Șoc! Oltcit intră oficial în WRC

Fanii mărcii Oltcit au motive de satisfacție după ce producătorul de automobile din Craiova a confirmat demararea unui program de competiții pe plan internațional, cu începere chiar din sezonul 2013. Oltcit va înscrie în acest an propria echipă de uzină în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), cu finanțare din partea campaniei guvernamentale de promovare turistică “Oltenia, eterna Terra Nova“. Primul pilot anunțat este François Duval, fost component al echipelor oficiale Ford și Citroën în WRC.

 

Modelul ales pentru raliuri este Oltcit Club 16 RT, dotat cu motorul de 1.600 cmc turbo la ora actuală standard în WRC și cu tracțiune integrală. Prepararea pentru concurs a mașinilor Oltcit se va realiza în totalitate în România, de către antrepriza specializată Pro Motor Râmnicu Vâlcea, sub comanda reputatului sportiv Mugurel Pîrscoveanu. Având o experiență de peste două decenii în Campionatul Național de Raliuri (CNR), acesta va îndeplini și rolul de team-manager al Oltcit Rally Team la debutul în WRC.

Oltcit-WRC
designul prototipului Oltcit WRC a fost realizat de reputatul fotograf Catalin Oprea

 

Dacă în Raliul Dakar îl văzurăm pe Robbie Gordon care participă cu un Hummer deși această marcă fu desființată de General Motors în 2009, iată că se poate și la noi să participăm în WRC cu Oltcit. De mic copil văzui fascinat aceste mașini românești, iar când consiliul de administrație al Oltcit decise implicarea în WRC mă bucurai mai mult decât în 1973, când echipa Chimia Râmnicu Vâlcea luă Cupa României la fotbal, ne-a declarat în exclusivitate dl. Pîrscoveanu.

 

Cât despre cooptarea în cadrul Oltcit Rally Team a pilotului belgian François Duval, același Mugurel Pîrscoveanu a explicat: De-a lungul activității mele de sportiv și preparator de mașini de curse făcui echipă bună mai întâi cu Constantin Duval, apoi cu colegul meu de generație Nistor Duval, de aceea sunt ferm convins acum că vom lucra foarte bine în sezonul 2013 și cu tânărul François Duval. Primele teste pe macadam sunt programate în februarie la Vlădești, lângă Vâlcea, iar în martie se va testa pe asfalt la Rânca, în Gorj.

 

Programul guvernamental “Oltenia, eterna Terra Nova” asigură întreaga finanțare a implicării echipei Oltcit în WRC, bugetul anual cifrându-se la aproximativ 2 milioane euro. Campania derulată în prezent de Ministerul Turismului în parteneriat cu consiliile județene din Vâlcea, Gorj, Olt, Mehedinți și Dolj urmează să promoveze pe caroseria mașinilor de concurs tot ceea ce are Oltenia mai frumos de arătat întregii lumi: Poarta Sărutului din Târgu-Jiu, Cetatea Băniei din Craiova, Băile Olănești, vinul de Drăgășani, pepenele de Dăbuleni, prazul de Caracal și top-modelul internațional Mădălina Ghenea din Slatina.

 

 

N.red:Toate materialele prezente in aceasta rubrica reprezinta opiniile autorilor lor si nu ar trebui luate in considerare de catre nimeni. De fapt, orice asemanare cu persoane reale este un adevarat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este indemnat sa se impace cu situatia, asta daca nu stie de gluma. 

60 de ani de Corvette

Corvette este modelul sport american cu cea mai îndelungată perioadă de producţie continuă din lume şi cel mai bine vândut autovehicul sport din America, acoperind 33% din segmentul de piaţă.

 

Bazele moştenirii Corvette au fost puse în urmă cu 60 de ani (împliniţi luna aceasta), când modelul a fost lansat la expoziţia Motorama organizată de General Motors în New York. Modelul Corvette şi-a câştigat reputaţia de autovehiculul sport al Americii în urma mai multor decenii de îmbunătăţire continuă şi progrese tehnice fundamentale.  

 Corvette 60 years

Modelul Corvette 2014, lansat ieri la Detroit, este cea de-a şaptea generaţie a acestui autovehicul. Fiecare variantă a fost definită de un design, o arhitectură şi funcţii tehnice complet noi sau modificate semnificativ – inclusiv tehnologii pentru sistemul de propulsie şi şasiu/suspensie – care au contribuit la menţinerea statutului său de cel mai bine vândut autovehicul sport premium din America. Cu toate acestea, toate variantele au avut în comun elemente unice:

 

  • Toate modelele Corvette au fost autovehicule sport cu două locuri, cu un motor montat în partea din faţă care acţionează roţile spate 
  • Caroseriile modelelor Corvette au fost construite întotdeauna din materiale compozite, de la fibră de sticlă în cazul primelor autovehicule din 1953 până la materiale compozite mai avansate şi mai uşoare utilizate în prezent, cum ar fi fibra de carbon
  • Motorul V8 small-block a fost motorul standard al autovehiculului Corvette timp de 57 din cei 60 de ani de existenţă ai săi 
  • Corvette a reprezentat o bază de testare pentru noi tehnologii care au urmat să fie implementate altor autovehicule GM.

 

Aproape pe parcursul întregii sale istorii, designul, performanţa şi tehnologia modelului Corvette au fost influenţate de experienţa acumulată pe pista de curse. Aceasta reprezintă un pilon al procesului de dezvoltare pus la punct de Zora Arkus-Duntov, primul inginer-şef pentru modelul Corvette. Participarea echipei Corvette Racing susţinute de fabrică la campionatul American Le Mans Series 2012, clasa GT de autovehicule bazate pe modele de serie, a contribuit în mod esenţial la îmbunătăţirea permanentă a modelului de serie.

 

 

Generaţia 1 (C1): 1953-62

 

Corvette şi-a consacrat reputaţia de lider în tehnologie, design şi performanţă din momentul în care prototipul elegant, cu caroserie din fibră de sticlă a fost lansat pe 17 ianuarie 1953, în cadrul expoziţiei Motorama organizată de General Motors la hotelul Waldorf Astoria din New York, fiind primul autovehicul de serie cu o caroserie produsă în întregime din fibră de sticlă. Pe lângă faptul că este mai uşoară decât oţelul, optimizând raportul putere-masă al autovehiculului, fibra din sticlă asigură un plus de flexibilitate în materie de design.

1953_Chevrolet_Corvette C1

Stilul a evoluat semnificativ pe parcursul producţiei primei generaţii a modelului Corvette, însă au fost încetăţenite numeroase elemente de design care urmau să devină reprezentative pentru autovehicul, inclusiv porţiunea lungă dintre planşa de bord şi punte, lămpile spate duble şi rotunde, precum şi designul interior cu post de conducere dublu. Toate autovehiculele din prima generaţie au fost decapotabile. 

 

În general, fanii fac referire la prima generaţie de autovehicule Corvette drept modele cu „punte rigidă”, deoarece acestea au fost construite pe baza unei arhitecturii modificate a unui autoturism Chevrolet, care era echipat cu o punte motoare. În primii doi ani, modelul Corvette a fost propulsat de motorul robust Chevrolet cu 6 cilindri în linie, poreclit „Flacăra albastră”. Legendarul motor V-8 Small Block a început să fie utilizat în cel de-al treilea an de producţie a autovehiculului. 

 

Generaţia 2 (C2): 1963-67

 

Cea de-a doua generaţie a modelului Corvette – cunoscută sub denumirea de Sting Ray – a reprezentat o revoluţie în materie de design, tehnologie şi performanţă. Dacă prima generaţie de autovehicule Corvette s-a bazat pe o platformă sedan modificată, cea de-a doua generaţie a fost complet reproiectată pe baza unei arhitecturi specifice. Aceasta a permis obţinerea unui centru de greutate mai jos, precum şi o poziţie de şedere mai coborâtă şi mai sportivă, şi, în acelaşi timp, o suspensie spate independentă nouă, care a transformat semnificativ performanţa autovehiculului în materie de aderenţă.  

1963_Chevrolet_Corvette C2

Noua bază a modelului Corvette a susţinut şi stilul „divizat” de referinţă al lunetei, aparţinând unui stil complet nou de caroserie coupé. Mulţi au considerat că modelul Corvette 1963 este unul dintre cele mai atrăgătoare modele din întreaga istorie auto. Termenul vine de la „coloana” care se întinde până în partea centrală a caroseriei, secţionând luneta. Corvette C2 a lansat şi farurile retractabile, care urmau să devină un element reprezentativ al acestui model pe parcursul următorilor 41 de ani. 

 

Extinderea gamei Corvette cu o variantă coupé a dublat vânzările din următorii ani, pe măsură ce acesta devenise mai practic pentru posesorii de autovehicule din nord, în timp ce noua structură a cadrului şi sistemul de suspensie independentă au transformat modelul Corvette într-un autovehicul sport de talie mondială. 

 

Generaţia 3 (C3) – 1968-82

 

Cea de-a treia generaţie a modelului Corvette a fost şi cea mai longevivă, iar autovehiculul a evoluat semnificativ în timpul transformării industriei auto. A fost lansată în 1968 sub denumirea de Stingray (într-un singur cuvânt, faţă de denumirea din două cuvinte a generaţiei a doua); fanii fac referire la aceste modele prin termenul „rechin”, datorită stilului lor agresiv. Sunt uşor de identificat datorită designului proeminent al aripii tip „blister” şi porţiunii lungi dintre planşa de bord şi punte, ce sugerează mişcare într-un mod accentuat. Farurile retractabile şi lămpile spate cu două elemente sunt şi în prezent elemente de design tradiţionale.  

 

În ceea ce priveşte performanţa, generaţia C3 a fost una de tranziţie. În 1975, motorul standard de 350 in3 dezvolta o putere de doar 165 cp – cu aproximativ 20% mai puţin faţă de motorul small-block original, de 195 cp, lansat în 1955. 

1979_Chevrolet_Corvette C3

Chiar dacă puterea modelului Corvette a fost redusă, inginerii s-au concentrat în continuare asupra tehnologiei autovehiculului, adăugând noi materiale avansate pe lista deja legendară, în special materiale compozite pentru caroserie. Acestea au evoluat de la fibra de sticlă obişnuită la compozit laminat (SMC), ce a permis obţinerea unor panouri ale caroseriei care ieşeau mai uniforme direct din matriţă şi necesitau un finisaj redus al suprafeţelor înainte de vopsire. Din 1973, toate modelele Corvette dispun de panouri pentru caroserie din SMC, însă compoziţia materialelor s-a schimbat semnificativ, cu o cantitate mai mică de fibră de sticlă obişnuită şi mai mult plastic uşor, care îi conferă materialului un plus de elasticitate pentru a preveni fisurarea. 

 

În ciuda evoluţiei în materie de performanţă tradiţională de pe parcursul celei de-a treia generaţii, modelul Corvette a fost mai popular ca niciodată. Cele 58.307 unităţi vândute în 1979 deţin şi în prezent recordul de vânzări anuale pentru modelul Corvette.  

 

Generaţia 4 (C4) – 1983-96

 

Cea de-a patra generaţie a modelului Corvette a fost simbolul tehnologiilor avansate ale anilor ’80, cu progrese semnificative în materie de design şi tehnici de producţie, performanţă cu comandă electronică şi funcţii de siguranţă. Printre progresele înregistrate în materie de stil se număra un panou de instrumente electroluminiscent, cu funcţii de vizualizare a datelor digitale. Şi-a menţinut proporţiile reprezentative, lămpile spate duble şi rotunde şi farurile retractabile, adăugând o nouă lunetă hatchback pentru a facilita accesul la zona de încărcare. 

 

Inovaţiile tehnologice ale generaţiei 4 au început de la bază, cu o structură a şasiului monobloc cu tub central. De asemenea, noua caroserie era mai elegantă, cu un coeficient aerodinamic de 0,34, cu aproape 25% mai mic decât cel obţinut pentru cea de-a treia generaţie. 

1990_Chevrolet_Corvette C4

Sub capotă, în 1985 a fost lansată injecţia TPi, anunţând epoca modernă a injecţiei indirecte şi consacrând modelul Corvette în postura de autovehicul sport de înaltă performanţă, cu un consum redus de carburant. 

 

Niciun model 1983 nu a fost destinat exclusiv comercializării, construindu-se doar 44 de prototipuri. În prezent mai există un singur autovehicul, expus la Muzeul Naţional Corvette din Bowling Green, Kentucky. 

 

Generaţia 5 (C5) – 1997-2004

 

Lansarea generaţiei C5 a reprezentat una dintre puţinele cazuri din industria auto în care un model nou cântărea mai puţin decât predecesorul său. Modelul Corvette 1997 era mai mare per total decât generaţia C4, însă cântărea cu aproape 45 kg mai puţin. 

 

Au existat mai mulţi factori care au contribuit la reducerea masei proprii a generaţiei C5, inclusiv utilizarea panourilor de caroserie din SMC, ce conţineau mai mult plastic ca niciodată. Panourile generaţiei C5 erau extrem de uşoare, la fel ca şi noul şasiu al modelului Corvette, pentru acesta din urmă utilizându-se şine puternice şi secţiuni hidroformate, pentru a asigura forţă cu o complexitate şi o greutate reduse. Pentru secţiunile podelei a fost utilizată o gamă de materiale stratificate, inclusiv lemnul de plută cu o greutate extrem de redusă, pentru a reduce la minim masa. 

1997_Chevrolet-Corvette_C5

Şi cea de-a treia generaţie a motorului small-block şi-a adus contribuţia la reducerea greutăţii C5, precum şi la obţinerea unui echilibru general optimizat. Aceasta era prevăzută cu un bloc de cilindri uşor, din aluminiu şi chiulase confecţionate din acelaşi material, precum şi o galerie de admisie din material compozit, ce cântărea sub 4,5 kg. 

 

În ceea ce priveşte procesul de producţie, Corvette a ocupat o poziţie fruntaşă, trecând la un sistem de vopsire pe bază de apă mai ecologic, ce reducea conţinutul de solvenţi din amestec de la aproximativ 60% la aproximativ 10%. În prezent, sistemele de vopsire pe bază de apă reprezintă un standard pentru aproape toţi producătorii auto. 

 

Generaţia 6 (C6) – 2005-13

 

A şasea generaţie a modelului Corvette a surprins prin faptul că farurile sale erau fixe. Pentru prima oară din 1962, Corvette avea faruri fixe, pentru a reduce masa, complexitatea şi coeficientul aerodinamic. Lămpile spate duble şi rotunde şi interiorul specific autovehiculelor de curse au fost păstrate. 

 

Modelul Corvette C6 avea şasiul şi designul de bază identice cu ale modelului C5 şi, în ciuda dotărilor de siguranţă suplimentare ce măreau masa cu câteva kilograme, măsurile de reducere a greutăţii, inclusiv farurile fixe, menţineau masa proprie a autovehiculului la un nivel cu aproximativ 9 kg mai puţin decât cea a modelului din 1997.  

2006 Chevrolet Corvette Z06

Cu toate acestea, lansarea în anul 2006 a modelului C6 Z06 a reprezentat un angajament fără precedent al mărcii Chevrolet referitor la performanţele modelului Corvette, angajament concretizat în tehnologiile de vârf şi materialele uşoare utilizate. Modelul avea o structură a şasiului din aluminiu, în locul structurii din oţel a modelului standard, şi panouri de caroserie din fibră de carbon, datorită cărora masa proprie a autovehiculului se situa sub 1452 kg – raportul putere-greutate atingând un nivel neegalat nici de modele mult mai scumpe.  

 

În ciuda faptului că avea un aspect similar cu cel al şasiului din oţel al modelului Corvette de bază, cadrul din aluminiu al modelului Z06 cântărea cu aproximativ o treime mai puţin. Şi, în ciuda materialului diferit, cadrul din aluminiu beneficiază de un proces unic de fabricaţie ce îmbină sudura cu gaz inert şi sudura laser, precum şi nituri cu autoperforare. Pentru suportul motorului şi pentru alte puncte de fixare a suspensiei este utilizat magneziul, obţinându-se astfel o reducere sporită a masei. La exterior, modelul Z06 era diferit de modelele Corvette de bază, datorită utilizării panourilor din fibră de carbon pentru aripile faţă, pentru pasajele roţilor faţă şi pentru aripile spate. Corvette ZR1 2009 utiliza aceeaşi structură din aluminiu a şasiului ca modelul Z06 şi includea mai multe componente ale caroseriei din fibră de carbon, inclusiv panoul de acoperiş. 

2014_Chevrolet-Corvette C7

Materialele uşoare şi tehnologiile avansate ce au stat la baza dezvoltării şi performanţelor modelelor Z06 şi ZR1 au pregătit cadrul pentru cea de-a şaptea generaţie a modelului Corvette, ce va fi echipată în versiunea de bază cu un cadru din aluminiu cu aproximativ 60% mai rigid decât cel utilizat la modelul Z06/ZR1. De asemenea, Corvette C7 porneşte de la sistemul de propulsie avansat lansat odată cu modelele anterioare, devenind astfel cel mai puternic şi cel mai eficient model Corvette standard proiectat până acum. 

Volkswagen Polo R WRC debuteaza in Raliul Monte Carlo

Dupa 20.000 de kilometri, 1.700 de componente noi, 17 luni de pregatire, cei de la Volkswagen sunt pregatiti pentru o noua era. Aparitia modelului Polo R WRC in Campionatul Mondial de Raliuri reprezinta o noua etapa in motorsport pentru cei de la VW, iar locul cel mai bun pentru acest debut este Raliul Monte Carlo.

 Rally, FIA World Rally Championship, Test

Directorul VW Motorsport, Jost Capito, a afirmat: Sunt nerabdator sa luam startul la acest raliu. “Intreaga echipa este foarte entuziasmata de debutul modelului Polo R WRC. Etapele de raliu din WRC reprezinta un teritoriu nou pentru noi. Modelul Polo R WRC a fost dezvoltat de la zero, avand multe inovatii tehnice, iar debutul si-l va face in Raliul Monte Carlo. Aceasta etapa ne va oferi primele informatii despre cum ne situam fata de concurentii nostri, acestia avand deja o experienta de 2 ani cu noile reglementari din WRC, dar si multi ani in spate in acest campionat. Scopul nostru in acest raliu este sa obtinem cat mai multa expreienta si sa terminam raliul cu ambele masini.”

 

Raliul legendar de la Monte Carlo: o competitie pe zapada si gheata

 

Echipa VW Motorsport va avea parte de un mediu dur la Monte Carlo, aceasta etapa fiind considerata “mama tuturor raliurilor”, primele probe pe acest traseu desfasurandu-se inca din 1911. 

 

In principal raliul are loc pe o suprafata de macadam, cu drumuri inguste situate in Alpii Francezi, la nord de Principatul din Monaco. In timp ce drumurile aflate la o inaltime mai joasa sunt de regula uscate, pilotii vor avea de-a face cu gheata si zapada pe viraje. Acest lucru face ca alegerea pneurilor sa fie esentiala, Monte Carlo fiind unul dintre cele mai dificile si complexe raliuri din calendarul WRC.

 FIA World Rally Championship

Jari-Matti Latvala, Polo R WRC #7 declara Sunt foarte nerabdator sa iau startul la acest raliu. Desi am o experienta de 5 ani ca pilot in WRC, atat echipa, cat si masina sunt doua lucruri noi pentru mine. Astfel, pot spune, ca sunt destul de prudent. Testele de pana acum au demonstrat ca modelul Polo R WRC este foarte fiabil. Probabil acest lucru este cel mai important pana-n prezent, dar totodata este un inceput pentru a dezvolta si imbunatati masina in acest sezon. Am inceput sa simt masina destul de bine, atat pe asfalt, cat si pe zapada, ceea ce este un lucru foarte benefic pentru aceasta etapa. Este foarte distractiv sa pilotez aceasta masina, este foarte stabila si pana acum, motorul este fiabil. Vreau sa incep cat mai pozitiv acest raliu. Pozitia in clasament nu este o prioritate pentru mine, dar mi-ar placea sa adun cateva puncte importante in aceasta etapa“.

 FIA World Rally Championship

Sebastien Ogier, Polo R WRC #8 spunea Este un raliu foarte special. Pentru ca se desfasoara la mine acasa. Acest raliu, chiar daca se desfasoara aproape de orasul meu, va reprezenta o experienta noua pentru toata echipa VW. Am asteptat si am lucrat pentru a lua startul la acest raliu un an de zile si suntem nerabdatori sa debutam cu aceasta masina. Totusi este greu sa apreciem cum vom sta fata de concurenta, avand in vedere ca nu am mai participat cu aceasta echipa noua la nicio etapa de raliu. Sa debutezi cu o masina noua in WRC este o sarcina destul de grea, avand in vedere ca ceilalti constructori au cativa ani de experienta in acest campionat. Din acest motiv trebuie sa avem rabdare si sa ne concentram sa ajungem la linia de sosire cu ambele masini, fara nicio problema. Datorita experientei mele in WRC, pot spune ca etapa de la Monte Carlo este dificila si orice se poate intampla”.

 

FIA World Rally Championship (WRC), Rally Monte Carlo 2013 – Program (ora locala)

 

Marti, 15 ianuarie 2013

Shakedown P1 and P2 (Plateau de Lautagne), 120 min., 3.58 km, 08:00 
Shakedown P3 and Private (Plateau de Lautagne), 120 min., 3.58 km, 10:00
Press conference (Parc des Expositions, Valence), 13:30
Group photo with all WRC drivers (Parc des Expositions, Valence), 14:30
                    

Miercuri, 16 ianuarie 2013                

(Connection, Special Stage, Connection)    
SS 01, Le Moulinon, 45.27 km, 37.10 km,09:03 
SS 02, Burzet, 30.15 km, 30.60 km, 92.10 km, 10:21 
Service A (Valence), 30 min., 12:46 
SS 03, Le Moulinon, 45.27 km, 37.10 km, 14:21 
SS 04, Burzet, 30.15 km, 30.60 km, 92.10 km, 15:39 
Flexi Service B (Valence), 45 min., 17:59 
Parc fermé (Valence), 21:30 
(334.78 km, 135.40 km, (Σ 471.18 km)) 

 

Joi, 17 ianuarie 2013

(Connection, Special Stage, Connection)     
Service C (Valence), 15 min., 07:55 
SS 05, La Batie D’Andaure, 64.60 km, 19.08 km, 09:33 
SS 06, St Bonnet le Froid, 12.63 km, 25.45 km, 10:14 
SS 07, Lamastre, 42.80 km, 21.72 km, 33.71 km, 11:37 
Service D (Valence), 30 min., 12.57 
SS 08, La Batie D’Andaure, 64.60 km, 19.08 km, 14:50 
SS 09, St Bonnet le Froid, 12.63 km, 25.45 km, 15:31 
SS 10, Lamastre, 42.80 km, 21.72 km, 33.71 km, 16:54 
Flexi Service E (Valence), 45 min., 18:19 
Parc fermé (Valence), 22:00 
(308.42 km, 132.50 km, (Σ 440.92 km))

 

Vineri, 18 ianuarie 2013
(Connection, Special Stage, Connection)     
Service F (Valence), 15 min., 07:50 
SS 11, St Jean en Royans, 46.29 km, 33.19 km, 65.59 km, 09:08 
Service G (Valance), 30 min., 11:23 
SS 12, St Nazaire le Desert, 74.90 km, 22.11 km, 13:31 
SS 13, Sisteron, 74.34 km, 36.70 km, 187.50 km, 15:29 
Parc fermé (Monaco), 19:32 
(449.24 km, 92.00 km, (Σ 541.24 km))

 

Sambata, 19 ianuarie 2013
(Connection, Special Stage, Connection)    
Service H (Monaco), 45+3 min., 13:15 
SS 14, Moulinet, 44.14 km, 23.54 km, 15:11 
SS 15, Lantosque, 6.72 km, 18.95 km, 15:54 
SS 16, Moulinet, 41.83 km, 23.54 km, 70.99 km, 17:12 
Service I (Monaco), 30+3 min., 19:17 
SS 17, Moulinet, 44.14 km, 23.54 km, 20:58 
SS 18, Lantosque, 6.72 km, 18.95 km, 21:41 
Service J (Monaco), 10+3 min., 22:56 
Parc fermé (Monaco), 23:09,
(258.59 km, 108.52 km, (Σ 367.11 km))

 

Duminica, 20 ianuarie 2013
Ceremonie de premiere (Place du Palais Princier, Monaco), 11:00
Conferinta de presa (Quai Antoine 1er, Monaco), 12:30

Chevrolet Corvette Stingray 2014

Chevrolet redefineşte performanţa modernă odată cu lansarea de astăzi a noului model Corvette Stingray. Corvette Stingray 2014 este cel mai puternic model standard proiectat vreodată, având o putere estimată de 450 de cai putere (335 kW) şi un cuplu de 610 Nm. De asemenea, este cel mai performant model standard de până acum, poate accelera de la 0 la 60 km/h în mai puţin de patru secunde şi dezvoltă o acceleraţie laterală mai mare de 1g. Se preconizează că va fi modelul Corvette cu cel mai redus consum de carburant.

2014-Chevrolet-Corvette

Stingray este una dintre mărcile legendare ale istoriei auto,” a declarat Ed Welburn, vicepreşedintele departamentului de design global al GM. „Am ştiut că nu puteam folosi numele Stingray dacă autovehiculul nu se ridică la înălţimea moştenirii sale. Rezultatul este un Corvette Stingray nou ce se detaşează de tradiţie, putând fi în acelaşi timp recunoscut imediat în întreaga lume ca un model Corvette.

 

Noul model Corvette Stingray are doar câteva lucruri în comun cu generaţia anterioară de modele Corvette. Acesta are un cadru de oţel şi un şasiu nou, un tren de rulare şi tehnologii aferente noi, precum şi un design exterior şi interior complet noi. Câteva caracteristici principale:

  • Interiorul include materiale precum fibra de carbon autentică, aluminiul şi pielea artizanală, două tipuri de scaune noi – fiecare având un cadru din magneziu uşor ce asigură o susţinere excepţională – şi ecrane configurabile pentru şofer şi infotainment, cu diagonala de opt inch fiecare.   

2014-Chevrolet-Corvette interior

  • Tehnologiile avansate de asistenţă pentru şofer includ un selector pentru modul de conducere cu cinci poziţii, ce permite personalizarea a 12 atribute ale autovehiculului în funcţie de mediul de lucru al şoferului şi o transmisie manuală nouă cu şapte trepte de viteză şi sincronizare activă a turaţiei, ce anticipează treapta de viteză selectată şi sincronizează turaţia motorului cu aceasta, pentru o comutare perfectă de fiecare dată 
  • Motorul 6.2L LT1 V-8 este absolute nou si îmbină tehnologiile avansate precum sistemul de injecţie directă, sistemul de management activ al carburantului, sincronizarea continuu variabilă a supapelor şi un sistem de combustie avansat ce generează mai multă putere cu un consum de carburant mai mic 
  • Materiale uşoare, inclusiv capota şi panoul acoperişului, demontabil din fibră de carbon; aripi, portiere şi panouri spate din materiale compozite; panourile din partea inferioară a caroseriei din compozit nano-carbon şi un cadru nou din aluminiu contribuie la redistribuirea masei spre partea din spate, pentru un echilibru optim de 50/50 ce susţine un raport putere-greutate excepţional

2014-Chevrolet-Corvette spate

Pachetul Performance Z51 pentru performanţe similare modelelor de curse include: un diferenţial electronic autoblocabil cu alunecare limitată, un sistem de lubrifiere cu baie de ulei uscată, un sistem de răcire pentru diferenţial şi transmisie, precum şi un pachet aerodinamic unic ce sporeşte stabilitatea la viteze mari.

 

Modelul Corvette Stingray coupe 2014 va fi pus în vânzare în al treilea trimestru al anului 2013.

Hyundai accelereaza programul WRC

Hyundai este nerabdatoare sa revina in WRC si nu doar ca sa participe ci sa castige“, declara vicepresedintele executiv al Hyundai Motor, Tuk Uk Im. “Hyundai si WRC, reprezinta combinatia perfecta, iar cu experienta noastra in lumea raliurilor, acest lucru se va vedea in mod direct in performantele si manevrabilitatea masinilor noastre“.

 Hyundai Accent WRC 2002

Istoria Hyundai in raliuri:

 

Compania a inceput implicarea in acest sport in 1998, concurand 2 sezoane la clasa F2 din WRC. In 1999, echipa a anuntat ca va participa din sezonul din 2000 cu o masina de WRC bazata pe modelul Accent, aceasta avand sa concureze in acest campionat pana in 2003.

 Hyundai i20 WRC

Pentru revenirea in WRC, Hyundai a dezvoltat totodata o divizie subsidiara numita Hyundai Motorsport GmbH cu sediul in Germania, care va fi condusa de presedintele Gyoo Heon Choi, iar acesta se va ocupa de dezvoltarea modelului i20 pentru WRC.

 

O versiune intermediara al modelului i20 a inceput deja testele in Coreea, permitand in acest an o analiza mai ampla, in principal, a suspensiei.

 

Michel Nandan, recent numitul director al Hyundai Motorsport, a adaugat: “Folosim in mod deliberat o versiune intermediara a versiunii i20, pentru a testa diferite componente foarte importante si sa fim bine pregatiti inainte de a intra in competitive. Aceasta etapa se va desfasura pe tot parcursul acestui an, pentru a putea intra in competitie in 2014. Sunt multe decizii pe care trebuie sa le luam in acest an, in mod special alegerea pilotilor, care necesita timp si precautie. Vom urmarii totodata foarte atent cum se va desfasura sezonul WRC din acest an.

 Michel Nandan

Hyundai si-a anuntat intentiile de a concura in Campionatul Mondial de Raliuri la Salonul Auto de la Paris din luna septembrie a anului trecut, iar acum dezvolta o masina de raliu dupa modelul i20, avand ca obiectiv sa participe la fiecare etapa din sezonul 2014.

Pregatiri intense pentru Campionatul European de Raliuri

Marco Tempestini si Simone Tempestini au inceput pregatirile pentru Raliul Liepaja-Ventspils din Letonia cu o sesiune de teste de doua zile in Finlanda. Inaintea debutului in Campionatul European de Raliuri 2013, pilotii Napoca Rally Academy vor mai lua startul si in Covasna Winter Rally.

 

Dupa ce Intercontinental Rally Challenge si Campionatul European de Raliuri au fuzionat, in 2013 Marco Tempestini va avea un program complet in Campionatul European de Raliuri. In premiera, cu program complet in competitia european va participa si fiul sau Simone Tempestini.

 

Competitia europeana a inceput cu Janner Rally, etapa programata in prima saptamana din noul an, dar programul pilotilor Napoca Rally Academy incepe cu Raliul Liepaja-Ventspils din Letonia programat intre 1 si 3 februarie. „Etapa din Letonia se va desfasura, cel mai probabil, pe zapada si macadam si aveam nevoie de cateva teste inainte de start pentru a fi competitivi pe aceasta suprafata”, a spus Marco Tempestini, inaintea plecarii in Finlanda.

MARCO AND SIMONE FIN 12013 151

Timp de doua zile, Marco Tempestini si Simone Tempestini au testat pe zapada din Finlanda in compania instructorului Aki Teiskonen, ca parte a pregatirii pentru etapa de european din Letonia. In prima zi pilotii Napoca Rally Academy au exersat pe un lac inghetat, iar in ziua a doua au mers pe o proba speciala in padure. „Au fost doua zile incredibile. Ca si cand te-ai juca pe Playstation, dar in realitate! Nu am mai mers niciodata pe zapada si gheata cu cauciucuri clutate, iar experienta a fost incredibila. Toata lumea mi-a spus ca voi avea o aderenta foarte buna, dar nu am crezut ca va fi chiar asa. M-a uimit total aderenta pe care am avut-o in aceste conditii. Pe lac mi-am intrat repede in ritm si am vazut cat de usor poti pierde timp daca iesi cu doar cativa centimetri de pe trasa ideala. In padure a fost putin mai greu, dar dupa cateva treceri am ridicat ritmul si aici. Am parcurs primii mei kilometri pe zapada si gheata si voi continua procesul de invatare atat la Covasna cat si in Letonia”, a spus Simone Tempestini, la finalul experientei din Finlanda. 

 

Si pentru Marco Tempestini testele din Finlanda au avut ceva inedit: pilotajul pe un lac inghetat. „A fost foarte distractiv pe lac si clar am castigat incredere mergand de-a latul la viteza mare. Experienta din padure pe zapada nu a fost noua pentru mine, dar am lucrat la particularitati impreuna cu Aki si sper ca acest lucru sa de-a roade inca de la Covasna”, a spus si Marco Tempestini.

MARCO AND SIMONE FIN 12013 FOREST ROAD 009

Inaintea etapei din Letonia, programata in perioada 1 – 3 februarie, Marco Tempestini si Simone Tempestini vor participa in acest weekend si la Covasna Winter Rally ca parte a programului de pregatire pentru Campionatul European de Raliuri. „La Covasna vom pune in practica ce am invatat in Finlanda alaturi de copilotii nostri. Si acesta va fi un test important pentru mine si Simone inaintea etapei din Letonia si sper ca vom reusi sa avem un inceput cu cat mai multe in puncte in Campionatul European de Raliuri 2013”, a adaugat Marco Tempestini. 

Mercedes a prezentat motorul pentru 2014

Mercedes a publicat azi prima poza cu motorul cu care vor concura in 2014. Acesta, dupa declaratiile nemtilor, va fi cel care va reusi sa puna inapoi “motor(ul) in motorsport”. Motorul V6 va avea o capacitate de 1.6 litri, 750 cp si cu o turatie maxima limitata la 15.000 rpm. Tot azi a fost introdus si noul tip de sistem de recuperare al energiei (ERS) care va dezvolta 161 cp pentru 33.3 secunde pe tur.

motor
Motorul Mercedes-Benz pentru sezonul 2014

Andy Cowell, directorul general al departamentului Mercedes-Benz High Performance Engines a indepartat temerile referitoare la sunetul noilor motoare:“Motoarele o sa fie zgomotoase, dar eu cred ca sunetul este unul “dulce”. Frecventa va fi mai mare, iar impreuna cu turbocompresorul ruland la 125.000 rpm, motorul va fi unul foarte zgomotos. Chiar si acum, in timpul testelor de pe bancul de lucru, ai nevoie de dopuri de urechi.

 

Acesta a mai vorbit si despre performantele noului motor:“Noile motoare vor genera mai mult cuplu, in special la iesirea din viraje. Masinile vor avea mai multa putere decat aderenta la iesirea din viraje ceea ce ne va bucura pe toti. Motorul va avea o influenta mai mare in sport, dar mai multe vom putea sti doar in 2014.”

Cowell a mai adaugat:“Daca in ziua de azi este dificil sa fii rapid fara KERS, din 2014 va fi imposibil sa concurezi fara ERS.”

 

Adrian Newey, directorul tehnic al celor de la Red Bull Racing, a declarat inca de anul trecut ca din anul 2014 motorul va avea un rol critic in deciderea castigatorului din sezonul 2014.

Hyundai l-a confirmat pe Michel Nandan in functia de director al departamentului motorsport

Printr-un comunicat de presa emis astazi, Hyundai a confirmat zvonurile din ultima perioada. Michel Nandan, un veteran al Campionatului Mondial de Raliuri si care a mai detinut pozitii asemanatoare de la jumatatea anilor `90, a fost numit in functia de director al Hyundai Motorsport.

Michel Nandan
Michel Nandan

Coreeni si-au anuntat revenirea in WRC la Salonul Auto de la Paris din toamna anului trecut si vor lua startul cu modelul i20 WRC incepand cu sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri. Hyundai Motorsport GmbH este compania recent infiintata in Germania si care va fi raspunzatoare pentru dezvoltarea programului din WRC, Gyoo Heon Choi fiind numit in functia de presedinte.

 
Cu ocazia revenirii in WRC, Hyundai are o alta abordare si nu a mai externalizat procesul de constructie a masinii altor preparatori, asa cum s-a intamplat intre anii 2000 si 2003. Cartierul general al Hyundai Motorsport GmbH a fost stabilit in Germania, langa Frankfurt, in Alzenau. Aceasta locatie nu a fost aleasa itamplator, la Frankfurt regasindu-se si sediul Hyundai Europe.
 

Modelul i20 WRC la testele pe un circuit ADAC din Germania
Modelul i20 WRC la testele pe un circuit ADAC din Germania

Michel Nandan: “Sunt onorat pentru ca am fost ales de catre cei de la Hyundai. Proiectul este inca la inceput, insa lucrurile se misca cu rapiditate si sunt nerabdator sa urmaresc dezvoltarea acestuia in acest an. Mai sunt o gramada de lucruri de facut, de care sunte perfect constienti, dar avem o locatie dedicata in Alzenau si o echipa cu experienta si motivata, impreuna cu care deja am facut progrese.”
 

O versiune intermediara a modelului Hyundai i20 WRC a fost deja lansata, aceasta participand la o serie de teste in Coreea si Germania, doar pentru a testa anumite elemente ale suspensiei. Michel Nandan a mai precizat ca aceste teste vor continua de-a lungul acestui an iar una dintre deciziile importante va fi alegerea pilotilor, decizia care trebuia sa tina cont si de contextul in care actualii piloti din WRC vor performa in acest sezon.
 

Tot la nivel de zvonuri, echipa lui Manfred Stohl se pare ca va fi implicata in dezvoltarea modelului i20 WRC. Intr-un interviu pentru publicatia austriaca Motorline, Stohl a precizat ca nu poate confirma sau infirma aceste zvonuri (aparute dupa ultima etapa a WRC 2012 la care Stohl a facut deplasarea cu 6 coreeni).

Gabriel Onofrei anunta surprize pentru driftul romanesc in 2013

In urma cu aproximativ o saptamana, in mediul online aparea draftul calendarului competitional pentru sezonul 2013 al Campionatului National de Drift. Acesta este cel de-al treilea an consecutiv al campionatului de drift din tara noastra organizat de catre cei de la GTT Racing, in frunte cu presedintele asociatiei Gabriel Onofrei, iar in 2013 acesta se va desfasura sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Ce inseamna acest lucru pentru Gabi Onofrei precum si cateva mici suprize pentru noul sezon puteti afla din interviul fulger de astazi. 

Ovidiu Mazilu presedintele FRAS (stanga) Gabriel Onofrei presedintele ARD (dreapta)
Ovidiu Mazilu presedintele FRAS (stanga) Gabriel Onofrei presedintele ARD (dreapta)

Motorsportnews.ro: Dupa doua sezoane de organizare a Campionatului National de Drift, in 2013 acesta se va desfasura sub egida FRAS. Cat de important este pentru tine acest aspect si ce va implica acest lucru mai exact?

 

Gabriel Onofrei: Afilierea la FRAS reprezinta un pas inainte pentru driftul romanesc iar prin acest lucru putem sa o numim o disciplina sportiva profesionista.

 

Motorsportnews.ro: Draftul calendarului competitional a aparut deja insa nu exista numele locatiilor in afara de Prejmer. Poti sa ne dai cateva nume de orase unde fanii pot astepta campionatul in acest an?

 

Gabriel Onofrei: Suntem in definitivarea stabilirii locatiilor in urmatoarele orase: Iasi, Cluj, Bucuresti, Constanta, Sibiu, Brasov si in premiera la Onesti, unde se va desfasura o etapa de campionat european “King of Europe Street Legal” “Queen of Europe” si o runda a Campionatului National de Drift pe un circuit stradal.

 Calendar Drift 2013

Motorsportnews.ro: Fata de nivelul altor campionate de drift din alte tari, care crezi ca este nivelul celui romanesc din perspectiva ta?

 

Gabriel Onofrei: Driftul romanesc a evoluat foarte rapid si asta s-a vazut de la un an la altul atat din punct de vedere al sportivilor cat si cel organizatoric. Datorita acestui fapt suntem in top 5 in Europa. In 2013 Asociatia Romana de Drift va organiza pentru prima oara trei competitii europene: doua de drift, respectiv KOE Pro Series si KOE Street Legal, si una de drag – KOE Dragster.

 

Motorsportnews.ro:  Anul trecut s-a inregistrat o crestere a numarului de concurenti, estimezi ca acesta va creste in continuare? 

 

Gabriel Onofrei: DA. In acest moment Campionatul inregistreaza un numar de 40 de piloti si numarul va creste in 2013.

 

Motorsportnews.ro: Pana acum ai fost ocupat foarte mult cu organizarea, crezi ca din acest an o sa ai mai mult timp sa concurezi?

 

Gabriel Onofrei: Am fost foarte concentrat pe partea de organizare si voi fi si in continuare, iar cum nu poti sa faci doua lucruri o data, am ales organizarea. Am sa incerc sa concurez in King of Europe.

 

Motorsportnews.ro: Povesteste-ne despre masina ta de competitie pentru ca pe parcursul iernii a suferit ceva modificari.

Silvia S15 Onofrei

Gabriel Onofrei: Masina este aceasi ca si anul trecut, Nissan Silvia S15 si, dupa cum stiti, am avut ceva mai multe probleme tehnice. In aceasta iarna am hotarat sa schimb motorul cu unul de Corvette LS1 5.7 supraalimentat cu un compresor.

 

Motorsportnews.ro:  Dezvaluie-ne o surpriza pentru sezonul 2013

 

Gabriel Onofrei: Am o surpriza mare care din pacate inca nu o pot dezvalui. O alta ar fi participarea in Campionat a unor piloti care au participat si in Campionatul National de Raliuri.

 

Intr-o alta idee, ce imi doresc in acest an este sa accentuez promovarea campaniei de prevenire a accidentelor in cadrul evenimentelor organizate de noi “STOP ACCIDENTELOR VIATA ARE PRIORITATE – Impreuna pentru sigurata in trafic” si vreau sa fac un apel pe aceasta cale tuturor pasionatilor si iubitorilor de sport automobilistic sa participe legal la evenimente de motorsport.

 

Toti am fost mai intai soferi si apoi piloti, asa merg lucrurile. Trebuie, doar sa nu confundam aceste doua concepte si sa ne cunoastem limitele. In traficul zilnic avem reguli stricte de circulatie, iar in momentul cand ajungem pe circuit sunt inlocuite cu alte reguli, de siguranta, care ne permit sa rulam la viteze mari, in derapaj controlat si de accelerare si sa facem ceea ce ne place. Conduceti prudent pe sosele si veniti sa va intreceti intr-un cadru amenajat legal pentru performanta!

Red Bull Racing a dezvaluit data lansarii pentru RB9

Red Bull Racing a dezvaluit azi data lansarii noului monopost pentru sezonul 2013. In 3 februarie, noua creatie a lui Adrian Newey va iesi la lumina. Lansarea monopostului RB9 va avea loc la sediul echipei din Milton Keynes, Marea Britanie, cu doar doua zile inaintea primei sesiuni de teste de la Jerez, infirmandu-se astfel zvonurile cum ca Red Bull nu ar putea participa la primele teste din Spania. 

redbull-rb5-launch-05

Red Bull este a patra echipa care isi anunta data exacta a lansarii monopostului inaintea primei sesiuni de teste de la Jerez, alaturi de McLaren, Force India si Sauber. McLaren va fi prima echipa care isi lanseaza monopostul pentru sezonul 2013 in 31 ianuarie, dar locatia lansarii este inca necunoscuta. Force India si Sauber isi vor prezenta noile monoposturi in 1 februarie la Silverstone, respectiv 2 februarie in Hinwil. Cei de la Scuderia Ferrari nu au specificat nicio data de lansare, dar au anuntat ca isi vor prezenta noul monopost inainte de 5 februarie, data primelor teste din Spania.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor