Audi Sport:   [sc_embed_player fileurl=”http://www.motorsportnews.ro/wp-content/uploads/2013/06/Dr.-Wolfgang-Ullrich-Le-mans-2013.mp3″]

 

Ploaia care a udat ieri circuitul inaintea Q2 a facut ca timpii obtinuti miercuri in Q1 sa ramana cei de referinta pentru pozitionarea la startul cursei. Cu toate acestea s-au reusit imbunatatiri pista fiind aproape ucata complet inainte de sfarsitul ultimei sesiuni de calificari. Alaturi de Lottere, Stéphane Sarrazin a reusit o imbunatatire substantiala a timpului de miercuri reusind sa aduca prototipul Toyota TS030 Hybrid #8, in pozitia a patra pe grila de start de sambata. Toyota #7 si-a pastrat timpul de miercuri care ii va permite plecarea de pe locul 5.     

Toyota TS030

Stéphane Sarrazin, declara dupa Q3: ” Suntem pe pozitia a patra pe grila de start si chiar daca am avut mici probleme miercuri, masina a functionat perfect azi. A fost distractiv sa avem pista uscata spre finalul calificarilor si a fost bine pentru ca ne-am imbunatatit pozitia pe grila. Dar prioritatea a fost mereu cursa si toti ne-am simtit bine in masina si cu set-up-ul care l-am pregatit pentru cursa. Este o cursa lunga si vom da tot ce vom putea.”  

 

Yoshiaki Kinoshita, presedintele echipei Toyota, declara: “Am reusit pana la urma sa parcurgem tururi in regim uscat, pentru a ne pregati setarile. Pe grila suntem unde ne asteptam, dupa ce ne-am concentrat pe ritmul pe care il vom avea in cursa. Obiectivul nostru aici la Le Mans nu este calificarea, este finalul cursei duminica. A fost o zi buna si sunt foarte multumit de munca intregii echipe.” 

 

Lista completa a timpilor din calificari 

 

Eurosport va transmite cursa completa alternativ pe cele doua posturi Eurosport 1 si 2 incepand cu ora 16.00 (ora Romaniei), sambata 22 iunie. 

 

Pasionaţii BMW Seria 3 E30 se adună la Braşov

Întâlnirea anuală a iubitorilor, pasionaţilor şi posesorilor de BMW Seria 3 E30 se pregăteşte şi anul acesta să îşi primească oaspeţii. Aflat la a treia ediţie, E30 Fest este un eveniment ce se vrea a fi dedicat proprietarilor modelului german.

 

            Pentru găzduirea ediţiei de anul acesta am ales ca loc potrivit pentru desfăşurarea celei mai mari parade E30 din ţară campingul Darste, situat lângă Braşov. Aici, în weekendul 28-30 iunie, într-un spaţiu special amenajat, îşi vor ambala motoarele şi vor încinge pneurile aproximativ 100 de exemplare BMW Seria 3 E30.

 

            Tradiţia evenimentului a început în 2010, atunci când peste 50 de pasionaţi şi posesori de Seria 3 E30 s-au reunit pentru a celebra popularitatea modelului. Printre participanţi s-au numărat şi fani din ţări ca Republica Moldova şi Ungaria.

 

Afis E30 Fest 2013

            Evenimentul a continuat şi în 2012, când 100 de proprietari s-au strâns în campingul Darste de lângă Braşov. Atmosfera a fost una electrizantă, condimentată cu petreceri dedicate şi concursuri pentru cel mai original E30.

 

            Şi anul acesta evenimentul va aduna la start un public numeros, gata să premieze cele mai frumoase maşini prezente la paradă. Pentru posesorii vedetei evenimentului, BMW Seria 3 E30, intrarea este gratuită. Pentru vizitatori şi pasionaţi, campingul percepe o taxă de acces de 10 lei.

 

            Botezat popular „ursuleţ” de către publicul din România, Seria 3 cu numele de cod E30 a fost produs între anii 1981-1994. Primele exemplare au ajuns pe străzile Europei în 1982, multe voci ale vremii aplaudând designul dinamic gândit de omul de creaţie Claus Luthe. În momentul lansării, Seria 3 E30 a beneficiat de mai multe motoare cu patru şi şase cilindri, a căror putere şi cuplu era transmis doar punţii spate. Excepţie a făcut doar versiunea 325xi, echipată cu tracţiune integrală. Alături de transmisiile manuale Getrag cu 4 şi cinci trepte, versiunile modelului au beneficiat şi de două tipuri de cutii automate, cu trei, respectiv patru trepte, furnizate de ZF.

 

Pe baza caroserie în trei volume, cu patru uşi, BMW a lansat în anii care au urmat şi alte variante. În 1987, odată cu faceliftul gamei, BMW a introdus şi derivatul break, botezat pe atunci Touring. Nu în ultimul rând, modelul E30 a dat naştere celui mai popular M din toate timpurile. Primul M3, aşa cum a fost el botezat de divizia de motorsport, a folosit extrem de puţine componente de la modelul de serie şi a reuşit să îşi atribuie cel mai dinamic comportament al vremii. Alături de M3 E30, BMW a scris deznodământul multor curse importante din motorsportul anilor `80. Şi acum, BMW M3 E30 este privit ca o raritate, ca o piesă de muzeu şi ca punct de referinţă în istoria diviziei de performanţă M.

 

 

Loïc Duval cel mai rapid in Q1 la Le Mans 24H

Audi a inceput cu dreptul participarea in cea de-a 90-a editie a cursei de 24 de ore de la Le Mans. Coechipierul lui Tom Kristensen si Allan McNish, Loïc Duval a reusit sa obtina cel mai bun timp in prima sesiune de calificari pentru cursa de sambata. El a fost urmat de celelalte doua echipaje Audi, Marc Gené si André Lotterer fiind cei doi piloti care au adus cele doua R18 e-tron #3, respectiv #1, pe locurile doi si trei.  

 

Declaratie audio Loic Duval dupa Q1:  
[sc_embed_player fileurl=”http://www.motorsportnews.ro/wp-content/uploads/2013/06/Loic-Duval-after-q1.mp3″]

24h Le Mans 2013

Atat in calificari cat si in antrenamentele libere cei de la Toyota nu au reusit sa urce in primele trei pozitii, ei obtinand pozitiile 4 respectiv 6 in urma primei sesiuni de calificari de ieri. Cele doua sesiuni de antrenamente libere au fost intrerupte, iar sesiunea de calificari a fost incheiata prematur cu steag rosu din cauza iesirilor in decor, in urma carora parapetii de protectie au trebuit reparati.

toyota le mans

Cei de la Michelin si-au stabilit si ei agenda foarte bine acestia urmarind sa obtina la aceasta editie cea de-a 16-a victorie consecutiva. Programul de reducere a costurilor in motorsport la nivel mondial a fost implementat si de Michelin care pune in acest an la dispozitia celor 37 de echipe 6000 de anvelope, fata de 9000 in urma cu patru ani. Aceste anvelope sunt insa mult mai rezistente acoperind o distanta mai mare cu 35% fata de acum 10 ani. O anvelopa pentru categoria LMP1 (37/71-18) cantareste 12.4kg si rezista la o forta laterala de 3g (in virajelele Porsche), iar pentru 2014 Michelin si-a propus pentru acesta anvelopa o greutate de 11.5kg (ambele fara jante).

 

Astazi vom avea parte de ultimele doua sesiuni de calificari, ambele de cate doua ore (20.00-22.00 si 23.00-01.00 ora Romaniei). Audi a pornit din pole position de la Le Mans 24H de 7 ori castigand de 11 ori aceasta cursa din cele 14 prezente.

 

Rezultate calificari 1:
1 Duval/Kristensen/McNish (Audi R18 e-tron quattro) 3m 22.349s
2 di Grassi/Gené/Jarvis (Audi R18 e-tron quattro) 3m 24.341s
3 Fässler/Lotterer/Tréluyer (Audi R18 e-tron quattro) 3m 25.474s
4 Wurz/Lapierre/Nakajima (Toyota) 3m 26.676s
5 Prost/Jani/Heidfeld (Lola-Toyota) 3m 30.423s
6 Davidson/Buemi/Sarrazin (Toyota) 3m 30.841s

Audio Class Drift Team – Prejmer Circuit, Brasov 28-30 Iunie 2013

Echipa Audio Class Drift Team va alinia la startul celor 2 curse care au loc in acelasi week end 28-30 iunie, 2 piloti. Este vorba despre Catalin Trifan ( Bmw E30 V8 Turbo 450 hp) si Ilarion Grigorici (Bmw E36 V8 Turbo – 400 hp). Din pacate debutantul Alin Botis nu va reusi sa faca deplasarea cu masina sa de competitie nici la aceasta a 3-a etapa din campionatul national de drift.

Poster_FB_Audioclass

Catalin Trifan va incerca sa egaleze si chiar sa depaseasca performanta obtinuta in 2011 la etapa nationala similara desfasurata tot pe acest circuit unde s-a clasat pe locul 3 in campionatul national si a reusit calificarea in Top 16 in campionatul European King of Europe.

 

Ilarion Grigorici incearca si el obtinerea unui rezultat cat mai bun el fiind in cel de-al doilea an de cand a inceput sa practice la nivel profesionist aceasta disciplina sportive.

 

Audio Class Drift Team echipa locala din Piatra Neamt formata din 4 membri, 3 piloti si 1 mebmbru al stuff-ului tehnic  si 3 masini de competitie pregatitie integral de catre echipa in garajul  3Fun Performance –  de la elemente de siguranta (roll cage) pana la conversia turbo la motoarele celor 3 masini  si setari calculatoare motor standalone. Echipa de drift in formula actuala cu cei 4 membri ai sai a luat fiinta in 2010 odata cu prima participare la o competitie de drift la Suceava .

 

Echipa beneficiaza de sprijinul catorva sponsori fara de care participarea la competitiile de asemenea nivel nu ar fi posibila:  Busuioaca de Bohotin DOC Cotnari de la Casa de Vinuri Cotnari, Danirom Security Moldova, Autocustoms, CBX Sistem 07, Smart Custom, Anvelope Neamt, Junior Productions.

Manu Mihalache si Eugen Rotaru vor fi prezenti la Raliul Clujului

Echipajul Manu Mihalache – Eugen Rotaru a plecat catre Cluj, cu gandul la cei 139 de kilometri de probe speciale, avand grija sa nu lipseasca din bagaje speranta obtinerii unor rezultate bune.

 

“Parafrazand un vechi cantec popular as spune ca: lung ii drumul Clujului, dar mai lung al dorului. Plecam la Transilvania Rally constienti ca va fi greu, dar cu un dor nestavilit de rezultate bune, care sa-i bucure pe toti sustinatorii nostri”, a declarat Manu, cu o zi inainte de plecare.

manu mihalache - eugen rotaru

 “ Pentru noi acest raliu este foarte important, atat din perspectiva punctelor, cat si a numarului mare de spectatori, prezenti an de an pe probe. Voi incerca, alaturi de Eugen, sa avem o evolutie spectaculoasa, sa aducem un plus acestei competitii, in masura in care materialul de concurs ne va permite”, a mai declarat cel cunoscut iubitorilor de raliu ca “The Show Man”.     

 

Cei care vor vizita standul echipajului Manu Mihalache – Eugen Rotaru  in parcul service au posibilitatea sa participle la tombola organizata de acestia cu sprijinul partenerului Pro-X. Vor fi acordate 10 premii in valoare totala de peste 2.000 ron constand in produse de intretinere si cosmetica auto.

 

La startul acestei competitii s-au inscris 57 de echipaje, lupta anuntandu-se una foarte dura, dar si foarte spectaculoasa, fiind ultima din acest an in care se ruleaza in mare parte pe asfalt. 

Giri, entuziasmat de proba nouă de la Cluj

La mai puțin de o lună de la Delta Rally, caravana CNR se mută în weekend la Cluj, pentru o nouă ediție a Transilvania Rally. Printre aspiranții la victorie se numără, ca de obicei, duoul brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea, care are în plan să spargă ghinionul din ultimul timp și să revină în frunte.

Giri 2013

După o zi plină de recunoașteri, Giri a oferit primele impresii despre traseul pe care se va înfrunta cu ceilalți competitori: „Probele sunt frumoase. Tarnița și Dângău sunt așa cum mă așteptam. Tarnița este tehnică, dar cu câteva zone cu un pic de nisip, pe când Dângău este foarte frumoasă, așa cum a fost tot timpul. De departe însă, vedeta este proba nouă, Beliș. Este cea mai tehnică specială, e incredibilă. Sunt foarte multe viraje, asfaltul este nou, dar îngust, nu are o linie dreaptă mai mare de 70 de metri, e o probă plină de capcane. Nu am făcut așa o specială în toată cariera mea. Poate de aceea îmi place foarte mult. Sper să știm să mergem pe o astfel de probă. În rest, mașina este ok, motorul tocmai s-a întors de la o revizie în Franța. Sperăm ca și noi să fim în parametrii care trebuie și să putem lupta pentru un loc în față”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Cei doi brașoveni luptă la Cluj și pentru a le face o bună imagine partenerilor care le seunt alături în 2013, Škoda România, Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România.

Ultima confruntare pe asfalt in Cupa Dacia

După o primă întrecere pe macadam, prilejuită de revenirea după 20 de ani a raliurilor în Deltă, competitorii din Cupa Dacia au parte în acest final de săptămână de ultima competiție pe asfalt din 2013, Transilvania Rally.

 Cupa Dacia

Așadar, Delta Rally a pus punct primei treimi a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2013. Și a făcut-o cu stil. A fost o competiție cu un traseu și o organizare de excepție, iar lupta pentru primele poziții în Cupa Dacia a fost extrem de disputată.

 

Lista de start a cuprins 13 echipaje, între care și două înscrise în competiția debutanților, consemnându-se și revenirea în întrecere a lui Vlad Cosma, un pilot capabil să se bată pentru prima poziție în ierarhia general chiar dacă nu a luat startul în primele două etape.

 

Firesc, alături de Cosma, în lupta pentru victorie s-au aflat și Raul Badiu, câștigătorul primelor două etape din acest an, Florin Tincescu, Mădălin Radu-Arhire și Octavian Tîrnovean. 

  

Badiu a început cu dreptul, obținând cel mai bun timp pe Telița 1 și Cocoșu 1, astfel că la finele primei bucle avea deja un avans de peste 15 secunde în fața lui Tincescu.

 

Proba cu numărul 3 avea însă să aducă ieșirea din competiție a lui Badiu. Tincescu a devenit noul lider, urmat de Cosma, ordinea păstrându-se până la finalul întrecerii, atunci când ecartul dintre cei doi a fost de 18,2 secunde. Poziția a treia a fost trecută în contul lui Mădălin Radu-Arhire, în timp ce între cei trei piloți care au abandonat avea să se numere și Octavian Târnovean. Andrei Stan și Raul Olesch au terminat în această ordine întrecerea din Cupa Dacia debutanți.

 

Urmează acum, așa cum spuneam, Transilvania Rally, ultima competiție pe asfalt din acest an, o întrecere care este abordată de 12 echipaje. De pe lista de start nu lipsește nici unul dintre piloții fruntași, și nici Vlad Cosma, pilot care, evident, țintește victoria în fața propriilor suporteri.  În program sunt zece probe speciale cu o lungime de 139,10 km, decisive urmând să fie rezultatele de pe Tarnița și Dângău, fiecare cu o lungime de peste 22 de km. 

Interviu in exclusivitate cu Tom Kristensen – “Mr. Le Mans”

Febra Le Mans 24H a acaparat in aceasta saptamana lumea motorsportului mondial. Participarea la Le Mans este un lucru pe care majoritatea pilotilor il doresc sa il faca cel putin o singura data in viata. Putini sunt cei care reusesc acest lucru, dar mai putini sunt cei care reusesc sa castige aceasta provocare si sa ramana in istorie, iar cei care izbutesc sa invinga de mai multe ori pe Circuit de la Sarthe, pot fi numarati pe degete. Inclusiv noi am fost virusati de febra Le Mans 24H si am decis sa stam de vorba cu unul dintre cei mai titrati piloti din celebra cursa, care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani, 22-23 iunie. 

 

Tom Kristensen a castigat la Le Mans de 8 ori, fiind recordmenul absolut al acestei curse, primindu-si astfel porecla de Mr. Le Mans. Pilotul danez, in varsta de 45 de ani, a fost de acord sa ne raspunda la cateva intrebari cu privire la cursa din acest an, dar si despre ce ii place cel mai mult la Le Mans.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Pentru inceput as vrea sa va felicit pentru introducerea dumneavoastra in Le Mans Hall of Fame. Cum va simtiti sa faceti parte din clubul celor mai buni piloti de la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Multumesc! Este un privilegiu deoarece da valoare acestor ani fantastici pe care i-am avut la Le Mans alaturi de echipe minunate, piloti si masini pe masura. Totodata pentru ca este dovada realizarilor mele, de la cursa mea de debut din 1997, pana in prezent.

 

Motorsportnews.ro: Ati castigat Le Mans 24h de 8 ori, fiind pilotul cu cele mai multe victorii din istoria cursei. Credeti ca anul acesta o sa izbutiti cea de-a noua victorie pe Circuit de la Sarthe?

 

Tom Kristensen: Anul acesta incercam sa dam tot ce putem, incercam sa optimizam totul si cu putin noroc o sa incercam sa castigam ca echipa, Audi, dar si in particular, Allan (n.r. McNish) si cu mine incercam sa facem ca Audi-ul nostru sa fie cel care va fi victorios. Asa ca, da, incercam sa facem acest lucru posibil!

 

Motorsportnews.ro: Anul trecut, Toyota a avut o cursa foarte buna, fiind foarte rapizi pana la acele accidente. Care sunt asteptarile dumeavoastra pentru cursa de anul acesta, din punctul de vedere al competitiei cu Toyota?

 

Tom Kristensen: Am foarte mare respect fata de Le Mans, totdeauna l-am avut, “you always expect the unexpected at Le Mans”. De asemenea am foarte mare respect fata de Toyota. Au reusit sa se pregateasca foarte bine intr-un timp foarte scurt. Precum ai spus si tu, au fost foarte rapizi anul trecut si nu a fost o problema tehnica ci ambele Toyota au fost eliminate din cauza unor accidente. Anul acesta ma astept sa fie foarte puternici datorita a tot ceea ce au  invatat anul trecut. Au castigat curse anul trecut si ma astept sa avem o competitie puternica din partea lor.

 24h Le Mans 2013

Motorsportnews.ro: Regulamentul tehnic s-a modificat putin anul acesta, iar Audi va avea un rezervor de combustibil mai mic cu 3 litri decat Toyota. Cum credeti ca acest lucru va va afecta cursa?

 

Tom Kristensen: Nu o sa vedem adevarata performanta a masinii pana la startul cursei propriu-zise. In teste sau in calificari nu o sa vedeti adevarata performanta a unei masini de curse din punct de vedere al combustibilului. Stim ca avand un rezervor de combustibil mai mare, vor face mai putine opriri pentru alimentare, poate o sa mearga doua tururi mai mult decat noi pe un rezervor, ceea ce va face cursa foarte, foarte interesanta.

 

Motorsportnews.ro: Care parte din Circuit de la Sarthe va place cel mai mult?

 

Tom Kristensen: Pentru a fi constant trebuie sa faci compromisuri, sa stapanesti foarte bine toate virajele. Personal imi place iesirea din Arnage, accelerand pana la viteza maxima inainte de a intra in sectiunea foarte rapida, cu virajele Porsche si Maison Blanc, care este si foarte solicitanta. Este o combinatie interesanta de viraje: dreapta-stanga, stanga-dreapta. Ultimul sector, coborand dinspre Arnage spre aceste viraje, este favoritul meu si este de asemenea o zona foarte frumoasa.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Sa concurezi la Le Mans este provocarea suprema pentru orice pilot de curse, datorita alternantei dintre zi si noapte, dar si a vremii schimbatoare. In care parte a zile si pe ce fel de vreme va place cel mai mult sa concurati la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Imi place sa fie soare, cald, frumos si uscat, asta-i sigur, deoarece Le Mans este un test adevarat, o adevarata provocare, mai ales noaptea cand conditiile de cursa sunt schimbatoare. Cea mai mare provocare pentru un pilot este, bineinteles, ploaia torentiala pe timpul noptii. Asadar imi place seara calda de vara, aceasta este cea mai buna vreme pentru toti, inclusiv pentru fani si oficialii de cursa.

 

Motorsportnews.ro: Va multumesc pentru timpul acordat, iar in final, daca aveti cateva cuvinte pentru fanii din Romania.

 

Tom Kristensen: In primul rand as vrea sa va multumesc foarte mult pentru ca ne sustineti, ca si echipa, Audi, dar ca si echipaj, iar cei care au oportunitatea de a veni la Le Mans, sa aduca soarele. Haideti la Le Mans pentru a va putea bucura de un adevarat festival al motorsportului. Vin dintr-o tara mica, Danemarca, iar in 1997 la cursa mea de debut erau aproximativ 1.000 de spectatori care erau fani inraiti ai curselor, dar in prezent sunt aproximativ 30.000 de oameni care vin in fiecare an la Le Mans si urmaresc cursa. Va rugam sa ne sustineti, sa sustineti pilotii, sa ne urmariti in cursa, sa urmariti cursa pentru a simti cel putin o parte din spiritul Le Mans!

Participare numeroasă la etapa de karting de la Prejmer

Cea mai nouă şi mai modernă pistă de karting din România a fost inaugurată de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv în perioada 15-16 iunie, prin organizarea la Prejmer – Braşov, a celei de-a doua etape a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2013.

Karting Prejmer 2013

67 sportivi de toate vârstele s-au înscris în competiţie, la clasele Kid, Pufo, Mini, KFJ, KF, N100 şi KZ. Începând cu acestă etapă a fost integrată în cadrul Campionatului Naţional de Karting organizat de F.R.A.S. clasa Rotax Mojo Max Challenge, cei 3 competitori ai clasei Rotax Mini şi cei 8 piloţi înscrişi la clasa Rotax concurând cu acelaşi tip de motor.

 

Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată antrenamentelor libere, după verificările tehnice şi distribuţia transponderelor, începând manşele cronometrate. Competiţia a devenit acerbă în prefinală, când un număr record de concurenţi – 19 – au luat startul la clasa regină, KZ. S-au ambalat motoare, s-au înfruntat pasiuni, iar managementul traficului a fost principala chestiune de gestionat în condiţiile numărului mare de piloţi aflaţi pe pistă.

 

Duminică s-au desfăşurat manşele finale, în care abilităţile piloţilor, viteza atinsă pe liniile drepte, foarte rapide şi tehnica pilotajului în abordarea celor 14 viraje ale noii piste au reprezentat un spectacol pentru cei prezenţi la Prejmer pentru a-şi susţine favoriţii. F.R.A.S. a premiat cu seturi de anvelope Dunlop pe cei mai buni trei sportivi de la fiecare dintre clasele KZ, KFJ şi Mini, precum şi pe ocupantul primului loc la clasa KF.

 

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2013 va avea loc în perioada 13-14 iulie la Bacău.

 

Clasamente Karting Prejmer

 

Credit Foto: SIMCAT

Bacau Rally Team in formula completa la Transilvania Rally

Locul secund obtinut la Raliul Deltei, desfasurat la inceputul lunii iunie, a ambitionat si mai mult echipa Bacau Rally Team, care porneste catre Transilvania Rally cu obiectivul de a-si imbunatati rezultatul, in componenta echipei revenind echipajul format din Rares Tomita si Levente Csegzy.

 

Cea de-a patra etapa a sezonului 2013 marcheaza jumatatea stagiunii competitionale si reprezinta ultima runda la care concurentii vor evolua pe asfalt. Declarat cel mai bun raliu al sezonului 2012, Transilvania Rally beneficiaza in acest an de un coeficient de 1.2 si propune o proba speciala noua, Belis, in lungime de 13,7 km. Organizatorii etapei clujene au pregatit in acest an concurentilor 139.1 kilometri impartiti in 10 probe. Vineri, 21 iunie, raliul programeaza trei speciale, printre care „Superspeciala Polus” si proba de noapte “Faget 2”. Sambata, 22 iunie, va reprezenta ziua de foc pentru echipajele Bacau Rally Team, acestea trebuind sa parcurga 121.2 kilometri in regim de concurs.      

Adrian Raspopa

Dupa prima victorie din acest sezon, obtinuta la etapa anterioara, Adrian Raspopa va lua startul la Transilvania Rally alaturi de Cosmin Diacu. „La inceputul anului am facut un pact cu Catalin Grigoriu, copilotul meu, si oricat mi-as fi dorit sa continuam trendul ascendent al relatiei pilot-navigator, nu pot sa trec cu vederea faptul ca el este un businessman si trebuie sa onoreze anumite angajamente. Cu Cosmin reiau practic echipajul format in 2008. Vom lua startul impreuna la Cluj si la Arad si cred ca se va adapta foarte repede cu noua masina.a explicat Adrian Raspopa.

 

Pentru mine personal, Transilvania Rally va avea doua probe speciale noi, Faget si Belis, intrucat anul trecut nu am luat startul la aceasta etapa. Sper sa gasesc cheia succesului pentru un setup mai bun al masinii in configuratia pentru asfalt, deoarece nu sunt foarte multumit de evolutia la primele doua etape din 2013.a mai adaugat Adrian Raspopa

Dan Girtofan

 

Dupa o etapa mai dificila, in care si-au ingreunat singuri evolutia prin alegerea neinspirata a unor pneuri, Dan Girtofan si Adrian Berghea au fortat in a doua zi a Raliului Deltei si s-au clasat pe locul patru al clasamentului general. „Plecam optimisti spre Transilvania Rally. Este o etapa frumoasa, care-mi place si care propune o proba speciala noua. Sper ca spectatorii sa vina in numar la fel de mare ca anul trecut si mi-ar placea sa nu ploua pe proba de noapte, Faget, pentru ca aderenta va reprezenta o problema. Motorul Fabiei S2000 s-a intors de la revizia facuta in Franta, la Oreca, iar primul test va fi la shakedown.a declarat Dan Girtofan, care impreuna cu Adrian Berghea va lua startul pe o Skoda Fabia S2000 la clasa 2.

Rares Tomita

Cu siguranta cel mai bucuros echipaj va fi cel format din Rares Tomita si Levente Csegzy, care revin dupa absenta de la Raliul Deltei cauzata de bugetul insuficient. „Am revizuit mai amanuntit masina dupa Timisoara si aceasta s-a intors luni in tara. Chiar daca etapa de la Cluj nu a fost una la care am obtinut rezultate foarte bune, vreau sa schimbam lucrurile anul acesta, mai ales dupa inceputul mai slab de sezon. Avem un moral bun pentru Transilvania Rally si ma bucur foarte mult ca revenim in campionat! a declarat Rares Tomita care concureaza la clasa 3 pe un Mitsubishi Lancer Evo9, avandu-l in dreapta sa pe Levente Csegzy. 

 Bogdan Samoila

Bogdan Samoila este cel de-al doilea pilot al Bacau Rally Team care va lua startul la Transilvania Rally cu un copilot nou. „Florin, copilotul meu obisnuit, avea programata o deplasare in aceasta perioada cu mult timp inainte ca sezonul sa incepea. La Cluj voi face echipa cu prietenul si adversarul meu Andrei Mitrasca din Campionatul National de Viteza in Coasta. Sper sa ne concentram si sa obtinem un rezultat cat mai bun la ultima reprezentatie pe asfalt din acest sezon.a spus si Bogdan Samoila.

 

Ne-am apucat de lucru si pe probele de la Raliul Moldovei – Bacau din acest an. Am incheiat deja parteneriatul cu compania Petrom pentru proba de 26,6 km de la Moinesti, care anul acesta va fi parcursa de doua ori. Vom mai introduce o proba noua, foarte virajata, una in care copilotii vor avea foarte mult de munca!a mai adaugat Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei – Bacau.

 

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Popasul Trebes, Comfert, Pambac, Mere de Itesti, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Simba Invest, Omniasig, Auto Plus Onesti, Dinamic 92 Distribution, Sky Wellness, GoPro Romania prin xtremvideo.ro, Think Tank Photo Romania, F64 Studio, Vostok Europe prin Russian Shop si Centrul de Creatie si Productie Foton. 

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor