All posts by Eduard Baban

Marco Wittmann a reusit prima victorie a carierei in DTM

După 42 de tururi pe circuitul cu o lungime de 4,574 kilometri, germanul Marco Wittmann a trecut primul linia de sosire, cu modelul Ice-Watch BMW M4 DTM, după o cursă plină de evenimente ce a deschis sezonul aniversar al DTM. Nu numai că a fost prima victorie din cariera DTM a pilotului în vârstă de 24 de ani – reuşită după doar 11 curse -, ci şi primul succes pentru BMW Team RMG şi cel de-al 60-lea pentru BMW în această competiţie.

Marco Wittmann 2014 podium

Pe 11 martie 1984, acum 30 de ani, Harald Grohs (Germania) – aflat la comenzile unui BMW 635 CSi – a câştigat pentru BMW prima cursă din istoria DTM, la Zolder. Trei ani mai târziu, Grohs a câştigat la Hockenheim în ceea ce a fost debutul noului BMW M3 în DTM. Succesul lui Wittmann face ca BMW M4 DTM să continue tradiţia specială a victoriei chiar în cursa de debut.

Mattias Ekström (Red Bull Audi RS 5 DTM) a reusit sa isi adjudece cea de-a doua p[ozitie a podiumului si ramane unul dintre cei mai experimentati piloti din campionat acesta fiind cel de-al 14-lea sau sezon in DTM. Adrien Tambay (Playboy Audi RS 5 DTM) a incheiat podiumul, francezul plecand din pole-position. Campionul en-titre Mike Rockenfeller (Schaeffler Audi RS5 DTM) a plecat din a zecea pozitie de pe grila de start si a reusit sa termine cursa pe locul al patrulea.   

Motorsports / DTM 1. race Hockenheim

Şase dintre cele opt BMW M4 DTM au încheiat cursa în puncte. Timo Glock s-a clasat al cincilea cu modelul Deutsche Post BMW M4 DTM, urmat de Bruno Spengler (BMW Bank M4 DTM), Martin Tomczyk (BMW M Performance Parts M4 DTM) şi Augusto Farfus (Castrol EDGE BMW M4 DTM), care au ocupat locurile de la al şaselea la al optulea. Joey Hand a câştigat şi el un punct, după ce a fost al zecelea cu Crowne Plaza Hotels BMW M4 DTM.

www.hoch-zwei.net

Cel mai bine clasat pilot din tabara Mercedes-Benz a fost Pascal Wehrlein (Gooix Mercedes AMG C-Coupé) care a terminat pe pozitia a 11-a, urcand cinci locuri dupa pozitia ocupata pe grila de start. 

Cei doi debutanţi, Maxime Martin (Belgia) şi António Félix da Costa (Portugalia), au rămas fără niciun fel de bonificaţii la debutul în DTM după ce şi-au încheiat evoluţiile pe locurile al 20-lea, respectiv al 21-lea. Félix da Costa a avut parte de o cursă remarcabilă cu Red Bull BMW M4 DTM şi o bună perioadă de timp s-a aflat în disputa pentru podium. Toate eforturile sale au fost insa spulberate in momentul in care l-a acrosat pe Timo Scheider (Germania, Audi) şi a primit o penalizare “drive-through” ce a urmat unui pit-stop cu probleme.

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): “Ce week-end de vis la debutul BMW M4 DTM! Să revii la Hockenheim cu noul BMW M4 DTM şi să câştigi prima cursă, la jumătate de an de la ultima victorie cu BMW M3 DTM – nici că se putea mai bine. În acelaşi timp, a fost un succes mare pentru BMW Team RMG şi Marco Wittmann, care a avut o evoluţie absolut incredibilă şi a fost în propria ligă de-a lungul întregii zile. El a controlat autoritar toată cursa. A fost o plăcere să-l privesc. Totuşi, mai avem mult de muncit după acest succes. Pe de-o parte, echipa de la BMW Motorsport a lucrat intens pe parcursul ultimului an pentru a pregăti BMW M4 DTM. Niciodată nu poţi şti cu exactitate cât de bun eşti în comparaţie cu adversarii până nu are loc prima cursă. De aceea, suntem foarte fericiţi de rezultat. O menţiune specială merită întreaga echipă a lui Stefan Reinhold, care a muncit din greu la teste şi a făcut câteva schimbări pe bancul de teste de-a lungul iernii – cu rezultate notabile, după cum vedem. Merită toate laudele în acest moment. De asemenea, suntem foarte mulţumiţi să vedem alte cinci BMW în Top 10 şi cea de-a 60-a victorie pentru BMW în istoria DTM – totul sub un soare strălucitor şi în faţa unor tribune arhipline. Îmi pare rău pentru António Félix da Costa care, până la incident, a reuşit un debut absolut impresionant în DTM.

2014_DTM_Cursa_1_medium_1600x1066 (1)

Seful programului DTM, Audi Sport, Dieter Gass a declarat: “A fost o cursa buna pentru Audi, am reusit sa aveam trei masini in top 4 si strategiile diferite vorbesc de la sine pentru noul RS5 DTM. Ar fi fost posibila si victoria insa Marco Wittmann a fost foarte puternic in acest weekend si il felicitam pentru rezultat. De la rezultatul din weekend vom incepe sa dezvoltam in continuare pentru Oschersleben.”  

Wolfgang Schattling, seful programului DTM, Mercedes-Benz:Dorim sa ii felicitam pe cei de la BMW si pe Marco Wittmann. Pentru noi insa nu a fost o cursa prea placuta. Intreaga echipa a lucrat din greu pe parcursul iernii si meritam un rezultat mult mai bun ca cel obtinut. E clar ca nivelul performantei nu este cel pe care ni-l dorim. Vom lucra sa imbunatatim acest lucru si sunt sigur ca echipa noastra va gasi o solutie pentru a fi competitivi din nou.”     

Clasamente după etapa 1/10

Clasamentul piloţilor

1. Marco Wittmann 25p; 2. Mattias Ekström 18p; 3. Adrien Tambay 15p; 4. Mike Rockenfeller 12p; 5. Timo Glock 10p; 6. Bruno Spengler 8p; 7. Martin Tomczyk 6p; 8. Augusto Farfus 4p; 9. Timo Scheider 2p; 10. Joey Hand 1p.

Clasamentul echipelor

1. BMW Team RMG 25p; 2. Audi Sport Team Abt Sportsline 18p; 3. Audi Sport Team Abt 15p; 4. Audi Sport Team Phoenix 14p; 5. BMW Team Schnitzer 14p; 6. BMW Team MTEK 10p; 7. BMW Team RBM 5p.

Clasamentul constructorilor

1. BMW 54 pct; 2. Audi 47 pct; Mercedes-Benz 0 pct

Calendar 2014:

4 mai – Hockenheim (Germania); 18 mai – Oschersleben (Germania); 1 iunie – Budapesta (Ungaria); 29 iunie – Norisring (Germania); 13 iulie – Moscova (Rusia); 3 august – Spielberg (Austria); 17 august – Nürburgring (Germania); 14 septembrie – Lausitzring (Germania); 28 septembrie – Guangzhou (China); 19 octombrie – Hockenheim (Germania).

Gianni Morbidelli a obtinut prima victorie in WTCC

Italianul in varsta de 46 de ani a reusit duminica, 4 mai, sa obtina prima sa victorie in WTCC la volanul modelului Cruze. Aflat la al doilea sau sezon in WTCC, Morbidelli nu reusise nici o victorie in sezonul 2006 alaturi de modelul Alfa Romeo 156, cea mai buna clasare a sa fiind locul al doilea in etapele din Brazilia si Mexic. Victoria a fost obtinuta in cea de-a doua cursa a weekendului de la Budapesta, aceasta reprezentand cea de-a treia oprire a campionatului mondial de turisme din acest sezon. Plecat din a doua pozitie de pe grila de start, Morbidelli a avut un start perfect si in primul viraj trecea in fruntea plutonului. Tiago Monteiro la volanul modelului Honda Civic WTCC a pus presiune constanta pe Morbidelli, insa italianul a reusit sa reziste in fata modelului Honda extrem de rapid pe Hungaroring. Podiumul a fost completat de Hugo Valente, urmat de Tom Coronel, al carui model Cruze a fost reparat de catre cei de la RML pentru aceasta cursa, dupa ce a absentat de la etapa din Franta in urma accidentului violent din Marrakech.  

199_PODIUM_RACE_2

Trebuie sa multumesc pentru aceasta victorie echipei si mecanicilor fara de care nu era posibil acest lucru. Pe liniile drepte aveam o viteza mai mare decat Honda lui Monteiro insa pe viraje recupera ecartul imediat, parca era un elastic intre noi. In prima cursa am incercat sa folosesc launch controlul insa fiind prima oara nu am reusit sa il folosesc cum trebuie. Am vorbit cu inginerul meu si i-am zis sunt un pilot batran si vreau sa fac lucrurile old school si sa folosesc ambreiajul la plecare si totul a fost perfect in a doua cursa.” declara Gianni Morbidelli.    

 

Prima cursa a apartinut celor de la Citroen, Muller si Lopez terminand in ordine pe locurile 1 si 2. Pentru Muller weekendul de la Budapesta a fost unul productiv reusind sa plece din Ungaria cu cele mai multe puncte. Plecat din pole position, care i-a mai adus 5 puncte, Muller a reusit sa isi pastreze pozitia pana la final fiind urmat indeaproape de Lopez. “Dupa weekendul cu ghinion de la Marrakech era important pentru mine sa revin in puncte. Am redus ecartul de puncte dintre mine si Jose si acesta este cel mai important lucru.” declara Muller.

555_MULLER

 

Podiumul a fost completat de Tiago Monteiro, urmat de Tarquini, Bennani si Michelisz toti pilotand modelul Honda Civic, un model care a performat foarte bine pe circuitul maghiar.

 

Clasament piloti dupa a treia runda 

1.

 LÓPEZ José María

115

2.

 MULLER Yvan

105

3.

 LOEB Sébastien

84

4.

 MONTEIRO Tiago

65

5.

 TARQUINI Gabriele

48

6.

 VALENTE Hugo

47

7.

 MORBIDELLI Gianni

37

8.

 CHILTON Tom

36

9.

 BENNANI Mehdi

26

10.

 MICHELISZ Norbert

23

 

Clasament constructori 

1. Citroën: 271 puncte
2. Honda: 172 pct
3. Lada: 112 pct

 

3 zile pana la prima cursa a sezonului DTM 2014

Cel de-al 30-lea sezon DTM va debuta in mod traditional cu etapa de la Hockenheim duminica, 4 mai 2014. Regulamentul DTM a suferit cateva modificari pentru acest an cum ar fi: DRS (Drag Reduction System) poate fi folosit pana la finalul cursei fata de anul trecut cand nu putea fi folosit in ultime trei tururi, pneurile optionale nu mai pot fi folosite decat pentru maxim 50% din distanta toala a cursei, nu mai sunt obligatorii doua opriri la boxe ci doar una singura in cel de-al treilea sfert al cursei, iar toate masinile de pe grila au aceasi masa proprie 1120kg la care se vor adauga sau scoate greutati pentru cursa urmatoare in functie de rezultate.

 Motorsports / DTM test drives Hockenheim

Mike Rockenfeller  porneste in noul sezon cu un singur obiectiv acela de a-si apara titlul de campion obtinut in 2013 alaturi de constructorul Audi. Pentru cei de la Audi acesta reprezinta cel de-al 11-lea sezon de la revenirea echipei de uzina in campionat reusind sa castige titlul la piloti de sase ori, iar pentru acest an vor alinia la start 8 modele RS5 DTM de noua generatie. Modelul RS5 DTM 2014 a fost revizuit aproape in totalitate si beneficiaza de o noua aerodinamica si seamana mai mult cu modelul de serie. Pilotii au fost regrupati in echipe dupa cum urmeaza: Audi Sport Team Phoenix – Mike Rockenfeller si Timo Scheider; Audi Sport Team Abt Sportsline – Mattias Ekström si Miguel Molina; Audi Sport Team Abt – Adrien Tambay and Edoardo Mortara; Audi Sport Team Rosberg – Jamie Green si Nico Müller.

 Motorsports / DTM test drives Hockenheim

Cursa de debut de la Hockenheim marcheaza o perioada lunga si intensa de pragtiri. Nu ne-am culcat pe laurii din 2013 si am muncit din greu sa continuam exact de unde am ramas anul trecut. Aducem la start un model RS5 DTM cu foarte multe imbunatatiri si cu noi impulsuri prin realocarea pilotilor in echipe. Sunt convins ca intregul ansamblu masina – piloti – echipa ve va ajuta sa pastram titlul de anul trecut si sa ne batem pentru cel al constructorilor” declara Dieter Gass, seful programului DTM al celor de la Audi Sport.

 audi_motorsport-140428-2175

BMW Motorsport vine in sezonul 2014 cu un model absolut nou M4 DTM. Legendarul M3 a fost pensionat dupa 51 de victorii obtinute intre anii 1987-2013, acesta fiind modelul cu care BMW a reusit sa castige titlul constructorilor si pilotilor la revenirea in 2012 si sa isi pastreze titlul constructorilor in 2013. BMW pastreaza si ei formula cu 4 echipe si doi piloti per echipa, dupa cum urmeaza: BMW Team RBM – Augusto Farfus si Joey Hand; BMW Team Schnitzer – Bruno Spengler si Martin Tomczyk; BMW Team MTEK – Timo Glock si António Félix da Costa; BMW Team RMG – Marco Wittmann si Maxime Martin.

 BMW 2014

Este ceva special in fiecare sezon de motorsport. Dupa toate pregatirile din perioada de pauza competitionala nu stii exact cat de competitiva este masina, cum se vor adapta noii piloti in cadrul echipei sau daca o sa ai noroc in momentul vital. Noul nostru model incorporeaza toate cunostintele tehnice acumulate si implicarea totala a echipei BMW Motorsport care a inceput dezvoltarea modelului din timp. Toti cei opt piloti ai nostri si cele patru echipe sunt pregatite sa se bata la varful competitiei. spunea Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport.

Mercedes-Benz aliniaza la startul sezonului acelasi model AMG C-Coupe. Christian Vietoris, Paul Di Resta, Gary Paffett, Robert Wickens, Daniel Juncadella, Vitaly Petrov si Pascal Wehrlein sunt cei sapte magnifici pe care Mercedes-Benz se bazeaza in lupta pentru cele doua titluri importante al pilotilor si al constructorilor.

 Test-Hockenheim2014-2162.JPG

Dupa o lunga pauza competitionala cursele de turisme isi intra in sfarsit in drepturi. Ne-am pregatit intensiv pentru noul sezon in ultimele luni si sigur ca obiectivul nostrum este sa imbunatatim performantele in comparatie cu anul trecut. Vrem sa castigam curse si sa ne batem pentru titlu. Ne asteptam la o prezenta mare a fanilor si colegilor pentru ca aceasta etapa reprezinta cursa noastra de casa. Vom avea si trei invitati VIP in boxele noastre in persoanelor Nico Rosberg, Nico Hülkenberg si Franz Beckenbauer.” a declarat Toto Wolff, directorul Mercedes-Benz Motorsport.   

Program (ora Romaniei):

Sambata, 3 mai: 11.05 – 12.35 Antrenamente libere

                                17.25 – 18.15 Calificari

Duminica, 4 mai: 14.30 Cursa

Calendar DTM 2014

4th May Hockenheim I
18th May Oschersleben
1st June Hungaroring, Budapest
29th June Norisring, Nuremberg
13th July Moskau (Russia)
3rd August Spielberg (Austria)
17th August Nürburgring
14th September Lausitzring
28th September Guangzhou (China)
19th October Hockenheim II

Harley-Davidson a lansat 3 modele noi la București

După lansarea în 2013 a modelului H-D Street™ 750 și a proiectului RUSHMORE, cel mai mare producător de motociclete din America continuă să inoveze. Harley-Davidson® București a lansat sâmbătă trei noi modele de motociclete în cadrul unui Spring Barbeque în stil american, marcând astfel cea mai mare lansare de modele noi din toată istoria de 110 ani a brandului.

 HD_Bucuresti_BBQ_0280

Noile modele lansate sâmbătă sunt: Low Rider, SuperLow 1200T și Street Bob Ediție specială. În premieră în România, noile modele și-au făcut apariția într-o atmosferă dominată de spiritul liber și rebel specific acestui brand legendar alături de membrii clubului Harley Owners Group ® București (HOG).

 

Noile modele SuperLow 1200T, Street Bob Ediție specială și Low Rider, au fost realizate în urma comunicării și împărtășirii de experiențe cu clienții noștri, dar și din dorința de a îndeplini dorințele acestora. Toate modelele sunt executate în spiritul performanței tehnice și al atitudinii rebele pe care noi aici, la Harley, o dezvoltăm”, a declarat Bogdan Bucurescu (Director General Harley-Davidson București).

 HD_Bucuresti_BBQ_0218

Low Rider

În 1977, Harley-Davison a creat o motocicletă puternică și impunătoare, care a devenit rapid o emblemă: Low Rider.

 lowrider6

Astăzi, atitudinea cutezătoare din acele timpuri revine în prim-plan, legendarul nume Low Rider fiind reutilizat, de această dată pentru o motocicletă complet nouă, concepută pentru deplasări scurte, cu un stil inconfundabil și noi performanțe de excepție. Detaliile cromate ale farului, fimisajul negru mat și roțile cu jante de aluminiu, sunt elemente de design emblematice, preluate de la modelul Low Rider original. Puterea deosebită a trenului de rulare Twin Cam 103 este confirmată de pornirea cu un zgomot specific, parcă răgușit, amplificat de  racordurile curbate care alimentează țeava de eșapament de tipul 2 în 1. Suspensia este calibrată pentru confort permanent și manevrare precisă, iar frânele frontale cu discuri duble asigură o eficiență adecvată la oprire. Noile modele de scaun reglabil și ghidon sunt concepute pentru a fi potrivite mai multor tipuri utilizatori. Sistemul extins de accesorii autentice oferă multiple posibilități de personalizare, astfel încât fiecare motociclist să stăpânească drumul cu propria atitudine.

  

SuperLow 1200T

Harley-Davidson deschide drumul către aventură, lansând noul model SuperLow 1200T, o motocicletă care combină șasiul suplu cu trăsături esențiale pentru drumuri lungi și capacitatea de a călători cât mai departe. Parbrizul detașabil, coburii cu posibilitate de încuiere și anvelopele de cursă lungă Michelin® Scorcher™ 11T sunt dotări standard. Pe lângă acestea, se pot atașa suporturi detașabile pentru accesorii și spătare pentru spate, pentru o mai bună personalizare. Scaunul nou și sistemul ergonomic sunt concepute special pentru a asigura confortul călătorilor în timpul drumurilor lungi. SuperLow 1200T zboară ca vântul, grație puterii unui motor Evolution V-Twin de 1200cc. Cântărind cu 53,5 kg mai puțin decât cea mai ușoară motocicletă Harley-Davidson, Big Twin de cursă lungă, aceasta este cea mai ușoară din segment. Finisajele sunt de calitate superioară, cu jante de aluminiu, vopsire opțională în două tonuri și cromare.

 super low 1200 t

Street Bob Ediție specială

Noul model personalizat Street Bob® Ediție specială păstrează esența fundamentală și neatinsă a unei motociclete Big Twin Street Bob și revine pentru anul 2014 cu o serie de trăsături noi și atractive, asigurând și mai multă putere și stil pentru utilizatorii de Harley-Davidson din întreaga lume. Potrivit programului de personalizare a fabricației Harley-Davidson, această nouă motocicletă este disponibilă numai pentru anumite piețe, inclusiv cele din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

 street bob special edition 4

Street Bob Ediţie specială valorifică la maximum spiritul nonconformist de personalizare Harley-Davidson și asigură o calitate excepțională, grație motorului puternic de 1690 cc, jantelor de aliaj ușor 5 spițe și vopselei unice în două tonuri, cu elemente grafice.

 

De asemenea, noul model păstrează toate caracteristicile vizuale importante ale motocicletei Big Twin, inclusiv apărătoarea spate îngustă, rezervorul de combustibil Fat Bob® și trenul de rulare vopsit în negru. Fiecare trăsătură este gândită cu atenție, modelul având jante din aliaj cu 5 spițe, finisate în negru și cu elemente contrastante. Ghidonul drept, tip drag, înlocuiește ghidonul normal și asigură un profil mai jos al motocicletei, în timp ce șaua Badlander cu două locuri înlocuiește șaua cu un singur loc și oferă o linie uniformă, netedă, de la rezervorul de combustibil și până la aripa spate. 

 

BMW Motorsport si-a lansat oficial programul 2014 la BMW Welt

Cu o saptamana inainte de startul sezonului DTM 2014, BMW Motorsport si-a lansat oficial programul cu un show spectaculos in zona BMW Welt si in imediata apropiere a fabricii BMW. Toate cele opt modele M4 DTM si pilotii lor au fost prezentati publicului prezent in numar foarte mare, iar punctul culminant al spectacolului l-au constituit demonstratiile facute de Martin Tomczyk cu M4 DTM, Dirk Werner cu Z4 GT3, iar Andy Priaulx si Alexander Mies au pilotat doua modele M235i Racing. 

BMW 2014 Welt

Este fantastic faptul ca au venit atat de multi fani la prezentarea noastra. Am fost incantati inca de anul trecut de numarul mare de fani si atmosfera pe care au facut-o cand am organizat pentru prima oara acest eveniment. Anul acesta numarul lor a crescut si acest lucru nu poate decat sa ne bucure. declara Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport.  

BMW 2014 fans

Martin Tomczyk a tinut sa sublinieze si el importanta prezentei fanilor: “Pentru noi pilotii faptul ca avem posibilitatea sa fin atat de aproape de fani este un lucru extraordinar. Dupa ce am facut cateva demonstaratii cu noul M4 DTM si am vazut reactia fanilor, nivelul meu emotional a urcat la cote maxime inainte de startul sezonului.

Startul sezonului 2014 se va da pe 4 mai la Hockenheim cursa urmand a avea loc la ora 14.30 (ora Romaniei). Hockenheim este cursa care deschide in mod traditional sezonul DTM si totodata este si runda care incheie sezonul.

Bryan Bouffier este pilot de teste oficial pentru Hyundai

Astazi, 28 aprilie, cei de la Hyundai Motorsport au anuntat co-optarea lui Bryan Bouffier in cadrul echipei, unde va avea rolul de pilot de teste pe parcursul acestui an. Francezul a contribuit si anterior la dezvoltarea modelului i20 WRC pe parcursul anului 2013.

 

Hyundai a anuntat deja participarea lui Bryan Bouffier in Rallye Antibes Côte d’Azur a patra runda a campionatului francez de raliuri. Echipa se va folosi de aceasta participare in vederea pregatirii modelului pentru etapele de asfalt care urmeaza in WRC. 

 

Suntem bucurosi sa il primim din nou alaturi de noi pe Bryan Bouffier dupa efortul excelent de anul trecut. El ne va ajuta sa acumulam kilometri pe asfalt si sa pregatiom masina pentru 2015. Am luat decizia sa inscriem o masina la Rallye Antibes Côte d’Azur pentru a parcurge kilometri pe asfalt si sa ne pregatim de a doua parte a sezonului WRC. Bryan a castigat acest raliu in trecut si este specialist pe asflat.a declarat Michel Nandan, seful echipei Hyundai Motorsport.  

5---Panseri-Bouffier

Bryan Bouffier s-a aratat si el bucuros pentru oportunitatea oferita: “Sunt fericit ca revin alaturi de cei de la Hyundai Motorsport. Am avut o colaborare foarte buna in 2013 si sper ca si in acest an sa continuam in aceasi nota. Voi ajuta echipa cu partea de teste in acest an si voi avea posibilitatea sa particip si in Rallye Antibes pe care l-am castigat in 2006.

 

Rallye Antibes se va desfasura in perioada 30-31 mai unde concurentii vor avea de parcurs 212 km impartiti in 12 probe speciale.  

Interviu cu Alessandro Zanardi

Doar cateva zile ne mai despart de startul sezonului 2014 al Blancpain Sprint Series care va avea loc pe 21 Aprilie la Nogaro, Franta. Italianul, Alessandro Zanardi, in varsta de 47 de ani revine cu aceasta ocazie in competitiile de motorsport la volanul unui BMW Z4 GT3 modificat special pentru el de echipa ROAL Motorsport. 

 Zanrdi test

Cat de mult astepti aceasta revenire?

Alex: Foarte mult. Blancpain Sprint Series este un campionat foarte bun si sunt mandru ca voi concura alaturi de BMW in el. Pentru mine BMW nu este doar un brand este aproape ca si familia mea. Am pilotat pentru ei si am reusit succese speciale dupa accidentul meu din 2001. De asemenea sunt bucuros ca revin in motorsport alaturi de un bun prieten de-al meu Roberto Ravagliasi echipa sa ROAL Motorsport.

 

Cat de multumit esti de pregatirile inaintea sezonului?

Alex: Per total sunt foarte multumit. Am avut un bun program de teste in perioada de iarna in care am invatat foarte multe. Mai avem cateva semne de intrebare dspre setari si despre cum sa folosim pneurile in cel mai bun mod, insa pe parcursul sezonului vom invata multe. Timpii obtinuti pe tur au fost mai mult decat incurajatori. Ma simt foarte confortabil la volanul modelului BMW Z4 GT3, dar mai sunt cateva lucruri pe care le vom afla in cursa. Per ansamblu ma astept la o competitie dura. Nu va fi usor sa ma bat la varf pentru ca rivalii mei sunt foarte rapizi si talentati, dar vom face tot ce vom putea sa ne intoarcem fericiti de la Nogaro.

 

Care ar fi obictivul realist la Nogaro?

Alex: Este dificil sa spun. Sa va raspund altfel: sa fiu foarte aproape de cele mai bune modele BMW. BMW a fost intotdeauna o masina competitiva si in mod normal nu ar trebui sa fim departe de celelalte echipe. Daca vom reusi acest lucru cred ca va fi o reusita remarcabila. Trebuie sa avem in vedere ca ceilalti piloti au mai multa experienta in acest format al competitiei. Ar fi extraordinar sa ma calific in top 10 la aceasta cursa, dar la fel de fericit as putea fi si daca termin al 20-lea. S-ar putea sa nu ne aflam in pozitia in care ne-o dorim nu din cauza ca am gresit ceva sau am facut vreo greseala, dar din cazua ca ceilalti sunt pur si simplu mai rapizi. 

 

Pe ce aspecte v-ati concentrat cand ati pregatit masina pentru competitie?

Alex: Primul aspect a fost pozitia confortabila in masina. Stiam ca nu vom porni de la zero pentru ca aveam experienta din WTCC. Asta ne-a permis sa gasim o solutie buna foarte rapid. Ma simt cel putin la fel de bine ca in vechiul BMW 320i din WTCC. Al doilea aspect a fost setarea masinii. Cei de la ROAL Motorsport au ceva experienta cu BMW Z4 GT3 dar am folosit alte pneuri ale echipei din alt campionat. Prima oara a trebuit sa invatam pneul si dupa aia am inceput sa umblam la setari. Beneficiem de sprijinul celor de la BMW Motorsport si daca gresim ceva ei ne ajuta cu remedieri ale problemei. 

 Zanrdi test

Poti sa ne explici cum pilotezi masina?

Alex:  Ma folosesc de proteza de la piciorul drept cu care franez miscandu-mi soldul. Restul comenzilor le fac cu mainile. Comanda p[entru acceleratie este pe un cerc in spatele volanului si schimbatul treptelor il fac cu padelele. Ambreiajul este pe un fel de fluture in partea de jos a volanului. Ce e bine la Z4 GT3 este ca totul este electronic si imi este mult mai usor decat la modelul din WTCC.

 

Cum ar trebui sa se desfasoare sezonul astfel incat la final sa spui ca a fost unul bun?

Alex:  Este greu de spus acest lucru. Cred ca o victorie intr-o cursa in sezon nu ar fi doar motiv de bucurie ar fi un lucru incredibil. 

Echipa completa pentru Nissan Zeod RC la Le Mans 24H

Satoshi Motoyama, triplu campion SuperGT, se alatura lui Lucas Ordóñez si Wolfgang Reip in proiectul Zeod pentru Le Mans 24H. Pentru pilotul japonez acesta va reprezenta cel de-al patrulea start in celebra competitie. El a efectuat deja primele teste la inceputul acestei saptamani pe circuitul Paul Ricard din sudul Frantei cu modelul ZEOD RC, alaturi de coechiperii sai.

 Nissan_ZEOD_drivers

Pentru prima data in lume Nissan va folosi tehnologia electrica la Le Mans in acest fel si sunt foarte mandru ca fac parte din echipa. Eu personal am niste treburi neterminate la Le Mans, accidentul de acum doi ani fiind unul nefericit asa cum se intampla de obicei in motorsport, si de aceea constituie o provocare doar sa reusesti sa termini aceasta cursa. Acesta este telul nostru in principal, sa reusim sa ajungem la final. Le Mans este o cursa foarte populara in randul japonezilor si multi piloti din tara noastra au avut succes aici, iar eu imi doresc sa ma numar si eu printre ei.” incheia Motoyama.

 motoyama_ZEOD_5

Pilotul japonez a ramas in inimile fanilor dupa ce in 2012 s-a chinuit aproape 2 ore sa repare prototipul DeltaWing pentru a ramane in cursa. Din pacate tentativa nu a reusit, dar Motoyama a ramas in inimile fanilor. “Dupa ce s-a chinuit in urma cu doi ani sa aduca masina inapoi in cursa, alegerea pentru noul program ZEOD a fost foarte usoara. Atunci i-am promis ca o sa il aducem inapoi la Le Mans, merita din plin oportunitatea, iar atitudinea lui de a nu renunta a devenit un simbol intre fani.” declara Darren Cox directorul mondial de vanzari si marketing NISMO.  

 

Ordóñez va efectua in acest an un sezon complet in Super GT la clasa GT300 cu un model Nissan GT-R NISMO GT3 alaturi de coechiperul sau Kazuki Hoshino. Din aceasta cauza pe data de 1 iunie, cand va avea loc testul oficial pentru Le Mans, Ordóñez va absenta datorita cursei de la Autopolis, el urmand a fi inlocuit de Tommy Erdos.  

 Ordonez Super GT

Wolfgang Reip este si el castigator al programului GT Academy (2012), la fel ca Ordóñez, si si-a facut debutul in curse in anul 2013 in campionatul Blancpain Endurance Series. Ulterior, datorita prestatiei sale excelente, a fost cooptat in WEC pentru categoria LM P2 de echipa Greaves Motorsport. Belgianul a explicat fanilor cum functioneaza comenzile de pe volanul Nissan-ului ZEOD RC.  

 

 

Nissan foloseste acest proiect ca o platforma de dezvoltare pentru debutul din 2015 la clasa LM P1.  

Lopez si Loeb castigatorii din Marrakech

Duminica, 13 aprilie, a avut loc pe strazile din Marrakech prima runda a Campionatului Mondial de Turisme (WTCC). Dupa ce au dominat clar calificarile cei trei piloti Citroen plecau in prima cursa a weekendului de pe pozitiile 1, 2 si 4. Imediat dupa start Muller l-a depasit pe Chilton si cursa avea sa se termine cu un podium complet Citroen cu Lopez castigator urmat de Loeb si Muller. Nu a existat niciun moment in care cei trei piloti s-au duelat intre ei pentru pozitii, si poate este de inteles fiind prima cursa a celor de la Citroen, iar debutul trebuia sa fie cu dreptul mai ales ca toti ochii erau pe ei, inclusiv cei ai mai marilor de la Citroen care au aprobat programul.


FIA WORLD TOURING CAR CHAMPIONSHIP 2014

Singurul moment mai delicat al cursei a fost acrosajul dintre Monteiro si Borkovic, sarbul acrosand Honda lui Monteiro datorita “problemelor de franare” asa cum declara. In cea de-a doua cursa Borkovic a abandonat datorita unui mic incediu la bordul masinii sale. Sarbul a impresionat prin evolutia sa el calificandu-se in top 5 si a reusit sa termine prima cursa pe locul 6, dar a fost penalizat 10 secunde pentru incident cazand astfel pe locul 7. Dusan Borkovici este campion national la viteza in coasta, dublu campion european la viteza in coasta (grupa 1) si a terminat pe locul 3 in ETCC in 2013.

Honda 2014

Cursa a doua a fost insa extrem de palpitanta si disputata, cel mai tensionat moment al cursei fiind startul atunci cand Tom Coronel s-a acorsat cu eroul local Mehdi Bennani. Momentul a fost unul extrem de discutat si tensionat, deoarece Coronel si-a distrus masina complet si se pare ca echipa nu va avea timp sa ii puna la dispozitie o alta pentru etapa din Franta care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani. Coronel pleaca asadar fara niciun punct din Marakech si va absenta si de la a doua etapa din Franta. Bennani a fost sanctionat pentru accident cu un drive-through pe la boxe in momentul in care se afla la conducerea cursei a doua si, la final, a si fost descalificat, masina sa fiind gasita mai usoara dupa verificari. Muller nu a scapat nici el din acest acrosaj, el avariind partea frontala a masinii sale dupa ce a lovit modelul Cruze a lui Cornel scapat de sub control, iar acum cei de la Citroen sunt contra cronometru pentru a ii pune la dispozitie masina pentru runda din Franta.

Desi Benani a fost creditat drept autor al accidentului, parerile au fost impartite, inclusiv Gabriele Tarquini, marele absent al etapei, spunand ca vina ii apartine lui Coronel. Tarquini a fost lovit violent in antrenamentele libere de Morbidelli, iar avariile suferite de masina au fost imposibil de reparat pentru ca Tarquini sa ia startul in cursa. Tarquini a suferit un impact in lateral de aproape 24g, asa cum declara, dar in afara de mici dureri in zona gatului nu au fost alte probleme. Honda a inceput o cursa contra cronometru pentru a-i pune la dispozitie acestuia masina pentru runda din Franta.

BENNANI

Cei de la Lada nu au fost nici ei lipsiti de probleme, Huff a avut probleme cu turbina si nu a putut efectua nicio cursa completa, iar Thompson s-a retras din a doua cursa datorita problemelor la frane si a ajuns la spital datorita intoxicatiei cu fumul de la esapament intrat in cockpit. Kozlovskiy a reusit sa termine a doua cursa pe locul cinci aducand puncte importante in tabara LADA. 

KOZLOVSKIY

Ritmul ridicat aratat de cei de la Citroen vine ca o recompensa a 9 luni de teste ei avand avantajul ca au putut sa se concentreze 100% pe dezvoltarea masinii in conformitate cu noile specificatii. LADA nu a avut timp sa testeze deloc, Honda s-a ocupat in paralel de competitia din 2013 si dezvoltarea noului model, iar cei de la RML au avut aceasi problema. Secretul celor de la Citroen pentru a fi atat de rapizi se pare ca este tractiunea pentru ca au reusit sa transmita cel mai bine puterea la roti datorita unei electronici exclente. De altfel e un rezultat la care te astepti atunci cand investesti 10 milioane de euro in dezvoltarea electronicii.

FIA WORLD TOURING CAR CHAMPIONSHIP 2014

Urmatoarea etapa va avea loc la sfarsitul acestei saptamani pe circuitul Paul Ricard din Franta.       

RACE 1
1. José-María López (Citroën C-Elysée WTCC): 14 laps in 24:40.950
2. Sébastien Loeb (Citroën C-Elysée WTCC): +0.713
3. Yvan Muller (Citroën C-Elysée WTCC): +1.607
4. Tom Chilton (Chevrolet Cruze WTCC) +8.222
5. Dusan Borkovic (Chevrolet Cruze WTCC) +11.849
6. Tiago Monteiro (Honda Civic WTCC) +20.495
7. Mehdi Bennani (Honda Civic WTCC) +25.111
8. Hugo Valente (Chevrolet Cruze WTCC) +29.953
9. Nobert Michelisz (Honda Civic WTCC) +44.583
10. James Thompson (Lada Granta 1.6T) +48.596
Fastest lap: Sébastien Loeb – 1:43.777

 

RACE 2
1. Sébastien Loeb (Citroën C-Elysée WTCC): 16 laps in 47:50.589
2. José-María López (Citroën C-Elysée WTCC) +4.321
3. Hugo Valente (Chevrolet Cruze WTCC) +7.598
4. Tom Chilton (Chevrolet Cruze WTCC) +18.305
5. Mehdi Bennani (Honda Civic WTCC) +18.331
6. Mikhail Kozlovskiy (Lada Granta 1.6T) +19.757
7. Gianni Morbidelli (Chevrolet Cruze WTCC) +23.117
8. Franz Engstler (BMW 320 TC) +38.957
9. John Filippi (Seat Leon WTCC) +48.611
10. Pasquale di Sabatino (BMW 320 TC) +50.553
Fastest lap: José-María López – 1:43.704

 

Clasament piloti 

 

WORLD CHAMPIONSHIP: MANUFACTURER STANDINGS
1. Citroën: 95 points
2. Honda: 57 points
3. Lada: 31 points

Start in WTCC 2014

Ieri, 10 aprilie, a avut loc in Maroc deschiderea oficiala a noului sezon competitional al Campionatului Mondial de Turisme (WTCC). Prima cursa a sezonului va avea loc duminica, 13 aprilie pe circuitul stradal din Marrakech, Moulay El Hassan.

PRESS_CONFERENCE_026

In jur de 20 de masini se vor alinia la startul acestui sezon in care regulamentul tehnic a suferit modificari importante. In acest an vor exista doua clase TC1 si TC2 ambele gazduind masini de generatie Super 2000 insa clasa TC1 are la start masini de ultima generatie Super 2000. Respectiv noile modele vor avea roti pe 18”, o crestere a puterii motorului, pachet aerodinamic mai agresiv cu un eleron mai inalt (dar care nu trebuie sa depaseasca linia plafonului) o buza fata mai proeminenta (care nu trebuie sa depaseasca 100mm fata de spoiler) si un ecartament mai mare al rotilor de 1950 mm. Toate aceste modificari au dus la obtinerea unui timp pe tur mai rapid cam cu 5 secunde fata de masinile de generatioe anterioara.

Citroen C-Elysee WTCC

Aceste schimbari au atras un nou constructor in WTCC si anume Citroën care isi face astfel debutul in cursele de circuit. La fel ca un nou nascut, 9 luni le-au fost de ajuns celor de la Citroën Racing sa dea nastere unui nou membru al familiei, C-Elysée WTCC. Au fost efectuati 10.000km de teste, iar experienta lui Yvan Muller, cvadruplu campion WTCC, a fost extrem de importanta pentru ca cei de la Citroën Racing nu aveau niciun reper. Sébastien Loeb vine in WTCC dupa o viata petrecuta in raliuri si asa cum spunea a gasit o noua motivatie. “Pentru prima cursa nu am un obiectiv anume. Doar vreau sa dau tot in cursa si sa tin ritmul alturi de pilotii mult mai experimentati. Vreau sa termin cursa fara incidente si sa iau puncte. Nu cred ca Marrakech este o etapa mai dificila pentru mine pentru ca imi plac circuitele stradale si zidurile de protective sunt pentru toti pilotii nu doar pentru mine, deci nu ma deranjeaza.” declara Loeb, care vine in WTCC dupa un sezon complet in cursele de GT unde a pilotat un McLaren MP4-12C. José-María López este cel de-al treilea pilot prezent in cadrul echipei Citroën cu un sezon complet in WTCC, iar Ma Qinq Hua va lua startul in cateva etape ale sezonului in special cele de pe continentul Asiatic.

FIA WORLD TOURING CAR CHAMPIONSHIP 2014

LADA se va baza pe trei piloti James Thompson, Rob Huff si Mikhail Kozlovskiy si noul model Granta Sport conform specificatiilor 2014. Echipa rusa mizeaza pe dimensiunile mai mici ale modelului fata de rivalii sai. “Prima jumatate a sezonului va fi extreme de dificila. La doar o saptamana dupa Maroc avem cursa in Franta si este important ca pilotii nostri sa aduca masinile la linia de sosire intregi pentru ca nu vom avea timp sa reparam avariile grave.” declara directorul echipei LADA Sport Lukoil.

Lada Granta WTCC

Honda vine din postura de campion en-titre si este cea de-a treia echipa de uzina prezenta in acest sezon al WTCC. Japonezii se bazeaza pe aceiasi piloti Gabriele Tarquini si Tiago Monteiro italienii de la JAS Motorsport fiind si in acest an echipa din spatele constructorului care desfasoara programul in WTCC. In afara de cele doua masini de uzina inca doua modele pentru doua echipe private se vor afla pe grila. Doi piloti se vor afla la volanul noilor CIVIC WTCC, Norbert Michelisz, care si anul trecut a alergat cu modelul Honda, si Mehdi Bennani in cadrul echipei Proteam Racing, care a ales acest model pentru 2014.    

Honda Civic WTCC

Echipa RML a reusit sa construiasca un nou model Cruze pentru 2014 cu aprobarea constructorului american Chevrolet dar fara niciun fel de sprijin al uzinei, constructorul retragand brandu-ul de pe continentul European. Cele mai multe masini in categoria TC1 vor fi modelele Cruze, in jur de 6 – 7.

 Cruze 2014

La categoria TC2 SEAT si BMW inca supravietuiesc, macar pentru inca un an. Modelele León WTCC si 320 TC sunt destul de invechite, modelul BMW are la baza specificatiile modelului 320si din 2006  cu upgrade in 2011, iar modelul León are un upgrade mai important in 2012 la modelul din 2005. Aceste doua modele se vor bate in clasa lor fara pretentii la vreo victorie in clasa TC1, cel putin teoretic, clasa fiind destinata echipelor private si avand costuri mai scazute. Din 2015 aceste modele vor deveni ne-eligibile pentru WTCC. Pepe Oriola va avea astfel ocazia sa fie prezent si in acest sezon in WTCC la volanul unui SEAT León in cursele de pe continentul Asiatic de la Shanghai, Suzuka si Macao. “Am avut multe oferte pe masa, dar am vrut sa raman in WTCC. Cu cei de la Campos Racing am ocazia sa raman active in campionat si sa ajut echipa si pilotii ei cu experienta mea”. spunea tanarul de 17 ani. Cei de la NIKA Racing vor alinia si ei un model Honda Civic de generatie 2013 care va fi pilotat de Yukinori Taniguchi. 

 

Sistemul de calificari s-a schimbat si el pentru acest an existand trei sesiuni de calificare. 20 de minute pentru Q1 dupa care primii 12 piloti vor intra in Q2. In Q2 dupa 10 minute cei mai rapizi 5 piloti vor accede in Q3. In Q3 fiecare pilot va avea un singur tur pentru a obtine cel mai bun timp. Cei cinci vor primii in ordine 5,4,3,2,1 puncte care vor conta in clasamentul general al campionatului.

 

Dupa finalul primei curse echipele vor avea la dispozitie 15 minute pentru reparatii dupa care se va da startul in cursa 2 ordinea la start fiind top 10 inversat din calificari.   

 

Program MARRAKECH

 

Vineri 11 aprilie
12:30 – Teste

Sambata 12 aprilie
09:00 – Antrenamente libere 1
11:15 – Antrenamente libere 2
14:00 – Calificari

Duminica  13 aprilie
16:15 – Cursa 1 (14 tururi)
17:15 – Cursa 2 (14 tururi)