All posts by Eduard Baban

BMW Team RLL lansează campania 2015 din IMSA USCC la Daytona – 40 de ani de tradiţie

În acest week-end, BMW Team RLL va începe cel de-al şaptelea sezon consecutiv în competiţii de anduranţă cu a 53-a ediţie a întrecerii anuale Rolex 24 de la Daytona (SUA), sărbătorind o aniversare specială. Cursa marchează a 40-a aniversare a primei întreceri la care BMW a luat startul în SUA, iar BMW Team RLL va concura cu numerele 24 şi 25 pe cele două modele BMW Z4 GTLM pentru a onora legendarele maşini de curse BMW 3.0 CSL care au debutat în aceeaşi întrecere în urmă cu exact patru decenii.

BMW Z4 GTLM

Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, a declarat: “Aşteptăm cu nerăbdare un sezon 2015 care se anunţă interesant în USCC, unul în care BMW Team RLL ne va reprezenta încă o dată la categoria GTLM. Misiunea noastră este să reveni printre câştigători cu BMW Z4 GTLM şi să continuăm succesul deosebit pe care l-am înregistrat în trecut pe continentul nord-american. În fond, a 40-a aniversare face ca acest an să fie unul foarte special pentru BMW of North America. Dorim să facem tot ce depinde de noi pentru a fi siguri că vom avea numeroase motive de sărbătorire din punct de vedere sportiv“.

Hockenheim (DE) 04th May 2014. BMW Motorsport, Winner Marco Wittmann (DE) BMW Works Driver and Jens Marquardt (DE) BMW Motorsport Director. This image is copyright free for editorial use © BMW AG (05/2014).

Acum 40 de ani, când BMW of North America era încă la începuturile sale, primul program naţional de marketing al BMW în SUA a fost să se implice în curse“, a declarat Ludwig Willisch, preşedinte şi CEO al BMW of North America, LLC. “Pentru sezonul 1975 din IMSA, BMW Motorsport a înscris două modele BMW 3.0 CSL în cursa de 24 de ore de la Daytona. Acele maşini au devenit legende şi au pus bazele pentru succesul pe care BMW l-a înregistrat de-a lungul ultimelor patru decenii, iar astăzi suntem brandul premium numărul 1“.

 

2015 este al treilea sezon de competiţii pentru BMW Z4 GTLM, iar două şasiuri noi au fost construite şi testate intens pentru acest an în cadrul celor două sesiuni din presezon, găzduite de Daytona International Speedway.

BMW

Pentru Rolex 24 de la Daytona, BMW a alcătuit o formulă de excepţie de piloţi BMW, care include actualele staruri BMW din DTM Augusto Farfus (Brazilia) şi Bruno Spengler (Canada). Pentru Spengler, aceasta va fi prima lui participare din carieră la o cursă de 24 de ore. Farfus şi Spengler vor pilota maşina cu numărul de concurs 25, alături de piloţii care vor concura de-a lungul întregului sezon, Bill Auberlen (SUA) şi Dirk Werner (Germania) – aceştia doi au pilotat împreună un BMW M3 GT în 2012. Jens Klingmann (Germania) şi Graham Rahal (SUA) se vor alătura lui John Edwards (SUA) şi Lucas Luhr (Germania) în #24 BMW Z4 GTLM. Edwards şi Luhr vor fi prezenţi în cockpitul maşinii de-a lungul întregului sezon.

BMW Z4

Prin adăugarea experimentatului Luhr, BMW Team RLL include doi din primii trei piloţi de pe lista all-time a victoriilor obţinute în cursele de anduranţă din America de Nord. Luhr ocupă locul al treilea cu 51 de victorii, în timp ce Bill Auberlen este al doilea cu 53 de succese. Ambii îl urmăresc pe liderul ierarhiei, Scott Pruett (SUA), care are 59 de victorii.

 

Bobby Rahal (Team Principal, BMW Team RLL):
Cele mai dificile două curse ale campionatului sunt primele două în programul sezonului. Daytona fiind o cursă de 24 de ore, fără îndoială va juca un rol important în modul de desfăşurare ulterioară a campionatului. Sorţii sunt, probabil, împotriva ta ca să termini întrecerea, aşa că primul lucru pe care trebuie să-l faci cu orice preţ este să te asiguri că vei ajunge la sosire. Apoi, când reuşeşti aşa ceva, poţi face diferenţa. Anul trecut, cu câteva ore înainte de final, arătam destule de bine; ca şi cum aveam o şansă să câştigăm cursa. Apoi una din maşini a avut un rulment slăbit, iar cealaltă a efectuat un pit stop pentru înlocuirea unui rulment ca măsură de precauţie – aşa că, din candidaţi la victorie, am obţinut locurile al doilea – cel mai bun rezultat al nostru – şi al patrulea. Per total a fost o performanţă bună şi, ca să fiu corect, probabil mai mult decât ne-am fi imaginat, pentru că nu aveam cea mai rapidă maşină. Dar, chiar şi cu o problemă, am pierdut foarte puţin timp la standuri, iar acest lucru a contat. Sună simplist, dar cine petrece cel mai puţin timp la standuri este foarte probabil să câştige cursa. Şi în acest an avem aceeaşi abordare. Cu două BMW Z4 GTLM noi, care vor fi ceva mai puternice decât anul trecut, cred că avem o şansă bună de a performa.

Farfus & Spengler

Augusto Farfus (#25 BMW Z4 GTLM):
Am o conexiune specială cu Daytona, pentru că prima mea cursă de 24 de ore din carieră a fost aici, în 2003. Îmi place circuitul, atmosferă, totul. Anul trecut a fost prima dată când BMW Z4 a concurat aici, iar acum avem un nivel superior de pregătire pe care am adăugat-o experienţei noastre. Totul pare să se îndrepte în direcţia cea bună.

 

Bruno Spengler (#BMW Z4 GTLM):
Aceasta va fi prima mea cursă de 24 de ore din carieră şi sunt mulţumit că va fi la Daytona, cu BMW Team RLL. Este ceva foarte special că am putut adăuga această cursă la calendarul meu din DTM. La testul din decembrie, primele tururi pe care le-am făcut au fost o adevărată experienţă, pentru că era prima dată când pilotat pe un circuit cu viraje atât de înclinate. Rolex 24 va fi o nouă provocate pentru mine şi abia aştept să mă aflu la start.

Simone Tempestini este pregatit pentru debutul in Raliul Monte-Carlo

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi sunt pregătiți pentru debutul în Raliul Monte-Carlo, prima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri în 2015. Echipajul Napoca Rally Academy/Keane Motorsport va lua startul cu modelul Citroen DS 3 R3-MAX și va puncta în clasamentul Junior WRC.

Simone Tempestini 1

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi sunt pregătiți pentru un nou sezon în Junior WRC, o platforma dedicata piloților sub 28 de ani. La 20 de ani, Simone Tempestini este unul dintre cei mai tineri piloți din campionat și anul acesta are alături un copilot cu experiență, Matteo Chiarcossi, de trei ori campion european. “2014 a fost anul în care am acumulat experiență.  Acum, în 2015, vreau să mă lupt pentru titlu în Junior WRC”, a spus Simone Tempestini, înaintea plecării spre Monte-Carlo.

 

Echipajul are si o campanie pentru fanii sai prin care acestia pot contribui activ la rezultatul pe care Simone si Matteo il pot obtine la Monte-Carlo. 

Simone Tempestini 2015 WRC campaign from Laviniu Lazar on Vimeo.

 

Calendarul Junior WRC include anul acesta șapte etape, fiecare pilot trebuind sa aleaga șase dintre ele care vor conta în realizarea clasamentului final. Anul acesta Raliul Monte-Carlo, prima etapă din WRC, a fost inclus în program, iar echipajul Napoca Rally Academy/Keane Motorsport este pregătit pentru această provocare uriașă. Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au început anul în Austria, la prima etapă din Campionatul European, cu un podium în ERC 3 și au continuat cu o sesiune de teste în România. “În acest weekend, am avut o sesiune de teste la Cluj pe specialele incluse în Transilvania Rally. Sunt mulțumit de rezultat, dar va fi extrem de greu să fim competitivi pe probele din Raliul Monte-Carlo ținând cont că aceasta este prima noastră participare aici. Eu și Matteo trebuie să ne facem treaba cât mai bine la recunoașteri și apoi să fim foarte concentrați în raliu”, a continuat Simone Tempestini.

34 Simone Tempestini (ITA) - Matteo Chiarcossi (ITA) - Citroen DS3R3T / Action during the 2015 European Rally Championship ERC Jänner rally,  from January 4 to 6th, at Freistadt, Austria. Photo Gregory Lenormand / DPPI

Spre deosebire de sezonul trecut, anul acesta în Junior WRC se va merge cu modelul Citroen DS 3 R3-MAX, o evolutie a versiunii din 2014, kit-ul MAX fiind obligatoriu din acest an pentru a putea fi eligibil pentru Junior WRC. La prima etapă a sezonului sunt înscrise 11 echipaje, dar organizatorii se așteaptă la și mai multe înscrieri începând cu Raliul Portugaliei, în luna mai. “Raliul Monte-Carlo va fi o etapă dificilă și strategia noastră este să adunăm cât mai multe puncte. Nu vreau să risc foarte mult aici. Apoi în Portugalia, Polonia și Finlanda vom ataca la maximum și după patru etape vom vedea cum stăm în campionat. Va fi cu siguranță un an interesant și sper să mă descurc cât mai bine”, a mai adăugat Simone Tempestini.

Simone Tempestini

Ediția a 83-a a celui mai celebru raliu din lume vine cu câteva noutăți interesante atât din punctul de vedere al probelor speciale, cât și al regulamentului. Miercuri, 21 ianuarie, este programat shakedown-ul în regiunea Gap, apoi joi, 22 ianuarie, sunt programate două speciale de noapte cu startul festiv din Casino Square în Monaco.  În total vor fi 15 probe speciale, inclusiv celebra Col de Turini și Lardier et Valença – Faye de 51,7 kilometri, lungimea totală fiind de 355,48 km. 

 

CALENDAR JUNIOR WRC 2015
22-25 ianuarie                Raliul Monte-Carlo
21-24 mai                       Raliul Portugaliei
2-7 iulie                          Raliul Poloniei
30 iulie – 2 august          Raliul Finlandei
1-4 octombrie                 Raliul Franței 
22-25 octombrie             Raliul Spaniei
12-15 noiembrie             Raliul Marii Britanii

Interviu cu François Delecour – Video

In 2014 cu ocazia Raliului Moldovei Pambac Bacau, am realizat un interviu cu cel care avea sa devina campion de raliuri al Romaniei in sezonul 2014. François Delecour alaturi de co-navigatorul sau, Dominique Savignoni, a reusit sa isi adjudece titlul de campion de trei ori consectiv in 2012, 2013 si 2014 in cadrul Campionatului National de Raliuri.  

 Francois DELECOUR

Cu doar cateva zile ramase pana la startul oficial in Raliul Monte-Carlo 2015, pilotul care are la activ o cariera de peste 3 decenii, François Delecour, ne vorbeste despre insemnatatea acestui eveniment, cat si despre cariera sa construita in raliuri incepand cu anul 1981, anul sau de debut. 

La multi ani Nea’ Marin!

In fiecare an in luna ianuarie in sanul micii noastre redactii este moment de bucurie. Data de 19 a acestei luni reprezinta zi de sarbatoare si bucurie pe care ne face o deosebita placere si onoare sa o impartasim cu voi, prietenii nostri si implicit ai motorsportului din Romania.   

 

Marin Dumitrescu sau Bunicu’, asa cum este alintat de catre apropiati, implineste astazi o frumoasa varsta. Multiplu campion de raliuri, al curselor de circuit sau viteza in coasta, maestru al sporturilor, pilot, mecanic, bunic, Nea Marin are in spate o poveste fascinanta a unei vieti petrecute aproape in totalitate in lumea curselor automobilistice.

Nea Marin

In urma cu doi ani Motorsportnews.ro lansa in cadrul unui eveniment BMW Romania cu sprijinul lui Alexandru Seremet, un scurt metraj despre una din frumoasele intamplari din viata de pilot de curse a lui Marin Dumitrescu, cursa de la Sinaia. A fost un moment deosebit incununand o mica parte din munca depusa de noi si speram ca in viitor sa reusim sa mai adaugam o mica pagina la istoria motorsportului romanesc.  

Nea Marin 2
Marin Dumitrescu si Alexandru Seremet

Noi ii uram astazi Maestrului un calduros “La multi ani!“, multa sanatate si sa il revedem cu bine si in acest an la etapele Campionatului National de Viteza in Coasta, asa cum ne-a obisnuit cu prezenta sa.

 

Cursa vietii mele – Trailer from EvlSkillz on Vimeo.

Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 5

  1. Revenirea Honda in Formula 1

 

Am lasat la final ultima mea recomandare in acest an pentru ca trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare fan al acestei competitii. De altfel, daca va uitati si pe site-ul nostru la categoria dedicata, in rare ocazii am reusit sa venim cu informatii interesante si acest lucru se intampla exact din cauza care v-am spus-o, un interes scazut pentru aceasta competitie. Au existat insa si ocazii in care categoria a fost bine reprezentata dar acest lucru s-a intamplat doar datorita prietenilor si colaboratorilor nostri: Florin Georgescu, Emil Caldararu si Horatiu Voicu, carora le multumesc inca odata pentru timpul acordat spatiului nostru virtual in care incercam sa impartim pasiunea noastra, motorsportul. Personal, momentul in care m-am simtit cel mai aproape de Formula 1 a fost atunci cand am avut ocazia sa stau de vorba cu Paul Hembery in cadrul vizitei pe care am efectuat-o la fabrica Pirelli din Slatina.  

Paul Hembery

Cu toate acestea nu pot trece insa cu usurinta peste momentul mult asteptat de catre fanii Formula 1 si anume anuntul revenirii celor de la Honda in Marele Circ alaturi de britanicii de la McLaren.

Fotografie realizata de  Gabi Tomescu la Goodwood FOS 2013 pentru Motorsportnews.ro
Fotografie realizata de Gabi Tomescu la Goodwood FOS 2013 pentru Motorsportnews.ro

In perioada 1988-1992 parteneriatul dintre Honda si McLaren a fost unul dintre cele mai de succes din istoria competitiei reusind sa acapareze patru titluri mondiale cu ajutorul lui Ayrton Senna in 1988, 1990 si 1991 si a lui Alain Prost in 1989. Monopostul MP4-4, alaturi de care Senna a reusit titlul in 1988, se numara si in prezent printre cele mai reprezentative modele din Formula 1. Titulatura MP a venit initial de la sponsorul principal al echipei “Marlboro Project 4” transformandu-se ulterior in 1997 in “McLaren Project 4”.

Alonso & Button

Primul test cu noul motor Honda a fost efectuat in decembrie 2014 insa s-a incheiat destul de repede dupa doar 3 tururi de circuit la Abu Dhabi, insa obiectivele pe care si le-a propus McLaren – Honda in 2015 sunt mari. Cu pilotii deja anuntati pentru stagiunea 2015 Fernando Alonso si Jenson Button, McLaren-Honda a anuntat si data la care va fi prezentat monopostul 2015, 29 ianuarie.       

Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 4

  1. Prima cursa din WTCC la Nürburgring

 

In 1987 lua nastere Campionatul Mondial de Turisme (WTCC – World Touring Car Championship), o competitie deschisa masinilor de Grupa A, iar primul campion al seriei avea sa devina italianul Roberto Ravaglia la volanul legendarului, purului, BMW M3 sub culorile echipei Schnitzer Motorsport. Insa doar dupa un sezon campionatul a fost oprit de catre FIA de frica ca Formula 1 sa nu aiba de suferit. Si chiar daca au reusit asta in 1988, un alt campionat de turisme avea sa puna in umbra Marele Circ. Si cum se spunde de ce ti-e frica nu scapi, la mijlocul anilor ’90 acest lucru s-a intamplat tot cu o competitie de turisme insa FIA nu avea ce sa mai faca pentru ca nu mai detinea controlul, desigur vorbim despre BTCC (British Touring Car Championship). Nu mai putin de 9 constructori erau prezenti cu echipe oficiale de uzina care alianiau la start cate doi piloti de talie internationala si cheltuiau sume enorme, niciun pilot nu era platit cu mai putin de 100.000 de lire sterline. Ca si costuri BTCC depasea sumele din F1 in perioada respectiva.  

 Roberto Ravaglia

In 2005 WTCC a revenit pe planul international al motorsportului unde avea sa ramana pana in prezent. Francezul Yvan Muller detine recordul seriei cu 4 titluri de campion urmat indeaproape de Andy Priaulx cu 3 tituri, britanicul care tocmai si-a anuntat revenirea acasa, in BTCC.

 

Dar ce este special la aceasta cursa WTCC care va avea loc la Nürburgring? Faptul ca aceasta cursa va avea loc pe varianta completa a circuitului care include celebra bucla de nord, “Nordschleife in lungime de aproximativ 22km. Este varianta unde toti constructorii vin sa isi demonstreze tehnologia si suprematia noilor lor super-car-uri, sa arate lumii ca sunt cei mai buni, acesta este “The Green Hell” asa cum a fost botezat de Sir Jackie Stewart. Pana in prezent nu se cunosc detalii referitoare la modul de desfasurare al acestei curse, insa parteneriatul dintre promoterul WTCC si organizatorul cursei de 24H ADAC Nordrhein a fost semnat pe o perioada de trei ani. 

Lada Granta WTCC 2015

Inceput in 1925 si finalizat in 1927 circuitul din jurul masivului Eifel are o insemnatate deosebita si pentru fanii romani, celebrul pilot Petre Cristea reusind victoria aici in 1939 cu un BMW 328 la clasa Sport rezervata modelelor echipate cu motoare de sub 2000cmc.

 

Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 3

  1. Primul contact dintre DTM si Super GT

 

Mereu vorbim si comparam pe nemti cu japonezi in ceea ce priveste masinile pe care le construiesc si mereu discutam aprins care este masina suprema in ceea ce priveste performante, costuri etc. Ba este M4, nu GT-R, AMG, LFA, acum a venit si noul NSX la joaca, si lista poate continua.

   Super GT 2014

Ambele natii au in comun cate un campionat pe plan intern care permite constructorilor lor sa se dueleze de la egal la egal si sa isi dovedeasca suprematia. Asadar avem DTM si Super GT.

www.hoch-zwei.net

Audi, BMW si Mercedes-Benz se intrec in DTM, iar Nissan, Lexus si Honda se intrec in Super GT. Campionatele difera din mai multe puncte de vedere dar in marea parte a lor sunt la fel. Si, incepand cu 2017 va lua nastere “Class One”, o platforma care va permite celor sase constructori (pana in prezent) sa se bata de la egal la egal atat in Europa cat si in Asia. Evident ca nu se cunosc inca detalii despre cum se va chema campionatul cum va functiona exact, cate etape va avea si asa mai departe. Insa ceea ce se stie este faptul ca masinile vor avea acelasi pachet aerodinamic si acelasi sasiu monococa din fibra de carbon ranforsat cu roll-cage din otel, respectiv cel introdus prima oara in DTM si anul trecut preluat integral si in Super GT de toti cei trei constructori. Partea interesanta vine acum pentru ca modelele vor fi propulsate de motoare de 2.0 litri turbo cu o dispunere de 4 cilindri in linie. Pentru constructorii niponi acest lucru nu este dificil ei deja folosind acest tip de motoare in acest an, insa pentru constructorii nemti acest lucru se va intampla, consider eu, incepand cu 2016. Teoretic niciunul dintre acestia nu isi permite sa se prezinte intr-o competitie de o asemenea anvergura si sa nu fi testat cel putin un an noul motor in regim de cursa. Asadar fani BMW asteptati-va ca urmasul celebrului M10, creat de Paul Roche, sa ia nastere. Si apropo, noile motoare de 2.0 se asteapta sa dezvolte undeva la 600 cp, cu 120 cp mai mult decat au in prezent V8-urile aspirate care echipeaza modelele DTM. (da stiu ca au restrictoare de 28mm 🙂 )

M10 engine

Sigur pana in 2017 mai avem multa paine de mancat, cum se spune, insa in 2015 BMW va participa in cel putin o cursa din campionatul Super GT cu modelul M4 DTM (se va folosi un sistem de compensare pentru ca masina este inca echipata cu motorul V8). De altfel BMW a fost principalul constructor care a insistat pentru o astfel de clasa si regulament tehnic, inca de la revenirea in DTM in 2012.

DTM-Super GT

Ca sa explic un pic amuzant cum vad eu aceasta frumoasa batalie care se preconizeaza imi aduc aminte razand de o intamplare de la un eveniment de demo-drift din 2010 in Bucuresti, unde am fost impreuna cu Sorin Ene (HAI-u) pilot pe un Nissan S14A Silvia (pe atunci inca era o masina nipona 100%, in prezent mai e doar 50%, inima e nemteasca). La un moment dat s-au creat doua tabere, exact ca la razboi, masinile nipone intr-o parte si cele nemtesti in cealalta si un pilot din tabara nemteasca a luat o punga de orez si a inceput sa arunce inspre tabara nipona. Evident nu cred ca cei trei constructori nemti vor arunca cu orez in cei niponi, dar ati inteles ideea.     

Momente care nu trebuie ratate in 2015 – 2

  1. Debutul Nissan GT-R LM NISMO la categoria regina LM P1 in Le Mans 24H

 

In 2014 Nissan a furnizat peste jumatate din motoarele care au propulsat prototipurile de la categoria LMP2, adica 13 din totalul de 17 participanti la aceasta clasa au ales motoarele nipone (VK45). Tot anul trecut Nissan a fost primul constructor care a reusit sa parcurga in premiera un tur complet din celebra cursa doar cu ajutorul energiei electrice, acest lucru fiind realizat cu modelul ZEOD RC. Cu toate acestea Nissan nu era prezent la categoria regina LMP1, care iti poate asigura in mod normal victoria si iti intipareste definitiv numele in istorie.  

Nissan Zeod rc

Lucrurile se vor schimba insa in acest an, Nissan anuntand deja modelul GT-R LM NISMO pentru categoria LMP1 si totodata revenirea la clasa suprema dupa 16 ani. Dupa ce revenea in motorsport in 1995 cu noua divizie NISMO, Nissan avea sa participle in Le Mans 24H intre 1997-1999 cu doua modele R390 GT1 (1997-1998) si R391 (1999). Cu un podium la Le Mans 24H (locul 3 in 1998) si cu o restructurare ce urma sa fie condusa de Carlos Ghosn, Nissan a decis sa abandoneze programul de motorsport ramanand in joc doar in JGTC, actualul Super GT (Nissan detine titlul de campion in 2014 cu modelul GT-R).   

Anuntul participarii Nissan in Le Mans 24H a venit pe 23 mai 2014, o data deloc intamplatoare asa cum de altfel au declarat si cei de la Nissan, cifra 2 in japoneza fiind “ni” iar cifra 3 “san”. Cifra 5 aferenta lunii mai se pronunta “go” rezultand in final lozinca “Go Nissan”!  

Nissan LMP 1 teaser

Si, asa cum ziceau si oficialii niponi, modelul GT-R LM NISMO ofera posibilitatea firmei Nissan de a reveni la Le Mans unde compania are niste afaceri nefinalizate!   

 

Grafici si sponsori noi pentru constructorii din WRC

Asa cum au anuntat spre sfarsitul anului 2014, cei de la Citroën vor relansa brandul DS in acest an, iar pentru acest lucru a fost rechemat Sebastien Loeb in WRC intr-o unica aparitie in acest an, la Raliul Monte-Carlo. Doi noi sponsori se alatura celor de la Citroën Racing in acest an, Certina firma de ceasuri care asigura si cronometrarea oficiala pentru WRC  si Sparco producatorul specializat in echipament de curse ale carui produse vor fi folosite in toate competitiile in care activeaza Citroën Racing, WRC, WTCC cat si pentru clienti privati. Cifra 60 din noua grafica Citroën reprezinta aniversarea a 60 de ani de la lansarea modelului Citroën DS in 1955 la Paris Motor Show.

 

Ultimul constructor venit in WRC, Hyundai, a anuntat la sfarsitul anului trecut noul parteneriat cu marca Alpinestars pentru sezonul 2015 WRC, firma urmand sa furnizeze tot echipamentul necesar pilotilor. Hyundai Motorsport a mai facut un anunt astazi prin care specifica suportul oferit de alte subsidiare Hyundai precum si cooptarea lui Kevin Abbring drept pilot de teste oficial in 2015. Olandezul, care va implini varsta de 26 de ani saptamana urmatoare, a declarat: “Ma alatur cu entuziasm celor de la Hyundai Motorsport ca si pilot de teste in 2015. I-am urmarit anul trecut cand au si debutat si au depasit asteptarile tuturor. Abia stept sa imi aduc contributia la dezvoltarea masinii.

Hyundai-i20-WRC-2015

Cei de la M-Sport au anuntat si ei la sfarsitul saptamanii trecute parteneriatul cu firma Snap-on, producatoare de scule profesionale. 

Momente care nu trebuie ratate in 2015

Asa cum se obisnuieste la inceputul anului, fiecare om isi traseaza sau schiteaza, macar in linii mari, cateva lucruri pe care isi doreste sa le faca sau sa le realizeze. Pentru unii fani ai motorsportului aceste lucruri reprezinta momente pe care doresc sa nu le rateze din diversele competitii la nivel international, care starnesc interesul fiecaruia. Deoarece printre acesti fani ma enumar si eu pe parcursul acestei saptamani va voi prezenta, in viziunea mea, momentele care consider ca nu trebuie ratate in acest an.

2015

  1. Revenirea lui Loeb la Monte.

Regele se intoarce! Am putea exclama si afirmatia nu ar fi deloc nepotrivita pentru alsacianul in varsta de 40 de ani, care detine nu mai putin de noua titluri de campion mondial de raliuri – un record absolut in WRC si care probabil va fi destul de greu de egalat -, record la Pikes Peak, medalie de aur la X-Games, locul al treilea la finalul primului sau sezon in Campionatul Mondial de Turisme (WTCC) si lista poate continua cu o serie de cifre si recorduri in WRC si alte competitii majore precum Le Mans 24H, Cursa campionilor, etc. Nu este pentru nimeni o surpriza faptul ca el va alerga la comenzile unui model Citroen, un constructor alaturi de care si-a format impresionanta cariera, dar pe care la randu-i l-a si ajutat sa devina ce este astazi la nivel international. Fanii duelului Seb – Seb 2.0 se vor putea bucura inca odata de supra-apreciata rivalitate dintre cei doi.     

  WORLD RALLY CHAMPIONSHIP 2013

Raliul Monte-Carlo este unul dintre cele mai importante moment, pentru persoanele implicate in raliuri, din intreaga lume. Monte-Carlo deschide in mod traditional competitia WRC in fiecare an, cu mici exceptii, din 1911, in acest an urmand a avea loc editia cu numarul 83 a celebrului raliu, in perioada 19-25 ianuarie. Lista participantilor poate fi regasita aici. (A se vedea pozitia 52 si 101). François Delecour, vice-campion mondial in 1993 si campion al Romaniei in ultimii trei ani, va lua si el startul la Monte-Carlo la volanul unui Porsche 911, o masina cu care François a testat in dese ocazii pe parcursul anului 2014.