Tag Archives: giri

Giri, entuziasmat de proba nouă de la Cluj

La mai puțin de o lună de la Delta Rally, caravana CNR se mută în weekend la Cluj, pentru o nouă ediție a Transilvania Rally. Printre aspiranții la victorie se numără, ca de obicei, duoul brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea, care are în plan să spargă ghinionul din ultimul timp și să revină în frunte.

Giri 2013

După o zi plină de recunoașteri, Giri a oferit primele impresii despre traseul pe care se va înfrunta cu ceilalți competitori: „Probele sunt frumoase. Tarnița și Dângău sunt așa cum mă așteptam. Tarnița este tehnică, dar cu câteva zone cu un pic de nisip, pe când Dângău este foarte frumoasă, așa cum a fost tot timpul. De departe însă, vedeta este proba nouă, Beliș. Este cea mai tehnică specială, e incredibilă. Sunt foarte multe viraje, asfaltul este nou, dar îngust, nu are o linie dreaptă mai mare de 70 de metri, e o probă plină de capcane. Nu am făcut așa o specială în toată cariera mea. Poate de aceea îmi place foarte mult. Sper să știm să mergem pe o astfel de probă. În rest, mașina este ok, motorul tocmai s-a întors de la o revizie în Franța. Sperăm ca și noi să fim în parametrii care trebuie și să putem lupta pentru un loc în față”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Cei doi brașoveni luptă la Cluj și pentru a le face o bună imagine partenerilor care le seunt alături în 2013, Škoda România, Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România.

Puteam mai mult

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea au obținut puncte prețioase la Delta Rally, etapa a treia a CNRD, ce avut loc în weekend. Chiar dacă nu au avut un început bun de cursă, Giri și Adi au reușit o evoluție constantă, care le-a adus la final un loc 4 ce îi menține în lupta pentru primele poziții din clasament. „Prima zi a fost una mai dificilă și asta datorită unei alegeri mai neinspirate a anvelopelor. Am folosit niște gume mai grele, care nu erau rele ca și aderență, dar mașina nu înainta cum am fi vrut noi și, corelat cu un pic de ezitare din cauza notițelor, am pierdut timp important. A doua zi am schimbat anvelopele pe a doua buclă și s-a văzut clar că am fost rapizi. Rezultatul putea fi mai bun, dar suntem mulțumiți și așteptăm cursa următoare”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri Delta1

Giri a mai adăugat că „Delta Rally mi s-a părut un raliu foarte frumos și o spun cu toată sinceritatea. M-a simțit foarte bine la Tulcea. Am înțeles că anul viitor va fi și mai lungă cursa și sunt sigur că va deveni din nou o etapă de tradiție, pentru că își merită locul în campionat”.

Dan Gîrtofan: Suntem în creștere de formă

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea au reușit să termine pe locul 5 Timiș Rally, etapa a doua a CNRD 2013, care a avut loc weekendul trecut. După o primă zi în care o problemă la motor le-a afectat timpii, Giri și Adi au început să-și regăsească ritmul sâmbătă, când au avut evoluții în creștere de la o probă la alta.

giri timis 2013

În plus, totul a culminat cu o frumoasă „bătălie” cu Marco Tempestini, care a făcut deliciul fanilor. „A fost un raliu frumos, la care ne-am descurcat onorabil. În prima zi am fost sâcâiți de o problemă la motor, care se întrerupea la turații mari și nu știam de ce. De-abia seara am reușit să-i dăm de cap, în parcul de service, când am înlocuit un banal filtru de benzină ce se înfunda, iar astfel benzina nu mai ajungea la motor. Cum nu știam dacă s-a rezolvat complet problema, am fost un pic mai prudenți în debutul zilei secunde, dar când am observat că totul este perfect, am început să ne intrăm în ritm și să mergem din ce în ce mai repede. Asta s-a văzut pe final, în timpii obținuți pe ultimele probe, lucru ce ne dă încredere pentru următoarele curse”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Giri a mai adăugat că speră ca evoluția sa și a lui Adrian Berghea să fie una și mai bună în următoarea etapă, Raliul Deltei Tulcea: „Suntem în creștere de formă și sperăm să demonstrăm asta la Tulcea, chiar dacă este un raliu complet nou pentru noi”. 

Dan Gîrtofan: „E cel mai groaznic raliu la care am participat”

Tess Rally Dunlop 2013 s-a dovedit cursă cu ghinion pentru echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea. Chiar dacă speranțele și așteptările lui Giri și Adi erau mari înaintea raliului, norocul nu a fost de partea lor, fiind nevoiți să abandoneze în ziua a doua, după o ieșire în decor pe Babarunca. „Prima zi a fost destul de grea și a culminat cu Poiana pe zăpadă, unde nu am avut o evoluție rea. Am mers mai prudent, dar chiar și așa rezultatul a fost unul ok. Pot să spun că ziua de vineri a fost una de tatonare, urmând ca speranțele să fie mai mari sâmbătă”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Giri a povestit și ce s-a întâmplat pe PS 5 Babarunca, probă ce avea să fie ultima a sa în TESS Rally Dunlop, dar a și repoșat faptul că oficialii nu au permis concurenților să folosească anvelope dotate cu ținte în condițiile în care speciala era acoperită pe multe porțiuni de zăpadă și gheață: „În ziua a doua am plecat hotărât să fac un rezultat foarte bun. Poate am fost chiar prea hotărât deoarece, după trei viraje de la start, am fost surprins de o suprafață de gheață pe un podeț și, cum aveam o viteză un pic cam mare, am derapat și am ajuns pe câmp, unde ne-am dat peste cap de trei ori, iar astfel am fost nevoit să abandonez. Legat de acest aspect, vreau să aduc o grămadă de cuvinte de ocară unor oameni.

Dan Girtofan - Tess Rally 2013

Sunt foarte supărat pe federație și pe organizatori pentru că nu este corect ceea ce s-a întâmplat. Niște oameni care nu au stat în viața lor într-o mașină de curse iau decizii incredibile. În toată lumea civilizată se folosesc anvelope dotate cu ținte când se aleargă pe o suprafață acoperită cu zăpadă și gheață, dar la noi nu se poate. În condițiile în care de-abia găsim să încropim bugete pe timpuri atât de dificile din punct de vedere financiar, mai suntem nevoiți să mergem și după reguli făcute de niște oameni care habar nu au cu ce se mănâncă motorsportul. Este cel mai groaznic raliu la care am luat startul și pot să spun că sunt foarte supărat că am ajuns bătaia de joc a unor oameni care nu știu ce înseamnă cursele. Pur și simplu își bat efectiv joc de noi”.

 

În urma ieșirii în decor de pe Babarunca, Dan Gîrtofan și-a afectat  destul de serios bolidul Škoda Fabia S2000, ceea ce ridică semne de întrebare asupra participării la următoarea etapă, Raliul Timișoarei: „Acum facem inventarul cu ce avem de reparat la mașină. Sper ca să găsim resursele și timpul pentru a putea lua startul la Timișoara”.

3 intrebari pentru Dan Girtofan si Adrian Berghea

Dan Girtofan si Adrian Berghea au terminat sezonul trecut pe locul al treilea in clasamentul general FIA, la fel ca in 2010 si 2011. In 2012, pilotul brasovean a facut un efort considerabil si a achizitionat o Skoda Fabia S2000, al carei comportament si-a propus sa-l descopere in cele opt etape. Evolutia si clasarea constanta pe podium, sau in zona punctelor, sunt secretele lui Giri si nu multi se pot lauda ca reusesc asta. 

 

Giri se alatura si el celorlalti piloti cu care am stat de vorba inaintea primei etape de anul acesta si nu este prea incantat despre extinderea numarului de raliuri din campionatul intern, avand o abordare precauta ca de obicei, mai ales prin prisma bugetului necesar pentru un sezon in CNRD. Mai multe despre planurile sale puteti afla din interviul de mai jos:

Giri

 

Care este programul vostru in 2013 și ce v-ați propus să realizați în acest sezon? 

D.G: Deocamdată nu pot să vă dau prea multe detalii despre programul nostru pe care-l vom avea în 2013. Încă lucrăm la un buget care să ne permită să atacăm lupta la vârf cu cele mai bune șanse posibile. Avem parteneriatul cu Škoda România, care au făcut posibil noul proiect cu Škoda S2000, dar am mai avea nevoie și de alți susținători.

 

Ce părere aveți despre noul format al Campionatului Național de Raliuri și despre etapele revenite în calendar? 

D.G: E destul de mult în conditiile actuale în care de-abia reușim să găsim parteneri. Când toată lumea strânge de bugete, noi mărim taxele și numărul de etape. Nu mi se pare normal acest lucru. Ar trebui totuși să ne adaptăm și noi la ce se întâmplă în lume și în țară. Nu e posibil când tu cauți parteneri și ți se spune că nu mai sunt bani și lumea nu mai investește în imagine, tu să mărești taxele și numărul de etape.

 

Legate de cursele revenite în calendar, să vedem mai întâi dacă se vor ține, cine o să mai fie în picioare la ora aceea ca să participe. Situația nu este roză deloc.

 

Cum vi se pare programul pentru prima etapă de la Brașov?  

D.G: Tess Rally cum se numește acum sau Raliul Brașovului cum s-a mai chemat a fost tot timpul unul foarte frumos și o cursă care mi-a plăcut foarte mult. Sunt niște probe interesante, ca de altfel la toate raliurile din țară, dar trebuie să ai și bani ca să poți să te dai pe ele cum se spune.

Francois Delecour este noul campion national al Romaniei la raliuri

Weekend-ul abia incheiat a reprezentat pentru Campionatul National de Raliuri Dunlop finalul sezonului competitional 2012. Iasiul a gazduit in perioada 5-6 octombrie cea de-a opta etapa din acest an, unde 117.6 kilometri de probe speciale si-au asteptat protagonistii.

 

credit foto: Balazs Attila – Rallyphoto.ro

Cu o dominatie absoluta Francois Delecour a reusit sa semneze scratch-ul pe toate cele 10 probe speciale ale raliului la volanul masinii sale Peugeot 207 S2000. Francezul a reusit sa se impuna autoritar in fata adversarilor sai, maghiarul Gergo Szabo, ocupant al celei de-a doua pozitii, venind la finalul raliului la un ecart de 1 minut si 39,4 secunde fata de Delecour. Podiumul a fost incheiat de Marco Tempestini care in ciuda unei penalizari de 30 de secunde la startul celei de-a doua zile a raliului, a reusit sa fie mai rapid decat Dan Girtofan, ambii pe automobile Skoda Fabia S2000.

credit foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Cu toate ca Giri a reusit sa termine raliul in pozitia a patra, acest rezultat nu se stie daca este cel final pentru ca el a fost exclus la finalul primei zile a raliului sub auspiciul de service interzis, lucru nepermis in afara parcului de service. Echipajul a depus imediat o contestatie care le-a permis sa ia startul sambata si sa puncteze atat in clasamentul pilotilor cat si cel al echipelor. Inca de la etapa precedenta Dan Girtofan puncta pentru echipa ESD Rally Team din care face parte si Francois Delecour, echipa care a reusit sa isi adjudece titlul de campioana in 2012. Marti 9 octombrie se va da insa decizia privind contestatia depusa de Giri unde Comisia de Competitii FRAS va da verdictul. In cazul excluderii toate punctele obtinute de echipa se vor anula, conform regulamentului in vigoare, in acest caz ESD Rally Team pierzand acest titlu. Girtofan are insa asigurata pozitia a treia in clasamentul pilotilor indiferent de solutia care va fi data maine.

 

credit foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Vicecampionul sezonului 2012 este Valentin Porcisteanu care chiar mai avea sanse matematice la titlu inainte de Iasi. Cea mai lunga proba a Raliului avea sa pecetluiasca rezultatul sau, campionul national de raliuri din 2011, abandonand in urma lovirii unui cap de pod.

 

Cu toate ca Raliul Iasiului a oferit in acest an probe frumoase si foarte bune, organizarea nu a fost pe masura. Cu doar doua zile inainte de start doua probe speciale au trebuit anulate, planul orar fiind refacut chiar in ziua startului. Programul incarcat si condensat al recunoasterilor a fost inca un aspect care le-a dat de furca pilotilor. Startul probei speciale cu numarul 6 “Sinesti”, in lungime de 24.7 kilometri, a fost intarziat cu aproximativ jumatate de ora din cauza lipsei ambulantei de pe proba respectiva. Absenta acesteia a continuat si dupa startul probei, lucru inadmisibil, mai ales ca in 2009 Lucian Garbacea isi pierdea viata la etapa de la Iasi.        

 

Toata lumea asteapta acum decizia Comisiei FRAS care va da maine verdictul privind situatia lui Dan Girtofan si daca pentru titlul la piloti cartile au fost facute, titlul la echipe este inca sub semnul intrebarii pentru ca in cazul mentinerii deciziei de excludere, BCRL Rally Team va fi campioana la echipe iar Napoca Rally Academy vicecampioana. 

Gîrtofan: „Obiectivul la Iași: puncte pentru podium”

După o luptă lungă dusă pe asfalt și macadam, echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea se află în fața ultimei runde a CNR Dunlop 2012, Raliul Iașiului, care va avea loc vineri și sâmbătă în orașul de pe Dealul Copoului. Giri și Adi speră să încheie primul lor an la volanul Škodei Fabia S2000 cu un rezultat ce să le asigure prezența pe podiumul clasamentului general. Suntem încrezători înaintea Raliului Iașiului. Am făcut recunoașterile și pot să spun că traseul este unul foarte frumos. E unul cu probe de viteză, care îmi plac foarte mult. Va fi o luptă foarte acerbă pentru primele locuri, mai ales că este ultima șansă pentru toată lumea de a realiza o clasare cât mai sus la final. Obiectivul nostru este să terminăm pe un loc cât mai în față la Iași, care să ne asigure o poziție pe podiumul clasamentului general de la sfârșitul sezonului. În plus, vrem să ajutăm și echipa pentru care punctăm”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea doresc să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012. 

Vrem cât mai sus la Raliul Țara Bârsei

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea se pregătesc pentru o nouă evoluție în fața propriilor fani, la Raliul Țara Bârsei, ce va avea loc la Brașov și în împrejurimi, vineri și sâmbătă. Giri și Adi au prefațat cursa brașoveană într-o conferință de presă, în care și-au expus părerile legate de ultimele două runde ale sezonului, dar și despre viitor. „Raliul Țara Bârsei este unul foarte frumos, cu probe tehnice, dar și cu porțiuni în care vitezele sunt foarte mari. Va fi o cursă foarte dură și asta datorită dificulății specialelor. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să ajungem la acest raliu cu noul proiect. A fost un an de acomodare pentru noi, dar vrem ca la Țara Bârsei și apoi la Iași, ultimele două curse din actualul sezon, să obținem o clasare cât mai sus, care să ne aducă și un loc între primele la general”, a spus Dan Gîrtofan.

În cea ce privește lupta pentru titlul național, Giri a opinat că „nu este încă încheiată. Atâta timp cât matematic mai este măcar o jumătate de punct cu care să-i depășești pe cei din fața ta, trebuie să speri. Sigur, mai mult de 50 % disputa pentru primul loc este tranșată, dar în raliuri nu se știe niciodată ce se poate întâmpla”.

 

Navigatorul lui Giri, Adrian Berghea, a precizat: „Mă bucur că am refăcut din nou echipajul campion din 2007. Este o mare plăcere pentru mine să stau în dreapta într-o asemenea mașină profesionistă. Este cea mai tare mașină cu motor aspirat din lume, se pot face lucuri foarte interesante cu ea. Pentru noi, sezonul 2012 a fost unul în care să ne dăm seama de ce poate o astfel de mașină, să-i descoperim secretele, dar vă garantez că în anul următor vom lupta, cu șanse mari, pentru titlul național”.

 

Legat de Raliul Țara Bârsei, Adi a spus că „e o cursă foarte dificilă și dură, nu din cauza suprafeței de rulare, ci a tehnicității și dificultății probelor. Va fi un raliu care va face multe «victime» în rândul competitorilor. Sunt sigur că, dacă nu vom avea probleme care nu țin de noi, în sensul unor defecțiuni tehnice sau alte lucruri, vom putea să ne clasăm foarte sus la finalul Raliului Țara Bârsei. Personal am și o motivație în plus, care se referă la faptul că vrem ca la cursele de la Brașov să nu mai poată să vină un pilot din altă zonă și să spună că aici este un raliu de casă”.

 

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea doresc să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România șiwww.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.

Dan Gîrtofan se concentrează pentru Raliul Aradului

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea au uitat deja ghinionul de la Sibiu, prima etapă IRC din România, și se concentrează acum pe runda a 6-a a CNR Dunlop, Raliul Aradului, care va avea loc vineri și sâmbătă. Giri și Adi au efectuat deja recunoașterile și s-au declarat încântați de probele arădene. „Este un traseu foarte frumos, cu un macadam bun. Probele seamănă un pic cu cele din Finlanda, cu diferența că sunt mai tehnice, iar vitezele nu sunt așa de mari. Dacă la Sibiu, macadamul era dur, însă vitezele erau mari, la Arad, traseul este mult mai bun, dar mai tehnic și mai dificil, cu probe înguste și mai lente”, a explicat Dan Gîrtofan.

Giri a precizat că se anunță o luptă strânsă la Arad, mai ales că la întrecere vor fi la start și piloții din țara vecină, Ungaria: „Va fi doar o luptă teoretică între noi și cei din Ungaria, pentru că fiecare va puncta în campionatul său. Este bine că vor fi atâția piloți valoroși la start, pentru că vom avea niște etaloane și vom putea face comparații. În ceea ce privește disputa din CNR, lupta se anunță una foarte interesantă. Cei din fața clasamentului nu prea au avut parte de abandonuri, iar la Sibiu au acumulat foarte mult puncte, ceea ce a schimbat un pic clasamentul, dar disputa este în continuare deschisă și sunt convis că va rămâne așa până la final. S-a văzut că orice punct contează, astfel că sperăm ca la Arad să ne păstrăm ritmul din a doua zi de la Sibiu și să acumulăm puncte cât mai multe pentru a rămâne în competiția pentru locurile de la vârful clasamentului”.

 

Dan Gîrtofan dorește să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.

Ghinion pentru Giri la Sibiu

Prima etapă românească din istorie din cadrul IRC (Intercontinental Rally Challenge) în România, Raliul Sibiului, s-a dovedit a fi una cu ghinion pentru Dan Gîrtofan și navigatorul său, Adrian Berghea. Cei doi au fost nevoiți să abandoneze chiar pe a doua probă specială a cursei, după ce Škoda Fabia S2000 a fost avariată de un bolovan aflat pe traseu, mașina răsturnându-se pe partea laterală. După o noapte întreagă în care echipa tehnică a făcut minuni, Giri și Adi au continuat competiția a doua zi, sub incidența regulilor Super Rally, reușind să câștige toate probele (dacă e să luăm în calcul doar Campionatul Național de Raliuri), demonstrând că au deslușit multe din secretele noii mașini.

foto: motormedia.ro

A fost un raliu care s-a transformat într-un test. Și asta pe greșeala mea. N-am avut un bolovan de pe PS 2 în notițe, pe care l-am agățat cu interiorul, s-a rupt bieleta de direcție și ne-am răsturnat pe o parte. Băieții au lucrat până la 4 dimineața ca să repare mașina și mă bucur că au reușit să o pună la punct și le mulțumesc foarte mult. Apoi, în condițiile în care mașina a fost reparată, era și păcat să nu continuăm cursa pe regulile super rally. Obiectivul nostru era să câștigăm probe și să nu rămânem cu kilometri de speciale mai puțin decât ceilalți colegi ai noștri din campionat”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Giri a mai adăugat că mă bucur că am reușit să continuăm raliul, chiar dacă a fost cu regulile super rally. S-a dovedit a fi o alegere insiprată, pentru că am câștigat toate probele speciale, lucru ce ne-a adus pe primul loc în clasamentul zilei de sâmbătă, dar și niște puncte importante, care se vor contoriza la sfârșitul anului dacă va fi nevoie de ele. Per total, ne-am simțit bine în mașină, iar acest lucru începe să se vadă în evoluția pe probele speciale. Doar un ghinion ne-a privat de un rezultat bun”.

 

Directorul mărcii Škoda în România, Vlad Rusu, a apreciat că Raliul Sibiului a fost, conform așteptărilor, unul foarte dur, atât pentru concurenți, cât și pentru mașini. Din păcate, o piatră de dimensiuni considerabile a oprit evoluția foarte bună din ziua 1. Efortul echipei este demn de toată lauda, ei reușind să refacă mașina, astfel încât în ziua a doua, în regim de Superrally, Giri a obținut timpi excelenți pe specialele zilei, timpi cu care ne-am fi luptat cu brio în clasamentul iRC și cu care am fi dominat autoritar lupta din campionatul intern. Raliul Sibului a fost motorsport pur, având toate ingredientele care fac acest sport atât de special și frumos. Sunt mulțumit de imaginea pe care am construit-o la Sibiu, privim cu încredere spre următoarea etapă din campionatul intern, unde sperăm să salutăm pe probe cât mai mulți fani ai mărcii și în general fani motorsport”.

 

Dan Gîrtofan dorește să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.