Tag Archives: motorsport

Interviu in exclusivitate cu Tom Kristensen – “Mr. Le Mans”

Febra Le Mans 24H a acaparat in aceasta saptamana lumea motorsportului mondial. Participarea la Le Mans este un lucru pe care majoritatea pilotilor il doresc sa il faca cel putin o singura data in viata. Putini sunt cei care reusesc acest lucru, dar mai putini sunt cei care reusesc sa castige aceasta provocare si sa ramana in istorie, iar cei care izbutesc sa invinga de mai multe ori pe Circuit de la Sarthe, pot fi numarati pe degete. Inclusiv noi am fost virusati de febra Le Mans 24H si am decis sa stam de vorba cu unul dintre cei mai titrati piloti din celebra cursa, care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani, 22-23 iunie. 

 

Tom Kristensen a castigat la Le Mans de 8 ori, fiind recordmenul absolut al acestei curse, primindu-si astfel porecla de Mr. Le Mans. Pilotul danez, in varsta de 45 de ani, a fost de acord sa ne raspunda la cateva intrebari cu privire la cursa din acest an, dar si despre ce ii place cel mai mult la Le Mans.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Pentru inceput as vrea sa va felicit pentru introducerea dumneavoastra in Le Mans Hall of Fame. Cum va simtiti sa faceti parte din clubul celor mai buni piloti de la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Multumesc! Este un privilegiu deoarece da valoare acestor ani fantastici pe care i-am avut la Le Mans alaturi de echipe minunate, piloti si masini pe masura. Totodata pentru ca este dovada realizarilor mele, de la cursa mea de debut din 1997, pana in prezent.

 

Motorsportnews.ro: Ati castigat Le Mans 24h de 8 ori, fiind pilotul cu cele mai multe victorii din istoria cursei. Credeti ca anul acesta o sa izbutiti cea de-a noua victorie pe Circuit de la Sarthe?

 

Tom Kristensen: Anul acesta incercam sa dam tot ce putem, incercam sa optimizam totul si cu putin noroc o sa incercam sa castigam ca echipa, Audi, dar si in particular, Allan (n.r. McNish) si cu mine incercam sa facem ca Audi-ul nostru sa fie cel care va fi victorios. Asa ca, da, incercam sa facem acest lucru posibil!

 

Motorsportnews.ro: Anul trecut, Toyota a avut o cursa foarte buna, fiind foarte rapizi pana la acele accidente. Care sunt asteptarile dumeavoastra pentru cursa de anul acesta, din punctul de vedere al competitiei cu Toyota?

 

Tom Kristensen: Am foarte mare respect fata de Le Mans, totdeauna l-am avut, “you always expect the unexpected at Le Mans”. De asemenea am foarte mare respect fata de Toyota. Au reusit sa se pregateasca foarte bine intr-un timp foarte scurt. Precum ai spus si tu, au fost foarte rapizi anul trecut si nu a fost o problema tehnica ci ambele Toyota au fost eliminate din cauza unor accidente. Anul acesta ma astept sa fie foarte puternici datorita a tot ceea ce au  invatat anul trecut. Au castigat curse anul trecut si ma astept sa avem o competitie puternica din partea lor.

 24h Le Mans 2013

Motorsportnews.ro: Regulamentul tehnic s-a modificat putin anul acesta, iar Audi va avea un rezervor de combustibil mai mic cu 3 litri decat Toyota. Cum credeti ca acest lucru va va afecta cursa?

 

Tom Kristensen: Nu o sa vedem adevarata performanta a masinii pana la startul cursei propriu-zise. In teste sau in calificari nu o sa vedeti adevarata performanta a unei masini de curse din punct de vedere al combustibilului. Stim ca avand un rezervor de combustibil mai mare, vor face mai putine opriri pentru alimentare, poate o sa mearga doua tururi mai mult decat noi pe un rezervor, ceea ce va face cursa foarte, foarte interesanta.

 

Motorsportnews.ro: Care parte din Circuit de la Sarthe va place cel mai mult?

 

Tom Kristensen: Pentru a fi constant trebuie sa faci compromisuri, sa stapanesti foarte bine toate virajele. Personal imi place iesirea din Arnage, accelerand pana la viteza maxima inainte de a intra in sectiunea foarte rapida, cu virajele Porsche si Maison Blanc, care este si foarte solicitanta. Este o combinatie interesanta de viraje: dreapta-stanga, stanga-dreapta. Ultimul sector, coborand dinspre Arnage spre aceste viraje, este favoritul meu si este de asemenea o zona foarte frumoasa.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Sa concurezi la Le Mans este provocarea suprema pentru orice pilot de curse, datorita alternantei dintre zi si noapte, dar si a vremii schimbatoare. In care parte a zile si pe ce fel de vreme va place cel mai mult sa concurati la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Imi place sa fie soare, cald, frumos si uscat, asta-i sigur, deoarece Le Mans este un test adevarat, o adevarata provocare, mai ales noaptea cand conditiile de cursa sunt schimbatoare. Cea mai mare provocare pentru un pilot este, bineinteles, ploaia torentiala pe timpul noptii. Asadar imi place seara calda de vara, aceasta este cea mai buna vreme pentru toti, inclusiv pentru fani si oficialii de cursa.

 

Motorsportnews.ro: Va multumesc pentru timpul acordat, iar in final, daca aveti cateva cuvinte pentru fanii din Romania.

 

Tom Kristensen: In primul rand as vrea sa va multumesc foarte mult pentru ca ne sustineti, ca si echipa, Audi, dar ca si echipaj, iar cei care au oportunitatea de a veni la Le Mans, sa aduca soarele. Haideti la Le Mans pentru a va putea bucura de un adevarat festival al motorsportului. Vin dintr-o tara mica, Danemarca, iar in 1997 la cursa mea de debut erau aproximativ 1.000 de spectatori care erau fani inraiti ai curselor, dar in prezent sunt aproximativ 30.000 de oameni care vin in fiecare an la Le Mans si urmaresc cursa. Va rugam sa ne sustineti, sa sustineti pilotii, sa ne urmariti in cursa, sa urmariti cursa pentru a simti cel putin o parte din spiritul Le Mans!

Participare numeroasă la etapa de karting de la Prejmer

Cea mai nouă şi mai modernă pistă de karting din România a fost inaugurată de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv în perioada 15-16 iunie, prin organizarea la Prejmer – Braşov, a celei de-a doua etape a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2013.

Karting Prejmer 2013

67 sportivi de toate vârstele s-au înscris în competiţie, la clasele Kid, Pufo, Mini, KFJ, KF, N100 şi KZ. Începând cu acestă etapă a fost integrată în cadrul Campionatului Naţional de Karting organizat de F.R.A.S. clasa Rotax Mojo Max Challenge, cei 3 competitori ai clasei Rotax Mini şi cei 8 piloţi înscrişi la clasa Rotax concurând cu acelaşi tip de motor.

 

Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată antrenamentelor libere, după verificările tehnice şi distribuţia transponderelor, începând manşele cronometrate. Competiţia a devenit acerbă în prefinală, când un număr record de concurenţi – 19 – au luat startul la clasa regină, KZ. S-au ambalat motoare, s-au înfruntat pasiuni, iar managementul traficului a fost principala chestiune de gestionat în condiţiile numărului mare de piloţi aflaţi pe pistă.

 

Duminică s-au desfăşurat manşele finale, în care abilităţile piloţilor, viteza atinsă pe liniile drepte, foarte rapide şi tehnica pilotajului în abordarea celor 14 viraje ale noii piste au reprezentat un spectacol pentru cei prezenţi la Prejmer pentru a-şi susţine favoriţii. F.R.A.S. a premiat cu seturi de anvelope Dunlop pe cei mai buni trei sportivi de la fiecare dintre clasele KZ, KFJ şi Mini, precum şi pe ocupantul primului loc la clasa KF.

 

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2013 va avea loc în perioada 13-14 iulie la Bacău.

 

Clasamente Karting Prejmer

 

Credit Foto: SIMCAT

Bacau Rally Team in formula completa la Transilvania Rally

Locul secund obtinut la Raliul Deltei, desfasurat la inceputul lunii iunie, a ambitionat si mai mult echipa Bacau Rally Team, care porneste catre Transilvania Rally cu obiectivul de a-si imbunatati rezultatul, in componenta echipei revenind echipajul format din Rares Tomita si Levente Csegzy.

 

Cea de-a patra etapa a sezonului 2013 marcheaza jumatatea stagiunii competitionale si reprezinta ultima runda la care concurentii vor evolua pe asfalt. Declarat cel mai bun raliu al sezonului 2012, Transilvania Rally beneficiaza in acest an de un coeficient de 1.2 si propune o proba speciala noua, Belis, in lungime de 13,7 km. Organizatorii etapei clujene au pregatit in acest an concurentilor 139.1 kilometri impartiti in 10 probe. Vineri, 21 iunie, raliul programeaza trei speciale, printre care „Superspeciala Polus” si proba de noapte “Faget 2”. Sambata, 22 iunie, va reprezenta ziua de foc pentru echipajele Bacau Rally Team, acestea trebuind sa parcurga 121.2 kilometri in regim de concurs.      

Adrian Raspopa

Dupa prima victorie din acest sezon, obtinuta la etapa anterioara, Adrian Raspopa va lua startul la Transilvania Rally alaturi de Cosmin Diacu. „La inceputul anului am facut un pact cu Catalin Grigoriu, copilotul meu, si oricat mi-as fi dorit sa continuam trendul ascendent al relatiei pilot-navigator, nu pot sa trec cu vederea faptul ca el este un businessman si trebuie sa onoreze anumite angajamente. Cu Cosmin reiau practic echipajul format in 2008. Vom lua startul impreuna la Cluj si la Arad si cred ca se va adapta foarte repede cu noua masina.a explicat Adrian Raspopa.

 

Pentru mine personal, Transilvania Rally va avea doua probe speciale noi, Faget si Belis, intrucat anul trecut nu am luat startul la aceasta etapa. Sper sa gasesc cheia succesului pentru un setup mai bun al masinii in configuratia pentru asfalt, deoarece nu sunt foarte multumit de evolutia la primele doua etape din 2013.a mai adaugat Adrian Raspopa

Dan Girtofan

 

Dupa o etapa mai dificila, in care si-au ingreunat singuri evolutia prin alegerea neinspirata a unor pneuri, Dan Girtofan si Adrian Berghea au fortat in a doua zi a Raliului Deltei si s-au clasat pe locul patru al clasamentului general. „Plecam optimisti spre Transilvania Rally. Este o etapa frumoasa, care-mi place si care propune o proba speciala noua. Sper ca spectatorii sa vina in numar la fel de mare ca anul trecut si mi-ar placea sa nu ploua pe proba de noapte, Faget, pentru ca aderenta va reprezenta o problema. Motorul Fabiei S2000 s-a intors de la revizia facuta in Franta, la Oreca, iar primul test va fi la shakedown.a declarat Dan Girtofan, care impreuna cu Adrian Berghea va lua startul pe o Skoda Fabia S2000 la clasa 2.

Rares Tomita

Cu siguranta cel mai bucuros echipaj va fi cel format din Rares Tomita si Levente Csegzy, care revin dupa absenta de la Raliul Deltei cauzata de bugetul insuficient. „Am revizuit mai amanuntit masina dupa Timisoara si aceasta s-a intors luni in tara. Chiar daca etapa de la Cluj nu a fost una la care am obtinut rezultate foarte bune, vreau sa schimbam lucrurile anul acesta, mai ales dupa inceputul mai slab de sezon. Avem un moral bun pentru Transilvania Rally si ma bucur foarte mult ca revenim in campionat! a declarat Rares Tomita care concureaza la clasa 3 pe un Mitsubishi Lancer Evo9, avandu-l in dreapta sa pe Levente Csegzy. 

 Bogdan Samoila

Bogdan Samoila este cel de-al doilea pilot al Bacau Rally Team care va lua startul la Transilvania Rally cu un copilot nou. „Florin, copilotul meu obisnuit, avea programata o deplasare in aceasta perioada cu mult timp inainte ca sezonul sa incepea. La Cluj voi face echipa cu prietenul si adversarul meu Andrei Mitrasca din Campionatul National de Viteza in Coasta. Sper sa ne concentram si sa obtinem un rezultat cat mai bun la ultima reprezentatie pe asfalt din acest sezon.a spus si Bogdan Samoila.

 

Ne-am apucat de lucru si pe probele de la Raliul Moldovei – Bacau din acest an. Am incheiat deja parteneriatul cu compania Petrom pentru proba de 26,6 km de la Moinesti, care anul acesta va fi parcursa de doua ori. Vom mai introduce o proba noua, foarte virajata, una in care copilotii vor avea foarte mult de munca!a mai adaugat Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei – Bacau.

 

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Popasul Trebes, Comfert, Pambac, Mere de Itesti, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Simba Invest, Omniasig, Auto Plus Onesti, Dinamic 92 Distribution, Sky Wellness, GoPro Romania prin xtremvideo.ro, Think Tank Photo Romania, F64 Studio, Vostok Europe prin Russian Shop si Centrul de Creatie si Productie Foton. 

Casa noua pentru Hyundai Motorsport

50 de specialisti din 11 tari lucreaza intens de la inceputul anului la dezvoltarea noului model Hyundai i20 WRC. Ei fac parte din familia Hyundai Motorsport care isi desfasoara activitatea in localitatea Alzenau din Germania. Incepand de ieri, 13 iunie, acestia se muta in casa noua, o facilitate de 8200mp.  

Garaj Hyundai Motorsport GmbH 3

O serie de reprezentanti ai Hyundai Motor si Hyundai Motorsport GmbH au luat parte ieri la ceremonia de inaugurare a noului sediu. Printre acestia s-a numarat si Gyoo-Heon Choi, presedintele Hyundai Motorsport care a declarat: “Sunt foarte mandru sa deschid oficial portile noii case de motorsport pentru Hyundai.” Michel Nandan, directorul Hyundai Motorsport a completat: “Astazi marcam un nou pas important in evolutia echipei de motorsport pe care am pornit-o de la zero. Ne asteapta o competitie mare si avem facilitatea perfecta unde ne putem pregati.”  

Decizia Citroën se asteapta la sfarsitul lunii

In toamna anului trecut Citroën isi anunta intentia cu privire la posibila implicare in WTCC, incepand cu anul 2014 sau 2015. In ianuarie 2013 proiectul participarii in WTCC se afla pe masa conducerii Citroën, urmand ca decizia cu privire la acest lucru sa fie luata in acest an. 

Yves Matton

Yves Matton, directorul Citroën Racing a declarat de curand ca: “Decizia finala pentru participarea in WTCC se asteapta la sfarsitul lunii iunie. Directorul managerial, Frédéric Banzet, este convins de beneficiile participarii Citroën in WTCC.” 

 

Un prototip bazat pe modelul DS3 WRC a fost deja testat de Sebastien Loeb si Alain Menu. De asemenea zvonuri despre implicarea in acest campionat au aparut pe parcursul anului si din partea celor de la Subaru si Renault, insa cele din tabara Citroën par cele mai concrete in acest moment. SEAT a anuntat ca va lua o decizie cu privire la revenirea in WTCC cu o echipa de uzina, insa pana in acest moment nicio declaratie nu a fost facuta, chiar daca firma spaniola a prezentat noul model SEAT Leon Cup Racer. 

Leon Cup Racer

Cu siguranta lucrurile vor evolua intr-o directie sau alta dupa saptamana urmatoare cand FIA va decide noile reglementari tehnice incepand cu sezonul 2014, asa cum s-a anuntat anterior. Practic aceste reglementari noi exista insa FIA nu a hotarat daca 2014 va fi un an de tranzitie in care vechile si noile reglementari vor merge in paralel, sau va fi anul in care noile reglementari vor intra din plin vigoare.

 

Ce inseamna asta? Majoritatea masinilor existente in prezent in WTCC sunt modele de categorie Super 2000 iar noile reglementari vor interzice participarea acestora din 2014. Daca pentru Honda si LADA lucrurile vor fi mai “usoare” in sensul ca au sprijin de uzina si pot dezvolta mai usor noi modele, restul masinilor existente precum Chevrolet Cruze, BMW, SEAT, Ford vor disparea cu siguranta. Noul SEAT Leon Cup Racer a fost construit respectand in mare parte noile reglementari tehnice.   

Cristian Stoicanea Cismaş, dansând în ploaie sub semnul cifrei trei

Cristian Stoicanea Cismaş reuşeşte etapă de etapă să urce pe podium. Deşi a debutat în acest sezon în Campionatul Naţional de Viteză in Coasta, tânărul pilot nu are nicio reticenţă pe traseele de concurs. Susţinut de prieteni, remarcat şi ajutat de cei interesaţi din jurul său în măsura posibilităţilor, pilotul braşovean a reuşit să se prezinte la toate cele trei etape de până acum.

 

Cristian Stoicanea Cismaş acumulează la fiecare competiţie experienţă iar singurele sale regrete sunt că nu reuşeşte rezultate mai bune decât locul 3. Chiar şi aşa tânărul braşovean a descoperit atunci când nici nu se aştepta ca are nişte prieteni cu adevărat deosebiţi, cu suflet mare, cărora le rămâne veşnic îndatorat şi cărora nu crede că le va putea mulţumi vreodată pe măsură pentru ajutorul dat.

 

După etapa de la Rânca unde a avut o abordare excesiv de prudentă generată de anumite probleme tehnice, Cristian s-a prezentat optimist la cursa de la Teliu.  Vremea nefavorabilă i-a oferit pilotului braşovean o experienţă nouă şi importantă iar atunci când se aştepta cel mai puţin a fost ajutat de doi concurenţi.

 

După cursa bună de la Rânca, alergată mulţumită prietenilor de nadejde, a urmat o perioada de revizie a maşinii de competiţie,  ocazie cu care am bifat o noua reuşită : parteneriatul tehnic cu firma Eptec Engineering, prin bunăvoinţa căreia am beneficiat de o serie de piese noi.  Astfel încât am putut pregăti cum trebuie maşina pentru etapa a treia a CNVC 2013, cea de la Teliu. Fiind o etapă « de casă », am reuşit să încropesc un buget satisfăcător şi m-am prezentat plin de optimism la startul acesteia.  O nouă etapă, o nouă experienţă acumulată. De această dată vremea a fost cea care mi-a oferit o lecţie destul de importantă, orice mic detaliu contează. Vremea de sâmbătă, în care s-au desfăşurat recunoaşterile şi antrenamentele cronometrate care stabileau ordinea de start pentru concurs, a fost una dominată de o ploaie intensă pe parcursul marii părţi a zilei. Constrâns de bugetul limitat, am efectuat primele două urcări pe anvelopele de uscat, total neadecvate în condiţiile şiroaielor prezente pe mare parte a traseului, în speranţa că profilul de raliu va mai diminua din neajunsuri. Din pacate nu a fost aşa. Parcursul a fost unul total dezamagitor, luptându-mă cu maşina ca să o ţin pe drum nereuşind să învaţ astfel traseul. Am avut şi de data aceasta noroc, primind un ajutor neaşteptat din partea mult mai experimentaţilor piloţi Andrei Şerban şi Florin Roşca, care mi-au oferit împrumut un set de pneuri de ploaie. Parcursul a fost total diferit, am reuşit să mă acomodez destul de repede cu comportamentul maşinii în condiţii de carosabil umed, am obţinut timpi destul de buni şi am descoperit o maşină total schimbată faţă de situaţia anterioară, foarte docilă şi precisă, ” a declarat pilotul braşovean.

Trofeul_Teliu.Cristian_Stoicanea.foto_Dan_Strauti (Copy)

Daca sâmbătă vremea a fost deosebit de capricioasă, duminică vremea a fost ceva mai îngăduitoare cu sportivii. În condiţiile unei vremi schimbătoare alegerea pneurilor a fost o provocare pentru piloţi şi echipe. Ecuaţia pe care trebuia să o rezolve Cristian o reprezentau pneurile.

 

“Ziua de duminică a debutat sub auspicii mai bune, vremea s-a îndreptat puţin, dar a devenit foarte schimbătoare. Astfel, după două manşe de recunoaşteri derulate pe uscat, o rafală de ploaie m-a pus în situaţia delicată de a decide pe ce pneuri să efectuez prima manşa de concurs. Dacă varianta slickuri era cea mai riscantă, dar care ar fi putut aduce câştiguri mai mari, varianta mai sigură era cea a pneurilor de ploaie. Pornit initial să urc pe slickuri, am ales in ultimul moment să urc pe pneurile de ploaie, ceea ce s-a dovedit a fi varianta corectă, traseul aproape în totalitate ud fiind parcurs fără probleme, cu un timp bun. Manşa a doua de concurs am parcurs-o pe un traseu uscat, vântul şi soarele timid reuşind să usuce în timp record mare parte din traseul de concurs. Pneurile slick s-au dovedit a fi varianta cea buna, timpul de parcurs fiind îmbunătăţit simţitor. ” a adăugat  Cristian Stoicanea Cismaş.

 

Astfel, la sfârşitul a două zile infernale, în care vremea a jucat un rol important in desfăşurarea « ostilităţtilor », pilotul braşovean a ocupat din nou treapta a treia a podiumului clasei H1 şi locul 5 în clasamentul debutanţilor.

 

Cristian Stoicanea Cismaş  mulţumeşte piloţilor Andrei Şerban şi Florin Roşca pentru ajutorul dat, lui Vlad Teodor şi Bogdan Talaşman pentru sfaturi, echipei de mecanici care l-a ajutat, şi nu în ultimul rând firmei Eptec Engineering pentru sprijinul şi încrederea acordată.

Ploaie, vânt, Adi Iliescu rezistă!

Încet, încet, Campionatul Național de Viteză în Coastă se apropie de jumătatea sezonului, weekend-ul 8-9 iunie găzduind cea de-a treia etapă a sezonului 2013, la Teliu, în apropiere de Brașov. Adi Iliescu, unul dintre cei mai talentați tineri piloți din România, s-a ridicat încă o dată peste nivelul așteptărilor.

 Adi Iliescu Teliu 2013

Competiția de la Teliu, pe drumul ce leagă Brașovul de Întorsura Buzăului, prinde rădăcini adânci în naționalul de coastă. Dedicat memoriei regretatului pilot Eugeniu Ionescu-Cristea, trofeul ce poartă numele localității strânge la start din ce în ce mai mulți participanți de la an la an. Pentru a doua oară consecutiv lista piloților înscriși în concurs l-a cuprins și pe Adi Iliescu, tânărul pilot bucureștean care n-a împlinit încă vârsta de 17 ani. Dacă anul trecut zburda pe traseu la comenzile unui automobil Dacia Logan, anul acesta s-a consumat cea de-a treia înfățișare a sezonului la volanul unui Renault Clio RS de Grupa A, Clasa 2.

 

După două etape în care a urmărit cu precădere acomodarea cu noul material de concurs și alegerea setărilor pentru diferite regimuri de funcționare, la Brașov și la Rânca, Adi venea la Teliu hotărât să emită pretenții la grupa sa. Din păcate pentru spectacol, Adi și ceilalți concurenți au avut de înfruntat capriciile vremii în prima zi de concurs. Astfel, antrenamentele libere și manșele de antrenamente cronometrate s-au desfășurat preponderent pe ploaie, pe alocuri chiar torențială.  

 

Timpii obținuți de Adi Iliescu au fost foarte buni (2:09:866 în primul antrenament cronemetrat și 2:06:248 în cel de-al doilea). Astfel, ziua întâi a fost terminată la doar trei secunde de Silviu Dumitrescu (2:03:422), cel care beneficiază de un material de concurs superior ca și performanțe (Citroen C2 S1600) și la aproximativ aceeași distanță de Aurelian „Dode” Andronache (2:03:289), un pilot cu o experiență deosebită și cu state vechi în automobilismul românesc. Cei doi piloti amintiti sunt cei mai redutabili adversari pe care-i are Iliescu la Clasa A2.

 

Duminică vremea a fost ceva mai blândă cu alergătorii noștri, dar și cu spectatorii prezenți în număr destul de mare pe marginea probei. Adi a tratat serios cele două manșe de concurs, obținând rezultate foarte apropiate (2 minute, 6 secunde și 366 de miimi; și 2:06:349), semn că în ciuda vârstei, constanța în evoluții poate fi atinsă. Cu un timp total cumulat de 4:12:715, Iliescu a ocupat cea de-a treia poziție a clasamentului Grupei A2, în spatele învingătorului Aurelian Andronache (4:05:773) și la mai puțin de o secundă de Silviu Dumitrescu (4:11:953). Dintre cei 62 de concurenți care au terminat concursul în cadrul Trofeului Teliu, Adi s-a clasat pe locul 33 în clasamentul Open, iar în cel al juniorilor s-a dovedit a fi cel mai rapid pilot.  

 

Adi Iliescu Teliu podium 2013Într-un fel răsuflu ușurat după Trofeul Teliu, pentru că s-a terminat cu bine. Condițiile meteo, mai ales cele de sâmbătă, mi-au dat ceva bătăi de cap. Au fost momente când totul s-a desfășurat la limită, granița dintre o trasă perfectă și o ieșire în decor fiind foarte, foarte subțire. Nu pot să fiu altfel decât încântat de cum s-a prezentat mașina și mă bucură foarte mult faptul că i-am, și mi-am testat abilitățile pe ploaie. Îmi dau seama că n-am fost cel mai norocos în privința ordinii de start în antrenamente, unde alți concurenți au prins traseu uscat, sau doar umed, dar acestea sunt condițiile jocului și trebuie să ne adaptăm cu toții. Rezultatul din concurs mă încântă de asemenea, mai ales c-am împărțit podiumul cu doi piloți cu experiență deosebită, cum sunt Dode Andronache și Silviu Dumitrescu.

 

Nu-mi rămâne decât să acumulez cât mai mulți kilometri de concurs, iar în viitorul cât mai apropiat să-i și înving! În încheiere aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit, atât la Teliu, cât și în celelalte etape ale sezonului 2013 din CNVCD! Cu o mențiune specială pentru profesorii de la școală și pentru colegi, cei care mi-au fost alături în aventura mea automobilistică și m-au susținut intotdeauna”, a concluzionat juniorul Iliescu. 

 

Credit Foto: Rallyzoom.ro

 

Cupa Resita 2013 – Documente oficiale

camila CUPA_RESITA_2013 buna

Cea de-a patra etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta va avea loc in perioada 6-7 iulie. Cupa Resita isi asteapta concurentii si in acest an pe traseul in lungime de 3.85 km de pe Valea Domanului. 

 

CUPA RESITA – Regulament Particular 2013 

Cupa Resita 2013 Formular de acreditare presa

Cupa Resita 2013 Cerere de inscriere individuala

Cupa Resita 2013 Cerere de inscriere a echipei

Cupa Resita 2013 Fisa Verificare Tehnica

BMW M Drive Tour 2013

Pe 30 mai am fost invitati la un eveniment dedicat celor mai sportive modele BMW, M Drive Tour, organizat de BMW Romania pe Aeroportul Aurel Vlaicu (Baneasa). Am fost intampinati de Alex Seremet, cu care am povestit la o cafea lucruri interesante despre istoria BWM M GmbH. La scurt timp am fost preluati de Claudiu David, instructor BMW Fahrer Training, care ne-a prezentat succint ce urma sa facem in dimineata zilei.

BMW M Drive Tour 2013

Alex ne-a adus aminte ca divizia de motorsport a BMW a implinit 40 de ani de activitate anul trecut, ani plini de istorie, mai intai pe circuit, unde modelele iesite din mana inginerilor BMW Motorsport au dominat campionatele europene de turisme intre anii 1973 – 1979 cu modelul 3.0CSL, mai apoi ajungand in Marele Circ in anii ’80, echipe precum Brabham, Arrows sau Benetton folosind motoare BMW M. Cu experienta obtinuta pe circuite, BWM Motorsport s-a orientat si spre clientii obisnuiti (sau neobisnuiti 🙂 ), prima masina de serie purtand sigla M fiind modelul 535i, derivat din seria 5 sedan. Inainte de asta, a fost lansat pe piata legendarul M1, dar aici s-a pornit invers sa spunem asa, de la o masina dedicata competitiilor pentru a se ajunge  la o versiune de strada regulamentele FIA, impunand existenta unui model de strada in minim 400 de exemplare.

 

In anul 1985 a aparut primul model denumit M5, caruia i se potriveste cel mai bine afirmatia “lup in blana de oaie”. Pornit de la versiunea de serie, nu sunt multe elemente care sa anunte caracterul ultrasportiv al modelului, dar acesta era de 3 ori mai puternic decat 518i, de exemplu.

 

BWM M5

Dupa un periplu pe pista aeroportului, am ajuns la locul de desfasurare al actiunii, unde ne asteptau 4335 de cai putere, inghesuiti in 8 masini, marcate cu faimoasa litera M. Cu aceasta ocazie, BWM Romania a prezentat si cel mai nou membru al familiei M, modelul M6 Grand Coupe.

BWM M6 Grand Coupe

Claudiu David a inceput prin a ne arata care este pozitia corecta la volan, a vorbit despre conducearea in siguranta a unui model M, explicandu-ne totodata ce urma sa facem, pentru ca apoi sa trecem la partea practica. Fiecare invitat a fost lasat sa isi aleaga masina de test, iar alegerea mea s-a numit M5, alaturi de care urma sa parcurgem un tur de circuit.

Claudiu David la BMW M Drive Tour 2013

Va las mai departe in compania unui scurt film pentru a va da seama de cele intamplate acolo.

 

Podium si un loc 4 in noul sezon

Andrei Enescu #99 – BMW HP4 – pilot in RoSBK 

 

Iata-ne ajunsi intr-un nou sezon Romanian Superbike. Pentru mine cu o noua provocare pentru ca incepand cu acest an concurez cu o noua motocicleta, BMW HP4. Prima etapa la care m-am aliniat la start cu noul motor, a fost chiar prima etapa a acestui sezon cea de la Serres, unde am reusit sa urc pe ultima treapta a podiumului la clasa regina de 1000cmc. A fost o etapa grea pentru ca nu facusem teste cu motocicleta si suspensia electronica s-a dovedit a fi mai greu de setat decat ma asteptam.  

BMW HP4

Sperantele mele se indreptau deja spre etapa mea favorita, locul in care ma simt cel mai bine, circuitul de la Brno. A doua etapa avea sa fie mai scurta decat eram obisnuiti in mod normal, de la 3 la 2 zile. Totusi aveam nevoie de putin timp de acomodare din cauza unor modificari facute la motocicleta.

 

Prognoza meteo nu era deloc imbucuratoare, ploaia fiind cuvantul de ordine pentru perioada 29-30 mai.  Cu toate acestea soarele a razbit printre nori in prima zi si am decis sa profit si sa fac mai multe teste cu un cauciuc uzat pentru a pastra cauciucul bun pentru calificari. Dupa cateva ore am reusit sa ajung la o setare care sa imi convina, dar am descoperit o noua problema la furca. Timpul insa zburase si nu am mai reusit sa o remediem. In acelasi timp ploaia a decis sa isi faca aparitia si sa dea peste cap tot programul de calificari pentru ca timpi facuti deja pe uscat nu mai puteau fi comparati cu timpi pe ud.  Asa ca m-am gandit sa imi indrept atentia doar catre setarile de ploaie.

Andrei Enescu Brno 2013

Chiar daca era prima mea cursa pe ploaie si nu stiam la ce sa ma astept am avut marea surpriza sa imi placa si sa ma adaptez repede, lucru care m-a facut increzator in sansele mele in cursa.

 

Ziua cursei mare, surpriza “Ploaie torentiala ” 🙂 Ma calificasem pe locul 7 pe grila de start. Am decis ca sansa mea ar fi intr-un start reusit. Se da startul si fac o plecare acceptabila. In primul viraj reusesc sa ma plasez pe locul 3 in spatele lui Cazacu si Mistode. Deja in urmatorul viraj reusesc sa il depasesc pe Cazacu si sa ma lansez in urmarirea lui Mistode care deja se distantase usor.

 

O noua problema avea insa sa isi faca aparitia. Casca se tot aburea si nu reuseam sa ma concentrez prea bine la cursa. Pe bucatile drepte reuseam sa deschid viziera si sa o sterg.

Andrei Enescu Brno 2013 1

Dupa vreo 2 ture, vazand ca reusesc sa ma apropi de Mistode usor, incep sa  maresc ritmul pana in turul 4 cand am ajuns in spatele lui. Incerc depasirea insa pierd aderenta pe fata si cad intr-o sicana. Motocicleta era avariata dar cum sunt incapatanat, am decis sa risc si sa nu renunt. Maneta de frana si pompa plecasera din pozitie si erau undeva proptite in carena in partea de jos. Din scarita de pe partea  stanga mai ramasese doar un ciot, iar eu eram plin de namol 🙂 un fel de tratament la Baile Herculane.  

 

Reusesc sa revin in cursa undeva in pozitia a 10-a si incerc sa reduc pierderile pentru a obtine cat mai multe puncte. Usor incep sa ma apropi de ceilalti piloti si incep chiar sa depasesc. Cu putin noroc am reusesc sa termin pe locul 4, un rezultat bun pentru mine in conditiile pe care vi le-am descris mai sus, punctele obtinute fiind extrem de importante in economia campionatului.

Brno 2013

Pot spune ca am invatat foarte multe in aceasta cursa. Cred ca rabdarea si concentrarea sunt probabil cele mai mari avantaje pe care le poate avea un pilot. Ne vedem la urmatoarea etapa din Ungaria la Pannonia Ring din perioada 22-23 iunie, iar pentru cei care nu pot fi prezenti la etapa, va voi povesti dupa, ce nazdravanii o sa fac si acolo. 🙂

 

Credit Foto: Sabin Malisevschi