Tag Archives: renault

Ploaie, vânt, Adi Iliescu rezistă!

Încet, încet, Campionatul Național de Viteză în Coastă se apropie de jumătatea sezonului, weekend-ul 8-9 iunie găzduind cea de-a treia etapă a sezonului 2013, la Teliu, în apropiere de Brașov. Adi Iliescu, unul dintre cei mai talentați tineri piloți din România, s-a ridicat încă o dată peste nivelul așteptărilor.

 Adi Iliescu Teliu 2013

Competiția de la Teliu, pe drumul ce leagă Brașovul de Întorsura Buzăului, prinde rădăcini adânci în naționalul de coastă. Dedicat memoriei regretatului pilot Eugeniu Ionescu-Cristea, trofeul ce poartă numele localității strânge la start din ce în ce mai mulți participanți de la an la an. Pentru a doua oară consecutiv lista piloților înscriși în concurs l-a cuprins și pe Adi Iliescu, tânărul pilot bucureștean care n-a împlinit încă vârsta de 17 ani. Dacă anul trecut zburda pe traseu la comenzile unui automobil Dacia Logan, anul acesta s-a consumat cea de-a treia înfățișare a sezonului la volanul unui Renault Clio RS de Grupa A, Clasa 2.

 

După două etape în care a urmărit cu precădere acomodarea cu noul material de concurs și alegerea setărilor pentru diferite regimuri de funcționare, la Brașov și la Rânca, Adi venea la Teliu hotărât să emită pretenții la grupa sa. Din păcate pentru spectacol, Adi și ceilalți concurenți au avut de înfruntat capriciile vremii în prima zi de concurs. Astfel, antrenamentele libere și manșele de antrenamente cronometrate s-au desfășurat preponderent pe ploaie, pe alocuri chiar torențială.  

 

Timpii obținuți de Adi Iliescu au fost foarte buni (2:09:866 în primul antrenament cronemetrat și 2:06:248 în cel de-al doilea). Astfel, ziua întâi a fost terminată la doar trei secunde de Silviu Dumitrescu (2:03:422), cel care beneficiază de un material de concurs superior ca și performanțe (Citroen C2 S1600) și la aproximativ aceeași distanță de Aurelian „Dode” Andronache (2:03:289), un pilot cu o experiență deosebită și cu state vechi în automobilismul românesc. Cei doi piloti amintiti sunt cei mai redutabili adversari pe care-i are Iliescu la Clasa A2.

 

Duminică vremea a fost ceva mai blândă cu alergătorii noștri, dar și cu spectatorii prezenți în număr destul de mare pe marginea probei. Adi a tratat serios cele două manșe de concurs, obținând rezultate foarte apropiate (2 minute, 6 secunde și 366 de miimi; și 2:06:349), semn că în ciuda vârstei, constanța în evoluții poate fi atinsă. Cu un timp total cumulat de 4:12:715, Iliescu a ocupat cea de-a treia poziție a clasamentului Grupei A2, în spatele învingătorului Aurelian Andronache (4:05:773) și la mai puțin de o secundă de Silviu Dumitrescu (4:11:953). Dintre cei 62 de concurenți care au terminat concursul în cadrul Trofeului Teliu, Adi s-a clasat pe locul 33 în clasamentul Open, iar în cel al juniorilor s-a dovedit a fi cel mai rapid pilot.  

 

Adi Iliescu Teliu podium 2013Într-un fel răsuflu ușurat după Trofeul Teliu, pentru că s-a terminat cu bine. Condițiile meteo, mai ales cele de sâmbătă, mi-au dat ceva bătăi de cap. Au fost momente când totul s-a desfășurat la limită, granița dintre o trasă perfectă și o ieșire în decor fiind foarte, foarte subțire. Nu pot să fiu altfel decât încântat de cum s-a prezentat mașina și mă bucură foarte mult faptul că i-am, și mi-am testat abilitățile pe ploaie. Îmi dau seama că n-am fost cel mai norocos în privința ordinii de start în antrenamente, unde alți concurenți au prins traseu uscat, sau doar umed, dar acestea sunt condițiile jocului și trebuie să ne adaptăm cu toții. Rezultatul din concurs mă încântă de asemenea, mai ales c-am împărțit podiumul cu doi piloți cu experiență deosebită, cum sunt Dode Andronache și Silviu Dumitrescu.

 

Nu-mi rămâne decât să acumulez cât mai mulți kilometri de concurs, iar în viitorul cât mai apropiat să-i și înving! În încheiere aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit, atât la Teliu, cât și în celelalte etape ale sezonului 2013 din CNVCD! Cu o mențiune specială pentru profesorii de la școală și pentru colegi, cei care mi-au fost alături în aventura mea automobilistică și m-au susținut intotdeauna”, a concluzionat juniorul Iliescu. 

 

Credit Foto: Rallyzoom.ro

 

Puncte pretioase in Delta

Dupa doua intreceri pe asfalt, in care echipajul cu numarul 9, campion in exercitiu, a marcat tot atatea clasari in puncte in ierarhia FIA si victorii in intrecerea masinilor cu doua roti motrice si la Clasa 5, etapa cu numarul 3 a reprezentat prima disputa pe macadam din acest an. Este vorba de Delta Rally, reeditarea dupa 20 de ani a legendarului Raliu al Dunarii, o competitie care s-a bucurat de o organizare si audienta de exceptie. „Ma bucur ca am putut participa la aceasta competitie. Asa cum anticipam inca inaintea startului am avut parte de o intrecere care s-a ridicat la cel mai inalt nivel din toate punctele de vedere si in care am simtit din plin implicarea autoritatile locale.”, a spus Alex.Filip.

 

Din punct de vedere sportiv, Delta Rally a reprezentat a treia competitie din acest an cu puncte in clasamentul FIA (locul 8, in urma excluderii, la finalul cursei, a echipajului invingator, Delecour/Savignoni), dar si cu clasarea pe podium la doua roti motrice si Clasa 5. Alex.Filip si Bogdan Iancu s-au clasat pe locul secund, obtinand puncte importante in cursa pentru apararea titlurilor obtinute in 2012.

Filip delta

Nu am reusit sa gasesc ritmul potrivit in prima zi de concurs. Am pornit pe prima proba speciala prea putin concentrat, asa incat am pierdut timp pretios, care mai apoi s-a dovedit insurmontabil, cu atat mai mult cu cat a doua zi a fost prea scurta si cu prea putini kilometri prin padure pentru a mai putea face ceva. In plus, configuratia probei Eoliene ne-a dezavantajat, intre masina noastra si cea a adversarilor fiind o mare diferenta de tehnologie, noua fiindu-ne foarte greu sa punem puterea la sol. Am reusit sa castigam doar 3 probe speciale in categoria doua roti motrice si cu fair play felicit echipajul Raspopa/Grigoriu pentru victoria pe deplin meritata si pe care stiu c-o asteapta de multa vreme. In plus, trebuie sa recunosc ca regret retragerea prematura din cursa a echipajului Barbu/Vraja cu care aveam, de asemenea, o lupta interesanta”, a sintetizat Alex.Filip prestatia echipajului cu numarul 9. Totodata, el a precizat ca a fost marcat destul de mult de abandonul violent al echipajului Badea/Dorca. “Sper sa treaca rapid peste cicatricile pe care le lasa un astfel de accident”, a spus Alex. Filip.

 

Urmatoarea etapa, Raliul Clujului, va avea loc pe 21-22 iunie. “Este un raliu de top in Campionatul National de Raliuri din punctul de vedere al organizarii si sunt convins ca vom avea parte, ca de fiecare data, de un public numeros pe probele speciale. Deja ne-am alcatuit planul de pregatire pentru aceasta intrecere si ne dorim sa ne prezentam la start intr-o forma care sa ne permita sa ne continuam drumul catre indeplinirea obiectivului din acest an”, a incheiat Alex.Filip.

Miza pe constanta!

In acest final de saptamana Alex.Filip si Bogdan Iancu vor evolua in Timis Rally, etapa a doua a competitiei nationale de raliuri.

Alex Filip 2013

Succesul de la Brasov nu face decat sa ne stimuleze sa avem o evolutie constanta si bazata pe atac si la Timis Rally. Vom avea o lupta stransa cu adversarii nostri de la 2RM – Bobo Barbu si Adi Raspopa, carora li se adauga Sorin Badea si ne propunem sa ramanem focusati pe obiectivul nostru. Avem experienta anului trecut, asa ca suntem pregatiti din toate punctele de vedere. Vom lua startul in Lugoj si vom sosi in Timisoara dupa 111 km de proba speciala., a spus Alex. Filip. 

 

In prima zi, vineri 12 aprilie, startul se da pe Crivina, pentru ca apoi, dupa cate doua treceri pe Nadrag, Firdea Lac si Poganesti, sa aiba loc superspeciala de la Lugoj. In ziua decisiva se va alerga de cate doua ori pe Juresti, Surduc si Hauzesti, iar la final intr-o noua superspeciala, programata de data aceasta la Timisoara. 

ESD Rally Team, in cautare de noi victorii

ESD Rally Team merge la Timis Rally pentru a continua victoriile din debutul sezonului, obtinute intr-un dificil raliu inzapezit, la Tess Rally Dunlop Brasov. Echipa care a dat Campionul National al sezonului precedent, pe francezul Francois Delecour,  este prezenta in efectiv complet la intrecerea care debuteaza vineri la Lugoj si spera sa pluseze startul excelent de sezon cu noi victorii, in etapa a doua a Campionatului National de Raliuri, alergata pe asfalt.

Delecour BV 2013

Dupa ce prima runda a campionatului intern de raliuri, disputata la Brasov, a avut o desfasurare dramatica si un final plin de suspans, cu  Francois Delecour castigand in ultima speciala, echipa ESD se deplaseaza in Vestul extrem al tarii, unde vineri si sambata se disputa, in conditii mult mai putin vitrege intrecerilor auto, Timis Rally – etapa secunda a CNR Dunlop 2013. Intrecerea cu sediul la Lugoj are probe rapide, care pot fi inselatoare, din cauza nisipului si a schimbarilor dese de aderenta, mai ales in eventualitatea  aparitiei ploii, insa experienta vasta si viteza demonstrata in intrecerile alergate pe asfalt il propun pe Francois Delecour ca favorit la castigarea etapei. Fostul vicecampion mondial nu va avea totusi o misiune usoara, cu adversarii sai dornici de a recupera punctele pierdute in fata francezului la prima etapa.

 

Obiectivul ramane neschimbat pentru Environment & Sport Development Rally Team, care isi doreste victorii pe toate planurile, avand piloti de top in fiecare categorie, care pun impreuna umarul la succesul din clasamentul pe echipe. Victoriile individuale, care s-au concretizat la Brasov prin Delecour si prin mezinul echipei, Raul Badiu, invingator in Cupa Dacia, raman la fel de importante, iar ceilalti doi membri ai echipei, George Grigorescu si Bogdan Barbu, isi doresc sa repete podiumurile din debutul campionatului si sa aiba un ritm tot mai ridicat, intr-un sezon alergat cu masini noi pentru ei.

_DSC4891

Un raliu rapid, care in mod normal trebuie abordat in viteza si in forta, pe nisipul traditional al probelor de aici” caracterizeaza pe scurt etapa George Grigorescu, pilotul care reprezinta ESD Rally Team la clasa 3. Campionul National din 1996 mai spune: Suntem mult mai increzatori in abordarea acestui raliu, comparativ cu cel de la Brasov, unde am debutat cu masina fara teste premergatoare. Ne obisnuim incet-incet, desi ramanem fara rulaj cu masina, timpul fiind foarte scurt intre cele doua etape, iar in intrecerea timisoareana trebuie sa fim la inaltime.

_DSC5265

Bogdan Barbu, campionul en-titre al Cupei Dacia, face si el pasi repezi catre acomodarea cu noul material de concurs, un Renault Clio R3 Maxi Evo cu care participa la clasa 5 si se lupta pentru primele pozitii ale clasamentului Doua roti motrice. Brasoveanul asteapta cu interes raliul si spera sa poata explora pe asfalt uscat mai mult din potentialul masinii la bodul careia a urcat pentru prima oara in urma cu trei saptamani. “Suntem nerabdatori sa vedem probele speciale si sa urcam din nou la bordul masinii” spune el. “Vrem sa parcurgem cat mai multi kilometri la bordul masinii si sa crestem tot mai mult ritmul, sper sa ne ajute si kilometri alergati la Brasov. Va fi o experienta noua sa alergam la temperaturi normale si fara zapada, sper sa avem parte de conditii bune si sa putem exploata masina asa cum ne dorim.

Raul Badiu

Raul Badiu a avut un debut de sezon excelent, obtinand victoria de o maniera categorica in Cupa Dacia la Tess Rally Dunlop, iar evolutia buna ii da sibianului incredere inainte de Timis Rally. “Ne dorim sa pastram aceeasi linie vis-a-vis de rezultate si de pilotaj, fiind multumiti cu ce am reusit la Brasov” spune el. “Va fi primul raliu unde pot compara timpii de pe probe cu cei realizati anterior, fiind primul raliu pe care l-am incheiat in 2012 si sper sa vad un progres. Timis Rally este un raliu care imi place, avand probe rapide si cu o suprafata murdara si denivelata. Ne dorim rezultate cat mai bune acum si in restul sezonului, cu care sa putem ajuta echipa daca este necesar. De-abia astept sa urc in masina de curse si sa ne reintalnim cu echipa.” 

 

Timis Rally programeaza 111 km de proba speciala, avand doua zile de concurs trase la indigo, cu doua bucle a cate trei probe in fiecare, urmate de o superspeciala, prima vineri la Lugoj, iar cea de-a doua in Timisoara, sambata. Intrecerea are sediul la Lugoj, punct in jurul caruia sunt dispuse cele patru probe speciale, ce vor fi parcurse in ambele sensuri in cele doua zile de concurs.

Mihai Marinescu concurează în acest sezon în World Series by Renault

Weekend-ul acesta, la Monza, Mihai Marinescu va concura în Seria Mondială Renault, Formula Renault 3.5. Brașoveanul pilotează sezonul acesta, în competiția regină a World Series by Renault, pentru echipa Zeta Corse.

 

După sezoanele petrecute în Formula 2, unde a câștigat curse și a terminat pe podium pe unele din cele mai importante circuite din lume (Monza, Nurburgring, Brands Hatch, Catalunya, Red Bull Ring), Mihai Marinescu a făcut pasul către o competiție mult mai dificilă care reprezintă practic faza finală înaintea competitiei Formula 1. Peste 25 de piloți care au concurat în World Series by Renault au ajuns să piloteze în Formula 1. Printre aceștia se află Sebastian Vettel, Fernando Alonso, Marc Gene, Robert Kubica, Heikki Kovalainen și Pastor Maldonado.

 

World Series by Renault este o competiție fondată în 2004 pe baza World Series by Nissan și are în componență patru campionate, cel mai important fiind Formula Renault 3.5 Series. Celelalte campionate sunt Formula Renault 2.0 (în care a concurat și Mihai Marinescu în 2005, 2006 și 2007), Eurocup Megane Trophy și Eurocup Clio.

 

Sezonul 2013 al Formulei Renault 3.5 este format din nouă etape care înseamnă 17 curse. În fiecare weekend sunt programate două curse, excepție făcând etapa din Monaco unde se va concura într-o singură cursă. Formatul unui weekend conține două antrenamente libere vinerea, calificări și cursă atât sâmbătă, cât și duminică. Primul weekend din acest sezon este programat în perioada 5-7 aprilie pe circuitul italian Monza. Al treilea weekend al sezonului de World Series by Renault (25-26 mai) va fi comun cu Grand Prix-ul de Formula 1 al Principatului Monaco.

 Mihai Marinescu

Zeta Corse, echipa pentru care va concura Mihai Marinescu în acest sezon, este una debutantă în World Series by Renault, dar managerul, Claudio Corradini, este un om cu o îndelungată experiență în Formula 1. Team Manager-ul Zeta Corse a fost tehnician al echipelor Ferrari și Honda, iar sezonul trecut a fost manager tehnic al celor de la HRT. Pentru etapa de la Monza, Mihai îl va avea coechipier pe francezul Emmanuel Piget, fost concurent în Formula Renault 2.0 și European F3 Open.

 

Mihai Marinescu: ”Va fi un an dificil pentru că echipa este nouă și acest campionat este nou pentru mine. Monopostul de Formula Renault 3.5 are o masă inerțială mult mai mare comparativ cu cel de Formula 2, așa că trebuie să mă acomodez. La testele care au precedat sezonul am luat prima dată contact cu acest monopost foarte evoluat din punct de vedere aerodinamic și am învățat cum se utilizează DRS –ul. Până în ziua cursei voi mai avea timp să mă obișnuiesc cu mașina, pentru că joi este programată o sesiune de teste pe Monza, iar vineri voi profita din plin de cele 120 de minute cât au în total cele două sesiuni de antrenament.

 

Scopul acestui sezon este acela de a învăța. Seria Mondială Renault este, probabil, cea mai competitivă serie în afara Formulei 1 și sunt extrem de multe lucruri de învățat, de la managementul opririlor la boxe, la aspectele tehnice și finețurile de pilotaj.Este foarte puțin probabil să reușim, eu și echipa Zeta Corse, o evoluție atât de rapidă încât să ne luptăm pentru podiumuri, dar această echipă este foarte determinată și ne potrivim foarte bine. Vrem să progresăm și să ne clasăm din ce în ce mai bine la fiecare cursă.

 

Claudio Corradini – Zeta Corse Team Manager: ” Echipa Zeta Corse este încântată să înceapă weekendul acesta sezonul 2013 în World Series by Renault alături de Mihai Marinescu. În realitate munca a început în februarie, când Mihai și Zeta Corse au participat la sesiuni oficiale și neoficiale de teste. Din păcate, iarna grea a încetinit procesul de pregătire, însă am reușit să facem pași solizi în pregătirea mașinii, pe care o vom îmbunătăți de la cursă la cursă astfel încât să ne putem lupta curând pentru poziția pe care considerăm că Mihai o merită.Echipa Zeta Corse îi urează un călduros bun venit lui Mihai Marinescu.”

 

Fisa tehnică monopost Formula Renault 3.5

 

Tip:         monococă din carbon proiectat de Dallara GMP

Repere aerodinamice:   sistem DRS (drag reduction system – un flaps pe aripa spate este ajustabil în funcție de comenzile date de pilot. Practic, în funcție de gradul de înclinare pe care îl are acest flaps se schimbă profilul aerodinamic al mașinii și implicit rezistența la înaintare. Se utilizează în depășiri, iar potrivit estimărilor FIA acest DRS poate să mărească viteza cu până la 15 km/h).

Motor: V8, 3396 cmc

Putere: 530 CP

Cuplu maxim: 445 Nm/7250rpm

Regim maxim: 9500 rpm

Ambreiaj: tridisc carbon, 140 mm

Cutie de viteze:  Ricardo 6 rapoarte + marche arriere

Frâne: discuri ventilate din carbon 278x28mm, etrier Brembo 6 pistoane

Roți: jante OZ magneziu monobloc 13 x 12 inci (față), 13×13,7 inci (spate), pneuri Michelin FR3.5

Ampatament: 3125 mm

Rezervor de carburant: 110 litri

Greutatea monopostului fără carburant:  616 kg.

 

Restricția privind utilizarea penurilor

Pneurile Michelin utilizate în Seria Mondială Renault sunt distribuite pentru piloții din competiția regină Formula Renault 3.5 după cum urmează: vinerea un set de pneuri noi și două seturi de pneuri care au mai fost utilizate, sâmbăta și duminica doar trei seturi de pneuri noi. În situațiile cu ploaie, vinerea pot fi limitate în funcție de eveniment, sâmbăta sunt alocate două seturi de pneuri, iar duminica încă unul.

 

Formatul unui weekend din Formula Renault 3,5:

 

Vineri: două sesiuni de antrenamente libere. Durata fiecărei sesiuni este de 60 min.

Sâmbătă: calificări 1  – 30 min, cursa 1 – 44 minute + 1 tur

Duminică: calificări 2 – 30 min, cursa 2 – 44 minute + 1 tur

Puncteaza primii 10 clasați.

 

Calendar World Series by Renault (Seria Mondială Renault) Formula Renault 3.5

 

6-7 aprilie            Monza, Italia

27-28 aprilie        Motorland Aragon, Spania

25-26 mai             Monaco (cursă suport pentru Grand Prix-ul de Formula 1)

1-2 iunie               Spa-Francorchamps, Belgia

22-23 iunie          Moscova, Rusia

20 -21 iulie           Red Bull Ring, Austria

14- 15 septembrie Hungaroring, Ungaria

28-29 septembrie Paul Ricard, Franța

19-20 octombrie Catalunya, Spania

 

World Series by Renault Formula 3.5 la TV

 

Campionatul World Series by Renault este transmis de Eurosport, iar cursele primului weekend din acest sezon vor putea fi urmărite astfel:

Sâmbătă 6 aprilie ora 14.00 – live

Luni 8 aprilie ora 00:45 – înregistrare

Incalzire pe zapada

  • Sebastian Barbu va lua startul la Covasna Winter Rally
  • 94,5 kilometri de proba speciala pe zapada
  • Start cu modelul  Renault Clio RS

 pregatiri covasna winter rally 2

Pentru Sebastian Barbu sezonul 2013 incepe cu un raliu pe zapada: Covasna Winter Rally. Pilotul sibian va concura cu modelul Renaul Clio RS si il va avea in dreapta pe Bogdan Iancu, copilotul cu care a concurat la sfarsitul anului trecut in Raliul Waldviertel din Austria.

 

Pauza de iarna a luat sfarsit o data cu startul in prima competitie din 2013. Sebastian Barbusi Bogdan Iancu, copilotul cu care a participat si in Raliul Waldviertel din Austria, vor lua startul, duminica 20 ianuarie, la Covasna Winter Rally, o competitie devenita deja traditionala chiar daca nu figureaza in calendarul Campionatului National de Raliuri. Echipajul sibian va participa la aceasta competitie cu modelul Renault Clio RS refacut complet dupa sezonul 2012. „Covasna Winter Rally este un antrenament contra cronometru pentru mine. Am nevoie de aceasta experienta pe zapada si mi-am propus sa termin cat mai bine primul raliu din 2013”, a spus Sebastian Barbu, dupa recunoasterile pentru Covasna Winter Rally.

 

Programata intr-o singura zi, etapa de la Covasna are o lungime de 94,5 kilometri impartiti in doua probe speciale distincte care vor fi parcurse de cate trei ori fiecare. Speciala Barcani, inclusa si ea initial in programul raliului, a fost anulata din cauza lipsei zapezii si va fi parcusa in regim de proba de legatura. Startul pentru prima masina pe prima proba, Comandau, este programt la ora 08:36, iar sosirea este prevazuta la ora 17:30. „Este un raliu compact si sunt sigur ca va fi extrem de interesant. Obiectivul nostru este sa adunam experienta si, desigur, sa obtinem un rezultat cat mai bun. Sunt sigur ca va fi foarte placut sa pilotez pe zapada cu pneuri clutate si de abia astept sa luam startul duminica. Imi pare rau ca s-a anulat o proba, dar au mai ramas doua care sunt extrem de spectaculoase”, a mai spus Sebastian Barbu.

 

Chiar daca nu este o etapa inclusa in Campionatul National de Raliuri, la startul Covasna Winter Rally si-au anuntat prezenta peste 60 de echipaje.

Ce ne rezerva WTCC in 2013

12 weekenduri ii asteapta pe protagonistii campionatului mondial de turisme in 2013. WTCC debuteaza si in acest an, la fel ca in 2012, in luna martie pe circuitul Monza din Italia surpanumit “Templul vitezei”. Principala noutate pentru 2013 este etapa de la Moscova, WTCC ajungand in premiera in Rusia. Acest lucru nu este important doar pentru promovarea campionatului la nivel mondial, insa si pentru fanii motorsportului din Rusia pentru ca incepand din acest an constructorul LADA revine in WTCC cu un program complet in care va alinia la start doua masini pilotate de James Thompson si Alexsei Dudukalo. Mai mult decat atat rusii au creat o adevarata echipa nationala, Lukoil fiind principalul sponsor al celor de la LADA Sport Team, iar Dudukalo este un pilot tanar capabil de rezultate bune si care a beneficiat de experienta lui Gabriele Tarquini, coechipierul sau de la Sunred. De altfel echipa Sunred se pare ca nu va mai exista in 2013 pentru ca a ramas fara cei doi piloti, Tarquini plecand si el la Honda in acest an, iar sponsorul Lukoil l-a urmat pe Dudukalo. 

 

Dupa ce in 2012 WTCC a poposit pentru prima oara in SUA la Sonoma, intrarea pe piata din Rusia in acest an se dovedeste un pas la fel de important pentru constructorii participanti in acest campionat pentru ca asa cum spunea si Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport “Daca pui la punct un campionat stabil si cu expunere buna constructorii nu vor ezita sa apara.

 

Multi sunt de parere ca WTCC se afla pe o panta descendenta Chevrolet retragandu-si sprijinul de uzina la sfarsitul anului 2012 pentru echipa RML, care timp de trei ani a dominat absolut platforma, insa alti doi constructori se vor implica in 2013 cu programe complete. Citroen, sau cel putin Yves Matton, a declarat ca sunt interesati de a se implica in WTCC, Matton declarand intr-un interviu ca proiectul pentru acest lucru se afla in acest moment pe masa conducerii Citroen, acestia urmand sa ia o hotarare cu privire la aceasta propunere. Renault este un alt constructor despre care s-au auzit zvonuri ca s-ar afla in discutii cu cei de la RML pentru o implicare in WTCC incepand cu 2014, Muller fiind unul dintre pilotii care ar face parte din echipa. Zvonuri despre o posibila implicare in WTCC a celor de la Subaru au aparut si ele spre sfarsitul anului 2012, acestia intalnindu-se cu promoterul WTCC, Marcelo Lotti.    

 

Asadar viitorul suna bine pentru WTCC, chiar daca zvonurile nu se vor concretiza, RML ramane in acest an cu cele trei masini si pilotii sai in acest sezon, iar Honda si LADA vin cu cate doua masini.

 

Calendar WTCC 2013

 

24/03 ITA Monza
07/04 MOR Marrakech
28/04 SVK Slovakiaring
05/05 HUN Hungaroring
19/05 AUT Salzburgring
09/06 RUS Moscow
30/06 PRT Porto
28/07 BRA Curitiba
08/09 USA Sonoma
22/09 JPN Suzuka
03/11 CHN Shangai
17/11 MAC Macau

Renault in WTCC din 2014?

Zvonurile care plaseaza diferiti constructori in WTCC incepand cu 2014 nu mai contenesc. Cum zicala “Fum fara foc nu iese” este de multe ori adevarata, este posibil ca incepand cu 2014 constructorul francez sa se implice in campionatul mondial de turisme. Dar ce face oare ca toate aceste zvonuri legate de WTCC sa apara si nu altele legate de alte campionate. Raspunsul l-am aflat in acest an la Munchen de la o persoana care stie destul de multe in ceea ce priveste lumea motorsportului si obiectivele constructorilor. Intr-un interviu acordat website-ului nostru Jens Marquardt, directorul BMW Motorsport, spunea: “Daca pui la punct o platforma in motorsport stabila cu o expunere si raspandire buna constructorii se vor implica.

 

Conform unor informatii recente Renault se afla in discutii cu cei de la RML, nimeni altii decat cei care s-au ocupat de programul celor de la Chevrolet in WTCC pentru trei ani de zile, aducand constructorului de peste ocean trei titluri consecutive. Ce este sigur este ca in 2013 RML va derula un program propriu in WTCC utilizand tot modelele Cruze. Cei de la RML au o istorie alaturi de constructorul francez colaborand in trecut pentru campionatul de turisme britanic, in dezvoltarea motorului de 1.6 litri folosit pe modelul Nissan Delta Wing din acest an din cursa de 24H de la Le Mans, dar si pentru colaborarea pentru Juke R.        

 

Zvonurile nu se opresc aici si il plaseaza pe triplul campion din WTCC, Yvan Muller, la volanul unui model Renaul incepand cu 2014, si tinand cont ca el inca se afla in cadrul echipei RML, orice este posibil. 

Rezultate excelente pentru Renault in Formula 1

  • Patru echipe , nouă victorii, 839 de puncte şi două titluri pentru Renault la finalul sezonului F1 2012

Rezultatul excepţional obţinut de Vettel reprezintă al 10 -lea titlu pentru un pilot motorizat de Renault. 7 piloţi au câştigat până în prezent titlul mondial cu o echipă propulsată de un motor Renault, primul fiind Nigel Mansell (Williams) în 1992, urmat de Alain Prost (1993, Williams), Michael Schumacher (1995, Benetton), Damon Hill (1996, Williams), Jacques Villeneuve (1997, Williams) şi Fernando Alonso (2005 si 2006, Renault). Sebastian Vettel completează seria campionilor cu 3 victorii în 2010, 2011 şi 2012 cu Red Bull Racing. 

 

Jean-François Caubet, director General Renault Sport F1 declara: “Îl felicităm pe Sebastian Vettel pentru performanţa sa de astăzi şi pentru al treilea titlu mondial consecutiv câştigat. Suntem încântaţi că am contribuit la un nou succes al unui pilot propulsat de un motor Renault şi, desigur, al partenerilor noştri Red Bull Racing. De asemenea, dorim să adresăm felicitări partenerilor noştri Lotus F1 Team, Williams F1 Team şi Caterham F1 Team. Datorită tuturor celor patru parteneri am obţinut nouă victorii şi un total de 839 puncte. În ultimele etape, cele patru echipe au reuşit poziţionarea în top 10 în clasamentul constructorilor. Suntem mândri de acest bilanţ final dar şi de reuşita de a obţine de trei ori consecutiv titlul de campion mondial alături de Red Bull Racing – Renault. Am traversat un an dificil, dar unul care a adus rezultate remarcabile.

 

Kimi Raikkonen (Lotus F1 Team) a trecut linia de sosire în poziţia a zecea, asigurându-şi locul al treilea în clasamentul piloţilor, fiind şi singurul pilot care a finalizat în acest sezon toate manşele. Coechipierul său Romain Grosjean nu a terminat cursa, dar încheie campionatul în poziţia a opta în clasamentul individual. Echipa Lotus F1 se plasează astfel pe locul al patrulea în campionatul constructorilor cu un scor de 303 puncte, o victorie şi noua podiumuri. Williams F1 Team a înregistrat un dublu abandon la Marele Premiu al Braziliei, dar cu o victorie şi cu cele 76 de puncte obţinute pe parcursul campionatului, se plasează pe poziţia a opta în clasamentul constructorilor, un rezultat promiţător pentru primul an în care echipa Williams- Renault are aceasta nouă formulă de parteneriat. Pastor Maldonado a înregistrat 45 de puncte, clasându-se în pozitia a 15-a în clasamentul individual, iar Bruno Senna cu 31 de puncte ocupă locul 16.

 

Ultima cursă a sezonului aduce o mare bucurie pentru Caterham F1 Team. Vitaly Petrov termină pe locul 11, ce a permis echipei anglo-malaieziene să ocupe poziţia 10 în clasamentul constructorilor pentru al doilean an consecutiv. Vitaly termină pe locul 19 în clasamentul piloţilor şi Heikki Kovalainen pe locul 22.