Tag Archives: interviu

Interviu in exclusivitate cu Tom Kristensen – “Mr. Le Mans”

Febra Le Mans 24H a acaparat in aceasta saptamana lumea motorsportului mondial. Participarea la Le Mans este un lucru pe care majoritatea pilotilor il doresc sa il faca cel putin o singura data in viata. Putini sunt cei care reusesc acest lucru, dar mai putini sunt cei care reusesc sa castige aceasta provocare si sa ramana in istorie, iar cei care izbutesc sa invinga de mai multe ori pe Circuit de la Sarthe, pot fi numarati pe degete. Inclusiv noi am fost virusati de febra Le Mans 24H si am decis sa stam de vorba cu unul dintre cei mai titrati piloti din celebra cursa, care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani, 22-23 iunie. 

 

Tom Kristensen a castigat la Le Mans de 8 ori, fiind recordmenul absolut al acestei curse, primindu-si astfel porecla de Mr. Le Mans. Pilotul danez, in varsta de 45 de ani, a fost de acord sa ne raspunda la cateva intrebari cu privire la cursa din acest an, dar si despre ce ii place cel mai mult la Le Mans.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Pentru inceput as vrea sa va felicit pentru introducerea dumneavoastra in Le Mans Hall of Fame. Cum va simtiti sa faceti parte din clubul celor mai buni piloti de la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Multumesc! Este un privilegiu deoarece da valoare acestor ani fantastici pe care i-am avut la Le Mans alaturi de echipe minunate, piloti si masini pe masura. Totodata pentru ca este dovada realizarilor mele, de la cursa mea de debut din 1997, pana in prezent.

 

Motorsportnews.ro: Ati castigat Le Mans 24h de 8 ori, fiind pilotul cu cele mai multe victorii din istoria cursei. Credeti ca anul acesta o sa izbutiti cea de-a noua victorie pe Circuit de la Sarthe?

 

Tom Kristensen: Anul acesta incercam sa dam tot ce putem, incercam sa optimizam totul si cu putin noroc o sa incercam sa castigam ca echipa, Audi, dar si in particular, Allan (n.r. McNish) si cu mine incercam sa facem ca Audi-ul nostru sa fie cel care va fi victorios. Asa ca, da, incercam sa facem acest lucru posibil!

 

Motorsportnews.ro: Anul trecut, Toyota a avut o cursa foarte buna, fiind foarte rapizi pana la acele accidente. Care sunt asteptarile dumeavoastra pentru cursa de anul acesta, din punctul de vedere al competitiei cu Toyota?

 

Tom Kristensen: Am foarte mare respect fata de Le Mans, totdeauna l-am avut, “you always expect the unexpected at Le Mans”. De asemenea am foarte mare respect fata de Toyota. Au reusit sa se pregateasca foarte bine intr-un timp foarte scurt. Precum ai spus si tu, au fost foarte rapizi anul trecut si nu a fost o problema tehnica ci ambele Toyota au fost eliminate din cauza unor accidente. Anul acesta ma astept sa fie foarte puternici datorita a tot ceea ce au  invatat anul trecut. Au castigat curse anul trecut si ma astept sa avem o competitie puternica din partea lor.

 24h Le Mans 2013

Motorsportnews.ro: Regulamentul tehnic s-a modificat putin anul acesta, iar Audi va avea un rezervor de combustibil mai mic cu 3 litri decat Toyota. Cum credeti ca acest lucru va va afecta cursa?

 

Tom Kristensen: Nu o sa vedem adevarata performanta a masinii pana la startul cursei propriu-zise. In teste sau in calificari nu o sa vedeti adevarata performanta a unei masini de curse din punct de vedere al combustibilului. Stim ca avand un rezervor de combustibil mai mare, vor face mai putine opriri pentru alimentare, poate o sa mearga doua tururi mai mult decat noi pe un rezervor, ceea ce va face cursa foarte, foarte interesanta.

 

Motorsportnews.ro: Care parte din Circuit de la Sarthe va place cel mai mult?

 

Tom Kristensen: Pentru a fi constant trebuie sa faci compromisuri, sa stapanesti foarte bine toate virajele. Personal imi place iesirea din Arnage, accelerand pana la viteza maxima inainte de a intra in sectiunea foarte rapida, cu virajele Porsche si Maison Blanc, care este si foarte solicitanta. Este o combinatie interesanta de viraje: dreapta-stanga, stanga-dreapta. Ultimul sector, coborand dinspre Arnage spre aceste viraje, este favoritul meu si este de asemenea o zona foarte frumoasa.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Sa concurezi la Le Mans este provocarea suprema pentru orice pilot de curse, datorita alternantei dintre zi si noapte, dar si a vremii schimbatoare. In care parte a zile si pe ce fel de vreme va place cel mai mult sa concurati la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Imi place sa fie soare, cald, frumos si uscat, asta-i sigur, deoarece Le Mans este un test adevarat, o adevarata provocare, mai ales noaptea cand conditiile de cursa sunt schimbatoare. Cea mai mare provocare pentru un pilot este, bineinteles, ploaia torentiala pe timpul noptii. Asadar imi place seara calda de vara, aceasta este cea mai buna vreme pentru toti, inclusiv pentru fani si oficialii de cursa.

 

Motorsportnews.ro: Va multumesc pentru timpul acordat, iar in final, daca aveti cateva cuvinte pentru fanii din Romania.

 

Tom Kristensen: In primul rand as vrea sa va multumesc foarte mult pentru ca ne sustineti, ca si echipa, Audi, dar ca si echipaj, iar cei care au oportunitatea de a veni la Le Mans, sa aduca soarele. Haideti la Le Mans pentru a va putea bucura de un adevarat festival al motorsportului. Vin dintr-o tara mica, Danemarca, iar in 1997 la cursa mea de debut erau aproximativ 1.000 de spectatori care erau fani inraiti ai curselor, dar in prezent sunt aproximativ 30.000 de oameni care vin in fiecare an la Le Mans si urmaresc cursa. Va rugam sa ne sustineti, sa sustineti pilotii, sa ne urmariti in cursa, sa urmariti cursa pentru a simti cel putin o parte din spiritul Le Mans!

Interviu cu Sebastian Gioarsa dupa Timis Rally

Incepand cu acest an o noua competitie monomarca isi face apritia in Campionatul National de Raliuri, Cupa Suzuki. SIngurul model care va fi folosit in aceasta competitie este Suzuki Swift care beneficiaza de un motor de 1.6l aspirat ce dezvolta 136 cp. Primul echipaj care a debutat inca de la prima etapa la Brasov pe un astfel de model este echipajul format din Sebastian Gioarsa si Raluca Magdas. Pe parcursul acestui an vom incerca sa urmarim indeaproape evolutia prietenilor nostri si sa va tinem la curent cu evolutiile lor. Ce s-a intamplat la Timis Rally weekendul trecut, aflati chiar de la Sebastian in cele ce urmeaza:   

Sebastian Gioarsa-Raluca Magdas - Timis 2013 - 07

Motorsportnews.ro: Ai reusit sa fii la bataie pentru locul 1, castigand si cateva probe la clasa 9. Cum s-a vazut Timis Rally din interior?

 

Sebastian Gioarsa: Am reusit in primul rand sa ma mai acomodez cu masina si sa castig incredere. Dupa etapa de la Brasov unde am avut parte de toate felurile de aderenta si nu prea am reusit sa ma tin aproape de podium, a venit Timisoara unde am reusit sa castig cateva probe speciale si sa lupt pentru prima pozitie a clasei. Pot sa spun ca nu a fost un raliu usor si viteza mare pe probe combinata cu suprafetele alunecoase au dat de furca tuturor concurentilor.

 

Motorsportnews.ro: Desi ai avut un parcurs excelent in debutul etapei, rezultatul final nu a fost pe masura asteptarilor. Ce s-a intamplat?

 

Sebastian Gioarsa: A fost un parcurs relativ bun dar presarat cu o gramada de “evenimente” neplacute. Lipsa de antrenament cu noua masina precum si vremea schimbatoare au dus la cateva greseli si implicit timp pierdut pe probele speciale. Am avut parte de rasuciri pe probe inca din prima zi si nici in ziua a doua nu am fost mai concentrat pentru a evita astfel de greseli. Totul a culminat cu o iesire in décor pe penultima proba a raliului (Hauzesti 2), greseala care ne-a costat aproape 5 minute de intarziere si bineinteles pierderea oricarei sanse la podium. E frustrant dar pe de alta parte ma bucur ca masina nu a suferit avarii.  

 

Motorsportnews.ro: Cum ti s-au parut probele speciale?

 

Sebastian Gioarsa: In afara de cea lunga pe ambele sensuri (Nadrag/Hauzesti), proba care a avut de toate, celelate mult prea rapide si lipsite de spectaculozitate.

 Sebastian Gioarsa-Raluca Magdas - Timis 2013 - 75

Motorsportnews.ro: Cum ti s-au parut cele 2 superspeciale ale raliului si care ti-a placut mai mult?

 

Sebastian Gioarsa: Daca pana anul trecut nu eram un fan al superspecialelor, acum pot sa spun ca mi-am schimbat parerea si chiar m-am simtit bine pe ambele, poate putin debusolat pe ultima din Timisoara avand in vedere greseala de pe proba anterioara, Daca e sa aleg intre cele doua merg pe cea din Lugoj pentru ca nu a fost nevoie de traditionalele cauciucuri pentru intoarceri.

 

Motorsportnews.ro: Desi s-a anuntat pentru Timis Rally startul Cupei Suzuki, se pare ca aceasta va debuta abia la Raliul Deltei, raliu de la care tu vei lipsi. Cat de mult crezi ca te va afecta aceasta neprezentare in economia campionatului?

 

Sebastian Gioarsa: Din pacate organizatorii cupei Suzuki nu au reusit sa se inteleaga la timp cu conducerea FRAS pentru debutul cupei la Timisoara, astfel ca totul s-a amanat pentru urmatoarea etapa de la Tulcea. Asa cum era si programul meu stabilit la inceput de an, etapa de la sfarsit de mai nu a fost programata si nici nu am cum sa ma razgandesc avand in vedere obligatiile pe care le am fata de compania pentru care lucrez si nu in ultimul rand fata de familie. E greu de spus in acest moment cat ma va afecta neprezentarea, deocamdata sper sa pot obtine un rezultat bun la etapa de acasa (Cluj) si astfel neparticiparea la Tulcea sa nu influenteze negativ pozitia in clasamentul de final de an.   

 Sebastian Gioarsa-Raluca Magdas - Timis 2013 - 10

Motorsportnews.ro:  In final, ce obiective ai pentru urmatorul raliu la care vei participa, si anume cel de la Cluj?

 

Sebastian Gioarsa: Asa cum spuneam anterior, mai ales ca vorbim de raliul din orasul meu natal, vreau sa sper la o clasare pe podium, si de ce nu prima pozitie a podiumului. E ultima etapa de asfalt a sezonului si de la Sibiu incepe greul pe macadam, suprafata unde o sa fie din nou nevoie de acomodare cu noul Suzuki. 

 

Credit Foto: Rallyzoom.ro

Interviu cu Dr. Wolfgang Ullrich dupa ultimul test oficial din DTM

Noul sezon DTM va incepe in trei saptamani. Care sunt asteptarile celor de la Audi pentru acest sezon?

 

Wolfgang Ullrich, director Audi Motorsport: Scopul nostru este acela de a ne bate pentru victorie la fiecare etapa. Pe parcursul iernii am lucrat intens in acesta directie. Bineinteles ca asta nu inseamna ca automat vom castiga titlul.

WEC - 24h Le Mans 2012

De ce ar merge lucururile mai bine in 2013 fata de anul trecut dupa ce dezvoltarea masinilor de DTM a fost inghetata la nivelul sfarsitului de sezon?

 

WU: E adevarat ca anul trecut lucrurile nu au functionat asa cum ne asteptam. Am fost nevoiti sa recuperam pe parcursul sezonului, lucru care este dificil intr-un campionat atat de puternic. In 2012 nu ne-am folosit de potentialul maxim al componentelor instalate in masini pe parcursul sezonului. Pe parcursul iernii am incercat sa imbunatatim utilitatea componentelor in limitele regulamentului.

 

 Cat de bine ati realizat acest lucru?

 

WU: Vom sti asta doar la Hockenheim (prima etapa) deoarece, asa cum experienta ne-a demonstrat, testele nu ofera o evaluare exacta a locului in care te afli. Si bineinteles ca nici rivalii noastri nu au stat degeaba.

 

Cum s-a integrat Jamie Green in echipa?

 

WU: Absolut superb. A fost primit foarte pozitv de echipa noastra si se integreaza foarte bine la Audi. Si poate in sfarsit vom reusi sa castigam la Norisring, din nou, cu el.    

 

DRS si noile optiuni de pneuri sunt pasi buni pentru DTM?

 

WU: Cred ca ambele optiuni vor face cursele mult mai captivante. Este deja un atribut al DTM-ului sa incerce lucruri noi pentru a face campionatul mult mai atractiv. Cooperarea cu Super GT din Japonia si GrandAM din SUA sunt de asemenea pasi importanti. Acest lucru ofera constructorilor o mare oportunitate de a fi prezenti cu masini in DTM pentru pietele aflate in dezoltare in aceste tari. In ceea ce priveste costurile, este extrem de important  ca masinile din DTM sa poata lua startul si in alte campionate. 

Prima Dacia Logan cu o cutie de viteze secventiala

După debutul strălucit în 2011 şi un an cu clasări doar pe locul I în 2012, urmează al treilea an de participare în Campionatul Naţional de Viteză în Coasta Dunlop pentru Bogdan Rusea la volanul aceluiaşi model Dacia Logan pregătit de Serus.

Bogdan Rusea Sinaia

3 întrebări pentru Bogdan Rusea înaintea sezonului competiţional 2013

 

Cu ce noutăţi vii în 2013?

 

Din punct de vedere tehnic cea mai mare noutate este că Dacia Logan Serus are acum o cutie de viteze secvenţială, care este des folosită în etapele de viteză în coastă, datorită îmbunătăţirii timpului şi reactivităţii pilotului la schimbarea vitezelor. Vitezele se schimbă tot manual, dar ele nu mai sunt accesate în H, ci liniar şi fără ambreiaj.  În rest, mai sunt câteva modificări ce ţin de micile noastre „secrete” profesionale. Putem spune doar că nu se referă la steroizi pentru motor, ci la frânare şi ţinută de drum.

 

O altă mare noutate este parteneriatul cu un nou sponsor, Safety Broker, câştigătorul titlului de Brokerul Anului in România la Gala Premiilor Pieţei Asigurărilor 2013. In continuare beneficiem de sprijinul Total Lubricants Romania, producatorul uleiului Elf şi partenerul strategic al constructorilor Renault şi Dacia şi al echipei de pregatire de la Service Auto Serus, reprezentant autorizat Dacia, Renault, Nissan.

 

Şi în sfârşit, ne-am gândit să fim mai aproape de publicul nostru şi pe Facebook acolo unde fanii pot afla imediat toate noutăţile despre participarea mea în CNVCD, dar şi alte informaţii legate de curse.

 

De ce faci aceste schimbări? Nu este deja Dacia Logan o maşină competitivă care câştigă întotdeauna locul I?

 

Pur si simplu echipa tehnică şi cu mine vrem să testăm lucruri noi, să ne depăşim limitele şi să împărtăşim tuturor celor pasionaţi descoperirile noastre. Dacia Logan a fost mereu o maşină performantă şi fiabilă care m-a ajutat să câştig curse chiar şi la 3 sutimi de secundă de următorul clasat.

 

Ai testat noul Logan lansat de Dacia la sfârşitul anului trecut?

 

Da, am testat Noul Logan şi sunt foarte încântat. Cine nu a făcut-o, îl invit la Serus pentru un „test drive”.  Ca toți românii, sunt foarte mândru când se vorbeşte de Dacia pentru că este un produs autohton şi sper să preluăm şi noi ca popor din imaginea mărcii: generozitate, fiabilitate, onestitate, reinventare permanentă. In prezent, Dacia are cea mai tânără gamă din Europa, cu 7 modele lansate în cursul unui an. Putem spune că Dacia este adevărat fenomen comercial internaţional. 

First Dacia Logan with sequential gearbox – Serus Racing Club from EvlSkillz on Vimeo.

Sorin si Mihaela Pop – familia de fotografi a motorsportului romanesc

Sorin Pop,  Kokozula pentru prieteni, este deja o prezenta cunoscuta organizatorilor de etape de raliuri si viteza in coasta din Romania, de sportivi si nu in cele din urma de catre fani. Nu-ti poti desfasura activitatea in acest sport fara o doza mare de pasiune si, in Romania, de cele mai multe ori, aceasta este un factor decisiv in luarea deciziilor. Exemple de familii implicate in pilotaj sunt foarte multe, dar cu certitudine, cea mai cunoscuta este fam. Dumitrescu, cu bunicul Nea Marin, baiatul Radu si acum nepotii Andrei si Silviu care concureaza in intrecerile de viteza in coasta. 

 

Astazi am decis sa lasam deoparte pilotajul si sa ne concentram pe latura artistica a motorsportului. Incepand cu sezonul 2013, Sorin si Mihaela Pop ( Rallyzoom.ro ) vor deveni partenerii nostri si ne vor furniza imagini cat mai deosebite de la fiecare competitie pe care o vor fotografia. Cum a inceput aceasta pasiune, care sunt partile frumoase sau grele ale acesteia, si planurile pentru anul care a inceput, puteti afla mai multe din interviul de mai jos:

 Sorin si Mihaela Pop

Motorsportnews.ro:  De unde pasiunea pentru fotografie sau, si mai concret, de unde pasiunea pentru motorsport?

 

Sorin Pop: Mi-a placut dintotdeauna sa fac poze. Prin anii `90, cand eram in liceu, nu plecam nicaieri fara un aparat foto la mine. Pe atunci nu existau aparate digitale, totul se lucra pe film. Camera mea se transforma intr-o camera obscura saptamani la rand, cu paturi in geam si tavi pline cu substante.

 

In 2008 aveam un atelier de service auto, cumparasem un dyno (stand de masurat caii putere) si ma gandeam ca participantii la “raliurile astea” ar trebui sa fie extrem de interesati de dyno-ul meu. Metoda pe care am gasit-o atunci pentru a-mi promova afacerea la aceste competitii a fost sa merg cu un aparat foto compact, un Fuji, sa pozez masinile si sa pun pozele la mine pe site, crezand ca, odata cu pozele, va avea vizibilitate si dyno-ul.

 

Am sfarsit prin a vinde dyno-ul si a investi totul in aparatura foto, astfel ca din 2010 sunt prezent la fiecare cursa de raliu si viteza in coasta.

 

Motorsportnews.ro: Esti deja in al 4-lea sezon in care vei fotografia etapele de raliuri si viteza in coasta. Care sunt planurile tale pentru noul an? Ce ti-ai propus sa imbunatatesti in fotografiile pe care le realizezi?

 

Sorin Pop: Intotdeauna este ceva de invatat si de imbunatatit la fotografiat, indiferent de tipul/tipurile de fotografie pe care le practici, ca in orice altceva ce alegi sa faci si vrei sa faci bine. Cat mai bine.

 

Abordarea unei curse se face in functie de rezultatul asteptat. Sunt multi factori de luat in calcul. Daca la finalul unei curse trebuie sa ai cateva cadre, procedezi intr-un anumit fel, in schimb, daca la finalul cursei trebuie neaparat sa ai cadre cu fiecare masina, procedezi altfel. Anul acesta mi-am propus sa tin si mai mult cont de sfaturile si sugestiile celorlalti. Vom vedea la final de an care este rezultatul 🙂

 

Motorsportnews.ro: Cum ai reusit s-o “virusezi” si pe Mihaela, sotia ta, cu fotografiile de motorsport? 

 

Sorin Pop: Pe Mihaela am corupt-o ducand-o cu mine la fiecare cursa la care mergeam. Si pentru ca ea sa nu se plictiseasca, prin 2009 i-am cumparat o camera video ca sa filmeze. Dupa un timp, a inceput sa gaseasca anumite aspecte care-i trezeau interesul mai mult decat cursele in sine, iar filmatul s-a transformat in fotografie. De 2 ani, ea sta in parcul service la cursele de Viteza in Coasta si fotografiaza partea umana a curselor, iar la raliu ma mai ajuta cu cate un unghi diferit al aceluiasi cadru.

 

Motorsportnews.ro: Care este cea mai buna fotografie a ta(voastra) de la o etapa de raliu? Dar de la Viteza in Coasta? 

 

Sorin Pop: Este foarte greu de ales. Eu pun in balanta dificultatea si riscul in obtinerea unei fotografii, chiar daca in rezultatul final acest lucru nu se vede. Am selectat cateva cadre care ne plac noua personal:

 

 

Motorsportnews.ro: Cum te pregatesti inainte de o etapa? Faci cateva recunoasteri? 

 

Sorin Pop: Incerc, inainte de fiecare Raliu, sa parcurg traseul in totalitate; incerc sa aflu pe unde merg spectatorii, mai intreb pilotii ce parere au referitor la locuri bune pentru fotografiat si, in functie de aceste lucruri, ma decid unde merg pe probe. In general ma orientez pe parcurs. Chiar daca de fiecare data plec cu un anumit plan de-acasa, il adaptez functie de situatie. La Coasta este mai usor, fiind aproximativ 10 urcari pe acelasi traseu de 3-5 km, am timp sa-l parcurg pe jos in totalitate.

 

Motorsportnews.ro: Mai mereu, cele mai bune locuri de fotografiat (cele mai bune din mai multe puncte de vedere) sunt intesate oarecum de fotografi. E benefic aspectul asta? Va ajuta la ceva sau nu?

 

Sorin Pop: Pe mine personal nu ma deranjeaza intotdeauna. Imi place sa fotografiez fotografi care fotografiaza un eveniment. Sigur ca pilotii primesc acelasi cadre de la noi toti, si atunci fiecare dintre noi incercam sa facem ceva diferit. Nu intotdeauna reusim, dar ne straduim. In general exista respect intre noi, fotografii si cameramanii mai vechi, si incercam sa nu ne incurcam unul pe celalalt.

 

Motorsportnews.ro: Care metoda specifica fotografiilor de motorsport a fost cea mai dificil de invatat? Ai urmat niste cursuri de specialitate sau ai preferat sa fi propriul profesor?

 

Sorin Pop: Nu am facut nici un curs foto referitor la fotografia de motorsport. Cei care practica fotografia de motorsport de multa vreme au fost profesorii mei, ca sa zic asa. I-am studiat indelung ca sa inteleg cu ce se mananca acest stil de fotografie. In rest am fost autodidact.

 

O fotografie ingheata un moment din dinamica unei masini, iar mie cel mai greu mi se pare sa sugerezi miscarea in aceste “inghetari de timp”.

  

Motorsportnews.ro: Vesnicul duel: Mitsubishi sau Subaru, pardon Nikon sau Canon  🙂 ? Ce echipament folosesti si de ce ai facut aceasta alegere?

 

Sorin Pop: Nikon. In ziua de azi, nu cred ca exista o mare diferenta intre brandurile consacrate si sunt convins ca si daca as folosi Canon sau alt brand as putea face cam acelasi cadre. Dar, odata ce ai inceput sa investesi intr-un brand, nu mai poti sa il shimbi usor pentru ca nu se potriveste nimic de la un brand la altul.

 

In general, eu sunt multumit de alegerea facuta. Probabil ca un aport l-a avut si Catalin Stoia, (Simcat.ro ) pe care l-am studiat multa vreme si de la care am invatat multe chestii, iar el foloseste Nikon.

 

Motorsportnews.ro: Prelucrezi fotografiile inainte sa le livrezi clientilor tai sau preferi sa le lasi asa cum le-ai facut?

 

Sorin Pop: Intotdeauna le retusez putin. Imi place ca produsul final sa fie cat mai “ingrijit”. Tin la acest aspect, de aceea fiecare cadru beneficiaza de atentia mea. Acesta este unul din motivele pentru care de multe ori imi este dificil sa dau pozele rapid dupa terminarea curselor.

 

Motorsportnews.ro: Care etapa de raliu si viteza in coasta iti place cel mai mult, din perspectiva unui fotograf?

 

Sorin Pop: Daca e sa vorbim despre Viteza in Coasta, cel mai frumos traseu pentru mine este, pe departe, cel de la Ranca. Este un traseu lung, cu toate tipurile de viraje, nu este prin padure, deci poti sa abordezi fiecare viraj din mai multe unghiuri. Cred ca daca ar fi 2-3 curse pe an la Ranca, as gasi ce sa fotografiez de fiecare data.

 

La Raliu imi place extrem de mult celebra saritoare de la Arad, atribuita lui Nastase, care este locul unde masinile sar cel mai inalt si lung din Romania, iar per ansamblu, imi place Raliul Clujului, mai ales ca il cunosc deja destul de bine, fiind raliul meu de casa.

 

Motorsportnews.ro: Se stie, motorsportul este periculos, inclusiv si pentru fotografi. Ai avut parte de evenimente nefericite? Care a fost cel mai mare pericol la care te-ai expus pana acum?

 

Sorin Pop: Este extrem de periculos sa fotografiezi acest tip de sport. Am trecut deja prin cateva situatii limita, in sensul ca puteam fi luat pe capota, si este doar vina mea. Noi semnam un document inainte de fiecare cursa in care ne asumam personal raspunderea pentru orice incident, deci suntem pe cont propriu. In incercarea de a obtine un cadru mai special, uneori ajung prea aproape de masini, dar pana acum am ramas intreg (fara a pune la socoteala deja obisnuitele lovituri de bolovani, crengi, scaieti, spini, praf, balti, apa, ploaie, ninsoare, bezna, lumini de faruri in ochi, etc.)

 

Ultimul eveniment riscant a fost la Raliul Tara Barsei 2012 cand era sa fiu mangaiat de catre masina lui Bogdan Nastase, dar am scapat, inca nu stiu exact cum. 

 

Motorsportnews.ro: Sa fii fotograf este o meserie foarte interesanta, fara indoiala. Care sunt insa partile mai putin placute?

 

Sorin Pop: Imi place atat de mult sa fac chestia asta incat nu imi vin acum in minte partile neplacute. As putea sa ma gandesc la praful prezent la fiecare raliu, praf care este inamicul public numarul unu al aparaturii foto; as putea sa ma gandesc la cate certuri si discutii am cu jandarmii si oamenii de ordine care nu ne lasa sa stam unde credem noi ca trebuie sa stam pentru a obtine acel cadru, indiferent de tipul de acreditare pe care in avem la gat; as putea sa ma gandesc ca indiferent de vreme: frig, ploaie, ninsoare, caldura, trebuie sa fiu prezent pe traseu si sa fotografiez. Probabil ca mai sunt si alte aspecte care le omit in momentul de fata, dar toate acestea inca nu compenseaza placerea de a vedea si fotografia o cursa de masini.

 

 

Motorsportnews.ro: Visezi vreodata sa treci in spatele volanului unei masini de curse sau iti este suficient sa le fotografiezi?

 

Sorin Pop: A fost o perioada in care planuiam sa imi fac o masina pentru Coasta, insa am avut norocul sa imi treaca. Zic norocul, pentru ca oricum as fi putut practica acest sport doar ca si hobby, si este un hobby foarte scump, care daca se strecoara in sufletul tau, nu cred ca il mai poti scoate de acolo. Pilotii ma mai cheama sa ma dau in dreapta, insa ii refuz de fiecare data, din 2 motive: imi este foarte frica sa nu ma prinda microbul si, in general, toti copilotii sunt ca trasi prin inel, deci nu incap in scaunul din dreapta :)) Prin urmare, ma limitez in a-i fotografia pe cei care practica acest sport.

 

Selectie foto Mihaela Pop: 

 

Interviu cu Ovidiu Mazilu, presedintele FRAS

In decursul zilei de ieri, 19 martie, am primit pe adresa redactiei de la biroul de presa al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, un interviu cu domnul Ovidiu Mazilu, presedintele FRAS, pe care vi-l redam in integralitate in cele ce urmeaza. 

Mazilu

Cât va fi taxa de înscriere la o etapă CNRD?

 

Ovidiu Mazilu: În Adunarea Generală se stabilesc taxele maxime. Conform Statutului şi a normelor financiare aprobate, organizatorii au libertatea să le scadă. Probabil nu le vor scădea decât dacă vor simţi că numărul de participanţi este mic. De anul acesta se punctează cu o pondere destul de mare numărul de echipaje participante la un raliu, aşadar un număr mic de echipaje participante duce automat la depunctarea raliului. Taxele de înscriere stabilite de Adunarea Generală pentru un raliu de coeficient 1 sunt de 400 de euro. Pentru juniori şi pentru echipajele care participă într-o cupă monomarcă (Dacia sau Suzuki) şi de asemenea pentru cele care participă pe un automobil neomologat cu o singură punte motrice, cuantumul maxim permis pe care-l pot practica organizatorii de raliuri este de 200 de euro. Grila acestor taxe de înscriere maximale se înmulţeşte cu coeficientul raliului.

 

Cum s-a ajuns la acest cuantum?

 

O.M.: Acum doi sau trei ani, piloții clujeni de top au propus Adunării Generale o dublare a taxei de înscriere în CNRD. Din diferența de la 200 până la 400 de euro se cerea organizatorului să crească securitatea și să mediatizeze mai bine raliul. Conducerea FRAS nu a fost la vremea respectivă de acord să se deschidă această cutie a Pandorei, chiar dacă scopul părea nobil. Dar “suprataxa” s-a votat, cu mențiunea că pentru echipajele participante pe automobile mai puțin performante și despre care se presupunea că au bugete mai mici, aceasta să rămână tot la 200 de euro. Deoarece promovarea era făcută doar pe plan local și acest buget s-a divizat, s-a decis ca doar 100 de euro din acea suprataxă să rămână la organizatori pentru securitate și mediatizare locală, restul de 100 urmând să compună un fond special, centralizat, destinat mediatizării CNRD în mass-media cu acoperire națională. În fine, anul acesta, la Adunarea Generală, la capitolul norme financiare, o serie de piloți, aducând argumente, au propus pe rând: taxa la clasele 5 și 6 să fie aceeași și anume de 200 de euro. Propunerea NU a întrunit decât 4 voturi “pentru”. Apoi s-a făcut propunerea de majorare la 400 pentru ambele clase și propunerea a fost votată de o mare majoritate, dacă rețin bine, cu doar 4 abțineri. În sfârșit, s-a propus ca taxa să fie majorată și pentru automobilele neomologate 4×4 și o ultimă propunere a fost unitară, ca taxele să fie aceleași pentru toți participanții, cu excepția juniorilor, a cupelor monomarcă și a automobilelor neomologate, altele decât cele 4×4. Ambele propuneri, în această ordine, au întrunit o largă majoritate de voturi.

 

Către ce proiecte sunt direcționați banii din fondul de promovare?

 

O.M.: În 2013, eu aş dori să organizăm un concurs de proiecte, un fel de licitație. Încerc de la începutul anului să demarez această acțiune, dar nu am reuşit încă, din foarte multe motive. Unul ar fi că nu se găsesc oamenii care să compună acel juriu de specialişti care să facă selecția despre care am vorbit. Deocamdată nu s-au hotărât nici măcar asupra criteriilor, deşi eu le-am prezentat un material destul de amplu cu toate opțiunile şi variantele posibile. În altă ordine de idei, majoritatea celor pe care-i cunoaştem sunt implicați sub o formă sau alta în diverse alte proiecte alături de unele echipe şi nu ar putea fi echidistanți. Alții ar dori chiar ei sa participe la această “licitație”. În fine, a treia categorie este foarte critică şi pretențioasă, dar când le soliciți lor implicarea, spun că nu au timp. În orice caz, acest lucru nu poate fi lăsat aşa, voi găsi o rezolvare foarte rapidă, iar pentru prima etapă a CNRD am agreat aceeaşi parteneri media, în condițiile contractelor 2012. Anul trecut, din suprataxă s-au strâns aproximativ 9.600 de euro, din acei 100 de euro. Conform cifrelor furnizate de doamna director economic Irina Stoenescu, în anul 2012, FRAS a avut contracte de mediatizare cu posturile România TV si TVR. La România TV, pentru fiecare eveniment s-au realizat două știri, difuzate de cel puțin două-trei ori fiecare, în jurnale diferite: o știre înainte de eveniment (miercuri-joi) și ună după eveniment (duminică-luni). Pentru TVR s-a negociat difuzarea a două știri, de asemenea una înainte și una după eveniment, care să fie difuzate în principalul jurnal de știri al postului (ora 20:00), cu reluări ca și în cazul RTV. Conform cifrelor furnizate de doamna director economic Irina Stoenescu, pentru mediatizare plus filmarea și furnizarea de imagini către televiziuni s-au cheltuit 78.551 RON, adică aproximativ 17.800 de euro. Diferența de la 9.600 euro până la această sumă a fost acoperită de Dunlop, ca partener al FRAS. De menționat că s-au difuzat și circa 10% stiri de la celelalte două campionate susținute de Dunlop, respectiv CNVCD și CNKD.

 

 Este de așteptat o scădere a numărului de concurenți?

 

O.M.: Nu m-aş hazarda să fac previziuni. Cert este că nici eu, nici dl. Ștefan Vasile sau dl. Victor Drăgan, nu agreem o taxă mărită, oricare ar fi aceea, nici măcar în viața de zi cu zi. Mă feresc să spun lucrul acesta deoarece am fost acuzați de inițiatorii acestei taxe că am fi populiști și că nimic nu mai este ca pe vremea noastră. Eu spun că sunt mulți cei care nu au azi cât aveam noi acum 15-20 de ani, dar nu despre asta este vorba, nu cred că interesează pe cineva când scoate banii de participare la un raliu cum este președintele, populist sau nu. În fond, administrația FRAS nu păstrează niciun leu din taxele de înscriere la raliu, acestea fiind între piloți și organizatori. În privința suprataxei, am recunoscut sincer în cadrul Adunării Generale că a adus și importante beneficii pentru CNRD, dar recunosc că am propria reticență. Am participat la raliuri ca privat și cred că m-ar fi speriat foarte tare să fie nevoie să plătesc, de exemplu, 800 de euro la Sibiu. Sigur, este o etapă în ERC și presupune costuri mari de organizare, dar eu cred că dacă aș mai concura, m-aș gândi de două ori dacă să iau startul sau nu și, pentru această viziune personală, oricine este liber să mă acuze de populism sau de orice altceva. La urma-urmei, eu nu am drept de vot, dar am pus în vedere celor prezenți să adopte aceste măriri de taxe cu multă precauție, întrucât este improbabil să se mai atingă acele recorduri de participare cu care se mândrea fiecare organizator în ultimii doi ani. Însă, cu siguranță mi-aș dori să nu se întample acest scenariu pesimist, prefer ca reticențele mele să nu aibă nicio legătură cu numărul de participanți la un raliu.

 

Cum vedeţi ameliorarea acestei situaţii?

 

O.M.: Eu cred foarte tare în modelul celor de la offroad. Funcționează aproape perfect. De ce să nu fie preluat? Dacă cei de la raliuri ar fi mai uniți, am putea organiza acea “adunare generală” a cluburilor sau, de ce nu, a sportivilor activi în raliuri. Totul depinde de felul cum își acordă ei între ei dreptul de vot. Am spus asta și în Adunarea Generală, am să mai insist, mai ales că tot sportivii de top din Cluj au fost cei care mi-au cerut să mă implic personal în această problemă. După părerea mea, acela ar fi cadrul potrivit în care să se poată studia în amănunt consecințele măririi taxelor, chiar de către ei, cei care le-au propus și le-au votat. În altă ordine de idei, dacă această formă de organizare s-ar materializa, bugetul de media colectat din acea suprataxă va putea fi gestionat direct, chiar de cei care contribuie la el. Sigur, ceea ce noi am adoptat deja este ponderea mare în punctajul raliului, în funcție de numărul de participanți. Pot să sper că, într-un viitor apropiat, organizatorii își vor dimensiona corect taxele, în baza “cererii și a ofertei”. Încercăm să forțăm cumva, administrativ, să se gândească: “Ce e mai bine? Puțini bani din taxe mari sau mulți bani din taxe mici?”. Şi nu este exclus ca în viitor, așa cum afirma și Edwin Keleti, organizatorii să atragă piloții prin diverse facilități, chiar individualizate, cum se întâmplă și în alte țări, nu de ieri sau de azi.

3 intrebari pentru Francois Delecour

In 1981 Francois Delecour isi facea debutul in campionatul national de raliuri al Frantei. Trei ani mai tarziu avea sa ia startul in prima sa competitie importanta, Raliul Monte Carlo. Celebrul raliu reprezinta un eveniment aparte in viata lui Francois, francezul participand ori de cate ori are ocazia, iar rezultatele obtinute il consacreaza drept un specialist al acestui raliu.       

 

In 2012 Francois Delecour a efectuat un sezon complet in Campionatul National de Raliuri la finele caruia francezul a reusit sa se incununeze campion national al Romaniei la raliuri.   

Francois Delecour

Care este programul vostru in 2013 si ce v-ati propus sa realizati in acest sezon?

 

FD: Ne dorim sa participam la cat mai multe etape de raliu, indiferent ca acestea se desfasoara in campionatul national sau in campionatul international. Realizarile vin pe parcurs , pe masura ce castigi cat mai multe puncte in clasament.

 

Ce parere aveti despre noul format al Campionatului National de Raliuri si despre etapele revenite in calendar?

 

FD: Speram ca noul format al Campionatului National de Raliuri sa atraga un public numeros pe probe, si sa creeze un spectacol prin lupta dintre concurenti. Despre etapele revenite in calendar nu avem foarte multe informatii, dar ne dorim sa fie la fel de spectaculoase ca cele la care am participat pana acum.

 

Cum vi se pare programul pentru prima etapa de la Brasov? 

 

FD: Programul primei etape anunta un raliu bine pregatit, cu probe frumoase unde ne dorim sa participam alaturi de coechipierii nostri din Romania si speram sa oferim publicului un parcurs spectaculos.

3 intrebari pentru Edwin Keleti si Botond Csomortani

“Vine iarna, bine-mi pare…” era o vorba din copilarie. Mie imi pare bine cand se termina iarna, unul dintre motive fiind iesirea din amorteala care caracterizeaza majoritatea echipelor si echipajelor care concureaza in Campionatul National de Raliuri. Pauza competitionala din acest sezon s-a desfasurat in acelasi mod cu cele din anii trecuti. A fost o liniste apasatoare, intrerupta din cand in cand de cate un comunicat al Napoca Rally Academy sau etapa de la Covasna care nu face parte din calendarul oficial. Singurul “noroc” a fost reprezentat de startul in campionatul mondial si cel european. Si ce start a fost!

 

Incepand de astazi vom incerca sa punem capat unor zvonuri, pe care nici nu le vom mentiona de altfel, si le vom adresa cate trei intrebari principalilor protagonisti din CNRD. Vom incepe cu cei clasati in Top 10 FIA si Top 3 – 2WD. Primii care ne-au raspuns au fost Edwin Keleti si Botond Csomortani, campionii nationali ai clasei 3 si la echipe din sezonul trecut.

foto: Facebook
foto: Facebook

 

Care este programul vostru in 2013 si ce v-ati propus sa realizati in acest sezon?

E.K: Vom participa tot la clasa 3 cu aceeasi masina si in aceeasi formula. Pe langa integralitatea campionatului intern speram sa avem si 2-3 participari externe. Target-ul principal NU va fi pastrarea titlului categoriei ci atingerea podiumului unor etape la general daca este posibil.

 

Ce parere aveti despre noul format al Campionatului National de Raliuri si despre etapele revenite in calendar?
 
E.K: Revenirea unor etape de traditie ma bucura foarte mult si ii felicit de acum pe organizatori pentru ambitie! Trebuie sa subliniez ca este FUNDAMENTAL ca FRAS (n.red. Federatia Romana de Automobilism Sportiv) sa stabileasca si sa aplice un mod transparent si performant de notare a etapelor in vederea clasarii acestora la final de sezon! Aceasta ar putea fi cheia cresterii nivelului organizarii etapelor interne!
 
In ceea ce priveste numarul de 9 etape este aproape o hotarare unilaterala a FRAS cu care NU suntem de acord. De altfel cele 4 echipe de top am semnat un protocol prin care ceream FRAS sa revina la 8 etape. Se pare ca dansii nu inteleg ca NU exista resurse pentru atatea etape (FRAS a dorit sa impuna…10!). Vom vedea la adunarea generala din 9 martie daca vor ramane sau nu toate etapele..
 
 
Cum vi se pare programul pentru prima etapa de la Brasov? 
 
E.K: Raliul Brasovului este cu o prezentare clasica, dar salut revenirea Poienii noaptea. Probele de la Sinca Noua vor fi mult prea rapide si se impune montarea unor sicane atent studiate! Pacat de asemenea ca s-a renuntat la frumoasa superspeciala de la raliul Tara Barsei…
 
Keleti

Gabriel Onofrei anunta surprize pentru driftul romanesc in 2013

In urma cu aproximativ o saptamana, in mediul online aparea draftul calendarului competitional pentru sezonul 2013 al Campionatului National de Drift. Acesta este cel de-al treilea an consecutiv al campionatului de drift din tara noastra organizat de catre cei de la GTT Racing, in frunte cu presedintele asociatiei Gabriel Onofrei, iar in 2013 acesta se va desfasura sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Ce inseamna acest lucru pentru Gabi Onofrei precum si cateva mici suprize pentru noul sezon puteti afla din interviul fulger de astazi. 

Ovidiu Mazilu presedintele FRAS (stanga) Gabriel Onofrei presedintele ARD (dreapta)
Ovidiu Mazilu presedintele FRAS (stanga) Gabriel Onofrei presedintele ARD (dreapta)

Motorsportnews.ro: Dupa doua sezoane de organizare a Campionatului National de Drift, in 2013 acesta se va desfasura sub egida FRAS. Cat de important este pentru tine acest aspect si ce va implica acest lucru mai exact?

 

Gabriel Onofrei: Afilierea la FRAS reprezinta un pas inainte pentru driftul romanesc iar prin acest lucru putem sa o numim o disciplina sportiva profesionista.

 

Motorsportnews.ro: Draftul calendarului competitional a aparut deja insa nu exista numele locatiilor in afara de Prejmer. Poti sa ne dai cateva nume de orase unde fanii pot astepta campionatul in acest an?

 

Gabriel Onofrei: Suntem in definitivarea stabilirii locatiilor in urmatoarele orase: Iasi, Cluj, Bucuresti, Constanta, Sibiu, Brasov si in premiera la Onesti, unde se va desfasura o etapa de campionat european “King of Europe Street Legal” “Queen of Europe” si o runda a Campionatului National de Drift pe un circuit stradal.

 Calendar Drift 2013

Motorsportnews.ro: Fata de nivelul altor campionate de drift din alte tari, care crezi ca este nivelul celui romanesc din perspectiva ta?

 

Gabriel Onofrei: Driftul romanesc a evoluat foarte rapid si asta s-a vazut de la un an la altul atat din punct de vedere al sportivilor cat si cel organizatoric. Datorita acestui fapt suntem in top 5 in Europa. In 2013 Asociatia Romana de Drift va organiza pentru prima oara trei competitii europene: doua de drift, respectiv KOE Pro Series si KOE Street Legal, si una de drag – KOE Dragster.

 

Motorsportnews.ro:  Anul trecut s-a inregistrat o crestere a numarului de concurenti, estimezi ca acesta va creste in continuare? 

 

Gabriel Onofrei: DA. In acest moment Campionatul inregistreaza un numar de 40 de piloti si numarul va creste in 2013.

 

Motorsportnews.ro: Pana acum ai fost ocupat foarte mult cu organizarea, crezi ca din acest an o sa ai mai mult timp sa concurezi?

 

Gabriel Onofrei: Am fost foarte concentrat pe partea de organizare si voi fi si in continuare, iar cum nu poti sa faci doua lucruri o data, am ales organizarea. Am sa incerc sa concurez in King of Europe.

 

Motorsportnews.ro: Povesteste-ne despre masina ta de competitie pentru ca pe parcursul iernii a suferit ceva modificari.

Silvia S15 Onofrei

Gabriel Onofrei: Masina este aceasi ca si anul trecut, Nissan Silvia S15 si, dupa cum stiti, am avut ceva mai multe probleme tehnice. In aceasta iarna am hotarat sa schimb motorul cu unul de Corvette LS1 5.7 supraalimentat cu un compresor.

 

Motorsportnews.ro:  Dezvaluie-ne o surpriza pentru sezonul 2013

 

Gabriel Onofrei: Am o surpriza mare care din pacate inca nu o pot dezvalui. O alta ar fi participarea in Campionat a unor piloti care au participat si in Campionatul National de Raliuri.

 

Intr-o alta idee, ce imi doresc in acest an este sa accentuez promovarea campaniei de prevenire a accidentelor in cadrul evenimentelor organizate de noi “STOP ACCIDENTELOR VIATA ARE PRIORITATE – Impreuna pentru sigurata in trafic” si vreau sa fac un apel pe aceasta cale tuturor pasionatilor si iubitorilor de sport automobilistic sa participe legal la evenimente de motorsport.

 

Toti am fost mai intai soferi si apoi piloti, asa merg lucrurile. Trebuie, doar sa nu confundam aceste doua concepte si sa ne cunoastem limitele. In traficul zilnic avem reguli stricte de circulatie, iar in momentul cand ajungem pe circuit sunt inlocuite cu alte reguli, de siguranta, care ne permit sa rulam la viteze mari, in derapaj controlat si de accelerare si sa facem ceea ce ne place. Conduceti prudent pe sosele si veniti sa va intreceti intr-un cadru amenajat legal pentru performanta!

Impresiile lui Dan Gîrtofan despre sezonul 2012 din CNR

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea au terminat sezonul 2012 al Campionatului Național de Raliuri Dunlop pe locul 3, după campionul Francois Delecour și viceampionul Valentin Porcișteanu. La capătul unui an competițional intens, Giri și-a făcut publice impresiile legate de noua mașină, de lupta la vârf, dar și planurile pentru viitor, în care obiectivul este titlul național.

 

Reporter: Cum am fost primul sezon cu noua mașină, Škoda Fabia S2000?

 

Dan Gîrtofan: A fost unul pozitiv, am avut de învățat multe. Dacă tragem linie și ținem cont că a fost primul cu o mașină S2000 și că am avut un buget limitat, nu a fost un sezon rău.

 

Rep.: Din nou locul 3 la final. Ești mulțumit?

 

D.G.: Nu sunt mulțumit, dar până una alta este un podium. Cred că suntem sortiți să terminăm pe acest loc. De câțiva ani doar pe 3 încheiem sezonul. E frustrant, nu e deloc bine. Conjunctura a făcut ca să fim pe 3, dar nu ăsta e locul nostru.

 

Rep.: Cum a fost acomodarea cu mașina?

 

D.G.: Nu a fost ușoară. Ne-a lipsit poate suportul tehnic. Faptul că a trebuit să descoperim multe lucruri singuri ne-a dezavantajat puțin, dar eu zic că am demonstrat timpi buni și una peste alta e ok.

 

Rep.: La începutul sezonului spuneai trebuie să te reinventezi ca și pilot pentru a merge cu un astfel de bolid?

 

D.G.: Așa și este. Mașina cere altceva. Mai am de lucru încă cu mine. Trebuie să depășesc un anumit prag, pe care sper să-l trec până începe viitorul sezon și cred că voi arăta altceva în 2013.

 

Rep.: Care a fost cel mai dificil moment al tău în sezonul 2012?

 

D.G.: Cursa cu cea mai mare părere de rău este cu siguranță cea de la Iași, unde chiar nu am greșit cu absolut nimic și am fost penalizat într-un mod care nu este corect. Îmi pare rău apoi și de etapa de la Sibiu. Acolo, o greșeală de-a mea a făcut ca să ratez un rezultat bun. Puteam obține o clasare bună, care să nu mai ducă la finalul de campionat atât de stresant.

 

Rep.: Dar cel mai frumos moment?

 

D.G.: Tot sezonul. Chiar a fost un an foarte frumos. Cred că am adus și un plus de imagine campionatului cu noul proiect. Am reușit să implicăm un importator puternic, Škoda România, ceea ce aduce beneficii sportului cu motor de la noi și în special campionatului de raliuri.

 

Rep.: Ai început sezonul cu Eugen Rotaru ca și copilot, dar după câteva runde ai apelat la Adrian Berghea. Ce s-a întâmplat de a dus la schimbarea asta?

 

D.G.: A fost o conjunctură. Am început cu Eugen și ar fi fost normal să termin cu el anul 2012, dar din motive „copilărești” a trebuit să facem schimbarea cu Adi Berghea. Trebuie să apreciez faptul că Adi a venit prompt lângă mine și am reușit să facem un echipaj bun anul acesta, lucru pe care vrem să-l continuăm și pe viitor. De fapt, vom fi în aceeași formulă și pe 2013.

 

Rep.: Cum a fost lupta la vârf cu Vali Porcișteanu, dar mai ales cu Francois Delecour?

 

D.G.: Delecour vine dintr-o lume, una mult mai occidentală, atât din punct de vedere al mentalității, cât și sportiv. Să nu uităm cine e el. Mă bucur că am reușit să țin pasul în anumite momente cu el. Nu se pune problema de experiență, ci de atitudinea de sportiv și de nivelul la care a făcut el curse. Se știe că în campionatul mondial este cu totul altceva. Era de așteptat că va avea o șansă mare la titlu în momentul în care a schimbat mașina. Vali Porcișteanu a mers foarte bine, a avut un ritm bun și un material ok. A fost o dispută interesantă, iar cel mai bun a și câștigat.

 

Rep.: Cum vezi disputa la titlu în sezonul următor?

 

D.G.: Cred că bătălia pentru primul loc e din ce în ce mai aprigă. De la an la an nivelul crește tot mai mult, iar dacă vor mai veni și alți piloți străini în campionat, atunci e clar că ștacheta va fi undeva foarte sus. Este un ritm foarte bun, lucru împărtășit și de driverii străini care au participat la etape la noi. Au spus că este un campionat în care se merge foarte repede.

 

Rep.: Crezi că sosirea unui număr din ce în ce mai mare de piloți din afară este o veste bună sau rea pentru CNR?

 

D.G.: Dintr-un punct de vedere e un lucru bun, dar din altul nu e bun. Adică nu e o veste bună la modul că ar trebui să promovăm și să creștem tinerii noștrii. Mi se pare normal ca să ai un viitor puternic și stabil, iar pentru asta trebuie să-ți îndrepti atenția asupra tinerelor talente pe care cu siguranță că le avem și noi în țară. Eu cred că aici aș insita un pic mai mult. Dar, pe de altă parte, este bine că nivelul crește, lucru ce te face să-ți schimbi un pic din optica pentru raliuri, să te pregătești mai bine, să privești lucrurile cu mult mai multă seriozitate și să înveți să mergi și mai repede.

 

Rep.: Cum se poate explica faptul că deși lumea este într-o criză financiară în CNR apar din ce în ce mai multe mașini scumpe și mai performante?

 

D.G.: Nu mi se pare ceva ieșit din comun. V-am mai spus eu cum e cu criza asta. Este de fapt starea de normalitate în care ar fi trebuit să trăim și până acum. Eu zic că până acum am fost „extratereștrii” și ne întoarcem la viața normală pe care ar fi trebuit să o avem. Mașini scumpe sunt pe străzi, oamenii merg la serviciu, concedii sunt ca și până acum. E adevărat  că s-au redus chetuielile aberante și cred că am revenit la starea de normalitate. Nu e nicio criză. Așa că mi se pare normal ca cei care vor să se promoveze și să-și arate forța companiilor în vremurile astea, să se implice în sporturile cu motor, astfel apărând și mașini performante și bugete pe măsură.

 

Rep.: Crezi că va fi o presiune mare pe umerii tăi în următorul sezon având în vedere că ai avut un an ca să te acomodezi cu Škoda Fabia S2000?

 

D.G.: Nu va fi nicio presiune. Presiunea trebuie să mi-o pun eu, nu altcineva. Nu are nimeni de ce să-mi pună vreo presiune la anul deoarece nu sunt vreun tânăr talent la care se așteaptă să evolueze cât mai repede. Sunt deja un brand cunoscut și pur simplu trebuie să mă motivez singur ca să obțin cele mai bune rezultate.

 

Rep.: Ce obiectiv ai pentru 2013?

 

D.G.: Obiectivul e același ca și în fiecare an: locul 1. Nu se schimbă nimic. Sau poate trebuie să-mi propun locul 3 ca să iau titlul. Nu am nicio scuză pentru evoluția din 2012, dar vreau să spun doar că mașina este una foarte scumpă, care consumă și cheltuie mulți bani și dacă nu-i ai, atunci trebuie să găsești o balanță între calitate și preț. Adică trebuie să știi când să riști și când să te oprești sau să încerci să strici cât mai puțin. Deci, nu poți să mergi „full” cum ar fi trebuit. Din păcate asta e. Suntem fericiți că am reușit să facem pasul cel mare să achiziționăm mașina și să terminăm un campionat în picioare și fără prea multe pagube. Iar atunci, dacă ne uităm la ce am realizat, trebuie să fim foarte mulțumiți.

 

Rep.: Cu bugetul cum stai pentru noul an?

 

D.G.: Mai sunt multe de pus la punct în ceea ce privește bugetul. Avem în spate importatorul Škoda România, care va fi principalul nostru susținător. Din păcate, parteneriatul cu Alexandrion s-a încheiat la sfârșitul sezonului și nu cred că ei doresc să-l mai reînnoim. Cred că vor să se canalizeze pe alt domeniu. Eu vreau să le mulțumesc pentru faptul că au fost alături de mine și sper să fii făcut un lucru frumos pentru ei, adică imaginea pe care le-am creat-o să fie una benefică. A fost un parteneriat frumos, care se încheie după 3 ani interesanți. E clar că locul lui va trebui umplut de un alt partener, pe care să-l identificăm sau care să ne găsească el în cel mai scurt timp. Timpul este foarte scurt până la prima etapă din 2013, astfel că pregătirile le-am început de pe acum. Încercăm o participare externă înainte de începtului campionatului. Ar fi un test foarte bun pentru noi, care ne-ar arăta unde mai stăm bine și unde mai trebuie lucrat.

           

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea doresc să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.